Barca Gobbi si nedumerirea mea

Creat de miccoli86, Mai 02, 2017, 08:39:27 AM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

miccoli86

Salut!Ma numesc Cosmin si ca orice incepator in navigatie intampin niste probleme..am cumparat o barca gobbi,cred ca este un model fisherman din ce mi-a dat utilul google dar asta ar fi ultima problema..cred..problema adevarata e ca am o gaura in pupa din fabrica mi-a spus vanzatorul care ajuta barca cand sta sa-i creasca pescajul...nu stiu ce este si apelez la cunostintele voastre.va multumesc mult!   PS:sa-mi scuzati talentul la pictura dar mai pe seara o sa revin cu pozele adevarate de la locul faptei

miccoli86

si asta este barca in forma naturala

Florio

Salut Cosmin. Din poza pe care mi-ai trimis-o aseară, se distinge cumva că acel orificiu-țeavă din oglinda bărcii, nu este chiar în axul longitudinal, ci excentric spre babord. Lucru care îmi întărește ideea de început, aceea că dacă fabricantul a făcut așa ceva, a fost pentru a monta un dispozitiv acolo. O țeavă de 2m lungime cu 20 cm diametru, nu poate folosi la stabilitate, mai ales dacă e excentrică.
Acolo intră 60-65 l de apă. Nu văd motivul. 

teo pes

Ba da , s a gandit ca avand postul defazat in lateral sa compenseze...teava cand barca gliseaza se goleste si barca devine usoara !
Viata i grea !!  Dar trece !!

miccoli86

Asa pare Florin din poza, ca gaura e un pic spre babord..dar nu e..e fix pe mijlocul pupei..

miccoli86

Asta este gaura de care vorbeam..

Florio

Citat din: miccoli86 din Mai 02, 2017, 02:08:42 PM
Asa pare Florin din poza, ca gaura e un pic spre babord..dar nu e..e fix pe mijlocul pupei..

Atunci așteptăm să se adune informația completă, ca să fie și opinia cât mai la obiect. Cu poze, dimensiuni țeavă, tot ce poate fi necesar.
O gaură în oglinda bărcii nu îmi rezonează cu nimic ce ar putea ajuta. Dar încurcate pot fi căile hidrodinamicii :)

L.E.
Între timp văd că ai pus imagini clare. Poate mai știe ceva și prietenul nostru Adi Lăzăroiu.

Vali

Parerea mea e ca teava aia e perfecta pentru ascuns cateva cartoane de tigari de la basarabeni :P. Sau chiar un Kalasnikov la nevoie ;). Pentru droguri nu e buna, ca trag umezeala...

Acum pe bune, am sa revin putin mai tarziu, abia am venit de la job.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

radu andritoiu

so, keep floating for pleasure

miccoli86

Jet boat urile nu au motorul inboard,Radu?

radu andritoiu

locul pe unde iese cizma unui motor inboard ?
so, keep floating for pleasure

miccoli86

Nu cred..ca teava nu e gaurita nicaieri..si nici loc pt motor inboard nu are barca..e o teava care se inchide pe la mijlocul barcii..gaurile alea mici vin din puntea barcii..cred ca e o scurgere ceva..

radu andritoiu

e ditamai gauroiul pt o scurgere, nu prea cred
clar e pt lansatorul de rachete  ;)
so, keep floating for pleasure

miccoli86

  :D  nu la aia mare ma refeream..ma refeream la semnalizarile alea mici a gaurii  mari :D sau lansator de torpile mai bine  :D

Vali

Salut Cosmin si bun venit pe forum. Nu cred ca ar strica sa te prezinti nitel la sectiunea "Sa facem cunostinta", ca sa avem si noi idee cu cine dialogam :).

O sa te rugam sa ne pui mai multe date despre barca - lungime, latime, bord liber, greutate la gol, motorizare maxima autorizata etc. Eu cel putin cand examinez o barca, prefer sa am toate "datele de intrare" inainte de a formula vreo concluzie.

Am sa incerc totusi o "diagnoza" in absenta datelor. Sper sa nu va doara capul dupa ce cititi ce voi scrie :P, dar am sa incerc sa fiu cat de detaliat dar si concis posibil, incercand totodata o explicatie completa.

Despre teava aia, convingerea mea e ca rolul ei e cel pe care ti l-a comunicat vanzatorul. Cu diferenta ca exprimarea lui a fost oarecum nepotrivita, din urmatorul motiv: rolul acelei tevi nu e de a creste pescajul, ci de a imbunatati hidrostatica barcii, adica stabilitatea in stationare. Voi detalia in continuare.

In cea mai simpla descriere posibila, stabilitatea in stationare la barci glisoare (adica nelestate) creste odata cu cresterea latimii la plutire. Predomina deci stabilitatea de forma. Fiind o barca avand V-ul fundului (deadrise) pronuntat, stabilitatea maxima se obtine atunci cand gurnele barcii (muchiile dintre fund si borduri) sunt imersate.

Unghiul V-ului fundului mai ascutit are rolul important de a asigura stabilitatea dinamica in glisare a barcii, o calitate foarte importanta la o barca glisoare. Totusi, uneori acest unghi de stelaj ascutit, necesar deci pentru o hidrodinamica optima, intra in contradictie cu cerintele de hidrostatica optima, adica stabilitate in stationare.

Cu alte cuvinte, daca fundul barcii e prea ascutit in plan transversal, barca devine "jucausa" in stationare, balansandu-se babord-tribord la cea ma mica miscare in barca.

In asemenea cazuri se recurge la artificii precum cel din poze, cu teava inundata in stationare, si care se goleste la glisare, cum bine a punctat colegul Teo.

Prin urmare, rolul principal la tevii inundate in stationare este modificarea volumetriei in jumatatea pupa a carenei, prin asigurarea imersarii gurnelor, iar rolul secundar este crearea unei componente suplimentare a stabilitatii de greutate, reprezentata de apa continuta in teava (adica un fel de lest minimal).

Culmea e ca orice navalist cu capul pe umeri stie ce inseamna un tanc inundat neetansat, adica avand posibilitatea aparitiei suprafetei libere, care amplifica orice miscare de ruliu. Aparitia suprafetei libere poate fi favorizata de o miscare de tangaj, caz in care teava se goleste partial.

Avand in vedere insa volumul mic al tevii si sectiunea circulara, efectul unei eventuale suprafate libere e neglijabil. Asta ne arata odata in plus ca rolul de lest al apei din teava este neglijabil, predominand rolul de modificare a volumetriei.

Ce e foarte interesant este ca aceasta solutie este intalnita extrem de rar la barcile glisoare, si parerea mea e ca e o complicatie nedorita, din urmatoarele motive:
- creste inutil consumul motorului, fiindca la orice trecere prin tranzitie la deplasament sau glisare se umple sau se goleste repetat teava de apa, si e necesara deci o energie mai mare pentru a ridica fundul barcii de la pescajul marit pana la volumetria specifica glisarii.
- implicit dinamica barcii e afectata, depasind mai greu golul de val pupa la tranzitia la glisare, iar la tranzitia din glisare spre deplasament e posibil sa apara anumite momente parazite de giratie cauzate de inundarea brusca a tevii.
- asieta barcii in stationare va fi apupata, fapt accentuat de greutatea motorului si a celorlalte bagaje uzuale la pupa.
- sistemul constructiv de teava laminata solidar cu oglinda este non-redundant, complica ranforsarea oglinzii pentru eforturile date de motor, si este greu de controlat in exploatare integritatea sa.

Exista multe alte solutii pentru un compromis optim intre o buna hidrostatica si o buna hidrodinamica la barci glisoare, si anume:
- gurnele plate (flat chines) sau inversate (reverse chines), care asigura o buna stabilitate in stationare, neafectand stabilitatea dinamica la glisare, asigurata de unghiul ascutit de stelaj. In plus, acestea ajuta mult si la deflectarea stropilor si deci reducerea suprafetei udate la viteze mari.
- optimizarea unghiului de stelaj atat pentru comportament bun la giratie si stabilitate dinamica optima, cat si pentru asigurarea imersarii gurnelor. Este exact ceea ce am aplicat la barca mea, si colegii care o au pot spune daca am dreptate sau nu.
- adoptarea pad-ului central, anume o zona perfect orizontala a carenei la chila, pe o anumita latime fata de planul diametral. Aceasta are si rol de portanta maxima la glisare, si rol de scadere a pescajului (ceea ce ne dorim cam toti), si rol de imbunatatire a stabilitatii in stationare, prin ridicarea centrului de carena.
- deseori aceste solutii de mai sus se combina, obtinandu-se niste calitati uluitoare de hidrostatica, alaturi de o hidrodinamica suficient de buna in regim utilitar. Sa nu uitam ca orice am face, nu putem impaca pe deplin capra hidrostaticii cu varza hidrodinamicii :).

Prin urmare, solutia prezentata in topicul de fata, cu teava inundata in stationare, este cel mult mediocra, si denota o proiectare superficiala a barcii. Sincer, personal nu m-as simti vreodata bine stiind ca am sub picioare o teava despre care nu stiu in ce stare e, in loc sa am o barca sanatoasa, etansa, stabila si cu suficienta flotabilitate pentru orice incident intalnit.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau