Oltenita- Tomis cu vele

Creat de Florio, Iunie 06, 2011, 10:29:15 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 4 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Florio

Duminica 5 iunie

Plecare Bucuresti  ora 14 , facand pe fuga ultimele pregatiri, care se vor dovedi cu siguranta insuficiente, dupa cum ne invata legile lui Murphy si lema lui Skipper ( "Niciodata nu vei fi total pregatit", zis-a navigatorul Romeo ). Dupa un drum fara peripetii, am ajuns in portul turisti Oltenita, un loc cu o rampa betonata si un micro-ponton al politiei de frontiera, pe care l-am si folosit pentru 15 minute :) .
 Maiastru fiind si modest dupa cum se vede, am dat barca la apa in 10 min. am incarcat ce mai ramasese prin portbagajul masinii si am luat directia catre amonte, unde ne asteptau de cu dimineata, prietenii nostrii caiacisti, din Oltenita.
  Duminica fiind, deja Costin imi spune la telefon ca ei cam strang tabara. Nu-I nimic, zic, ne intalnim pe drum si ne intoarcem impreuna la Oltenita, sa mai sporovaim.
 Ne intalnim cam la 500m de insula, vorbim, ne pozam, ne bucuram de revedere, iar noi decidem ca vom innopta pe insula, la locul abia parasit de Costin&trupa vesela , fiindca e de preferat o insula cu nisip si ciripit de pasari, unui mal prafos cu sunet de manele si ponton cu anvelope .
   Ne despartim de prieteni dupa o jumatate de ora de deriva impreuna, si acostam cu prova pe mal, fiindca ne permite barca :) . SI malul.
  Imediat o baie invioratoare, o topaiala in natura, un foc pe vatra inca fierbinte de la gratarul amicilor, poze si o masa cu grill si paine prajita.
  Frigiderul pe barca e o mare minune tehnica, iar panoul solar isi face treaba cu brio.
Adormim la apusul soarelui, obositi dar fericiti, intr-un usor leganat de val.
   Somnul e ocrotit de voalul de mireasa pe care l-am cumparat din Bucuresti, pe post de plasa de tantari. Il dau in doua, unul peste tambuchiul prova, altul peste tambuchiul principal din cockpit.  Dupa o jumatate de ora de la operatiune, afara roiuri de tantari flamande, dar noi,  plasa  :) !  

Florio

Luni 6 iunie

   Dis de diminineata, treburi casnice: sterilizat biberoane pentru Maria, facut papica, bucurat de bautura rece din frigider. Telefoane de la si catre birou. Am inceput saptamana de vacanta cu ceva munca. SI soft (birou) si hard (ridicat arborada) .
     La arborada am transpirat abitir, avand probleme cu straiul prova. Nu stiu cum naiba, dar e mai scurt cu vreo 4 cm , distanta pe care nu pot sa o acopar, oricat as trage cu vinciul,  de o saula legata de fractiunea catargului de unde se prinde straiul. Vibreaza saula, scapa in zvacnituri de pe vinci, e de rau ! La un moment dat imi striga Cosmin , ca mi se indoaie balconul prova, de la tensiune ( saula trece printr-un scripete legat de balcon). Renunt la metoda asta si rezolv ingenios cu ce mai am la bord, in trusa de scule, demontand cateva piese din linia de spinnaker.
   Intr-un tarziu plecam. Barca se misca superb, cu vant dinaintea traversului, instabil, alternand cu vant de bulina.
   Ajungem la Oltenita rapid, si acolo avem o surpriza extrem de placuta: Costin si sotia lui, ne faceau semne cu mana de pe tarm, si pentru prima data in viata mea la bord, cineva uite ca ne ofera poze si filme cu noi, navigand ! Costin-pionierul acestei idei in fapt.
   Aceste note le scriu doua zile mai tarziu, fiindca in intervalul asta n-am avut deloc timp. In chiar acest moment in care notez aceste lucruri, sunt ancorat la tarmul unei insule impadurite, protejat de liziera, intr-o liniste absoluta, in soarele matinal. Un rapitor mare face un salt chiar langa mine, starnind o jerba de stropi si speriind puietul. Puietul lui, treaba lui, dar mi-a speriat si mie puietul :) : la asa o larma, Maria s-am trezit plangand.
  Bai, peste !!!  Dar cum s-a trezit, asa a si adormit la loc in 3 secunde :) .
Insula popasului nostru e in aval de Oltenita, vis a vis de fantoma santierului naval, apus deja.
   Popasul e marcat de baia de rigoare, papica, internet, telefoane la oamenii dragi, somn .
O particularitate: avem pe barca tot confortul mai putin lumini de cabina ( sigurante arse, doar). Insa n-am vrut sa le repar, fiindca mi-a placut sa traim natural, in natura in care am iesit: rasare soarele-ne trezim; apune-ne culcam. Avem lumina doar la toaleta. :)
   

Florio

Marti, 7 iunie

   Trezire matinala, plecare tarzie. Asta-I socoteala cand ai familie numeroasa si ziua incepe cu sterilizat de castronele si biberoane :).
   Dincolo de asta a trebuit sa aranjez cate ceva pentru birou. 
Plecam catre Calarasi, cu un vant initial de bulina, mai apoi schimbandu-se dinaintea traversului. Vant suficient de bun cat sa fac o 2-3 volte pe ora:) .
Navigatia: un deliciu !
Viteza: ceva bizar.  Pe loch 10-11 mile/h, pe GPS-ul de masina14-15 km/h.
Evident, vantul de Dunare face figuri. Inconstant si cu rafale destul de periculoase, pe care le vezi venind pe luciul apei. Daca nu le vezi, e nasol ! Te bandeaza periculor, iti schimba directia pentru doua secunde, iti dau peste cap reglarea velelor si tot asa...
   Popasul de azi e la adapostul unei insule impadurite, pe o limba de nisip care musca din padure. Un foc rapid, prajim o carnita si cateva felii de paine, facem cateva poze cu juniorii pe plaja, iar la plecare facem o baie de exceptie. Apa e superba, calduta dar nu clocita, invioratoare.
   Urcam in barca si avem surpriza neplacuta,  de a constata la bord ceva pasageri clandestini: un roi de muste foarte prost crescute, insistente,  badarane.
Am vazut in urmatoarele ore cum buna dispozitie a familiei cam incremeneste si se instaleaza o nervozitate "in crescendo" .
    Navigam ca mai inainte pe o Dunare fierband, batuta de vant, cu valuri ca pe mare. Nu stiu cum ar putea caiacele TID-ului sa faca fata la asa ceva (doar cu spraydeck, in sport extrem).  Viteza 10-12 mile/h, ciocane de vant care vin din directii diferite.
   La Silistra strangem velele si pregatim motorul pentru bratul Borcea, catre Calarasi. Acolo ne asteapta Costin ( Orafaz) si familia lui, la fel de numeroasa ca a mea :) . Ne revedem cu bucurie si luam masa la o terasa a promenadei din port, in buza unui parc frumos. Barca e legata la un ponton pe care scrie "Taxi Calarasi-Silistra" .
Seara, de frica mustelor din barca, familia doarme in apartamentul lui Costin, iar eu si el, impartim barca, dupa discutii mulcome, la o bere, in cockpit . Ca sa mai inviorez atmosfera, Costin imi da la mine o chitara micuta dar functionala, care seamana cu un banjo :) . Multumesc, Costin pentru primire si gazduire !


Florio

Miercuri 8 iunie

    Dimineata facem o aprovizionare scurta, ca am dat de civilizatie. O piata, un plin la apa dulce, un plin la rezervorul luat jumatate din Bucuresti. Consumul nostru pana acum a fost infim.
Mancam de dimineata, mancam si de pranz, mesteresc la rollfoc-ul care se incurca, adaptez un rai de punte si totul merge snur. M-a facut mama roman, trebuie sa ma pricep la toate !  Dau mai-uri, trimit mail-uri, telefoane clienti, birou, ceva nervi....apoi incarc poze pe Picassa pentru prieteni. SI mi se mai lumineaza ziua cand apare Nicu-Home made, cu un prieten si ii primesc la bord la o "imprietenire". :) Ei ma invata ca in calitate de roman e imperios necesar sa ai sarma la bord si rezolvi orice problema tehnica.
   Plecam tarziu, ora 17, avem din nou un vant turbat si valuri marine. Viteza e de 12 mile/h si scade doar cand ne protejam de rafalele care ne lovesc violent.
Popasul vizeaza iarasi un loc feeric, prind barca in doua ancore, cea din prova in nisipul plajei:), cea din pupa in apa, in amonte, sa-mi tina barca perpendicular pe mal. Asa evit valurile starnite de vapoare.
Aici salaul sare din apa intr-un festin indracit, iar eu mor sa arunc o lanseta ! Dar ma multumesc sa fac o baie invioratoare cu Cosmin, iar Tania si Maria stau pe plaja asaltate de doi catei extrem de jucausi. Unul e un husky probabil metis, cu ochii albastri. Intr-o ora pun plasa de tantari si intru in cabina, cinam romantic la o lumanare si adormim fariciti.

Florio

Joi, 9 iunie

   E deja joi si am nevoie de net, ca sunt treburi la birou, 'tu-i mama masii ! Dar nu incerc, fiindca desi la 1 km in urma aveam   semnal bun, aici am doua liniute sfrijite. Deci 3G, ioc ! Ma omoara pestii astia care sar din apa ca nebunii si imi trezesc instincte. Dar mi le infranez, rezolv ceva casnice, apoi ies in cockpit sa scriu si sa-mi beau cafeaua. E 5 dimineata, doar ciripit de pasari si soare matinal.
Astazi e ziua Taniei ! 29 de ani :) .
Umerii mei, antebratele si si palmele resimt eforturile ultimelor zile de tras la scote ! La asa antrenament sa nu ma pagubeasca cineva de vre-o palma :) !
Stau in cockpit , beau cafeaua, fac planuri pentru ziua de azi si ma bucur de liniste ( echipajul inca doarme), de soare, de natura.  Sunt ancorat intr-un fel de golfulet, intre doua insule, la capatul uneia dintre ele. Prin fata imi defileaza cate un vapor si surprind calatori care ma privesc prin binoclu. Sunt  nebarbierit si ma simt bine  .
   Plecam tarziu, catre ora 10, desi mi-am promis sa ridic ancora inainte ca familia sa faca ochi. De la ora 5 era o frumusete de vant de pupa ! Si uite ca acum, la 10 s-a schimbat in vant de bulina :( ....bate vantul pe Dunarea asta, numai din fata !
   Ridic cele doua ancore, ridic randa, ridic focul, ridic moralul echipei si auzim iarasi siajul clipocind :) . Ma descurc bine cu navigatia Dunareana si prioritatile, in sensul ca dau prioritate tuturor...hahahahh ! Mai greu e de apreciat cand apare din pupa, un impingator cu 3 barjeiar eu trebuie sa fac volta peste volta in senal ingust, cu ape sub 2m la margini.
Ajungem la Dunareni, unde ne-a intampinat Buciu la TID, in costumul lui Adam, pe plaja imensa a unui cap de insula.
Sunt mort de oboseala. Numai ce mancam, ma asez pe pat si ma suna Orafaz sa-mi spuna ca vine o furtuna puternica din Calarasi inspre mine. Sus, un cer bleu cu soare arzator. Ma uit la orizont, cativa nori pufosi, albi. Zarea sub ei, alburie. Stiam de pe meteo ca vremea se va zbuciuma, asa ca il iau pe Costin in serios.
Scot barca la apa adanca, pun o ancora mai zdravana si deja vine peste noi prima rafala care culca padurea la 45 grade ! Cerul se facuse negru si nu trecusera decat 15 minute de la telefon !!  Strang biminitop-ul care se zbatea periculos, si raman in cockpit imbracat in pelerina, si cu un gand diliu: daca as pleca cu un colt de foc, pe vantul asta de pupa ?
In alte 15 min. se potoleste zbuciumul turbat si ramane o furtuna mai normala la cap :) .
Plecam. Foarte buna ideea, pe vantul asta mergem struna cam o ora, cu un siaj ca de salupa ! Pe parcurs deschid ambele vele, genovezul pe tribord, randa pe babord, intr-o bucurie a ochiului :) .
   Dupa care, la km 322 fac o volta dupa ce evit traiectoria unei barje si realizez forta vantului cad incep sa il primesc din travers . Foarte puternic !  Ar trebui micsorate velele. Rotesc din timona sa pun barca cu prova in vant si stupoare ! In piuit de aparate, ramanem suspendati in mijlocul Dunarii, pe un banc de nisip aflat sub luciul apei, batuti de un vant nebun din travers ! Nebun el, nebun si eu ! Intr-o secunda sar in apa, smulg safranele blocate in nisip, urc la loc in barca mult inclinata, cuplez motor spate si realizez greseala. As fi infipt mai tare derivorul in nisip ! Iau imediat un viraj cu motorul pivotez pe derivor, apoi  ies din capcana asta drept,  catre apa adanca, cu velele zbatandu-se in zgomot asurzitor !
   In cabina, Tania si Maria se jucau :) .
Iata ca desi stau cu ochii pe aparate, balize si semnale, desi am pescaj mic, se poate intampla o neintamplata !
   De acolo navigam foarte frumos cu vant cam inconstant, de mare-larg. Asta pana cand, cu 10 km inainte de Cernavoda, pica total vantul si incepe ploaia. Bagam motor si gata !
   La Cernavoda nu cautati, ca nu aveti pontoane. Sunt 2-3 chiar in fata la ANR, minuscule, la care sunt trase in permanenta nave, una peste alta (una de alta). Nicaieri nici tipenie de om, nici macar la Politia de Frontiera (ce frontiera?)  . Avem noroc si dupa putina plimbare de cautare, gasim pe proprietarul unui micut ponton, care ne invita amabil, acolo. Dar nu avem loc, asa ca ne legam de barca lui, o salupa metalica si venerabila: 50 de ani :) .
Azi e ziua Taniei si ne-a invitat in oras. Dar plimbarea de cautare, a consumat timp si ne apropiem de ora de somn a Mariei. Asa ca mergem noi, baietii, targuim ceva si ne intoarcem sa sarbatorim pe barca.
La Cermavoda orasul e departe, fara taxi nu e bine sa pleci la drum. Nea Mihai, proprietarul pontonului, ne cheama un taxi sa fie serviciul complet, aprovizionam si ne intoarcem. 
Iar noaptea, tot romantic, cu o lumanare cat un dovlecel pe masa, o sarbatorim pe Tania,  si uite asa se incheie o zi aventuroasa dar frumoasa.

Florio

Am upload-at noi poze la adresa de pe Picassa :). Avem si filmulete cu ceva furtuna si navigatie, dar se incarca foarte greu.

Florio

Vineri, 10 iunie
         Dimineata ma trezeste clipocitul apei intre barci si un sentiment de nesiguranta. Scot capul prin tembuchi, totul e in regula, zorii anunta o zi frumoasa; doar cheiul asta industrial, e deprimant. Prima acostare la civilizatia Dunareana e si cea mai inestetica . Dar sar repede peste asta, ca am treaba. Il zaresc pe nea Mihai (fost sef politie de frontiera  ), ne salutam si il anunt ca vin sa platesc gazduirea (omul imi spusese de ieri ca nu e un tarif pentru asa ceva, dar nu pot primi eu ideea de gratuitate. Ce e gratis pe lumea asta ?!?)  .
   Oameni primitori atat el cat si sotia, ne invita pe toti la o cafea . SI ca sa vedeti cum e romanul, va spun ca am gasit langa cafea si un paharel cu tarie, pe care nu stiu cum sa-l refuz, asa ca-l beau ! Ceva discutii, hlizeli cuMaria care le rade cu un dintisor si jumatate de ii cucereste, si dam sa plecam.
Ce sa pleci, frate? Ia de baga ceva net, raspunde la telefoane, adu un cablu cu curentca e nor si panoul produce putin fata de ce consumam noi, energofagii !
Vad prognoza meteo, fac traseul pentru azi cu un ochi la vantul de mare larg din varful catargului, alerg sa umplu 2 bidoane cu apa de sus de la ANR si istovit, salut lumea, ma desprind de ponton si plec !
Plec cu un gand care se dovedeste corect: vreau sa navighez pe vantul asta doar cu genovezul. Doamne, Dumnezeule, ce revelatie !!!Ce frumusete ! Ce simplu si frumos se aranjeaza toate doar din genovez ! Barca nu bandeaza, mergem cu 14 km/h, avem control maiastru si eficient, fara complicatii. Asta da, navigatie de croaziera ! Depasesc insule, atenuez rafale,  feresc vapoare, ca intr-o joaca de copii.
   Treaba asta dureaza cam 2 ore, pana cand cerul se innegreste din nou si-l vad in zare cum pica la pamant ! E ca in efectele speciale din filme . Eu stapanesc genovezul, barca prinde aripi sub vantul puternic, ploaia incepe inainte de a apuca sa trag pe mine o pelerina.  Dar in cateva secunde reusesc si asta, tocmai la tanc sa pot ramane cu gura cascata la un fenomen ireal.
   In fata mea, ramificatia Dunarii printre 2 insule disparecu insule , cu paduri cu tot ! La 100m in fata mea ! O perdea involburata si gri, de ape fierband ..... Urlu la Cosmin sa ma poata auzi in vacarmul ala si-l trimit la cabina. Nu am nevoie de nimeni pe punte si nici n-am de gand sa trec mai departe, daca nu vad pe unde merg ! Raman in zona larga, facand volte sa castig timp si sa ma pastrez in ape sigure.
Dupa o vreme furtuna ajunge la proportii normale, cu ploaie si vant puternic. Foarte bine, macar vad pe unde merg ! Ce violente pot fi furtunile astea de Dunare !
   Sunt ud pana-n chiloti, am o pelerina cu gluga de pe care siroiesc apele, am inghetat ca un pinguin si barca parca zboara . Ce altceva pot sa-mi mai doresc ? 
Merg kilometri intregi , dupa care norii se mai sparg iar vantul cade total de parca n-ar fi fost vreodata. La naiba! Daca era vreme frumoasa, stateam la un pescuit, la un scaldat..... Dar asa ?!? Motor si inainte ! Las motorul la 1500 ture si ne miscam agale in regim de deplasament.
Se face mai frumos afara, dar eu sunt sortit sa stau azi, ud pana seara.
Defilam ca la promenada, cu un cohi pe stancile pitoresti ale tarmului si cu altul pe sonar, ne atarnam toate toalele ude pe borduri si mai prindem cate o raza de soare prin rarele sparturi ale norilor.  Acalmie ....
Ajungem in scurt timp la Harsova, o depasim si ne oprim in capul insulei din aval, vis a vis de un versant care pare importat din Arizona: roci si pamant rosu, cu rare smocuri de vegetatie .
Dau o ancora prova in amonte, si pupa usor oblic in aval. Daca as pune una singura, in cursul noptii se poate schimba vantul si ma intoarce pana catre marginea senalului navigabil. Am eu lumini de ancorare, dar e mai bine sa ma asigur ca strau departe.
Strangem debandada din cockpit si facem cateva poze frumoasecu un apus de soare spargand norii.
Totusi e inca devreme. Afara incepe din nou furtuna. Intrati in cabina, avem sentimentul cald al protectiei. O masa buna, discutii mulcome...barca incepe sa salte pe valuri dar suntem pe directia buna si stam bine in ancore.
Afara- vant si frig. In barca e caldut, iar lumina moale a lumanarii face atmosfera unei seri de Craciun. Lumanarea asta portocalie, mare cat un pepenas, face lumina, nu gluma !
Adormim zambind...
Noapte ma trezesc intr-un concert lugubru, de zgomote stranii: un zumzait vibrant care rezoneaza in toata barca, bocaneli, pocnituri, scartaieturi ...
Sar din pat prin tambuchiul prova, sa-I iau vantului instrumentele, ca nu ma lasa sa dorm ! Intind puternic funga randei sa n-o ami pocneasca de catarg, fixez mai bine ghiul, dar vibratia vantului in sarturi va trebui sa o indur, ca leac nu-i !
Tropai rapid din cockpit pana-n prova fara sa-mi strivesc vreun deget de capcanele puntii (asta da performanta noaptea, pe asa tangaj) . Si abia la intrare in pat realizez ca inghetasem lemn ! Frig cocoane, frig...dar cu adrenalina stau bine !

gvincentiu

Asteptam cu nerabdare etapa de la km 155.
Ganduri bune !

Captan

Cand presupui ca o sa ajungi in Constanta ,Florin? A-si vrea sa ne vedem. Pana atunci drum bun si vant de pupa/travers.

gvincentiu

L- am sunat azi, dar nu a raspuns. Probabil e deja pe mare...
Ganduri bune !

bogdanbuciu

a vorbit hetruc cu el si mai avea 40km pana la Tomis, deci cred ca o fi ajuns deja....
De ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri care nu le folosesc după moarte?

Florio

Sambata 11 iunie

Traseu: Harsova-Giurgeni-Rachitoasa-Gura garlutei-Stancuta-Gropeni-Chiscani-Varsatura-Braila :) . 75 km in linie dreapta. Pentru Galati inca 17 km. Daca s-o putea.
Dimineata- plumb .Cer si ape gri. Barca danseaza in ruliu, pe sunet de saule vibrand in vant. E clar ca bate zdravan !
Incepem programul matinal pe care nu avem cum sa-l evitam: fierbem casolete, lingurite, biberoane, imi clocotesc la repezeala doua degete, ma ard pe gat cu un ceai, etc.... viata vibrand ! Deodata o vad pe Tania in usa toaletei facand un dans bizar : un pas afara unul inauntru, iar afara, iar inauntru, si tot asa, cu ochii mari, mirati de ce i se intampla.  E de "cascadorii rasului " . La treaba asta, o ajuta barca din gros, cu un ruliu caruia nu i se putea impotrivi.
O fi trecut un vapor, zic, si ies pe punte.  Aiurea, nu a trecut nimic, e tot vantul care si-a schimbat directia rapid si a ridicat valuri de aproape1m care ne lovesc la babord . Are tata leac pentru tine ! Filez parama ancorei prova pana ajung peste ancora pupa, pe care o ridic (uite si gimnastica matinala) si suntem liberi ! Dar curentul Dunarii nu ne lasa sa luam perfect directia valului, asa ca ma desprind de acel punct si intru la adapostul efemer la capatului insulei. Efemer fiindca vantul asta capricios nu are o directie clara si doar una predominanta.
Ne pregatim de plecare si hotarasc din precautie sa am un rezervor extra, ca azi avem drum lung si nu se stie...Hai in amonte la Harsova sa rezolvam problema.
Pornesc motor, 2000 turatii....slaba miscare...2500...hai mamaeee !
Curent puternic, valuri mari, inaintam cu 12-14 km/h. Deh, zic eu, asa-i in amonte. Ia sa bag o vela, de control . Opresc motorul si desfasor ¾ din genovez. Din prima zmucitura simt ca barca prinde aripi : 17-18 km/h . Hahahahah ! Asta-i muzica ce-mi place !
Acostez la un ponton sub o inalta faleza naturala (ultimul in aval de Harsova), vorbesc cu paznicul, chem un taxi, plec, vin, gata ! Am benzina ! Cu pretul a doua ore pierdute. Dar am mancat cirese din livada pontonierului . :)
Plecam cu gandul de a ajunge la Braila, insa vremea joaca dur . Dunarea se lateste, vantul ajunge la paroxism ( nu am girueta, asa ca nu dau cifre, dau din gura :) ) si se incapataneaza sa stea fix in prova. La un moment dat incepe o furtuna serioasa, ma impachetez in trening gros, pun un impermeabil  deasupra si il trimit pe Cosmin in cabina, ca afara e deja « groasa » . Indes o sapca pana sub nas, dar vantul mi-o smulge in 5 minute. Probabil daca mi-o prindeam de scalp, ma scalpa, ca forta are, si tupeu la fel !
Incepe o ploaie cu picaturi grele care ciupesc fata. Valurile deja se ridica peste 1m, peisajul este marin, apa gri, cu berbeci pana in zare. De sus apa vine potop, jos apa e furibunda. Strangem vele, bagam motor, incalziti la gandul ca din prevedere, stam bine cu carburantul.  Dar chiar si asa imi trebuie strategie.
Valurile inalte, dese, bubuie adesea sub barca aruncand jerbe de stropi in borduri.
Incerc sa inaintez oblic fata de vant, dau drumul la supapa de balast sa  mai reducem din greutate si inaintam. .... Privesc adesea pe GPS sa mai descopar ceva trucuri de directie, dar degeaba. Pe orice ramificatie a Dunarii merg, vantul e fix de bulina !
Doar o scurta portiune a Dunarii Vechi e mai protejata, prin forma ei de virgula. Mergem pe acolo !
Iar ea, Dunarea Veche, ne ofera pe langa protectia de valuri, imagini pasnice si frumoase cu pasari de balta vanad sau dansand teritorial, ori pescari fugiti de acasa sa guste salbaticia. Frumos, dar scurt.
Intram din nou in cursul principal, iar la confluenta, apa fierbe, valurile lovesc dezordonat din toate directiile ! Cu ochii pe sonar, incerc sa merg cat mai aproape de malul stang. Ceva mai sus, pe Dunarea Veche, elicea a lovit o data niste crengi, iar a doua oara mi-a dat emotii gasind o limba de nisip sub luciul apei.
In mars spre Braila, norii par sa se mai dilueze, ba chiar in pragul orasului se sparg, pe alocuri.
Ii telefonez lui Vali in Galati, sa il anunt ca ii calcam ! :) Pentru 17 km n-o sa stam departe de prieteni !
Valurile de peste 1m cu deferlatii, vantul inca foarte puternic, nu ne lasa sa parasim linia malului, asa ca mergem cat mai aproape . E distanta mai mare urmarind profilul tarmului, dar ar fi necugetat sa iau in piept furia naturii.
Pe scurt, mergem si ajungem. Ne asteapta prietenii nostri, initia Vali cu cocuta lui, Vincentiu cu baietelul, Rex Sailor cu fetita, apoi incep sa mai soseasca pe rand, dupa cum ii vedeti si in poze, pana ajungem o vesela si guresa adunare :) .
Intru aproape triumfal in marina nou nouta, acostez, leg la ponton , apoi strag mana amicilor, bucuros de revedere.
Marina adaposteste doar barcile localnicilor, pe baza de abonament, pe noi nu stiu sa ne taxeze, suntem o noutate fiindca n-au mai avut cazuri de tranzit. Asta suntem noi : un « caz » :) .   
Dar multumita lui Vincentiu care a discutat telefonic cu cine trebuie, n-am avut nici o problema.
Galatiul e oras mare. Si asta se vede. Mergem cu totii la o gradina frumoasa a unui restaurant , chiar pe faleza si unim cateva mese  fiindca intre timp numarul nostru a crescut.
Si da-i discutii, povestiri, ca la « imprietenirile » noastre. Vali a mai adus cativa prieteni nebuni dupa barci si apa, si am stat acolo cat ne-a tinut energia , dupa care ne-am retras cu totii pe la « barcile » noastre.
Dimineata- dus, piata, carburant, o ultima verificare, apoi mola prova, mola babord si la drum, marinari de apa dulce ! ( apa dulce pana in prezent, ca drumul include si o portie zdravana de apa sarata ! )

rexsailor

in sfarsit, povestea continua!
fiind mandea intr-o vizita in viteza pe la Vali,in drum spre casa dupa zece zile de bejenie, aflu de la acesta ca Florio e in mai putin de o ora la Galati, asa ca nu se putea pierde evenimentul...
drept pentru care ma iau dupa Vali si revin la bac Galati pe unde deabia trecusem....fac repede cunosteala cu Vincentiu si Mihai si companiile fiecaruia...
Florio si compania e o barca alba si mica pe la portul mineralier...nu trece mult si Mac-ul defileaza prin fata noastra...Florio areo clipa sa ne arunce un salut, dam si noi din maini sa-i raspundem, suntem pe mal iar tipii de la marina nu ne-au lasat inca sa intram...
dam cu camerele si eu si Vincentiu, singura diferenta intre filmul lui si al meu este ca la fiecare se vede chelia celuilalt...apoi ni se deschide poarta si intram sa salutam noii veniti!
pasarela se misca pe valuri, vantul bate inca ,asa ca trebe sa ne asiguram fiecare ca gasca personala ramane pe pasarela...dupa ce priponeste Mac-ul, vine si Florio si batem palma...
din pacate este tarziu, casa mea e la 3 ore de mers, asa ca dupa cateva impresii pe mal si dupa urarile cuvenite, las pe Florio si echipa lui in compania galatenilor, si cu regret imi vad de drumul spre casa...
nu-mi spune ca nu se poate, ci spune-mi cum se poate !
pentru ca raul sa triumfe, trebuie doar ca oamenii buni sa nu faca nimic!        ( eduard burke )

Florio

Citat din: bogdanbuciu din Iunie 15, 2011, 10:04:56 PM
a vorbit hetruc cu el si mai avea 40km pana la Tomis, deci cred ca o fi ajuns deja....

Povestea e mai lunga decat ne-am fi inchipuit :) . Ordonez ideile si mai postez . Din momentul in care aveam cca 42 km pana la Constanta, am fost opriti de o salupa a politiei de frontiera, fiindca intram in mijlocul unei aplicatii ale scutului antiracheta. Ni s-a spus ca ori ne intoarcem, ori ocolim operatiunea.
Am contactat marina militara prin statia lor, am cerut coordonatele, am primit 8 puncte prin care trasand un contur, ar fi trebuit sa ocolim pe o linie aflata 5 mile nord de acesta ( de contur) . Asta insemnau minimum 160 km ocol .

Florio

Oameni frumosi, cu suflete mari, iubitorii astia de barci ! :) Cand ii intalnesti iti creste inima !