Navigatii nocturne si surprize pe ape

Creat de Florio, Septembrie 09, 2012, 10:08:06 AM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Florio

Impins de dorul de apa, adun vineri la pranz familia si bagajele la repezeala, in masina si, plecam catre Lunca sa mai prindem 4 zile de vant de inceput de toamna.
  Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, pe drum ma opresc 5 minute la Nicu HomeMade sa ii las o vesta de salvare. Cu Nicu insa nu o scoti la capat usor. Cele 5 minute ale mele au trecut de doua ore, discutii, cafele, prajituri, placintele... si plecati intr-un tarziu, ajungem la barca, pe malul Golovitei, la apusul soarelui.
Bun si asa.
Pana am incarcat bagajele, pana am iesit in lac, am ajuns sa ridicam velele pe bezna. Bezna ca-n dulap.
In spate luminile Jurilovcai, in fata parca sclipea o luminita a unui far iar sus...ohoo... sus s-a deschis un cer plin de stele , asa cum vezi doar la munte.
  Reglez velele intr-un vant putin cam nehotarat, barca se aseaza pe directie cum stie ea mai bine, aprind luminile de navigatie si , cateva minute ma bucur de o frumusete de navigatie intr-un clipocit usor al valului de prova, mergand pe o directie de 100 grade, est, catre Gura Portitei.
Cum sa las momentele astea frumoase, fara sa le impartasesc cu cineva ? Imi vin in minte Paul Condrat si Stefan - Eos, ca sunt amandoi in Jurilovca, proaspat veniti de la TID .
  Paul imi raspunde suspect de repede pentru un om care s-ar pregati de culcare, venit acasa din calatorie . Si imi spune neasteptat : esti pe lac ? pai noi suntem in Gura Portitei !
Ia auzi veste ! :)
Care noi?
Pai mai multi. Capitanul cu sotia, Legendarul, Nea Dan, Ayk si multi altii.
Ma uit la instrumente, am 4 noduri si zic : Paul, in doua ore sunt langa voi !   
Zis si facut.
Dupa doua ore de navigat cu vele intr-o liniste absoluta, sub cerul acela mirific, am reusit sa gasesc intrarea in senalul ingust de la Gura Portitei, iar la cheu ne asteptau prietenii . Eu, bine pregatit, scot sticla de Pinot Noir, sa dezlegam usor traista cu povesti de la TID :) .
Si asa am inceput o seara faina, cu surpriza unei intalniri pe cat de frumoasa, pe atat de neasteptata .
Dupa o noapte lunga, am ajutat a doua zi TID-istii sa stranga tabara si sa se imbarce , am facut cateva poze pe care vi le arat mai jos, iar noi am ramas sa sfarsim sezonul la Gura Portitei, care astazi, Duminica, inchide statiunea marcand sfarsitul acestui sezon.
  Noi ramanem inca, fiindca ne place salbaticia si apa :)

Florio

Putin mai complicat cu urcatul pozelor, in saracia asta de semnal 3G de pe malul marii.
Incerc sa mai pun o poza cu bucataria de campanie a veteranilor si cu cateva din fetzele lor barboase, daca m-o lasa semnalul.

Florio

Si un personaj gatit cu baloane si Mickey Mouse :)

Florio

O barba demna de Tata Noe ....si o ikebana la catarg :D

gvincentiu

Unde naiba e butonul pentru karma de +infinit?  ;D
Ganduri bune !