Dupa mai multe ezitari, incurajat de faptul ca majoritatea dintre voi postati in mod curent pe ambele forumuri, voi incerca sa postez si pe capcompas. Nu stiu exact de ce, ani la rand, cu foarte putine exceptii, am considerat ca este loial sa postez doar pe forumul care mi-a deschis primul usa. Treptat am ajuns la concluzia ca majoritatea colegilor de forum posteaza pe ambele forumuri. Incepand de astazi, voi proceda si eu la fel.
Fara cea mai mica pretentie de talent literar, doar pentru ca imi place sa mai astern in scris cateva impresii intr-o limba pe care nu as vrea s-o uit, continui firul raspunsurilor cu o noua insemnare in jurnalul improvizat al calatoriei ce sta sa inceapa...
@Vali N-am stiut unde sa postez textul asta si am decis ca in "Cafenea" este cel mai potrivit. Daca crezi ca nu-i potrivit aici, muta-l unde crezi de cuviinta, sau sterge-l, nci o suparare...
Deci:
De cate ori impachetez trusa medicala incerc sa ma incurajez singur ca nu va trebui sa folosesc nimic din ceea ce verific si asez cu grija. Dar intrebarile se imbrancesc imposibil de infranat. Oare, va exista vreo situatie cand vom avea nevoie de asta? Sau de asta? Cat de mare va fi problema daca ajungem sa folosim asta?
Vom pleca cu o trusa medicala/prim ajutor "de barca" si cu cate o mini trusa de supravietuire individuala incropita din ceea ce consideram esential... In caz ca ramanem fara kayak si trusa medicala a kayak-ului si reusim cumva sa iesim la mal.
Sac de folie pentru prevenirea hipotermiei, cateva pliculetze cu apa potabila, bandaj pentru plaga deschisa impregnat cu o solutie de inhibare a hemoragiei, un garou, anestezic, antibiotice, cateva baterii de schimb pentru stroboscopul de semnalizare, oglinda de semnalizare, plasa de tzantzari pentru fatza, o lanterna mica si doua bare nutritive amestec ciocolata cu ce mai gasim. Si deja trusa individuala atasata pe spatele vestei de salvare este plina si devine oarecum incomoda.
Trusa asta individuala este numai pentru cazul extrem cand ajungem amandoi pe mal fara kayak, "cu mana goala", sau ajunge doar unul din noi dupa ce a ramas singur.
Aseara ne-am pus nostalgici unul din discurile vechi pe 78 de turatii la gramofon si cate un rom cu coca-cola inainte sa ne apucam de impachetat in mijlocul sufrageriei. Asa incepea drumul catre fosta baza
Bluie East Two pe coasta de est a Groenlandei. Cum o arata baza parasita dupa ce au trecut inca doua ierni peste ea? Cine stie, poate ar fi trebuit sa ascultam indemnul prietenului Martin si sa ne intoarcem acolo in vara asta... Ne-am fi intalnit pe ape. Dar nu e sa fie. Chemarea verii vine de pe alte coordonate.
https://vimeo.com/111537516Terminarea melodiei m-a trezit din reverie. Cuiul usor tocit al gramofonului haraia enervant undeva in fundal. Se terminase si romul. Ramase fara imbratisarea parfumata a romului cu coca-cola, cuburile de gheata se topeau in tacere pe fundul paharului. Amanam sa ne ridicam intr-o incursiune la bucatarie pentru un refill pentru ca nu voiam sa intrerupem placerea impachetatului.
Am impachetat hainele de mai bine de doua saptamani si acum venise randul truselelor medicale si a mancarii. Echipamentul video va fi ultimul. Increderea ca vom reusi sa ne intoarcem cu bine o vom impacheta intr-o folie de umor cat mai la suprafata, in caz ca avem nevoie de ea...
Cred ca in timp ce impachetam trusele medicale si bifam articol cu articol, ganduri similare o bantuiau si pe M.
"But we take the PLB, right?", a intreabat M. asezand cu grija bandajele sterlizate.
"The PLB and the DeLorme InReach...", m-am simtit dator sa ingan cu privirea pe atelele ramase inca pe covor neimpachetate.
M. a deschis fereastra zambetului ei larg de copil bucuros si a continuat mai mult in gluma decat in serios.
"How long do you think they'll take to get us?"
Mi-am lasat privirea sa alunece pe o bucla facuta de doi ciucuri ai covorului incerand sa-mi gasesc cuvintele potrivite.
Nu are nici un rost s-o mint, dar as vrea sa evit s-o sperii. Nu putem porni la drum cu bruma de incredere acumulata stirbita inca dinaintea primului pas. Stim bine unde ne ducem de luni de zile dar teama si neicrederea se pot furisa in suflet oricand. Si teama este singurul adversar capabil sa ne infranga, inca din start.
"They may take some time..."
"Like, what? Six hours? Twelve? Even if we can stop a hemoragy, or avoid hypothermia, how long will it take before an infection? No water, no food..."
Ce sa-i raspund?
"If the shit hits the fan, we'll activate the PLB, we'll send an SOS to our Facebook page with our position... it's not like people won't know where we are."
"So, how long will it take before they launch a SAR?"
"Well... 'they' again... I really don't know who 'they' are. It is not like our good old Coast Guard will be anywhere near to save our sorry asses. They, anybody, will be quite far away at that moment."
"More than twelve hours?" intreaba M. cu o inflexiune noua in voce.
"I don't know. Based on what I read from people who went through a medevac in this area, it may take 3-4 days before a bird might drop by to help... And that's only if..."
"A helicopter..." ma intrerupe M.
Am datoria morala sa-mi informez camaradul de drum si toate detaliile trebuie puse pe masa inainte de plecare. Amandoi stim ca, in ciuda pregatirilor, rezervarilor si a cheltuielilor, oricare din noi are dreptul sa se razgandeasca si sa anuleze calatoria in oricare moment dinaintea insertiei. Dar odata ce am descarcat kayak-ul si echipamentul la locul de insertie si barca de insertie dispare dincolo de raza de actiune a VHF-ului, nu mai exista decat optiunea "salt inainte".
"There is only one bird in the area, roughly 150 nautical miles from where we'll be. Next available bird is some 600 nautical miles farther south. If the satellite signal goes through, if those who pick the signal will find a way to reach the local crew, if the local crew decides that a SAR is feasible for them, then the one and only bird will come... or not..."
Incerc sa-mi imaginez conditiile meteo care ar putea conduce la un accident. Stiu din ce am citit despre zona ca in anumite conditii de vant unicul elicopter din zona nu se ridica de la sol. Elicopterul, un AS350, este unul din cele mai capabile tipuri de pe piatza, creat special pentru conditii extreme, are o autonomie de zbor (daca nu i-au instalat rezervoare suplimentare) de vreo 330 de mile nautice. Adica cam pana la noi si inapoi, in punctul cel mai indepartat al traseului nostru. Cele doua barci de insertie/extractie, care nu pornesc la drum decat in tandem, in mod sigur nu ies pe vant...
"3-4 days..." murmura M. ca un ecou.
"Or five, maybe six... I really don't know and that's why we can't just assume that outside help comes fast enough. We'll have to be prepared to survive until help arrives..."
"You said 3-4 days. So we pack individual kits for 5 days?"
"No. We'll pack the individual kits with what we have now and we'll try to grab the ditch bag with the main med kit if the yak goes down... The idea is to make it to shore together... hence the tethering to a common line... "
"So, we stay together even if we capsize..." se incurajeaza M.
"Yep! Absolutely! We stay together in all the possible scenarios except one..."
M. ma priveste cu o privire intrebatoare.
"If the bear comes to the yak and forces us to capsize. In that situation you go alone to shore..."
M. continua sa ma priveasca in tacere. Imi ridic si eu privirea din covor.
"Very unlikely scenario, no worries, mate..
" incerc sa schitzez un zambet incurajator.
M. nu pare convinsa si isi ia aer sa riposteze.
"Pai..."
"Pai, nimic! Asa este conventia. Tu spre mal, on the double. Gata!..."
Incerc sa continui fara sa-i dau timp de riposta.
"Ma gandeam... Nu mai luam si atelele. ocupa prea mult loc. De data asta nu mai sari de pe nici o piatra...
"
M. nu mi-a intors zambetul. A ridicat atelele de pe covor cantarindu-le in mana.
"Sigur nu vrei sa le luam?"
Am ramas in cumpana. Ce vom face in cazul unei fracturi de os mare? Da' cum dracu' sa se produca fractura aia? Doar pe malul stancos sau la tabara cumva... O fractura de tibie, peroneu, sau femur, inseamna imobilizare sigura. Cu ce m-ar mai ajuta atelele? Nu exista exista optiuni de strabatut la pas. Terenul este extrem de accidentat si fjord-urile de netrecut la pas. Nu exista drum de intoarcere oricate truse medicale am cara cu noi. Pana la urma, pe cat nu vrem sa depindem de nimeni, singura optiune de salvare este o extractie. Imi aduc aminte de faza aia amuzanta cu Scwartzy cand toti au facut mishto de accentul lui, "Get to the choppa..."...
"Nu stiu... Se aduna din ce in ce mai mult calabalac... Unde dracu or sa incapa toate? Sincer, nu stiu... Vedem... Hai sa ne apucam de sortat si impachetat mancarea si vedem in functie de volumul ocupat de mancare..."
"N-a ramas ca trimitem mancarea inainte?..."
"Ma gandeam sa incercam sa vedem cum o distribuim in functie de volumul ocupat in kayak. O asezam pe covor in volume imaginandu-ne profilul kayak-ului..."
"Dar nu stim ce kayak va fi... Cate compartimente, cat de mari?"
"OK. Ne pregatim pentru orice tip de tandem, incepand cu cele mai mici... daca nu e loc, ne pregatim sa incarcam puntile, ca de obicei."
Inca inainte sa-mi termin fraza imi dau seama ca nu putem calcula volumele pentru ca mancarea nu o vom despacheta din containerele etanse pentru a face portiile decat acolo, altfel riscam sa se altereze pe drum. Face o luna prin posta... Alta variabila. Si daca nu ajunge? M. pare sigura de planul ei de portionare in teren, in timp ce eu incerc sa gasesc posibile fisuri.
"Si cand vom gasi timp sa portionam mancarea acolo? Trebuie impachetata cu grija fiecare portie pentru a evita umezeala, mirosul... Ziua cand aterizam acolo trebuie sa gasim pusca, munitie, combustibil pentru aragaz, eventual tortzele. Cand naiba mai avem timp de portionat si impachetat mancarea?"
Chiar sunt curios ce solutie are M. Ezita o clipa cu raspunsul.
"In noaptea aia..."
Nu mi-am putut opri zambetul. Tipic..
"In noaptea dinaintea iesirii pe apa portionam si impachetam mancarea. Perfect! It's all good, mate..."
Amandoi stim ca operatiunea de portionare si impachetare a mancarii ne va lua cateva ore.
"Are we taking the bear cans?"
"I think we should take all three bear cans to store food away from camp at night. I hope they'll fit under the deck somehow."
Daca cilindrii rigizi de plastic, meniti sa reziste chiar si la greutatea unui urs, nu intra in kayak vom avea o noua problema pentru ca nu se inchid etansi si va trebui sa gasim o solutie pentru a preveni infiltrarea apei sarate sau a ploii in cazul in care va trebui sa-i asezam pe punte. Inca nu stiu unde pe punte... sunt voluminosi si vor avea ceva greutate... si toata hrana noastra pentru vreo 12 zile...
"I hope they don't get rolled downhill into the ocean..."
M. pare sa-si fi amintit ca malurile sunt abrupte chiar si in putinele locuri unde se poate iesi pentru campare. Totul aluneca la vale spre apa rece a oceanului... Spre abisul intunecat al fiord-ului. Gandul ca vom pluti in kayak deasupra unei adancimi de 1,450 m ma face sa-mi opresc involuntar respiratia la granitza intre vis si realitate. Senzatia de asfixiere ma aduce la realitate fortzandu-ma sa trag aer cu nesatz.
"I'll try to find a way to supress the food smell... No worries, mate."
"I'm not worried, but it will be funny if a bear rolls the food into the water..."
"Fuck, no! I'll work on that when we get there... We need our calories. Let the bear hunt seals."
"So, you want to ship the bear cans together with the food?"
"I think so. We pack the food inside them for better protection during shipping."
"Not unless we unpack the sealed packages... "
"Right. We'll just... put everything together in a sturdy cardboard box, then."
"One box, or several?"
"I'd say one. Either it gets there on time, or it gets lost and we go to plan B"
"Would you care for a refill?"
"Huh?"
"The rum..."
"You bet. I'll play more music. Too bad we're not filming this..."
M. n-a mai raspuns. O auzeam cum misca pahare in bucatarie. Iar a trecut de miezul noptii...
Recent
Total Membri: 2231