Barca de pescuit din aluminiu.

Creat de Intersect, Septembrie 01, 2012, 10:40:57 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Intersect

      Buna seara,incerc de ceva vreme sa gasesc o barcuta potrivita pentru pescuit,sa pot iesi cu ea si la Dunare la Galati si sa o pot scoate si in Delta. Am studiat toate ofertele din Galati in privinta ambarcatiunilor din fibra de sticla,plus k am devorat si informatiile referitoare la barcile de pescuit de pe forum si cu ocazia asta va multumesc.
Mi-a fost atrasa atentia de ambarcatiunile de aluminiu comercializate de
MotoMarine,2 modele,Angler - Angler 500 si  SL - SL410 dat fiind experienta aproape nula in domeniul ambarcatiunilor de agrement(singurele experiente fiind in Delta si la munca unde exploatam niste Zodiacuri din Hypalon Mark 5 echipate cu motoare Diesel Yanmar de 40 cai putere)si pretul destul de piperat va intreb daca se merita investitia.
   Am trimis un e-mail Dl Romulus Ches cu o serie de intrebari legate de durabilitate,motorizari optime si mascarea zgomotului.
Dansul raspunzandu-mi printr-un e-mail amplu ca ambarcatiunile sunt foarte sigure se pot folosi in orice fel de pescuit inclusiv stiuca si sa nu imi fac probleme in legatura cu zgomotul,nu exista.
As dori sa o echipez cu un motor de 20 cai putere Honda sau Evinrude E-Tec.
   
    Ce ma sfatuiti...
   

Born to fish,forced to work!!!

Vali

Buna seara si bun venit pe capcompas.ro.
Despre barcile d-lui Romica de la Motomarine, le cunosc doar ca exponate la saloanele nautice, deci (inca) n-am avut ocazia sa ma dau cu asa ceva. Mie barcile imi plac (cu toate ca exista si persoane care sustin contrariul, adica enumera diverse probleme). Au un unghi de stelaj al fundului optim pentru glisare, sunt usoare, si oricum toata fabricatia se face respectand standardele ISO cuprinse in directiva europeana 94/25/EC, destul de stricte pe parte de siguranta. Singura chestie care nu-mi place la ele este pretul :), insa se adreseaza altei categorii de utilizatori.
Ce as face eu daca as fi interesat - as cauta sa fac un test pe apa, cu motorizarea dorita, si atunci as sti exact la ce sa ma astept. Sper sa nu sune banal, insa la noi (inca) prea putini fabricanti sau comercianti ofera o proba cu barca pe apa.
Nu uitati insa ca succesul barcilor de fibra pe piata de la noi se datoreaza unei serii de avantaje - barcile de fibra sunt accesibile, robuste, suferitoare, se repara usor etc. In schimb barcile de aluminiu sunt de succes pe piete cu o putere mai mare de cumparare.
Iar daca se merita sau nu investitia, cel mai bine e sa incercati cat mai multe barci, inclusiv cele de aluminiu mentionate (daca bineinteles e posibil), fiindca parerea dvs. subiectiva e cea mai importanta.

"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

Intersect


   Va multumesc pentru raspuns,Dl Romica a afirmat expres ca nu au o barca pentru teste ceea ce mi se pare putin ciudat dar am apreciat ca a fost destul de amabil si mi-a trimis o serie de caracteristici foarte detaliate.
   O experinta nu prea placuta cu o barcuta din aluminiu sa petrecut pe Dunare(barca fiind in dotarea unei macarale plutitoare la Galati)in timpul inaintarii cat si ancorati se auzea un zgomot marit la fiecare val care lovea corpul barcii,nu este prea placut.Dar am sa trec pe la dansul pe la Tulcea sa vad exact barcutele.
Din posturile dezbatute pe forum,de pescari cu mult mai multa experienta decat mine ca si ore pe balta plus pescuit, ideal ar fi o cabinata,din cauza multor avantaje,esti ferit de vreme rea,posibilitatea de a innopta si multe altele.Nu vreau sa reiau ceea ce sa discutat deja si nu isi are locul in topicul asta dar va cer sfatul pentru ca vreau sa fac o alegere cat mai buna
si de viitor nu planuiesc sa le schimb an de an,peste ce ambarcatiune cabinata am dat cautand altceva este aceasta http://www.probarca.ro/anunt/28989/103/1/103/Vand-barca-Quicksilver-430-Cabin-cu-motor-50-CP-si-peridoc.htm#  ,pretul putin cam piperat pentru mine si motorul putin cam mare,dar cred k este indeajuns pentru o navigare in conditii de siguranta cu o barca incarcata,plus k m-ar ajuta sa fac expeditii de durata mai lunga.
Incerc sa cantaresc toate posibilitatile inainte sa fac o achizitie,nu conteaza daca este noua sau la mana a doua cat timp ambarcatiunea este bine intretinuta,eu nu sunt in tara,ajung pe 4 octombrie si vreau sa am tema deja facuta si sa  imi fac o lista clara de distribuitori pe care sa ii abordez.
 
   


Born to fish,forced to work!!!

Intersect

  Precizez ca in cazul modelului Angler 500 chila este dintr-un aluminiu cu grosimea de 2 mm,mult mai rezistent la impact decat fibra de sticla(dupa spusele Dl Romica)aliajul din care sunt confectionate este de uz marin special pentru o folosinta indelungata,chila este confectionata pentru o rezistenta minima la inaintare chiar si cu o motorizare minima pretul fiind de 4999 eur.Modelul SL 410 ajungand la 1490 eur.
Born to fish,forced to work!!!

Vali

Salutare, promit sa vin cu o postare detaliata, sper pe parcursul zilei de azi. Chiar acum plecam in Delta :).
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

Intersect

  Distractie placuta si vant din pupa
Born to fish,forced to work!!!

Vali

Bine ne-am regasit, cu scuzele de rigoare pentru intarzierea raspunsului, dar cateodata o vacanta fara net e binevenita :).

- Motivul pentru care cred ca nu puteti proba o barca e aluminiu este justificat, anume ca barca are valoarea destul de mare pentru a putea fi folosita la "tavaleala" la drive-teste, mai ales ca daca cineva o probeaza, nu exista garantia ca o si cumpara. Producatorii de barci de fibra in schimb isi permit sa lase si cate o barca la apa pentru teste, valoarea ei fiind semnificativ mai mica.

- Intr-adevar barcile de aluminiu (si in general cele metalice) sunt ceva mai zgomotoase, pe cand barcile de fibra, din cauza structurii amorfe, au un zgomot mai infundat la valuri, iar daca au dublu-fund, zgomotul e amortizat si mai bine.

- Pretul la Angler 500 e in opinia mea prea mare pentru valoarea de intrebuintare a barcii, la acest pret se poate cumpara o barca de fibra echivalenta, inclusiv motorul. Despre SL 410, pretul se apropie de valoarea de intrebuintare, insa singura mea rezerva e bordul liber, care pare cam coborat. Din cauza asta era buna o proba cu barca pe apa, pentru a-i vedea exact comportamentul la valurile care se formeaza cateodata pe Dunare.

- Despre cabinata in general si Quicksilver 430 in special, doar lucruri bune. Chiar daca personal provin din tagma barcagiilor care-si construiesc singuri barca dorita, nu pot sa nu ma entuziasmez de fiecare data cand vad idei excelente, cum e si Quicksilver 430. Aceasta cabinata mica are condensate multe calitati, dintre care cel mai mult imi plac clasa C de navigatie, latimea mare, cockpitul urias, si calitatea finisajelor, de asteptat de la o firma de dimensiunea ei. Am pus aici cateva poze facute in iunie la expozitia Fish Delta,  Quicksilver 430 fiind ambarcatiunea-vedeta in opinia mea:
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

Intersect

#7
   Va salut,subiectul este destul de amplu,nici mie sincer nu imi da un sentimente din siguranta modelul SL410,nu cred ca este indicat a se folosi pe o Dunare agitata sau in conditii de trafic naval.Sper sa ajung sa o vad
si poate se razgandesc in legatura cu un drive test.
Dansii spun ca aluminiul din care este confectionata barca este marine use,generic spus,dar nu se precizeaza daca este vopsita cu o vopsea impotriva corodarii sau aluminiul este tratat...
  Dupe ce ii vizitez o sa postez parerile mele in legatura cu ambarcatiunea.
Sper sa mai prind si cabinata,tare sunt curios cum se comporta pe Dunare
si imi va fi mai usor sa ma decid care sa fie aleasa,nu o sa pot sa o bag in Delta pe unde merg de obicei ceea ce este un inconvenient(Salut decizia de limitare a puterii motoarelor) dar are un grad ridicat de confort cand ies cu familia.
Printre ambarcatiunile care o sa doresc sa le vad sunt:Lotus-Dima si Fii,
Black Sea Fishing,Romcraft 510,Laguna 430.
Va multumesc pentru raspuns.
PS:Quicksilver-ul sa dat,pacat,aveam intentii serioase in privinta ei.
Born to fish,forced to work!!!

Intersect

#8
   Salutare,doar ce am ajuns pe meleaguri autohtone si am inceput marea vanatoare,la Tulcea nu am avut cand sa ajung
sper luni sa fiu in Tulcea sa pot vedea barcuta.
   Intre timp am gasit Quicksilverul a fost  scos la vanzare de urmatorul proprietar  azi am fost sa il vad,defecte majore nu am
putut sa depistez in afara de ceva crapaturi ale fibrei la imbinarea biminitopului,lovituri ale chilei rezultate din proasta manevrare a barcii pe peridoc spun eu,de ceva intretinere o sa aiba nevoie pe viitor dar la o prima vedere arata promitator,in jurul oglinzii
am vazut ceva silicon dat grosolan,l-am intrebat motivul si nu a stiut sa imi spuna.
   Motorul arata bine,nu am avut timp sa ii facem o proba barcii pentru ca necesita timp,a ramas sa verific actele barcii la capitanie si sa revin cu un telefon.
   La capitanie am aflat ca actualul proprietar nu si-a facut in decurs de 15 zile schimbarea de proprietate pe numele lui asa ca este pasibil de o amenda,cu capitania se rezolva,imi e teama de vanzarea asta rapida intr-un timp foarte scurt motivata prin spontaneitate
si cumpararea unei noi ambarcatiuni.
    Sper ca luni sa ajung si la Tulcea sa continuam topicul deschis si sa nu mai divagam.
Born to fish,forced to work!!!

Intersect

Am fost am vazut si am ramas profund impresionat de calitatile barcutei SL 410,sincer nu ma asteptam sa fie atat de fiabila sa gliseze perfect
lasand un siaj aproape insesizabil,ar fi fost alegerea mea daca nu ma suna proprietarul Quicksilverului sa ma anunte ca a rezolvat
cu actele si barcute este gata pentru un nou proprietar,asa ca nu am stat pe ganduri si am luat-o  :D maine terminam cu actele la Calarasi.
Revenind la barcile din aluminiu ar fi fost alegerea mea,mi-au placut mult,modelul Angler 500 putin cam scump,nu pot sa spun daca face sau nu banii dar calitativ pot sa spun ca este exceptional,finisaje de inalta clasa si o senzatie de robustete si siguranta.
Nu stiu cum se comporta in timp la o exploatare normala,dar am vazut ca un prieten de pe forum a facut pasul cel mare si a luat-o,poate ne  spune cum se comporta barcuta in conditii de vant si de dunare agitata.
Va multumesc ca m-ati ghidat in alegerea unei ambarcatiuni perfecte pentru mine,tot timpul am sa revin cu placere pe acest blog.
Born to fish,forced to work!!!

Vali

Felicitari pentru achizitie, si sa aveti cat mai multe bucurii pe ape :). Cred ca ati facut o alegere inspirata cu Quicksilver-ul. O cabina cat de mica e foarte utila la deplasari mai lungi in Delta, ofera adapost la nevoie si un spatiu uscat suplimentar pentru diverse bagaje. In plus, bordul liber si comportamentul la valuri sunt mult mai potrivite pentru zona Dunarii si Deltei. Singura treaba la care nu m-am lamurit (inca) este daca dimensiunile banchetelor interioare sunt potrivite pentru dormitul in cabina a 2 persoane normale. Insa chiar si in caz contrar, spatiul cabinei e binevenit.

Am un concitadin pensionar care are o "sora" putin mai mica si mai usoara a barcii din pozele de mai sus, anume Quicksilver 420, cu motor Yammy de 40 CP/4T. Omul si-a bricolat-o cu mana lui, si a iesit o frumusete. A echipat-o cu diverse accesorii in cockpit si in cabina, i-a facut un bimini foarte reusit, asa ca acum isi petrece mare parte a timpului liber (de care dispune din belsug) la pescuit in zona Galati - Braila a Dunarii. Cand ne gasim si imi povesteste din aventurile lui pe ape, parca as vrea si eu sa ajung mai repede la pensie :D.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

Intersect

#11
Intradevar spatiul interior este limitat dar se poate adapta pentru dormitul a doua persoane prin confectionarea unei noi banchete care sa intre in spatiul pentru picioare si in felul acesta toata cabina se transforma intr-un pat.
Pe viitor este primul lucru pe care o sa il fac,plus restul de reparatii, zgarieturile fine in gelcoat si repararea micilor indentatii pe chila.
Saptamana asta nu am cum sa o dau la apa pentru ca o sa fiu plecat din Galati,dar negresit saptamana viitoare ajung pe apa,un
eveniment asteptat cu ardoare:)
Born to fish,forced to work!!!

romica

Acum cateva zile am vazut si eu forumul asta si mesajele de aici. Referitor la faza cu testatul barcilor pot sa-ti spun ca barci pot pune de dispozitie, dar daca nu are motor, nu ai facut nimic. Pentru un Angler 500, am nevoie de o motorizare de min 25 cp, ceea ce se traduce intr-o investitie de cca 4.000 euro pe care nu mi-o pot permite in momentul de fata.

Am facut ceva drive testuri cu barca mea personala (un SL410 cu motor de 9.9 cp), dar acum am renuntat si la ideea asta.

La inceputuri chiar dadeam clientilor potentiali o barca sa se plimbe cateva zile. M-au deranjat urmatoarele:
- pentru vreo 2 incepuse sa devina un obicei (prima oara au cerut barca in nume propriu, iar apoi ii puneau pe alti prieteni sa solicite drive-test-ul iar ei veneau impreuna motivand ca celalalt nu are motor)
- una dintre barci am primit-o sparta si crede-ma ca nu stiu cum au reusit (eu ma dau cu barci de aluminiu de prin 2008, am peste 150 vandute in Romania si n-am avut una care sa aiba o problema).
- ultima faza care a pus capac si m-a determinat sa renunt la acest obicei, a fost ca am luat o barca inapoi mirosind a pipi.


Vali

Salutare d-le Romica, si bun venit pe capcompas.ro. Cred ca daca as fi patit ultima faza pomenita, sigur n-as mai fi dat nici eu vreo barca la probe. Asta-i realitatea, nu toata lumea are cei 7 ani de-acasa.

Referitor la Angler 500, le-am vazut in martie la Salonul Nautic de la Romaero, si mi-au placut mult ca si geometrie a corpului. Chiar voiam sa intreb (daca e posibil) care e unghiul fundului (deadrise) la mijloc si la oglinda (din ce-mi amintesc e acelasi), pentru a ne face o minima idee despre stabilitate vs comportamentul la valuri.

Inca o idee, care ar putea fi aplicata si de alti producatori sau comercianti de barci: n-ati putea face un drive-test "in house", dupa toate regulile artei (diverse conditii meteo, motorizari, incarcari, utilizari etc) pe care sa-l puneti apoi pe site-ul propriu, pe forumuri, pe Youtube sau unde credeti ca e cazul? Exista o lipsa cronica de informatii verificate despre o anumita barca, si multa lume vorbeste "pe dinafara" despre subiect.

Scuze daca ati intreprins deja cele mentionate (eu nu am gasit inca), si succes in continuare pe piata. Daca credeti ca e cazul sa ne scrieti detalii suplimentare despre barcile din oferta, sunteti invitatul nostru :).
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

bradutzu

Citat din: romica din Octombrie 23, 2012, 07:33:00 AM
Acum cateva zile am vazut si eu forumul asta si mesajele de aici. Referitor la faza cu testatul barcilor pot sa-ti spun ca barci pot pune de dispozitie, dar daca nu are motor, nu ai facut nimic. Pentru un Angler 500, am nevoie de o motorizare de min 25 cp, ceea ce se traduce intr-o investitie de cca 4.000 euro pe care nu mi-o pot permite in momentul de fata.

Am facut ceva drive testuri cu barca mea personala (un SL410 cu motor de 9.9 cp), dar acum am renuntat si la ideea asta.

La inceputuri chiar dadeam clientilor potentiali o barca sa se plimbe cateva zile. M-au deranjat urmatoarele:
- pentru vreo 2 incepuse sa devina un obicei (prima oara au cerut barca in nume propriu, iar apoi ii puneau pe alti prieteni sa solicite drive-test-ul iar ei veneau impreuna motivand ca celalalt nu are motor)
- una dintre barci am primit-o sparta si crede-ma ca nu stiu cum au reusit (eu ma dau cu barci de aluminiu de prin 2008, am peste 150 vandute in Romania si n-am avut una care sa aiba o problema).
- ultima faza care a pus capac si m-a determinat sa renunt la acest obicei, a fost ca am luat o barca inapoi mirosind a pipi.
salutare!
faptul ca ati oferit barci pentru test este laudabil dar ca si parere personala pot spune ca este pre mult "cateva zile"
cine isi poate face o parere despre o barca(adica stie  ce inseamna o barca) nu are nevoie de mai mult de jumatate de ora in timp ce unul care se urca pentru prima data poate sta si 3 zile in ea ca sta degeaba!
Incearca sa oferi o asigurare tip "casco" in momentul in care dai barca mai multe zile care sa iti ofere si tie o plasa de siguranta cat si celui care o testeaza!
in acelasi timp sa nu uitam ca la un test drive trebuie sa vedem si ce poate barca ceea ce presupune sa te urci si pe un val sau siajul altei barci in lipsa de valuri, etc pentru ca pe apa lina si cu o persoana in barca absolut toate barcile sunt PERFECTE ::)!
ideea lui Vali este una excelenta de a vedea cum se comporta o barca in diferite situatii: valuri, cu bagaje in ea, cu lansete intinse in barca ptr a vedea spatiul ramas, manevrabilitate pe canale inguste, etc
Salutari si mult succces in continuare!
Sa auzim numai de bine!