*

Autor Subiect: Veteranii velelor  (Citit de 2915 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Vali

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 3315
  • Karma: 328
    • Vezi Profilul
    • www.capcompas.ro
Veteranii velelor
« : Ianuarie 18, 2017, 10:42:34 pm »
E ceva vreme de cand ma gandesc sa pornesc acest topic, despre oamenii care ne-au influentat in pasiunea noastra pentru barci si navigatie, si pe care-i consideram mentori valorosi.
Programasem pornirea discutiei pentru ieri, 17 ianuarie, dar probleme obiective m-au impiedicat. Nu-i nimic, incepem acum.

Ieri, 17 ianuarie 2017, domnul Radu Theodoru a implinit venerabila varsta de 93 de ani. Pentru cine inca nu stie, domnul Radu este persoana care a popularizat cel mai mult iahtingul de croaziera pe vremea comunismului. A facut asta prin croazierele pe care le-a intreprins, prin cartile pe care le-a scris, si prin lupta continua cu sistemul represiv care vedea in iahting doar un mod de evadare din tara - inchisoare.

L-am sunat pe domnul Radu si i-am transmis urari de sanatate si viata indelungata din partea comunitatii noastre. Desi la inceput surprins, dl. Radu s-a bucurat si s-a inveselit cand si-a dat seama ca e vorba de oamenii cu care s-a intalnit la lansarea cartii "Dincolo de orizont" de Puiu Olteanu, in 6 octombrie 2016.

Nu stiu daca pot gasi cuvinte sa descriu impactul coplesitor pe care acest om l-a avut asupra adolescentului care eram in anii '80. Pur si simplu dintr-un tanar debusolat, care intrevedea cam ce viata il asteapta in comunism, subsemnatul si-a gasit dintr-o data scopul in viata: tot ceea ce tine de barci si navigatie. Am sa detaliez in continuare.

Ca o confirmare, inclusiv acest forum este rezultatul direct al influentei pe care dl. Theodoru a avut-o asupra mea si asupra atator alti pasionati. Asa ca dupa 32 de ani de la primul meu contact cu lucrarile dumnealui, ii multumesc inca o data pentru ca am ajuns sa ma bucur impreuna cu prietenii de ceea ce ne pasioneaza atat de mult. Si nu cred ca se putea sa aniversez mai bine 3000 de postari pe capcompas.ro decat scriind despre cel caruia ii datorez actuala mea cariera si hobby-ul suprem.

Ce sa spun, primul meu contact cu lumea domnului Theodoru a fost cartea "Croaziera cu vele", scrisa impreuna cu capitanul-inginer Teodor Asimit. A fost prima lucrare de la noi care a abordat dpdv tehnic iahtingul de croaziera.

Era in 1985, si ma gaseam in perioada aceea in care orice carte tehnica imi cadea in maini, faceam tot posibilul sa pun in practica ce gaseam acolo. Desi preocuparile mele de atunci erau modelismul si electronica, aceasta carte s-a combinat excelent cu experienta mea pe ape impreuna cu tata, care era pescar profesionist.

Dintr-o data am inceput sa vad altfel lumea navodarilor intre care crescusem, si de care tata incerca permanent sa ma fereasca (sa nu ajung golan ca el :) ). Am inceput sa-mi construiesc, cu posibilitatile limitate de atunci, diverse aparate plutitoare, cu care am experimentat cat de mult am putut. Am sa povestesc odata si despre peripetiile de atunci.

Din pacate, revelatia dura a fost atunci cand mi-am dat seama ca tot ceea ce scrie in "Croaziera cu vele" ma depaseste din toate punctele de vedere, fiind ceva dificil chiar si pentru un om mare, cu situatie, darmite pentru un copil de 13 ani fara posibilitati si experienta. Mi-am zis insa ca va veni vremea cand voi relua din cu totul alta perspectiva aceasta activitate.

Si asa am ajuns in toamna lui 1989, cand viata mea se impartea intre pasiunea pentru tehnica, fete, discoteci, si obligatiile de genul invatamantului ideologic si conferintelor UTC. Era o perioada gri, in care imi doream sa urmez o facultate tehnica, dar eram "directionat" mai mult cu forta spre "scoala de cadre".

Atunci mi-a cazut in mana "Croaziera contracronometru" a lui Radu Theodoru, pe care pana in prezent o consider cea mai buna carte de calatorii pe mare pe care am citit-o vreodata. Nu stiu exact cum si de ce, dar aceasta carte a declansat o furtuna totala in "hormonautul" care eram, si am simtit clar cum totul de acum inainte se va schimba radical. A fost ca o regasire dupa 17 ani (cat aveam atunci) de cautari zadarnice.

Ca o anecdota, pe 22 decembrie '89, cand la televizor au aparut revolutionarii si l-am vazut pe Mircea Dinescu strigand "Am invins!!!", primele mele cuvinte au fost: "Imi fac velier si plec pe mare !"

Din momentul cand am citit "Croaziera contracronometru", am abandonat tot ceea ce ma interesase pana atunci, si am mers ca un buldozer de neoprit pe calea asimilarii a tot ce are legatura cu barcile si navigatia. A inceput o lupta destul de grea cu mentalitatile si oprelistile specifice perioadei, dar am avut intotdeauna in fata imaginea perseverentei lui Radu Theodoru in lupta lui cu sistemul.

Sunt foarte multe de povestit, iar spatiul prea mic si timpul prea scurt. Important e ca ceea ce sunt eu azi, cel pe care l-ati cunoscut si cu care povestiti online sau fata in fata, ii datorez lui Radu Theodoru si momentului pivotant pe care l-a declansat in viata tanarului care eram (nu ca acum n-as fi tanar :) ).
Iar tot ce-mi doresc este sa pot intr-un fel sau altul sa returnez ceva omului care m-a facut sa ma descopar.

Domnul Radu mi-a spus, cand l-am felicitat la telefon, ca isi doreste sa ne mai intalnim si sa povestim impreuna, si chiar sa iesim pe ape. I-am raspuns ca nimic nu mi-ar face si nu ne-ar face mai mare placere,  dar sa se mai inmoaie vremea de afara. Mai ales ca la lansarea de carte ne-a marturisit ca nu a fost pana acum in Delta.

Mai sunt persoane importante care m-au influentat si m-au motivat, voi povesti in timp despre fiecare. Asa ca acest topic e dedicat acelor oameni care au "mutat muntii" in iahting, in perioada neagra a comunismului. Va invit deci pe aceia care aveti de povestit sa va relatati experientele care v-au marcat si oamenii care v-au influentat.

« Ultima Modificare: Ianuarie 18, 2017, 11:10:43 pm by Vali »
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce." - Mark Twain.

ghrt

  • Vizitator
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #1 : Ianuarie 19, 2017, 01:25:48 am »
Da, frumos topic.

Pasiunea mi-a fost deschisă tot de către cărţi. Primele două, cele care contează şi acum, tot înainte de '89. Aveam 10-11 ani. Până pe la 9-10 citisem Jules Verne, cu căpitan la 15 ani, de unde am avut mulţi ani visul de naviga pe coasta de vest a Africii, şi 20.000 de leghe sub mări, care m-a împins spre scuba, 20 de ani mai târziu.
Pe atunci zidurile închisorii erau evidente pentru toţi, fiind subliniate de viaţa amară, autorităţile abuzive, sârma ghimpată şi emisiunile de la Europa Liberă (de care am aflat atât de brusc pe 21 decembrie '89). Ele există şi acum, dar sunt subliminale; să le depăşeşti nu mai implică riscurile capitale de atunci. Mi se pare că nu trăim, ca societate şi adeseori nici individual, ca nişte oameni liberi.
Senzaţia asta de închidere a amplificat senzaţia de libertate asociată cu apa.
Am citit prima dată cartea dlui Eugen Cubassa, Vacanţe în Deltă. Am citit-o şi am recitit-o de atâtea ori, încât o ştiam pe de rost. Cred că şi acum o mai ştiu în mare parte :) şi o recitesc o dată la câţiva ani. Am mers în Deltă fiind mai degrabă chemat de lectura aventurilor cu caiacul faltboot decât de mirosul de peşte gătit :) şi m-am plimbat o mulţime în tocănitul înnebunitor al unui Johnson de 8CP şi 2T. Uneori îmi propun să îmi iau un caiac, să mă antrenez şi să mă lipesc de un grup pentru câteva ture cu caiacul prin Deltă, dar încă mai am de luptă cu velele :)

După nişte ani de zile (şi încă o lectură), mi-am propus să aflu ce s-a mai întâmplat cu dl. Cubassa,  în special dacă a mai scris ceva. Prin cataloagele bibliotecilor nu a apărut nimic, aşa încât am tot căutat pe internet. Ajutat de numele de familie, destul de rar, am ajuns să îl abordez pe fiul dumnealui şi aşa am primit un cadou neaşteptat - dl. Cubassa a deschis un blog, pe care a (re)publicat atât aventurile cu caiacul, cu poze ceva mai lizibile decât în ediţia tipărită, cât şi o nouă carte, la care lucra de câţiva ani. Am fost bucuros să aflu că şi-a realizat ambele pasiuni, navigând şi fiind deţinătorul unui mic velier (am impresia că 5-5,5m) şi al unei case bătrâneşti la Sf. Gheorghe.

Tot înainte de '89 mi-a picat în mână Aventuri cu vele de Nicolae Carp. O recomand cu căldură tuturor pasionaţilor, care sigur vor regăsi ceva care să le placă în ea :) Spun asta pentru că sunt de fapt două cărţi. Povestea personală a dlui Carp este axată mai ales pe efortul de a-şi construi prima barcă şi pasiunea care l-a mânat până acolo. Călătoriile, de fapt călătoria, este cea a yachtului Dolojman, micuţa ambarcaţiune cu vele construită la Cluj de un muzician, dl. Alexandru Pătraşcu (sper să nu greşesc) şi care alături de trei coechipieri novici, trei muşi, a navigat până la Lavrio, lângă Atena, luptându-se cu Meltemi!
Am citit şi această carte din scoarţă-n scoarţă, de nenumărate ori. Dacă Delta nu îmi spunea mare lucru, pe hărţile epocii fiind inteligibile mai ales localităţile, aventurile maritime din Mediterană, Marea Neagră şi Marea Nordului le-am putut urmări şi creiona pe Atlas-ul geografic de uz şcolar, pe care spre marea mea supărare l-am uitat într-o tristă zi în bancă la şcoală... şi dus a fost, cam ca motoarele outboard din Deltă :)) O fi crezut omul că nu mai îmi trebuie, nu-i aşa?

La un moment dat, într-o toamnă, prin '90 cred, eram pe malul unui lac mai mărişor de aici din cartier, şi urmăream aventurile pe lac ale unor tipi cu un Oltcit (care rămăsese totuşi pe mal) şi un windsurf din acela stil vechi, din anii '80. Memoria este friabilă dar instinctul mi-a spus că era manufacturat. La un moment dat m-am gândit să îi ajut cu strânsul şi, cum rămăseseră nişte piese lângă apă, am luat una, le-am dus-o la maşină şi le-am spus că am adus derivorul. Era de fapt fina. La care unul din ei s-a întors către taică-miu şi l-a întrebat dacă avem barcă, că de unde ştiu eu de derivor :))

Îmi este greu să spun de ce îmi place apa. Au trecut mulţi ani de la căpitanul de 15 ani sau de la Nemo, am trecut şi eu de mult de 15 ani şi, ultimii, sunt presăraţi de amintiri cu windsurful, am încercat, foarte puţin, şi cu caiacul, excursii pe veliere închiriate în Grecia, mi-am luat cam nechibzuit o iolă, gândindu-mă să fie pentru Deltă, şi sunt foarte fericit că am avut curajul să îmi iau un velier.
Cu velierul mi-am făcut damblaua de a porni pe drum de larg, în limita sau mai degrabă la limita cunoştinţelor mele nautice şi de navigaţie...

Cred că mă atrag nu numai libertatea sau legănatul pe valuri, dar şi sentimentul că am de luptat cu diverse pericole reale pentru a face cu bine orice călătorie, mai scurtă sau mai îndepărtată, pe apă. Dar aventura continuă, iar barca îmi oferă nu numai vacanţele pe care mi le-am dorit, dar şi o legătură intimă cu lumea asta, plăcerea de a meşteri lucruri care apoi fac parte din viaţa mea, provocarea de a părăsi confortul şi siguranţa oraşului, ocazia de a visa cu Google Earth deschis în faţă, privind la coasta Mării Negre şi la insuliţele Mediteranei.

Iar dacă am început cu cărţi... la un moment dat am găsit, nici nu mai ştiu unde, Jurnalul de bord al lui Jean Bart. Frumoasă carte, îmi stăruie în minte scene din viaţa marinarilor din Sulina... sau aventurile câinelui marinar prin Anglia... aşa că să vizitez Sulina, chiar dacă acum nu mai e aproape deloc ce a fost atunci, în perioada interbelică, a avut un farmec aparte, aproape o nostalgie.

În fine, aventura continuă... pentru vara aceasta visez la Odessa şi Eregli- Sinop, dar om trăi şi vom vedea, a zis orbul!
« Ultima Modificare: Ianuarie 19, 2017, 06:40:38 am by ghrt »

Vali

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 3315
  • Karma: 328
    • Vezi Profilul
    • www.capcompas.ro
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #2 : Ianuarie 19, 2017, 01:27:39 pm »
Multumim Gheorghita pentru povestiri, si pentru "flash-back"-uri. Chiar mi-am amintit ca la inceputul clasei a 12-a, prima carte pe care am luat-o de la biblioteca a fost "Aventuri cu vele" de Nicolae Carp.

Am luat eu diverse carti la rasfoit, iar cand am ajuns la "Aventuri cu vele", tin minte si acum ca mi-a sunat destul de ciudat prima fraza din carte, care suna aproximativ asa: "Afurisita de patima a barcilor mi se trage, fara urma de indoiala, de la superbul iaht Dris, construit pe cheul de larg din Constanta de ofiterii de marina Drimba si Isbasescu."

Am luat eu cartea mai mult de curiozitate, si intr-adevar, efectul ei a fost ca mi-a deschis "pofta" de carti nautice. Au urmat Moitessier, Slocum, Jack London, dar nici una nu a avut asupra mea efectul colosal pe care l-a avut "Croaziera contracronometru". Am tot reflectat de-a lungul timpului ce anume a avut acea carte de m-a marcat asa de mult.

- Spre deosebire de "Aventuri cu vele" si cartile autorilor straini, care au un anumit "balast" de "entertainement" (probabil pentru a fi pe placul unui numar cat mai mare de cititori), "Croaziera contracronometru" mi s-a parut o carte foarte ancorata in realitate, care spunea lucrurilor pe nume, si se adresa direct celor cu adevarat interesati de activitatile nautice. Nu mi s-a parut deloc o carte pentru publicul larg, ci orientata strict catre cunoscatori si pasionati.

- Relatarea experientelor echipajelor ratate, si apoi inchegarea celui mai bun echipaj posibil, impreuna cu Puiu Olteanu, a fost ca o scoala de psihologie aplicata. La vremea respectiva eu eram obligat de sistem sa ma invart intre niste oameni care urmau sa devina viitoarea nomenclatura a statului comunist, si va imaginati cam care era "calitatea" materialului uman condensat in salile de conferinte UTC.

Modul cum a expus Radu Theodoru reactiile diversilor coechipieri la impactul cu duritatea croazierei marine (cand spunea cum isi leapada fiecare pe mare toate mastile conventionalismului social) s-a pliat perfect pe senzatia  pe care o aveam in prezenta trepadusilor din UTC. Mi-am dat seama atunci de ce nu ma simteam niciodata bine intr-un "colectiv" de tip comunist, fie la scoala, fie la uzina unde faceam atelierul. Cred ca au fost primii "samburi" saditi care m-au determinat in timp sa devin cat pot de autonom si de neafectat de constrangerile sistemului.

- Descrierea piedicilor de tot felul care au trebuit depasite au aratat hotararea si determinarea unui om de a-si duce ideea la capat, indiferent de constrangerile dure ale sistemului comunist. Probabil ca un liceean de azi ar rade cand ar citi cum s-au chinuit cei 2 coechipieri sa-si ia de acasa absolut tot ce e nevoie, ca sa nu cheltuie pe mancare sau altceva bruma de dolari cumparata scump de la statul roman, pe care o aveau exclusiv pentru benzina si diverse taxe.

- Foarte interesanta a fost abordarea croazierei marine dpdv al conjuncturii istorice specifice vremii. Chiar daca disimulat, se simte un mesaj clar de razvratire vizavi de totalitarismul sistemului, sau fata de antagonismul celor 2 ideologii in conflict in anii '80 - socialismul totalitar versus capitalismul ultra-liberal.
Senzatia mea a fost ca ai o cu totul alta perspectiva si intelegere a lumii din jur atunci cand reusesti sa te desprinzi, macar sezonier, din capcana cotidianului, si iti lasi mintea sa lucreze liber.

- Extrem de interesanta e abordarea intalnirilor cu istoria si vestigiile locurilor vizitate, la care Radu Theodoru a fost intotdeauna un expert, in fiecare din cartile sale nautice gasindu-se cate un fragment de fictiune aferent unei anume perioade istorice. Este un mod excelent de a starni curiozitatea si apetitul publicului pentru cultura, istoria, arta si marile realizari ale unei anume natiuni. Degeaba ajungi la Troia daca tot ce te intereseaza e sa-ti umpli burta cu un kebap sanatos.

- Cel mai important, si concluzia finala a cartii dpmdv, este sa reusesti sa-ti gasesti in viata un scop suprem, prin care sa te simti cu adevarat implinit. Stiu ca suna banal, dar aici vad eu diferenta dintre oamenii care-si consuma existenta in maruntisurile cotidiene (cat mai multi bani, cat mai multa faima, cat mai multe femei sau cat mai mult alcool) si cei care transced latura noastra telurica si isi gasesc scopul care sa merite.

Disclaimer: textul de mai sus este, la fel ca in cazul scrierilor lui Radu Theodoru, dedicat celor care il inteleg si sunt cu adevarat interesati de el.
"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce." - Mark Twain.

iris

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 296
  • Karma: 26
    • Vezi Profilul
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #3 : Ianuarie 19, 2017, 09:23:19 pm »
Foarte frumos!

Dbr

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 584
  • Karma: 52
  • Daca apa nu e , nimic nu e !
    • Vezi Profilul
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #4 : Ianuarie 20, 2017, 07:17:37 am »
Mda...Frumos scris/spus tot ce este mai sus. Imi trezeste un sentiment de implinire in suflet cand citesc asa ceva , pentru ca imi dau seama ca nu suntem chiar asa de putini noi cei cu marea pasiune a apelor. Si da, asa este, o pasiune pentru tine este starnita si insuflata tot de un om pasionat , si de aici uite cum apare Capcompas, mai mult decat o comunitate ,chiar o stare de spirit( asa cum imi place sa o numesc), pentru ca INTOTDEAUNA din pasiune ies lucruri bune si frumoase.

Florio

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2493
  • Karma: 224
    • Vezi Profilul
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #5 : Ianuarie 21, 2017, 12:31:40 pm »
   Topicul fiind despre veterani ai velelor, pot spune că port o admirație deosebită celor care au trăit primele momente ale fiorului navigației pe un yacht, în România de sub Cortina de Fier. Noi ca țară neavând un trecut navigator.
  I-am cunoscut pe temerarii aceștia, unii personal (Radu Theodoru, Puiu Olteanu, Paul Butusina, Horia Bolboceanu....) unii prin cele scrise (Nicolae Carp ) sau povestite on line ( Vasile Antip) . Desigur sunt și alți îndrumători de vise, cum ar fi dl . Eugen Cubassa pe care înainte de a-l întâlni, l-am citit cu nesaț. Însă povestirile lui sunt din altă zonă acvatică, mult mai domoală și deltaic pitorească :) .
  Prietenii mei au menționat mai sus, cărțile de căpătâi pe care le-am citit cu toții, pentru că e imposibil să-ți placă navigația și aventura, fără să parcurgi încântat literatura de profil, atât de restrânsă dealtfel.
   Pe mine m-au mai entuziasmat teribil, niște francezi. Prin nebunia lor întru aventură și prin curajul de a naviga oriunde.
Unul este Alain Gerbault, omul care si-a cumparat un vechi velier cuter și-a plecat în America singurel, dar nu pe cursul firesc Canare-Cape Verde-America, ci de-a dreptul, împotriva naturii marine. A fost singurul nebun din lume și i-a reușit :)
  Alain a fost la rândul lui ”injectat” de Jack London :) , care prin cartea lui, ”Călătoria lui Shark”, i-a creat revelația că poți străbate lumea chiar pe un vas mic. Atunci nu se făcea așa ceva.

Altul este Jean Leroy-Guyo, un temerar care a lăsat viața de la ferma tatălui său, a retezat legatura cu copilăria, atras de acea afurisită linie a orizontului. Și
după aventuri prea tumultoase pentru vârsta lui de 21 de ani, pleacă în apele nordului indepartat, la bordul unui mic velier cuter (7 metri). Furtunile, sloiurile, banchizele, nu l-au impiedicat sa devina primul european acceptat intr-una din comunitatile cele mai nordice de inuiti, unde s-a integrat cu mari dificultati. Aventurile lui ulterioare in Marele Nord, înfioară și stimulează imaginația oricăruia dintre noi.

Am fost de-a dreptul uimit să parcurg aventurile teribile ale lui Tim Severin, prin toate mările. Expediția Sidbad prin extremul orient, Marea Chinei, Marea Arabiei.... Expediția Brendan, peste mări prin nord, la bordul unei bărci deschise, cu vele, construită dupa modelul medieval cunoscut pe vremea Sfântului Brendan, un călugăr pe ale cărui urme a și călătorit.  Pentru a demonstra tuturor scepticilor că se poate ca o barcă medievală cu schelet din lemn învelit în piei de bovină, poate traversa oceanul :) . Acestea sunt isprăvi uimitoare, pe care le-am citit cu sufletul la gură.

Acum, trebuie să spun că la începuturi, setea mea de aventură a fost sporită din copilărie, de Thor Heyerdahl și echipajul lui de norvegieni, în traversada lor pe Pacific, cu o plută cu velă, pe urmele primilor oameni care au populat insulele Polineziene. Am citit cartea asta de atât de multe ori, că n-ar fi rezistat frecușului cu degetele mele de puștan, dacă n-ar fi fost cartonată.
Și tot în acele vremuri, în tot atâtea rânduri succesive, am citit aventurile lui Papillon, care deși tratează în special alte aspecte, are o relație deosebită cu oceanul și navigația simplă dar plină de curaj, în barcă deschisă, cu vela, pe plută, printre valuri și furtună ori pe soare arzător, fără alt suport decăt curajul nebun și încrederea de a izbândi.

P.S.
Probabil din rândurile mele răzbate ce fire am și de ce călătoriile mele merg extrem de mult pe direcția aventurii și in proporție mare, către necunoscut. :) Ăsta sunt, aici mă termin :)

Nicolai

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 55
  • Karma: 13
    • Vezi Profilul
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #6 : Ianuarie 21, 2017, 09:15:17 pm »
Pfai ce de carti ati citit voi astia avansatii. Nici nu ma mir ca ati ajuns asa departe si atat de priceputi.
Eu care n-am absolvit decat gradinita..., am citit doar Expeditia KON-TIKI.
Doar atat ne-a dat educatoarea pe lista de lectura.
Acum va multumesc ca postati din amintiri, sa ne mai bucuram sufletele si noi cei mai putin cititi.
Doamne ajuta si hai..., spor la povestit.

Vali

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 3315
  • Karma: 328
    • Vezi Profilul
    • www.capcompas.ro
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #7 : Ianuarie 26, 2017, 07:38:35 pm »
Urmeaza o poveste mai lunga, sper sa nu va suparati din cauza dimensiunii ei :). Spunea Gheorghita mai sus despre "Aventuri cu vele" a lui Nicolae Carp.

La inceputul anilor '80 tata imi cumpara revista Tehnium, ca sa-mi stimuleze preocuparile tehnice. Intr-una din acele reviste am gasit ambarcatiunea tip "rulota" despre care dl. Carp povesteste in carte ca si-a construit-o.

Nu mai stiu exact in ce an aparuse revista, cred ca 1982 sau 1983, cert este insa ca in 1989 cand am citit cartea, mi-am adus aminte imediat de acea ambarcatiune din articolul din Tehnium. Era vorba de o cutie mediana cu rol de rulota, la care se atasau o prova si o pupa cu cockpit, obtinandu-se un velier mic, de ape interioare.

Am cautat din nou la biblioteca revista, am gasit-o, si am fost fericit sa constat ca articolul era semnat Nicolae Carp. Desi ambarcatiunea arata cam patratos, m-am hotarat imediat sa-mi construiesc acea barca, mai ales ca planuri nu existau aproape deloc in revistele romanesti. Abia dupa revolutie ajungeam sa am acces la planuri de barci serioase, in revista "Katera I Iahti" de la rusi.

S-a intamplat insa ceea ce am povestit mai inainte: am ajuns sa citesc "Croaziera contracronometru", si imediat mi-au disparut gandurile despre barci de lac, dintr-o data voiam exclusiv pe mare. Asa ca am inceput sa "sap" peste tot unde gaseam pe atunci informatii despre barci maritime.

Printre alte surse, am aprofundat povestea lui "Dolojman" si al sau skipper Alexandru Patrascu, in aceeasi carte a lui Nicolae Carp. Mi-a placut mult ca era vorba de o barca mica - 6,50 metri, construita simplu si robust din materiale disponibile chiar si atunci: lemn rasinos, aracet, fibra si poliester. Iar faptul ca ajunsesera 4 persoane pana in Pireu si inapoi mi-a dat incredere ca voi putea si eu sa ajung vreodata sa le calc pe urme.

Si asa ajungem undeva in iulie 1997: ma plimbam prin portul Tomis studiind ca de obicei iahturile, observand insa unul pe care nu-l mai vazusem pana atunci. Era o barca de tipul care-mi place mie - multigurna, si se vedea ca e constructie de amator, nu atat ca finisaje (nu asta ma interesa), ci pentru ca dadea o senzatie de robustete maxima.

Ochii mei, obisnuiti cu detaliile lucrului in poliester din vremea cand lucram la barci de salvare la IMNG, distingeau toate detaliile cu care fusese lucrata imbracarea barcii in fibra. Si ceea ce banuiam mai tarziu s-a si adeverit - barca era construita din lemn si abia ulterior imbracata in fibra si poliester.

Cel mai spectaculos era catargul - un paralelipiped masiv din lemn, rotunjit la muchii, si imbracat si el in fibra. Ma gandeam ca proprietarul muncise serios ca sa obtina o barca incredibil de solida, si imi imaginam ca are destula experienta nautica, si probabil ganduri de calatorii indepartate.

Am misunat eu prin jurul iahtului, observand echipajul care trebaluia de zor. Din experienta si din politete nu indrazneam sa-i abordez, mai ales ca mi-o mai "furasem" cand incercasem sa mai discut cu oameni de pe iahturi in trecut. Pana la urma nu stiu cum am facut, dar am intrat in vorba, intrebandu-i ceva tehnic, dar documentat, despre constructia corpului velierului.

In momentul acela, coechipierul cel mai in varsta, care parea seful, a inceput sa-mi spuna pasionat cum a construit barca si ce urmeaza sa faca in perioada urmatoare. Dupa care nici una nici doua, imi spune "hai si tu pe barca!". Desi surprins, am raspuns ca nu vreau sa deranjez, chiar daca sunt pasionat. Omul nu s-a lasat si a insistat: "hai pe barca, fiindca urmeaza sa iesim in larg, si cred ca ti-ar placea!". Va dati seama ca n-am mai stat pe ganduri cand am auzit asta.

Insa surpriza cea mai mare a urmat abia la urcarea la bord: ne prezentam, si domnul cu alura de bunic simpatic se recomanda "Sandu Patrascu din Cluj". Parca m-a lovit trenul. Intreb: "dumneavoastra sunteti Alexandru Patrascu, cel care ati fost in 1983 la Pireu si inapoi cu Dolojman?" Iar dl. Sandu raspunde modest "da, eu cu fecior-miu si niste prieteni, mai demult".

Ajung sa-l cunosc si pe Mihai, fiul lui nea Sandu, si pe inca un baiat Adrian din Bucuresti, care era in echipaj. Nici una nici doua, nea Sandu imi spune " ia hai sa mananci cu noi, ca plecam acus si nu se stie cat dureaza iesirea". Eu in timpul asta priveam fermecat interiorul si exteriorul velierului, puneam o gramada de intrebari, fiind in acelasi timp atent sa nu devin agasant.

Asa ca am stat si la masa cu nea Sandu, Mihai si Adrian, dupa care am inceput impreuna sa pregatim barca. Aveam si eu velierul meu la Galati, si deci nu eram chiar afon in ce priveste necesarul de operatiuni inainte de plecare.

Intre timp si-au facut aparitia si un prieten de-al lui nea Sandu, profesor, impreuna cu fiica lui adolescenta, plus un nene marinar in varsta, care la fel era prieten cu nea Sandu si urma sa faca un fel de evaluare a iahtului. Profesorul era un nene foarte simpatic, putin stangaci, si spunea continuu "mie nu-mi place economia de piata", asa ca ne-am imprietenit instantaneu. Marinarul pe de alta parte era foarte glumet si vesel, si prima chestie pe care a facut-o a fost sa se descalte, in spiritul unui bun velist, atragandu-i atentia asupra acestui lucru si profesorului.

Am iesit noi la motor din portul Tomis, nea Sandu comunicandu-le granicerilor de la ghereta de pe dig "Allegro, 7 persoane la bord". Pe vremea aceea Allegro avea un Lombardini diesel de 8 cai, racit pe aer, care dupa un anumit timp de functionare trebuia invelit in carpe ude, ca sa nu se supraincalzeasca :).

Imediat ce am luat ceva distanta de diguri, s-au ridicat velele, s-a asternut linistea, si au inceput sa se auda doar discutiile din cockpit, intre marinar, nea Sandu si profesor. Mihai si Adrian trebaluiau prin cabina, iar tanara pasagera era intr-un bord, cu picioarele atarnand peste copastie. De cateva ori ne-am intersectat privirile, observand o atitudine cel putin curioasa din partea ei. Dar eu betmen, n-aveam ochi decat pentru mare, cer si vele, mai ales ca era si taica-su la bord :D.

Mi-a placut cum nea Sandu si marinarul au pornit spre larg cu vant strans, urmand ca la intoarcere sa avem vant portant. Imi amintisem ca citisem intr-una din cartile nautice despre aceasta manevra la Tomis.
Vremea era excelenta, nori cumulus si vant constant de nord.

Am iesit noi cred aproape 10 mile in larg, fiindca din Constanta nu se mai vedea decat o dunga la orizont. Iahtul se comporta excelent, desi ajunsesem deja intr-o zona cu valuri mari (probabil fiindca iesisem din adapostul portului Midia). Eu stateam la balconul prova si nu ma mai saturam de ceea ce ma inconjura. Culmea era ca nici lumea din cockpit nu parea alarmata sau deranjata de valuri, fiindca iahtul se simtea total in elementul lui, si banuiam niste calitati excelente pe mare mult mai rea.

Asa ca intr-un tarziu am facut volta si am luat o alura de mare larg spre Tomis. Iahtul s-a bandat si a inceput o cursa rapida spre tarm. La un moment dat marinarul ne spune " vedeti ca negrul asta de sus o sa ne cam zgaltaie". Era un cumulus imens, a carui parte inferioara era complet intunecata, asemanator cu norii cumulonimbus (desi nu era acest tip de nor).

Cum am ajuns in dreptul lui, iahtul parca a fost catapultat de forta vantului. Nea Sandu si marinarul au hotarat ca barca se tine destul de bine, si nu e nevoie de tertarolare. Am continuat deci drumul de intoarcere, facand de cateva ori cunostinta cu acei cumulusi supra-dimensionati. In acest timp, iahtul s-a comportat ireprosabil, si atunci am aflat de la nea Sandu ca a preferat tot un corp cu gurne, fiindca are deriva mai mica decat un corp rotund.

Ne-am apropiat de port, am pornit motorul, am intors iahtul in vant si am coborat velele. Dupa ce am acostat, am ramas pe iaht sa ajut la strangerea echipamentului. In acel moment nea Sandu mi-a spus direct: "noi in 2 saptamani plecam in Grecia, ia-ti ceva echipament si vreo suta de dolari si hai cu noi!". Mie mi s-au muiat picioarele, fiindca nu mi se intamplase vreodata sa ma bage in seama vreun velist autentic, darmite sa ma si invite in croaziera.

Din pacate, in acea perioada eu ma lipeam la concediu ca toti "copchiii" angajati in combinat, numai in februarie si noiembrie. Asa ca nu am avut cum sa ma alatur acelei aventuri, care cred ca mi-ar fi schimbat total parcursul din acel moment. Era o perioada cand aveam inca gargauni in cap (ca la 25 de ani), si cred ca daca as fi mers in croaziera in echipajul lui nea Sandu, mi s-ar fi limpezit multe lucruri.

Asta nu m-a impiedicat insa sa raman in relatii excelente cu familia Patrascu, astfel ca multi ani dupa aceea ne intalneam la Tomis, lucram cu ei la barca, dormeam pe barca si ieseam impreuna in larg. Ultima croaziera la care a participat nea Sandu inainte de a muri a fost in 1999, pana in Santorini, si am vazut-o la TVR1, fiind realizata de fiul sau Mihai, de profesie cameraman TV.

Si in prezent tin legatura cu Mihai, ne intalnim, povestim la telefon, ne ajutam reciproc. Am invatat enorm de la el, si pot spune ca sunt mandru ca am putut si eu sa-l ajut in cateva ocazii cu solutii tehnice la barca.

Asa ca pentru subsemnatul, Alexandru si Mihai Patrascu au fost si au ramas niste mentori foarte valorosi, care m-au influentat si mi-au dat incredere ca voi ajunge odata sa le calc pe urme.

"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce." - Mark Twain.

Florio

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2493
  • Karma: 224
    • Vezi Profilul
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #8 : Ianuarie 27, 2017, 09:57:36 am »
........................
In acel moment nea Sandu mi-a spus direct: "noi in 2 saptamani plecam in Grecia, ia-ti ceva echipament si vreo suta de dolari si hai cu noi!". Mie mi s-au muiat picioarele, fiindca nu mi se intamplase vreodata sa ma bage in seama vreun velist autentic, darmite sa ma si invite in croaziera.

Din pacate, in acea perioada eu ma lipeam la concediu ca toti "copchiii" angajati in combinat, numai in februarie si noiembrie. Asa ca nu am avut cum sa ma alatur acelei aventuri, care cred ca mi-ar fi schimbat total parcursul din acel moment. Era o perioada cand aveam inca gargauni in cap (ca la 25 de ani), si cred ca daca as fi mers in croaziera in echipajul lui nea Sandu, mi s-ar fi limpezit multe lucruri.
.................
Asa ca pentru subsemnatul, Alexandru si Mihai Patrascu au fost si au ramas niste mentori foarte valorosi, care m-au influentat si mi-au dat incredere ca voi ajunge odata sa le calc pe urme.



Câte ne-am povestit noi, iaca nu știam de interactiunile astea ale tale, mă bucur să aud așa ceva :) .

Din punctul meu de vedere, familia Pătrașcu a realizat povestea cea mai de succes a unei bărci construite în regie proprie în România : velierul Allegro.
Cine  vrea să înțeleagă ce mă animă să cred asta, poate încerca să  parcurgă câte ceva din viața bărcii, expusa pe scurt în : http://allegro.dordeduca.ro/despre-allegro-2/
Poveste, echipaj, arhivă de călătorii și regate :)

L.E.
 M-a luat valul momentului și am spus o prostiuță :) . Povestea cea mai de succes a unei bărci construite în regie proprie în România, este a velierului Phoenix și legendarei familii Albu. :)
« Ultima Modificare: Ianuarie 27, 2017, 12:40:25 pm by Florio »

deltasub

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 212
  • Karma: 29
    • Vezi Profilul
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #9 : Ianuarie 27, 2017, 08:54:28 pm »
Florio m-a introdus in randul veteranilor marii, sa nu exageram, meritul e doar varsta mea. Sunt pasionat de apa, insa am mult de invatat de la multi dintre voi. De aceea m-am si inscris pe forum. Am avut  onoarea sa cunosc pe cei enumerati mai sus. A fost o perioada cand pasiunea pentru navigatie era in lupta cu sistemul comunist. Nu mai vorbesc de lipsa informatiei si a materialelor. Lucrand in sectorul navigatiei, aveam zile libere si asa am profitat sa-l cunosc pe Alexandru Patrascu pe cand il avea pe Dolojman. Apoi am vazut in curtea din Cluj cum construia Allegro. Am fost la Gradistea in vizita la Radu Theodoru, am vorbit despre barci si am mancat dulceata facuta in casa. L-am intalnit intamplator pe Emil Braharu, cu care am avut o relatie lunga de prietenie si care s-a finalizat cu participarea mea la expeditia Dacia. Cu aceasta ocazie am avut onoarea sa-l cunosc pe Jimmy Cornell. Sa amintim aici si pe Marius Albu, care a dovedit ca daca e vointa,se poate!
As dori sa spun cateva cuvinte despre Laurentiu Simionescu, un prieten a lui A. Patrascu si care in paralel cu constructia lui Allegro si-a construit si el pe Amok, un velier de 7,7m. L-am intrebat ce vrea sa spuna numele barcii, mi-a raspuns: “cand te apuca amocul, vrei sa pleci”. Pun un link interesant despre dumnealui:

http://actualdecluj.ro/tag/submarin-construit-la-cluj/



Captan

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 374
  • Karma: 9
    • Vezi Profilul
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #10 : Martie 09, 2017, 04:57:37 pm »
L-am cunoscut pe Radu Theodoru personal. Venise la Constanta cand a vandut Hai-Hui 2, barca care o admiram si veneram. Am stat la barfa ceva vreme. Ai plangeau sufletul si ochii !
Cunosc barci multe cu povesti de demult, ramase in paragina,dar inca zdravene. Daca a-si putea le-as lua si reintinerii. Dar...nu am timpul necesar. Poate vreodata....Am proiect de viitor un mini-santier de reparat si construit barci !

deltasub

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 212
  • Karma: 29
    • Vezi Profilul
Re: Veteranii velelor
« Răspuns #11 : Ianuarie 11, 2018, 10:03:33 pm »

 

Recent

Last 5 Shouts:

 

Vali

Mai 12, 2017, 07:44:50 am
Tutorial de incarcare poze pe servere externe: https://forum.capcompas.ro/index.php/topic,2218.msg37910.html#msg37910
 

Vali

Decembrie 15, 2016, 10:35:58 am
Salutare, daca nu puteti accesa forumul, e din cauza ca lucreaza Gupi la baza de date. Speram sa se rezolve repede.
 

Vali

Decembrie 14, 2016, 05:12:27 pm
Salut pauli, scrie-mi daca vrei pe privat, si rezolvam cu parola.

pauli

Decembrie 14, 2016, 03:42:39 pm
stie cineva cum se modifica parola pe acest site
 

Mihaif99

Decembrie 06, 2016, 12:33:07 pm
La multi ani cu sanatate si bucurii de Sf Nicolae. Iar prin rugaciunile Sfantului Nicolae sa aveti spor in tot ce faceti!

Show 50 latest
Membri
Stats
  • Total Mesaje Postate: 44775
  • Total Subiecte: 2265
  • Online Today: 33
  • Online Ever: 129
  • (Iunie 18, 2014, 08:03:41 am)
Utilizatori Online
Users: 4
Guests: 20
Total: 24
Forumul CapCompas este gazduit la Hangar Hosting - hosting, email, si cloud