Si o descriere mai pe romaneste...
"
Laricele (lariţă, crin, zadă) - Larix decidua
Talia: arbore indigen de 50 m înălţime, rar 65 m şi 2 m diametru. Pe Văile lalomiţei şi Latoriţei, unele exemplare au realizat 60-65 m înălţime şi 2-2,5 m diametru.
Inrădăcinarea: pivotantă la început, mai târziu formează rădăcini laterale destul de profunde, bine ancorate în sol.
Tulpina: dreapta, bine elagată, uneori se poate deforma (însăbi-ere, înfurcire, îngroşare la bază).
Scoarţa: netedă, cenuşie la început formează de timpuriu ritidorn gros de circa 10 cm, care se desprinde în plăci neregulate, brune; fundul crăpăturilor şi straturilor interne ale scoarţei au o culoare roşie-violacee.
Lujerii: sunt de două feluri: cei lungi pendenţi, gălbui si brăzdaţi, cei scurţi brun-închis-negricioşi, cu câte un mugur terminal.
Mugurii: aproape sferici, galbeni-bruni, nerăşinoşi.
Acele: moi, fine, de un verde crud lucitor, toamna se colorează în galben-portocaliu şi cad. Pe lujerii lungi sunt dispuse în spirală, iar pe cei scurţi în rozetă, câte 30-40. Au 1-3 cm.
Florile: unisexuate, cele mascule grupate în amenţi ovoizi, galbeni, pedicelaţi, cele femele roşiî-purpurii sau verzui.
Conurile: ovoide, de 2,5-4 cm, brune-deschise, cu 40-50 solzi ovat-rotunzi, cu marginea întreagă sau slab emarginată. Maturaţia seminţelor are loc în toamna primului an, iar diseminarea se face în primăvara anului următor.
Lemnul: cu duramen brun-deschis, este tare, greu, elastic şi foarte trainic, rezistent la apă şi aer.
Cerinţele ecologice: specie nepretenţioasă faţă de climă şi sol, vegetează bine în climatul continental cu amplitudini mari de temperatură şi sezon de vegetaţie relativ scurt. Are o transpiraţie foarte activă, de aceea necesită locuri bine ventilate, aerisite fără prea multă umiditate atmosferică. Nu-i prieşte uscăciunea accentuată. Este rezistent la îngheţ, dar suferă de îngheţurile târzii. Faţă de sol se arată destul de nepretenţios, dar se regenerează greu pe solurile acide.
Longevitatea: 600-700 ani, cu lemn sănătos.
Temperamentul: pronunţat de lumină. Se pare că laricele de Carpaţi este mai puţin exigent decât cel de Alpi.
Creşterea: rapidă până la 60 de ani, fiind apoi întrecut de molid şi brad.
Răspândirea: laricele este specie europeană cu areal întrerupt. Se întâlneşte în Alpi, Sudeţi, Tatra şi în Polonia Centrală, la altitudini între 300 m (Sudeţi) şi 2200 m (Alpii Franţei şi Elveţiei). La noi este localizat în cinci centre muntoase: Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Lotru, Apuseni. Centrul de maximă răspândire este în Bazinul Latoriţei, Munţii Tinovul Mare şi Târnovul Mic. Altitudinea la care vegetează în ţara noastră este cuprinsă între 650 m în Apuseni şi 1950-2000 m în Ceahlău, Bucegi, Lotru.
Importanţa: mare, datorită lemnului său valoros, care poate fî folosit în construcţii, industria mobilei fine, celuloză etc. Din răşina laricelui se extrage un ulei de terebentină de calitate superioară (terebentină veneţiană). Laricele este, de asemenea, important pentru apărarea şi consolidarea molidişurilor de altitudine, care suferă de doborâturi de vânt. Din punct de vedere ornamental este deosebit de valoros, mai ales toamna, prin coloritul galben-portocaliu al acelor.
Laricele prezintă două rase geografice: rasa de Alpi (ssp. decidua) şi o altă întâlnită în Carpaţi, Sudeţi şi Polonia centrală (ssp. polonica). Fiecare rasă prezintă mai multe ecotipuri la noi fiind cunoscute: ecotipul austriac si cel din Carpaţi (var. Carpatica) căruia îi aparţine laricele din ţara noastră."
Amu ca avem descriere destula, sa vedem cine se baga la facut catarge...
Recent
Total Membri: 2072