Croaziere spre litoralul bulgaresc

[Florio]

Am gasit putin timp sa continui povestirea . Trebuie sa spun ca in Nessebar nu este doar o marina, pe perimetrul peninsulei sunt mai multe locuri de acostare. Insa eu aici mai fusesem (in marina insemnata pe harta din postul meu anterior), iar drumul cunoscut este cel mai scurt.
   Marina e bine protejata, dar pe mare deja incepea un dans dirijat de vantul care crestea. Pun binoclul la ochi si vad austriecii cu catamaranul lor, luptand nitel cu vremea, pe fundalul unor taliene. Dupa care ii observ intorcand barca in directia noastra. Probabil vremea devenise prea dura pentru ei.



    Cumva imi placea asta, m-am bucurat de compania lor in Varna si i-as mai fi tras de limba. Dar ulterior vazand ca nu apar, am dedus ca si-au ales o plaja pe care sa isi traga barca. I-am inteles perfect, intr-o asa lunga calatorie, cheltuielile trebuiesc limitate iar marina Nessebar costa. 40 leva pe zi.
   Despre marina trebuie sa stiti ca este una asa cum scrie la carte. Cu protectie buna,  pontoane de teak dotate cu tacheti deasupra si buloane in laterale, posturi de cuplare la electricitate si apa curenta, toalete, dusuri .... ups ! Aici e o mica problema, cladirea cu toalete si dusuri e in renovare, ne informeaza culturistul care administreaza.
-Bun si unde ne rezolvam ?
- ........ tipul ridica din umeri si pleaca.
Nu-i bai, avem de toate, nu ne necajeste pe noi un asa lucru marunt.
   Locul unde am legat barcile este in mijlocul marinei, in apropierea unei terase catre care ne exhibam viata noastra nomada. 
   Multumita grabei mele matinale, am ajuns aici  pe la pranz si avem toata ziua la dispozitie sa amusinam imprejurimile si sa ne distram .
   Iesiti in oras ne lovim de atmosfera de statiune cu care nu mai suntem asa obisnuiti, dar e cu totul altceva cand se desfasoara in cadrul istoric al Nessebarului. Casele refacute in specificul vremurilor, strazile inguste si pietruite, vestigiile atent restaurate....
   Foarte frumos, dar nasul meu a prins un miros placut care a anulat pentru moment setea de estetica medievala. Asa am ajuns ca la adapostul unor arcade de piatra, intr-o curticica a unui ansamblu, umbrita de copaci si iedera, sa facem un festin cu placinte . Branzoaice, placinte cu carne, iaurturi, inghetate... se bateau turcii la gura noastra.
   Apoi cu poftele domolite, ne-am continuat agale periplul: undeva un soldat galactic in uniforma consacrata de "Razboiul stelelor", facea poze cu turistii. Maria n-a vrut, dar m-am oferit eu.
   Evident nu puteam sta linistit si i-am pus coarne soldatului . Ce-o fi zis prietena lui, s-o fi suparat, ca doar aia era treaba ei (probabil de aia am notat eu mucalit, in jurnal : "poze cu soldatul imperiului care nu mai contraataca ).







   Nu mai lungesc vorba, in Nessebar ai ce sa vezi, ai ce sa faci, nu exista plictiseala. Peninsula asta mai mica de un kilometru, are o teribila densitate de locuri frumoase, data tocmai de aglomerarile specifice oraselelor medievale. Se spune ca asezarea dateaza cu mai mult de o jumatate de mileniu dinainte de Christos.
Acum este proclamat rezervatie arhitecturala si arheologica.























   In preumblarile noastre am cautat si oficii de schimb dar si locuri in care sa putem aproviziona la nevoie. Intr-un tarziu, istoviti de plimbare, noi ne-am intors la barci. Maria trebuie sa doarma. Placintele isi arsesera caloriile cu succes, deci o noua gadileala se infiripa pe la stomac.
   Rapid am pregatit niste cartofiori, salate si ... excedentul de midii de la Nisipurile de Aur, pastrate fain la frigider. Midiile s-au asezat pe un pat caldut de sos alb, cu rondele de lamaie, cu garniturile respective si au fost stropite cu vin alb.
Un deliciu, trebuie sa repet cat de curand!






   Dupa asta un somnic scurt leganat de micile valuri, ne reface fortele tocmai la timp pentru o noua incursiune in lumea Nessebarului. Si mergem spre vest, parasim peninsula pe istmul ce o separa de tarm. Tocmai la timp pentru a ne intalni cu echipajul de pe Corabia, plecati in expeditie de cercetare, cu un minicar in genul celor de la Nisipuri.
   Iar statiune, iar distractie, ne canta un cimpoier batran si rocker care danseaza ca Jim Morrison, dam cu oua crude intr-un bulgar pentru 10 leva, facem pipi la "All Inclusive", vedem lei si circ, mancam porumb si clatite...   
   In intunericul serii, in zgomotul marii, pasim pe faleza odata cu feeria de lumini care se reflecta in ape, obositi si fericiti. Barcile ne asteapta, ne adopta ca in fiece seara, terasele sunt linistite, noi vorbim incet si incheiem o zi deosebit de frumoasa...

[cristizz]

Mai stiti legenda lui Ulise, care a primit in dar un burduf plin cu vant de la zeul vantului Eol, cand dupa razboiul troian, incerca sa ajunga inapoi acasa in Itaka? Ma gandeam ca are si Florin unul si de asta merge asa bine.
Dupa ce am schimbat cursul la Cap Emine am primit in freza ciocane de vant din toate pozitiile.
Ma gandeam ca a scapat Florin burduful.
Asa ca dupa ce am fost turtit de cateva ori, am decis sa strang velele si sa ma grabesc spre port – cerul era deja cam negru la sud.
Ne-am legat la ponton si am organizat o prima incursiune in imprejurimi.  Agitatia de mai devreme ne cam obosise dar eram nerabdatori  sa exploram Nessebarul.



Am platit marina si am plecat. 
Dupa ce am luat putin pulsul zonei, ne-am urcat intr-un autobuz supra-etajat care facea turul Sunny Beach. Daca aveti de gand sa va deplasati la etaj, alegeti locurile din partea stanga – eu pe dreapta am luat toti copacii in palarie.





Statiunea destul de frumoasa si aglomerata, dar am vazut numai cateva masini de Ro. Am facut cateva cumparaturi si ne-am intors – Nessebarul era mult mai promitator.





Reintorsi in Nessebar ne-am intalnit cu intreg echipajul lui Nemo si am plecat impreuna sa ne plimbam.  La intrarea principal in orasul istoric, un cimpoier ne-a atras atentia. A cantat si l-am rasplatit cum se cuvine.



Ne-a intrebat politicos, in engleza:
-   De unde sunteti?
-   Din Romania.
-   Aha ! zice el exuberant. Romania! Budapesta!
-   Mai zi odata.
-   Budapesta!
-   Da-mi dracu' banii inapoi! am zis nervos si am intins mana sa-I trag inapoi bacsisul.
-   Bucuresti! Bucuresti! A zis, revenindu-si miraculos.

Ne-a mai cantat apoi ceva, ca sa nu plecam nemultumiti.

http://youtu.be/wVs2BoN5n0A

Ne-am plimbat apoi agale pe faleza, inspre o roata plina de lumini multicolore pe care Maria o ochise de la distanta. Am remarcat ca bulgarii, mai ales cei tineri, sunt foarte lucrati fizic si au un cult pentru tatuaje. O multime dintre ei si mai ales fetele au adoptat aceasta moda.
In drum catre ''comedii'' am trecut prin fata tarabei de de-frustrare. Un clown statea la tinta la vreo 15 m sit u cumparai oua ca sa arunci in el. Chiar ne-a destresat exercitiul. Chiar daca nu l-am nimerit nici unul dintre noi. Iar el ne facea in ciuda, probabil injurandu-ne in limba lui.

http://youtu.be/9bBp6kb7Zpg

Am mers pana in fata circului, hotarand ca a doua zi sa vedem spectacolul.
Seara a decurs superb. Cand am ajuns la barci eram cuprinsi de acea stare de epuizare plina de multumire.
Nevasta mi-a adormit instantaneu, uitand ca mai devreme dorea sa luam camera la vre-un hotel in apropiere.

[Florio]

Hoa hoa hoa !!! tipul cu ouale te enerva sa dai cu ciuda! Cand dadeai tare, cu ciuda, nu mai aveai acuratete in lovituri.
Si pana sa reglezi tirul, se terminau ouale
Dar dintr-o fleoscaiala langa capul lui, i-a explodat oul direct in freza si m-am racorit....altfel mai luam un set, nu plecam de-acolo!

[ionitzady]

  ce tare este faza cu oua

[Florio]

Am demarat povestirea si cu tot inceputul asta de an extrem de ocupat, trebuie sa o continui

Sambata 9 august

Matinal c-asa mi-e firea, cafelesc in cockpit cand nimeni nu s-a trezit. Nimeni de nicaieri. Nici in marina, nici pe terase, nici in barcile celelalte.
Scriu mesaje si jurnal. Nu imi ies 2 zile la socoteala, le-am pierdut pe undeva . Si cui ii  pasa ? Scriu mizerabil, pe genunchi, intr-un ruliu dat de un vant tare, de vest.
   Am bagat de seama ca mereu dimineata bate vestul si bate bine. E de folosit lucrul asta. Fac socoteli si planuri pentru pasajele de intoarcere.
   Acestea sunt momentele mai serioase. Dupa ce se trezeste lumea, incepe veselia si nu mai am timp de socoteli. Azi trebuie sa le vizitam si plajele ca ne e dor de balaceala.
   Scriind insemnarile, simt ca fuge barca in lateral, cu ponton cu tot. Mirat, ridic ochii si vad catamaranul de langa noi (o matahala de cam 65 de picioare) straduindu-se sa ... ceva. N-am inteles prea bine ce. Era legat la ponton si doi flacai tot turau motoarele smucindu-l. Nu m-am bagat, eu nu fumez prostii de dimineata . 



   In dimineata asta vantoasa, cu cerul acoperit de norii crepusculului, doar niste pescarusi se sfadeau facand cercuri deasupra noastra, in timp ce doi dintre ei rostogoleau cate o scoica incercand formula "sesam, deschide-te!"  Stiu din prognoze ca norii sunt doar o pacaleala a diminetii. Imediat va rasari soarele si vom avea vreme buna.
   E zi de pauza, cu plimbare prin Nessebar sa-i aflam toate cotloanele, cu plaja si mai tarziu spectacol de circ. Pai daca-i bal....
   N-am sa plictisesc niste  pasionati de barci, cu asemenea distractii ce nu includ navigatie. Mentionez insa ca am iesit la o plaja din vecinatate, avand grija ca eu si Cosmin sa ne luam ochelarii subacvatici si juvelnicul. Ceva imi spunea ca vom manca iarasi delicatese
   Si asa fu. Plaja nisipoasa continua in mare cu un prundis scurt si lespezi de piatra intinse, imbracate intr-un covoras de alge. Doar ici-colo cate  un ochi de nisip. Lipsa lui facea si apa sa fie cristalina, ca in acvariul de acasa. De frumusetea asta m-am plimbat in lung si-n lat cu Cosmin, aratandu-ne unul altuia cate un banc de pesti, cate un calut de mare, cate un peste solitar....  Ceva mai in larg, se facea un prag care adancea cu un metru apele. Chiar in zona aia, am gasit midiile . Fuga la mal sa aducem juvelnicul! Indata se face pranzul!
   Culmea e ca dupa ce ne-am intors nu mai gaseam campul cu midii! Unde e frate ?
Cu chiu cu vai, procedand in tehnica de cautare "om la apa" am reusit sa ajungem la El Dorado al midiilor. Spre compensare, am umplut jumatate de juvelnic si ne-am intors victoriosi la barci, intorcand privirile mirate ale turistilor neobisnuiti sa vada midii natur, ci doar in farfuria de restaurant.
   Dar echipaj inseamna unitate: cum am ajuns la ponton, ne-am pus cu totii pe curatat scoicile. Ambele echipaje . Si odata rezolvata treaba asta, am facut din nou o masa comuna in cockpit la Nemo, cu toata veselia de rigoare.
   Presarata cu diverse mici distractii, ziua a trecut repede, seara calduta a capatat o tenta romantica data de oraselul vechi cu carciumioare pe faleza, trecuse deja a doua zi si parca abia venisem. De placere am luat masa impreuna, la terasa iesita peste mare pe o faleza inalta. Eram doar noi si parca vizitam Venetia. Liniste, mare, lumini discrete, prieteni buni alaturi.
   Planurile pentru ziua urmatoare, erau sa plecam devreme. Prietenii nostri, nu stiu daca impulsionati sau nu de atmosfera de aici, chiar voiau sa mearga in Italia peste o saptamana .

[Florio]

Ziua de 10 august a inceput devreme pentru noi. La ora 5 pesaram cafea in ibric, in timp ce mirosul aromat se incolacea prin cotloanele cabinei, intre adormiti. Ce-or visa ei cand le ajung asemenea arome la nas ?
Nu pot sa ascund ca imi place la nebunie linistea si somnul lor lin, in timp ce eu plec la drum. Denota atata protectie interiorul si leganatul barcii, denota atata incredere faptul ca dorm linistiti...



   Langa noi, la Cristi e treaza toata lumea. Ne sorbim cafelele si ne mai spunem una-alta despre pasajul de astazi, care nu ne e prea clar. Adica mergem catre Nisipurile de Aur, e destul de limpede, dar Cristi ar lungi putin drumul, vrand sa nu devina prea mult pentru prima lor iesire pe ape. Inteleg, pana la urma e o iesire de familie, iar familia trebuie sa se simta nu bine ci excelent. OK, vedem cat de mult putem merge, in functie de vant si de cum se va prezenta marea.
   In noaptea inca nedepasita, zarim balizele dar si contururile digurilor si tarmului. Gata, e 5.30 si plecam! 
Merg cu Cosmin sa desfacem legaturile prietenilor nostri, le aruncam paramele si  il vedem cum pleaca usurel din incinta marinei. Facem rapid acelasi lucru si barcii noastre, apoi cum ies din gura marinei, ridic randa, desfasor focul si plecam cu 5 nd intr-un vant care-mi vine din tribord, dinaintea traversului.    
   Sunt cu Cosmin in cockpit, intr-o incantare maxima! Rafalele se intetesc, urcand vitreza la 6,5 nd si inclinatia la 20 de grade. Barca lasa un siaj pronuntat.
In cabina, fetele dorm, parca aburind . Le e cald, le e bine, le leagana apa si le sursura valurile la ureche, taiate de prova ascutita.
















   Cosmin sta pe cabina, pe bordul din vant, ca la regata: cu picioarele iesite in exterior, sprijinit de cablul dintre pontili.
Parcurgem 2MM si vantul devine tare, coborand de pe culmile din jurul capului Emine. Incerc sa prelungesc momentele astea frumoase si sa nu tertarolez, scotand partial randa din zona de eficienta maxima. Functioneaza, mai mergem ceva in ritmul asta.











   Desi iesiti in urma din marina, vantul bun si manevrele pastrate, ne-au dat un avans destul de mare fata de Corabia. Observ asta acum, cand scot aparatul si ii caut sa le fac niste poze. N-am cum, avem cam 1,5 mile distanta.
   In vantul tot mai intens, reduc focul, roluindu-l aproape jumatate. Acum mergem la fel de repede, insa mai putin bandati. Intram deja in zona de influenta a crestelor care ne-a jucat feste si la sosire, prin ciocanele acelea razlete de vant, rotit dupa toate directiile.
   Primim si acum niste rafale dure, obligandu-ne sa reducem si randa. , Ei asa mai merge, e mai usor de preluat rafale .
   Distanta fata de Corabia a crescut simtitor, o zaresc mica-mica in spate,  dar nu e nici o problema: Cristi stie unde mergem, drumul a mai fost parcurs, are track-ul pe chart-plotter,  iar de grupat ne putem grupa ulterior.
   Acum cade vantul total. Apoi vine din directia opusa. Si ne tot face asemenea sicane, de la minut la minut. Am inteles, relieful coastei ne face figuri, o sa incerc sa iau largul, ca nu imi place sa merg la motor.
   Intr-adevar, vantul devine tot mai constant pe masura ce ne indepartam de capul Emine. Dar si valurile cresc puternic, mai mult decat ar impune-o forta vantului. Exact ca in zona Caliacra, largul capului este o mare cu creste incapatanate, probabil din cauza unor curenti care se rotesc acolo, intalnind valurile din larg.
   Intre timp s-au trezit fetele, somnoroase si dragute cum sunt ele . Ca la un semn, apar si delfinii, sa ne insufleteasca drumul!
   Departe, langa coasta, Corabia ajunge in travers de noi, ceea ce imi da de stire ca vantul si valurile de prova l-au determinat pe Cristi sa mearga la motor.
Noi ne bucuram in continuare de spectacolul delfinilor, ciugulim cu grija un mic dejun (cu grija din pricina brizantilor maricei) si pastram directia pe care ne-o permite vantul: 10 grade. Nu este chiar ce vrem, noua ne-ar trebui 350 grade, dar mai bine de atat nu se poate.
Mai continuam distractia pret de doua ore, apoi cheul Bjala fiind deja vizibil, pornim motorul si punem prova pe promontoriul ce il strajuieste.




   Prietenii nostri aveau deja un avans. Ne auzim la telefon si fiindca prioritatile lor cereau sa se intoarca mai repede, ramane sa ne intalnim in Varna.
   Eu stiind ca la drum e bine sa mai faci un popas, intru in golful Bjala ignorand complet "marina" lor faimoasa, in avantajul apelor limpezi de sub un picior de munte impadurit, ce se pravalise in mare. O frumusete!

[Florio]

Un mic montaj de pe barca, in drumul Nessebar-Varna.
Aici delfinii din cap Emine si popasul de pranz de la capul Bjala.
O sa observati ca sunt strigat de Maria, sa iau marinareste, sticla cu rom . Dupa ce gust ma intreaba: e bun? Da, Maria, e foarte bun inainte de masa, Multumesc mult! ii zic eu.

P.S.
Ma bucur sa fiu intre prieteni care inteleg asta ca un amuzament si ma stiu ca nu sunt un betivan. Dealtfel ma astept ca niste puritani de pe Youtube sau niste Maici Tereza, sa vada in asta un afront la buna crestere a copiilor. Noi sa fim sanatosi. Pana la urma gura lumii doar pamantul o astupa.


http://youtu.be/LebOKGhFKHw

[dany]

Multumim de frumoasele imagini si de povestire.In felul acesta parca ne-ai luat si pe noi in aceasta calatorie....Am simtit si mirosul bunatatilor pe care le gatesti pe barca si al romului evident .Mai arata-ne din astea ca faci bine.
Cand te apuci serios de pescuit,caci n-ar strica sa te bucuri si de alte delicatese oferite de mare?

[Florio]

Multumim de frumoasele imagini si de povestire.In felul acesta parca ne-ai luat si pe noi in aceasta calatorie....Am simtit si mirosul bunatatilor pe care le gatesti pe barca si al romului evident .Mai arata-ne din astea ca faci bine.
Cand te apuci serios de pescuit,caci n-ar strica sa te bucuri si de alte delicatese oferite de mare?

De fapt in momentul ala, romul era sa dau un "spray" peste midiile din tigaie. Dar nu se putea sa nu iau si o proba prin puparea sticlei.... macar asa, de impresie artistica, fiindca "se filmeaza" .
    Cu pescuitul tare mi-as dori Dani, dar sunt un pescar de toata jalea. Si am facut ceva eforturi, mi-am luat scule. Rad pestii de mine, nu se sperie nici unul

[Florio]

Bjala-Varna


Făcusem 25 MM în 5 ore; o viteză medie de 5 nd.
Zguduiţi destul de serios de valurile din larg, popasul ne-a picat cum nu se poate mai bine. Pe aragaz au început să aburească midiile pane, un sos s-a conturat într-o tigaie, un vinişor a ieşit din frigider.... obrăjorii noştri au început să prindă culoare, viaţa devenise roz bonbon .
Stropite uşor din sticla de rom, pe patul de unt încins, midiile emanau mirosuri irezistibile. Şi în peisajul acela frumos, de lagună cu brazi, am luat prânzul.
Totul era aşa idilic, încât atunci când fetele s-au dus la somnul de frumuseţe, eu şi Cosmin am preferat să bălăcim apele, după cum aţi văzut şi în film.
Ulterior, obosiţi dar şi ghiftuiţi, am mai petrecut o jumătate de ora la siesta. Apoi pe la ora 14 ridic ancora şi părăsesc golful, fără să mai trezesc echipajul.
Vremea era excelentă, marea la fel, vântul se păstrase dinaintea traversului : N-E .
În travers de capul Bjala, o barcă şi o baliză îmi vesteau că am în faţă nişte scufundători în acţiune. Ce or fi căutând acolo? Fire curioasă, mi-ar fi plăcut să intru şi eu niţel .
A fost un pasaj deosebit de frumos, barca merge excelent cu vânt dinaintea traversului, foarte echilibrată, cu o viteză destul de generoasă, de 5 nd . Undeva pe parcurs, când promontoriul se adâncea într-o vale oblică pe direcţia ţărmului, am mai avut nişte rafale frumoase care au crescut puţin media deplasării şi savoarea navigaţiei.   
Pe parcurs am avut şi însoţitori din liga grea, barchetina Royal Helena (mie tot bric îmi vine să-i zic) pe care o lăsasem în Varna şi care venea acum din spatele nostru.







Desigur, Varna se conturează în faţă noastră exact aşa cum ne obişnuisem deja să o vedem: înconjurată de vapoare, care la ancora, care încadrate pentru intrarea în port şi deasupra un plafon gri de nori. Acela de care va povesteam că se ridica în fiecare după amiază, dar în fiecare după amiază, în toate zilele pe care le-am petrecut acolo. O fi o caracteristică a zonei.
Pe linia cunoscută, am intrat în marina, cumva într-o atmosfera festivă. Fusese o regată, iar sportivii şi susţinătorii se bucurau acum de un spectacol întreg, desfăşurat pe o scenă amplasată pe cheiul central. Muzică, dansuri, glume, bannere, lume veselă.
Nebăgaţi în seama, am intrat în locul ştiut, am dat să legăm barca de exact aceeaşi baliză pe care o părăsisem câteva zile în urmă, doar că baliza s-a desprins de parâma ei, plutind în derivă, în ciuda noastră. La naiba, se vedea că sunt nişte improvizaţii balizele alea, unele făcute din bidoane PET ! Vântul lateral ne împingea în celelalte bărci.
Imediat dau să strig la Cosmin să protejeze barcă, dar deja toţi se mişcau o frumuseţe! Cosmin luase startul către prova babord şi împingea cu piciorul, bordul bărcii apropiate, iar Tania era la pupa tribord, făcând acelaşi lucru cu un motoryacht. Mai, ce echipaj pot să am ! Să facă ei ce le zic e una, dar să mă înţeleagă înainte să zic, e cu totul altceva!
Oricum, totul s-a petrecut în secunde, eu am sărit să leg o parâmă de cheu la pupa, apoi am dat fuga în prova să încerc o improvizaţie. E clar, în faţă n-am nici o baliză, va trebui să leg două parâme în "V" , la balizele bărcilor alăturate.
Şi sar ca un ţânţar (mă ajută şi talia, am slăbit ca la 18 ani) pe velierul din tribord, mă trag în parâma lui , arunc parâma mea peste baliză şi apoi hop înapoi pe Nemo.
Dau să fac acelaşi lucru cu barca din babord, dar un flăcău tomnatic, cu morgă engleză tip "da încoace că ştiu eu mai bine", îmi face semn să îi arunc lui parâma. Tipul e unul de-al locului. De ce or crede bulgarii ăştia că fac ei mai bine totul, nu înţeleg. Dar dacă insistă, îi arunc parâma, ce să fac?
El o ia cu o atitudine gen Jean Gabin, se mişcă lent, superior, se apleacă niţel se moşmondeşte, se împiedică şi cade îmbrăcat în apă !
În gât îmi gâlgâia un râs de hienă colerică.
M-am abţinut cu greu, am mai făcut un salt de lăcustă, am legat parâma unde trebuie, am revenit şi am ajustat toate cât să stea barca bine.
L-am întrebat din politeţe dacă pot să îl ajut cu ceva, dar mândrul cavaler a refuzat şi s-a topit de pe cheu, luând cu el şi onoarea şomoiogită, alături de hainele zemuind.
Of, păi cine strică, mi-ar fi părut tare rău de el, dacă nu era aşa încrezut.

Abia după ce s-au completat manevrele, au plecat şi ai mei de la posturi. Era 18.30, era vară, aveam avantajul că la ora aia abia ieşea lumea la plaja de după amiază.
Păi...hai şi noi la plajă!

[Florio]

Varna-Nisipurile de Aur

Am uitat să spun că la plecarea din Bjala am primit telefon de la Cristi. Ajunseseră deja în golful Varna, se simţeau bine la drum şi voiau să profite de vremea bună pentru a-şi continuă traseul către Nisipurile de Aur. Adevărul e că într-o călătorie cu barca, e bine să te foloseşti de orice aspect favorabil, că nu se ştie ce aduce ziua de mâine.
Noi mai aveam o săptămâna şi jumătate la dispoziţie, aşa că aveam să o luăm mai agale pe drumul de întoarcere, gustând vacanţa pe îndelete.
Seara respectivă a fost foarte liniştită, după ce petrecerea de pe cheu s-a risipit; ne ţineau companie doar pisicile şi scârtâitul parâmelor. Aşa am petrecut o seară domoală, ce se voia un simplu popas, fiindcă a doua zi aveam să luăm din nou valurile în prova.
11 august.
Dimineaţă, soare, vreme bună.
Am cutreierat prin Varna în cel mai turistic mod, cumpărând prostioare, aprovizionând cu fructe, legume, hrană pentru pisici, mergând pe străduţe şi nu pe bulevarde (modul cel mai frumos de a cunoaşte un oraş).
Deşi ne-am stricat foamea copilăreşte cu îngheţate şi alte cofeturi, prânzul ne-a adunat în bucătărioara bărcii de unde în scurt timp, au ieşit aburind nişte platouri, cât să adune din nou mâţele .
Eu, cu un ochi la masă şi cu unul la fanioanele bărcilor. De teamă să nu piară vântul bun, mai că-mi venea să ţin degetele încrucişate. Oricum, aveam doar 12 mile de parcurs, aşa că nu-i problemă. După masă a ieşit şi o zbenguială pe cheu, cu duşul în soarele arzător. Maria râdea în hohote, stropindu-mă pe mine mai întâi, apoi pe Tania, după care am încins acolo un circ întreg. La veselia noastră a achiesat şi un cuplu de francezi, pe care iniţial am vrut să-i feresc de jerbele ude lansate de Maria, însă doamna respectivă a venit aţă, să participe activ la joacă . A fost foarte haios.
Totuşi călătorului îi şade bine cu drumul, nouă ne şade bine cu valul. E ora 14, fetele-somn , băieţii-navigaţie!
















Şi ce frumuseţe de navigaţie! Imediat ce am ieşit de la protecţia digului, am ridicat velele într-un vânt fain de dinaintea traversului, păstrat pe modelul celui de ieri. Iar barcă lăsa un siaj învolburat, dat de cele 6 noduri SOG.
În astfel de condiţii , când totul merge perfect, nu ne-a rămas decât să ciocnim o Kamenita şi să filmăm cu plăcere siajul. Marea era liberă iar cerul începuse deja să adune norii amiezii de Varna.
La ieşirea din golf vântul începe să se rotească uşor-uşor, devine travers curat, mai apoi mare-larg. Adică bate sud-est! Incredibil, Eol ne face pe plac şi la întoarcere . E clar, cineva acolo sus ne iubeşte!
Mă duc la culcare, sunt extenuat de shopping. Rămâne Cosmin la timonă, dându-mi şi mie unul din rarele momente în care să simt barca mergând, cu mine în chip de pasager. E plăcut, deosebit de plăcut.
Vântul mai slăbeşte după o vreme, apoi devine anemic. Ajungem la Nisipurile de Aur şi ne facem intrarea la pontoanele deja cunoscute, la ora 18. Se ridică din nou vântul. Păi acum ?!? Acum să-l folosim doar pe plajă, dacă ne face valuri.
Sunt o fire dinamică, nu-mi place plaja pur şi simplu. Îmi iau ochelarii de snorkeling, juvelnicul şi plec cu Cosmin către capătul din larg al digului. Midii? Desigur!
Se prepară iarăşi o masă delicioasă de midii trase la tigaie în unt, stropite cu rom, garnituri, salate, etc.... Caut vinul alb în santină dar n-am noroc, aşa că îi trag cu Kamenita de la frigider.
Mor de somn (traiul bun oboseşte ) însă mă jertfesc pentru familie: ies seara la o plimbare în staţiune.
Aaa, să nu uit. Vântul de sud bagă în marină nişte cozi de val, care se reflectă în maluri şi toate bărcile dansează teribil, deşi aparent nu au de ce.
Noaptea schimb poziţia bărcii, să nu mai frece baloanele în ponton. Dar şi cu prova la mooring, periodic barca intră în oscilaţii deranjante.
E 4 dimineaţă şi scriu. Nu ştiu de unde balansul asta, marea e liniştită-oglindă.
O fi din cauza sudului ăla, dar nici vântul nu mai bate încă de cu seară.
Mister. Mister de Golden Sands.

[cristizz]

Plecarea din Varna in acea dimineata a avut un farmec deosebit.
Cafeaua bauta in cockpit inainte de rasarit cand intuiai doar lumina zilei , ascultand vantul, pescarusii si zgomotele marii, ale paramelor de acosare si ale baloanelor care se frecau usor de ponton, toate creau o atmosfera plina de mister. Pe din afara paream inca adormit, dar mintea incepea sa lucreze: care e prognoza meteo, de unde bate vantul in bazinul portului, cum facem manevra de desprindere de la ponton in acest caz, care sa fie traseul si marcarea lui pe GPS, cam ce am putea manca si bea pe drum, aranjarea lucrurilor in barca ..... facusem plinul celor doua rezervoare de benzina si ma gandeam ce bine ca au statie de combustibili la cheu. Ar fi fost incomod si costisitor sa car cu taxiul cine stie de unde aproape 100 L.
Incercam sa comunicam cu Florio si Cosmin peste barca dar am constatat ca mai bine bem cafeaua impreuna asa ca ne-am adunat in cockpitul nostru.
Inainte sa facem echipa cu Nemo, scurtele noastre iesiri cu barca incepeau cel mai devreme pe la orele 11, dupa ce toate tabieturile zilnice erau parcurse. Croaziera asta ne-a format obiceiuri noi.
Nu pot sa explic cum si de ce, dar aceste plecari in crepusculul diminetii, ma emotionau ca drumul catre sala de examen.
Cei doi prieteni ai nostrii ne-au ajutat cu paramele si iata-ne plutind usor catre gura portului. Am iesit din rada si am ridicat randa, moment in care il vedem si pe Nemo iesind. Vantul era bun, am deschis si focul si am inceput deplasarea catre Cap Emine. Navigam bine, dar Nemo naviga si mai bine. In scurt timp ne-a ajuns. Am mers pentru un timp in paralel dar apoi a inceput sa avanseze.
Vantul devenise schimbator si asa cum spunea Florin mai devreme, ciocanele de langa Cap Emine ne loveau din toate pozitiile. L-am vazut pe Nemo tinand largul si m-am gandit ca are vant bun si vrea sa prifite. Noi eram in apropierea coastei si nu reuseam sa reglam aproape de loc. Au fost momente cand nu mai aveam deloc vant. Am hotarat sa pornesc motorul ca sa iesim din zona aceea.
Dupa ce am ocolit Cap Emine si am luat nordul spre Varna, vantul schimbator s-a mai domolit, dar a si scazut din intensitate. Aveam vant mare larg, uneori chiar pupa, asa ca am hotarat sa intind un preventer ca sa scap de balansul ghiului. Focul 100% nu-mi mai era de niciun folos, mascat bine de randa se plia si pocnea apoi umflat de cate o rafala, asa ca am hatarat sa-l strang. Am incercat sa opresc motorul dar viteza de deplasare se reduce la 2- 2,5 Kn. Este clar, sezonul urmator voi avea in dotare cel putin gennaker-ul, daca nu si un genovez cu tangon. In aceste conditii am zis ca nu se va supara nimeni pe mine daca las motorul sa toarca in parallel cu randa. Am reglat turatia pe la 1900 rpm si am constatat ca Suzi-ul nu face prea mult zgomot si ajutat de vantul usor pe randa capatasem 5,5 kn.
Destul de curand vedem Cap Bjala. Nemo era mult in larg, nu se vedea. Am lasat Bjala in babord si ne-am indreptat spre Varna. Din cand in cand treceam pe langa barci sau chiar trawlere de pescuit cu plase. M-am tinut la distanta de ele si totodata, vazand la orizont cargouri verificam ca traseul pe care il urmam sa nu fie pe zona de separatie a traficului.
Usor dupa pranz am ajuns la intrarea in golful Varna. Vremea era buna, fetele se simteau bine pe barca, dar amandoua imi sugerau ca ar vrea sa ajunga cat mai devreme acasa. Isi doreau completarea vacantei de vara cu o excursie terestra intr-un oras deosebit: Florenta.
L-am sunat pe Florin sa vedem cum sunt ei. Doar ce se pregateau sa plece din Bjala. A inteles graba noastra asa ca am taiat golful si ne-am indreptat spre Nisipurile de Aur. Am fi putut ajunge direct in Balcic care este obligatoriu (Port of entry), dar sincer, undeva in interior cautam sa mai lungesc cu o zi viata pe barca. Si oricum, preferam o balaceala la Nisipuri, e mult mai frumoasa plaja decat la Balcic.
De data asta am luat largul ca sa evit parasailorii avizi de senzatii pe deasupra catargului si am intrat fara evenimente in marina din Nisipuri. Ne-am legat exact in acelasi loc ca data trecuta si ne-am pregatit pentru o dupa-amiaza placuta in statiune.
Incheiasem o etapa de aproape 50 NM si am fi avut rezerva de timp pentru mai mult. Asta ne da sperante pentru viitoare planuri de calatorie.

[Florio]

Plecarea din Varna in acea dimineata a avut un farmec deosebit.
Cafeaua bauta in cockpit inainte de rasarit cand intuiai doar lumina zilei , ascultand vantul, pescarusii si zgomotele marii, ale paramelor de acosare si ale baloanelor care se frecau usor de ponton, toate creau o atmosfera plina de mister. Pe din afara paream inca adormit, dar mintea incepea sa lucreze: care e prognoza meteo, de unde bate vantul in bazinul portului, cum facem manevra de desprindere de la ponton in acest caz, care sa fie traseul si marcarea lui pe GPS, cam ce am putea manca si bea pe drum, aranjarea lucrurilor in barca ..... facusem plinul celor doua rezervoare de benzina si ma gandeam ce bine ca au statie de combustibili la cheu. Ar fi fost incomod si costisitor sa car cu taxiul cine stie de unde aproape 100 L.
Incercam sa comunicam cu Florio si Cosmin peste barca dar am constatat ca mai bine bem cafeaua impreuna asa ca ne-am adunat in cockpitul nostru.
Inainte sa facem echipa cu Nemo, scurtele noastre iesiri cu barca incepeau cel mai devreme pe la orele 11, dupa ce toate tabieturile zilnice erau parcurse. Croaziera asta ne-a format obiceiuri noi.
Nu pot sa explic cum si de ce, dar aceste plecari in crepusculul diminetii, ma emotionau ca drumul catre sala de examen.
Cei doi prieteni ai nostrii ne-au ajutat cu paramele si iata-ne plutind usor catre gura portului. Am iesit din rada si am ridicat randa, moment in care il vedem si pe Nemo iesind. Vantul era bun, am deschis si focul si am inceput deplasarea catre Cap Emine. Navigam bine, dar Nemo naviga si mai bine. In scurt timp ne-a ajuns. Am mers pentru un timp in paralel dar apoi a inceput sa avanseze.
Vantul devenise schimbator si asa cum spunea Florin mai devreme, ciocanele de langa Cap Emine ne loveau din toate pozitiile. L-am vazut pe Nemo tinand largul si m-am gandit ca are vant bun si vrea sa prifite. Noi eram in apropierea coastei si nu reuseam sa reglam aproape de loc. Au fost momente cand nu mai aveam deloc vant. Am hotarat sa pornesc motorul ca sa iesim din zona aceea.
Dupa ce am ocolit Cap Emine si am luat nordul spre Varna, vantul schimbator s-a mai domolit, dar a si scazut din intensitate. Aveam vant mare larg, uneori chiar pupa, asa ca am hotarat sa intind un preventer ca sa scap de balansul ghiului. Focul 100% nu-mi mai era de niciun folos, mascat bine de randa se plia si pocnea apoi umflat de cate o rafala, asa ca am hatarat sa-l strang. Am incercat sa opresc motorul dar viteza de deplasare se reduce la 2- 2,5 Kn. Este clar, sezonul urmator voi avea in dotare cel putin gennaker-ul, daca nu si un genovez cu tangon. In aceste conditii am zis ca nu se va supara nimeni pe mine daca las motorul sa toarca in parallel cu randa. Am reglat turatia pe la 1900 rpm si am constatat ca Suzi-ul nu face prea mult zgomot si ajutat de vantul usor pe randa capatasem 5,5 kn.
Destul de curand vedem Cap Bjala. Nemo era mult in larg, nu se vedea. Am lasat Bjala in babord si ne-am indreptat spre Varna. Din cand in cand treceam pe langa barci sau chiar trawlere de pescuit cu plase. M-am tinut la distanta de ele si totodata, vazand la orizont cargouri verificam ca traseul pe care il urmam sa nu fie pe zona de separatie a traficului.
Usor dupa pranz am ajuns la intrarea in golful Varna. Vremea era buna, fetele se simteau bine pe barca, dar amandoua imi sugerau ca ar vrea sa ajunga cat mai devreme acasa. Isi doreau completarea vacantei de vara cu o excursie terestra intr-un oras deosebit: Florenta.
L-am sunat pe Florin sa vedem cum sunt ei. Doar ce se pregateau sa plece din Bjala. A inteles graba noastra asa ca am taiat golful si ne-am indreptat spre Nisipurile de Aur. Am fi putut ajunge direct in Balcic care este obligatoriu (Port of entry), dar sincer, undeva in interior cautam sa mai lungesc cu o zi viata pe barca. Si oricum, preferam o balaceala la Nisipuri, e mult mai frumoasa plaja decat la Balcic.
De data asta am luat largul ca sa evit parasailorii avizi de senzatii pe deasupra catargului si am intrat fara evenimente in marina din Nisipuri. Ne-am legat exact in acelasi loc ca data trecuta si ne-am pregatit pentru o dupa-amiaza placuta in statiune.
Incheiasem o etapa de aproape 50 NM si am fi avut rezerva de timp pentru mai mult. Asta ne da sperante pentru viitoare planuri de calatorie.

Faine ganduri. Exact pe sufletul meu. 

[Florio]

Cum spuneam,Eol ne-a ţinut ca pe copiii lui: la dus am avut vânt purtător, de N-E. Acum ne-a ajutat cu vânt de S-E ştiind că ne întoarcem în ţară. Doar că noi, neserioşi, ne-am întins şederea că ne era prea bine.
Aşa că îndurăm un ruliu deranjant, fiindcă marina nu e deloc protejată la aşa ceva. Partea bună e că nimeni nu pare incomodat. Ne-a intrat în reflex să ne mişcăm odată cu barca, nu există rău de mare, iar somnul e la fel de adânc precum cel din patul de acasă.
Aici ne salută toţi, deja suntem de-ai casei. Un salvamar tomnatic şi bronzat ca la maşinăria-solar, mă conversează din simpatie, apoi mă întreabă cât costă să-l scot cu prietena lui pe mare. Ha !
Trag barca din nou într-o altă poziţie; parcă-parcă s-au mai potolit valurile. Apoi dacă s-au potolit, înseamnă că s-a limpezit şi apa! Ies la snorkeling şi filmez ceva viaţă subacvatică, în chip de Cousteau, strecurandu-mă printre nişte stânci uriaşe şi digul masiv. Toate sunt împădurite cu o reţea deasă de alge, înţesate de vietăţi sperioase. Iaca şi nişte midii gigant!
Foarte bine, mie-mi plac fructele de mare. Cosmin mă dumireşte de ce se numesc "fructe de mare", printr-o teorie proprie: cică "fiindcă le culegi ca pe fructe, nu le fugăreşti să le prinzi" De trai bun, elucubram în toate modurile.
Eu: -Care e asemănarea dintre două diferenţe?
Cosmin: -Nici una dintre ele nu "se pupă". 
Hahahahah! Ce tare !

Băgăm scoici pane şi Zagorka. Trai neneacă ! Marea ne poartă, marea ne distrează, marea ne hrăneşte.
Nu ştiu ce zi este şi nici nu-mi pasă.
Telefonul e trecut în "mod avion" ...ceea ce e destul de amuzant fiindcă noi suntem de fapt pe barcă.
Oricum ceva activitate trebuie să avem, fiindcă acum, pe seară, vin cei de la "Parasailing" cu salupele lor de 10m, iar eu trebuie să le fac loc (aşa e , în căutarea mea de loc mai ferit de ţesătura de valuri din bazinul marinei, am legat barca în perimetrul lor). Acum găsesc de cuviinţă să ocup un loc pe colţul dintre cheu şi ponton, exact precum stă Eleonor, corabia masivă din lemn, de lângă noi. Poate or fi valurile mai acceptabile.
Ne mai vânzolim pe seară prin bâlciul statiunii si venim epuizaţi acasă, unde ne amuzăm citind poveşti. Ştiu că nu va puteţi închipui aşa ceva, dar am probe video de necontestat .

===============
În loc de post scriptum, mai zic o întâmplare de peste zi.
Ambiţionat de animăluţele şi peştii întâlniţi în ape (mai ales de chefalii pe care n-aveam cum să-i prind nici cu harponul, fir-ar mama lor), am cules şi câteva rapane. Să gătim şi noi, că pe cele de la restaurant le ştiam la gust.
Nu zici că melcii ăştia paşnici în aparenţă, sunt nişte prădători rapace? Chiar în juvelnic fiind, două rapane deschiseseră câte o scoică şi o mâncaseră deja!
Buun, hai la tata să va prezint un tur de oală.
Şi trec la preparare, le ţin niţel în vin, le prăjesc apoi în ulei încins şi le prezint mândru ca Master Chef, la masă, alături de platoul de midii aurii.
Reacţii diferite:
Tania zice "bleah, eu nu mănânc aşa ceva", Maria cască ochii mari şi vrea să ronţăie dintr-o rapana. Noi, băieţii, evident că mâncăm de rupem!
Păi numai ce muşcă Maria o dată timid, a două oară mai serios, pleascaie niţel cu poftă şi apoi se pune pe mâncat de-i trosneau fălcile, în timp ce fornăia pe nas de plăcere, un "Mmmmm...mmmm ".
Avea şi de ce, rapanele erau mai fragede decât cele de la restaurant şi foarte gustoase.
În ciuda evidenţelor, Tania se menţine pe poziţie. Oricum, fiecare dintre voi ştie că o doamna dacă a apucat să spună "nu", apoi aşa rămâne!

[cristizz]

Am ramas in Nisipuri pana a doua zi dupa amiaza.
Am mancat la un restaurant, am ,,admirat" un travestit care face pe Diva cantand si dansand din buric intr-un restaurant turcesc, am mancat clatite, am facut plaja a doua zi dimineata, cateva cumparaturi, un dus, apoi o alta masa la restaurant si am plecat spre Balcic.
Nu aveam de gand sa fac multi pureci in Balcic insa doream sa fac formele de iesire din Bulgaria cat mai devreme dimineata, ca sa avem suficient timp sa ajungem in Mangalia.
Plecam deci din Nisipuri si foarte curand cerul se intuneca de nori amenintatori, incarcati de ploaie, deasupra marii in SE. Nu eram ingrijorat, indicatorul de vant imi arata ca acesta sulfa in vele din NV, travers, asa ca norii ar fi trebuit sa se indeparteze de noi care tineam directia NE avand numai 9 NM pana la Balcic. Eroare. Norii ne urmareau, ajungandu-ne incet din urma, iar perdeaua de ploaie ne racorea spinarile.
Privind mai atent mi-am dat seama ca practic erau doua fronturi care functionau la altitudini diferite: cel superior impingea aerul si norii spre uscat, iar cel inferior, pe care il apreciasem cu ajutorul Windex-ului la nivelul catargului, diametral opus ca directie. Cu vreo 2 NM inainte de Balcic frontul noros s-a indepartat si s-a pierdut deasupra reliefului deluros, intrand in Marina ne-udati.
Din nou ne-am legat la acelasi ponton ca la sosirea in Bulgaria cu doua saptamani inainte. Am inceput sa ne ordonam actele pe care trebuia sa le prezentam Politiei de frontiera bulgara cand am sesizat ca suntem interpelati de un cuplu tanar de conationali. Erau in plimbare prin Marina dupa ce vizitasera Balcicul si ne-au vazut pavilionul. Am socializat la o bere rece scoasa din frigiderul barcii. Dupa doua saptamani in care nu fusesem deloc curiosi sa urmarim stirile din tara, am fost introdusi brusc in actualitate. Ei probabil s-au simtit bine informandu-ne, dar noi .... Chiar fusesem linistiti fara sa stim. Ne era de ajuns sa dam cate un telefon mamelor sa le intrebam de sanatate. Atat.
Am mers pe jos intr-o plimbare, cu actele in geanta, pana la ghereta Politiei de frontiera, incercand sa facem formalitatile din acea seara. Am fi castigat cel putin o jumatate de ora de somn daca nu trebuia sa le facem chiar inaintea plecarii. Politistul a fost foarte amabil dar nu a fost de acord. Asta e.
Marti 12 august, ne-am trezit dimineata pe la 4, am facut cafeaua, ne-am improspatat obrajii si ne-am dezlegat de la ponton. Stabilisem cu politistul ca la 4:30  sa ne deplasam spre el. Punctual, omul ne astepta asa cum ne-a promis, facandu-ne semne cu lanterna. I-am aruncat o parama si am coborat si eu cu alta ca sa legam barca. Am efectuat formalitatile, declarand ca destinatie Mangalia. A durat ceva mai mult decat credeam, cam ¾ ora, dar pe la 5:20 ne-am salutat cu oficialul bulgar si am luat drum 100 grd spre Cap Caliacra.
Nu prea era vant, navigam destul de incet numai cu velele, iar distanta pana la Mangalia este de aprox. 48 NM.  Aveam de gand sa ajung pe lumina dar ETA aratata de GPS, la care adaugam 1 – 2 ore de siguranta pentru distanta asta, m-au facut sa utilizez aceeasi metoda ca de la Varna la Nisipuri: am pus motorul in functiune tot usor sub 2000 rpm.  Viteza barcii a crescut la 5,5 Kn iar ETA a scazut considerabil.
Dupa schimbarea cursului la Cap Caliacra din nou am avut vant de pupa. Am deschis randa la maxim si am legat un preventer. Focul a inceput cu  aceleasi framantari indecise, cand prindea vant, cand flutura in gol ca sa pocneasca apoi la urmatoarea pala de vant. Mai mult ma agita. Poate un foc mai mare ar fi reusit sa stea mai bine. L-am strans, nefiindu-mi de mare folos in aceasta situatie.
De data asta am tinut o trasa mai apropiata  de tarm, urmarind cum se trezesc toate la viata.
Am trecut pe langa statiunea Russalka, superb gandita si asezata, care insa ne-a evocat amintiri nu tocmai placute, din perioada inceputurilor Allinclusive bulgaresti.
In apropiere de Cap Shabla am schimbat cursul usor spre larg din cauza unei constructii care avansa in mare – probabil conducte petroliere.
https://www.google.com/maps/place/43%C2%B032%2719.9%22N+28%C2%B036%2757.3%22E/@43.5431378,28.6166954,3888m/data=!3m1!1e3!4m2!3m1!1s0x0:0x0?hl=ro
Ne apropiam incet de granita cu Romania, pe care o urmaream pe GPS, incercand sa gasim vreun reper la tarm care sa o evidentieze. Momentul intrarii pe teritoriul nostru l-am marcat prin coborarea pavilionului de curtuazie bulgar, care de la intrarea in tara lor ramasese agatat de sartul tribord, la cruceta. Urmaream milimetric desfasurarea coastei romanesti, Vama Veche, 2 Mai .... Ne apropiam de intrarea in rada portului Mangalia. Pana atunci marea fusese calma, dar de putin timp parca veneau niste valuri de hula din larg, pe directia SE.
-   Fetelor, este ora 14:00. Va simtiti in stare sa mergem mai departe spre Tomis? Avem masina acolo si daca tot ne-am grabit cu intoarcerea macar sa nu mai pierdem o zi degeaba in Mangalia.
Dupa ce am dezbatut problema, am hotarat ca merita sa tinem directia Tomis chiar daca vremea incepea sa se strice putin. Este si acolo un birou al Politiei de Frontiera unde putem face formalitatile de intrare.
Am trecut de digul care protejeaza portul apropiindu-ne de Saturn si o aud pe nevasta-mea ca zice:
-   Cred ca ne urmareste cineva.
-   Ce vrei sa zici? o intreb.
-   Sunt doi intr-o barca si vin chiar in urma noastra. Dar sunt destul de departe.
Eu eram destul de concentrat sa tin barca. Se intetisera intr-o jumatate de ora atat vantul cat si valurile, care veneau acum compuse: din pupa aduse de vant si din travers aduse de hula. Situatia nu era tocmai confortabila asa ca numai la o barca oarecare in urma noastra nu-mi era gandul. Barca noastra se inclina de pe un bord pe altul dupa cum alunecam pe spinarile valurilor.
-   Auzi, zice nevasta-mea, aia sunt chiar in spatele nostru.
M-am intors atunci sa vad si eu care e pericolul. Erau doi politisti de frontiera intr-un RIB negru, inscriptionat, cu un arc de metal deasupra pe care erau lumini specifice si un megafon. Era clar ca veneau dupa noi. Declarasem la Balcic ca avem destinatie Mangalia si nu oprisem acolo.
Am redus turatia la 1000 rpm iar ei au venit in babord, la vreo 5 metrii. Ne-am salutat, le-am dat datele de identificare. Mi-au spus ca ma apelasera pe VHF dar nu am raspuns. Le-am zis ca statia este stricata. Nu eram departe de adevar, aveam o problema cu antena si toata calatoria m-a chinuit, asa ca am preferat sa o tin inchisa. M-au intrebat de ce nu am intrat in Mangalia si le-am zis ca mai aveam timp la dispozitie sa ajung in Tomis, unde putem face formalitatile. Ne-au zis sa ne continuam calatoria, ei ramanand usor in spatele nostru, dar fara sa se indeparteze. Dupa aproximativ 5 minute s-au apropiat din nou si ne-au urat calatorie buna si ,,vant din pupa". Verificasera probabil cele declarate si au constatat ca suntem in regula, dupa care s-au intors in treaba lor.
Ca o paranteza, interactiunile avute pana acum atat cu Politistii de Frontiera romani dar si cei bulgari, au fost incredibil de politicoase si corecte din partea lor. Diferenta fata de cei de la rutiera este foarte mare.
Am readus turatia spre 2000 rpm si ne-am continuat drumul. Vremea continua sa se inrautateasca dar distanta pana la destinatie scadea ora cu ora.
Cand am ajuns in rada portului Constanta activitatea era intensa. Un vas lucra ceva la balizele cardinale, altele dragau la intrarea in port sau lucrau la digul acestuia. Cargouri care intrau sau ieseau ..... noi eram aruncati in toate directiile de valurile agitate cautandu-ne calea optima si sigura.
Am trecut de Cazino si ma pregateam sa dezleg preventerul ca sa cobor apoi randa cand vad plutind undeva pe directia de inaintare un balon galben de balizaj. Cu doua saptamani inainte nu era acolo. M-am gandit ca sunt ceva lucrari efectuate intre timp si am schimbat putin directia spre larg. Dintr-o data vad alte balize, albe si galbene, care inconjurau o arie destul de mare exact in fata intrarii in portul Tomis. Vedem o barca cu motor cum trece in viteza printre ele, dar mie nu mi-a venit in cap altceva decat sa le ocolesc. Asa ca iau putin largul ca sa ma apropii de intrarea in Tomis dinspre E-NE. Iau apoi la babord punandu-ne cu prova spre gura portului cand ce sa vezi? Un alt RIB al Politiei de Frontiera iesea alert din marina. Avea un balon cam desumflat, tarandu-l amuzant, parca schiopatand pe suprafata apei. Deci ne supravegeau, au vazut ca nu intram in port direct si au crezut ca-i fentam. Cand ne-au vazut intrand de fapt, s-au intors imediat si s-au legat la cheu langa ghereta unde au Oficiul. Ne-am indreptat si noi spre ei si le-am zis ca ne legam la pontonul nostru dupa care venim cu documentele sa facem formele legale. Au zis OK, dar s-au razgandit, au luat RIB-ul si au venit la pontonul nostru.
Ne-am tras sufletul un sfert de ora dupa care m-am dus sa-mi recuperez actele de la Oficiul PF unde am aflat ce-i cu balizele cele noi: urma ziua marinei si delimitau aria unde se vor face unele demonstratii. Nu marcau niciun pericol.
Fetele ma asteptau deja la un restaurant de pe faleza. Muzica canta in surdina, soarele cazuse deja, iar noi aveam privirile unor oameni care impartaseau un secret bine pazit. Familia noastra se intarise ca echipa. Am scos telefonul si l-am sunat pe Florio sa-i spun ca suntem bine si sa aflu despre ei dar nu era conectat la retea. Ne-am anuntat familia si cativa prieteni si am plecat la culcare.
O ultima noapte pe barca, pentru a considera o calatorie incheiata cu bine.