Delivery Galati to Limenaria

[Razvan Evergreen]

Venise si Settembrini si acostase la pontonul de pasagere seara. Dimineata era langa noi E alta poveste. Sper sa o zica Pelicanul.

Bogdan, urmarim povestea cu interes!

[Bogdan]

Multumesc! Trebuie sa ma ajunga din urma Nicu (m-am ambalat), ca doar suntem echipaj! Fiecare cu povestea lui...nu se pupa cu conceptia mea de skipper, atat timp cat am fost pe aceeasi barca. Zic si eu!

[pelicanul]

Dupa ajungerea la Limanu am luat o pauza de vreo saptamina ca sa incercam sa gasim un al treilea pentru completarea echipajului. Nu prea erau voluntari dar pina la urma a aparut de undeva de pe Facebook  un baiat (Florin) care "a mai fost pe barca cu Vova"  . OK, gata, in week-end plecam.

Dupa ceva reparatii si o aminare de o zi sugerata de capitanie, plecam in sfirsit spre Varna. Aminarea sugerata de Capitanie era de vreo doua - trei zile, dar oricum am fi invirtit-o tot de "near gale warning" dadeam. Barca sta foarte bine pe vint de 20 - 25 noduri, face 6 noduri constant cu virfuri de 7.  Vintul insa este in crestere, din sector estic si ne baga niste valuri de travers de toata frumusetea. Florin isi ia rolul de "super cargo" foarte in serios si dispare in cabina prova incepind cu ora 21, dupa ce ne anuntase ca habar n-are sa tina cirma  . Raminem tot la "trei ore cirma cu trei ore somn", exact ce vroiam sa evitam. Barca nu are pilot automat si nu am reusit sa o echilibram destul de bine ca sa putem lega echea. La miezul noptii, dupa ce ies din cart, imi dau seama ca e imposibil sa dorm in cabina. Pendularea continua a barcii ma arunca din pat, desi este mult mai regulata si mai lenta datorita velelor. Trosniturile care se aud continuu pe diferite tonuri din toate ungherele mobilei nu ma ajuta deloc si in plus de asta scrumbia pe care am mincat-o inainte de plecare da semne ca vrea sa se revada cu suratele ei din mare. Ies afara si ma cuibaresc cumva in cockpit, ale carui banchete sint ceva mai largi decit cusetele din careu. Cu o mina infasurata in jurul unui vinci sper sa nu ajung peste bord. Dupa inca o jumatate de ora eliberez in sfirsit scrumbia in mare. Bogdan ia hotarirea sa mergem la Varna si eu nu pot decit sa fiu de acord. Reusesc sa gasesc cursul spre Varna si imediat dupa aceea Navionics -ul de pe tableta isi da duhul  . Mergem doar dupa compas si apoi intrarea in Varna o fac din amintiri si urmarind un cargou care ne depasise in ultima jumatate de ora. Noroc ca era deja pe la mijlocul diminetii. In Varna am dormit apoi toata ziua si noaptea urmatoare cu mici pauze pentru instalarea unui Navionics bun pe telefonul lui Bogdan si pentru citeva beri si o gustare la o terasa din port. Florin e genul de om care si daca l-ai parasuta in Kalahari ti-ar gasi in cinci minute cea mai buna terasa din zona  . Cit timp eu si Bogdan am dormit a avut timp citeva ore sa umble prin Varna si deja stia programul concertelor de pe plaja si meniul tuturor circiumilor din zona, asa ca "Happy Grill -ul" pe care ni l-a recomandat a fost foarte OK

PS Am mai pus citeva poze, ce n-am reusit ieri.

[Bogdan]

Nu aveam incotro, pentru ca Nicu vomita si plamanii din el in reprize. Desi nu am avut niciodata rau de mare, nu pot trece cu vederea suferinta unui coleg si cea mai buna solutie pe care o vad este aceea de a acosta in cel mai apropiat port. 
Scartaiturile mobilierului incepusera sa-si faca aparitia in dimineata in care am ajuns aproape de Mangalia, datorita valurilor ceva mai marisoare. Datorita vechimii, lemnararia a lucrat in timp si uscata/umeda fiind a inceput sa "scanceasca". Nestiind fenomenul, nu ma ocupasem de acest aspect la Galati in timpul pregatirilor. Ulterior am verificat daca au aparut lufturi mai mari la imbinari, insa nu a fost cazul. De verificat, daca voi intari cu coltare din lemn cu epoxi vor mai persista zgomotele, desi cred ca ma complic inutil. Am intrebat pe forumurile proprietarilor de Vega si se pare ca toate fac cam asa, mai mult sau mai putin. Unii au inlocuit absolut tot interiorul, insa eu cu siguranta nu o voi face.
Pilot automat nu am. Unul. Am doua. Unul nu merge deloc iar unul merge cand vrea el. Si atunci consuma o galeata de curent. Oricum nu faceau fata pe valurile alea. Cel mai bun este elasticul ( se zice), insa noi am luat coarda de 3 lei de la Carefour si si-a dat obstescul sfarsit destul de repede. Oricum, am incercat si nu am reusit.

Continuand...
Dimineata urmatoare ne-am trezit destul de devreme. Florin disparuse deja si uitandu-ma la Nicu am ridicat amandoi din umeri. Nu avea rost sa ne intrebam unde e. Am inceput sa verificam prognozele si aratau identic cu cele din zilele anterioare. Ba mai mult, intrarea in Bosfor arata "deranj" cu vant maricel de est.  Il intreb pe Nicu ce decizie a luat. Eu luasem decizia, inca de la plecarea din Limanu, de a continua drumul pana la destinatie chiar daca ating limita extrema a ambarcatiunii. Urasc sa ma intorc din drum si pana acum nu am facut-o niciodata.  Variantele erau urmatoarele:
1. Lasam barca in marina Varna pana prognozele aratau mai bine, iar asta insemna cel putin o saptamana sau 10 zile, cu consecinta sa continui voiajul cu altcineva intrucat Pelicanul avea alt program ( fapt ce nu ma incanta ),
2.Mai stationam cateva zile in Varna, dar nu aveam garantia ca vantul scade macar la 20-25 kn,
3 Continuam voiajul cu altcineva  ( nu va ganditi la Florin). Ma gandeam sa il sun pe un amic care isi pierde vremea pe la Capitania Zonala Galati si care ducea de mult dorul unei noi aventuri.
Dupa o consultare scurta cu nea Sandu ( Domnul CDT Alexandru Tudor) Pelicanul decreteaza: Hai sa mergem! Nea Sandu ne recomandase sa o luam costier si daca vedem ca se impute treaba, sa ne bagam la adapost. Sfatul nu era rau, dar nu este specific nici mie nici lui Pelicanu sa nu o luam pe direct. Open sea.
Fericit de decizia luata de Nicu, ma reped la toaletele marinei sa ma fac baiat frumos ( n-a reusit mama, eu macar o dreg cumva) stiind ca vreo 2-3 zile nu mai pup privilegiul asta.
Marina Varna e mica. Daca nu ar avea o conexiune cu portul mare, ai zice ca e o piscina de dimensiuni apreciabile. Cateva ambarcatiuni agatate la mooring si ceva mai multe pe mal la reparat, creaza o imagine de marina de cartier din tarile cu traditie. Pe cheul de nord se afla o cladire in care isi are sediul administratia ( formata din Tony - omul care o administraza efectiv si ghereta paznicului), toaletele insalubre cu dusurile care functioneaza pe ghicite, iar la etaj un bar dechis dupa un program strict secret. Portul mare in schimb arata bine. Cheul este frumos amenajat pentru promenada si multitudinea de restaurante si cluburi creaza o atmosfera placuta, mai ales seara.
Dupa improspatarea de dimineata, ma duc sa schimb bani pentru ca marina nu accepta plata cu cardul. Pretul per night e dupa fraier. Depinde cu ce barca vii, cum arati si cum vorbesti. Pe mine m-a costat 16 leva doua zile. Apreciati si voi.
Asa ca ma duc la duty free sa imi iau tigari, ocazie cu care ma intalnesc...cu cine credeti? Cu Florin! Haladuia prin zona, luand pulsul. Ii spun ca plecam si sa fie in 15 min la barca. Anunt si Politia de Frontiera sa vina in marina ca vrem sa plecam in 30 de min si dam mola repede ( sa nu se razgandeasca Pelicanul ) nu inainte de a da un jet de apa pe barca si de a descarca Navionics-ul  pe telefon ( platit).
Motorizam pana aproape de iesire din golful Varna si ridicam velele. June se aseaza frumos pe drum si ne creaza o stare de bine. Vremea impecabila, nici un strop de nor, valuri pana in jumatate de metru. O incantare! Nu e facuta sa mearga pe motor, decat la nevoie . Pe vele...e altceva! Chiar si cu un colt de foc acolo!
Pe la ora pranzului, il rog pe Nicu sa procedeze la crearea unei capodopere culinare marca proprie, constand in omleta cu de toate, barca fiind dotata corespunzator cu toate cele necesare in materie de mirodenii si nu numai. Marturisesc ca a fost o incantare! Starea de spirit datorata continuarii voiajului in formula initiala, vremea foarte buna si mancarea delicioasa gatita de Nicu, ne-au dat tuturor ( cred) o stare de bine. Greul, abia urma sa vina.
Seara se lasa incet si frumos peste mare. Intalnim nave de pescuit cu plasele lasate si care nu stim ce vor, dar le ignoram, fiind nesemnalizate corespunzator si ne continuam marsul. Cartul de la miezul noptii ii revine lui Nicu. Marea se schimba rau si da semne sa fiarba. Incepe sa se adevereasca prognoza pe care o vazuzem la Capitania Mangalia si pe care o vazuse si Nicu in Varna.
Ma trezesc la ora 3 si intru in cart. Nimic deosebit, tinem cursul imi spune Nicu! Deja valurile cresteau si vantul se intetea. Pe la 4 dimineata, Garda de Coasta turca anunta niste exercitii militare in zona, pe care le ignor cu aceeasi nonsalanta si continui drumul. Vad miscari de nave militare dar la ceva distanta travers babord. Nu deranjez, nu ma deranjeaza! Nu a durat prea mult si valurile au inceput sa creaca, vantul undeva la 35 kn, iar velatura era toata sus.  Nu facusem tertarole la randa, desi am trei randuri. Mea culpa! Again! Reglez din scota ghiului si incerc sa reduc focul. La 6 dimineata "alergam" cu 8-9 kn pe valuri de 4-5 m si focul lua apa la a doua cusatura, inclinarea barcii fiind undeva la 30-35 de grade. Ma durea deja umarul drept pentru ca toata greutatea barcii statea in eche in incercarea mea de a o tine pe curs si a prinde tot vantul in panze. Avantajul mare a fost ca am plecat din Varna si atacam valulurile de est la un unghi acceptabil. De fapt, cam zburam pe ele.
-Pelicane, uite ce zboara ! ii zic, vazand ca este semitreaz in cabina.
-Da'si tu... bagi viteza la greu! vine replica.
Mi se face foame, leg echea cu o saula aflata la indemana si cobor sa imi iau un pachet de covrigei. Cand sa-l desfac, sprayhood-ul caruia ii apreciasem utilitatea, m-a tradat si tot cocpitul a fost inundat de un val. Gata cu covrigii si cu gluma. Valurile incepusera sa creasca sensibil. Nicu sesizeaza situatia si vine in cocpit, spunandu-mi: Sunt foarte obosit! Il inteleg pentru ca nu prea dormise.
Mai avem vreo 35 nm pana la intrarea in Bosfor. Suntem in open sea si incepe sa vedem cargourile ce asteapta cuminti permisiunea de intrare in stramtoare. Noi nu o vedem datorita valurilor din ce in ce mai mari. Observasem o regularitate, la 3-4 valuri de 4-5 m venea un mastodont de 6-7 m ( ma raportam la cruceta catargului). Deja Nicu era nervos la culme. Eu... fumam!Ii spun clar si raspicat: Nu ma pune sa tin cursul, ca nu pot pe valurile astea!  O sa nimerim noi intrarea! Nicu, skipperul de fapt,  isi intrase in drepturi. Marturisesc ca nu am simtit barca sau echipajul, ca fiind in pericol  nicicand!
Intr-un sfarsit vedem podul si tinem cap compas malul de est, ca deriva de vant si curent sa ne duca pe malul de vest. Vreo cateva nave de mare tonaj isi fac simtita prezenta la intrare si cu calm il rog pe Nicu sa ne vedem de treaba noastra si nu de a lor.
Pe la ora 14, isi face aparitia pe punte Florin.Nu iesise din cabina de mai bine de 12 ore! Se aseaza pe pupa si ii recomand sa se uite in spate de unde venea un val urias. Nu am putut sa il fotografiez dar va asigur ca fata de om mai disperata nu am vazut. Mint! A mea a fost cand Nicu a zis: Am nevoie de un voluntar sa schimbe pavilonul de curtoazie! Uitasem pe cel al Bulgariei si trebuia schimbat cu cel al Turciei. Intrucat singurul voluntar puteam fi doar eu pe valurile alea, m-am bagat sa schimb steagul. N-am reusit decat sa strang pavilionul de Bulgaria.
Intram in Bosfor si marea se calmeaza oarecum. Strangem velatura si motorizam printre  barcazurile ce traverseaza fara noima, un paienjenis de barci, yachturi, ferry si alte barci si dincolo de propunerea de a ancora pentru o noapte, stabilim sa tragem in Atkoy Marina. De ce? De ce nu?! Ajungem in jurul orei 6 seara si chemam prin statie (CH 73) asistenta care ne conduce catre berth place, luandu-ne imediat cei 104 euro pentru 2 zile.
Inutil sa mai povestim ca Florin a disparut in secunda doi, de la bord!

[Bogdan]

Poze:

[bobinuta]

Super povestea, oameni buni!
Si felicitari pentru convingerea cu care ati realizat croaziera, citesc si nu ma satur 
Bravo voua!
N-ar strica sa adaugati si cateva filmulete, daca aveti.

Cu bine,
Cezar

[Bogdan]

Dormitul in reprize a cate 3 ore, numai odihna nu e! Eram destul de obositi si arsi de soarele de august.  Marea ne-a pus serios la incercare rezistenta fizica, iar pe un pocket cruiser lucrurile astea sunt mult amplificate prin comparatie cu un drum similar facut cu un velier de minim 36 ft ( spre exemplu).
Ma apuc cu Nicu sa organizam lucrurile pe barca, deranjate de "cataratul" pe valuri, iar intre timp apare si Florin cu noutatile. Omul stia toate terasele, unde sunt dusurile, supermarketul, etc. 
Deja se insereaza si plecam catre dusuri, insotiti de Florin. Interesant a fost ca reprezentantii marinei, ne-au luat banii, ne-au dat factura si contractul dar nu ne-au dat nicio cartela de acces la poarta si dusuri, asa ca a trebuit sa apelam la personalul de securitate sa ne deschida. Cand plecam de la dusuri, observam ca Florin disparuse din nou. Ne obisnuisem deja cu el, asa ca ne-am retras la barca sa pregatim cina. Cumparasem din Mangalia o tona de mancare si pana in Istambul doar ciugulisem ceva, asa ca ...
Apare si Florin cu un bax de Efes rece, fapt ce ne-a facut sa ii fim recunoscatori.
-Nu mergem sa mancam pe mal? intreaba Florin.
-Nu, ii zic! Suntem obositi si nici nu avem intrarea facuta in Turcia. Mergem maine la administratia marinei si vedem ce si cum .
Noaptea ne-a surprins stand la taclale pe punte, cu cate o cutie de Efes in fata, depanand impresii despre comportamentul barcii si despre ziua de maine. Trebuia sa repar luminile de navigatie care, din cauza faptului ca June a mers cu prova in valuri la propriu, a intrat apa in ele si ardeau siguranta. Nicu stia o strada cu magazine de accesorii pentru ambarcatiuni si mi-a propus sa cumpar lumini de rezerva cu baterii, pentru orice eventualitate.
Dimineata ne anunta o zi torida. Si asa a si fost.
Nicu propune sa mergem mai intai la administratia marinei ( asa ne recomandasera si baietii cu RIB-ul, care ne-au acordat asistenta la intrare), fapt pentru care ne-am infiintat in corpore sa vedem cum decurg "ostilitatile" pe perioada stationarii. Reprezentantul marinei, fara prea multe discutii, ne spune clar: Daca vreti sa mai ramaneti in marina, trebuie sa faceti intrarea in Turcia!  Stai dom'le, zic eu, ca nu iesim din marina si maine dimineata plecam! Nu si nu, ca trebuie facuta intrarea, pune mana pe telefon sa vorbeasca cu agentul. Ce agent? intreb eu, facand-o pe prostul. Pai va trebuie agent sa va rezolve cu documentele. Cat costa? intreb. Doar 350 euro, zice individul.
Bai, esti nebun! Cred ca nu stii ce pot eu sa fac cu 350 de euro o noapte!
Ce sa mai tura vura, omul ramane neinduplecat. Ca sa sting cumva conflictul, ii zic ca mergem in magazinul marinei pentru piese si dupa aia plecam. OK?! Ok, zice turcul. Si lasa agentul ala sa se odihneasca ca noi nu vrem sa il deranjam pe caldura asta, ii zic.
Plecam de la administratia marinei si baietii ma intreaba: - Ce facem? Mergem in oras?
-Eu nu merg ca am de reparat luminile la barca. Duceti-va voi ! Si luati lampi de rezerva, va rog!
Ma apuc sa desfac lampile dupa ce pleaca baietii, le curat, scot sarea din ele si fac proba. Evrika! Works fine! Le bandajez cu banda izolatoare rezistenta la mediul marin si UV si astept trupa din oras sa ma laud. Beau o bere rece ( da, lada frig a mers foarte bine) si imi fac si o cafea la ibric, ca tot ma imprietenisem cu aragazul.
Se intoarce gasca, imi transmit ca am fost fraier ca nu am mers cu ei ( de parca nu stiam), imi impartasesc impresii  fata de cum au gasit orasul de la ultima vizita si imi predau lampile proaspat achizitionate.  O mai lingaim pe langa barca sa treaca timpul si seara Florin ne recomanda unul din restaurantele de langa marina, unde , pana la urma am si mancat serios.  Dupa cina, am plecat la o plimbare prin Istambul, ca tot aveam viza de intrare pe pasaport. Ma rog, Istambul, doar cartierul invecinat Bakirkoy, unde tiganeala era la ea acasa. Intorsi la barca, Florin se baga la somn, iar eu cu Nicu ne facem mila de sticla de whisky ramasa rezerva, depanand povesti pana tarziu in noapte.

[pelicanul]

"Cel mai plictisitor mod de a muri de frica este intr-o furtuna pe mare." Joseph Conrad

Plecarea din Varna a fost intr-adevar aproape pe calm plat insa odata cu apusul soarelui vintul a devenit din ce in ce mai teapan. Din ce imi aduc eu aminte randa era tertarolata si vintul era un NE, putin dinapoia traversului. De altfel, vintul era exact pe directia intrarii in Bosfor, n-am scapat de el decit dupa ce am trecut de Buyukdere. Dar mai e pina acolo...

Barca mergea minunat si, cu toate ca valurile erau din ce in ce mai mari, chiar reuseam sa navigam, sa tinem cursul. Nu aveam un clinometru propriuzis insa compasul montat in peretele cabinei avea niste gradatii pe lateral si jos, un fel de simulacru de clinometru, si puteam sa apreciem destul de bine inclinarea barcii. N-a depasit niciodata 35 de grade, ceea ce abia baga copastia de sub vint in apa, asa ca nu aveam emotii excesiv de mari. Focul si sprayhood-ul erau ude leoarca de la stropi, dar in cockpit era destul de bine. Acum, privind retrospectiv, imi dau seama ca ne-am cam fortat norocul, vorbim totusi de o barca de vreo 40 de ani vechime. Si valurile alea mari abia urmau...

In cartul lui Bogdan simteam ca dorm din ce in ce mai comod pentru ca, fiind in cuseta de sub vint, barca se inclina din ce in ce mai tare pentru ca vintul devenea tot mai naravas. La un moment dat nu mai era nici un pericol sa cad din pat pentru ca deja dormeam pe raftul de linga cuseta. Dupa o bucata de somn foarte odihnitor am inceput sa ma trezesc pentru ca simteam ca barca are viteza din ce in ce mai mare, dar din cind in cind se poticnea in cite o spinare de val si tremura din toate incheieturile. Atunci a fost momentul cind i-am spus lui Bogdan ca o cam alearga si sa mai dea drumul la scota randei. Parca tot atunci am mai tras un pic de roll foc insa nu prea vroia sa vina, presiunea vintului era imensa chiar si cu scota slabita.

S-a  facut ziua si am inceput sa apreciem mai bine inaltimea valurilor. Nu stiu daca aveau chiar sase metri dar in valea dintre valuri velele erau cam mascate si nu mai vedeam nimic in jur, nici macar super-tancul care era la mai putin de o mila de noi. Cind eram pe val venea si rafala si barca accelera brusc si devenea foarte ardenta. Din cind in cind reuseam sa stam pe val mai mult timp si depaseam lejer 10 noduri. De pe val vedeam deja podul de la intrare si super-tancul care mergea in paralel cu noi, astepta pilotina si remorcherul ca sa treaca prin strimtoare. Cind magaoaia de petrolier era intre valuri nu i se mai vedeau decit ultimele doua etaje ale castelului.

Ultima ora de manevre pentru a ne incadra pe axul intrarii a trecut cel mai greu, totul parea ca se desfasoara cu incetinitorul. Cind in sfirsit ne-am mai apropiat de pod valurile au inceput sa mai scada, dar vintul se mentinea deosebit de puternic. Am reusit cumva sa dam jumate de randa jos si sa o legam infoiata pe ghiu si am pastrat focul rulat cam jumate  pentru ca vintul era acum exact din pupa, dupa cum spuneam. Tot cam atunci Bogdan s-a oferit voluntar sa schimbe pavilionul, ca sa nu ne impuste turcii.

Initial ne gindisem sa ancoram la Buyukdere si sa luam o pauza, dar cind am vazut ce ancora si ce lant are barca am zis ca, pe vintul ala, n-avem nici o sansa. Ancora era un fel de Fortress din aluminiu, nu cred ca avea trei kile, iar lantul... Cred ca am vazut lanturi de aur mai groase la gitul cocalarilor de pe plaja de la Mamaia... Am trecut pe sub pod cam odata cu prietenul nostru tanchistul si am remarcat ca pilotina si remorcherul nu trecusera de pod inspre larg, insa chiar si acolo in strimtoare pilotina salta pe valuri ca un dop. Parca ne priveam in oglinda...

Dupa ce am renuntat la ideea cu ancorarea am luat Bosforul la pas, diesel, cu vreo patru - cinci noduri. Noroc ca vintul era din pupa si pacat ca a trebuit sa stringem focul. Navigatia cu vele este interzisa in strimtori. Bineinteles, cu exceptia baietilor de la Bosphorus Cup http://www.bosphoruscup.org/en/participants.php , unde a participat anul asta si echipa Set Sail, in premiera pentru un velier romanesc.

Atakoy Marina, banii jos, ochii la usa. Baietii profita ca sint cel mai aproape de centru (tot trebuie sa mergi jumate de ora cu autobuzul, da' orisicit) si au pretul cel mai mare si se si extind, ceea ce inseamna ca le merge. Daca mai ajung vreodata cu barca pe acolo promit sa merg in marina Fenerbahce si in insule.

Istanbulul parca nu la fel de aglomerat cum il stiam, dar in orice caz foarte ieftin. Lira a scazut mult si asta vara tocmai fusese un astfel de soc si preturile in lire nu erau inca toate aliniate. Am mincat pe saturate trei oameni la unul din cele mai fancy restaurante din marina cu mai putin de 90 de lei (echivalent in lire). Mi-aduc aminte ca acum citiva ani ni se parea scumpa si bodega de cartier de linga hotel si ne-am mutat la impinge tava... Bineinteles, cheiajul era in euro, 104 mai precis, si nu aveau nici rest de la 110...

Cam asta a fost Istanbulul, din nou fara viza de intrare, dar bineinteles ca n-am ratat baclavalele, kaymak-ul, crema de fistic, kebabul si zeama de muraturi. Atentie, in ordinea in care le-am scris! Am ratat pestele in piine (chiar nu mai mergea ) dar in schimb am mincat sarmalute in foi de vitza cu carne de oaie si cu iaurt. O minunatie!

Pozele miine ca iar nu prea merg.

[Bogdan]

Da, mi-am amintit! Am facut prima tertarola dupa ce am plecat din Varna, chiar pe drum.
Si barca la 40 de ani e numai coapta !   Daca ma gandesc bine, e de o seama cu nevasta-mea ! Ce ai vrut sa spui cu norocul, ca ma intereseaza?!

[pelicanul]

Da, mi-am amintit! Am facut prima tertarola dupa ce am plecat din Varna, chiar pe drum.
Si barca la 40 de ani e numai coapta !   Daca ma gandesc bine, e de o seama cu nevasta-mea ! Ce ai vrut sa spui cu norocul, ca ma intereseaza?!

Nu vreau să discut pe forum despre nevestele prietenilor. 

[Bogdan]

Plecarea din Istambul am facut-o  in jurul orei 9, manevra de iesire fiind influentata de starea mea de mahmureala. Asa ca Nicu, a strigat la mine: - Ce faci? Muta echea in bordul celalalt ! Realizez intr-un tarziu ca are dreptate si iesim catre statia de alimentare cu carburant aflata la intrarea in marina. Alimentam o canistra cu 20 l de motorina, achit si punem pe drum.

Marmara se anunta relativ calma, cu un vanticel moderat. Dupa mai bine 2 ore de mars costier, inca vedeam cladirile din Istambul. Se construieste in draci si inghite treptat toate asezarile micute din jur. Aeroportul Ataturk, ne confirma ca este un nod de trafic aerian, pentru ca la fiecare 5 minute decola si ateriza cate o aeronava.

Apare si vantul bun, fapt pentru care ridicam velatura si June face ce stie ea mai bine: sa mearga frumos sub vele. Mergem la limita dreapta a schemei de separatie a traficului fiind atenti la navele de mare tonaj sa nu incomodam. Marmara este destul de aglomerata si necesita o atentie sporita. Atunci am simtit cel mai mult lipsa celui de-al treilea membru din echipaj, pentru ca Florin nu ne-a ajutat nici macar la veghe pe timp de noapte.  Nimic de semnalat in marsul de noapte, atat doar ca la un moment dat vantul a cazut de tot si a trebuit sa motorizam, aspect care pe mine ma deranjeaza teribil.

Intram in Dardanele la orele amiezii. Stramtoarea nu este atat de aglomerata ca Bosforul, ba prin comparatie as putea spune ca e chiar libera.  In dreptul localitatii Galliopoli senalul se ingusteaza foarte mult datorita unor lucrari hidro balizate corespunzator. Ma incapatanez sa nu respect culoarea geamandurilor si la un moment dat auzim un zgomot cadentat la motor. M-am ingalbenit!  Revin asupra hotararii si ocolesc balizajul in mod regulamentar.
Nicu se prinde primul de sursa zgomotului: -Voi auziti soneta care lucreaza? Dupa fiecare bataie, se aude un sunet in motor!Ne concentram auzul si ne miram la culme de fenomen. Interesant cu se transmite zgomotul cu vibratii direct in piesele metalice ale barcii.

Ii las pe baieti sa se odihneasca si dupa ce iesim din Canakkale, hotarasc cu Nicu sa umplem rezervorul cu motorina. Ma hotarasc sa pun motorina cumparata din Istambul si aveam sa regret enorm decizia. Auzisem ca tot carburantul este de proasta calitate in Turcia, dar nu ma asteptam sa fie chiar in halul asta. Iesim din Dardanele si punem cap compas Gokceada si pentru ca vantul ne permite, ridicam velatura cu randa la prima tertarola.

Egeea este putin agitata cu valuri de aproximativ 1m, dar mergem foarte bine cu 5-6 kn. Spre seara tarziu, vantul chiar se inteteste si crestem si viteza la 7 kn cu varfuri de 8 kn.  Ocolesc, in cartul meu de la miezul noptii, prin sud insula Gokceada si aproape imediat cade vantul drept pentru care pornesc motorul si constat ca nu prind o viteza mai mare de 3 kn. Nici nu schimbam bine cartul ca Nicu ma trezeste si imi spune: -Avem o problema! Motorul este turat dar viteza este o kn.
Buimac de somn, incerc sa ma dezmeticesc si ii spun: pot fi 2 situatii: 1. am pierdut elicea si 2.nu mai culeaza inversorul.

Desfac capacul din punte si incep sa ma joc cu mansa de cuplaj inainte inapoi sa vad ce si cum cupleaza. Incerc si manual pe direct in cutia inversorului, ma uit la linia axiala care se invartea si nu ramane decat concluzia ca am pierdut elicea. Nu avem incotro si oprim motorul. Si ca sa fie totul complet, nici lumina de catarg nu a mai vrut sa mai functioneze. Lampile de navigatie n-au rezistat nici ele prea mult cu tratamentul meu, asa ca singura lumina ramasese cea de la mijlocul catargului, pe care ne hotaram sa o aprindem. Intre timp un cargou vine cu viteza din pupa si il semnalizam cu lumina intermitenta a unei lanterne de mana. Nu mai era timp sa ne anuntam pozitia prin statie.

Ramanem in deriva si ...asteptam vantul. Asta e !. M-a deranjat teribil situatia asta cu motorul. In plus, nici faptul ca luminile de navigatie nu le-am izolat corespunzator, ma cam rodea. Si bomboana de pe tort: am ramas si fara bere la bord! Incercam sa ne folosim de orice firicel de vant si iesim din latura vestica a insulei Gokceada, moment in care apare si vantul. Dar vant serios, 20-25 kn care ne duce pana aprope de Samothraki care bineinteles ne protejeaza de... vant. Iar deriva, iar cu focul cautam fiecare adiere de vant si dupa ce iesim putin din dreptul ei, prindem un vanticel bun.

Obosit si necajit de situatie, il las pe Nicu la eche si ma duc sa trag un pui de somn. Nu am respectat carturile pentru ca nici nu aveam cum datorita situatiei. M-am trezit datorita valurilor. Marea agitata, cu valuri de 2 m si vant bun. Ne apropiam de Thassos si il intreb pe Nicu: - Ce facem? Il sun pe Florio sa ne ajute? Poate vine si ne remorcheaza! Nicu imi confirma ca e matinal si sigur nu il deranjez la ora 8 ( omul in concediu cu familia, totusi) si Florio imi spune ca este la 80 de mile de locul unde trebuia sa ajungem, asa ca nu avea rost sa se deplaseze atat timp cat noi mai aveam vreo 25 nm pana la destinatie. Ne recomanda acostarea pe vele, asigurandu-ne ca marina Limenaria este libera de obicei si nu vom intampina probleme.

Il sun pe Calin si imi trimite numerele de telefon ale lui Tony si Nikos. Sunt in Limenas si va ajuta ei, imi zice Calin cu calmul sau bine cunoscut. Ajungem cu mare greutate in apropiere de Limenaria datorita vantului schimbator si ciudat si revin cu un telefon apelandu-l pe Tony. Si acum urmeaza o faza demna de cascadorii rasului:
-Tony suntem la o mila de port! zic.
- Eu sunt pe cheu si nu va vad! spune Tony.
-Nu ai cum ca noi vedem cheul! Stai sa ti-l dau pe Nicu la telefon, poate sunt eu tampit si nu inteleg.

Din conversatia lui Nicu cu Tony, a rezultat ca el era in Limenas iar noi in Limenaria. El in nord si noi in sud vest. Nicu se enerveaza la culme si imi zice:
- Bai, Limenas crezi ca e tot aia cu Limenaria? Ei sunt in Port of Thassos!
- Nu mi-a zis nimeni de Port of Thassos! zic. Altfel, imi dadeam seama ca sunt in nord.
-Numai, gata, tragem aici ! decreteaza Nicu si nici eu nu mai voiam sa aud de mars catre nord.
Nici daca imi propunea sa mergem in Limenas, nu mai voiam. Soarele care ne ardea groaznic, starea de nervozitate datorata problemelor tehnice si stresul ca trebuia sa acostam pe velatura, ne taiase orice chef de a mai continua catre Limenas.

Intrucat nu mai facusem acostari pe vele, il las pe maestrul Pelicanul sa se ocupe, asigurandu-l cu toata sinceritatea ca nu e o problema daca barca sufera vreo avarie cu ocazia manevrei. Ma duc in prova, pregasec saula si simulacrul acela de ancora cu lant ( ulterior am rezolvat prin achizitia unui lant de  10m si 10 kg greutate) si ma pregatesc sa invat manevra de la Nicu. Anticipam directia vantului la acostare si pentru ca era vant de larg folosim doar focul. June intra majestuoasa in marina Limenaria, Nicu o apropie de cheu si elibereaza scota focului, moment in care sar pe mal si o asigur de prova. Nu realizez cand a sarit si Nicu si i-a cerut legatura de pupa lui Florin, cert este ca pana sa asigur cat de cat prova, Nicu legase pupa. Desi corpul a avut un mic contact cu cheul de acostare in zona prova, nu a rezultat nicio zgarietura. Il felicit cu drag si sinceritate pe Pelican, nu atat pentru manevra facuta cat pentru faptul ca am vazut cum se procedeaza. ( Asta inseamna scoala pe yola fara motor !)

Lasam toate vraiste si ne repezim la prima terasa de pe mal sa radem o bere. Doua, trei. Ne hoataram sa mancam specialitatea zonei, repectiv branza feta si caracatita la gratar. Portii foarte mici si foarte scumpe. Inutil sa mai spun ca romana e limba oficiala a zonei. Dupa masa, il intrebam pe Florin: - Ziceai ca stii tu cu ce plecam de aici?  Florin ne transmite ca rezolva el si aranjeaza plecarea, fapt pentru care dispare instantaneu.

Marina Limenaria, este in constructie de aproximativ 2 ani. Se lucreaza in ritm extrem de lent si nu da semne ca prea curand va fi complet operationala. Cu toate astea, vechiul port pescaresc s-a transformat radical prin extinderea cu noul cheu, dimensiunile marinei fiind astazi apreciabile. Facilitati nu exista deloc, dar pentru mine nu era un neajuns. De altfel in tot Thassos-ul nu exista nicio marina cu facilitati cat de cat. La 3 km este un camping si poti accesa serviciile lor, pentru o suma oarecare, banuiesc. Limenaria este orasul ( localitatea mai bine zis) cel mai important din insula dupa Limenas, aflat la o distanta de 37 km unul fata de celalat pe rutier. Pe latura de nord a marinei este strada cu taverne iar in spatele acesteia, o straduta plina de magazine cu chinezarii, in care poti casca gura 5 minute maxim si poti pleca cu mana in fund. Mai este cate un magazin cu ulei de masline si miere de albine, avand preturile comparative cu gramul de aur. In general, eu am asemanat aleea cu una din Eforie Nord, la o scara putin ( foarte putin) mai decenta. La 50 de metri de marina este cel mai aprovizionat supermarket cu preturi decente, asa ca daca veti poposi cu barca'n zona vi-l recomand. Vanzatoarea este de kinograma cu engleza ei, pentru ca la casa de marcat dupa ce achiti, te intreaba cu o voce grava: "Do you want a bug?" . In loc de bag.

Seara, ne indreptam catre barca, nu inaite de a ne aproviziona cu Fix ( 1,5 euro la magazin fata de 3-4 euro la terasele de pe cheu). Florin apare cu vestea ca plecam cu autocarul poimane chiar din fata marinei. Cost 30 euro /persoana. pana in Bucuresti Gara de Nord. Mai bine nici ca se putea. In sfarsit, imi zice Pelicanul, a facut si Florin ceva.

Ziua urmatoare, luam micul dejun la una din terasele din fata marinei ( tona de mancare din barca nu s-a redus nici  cum) si eu ma intorc la barca sa vad ce are motorul si inversorul. Baietii au plecat la Peco sa cumpere 1 litru de ulei pentru inversor pentru orice eventualitate. Uitasem sa povestesc ca inainte de a ajunge in marina, Florin ne-a imprumutat camera lui subacvatica, pe care am legat-o de pagaia din dotarea barcii si am verificat existenta elicei. Era la locul ei. Deci, inversorul trebuia sa fie buba.

Verific tot ce se putea verifica, pornesc , cuplez la inainte moment in care legaturile de la mal se intins sanatos. La cuplarea la inapoi, la fel. Ce dracu, sa se fi intamplat? Cat timp probam cuplarea, pe mal o masina cu nr de Grecia in facea flash-uri. Ce naiba vrea si grecul asta de la mine, ma intreb? Coboara ...Nicu si Florin. Au inchiriat o masina sa ne miscam pe insula. In prova lui June acostase o barca open cu doua cupluri de bulgari, iar unul din ei se apucase de snorkeling in marina.
Pelicanul in abordeaza si  il roga sa se uite daca elicea se invarte: - Hei friend, do you want to look if "invarstinchi tt"? Bulgarul se baga sub apa, eu cuplez, iese bulgarul si ii raspunde lui Nicu: "Invartinschi...tt !" Am ras de am lesinat!

Ca o paranteza, problema intampinata se datora calitatii foarte proaste a carburantului cumparat de la turci, care nu avea putere de aprindere ( de altfel am constatat ca scotea si fum specific motorinei nearse) si nu impinge barca cu mai mult de 3 kn. Cu contracurent de 3-4 kn, gps-ul ne anula viteza afisata. Sau in zona se intampla fenomene gen triunghiul bermudelor. De atunci am mai iesit cu barca si nu depaseste 3 kn viteza la motor. Si rezervorul este plin. Ar trebui sa il las sa mearga 3 zile non stop sa consum ceva motorina sa o pot amesteca cu una de calitate.

Toata ziua, ne-am plimbat pe insula cu masina. Primul drum l-am facut in Limenas sa ne gasim cu Florio. Tony plecase deja spre casa. Am stat la taclale la o cefea cam vreo ora, daca nu mai bine. Maria ne-a povestit cateva din aventurile traite in vacanta din Thassos si ne-am amuzat copios. In jurul pranzului ne-am lasat pe mana lui Florin sa ne fie ghid pe insula, lui fiindu-i complet cunoscuta. Practic am mers pe soseaua ce inconjoara insula iar in Prinos, Florin vede indicatorul catre Teologos si ii zice lui Nicu: - Uite, spre Teologos! Nicu vireaza dreapta si dupa ce mergem vreo 10 minute i se adreseaza lui Florin:  - Ce avem de vazut acolo? Florin: - Eu de unde sa stiu? Eu doar ti-am zis ca pe acolo se merge spre Teologos.

Ziua urmatoare, aflam de la Florin ca la 11 vine autocarul si ne imbarcam cu destinatia Romania. Strangem bagajul, verific ce mai e de verificat si pana sa apara autocarul, bem o cafea/bere la o terasa din vecinatate. Drumul catre Romania, prin Bulgaria, este cel mai urat aspect al vacantelor in Grecia. Undeva la miezul noptii suntem in Gara de Nord. Am ajuns cu cateva ore mai devreme decat estimasem. Nicu ia trenul spre Constanta, Florin coborase deja pe la periferie, iar eu iau un taxi catre aeroport pentru ca urma sa iau Transfero catre Galati. 

[pelicanul]

Pina la intrare in Dardanele nimic deosebit, vintul a continuat din NE, ceva mai slab si am mers frumos pe vele pina la Galipoli. Dupa Galipoli, in strimtoare, primul fenomen paranormal. Am trecut cam aproape de soneta care lucra aproape in mijlocul senalului si nu stiu cum naiba, dar loviturile ciocanului imens cu care aceasta batea pilonii in fundul marii coincideau ca frecventa cu o anumita vibratie de la motor si se transmiteau in tot corpul barcii. Prima estimare a fost ca s-a miscat motorul din suporti si a luat-o razna. Apoi am intrat in barca si am observat ca acolo se simte vibratia mult mai intens. I-am zis lui Bogdan sa reduca turatia la motor si atunci ne-am dat seama ca sint doua vibratii diferite pentru ca se modificase un pic frecventa. Ne-am uitat mai cu atentie la "monstrul" de linga noi, am vazut ciocanul de citeva tone si am identificat sursa zgomotului. Prin aer zgomotul loviturilor se transmitea mult mai slab, in schimb prin apa fiecare lovitura se transmitea in toata structura barcii.

Al doilea fenomen paranormal, noaptea pe la unu in vestul insulei Gokceada. Bogdan zice ca a fost din cauza motorinei, ca motorul nu mai avea putere si ca era nu stiu ce curent. Din cite mi-aduc eu aminte, am stat vreo ora cu motorul oprit pina am verificat toate alea. Vintul era aproape zero si am verificat de citeva ori viteza cu doua GPS-uri diferite. Viteza barcii era 0,00 (zero zero zero) deci nu era nici un fel de curent. Pur si simplu motorul nu vroia sa se tureze. N-am mai pornit motorul decit a doua zi, in port si intr-adevar isi cam revenise, intindea parimele de acostare, dar n-am mai iesit sa facem probe de viteza. Bogdan s-a mai dus acolo ulterior si zicea ca mai mult de 3 noduri nu mergea. N-ar fi diferenta asa mare fata de cele 4 noduri cu care mergea de obicei, dar in noaptea aia nu mai vroia sa mearga nici cu 1 nod.

Intre Gokceada, Samotraki si Tasos vintul parca innebunise. Batea vreo doua ore cu 20 - 25 noduri apoi murea de tot timp de o ora dupa care isi schimba complet directia si iar incepea vreo doua ore cu 20 de noduri, apoi iar murea si tot asa am tinut-o pina dupa prinz cind am ajuns aproape de Limenaria. In orele cu vint barca mergea minunat. Cind cadea vintul, ramineau valurile si ne dadeau cu capul de toti peretii. Foarte interesant!

Discutie cu Toni la telefon:
- Unde sinteti?
- Mai avem 1/2 de mila pina la intrare.
- Bine. Puteti sa acostati pe vele, cum intri in stinga e un catamaran mare si apoi cheul e gol. Da' unde sinteti, ca nu va vad? Ati trecut de insulita?
- Da, am trecut de insulita. Sint trei veliere in fata portului, noi sintem aia din mijloc, chiar in fata intrarii.
- Nu e nici un velier pe mare.
- Cum nu e? La est de noi, linga dig e o salupa cu un tip care face parasailing.
- Nu vad nici o salupa. Unde sinteti?
- La intrare in Limenaria.
- Pai eu va astept in Limenas.
- Atunci nu-i asta...
- Ba asta e domnule! etc Caldura mare!

Acostarea pe vele, numai cu focul, a decurs bine. Am intrat in port cu vint de pupa si apoi am facut stinga unde ne zisese Toni . Cheul era intr-adevar gol pe o portiune mare, dar catamaranul nu se vedea. Barca merge bine cu vintul de travers chiar daca avem numai focul ridicat. Nu reduc prea mult viteza cind ne apropiem de mal  pentru ca vintul e deja cam din prova. Las focul sa fluture, legam barca si apoi rulam focul. Asta a fost. Mindra corabia, mester cirmaciul. Pupa-m-as!

Discutia cu bulgarii care faceau snorkeling in port a decurs ca in reclama. https://www.youtube.com/watch?v=8c9f0BzlpP4 Ajuns acasa am cautat pe net si am gasit ca pe bulgareste a invirti = virtene si totul a devenit mult mai clar.  Sintem mai balcanici decit vrem sa recunoastem.

Tasos e romanizat complet, la terase nici macar nu iti mai ofera dulciuri cind iti aduc nota de plata... Totusi are peisaje si plaje frumoase, e tot Grecia pina la urma.

Cam obositor din cauza ritmului de "trei ore cirma, trei ore somn", dar pina la urma June e o barca foarte buna atit timp cit bate vintul. Multumesc pentru excursie.

PS Nema poze pentru ca le-am bramburit complet si dupa Istanbul nu mai am nimic. Am vorbit cu Florin, a zis ca-mi trimite cite ceva. Asteptam.

[pauli]

Bogdan, ce mica e lumea, citind povestea voastra cred ca am fost in acelasi timp in Limenaria eu eram cu un motorcruiser cu pavilion olandez parcat pe cheiul nord-sud voi aveati tot pavilion olandez dar pe cheiul est-vest. Am stat o noapte si m-am dus acasa in Kavala, ati lasat barca acolo sau e in Limenas?

[Bogdan]

Barca a ramas in Limenaria. M-am intors si am stat cu familia in Thassos pana la sfarsitul lunii august, timp in care am facut o iesire cu familia si in rest singur vreo 3 iesiri prin zona.  Nu le place fetelor, neam !
Si astazi tot acolo este, pentru ca mi s-a parut foarte protejat locul. De altfel a trecut cu brio prin vajgalaul ala de acum o saptamana. Singuranta...nu e, pentru oricand cineva care vrea sa-ti faca rau iti poate face!
Cred ca am sa mai trag o fuga la inceputul lui noiembrie sa vad ce face.

Singurul motorcruiser cu pavilion Olanda cred ca avea corpul albastru si era deja acostat in pupa noastra. A doua zi, disparuse.

[pauli]

asta?