RAID 2015

[DoiNomazi]

Frumos! Bravo.

[nicu]

http://www.taineledunarii.ro/?p=1345

se poate descarca si filmul !

[Don Basilio]

Acum când echipa a început deja în forță Raid 2016, pe alte meleaguri, imposibilitatea participării m-a aruncat într-o melancolie blegoasă din care încerc să evadez depănând ceva amintiri.
Așa cum se vede situația acum s-ar putea ca Raid 2015 să fie ultimul desfășurat în apele românești. Anul trecut au participat mai mult barci mari de 6-7 metri, cabinate: Alexandra M a lui Nicu, noua barcă a lui Răzvan Capitanu, tot noua barcă a lui Mihai, dar și ambarcațiuni mai mici, catamaranul demontabil a lui Dan, barca de aluminiu deschisă a lui Nakasone (singura fără vele) și, cu voia dv. ultima pe listă, bărcuța mea pneumatică ridicată la rang de velier. I-am dat porecla Embrion (într-o variantă optimistă ar fi embrionul viitoarei flote de ambarcațiuni pe care o voi poseda). O știți din postările anterioare:  o pneumatică din hypalon de 3,8 m, cu podină și etambou rigide, chilă gonflabilă la care i s-au adaptat un greement de iolă turistică cumpărat de pe ebay format din catarg, velă trapezoidală, un foc, adăugat 2 derivoare laterale și o cârmă.
Plecarea a avut loc din satul Lunca, pe malul lacului Golovița, de la pontonul unei pensiuni locale (Casa Pescarilor). Sâmbătă, în cursul după amiezi și a serii au sosit cam toți participanții. Am dormit la cort pe un grind la 100-150 de metri de pensiune. În cursul montării cortului am beneficiat de ajutorul entuziast al lui Decebal care, dorind probabil să demostreze eficiența exercițiilor de forță a confundat bățul cortului cu bara unei haltere. Bățul a protestat la tratamentul care a fost supus prin rupere. Seara a stat sub semnul dilemei dintre o sticlă de băutură scoțiană single malt, pusă la bătaie de Mihai și roiurile de țânțari care păreau să spună:
- roiu și lăsați-ne nouă sticla!
Dimineață, la plecare, motorașul meu a făcut câteva mofturi dar a fost pus repede la punct de Vincențiu și, la drum. Pe o briză ușoară, de forța 2, celelalte bărci au putut să-și pună în valoare calitățile nautice așa că am rămas în urmă și chiar dincolo de orizont. Telefonul bine protejat într-un pullover pus în banana impermeabilă nu mi-a transmis cele 14 apeluri ale lui Mihai dar îngrijorarea s-a spulberat la apariția mea la gura Canalului nr.5 care, printr-un sistem de ecluze ce par nefuncționale, face legătura între lacul Golovița și Sinoe. Am înoptat cu toții lângă clădirile ecluzei, mai puțin Dan care susținea că a găsit un loc fără țânțari !!
Escala de la canalul 5 a devenit memorabilă prin întâlnirea cu unul din marile genii nedescoperite ale teoriei constipației, autointitulat Fadrique (nume vizi-ostro-gotic, după propriile declarații). Am ascultat una din cele mai nebunești expuneri politico-socio-economice potentate de starea bahică a personajului și avaând ca argumente cîteva mari cuțite ruginite care erau fluturate ostentativ prin aer. Oricum, seara mi-a întărit convingerea că psihiatria în România este sub-finanțată. Un alt personaj, cu un comportament normal, ne-a prezentat un ponton dotat cu camere de dormit într-o stare neașteptat de bună pentru acel colț de lume. Ne-am făcut că nu pricepem aluzia, inclusive prețul comunicat – de 100 de lei pe noapte, și am înoptat în cabinele sau corturile noastre.
A doua zi am plecat, cu un vânt dinaintea traversului, spre Gura Portiței, unde Alexandra M s-a îndrăgostit subit de un sudor localnic și a avut o scurtă aventură fierbinte cu el. Dimineață am fost treziți de zgomotul unor basculante de 16 tone din alea vechi dinainte de 89, aduse pe niște barje. Zgomotul, praful și fumul de eșapament probabil că făceau parte dintr-un inedit program de protecție  a Deltei !!! O mica tură de 1 km cu barca lui Mihai ne-a arătat un colț de Deltă ,,ca la mama lui,, unde ne-am relaxat cu ajutorul unui vin fenomenal. Seara, Mihai și-a serbat aniversarea în avans la restaurantul stațiunii.
Următoarea etapă, spre Periteașca, m-a făcut să trec pe lângă insula Bisericuța care, cu capul Dolojman (cu care seamănă mult,  tot o faleză stâncoasă) face trecerea în lacul Razelm propriu zis. Popasul pe insulă, unde păsările care își fac cuib pe vârf aproape că îmi dădeau cu ciocul în cap din zbor pentru că le-am deranjat (pentru foarte scurt timp) a continuat cu vederea celui mai mare șarpe în libertate (nu pitoni din grădini zoo sau terarii) de 1,5-2 m lungime și 5-6 cm diametru. Prin comparație, vipera văzută după de vreo 60 cm și cam 1 cm diametru, părea nedezvoltată.
La Periteașca, după ce am agațat cu elicea o plasă pescărească (probabil elicea mea știa că este prohibiție), eliberat printr-o probă de forță a lui Decebal, am poposit aproape de malul mării. Memorabil, era în prima seară în care am beneficiat de talentul culinar al lui Răzvan. La vederea suportului de ceaun meșterit de Răzvan (inox, lungime reglabilă, etc.) trepiedul meu foto s-a ascuns și a intrat în grevă. Dacă a mai existat ceva la masă pe lângă fasolea cu costiță la ceaun, deja nu mai contează. Bineînțeles că au participat la masă și un număr infinit de țânțari.
Ehee, și începând de miercuri dimineață debutează:
Raid-ul privit dintr-o lature

[Don Basilio]

Raid-ul privit dintr-o lature
Pentru că viteza mea de deplasare era cea mai mică mi s-a propus să o iau înainte spre Dunavăț urmând ca ceilalți să mă ajungă din urmă. Ies ușor cu motorul în golful Holbina apoi întind velele. Un vânt de mare largă mă duce ușor spre ieșirea din golf. Ocolesc capul Cașburun sau peninsula Pavla (hărțile diferă ca denumire) și începe, cu un vânt venit tocmai din Paradis dinapoia traversului meu o navigație minunat de minunată. Singur la bordul bărcii, între mine și Dumnezeu nu este nici măcar un pavilion. Intru într-o stare de meditație happy pe care yoghinii nu reușesc să o atingă nici după ani întregi de antrenament și renunțare. Nu simt foamea, setea, soarele din creștet, ajung la unul din momentele acelea când se deschide puțin una din porțile Raiului și vezi cum este înăuntru.
Oh, Doamne, cred că am pile pe undeva pe sus pentru că eu nu am făcut nimic să merit asta. Merg pe 355 fără să mișc o școtă. După gura canalului Mustaka, pe care eu nu l-am observat, probabil din cauza stării de reverie în care mă aflam vîntul începe să se întărească. Bătând dinspre est nu forma încă valuri, eram la 200-300 de metri de țărm. Nu pot lua terțarole. Catargul se flambează ușor, sarturile vibrează. La navigația minunat de minunată apare și un strop de adrenalină. Nu mult că, după ce văd insula Popina aproape la traversul babordului, apare deja gura Dunavățului. O voltă rapidă și iată-mă proiectat într-un univers al liniștii. Canalul nu are valuri și vântul care face masaje sălciilor, la nivelul apei aproape nu se simte. Simt că aș închina această liniște și singurătate dacă aș porni motorul. De ce am vâsle? Așa că hai, în amonte pe canal. Înainte de a părăsi Razelmul nu uit să trag o privire pătrunzătoare peste tot orizontul. Nici o velă. Oare am mers așa repede că rapidele bărci nu m-au putut ajunge? După un timp vreau să acostez la mal din nevoi... personale. Aud un strigăt care profanează această tihnă profundă:
-   Stai, nu sări pe mal!
-   De ce? Întreb eu, mirat de această dovadă de ospitalitate extremă
-   Am o haită de câini care te rup în bucăți !
Mă uit la cățeii de pe mal și nu îmi par așa de fioroși. Sunt vreo zece, de mărime medie, nu prea mari, nici prea masivi, dar foarte slabi. Parcă au scăpat dintr-un lagăr de exterminare sovietic (comparația cu Auschwitz e suprasolicitată). Fără a lătra, mârâie și se uită la mine lingâdu-se pe bot. Decid să îl ascult pe moșul, încă verde, care alungă câinii de pe mal cu vorbe duioase:
-   Shakira, Colonelul marș în... bip, bip, (las în seama imaginației voastre restul)
Așa am făcut cunoștință cu Nea Sinel. Cît e de exotic, veți trage o concluzie mai tărziu. Amararea bărcii, debarcarea bagajului s-au făcut însoțite tot de aceleași vorbe duioase însoțite de probe de atletism neconvenționale similare cu aruncarea greutății, probe bazate pe cioturi, pietre și (era oare o dovadă de mângâiere?) bulgări de pământ.
După instalare în casa pe care o ocupa (Nea Sinel nici nu a vrut să audă de actul nelegiuit al dormitului în cort) a urmat un prânz regal compus din cel mai bun biban prăjit pe care l-am consumat (dă clasă tuturor restaurantelor pescărești). Am fost sfătuit să ofer personal resturile drept masă câinilor pentru a mă împrieteni cu ei. Viteza supersonică cu care au consumat totul a confirmat starea de subnutriție în care se aflau. Faptul că s-au autoservit la desert cu corcodușe verzi (și foarte acre) căzute pe jos mi-au demonstrat precaritatea cunoștințelor mele zootehnice cu privire la alimentația unor animale considerate carnivore.
Povestirile despre un mistreț de 50-70 kg prins și devorat de haită în câteva minute au dobîndit credibilitate peste două zile când, un bâtlan (cu aceleași viziuni eronate privind câinii domestici) a făcut imprudența fatală să aterizeze pe insulă. Consider locul unde e așezat Nea Sinel o insulă (cam ca un dreptunghi) deoarece se află între două canale (pe laturile lungi) și pe laturile scurte sunt mlaștini de netrecut. Revenind la bâtlan acesta a fost prins de Colonelul cu un salt care l-ar fi făcut pe Bruce Lee să intre în depresie și devorat complet de haită, fără penele mari, în mai puțin de un minut.
După ce ,,am fumat pipa păcii,, cu haita (în tinerețea mea de montaniard, într-o tură de iarnă, a trecut cam pe la 100 de metri de mine o mică haită de lupi. Eu am fost mai politicos decît ei și am urmărit îndelung cu binoclu superba nepăsare cu care m-au tratat) Ei bine, haita aia de lupi părea formată din caniche de salon pe lângă acești câini. Împrietenirea cu ei mi-a deschis căi nebănuite cum ar fi un drum liniștit la WC-ul din... fundul grădinii.
A venit seara și băieții, cu superbele lor bărci rapide, tot nu mai soseau. Încăpățânarea semnalului GSM de a fi prea slab s-a lovit de încăpățânarea mea și, seara târziu, am aflat că Nicu, dorind să ofere un ness cu spumă celorlalți a găsit o spumă echivalentă în motor. Întotdeauna am spus că cel care va reuși să împace apa cu benzina (sau celelelte hidrocarburi) va merita premiul Nobel pentru... orice. Deci lui Nicu i-a intrat apa în benzina (sau benzina în apă) și motorul a devenit indisponibil.
Furtuna care a lovit Razelm-ul în ziua de joi, continuând și vineri, i-a blocat pe băieți în canalul Periteașca. Eu am estimat viteza vîntului după... ochiometru la 30-40 km/h dar, valurile, ei valurile faceau toți banii. Razelm-ul este un lac cu adâncime mică, de maxim 3 metri (și totuși arhisuficient să te îneci, vorba filosofilor greci -  celui înecat îi este indiferent dacă îi lipsește 1000 de coți sau două degete până la suprafața apei). Valurile Razelm-ului pe furtună sunt grandioase nu prin mărimea lor absolută, puține depășesc 1 metru înălțime, ci prin alte caracteristici. În primul rănd sunt scurte. Poate cineva va spune: - și ce dacă! E he, he, nu e chiar așa. Pe ocean poți să ai un val de 10 metri înălțime, dacă acel val are 200 de metri lungime atunci el are o pantă (echivalent măsurare auto) de 5%. Panta de apă a valurilor nu e uniformă dar am simplificat un pic situația. Pe Razelm un val de 1 metru, datorită adâncimii scăzute el va fi scurt, poate avea 4 metri lungime ceea ce înseamnă o pantă de 25%. Eeh, parcă e altă mâncare de pește. Tot datorită adâncimii scăzute valul ricoșează de fund, te ia și ,,pe dedesupt,, răscolește fundul, de asta, pe furtună vezi în apă bulgări de pământ care nu apucă să ,, cadă,, pe fund, pe lângă ,, bucurii,, obișnuite: bucăți de  stuf cu tot cu rădăcină, cioate și alte resturi mai mult sau mai puțin plutitoare. Adăugăm că sunt multe bărci mici, că un velier cu chilă fixă lestată nu are ce căuta datorită pescajului că marea majoritate a ,,navigatorilor,,  de pe Razelm sunt niște execelenți marinari... de terasă.
Am încercat vineri o ieșire dar catargul transformat în arcul lui Robin Hood (sau Wilhelm Tell sau Căpitanul Ion, etc.) și cîteva rupturi în randă (nu am cum să iau terțarole) m-au făcut să renunț.
Sejurul la Nea Sinel a fost o odihnitoare robisoniadă. Am fost servit cu meniu cu specific local, plachie, ciorbă, rasol, saramură, prăjeală și altele, toate de... biban de parcă al pește nu mai trăia prin locurile alea. Faptul că erau super sărate (Nea Sinel nu are frigider și caută astfel să conserve mâncarea mai mult timp) nu a scăzut calitatea bucatelor. Noroc că între timp au trecut pe canal niște săteni din Plopu care au fost de acord să schimbe cu Nea Sinel o găleată de ouă de gâscă (domesctică – au venit cu precizări la cererea mea) pe o găleată de... ia ghiciți, daaa, de bibani, așa că meniul s-a diversificat și cu omletă din ouă de gâscă.
Dacă vă întrebați ce face de exemplu un om în anul de grație 2015 fără TV și fără net vă pot da un exemplu. Nea Sinel are un număr de aparate radio care întrece numărul câinilor din haită (trăiască micul popor chinez care le oferă la preț de dumping). Fiecare aparat este fixat pe un anume post. Nea Sinel știe pe de rost programele la cel puțin 10 posturi de radio românești, moldovenești, bulgărești și ucrainene. Când dorește să asculte ceva anume deschide aparatul gata setat pe România Cultural, Europa FM, Digi FM, Chișinău, etc. Simplu. Nu sunt sigur dacă, dornic să nu piardă anumite emisiuni preferate, nu ascultă uneori două sau trei posturi în același timp. Nea Sinel și citește. Mult. Orice. De la Isaac Asimov la Jane Austen, de la Tofler la Hasek, de la Moliere la Cărtarescu. M-am simțit rușinat cu cât de puține cărți am luat cu mine în tură.
A venit și ziua de sâmbătă (dimineață) când a revenit vremea bună și semnalul GSM. Stabilesc legătura cu restul echipei și stabilim ca punct de întâlnire gura canalului care duce la gazda noastră de la Lunca. Eu am de parcurs o distanță mai mult decât dublă.
După un mai mult decât emoționant rămas bun (nu vreau să devin patetic dar am aflat ulterior că Nea Sinel a trecut – după vara lui 2015 – printr-o teribil de grea încercare) ies în larg și – unde a dispărut furtuna de zilele trecute? Dar urmele ei? Pe o briză de forța 2 și cu o viteză așijderea pun capul pe Cap Dolojman cu un vânt (foarte puțin) dinaintea traversului. Viteză mică, derivă mare. Unde e navigația desfătătoate de acum 4 zile de pe malul estic al Razelm-ului? Tocmai admiram într-o liniște magistrală preafrumoasa faleză a Dolojmanului când un telefon îmi întrerupe reveria. Băieții au ajuns aproape la gura canalului și sunt așteptat. Vântul se întețește puțin dar începe să bată chiar din prova. Ce spun englezii despre galezi (în derâdere)? ,,Un gentleman nu navigă niciodată împotriva vântului,, Ei na? Să fim puțin un gentleman galez. Motor. Honda de 2,5 CP duce bărcuța la 2000rot/min cu 5-6 knots? Măi să fie, poate are turbo și eu nu știu. Una peste alta, peste două ore bem cu toții o bere cu bărcile legate unele de altele ca o insulă plutitoare.
Cum era aia? Sum Superbiam... lasă bă nu te mai da cult cu latineasca ta, mai bine desfă o bere.