Delivery de lux

Creat de pelicanul, Iunie 28, 2018, 03:03:26 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

pelicanul

Sebba, colegul nostru de forum, si-a cumparat un Gib Sea 43 din Franta. Pentru "cunoscatori" aceasta nu mai e demult o noutate, negocierile privind pretul si detaliile livrarii au durat vreo trei luni. E si normal, pretul nu a fost deloc mic si prietenul nostru a investit in aceasta barca toate economiile familiei si ceva pe deasupra. In aceasta situatie orice amanunt este important.
In orice caz, discutiile despre delivery au inceput cam pe la Pasti si treaba s-a facut abia acum, in iunie. La inceput au fost mai multi doritori (barca e destul de mare) dar pina la urma, din cauza intirzierilor si reprogramarilor repetate,  am ramas eu, Stefan din Arad (Pilgrim pentru prieteni  :)  ) si proprietarul. Traseul era prea frumos ca sa-l ratez: Toulon – Corsica – Sardinia – Messina – Patras – Canalul Corint – Atena – Skopelos. De nerefuzat.  :)
Asadar la sfirsitul lui mai Sebba a hotarit data plecarii si mi-am luat in sfirsit  bilet de avion. Ultima aminare a fost pentru obtinerea radierii barcii din registrele franceze si inscrierea sub pavilionul romanesc. A durat si chestia asta vreo doua saptamini si am aflat ca inspectorul de la Capitania Timisoara va merge cu noi in Franta. Asa ca biletul de avion a fost numai pina la Timisoara. Apoi o bere cu prietenii si o seara de pauza in Arad si marti 5 iunie am plecat spre Franta "cu Loganul institutiei" condus de domnul capitan.  Plecarea abia pe la prinz, ca asa e treaba, intotdeauna apar chestii neprevazute care trebuie rezolvate in ultimul moment. Dispunerea in masina: Domnul Capitan la volan aproape tot drumul, Doamna (sotia sa ) in dreapta, eu si Sebba in spate, destul de incomod. Portbagajul plin ochi, a incaput chiar si sticla de Metaxa cumparata din Otopeni mai ieftin decit din Grecia.  :)
Am ajuns pe la 5 – 6 dimineata in Toulon (marina Saint Mandrier sur Mer) si am gasit barca legata cuminte la ponton, inca purtind vechiul nume - Cool Raoul – dar asteptind plecarea spre alte zari. Ne-am cazat fara probleme, barca este imensa (mai multe detalii aici: http://sailboatdata.com/viewrecord.asp?class_id=8672) si fiecare si-a gasit un loc dupa pofta inimii. Eu mi-am ales cabina din pupa babord. Barca are doua cabine de toaleta (cu dusuri) plus un dus afara la pupa, o bucatarie mare, patru cabine cu cite doua paturi, un careu de 4 x 4 m si masa de navigatie spatioasa unde ai loc berechet sa stringi toate nimicurile inutile pe care nu te induri sa le arunci "ca poate ne mai trebuie"  :) . La 560 de litri in tancurile de apa dulce plus vreo 40 – 50 de litri stoc permanent de apa plata imbuteliata pentru baut si gatit, va dati seama ca n-am prea avut restrictii in ceea ce priveste utilizarea dusurilor.  Bucataria este dotata cu toate vasele si tacimurile necesare, frigider (lada) de vreo 100 de litri cu compresor, aragaz cu cuptor asezat pe un suport cardanic (care arata foarte ciudat cind vrei sa fierbi paste in timp ce barca e inclinata sub vele la 15 grade, dar e foarte eficient), ce mai vorba, tot confortul.
Aparatura de navigatie e OK in cockpit (compas, chartplotter, anemometru, sonda ultrason, pilot automat) si cu ceva repetitoare la masa de navigatie. Singura problema pare sa fie ca anemometrul nu e legat la pilotul automat si la chartplotter ca sa poti sa urmezi un curs in functie de vint, dar ce sa facem, o sa traim si fara asta.  :)
Bagam bagajele prin cabine si ne pornim sa cautam cafeneaua si vestita "Patisserie – Boulangerie" locala, ca sa luam micul dejun.
(va urma)

PS Am tot trimis poze pe Whattsapp si la un moment dat m-am trezit ca, prin nu stiu ce fenomen, am reusit sa le sterg din telefon si sa ramin fara ele. Asa ca-i rog pe prietenii care mai au ceva poze sa le puna aici. Aceeasi rugaminte o am pentru Sebba si Stefan, daca au poze facute de ei.

lipan

Să vă țină Dumnezeu obiceiul!

Alex1958

Salut!
Wow, ce va invidiez!
Astept cu nerabdare detalii din calatorie! Din 6 Iunie a trecut ceva timp si daca ai inceput relatarea abia acum inseamna ca o dozezi cu atentie!
Deci....

pelicanul

Acest delivery, pe linga cele 1200 de mile parcurse, a fost si un periplu culinar extraordinar pentru toti cei de la bord.  Si Florio ma intreba pe whattsapp, pe la sfirsitul calatoriei, daca am slabit...  :) Totul a debutat cu primul mic dejun pe pamint francez.

In capatul sudic al golfului de la Saint Mandrier turistul infometat poate sa gaseasca cafeneaua locala, alaturi de brutaria care isi incepe activitatea pe la cinci dimineata. La sapte, cind am ajuns noi acolo, toate bunataturile din galantare erau calde, proaspat scoase din cuptor. Dupa ce treci pe la "boulangerie" si iti iei gustarea preferata, te asezi pe terasa de la cafenea unde "maitre d' " ii intreaba pe obisnuitii locului "Comme d'habitude, monsieur?" si apoi le aduce ziarul si cafeaua pregatita exact pe gustul clientului. Obisnuitii locului nu erau cine stie ce granguri, asa cum s-ar putea crede. Erau pur si simplu diversi comercianti locali (pe care i-am recunoscut mai apoi in pravaliile insirate de-a lungul cheului), o mina de pensionari care discutau ultimul meci de rugby si citiva elevi si alti navetisti care apoi au urcat grabiti la bordul feribotului de Toulon. Noi nu eram (inca) obisnuitii locului, asa ca a durat ceva pina ne-am lamurit ce dorim, franceza mea fiind chiar mai ruginita decit engleza barmanului. In sfirsit, ne-am asezat la masa si a urmat prima muscatura din "le petit pain au chocolat" pe care il luasem ca gustare. Cei care au mai gustat din patiseria frantuzeasca cred ca stiu despre ce vreau sa va povestesc. Celorlalti pot sa le spun ca mi-e foarte greu sa le descriu acel gust. Patiseria frantuzeasca nu se compara cu nimic asemanator din Europa, toate celelalte sint doar imitatii palide ale originalului. Ceea ce se gaseste la noi sub numele de patiserie... Mai bine nu va mai spun...  :)

Tocmai apucasem sa ne relaxam putin, ajunsesem pe la jumatatea paharului cu "café glace", cind il aud pe Sebba ca raspunde la telefon, ii spune interlocutorului unde ne aflam si apoi da fuga la bar sa mai comande o cafea. Nu trec doua minute ca pe strada, in fata terasei opreste un "mini jeep", ceva Subaru, si il aud pe tipul de la volan, un francez cu un zimbet larg, ca ma striga pe nume: "Nicu, hello, I'll be with you in two minutes!" si apoi dispare dupa colt sa parcheze masina. Reapare intr-adevar dupa doua minute, in acelasi timp cu Sebba si cu cafeaua, si se prezinta foarte dezinvolt: Raymond. Era politistul pensionar aflat in dotarea barcii si singurul vorbitor acceptabil de engleza pe o raza de citiva kilometri. Engleza respectiva era cu un puternic accent americano – francez, remarcabila prin absenta "H" –urilor, ceea ce ducea la o pronuntie de tipul "per'aps", acesta fiind de altfel si cuvintul preferat al lui Raymond, niciodata "maybe"... :) Oricum, il ajutase foarte mult pe Sebba la toate negocierile privind cumpararea barcii. Inalt, solid si ciolanos, cu aspect de jucator de rugby, pasionat de barci si de vele, s-a asezat la masa si a intrat direct in problema. Ce mai trebuie facut la barca pentru a pleca miine. "Si "a propos", cred ca o sa vin cu voi pina in Corsica!" "Poti sa vii si pina in Grecia!" i-a raspuns Sebba. Am mai pus noi tara la cale vreo citeva minute si apoi, vazind ca urmeaza ceva alergatura fara un scop bine definit, mi-am cerut voie de la skipper sa dau o fuga in Toulon, "sa vad si eu localitatea". Raymond mi-a explicat de unde sa iau feribotul si in zece minute eram in mijlocul radei de la Toulon, cea mai mare baza navala din Franta https://en.wikipedia.org/wiki/Military_port_of_Toulon . Moment in care a inceput si ploaia. Bineinteles ca nu imi luasem de la barca costumul de pescar si cizmele de cauciuc, asa ca am renuntat la priveliste si am intrat in salonul feribotului. Am apucat sa mai vad prin geamul aburit, inainte de acostare, pupa imensa a marelui portavion "Charles de Gaulle", https://en.wikipedia.org/wiki/French_aircraft_carrier_Charles_de_Gaull , singurul portavion nuclear construit in afara Statelor Unite.

Toata partea de vest a orasului si a portului este dominata de baza militara, dar de pe cheul unde acosteaza feriboturile nu se vede absolut nici o nava militara. Peisajul este sufocat de citeva cladiri (cazarmi?) imense alaturi de care se inghesuie un port turistic, plin de yahturi. N-am apucat sa vad mare lucru din oras pentru ca ploaia continua din ce in ce mai furioasa, asa ca m-am adapostit sub copertina unui magazin de suveniruri care avea vitrina plina de machete de nave foarte bine executate. Nu genul acela de corabii cu postamentul din scoici lipite care se vind pe plaja la Mamaia. Nu, erau machete ale unor nave reale care ar fi stat cu cinste in orice colectie serioasa. Magazinul mai avea si o multime de obiecte cu tema marina (compasuri si barometre din bronz, lanterne vechi din bronz pentru luminile de navigatie, panoplii cu noduri si pavilioane etc), dar si o mare colectie de machete de trenuri si bineinteles, o multime de magneti si alte nimicuri made in China. Un fel de pestera a lui Ali Baba. Am studiat pe indelete toata colectia, cu nasul lipit de geam pentru ca magazinul era inchis. Cind ma mai plictiseam ma intorceam si admiram barcile din port. Printre zecile de yachturi moderne erau si citeva barci din lemn, vechi, dar foarte bine restaurate si foarte elegante. Pe cheu, in ciuda ploii, o multime de baieti (si citeva fete) cu aspect cazon isi faceau alergarea de dimineata.

Se spune ca a doua cea mai vorbita limba in porturile din sudul Frantei este franceza, dupa araba, bineinteles.  De altfel, despre Raymond aflasem deja ca este insurat cu o tunisianca. Ali Baba, stapinul pesterii cu tema navala, s-a dovedit a fi un batrinel blond cu ochi albastri care parea francez get – beget. A aparut la ora noua fix si a deschis magazinul. Dupa ce am asteptat politicos sa isi scoata standurile cu magneti si suveniruri sub copertina, am intrat inauntru si dintre toate minunile de acolo am ales "un parapluie" made in China, de 5 euro. Adica o umbrela rosie ca focul (alta culoare nu avea) ca sa pot sa ma misc un pic prin oras. Ploaia continua la fel de vesela, asa ca am ales ca prima tinta Muzeul Marinei, aflat intr-una din cladirile cu aspect de cazarma care se insirau la citeva sute de metri, pe cheu. Muzeul deschide abia la 10, asa ca am ales un bar de "vis a vis" care tocmai deschisese si am luat un ceai cu un "petit rhum a cote" si am continuat sa admir ploaia. In ciuda umbrelei si a copertinei imi cam intrase apa in sandale si  ceva incalzitor era bine venit, mai ales ca ma cam ajunsese si oboseala celor 18 ore petrecute in Logan cu o noapte inainte. Ora soldatilor iesiti la alergare trecuse, era ora tinerelor pensionare iesite sa-si plimbe bichonii. Acelasi ritual cu cafeaua "comme d'habitude", se vedea ca doamnele sint cliente vechi.

In sfirsit, Muzeul Marinei. http://www.musee-marine.fr/musee-national-de-la-marine-toulon Foarte ieftin fata de alte institutii similare de prin Europa, vreo 7 euro daca imi aduc bine aminte, bani de care am primit inclusiv un mic mp3 player cu casti, cu "un guide en anglais". Daca au cam mincat bataie de la "Royal Navy" pe toate marile lumii, in schimb francezii puncteaza la impresia artistica. De altfel, muzeul a fost ideea lui Jacques-Felix Brun, Sculptorul Oficial al Marinei Franceze la sfirsitul secolului XVIII. Ar fi trebuit sa ma gindesc ca toate sculpturile cu care erau ornate navele de linie au fost gindite si realizate de cineva, dar istoria nu i-a retinut pe omologii artisti din Olanda sau Anglia. Ca sa fiu un pic rau, as spune ca acolo erau mai importanti amiralii si comandantii de nave si strategiile lor de lupta pe mare.

In orice caz, muzeul este foarte interesant si se bazeaza pe o mare colectie de machete a tuturor tipurilor de nave aflate in dotarea Marinei Franceze incepind cu secolul XVI. Chestia cea mai interesanta este ca si machetele in sine sint piese de muzeu, ca sa zic asa, pentru ca, pina pe la 1750, atunci cind se construia o nava, se construia in paralel si macheta sa. Navele se construiau la ochi, empiric, de diferiti mesteri marangozi, dar pentru a fura meseria si pentru a studia care forma anume este mai stabila si mai rapida, Marina Franceza a imaginat aceasta metoda, de a pastra forma navelor sub forma de machete. Bineinteles ca si greementul era foarte important asa ca machetele sint copii fidele ale navelor respective, inclusiv suprafata si dispunerea velelor si a tuturor manevrelor din arborada. Se pare ca unele machete au o vechime de vreo 400 de ani, bineinteles restaurate de mai multe ori intre timp.  Metoda de studiu a formelor se pare ca a fost destul de eficienta, pentru ca in flota lui Nelson navele franceze (in special fregatele) aveau o reputatie de viteziste redutabile. Dupa 1750 constructia de machete a continuat numai pentru a pastra traditia, matematicile si desenul tehnic erau deja destul de dezvoltate pentru a pastra planurile navelor pe hirtie.
Totusi, de la sfirsitul secolului XVIII dateaza o macheta care a fost folosita practic pina pe la 1850. Este vorba de primul simulator naval din lume, o macheta la scara 1:10 a unei fregate. Aceasta are vreo 5 m lungime si tot atit inaltime si era folosita pentru antrenarea viitorilor ofiteri de marina in manevrarea velelor.
Nu lipsesc sectiunea de istorie a Portului Toulon, sectiunea cu sculpturi ornamentale de pe toate tipurile de nave de linie si sectiunea privind sabordarea flotei in 1942  (bineinteles, tot englezii sint de vina).

O piesa foarte interesanta se gaseste in sectiunea dedicata flotei de galere (pentru ca francezii au avut in Mediterana, pina pe la 1700,  si o mare flota de galere), si anume registrul tuturor condamnatilor care erau imbarcati ca sa traga la rame. Un catastif format A2, acesta cuprinde numele si prenumele fiecarui individ, fapta pentru care a fost condamnat, fizionomia (inaltime, greutate, culoarea parului si a ochilor, semne particulare etc) si navele pe care a fost ambarcat in diferite perioade. Mortalitatea in rindul acestor detinuti era imensa, dar se spune ca exista si citiva la care figureaza si data debarcarii si ispasirii pedepsei. Acest registru si felul minutios in care este completat ne arata in amanunt organizarea si birocratia de care este nevoie pentru a face sa functioneze un stat eficient. Celebrul "L'Etat c'est Moi" al regelui Ludovic al XIV-lea se dovedeste fals, statul era format si atunci ca si acum, din mii de functionari care completau caligrafic si insensibil  mii de registre care faceau sa se invirta rotitele masinariei unei mari puteri.

Peste sectiunea moderna, a doua jumatate a secolului XX cu submarinele si portavioanele sale, marturisesc ca am trecut in viteza pentru ca deja ma sunase Sebba si se facuse tirziu, lumea vroia sa mearga la masa.
Urmeaza un nou episod culinar, tineti aproape.

PS
Am facut rost de citeva poze, deocamdata Raymond si o "tartana" locala

pelicanul

#4
In sfirsit, am revenit la barca tocmai la timp pentru masa de prinz. Domnul si doamna capitan dormisera pina atunci in cabina prova (cele 18 ore de condus isi spusesera cuvintul), dar acum erau "super fresh" si  doreau ceva "cu specific local pe baza de peste".

La sugestia lui Raymond am gasit o mica terasa pe cheu, mai in fundul golfului. Vreo cinci mese si tot atitea preparate in meniu. Vin la carafa. L-am lasat tot pe Raymond sa aleaga ce sa mincam si el ne-a propus un "bourride du pecheur", o tava mare, pentru toata lumea. Alaturi, vin rosu, foarte rece. Noi, oameni subtiri, am ridicat o sprinceana a mirare. Vin rosu la peste? Si rece ca gheata? Ce s-a intimplat oameni buni cu rafinamentul frantuzesc?  ;) Ei bine, va garantez ca acel vin rosu, asa rece cum era, mergea perfect cu acea mincare. Rafinamentul frantuzesc e bine, "merci" de intrebare.  :) Bourride este un fel de supa de peste ingrosata cu o maioneza de usturoi (aioli) servita cu rasolul de peste si legumele care au fiert in supa, plus fructe de mare si bagheta prajita pe deasupra. Bineinteles, cu mult unt si cu mirodenii provensale, o minunatie. Am mincat cite doua portii fiecare si a mai ramas cite ceva in tava dar deja ne uitam chioris, nu mai puteam nici sa respiram.

Domnul capitan a insistat sa vorbeasca numai frantuzeste cu Raymond si dupa un pahar de vin au reusit chiar sa se inteleaga destul de bine. Marturisesc ca, in afara functiei, domnul capitan era destul de simpatic. Dupa masa, sedinta tehnica. Raymond identificase citeva surse de unde putea face rost de o ancora de rezerva, 10 metri de lant, parime de acostare, un out-board pentru dinghy si alte citeva maruntisuri necesare la casa omului. Asa ca am pornit prin port sa verificam sursele lui Raymond. Ca fost politist, stia unde sa caute. Era in port o gasca de smecherasi angajati pe diferite yachturi care vindeau tot felul de chestii "cazute in apa". Si nu pareau de loc est europeni sau maghrebieni, aveau chiar un accent asa de frantuzesc ca nu intelegeam absolut nici un cuvint din ce vorbeau. O ancora de 18 kilograme cu 50 de euro, un adevarat chilipir. Am carat-o la barca si apoi am primit vizita fiului fostului proprietar. Si asta, un adevarat ingeras. Motor outboard Honda 2,5 HP, 4 timpi, racire cu aer, 200 de euro. Bonus 10 metri de lant si ceva parime de acostare. Toata lumea era convinsa ca acel motoras trebuia sa fie pe barca de la bun inceput, inclus in pachetul de vinzare.  ;D

Sebba a lipit la pupa noul nume al barcii, "Haimana", si apoi ne-am dus prin oras cu masina lui Raymond sa mai luam de-ale gurii. Consumabile pentru motor (ulei si filtre) si asternuturi de pat si perne erau deja cumparate, tot de Raymond, cu citeva zile inainte. Si a fost ziua intii.

https://drive.google.com/open?id=1YrgYyiqUZOGT5i1gLfdrgJq1KdyeyF2g

Florio

Citat din: pelicanul din Iunie 28, 2018, 03:03:26 PM
Sebba, colegul nostru de forum, si-a cumparat un Gib Sea 43 din Franta. Pentru "cunoscatori" aceasta nu mai e demult o noutate, negocierile privind pretul si detaliile livrarii au durat vreo trei luni. E si normal, pretul nu a fost deloc mic si prietenul nostru a investit in aceasta barca toate economiile familiei si ceva pe deasupra. In aceasta situatie orice amanunt este important.
In orice caz, discutiile despre delivery au inceput cam pe la Pasti si treaba s-a facut abia acum, in iunie.

Alesul bărcii a fost el însuși o epopee. Sebba era fermecat de un Benneteau 41, acest GibSea 43 fiind în discuții, preferința mea. Ca model vorbesc, fiindcă inițial s-a negociat pentru alt Gibsea 43, la care brokerii s-au dovedit neserioși.
Toate acestea au durat, așa cum bine spune Pelicanul, iar la ele s-au adăugat alte întârzieri ale autorităților de tot felul, lucru care a făcut ca echipa inițială să se ajusteze și ea după timpul și posibilitățile fiecăruia.
La un moment dat Sebba își punea problema dacă o aduce singur :) . Din fericire nu a fost cazul.
Am amintit toate astea, ca idee generală pentru cei care își doresc barcă și pot avea senzația că banii sunt singura problemă :)

Florio

Citat din: pelicanul din Iunie 29, 2018, 01:15:16 PM
Acest delivery, pe linga cele 1200 de mile parcurse, a fost si un periplu culinar extraordinar pentru toti cei de la bord.  Si Florio ma intreba pe whattsapp, pe la sfirsitul calatoriei, daca am slabit...  :) Totul a debutat cu primul mic dejun pe pamint francez.


Păi eu când am plănuit să particip la delivery și am făcut traseul inițial, îmi dădea pasaje lungi în carturi de 3 persoane.
Ceea ce pentru mine, nebun cu atenția trează, înseamnă ceva nesomn, efort în funcție de mare și opriri puține :)
Dar Haimanaua a și fost răsfățata mării, numai vreme faină și lejeră, vânt purtător, fără ciufuleli și ciocane pe val de prova.
De aici, trai neneacă, papa bun și mile fără probleme :)

Florio

Din entuziasmul începutului am eu câteva poze. Întâi cu Raoul, înainte de colantare.
Apoi Certificatul de Ambarcațiune, proaspăt și aburind, al Haimanalei :) .
Imediat după, o pupa frumoasă cu proaspătul nume, iar mai apoi un drapel fain și mare cât o zi de post, al României. Acolo, la pupa, unde-i este locul.
Acestea fiind făcute, băieții au virat spre restaurant, răsfăț culinar, vin roșu, cafele și voie bună :)

pelicanul

In ziua a doua, joi  07.06.2018, am inceput din nou cu un "petit déjeuner à la française", domnul capitan a  completat toate hirtiile necesare si a plecat spre casa, iar noi am plecat spre Grecia pe la ora prinzului, nu inainte de o tiganeala clasa I cu cei de la marina.

Cind sa se duca sa anunte plecarea, Sebba a fost informat ca are de platit cheiajul pe o luna de zile, pornind de la data semnarii contractului de cumparare. Nu conteaza ca ai obtinut radierea de la autoritatile franceze abia dupa doua saptamini, tu trebuie sa platesti. Din nou Raymond a fost de mare ajutor pentru ca a reusit sa medieze plata numai pentru perioada de dupa obtinerea radierii. Oricum a fost ceva exorbitant, vreo 1000 de euro. Mare atentie la negocierea tuturor aspectelor legate de plata si livrarea barcii! Eu am si acum convingerea (fara probe  ;) ) ca fostul proprietar avea oricum locul platit si ar fi trebuit sa plecam fara sa mai dam un ban, dar asta a fost ultimul tun al gastii de ingerasi inocenti din Saint Mandrier. Doar nu era sa fie tatal mai prost ca fi-su!  ;D

In sfirsit, am iesit din port pe linga fregata Duquesne (http://www.shipspotting.com/gallery/photo.php?lid=2160430), acum ruginita si folosita ca dig pentru marina Saint-Mandrier si am luat-o spre est, catre Corsica. La sugestia lui Raymond am ales traseul mai adapostit, intre Insulele Hyeres si continent, exact in zona in care are loc scena finala din romanul "The Rover" al lui Joseph Conrad (tradus la noi sub numele de "Corsarul"), in care batrinul pirat Peyrol, cu o tartana probabil identica cu cea fotografiata la Toulon, reuseste sa-i pacaleasca pe englezi si sa amine putin deznodamintul de la Abukir. Bineinteles ca zona nu mai seamana deloc cu ce era pe la 1800, acum in fiecare golfulet e cite o marina sau cite o plaja de nudisti. Raymond a avut grija sa ni le arate pe toate, si chiar a studiat atent cu binoclul toate detaliile  ;) cu toate ca ploua marunt si afara erau 15 grade. "Suffren", fratele lui Duquesne, rugineste intr-un golfulet din Ile de Levant, intr-o zona unde Raymond ne-a atras atentia ca nu e voie sa te uiti cu binoclul pentru ca e baza militara.  :)

Dupa ce am trecut si de Ile de Levant am pus pilotul automat pe 90 grade (Est curat), motorul la 2000 de ture si am intrat in monotonia carturilor de 3 ore si a celor 5,5 pina la 6 noduri pe care le-am parcurs ora de ora, cu mici exceptii, pina la final. Motorul si pilotul automat au mers ca ceasul, sa nu le fie de deochi, ajutate din cind in cind de vele, cam 30% din timp. In afara rutelor folosite de vapoare catre vreun port important, marea era complet pustie, foarte rar aparea lumina sau silueta cite unui feribot care disparea apoi rapid la orizont. Plictiseala ne era alungata din cind in cind de Raymond care venea cu cite o poanta, de mesele zilnice sau de Sebba care, profitind ca micutul Honda era cu racire pe aer, il pornea din cind in cind prin surprindere atunci cind ne faceam siesta de dupa amiaza in cockpit, "ca sa ne mentina ridicat nivelul de adrenalina si de stres si sa nu ne ingrasam prea tare".

Dupa cum se stie, mincarea la bord este extrem de importanta pentru moralul echipajului si pot spune ca "Haimanaua" a fost extrem de bine aprovizionata. Am avut in permanenta citeva feluri de brinza si citeva feluri de vin, pe alese, (doar plecasem din Franta, nu?  8) ) si in rest o mare varietate de conserve, dar si fructe si legume proaspete, oua si carne care au stat foarte bine la frigider. Bere n-am avut decit de doua feluri, Heineken si o bere corsicana "accumudata cu castagne" (asa scria pe sticla  :) ) care era preferata mea. Deserturile au fost cam monotone, aveam doar biscuiti si Nutella, pe linga cite un paharel de Metaxa.  ;) In schimb pot sa ma laud ca am reusit niste paste cu ton fenomenale, din care a mincat toata lumea cite doua portii (Raymond chiar trei  :) )
La traversarea rutei vapoarelor care ducea catre Genova am intilnit,  pe la ora 20:30, in cartul meu, un mare vapor de pasageri. Dupa ce l-am studiat bine de tot vreo cinci minute am ajuns la concluzia ca e mai bine sa reduc un pic viteza pentru a-l lasa sa treaca in drumul lui. Raymond, care era in careu si se pregatea sa intre in cart, a sesizat imediat schimbarea de turatie a motorului si a sarit in cockpit: "What are you doing?" I-am aratat monstrul din fata noastra si a inceput sa rida si sa-mi explice ca, daca nu trecem destul de aproape, pasagerii vor fi foarte dezamagiti pentru ca nu vor putea sa faca poze chiar asa de bune cu frumosul velier cu care s-au intilnit. Asa ca am revenit la viteza initiala pentru ca in mod sigur pe vapor sint si vreo 200 sau 300 de fete foarte dragute care se vor repezi la pupa si vor striga toate in cor "Raymond, , I love you!" :) Am trecut foarte aproape de hotelul plutitor, atit de aproape ca ne-a zgiltiit bine de tot valul sau de siaj, dar n-am vazut pe nimeni pe punte. Probabil erau toti la cina. :)

pelicanul

Vineri 08.06.2018 am trecut printre Giraglia si Corsica pe la prinz si am auzit de la Raymond o mica poveste despre cursa "Giraglia Rolex Cup" (https://www.rolexgiraglia.com/en/news-75/giraglia-2018.html ) Noi nu aparem in poze pentru ca aveam o zi avans. :) Am intrat apoi in marina Port de Macinaggio pe care Raymond o numea "Cap Corse" si am acostat la cheul de combustibil, ocazie cu care am vazut una din cele mai reusite manevre de acostare, facuta de Raymond dupa ce a intors barca aproape pe loc, intr-o inghesuiala imposibila.
La pompa vesti foarte bune, adica 108 litri de motorina in 26 de ore de mers continuu. Ceea ce inseamna 4.15 litri pe ora. Am vorbit cu pompagiul si a zis ca putem lasa barca acolo si sa ne plimbam vreo ora, ca sa ne completam provizia de bere si brinza. Am cumparat de aici cea mai buna brinza pe care am gustat-o in viata mea, un fel de cascaval uscat la exterior, dar cu interiorul moale, aproape lichefiat din cauza fermentatiei. De asemenea, berea cu castane care mi-a placut doar mie si din cauza asta mi-a ajuns pina la destinatie. :) Plus vreo doua feluri de vin, de asemenea foarte bun, despre care Sebba zicea ca i-a fost recomandat de prietenul nostru Roz Avel (apropos, nu l-am mai "vazut" de mult pe forum(-uri)). Periplul culinar continua!  :)

A urmat o noapte petrecuta la citeva mile est de Corsica, coborind incet spre sud in ritmul farurilor care clipeau  pe mal, fiecare cum il taia capul, de multe ori confundindu-se cu luminile diferitelor localitati pe linga care treceam. Dimineata, simbata 09.06.2018, dupa o perioada de calm plat, ne-am apropiat de iesirea din Strimtoarea Bonifacio si au urmat citeva ore de sailing extraordinar. Vint de travers 15 – 20 de noduri care tisnea din strimtoare, valuri de maxim 1 m, soare si doar citiva nori razleti pe cer. Barca se inclina pe la 10 – 15 grade, se scutura naravasa la rafale si inainta cu 8 – 9 noduri sarind peste valuri cu prova plina de spuma. O frumusete. Raymond nu statea locului o clipa, tot timpul era ocupat sa mai regleze o scota, sa se mai uite la "fumuri", sa traga de "pisica" sau de "vang". Eu cu Sebba faceam cu rindul la timona si incercam sa tinem cursul "pe manual". Timona devenise destul de "grea" pentru ca barca era cam ardenta la rafala, dar pina la urma asta era toata distractia, nu?  :)

Sailing-ul adevarat a durat vreo trei ore, pentru ca, dupa ce am trecut de strimtoare ne-am bagat intre insulele de la intrarea in Olbia si vintul a cazut de tot. Pe la ora 14 eram deja acostati in Olbia.

Olbia, o mare dezamagire. Pina ajungi in "miezul problemei" faci vreo doua ore, timp in care in fata ta se deschid golfuri dupa golfuri si cind crezi ca ai ajuns la capat mai apare un golf si tot asa. Toate aceste golfuri sint pline de culturi de midii, care la suprafata apei par cimpuri intregi de geamanduri si baloane de acostare, o priveliste foarte ciudata. Chiar si dupa ce am acostat am vazut ca portul  se continua inca mult in interiorul uscatului, dar numai pentru barci mici. Noi am gasit loc intr-o marina destul de cocheta si bine amenajata dar situata la mare distanta de zona comerciala a orasului si de orice alte puncte de interes. Dupa vreo 10 minute de mers pe jos, toropiti de caldura, am dat in sfirsit de o terasa umbrita dar ni s-a spus ca e inchis dupa amiaza si nu putem minca nimic. Ceva mai incolo, la o alta terasa, era un grup de motociclisti nemti care mincau, dar cind ne-am apropiat era vorba de niste sandvisuri scoase din vitrina frigorifica. Ne-am intors la barca si am facut ceva de mincare, dupa care ne-am despartit de Raymond care a plecat cu feribotul spre Genova si ne-am pus pe asteptat sosirea lui Stefan care trebuia sa vina pe la noua seara. Intre timp am refacut provizia de apa si am facut putina curatenie pe barca. Pentru ca se lasa seara si se mai racorise am pornit-o la plimbare si am dat de supermarketul local. Pe linga apa, piine si alte nimicuri am cumparat si doua cutii de "trippa alla fiorentina", adica o mincare de burta "ca la Florenta" care in zilele urmatoare s-a dovedit foarte buna cu paste si cu parmezan si acompaniata de un vin rose corsican.  :)

Dupa sosirea lui Stefan am hotarit ca, daca tot am platit marina, sa stam sa dormim linistiti si sa plecam a doua zi dimineata.

pelicanul

Dupa plecarea lui Raymond echipajul a fost completat de prietenul nostru Stefan din Arad, Pilgrim pentru forumisti. Pe Stefan, ca si pe Sebba de altfel,  ii cunosteam de cind cu episodul "Cu iola spre Grecia", dar nu am incetat niciodata sa ma mir de relatia lor. Nu am vazut doi oameni mai diferiti intre ei si care sa fie asa buni prieteni ca Sebba si Stefan. Sebba este un oltean inalt, foarte slab si negricios care fumeaza continuu, agitat, impulsiv, gata sa se ia la injuraturi cu oricine, tot timpul in miscare, plin de idei pe care e gata oricind sa le puna in practica. Stefan e un ardelean de inaltime medie, blond, plinut, calculat, linistit, nu fumeaza, se ghideaza in viata dupa principiul "sa fie lumea multumita" fiind gata oricind sa lase de la el ca sa mearga treaba. Ii uneste pasiunea pentru tehnica si pentru barci.  :)

Duminica 10.06.2018 pe la "opt, opt si ceva... fix" am plecat din Olbia. Din nou cimpurile de baloane, si din nou labirintul de acces in port, de data asta in sens invers. Noi sintem invatati sa vedem Corsica si Sardinia ca doua insule maricele din Mediterana, si atit. De fapt toata coasta lor (si in special zona de nord est a Sardiniei) este presarata cu "pietroaie" mai mari sau mai mici, cu golfuri si golfulete care formeaza o multime de porturi naturale si de plaje mai mult sau mai putin adapostite. Un adevarat teren de joaca pentru proprietarii de barci care au de unde alege locuri de pescuit, de regata cu vele, de plaja sau de gratar. Fiind duminica, in fiecare golfulet erau citeva barci, chiar daca era destul de devreme. Peste tot malul este presarat cu vile si vilisoare cochete, cu sau fara "iesire la mare". De altfel zona, cunoscuta sub numele de Costa Smeralda, este renumita pentru cele mai mari preturi imobiliare din Europa.

Dupa ce am scapat cu bine din labirint am pus cap compas ESE (120 grade) si am inceput sa bagam motor spre Messina, cale de 300 si ceva de mile. Daca in prima zi ne-am plictisit de Sardinia care nu vroia deloc sa dispara din pupa tribord, in ziua a doua, timp de 24 de ore, nu am vazut decit cer si apa de jur imprejur. La un moment dat "nu mai aveam semnal decit la busola" :) , dupa cum s-a exprimat Sebba. Vintul nu prea s-a aratat in zona, in ciuda faptului ca ne apropiam de Insulele Eoliene, asa ca "Grigore" a prestat zi si noapte fara intrerupere si echipajul a trecut la program de leneveala si jacuzzi (doar cu picioarele) in curentul elicei.  Marea era pustie de jur imprejur, nu cred ca am vazut trei vapoare la orizont (nici unul mai aproape de vreo trei mile) in 48 de ore.

In sfirsit, marti 12 iunie, dupa ce soarele a imprastiat putin ceata, am vazut pamint drept in fata si anume virfurile vulcanilor care formeaza Insulele Eoliene. Toate socotelile pe care le-am facut indicau sosirea in Messina seara, pe la apusul soarelui, ceea ce ar fi pus ceva probleme in gasirea unei statii de motorina. Asa ca pina la urma am hotarit sa cautam cea mai apropiata insula care sa aiba si statie de carburanti si sa acostam acolo pentru citeva ore. S-a nimerit sa fie Insula Salina si am dat peste una din cele mai cochete insulite pe care le-am vazut. Toata insula, ca de altfel si toate suratele ei Eoliene,  este un con vulcanic care se ridica abrupt din mare si satele sint pur si simplu "agatate" pe pantele muntelui. Santa Marina di Salina are doua strazi care urmeaza curbele de nivel paralel cu tarmul si vreo zece stradute foarte abrupte care se catara in sus pe deal. Si cam asta e tot. Pe strada principala abia pot trece doua masini una pe linga alta, transportul se face cu scutere sau cu furgoane din acelea pe trei roti care existau si pe la noi pe vremuri. Doua magazine de suveniruri, trei circiumi, brutarie, macelarie, doua bacanii si citeva pensiuni, cam asta e tot. Si "Albergo I Cinque Balconi" a carui fatada cu tencuiala cazuta pe alocuri nu are decit doua balcoane la strada. Probabil ca mai are trei inspre gradina... :) Peisajul e dominat de doua biserici, dintre care una chiar mare de tot, ar putea sa treaca drept "catedrala" in orice oras mai rasarit din Romania.

In port am vazut o constructie interesanta, ca un fel de pod care uneste doi pinteni ai muntelui. Spre mal se formeaza astfel citeva "balti" unde localnicii isi tin barcile mici si care sint izolate de mare printr-un prag care e accesibil doar la flux. In zona amplitudinea mareei este de vreo 60 de cm. Dupa ce am umplut tancurile cu motorina si apa am plecat impreuna cu Stefan sa mai facem niste cumparaturi si l-am lasat pe Sebba sa termine de lipit autocolantele cu numele barcii si numerele de inmatriculare. Stefan vorbeste foarte bine italiana, dar pina la urma s-a dovedit ca ne putem descurca si in romaneste. Chiar si eu l-am inteles foarte bine pe vinzatorul /proprietar de la "Biagio Frutta – Verdura" cind m-a intrebat daca vreau "pancetta affumicata salata" pentru ca "salata" in italiana nu e verde ci doar sarata. :) Si desigur ca si el a inteles foarte bine cind am mai cerut "inca trei" baxuri de bere pe linga cele doua care erau deja in cutie. :) Noi ne puneam problema cum o sa reusim sa ducem totul la barca, pentru ca se strinsese o gramada destul de maricica de provizii care trebuiau sa ne ajunga vreo 4 – 5 zile, pina la Atena. Totul s-a aranjat foarte firesc, am aflat ca transportul la barca este inclus in pret, nu e nici o problema, de altfel scria chestia asta si pe firma, dar nu observasem. :) Am platit cu cardul si am plecat si la zece minute dupa ce am ajuns la barca a aparut un negru cu un furgon din acela pe trei roti si ne-a adus totul la bord.

Pina la urma am lasat o groaza de bani pe insulita asta pentru ca ne-am hotarit sa mergem sa mincam "in oras" In drum baietii au intrat intr-un magazin de suveniruri (singurul deschis dupa amiaza) si Stefan s-a apucat sa-si exerseze italiana cu proprietara, o "bis-nonna" (strabunica) dupa cum s-a prezentat chiar ea, dar smechera si fisneata de n-aveai treaba. Eu n-am luat decit doua tricouri si alea prea scumpe dar baietii pareau hotariti sa cumpere tot magazinul. S-au ales chiar si cu o rola de nylon de pescuit cu un calamar fosforescent la capat cica sa pescuim ton pina ajungem in Grecia... :) La sfirsit, dupa o negociere dura condusa de Sebba au obtinut un discount de 4,5 euro. :) Pina la urma "bis-nonna" a fost si ea buna la ceva pentru ca toate restaurantele erau inchise la ora aia, ca si in Sardinia, dar ne-a pus ea o pila in vecini si pina la urma am mincat excelent. Paste cu cerneala de sepie, calamar umplut si frigarui de vitel. Cam scump, dar face! :) Asta e arta de a face turism (industria ospitalitatii :) ): sa jumulesti curcanul si el sa plece fericit si cu amintiri frumoase ca i-ai aranjat frizura! :)

Pina la Messina am mai facut citeva ore si pe la 21:00 deja contactam VTS-ul prin statie si, dupa ce am ajuns la concluzia ca "are antena ceva", prin telefon. Din nou ne-am inteles foarte bine cu "fratelli italiani", dupa ce Sebba i-a zis "Hotel – Alfa – India" controlorul de trafic a completat singur "OK, Haimana" si ne-a urat drum bun. Chiar inainte de intrarea in strimtoare ne-a ajuns din urma un "offshore supply vessel" care s-a pus cu proiectorul pe noi si ne-a impins in malul drept, spre Sicilia, unde am dat peste un mare anafor chiar dupa intrare. Aici erau localizate in legendele antice Scylla si Charibda si intr-adevar exista orasul Scilla pe partea calabreza a strimtorii, ceea ce localizeaza Charibda  in virtejul prin care am trecut si noi. https://en.wikipedia.org/wiki/Charybdis Cu toate ca era noapte am putut sa "ghicim" fierberea care era sub noi datorita luminilor orasului si pentru ca barca a inceput sa inainteze cam "de-a latul". Am iesit destul de usor din virtej pentru ca "Haimanaua" e o barca destul de mare. Ma intreb cum ar fi fost in zona cu o barca mica sau cu putere insuficienta. Ne-am dus apoi catre mijlocul strimtorii, in zona de citeva sute de metri latime care desparte sensurile de mers. Constantin ne zisese la telefon sa mergem pe mijloc pentru ca acolo e curentul spre sud. Pe linga maluri sint contracurenti in sens invers si traseul se foloseste doar la "urcare", spre nord. Intr-adevar, cind am ajuns in mijloc viteza pe GPS a crescut la 11 noduri (!!!) ceea ce inseamna ca viteza curentului era de vreo cinci sau sase noduri! In marele "sens giratoriu" de pe la mijlocul strimtorii barca s-a pus din nou cam de-a latul, exact in zona unde traverseaza feriboturile dar nu a aparut nici unul chiar atunci si am "tisnit" spre sud, apoi am desfasurat focul imediat cum am iesit din zona VTS, pentru ca era pacat sa nu folosim vintul vioi de nord care se pornise. Cam asta a fost strimtoarea Messina, nu la fel de inghesuita ca Bosforul dar destul de stresanta daca ma gindesc mai bine la curent si virtejuri. Cred ca urcarea spre nord e o adevarata aventura.  :)


sebba

Nicule, esti fenomenal!
O sa pun si eu cateva poze, acum ca sunt intors pe uscat, dar naratiunea ti-o las tie, e perfecta!
Simulatoare Teste ANR - http://anr.end.ro

sebba

Am pus pozele si filmarile facute de mine aici:
https://photos.app.goo.gl/MS2MJKs1pirVM3E67

Saptamana trecuta am conectat autopilotul la windvane si la chartplotter.
Acum stie sa tina cursul si in functie de directia vantului sau dupa ruta facuta sau auto-generata de chartplotter.
Simulatoare Teste ANR - http://anr.end.ro

pelicanul

Dupa Messina a urmat o noua traversada de peste 200 de mile spre est curat (90 grade), cu un vint domol dinapoia traversului si leganati de o hula lunga care venea de undeva din sud-vest. Motor, pilot automat, marea complet pustie, asa ca echipajul a trecut din nou la programul de spa si relaxare.  :) De data asta si cu program de senzatii tari: inot in mare de 3000 de metri adincime. :)

In sfirsit, joi 14 iunie, mai pe dupa amiaza, asa, am vazut Kefalonia si Zakinthos. Seara ne-am strecurat printre ele si am facut usor stinga spre Patras, de data asta cu ochii in patru pentru ca era ceva trafic in zona si se apropia si furtuna, cu ploaie torentiala si fulgere care ne-au orbit toata noaptea. Vineri dimineata pe la opt eram in Patras, acostati in cea mai distrusa marina pe care am vazut-o. Pontoane rupte, babale smulse, tevile de apa curgeau aiurea peste tot, debandada totala. La birouri nimeni, programul incepea la zece, greek style. Am intrebat citiva trecatori unde e politia portuara ca sa facem formele de intrare in Grecia. Nimeni nu stia sigur si pina la urma, dupa ce am auzit de la un taximetrist ca trebuie sa mergem vreo 5 km pina in portul comercial, am renuntat la idee si am plecat spre Corint. Chiar inainte de plecare am "agatat" din mers o autocisterna care venise pentru o magaoaie de motor cruiser si am reusit sa luam si noi vreo 50 de litri de motorina, ce-i mai ramasese pe fund dupa ce bagase in ala o tona jumate.  :)

In mod sigur statia radio "are ceva la antena" pentru ca VTS-ul de la "Patras Bridge" (zis si Rion Bridge) nu ne-a auzit decit dupa ce l-am strigat prin statiile mici, de mina. Dupa ce le-am dat detaliile barcii ne-au raspuns "OK, Haimana, you pass on the south side, one pylon right, three pylons left!" Imediat dupa pod, pe dreapta, o mare intinsura pe care era esuat un yacht de vreo 10 metri, culcat pe o parte. Din pacate nu mai am poza.
Toata ziua, pina pe la 5 dupa amiaza ne-am intrecut cu un englez (dupa accent, pentru ca il auzisem cind vorbea cu ala de la pod :) ), ca sa vedem care ajunge primul la Corint. Se pusese o mindrete de vint de pupa si tot golful ala mare (50 de mile lungime) dintre Patras si Corint l-am parcurs cu 7 – 8 noduri. Sebba se uita cam ingrijorat la catarg, pentru ca rafalele (de vint aparent) depaseau 20 de noduri, ceea ce inseamna ca vintul real era pe la 30. Marea incepuse sa se monteze, valurile se apropiau de 2 m inaltime, ceea ce e imens pentru un golf care parea foarte bine adapostit. La un moment dat englezul a disparut dupa o perdea de ploaie si nu l-am mai vazut. Cind sa rulam focul si sa ne pregatim de intrarea in canal, circ mare. S-a blocat virtejul de sus, de la coltul de funga si nu reuseam nici cum sa stringem vela. Presiunea vintului, valurile si ploaia nu ajutau de loc la rezolvarea situatiei. In sfirsit, am pus scota roll focului pe vinci si am reusit sa rupem funga focului. Pe moment nu ne-am dat seama, am observat mai tirziu ca toata funga e facuta ghem in interiorul catargului. Nea Sandu, pe Lindor, ma invatase sa nu pun niciodata scota roll focului pe vinci. "Daca nu vine la mina inseamna ca e ceva blocat!" Ar fi fost oare mai bine sa dam focul jos cu totul? Greu de spus, in conditiile date.

Canalul Corint. Discutie pe VHF (statia "de mina") cu VTS-ul. Dimensiuni barca, pavilion, port de plecare, port de destinatie, persoane la bord, etc. "Please spell again the name of the boat!" "Hotel, Alfa, India, Mike, Alfa, November, Alfa". "OK, please call again when you are half a mile from entrance!" Ne mai apropiem vreo 20 de minute si apoi incepem iar sa "strigam": "Corint Canal, Corint Canal this is Haimana, please come in, over!" de vreo trei - patru ori. Aia nimic. Reducem viteza, ca deja intram in avanport, mai strigam de citeva ori si in sfirsit auzim: "OK, Haimana, proceed full speed!" Gata, baga blana frate! :)

Canalul Corint. Construit pe la 1880, dat in folosinta la 25 iulie 1893, a fost construit de doi ingineri unguri (!), dar se pare ca nu a fost niciodata profitabil. https://en.wikipedia.org/wiki/Corinth_Canal  Asta se vede si acum, malurile fiind surpate in multe zone si zidurile de sprijin fiind aproape disparute. Totusi ramine o opera inginereasca remarcabila daca ne gindim ca a fost sapat la peste 60 de metri adincime fata de nivelul initial al solului.

Intr-o ora am fost dincolo, am platit trecerea prin canal (vreo 250 de euro, daca mi-aduc bine aminte) si ne-am pus pe asteptat cisterna cu motorina. A aparut si ciudatul  :) respectiv pe la 20:30, am facut plinul si am plecat spre Atena.

Navigatie de noapte prin rada portului Pireu. Faruri, luminile orasului si o multime de nave, din fericire toate ancorate, pentru ca s-a intimplat de citeva ori sa confund(am) cite o nava cu o cladire de pe mal si viceversa. Pe la miezul noptii m-am dus la culcare, dar nu pentru mult timp, pentru ca la 02:30 in dimineata de simbata 16 iunie am ajuns in marina Alimos din Atena. Ne-am bagat "la macarale" dupa cum ne indicase un "baiat" roman care lucreaza in zona si, dupa o manevra meseriasa a lui Sebba am reusit sa "parcam" barca cu pupa la cheu. Mie mi-a revenit "onoarea" de a trage din apa vreo 20 de metri de mooring plin de cacat (la propriu, l-am recunoscut dupa miros pentru ca era intuneric bezna  :) ), pentru a lega prova. O adevarata placere la ora trei dimineata. Noroc ca m-a mai spalat ploaia torentiala care incepuse exact cind am intrat in port si a durat exact pina am terminat manevra, adica vreo 20 de minute. M-a cam facut fleasca pentru ca n-am apucat sa ma echipez corespunzator. Cind te invirti noaptea intr-un port supra-aglomerat nu mai stai sa te uiti ca te uda ploaia, pui mina la manevra si vezi tu la sfirsit cum te usuci. M-am spalat pe miini, m-am schimbat si am adormit instantaneu in ciuda chefului cu chiote si cu bubuieli care se desfasura la vreo 25 de metri de noi, pe o goeleta imensa din lemn. Yachting frate!  8)

Marina Alimos. Yachting industrializat. Ne-am trezit pe la opt jumate si am inceput sa cascam gura la furnicarul din jur. Era simbata, zi de schimb pentru charter, si in jur cred ca se auzeau cam toate limbile pamintului. Africanii si asiaticii erau reprezentati de o multime de negri si filipinezi care faceau curat pe barci sau carau diferite provizii si echipamente incolo si incoace. Barcile erau extrem de inghesuite, acostate cu pupa la cheu dar in unele locuri erau si pe doua rinduri, cu pupa bagata intre provele celor care erau legati direct la cheu. La capetele pontoanelor se formasera adevarate "inflorescente" din barcile dispuse radial pentru a ocupa si ultimul coltisor. Cei care urmau sa inceapa saptamina de charter isi descarcau nerabdatori bagajele din masini, pe cind cei care abia terminasera tura asteptau, blazati si cam ametiti de aerul marii si al tavernelor din arhipelag ;) , sa vina controlul de final, sa predea barca si sa plece acasa. Dupa ceva mic dejun ne-am hotarit sa facem o tura de cartier ca sa ne mai improspatam proviziile si apoi, pe la 10 si ceva, am observat ca macaralele de linga noi incep sa se cam puna in miscare. Aveau de scos citeva barci din apa si noi eram in plus pe acolo, asa ca l-am debarcat rapid pe Sebba si am intins-o.  :)

https://drive.google.com/open?id=1knLDARpu8e-pZF1MtaALA9A0dzdOr0hP
https://drive.google.com/open?id=1ciUsm_BLsCmk5Km5ifXSJA5QXB1rdDf1