Întâi mâncăm. Este prea linişte ca să nu mă răzbun pentru noaptea precedentă şi să nu gătesc. Menemen, micul dejun preferat, şi cafea la espressorul de voiaj. Am putea face şi baie. Viaţa e frumoasă, aşa că trimitem câteva poze unui amic care, informat telefonic că ocoleam pe la sudul insulei Gokceada, ne trimisese o rută în trei puncte cu distanţa cea mai scurtă. Ne amuzasem că lucrurile se văd diferit de pe canapea faţă de cockpit.
Apoi, verific uleiul. Problemă. Nu se mai vedea pe jojă. Bună idee să îl verific. Nu mâncase nimic 5 zile şi a mâncat jumătate de litru în pasajul ăsta. Am ulei de rezervă. Apă de răcire are. Din nou cheie. Toarce frumos, şi luăm în piept marea. Hai să vedem cum e cu intrarea aia în port.
Vântul ne ia în primire la fel ca în seara precedentă. Fiind puternic montează marea destul de aproape de mal, aşa că nu îmi rămâne decât să pilotez barca şi mai aproape. Pe zi vedem ce este în jur şi mergem chiar pe lângă mal, evitând astfel valurile o bucată bună de drum. Noroc că nu face nimeni baie prin locurile astea.
Pentru a dubla capul Akrotiri trebuie să ieşim cam o milă în larg. Suficient pentru valuri serioase, dar nu atât de serioase precum cele ce ne aşteaptă de partea cealaltă, venite din larg.
Îmi fac un calcul. Dacă cumva cade motorul, ca să am o şansă la vele trebuie un unghi cam de 45*. Pentru asta, trebuie să ies mult în larg. Încerc, dar deriva este atât de mare încât îmi este clar că nu voi reuşi. Valurile se sparg cu furie de linia ţărmului şi am de parcurs acea milă în sens invers până la intrarea în port. Simt nevoia să analizez cu calm situaţia, aşa că întorc barca. Testez şi face cu greu faţă la valuri, doar cu motorul turat la maxim.
Nu mai revenim la zona de calm, ar fi prea departe. Mă apropii mult de plajă, şi, într-o zonă cu fund de nisip, arunc ancora. Ţine. Dăm jos biminiul, care era deja strâns, şi montez prelungitorul de eche. Am scurtat echea pentru a nu mai ocupa mult spaţiu în cockpit, oricum de obicei este ţinută de autopilot. Dar pe valurile astea trebuie să o ţin eu şi am nevoie de o pârghie mai lungă. Prognoza ne spune că vântul mai scade puţin, rămâne aşa 3 ore şi creşte la loc. În intervalul ăsta va veni şi ferryul, ceea ce poate fi o problemă deoarece portul este foarte mic.
Aşteptăm. Vântul scade într-adevăr, dar marea are inerţia ei. Se montează repede, dar scade lent. Din cele 3 ore, aşteptăm prima oră. De data aceasta nu mai ies în larg. Las doar o distanţă oarecare faţă de mal şi turez motorul. Aleg un unghi acceptabil faţă de valuri şi le călăresc fără jenă. Cele mai mari ne încetinesc considerabil, dar barca păstrează suficientă viteză încât să îşi menţină cursul. Per total, mergem bine. Valurile au scăzut şi ele, nu mult dar suficient. Vine şi ferryul, din spate. Am luxul de a reduce puţin motorul ca să fiu sigur că îl voi găsi ancorat în port când ajungem. Distanţa scade vizibil, la apropierea de intrarea în port valurile s-au mai redus. Intrarea în port e marcată de blocuri mari de piatră şi pescari. Rămâne în urmă, după 35 de ore pe mare. Reduc viteza la relanti şi caut un loc liber la cheu. Şirul de iahturi nu are goluri. Mă mir că sunt aşa de multe, aveam să aflu că participă la o regată şi urmau să plece, toate, în dimineaţa următoare. Este un loc şi pentru mine, în margine, unde adâncimea este puţin mai mică. Unul din avantajele unei bărci atât de mici este că am deseori loc.
În fine, cheul de beton. Parâmele sunt trecute prin babale şi asigurate. N-am fost niciodată departe de el, dar nisipurile mişcătoare ale emoţiilor lăsau altă impresie.
În loc de epilog, peste 2 zile am mutat barca în portuleţul pescăresc Therma, pe o mare de un calm olimpian. Puteam să aşteptăm aceste două zile în marina Canakkale, cu mâncare de la restaurant şi având la dispoziţie duşuri şi internet, dar n-am mai fi petrecut o noapte interesantă undeva pe o mare. Şi nu numai interesantă. La o terasă o pală puternică de vânt mi-a mişcat rucsacul şi a dărâmat un pahar. Am tresărit şi am simţit o reacţie viscerală. Cam e nevoie să mă reîmprietenesc cu vântul, eu care mai de mult eram aşa bucuros că îmi umflă velele. Însă ce e prea mult strică şi, la întoarcere, am ales o fereastră de vreme calmă, traversând fără incidente.
* * * * *
* * *
*