Croaziere grecesti : EGEEA DE MAI

Creat de Florio, Noiembrie 06, 2016, 09:35:30 AM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

bluewave

"No Whistling on Board"

Razvan Evergreen

#166
Citat din: bluewave din August 24, 2017, 11:40:34 AM
port pescaresc ...
E, stiu dar ma interesau mai multe detalii. Eu am stat cateva ore la ancora in golf. Nu stiu de ce n-am dat o tura pana acolo sa vad care e treaba. Ma intereseaza pentru tura din septembrie poate prima seara o bagam acolo.
Zic si eu...

bluewave

"No Whistling on Board"

Florio

A trecut vremea, eu n-am văzut ce întreba Răzvan și nici n-am mai continuat povestirea.
Sigur că aveam detalii despre marina din Sarti. Care nu e marină, ci un port pescăresc extrem de bine protejat. Înainte de a ajunge acolo, am văzut și de ce. Pentru că zona dezvoltă fenomene locale aprige, cauzate de înălțimile muntelui Athos, de vizavi.
Noi am ajuns acolo într-o situație extremă,  motor "stricat", pe un vânt cu rafale dure, care venea exact frontal: volte ca fierăstrăul :)
Am intrat în marină cu o penultimă voltă, iar apele s-au calmat instantaneu. Dig mare din stabilopozi, protecție ca-n sânul lui Avraam.
Există și căteva posturi cu apă și curent, nu știu regimul. Apă iei de oriunde curge. Curent, nu am habar. Posturile nu sunt ceea ce se vede în marine, ci niște cutii de tablă adesea corodate de apele sărate, ce ascund priza în dosul unui lacăt pe ușița ruginită. Robinetul e mai jos, la liber.
Cheul este lat, construcție relativ recentă, adică nu cimenturile corodate din Kamariotissa. Probabil bani europeni bine investiți.
Aceasta e singura amenajare. Bazinul portuar se termină cu o plajă, din fericire nu au betonat decât cheiul în "L".
Zic "din fericire" fiindcă doar cine nu a trăit pe pielea lui valurile de resacă, nu știe ce înseamnă să vrei să dormi când ești dat cu capul de toți pereții :D
La capătul digului începe un asfalt rodat, drumul ce duce la localitate (2 km). Cine are bicicletă la barcă, s-a scos. Cine nu, își pierde repede interesul de a vizita sau aproviziona :) .
Tot la capătul digului, e o baracă a unui flower-power slab, lățos, bronzat și băiat de treabă. Deși nu știi la ce să te aștepți de la el.
După cum arată baraca, tapetată cu postere, garnisită excedentar cu icoane și pe jos sticle din belșug, te duce cu gândul că uscatul te poate tăia cu maceta doar așa, dintr-o psihoză de moment.
Nici vorbă de așa ceva. Omul și prietenul lui sunt super OK.
În port mai sunt două-trei containere ale pescarilor, cu ustensile de reparații și pescuit.

Una peste alta, portul Sarti e un refugiu excelent și cam atât. Dacă vrei plajă, are. Dar nu o dorești, ci vei prefera lunga plajă a localității, fiindcă n-ai de unde cumpăra un suc, o bere, o acadea :)

Razvan Evergreen

Citat din: Florio din Octombrie 23, 2017, 10:13:07 PM
A trecut vremea, eu n-am văzut ce întreba Răzvan și nici n-am mai continuat povestirea.
Sigur că aveam detalii despre marina din Sarti. Care nu e marină, ci un port pescăresc extrem de bine protejat. Înainte de a ajunge acolo, am văzut și de ce. Pentru că zona dezvoltă fenomene locale aprige, cauzate de înălțimile muntelui Athos, de vizavi.
Noi am ajuns acolo într-o situație extremă,  motor "stricat", pe un vânt cu rafale dure, care venea exact frontal: volte ca fierăstrăul :)
Am intrat în marină cu o penultimă voltă, iar apele s-au calmat instantaneu. Dig mare din stabilopozi, protecție ca-n sânul lui Avraam.
Există și căteva posturi cu apă și curent, nu știu regimul. Apă iei de oriunde curge. Curent, nu am habar. Posturile nu sunt ceea ce se vede în marine, ci niște cutii de tablă adesea corodate de apele sărate, ce ascund priza în dosul unui lacăt pe ușița ruginită. Robinetul e mai jos, la liber.
Cheul este lat, construcție relativ recentă, adică nu cimenturile corodate din Kamariotissa. Probabil bani europeni bine investiți.
Aceasta e singura amenajare. Bazinul portuar se termină cu o plajă, din fericire nu au betonat decât cheiul în "L".
Zic "din fericire" fiindcă doar cine nu a trăit pe pielea lui valurile de resacă, nu știe ce înseamnă să vrei să dormi când ești dat cu capul de toți pereții :D
La capătul digului începe un asfalt rodat, drumul ce duce la localitate (2 km). Cine are bicicletă la barcă, s-a scos. Cine nu, își pierde repede interesul de a vizita sau aproviziona :) .
Tot la capătul digului, e o baracă a unui flower-power slab, lățos, bronzat și băiat de treabă. Deși nu știi la ce să te aștepți de la el.
După cum arată baraca, tapetată cu postere, garnisită excedentar cu icoane și pe jos sticle din belșug, te duce cu gândul că uscatul te poate tăia cu maceta doar așa, dintr-o psihoză de moment.
Nici vorbă de așa ceva. Omul și prietenul lui sunt super OK.
În port mai sunt două-trei containere ale pescarilor, cu ustensile de reparații și pescuit.

Una peste alta, portul Sarti e un refugiu excelent și cam atât. Dacă vrei plajă, are. Dar nu o dorești, ci vei prefera lunga plajă a localității, fiindcă n-ai de unde cumpăra un suc, o bere, o acadea :)
Am ajuns in Sarti, cum spuneam, in septembrie! Doua barci, eu si Bluewave cu Evergreen,  Pelicanu  si Paul Butusina cu White Russian. Am tras la cheu am bagat cate o ciorba, asa la primus, si ne cautam de bere. E, ce ne cautam noi asa de bere a venit un grec si azis ca la ora cinci vine un "big boat". In consecinta am spalat putina. Nu chiar putina, am spalat vasele cu apa dulce de la cheu si ne-am dus la plaja de care spui. Am stat la ancora si a fost super. Am fost si in oras cu "ia-ma grecule". 
  Hai ca m-am luat cu vorba si am intrat peste povestea ta. Ce vreau sa zic e ca se poate sta si la ancora, fara belele.

Florio

#170
Am lăsat neterminată povestirea și e păcat.


XIII.   Drenia.
Plaja largă a insulei părea virgină. În afara unui ponton  mic, din scânduri vechi, arse de soare și îmbibate în sare, țărmul nu avea decât silueta inactivă a unui restaurant care probabil are clienți destui în plin sezon. Acum nu.
   De fapt întreaga plajă avea farmecul solitar al țărmurilor nou descoperite, care ne-a și atras pe mine și Cosmin, să mergem într-o explorare.
Dat fiind un curent de apă de larg, laguna clipocea cam răcoros. Prevăzători, am lăsat un dinghy la apă, ca accesul să fie facil la orice oră: urma să înnoptăm acolo.
   Mai la nord de noi era ancorată o corabie care probabil plimba turiști.
Cât timp ne-a bătut vântul în vele, Tania pregătise la aragaz un prânz regulamentar, cu 2 feluri de mâncare, să-l avem gata imediat ce-om ancora.

VIDEO : https://youtu.be/EB5QTY34rhY

Acum, doar să aleg locul de ancorare era dilema, fiindcă atunci când totul e frumos, nu știi ce să alegi :) .
Cu Cosmin în prova, atent la adâncimea și configurația fundului apei, am intrat între insulițele arhipelagului, căutând din ochi locul perfect.

Pe care l-am ales destul de ușor, am întors barca lăsând și velele jos, apoi ancoră și pupa la țărm. Plaja are un strat gros de nisip fin, iar apa se adâncește destul de repejor, în câțiva metri de mal. Eu, voinicos, sar în apă cu o parâmă lungă, pentru a o lega la un țăruș metalic văzut acolo.
Ce vorbești, apa aia cristal care părea mică, m-a înghițit până la piept. Și mai era și rece! Curenții din larg, habar n-am, lucru clar e că era genul de apă rece, care face băieții să se simtă inconfortabil cu dotările :D .
   În fine, am setat totul cum trebuie, barca ambosată, dinghy legat pe saulă cu malul, velele strânse, foamea în creștere pe fond de mirosuri-ispită care veneau de pe aragaz.
Nuș" dacă v-am mai zis, dar am o masă de cockpit, ca de sufragerie. Confecționată cu mânuțele mele, ca să mă simt și eu părtaș la design și utilitate.
Păi când am terminat cu clefăitul prânzului... patul părea mai îmbietor decât bălăceala! Nu cu mult, apreciez cam 300% :) .
   Totuși e clar că ne iubim bărcile mai mult decât confortul, altfel nu se explică de ce cât trăiesc la bord, nu am odihnă: mi-am făcut de lucru cu organizarea diverselor chestii răvășite de la volte, apoi am pornit în recunoaștere, să văd ce ne oferă locul ăsta caraibian.
   Concluzia e o încântare: se vede în poze. Arhipelagul, protecția insulițelor, plaja largă și aproape pustie, înălțimea de stâncă a insulei, împădurită în mare proporție. Am pornit cu Cosmin peste partea stâncoasă, ca să descopăr tărmul de sud, stâncos, abrupt, arid, ros de furiile furtunilor care bat acolo dinspre largul Egeei.
Insula pare să fie acesibilă pe ambele părți, și vest și est. Ei bine, nu prea e. Hărțile de navigație nu sunt exacte aici, cu privire la adâncimi, de exemplu Navionics arată <10m. Sigur că e mai mică de 10m apa, dar cât?  La vest e chiar inaccesibilă de ies pe alocuri pietrele din apă la reflux, iar la est e ceva-ceva, dar n-am avut motiv să încerc: fundul apei este foarte jucat, plin de stânci, riscant.
Restul zilei a fost o splendoare. Mi-a rămas în minte în așa fel încât anii următor i-am luat și pe prieteni (echipele White Russian, Trixy, Evergreen) către acest loc. N-a mai fost chiar așa mirific, se pare că am ajuns noi într-o perioadă de calm care a scos în evidență toate frumusețile locului.









   Spre seară am rămas acolo doar noi, iar ceva mai către larg, velierul de 45 picioare venit de cu ziuă.
Bun, suntem într-un ancoraj atât de apropiat de țărm, că nu am avea probleme să ne semnalizăm prezența neapărat, cine să dea aici peste noi? Mai ales că becul luminii de ancoră, e stricat. Dar aș putea improviza ceva: o lumânare din cele groase, pusă pe panoul solar să fie vizibilă.
Ar fi ok, dar vântul a început să bată din ce în ce mai tăios. Și atunci am dus improvizația către nivelul următor. Am tăiat un PET la partea de jos și la gât, ca să țină lumânarea ca într-un felinar îngust.
Succes pe toată linia! Putea bate vântul cum vrea, la lumânarea mea nu intra nimic. :)
Și odată rezolvată această ultimă problemă, am intrat în barcă să particip la chițăiala generală fiindcă... toți se jucau cu mingea, frate!
Maria, Cosmin și Tania își aruncau între ei, o minge, ca de fotbal. Și râdeau de se prăpădeau.
Adică așa barcă mare am eu? Vizibil, da :) .
Seara a trecut fain, apoi ne-am adâncit într-un somn fără griji, care nu prevestea nimic din nebunia  de a doua zi...










byteworks

Eu stiu cum e acolo dar pozele nu se vad! Nici aici nici dincolo deci nu e forumul de vina.

Florio

#172
Citat din: byteworks din Martie 29, 2020, 09:52:39 AM
Eu stiu cum e acolo dar pozele nu se vad! Nici aici nici dincolo deci nu e forumul de vina.

Incredibil. Postările anterioare au poze vizibile, doar cele de acum nu se văd. Și sunt în același folder din Google Photos.
Mai încerc ceva setări.

L.E.
Se pare că au modificat ceva, e mai complicat să distribui poza-link. Dar asta e, oricum e mai bine link, decât să încarc forumul cu imagini.

Florio

XIV.   Drenia- Sarti

Zorii zilei următoare au potolit vântul dar au păstrat răcoarea nopții. Parcă suntem făcuți pentru clima asta grecească, după o zi călduroasă urmează o noapte răcoroasă în care ni se văd nasurile scoase in sacii de dormit. Suntem încă în luna mai, pe 29, zi de duminică. Dar cine le mai ține socoteala? :)
   În timpul nopții am verificat de câteva ori ce este afară, cum stă lumina noastră improvizată, cum stă barca. Lumina era mult mai vizibilă decât cea a yachtului mare din gura golfului, iar protecția mea din PET a fost foarte eficientă.
   Trezit de la 4.30 dimineața, am timp de tabieturi, printre care și cafeluța marinarului (fiindcă nu-s englez, să leorpăi ceai :D ). Sincer, nici tradiția strămoșească n-o păstrez, altfel ar trebui să mă spăl pe dinți cu tescovină!
   Plănuim astăzi un traseu țintă spre Sarti. La vremea aceea nu știam nimic despre port, așa că plecare spre necunoscut adăuga un plus de farmec al călătoriei.
   Știind vânturile zonei care au un tipic în a se ridica după orele 10-11, nu ne-am grăbit. program de voie cât cuprinde! Am înotat, am filmat subacvatic, am inspectat carena ca în acvariu în apa aceea cristalină...până s-a simțit un miros apetisant din barcă: eram chemați la masă.







Nu mai am habar ce a însemnat acea masă, cert e că fetele s-au retras imediat după aceea, în barcă, la somnul de frumusețe. Eu și Cosmin am profitat de vântul de circa 12 nd, vânt strâns la maximum pentru direcția Sarti, și cu velele scoase full, am pornit. Era o minune, barca bandată ușurel până în 15 grade, viteza de 5,5 nd, valul un pic frontal dar deloc deranjant, noi, doi băieți singuri la taclale.
   Frumos era și faptul că am lăsat timona liberă după echilibrarea bărcii, ducându-ne în prova amândoi, la sporovăit. Ei, cum înainta barca tăind valul, cum stăteam noi la palavre băiețești despre facultate, fete, chefuri, chestii... cum eram protejați de soare la umbra focului genovez bine desfășurat în vântul ăla... ehei! Mi-a rămas în minte bucuria acelei ore, stăteam în balconul prova, eu pe babord, Cosmin pe tribord, fără altă grijă decât depănarea unui șir de năzuințe și amintiri intercalate.



   După circa un ceas, vântul mersese în crescendo și se simțea nevoia clară a terțarolării. De obicei o facem înainte de a se simți, dar de data asta ne furase momentul, că prea frumos era :) . Barca înainta vertiginos, dar era deja prea bandată și valurile cam ridicate.
Cosmin scoate telefonul și dă să filmeze valurile, fiindcă se vedeau frumos cum ne veneau în întâmpinare ușor amenințător, ca în clipa următoare barca să se ridice deasupra lor. Numai că după două-trei valuri, unul mai încăpățânat a ridicat creasta și i-a umplut telefonul de apă :D .
Și n-ar fi problemă de telefon, că era antiacvatic. Dar nu-i mai lua comenzile pe ecran, având apă sărată peste tot. Filmarea a rămas, ca amuzament.

FILM:

https://youtu.be/jm9YZnZmbqU




  Ok, am mers eu în cockpit, Cosmin la catarg și am făcut rapid o terțarolare la jumătate de suprafață velică. Acum iar era bine: barca înainta la fel de repede, însă nu mai era așa bandată. 
Și am reluat băiețeasca de la prova. Cine are băiat la facultate, știe ce înseamnă să treci de la discuțiile copilărești, la "men talk". Ineditul momentului face, ca tată, să oscilezi câte o dată nedefinit: să vorbești ca prieten de chef? Să vorbești ca părinte? Ei, la naiba... am ales să vorbesc cu el cum vorbesc și cu voi.
De aici și farmecul acelor momente. Pe care l-am retrăit la un an după aceasta, în Sporade, când, pe o mare montată cu predicția de furtună, urcam și coboram niște valuri înalte, pe fondul discuțiilor despre Papillon și evadările sale pe mare   .

   Ei, acum, odată cu reducerea velelor, am pierdut câteva grade din direcția noastră. Și e firesc, fiindcă forma velelor terțarolate nu mai poate fi perfectă. Dar lucrurile nu stăteau pe loc, ci avansau. În jumătate de oră vântul a crescut dramatic, astfel că a trebuit redus încă o dată focul, rulându-l cât să mai rămână 2mp, de echilibrat barca pe direcție. Care direcție s-a modificat cu vreo 10 grade, nu mai aveam prova pe Sarti, ci vreo 2 mile mai la nord.
   Nu-i nimic! fac eu socoteala. Țin barca pe direcție cât se poate și când m-am apropiat de coastă, strâng velele și merg la motor cele 2-3 mile, ce mare lucru? O juma" de oră.
Varianta de a face volte pe vântul acela frontal, nu era mai fezabilă decât instaurarea comunismului în Elveția: adică da, se poate, dar ar fi ca naiba! :D
   Și să vezi drăcie, ca să nu spun că a trecut ziua fără emoții!
Ne apropiem de o coastă, numai stânci verticale, zimțate ca dinții de rechin. Se vedea că acolo se rup valurile ridicate de vânturile dominante (ca și acum). Suntem pregătiți amândoi să facem rapid manevra, eu în cockpit, Cosmin pe roof. În prealabil rulasem restul acela de foc, ce ne mai echilibra barca.
Cum ajung la mică distanță (cam 50m), strig tare să se audă până la catarg:
-JOS RANDA!! Și trag de timonă să pun barca în vânt.
Totodată  eliberez funga,  Cosmin trage randa în lazybag rapid și imediat dau cheie motorului.
   Motorul:  Blbl..brbl..blbrl...  motorul meu impecabil, bâlbâia ca prostul și tremura!!!
Iau contactul, pun din nou, dau cheie:
   Motorul: Blbl..brbl..blbrl...
Futu-i! Vântul mă ducea repede, exact în colții de rechin.
-SUS VELELE!!!
Derulez un sfert de foc să am instantaneu ceva portanță, ne depărtăm nițel de stânci, apoi sus și randa și începem o nebunie de volte care arată pe track exact ca o electrocardiogramă de bețiv prins de nevastă-sa lângă butoi. O am pe undeva, trebuie să v-o arăt.
Și au urmat două ore de volte.

Bine-nțeles că în aceste 2 ore am avut timp să mă gândesc, într-un monolog direct, eu cu mine:
1.   Intrebare: De ce n-am pornit întâi motorul când știu că așa se procedează? 
Răspuns: păi abia plecasem fusese pornit cu două ore înainte, a mers impecabil mereu. 
Î: Bullshit. Așa se procedează, sau nu?     
R: Corect...procedura e să-l pornesc înainte de a coborî velele.
2.   Î:Cum fac acum?   
R: Merg cu vele până la port, intru cu vele în port, merg cu vele până găsesc un loc și când sunt în fața lui, pornesc motorul cât să dea un "zvâc" de 5-6m spre cheu. Dacă e cazul. Dacă nu, tot la velă îmi e nădejdea.

Alerta mea nu a fost și una de echipaj, fetele erau la treburile lor, fără stress.
Am început să țesem la volte, cât pe track să iasă o electrocardiogramă ciufulită. Dar una ca atunci când îți ia iubita telefonul la cercetat :D .

Vânt tare exact frontal, val nervos pe prova. La fiecare voltă, deriva mușca din avansul câștigat.
Mai aveam 3 mile de parcurs, cât să ne ia? Păi iaca, ne-au luat...două ore! :D
Cum? Păi aproape 11,5 mile făcusem în două ore de navigație de plăcere, o frumusețe.
Și ultimele 3 mile...tot în două ore?
A părut incredibil, dar așa era. Ulterior, am măsurat track-ul: ca să mergem cele 3 mile, am parcurs în volte... 8 mile! 8 Mile cu vânt de bulină și val frontal.
La asta a ajutat și relieful, Capul Rigas pe care voiam să-l ocolim, accentua puterea vântului.
Am făcut voltele necesare, calculând  să nu merg mai mult decât e cazul, apoi după depășirea promontoriului Cap Rigas ce precede intrarea în port, am putut ține o singură direcție până la intrarea în refugiul dat de stabilopozi.







Gura portului Sarti este foarte largă, protejată de un dig mare, înalt, și terminându-se spre țărm cu o plajă. Asta înseamnă că la noapte vom putea dormi. Altfel, valurile astea mari ar fi făcut o resacă, de nu dai geană pe geană.
Am reușit să intrăm frumos, duși de vântul deja de travers pentru noua direcție, apoi în incinta portuară am făcut o voltă sub vânt și am înaintat încet doar cu focul, strângând randa și scanând cheiul din ochi: unde am putea găsi un loc?
   Și l-am găsit, în spatele bazinului portuar, un loc între un vapor de tablă și restul bărcilor pescărești. Acostarea am făcut-o simplu, ducând barca din inerție până acolo, nici n-a mai fost nevoie de motorul bâlbâit, deși l-am pornit preventiv.
Uf! Am răsuflat ușurat, legând barca la cheu. Liniștea portului nu trăda nimic din zbuciumul de afară. Aici, după zidul de beton, totul era calm, cald, soare.
Zic:
-Uite, acum ar fi mers o tărie! Îmi pare rău că nu avem nimic în barcă. Dar știi cum?! Mamăăă, exact la suflet ar merge!
- Stai puțin, zice Cosmin. Intră în barcă și apare cu o sticlă de ... borș!
"Borș Olympia, de Tecuci, 100% ingrediente naturale", ce vorbești? Scrie pe etichetă!
-Ce-i asta frate?
-Țuică bătrână. De la tataia.
-What?!?  Hahahaha! Dă să miros! :D
Pun trompa la dop, e tescovină de la tata, de 5 ani vechime, galben-maronie, de la butoi.
-Oooo, ce gând bun ai avut, Cosmine! Ia să gust. Și trag o dușcă, fac "oaaaah", cum fac bețivii, apoi o pasez lui Cosmin. Face și el la fel, că doar așa e tradiția, apoi ne mijesc niște zâmbete gemene: viața era frumoasă din nou :) . Dar știi cum? Frumoasă foc, de-mi vine s-o pup!
Am scos două păhărele și:
-Ia zi, cum Dumnezeu de ai luat tu țuică?! Țuică? Nu mi-ar fi trecut prin cap așa ceva!
-Păi chiar la plecare am fost la tataia, el m-a întrebat: nu luați și voi ceva de băut? Hai că luăm.
-Aaa, am înțeles. Cum eram pe fugă, a făcut ochii roată și fiindcă singura sticlă de acolo era una de borș, că mama făcea ciorbiță, a clătit-o și ți-a pus țuică în ea.
-Exact.
-Băi, nu cred că a fost o idee mai bună, în toată călătoria asta! zic eu încălzit și la trup și la suflet, de cascada de evenimente și arsura de țuiculiță :) .
Doamne, țucu-ți palma ta, binecuvântează și mai adă! :D



pelicanul

Mai lipsesc două poze din postarea de ieri, dar în rest totul e bine!  :) Dă-i înainte cu povestea!

Florio

#175
Se observă cum se rotea vântul pe relieful promontoriului, după geometria inconstantă a voltelor.
A fost de amplitudinea a ceea ce am trecut noi și nea Gică, în capătul Sithoniei, un an mai târziu :).
Doar că aici eram obligat să merg cu vele.

Florio

XV.   Sarti - Skala Sikias

Portul Sarti se află chiar în sudul promontoriului Cap Rigas, are o protecție temeinică și înaltă, din stabilopozi, la partea dinspre mare a digului foarte larg, betonat, luminat bine și destul de nou realizat.
Seamănă cumva cu portul bulgăresc de la Cap Byala. Are apă (cișmele), curent, loc pentru resturi menajere, o toaletă cu dușuri (după regulile Cațavencu, aș cota-o cu trei muște), greu încercată, vai mama ei, dar existentă.  De la baza digului, începe un drum prăfuit, care urcă dealul, trece pe lângă plaja golfului și dă în drumul principal ce duce către localitate.
Doi km ca popa, până în centrul localității. Mulțumesc, nu mă tentează, am tras destul :).









După călătoria vântoasă, eram înghețat în plină vară. Țuica strămoșească a mai reglat termostatul pe plus și moralul binișor. Până la "bine" îmi stătea pe suflet bâlba motorului. Dar ia mai dă-l încolo, gata!
Până mîine nu mă mai gândesc la el. Hai să ne bucurăm de ce avem!
     Oricum, motorul e un High Thrust, nu se strică așa, pe nepusă masă. Eu bănuiesc benzina de la supermarket.
Făcând ochii roată, văd două cocioabe cu un umbrar,  unde trona pe post de șef de trib, un rasta-man tomnatic, genul "puștanul-purisan", 45 de ani, osos, bronzat mahon spre wenge, cu plete în care apa n-avea cum să răzbată. Și după cum arătau, nici nu răzbătuse vreodată.
Rastaman-ul avea o privire cruntă și o atitudine de "f*tu-i mă-sa", într-un cadru pseudo-apocaliptic, tapetat de jur împrejur cu icoane și diverse articole din reviste și afișe religioase, într-un colaj fantasmagoric al cărui înțeles nu-l răbăteam.  De jur împrejur erau sticle goale, aranjate în picioare, probabil victimele serilor trecute. Ce să mai, locul aducea cumva a "Tăcerea mieilor", agonie și mister.
Toate astea le-am "citit" rapid, apropiindu-mă de menajeria mistico-religioasă, moment în care încruntatul flegmatic, îmbrăcat cu o izmană,  întrerupe discuția lui cu al doilea personaj, mai robust, la fel de wenge la bustul gol, cu o figură pătrată în care mișcau doi ochi cercetători la adresa noastră. Cosmin a rămas mai în spate.
Liniște...ei nu zic nimic, eu nu zic nimic, până nu ajung în buza altarului ambulant, în sufletul lor. Apoi cu un ton neutru, eliberez formula de salut, dintre puținele cuvinte grecești pe care le-am învățat.
Probabil mă descurc bine, fiindcă varanul rasta n-a scos un cuțit, ci a blogodorit niște greacă gâjâită din care am înțeles că putem continua discuția.
N-o mai lungesc mult, am găsit o cale de comunicare și ceva informații: unde e o benzinărie să pot lua benzină curată și cel mai important, un număr de telefon al unui mecanic, în pustietatea asta. Știu cât valorează punctualitatea grecească, totuși am nevoie să înțeleg ce e cu motorul meu.
După discuția cu adeptul raggae care s-a dovedit a nu fi un psihopat cum ar fi putut să indice aparențele, am decis să nu mă mai gândesc la probleme, până mâine dimineață.
Și cu decizia asta, am putut să ne bucurăm de o seară excelentă, după o zi tensionantă.

Dimineață a ieșit soarele, optimismul a ieșit și el. Un cafeu, două idei în jurnalul de bord și... până să am ocazia de a suna la mecanicul sufletului, zic să-mi vâr nasul la motor, pe modelul clasic: "Scânteiește? Benzinește? Atunci de ce nu pornește?"
Deschid capacul, pornesc bolborositorul care se scutură iar ca posedat și încerc pe rând fișele celor 4 bujii. Ce să vezi? Două dintre ele nu stăteau bine în soclu, ci se țineau pe poziție doar în gulerul de cauciuc. Cum le împing în soclu, motorul începe să toarcă așa cum îl știam!
Ura!!:) E a doua oară când cred că am probleme la motor și se dovedește că acest Yamaha e de nădejde!
Se pare că drumurile lungi pe trailer ajutate de ultimele vibrații de la valurile măricele de ieri, duc la câte o problemă din asta. 

   Nu mai stăm deloc, decidem să luăm micul dejun pe mare. Cu velatura întreagă sus, am plecat pe o atmosferă la fel de încărcată ca ieri, dar cu vânt slab de data asta. Prea slab.
Oricum, parcurgem distanța Sarti- Skala Sikias destul de repede, și atenți la stâncile din intrarea de nord a golfului, ne apropiem de minusculul dig din sud.
Din cauza unui barcaz mare pescăresc, aflat într-o manevră de neînțeles cu un mooring, decid să acostăm chiar în capătul cheiului (pe lățimea lui), profitând de avantajul de dimensiune al lui Nemo.
Springuri pupa-prova și încă 2 legături scurte, fiindcă e un loc mic, bordat cu stânci submerse.
Apoi plec cu Cosmin să explorăm potențialul zonei, care arată mirific. Un colțișor de rai mediteranean. Cu "beach-bar" :).
Rezumatul rezumatului: plajă, masa la taverna "5 Steps in the sand", discuții cu pescarii, baie, înghețată, beach-bar... suntem singurii clienți, așa că primim răsfăț.
Seara ne plimbăm kilometri întregi, la întoarcere găsim un cuplu în vârstă care pescuia pe cheiul nostru. Ce frumos! Grecul venise la pescuit, iar soția, fără nici o altă treabă, îl însoțea să stea de vorbă împreună.
Superbă dovadă de armonie!
Noaptea Cosmin încearcă să harponeze ceva la o lumină LED, dar se pare că nu aveam să ne bucurăm de pește proaspăt. Așa că într-un târziu (1.30), ne-am culcat în răcoarea nopții de mai. 
Prognoza arăta că la 5.30 începe să se ridice un vânt favorabil, pe care n-am de gând să-l ratez :).



























Florio


pelicanul

Așa, mai răsucește cuțitul în rană!  :)

Peste o săptămînă trebuia să fim în zonă, oare ridică ăștia carantina?  :-\

Florio

Citat din: pelicanul din Martie 31, 2020, 08:57:54 AM
Așa, mai răsucește cuțitul în rană!  :)

Peste o săptămînă trebuia să fim în zonă, oare ridică ăștia carantina?  :-\

Ne călim, Nicule.
Poate spre toamnă să mai vedem Egeea, dacă vom fi norocoși.