Afişare Mesaje

Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.


Mesaje - DoiNomazi

Pagini: [1] 2 3 ... 42
1
@gvincentiu

Multumim!

A fost emotionanta dupa amiaza aia in Ushuaia. Ploua marunt si des si vasul se desprindea de cheu plecand spre sud catre Capul Horn. Apoi neastamparatul Drake Passage care nu poate sta linistit mai mult de cateva ore. Sigur ca un vas mai mare este afectat mai putin de vant de 54 de noduri, dar m-am gandit cum ar fi fost afectat un velier, mai ales ca problema acostarii pare exclusa ca optiune in zona Capului Horn datorita malurilor abrupte.

Pe mine m-a marcat cel mai mult replica 1:1 a navei Victoria a lui Magellan. Am ramas impresionat de conditiile de la bord. Singura cabina cu singurul pat era cea a lui Magellan, restul echipajului traia in conditii grele sub punte. Spatiu stramt, expusi la vant si valurile mai mari care incalecau bordul.

A fost scurta tura in Insula Pastelu, dar am vazut cam tot ce se putea vedea acolo. Ca probabil pe multe alte insule din Pacific, nu poti sa nu te intrebi daca menirea omului e intr-adevar sa munceasca in fiecare zi de dimineata pana seara acumuland tot felul de cacaturi, sau sa se bucure de somnul de dupa amiaza intr-un hamac la umbra.

In Valparaiso masina s-a dovedit a fi putzin cam prea mare pentru vechile stradute de pe deal... :) Iar accesul in garajul hotelului s-a facut la foitza de tzigare.

Da, a fost domestic, dar frumos, pentru o scurta vacanta de iarna.

LE: N-ai mentionat determinarea “recrutului” la pestera de sare... Te-am prevenit ca s-ar putea sa-ti placa pe alocuri... :)

2
Ne-am gandit ca trebuie sa te bucuri de prezenta cuiva cat e in viata. Dupa aia, nu prea mai conteaza. Si cum viata poate fi curmata brusc in orice moment, pana la urma cu asta te alegi, interactiunea cu cei dragi si... calatoritul.

“recrutul” inca se mai misca si e vioi... :) Peste 2 saptamani iesim la camping sa ne scuturam de iarna si in vara o luam in Florida sa ne mai barcagim un pic, mai ales ca i s-a reaprins gustul de calatorii... :)

3
Si acum, ca te-ai lamurit, vinzi casa si ghiulu’ sa pleci in expeditie, sau ai intrebat asa, fara suparare, doar de sanchi? :)

4
In cazul nostru din salariu. Cand nu tii mortis sa-ti faci/cumperi casa, cand tii o aceeasi masina 20 de ani, cand nu fumezi si iesi rar la restaurant si nu te intereseaza moda, bijuteriile, si mai ales cand nu ai copii pentru care sa strangi, se poate din salariu.


5
S-ar putea sa-ti placa, daca nu tot, sigur pe alocuri... Multumim anticipat pentru vizionare.

Astept impresii, stiu ca tu chiar te uiti cu atentie.

6




“And now, for something completely different”...

...we should see if Seasick and Grumpy can tame a trip to keep in step with a 81 years old “recruit”. Or, if a 81 years old “recruit” can keep in step with a Seasick and Grumpy trip...

“Te Pito o Te Henua / The Navel of the World” is a 135 minutes video diary trip to Argentina and Chile at the end of 2018. From Buenos Aires to Ushuaia, from Cape Horn and the Magellan Strait to Easter Island and the Atacama Desert, the video will help you keep in step with this odd team...

It’s a circus all right. Enjoy!... :)

 Seasick & Grumpy

7
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 29, 2019, 06:46:28 pm »
Next? Mai pe apa, sau mai pe uscat? Si uite asa, cu multe luni inainte sa se termine motajul la video jurnalul din iarna, au inceput pregatirile pentru tura de vara cu bataile de cap specifice, deja intrate intr-o rutina draga... :)

8
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 26, 2019, 03:50:18 pm »
Jurnal video cu multe zâmbete, doar a fost atmosferă de Revelion, nu?


Lipsa zambetului lui Grumpy este inzecit compensata de zambetul cvasi-permanent al lui Seasick... :)

Revelion, Craciun, zilele saptamanii, orele si anii, alea, alea, sunt conventiile adoptate de noi oamenii pe strazi asfaltate, caci in mijlocul naturii, sau la drum intins, isi mai dilueaza semnificatiile... :)

9
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 26, 2019, 04:57:01 am »
Cu siguranta asteptam si jurnalul video :) ... la orice calitate consideri...stiu doar ca nu vom fi dezamagiti



De lucrat la video, am inceput... vedem ce iese... multumesc.

10
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 25, 2019, 08:32:53 am »
(utima parte)


Ne-a prins înserarea pe drum căutând un loc de înnoptat. Am intrat la un hotel din Bahia Ingles și am închiriat două camere. Se lăsase răcoarea odată cu întunericul și piscina mi-a adus un zâmbet greu de oprit Era chiar răcoare... :)

A doua zi dimineață după micul dejun am făcut plinul cu motorină și ne-am așternut la drum continuând coborârea spre sud, de-a lungul coastei.

Și eu și Seasick am fost cu telefoanele în rețea în această tură și a rezervat ușor două camere online, la un hotel din Valparaiso. Trebuia să ne grăbim pentru a ajunge pe lumină pentru a ne bucura puțin de oraș.

Înainte de a ne apropia de La Serena am mutat “rezerva strategică” de motorină din canistră in rezervor și am dăruit cadou canistra goală unuia de la o stație de alimentare. Părea foarte fericit de acest cadou neașteptat. Dacă tot am oprit într-un loc unde se putea spăla mașina, am hotărât să-i redăm lustrul inițial. Probabil din plictiseală, și recrutul și Seasick s-au înghesuit s-o spele până i-au tocit vopseaua... :)

Orașul La Serena mi s-a părut urât și sufocant. Am încercat să trecem prin el și să ieșim cât mai repede.

Alunecarea apusului în apele Pacificului ne-a prins la intrarea în traficul de sfârșit de săptămână din Valparaiso.

“Where is this hotel?”, am întrebat încercând să-mi protejez ochii de razele roșiatice ale soarelui pe cale să dispară în adâncuri.

Indicațiile ambelor GPS-uri păreau să contrazică realitatea din teren și an bâjbâit puțin până am nimerit dealul abrupt pr care se afla cocoțat hotelul. Strazile înguste de acces se avântau in pante care păreau greu de urcat chiar și la pas. Noroc ca era uscat și roțile din spate au patinat mai puțin la urcat.

Intrarea în micul garaj al hotelului era in mod cât se poate de clar proiectată pentru mașini mai mici decât troaca noastră... :)

A urmat puțin “circ” cu o intrare în garaj “din bucăți” și cu treceri de muchii de perete la o “foiță de țigare”... Recepționerul nu mai părea convins că făcuse o afacere închiriindu-ne cele două camere... :)

Cum am scăpat de mașină am pornit ca din oușcă spre funicularul din apropierea hotelului, care avea să ne coboare direct în centru.

Era vineri seara și tocmsi începea forfota... Pe la 23:00 am pornit inapoi spre hotel pe străzi laturalnice și am intrat intr-un excelent amplasat restaurant “de cartier” chiar la închidere. Ne-au primit ospitalieri și ne-au îmbiat cu bere “Nomad”... :) Mâncarea a fost delicioasă. Puțin după miezul nopții ne-am retras la hotel. Recrutul s-a dus la culcare in camera ei în timp ce eu cu Seasick am mai întins o Coronita admirând de pe acoperișul hotelului salba de lumini a orașului.

Muzica unui club din apropiere s-a auzit până pe la 04:15.

A doua zi de dimineața ne-am anuzat puțin cu scoaterea Nissan-ului din garaj, reușind neintenționat să sculăm toate clădirile din jur cu diesel-ul nostru “strâns în căpăstru” în timpul manevrelor de doar câțiva țoli înainte și înapoi... :)

Undeva la jumatatea drumului intre Valparaiso și Santiago am oprit pentru un ultim delicios mic dejun.

Am predat cu bine Nissan-ul la aeroport, dar am decolat cu mai bine de o oră întârziere datorită unei defecțiuni tehnice.

Din păcate, întârzierea ne-a plasat e aeroportul din Bogota, Columbia, după ce legătura noastră spre New York decolase. Ceea ce a implicat un nou val de formalități de vamă pentru a intra pe teritoriul Columbiei. Pană s-au dezmeticit și cei de la compania aeriană să ne ducă la un hotel potrivit, după ce inițial ne-au eliberat vouchers pentru un alt hotel unde nu mai existau camere libere, a trecut de 01:00 dimineața.

Ironia era că am fost repartizați în camere de 5 stele pentru aproape 3 ore de somn pentru că la 4:30 dimineață trebuia să fim înapoi în vama aeroportului pentru a ne îmbarca in prima cursă spre New York.

Si cei de la hotel au fost extrem de amabili și la 01:45 dimineața ne-au adus la camere o cină cu niște porții imense imposibil de consumat... :)

Practic am avut timp să ne scăldăm puțin la duș și să atingem în treacăt pernele...

La 04:30 eram înapoi în vamă gata să plecăm spre casă. Era deja dumincă dimineață și a doua zi urma prima luni de servici a noului an.

(sfârșit)





Ne-am trezit devreme la Bahia Ingles pentru ca stiam ca aveam inca un drum lung pana la Valparaiso. Evident, nu aveam timp de piscina... :)





Continuam "marshul" spre sud de-a lungul coastei Pacificului.









La o statie de alimentare ne-am decis sa transferam motorina din canistra in rezervor. Nu mai consideram necesara "rezerva  strategica"... :)















Dorinta recrutului sa ajute "la motorina" era de neclintit.. :)















Nici Seasick n-a vrut sa ramana cu mainile in san... :)






Au "tocit" vopseaua Nissan-ului... :)





Traficul de sfarsit de sapatamana la intrarea in Valparaiso.















Undeva sus pe unul din dealuri, am gasit si intrarea pe alea care conducea la intrarea garajului hotelului... :) Urma trecerea prin "poarta, apoi pe trotuar pe langa masina parcata pe dreapta, apoi intoarcere ingusta de 90 de grade unde se infunda aleea, urmata de alta intoarcere de 90 la dreapta pe ingusta poarta a garajului hotelului... Acea ultima intoarcere a necesitat cele mai multe manevre pentru a nu zgaraia Nissan-ul... distractie.. :)







Portiune din poarta (inchisa) a hotelului si fatzada hotelului... Video jurnalul va curpinde si o secventa alocata acestei manevre... :)







Vedere a portii garajului din interior.. :)







Receptia hotelului purta inca "vesmintele" de sarbatoare...







Scara interioara care conducea din garaj la camere.







Balconul camerei noastre avea deschiderea spre piata centrala, faleza si port...











Recrutul a primit o camera la un etaj mai jos, dar privelistea era aproape aceeasi.







Peretele cladirii vecine, adiacenta hotelului... :)







Nissan-ul a ramas parcat in garaj. Plecam la pas.















Coboram panta abrupta pana in centru cu funicularul din apropierea hotelului.








La pas spre piata centrala... N-am mai vazut troleibuze de multi ani... :)







Valparaiso, zona centrala

















Cine poate rezista acestor cirese?... :)







Se innopteaza...

















Ne intoarcem spre hotel pe strazi laturalnice sa prindem si cealalta fatza a orasului. Un tip in stare de ebrietate s-a bagat singur in seama si m-a interpelat. I-am vorbit ca la NY... :)



















Chiar nu cred ca ar fi trebuit sa ne temem de ceva... Seasick si recrutul merg in fata si eu le supraveghez din ariergarda.. :)







Funicularul inchide la ora 23:00... noroc ca am prins un restaurant sus in deal tocmai cand se pregateau sa inchida. Au fost amabili si ne-au primit.







Nu-i rea nici berea asta... :)

















Recrutul se retrage la culcare in camera ei si eu cu seasick mergem pe acoperisul hotelului sa mai intindem o Coronita dupa miezul noptii... cum le sta bine calatorilor plecati pe un drum fara sfarsit... :)


















Noapte buna, Valparaiso...









Buna dimineata, Valparaiso..





Ultimul desert in Chile, undeva pe marginea soselei intre Valparaiso si Santiago.













Am predat Nissan-ul si am luat autobuzul pana la terminal... :)








Plecam din Santiago cu mai mult de o ora intarziere si pierdem legatura de NY din Bogota...










In autobuzul care ne duce de la avion la terminal in aeroportul din Bogota, Columbia. iar ne apropiem de miezul noptii... :)









Ajungem la hotel in Bogota, dupa ora 01:00 dimineata.








La 04:00 dimineata vine o masina sa ne ia inpaoi la aeroport.







Am ajuns in sfarsit n taxiul care ne duce de la JFK in NY, acasa... :)



Nu stiu daca va mai avea cineva chef sa vizioneze si jurnalul video dupa aceasta prezentare, dar pricum sper sa fie gata in cel mult doua luni... :)


11
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 24, 2019, 04:44:48 pm »
Foarte frumos, va regasesc pe voi chiar si intr-o excursie turistică. Acelasi spirit, aceeași atmosferă, aceiași Nomazi... Mai zâmbește și tu, puțin, chiar daca nu ești în Yiwarra Kuju.

Cred ca imi fac portia de zambet in somn... :)

12
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 23, 2019, 07:47:17 am »
De ce trebuiau vazute geyserele la rasarit? De ce le spune geysere, daca apa nu tasneste? Cum se poate ca intr-un peisaj plat si arid sa nu ai unde parca???


Apa tasneste, dar e mai greu de sesizat in fotografii. Pe video e mai clar. Trebuiau vazute la rasarit datorita diferentei de temperatura dintre apa venita din adancuri si aerul de afara. Cu cat diferenta este mai mare cu atat mai vizibile si impresionante sunt coloanele de aburi. Cand rasare soarele si aerul incepe sa se incalzeasca, coloanele de abur scad in intensitate. Peisajul plat este la 4,320 m altitudine si este cel mai inalt camp de geysere din lume. Intreaga arie este protejata chiar si impotriva deplasarii la pas si locurile rezervate pentru parcare sunt relativ restranse. Campul de geysere este foarte bine si riguros protejat.

13
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 23, 2019, 02:09:06 am »
(penultima parte continuare)

Ne-am trezit la 04:30 conform planului din ajun și am împachetat toate bagajele pentru că asta fusese ultima noastră noapte la hotelul din San Pedro de Atacama.
Voiam să vedem și geyser-ele de la poalele vulcanului El Tatio și citisem că trebuie vizitate nu mai târziu de răsăritul soarelui...

De la vulcan drumul de acces de vreo 100+ Km ne scotea înapoi prin San Pedro de Atacama dar plănuisem să ne oprim doar câteva minute la piața de fructe să luăm cateva prospături pentru drum.

Nu ne rămăseseră decât două nopți de petrecut în Chile și hotărâsem să împărțim cei 1,700. Km până la aeroportul din Santiago în vreo două segmente de 800 Km și unul de 100 Km. de la Vaparaiso la Santiago.

San Pedro de Atacama era în cea mai mare parte adormit, doar ici colo apărea căte un microbuz Mercedes Sprinter cu turiști pe jumătate dornici să vadă și ei geyser-ele.
Odată cu ieșirea din orășel avea să înceapă o cursă bizară pe serpentinele strânse ce șerpuiau prin în întunericul nopții. Probabil mizând pe aparenta absență a traficului din sens opus. microbuzele se angajau în depășiri haotice chiar în mijlocul curbelor. Noroc că zidul de întuneric ascundea hăurile pe ambele părți ale șoselei

“What the fuck is wrong with them?”

Era clar că toți șoferii de microbuze care se întreceau în transportul turiștilor adormiți pe serpentine erau localnici familiarizați cu fiecare curbă, denivelare și groapă.
Aveam chef de puțină distracție și, chiar dacă nu cunoșteam starea drumului și doar reacționam reflex la ce puteam distinge în lumina farurilor, am început să-i transpir puțin pe cei care încercau să mă depășească în curbe. Spatele Nissan-ului derapa aproape la fiecare curbă a serpentinelor...

“Why are you driving so fast?, a întrebat Seasick încercând să-și mențină echilibrul.

“Da... mergi mai încet...”, a completat recrutul.

“I just don’t want to hold the traffic behind me...”

“Just let them go... obviously, they know each and every bend of the road...”, a încercat Seasick să mă convingă.

Părea că nu am încotro și îmi părea rău pentru că aveam chef să mă amuz puțin cu șoferii localnici...

Se mergea foarte repede, mult mai repede decăt permiteau serpentinele și starea drumului neasfaltat. Am încetinit la prima linie dreaptă și am lăsat primele două microbuze din spatele meu să ne depășească. Doar două din cele 10 - 15 perechi de faruri ce se zăreau apărand succesiv în funcție de cum alternau curbele și porțiunile drepte... La un moment dat am intrat într-o interminabilă porțiune de corugații. Parcă am fi fost pe Canning Stock Route, în Australia. Am întors capul spre Seasick.

“It feels like Oz, mate...”

“Do you think this car will hold?”, a întrebat Seasick.

“There’s only one way to find out, mate...”

“Parcă se rupe pe dedesupt...”, a intervenit și recrutul.

“Uneori se mai rupe... “, am răspuns eu accelerând. “...și in mod paradoxal, viteza îi priește mai bine în condițiile astea...”

“Really?...”, a părut Seasick să se mire sincer.

“Kind of...”. Nu eram nici eu 100% convins că 120 kmh oferea o șansă mai bună de supraviețuire suspensiilor ce păreau hotărâte să se dezmembreze...

Microbuzele din fața noastră se îndepărtaseră la vreun km de noi, în timp ce microbuzele din spate prinseseră o portiune flată și ieșiseră de pe drum alergănd paralel cu noi direct prin buruieni. Oare, să fi fost mai bine decât pe corugațiile drumului? Și farurile lor păreau să vibreze destul de violent. La întoarecerea de la vulcan, pe lumină, aveam să constat că în această porțiune flată goana mașinilor crease în timp câteva drumuri paralele și pe o parte și pe cealaltă a drumului principal. Din păcate și aceste drumuri paralele erau la fel de brăzdate de nemiloasele corugații. După aproape 100 km de corugații, orice mașină nouă ieșită silențios pe poarta fabricii capătă jocuri, toleranțe și zgomote noi pe la mai toate îmbinările și articulațiile. Este cel mai sesizabil “botez” al drumului...  Go Nissan!

Deși plecați cu noaptea-n cap, am găsit cu greu parcare la geyser-e. Oare, ăsta era motivul pentru care toți riscau să-și rupă suspensiile și gâtul pănă aici? N-am găsit nici un alt motiv plauzibil. Era frumos, dar prezența atâtor pantofari zgribuliți și cu ochii cârpiți de somn diminua puțin din plăcerea ochiului. Când a răsărit soarele am decis să plecăm. Păream să fim prima mașină angajată inapoi pe drumul de coborâre de la El Tatio. În sens opus urcau încă întârziați răzleți. Citisem undeva că pe acest drum de acces la El Tatio există un cătun de câteva familii unde se pot cumpăra frigărui de llama. Eram curioși dacă taraba de frigărui deschisese așa devreme. După muchia unui munte, la baza unei coborâri lungi, am zărit cele câteva case și o mică deviație a drumului. Eram prima mașină de pantofari sosită...

Cărbunii se aflau pe grătar dar focul nu fusese încă aprins. Doi bărbați au ieșit dintr-o casă scundă din spatele grătarului și ne-au salutat.

“Buen dia...”

Am coborât din mașină și i-am salutat și noi.

“Hola.”

Unul dintre cei doi bărbați a aprins focul în timp ce celalalt m-a întrebat ceva nedeslușit în spaniolă. I-am făcut semn cu mâna spre Seasick.

“My wife speaks Spanish...”

Barbatul voia să știe dacă au urcat multe mașini la vulcan. Aha, potențiali clienți...  Până s-a făcut jarul au început să coboare treptat microbuzele. Primele trei au oprit la frigărui, dar numai șoferii au întrebat cât mai durează până vor fi gata.

Primele trei frigărui au fost ale noastre. Si următoarele două, ca de micul dejun.

“Mâncăm așa, din mână, fără farfurii?”, s-a mirat recrutul.

I-am răspuns înainte să inghit, în timp ce mestecam.

“Yep, la botu’ calului, haiducește...”

Am sesizat câțiva pantofari coborând din microbuze cu camerele foto ale telefoanelor îndreptate vitejește spre frigăruile noastre.

Din cele trei microbuze sosite, apoi încă unul, apoi încă patru, majoritatea pantofarilor au făcute poze, dar, cu excepția șoferilor, absolut nici unul din cele câteva zeci de fotografi înrăiti nu au cumpărat sau gustat frigăruie de llama. Ori erau cu toții vegetarieni, ori erau toți îndrăgostiți de llame, ori se temeau de condițiile în care fusese pregătită carnea, mai ales că li se repetase să nu se atingă de alimente oferite la marginea drumului...

Nouă ni s-au părut absolut delicioase și eu aș fi mâncat-o fără ezitare și pe a treia, dar mi s-a făcut milă de săracii șoferi care priveau înghițind în sec. Ar fi mers și o Coronita rece dar ăia nu aveau permis de vânzare a băuturilor alcoolice și a trebuit să amânăm plăcerea. După acest excelent mic dejun am continuat coborârea de pe El Tatio până la Piata de Fructe din San Pedro de Atacama, unde am servit pepene ca desert, tot la botu’ calului. Asa, cu praful inhalat cu tot, a fost delicios!

Dupâ pepene ne-am întins la drum. Am mai alimentat o dată cu motorină și RB și ne-am asternut la drum spre sud de-a lungul coastei Pacificului.



La 05:00 dimineata, strazile din San pedro de Atacama erau aproape pustii... 







Cand ne-am apropiat la vreo 25 km de poalele vulcanului El Tatio (alt. 5,314 m), a inceput sa se crape de ziua...



Intrarea (cu plata) la geysere. (alt. 4,320 m).







Am gasit cu greu parcare la peste 4,300 m. Probabil de aceea se grabeau microbuzele de dimineata.













De-ar fi fost mai putini pantofari...















La coborarea de la vulcan ne-ai esit in cale o vulpe...



Hai, ca au dat astia in sfarsit drumul la gratar..



Asteptand frigaruile de llama...



Recrutul ar fi vrut sa vada cat de curat se prepara carnea...  Whatever.. Daca ti-e foame, mananca si nu te mai gandi..



Frigul diminetii musca putin la maini.. :)



Jarul nu es te inca gata pentru frigarui dar ne grabim...



Bucatarul a dat drumul la "productie". Soferii de microbuze sositi intre timp, isi asteapta randul.





"Mancam asa, din mana, in picioare?"



De abea de la al doilea rand de frigarui ne-am dat seama ca FRIGE!!!









Continuam coborarea spre San Pedro de Atacama. De abea acum vedem pe lumina unde ne-am jucat "prinselea" in lumina farurilor cu soferii de microbuze...











Inapoi in San Pedro de Atacama, la piata de fructe.





Pepene taiat la botu' calului... :)





Ne luam la revedere de la san Pedro de Atacama...















Inapoi pe malul Pacificului... looking for a hotel for the night.

14
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 21, 2019, 07:41:40 am »
(probabil penultima parte)

Din pacate nu mai exista nici un strop de timp disponibil pentru continuarea acestui raport de tura... In timpul zilei a doua petrecuta Desertul Atacama ne-am reintors in Anzi la 4,500 m (Paso del Cerro Overo) pe o zi cu soare pentru a gasi zapada cand ne-am intors pe aceeasi sosea. Dupa amiaza am coborat din Anzi, de la Laguna Aquas Calientes, la El Valle de la Luna unde am avut ocazia sa aratam recrutului o mica si scurta lectie de speologie... :) S-a descurcat admirabil.

Am revenit la hotel pe seara, am laimentat cu motorina si ne-am pregatit pentru o trezire la 04:30 dimineata pentru a prinde rasaritul la geizerele de la El Tatio, la vreo 100+ km nord-est de San Pedro de Atacama. Dupa vizitarea geizerelor am trecut pe la un mic catun de localnici unde am mancat delcioase frigarui de llama.

Am revenit pentru ultima data in San Pedro de Atacama, incantati de un raid la piata de fructe si apoi ne-am intins la  drum spre apele Pacificului la Antofagasta. Am impartit segmentul de drum dintre San Pedro de Atacama si Santiago de Chile in trei segmente consecutive. San Pedro de Atacama - Bajia Ingles - Valparaiso - Santiago, cu doua nopti petrecute la hotel in Bajia Ingles si in Valparaiso.





Inapoi spre est spre culmile Anzilor. Soseaua trece printr-un punct la 4,501 m (!)





Cerul este mai aproape de parbriz... :)






































La intoarcere am gasit zapada pe sosea. Ninsese in urma noastra... :)








Intram in Valle de la Luna...




















Hai sa incepem cu pestera de sare... :)








Pestera este sapata natural intr-un munte de sare...

















































































































































































































Maine dimineatza mergem la geizere... :)

(va urma?)



15
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 20, 2019, 06:42:56 pm »
(partea a 16 a)


Am sunat deșteptarea la 06:45. Aveam camerele adiacente într-un colț mai izolat al cl curții pe care o vedeam pentru prima dată pe lumină. Aerul era cald și uscat. Am ajuns la micul dejun în restaurantul hotelului la 07:20. In afara personalului de servici, toată lumea părea să dormă încă. Or fi fost cu toții la Revelion în timpul nopții ce tocmai trecuse?...


M-a amuzat piscina. Oare, vine cineva în inima deșertului Atacama pentru a sta la oiscină? Probabil că da. Probabil că sunt aceeași oameni care comandă la masă langostini la peste 400 Km de țărmul oceanului, sau friptură de vacă intr-un mic sat pescăresc așteptându-se să fie totul proaspăt... Sau dracu’ știe pentru ce fel de pantofar fusese amenajată piscina aia în mijlocul deșertului.


După un mic dejun excelent cu ouă proaspete și brânză de capră și roșii de grădină din vreo curte locală, chiar și cutia de RB părea proaspătă... :)

Am făcut plinul la motorină și la 08:05 am pus cap compas est spre Laguna Miscanti, aflată la vreo 100+ km est de San Pedro de Atacama. Știam că șoseaua urca rapid la peste 4,000 m. altitudine și am luat din recepția hotelului câteva frunze uscate de coca. Cu ani în urmă când am făcut la pas traseul Inca în Peru, învățasem că frunzele de coca mestecate anută la durerile de cap.


Laguna Miscanti se află la 4,140 m , dar șoseaua a urcat pâna pe la 4,600 m înainte de a ajunge la ea. În lipsa timpului adecvat de aclimatizare. la cel mai mic efort aerul rarefiat producea o stare apăsătoare și o senzație neplăcută de insuficiență respiratorie. Încercam în mod deliberat să respirăm adânc și des pentru a evita durerea de cap și amețeala. Ni se alterase puțin și modul de a vorbi... În mod paradoxal, recrutul nu reclama nici un simptom și se zbenguia ca un pește în balta preferată. În timp ce Seasick și cu mine urcasem pe Kilimanjaro, prin Anzi si pe High Sierras în California, recrutul era pentru prima dată la peste 2,000 m (!)


După Laguna Miscanti am coborât în Salar de Atacama pentru a fi îmbrățișați dintr-un orizont intr-altul de un imens cămp de sare.


Am revenit în micul orășel San Pedro de Atacama pe seară. Seasick și recrutul au primit “învoiri” și au hotărât sa-și petreacă acest prim și unic timp liber cutreierând magazinele pentru turiști... Dacă aș fi știut că așa iși vor irosi singurele câteva ore de “timp liber” ale acestei ture de iarnă în Chile, aș fi planificat un program organizat... :)


Am mâncat aproape bine la un restaurant pentru turiști. Din păcate bucătarul a stricat bunătate de miel preparându-l ca la cantina unui șantier de construcții. În mod cert nu orice imbecil îmbrăcat în alb poate pretinde că este doctor, frizer, sau bucătar.


Pe la ora 22:00 ne-am retras langa piscina hotelului nostru si am deschis sticla de "Crabs" adusa tocmai de la Ushuaia pentru a spala gustul compromis al mielului. Ne pregateam de somn până la 05:39 când planificasem deșteptarea.







Camere adiacente intr-un coltz izolat.







Hotelul nostru era linistit si avea un aer placut.











Am fost primii la micul dejun pe 1 ianuarie... :)







Piscina din mijlocul desertului... really?







Neah... :)







In cautarea unicei statii de carburanti, care se afla dosita intr-o curte (!)







Daca motorina e, orice poate fi... :)







Pe cai... :)







Plecam spre est cam 100+ Km.































Hai in Salar de Atacama.







Un camp nesfarsit de sare...



































Spre seara am acordat "invoire" trupelor si... au hotarat sa-si iroseasca timpul liber prin magazine.











San pedro de Atacama este mic dar plin de viata...















Hai sa uram la multi ani si cunoscutilor din LA. Si daca tot e conectie, hai si celor de la Constanta si Bucuresti.











San Pedro de Atacama...























Alegem un restaurant turitic unde, in ciuda decorului,  mielul n-a fost pe masura asteptarilor.















Hai sa spalam gustul pe terasa de la piscina hotelului cu vinul nostru carat tocmai de la Ushuaia... :)






(va urma)

Pagini: [1] 2 3 ... 42
Forumul CapCompas este gazduit la Hangar Hosting - hosting, email, si cloud