Chemari si raspunsuri pe capcompas

[bobinuta]

Felicitari pentru reportajul video "Echoes of a kiss" !
Am fost impresionat, ati depus o munca teribila sa filmati, sa adunati, montati si sa editati totul!
Nu voi adauga comentarii suplimentare pe fondul artistic sau video/audio, pentru ca ceilalti colegi deja au facut-o si ceea ce a fost de spus, s-a spus deja!

Totusi, nu ma pot abtine sa nu incerc sa ii incurajez si pe alti cititori ai forumului, sa vizioneze aventurile voastre si sa
savureze un film documentar foarte bine realizat. In acest sens, mi-am permis sa preiau cateva screenshot-uri, pe care Nomazii sper sa nu se supere daca le postez aici.

Prima serie, contine balene. Pe mine m-au fascinat de mic aceste mamifere acvatice, de cand citeam Moby Dick si 20000 leghe sub mari, precum si alte carti de aventuri sau calatorii. Piesa din coloana sonora am recunoscut-o, pentru ca si mie imi place muzica epica: "Emotional" (musicdream). In combinatie cu imaginile balenelor improscand cu apa si scufundandu-se precum submarinele, m-am trezit cu fiori de placere traversandu-mi sira spinarii ! Aceste imagini mi-au amintit pozele tatalui meu, din vremea cand traversa Atlanticul in mars spre Labrador, trecand aproape de cercul polar, intalnind de asemenea o multime de balene...













De asemenea, am fost impresionat de frumusetea florilor din zona! Daca stiti ce specie sunt si cum se numesc, m-ar interesa sa mentionati!







Si nu in ultimul rand, am fost placut surprins sa vad ... Dacia Duster in Islanda !



Inca odata felicitari si va urez cele mai bune ganduri, sanatate si Sarbatori Fericite!
Un 2019 cu impliniri si in care sa vi se implineasca tot ceea ce ganditi si va doriti !

Cezar

[DoiNomazi]

Felicitari pentru reportajul video "Echoes of a kiss" !
Am fost impresionat, ati depus o munca teribila sa filmati, sa adunati, montati si sa editati totul!
Nu voi adauga comentarii suplimentare pe fondul artistic sau video/audio, pentru ca ceilalti colegi deja au facut-o si ceea ce a fost de spus, s-a spus deja!

Totusi, nu ma pot abtine sa nu incerc sa ii incurajez si pe alti cititori ai forumului, sa vizioneze aventurile voastre si sa
savureze un film documentar foarte bine realizat. In acest sens, mi-am permis sa preiau cateva screenshot-uri, pe care Nomazii sper sa nu se supere daca le postez aici.

Prima serie, contine balene. Pe mine m-au fascinat de mic aceste mamifere acvatice, de cand citeam Moby Dick si 20000 leghe sub mari, precum si alte carti de aventuri sau calatorii. Piesa din coloana sonora am recunoscut-o, pentru ca si mie imi place muzica epica: "Emotional" (musicdream). In combinatie cu imaginile balenelor improscand cu apa si scufundandu-se precum submarinele, m-am trezit cu fiori de placere traversandu-mi sira spinarii ! Aceste imagini mi-au amintit pozele tatalui meu, din vremea cand traversa Atlanticul in mars spre Labrador, trecand aproape de cercul polar, intalnind de asemenea o multime de balene...













De asemenea, am fost impresionat de frumusetea florilor din zona! Daca stiti ce specie sunt si cum se numesc, m-ar interesa sa mentionati!







Si nu in ultimul rand, am fost placut surprins sa vad ... Dacia Duster in Islanda !



Inca odata felicitari si va urez cele mai bune ganduri, sanatate si Sarbatori Fericite!
Un 2019 cu impliniri si in care sa vi se implineasca tot ceea ce ganditi si va doriti !

Cezar

Multumim pentru timpul petrecut cu video jurnalul nostru.

Sarbatori Fericite si toate cele bune din Punta Arenas, Chile, unde am ancorat acum o ora.

[bobinuta]

Multumim pentru timpul petrecut cu video jurnalul nostru.
Sarbatori Fericite si toate cele bune din Punta Arenas, Chile, unde am ancorat acum o ora.

Salutare!
A fost o placere sa-l vizionez!
BTW, cum se poate traduce "am ancorat acum o ora" ? Sa inteleg ca aveti o nava proprie (caz in care ma pregatesc sa va felicit... si bineinteles sa va solicit, daca se poate, poze....    ) sau sunteti pasageri pe vreun cruiser care v-a adus acolo ?
Veti trece pragul Anului Nou din Punta Arenas ?

Sa va bucurati de vacanta si sa va mearga-n plin !
Cezar

[DoiNomazi]

Salutare!
A fost o placere sa-l vizionez!
BTW, cum se poate traduce "am ancorat acum o ora" ? Sa inteleg ca aveti o nava proprie (caz in care ma pregatesc sa va felicit... si bineinteles sa va solicit, daca se poate, poze....    ) sau sunteti pasageri pe vreun cruiser care v-a adus acolo ?
Veti trece pragul Anului Nou din Punta Arenas ?

Sa va bucurati de vacanta si sa va mearga-n plin !
Cezar

De ce zgandari o rana cicatrizata?... M-am resemnat de ceva timp ca nu vom avea niciodata barca dorita (un Diesel Duck sau similar intre 45 si 55 de picioare) si cum sunt catar din fire, aia va fi sau nu va fi niciuna. Admir velierele si ii respect pe cei ce pirnesc pe mari intr-un velier, dar nu este ceea ce imi doresc pe apa.

Vreau o copaie grea, de otel, rotunjita si lenta, cu pescaj mai maricel, lestata sa se auto-redreseze pe linia de plutire dupa o "tumba" de orice fel... Daca e sa fie, vor fi si bani de motorina, daca nu, asta e...

Deci, sa pun coaja la loc pe buba sore vindecare, nu este nava noastra dar pentru ca a acostat nava pe care ne aflam am considerat potrivit sa mentionez ca "am acostat"...

Este adevarat ca, dupa aproape 33 de ani de cand am parasit Romania, este posibil sa incep sa schilodesc gramatica limbii romane. Imi pare rau caci am incercat sa vorbesc limba toti acesti ani, dar, pana la urma, asta e...

Cele bune.

[DoiNomazi]

Ganduri bune din Pacific, de pe Insula Pastelui. Am zarit la ancora cateva veliere care nu par a fi locale. Ehe...

Aseara, la cina, au venit printre mese niste "calusari locali" si au transpirat aratandu-ne dansuri locale. Au terminat numarul artistic cu un haka.

Toata lumea abuzeaza acest haka in cele mai stranii adaptari...

Am apucat vreo trei ore de somn inainte de a porni sa cutreiaramsi ultimele pietre si plaji ale insulei.

[Vali]

Toata lumea abuzeaza acest haka in cele mai stranii adaptari...

Probabil fijndca asta asteapta turistul pantofar occidental cu dare de mana. Pe cand voi, care aveti atatea experiente din atatea locuri, puteti sa vedeti cu ochiul critic diferenta dintre autentic si kitsch...

[DoiNomazi]

Probabil fijndca asta asteapta turistul pantofar occidental cu dare de mana. Pe cand voi, care aveti atatea experiente din atatea locuri, puteti sa vedeti cu ochiul critic diferenta dintre autentic si kitsch...

Din pacate, totul este de vanzare, inclusiv traditiile, iar kitsch-ul a devenit "valoare universala"...
Un An Nou Fericit cu Sanatate si Bucurii tie si celor dragi si din partea noastra

[Razvan Evergreen]

Ganduri bune din Pacific, de pe Insula Pastelui. Am zarit la ancora cateva veliere care nu par a fi locale. Ehe...

Aseara, la cina, au venit printre mese niste "calusari locali" si au transpirat aratandu-ne dansuri locale. Au terminat numarul artistic cu un haka.

Toata lumea abuzeaza acest haka in cele mai stranii adaptari...

Am apucat vreo trei ore de somn inainte de a porni sa cutreiaramsi ultimele pietre si plaji ale insulei.

Un an nou cu si mai multe aventuri!

[DoiNomazi]

Un an nou cu si mai multe aventuri!

Multumim asemeni. Nu stim ce vom putea face in 2019. Stim doar ce vrem sa facem.

Deocamdata, am prins trecerea dintre ani in Desertul Atacama de unde vom iesi maine. Schimbarea brusca de altitudine de la nivelul mariu la 4,200 m a adus si dureri de cap, la propriu...

Astazi vom incerca sa urcam cu masina pana pe la 4,650 m si vinul si berile de aseara, din pacate, vor accentua durerile de cap.

Si tie un An Nou cu sanatate si bucurii alaturi de cei dragi.

[DoiNomazi]

Si asa, mai cu obstacole, mai cu bucurii, cand in aer, cand pe apa, cand pe roti, am ajuns cu bine inapoi acasa acum 2 ore, dupa un traseu care ne-a purtat pe ruta NYC - Buenos Aires - Ushuaia - Parcul National Tierra del Fuego - Ushuaia - Canalul Beagle - Capul Horn - Canalul Beagle - coasta Pacificului - Stramtoarea Magellan - Punta Arenas - Santiago de Chile - Insula Pastelui - Santiago de Chile - Desertul Atacama - Santiago de Chile - Bogota - NYC.

[DoiNomazi]

,,Te Pito o Te Henua" – 2019

Este mult mai probabil ca buricul Pămăntului sa nu poată fi un om, ci un loc. Un anumit loc la care nu se ajunge ușor...

Nu-mi amintesc exact de ce, poate doar teama de ziua in care nu ne vom mai putea vedea în ciuda oricărui efort, am hotărât s-o luăm cu noi in aceasta nouă căutare și pe una din mame. În ciuda celor 81 de ani de experiențe, a acceptat invitația.

Ne-am rezemat cu incredere in manerele bagajelor si pe 21 Decembrie am plecat spre aeroportul JFK din New York cu un minivan care ne-a incăput cu tot calabalâcul. Mai mult de jumatate din bagaj era compus din aparatura video si accesoriile aferente. Plecam la drum pregatit de un "lung metraj", menit să acopere o călătorie întinsă pe mai bine de 25,000 Km.

Pe drumul spre aeroport nu am intălnit traficul anticipat si am ajuns suficient de devreme pentru a o iniția si pe "musafira" noastră in ritualul plecărilor.

La fiecare inceput de călătorie trecem să vizităm o "Corona" intr-unul din barurile aeroportului.

Noul "recrut", cum am hotărât să poreclim musafira în postările de pe Facebook, nu părea increzător in miracolul berii de la plecare și s-a convins de validitatea procedurii doar cănd a ajuns la fundul sticlei de Corona. Ce-i drept, nu-i niciodată prea tărziu...

Cursa New York – Buenos Aires a decolat la timp, dar lungul zbor spre sud a trecut destul de greu. Am zburat la economy si spațiul de la picioare era ridicol de strămt. Sigur că inca USD 480 de persoană ne-ar fi creat mai mult spațiu la picioare, dar urmau incă multe cheltuieli neprevăzute pentru care trebuia să rămănem pregătiți.

Am aterizat in Buenos Aires pe la 4 dimineața cu ochii cărpiți de somn. Aerul cald al verii argentiniene ne-a trezit din toropeală, mai ales ca a trebuit sa ne grăbim la autobuz pentru transferul de la aeroportul internațional la aeroportul domestic. Buenos Aires-ul ne-a primit somnoros si leneș in acea sâmbătă matinală. Chiar și apele Atlanticului pareau liniștite.

Pentru a doua oară am remarcat că aeroportul domestic din Buenos Aires arată mult mai cald si primitor decăt cel internațional. Le vizitasem pe amandoua cu un an in urma.

Sala principală era intr-o forfotă inițial greu de înțeles. Mi-am amintit la un moment dat că era o sâmbătă de vară din vacanța argentinienilor și forfota era firească...

Călătorii predominant argentinieni plecau in toate directiile. Singura destinație spre care păreau sa plece mai mulți străini decat localnici era Ushuaia, destinația noastră. Si Seasick si eu ne intorceam in Ushuaia dupa aproape un an cu mare plăcere Purtam incă amintiri plăcute din micul oraș de la capătul lumii...

Zborul de la Buenos Aires la Ushuaia a fost mai scurt dar căldura din avion combinată cu oboseala acumulată in timpul zborului din noaptea precedentă ne-au toropit.

Am fost bucuroși sa aterizam si să recuperăm rapid bagajul de cală și am sărit in primul taxi animati de emotiile acestei calatorii noi. Îi pregătisem "recrutului" o mică surpriză și drumul spre hotel trebuia deviat pentru a pregăti surpriza...

Taxiul a iesit la un moment dat de pe asfalt si a urmat sinuozitațile unui drum de pămănt presărat cu hărtoape care se terminau intr-o barieră. Taximetristul a oprit la vreo doi metri de bara orizontală a barierei. Dintr-o baracă a apărut un puscaș marin argentinian cu un pistol automat purtat la piept. Soldatul s-a oprit in dreptul șoferului și i-a cerut actul de identitate. "Recrutul" părea nedumerit... Dupa ce și-a notat datele din actul de identitate al șoferului, soldatul a cerut pașapoartele noastre. Recrutul m-a privit gata să mă întrebe dar a sesizat că nu e momentul și a rămas tăcut.

Am inmănat intr-o tăcere absolută soldatului cele trei pașapoarte. Au trecut câteva minute pănă și-a notat datele din pașapoarte. Se citea clar curiozitatea pe fața recrutului. Satisfăcut de rezultat, pușcașul marin ne-a înapoiat pașapoartele, ne-a salutat regulamentar și a ridicat bariera lăsându-ne sa intram in unitatea militară. Recrutul părea din ce in ce mai derutat. Taxiul a oprit in fața unei uși de sticla și Seasick s-a uitat în ochii mei intrebatoare. Am încuviințat coborând bărbia.

Seasick a coborăt din taxi și a dispârut în dosul ușii de sticlă. Ceasul taximetrului continua să marcheze la intervale precise. Taximetristul și-a scos o carte de nu știu unde și s-a apucat de citit.

"Pot sa cobor din mașină?", a intrebat recrutul.

Nu i-am răspuns în cuvinte dar am scuturat capul negând și mi-am dus degetul la gură îndemnând-o la tăcere.

(va urma)

[DoiNomazi]

(continuare partea a 2 a)

După vreo zece minute de așteptare in care recrutul părea indecis dacă e cazul să intrebe ceva sau să păstreze tăcerea, Seasick a apărut cu un zâmbet din spatele misterioasei uși de sticlă și s-a urcat in spate lângă recrut.

"How is it going, mate?"

Seasick a ridicat degetul arătător.

"We'll call tomorrow morning at 10:00 hours for confirmation. It depends on the wind..."

Am întors capul spre șoferul taximetrului.

"Now we can go to the hotel."

"Bueno."

Părea să fi înțeles. Soldatul de la poarta a ridicat bariera si ne-a salutat regulamentar. De data asta am raspuns salutului. A zambit.

Ushuaia are o vreme schimbătoare in Decembrie. Aterizasem pe soare și deja in timpul petrecut la baza militară nori grei si negri se apropiau rapid dinspre vest de-a lungul Canalului Beagle.

Am luat cheile de la recepție, am instalat recrutul in camera repartizată si în momentul in care am culcat geamantanul in camera noastră s-a dezlănțuit furtuna. Vântul sufla cu un șuierat puternic de sfârșit de lume, izbind picături de ploaie de sticla geamului mare prin care Canalul Beagle se zărea "in clocote". Fereastra vibra și apăruseră firicele de apă ce se scurgeau pe undeva pe sub pervaz prelingându-se peste calorifer direct pe podeaua camerei.

"Wow! I guess we landed on time..."

Am despachetat rapid și am intrat la duș. Dupa mai bine de 36 de ore de nesomn îți vine cu greu să te dezlipești de mângâierea jetului fierbinte. Dorința de a prelungi desfătarea oferită de dușul fierbinte era înghiontită însă de tumbele apetitului. În afara unui cappuccino ingerat rapid la Starbucks-ul din aeroportul domestic din Buenos Aires si a unui RedBull, nu mai mâncasem nimic și foamea pârea mai hotărâtă decat plăcerea dușului cald...

Ne-am imbrăcat rapid și am ieșit la recepția hotelului. Recrutul ne-o luase înainte si ne aștepta.

"Voua va e foame?"

"You betcha'", am răspuns zâmbind.

"Mergem la restaurantul nostru preferat...", a adaugat Seasick.

Deși nu mai calcasem în Ushuaia decât o singură dată, cu un an în urmă, aveam deja un "restaurant preferat"...

Până a venit taxiul, s-a oprit și furtuna și s-a înseninat. Vremea din Ushuaia nu se dezmințea nici de data asta.

"It looks good for tomorrow, mate."

Seasick a aprobat cu un zambet mai insorit decat cerul albastru de deasupra Canalului Beagle.

Înainte de a intra in restaurant am admirat în vitrină mieii ce se perpeleau la proțap.

"Yay! Finally, the cordero I was dreaming about for weeks..." am eclamat în timp ce incercam să-mi controlez surplusul de salivă.

A fost un prânz-cină aproape pe măsura așteptărilor. Mai puțin chiflele ce pareau nedormite de cel puțin o zi și chelnerii bătrâiori si plictisiți care păreau să acorde încontinuu prioritate unor melci invizibili.

"Time to go to the chocolate store."

Cu un an în urmă fusesem plăcut impresionați de rețeaua de magazine de dulciuri "Laguna Negra" din Argentina, în special datorită sortimentelor de ciocolată artizanală.

Am ieșit cu greu din magazinul de ciocolată, nu înainte de a umple o cutie cu 1 Kg de ciocolată asortată, o sticlă de vin "Crabs" de "reserva Malbec, ediție limitată", și incă câte un cappuccino delicios. Am mai căscat gura pe strada principală din Ushuaia si într-un tărziu ne-am urcat taxi mai leneș care ne-a dus înapoi la hotel. Cerul era predominant senin. Singurul lucru care lipsea în acel moment era un somn adânc și odihnitor. Tura aceastax, deopotrivâ, domestică dar si complicată, părea să înceapă cu dreptul...

In dimineata urmatoare am ieșit mai tărziu din așternut și ne-am așezat leneși la micul dejun. Întregul program al zilei depindea și putea fi confirmat doar după telefonul de la ora zece. Noi eram gata de acțiune, nerăbdători sa explorăm și timpul părea să se scurgă dureros de încet.

"Can't wait here like a potato, mate. Let's go downtown and we'll call from there at 10:00 hours."

Taxiul ne-a lasat pe strada principala din Ushuaia și am luat la rand magazinele rămase nevizitate în ziua precedentă. Am cumparat câteva rahaturi ca orice turist plictisit dornic sa ducă acasă o iluzorie felie de vacanță.

Am lasat si cele doua valize la biroul companiei care organizase croaziera si am continuat hoinareala doar cu celelate doua valize si rucsacul ce adaposteau echipamentul video.

"Hola, habla ingles?" Seasick a sunat la 9:55.

"So, is the wind OK?"

Cerul era parțial noros și sufla o briză moderată ce părea dornică să-și scoată zgarda cât mai curând.

"They said they'll decide in an hour but they can send a car to pick us up now..."

"Sure..."

Seasick a comunicat în telefon cea mai apropiată intersecție și în mai puțin de 10 minute ne-a ridicat o mașină de la bordură.

Recrutul nostru a trecut iarăși prin momente de nedumerire si confuzie cand mașina trimisă de cineva necunoscut s-a oprit din nou la aceeași barieră de ieri și un alt pușcaș marin a repetat rutina controlului pașapoartelor.

De data asta, după ce soldatul ne-a salutat și mașina s-a pus în mișcare, n-a mai rabdat și a intrebat șoptit.

"Unde suntem?"

"Intr-o baza militară.", i-am răspuns și eu șoptit

"De ce?"

Nu i-am mai răspuns pentru a-i amplifica aceasta amuzantă confuzie. Seasick se stăpânea cu greu să nu izbucnească in râs...

Mașina a oprit in fața aceleași uși de sticlă ca in ziua precedentă si Seasick a coborât prima.

Am intors capul spre recrut.

"Ne dăm jos."

"Am voie?"

"Da."

A coborat și recrutul și i-am făcut semn din cap să intre pe ușa de sticlă unde intrase Seasick.

Mașina a demarat lăsându-ne acolo. Recrutul a intrat pe ușa de sticlă înaintea mea...

(va urma)

[DoiNomazi]

(continuare partea a 3 a)

Misterul s-a limpezit în momentul când recrutul a zărit pe unul din pereți o fotografie mare a unui helicopter....

În afara unei tipe lavreotreizeci de ani ce zâmbea cu amabilitate, nu mai are nimeni în incinta biroului iar Seasick era deja cu cartea de credit in mană sa achite zborul.

"Plecam cu elicopterul?", a intrebat recrutul cu o lumină nouă in ochi.

"Yep. We're gettin' to the choppa'"

"Unde?"

"Mergem cu elicopterul..."

Recrutul nu a mai zburat niciodată intr-un helicopter și voiam să-i facem o surpriză urcând-o la un ghețar sus pe una din crestele albe ale Anzilor.

"Mie mi-e frica!"

Chiar părea să se teamă, si asta incă înainte de a vedea gluma de helicopter a alora.

"Cu ăla zburăm? Parcă e de jucărie... "

Până și recrutul, care nu a pus piciorul niciodată într-un helicopter, sesiza că helicopterul ăsta mic e ca o glumă proastă.

Ni s-a facut instructajul de protecție și a trebuit sa vizionăm de două ori același video, o data in spaniolă și o dată in engleză. Cata diferenta in abordare intre zborurile din Groenlanda, Alaska, sau Australia si Argentina. Atâtea formalități și mofturi pentru un pârț de elicopter bun de purtat la chei ca breloc. La sfârșit ne-a dat la fiecare cadou câte o căciula neagră cu ecusonul companiei. Bun...

După incă câteva minute a apărut și pilotul.

"Hola..."

"Hola..."

Zâmbea când mi-a întins mâna, dar părea puțin îngândurat.

"I have some bad new, but good news too...".

Vocea pilotului era oarecum lipsită de fermitate sau convingere.

"The wind is too strong up at the glacier..."

Elicopterele astea din Ushuaia sunt de-a dreptul exasperante. Încerc să mă abțin de la un comentariu despre expertiza sau curajul piloților, dar este cât se poate de clar că motoarele lor anemice nu sunt potrivite climatului.

"...but we can fly east along the Beagle Channel...", a continuat pilotul.

"Are you sure? Maybe if we wait for later in the afternoon..."

"The wind will be stronger in the afternoon... "

Știam că are dreptate dar incercam să mă agăț de orice speranță.

"Can we, at least, try?"

Recrutul, care când vrea întelege foarte bine engleza, a intrat in discuție.

"Eu zic să nu mai mergem... E periculos."

"Nu mai avem când. La ora 17:00 ne îmbarcăm."

"Lasă, altădată..."

"Nu mai există altădată. Ori ne ducem acum, ori nu te mai dai cu elicopteru'... "

"We can fly east and you see the Beagle Channel. Same price, same time..."

"No. We want to go up to the glacier. We saw the Beagle Channel yesterday from the pkane, before we landed."

"We can't fly to the glacier today. Do you want to try tomorrow?", a intrebat pilotul.

"We're leaving this evening with a cruise... "

"Are you going to Antarctica?..."

"No... All right. Forget it. We need a full refund."

Păcat, ar fi fost frumos sa mergem sus la ghețar, să aterizăm in zăpadă și să ciocnim un pahar de șampanie pe creasta Anzilor. Cel puțin pentru noi, asta ar fi fost o cheltuială mai ușor de acceptat decât spațiul de la picioare într-un avion.

A intrat în vorbă și femeia din birou.

"No problem, we'll refund your card fully. And you can keep the hats."

"Cool, Thanks."

Seasick a scos cartea de credit și a completat forma de rambursare a sumei plătite.

Am mangaiat căciula neagră. Nu-mi plăcea nici căciula, nici lipsa de curaj a pilotului, nici faptul ca pentru a doua oară nu puteam zbura cu elicopterul la destinația dorită. Am incercat cât am putut să nu comentez nimic despre curajul pilotului. In fond, era dreptul lui sa refuze un zbor pe care, independent de voința lui, "mașina" nu putea să-l execute.

"Hasta luego"

Pilotul a ieșit pe o altă ușă și s-a făcut nevăzut.

"Can you, please, call a taxi?", am întrebat-o pe femeia ce tocmai termina cu formalitățile cărții de credit.

"Sure..."

"Ce facem acum?" a intrebat recrutul.

"Plan B", a raspuns Seasick.

"Mergem la trenuleț si ne apropiem de parcul Tierra del Fuego.", am adăugat eu.

Taxiul a sosit în puțin mai mult de cinci minute.

"Can you take us to the train station, please?"

Există o singură gară de tren cu ecartament îngust a carui linie ferată de doar cățiva kilometri a fost construită încă de pe vremea cănd Ushuaia nu se putea mândri decât cu închisoarea ce a plasat orașul pe harta argentinienilor.

Era timpul să ne reajustăm planul. Noi văzusem parcul Tierra del Fuego cu un an în urmă, dar efortul pentru a ajunge până la acest capăt de lume a fost destul de mare și am fi vrut să nu ratăm ocazia de a-l arăta și recrutului.

"Deci, mergem la gară și luăm trenulețul până la intrarea in parc."

Linia ferata se opreste la intrarea in parc.

"Si de acolo, ce facem?... Cum vizităm parcul?"

Este greu de spus dacă taximetristul argentinian a înteles frânturi de limba română, sau doar a intuit dilema noastră datorită unor experiențe anterioare similare.

"Con permiso. Do you want to visit the park? I can wait for you at train and drive you through the park..."

"How much?"

"Thirty eight thousand pesos"

Asta insemna cam USD 60 la cursul local.

"Eu zic să mergem cu el, că mult timp până la îmbarcare oricum nu ne mai rămăne și așa vedem și parcul...", a concluzionat Seasick.

"Și eu zic că nu-i o variantă proastă."

Recrutul și-a dat cu părerea ultimul.

"Cum stiti voi. Voi hotărâți."

"Și așa poate avem timp să măncăm în oraș la întoarcere."

"Nu mai vreau miel.", s-a repezit recrutul.

"Nici eu.", a completat-o Seasick

"OK mai este un restaurant pescăresc renumit. Mâncăm acolo..."

"Nu ne dă cină pe vas?"

"Probabil că da, dar până la cină mie mi-e foame.", m-am vaicărit eu cu o grimasă.

Taximetristul a intors capul spre mine.

"Are you OK, senor?"

"Doamne, cât poți să mănânci. Tot timpul ți-e foame...", a mormăit recrutul la adresa mea.

"Ce -ar fi dacă renunțăm la tren?"

"Eu nu țin neapărat sa mergem cu trenul."

"Nici eu..."

Am intors capul spre taximetrist.

"Take us straight to the park."

"No train?"

"No train. We'll go to the park, you stay with us and you'll bring us back to Ushuaia. Same price?"

"Bueno."

Un zâmbet cât un curcubeu s-a deschis pe fața taximetristului și ne-a contaminat și pe noi.

Taxiul a oprit la intrarea în parcul Tierra del Fuego să plătim taxa de acces apoi a continuat pe drumul neasfaltat spre cotloanele parcului. Nu știu dacă era mașina lui, sau dacă lucra "la stăpân", dar îmi era oricum milă de amortizoarele ce nu sunau prea fericite pe denivelari.

Ca un binevenit supliment la ceea ce învățasem și știam despre parcul Tierra del Fuego in timpul vizitei precedente, taximetristul, al cărui entuziasm se transformase rapid intr-o logoree amuzantă, ne-a oprit nu numai la locurile știute de noi, dar ne-a dus cu o vizibilă plăcere și la alte locuri noi cunoscute de el. Mai mult, s-a arâtat dispus să ne aștepte să vizităm pe îndelete fiecare obiectiv ales. Aproape că incepusem să ne simțim stânjeniți de excesul de amabilitate. Nu am intălnit un taximetrist ca cel din Ushuaia decat in Victoria Falls cu mulți ani in urmă. Sincer, deschis, amabil, exact ceea ce de obicei taximetristii nu sunt...

Pe drumul spre ieșirea din parc am hotărât să oprim pentru o gustare și un suc, sau cafea. A fost cât se poate de firesc sa-i oferim si lui o porție si un suc. In final i-am înmânat cu mare plăcere o bancnotă de USD 100, in locul echivalentului a USD 60 cerut inițial de el.

Am coborât din taxi în fața celui mai renumit restaurant pescăresc din Ushuaia pentru că aveam un apetit pe măsura renumelui acelui restaurant...

După un prânz întârziat dar delicios am coborât spre cheu pentru a ne îmbarca.

Am trecut prin vamă și controlul de pașapoarte si am început să grăbim pașii spre silueta svelta a vasului Stella Australis. Înainte să ajungem la vasul "nostru" am trecut pe lângă un vas de pasageri puțin mai mare care urma să ridice ancora pentru a-și începe voiajul spre Antarctica.

Am mai făcut căteva poze langa pupa vasului nostru și am pășit cu oarecare emoție pe pasarela ce conducea la bord.

Sigur ca se anunța a fi un voiaj ultra-domestic și aproape dureros de plictisitor printre pasagerii "pantofari", majoritatea pensionari, sigur ca aveam să călătorim in regim all-inclusive unde aveam sa bem cu nesimtire atât cât încape și să măncăm mofturoși bucate alese preparate de un bucătar cu renume internațional, sigur că aveam să fim dădăciți până la sufocare de ghizi înfoiați de convingerea ca ei le-au văzut și le știu pe toate, dar tot mi-a rămas suficient loc pentru un dram de bucurie că aveam (totuși) să particip la o experiență nouă...

Deși ne aflam incă ancorați în ape argentiniene, intram sub pavilion chilian.

Sirena puternică ne-a făcut să tresărim sincron pe toți trei. Aici recrutul avea mai multa experiență decât noi căci mai fusese in două voiaje prin Caraibe.

"Asta-i mic. Ultimul vapor pe care am fost avea magazine, terenuri de sport, pistă de biciclete, piscine...", a zambit cu un aer superior recrutul.

"Yuck! Mie si ăsta mi se pare prea mare.." am ripostat eu.

Din păcate nu a fost suficient de mare pentru a rezerva două cabine separate pentru ca ne-am hotărât târziu când aproape toate cabinele fuseseră rezervate. A trebuit să plătim instalarea unui pat suplimentar în cabina rezervată. Probabil că rezervarea unei a doua cabine, imposibil de găsit la data când am decis că vom pleca pe acest traseu în trei, ar fi costat mai puțin decât instalarea acelui pat suplimentar pentru recrut. Noi suntem obișnuiți să ne găsim confort și într-un cort alpin de două persoane, dar nu voiam să inghesuim confortul recrutului. Am rasuflat cu ușurare cand a intrat in cabină fără să manifeste vreo umbră de neplăcere.

"In restul excursiei vom continua să avem camere diferite dar în astea patru nopți pe vas trebuie să împărțim cabina. Din păcate nu s-a putut altfel."

"Patru nopți nu murim și dacă avem în continuare camere separate după aia, e OK" a răspuns recrutul fără a lăsa situația să-i umbrească buna dispozitie.

Mi-am asumat o răspundere și un oarece risc invitând intr-o tură tip "DoiNomazi" o femeie de 81 de ani care insista să-și ia cu ea pastilele de tensiune. Am convins-o să le lase acasă pentru că se va simți mai puternică fără ele și i-am promis că vom avea grijă să-i fie bine. Până acum totul se desfășura conform planului.

N-am apucat să despachetăm și am fost somați sa ne prezentăm pe puntea 4 pentru ceremonia de bun venit la bord și primul set de instrucțiuni aplicabile în viața la bord. Cu alte cuvinte începea circul si într-o oarecare măsură calvarul pentru mine, că deh, era vasul lor și toata lumea execută ordinul căpitanului. Am tresărit cu un reflex ingropat sub rugina multor ani. Nu mai suport ordine si ierarhii de foarte multa vreme și fug ca dracu' de tâmâie de orice formă de înregimentare. Libertatea individuală imi este cea mai prețioasă stare... Altfel, mi-aș fi trăit viața fără probleme intr-o uniformă.

În salonul de puntea 4, impulsul spre rebeliune mi-a fost indulcit de un pahar de șampanie oferit călduros de un membru al echipajului.

Căpitanul ne-a urat bun venit la bord, ne-a prezentat pe rand echipajul, de la bridge la sala de mașini, făcându-i pe toți să defileze printre "pantofarii" urcați la bord.

Echipajul nu era foarte pestriț. Majoritatea păreau chilieni si media de vârstă părea să fie in jur de 27-30.

Echpajul s-a retras, pantofarii au ciocnit șampania dupa care ne-am retras cu toții în cabine să despachetăm și să ne pregătim pentru prima cină la bord.

Se insera frumos pe Canalul Beagle. Spre vest cele câteva creste albite de zăpezi ale Anzilor ne priveau mândre incercând parcă să ne intimideze dacă am fi îndrăznit să pornim spre Pacific. Îinspre sud alți munți ascundeau cât puteau de bine calea spre Pasajul Drake si Antarctica. Stella Australis s-a desprins grațios de cheu și a pornit pe apele Canalului Beagle spre Atlantic...

(va urma)

[DoiNomazi]

(continuare partea a 4 a)

Este foarte greu de stabilit cu precizie începutul unei călătorii, pentru că fiecare punct. cu tot cu coordonatele lui geografice sau temporale, face de fapt parte din acel drum aparent fără sfârșit care cuprinde viața unui om.

A început aceasta călătorie in momentul în care am ieșit pe ușa apartamentului în New York, sau în momentul in care am închis portiera mașinii ce ne ducea la primul aeroport? A început această călătorie când a decolat primul avion din New York, sau când a aterizat în Buenos Aires? A început când am aterizat în Ushuaia, sau când urcat pe pasarela vasului și am ajuns la bord?

Oricare tentativă de delimitare pare complet aibitrară si inutilă. Deși uneori necesara și utilă, deși atașez fiecărei călătorii un fel de video reportaj structurat cronologic, am urât intotdeana liniaritatea insipidă a unui jurnal de bord.

Viata reală este compusă din "scene de teatru" unice și irepetabile și nu din secvențe de film ce pot fi marcate, delimitate, oprite, derulate rapid înainte și înapoi, sau reluate... Probabil că ăsta este unul din motivele pentru care răstignirea curgerii firesti a realitații intr-un jurnal de bord pare atât de inutilă... Cui i-ar mai folosi consemnarea riguroasa a unor intamplari irepetabile? S-a intamplat, a fost cand a fost si nu va mai fi...

Contrar bunelor maniere ale unui navigator, sau chiar ale unui călător, nu mi-am notat ora când vasul s-a desprins de cheu. Și acest refuz avea să mă însoțească pe durata întregii călătorii. Ba mai mult, o ciudată percepție a ritmului acestei călătorii avea să inhibe multe impulsuri de a filma pentru un video jurnal. Dintr-un morman de echipament video aveam să utilizez în proporție de peste 70% telefonul(!) pentru fotografii.

Pana mai gasesc timp sa scriu, postez si cateva imagini, doar pentru cei care sunt curiosi si nu le-au vazut inca pe FB.



"To JFK, terminal seven, please."  Seasick si recrutul in drum spre aeroportul din New York.



Atmosfera de sarbatoare la JFK. Dar, mult mai importanta decat pomul este "Corona"..



Recrutul avea sa se convinga abea la fundul sticlei ca o Corona este mult mai benefica decat pastilele de tensiune la inceputul unei calatorii...



Fuga sa traversam orasul la celalalt aeroport sa prindem cursa interna de la Buenos Aires la Ushuaia.



Prindem avionul de legatura doar daca vine autobuzul de transfer la timp...



Apelele Atlanticului sunt calme si lumea se pregateste de o noua zi de plaja.



Gata, avionul ne-a traversat de la Buenos Aires la Ushuaia si am ajuns pe malul Canalului Beagle.



Canalul Beagle pare linistit, deocamdata...



Am ajuns inapoi la Ushuaia dupa aproape un de la ultima vizita...



Un "recrut" de 81 de ani ajuns la capatul lumii...



E timpul sa ne descotorosim de bagaje pentru a cutreiera orasul.



Brusc incepe furtuna...



A doua zi asteptam sa ni se faca instructajul obligatoriu pentru zborul cu elicopterul.



"Mizeria" de elicopter care este complet neadecvat conditiilor de clima locale.



Amabilul taximetrist care si-a dedicat mai bine de jumatate din zi sa ne plimbe prin parcul Tierra del Fuego. 



Cateva imagini razlete din parcul Tierra del Fuego.





In fundal locul unde Atlanticul imbratiseaza apele Pacificului pe Canalul Beagle.



Vizitam locatia unui fost sat de indigeni yamana, astazi disparuti definitiv.



Locul unde se termina Argentina...





Colindand o aceeasi poteca dupa un an de la prima vizita.





Trafic in parcul Tierra del Fuego.



Masa pescareasca in Ushuaia.





E timpul sa ne imbarcam...





Vasul ne asteapta.



Sirena vasului ne grabeste pasii spre pasarela.


Initial plecam spre east, spre Atlantic...

[DoiNomazi]

(continuare partea a 5 a)

Stella Australis a traversat canalul Beagle spre sud, trecănd din apele argentiniene în cele chiliene și apoi și-a schimbat cursul înapoi spre vest aruncând într-un tărziu ancora în apropiere de Port Navarino, unde s-au urcat la bord autoritățile chiliene pentru formalitățile de vamă.

La urcarea pe vas ni se reținuseră pașapoartele de către un membru al echipajului și s-au ocupat ei de formalități. Convenabil și eficient. În jur de miezul nopții Stella Australis a ridicat ancora și a pornit în marș spre sud spre Capul Horn. Acest căpitan și marșurile lui de noapte mă ungeau pe suflet. My cup of tea, ca să zic așa...

Seasick și recrutul executaseră programul de seară și alunecaseră deja în lumea viselor. Ni se comunicase înainte de culcare că a doua zi de dimineață urma să ajungem la Capul Horn unde vom încerca să debarcam la far in bărci Zodiac. Oare, cum va fi vremea in Pasajul Drake? Oare, cum se va descurca recrutul in Zodiac? Stella Australis înainta în noapte ca o nălucă cu un ușor perceptibil tangaj și aproape fără ruliu. Deși canalul pe care ne indreptam spre sud părea sa se largească semnificativ, nu ieșisem incă in apele deschise din jurul Capului Horn.
Am adormit și eu într-un târziu, frământat de întrebări fără răspuns, privind valurile ce rămăneau undeva în urmă. Mi se păruse, sau se zăreau câțiva berbecei răzleți?...

O voce de femeie intr-o engleză afectată puternic de un accent hispanic ne-a trezit prin instalația de intercom a cabinei. Era 06:00 dimineața. Ni s-a spus să ne prezentăm pe puntea 1 pentru a servi micul dejun și apoi să ne prezentăm echipați cu echipament de ploaie si vesta de salvare la puntea la care am fost repartizați pentru instructaj. În dorința de a optimiza administrarea pantofarilor, echipajul vasului hotărâse să ne împartă în echivalentul a patru companii, în funcție de limba pe care o întelegem cel mai bine. Inițial au alcătuit o companie de "nemți" și una de "francezi" pe care i-au combinat cu un mic pluton de "italieni" și le-au repartizat ca loc comun de instructaj o sală de zi în prova pe puntea 3. Au adunat toți vorbitorii de limbă spaniolă intr-o companie "hispanica" care aveau să se întâlnească într-un lounge cochet în pupa vasului pe puntea 4 și au adunat 2 companii de "anglo-americani" în locul cel mai plăcut cu putința in barul de pe puntea 5. Trebuia să fii miop sau tămpit să nu realizezi că cal mai bine era să te aduni la bar...

Am mâncat oarecum pe fugă în imensa sală de mese de pe puntea 1, mânați de emoția unei noi experiențe. Așteptam cu o nerăbdare văditâ să coborâm pe insula farului de la Capul Horn. Cerul era acoperit aproape in totalitate de nori grei de un cenușiu inchis. Apele Pasajului Drake păreau din ce in ce mai ondulate și era ușor de sesizat in aer o tensiune ce continua să se amplifice cu trecerea fiecărui minut. Pantofarii iși mestecau tartinele cu unt în tăcere și își vorbeau mai puțin ca de obicei.

"Crezi că are rost să vin și eu? De ce nu vă duceți doar voi?", a întrebat recrutul cu o voce lipsită de orice hotărâre.

"Ai venit pânâ aici și nu debarci la far?"

"Nu pot eu cu barca."

"E usor. Te ajut. Nu-ți fă probleme..."

După micul dejun am trecut pe la cabină să ne luăm centurile de salvare din dulap si ne-am adunat în barul "anglo-americanilor" să ascultăm instrucțiunile și să ne pregatim de debarcare.
Căpitanul a lăsat la apă două Zodiac-uri și a trimis echipajele să inspecteze condițiile de debarcare la țărm. Vântul se monta și vasul nostru la ancoră, în ciuda tonajului, începuse să danseze. Recrutul părea din ce în ce mai îngrijorat. Ca să-i mai înmoi teama, le-am rugat să urce pe puntea 6 direct în bătaia vântului.Ca sa se obinuiasca cu greul...

Seasick a privit echipele din Zodiac-uri prin binoclul de mare putere.

"What does it look like, mate?" Eram curios ce vede si cum i se pare, caci Seasick este mai mereu seasick...

"I don't know, they seem to struggle..."

"Did they land?"

"Only one guy from one of the boats... The surf seems really strong..."

"Let me take a look..."

Am privit și eu prin binoclu. Era destul de greu să-mi mențin echilibrul datorită tangajului.

"Wow! The surf is fucked up..."

Ocularele binclului m-au lovit în arcade producându-mi o durere ascutțită.

"I don't think we'll be able to land, mate..."

"Eu nu vreau să merg cu barca...", aproape ca scâncit recrutul.

"It's OK, if we don't go to shore...", a completat cu calmul ei caracteristic Seasick.

Intre timp incepuse și ploaia și picăturile de apă purtate de vant ne pișcau fețele.

"I want to go to shore. I don't care if I get wet..."

O altă voce de femeie a anunțat prin întreaga instalație de sonorizare a vasului ca vantul a ajuns la peste 54 de noduri și căpitanul a decis anularea debarcării.

"Fuck!"

N-a fost să fie să coborăm pe mal la Capul Horn. Ne-am refugiat inapoi in barul de pe puntea 5.

"Scotch on the rocks, or pisco sour, senor?", a intrebat poiticos barmanul.

M-am uitat la Seasick apoi la recruit.

"Pisco", au raspuns amandoua la unison.

"Three Pisco, por favor..."

In timp ce ne imbranceam suav cu paharele de Pisco privind afara valurile prin geamul spalat de ploaie, vocea de femeie din difuzoare ne-a comunicat ca dupa pranz vom incerca o debarcare ia golful Wulaia pe locul unde Vice-Amiralul  Robert FitzRoy  si Charles Darwin au acostat cu HMS Beagle si au intrat in contact cu populatia locala. Fitzroy avea sa-l ia cu ei pe tanarul Yámana, Jemmy Button pentru a-l scoli in Anglia. Povestea continua, evident, cu o mare dezamagire pentru Fitzroy si Darwin...

(probabil va urma)



Rasaritul soarelui ne-a intampinat la insula pe care se afla farul de la Capul Horn...



Asta avea sa fie cea mai sudica latitudine a turei noastre.



Vedere spre sud, spre Antarctica, a Pasajului Drake de la Capul Horn.



Echipajul pregateste Zodiac-urile pentru debarcarea promisa la Capul Horn.



"Crezi că are rost să vin și eu?"



Vantul pare sa se inteteasca.



I don't know, mate. It seems a bit tricky for landing.



Un echipaj de "cercetasi" se pregateste sa inspecteze plaja de debarcare.



Mergem si noi in recunoastere pe puntea 6. Executarea!



Poate vedem mai bine de sus ce fac cercetasii la mal.



Vantul se monteaza serios si ajunge la 54 knts. Capitanul anuleaza debarcarea si da oridn cercetasilor sa revina la bord.



Cercetasii abandoneaza plaja si se grabesc sa revina la bord. Uf, ce-as fi mers si eu cu ei...





Dupa ce a fost recuperat si ultimul Zodiac, nu prea a mai ramas nimic de vazut pe punte... Scotch on the rocks, or pisco sour? Ne luam la revedere de la Capul Horn prin geamul barului de pe puntea 5. N-a fost sa coboram pe insula.