Ce vreme.....Ieri 32 C si azi abia un 14-15. Ploua torential, apoi ploua bacovian si tot asa. Clar e vremea povestilor. Povesti despre vacante din vara ce tocmai ne-a sarutat de ramas bun...
Anul asta a fost foarte generos la capitolul vacante. Am reusit iesiri memorabile si ne-am amintit de episoade fervente din perioada de motociclism.
Prima vacanta a fost foarte burgheza, foarte cuminte asa ca pe foarte scurt a fost o vacanta la Sfantul Gheorghe in prima saptamana din august. A avut totusi si partea ei inedita in sensul ca a fost prima data cand am fost acolo in plin sezon turistic. Si totusi in ciuda aglomeratiei si caldurii inabusitoare a fost foarte tihnit. Am plecat cu vaporul intrucat marangozul nostru a decretat clar :"nu vreau sa mai aud sau sa mai vad barci, vreau sa uit de ele in concediu macar."
Am stat la o doamna foarte draga noua, ne-am intalnit cu Intersect si copii, am inotat, am facut plaja, am lenevit...super, perfect..
Si totusi, ceva ne chema, ceva ne rodea...noi aia care am mers cu sosete pe maini (in loc de manusi), intr-o noapte de 30 aprilie, pe motor pana in Vama ca sa mergem la intrunirea de 1 Mai, noi aia chiar asa ne-am ramolit..
Asa ca manati de fiorul asta am pornit din nou, pe 4 septembrie la drum. La drum lung, pe ape, intr-o barca open, marca Antonov, de 4,30 m, cu motor de 15 CP.
Deci, Galati, duminica 4 sept, aproximativ ora 16 am plecat. Fericiti si nu prea (cel putin fetele). Marea provocare era in fata noastra. Pana sa plutim efectiv treaba arata chiar rau..nervi, temeri, nesfarsite pregatiri, fel de fel de frecusuri de ultim moment...
Unde am plecat? Pe Dunare la vale..Pana unde? Pana unde vrea muschiu' nostru.
Ne-am lansat putin in amonte de trecerea cu bacul de la Galati, am traversat fluviul si la vale cu noi.
Bazaitul vesel al motorului, asieta barcii, Dunarea linistita ne-au dat incredere sa lunecam pe ape.
N-am ajuns prea departe, in zona Santierului Naval silueta cunoscuta a unei barci ne-a facut sa exclamam :" E Dragos" si intr-adevar el era. N-am putut sa nu-i invidiez biroul ultraergonomic si functional de pe fluviu si trebuie sa recunosc ca intalnirea asta ne-a purtat noroc, a fost prima dintr-un sir, intamplate pe o apa care ne-a primit cu bratele deschise si ne-a purtat intr-o superba calatorie la intalnirea cu marea cea mare.
In prima zi am navigat de la Galati pana la cca 2 km de Tulcea. Am decis sa inoptam acolo, cam in dreptul localitatii Patlageanca pentru ca stiam ca la si de la Tulcea Dunarea si malurile ei sunt intesate de ambarcatiuni, corturi, masini.
Buna alegere, am pus cortul si am innoptat intr-o liniste aproape totala (la un moment dat niste manele s-au auzit la mare departare si m-am linistit pentru ca inca nu-mi era clar daca suntem pe mal romanesc sau ukrainean, mi-am zis in sinea mea: e ok suntem in Romania). A fost prima locatie in care am auzit urletul sacalilor, pe care aveam sa-I auzim tot drumul, exceptand Sfantu Gheorghe.
Buna Monica. Prea scurt primul episod. Fa-ți timp si spune tot😄
Frumos, foarte frumos dar cum spune si Doru, sau exact ca in vorba celebra:,, Putin , foarte putin." Continua te rog...
Ai dreptate, a inceput sezonul povestirilor :) .
Iar povestirea ta pe fundalul ploii de afara, e un plasture numai bun de anesteziat chinurile sfarsitului de sezon.
In asteptarea urmarii, particip si eu cu o dezvaluire a zambetului "Antonov", ca prea era ascuns, in poza originala :D
Sa stiti ca episodul a fost scurt deoarece nici compunerea nu-i prea lunga :). Inca nu s-au inventat cuvintele care sa descrie ce am trait in aceasta vacanta..
Continuand, planul facut in seara aceea la Patlageanca a fost asa: mergem la Tulcea, il luam cu noi si pe prietenul Nicolai, il ducem pana la Murighiol, acolo ne despartim si ne continuam drumul. Asa ca luni, dis-de-dimineatza am strans tot, am incarcat barca si i-am dat sfoara.
Dar ajunsi la Tulcea, noi fetele, am poftit brusc la o prajitura si o plimbare prin oras, asa ca baietii au plecat singuri spre Murighiol, urmand sa ne reunim mai tarziu.
Ne-am plimbat , ne-am pozat, ne-am tot invartit prin centrul Tulcei si timpul a trecut foarte repede. Sotia lui Nicolai a venit apoi sa ne ia sa mergem la Murighiol.
Cum am ajuns am aflat ca erau acolo Iulian Cioclin cu sotia si finii, Dan Rotaru cu sotia si fetita..gashca mare ce mai.
Am contramandat imediat plecarea, ne-am alaturat lui Iulian si compania si am petrecut o seara interesanta alaturi de pescari pasionati.
Cum niciunul din noi nu are habar de pescuit la undite ne uitam cu ochii mari la bidoanele cu porumb, mamaliga pregatita de dimineatza si toate gadget-urile. Suporturi de lansete ca niste suporturi de mitraliera, alarme care sunau daca tragea firul (si ce mai sunau cand le agatam cu barca), baterii solare, incarcatoare...ce mai..oameni pregatiti sa prinda pestele cel mare.
Era asa de frumos acolo, compania era asa de placuta incat am hotarat ad-hoc sa nu mai plecam mai departe. Ne-am facut planul sa mai stam cateva zile cu ei, sa ne plimbam pe toate canalele si lacurile din jur, dar...Seara au aparut tzantzarii, niste tzantzari hotarati, rezistenti la Autan, spirale fumigene si alte asemenea. Cina am luat-o in cort si am sperat ca de dimineatza va fi mai bine, dar...A doua zi pe la 10:30 tzantzarii nu aveau niciun gand sa plece, din contra erau din ce in ce mai hotarati..
Asa ca am plecat din nou, de data asta hotarati sa ajungem la Sfantu. Desi pe drum ne-am mai intalnit cu cunoscuti din Galati care s-au oprit sa pescuiasca pe brat in dreptul lacului Belciug, noi am dat gaz spre Sfantu, pe valuri din ce in ce mai mari in aval de Gura Dranov. Nu am ratat totusi urcarea intr-un foisor de observatie, de unde am putut admira in departare izolatul lac Belciug.
Cu toata graba nu am putut rata nici o vizita scurta in lacul Erenciuc, intrare care a fost magica la fel ca de fiecare data, chit ca nuferii erau trecuti.
Citat din: Florio din Septembrie 20, 2016, 07:15:34 AM
In asteptarea urmarii, particip si eu cu o dezvaluire a zambetului "Antonov", ca prea era ascuns, in poza originala :D
Multumesc de ajutor, in astea 5 zile, zambetul asta a luminat continuu figura aspra de tataro-lipovean, figura de obicei dura si taioasa.
Va rog sa scuzati calitatea mai slaba a unora dintre fotografii, dar e greu sa pozezi cu telefonul cand iti fuge barca de sub tine :).
Vis a vis de povestiri de vacanta:
Inainte de a pleca eu la Murighiol cu sotia si copilu vorbisem cu Vali si stiam ca va merge in delta cu fetele lui, fara insa a-i cunoaste traseul. Eu eram la Murighiol, asadar, cazat la 3-4 stele, piscina, cocktail-uri cu umbreluta, chestii din astea. Frumos, foarte frumos, m-am dat cu fetele mele pe toate toboganele de la piscina, distractie cat cuprinde si cu ocazia acestei mici escapade am constatat ca fiica-mea stie sa inoate ca un peste, doar ca pana acum i-a fost lene....:)).
Suna Vali luni:
- Dane, stii, eu sunt in Murighiol, am ajuns de prin Tulcea si suntem campati pe malul girlei, impreuna cu Iulian, care da la crap. Suntem cam obositi, zice Vali, dar, poate ne vedem a doua zi, zice el.
Gidesc eu: ei, lasa, ca nu sunteti voi chiar asa de obositi ca sa ma faceti pe mine sa ratez o intalnire, fie ea si scurta, cu voi. Si zic:
- Vali, hai ca eu vin acuma, ca pana maine cine stie ce se intampla.
Posibil sa imi fi luat vreo injuratura, da, na, asta e....scuze, Vali...:))
Scot fetele din piscina, tusti in masina si m-am oprit direct la stalpul saptezeci si ceva de pe malul bratului Sf. Gheorghe.
Vali, asa obosit cum era:
- Facem o tura scurta cu barca, sa vezi cum se misca?
Eu:
- Nuu, Vali, stii...nu vrem sa deranjam.....
In secunda doi eram in barca, cu fiica-mea instalata comod pe bancheta prova, iar Vali dadea la sfoara. O plimbare si o intalnire scurta la ceas de seara, dar extrem de placuta.
Ideea era ca as fi dat in seara aia orice cazare de enspe stele pentru a-mi putea pune si eu un cort langa oamenii de pe malul bratului, macar pentru noaptea aia, acolo, intre tantari. Cu o alta ocazie, poate, cand vin si eu mai pregatit pentru campare.
L I K E !
felicitari pentru iesire. Sincer sa fiu mi-ati adus aminte de iesirile mele in delta in care campam cu prietenii pe malul apei si faceam taba mare cu ciorbe, focuri de tabara si alte alea ce dau deliciul unei iesiri.
Din pacate odata cu trecerea timpului am devenit mai salbatic(tot din lipsa de timp alocat pescuitului) mergand strict pentru pescuit si mergand cat mai singur, pescuind non stop si mai putin m-am bucurat de "traiul" la cort.
Trebuie neaparat sa mai organizez o iesire cu tabara si relaxare totala si mai putin pescuit..
Am petrecut la Sfantu cele mai tihnite, linistite si relaxante zile. Ziua faceam baie si plaja, seara faceam foc de tabara si priveam cerul. Nu pot sa va descriu cum e sa ai sentimentul ca esti la capatul lumii (si asta in sensul bun), ca bucatica aia de lume e numai pentru tine, ca ai primit cerul cu stele ca sa-ti aduci aminte ce mic esti si ce e de fapt viata.
Miercuri ni s-a alaturat, din nou Nicolai. Zilele au trecut in viteza si vineri dimineatza, la scurt timp dupa ce Nicolai s-a imbarcat pe Fregata, am pornit si noi. Dupa cca 30 minute am ajuns Fregata, am depasit-o si gaz spre Tulcea.
Am ajuns la Tulcea chiar mai repede decat cele mai optimiste previziuni pe o Dunare oglinda, am debarcat, am parcat barca, am pornit spre Galati si Fregata inca nu sosise. Doina, sotia lui Nicolai a avut bunavointa sa ne duca pana acasa si asa am constatat ca noi facusem deja vreo 50 de km inspre casa cand a debarcat si prietenul nostru.
A fost o calatorie pe cinste, cu momente de uluire (cand muntii au aparut la orizont blocand parca drumul fluviului), cu momente de detasare totala, cu momente de panica (la intalnirea cu diverse vapoare si vase mari). A fost ceva ce e greu de descris, pentru ca e tare greu sa iti transpui senzatiile in cuvinte.
Trebuie totusi sa spun, pentru oricine doreste sa stie, mersul cu o glisoare este ceva gen Paris-Dakar. Barca e rapida, nervoasa pe valuri, isterica pe siajul altor barci si cum la intoarcere Vali a forjat-o la Tulcea ma dureau soldurile de la atatea sarituri prin barca.
Am ramas totusi indragostita de barcuta asta pentru ca ne-a dus acolo unde ne-am dorit noi, ne-a dat o libertate pe care atfel greu o gasesti. Ne-a dus in locuri care ni s-au lipit de suflet, cu care ne potrivim si cu care rezonam in frecvente ascunse.
Dupa ce am citit toate aceste minunate randuri si am savurat frumoasele imagini, ma simt lovit de o nostalgie profunda. Nostalgie ce cred ca ma va tine pana la urmatorul sezon, cand sper ca vom putea face o astfel de excursie in mai multe familii cu mai multe barci si vom putea traii si noi aceste minunate clipe.
Citat din: monica.lidia din Septembrie 21, 2016, 09:57:52 PM
Am ramas totusi indragostita de barcuta asta pentru ca ne-a dus acolo unde ne-am dorit noi, ne-a dat o libertate pe care atfel greu o gasesti. Ne-a dus in locuri care ni s-au lipit de suflet, cu care ne potrivim si cu care rezonam in frecvente ascunse.
Se vede dupa zambete :D
Asta a fost vacanta pe care mi-am dorit-o enorm cand eram "balaur", dar de care am avut parte mult prea rar in acele vremuri. Adica sa pleci cu familia, complet autonom si self-suficient, sa te opresti unde vrei, sa intri pe orice traseu acvatic doresti, si sa nu depinzi decat de echipamentul din dotare, nu de toanele unora.
Saracu' tata, fiind pescar profesionist, era satul de balta si barci, si cand avea o bucatica de concediu, ne cara pe litoral la plaja si baie, iar el lua toate carciumile la rand :).
Noua nu ne displacea nici asta, dar parca altfel era cu barca in salbaticie. Am fost de cateva ori cu "duba" de 17 crivace, la motor (Veterok de 8 cai) si lopeti. Tata nu voia sa auda de statul la cort, fiindca era satul de colibele umede in care statea toata primavara pe malurile Dunarii, cand era sezonul de scrumbie. Asa ca ne cazam la cunoscutii si prietenii lui din balta, "in casa de om si nu coliba de carpa".
Cel mai fericit eram cand tata avea vreo delegatie din partea institutului, atunci aveam asigurat totul, inclusiv iesirile spectaculoase pe Golovita, Razelm sau pe mare, de obicei la Sfantu.
De atunci am ramas legat definitiv de aceste locuri. Oriunde as merge si orice experienta noua as incerca, nicaieri nu ma simt cu adevarat "acasa" precum acolo. Si nu oriunde, ci exact "la capatul lumii", la kilometri buni distanta de orice aglomerare de oameni.
Sa auzi doar vuietul marii, sa bantui noaptea pe malul Dunarii si marii fara nici un stres, sa vezi cerul incredibil de populat cu toate stelele vizibile pe bucata de bolta corespunzatoare latitudinii.
Sa ti se rupa de braconierii care mai trec noaptea pe apa in treaba lor, sau de cocalarii idioti care se izbesc zilnic cu salupele in praguri, ca sa nu-si ude pitipoancele chilotii cand vor sa debarce la gura de varsare.
Ce poate fi mai distractiv decat sa vezi cosciugele plutitoare care mai inainte faceau figuri pe mijlocul bratului cum stau esuate asteptand ajutoare sa-i despotmoleasca, sau mai rau cum isi distrug motoarele incercand singuri sa-si scoata monstrii inboard de pe praguri. Acel loc are karma sa proprie.
Sunt 30 si ceva de ani de cand merg acolo, si cu toate transformarile la care am fost martor, pot spune ca locul acela si-a pastrat si isi va pastra in continuare maretia si salbaticia primordiala. Oricate agresiuni ar incerca diversi profitori, natura va ramane aceeasi. Chiar si daca ecosistemul e afectat de curentaci sau alti braconieri, vor disparea si astia odata si mediul isi va reveni de la sine.
Tot ce regret e ca nu am putut ramane macar 2 saptamani acolo, sau si mai bine macar o luna. Abia atunci, dupa suficient rastimp in care sa te racordezi la bioritmurile ancestrale, iti poti da seama ce e important in bucatica de timp ce ne-a fost alocata si pe care cu emfaza o denumim "viata".
Citat din: Vali din Septembrie 22, 2016, 09:40:44 PM
Asta a fost vacanta pe care mi-am dorit-o enorm cand eram "balaur", dar de care am avut parte mult prea rar in acele vremuri. Adica sa pleci cu familia, complet autonom si self-suficient, sa te opresti unde vrei, sa intri pe orice traseu acvatic doresti, si sa nu depinzi decat de echipamentul din dotare, nu de toanele unora.
Saracu' tata, fiind pescar profesionist, era satul de balta si barci, si cand avea o bucatica de concediu, ne cara pe litoral la plaja si baie, iar el lua toate carciumile la rand :).
Noua nu ne displacea nici asta, dar parca altfel era cu barca in salbaticie. Am fost de cateva ori cu "duba" de 17 crivace, la motor (Veterok de 8 cai) si lopeti. Tata nu voia sa auda de statul la cort, fiindca era satul de colibele umede in care statea toata primavara pe malurile Dunarii, cand era sezonul de scrumbie. Asa ca ne cazam la cunoscutii si prietenii lui din balta, "in casa de om si nu coliba de carpa".
Cel mai fericit eram cand tata avea vreo delegatie din partea institutului, atunci aveam asigurat totul, inclusiv iesirile spectaculoase pe Golovita, Razelm sau pe mare, de obicei la Sfantu.
De atunci am ramas legat definitiv de aceste locuri. Oriunde as merge si orice experienta noua as incerca, nicaieri nu ma simt cu adevarat "acasa" precum acolo. Si nu oriunde, ci exact "la capatul lumii", la kilometri buni distanta de orice aglomerare de oameni.
Sa auzi doar vuietul marii, sa bantui noaptea pe malul Dunarii si marii fara nici un stres, sa vezi cerul incredibil de populat cu toate stelele vizibile pe bucata de bolta corespunzatoare latitudinii.
Sa ti se rupa de braconierii care mai trec noaptea pe apa in treaba lor, sau de cocalarii idioti care se izbesc zilnic cu salupele in praguri, ca sa nu-si ude pitipoancele chilotii cand vor sa debarce la gura de varsare.
Ce poate fi mai distractiv decat sa vezi cosciugele plutitoare care mai inainte faceau figuri pe mijlocul bratului cum stau esuate asteptand ajutoare sa-i despotmoleasca, sau mai rau cum isi distrug motoarele incercand singuri sa-si scoata monstrii inboard de pe praguri. Acel loc are karma sa proprie.
Sunt 30 si ceva de ani de cand merg acolo, si cu toate transformarile la care am fost martor, pot spune ca locul acela si-a pastrat si isi va pastra in continuare maretia si salbaticia primordiala. Oricate agresiuni ar incerca diversi profitori, natura va ramane aceeasi. Chiar si daca ecosistemul e afectat de curentaci sau alti braconieri, vor disparea si astia odata si mediul isi va reveni de la sine.
Tot ce regret e ca nu am putut ramane macar 2 saptamani acolo, sau si mai bine macar o luna. Abia atunci, dupa suficient rastimp in care sa te racordezi la bioritmurile ancestrale, iti poti da seama ce e important in bucatica de timp ce ne-a fost alocata si pe care cu emfaza o denumim "viata".
Aprob pozitiv ! :)
Si mai e un loc, din punctul meu de vedere, fantastic! Un loc viu, crescand de la an la an, o protectie in marea noastra naravasa, un capat de lume sinistru pentru ochii de orasean si magnific pentru ochii omului de aventura : golful Sacalin :)
P.S.
Ce e frumos in forum, ca toti vorbim din propriile experiente si trairi, nu din pagini de reviste :)
Eu laguna Sahalin o asimilez automat cu Sf. Gheorghe, fiind chiar alaturi. Din fericire, datorita adancimilor mici si pragurilor, laguna e ferita de asaltul cosciugelor plutitoare, singurii care se aventureaza fiind ori localnicii, ori cunoscatorii, de obicei cu barci cu pescaj minim.
La septemberfest-ul din 2012, dupa ce ne intalnisem in Jurilovca, am facut la Sf. Gheorghe inclusiv o tura destul de larga pe laguna, cu barca mea de atunci, impreuna cu Tudor, sotia lui si Mihaif99.
In 2014, impreuna cu Dan Dragos, Vlad si Intersect la fel, insa nu am prea intrat in laguna, din cauza pescajului mare al barcii lui Dan. Am vazut insa tot ce era important de vazut.
Anul asta m-am imprietenit cu o familie de bucuresteni, si i-am dus si pe ei in acele zone. N-am apucat insa sa ajungem la laguna, fiindca se insera si tantarii deja se obrazniceau, plus ca singurul interesat de peisaj era capul familiei, ceilalti fiind cu ochii in pokemoni :).
La inceputul lui august, la primul sejur la Sfantu, am fost intr-o seara cu Intersect in amonte pe brat ca sa dam la pripoane. In timp ce sarmanul George se chinuia sa descurce carligele incurcate de Luca, eu am facut cred vreo ora jumate baie printre radacinile salciilor matusalemice de langa mal.
Cand George n-a mai putut suporta tantarii, in ciuda la toate protectiile, a renuntat si am pornit spre sat. Pe intunericul aproape deplin, am avut parte de cel mai spectaculos rasarit de luna pe care cred ca l-am vazut vreodata. La sosire, si George mi-a zis "da-le incolo de pripoane, cea mai importanta a fost plimbarea". Ce poti sa-ti doresti deci mai mult de atat.
Anul asta am intrat in Sahalin din Garla Turceasca pe o 'poteca'' ascunsa de ochii lumii iar a doua zi am observat ca a intrat o barca condusa de un localnic plina cu turisti pe la Ciotica ...or fi disparut pragurile :)
La Sfantu a fost magnific ,eu consider ca este cel mai frumos loc de la noi din tara .Am iesit din balta pe 4 septembrie am fost la mustata' sa ne intalnim Vali :) poate la anul... noi mergem in aceeasi zona !
În ziua de azi când aglomerația poate să compromită orice loc frumos, să ai barca ta e premisa de a putea explora și a te putea bucura în liniște de natură. Zilele trecute reveneam ,,din baltă" și mă uitam la cohortele de oameni frumos îmbrăcați ce veniseră să admire natura de pe mal și am avut sentimentul clar că acești oameni au bătut drumul de pomană, că nu s-au ales cu aproape nimic...
Citat din: nicu din Septembrie 23, 2016, 12:32:19 PM
Anul asta am intrat in Sahalin din Garla Turceasca pe o 'poteca'' ascunsa de ochii lumii iar a doua zi am observat ca a intrat o barca condusa de un localnic plina cu turisti pe la Ciotica ...or fi disparut pragurile :)
La Sfantu a fost magnific ,eu consider ca este cel mai frumos loc de la noi din tara .Am iesit din balta pe 4 septembrie am fost la mustata' sa ne intalnim Vali :) poate la anul... noi mergem in aceeasi zona !
Mare atentie la intrarea din Garla in Sahalin,de regula localnicii aleg canalul ca si iesire din Sahalin.Intra pe canal in glisaj pentru ca este apa mica pe o portiune de cativa metri,daca ai nenorocul sa intri cand un baiat este in glisaj pe canal o sa fie putin neplacut.
Plus ca daca ajungi dimineata devreme ai toate sansele sa agati plase,vintire sau alte scule.
La Ciotica este la fel un senal de intrare apa mica cca30-40 cm pe o distanta de vreo 20 m apoi ai adancimi de 2 m.
Credeati ca e gata, nu-i asa, ca asta a fost povestea... Ei bine si eu credeam la fel, ca asta e, asta a fost vacanta, m-am scufundat in pregatirile pentru noul an scolar, mi-am reluat activitatea profesionala..ce sa mai era cam gata, dar...
Prin bunavointa unui coleg de forum (Pelicanul), caruia ii raman profund indatorata, am fost invitate la o iesire de weekend, cu velierul, pe lacul Golovita. Asa ca sambata 17.09.2016, pe la ora 07:00 am trecut cu bacul, in directia Complex Turistic Lunca. Am ales drumul pe la Luncavita, Nifon, Horia, Slava, Lunca.
Ne-am intalnit cu echipa formata din Nicu (Pelicanul) si a sa Sasanka, Dan (Bluewave) cu a sa Trixie si Razvan cu o mica pneumatica galbena. Putin mai tarziu ni s-a alaturat si vechea noastra cunostinta, marinarul veteran Paul Butusina.
Desi ne-am mai dat cu barci cu vele, nu mai pusesem piciorul pe un velier cabinat si aveam inima cam stransa. Vali imi explicase de-a lungul timpului ca monococile sunt barci jucause (datorita formei de ou), ca merg bandate, ca simt miscarile echipajului si reactioneaza la ele.
Sasanka a fost prietenoasa de la primul pas pe punte, s-a inclinat putin si bland si ne-a primit la bord.
Nu durat mult sa ne punem in miscare si dupa ce am traversat micul canal ce leaga bazinul de la complex cu lacul am ajuns in Golovita.
Nu o sa va spun cum am trait eu momentul, va spun doar ca Rubina a exclamat uimita: "suntem la mare ma".
Cum am perceput navigatia cu vele? E ceva superb, doar tu, apa si cerul, miscarile blande ale barcii care pluteste lenes in vantul slab, liniste si nesfarsire...
La inceput, cum vantul era total absent, barcile au fost ancorate nu departe de intrarea in Lacul Zmeica, am luat un fel de brunch si s-a trecut la facut baie. Cata incantare pentru Rubina sa se scalde cand cu colacul de salvare, cand cu vesta de salvare. Atata balaceala a facut-o sa-si ia inima-n dinti si sa inoate fara colac, in lacul cu o adancime de cca 2m.
Usor, usor s-a starnit vantul, la inceput timid, apoi mai indraznet. Am avut norocul de a fi ferite de un vant prea puternic la prima iesire. Steguletul de la catarg a inceput sa fluture vesel, si baietii au ridicat velele...ce incantare, sa nu auzi nimic decat vantul si clipocitul valurilor.
Desi vantul a fost doar o prietenoasa briza marina ne-am pus in miscare si am ajuns in volte cam pana in dreptul Capului Dolojman.
Acolo, dupa inca o volta, am schimbat directia si am pornit inapoi spre complex. Pe drumul de intoarcere am refuzat categoric invitatiile insistente ale sotului meu de a tine echea. Razand Nicu i-a spus ca stiu eu ce stiu, cine pune mana pe eche se viruseaza definitiv.
Am petrecut noaptea la bord, a fost o experienta inedita si pentru mine si pentru Rubina. Ea, care e obisnuita sa doarma in bratele mamei, l-a inghesuit pe tata si i-a carat picioare pana cand, in miez de noapte s-a facut rearanjarea locurilor de dormit. Oricum e nemaipomenit, sa dormi si sa auzi, vag, prin somn, broastele pleoscaind in apa...
Pentru duminica era prognozata ploaie, asa ca planul (desi daca ati citit pana aici ati constatat deja ca nu prea ne tinem de plan) era ca pe la 10 sa pornim spre casa...
Si am pornit, dar pe apa. Ziua era atat de frumoasa, vantul adia lin..am zis sa prindem macar inca vreo 2-3 ore de navigatie...
In aceasta a doua iesire Vali m-a pacalit, fara sa realizez prea bine m-am trezit la eche, el sarise deja in apa si acum primeam indicatii cand de la el cand de la Nicu despre ce trebuie sa fac.
M-a virusat? Greu de spus daca asta a fost momentul. Virusata sunt dinainte, caut linistea si nemarginirea de mult. Sigur, pe Sasanka, mi-a fost clar unde e cel mai posibil sa o gasesc. A fost un weekend magnific. Ii raman recunoscatoare lui Nicu pentru oportunitate si acum stiu sigur unde vreau sa merg la mare in sezonul viitor : la Portita cu velierul.
In speranta ca nu deranjez, pe langa pozele facute de mine mi-am permis sa atasez la urma si 2 poze puse de colegi pe facebook.
Pana data viitoare la buna vedere si vant bun!
Frumos. Mult mai frumos decat cu afumatoarea de la pupa. Poate vedem si un velier marca Antonov.
Ma bucur pentru voi si weekend-ul petrecut pe Sasanka. La cat mai multe astfel de iesiri!
Imi pare rau ca nu ne-am intalnit intrucat eram in zona, ba chiar sambata am fost si eu pe Golovita pana in jur de ora 15.00 ...
P.S. Pelicane, Dane, voi de ce sunteti asa "secretosi"? :)
Citat din: monica.lidia din Septembrie 25, 2016, 09:54:54 PM
............................
Cum am perceput navigatia cu vele? E ceva superb, doar tu, apa si cerul, miscarile blande ale barcii care pluteste lenes in vantul slab, liniste si nesfarsire...
.................ce incantare, sa nu auzi nimic decat vantul si clipocitul valurilor.
E de retinut, ca esenta a trairilor pe un velier. O descriere perfecta, pentru cei ce inca nu cunosc :)
Acele locuri mi-au fost si adapost si aventura in anii anteriori, singura parere de rau ce am resimtit-o, fiind ca nu va am aproape sa impartim acele momente. Acum s-au adunat multi prieteni acolo, iar mie mi-a venit randul sa citesc si sa ma bucur pentru ei.
Locatia de la Lunca este superba. Si eu trebuia sa ajung cu voi in ultimele doua weekenduri. Dar din cauza ca am cam huzurit pe ape toate sambetele si duminicile vara asta, m-au napadit treburile pe acasa si nu am putut sa vin. :(
Dar vineri trebuie sa mergem sa o scoatem pe Sasanka ( ce ma enerveaza Pelicanul asta cu barca aia a lui meseriasa!) si sa o aducem la Eforie unde cred ca va sta la iernat. Dar daca il conving pe Nicu sa o puna din nou pe apa acolo vor fi cel putin trei barci disponibile de iesit in weekend pe mare. Asa ca lansez oficial familiei Antonov si deasemenea altor colegi invitatia de a participa la o mica vacanta de sfarsit de sezon. Vor fi disponibile sambata: Varianta lui Razvan, Dehlya subsemnatului, Etapul lui Actzipild si Sasanka lui Pelicanul.
Cred ca ar fi frumos...Si cred ca asta ar contribui pe deplin la faptul ca Vali va face el ceva iarna asta pentru ca in sezonul urmator sa aiba un velier propriu. Simt eu ca el pune deja ceva la cale, din moment ce a predat echea. ;)
Stima tuturor.
Imi pare bine ca toata lumea a fost multumita! :) Dar cred ca cea mai mare multumire a fost a mea, pentru ca seara, dupa ce a fost gata gratarul, s-au strins toti prietenii in jurul mesei din cockpit si am stat la povesti pina pe la miezul noptii.
Sezonul asta pe Razim a debutat cam furtunos (la propriu) si la inceput am fost chiar putin speriat de acest lac. Apoi insa am facut (cu ajutorul lui Nea Gica, multumesc mult) o "mantzocarie" (vezi pozele 9 si 11) care ma ajuta sa guvernez la motor si lucrurile s-au imbunatatit mult. Mi-am dat seama ca, fara a subestima lacul, este totusi nevoie de multa vointa pentru a scufunda sau rasturna o barca ca Sasanka pe Razim. ;)
Sfirsitul de sezon, adica toata luna septembrie, a fost ceva extraordinar, de asta nici nu imi vine sa mai plec de acolo. Iar intilnirile astea, cu cockpitul plin de prieteni si de povesti, nu au facut decit sa adauge o savoare aparte la farmecul locului.
Sa speram ca pontoanele de la Lunca vor mai rezista inca un sezon (pentru ca acum sint semi-putrezite si stau sa cada) si ca ne vom revedea la anul in zona.
Citat din: Thor din Septembrie 25, 2016, 10:16:37 PM
Frumos. Mult mai frumos decat cu afumatoarea de la pupa. Poate vedem si un velier marca Antonov.
Sa nu ma intelegeti gresit, iubesc, fara diferente, ambele experiente. Nu le compar, pentru ca nu pot fi comparate. Nu poti sa-l compari pe Black Beauty (superbul pur sange arab din filmul onomim pentru copii) cu fazele din Fast & Furious. Plutirea pe ape e frumoasa, si rapida si lenta si nu as renunta, pentru nimic, la vreuna dintre plimbari.
O sa incep cu o poza de la inceputul zilei ... rasaritul , locatia ...Lunca...
P.S.
D-nul Dbr ... mai usor cu "laudele" despre locatie , ca la plecare erai tare "ravasit" ... Prietenii "stie" de ce !!!
Citat din: monica.lidia din Septembrie 26, 2016, 11:37:49 AM
Sa nu ma intelegeti gresit, iubesc, fara diferente, ambele experiente. Nu le compar, pentru ca nu pot fi comparate. Nu poti sa-l compari pe Black Beauty (superbul pur sange arab din filmul onomim pentru copii) cu fazele din Fast & Furious. Plutirea pe ape e frumoasa, si rapida si lenta si nu as renunta, pentru nimic, la vreuna dintre plimbari.
Frumoasa plimbarea voastra. Povestirea hraneste sufletul si imaginatia.
Sunt si eu de acord ca fiecare tip de activitate si modalitate de transport are farmecul ei.
Bucurii insorite pe "potecile" urmatoare!... :)
Citat din: CrocodiluDiluDilu din Septembrie 24, 2016, 09:12:16 AM
În ziua de azi când aglomerația poate să compromită orice loc frumos, să ai barca ta e premisa de a putea explora și a te putea bucura în liniște de natură. Zilele trecute reveneam ,,din baltă" și mă uitam la cohortele de oameni frumos îmbrăcați ce veniseră să admire natura de pe mal și am avut sentimentul clar că acești oameni au bătut drumul de pomană, că nu s-au ales cu aproape nimic...
Asta incerc si eu, cu mai putin succes decat tine, sa explic. Si sa vezi cum e cand ajungi la "mama dracu'" si gasesti oameni chiar si acolo... :)
S-a-nmultzit lumea, bre... :)
Citat din: monica.lidia din Septembrie 26, 2016, 11:37:49 AM
Sa nu ma intelegeti gresit, iubesc, fara diferente, ambele experiente. Nu le compar, pentru ca nu pot fi comparate. Nu poti sa-l compari pe Black Beauty (superbul pur sange arab din filmul onomim pentru copii) cu fazele din Fast & Furious. Plutirea pe ape e frumoasa, si rapida si lenta si nu as renunta, pentru nimic, la vreuna dintre plimbari.
Corect, nu pot fi comparate. Dar de ales, de ales intre fosnetul apei si pârâitul afumatoarei...
In momente din-astea de reverie post-vacanta mi se mai intampla sa ma intorc in trecut, cand vremurile nu erau deloc la fel de placute ca in prezent.
Pe vremea comunismului si in primii ani de democratie, pentru mine iesirile pe ape insemnau doar pescuit profesionist, adica exact lupta pentru subzistenta. Asta in timp ce tot ce-mi doream era sa ma dau cu barca in liniste, alaturi de cei dragi, si nu de toate rautatile umane condensate in spatiul stramt al catorva barcaze.
Nu vreti sa stiti cat m-au chinuit pe vremuri atatia nasoi la pescuit, de nu mai vreau in prezent nici sa aud de peste. Pe de alta parte, nu are nimeni idee despre ce a trebuit sa suport de-a lungul timpului incercand sa invat tot ce pot despre constructia de barci.
Exact chestiile astea nasoale au fost cele care m-au motivat de-a lungul timpului sa fac si acest forum, sa si particip, direct sau prin intermediul net-ului, la rezolvarea problemelor atator colegi de "suferinta", sau sa traiesc alaturi de ei bucuriile iesirilor pe ape.
Asa ca in prezent nu pot decat sa ma bucur cand Pelicanul povesteste ce misto au fost serile cand ne adunam in cockpit si povesteam, impreuna cu Dan, Razvan si nea Paul Butusina. Sau cand imi dau seama ca pot conversa direct cu Doi Nomazi, Crocodilu, Florio, plus atatia si atatia barcagii pasionati, fiecare cu experienta si particularitatile lui.
Fara a cadea in melodrama, vreau doar sa spun ca ma bucur ca suntem impreuna in acest mic spatiu virtual, si ca ne putem in sfarsit bucura de ceea ce ne place. A trebuit sa treaca multa vreme si sa facem multe eforturi, dar uite ca fiecare isi urmeaza in ritmul propriu calea pasiunii pentru barci, navigatie, pescuit etc.
Ce sa mai spun decat ca abia astept intrunirea care va incepe poimaine la Mila 23:). Sa vedeti (si) atunci poze ;).
Citat din: Vali din Septembrie 26, 2016, 10:35:06 PM
In momente din-astea de reverie post-vacanta mi se mai intampla sa ma intorc in trecut, cand vremurile nu erau deloc la fel de placute ca in prezent.
Pe vremea comunismului si in primii ani de democratie, pentru mine iesirile pe ape insemnau doar pescuit profesionist, adica exact lupta pentru subzistenta. Asta in timp ce tot ce-mi doream era sa ma dau cu barca in liniste, alaturi de cei dragi, si nu de toate rautatile umane condensate in spatiul stramt al catorva barcaze.
Nu vreti sa stiti cat m-au chinuit pe vremuri atatia nasoi la pescuit, de nu mai vreau in prezent nici sa aud de peste. Pe de alta parte, nu are nimeni idee despre ce a trebuit sa suport de-a lungul timpului incercand sa invat tot ce pot despre constructia de barci.
Exact chestiile astea nasoale au fost cele care m-au motivat de-a lungul timpului sa fac si acest forum, sa si particip, direct sau prin intermediul net-ului, la rezolvarea problemelor atator colegi de "suferinta", sau sa traiesc alaturi de ei bucuriile iesirilor pe ape.
Asa ca in prezent nu pot decat sa ma bucur cand Pelicanul povesteste ce misto au fost serile cand ne adunam in cockpit si povesteam, impreuna cu Dan, Razvan si nea Paul Butusina. Sau cand imi dau seama ca pot conversa direct cu Doi Nomazi, Crocodilu, Florio, plus atatia si atatia barcagii pasionati, fiecare cu experienta si particularitatile lui.
Fara a cadea in melodrama, vreau doar sa spun ca ma bucur ca suntem impreuna in acest mic spatiu virtual, si ca ne putem in sfarsit bucura de ceea ce ne place. A trebuit sa treaca multa vreme si sa facem multe eforturi, dar uite ca fiecare isi urmeaza in ritmul propriu calea pasiunii pentru barci, navigatie, pescuit etc.
Ce sa mai spun decat ca abia astept intrunirea care va incepe poimaine la Mila 23:). Sa vedeti (si) atunci poze ;).
A propos de melodrama, ca sa nu ramai singur in coltzul melodramaticilor, cu Florio si Ciby, m-am intalnit, dar de multe ori ma intreb cum si cu cine m-as intalni daca ar fi sa mai fac o data Delta si "deriva" spre sud de-a lungul litoralului pana pe la Vama Veche, sau chiar in Bulgaria.
Kayace? Velier, pe care oricum nu as avea de unde sa-l inchiriez? Un Zodiac? O lotca? Ma gandesc si eu cu "voce tare"... :)
Citat din: DoiNomazi din Septembrie 27, 2016, 12:54:08 AM
A propos de melodrama, ca sa nu ramai singur in coltzul melodramaticilor, cu Florio si Ciby, m-am intalnit, dar de multe ori ma intreb cum si cu cine m-as intalni daca ar fi sa mai fac o data Delta si "deriva" spre sud de-a lungul litoralului pana pe la Vama Veche, sau chiar in Bulgaria.
Kayace? Velier, pe care oricum nu as avea de unde sa-l inchiriez? Un Zodiac? O lotca? Ma gandesc si eu cu "voce tare"... :)
In acele momente doar noi ti-am iesit in cale in pustietatea Perisorului :) . Dar acum, la cati prieteni si barci avem risipiti pe ape, vei avea multe surprize placute :)
@DoiNomazi: imi amintesc ca ati fost in acea tura in vara lui 2012. La mine de obicei vara e complet ocupata cu lucrul la barci, dar toamna incep si eu sa ma dau pe ape. De exemplu, in septembrie 2012 am fost intr-o tura mai lunga, incepand de la Jurilovca si terminand la Sf. Gheorghe, impreuna inclusiv cu colegul Mihaif99.
Mihai a revenit in tara si anul trecut in octombrie, cand la fel am mai facut o tura impreuna.
Asa ca, daca veti avea drum incoace, va fi placerea mea sa va iau cu barca si sa mergem unde va doriti. Nici nu conteaza perioada, fiindca programul meu, spre deosebire de 2012, e foarte flexibil. Cel mai misto ar fi sa am si velierul la apa, fiindca aia e senzatie cu adevarat pe lacurile mari din sudul Deltei. Pe de alta parte, fara a vorbi in numele altcuiva, cred totusi ca veti avea destule oferte de plimbari de la colegii de pe forum, cum am avut si noi de atatea ori, si pentru care le multumim :).
@Thor: pentru mine personal, diferenta intre barca glisoare si velier se refera strict la zonele geografice ale Deltei. Adica nu prea am ce face cu velierul pe canale sau chiar pe bratele Dunarii, dupa cum e pacat sa zgarii apa in glisare pe Razelm sau Golovita. Ca sa nu mai spun ca in caz de "bulau" pe Razelm nu e bine deloc sa te aventurezi intr-o barca glisoare deschisa.
In interiorul Deltei ai nevoie de o barca usoara cu pescaj minim, plus motorizare suficienta pentru glisare, ca sa acoperi distantele lungi si sa faci fata la conditiile hidro-meteorologice - curent puternic, vant potrivnic, valuri etc.
Pe lacurile mari de la sudul Deltei de obicei nu se naviga pentru atingerea unei anume destintatii, ci pentru placerea navigatiei cu vele. Asa ca nu conteaza prea mult performantele de viteza, ci calitatile nautice ale velierului, pentru satisfactiile date de mersul la vele.
Inteleg ca in Romania nu as putea inchiria un velier, sau o barca cu motor, in ciuda experientelor cu barci maricele in Florida, datorita absentei permisului romanesc, corect? Deci, singura sansa de a iesi pe apa este prin bunavointa unui coleg, un kayak inchiriat, sau U-Boat-ul carat iar in Romania...
Dincolo de faptul ca am un permis de conducator de ambarcatiuni valabil in US, mi se pare in continuare foarte ciudata diferenta intre cum sunt tratati barcagii in Romania si in US.
Sunt recunoscute permisele americane de barcagiu in Romania? Probabil ca nu.
Stiu ca s-a mai vorbit despre asta, dar pentru mine ramane de neinteles de ce se cramponeaza autoritatile romane de marimea barcii, a motorului, tipul de apa, sau distanta de tzarm, in timp ce prietenii din Florida ma incurajeaza sa inchiriez "monstri" de 8-9 metri cu 250-300 CP, cu care pot iesi pe o raza de 26 de mile nautice de la mal fara sa-mi ceara nici un permis sau dovada ca am mai iesit vreodata pe apa (macar) cu o hidrobicicleta. Si asta in ape cu trafic intens... :)
Nu vor sa ies dincolo de raza e 26 de mile datorita conditiilor politzei de asigurare,nu pentru ca ar avea motive de ingrijorare ca le zgarai barca...
@Vali multumim mult pentru caldura invitatiei!
Pentru permise ICC interesaţi-vă la RYA UK, ei pot emite pentru cetăţenii ţărilor nemembre ICC.
Cât despre navigat în RO cu velierul, un pavilion belgian este suficient. Din ce am citit ghidurile lor, nu ai nevoie decât de permisul de radiocomunicaţii pt VHF, în rest permisele belgiene sunt opţionale pe mare (alta e situaţia pe apele interioare belgiene). Nu există limite faţă de ţărm, ci doar un minim de echipamente de siguranţă, care este de bun simţ şi care mi se pare minim şi mie :)
Citat din: ghrt din Septembrie 27, 2016, 01:51:12 PM
Pentru permise ICC interesaţi-vă la RYA UK, ei pot emite pentru cetăţenii ţărilor nemembre ICC.
Cât despre navigat în RO cu velierul, un pavilion belgian este suficient. Din ce am citit ghidurile lor, nu ai nevoie decât de permisul de radiocomunicaţii pt VHF, în rest permisele belgiene sunt opţionale pe mare (alta e situaţia pe apele interioare belgiene). Nu există limite faţă de ţărm, ci doar un minim de echipamente de siguranţă, care este de bun simţ şi care mi se pare minim şi mie :)
"Roger that." Alta diferenta. "Ghrt, Ghrt, this is Doi Nomazi, over..." Aici n-am facut nici un curs si n-am dat nici un examen pentru utilizarea VHF-ului marin. A trebuit sa-l inregistrez la FCC si sa platesc taxa anuala. Dar nu m-a intrebat nimeni niciodata nici macar daca l-am inregistrat. Ma gandesc acum ca in 2012 am avut VHF-ul portabil cu noi in Romania pe kayak... :)
Cei de la Petromidia, carora le-am accesat canalul de comunicare, nu mi-au raspuns nimic cand am semnalat ca o ambarcatiune mica si neagra le va traversa senalul... :) Practic, in Romania VHF-ul nu mi-a fost de nici un folos in tura cu U-Boat-ul. Probabil ca daca eram intr-o ambarcatiune mai mare era altfel.
Radio-ul in Romania este foarte "tacut", trafic aproape zero chiar si pe canalele "comerciale" destinate comunicarii intre nave, instalatii portuare, etc. Am tinut radio deschis permanent pe 16 dar am tot scanat sa aud si eu doua vorbe acolo... :) Nici macar in zona Constanta nu am intalnit trafic radio semnificativ. Prin comparatie, in Florida pe canalele destinate barcagiilor iesiti sa se recreeze stai la coada sa zici doua vorbe.. :)
Tot a propos de VHF marin, in adancul fjord-ului in Groenlanda intr-o dimineata cand am iesit din cort zgribulit si pregatit de un pipi ce striga ca din gura de saroe, am zarit la vreo cateva sute de metri un vas de croaziera de marime medie leganandu-se domol la ancora.
Fericit, am apucat VHF-ul sa intreb de prognoza meteo. M-am zgait prin binoclu sa-i citesc numele si da-i si cheama pe canalul 16. Dupa al patrulea apel a raspuns o voce cu un puternic accent rusesc. Vasul nu era celebrul "Capitan Klebnikov" aflat si el pe undeva prin fjord, ci un vas cu un pavilion pe care n-am reusit sa-l identific datorita pozitiei.
Protocolar si firesc, vocea mi-a cerut sa trecem pe un alt canal pentru a continua discutia. Excelent!
"Do you have the forecast?", intreb eu fericit.
"I don't have any data for inside the fjord, only for the outside.", raspunde vocea cu tonul unuia obisnuit sa se dea pe cai mari. Adica, vasul lui e mare si din otzel, fjord-ul e gluma si il intereseaza numai vremea cand o fi sa iasa inapoi in mare deschisa... :)
Banuiesc ca totusi exista un forecast si pentru interior pentru ca atunci cand am reusit sa ma cocotz pe culme pentru a contacta echipa de cercetatori ramasa la tabara de vanatoare, mi-au dat un forecast corect pentru toata saptamana... :)
"Out"... :)
Habar n-am dacă în interiorul RO ascultă cineva ch 16! Şi în mod sigur nimeni nu e interesat de un caiac.
Am primit apeluri pe ch 16 doar la trecerea graniţei, de identificare.
Pentru curioşi, pe ch 67 se aud, în timpul zilei, permanent conversaţii generate de VTS Constanţa; pe mare, se aud (cu intermitenţe) până în zona Mangalia. Este canalul cel mai folosit de către autorităţi. La bulgari e cam la fel, trebuie să ştii canalele folosite pentru a putea discuta (ch 08 pt poliţia de frontieră).
Pe ch 25 la noi se transmite prognoza meteo şi un buletin ptr marinari, dar nu am stat niciodată să îl ascult, este prea plictisitor.
În schimb prognoza se transmite la bulgari pe ch 26 (parcă) şi este foarte ok.
Chat în Mangalia se poate asculta pe ch 69, vorbesc cei din şantier, pilotinele, remorcherele etc.
În concluzie am stat pe ch 67 în apele teritoriale şi pe ch 16 la trecerea graniţei şi în afara ei. Când am început să mă dau cu barca ţineam staţia portabilă deschisă pe ch 16 şi cea fixă pe ch 67, acum nu mai o deschid decât pe cea fixă.
O altă lipsă este navtex-ul. Poate nu o recepţiona al meu, dar singurele mesaje pe care le primesc sunt din Lesbos (GR), deşi am citit că este staţie şi la Varna, care preia inclusiv ce transmit autorităţile RO.
Referitor la permisul VHF/ GMDSS-LRC/SRC, nu ştiu dacă poate fi suplinit de faptul că în SUA puteţi utiliza legal spectrul radio. În RO situaţia este destul de clară în sensul că nu ai voie să foloseşti staţia dacă nu îl ai, iar pentru a ieşi pe mare trebuie să ai VHF.
Poate ca ar trebui deschis un alt topic referitor la canale VHF si legislatie. Desi cred ca exista deja... :)
Pe ch 25 se transmite in romana si engleza exact acelasi buletin de la bulgari care se gaseste si aici: http://varna.meteo.bg/navtex.html (http://varna.meteo.bg/navtex.html) Cred ca asta se transmite si pe NAVTEX. In plus pe ch 25 mai baga avizele pentru navigatori (geamanduri defecte sau deplasate de pe punct, raioane interzise, trageri, exercitii militare etc) Acestea sint plictisitoare intr-adevar dar se pot dovedi utile, vezi patania lui Florio la Capul Midia.
Cei de la VTS Constanta (in 67) sint cam blazati in ceea ce priveste traficul ambarcatiunilor sub 15 m care nu apar pe radar si am observat ca e mai bine sa nu te bagi in vorba cu ei. :)
Citat din: ghrt din Septembrie 27, 2016, 05:11:35 PM
Habar n-am dacă în interiorul RO ascultă cineva ch 16! Şi în mod sigur nimeni nu e interesat de un caiac.
Am primit apeluri pe ch 16 doar la trecerea graniţei, de identificare.
Exact de asta ma temeam si eu, ca sunt mic, urat si invizibil si am considerst necesar sa-mi semnalez prezenta inainte sa ma faca elicea vreunuia mai mare si tare carne de mici... :)
Cand traversez in kayak zone de trafic portuar, sau chiar si canale inguste cu cotituri afectate de lipsa de vizibilitate, ma mai bag in seama sa stie un eventual barcagiu ca e ceva mic si negru in calea lui. Dupa cum bine stiti, negrul e mai putzin vizibil pe apa...:)
Cand ma dau in barci motorizate mai mari nu prea am nimic de zis la VHF dar mi se pare util sa las radio deschid pe 16 in oermanenta. Daca vrea cineva sa ma intrebe de sanatate pe oricare alt canal, tot pe 16 bate la usa.
Nu mai comentez legislatia sau procedurile romanesti, banuiesc si sper ca exista motive bine intemeiate pentru a se proceda intr-un anume fel, dar constat cu un strop de amaraciune ca daca nu ajung acolo la bordul unei ambarcatiuni cu pavilion, belgian ai zis, nu pot inchiris nimic local si trebuie sa depind de incontestabila generozitate a barcagiilor de pe forum.
@Florio, @Vali, poate si @Pelicanu ca i s-a dus vestea de om bun la suflet... :)
Gata, nu mai poluez subiectul.
Scuze, Monica. -out-
sa continuam cu poze de pe "balta" ...
... am mai gasit ...
@bluewave
De iesirea cu 470 -ul uitasem. 8) N-ai mai multe poze?
Citat din: DoiNomazi din Septembrie 27, 2016, 05:54:02 PM
...............................
... poate si @Pelicanu ca i s-a dus vestea de om bun la suflet... :)
........................
Daca au ajuns asemenea zvonuri pina in America, acuma nu o sa va refuz tocmai pe voi! :)
...servit ...
@bluewave daca nu e "secret de importantza natzionala", sau alte motive, ai putea sa identifici personajele din imagine? Voi va cunoasteti si nu aveti nevoie, dar cei ca mine habar nu au cine e cine.
Daca ia prea mult timp si nu ti se pare necesar, inteleg.
Excelent, merci!
Cred ca e cel mai mishto model de velier care s-a inventat vreodata, un adevarat bolid de F1. Aproape ca se vede si in poze cum accelereaza, desi vintul abia sufla.
@Doi Nomazi
470-ul lui Paul Butusina, eu la cirma si el pe post de mus;
Trixie a lui bluewave, cu el la cirma si Varu' Razvan pasager.
in poze avem :
"White Russian" o Sasanka 660 , ambarcatiunea Pelicanului
"Galbioara" o dinghy pneumatica impinsa de 2.5 manji Yamaha , proprietatea lui Razvan ( varul Pelicanului )
"Trixi" model Bell X , a subsemnatului
"470" proprietar D-nul Paul Butusina
in acele ture pe barca mea sunt cu Razvan, pe "Galbioara" este el ... fotograful de serviciu iar pe "470" Pelicanul cu Paul
P.S.
verii la Portita ...
Citat din: DoiNomazi din Septembrie 27, 2016, 05:54:02 PM
... @Pelicanu ca i s-a dus vestea de om bun la suflet... :)
Gata, nu mai poluez subiectul.
Scuze, Monica. -out-
Nici o problema, ma bucur ca turele noastre v-au starnit interesul, pentru ca turele voastre sigur ne-au facut pe noi curiosi.
Iar Pelicanu, imho, = om bun la suflet, gazda perfecta si grataragiu excelent. Ciuperci la gratar ,ca alea facute de el, n-am mai mancat ever, iar gratar facut asa repede, eficient si bun eu n-am mai vazut.
Zi frumoasa tuturor!
(P*)
Multumesc pentru aprecieri, dar sint mult exagerate... De suflet nu stiu ce sa zic, dar in privinta gratarului pot sa va marturisesc ca nu degeaba emisiunea "Chefi la Cutite" are ca sponsor principal reteaua de magazine Lidl. ;)
(*) Acest post contine material publicitar si / sau plasare de produse 8)
O sa incerc sa scriu cate ceva de familia Antonov...
Pe capul familiei, l-am intalnit prima data pe capcompas si abia apoi "face to face" in atelierul marangozului Mihai Simionov din Tulcea.
Apoi incet, incet, ne-am mai intalnit de cateva ori si "cireasa de pe tort" a aparut vara asta cand, cum-necum m-am lipit de o invitatie de a le fi oaspete.
Eeee, m-am gandit eu, o asemenea invitatie nu merita irosita oricum. Asa ca am inceput sa astept sa apara un moment, o conjunctura mai deosebita. Si momentul a aparut, in august, cand fam.Antonov a vacantuit la Sf.Gheorghe.
Dar nu intotdeauna momentele frumoase se sincronizeaza. Uneori se mai intercaleaza si din alea pe invers.
Ce rau mi-o parut ca n-am putut uza de invitatie, si am ratat ocazia de a petrece vacanta cu ei. Dar in saptamana respectiva am fost plecat cu ai mei prin alte zone.
Asta e. Mi-am "tras cateva palme" de consolare :'( si m-am setat din nou pe asteptarea unui alt prilej.
E, am avut de asteptat cam o luna, pana ce Antonovii si-au luat iar azimut spre DD.
Iar de data asta se intrezareau perspective chiar mai interesante. Daca in august s-au deplasat cu navele altora, acum veneau imbarcati pe nava proprie.
Interesante perspectivele, dar ce te faci ca nu prea mai erau locuri libere pe cruise ship-ul Antonov.
Si aici intra in scena celalta parte a familiei, partea feminina, care atenta cu oaspetii, la Tulcea, brusc si-au dat seama ca poftesc la prajituri(a se vedea povestirile Monicai) si astfel mi-au cedat locurile din barca pe traseul Tulcea-Murighiol.
Calatoria, desi n-a durat decat vre-o ora si un pic, "m-a dat pe spate".
Nu atat de peisaje-nu ca n-ar fi frumoase(am mai fost pe acest traseu), dar faptul ca aveam ocazia sa merg in barca(atat de povestita) a lui Vali m-a facut sa ma bucur ca un copil(m-a lasat chiar sa-i si conduc barca).
Acum va intreb, in afara de cei care sunteti proprietari da barca Antonov, cati din ceilalti ati mai condus-o?? Eeee?! Eu DA! Si daca va mai spun ca era cu modelul scurt(4,30m), care este si mai rar, ma simt deja unul dintre cei f.f. putini.
Puteti recunoaste ca sunteti putin invidiosi :'(, ca nu se supara nimeni, iar eu chiar va inteleg... ;D
Si ca sa rasucesc si mai tare cutitul in rana, va spun ca la capatul calatoriei(Murighiol), am dat de Iulian Cioclin si finii lui, care ne-au servit(pe caldura aia) cu vin rece si placinte(cred ca erau poale in brau-sau poate nu, ca doamnele erau deja in costume de baie ;)).
Pacat insa ca la Murighiol era capat de linie. Bucuros de ce mi s-a intamplat, dar si trist ca s-a terminat asa de repede, am fost recuperat de sotie, "imbarcat" in autoturism si transportat acasa, pt tratament antidepresiv(antibarcuiala).
Toate astea s-au intamplat intr-o luni. Marti am stat pe langa casa, asteptand sa-si faca efect tratamentul si visand la barci si delta. Tratamentul n-a fost eficient, in schimb mi-am revenit instant cand miercuri pe la ora 12.45 ma suna Vali si zice ca ma asteapta la Sf. Gheorghe. Arunc doua tricouri in rucsac si fuga la pasagerul de 13.30 sa nu-l pierd.
Si uite asa, miercuri seara, iar in ospetie la fam.Antonov, dar nu la resedinta din Galati, ci la cea de vacanta situata pe plaja Sf.Gheorghe langa a treia salcie de pe bratul Dunarii(poate nu-i a 3-a, poate-i a 4-a sau a 5-a, nu stiu, mereu ma-ncurc la numarat) ;D. Resedinta e de un milion de stele, cu tot ce ai nevoie, locatia superba, iar gazdele super-primitoare si atente. Cat am stat la ei, mi-au oferit tot ce-am poftit... Baie la mare si Dunare, plaja, plimbari cu barca, foc de tabara. Am stat pana vineri, cand m-au dus la Fregata de Tulcea, unde urma sa-i astept sa ajunga si ei si sa-i ajut cu bagajele si transportul spre Galati. N-am mai apucat sa-i ajut cu nimic, ca m-au depasit din mers si pana am ajuns eu la Tulcea, ei erau deja aproape de Galati.
Cam asta e povestea oaspetelui Nicolai in ospetie la fam.Antonov.
Inceputul lunii octombrie m-o prins iar in barca lui Vali.
Vremea fiind superba, Vali o fost ispitit de o iesire in DD, asa ca sambata dimineata o venit la Tulcea, am dat barca la apa, cu un "peridoc" format ad-hoc din 4 oameni, de i-am lasat bolborosind pe cei ce administreaza parcarea, auzind in spatele nostru comentarii de genul:uite-i pe astia ce peridoc 4x4 au, sau daca barca e usoara n-au nevoie de roti, s.a.m.d.
Am fixat busola pe Mila 23 si da-i gaz. Barca cu 2 persoane si bagaj mediu(fara scule de pescuit, doar cele necesare pt plimbare), a glisat cu motorasul de 15cp fara nici o jena. Drumul a fost placut, barca si motorul s-au comportat excelent, fara nici un deranjament, nici pe Dunare, nici pe canalul 22, Sontea, unde nu toti cei cu care te intalnesti au inteles ca e necesar sa incetineasca.
La Mila, ne-am intalnit cu grupul Doru, Cristi Tutuianu si toata gasca(familia si prietenii lor), cu care am petrecut(plimbat, mancat, baut, povestit) toata sambata si putin din duminica(s-a dat stingerea la aproape 2 noaptea). Duminica, incet-incet, grupa de mai sus au plecat spre casele lor, iar noi am luat-o, tot incet, in deplasament, la plimbare pe canale pana pe 3 iezere, unde am luat si pranzul. Un pranz obosit care trebuia odihnit.
Asa ca Vali a ancorat barca de o rama infipta bine in fundul iezerului si odihna frate...
Spre seara ne-am reintors la Mila, unde am petrecut seara cu alti doi barcagii, proaspat sositi.
Ei s-au cazat la o pensiune de 3 margarete, noi mai fitosi ne-am tras iar cazare cu multe stele.
Ziua de luni a fost o zi de plimbari si pescuit, incheiata seara cu masa si povesti la pensiunea unde erau cazati prietenii nostri.
Marti, a fost randul nostru sa plecam si sa-i lasam pe cei doi pescari sa mai ramana, sa caute stiucile alea flamande(pe alea satule le gasisem de luni, dar satule fiind n-au vrut sa puna botul pe nimic-ne-am bucurat doar sa le admiram cum stau ca torpilele insirate printre bradis, in apa limpede a lacului).
Cum la un moment dat vremea incepea sa dea semne de ploaie, Vali a tras adanc de mansa si da-i bice spre Tulcea.
Ne-am speriat degeaba. Nu numai ca am ajuns cu bine la Tulcea, dar vremea cred ca ne-ar mai fi suportat o zi doua in vacanta(mi-as fi dorit eu-dar Vali avea invitatie la Bucuresti asa ca musai sa plecam).
Nadajduiesc sa fie vreme faina in continuare si poate-l mai corup pe Vali pentru inca o tura.
Niculai, prietenii constănțeni cred ca vor pune de un Topalau pe 14 oct. Bine-nțeles si cu Vali.
Da, dupa ce ca sunt urat, Niculai nu a ratat sa puna cumva vreo poza fara mine ;D.
@dorely: domn' inginer, iau si sacu' de scule la Topalu :) ?
Tura aceasta in Delta fusese planificata din aprilie, de cand am lansat prima oara, impreuna cu Doru (dorely), Cristi Tutuianu si brigada Constanta, Sheltand-ul 640 "Bunny" la Topalu. Doru spune "vii cu noi in toamna in Delta, da?", iar eu ii raspund "bineinteles, dar cu barca mea :p".
Din pacate n-am putut sa particip de miercuri, din cauza unei raceli de care mi-a facut rost fiica-mea odata cu inceperea scolii. Am avut in schimb timp suficient sa petrecem si cu brigada Constanta, si cu brigada Cluj.
Asa ca sambata, dupa ce mi-am mai revenit din tuse si nas robinet, am luat motorul in masina plus bagajele de boschetareala, si apoi directia Tulcea. Acolo ne-am intalnit cu bunii prieteni Horea din Cluj si Lari (Lavric) din Slava Cercheza, care venisera la Tulcea pentru aprovizionare, ei urmand sa ajunga la Mila a 2-a zi. Am dat barca la apa cum a povestit Niculai, am batut palma cu prietenii si am pornit la un drum pitoresc pe apa, pe o vreme de vis, spre Mila.
Odata cu intrarea pe canalul 22 am dat peste ceea ce ne asteptam, adica barcuiala la maxim, fiind foarte putini cei care incetineau cand ne intersectam. Noi n-am dat vreo importanta, i-am spus lui Nicu "da-i incolo, ni se rupe, suntem in vacanta".
Pe Sontea aglomeratie ca de obicei, plus un convoi din 2 pontoane dormitor cu un ciorchine de barcaze agatat in spate. O gramada de lume destinsa si relaxata la pescuit, vremea ca in reclamele agentiilor de turism, singurii cu nota discordanta fiind cativa copchii handicapati care faceau liniute cu barcile printre cioatele unde Sontea intersecteaza Dunarea veche la Mila.
Ajungem noi la pontonul unde Cristi ne facea semne bucuroase de bun venit, legam barca si punem sa halim gospodareste, pentru mine fiind prima masa a zilei (rontaisem doar un mar dimineata).
Doru si echipa fiind plecati pe balta la pescuit, hotaram cu Cristi sa facem cateva plimbari cu familia lui si a varului lui prin imprejurimi. Asa ca pornim de 2 ori cu barca plina pe canalul spre Stipoc, si ne oprim la ruinele fostei ferme piscicole, unde stiam ca avem foisorul ala inalt de beton de unde se vede magnific totul de jur imprejur.
Ce nu stiam eu era ca in cei 10 ani de cand nu mai fusesem la Mila, foisorul ramasese complet fara balustrade la scari, fiind cam prea riscanta escaladarea scarilor late de juma' de metru pana la 30 si ceva de metri inaltime. Au fost insa dintre noi curajosi care au urcat pana aproape pe platforma si au facut poze, bucurandu-se de privelistea oferita de foisorul inalt.
Chiar imi adusesem aminte de bancul in care Ceausescu, dupa o vizita la Paris, vine entuziasmat in tara si le spune celor din CC "ba, am vazut la francezii aia ce nu am vazut nici la Moscova: cel mai smecher turn de supraveghere direct in mijlocu' orasului !"
Cu ocazia asta am povestit cu Cristi, Nicu, Marius, Emil si cei 2 paznici de la o mica ferma privata dintre ruine ce investitie uriasa fusese facuta la Stipoc, si cum a ajuns o ruina sinistra, la fel ca atatea si atatea alte investitii comuniste. Sarmanii paznici regretau vremurile lui Ceasca, noi o dadeam pe a noastra ca e mai bine azi, fiindca azi ai posibilitatea de a alege daca nu-ti convine viata ta actuala.
Am ajuns in final ca de obicei la concluzia ca degeaba era tara plina de investitii daca oamenii de rand traiau ca viermii, chinuind-se sa-si faca rost de necesarul elementar pentru subzistenta. Vizita la Stipoc ne-a lasat, ca la fiecare reintalnire cu monstruozitatile comuniste abandonate, gustul amar al desertaciunii megalomaniei cate unui despot vremelnic, de care a avut parte tara asta de mult prea multe ori.
Atata secatuire de resurse dintr-o tara si asa saraca, doar pentru a satisface ambitiile unui nenorocit de potentat vizavi de "alimentatia stiintifica" si atatea alte aberatii sinistre ale "epocii de aur".
Ruinele alea parca spuneau singure "nu uitati vreodata fraierilor prin ce ati trecut, si poate ca prezenta noastra hidoasa aici, in mijlocul paradisului de ape, va va aduce pe veci aminte sa nu va lasati salasul prada din nou vreunui "despot iluminat".
Am revenit cu picioarele pe pamant, in mijlocul frumusetii si linistii acestui capat de lume. Totul in jur era relaxare si bucurie, mai ales in ochii tractoristului Marcel de la ferma, pentru care rasarise soarele a 2-a oara cand i-am facut cadou 2 baxuri de bere. Chiar le-am spus colegilor la Mila, care imi cereau sa nu mai plec si a 2-a oara in balta, ca i-am promis omului ca ii duc berea pe care ma rugase sa i-o cumpar, si nu voi avea liniste pana nu ii voi duce omului berea mult dorita.
La intoarcerea spre sat am avut parte de bucuria fetelor (si nu numai) din barca, la vederea unei cirezi de vite care a trecut inot canalul spre Ligheanca, revenind din salbaticii. Pasari, nuferi, apus de soare magnific, liniste, aer curat si relaxare, ce poti sa-ti doresti mai mult.
Am revenit la cuibar, la pensiunea Delta Travel a lui nea Radu, unde se pregatea o masa fenomenala, si cu peste, dar si cu "porcariile" mult apreciate, obisnuite de la intrunirile de pomina de la Topalu. S-a lasat cu o petrecere monstru, pe care cativa dintre noi am continuat-o afara pana pe la 2 noaptea, bucurandu-ne de vacanta in mijlocul apelor, si mai ales intre oameni misto.
Faza serii a fost cand gazda, nea Radu, a venit sa ne intrebe, pe mine si pe Niculai, de ce nu vrem sa parcam inauntru si ne incapatanam cu cortul, respectiv hamacul. Nicu il intreaba pe nea Radu "cate stele sau margarete ai matale la pensiunea asta frumoasa?", la care nea Radu ii raspunde "o suta". Dupa care Nicu ii spune "nenea Radu, la cate stele am eu deasupra hamacului, nici daca se aduna toate stelele din toate hotelurile si pensiunile din lumea asta nu se apropie macar ca numar". La care nea Radu il ia de umeri si ii spune "ba, tu esti de-al meu !" :).
Cam asa s-a incheiat prima zi, avand in plus si cateva alte faze savuroase, pe care le voi povesti pe parcurs. Am sa revin si cu poze, sper sa adun si din pozele facute de Nicu, Emil, Marius si fiica acestuia.