Elada: valuri si vant

[Florio]

Meltemi- intre alint si furie.

   Zarea diminetii imi chema privirea spre larg. Iesit in cockpit odata cu rasaritul, am pasit spre capatul digului, cautand silueta vulcanului Samothraki. Nimic, zarea desi parea limpede, imi ascundea in mod curios crestele de 1600 m ale insulei. Am crezut ca nu privesc unde trebuie, un asa munte nu poate disparea pur si simplu.
   Marea usor incretita, isi potolise valurile nocturne ce ravaseau linistea din port.
Conditii ideale pentru traversada planuita.
Nerabdator, m-am oprit langa barca vecinului si am strigat.
-Kapitane, un cafeu ?
Dar kapitanul avea deja cafeul lui, care il insotea in cateva mici ingrijorari. Nu-i mergea una, nu-i dregea alta, ar mai fi de imbunatatit ailalta....cum ziceam anterior, barca e o fata gata  de maritat, niciodata perfect pregatita.
   Am simtit nevoia sa pun un umar psihologic la urnirea lucrurilor si am zis:
-Draga, mie nu-mi merge chart plotter-ul, n-a mers nici sezonul trecut. N-am aia, n-am ailalta (am insirat o suita de neajunsuri), dar am sa plec fiindca ma cheama insula aia pe care nici n-o zaresc,  de nu mai am stare .
-Pai fara aparat, nici nu stim unde mergem- zice Mirela.
-N-avem ce sa gresim Mirela, insula este in sud, mergem pe 200 grade sud si ajungem la fix !
Inca un ping-pong de intrebari cu raspuns in anulare si  convinsi de entuziasmul nebunului, Cristi si Mirela intra in starea potrivita.
Cineva spunea ca nu e greu sa faci lucruri, cel mai greu este sa te pui in starea de a face acele lucruri.

   Am fost atent la prognoza, fiindca o traversada e totusi o traversada. Iesim din regimul costier si e bine sa stim la ce sa ne asteptam. Cu atat mai mult cu cat suntem in plin sezon de Meltemi. Furia vanturilor grecesti, acest Meltemi bate toata vara, pe o directie similara cu Crivatul nostru. Nord-est.
   Vant uscat si rece, se formeaza intre presiunea inalta de deasupra Balcanilor si presiunea joasa din podisul Anatoliei. Cel mai intens se simte in perioada iulie-august, cand poate dezlantui furii marine de evitat.   
   In publicatiile pentru velisti este caracterizat ca fiind bucuria iubitorilor de yachting, oferind adesea conditii dure de navigatie, cu mentiunea la capitolul " De tinut minte" , ca este intelept sa se ancoreze in porturi protejate si ca este periculos pentru cei mai putin experimentati, pentru ca se poate ridica "fara avertisment", chiar in conditii de vreme deosebit de buna.
Ii cred, fiindca mi s-a intamplat
   





   Dand mola, intoarcem pupa fara regret acestui Makri la fel de nelinistit ca marina Nisipurile de Aur, si iesim in gura portului, simtind primele valuri cum ne ridica prova. E o senzatie incredibila, dupa care tanjeam.
   Nici n-am avut rabdare, la cativa metri de iesirea din port, am ridicat velele, iar barca a prins viata. Cateva reglaje fine, compasul pe directie, tot echipajul in cockpit cu ochii mari la tot ce ne inconjoara. Minunat!
   In prelungirea siajului nostru, vedeam tarmul bine reliefat, pierzandu-se intr-o zare usor cetoasa. Apa albastru inchis, tradand adancimi mari, ne ridica pe spinarea unor valuri lungi care nu depaseau 1,5 metri inaltime. Vantul ne pica in pupa babord, si incepea sa creasca usor in intensitate. Asta avem, cu asta defilam. Conditiile sunt excelente!








   Undeva in babordul nostru, Corabia ridicase si ea velele, indepartandu-se in lateral pe o traiectorie pe care (banuiam eu) Cristi o alegea dupa cum ii pica vantul mai bine.
   La noi distractia era in toi. Maria si-a inceput cantecul copilaresc "Daca vrei sa fii erou de poveste/ Vino cu noi in lumea de vis/ O zana buna te ocroteste/ Totul iti este permis... "  si a continuat cu o verva si o energie de invidiat aproape tot drumul, starnindu-si curiozitatile una dupa alta, potolindu-le si starnind altele.
   Am fost impreuna in prova, scrutand zarea, ghicind relieful insulei din zare, care pe masura ce ne apropiam, iesea din mare tot mai definit.

In babordul nostru, Corabia se vedea micuta, intre valurile care odata cu departarea de tarm, crescusera usor, fara sa depaseasca totusi 2m inaltime.
   
   Cu o viteza in jur de 5-6 nd, siajul nostru clipocea incurajator, iar vantul se mentinea in forma, desi directia lui nu era cea mai convenabila. Insa calul de dar nu se cauta la dinti.
   Vantul de pupa este o alura nedorita, pentru ca nu mai pot lasa timona libera. Fileurile pot trece de la un bord la altul foarte usor, directia se schimba, velele trebuiesc supravegheate mereu. In plus de asta, as fi avut nevoie de un tangon sa-mi tina focul pe un bord si un preventer sa-mi tina randa pe celalalt. Preventer am pus, tangon n-am.
Desigur, as fi putut ridica spinnakerul. Evident, cu bataia de cap aferenta.
   Stiti definitia spinnakerului?
"Spinnakerul este acea vela care iti tine echipajul ocupat, in timp ce barca sta pe loc"
   O fi real? Pai da, spinnakerul se ridica mai dificil (e nevoie de corelare buna), se regleaza mai complicat decat orice alta vela, are multe manevre necesitand tangon si se foloseste in special pe vanturi slabe, cand barca abia se misca (adica, practic, ea cam sta)  .
   De data asta n-am avut deloc dispozitia sa o ridic, mai ales ca vantul nu era deloc slab, valurile schimbau mereu pozitia barcii in vant,  iar lucrul esential - vela mea e un gennaker. Foloseste la vanturi de mare larg si travers, pentru pupa nu e eficient.
   Asadar ne-am bucurat de mare si de calatorie, minimalizand problemele de manevra a barcii, ca nu eram la regata.

   Apropiindu-ne, insula vulcanica incepea sa se defineasca tot mai mult, starnind sentimentul acela de film. Eram niste Jack Sparrow, pe care ii astepta necunoscutul, in forma lui cea mai clara ca la dictionar: nu stiam mai nimic despre locul unde vom ajunge (Therma), auzisem numai lucruri descurajatoare cum ca e colmatata intrarea in portulet, mergeam dupa niste coordonate insa in fata nimic nu trada existenta vreunei asezari. In plus de asta, aveam planul "B", ca in cazul unui esec in acostare, sa calatorim in continuare inspre vest, unde exista singurul port valid al insulei, in care sosea feribot.
   Om trai si om vedea.
Va recomand sa mergeti in insule, dar nu charter sau vaporas, ori locuri turistice. Sa mergeti in locuri mai putin umblate, sa intalniti fiorul de care vorbesc. Mersul in necunoscut. Cu nervii intinsi, cu atentia treaza la orice, cautand sa intelegeti si sa interpretati ceea ce vi se arata in fata, pe masura ce natura locului vi le dezvaluieste.
   Este ca in filmele cu aventuri, pe care le priveam in copilarie. Cand imaginatia ne galopa inspre lucruri pe care regizorul nici nu le premeditase.
   Asa eram atunci pe Nemo, doi copii: eu si Maria.
Intr-un dialog demn de Tom Sawyer si Huckleberry Finn. Ne aratam unul altuia diverse formatiuni care abia se distingeau pe insula ce se marea in fata noastra, faceam presupuneri stand fixati in tambuchiul prova, privind printre pontilii balconului.
   Asa ne-am facut si un selfie, ciufuliti de vant dar ciufuliti si la imaginatie, cu cativa stropi de sare pe nas, presarati de spuma valurilor sparte in prova.
   Eu unul uitasem demult ca am jumatate de cap bandajat. Pai ce, tinem seama la prostii, cand ia uite ce ni se arata in fata !!!?

[cristizz]

Plecarea catre Samothraki am perceput-o cu sentimente contradictorii.
Pe de  o parte nerabdarea de a naviga, de a ajunge in aceasta insula pe care ne-au laudat-o toti cei cu care am vorbit despre ea si in plus dorinta de a pleca de la acel cheu inconfortabil pentru a gasi un loc mai prietenos. Pe de alta parte o usoara neliniste - chiar daca distanta intre Makri si Therma e de numai 21,5 NM aveam o traversare de facut. Nu mai mergeam cu coasta la vedere ci ma indepartam de ea catre ... undeva. Ca o pasa trimisa la intalnire peste apararea adversa. Ai aruncat-o oare bine? O sa cada cand va fi acolo si coechipierul?
Am pornit motorul, ne-am eliberat din parame si am alunecat usor spre iesirea din portul Makri. Dintr-o data, marea si soarele care pana atunci erau obturate de zidul inalt al portului ni s-au dezvaluit in toata splendoarea. Dimineata era superba si in febra activitatilor am uitat de usoara neliniste de mai devreme.
M-am indepartat suficient de gura portului si am pus prova in vant ca sa ridic randa. Abia asteptam sa vad cat de usor o voi ridica – cu cateva saptamani inainte Alex Mihaita ii montase calareti si renuntasem astfel la invergarea clasica pe catarg, iar pentru alunecarea acestora cat mai jos gura canalului de invergare am protejat-o decupand un prag de usa de Al pe care l-am fixat in autofiletante. Pacat ca nu reusisem sa finalizez sistemul si cu scripetii speciali cu blocator http://osculati.com/en/cat/imgHigh/55.039.08.jpg  necesari catargului meu pivotant, care mi-ar fi permis sa manevrez numai din cockpit, asa ca tot la catarg trebuia sa innod funga. Oricum, am ridicat randa fara chinul strecurarii pe fanta canalului de invergare si i-am spus fiica-mii sa ia drum 200 pe compass, sa opreasca motorul si apoi sa-l ridice.
Inca dupa primul an din Bulgaria am constatat ca, urmare a vacantei pe Corabia, a avut o evolutie incredibila in plan personal, mult mai multa incredere in ea iar in comparatia directa cu alte persoane a devenit mult mai competitiva. Asa ca mi-am propus sa-i dau din ce in ce mai multe sarcini pe barca pentru a ridica stacheta.




Am coborat si eu in cockpit si m-am ocupat de reglarea randei, dupa care am deschis si focul.
Vantul ne venea dinapoia traversului si incepuse sa creasca. Am incercat mai multe reglaje dar am constatat ca o schimbre de drum cu aproximativ 5 grade imi aduce a aproape 1 nod in plus. Dincolo de faptul ca tuturor ne place sa obtinem cat mai mult de la barca, ma gandeam ca la un drum de cateva ore castigi niste mile chiar daca deviatia imi scadea aprox. o mila, socotisem eu.
In realitate deriva a fost putin mai mare din cauza vantului care se intetise destul de bine. Oricum, nu conta foarte mult. Barca se misca cu 6 nd, era echilibrata si ETA scadea vazand cu ochii.
Din cand in cand mai aruncam un ochi spre continent. Si celalalt la Nemo.




Putin dupa jumatatea drumului norul care tinea ascunsa privirii muritorului de rand insula spre care ne indreptam se destrama cate putin ca sa vedem prin el profilul care se inalta semet la 1600 m deasupra noastra.




Era mare, impozanta si a aparut brusc din nor ca in Legendele Olimpului. M-am gandit atunci ca poate multe povesti si superstitii au aparut din nelinistea si incantarea oamenilor care, plini de speranta incercau sa se inteleaga cu natura si cu supranaturalul.
Timpul se scurgea linistit si rataceam cu gandul peste mare.
Ferry-ul din Kamariotissa spre Alexandroupolis se iveste la tribord. Fratele meu era si el acolo.



Ajustez directia cu cate 1 grd la tribord si mai reglez velele, incercand sa revin la drum fara a pierde din viteza. Discutam si faceam planuri intr-un parcurs relaxant.
Ne apropiam de tarmul Nordic si cautam un semn ca suntem aproape de port. GPS-ul arata ca suntem pe directie,dar nu reuseam sa vad semn de port nici cu binoclul. De fapt era acolo, numai ca prea departe, iar inaltimea insulei pacalea ochiul ca am fi mai aproape decat in realitate.
Unde eram noi vremea era frumoasa, dar cautand cu atentie spre insula observ ca acolo era altfel. Muntele situat in calea vanturilor care ies din burduful marii Marmara creaza insulei un microclimat aparte. Apropiindu-ne de Therma dintr-o data ne-am trezit umbriti, ba chiar usor amenintati de norii care jucau cu nuante de alb si gri in lungul pantelor abrupte.





Intrarea in port este balizata semnaland pasa intr-un arc de cerc apropiat de tarm. La intrarea in gura portului s-a format un banc de nisip si barcile cu pescaj mare sau velierele trebuie sa-l ocoleasca. Daca intri pe unde este semnalizat nu ar trebui sa existe probleme, adancimea aratata de sonar fiind de peste 3m pe senal si minim 2,5 m la cheu – mai putin la cheul din spre bancul nou format, unde evident scade.



Florin deja acostase in partea de est, iar eu am urmat atat semnele lui dar si ale unui grec extrem de amabil care isi facea veacul pe un fost vas de pescuit transformat in motoryacht. Am dat parama lui Cosmin care venise la cheul din spre larg si am oprit motorul. Am sarit apoi pe cheu si mi-am definitivat legaturile.
Ziua nu se terminase. Era inca devreme si eram fericiti ca ca avusesem o medie orara excelenta. Toata lumea era fericita, mai ales Maria care ne trimitea bezele peste apa portului.

[Florio]

Insula misterioasă



   Ultimele mile, am fost purtaţi de un vânt ce se domolea văzând cu ochii, parcă prevestind ceva. Iar acel ceva începea să crească în faţă noastră.
   Întâi nedefinită, insula a apărut ca un contur înşelător, din nişte ceţuri marine, neghicite pe fondul zării. Apoi conturul a descris o prezenţă înaltă, masivă, albăstruie, ce se pierdea sus în forme dense, noroase. Din babord, Corabia schimbase cursul şi venea la întâlnire cu noi, în punctul pe care îl definisem ca destinaţie, încă din Makri.
Fetele, cochete, au coborât pentru câteva minute în salonul de frumuseţe, pentru a se aranja, că urma să păşim pe un ţărm nou.








https://youtu.be/iqYsixs0sg4

Sentimentul apropierii de insulă, era vecin cu al căutătorilor de noi pământuri, exceptând faptul că ei descopereau Lumea Nouă, iar noi urma să atingem anticele meleaguri greceşti, izolate de mare pe un vechi vulcan. Care mai părea şi supărat, după cum i se aranja coafura de nori.
   Întâi, din pata de culoare ce defineşte insula, încep să se distingă vag, ca petele pe luna, forme din relieful ei jucat pe coastele montane. Apoi formele încep să închege un colorit vag, înverzind întâi poalele scăldate în soare, apoi pintenii de munte înveliţi în păduri. Bine-bine, dar în faţă avem încă o formă compactă, o fi bună direcţia noastră? Că la un asemenea drum, o deviaţie unghiulară minusculă, da o deviaţie liniară mare. De exemplu o deviaţie de doar 10 grade ne putea duce mai departe cu 5 mile de punctul de destinaţie. Om găsi acest mic portulet, Therma? Om putea intra în el?
   Prietenul meu Tibi, era de la începutul sezonului în zona Thassos, făcând ture de plăcere între aceste insule din nordul Egeei, pe barca lui, o Bavaria de 40 de picioare. M-a sunat la telefon, încântat când a auzit că mă poate întâlni în Samothraki, dar m-a avertizat că Therma nu este accesibil din cauza nisipurilor depuse de mare în gura portului.
-Tibi, zic eu linitit, noi n-avem probleme de pescaj. Avem derivoare retractabile, pe bărci gândite să navigheze în "shallow waters".
-Nu înţelegi, eu am încercat de 5 ori să găsesc o intrare acolo şi am atins. Nu se poate.
-Bine, ce pescaj ai tu, 2m ?
-Da.
-Ei, noi putem intra oriunde intră o barcă pescărească, n-o să avem probleme. Cobor şi o trag la edec, de intrat tot intrăm.
   Tibi nu era deloc convins, şi dacă tot m-a luat de nebun încăpăţânat, măcar m-a sfătuit să încerc intrarea prin zona malului.








Acum insula crescuse mare în faţă noastră, formele se distingeau clar în perimetrul ei, ba chiar apăruseră nişte linii şerpuite, cu aspect de drum de coasta. Linia ţărmului însă tot impenetrabilă, probabil valurile ascundeau forma ei plata. Vântul slab ne-a lăsat să coborâm velele fără a mai pune prova în vânt şi am continuat apropierea în compania motorului, căutând încă reperul pe care îl speram în faţă noastră: un dig şi câteva umbrare vegetale, de plajă. Care culmea, odată cu apropierea, au apărut exact unde le aşteptam ! O linie puţin îngroşată, privită prin binoclu, a dezvăluit digul care după cum apărea, indica prezenţa unei marine care adăposteşte destul de multe veliere.
Aşa vedeam eu prin lentile, în legănarea valurilor: multe catarge deasupra digului. (ulterior se dovediseră a fi stâlpii de lumina ai străzii ce ducea la port . Ha ! ).
   Proximitatea insulei desfăşura concomitent o serie de evenimente, ca într-un film de acţiune:
-deasupra, cerul aduna rapid nişte formaţiuni de nori negri, opaci, care începuseră să coboare vertiginos.
-Corabia venea şi ea uşor în spate, la punctul de întâlnire
-ţărmul se ivise deja, portul era în faţă şi sfaturile primite îmi ţineau nervii încordaţi, cu atenţia pe sonar, pe direcţia valurilor şi pe eventualele obstacole din faţă.













   Câte o privire către cer îmi aducea volens-nolens, gândul : Doamne, uite ce începe ! Bine că nu ne-a prins mai devreme, în larg! După cum vedeţi în poze, natura se pregătea de ceva special, cu multe lumini scăpărătoare . Am mai văzut asemenea fenomene, însă niciunul venind atât de aprig de de pe nişte creste de 1600m .
Zona capătului de dig avea nişte mici balize, ca mingile de volei. Roşii şi galbene, păreau că definesc un şenal delimitat între cele două culori. Dar nu m-am lăsat păcălit, le-am privit mai atent şi am putut defini o oarecare linie curbă, pe care am ocolit-o prin tribord, către mal. Cu ochii fugind de la sonar la relieful marin, am găsit intrarea în marina, fără ezitări. Am dus barca la cheiul care se profila în faţă, am coborât rapid să o legăm şi m-am întors cu grijă să văd dacă a apărut şi ce face Cristi.
   Atunci apărea în faţa marinei şi după ezitări am crezut că n-a văzut manevrele noastre, aşa că i-am făcut semne în direcţia în care trebuie să ocolească (de strigat, degeaba strigam de la distanta aceea). Ei, ce s-o mai lungim, Corabia şi-a găsit şi ea drumul, a sosit lângă noi, am ajutat prietenii să acosteze şi am răsuflat uşuraţi. Eram la destinaţie !  
   Dar ce destinaţie!
   În aparenţă un ţărm pustiu, Therma era un punct mic cu urme de civilizaţie, având un mic bazin portuar în care se aflau câteva bărci (noi fiind iarăşi singurele veliere). În stânga digului, plaja are aspectul unei insule tropicale, o porţiune fiind amenajată în stil sălbatic, cu nişte umbrare de frunze, gen Hawaii, imediat laga noi un mic băruleţ de scânduri, cu umbrare, un drum de nisip şi piatră şi un duş în aer liber. La care două nimfe îşi spălau trupurile goale (absolut nude), ondulând ca în visul marinarului, cu apa lucind pe formele feminine. O blondă şi o brunetă, tot ca în visul marinarului.
   -Măi, zic, n-am ajuns rău deloc.
   L-aş fi rugat pe Cristi să mă ciupească, în eventualitatea că sunt în vis, doar că în jurul meu natura făcea inutilă orice ciupitură. În miezul zilei cerul s-a înnegrit deasupra noastră, negurile coborând cu repeziciune. Lumina soarelui nu mai pătrundea de sus, ci blocată de plafonul opac, ne lumina indirect, aproape orizontal, din vest.
   -Ţine-te bine, că vine !
Furtuna iminentă ameninţa să ne zguduie bine, dar eram în port şi nu ne păsa. Pe Cristi l-am pozat în chip de primadonă, zâmbind la norul ameninţător.
Imediat, o altă negura a început să se ridice de la nivelul marii şi să urce pe coastă, incredibil de repede. Eram un spectator uimit, la bătălia giganţilor, nici nu ştiam ce se poate întâmpla. Fotografiam desfăşurarea de forţe, cu bucuria inconştienţă a reporterului de război, care ignoră bătălia din jur, fericit că a surprins un cadru bun.

[Dbr]

Scuze ca va poluez topicul dar nu m-am putut abtine sa nu scriu.
Superbe fotografiile. Am ras tare Florio de ,,nimfele '' tale blonde si brunete si de foto cu Cristi primadona , cu norisorul alb deasupra capului de parca ii mai lipseau doar doua aripioare 

[Florio]

Scuze ca va poluez topicul dar nu m-am putut abtine sa nu scriu.
Superbe fotografiile. Am ras tare Florio de ,,nimfele '' tale blonde si brunete si de foto cu Cristi primadona , cu norisorul alb deasupra capului de parca ii mai lipseau doar doua aripioare 

Baieti, ma scuzati dar nu puteam trece peste momentul acela.
Cum am debarcat, facand ochii roata, am vazut langa noi digul, umbrarele, baruletul- o vechitura rustica din scanduri si fetele cu sanii plinuti, care se alintau in sampoane, de la fofo pan' la sfarcuri, cu gratie.
Primeste-o Doamne si pe-asta

P.S>
Fiindca nu stiu sa afisez video cum trebuie, aveti aici niste cadre dinaintea sosirii :

https://youtu.be/iqYsixs0sg4

[mario38]

Pai ...? O poza cu nimfele ...?

[Florio]

Pai ...? O poza cu nimfele ...?

N-am voie! Pai ce, crezi ca sunt de capul meu ?

[Dbr]

Da. Cred ca acele,,adorabile mesagere ale farmecului feminin'' ar trebui sa ramana asa cum au fost descrise... Gata , terminati cu atatea fofo, sfarcuri si alti clabuci pe forme, ca deveniti off topic. Am ras la gandul ca toti cred ca s-au repezit la clipul de pe youtube crezand ca vor vedea ,,nimfele''.

[Bogdan ion]

Recunosc, sunt vinovat

[cristizz]

Samothraki
Portul din Therma nu este dotat aproape deloc cu utilitati.
Cel putin la cheul dinspre larg unde acostasem era doar o cismea din care lua apa numai grecul cu motoryachtul, cateodata si cate putin. Am incercat si noi dar ... pana umpleai un bidon de 15 l iti crestea barba lui Pimen.
In partea dinspre Sud, la intrarea in parcare mai era o cismea. Daca reuseai s-o deschizi (cand m-am dus nu avea rozeta) puteai sa ai surpriza sa nu curga  apa. Daca tineai mortis trebuia sa te duci dimineata.





Oricum, plecasem cu o rezerva de 80 l de apa menajera in bidoane flexibile si inca vreo 50 l de apa plata in biddoane de 2 ll, ceva suc, bere ...
Din punct de vedere energetic eram acoperiti. Panoul solar producea suficient pentru ce consuma frigiderul si luminile din cabina.
Planuisem cel putin cateva zile de relaxare inainte de o noua deplasare cu barcile, asa ca am inceput sa ne organizam.
Cosmin ne-a dovedit inca odata aptitudinile de cercetas. Deja din prima seara a facut diverse incursiuni prin imprejurimi asa incat aveam in curand o buna reprezentare a posibilitatilor locale.
Cea mai la indemana era plaja din estul portului, cu umbrelute, fotolii, sezloguri, baldachine si un bar (Saoki Beach Bar Samothraki) de unde iti puteai lua o bautura, un sandwich sau o inghetata. In plus aveau wifi. Seara functiona ca discoteca si in mod constant aveau concerte live.











Din spusele patronului trecusera pe acolo chiar si artisti romani. Zilnic vizitam locatia de cateva ori – devenisem oarecum obisnuiti ai casei.

Alta varianta era satul Therma situat la 700 m, in capatul unei sosele perfect dreapta ce pleca din port si urca spre sud intr-o panta usoara pana in statia de autobuz, unde era si o cismea (unde curgea apa tot timpul).
Acolo, pe o raza mica puteai gasi cateva magazine satesti, gherete cu suveniruri, taverne, pensiuni, putinele case ale localnicilor si o biserica.
Peisajul pitoresc era umbrit de platani uriasi, probabil batrani de sute de ani. In apropiere sunt si izvoare termale.





Urmatoarele obiective nu mai erau asa de aproape: Fonias spre est la 5 km dupa care urcai spre cascade, Paleopoli spre vest la 7 km si dincolo de el Kamariotissa si Chora.
Am un prieten care de multi ani vine in Samothraki. Uneori si de doua ori pe an.
Mi-a descris locurile foarte frumos si ne-a recomandat niste restaurante si plaje la care nu am fi avut cum sa ajungem pe jos.
Ne-am adunat la o sedinta incercand sa evaluam cum e mai bine: transportul cu autobuzul sau inchiriem scutere, eventual o masina?
Dezbaterile au fost scurte. Masina era alegerea logica.
Pasul urmator era sa ne informam de unde o luam, iar pentru asta de mare ajutor a fost barmanul de la Saoki care a dat si cateva telefoane in acest scop.
Aranjamentul era ca Florin si Cosmin sa mearga cu grecul in Kamariotissa de unde sa se intoarca cu o masina. Zis si facut. Baietii pleaca iar eu raman ocrotit de 4 fete.
Principala ocrotitoare a fost Maria, cu care faceam schimb de pietricele colorate la unbra troitei grecesti de la intrarea in parcarea portului.



Asteptarea incepea sa ne doboare. Ne faceam planuri, uitandu-ne cu jind la cate un offroader care avea exact dimensiunile potrivite pentru noi. Si aer conditionat.
Florin plecase sa aduca o masina mare, eram totusi 7 persoane.
Ne iteam capetele spre sosea asteptad sa-l vedem, dar ne retrageam rapid la umbra prietenoasa.
La un moment dat il vad pe Florin concentrat la volanul unei masini de culoare rosie care intra in parcarea portului starnind nori de praf. Trece de noi fara sa ne vada si atunci ma ridic si alerg dupa el strigandu-l. Se opreste si abia atunci ma dumiresc. Venise cu un Nissan.
Nissan ... Micra. Ma bufneste rasul imaginandu-ne pe toti 7 inauntru.

[Florio]

Război fără victime şi 23 August cu defilare.

Coloşii cumulus au făcut o impresionantă demonstraţie de forţă, fără urmări. Deşi mai lipsea puţin să îmbrăcăm pantalonii maro, toate acele neguri masive, vânzolite pe tot cerul, s-au ridicat tronând o vreme deasupra noastră, după care au limpezit văzduhul, rămânând ceva cât de maximum o coafură pe sprânceană muntelui.
Cu luminile aprinzându-se, portul ne devenea tot mai familiar. Se cerea un rom, am simţit eu. Şi ciocnind cu prietenul meu, am închegat conexiunea cu locul acela frumos în sălbăticia lui brută, pe care atingerea omului îi trasase doar o urmă minimală de civilizaţie. Toţi gustam tihna sosirii, în mişcări mărunte, în şi pe lângă bărci, iar mai apoi aşezând o masă ca de obicei, studenţeşte, împreună .
Liniştea aceasta a fost gustată din plin doar de unii dintre noi, fiindcă atunci când te afli la vârsta căutărilor.... pleci în căutări. Cei 20 de ani ai lui Cosmin l-au săltat din cockpit, punându-l pe modul "cercetare".Seara a fost liniştită, noaptea mai puţin. La Saoki venise val-vârtej o formaţie rock, spărgând liniştea în cioburi.
Undeva spre dimineaţă ni s-a întors şi cercetătorul, au plecat şi muzicienii, visele ni s-au aranjat frumos, zgomotul marin al valurilor spălând digul de lângă noi, ne-a purtat în lumea Edenului.

23 August, dimineaţă. Păi la zi de defilare, noi nu defilăm?
-Poate întrebăm pe aici, o fi un autobuz, o cursa, ceva, ca să putem vizita insula? spune Cristi pus pe fapte mari. Hai să-l întrebăm pe tipul ăsta cu barul.
Tania:
-Măi băieţi, trebuie să va învăţ eu? Staţi aici, o trimitem pe Elena să-l întrebe .
Coreect! Elena, cu figura ei de frumuseţe mediteraneană şi talia de top model, va obţine informaţiile mai uşor . Realitatea asta a fost. Nici n-a apucat fata să întrebe bine, că săreau informaţiile din toate părţile.Imediat am fost şi noi lângă ea.
Concluzia tânărului de la bar (care era şi patronul) a fost că e păcat să pierdem vremea aşteptând singurul autobuz, când putem închiria o maşină, la doar 50 euro pe zi. Îl cunoaşte el pe cel cu închirierile, care se aflăîn Kamariotissa. Şi s-a oferit să ne şi ducă personal cu maşina lui.
Ei, cum se deschid drumurile când arăţi bine! Cine trăncăneşte baliverne despre egalitate în societate, să încerce să concureze la favoruri cu o fată frumoasă.





M-am oferit eu să mă ocup de închiriere, Cristi mi-a zis să iau un van de 7 locuri dacă au, dacă nu, un jeep sau ceva mare, să încăpem toţi.
Am băgat de seama că pe insula aia, toţi gonesc că nebunii. Probabil din lipsa traficului. Pe drum tipul mi-a povestit ce nume mari din muzica internaţională are aici la Saoki, am rămas uimit.
-Dar cum vin aici, aveţi bani pentru a-i aduce ?
-Aaa... vin de plăcere, nu-i plătim. Cunosc locul şi o fac benevol. A fost şi din România, o formaţie, Phoenix.
Şoseaua e o şerpuire pe conturul ţărmului, bine asfaltată dar conţinând onduleurile reliefului. Pe dreapta vedeam valurile albind ţărmul iar pe stânga, am zărit în câteva puncte, câte o căsuţa pitită în vegetaţia abundentă. Căsuţele se numeau "Hotel" . Foarte cochet.
Chiar la intrare în Kamariotissa, în dreptul parcării singurului port al insulei (Therma nu se poate numi port ci refugiu) prietenul nostru a abordat un tip cu figură de italian, simpatic, glumeţ, jovial (îmi scapă acum numele, dar revin).
-Oooo, mister Florin, no problem. Come on. How many people are you?
Nu avea maşini de 7 locuri, aşa că mi-a spus c-o să-mi dea o maşină din cele mari, de 5 locuri, Nissan. Dar face 70 de euro. 50 sunt alea de 4 locuri.
Ok, avem Nissan, suntem tari! semnez actele, dau banii, iau cheile şi coborâm în parcare.
-Care-i maşina?
-Aceea roşie.
La naiba, în jumătate din parcare erau maşini roşii.
-Care dintre ele?
-Asta! zice el arătând cu degetul în faţă, până când aproape a pus degetul pe parbrizul unei jumătăţi de pepene cu roţi.
-Haa?!? maşina "aia mare" era o buburuză minusculă, bombată la spinare, cu rotiţe de 12' cred, pe numele ei Nissan Micra. Replică de film: " Băi eşti prost?" "Băi eşti nebun?!?"
Gagiul vede stupefacţia mea, dar am bănuiala că nu era prima pe care o vedea. Şi fiindcă eu râdeam deja de maşina lui "mare", scoate actele şi-mi arată:
-Uite, are 5 locuri !
Da, avea 5 . În plus mi le-a arătat şi pe cele "mici". Nişte Suzuki care arătau la fel ca Nissanul Micra, doar că nu aveau centură de siguranţă la mijlocul banchetei din spate.
Gata frate, dă maşina, m-ai pupat, te-am pupat, am plecat!
În spatele nostru, italianul grec ne făcea melancolic cu mâna, ca la plecarea în armată
Pe drum imi intra volanul între genunchi ca ghidonul de tricicletă şi râdeam cu Cosmin ca nebunii, închipuindu-ne ce figură va face Cristi, care se aşteaptă la un microbuz, monovolum, ori cel puţin un jeep barosan.
Aşa a şi fost, am intrat în trombă peste fâşia de nisip prăfuit a portului şi am oprit cum spunea şi el, trecând pe lângă, fără să-i văd.
-Ce-i asta frate? m-a întrebat cu ochii la buburuza roşcată.
Ştiindu-l negociator de vocaţie, am ţinut neapărat să-i spun că am cheltuit mai mult:
-Asta-i maşina. Alea de 50 de euro erau mici. Am luat "de-asta mare", de 70 de euro. E mai scump dar face
Îi dădeau toţi târcoale, se uitau, se minunau, întrebarea totuşi rămânea în picioare: cum intrăm în asta?
Păi în principiu, uşor: doi în faţă şi cinci în spate

După ce râdeti bine, vă mai zic una. Am intrat toţi şapte în maşina aia şi ne-a purtat timp de două zile, de câteva ori peste munte, brăzdând insula încoace şi-ncolo, cu forţă şi nerv! Incredibil!! În plus de asta, nu maiscădea acul ăla de la carburant, parcă mergea cu aer
Aşa am început defilarea de 23 august, ca pe vremuri: cu mare înghesuială şi fluturare de eşarfe în vânt.







Undeva în est de Therma, cordonul litoral de şosea duce către capul Fonias şi Gria Vathra. Acestea se află pe valea râului Fonias, care în cursul lui face câteva cascade, terminate fiecare în câte o piscină naturală săpatăde apă în piatră muntelui (cele numite "vathra"). Piscinele şi apa râului au cristalinul cursurilor de munte, dar şi răcoarea lor.
Asta a fost prima alegere a noastră, o excursie montană spre vathre. Popularitatea lor este destul de mare, aşa că zona de jos purta urmele pelerinajului uman, chiar dacă activitatea turistică a insulei este foarte slabreprezentată ca număr. Nişte hippie, câţiva turişti curioşi, cam atât am întâlnit în peregrinările noastre pe toată insula.
Aici la Gria Vathra, nici ţipenie. Natura, câteva indicatoare şi doi omuleţi îmbrăcaţi în haine hippie, vindeau discret nişte amulete. Platanii uriaşi făceau un coronament des, undeva foarte sus, filtrând lumina solarăîntr-un verde odihnitor. Imediat ce am intrat pe traseu, am simţit răcoarea muntelui. La urcare, poteca este mărginită pe dreapta, de apă râului Fonias, strecurată printre nişte pietre mari, albe, rotunjite de eroziuni milenare.
De când visam să îmbin navigaţia de croazieră, cu excursia montană !
Drumeţie şi trăiri diverse:
Eu şi Maria eram în al nouălea cer, interesaţi de tot ce vedeam, ţopăind peste bolovani, aproape alergând. Tania ne bodogănea din spate "ai grijă la copil, nu mai alerga Maria, băi, vă loviţi, opriţi-vă imediat, lasă aia jos" etc...
Mirela şi Elena urmau poteca discutând meticulos diverse subiecte, admirând una alta, iar Cristi glumeţ cum e el, urca pe munte urmând deloc convins trendul general, şi dând-o pe bune:
- Nu, chiar e frumooos, dar ... Băi, acum sincer, eu mă gândesc mai mult la restaurantul ăla de jos.


















   
   
       

[Florio]

Samothraki: ce avem noi aici ?

   O privire generala peste Samothraki, arata foarte multe obiective de vizitat. Asta era si scopul inchirierii  pepenelui cu roti, sa putem bate insula in lung si-n lat. Fiindca daca proiectia ei in plan arata o harta de suprafata turistic acceptabila, statura ei verticala acopera o suprafata incomensurabila pentru pasul si burticile noastre. Vreau sa spun ca nici o alta forma de deplasare nu putea intra in discutie pentru a acoperi obiectivele insulare. Nicidecum bicicleta aia plianta a barcii, de care vorbea Ghrt .
   In sens orar, plecand pe tarm din Therma, albia raului Fonias dadea frumusetea aia de traseu presarat cu cascade, terminandu-se in mare la capul Fonias, langa un edificiu-cetate, probabil un punct de observatie antic.












   Am sa trec de bisericutele presarate in drum, descriind traseul tarmului, ce carmeste brusc spre sud imediat dupa capul Agistros si continua linia asta pana la capul Kipos. Aici fusesem indrumat de prietenul de mai sus, "diver" in timpul liber, ca pot ancora si ma pot bucura de aceasta plaja. Totodata sa am grija ca promontoriul ce o margineste, poate descarca rafale puternice, zona fiind cunoscuta ca foarte schimbatoare, trecand iute de la calm plat, la vant intens.
   Cumva e de asteptat, vazand relieful muntelui intrand in mare pe o panta atat de abrupta.





















Continuand tarmul catre vest, inaltimile muntelui mai ofera un obiectiv in cascada Kremastos, o cadere de apa dulce, direct in mare.
Tarmul stancos si abrupt, si-a modelat configuratii interesante, chiar si grote sapate de val in piatra vulcanului.

Vorbind iarasi de geneza magmatica a insulei, e destul de evident ca plajele cu nisip sunt o raritate. De aceea, acolo unde apar sunt notate pe harta si apreciate de turisti. Pachia Amos este una dintre ele.




























Odata trecuti de aceasta, relieful muntos al insulei, incepe  sa deschida o vale lunga, terminata spe ape cu genul de relief obisnuit la noi in tarmul Marii Negre. Privind aceasta vale, o localitate micuta numita Profitis Ilias, mi-a fost recomandata pentru specialitatea culinara "capra pe carbuni". Pentru asta mi-am gasit beleaua cu Cristi. Nu s-a lasat pana nu ne-a dus sa infulecam capra aia care se topeste pe limba, soro !











   Partea cea mai vestica a insulei si cea mai vantoasa (am simtit-o asta pe propria piele, cand ne-am aventurat in baza unor prognoze meteo profund gresite) este capul Akrotiri, prelungire in mare a unei vai, terminat cu o intinsura ca un deget, pe care strajuiesc eoliene. Imediat dupa acest cap, tarmul ia directia nord-est si adaposteste singurul port al insulei, in localitatea Kamariotissa. Locul de bastina al Nissanului Micra, masina mica pe dinafara dar mare pe dinauntru.
   In amonte de Kamariotissa, asezarea de baza a insulei, cu acelasi nume (Samothraki), poarta astazi denumirea Chora. Asa i se spune. Am inteles ca acesta este un nume generic al localitatii principale de pe o insula.
   
   Dupa cum se observa pe fragmentele de harta atasate, gasesti la tot pasul fragmente ale civilizatiei vechi, in situri arheologice bine definite.
Vizibil distinct de pe tarm, in dreptul capului Pyrgos este si singurul sit -muzeu de la Paleopolis, numit pompos "Sanctuarul marilor zei" . E destul de clar ca micii zei au fost intotdeauna marginalizati. Ei n-au sanctuar. 













   
Capul Pyrgos se mandreste si el cu o plaja insemnata pe harta, pe care va destainuiesc sincer ca n-am vazut-o in navigatia mea costiera. Dar e posibil s-o fi trecut cu vederea dat fiind ca aveam la bord niste morcov, dat de vantul masurat in cockpit la 36 nd, si de valurile aferente .  Plaja n-am observat-o, dar chietrele alea numite cetate si sanctuar erau destul de vizibile (sensibilitatea mea contemplativa este destul de pirpirie, se vede din vocabular ).









   Ca sa inchei turul insulei pe repede inainte, mai mentionez capul Karyotes, un alt relief pe care daca il depasiti, veti observa schimbari in comportamentul vanturilor si al marii. Incheierea o fac tot in Therma, care desi nu o percep ca pe o localitate, are presarate rar pe coasta impadurita, cateva casute mici, ascunse in vegetatie, numindu-se "hotel" . Mici dar cu un farmec deosebit, pare s-o intalnesti acolo pe Alba ca Zapada (eu n-am intalnit-o, in caz ca va intrebati   ).
   Toata insula este presarata cu obiective de vizitat, pe care daca nu le-am mentionat, le putem observa pe harta. Aceasta Therma imi suna cumva promitator, adica... de ce Therma? Ca nu porea par sa vanda centrale termice.
   Ei curand mi s-a lamurit si denumirea, urcand la picior pe coasta, imediat deasupra portului unde se leganau barcutele noastre izvora din adancul muntelui, apa termala. In care m-am balacit doua nopti pana dupa caderea intunericului, traind acea senzatie bizara de la baile Felix: in jur e frig-frig, iar noi stateam in apa aceea ca niste pisici pe cuptor

[Florio]

 
Viaţa pe insule e mult mai palpitant de trăit, decât de povestit. Dar palpitantul ăsta se împleteşte cu comoditatea, cu reveria unor planuri sau căutarea necunoscutului.
La bază stă acea "instant Karma" de care dăm cu nasul....instant.
De exemplu, în zori suntem niţel leneşi, că doar e vacanţă. După care devenim grăbiţi să punem în aplicare planurile din ajun. Şi când într-un târziu plecăm cu căţel, cu purcel, ajungem la maşina-jucărie unde ni se turtesc speranţele, după modelul cauciucului dreapta-faţă pe care ni-l etalează Nissan-ul .
Ceee?!?
Recunosc, trăim timpuri moderne, spre deosebire de vremea ceauşistă în care oriunde erai pe stradă, mai găseai o sârmă, un cui, un şurub, acum de ani de zile n-am avut o pană de cauciuc.
Dar nu mi-au dispărut reflexele, scoase la lumina de situaţie, instantaneu. M-am repezit la portbagajul cât servieta şi am scos de acolo roata de rezervă care arăta cam cât.... ştiţi că erau pe vremuri nişte scrumiere în formă de anvelopa? Centrul era din sticlă şi marginea era un cauciuc în miniatură, cu riduri şi tot ce-i trebuia. Ei, despre asta vorbesc .
Am avut şi ajutoare, chibiţând de pe marginea acţiunii, ba cu un şurub în mâna, ba cu o glumă, ce să mai.... un găinaţ pe creştet mai trebuia să-mi cadă, să fie treaba completă .









Oricum, mini-maşinuţa Nissan m-a uimit din nou, strâmbă mergând pe rotiţa de rezervă (mai mică decât celelalte, dacă imaginaţia va mai funcţionează în jos pe scala micimii) încărcată cu trupa de 7 piraţi, rula cu dezinvoltură pe şoseaua ţărmului, de numa'-numa'.
Kamariotissa.
Contravenienţii din noi, opriră la intrare, să risipim niţel efectivul, că bate la ochi . Aşa că am ajuns la firma de închirieri, doar băieţii.
-Ooooo, mister Florin ! cu un mare accent pe "o" din "Florin", grecul cu atitudine de Celentano, se bucura cu braţele deschise, că mă vede. Eu , şi mai şi .

În viaţă trebuie să vorbeşti fiecăruia aşa cum înţelege el mai bine. În România, soluţia ar fi după om şi cultură: de la tonul grăbit-delicat pe coarda doctă, până la "Fratiware, ce facem acilea, m-a lăsat guma ta când eram în treabă, pe geagiki. Vezi cum mă rezolvi, că-i deranj, trăi-ţi-ar !"

Aici e mai complicat, am răspuns la îmbrăţişarea fizică a lui Celentano şi i-am expus situaţia.
-No problem, mister Florin! Cu comoditatea grecească, dă el un telefon, bla-bla, gata, se rezolvă imediat. Vine un băiat.
Băi, eu cam ştiu cum e la greci cu "vine imediat", ăsta. Într-o insula, am aşteptat un electrician să repare ceva la yachtul nostru închiriat, o zi întreagă. Şi a venit a doua zi, s-a uitat şi n-a reparat nimic.
În toropeala aia, curgeau secundele greu ca picăturile de miere. Aveam senzaţia că viaţa mea s-a scurs deja, începusem alta, şi era pe cale să se termine fără să mai apară băiatul ăla. Dar nu! Băiatul a venit, într-o carcasă de 140 kg, îmbrăcată în cămăşuţă şi pantalonaşi scurţi . Voios, Piedone s-a întins la discuţii cu Celentano.
Nu-mi venea să cred !!! Ăştia mai aveau de schimbat impresii, când capacul meu sărise demult . Mă rog, trec peste delicateţea cu care am intervenit, grecul mai dă un telefon la vulcanizarea staţiei de carburanţi din localitate, vorbeşte cu şeful anvelopelor şi gata! Plecăm într-acolo. Eu şi Piedone, cu maşina lui. Doamne-ajută !
Am ajuns în circa un minut, că era la câteva sute de metri, după colţ. Acum ce credeţi că s-a întâmplat? Aveţi voie să ghiciţi din trei încercări.
Păi acolo nu era nici ţipenie !
Strigă Piedone, rage, mugeste, ciocăneşte în uşi, se enervează.... da am trăit s-o văd şi pe-asta, un grec s-a enervat că nu merge treaba .
Da telefon la ăla care-i spusese cu un minut în urmă, că ne aşteaptă. Ăla nu răspunde ! Hahahahahah! Kafka, frate !
Dă telefon la Celentano. Celentano sună şi el. Băi, uite, nu mi-a trecut prin cap să-l sunăm pe Tsipras, că e prim ministru, găsea el o rezolvare. Păi la situaţii de criză, soluţii de criză!
Picăturile de miere curgeau tot mai greu.
----------------------------------------------
Deznodământ:
Într-un târziu vine vulcanizatorul şef, senin, n-avea nici o străbatere. Scoate anvelopa, o umflă, o freacă, o pupă şi ne-o pune în braţe: n-are nimic. E buna asa.

[pelicanul]

----------------------------------------------
Deznodământ:
Într-un târziu vine vulcanizatorul şef, senin, n-avea nici o străbatere. Scoate anvelopa, o umflă, o freacă, o pupă şi ne-o pune în braţe: n-are nimic. E buna asa.

Cred ca roata era "dezumflata numai in partea de jos" cum statea ea asa frumos, la locul ei din dreapta - fatza. Si voi, neavind ochiul format, v-ati apucat sa o demontati si sa deranjati lumea cu probleme false...

[Florio]

Cred ca roata era "dezumflata numai in partea de jos" cum statea ea asa frumos, la locul ei din dreapta - fatza. Si voi, neavind ochiul format, v-ati apucat sa o demontati si sa deranjati lumea cu probleme false...

        Mie mi-a cazut fata, cand am vazut dimineata anvelopa fleasca, dupa ce seara era valida.
DUpa interventia "specialistului" parolist, am realizat ca se dezumflase singura, fasaind cumva pe la janta.
Ca si janta avea un contur franjurat, de ziceai c-au facut-o decorativa.
Dar interventia i-a facut bine, ca nu s-a mai lasat.

P.S>
Observi in poza a doua diferenta intre roata originala de la Cosmin si rotita pe care o montez eu ?