Elada: valuri si vant

[Florio]

Având maşina am început să atingem din obiectivele pe care le-am enumerat mai devreme. Foarte bine făcută, harta cumpărată.
Chora (Samothraki), localitatea principală a insulei, e un fel de orăşel crescut pe coastă, în pante mari, cu străduţe înguste de abia încape o maşină.
Am plecat la drum cu pofticioşii, normal că văzând la intrare o dugheană cu zaharicale, au sărit care încotro să-şi refacă glicemia . Plimbarea prin străduţele întortocheate, avea ca ţel final, culmea pe care trona cetatea antică. Cel puţin aşa credeam eu.
Pe parcurs a mai crescut în intensitate un ţel: să luăm masa la o tavernă, cocoţată pe un pinten de unde se vedea toată valea montană. În materie de taverne, îl las pe Cristi să explice, el e gurmandul principal .
Pe rând, am atins şi ne-am bucurat de locuri frumoase; şi atunci şi în zilele următoare. Am testat bunătăţile grecilor, încercând pe rând tot felul de mâncăruri, am drumetit pe munte rătăcindu-ne şi regăsindu-ne, am coborât de fiecare dată către seară la bărcile noastre, care aşteptau cuminţi să ne adăpostească (neştiind nici noi , nici ele, în ce condiţii neprielnice aveam să le scoatem curând pe mare).
Dacă aş scrie un ghid culinar, aş sorta pozele restaurantului pescăresc unde ne-a prins seara pe ţărm, sau imaginile de pe terasa înaltă, vântoasă, unde se înfulecă specialitatea "ied pe cărbuni ", ori alte taverne mai renumite ori mai puţin. Dar sunt mai pasionat de călătorie şi am rămas cu gândul la imagini ca acele două veliere pierdute în albastrul ceţos al Egeei. Sau la peisajele înnebunitoare ce se schimbă la tot pasul. Ori la peştii pe care îi zăream prin vizor, în apa adâncă de lângă dig (şi pe care harponul meu nu îi putea atinge). Nu-mi ies nici azi din minte apusurile de soare de după insula Thasos. Sau vederea tot în apus, a Gokceadei.















































[/IMG]

[Florio]

Deşi grecii gătesc de te lingi pe degete,pentru mine cele mai frumoase momente de luat masa, au fost când ne strângeam împreună în cockpit la Nemo, împărţind ce gătisem în bucătăria bărcii. Sau în bucătării, căci lucram la două capete
Voioşia unei mese de 7 suflete vesele, este molipsitoare, iar masa de cockpit confecţionată acasă, s-a dovedit foarte utilă
Zona din capătul digului Thermei, are acea întinsură formată din depuneri de nisip, un nisip gros, măzărat. Ei, acolo ne-am găsit loc de bălăceala, ferit din calea vânturilor dominante, care au bătut tot timpul, stârnind val şi tulburând cristalul cunoscut al apei de Egee. Acel capăt de dig, crea protecţie şi lăsa apele limpezi.
Atât de limpezi încât ne-am găsit beleaua cu o caracatiţa .
Asta, foarte ofticoasă şi teritorială, s-a repezit la picioarele Mirelei şi astfel s-a deconspirat singură. Repede, eu dau fuga s-o filmez, netrecandu-mi deloc prin cap că ţine la intimitatea ei.
Astfel am întregistrat un episod greu de imaginat. Mă apropiam de caracatiţa, ţinând în lateral, camera video. Dom'le, când fiinta aia vedea camera, parcă vedea roşu în faţa ochilor. N-avea nici o treabă cu mine, se ducea ţintă la camera şi-i sarea în cap!
Odată cuprinsă camera cu mâna mea cu tot, o ridicam din apă, caracatiţa scuipa două jeturi şi sarea la loc, lipindu-se de fundul stâncos.
Imediat ce duceam camera în apă, asta se enerva din nou. Trecea pe lângă mine, nu prezentam interes; camera o scotea din sărite .
Am repetat asta de nenumărate ori, cum se vede şi în secvenţa de film ataşată: https://www.youtube.com/watch?v=ODBxgdbxeq4 .
Ei bine, un lucru era cert: dacă vrei să fii vecin cu o caracatiţă, nu trebuie să o filmezi. Că nu ştie multe, şi sare la scandal !

[cristizz]

Mare lucru despre restaurantele din zona nici eu nu ma pricep sa zic.
Sunt cateva, recomandate de mai toti cei care au trecut prin insula si pe acelea le-am calcat si noi – acu' pe bune, doar nu era sa le lasam pe astea si mergem la cele mai slab cotate, poate vom avea noroc. E adevarat insa ca s-a intamplat sa intram si in localuri nestiute, cum a fost in Chora, insa in acel loc nu aveam alta recomandare si eram morti de foame, orientandu-ne dupa numarul de clienti, umbra si panorama (https://goo.gl/maps/fgQ3mqGBaH52) . Cautand acum dupa ceva informatii, cred ca am nimerit la To Stenaki.

Ca veni vorba de Chora sau Samothraki (localitatea), am ajuns acolo cand soarele era deja puternic. Eu si cu Tania aproape ca am fi dat iama intr-un magazin cu dulcegarii dar oamenii rai din jurul nostru ne-au pus interdictie, fortandu-ne sa o luam la pas pe stradute, cautand sa ajungem cat mai sus, spre ruinele unei cetati care, amplasata strategic pe buza unui perete stancos, suraveghea maiestuasa marea spre continent, insula Thasos si muntele Athos.
Localitatea are farmecul ei, cu stradute inguste si abrupte, uneori legate intre ele doar prin intermediul unor trepte. Am urcat cu greu pana intr-un crang amenajat cu bancute in jurul unei piatete din piatra sculptata cu niste simboluri, unde puteam sa jur ca simt o energie speciala ... ori poate-mi tremurau mie genunchii de la tot urcusul. Cert e ca sub umbra pinilor linistea locului ne-a remontat iar de la inaltimea de unde putam observa localitatea, am luat directia spre cetatea care era obiectivul nostru local ( https://goo.gl/maps/D8AoD6stVWT2).
Cetatea era blocata pentru vizitatori fiind intr-un proces de restaurare, dar sub zidurile ei am mai facut un popas la o cafea. Cafeneaua era intr-o casa veche din piatra pe un colt de strada, cu mesele afara, de-a lungul unui parapet de sticla securizata care proteja de prapastie musafirii osteniti, la umba altui platan imens.

Zilele urmatoare am incercat doua locatii recomandate:
Pentru fructe de mare la Akrogiali - https://goo.gl/maps/gMCxqLTLWwQ2 . Am petrecut o seara excelenta intr-o ambianta perfecta. Singura nasolie a fost caracatita mea care a fost toval. Ca o barfa mica: prietenul meu (cel cu vizitele dese in Samothraki si pasionat de gatit) intr-o conversatie cu amici lui greci, tine sa le arate cunostintele lui intr-ale gatitului si le zice ca stie si el ca inainte de a fi gatita caracatita se bate bine de o piatra si se spala cu apa de mare.
- Bai baiatule, zic grecii, ai ramas in urma. De cand avem curent in insula toata lumea foloseste betoniera.
- Cum fratzicule betoniera, zice al nostru?
- Pai bagi apa, bolovani, caracatite si o lasi sa mearga.
Cred ca la a mea a fost pana de curent.

Pentru fructe de munte O Vraxos - https://goo.gl/maps/3Rk6Birt2C62 . Chiar ca te lingi pe degete si atat, in special dupa capra la carbuni.
Lasand in urma festinul cu capra, pe drumul catre casa (a se citi barca) trecand iarasi prin acea zona montana in care predomina piatra si uscaciunea si vazand cate o capra care se chinuia sa roada smocuri de la marginea asfaltului, am fost cuprins de remuscari. Greu cresti ceva acolo, chiar si o capra.
Noroc cu chitara si romul din cockpit de la Florin ca mi-am revenit din depresie.
Vacanta era frumoasa, pigmentata cu mici intamplari hazlii, cu drumetii in natura, o carte citita intins in cockpit, mese comune, un joc de table la terasa sau intalniri neprevazute (mica vietate marina care ne-a binedispus cateva zile).

Insa ne doream sa mai si navgam, altfel de ce plimbasem barcile pana acolo?

[Florio]

Meltemi & forecasts

-Take these fruits, they are very good! ne îmbia vecinul grec, cu profil de Odiseu şi barbă tip "matelot", oferindu-ne pentru a doua oară în acele zile, câte un vas plin cu smochine perfect coapte. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Zic "vecin", fiindcă avea un motor yacht făcut dintr-un trauler de vreo 8-10 metri lungime. Foarte zdravănă hărăbaia, foarte utilă dar şi aspectuoasă, arată chiar amenajată pentru turişti, având materiale frumoase şi o copertină totală, acoperind roof, punte, întraga suprafaţă a bărcii.
Uitându-mă mai bine, am observat eroarea: barca era chiar un motor yacht modern, la care se montase un sistem pescăresc de ridicat plasele, cu o rola gigantică şi nişte ţevi de dirijat. Atât de potrivit (ca nuca-n perete), încât masca aspectul modernei bărci, virând către o banală barcă de pescuit. Pe tema asta, Cristi chiar a ţesut un raţionament, cu firea lui de român bănuitor care nu crede în coincidenţe :
-Frate, mare lucru să nu fie vreo lege care impozitează bărcile de pescuit mai blând decât pe cele de agrement. Prea îşi montează toţi role pentru plase.
Fără să ştiu detalii legislative, i-am dat dreptate, aşa, la "feeling". Se vedea că are barca omului nevoie de acel sistem, ca peştele de o bicicletă.





Pe proprietarul grec, un om foarte amabil, l-am invitat serile pe la noi, să cântăm şi să petrecem, să bem un vin bun, să ne "simtem" bine. Invitaţia i-a plăcut, însă n-am observat vre-o tresărire la auzul expresiei "vin bun". Şi am adăugat din mers: o vodcă Absolut, un rom Captain Morgan....
-Vodca, vodca ... good! se luminează barba lui Odiseu
Hai maestre, că te-am nimerit, am experienţă .
Odiseu era singur pe barca lui, îl mai vizitau din când în când soţia sau nişte prieteni. Viaţă de copil sălbatic, liber sub soare. Din vorbă în vorbă, am aflat că vrea să plece a doua zi în turul insulei, cu prietenii ce tocmai se anunţaseră să-l viziteze.
-Da, zic, şi eu m-am uitat pe prognoze, mâine se anunţă o zi mai calmă.
      În tot acest timp bătuse constant Meltemi, marea făcea creste pe care le-aş fi înfruntat dacă am fi avut de plecat către casă, dar pentru o călătorie de plăcere, nu se potriveau. Adică numai plăcere nu putea fi, cel puţin pentru partea feminină din echipaj. În plus de asta, insula este cunoscută ca "vântoasă", avertizările le primisem şi în Makri şi în Alexandropolis, de la localnici. Ori o călătorie costieră înseamnă popasuri în golfuri şi plăceri estivale legate de acestea. Într-un golf în care se frământă şi se sparg valuri, nu are ce căuta o barcă.
În cursul serii am tot verificat site-uri meteo şi variante de prognoze, iar sorţii ne zâmbeau din toate părţile. Avea să urmeze o zi minunată, în care după orele 9-9.30 vântul slăbea, pe la orele 12 aproape murea şi abia după orele 15 începea să se ridice.
Incredibil de fain.
Pregătire barcă, fior de plecare, dimineaţa încă o privire pe prognoze: exact că în ajun. Mola !
Drept e că încă bătea vântul destul de tare. Planul era să înaintăm împotriva vântului către est pe lângă Fonias, spre capul Agistros, apoi lăsându-ne spre sud, să avem travers până la capul Kipos. De acolo să ne bucurăm de toate obiectivele sudului de insulă, cu golfuri, cascade, mergând cu vânt purtător până la capul Akrotiri, de unde schimbăm direcţia către nord-est. În principiu urma ca de la Akrotiri- Kamariotissa, să avem vânt dinaintea traversului , apoi de bulină. Totuşi nu ştii ce-ţi rezervă relieful şi cum poate purta fileurile de vânt, aşa că de aici planurile mai apelau şi la relaţia cu zeităţile.

Ieşirea din Therma a mers şnur ca şi intrarea, doar că părăsind protecţia, marea se arăta ceva mai cu creastă decât de pe mal. Imediat ce am depăşit digul, am simţit-o.
Tania, care după ani întregi de mers cu barca pe tot felul de ape, are deja experienţă, îmi spune:
-Nu prea e de ieşit, mai bine ne întoarcem.
Privind berbecii din largul mării, cam asta vedeam şi eu: frământarea apelor promiţând să crească. Dar prognozele alea nu aveau cum să mintă chiar toate la unison!
-Nu e cazul Tania, o să se potolească. Toate prognozele arată că începând de pe la ora asta, vântul se va domoli. Deja am ieşit mai târziu, aşa că de la moment la moment, se va linişti.
Corabia era deja în faţă, încă mergând la motor spre larg. Noi am oprit rapid să ridicăm velele. Terţarolate? Nooo, păi dacă urmează să scadă vântul, ridic randa 100% şi mai reglez din foc. În plus de asta e destul de vizibil că nu pot merge pe vântul acesta tare, pe traseul stabilit. O să merg invers. C-aşa-i în yachting, te adaptezi la condiţii .
Cu velele sus, barca apucă iute spre vest, ridicată frumos de valurile de mare-larg. De Cristi nu era cazul să-mi fac probleme, că vedea clar încotro am apucat-o. Totuşi îi dau un telefon, să-i argumentez de ce mi-a căşunat schimbarea de plan (chiar dacă şi asta era evident).

Un filmulet : https://www.youtube.com/watch?v=phe-d72r3BM&feature=youtu.be









Curenţii puternici au pus rapid între bărcile noastre o distanţă apreciabilă. Probabil şuieratul vântului îl făcea pe prietenul meu să nu audă soneria mobilului.
Şi uite-aşa ne-am pus pe direcţia capului Kariotes, săltând frumos pe nişte valuri din ce în ce mai mari, care puneau ceva tensiune în cârma. Viteza de 6 nd este excelentă pentru barca noastră de 8m , cu 7m la linia de plutire. Acum aveam tendinţa să o depăşim cu jumătate de nod, iar lucrul asta îmi spunea destul de clar, că deşi nu se mai simte aşa, vântul din spatele nostru este unul tare, care se cam răsteşte la vele. Asta e navigaţia cu purtător: te duce vântul din spate, viteza bărcii scade puterea resimţită a vântului şi toată lumea are senzaţia că alunecă frumos, cu un zefir pe la urechi.
Ei bine, nu. În cazul de faţă, vântul începuse să se simtă şi în cockpit!
Între timp mă sună Cristi şi lămurim lucrurile. Avusese ceva dificultăţi la ridicarea şi terţarolarea velelor, dar era în spatele nostru.
Acum realizez că plecarea invers pe traseu , m-a dus exact în zona despre care spuneam că pot avea surprize cu privire la vânt, din cauza reliefului. La câte surprize îmi aducea minut de minut plecarea asta, Andreea Marin ar fi fost verde de gelozie!
Iaca după capul Karyotes, vântul s-a înteţit. N-am ţinut seama la prostii, încă eram la capitolul fericire, totuşi ţineam timona destul de ţeapăn. Ţărmul ridicat în pantă considerabilă, ne etala obiectivele rând pe rând.
În dreptul capului Pyrgos, malul se retrage puţin formând o plajă subţire, iar muntele se apropie de ţărm, având spre baza acel sit antic, numit "Sanctuarul marilor zei". Asta nu se vede de pe mare, în schimb se observă clar ridicându-se din profilul malului, ruinele cetăţii aparţinând muzeului arheologic de lângă Paleopoli.
Şi vântul creştea din nou.
Cum?!?
Da, Eol nu citise prognoza, n-avea net, nu ştiu ce n-avea, cert e că dădea în vele ca surdu-n tobă, iar valurile deja aveau berbeci pe absolut toată marea şi sporadic făceau lame de spumă.
Ei gata cu gluma, a devenit evident că prognozele sunt vax, trebuie să terţarolăm velele imediat. Dar ştim cu toţii că atunci când simţi că trebuiesc terţarolate velele, deja e târziu. Operaţiunea asta se efectuează înainte să se simtă nevoia.
Şi începe circul, un circ care s-a măsurat în secunde, dar care pentru noi s-a scurs în "slow motion".
-Întâi, pentru a nu mai infrunta valurile mari din pupă, am decis să terţarolez din cockpit, fără a mai pune barca cu prova-n vânt. La mine funcţionează bine metoda, dacă am un om la catarg, care doar ajută coborârea randei. Aduc randa în axul bărcii pentru a nu mai simţi presiunea vântului din pupa, Cosmin se duce la catarg şi concomitent facem amândoi manevra: eu trag de linia de terţarolă să reduc randa şi el trage de marginea de învergare, să o ajute să coboare. Totul trebuie să se desfăşoare repede, fiindcă valurile ce mă ajung îmi schimbă direcţia şi trebuie să am grijă în acelaşi timp şi de timonă.
Aici am avut câteva secunde de zbatere: a vântului pe vele, a bărcii pe valuri; viteza bărcii reducându-se, trebuia să strigăm tare unii la alţii ca să ne auzim în vântul tot mai violent.
-Trage Cosmin ! Trage acum ! Să nu apuce să prindă vântul pe una dintre părţile randei, că ne întoarce!
Evident vântul prindea ceva, dar nu-l lăsăm din timonă să facă ce vrea. În gălăgia aia, pe graba manevrei se aude un ţăcănit şi Cosmin îmi strigă stupefiat: a căzut ceva în mare !
Ceva din arborada bărcii, desigur.
-Ce ? răcnesc eu să mă audă.
-Nu ştiu, era un metal, ca un "T" !
Ce mama măsii s-o fi întâmplat frate, tot pe un vânt tare mi s-a rupt odată straiul pupa, din piesa de la mărul catargului. Pelicanul ştie, că era cu mine în barcă .
Colac peste pupăză, în timpul manevrei mai simţisem acum şi un trosnet în timonă, ca de dinte sărind în angrenaj.
În derularea asta de evenimente nedorite, simt că e riscul să pierzi controlul situaţiei şi strig:
-Cosmin, lasă totul şi vino în cockpit. Acum.
Barca era zguduită de valuri şi asta mi-ar mai lipsi în condiţiile date, să am om la apă. Oricum randa stătea ok în linia de terţarolă, chiar dacă era foarte ciufulită la baza.
Astfel aranjaţi, presiunea din cârma a scăzut,   barca a devenit mai uşor guvernabilă iar viteza a rămas aceeaşi. Lucrurile se aranjaseră.
Privesc în spate, vedeam Corabia micuţa şi mă întrebăm cum naiba se crease aşa o distanţă între noi?
Între timp mă sună Cristi:
-Florin, noi ne întoarcem în Therma, e nasol de mers în continuare.
-Păi, zic, nu e mai nasol să te întorci atâta drum cu valul şi vântul în prova?
-Nu, suntem destul de aproape, o să mergem la motor.
-Ok, hai că ne întoarcem şi noi, ne întâlnim în port.
Şi dau să fac manevra, primesc câteva valuri în prova, spumă sare peste barcă, vântul ne-o îndeasă în ochi... e ca naiba! Mă uit pe traseu, avem puţin până-n Kamariotissa şi mult dacă ne întoarcem în Therma. Ajungem înapoi fleaşcă şi fără rost.
Am întors imediat barca, am ridicat velele la loc şi am sunat prietenii:
-Cristi, din punctul unde am ajuns noi ne este mult mai greu să ne întoarcem acum şi ştii cum se spune: "gentlemen never sail to weather". Ne continuăm drumul, ne adăpostim în Kamariotissa, şi când s-o potoli Meltemi ăsta, venim după voi în Therma.
Zis şi făcut. Observasem că zilnic, în jur de orele 15, vântul scădea în intensitate, iar după orele 16 îşi revenea la tăria lui obişnuită. Dacă ăsta este tipicul, ne folosim de el. Fuck forecasts !
Undeva la orizond, silueta unui feribot trasa o linie imaginară care intersecta traiectoria noastră. M-a străfulgerat imediat:
-Ăsta este feribotul Alexandropolis-Kamariotissa! Deci ne întâlnim exact în localitate.
Păi chiar dacă într-un ecran GPS ai clar traseul, viteza, distanţa, omeneşte vorbind e nevoie şi de un reper vizual, aşa se simte mintea mai în regulă. Fără asta, aveam în faţă doar un ţărm ce-şi pierdea contururile jucate, în zare.
Incredibil ! Vântul creştea în intensitate, milă după milă.
Fuck forecasts, again !
Marea avea numai lame de spumă, late de vreo 4m , din care vântul mai spulbera creste în fuior. De fiecare dată când valurile mai mari îmi întorceau barca de pupa, nu mă împotriveam din timonă, ca să-i menajez angrenajul. Aşteptam să treacă şi în secunda de depresiune de după, îndreptam cârma câteva grade. După valul următor la fel şi ajungeam din nou pe direcţia bună, fără stres în angrenaje.
Târziu după această ispravă, încă având un semn de întrebare cu privire la vânturile debordante din partea locului şi privind atent harta cumpărată din Grecia, am observat că la Kamariotissa, chiar pe capul Akrotiri, grecii au instalat un şir de eoliene .
Aha, deci nimic nu-i întâmplător pe lumea asta. Se pare că mă îndreptam către Poarta Vânturilor greceşti şi nu ştiam.





Puţin mai departe, în faţă mea, feribotul părea să aibă un colaps iminent cu zidul de stânci al ţărmului. Pe care ca într-un film S.F., l-a străpuns şi a dispărut rapid din câmpul vizual, rămânând din el numai punţile superioare. Intrase în port şi făcea manevre.
Cine a bătut apele Egeei ştie cât de profesionişti sunt aceşti comandanţi care manevrează feriboturile. Vedem şi pe youtube filme incredibile, cu acostări şi manevre pe timp de furtună.
De obicei aceştia nu ancorează, ci leagă pupa la cheu prin două parâme şi ţin maşinăria uriaşă în forţa elicilor, cu motorul la relanti.
Aveam să văd că acesta, din cauza vântului puternic, lăsase ancora în mijlocul portului.
În sfârşit, ajungem să dublăm digul de larg al Kamariotissei şi cu atenţia mărită pe toate planurile, am făcut rondoul încercând să caut un loc în micul port. Vântul bătea dinspre mare, aşadar fără să-mi bat capul prea mult, am ochit un locuşor la cheul digului de larg, venind cu prova în curent. Locuşorul respectiv fiind chiar în capătul digului, îmi era aproape, dar avea o mică problemă. Se afla între pupa unui mare velier clasic şi un trauler metalic, la aprecierea ochiului nefiind mai mare decât barca mea. Adică trebuia o manevră "cu frâna de mână" .
Colac peste pupăză, ghiul celui de-al doilea catarg al velierului, o vergă groasă de vreo jumătate de metru şi lungă de vreo 15m, îi depăşea pupa. Aşa că trebuia să fiu atent să nu-l agăţ cu arborada mea.
Încercarea mea de acostare "ca la carte" a funcţionat bine până când am intrat cu prova între cele două bărci şi a trebuit să micşorez viteza de manevră. În acea secundă, rafalele de vânt au preluat comanda lui Nemo şi i-au întors imediat prova. De pe puntea de sus a acelui clasic velier ce semăna cu a noastră Adornate, au sărit 3 marinari să ne ajute la manevre. Aveam să aflu mai târziu că unul dintre ei era căpitanul navei. Aceeste dovezi de solidaritate marinărească ce le întâlnim la tot pasul, ridică nivelul moral al expresiilor "uman-umanism" la valorile învăţate din cărţi.
Acum nu era timp de filozofii, prova bărcii începuse giraţia, nu aveam cum s-o întorc; am apreciat direcţia rafalelor şi acţiunea lor în profilul bărcii, am pus motorul în marşarier şi cu cârma bandă tribord, barca mea a început să se deplaseze încet dar perfect lateral sub acţiunea celor 3 forţe, intrând fix în locul respectiv.
Am sărit pe cheul înalt cu parâma în mâna, mulţumind mateloţilor pentru ajutorul oferit, chiar dacă n-a fost nevoie. Imediat a trebuit să leg parâma de un bulon, fiindcă rafalele deja mi-o smulgeau din mâna. În prova, Cosmin făcea acelaşi lucru.
Odată încheiată treaba, am ajutat fetele să coboare din barcă (de fapt să urce pe cheu ) şi intrat în vorba cu căpitanul frumoasei corăbii ( Aello ) , am lăudat-o sincer spunându-i şi ca o mândrie naţională, că avem şi noi o astfel de minunăţie, aproape identică, numită Adornate.
Căpitanul era destul de impresionat de performanţele micuţei noastre bărci (sau de nebunia noastră), fiindcă după ce a privit-o curios, cum priveşte elefantul un şoricel, s-a uitat şi peste dig de unde sarea din când în când nişte spumă marină şi a ridicat degetul mare apreciativ:
-"Very brave, very brave ! "

Gata! Eram la adăpost şi mă aşteptam ca marea să se mai domolească în câteva ore, fiindcă nu traversam o furtună, ci un timp însorit cu nişte vânturi intense. Şi dacă nu se potolea azi, ce? Barca noastră e casa noastră. Aici ori aiurea, suntem tot acasă .
Hai la colindat prin Kamariotissa!

[cristizz]

Asteptam cu nerabdare calatoria in jurul insulei. Stiam ca sunt cateva locuri superbe printre care si o plaja accesibila numai de pe mare. Speram sa ancoram barcile in intimitatea acelui golf si sa lenevim o perioada bucurandu-ne de nisipul fin si apa clara (nu vreau sa spun cristalina ...).
Planurile ni le facusem noi baietii, cautand sa entuziasmam si fetele care erau totusi destul de precaute din cauza vantului ultimelor zile si a marii usor nervoase.
Cautasem o fereastra de vreme buna si ziua are urma tocmai asta anunta. Doream sa profitam de situatie si pana atunci prognozele de pe Windguru, Windfinder, Sailgrib, Poseidon, Passageweather si ce mai aveam fiecare instalat pe telefoane nu dadusera erori.
Seara am petrecut-o in maniera clasica, discutand, razand la cate un banc, savurand un rom sau o bere si facand planul final al deplasarii.
Dimineata insorita ne invita in cockpit.
Verific automat cum stau cu consumul de curent, strang catrafusele inutile si ne facem cate o cafea. Micul dejun consistent dar nu satios a fost urmat de un scurt briefing cu Florin.
Verificam pentru ultima data prognoza si aruncam un ochi peste dig, asa de confirmare. E drept ca ce-am vazut dincolo de adapostul portului nu semana cu prognoza dar ... cum spuneam prognozele nu ne pacalisera niciodata. E clar, vantul va scadea asa cum era prevazut.
Cine suntem noi oare sa punem la indoiala internetul?
Strang umbrarul (prelata de la Dedeman), pregatesc scotele si funga randei, deschid lazybag-ul si pornesc motorul. Florin iesea deja din port asa ca grabim putin manevrele ca sa fim cumva in apropiere. Stabilisem sa inconjuram insula in sensul orar, mergand deci spre Est in prima faza.
Imediat dupa ce am depasit adapostul portului am simtit vigoarea cu care ne primea marea. N-a fost nevoie de mare efort sa pun prova in vant fiind aproape orientat pe directie, asa ca ma duc la catarg sa ridic randa. Il vad pe Florin ceva mai in fata ca deja o ridicase si ma intorc in cockpit sa preiau timona de la fiica-mea. Pun barca pe directia dorita si deschidem si focul – moment numai bun sa luam in freza cateva rafale care ne-au facut sa incepem sa reevaluam situatia, mai ales ca dupa ce acestea au incetat constatam o intetire semnificativa a vantului. Urmatoarele rafale m-au hotarat sa tertarolez randa. Asa ca rulez focul, cobor motorul in apa si-l pornesc, pun prova in vant si-i dau timona Elenei ca sa ma duc la catarg. Ma tin de ce pot si dezleg funga randei, tragand de ea ca sa strecor carligul de langa gooseneck prin ochiul de tertarola. Exersasem manevra asta numai mental, fiind prima data cand o puneam in practica, iar asta in conditii de vant sustinut si mare destul de jucausa. Elena era la timona cu ochii mai mult la mine si nu a sesizat ca a schimbat usor (dar indeajuns) directia si vantul incepuse sa imi umfle randa facand imposibila manevra. Cand am inceput sa bandam i-am adresat ,,politicos" cateva sugestii asa ca s-a executat prompt revenind cu prova in vant. Nu era timp de parlamentari asa ca finalizez cat de repede pot manevra si ma intorc in cockpit sa intind vela si din coltul de scota. Repede inca odata la catarg sa intind apoi funga randei si gata. Punem barca pe directie, ridic motorul si arunc un ochi sa vad forma velei. Inainte sa deschid focul il caut pe Nemo. Trebuia sa il vad in fata noastra dar nu era. E adevarat ca mavevra de tertarolare imi luase cateva minute bune dar .... Cat de repede putea sa mearga ca sa nu-l mai vad? E totusi un velier! Sa nu-i vad macar catargul si o vela mica la orizont?
Nu. Gandul asta e complet cretin! Nu se putea intampla o nenorocire, Florin este un velist cu experienta, trebuie sa existe o explicatie logica ca nu-l vedeam. Cercetam cu atentie spre Nord, spre Est, inclusiv spre insula la Sud.
Nemo ... nema.
Hai sa intorc totusi privirea si spre pupa, in directia opusa. Surpriza deja era asteptata. Nemo se indrepta cu panzele sus spre Kamariotissa. Alegerea lui Florin era cat se poate de rationala avand in vedere inasprirea conditiilor pe mare. Intorc 180 si fuguta dupa el. Fuguta e un fel de-a spune. Florin inca nu tertarolase iar eu a trebuit sa strang si focul care capatase nu stiu cum (dar banuiesc) o mica ruptura chiar langa marginea de invergare. Oricum de mare folos nu imi era deoarece era mascat de randa la marsul cu vant de pupa, zbatandu-se periculos si enervant.
Cobor in cabina sa iau telefonul. Era imposibil ca Florin sa schimbe planul si sa nu ma anunte. Evident aveam cateva apeluri ratate de la el, dar cine sa le auda in febra activitatilor de mai devreme, cocotat pe cabina la catarg cand auzeam numai ciocanele marii Egee pe coca Corabiei?
Il sun si vorbim cateva minute confirmandu-ne reciproc starea, impresiile si intentiile.
Continuam spre Vest navigatia cu neplacutul vant de pupa, incercand sa invatam succesiunea valurilor, anticipandu-le pe cele mai puternice, contrabracand din timp pentru a nu intra intr-o ampanare.
Am imobilizat ghiul cu un preventer facut din palanul acestuia. In capatul de la baza catargului am montat o carabina cu zavor (http://osculati.com/it/cat/imgHigh/09.845.70-90-13.jpg) pe care o mut imediat la baza balconului babord/tribord dupa caz. Manevra este rapida si a functionat impecabil.
Treaba se ascutea minut cu minut. Am ridicat derivorul trei sferturi si parca s-a mai imbunatatit comportamentul barcii. In conditiile acelea as fi vrut o a doua linie de tertarola.
Depasim turnul de piatra de la Paleopolis si speram sa se indeplineasca prognoza. Gresit. Era din ce in ce mai rau. Il vedem in fata pe Nemo luptandu-se cu valurile si cu vantul si incep sa-mi pun problema, acum la jumatatea distantei fata de Kamariotissa daca nu e mai bine sa ne intoarcem.
Era clar ca nu se vor ameliora conditiile si ca planul nostru de a inconjura insula nu il vom realiza azi. Nu vedeam rostul de a ne petrece noaptea in portul aglomerat si zgomotos din Kamariotissa cand in Therma era asa de bine. Echipajul meu este de acord cu rationamentul, asa ca il sun pe Florin. In principiu este de acord si el. Intorc asadar intre doua valuri si pun prova in vant cu motorul pornit ca sa strang randa. Mergeam impotriva vantului si nu ma ajuta cu nimic sa o las intinsa.
Ziceam ceva mai devreme despre operatiunea de tertarolare pe vant puternic? Concediu de odihna.
Eram ca in masina de spalat pe programul de stoarcere. Ca sa ajung la catarg a trebuit sa ma tarasc. Amplitudinea valurilor imprima barcii un tangaj pronuntat si aleatoriu, deloc comod intr-o operatiune in care trebuia sa-mi folosesc mainile la altceva decat la a ma tine sa nu cad din barca. Am ajuns la catarg bine stropit de apa. Odata ajuns m-am ridicat si am ramas minute bune imbatisand catargul - ca un motan Danila ud si speriat de caini ingherand primul copac intalnit.
Inainte sa plecam nevasta-mea s-a gandit sa ma imbrace frumos: pantaloni albi din bumbac legati cu snur si un tricou alb prespirant, mulat care evidentia un mijlocel tras ca prin tunel. Ud tot de la valurile sparte de prova Corabiei si cu mainile alunecand de la sarea depusa pe catarg incercam sa amortizez tangajul avand picioarele departate si executand niste genuflexiuni caraghioase. Mi-a trecut rapid prin minte cat de util ar fi fost un ham, dar lucrurile se desfasurau cu o asemenea intensitate ca nu am putut zabovi pe idee. Trebuia sa ma concentrez pe manevra de coborare si strangere a randei, ca si pe siguranta barcii si a noastra, aruncand din cand in cand cate o privire la ceea ce se intampla in jurul nostru. Intr-un final am bagat randa in Lazybag si i-am tras fermoarul dupa care m-am scurs epuizat in cockpit.
In siguranta acum, nevasta-me zice:
- Tarane, esti smecher?
- ? ma uit la ea.
- Uita-te la pantaloni.
Atunci ii vad rupti in cur de la betelie pana la slit, atarnand de snurul care nu-I lasa sa cada ca doi ciorapi imensi fara calcaie. Cine dracu' s-ar fi gandit sa-i suflece de la genunchi ca sa nu se rupa, in conditiile de mai devreme? Practic asta a fost ce mai dificila parte a drunului de intoarcere.
Arunc un ochi un urma spre Nemo. Se facuse mic in zare, intorsese din nou luand decizia de a merge totusi la Kamariotissa. Trebuia sa vorbesc cu Florin asa ca o sa cobor in cabina sa iau telefonul. Surpiza maxima. In barca baltea apa. Dupa socul initial ma gandesc ca era putin probabil sa fi spart coca asa ca ma reped la chepengul din prova. Bineinteles ca era deschis iar patul mustea de apa. Nu observasem ca nu e inchis si sigur valurile care spalasera bine puntea intrasera nonsalant pe acolo. Il inchid imi iau telefonul si ies. Nu era de stat inauntru pe agitatia aia.
In Therma am ajuns practic fara incidente. Am armonizat viteza si directia barcii cu frecventa si amplitudinea valurilor iesind putin spre larg, dupa care am strapuns cumva spre Sud si am facut bucla care ocolea bancul de nisip de la intrare.
Grecul cu motoryachtul ne vede si sare plin de amabilitate sa ne ajute sa acostam.
Ii aruncam o parama, sar si eu cu alta si asigur barca la cheu.
Ne intreaba cat de rau e afara. Ii raspund, intrebandu-ma in gand daca imi vazuse pantalonii.
Am scos toate lucrurile ude din barca, saltele, cearceafuri, haine ... si le-am intins ca nomazii pe unde am putut, dupa care o luam la pas in sus spre sat catre primul restaurant.
Nu mai stiu ce am mancat, dar a fost foarte bun.

[AdrianZUZ]

Felicitari pentru tot, familii frumoase, concediu pe apa, relatarare savuroasa!
Eu asteptam, de cand ati zis Samotrake + baraca, sa vad cand si unde v-a lovit vantul. Vant ca acolo nu am vazut in toata Grecia, mai rau decat in canalul Ithaca Kefalonia, mai sustinut decat in NV Lefkada ... rau, la rupere.

[DoiNomazi]

Captivante povestirile si, in mod clar, au devenit o sursa de inspiratie pentru o tura viitoare, la vela...

[Florio]

@ Adrian Zuz Multumim pentru aprecieri. Cu privire la vant, pentru un velier cel mai rau este sa nu bata.
Caci daca bate prea rau, sta matelotul in marina si bea un grog .
Iar daca e vant bun, chiuim de bucurie.
Se mai intampla si cate o aventura care cere pantalonii maro, dar asta e condimentul care da savoare calatoriilor

@ Nomazii : N-am nici un dubiu, ca va veni (sau reveni) si vremea velei pentru calatoriile voastre. Mai mica sau mai mare, vela te poarta cerandu-ti in schimb ceva pricepere.  Tot de aici vine si multumirea navigatorului, cand isi vede actiunile recompensate de Eol

[deltasub]

Mai toate iesirile cu barca pe mare le-am facut cu familia si  e o mare responsabilitate. Consider ca ati procedat foarte bine amandoi. Poate aveti informatii de pretul pentru a tine o barca un an in marinele din zona. Pentru o barca cam de marimea tip Mcgregor.

[cristizz]

Referitor la pretul si conditiile in care poti tine barca in Grecia am ceva pareri dar nu si informatii certe. Regret.
Poate este de ajutor asta? http://www.greek-marinas.gr/frontoffice/portal.asp?cpage=NODE&cnode=19

[Florio]

Kamariotissa

   Farmecul verii greceşti şi alinarea ei, pare să fie tocmai acest Meltemi, care încreţeşte bine coama Egeei şi răcoreşte insulele aride.
   Dacă pe mare se punea problema unor pantaloni maro, odată trecuţi de bariera digului şi a primului rând de copaci de pe faleză, efectul vântului dispărea şi arşiţa soarelui de amiază punea stăpânire pe străzi. Dacă aş fi venit aici cu maşina, fără să privesc valurile, n-aş fi crezut o secundă că pe mare e situaţia aşa "albastră" . De fapt, în depărtare, pe apă nu părea să fie nimic deosebit.... ceva spumă care albea suprafaţa, dar relieful valurilor era aplatizat de perspectivă şi distanţă. 
   Aici pe insulă, până şi obiectele par să aparţină altor vremuri. Lângă farul vechi, vopsit alb-albastru, o mică maşină Citroen vişinie mă duce înapoi în copilărie, lângă figura lui Louis de Funes şi a veselei călugăriţe vitezomane. Dinamică, nu numai funcţională, am avut ocazia s-o întâlnesc în diverse locuri pe insula. E vestitul model 2CV lansat în 1948, are probabil vreo 65 de ani şi e o bunicuţă  veritabilă.







https://www.youtube.com/watch?v=gLOI5rPVols&feature=youtu.be

Dacă tot avem de stat până se mai potoleşte marea, am început cu o idee de vizitare a localităţii, care s-a finalizat repede odată cu întâlnirea lui Celentano, şeful auto-buburuzelor(dacă tot i-am zis aşa, aşa i-a rămas ) care a deschis braţele din nou într-o efuziune prietenească: " Ooo mister Florin !" Şi imediat, dând cu ochii de Maria lângă mine: "This is your princess?"
-Da Celentano, zic eu în engleză, desigur omiţând numele italian, dar ia zi unde mă sfătuieşti să iau masa de prânz cu familia?  O tavernă cu bucătar bun, "ză best tavernă in town" !
-Aaaa, nu-s decât două locuri, zice el. Şi îmi indică unul într-un capăt şi celălalt în alt capăt al localităţii. De fapt al străzii. Căci strada-faleză, aşa scurtă cum e ea, duce dintr-un capăt în altul al Kamariotissei.
   Acum, nu ştiu dacă am nimerit bine, căci taverne erau mai multe. Cert e că la cea mai apropiată dintre ele nu părea să mai fie nimeni activ, grecii sărbătoresc amiaza din plin, la prânz îşi iau vacanţă!
   Iar în parcursul către cealaltă tavernă indicată vag, m-am condus şi eu după instinct: să nu fie un local fără clienţi, sigur are mâncare proastă, ori prea scumpă. Să nu fie un local frecventat doar de turişti, că se încadrează în clasa "prea scumpă" din motive de figuri.
   Am găsit cârciumioara Klimataria, pitindu-şi terasa în multă vegetaţie, cu mese simple şi curăţenie exemplară. Sub mese, desigur, pisici. La greci, ca la egipteni: nu se poate fără pisică. Câţiva localnici ciocneau pahare, lângă noi s-a mai aşezat o familie de turişti(culmea, români!) şi am început să comandăm din greu. A fost de departe cea mai copioasă masă luată în Grecia, dar şi cea mai gustoasă. Mai gustoasă decât capra pe cărbuni şi alte culinare deosebite.
   În dezmăţul acesta gastronomic, mai aruncam câte un ochi în depărtare, să văd cum se mai vânzoleşte marea. Era important, ca să ştiu dacă vom înnopta aici. Ei, dacă la început albul prezent pe apă  rămânea în aceeaşi proporţie ca mai înainte, undeva pe la desert parcă se diminuase puţin. Dar trebuia verificat la faţa locului, că de la distanţă ne putem păcăli uşor.





    În cele câteva ore petrecute pe ţărm, vântul şi-a mai domolit puţin intensitatea, după tiparul cu care ne obişnuise în întreagă perioada: pe la ora 15 scade, începând cu ora 16 începe să crească din nou.
   Ei, ca să scurtez povestea, calmul din localitate nu semăna deloc cu linia ţărmului. Imediat cum am ajuns pe cheu, am simţit cum adierile de până atunci se transformă în rafale. Dar vizibil mai domoale decât la sosire. Şi culmea, vântul se rotise, acum puteam pleca tot cu velele sus, cu vânt de travers !
   Bucuroşi de aceste schimbări benefice, ne-am organizat rapid desprinderea de ţărm, cu o mică părere de rău: plănuisem să mai discut cu căpitanul de pe Aello, acum, la întoarcere, dar nu mai era timp. Când ai vânt bun, îl foloseşti!
   Mola din nou, cu grijă, pentru că vântul ne împingea în cheu de data asta şi s-ar fi cerut o plecare cu şpring la pupa. Salutăm ieşirea din port şi odată luată o minimă distanţă de digul de larg, Cosmin desface lazy bag-ul şi ridică randa, ca la noi: manual. Nu prin vinci şi nu cu manivelă, că nu ne cad mânuţele dacă le punem un pic la muncă brută.
   Am trecut prea rapid peste şederea în portul Kamariotissa. Trebuie să spun că în timp ce fetele mai colindau, am stat să cercetez în amănunt ce se întâmplase greşit în timpul rafalelor de la sosire. N-aş fi ieşit nicidecum pe mare, fără să înţeleg şi să remediez problemele, dacă acestea existau cu adevărat.
   Ei bine, piesa aceea metalică desprinsă din arboradă, era una fără însemnătate, un mic "T" cu şurub, care blochează partea de jos a randei, să nu iasă din canalul de învergare de pe catarg. Om prevăzător, aveam în trusa de scule şi acesorii, un înlocuitor, pe care l-am şi montat deoarece fără el,  la terţarolarea sau la strângerea velei, deşi ea se adună în lazy bag, inelele cursoare ies din canalul de învergare. 
   Acum, cu velele sus, barca îşi găsise stabilitatea şi echipajul se bucura din nou de o călătorie frumoasă, urmărind profilul ţărmului şi punctele lui de interes. Mai ales că la sosire, numai de aşa ceva nu avusesem timp .
   În sens invers, apropiindu-ne de capul  Pyrgos cu profilul vizibil al cetăţii ce-l străjuieşte, vântul a ajuns să bată dinaintea traversului. Nu-i nimic, e bine şi-aşa! Următoarea porţiune până la capul Karyotes a fost chiar mai plăcută, valurile s-au mai domolit, marea a ajuns iarăşi la gradul 4 şi până Therma mai aveam doar 2 mile.  Privind filmarea de după cap Karyotes, tangajul bărcii nu arată chiar o mare potolită dar după agitaţia anterioară, nouă aşa ni se părea.
   Aceste două mile am fost nevoiţi să le parcurgem cu motorul, fiindcă vântul s-a schimbat din nou, ajungând să bată curat din prova. În volte, am fi pierdut vremea inutil şi oricum plăcerea navigaţiei cu vele o avusesem pe aproape 90% din drum .
   Un port cunoscut, o intrare cunoscută îţi dau senzaţia întoarcerii acasă. Acum am parcurs îngustul şenal în rondou din faţa Thermei, fără nici o emoţie. Acolo prietenii noştri îşi uscaseră efectele atacate mişeleşte de crestele valurilor şi ne aşteptau cu un nou bol plin cu smochine, primit de la grecul vecin de cheu. 
Cum s-ar zice, viaţa e frumoasă !

https://www.youtube.com/watch?v=z4w_SI69RSU&feature=youtu.be