https://youtu.be/_nLmM9kcBKs
E vorba de muzica cu instrumente mai neobisnuite. Daca va intereseaza, va invit sa vedeti link-ul de mai sus si daca printr-un absolut accident va place puteti accesa link-urile de mai jos pentru detalii despre viata protagonistei.
https://www.youtube.com/watch?v=OJjxeU8j0Ms
https://www.youtube.com/watch?v=ZlGhBWq68kU
Brilliant people are everywhere!
Mă bucur că rezonăm și la genurile de muzică ascultate. Știu demult mica formație, dar ca de obicei, se găsește ceva nou de învățat de fiecare dată: nu știam de mica introducere despre cântatul la linguri
(probabil alte dăți sărisem direct la muzică).
Lingurile par niște castaniete improvizate. Sunt oameni fără posibilități, care au improvizat metoda asta, cu farmecul și sonoritatea ei.
La vremuri de sărăcie, talentul nu era oprit de lipsa posibilităților. Știi că și la noi, țiganii au această metodă cu două linguri. Tamango a avut niște emisiuni care au făcut-o cunoscută la nivel mai larg.
Despre cântec în formele și locurile cele mai neașteptate, cu instrumentele cele mai năstrușnic improvizate, am atâtea povești, că ne-ar trebui multe zile ca acelea de la Perișor, să le destăinui
Una mică:
Într-o seară de studenție, am intrat cu prietenul, colegul de forum și colegul de cameră din cămin, Răzvan-”Stavride”, într-o dugheană dintr-un cartier rău famat al Bucureștiului proaspăt trecut prin revoluție.Între pereții afumați, un bar de colț vai mama lui, 4-5 mese rotunde ”la varice”, niște drojdieri de-ai locului și trei lăutari pe care sigur i-ar fi luat Sergiu Nicolaescu într-un film ”Misterele Bucureștiului”: pălărie scâlciată, chelie cu trei fire transpirate, costume lălâi atârnând (dar costume, tată!), chipuri radiind zâmbete cheflii, garnisite cu dinți galbeni cu pauze din doi în trei. Dar MUZICĂ!
Lăutăreală live, versuri deocheate, solo-uri date-n dialog de jazz: ba acordeonul de pe burta ăluia cu chelia, ba vioara albită de sacâz a pălăriosului slăbănog, ba contrabasul pe lângă care fâlfâiau pulpanele hainei de costum, prea largă pentru țiganul osos și noduros
.
Și, mă-tată-mă, suna muzica aia așa original, cu un fals indus pe care îl simți dar nu știi cine dreaq falsează, că melodia curge. Falsul ăla doar ușor pe lângă linia curată a cântecului, falsul ăla pe care lăutarii clasici îl tot perpetuează de a ajuns marcă înregistrată
Intrați în atmosferă, observăm cu haz clapele tocite ale acordeonului, mai dihai ca treptele seculare din policlinica Batiștei; vioara decojită de lac, plină de praf-sacâz, cu zece fire de păr de cal rupte zbuciumându-se odată cu arcușul, iar contrabasul... ăla nici nu avea corzi: erau niște cabluri, ceva, coarda cea mai groasă n-a avut omul bani s-o cumpere și era făcută din două sârme răsucite între ele, cât să dea sunetul.
Și îl dădea...nițel lângă. Și mai dogit, mai înfundat, mai ... am realizat noi hlizindu-ne, că ăsta dădea damful ăla fals. Până la un moment în care țiganul s-a oprit să tragă din țigară preț de câteva măsuri, să nu se stingă aia.
Ei, atunci am sesizat că acel contrabas umplea tot cântecul. Fără el nu mai era nimic, deși ceilalți continuau. Sârmele alea răsucite și degetele noduroase, deformate dar pricepute, ale țiganului, îmbrăcau toată melodia. Iar izul acela de ușor fals, era tot farmecul melodiei!
Când a reluat, s-a umplut bodega la loc, de muzică bună, faină, lăutărească autohtonă! Iar noi am rămas s-o savurăm
Recent
Total Membri: 2228