Văd că apele mici ale Dunării au făcut autoritatea ARBDD să emane o măsură prohibitivă de pescuit la plase, în Deltă.
(nu zice nimic de electricitate, carbid, variante ajutătoare)
Gluma mea se referă de fapt la modul în care controlează măsura emanată (sau e doar așa, o chestiune scrisă) și la impactul pe care îl va avea asupra populației autohtone. Care nu poate trăi din pescuit la undiță și nici din catch&release. E adevărat că e pentru o perioadă scurtă. Doar să spună guvernatorul dacă acordă un ajutor localnicilor ce trăiesc din pescuit, sau se așteaptă ca aceștia și familiile lor să nu mănânce timp de o lună, nimic.
"PESCUITUL LA SETCĂ ȘI AVĂ A FOST INTERZIS ÎN DELTA DUNĂRII, PRIN DECIZIA GUVERNATORULUI MUSETESCU!
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunţă că în baza atribuţiilor şi prevederilor legale în vigoare a stabilit, prin Decizia nr. 524 din 28.08.2017 a Guvernatorului ARBDD, interzicerea utilizării uneltelor de tip setcă și avă în activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării, până la data de 01.10.2017, odată cu terminarea perioadei de restricție conform prevederilor Ordinului 12/144/2017 privind stabilirea perioadelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017.
Decizia a fost emisă în urma analizei situației nivelului scăzut al apei în luna august 2017 în RBDD, ținând cont de punctele de vedere primite de la ICDEAPA Galaţi şi INCDDD Tulcea, pentru a evita efectele negative ale utilizării uneltelor tip setcă și avă asupra biodiversității, în conformitate cu următoarele acte normative:
– Legea nr. 82/1993 cu modificările şi completările ulterioare;
– H.G. nr. 1217/2012 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale ARBDD, modificată şi completată prin HG 216/2015;
– Ordinul nr. 12/144/2017 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017;
Utilizarea acestor unelte de pescuit în condiții de niveluri mici ale apei în lacuri și bălți poate afecta stocurile de pești și alte componente ale biodiversității din mediul acvatic."
http://ziaruldetulcea.ro/pescuitul-la-setca-si-ava-a-fost-interzis-in-delta-dunarii-prin-decizia-guvernatorului-musetescu/ (http://ziaruldetulcea.ro/pescuitul-la-setca-si-ava-a-fost-interzis-in-delta-dunarii-prin-decizia-guvernatorului-musetescu/)
Acum sunt la Sfântu,ii controlează și le confisca scule plus barci pentru ca pescuiesc în așa zisă prohibiție. Peștele pentru cherhana se aduce de la Caraorman.
Marea problemă nu este prohibiția ci bătaia de joc și nedecolmatarea canalelor unde din cauza apelor scăzute peștele moare din cauza lipsei oxigenului. Sper să ajung la canalele cu pricina ca să fac ceva poze.
Setca si ava sunt uneltele care fac cea mai mare paguba fondului piscicol folosite de pescarii industriali. Vintirul si talianul nu sunt interzise.
In aceste zile problema este folosirea setcilor si avelor pe canalele unde circula apa, caci pe lacuri oricum n-a intrat pestele inca din cauza apei imputite de la caldura excesiva. Pestele migreaza in cautare de ape mai oxigenate si in general o face noaptea cand nimereste in setcile pescarilor. Nu mai vorbim de situatiile -majoritatea - cand aceste scule sunt din monofilament.
Asta afecteaza si barcagii.
Numai cine s-a incurcat cu motorul in asa ceva poate intelege....
Adrian Claudiu Prisnel
40 000 de hectare din Delta Dunării de amenajări piscicole vor deveni teren agricol. Un nou tun pentru PSD, cel care a susținut acest amendament și a dus la dezastru, prin privatizări clientelare, și explotațiile psiciole din România. Avem și în Dolj un caz: Cârna.
O lege care trebuia să ajute acvacultura și piscicultura, în condițiile în care 80% din peștele de pe piața românească este de import, s-a transformat, printr-un amendament, în sfârșitul acestui domeniu. M-am opus timp de 7 luni, cât a durat dezbaterea, acestui tun al PSD, am făcut-o și azi în plen. Și asta nu a fost singura șopârlă.
Au vrut să treacă la privatizare toate amenjările piscicole, inclusiv lacurile de acumulare. M-am opus. Lacurile de acumulare au rămas la Apele Române și nu au fost trecute la Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură (ANPA) care se va ocupa de privatizarea pisciculturii.
Au vrut să vândă terenurile de sub luciul de apă. Din fericire aici au făcut singuri un pas înapoi. A rămas doar dreptul ANPA de a le concesiona.
Am susținut un amendament prin care să fie interzisă schimbarea destinației terenurilor de sub luciul de apă. L-au respins pentru că venea de la USR. Au păstrat din fericire un amendament asemănător de la PNL, mai puțin cuprinzător.
Legea a trecut azi cu votul majorității PSD-ALDE și permite celor care dețin în concesiune amenajări piscicole să facă agricultură pe terenul de sub luciul de apă. Asta ca să știți de ce nu vom avea pe mese pește românesc.
Video pe pagina lui de Facebook Adrian Claudiu Prisnel.
@intersect: felicitari ptr. efort. Asa auzim si noi ca cineva totusi se opune,gandeste normal,etc. Dar cu astia,e jale mare pe toate fronturile.Oricand cu placere Pink Floyd, ,,the wall''.
Este intr-adevar o dementa ceea ce se intampla.
Cele 40,000 ha de amenajari piscicole includ marile imprejmuiri: Dranov, Dunavat 1, Holbina-Trei Bibani, Popina-Periprava, Obretinul Mare, etc.
Mai sunt cai de atac, ce pot merge pana la UE- este totusi o rezervatie naturala.
Mai sunt si dificultatile investitionale -nu toata lumea are forta lui Ceausescu si astazi lumea se uita la bani....
Vezi si articolul din Catavencii:
http://www.catavencii.ro/avem-o-delta-cum-o-jefuim-episodul-8-cum-sa-otravesti-si-sa-iei-ostatice-terenurile-agricole/ (http://www.catavencii.ro/avem-o-delta-cum-o-jefuim-episodul-8-cum-sa-otravesti-si-sa-iei-ostatice-terenurile-agricole/)
Oricum aceste amenajari nu contribuie la bunastarea pestelui din apele salbatice, decat poate ca sa vanda puiet, cum vrea dl MM sa procedeze mai nou.
Florio, cand zici astia, banuiesc ca te referi la teleormaneni...
Dar sa stii ca inamicul public nr 1 in Tulcea este un senator de la PMP care vrea sa treaca amenajarile agricole (pe care noi le-am vrea re-naturate) de la CJ Tulcea (care doreste renegocierea redeventelor minuscule de astazi) la UAT-uri, adica la comune unde sunt mai usor de praduit.
ADI ITI Delta Dunarii!! Va spune ceva? Este vorba de un program prin care 1.1 miliarde de euro sunt destinati imbunatatirii calitatii vietii locuitorilor din DD. Adica scoli, drumuri, dispensare, apa potabila, RENATURARE, etc. Cautati pe net. Dar toate acestea sunt numai pe hartie. Pun pariu ca acesti bani se vor duce in buzunarele noilor concesionari. Printre ei va fi si Nicea Mergeani, cel mai mare concesionar al polderului agricol Murighiol-Dunavat. Facem pariu?
Articolul din Catavencii este propaganda pura in favoarea CJ Tulcea. Cum se face ca presedintele executiv al PSD, Dumitru Mergeani este si consilier la CJ Tulcea si director economic la MITI GEO SRL, firma care detine mii de hectare in polderul agricol Murighiol Dunavat si care refuza de mai bine de 15 ani dreptul localnicilor din Dunavatul de Sus de a avea acces la circuitul deltaic, inchizandu-le abuziv singura cale de acces si anume canalul satului? Si ganditi-va ca locuitorii satului si-au castigat dreptul in instanta iar RABDD s-a ocupat de decolmatarea si legarea canalului la circuitul deltaic. Oare Musetescu ce pazeste?
PS.
Ca sa intelegeti mai bine ,,dragostea'' CJ Tulcea fata de renaturare si mediu va invit sa cititi ziarul Obiectiv de Tulcea. Veti observa ca rubrica de mediu a fost desfiintata iar articolele trecute la rubrica de cultura. Deci despre ce vorbim?
Eu personal cred ca domnul Adrian Claudiu Prisnel isi face propaganda. De ce? Pentru ca nu a mediatizat din timp magaria pusa la cale in parlament. Totul este un joc politic ieftin. Mai jos va voi atasa un email trimis de mine senatorului PMP Ion Ganea, in speranta ca aceasta mizerie va iesi la lumina si ca interesul locuitorilor DD va prima. M-am inselat. Nici pana in ziua de astazi nu si-a deschis mailul. Si a trecut mai bine de o luna de cand i l-am trimis. Am postat acest mai si public pe pagina de mediu a Ziarului Obiectiv (http://www.obiectivtulcea.ro/2-februarie-ziua-mondiala-zonelor-umede/ (http://www.obiectivtulcea.ro/2-februarie-ziua-mondiala-zonelor-umede/))
Iata mailul:
Stimate Domnule Senator Ion Ganea,
Am citit cu mult interes articolul ,, Cu finantare europeana, Plan de management integrat pentru zona Deltei Dunarii'', publicat in ziarul Obiectiv de Tulcea, articol in care este publicata nobila dumneavoastra intentie de a reintegra in arealul Deltei Dunarii aceasta artificiala incinta agricola si de a readuce la viata satul Dunavatu de Sus, sat ce pe vremuri era resedinta administrativa, politico-militara, a cazacilor zaporojeni – Sicia Zaporojana cei care aparau frontiera de rasarit a Dobrogei integrata pe atunci in Imperiul Otoman si mai apoi a Romaniei prin alipirea Dobrogei la Tara Mama.
Cu voia dumneavoastra ma voi intoarce la subiectul aceste scrisori.
Citind acest articol mi-a atras atentia un pasaj in care se explica amanarea renaturarii acestei zone, este motivata de existenta unor contracte de cesiune intre Consiliul Judetean Tulcea si anumite firme ce desfasoare activitati agricole in aceasta incinta agricola. NIMIC MAI FALS!
Va atasez doua documente publice, unul publicat de CJ Tulcea in care este prezentata situatia terenurilor agricole concesionate vedeti aici adresa(https://www.cjtulcea.ro/.../CONCESIUNI%20TERENURI... (https://www.cjtulcea.ro/.../CONCESIUNI%20TERENURI...)) precum si un alt document publicat de Presedintele Executiv al P.S.D. Tulcea, domnul Dumitru Mergeani, vedeti aici documentul(https://www.cjtulcea.ro/.../Consil.../mergiani%20dumitru.pdf (https://www.cjtulcea.ro/.../Consil.../mergiani%20dumitru.pdf)) documente ce au in comun un singur lucru: combinatia PSD - Mergeani. O mare parte a acestei suprafete de teren este concesionata pe o durata de 30 de ani, mai précis intre anii 2000-2030, de firma SC. MITI GEO SRL, al carei administrator este domnul Nicea Mergeani. Coincidenta de nume? M-as mira! Veti gasi contractile de concesiune la pozitiile 5.1 respectiv 5.2 din tabelul publicat de CJ Tulcea cu privire la suprafetele concesionate in incinta agricola Murighiol-Dunavat.
In declaratia de avere a domnului Dumitru Mergeani mai précis la punctul VII veti gasi un lucru interesant: Domnul Dumitru Mergeani, presedinte executiv al PSD Tulcea este si director economic la SC MITI GEO SRL, al carei administrator Nicea Mergeani se opune cu succes(oare de ce?) a renaturarii acestei incinte agricole. Oare combinatia CJ Tulcea-PSD-Mergeani este mai puternica decat legea si vointa localnicilor? Se pare ca da!
Prin comparare, CJ Tulcea nu s-a impotrivit renaturarii incintei agricole Carasuhat, desi CJ Tulcea concesionase terenuri agricole, pe 30 de ani, tot intre anii 2000-2030 catre anumite firme. DE CE? De ce pentru doua cazuri identice CJ Tulcea a luat doua masuri diferite? Logica duce la un singur raspuns: combinatia PSD-Mergeani nu avea niciun interes in incinta agricola Carasuhat. O simpla cautare pe site-urile ministerului de finante releva faptul ca PSD- Mergeani nu are niciun interes de afaceri aceasta incinta agricola. Ce este de facut? Cum se poate scapa de aceasta combinatie nefasta?
Sunteti senator de Tulcea. Lasati un sat sa moara? Este mai important un pumn de grau decat o viata de om? Va rog sa faceti ceva. De ce va cer acest lucru? Pentru ca puteti! Sunteti senator! Mergeti in Dunavat, vorbiti cu oamenii, mergeti la Murghiol vorbiti cu primarul, mergeti la CJ Tulcea, luptati-va (politic) cu ei faceti lucrurile vizibile in presa, la radio, la TV, aratati ca sunteti viu, aratati ca va pasa si lucrurile se vor misca.
Sper ca actiunile dumneavoastra sa nu se rezume la efemere articole jurnalistice si la obtinerea de acelasi efemer capital politic.
Cu deosebita consideratie,
Dan Alexe
Citat din: dan roh din Martie 15, 2018, 10:43:52 AM

Ok ,Dan. Autorul postarii isi face propaganda sau nu isi face asta este treaba lui,noi acum am aflat. Ce facem in continuare ca sa oprim distrugerea deltei?
Draga Intersect,
Departe de mine gandul de a-mi face propaganda. Iubesc delta si oamenii ei atata tot. Sunt nascut in Bucuresti dar am crescut la Dunavatu de Sus. La casa bunicilor. Si iubesc satul asta. Stiu ce a fost si vad ce a ajuns. Si ma doare. Este normal sa ma bat pentru el. Daca imi vei urmari postarile vei observa ca am scris de mai multe ori despre problema renaturarii. Fara laude, arogari de merite, etc. Consider ca este normal sa scot in evidenta cauzele pentru care Dunavatu de Sus moare. Si o voi face in permanenta pana se rezolva problema. in anul 1986 canalul Lipoveni s-a inchis pentru a se face agricultura. Din acel an a iesit bunastarea(vezi Dunavatu de Jos) si a intrat foamea. In acesti 30 de ani am vazut oameni vanzandu-si intai barcile, pe urma animalele si mai apoi casele. Pe nimic. De ce? De foame. Doar scotand in evidenta cauzele si facandu-le publice putem obtine renaturarea zonei si reda viata satului inapoi. E ceva rau in asta?. Cand ai timp trage o tura prin cele doua sate si gandeste-te ca amandoua erau la fel de dezvoltate. Compara si analizeaza. Atunci vei intelege ca fac acest lucru din pura dragoste pentru Dunavat si nimic mai mult.
Cu respect,
Dan Alexe
Citat din: dan roh din Martie 15, 2018, 05:25:29 PM

;D Dan sa inteles gresit,am modificat postarea(bine ca nu m-ai injurat). Intrebarea este ce facem in continuare ca sa oprim macelul?Cui/cum sa ne adresam?
O initiativa civica daca are o amploare de cateva mii de oameni conteaza in fata oricarei decizii luata la un sprit.Initiativa cetateneasca este reglementata in legea 215/2001, prin care se stipuleaza conditiile in care cetatenii pot propune proiecte de hotarari. Proiectele trebuie sustinute prin semnaturi de cel putin 5% din populatia cu drept de vot pentru a putea fi luate in considerare."Listele de sustinatori vor cuprinde numele, prenumele si domiciliul, seria si numarul actului de identitate si semnaturile sustinatorilor". Cred ca si localnicii deltei ar trebui ca sa fie ingrijorati de ce fac ai mai mari din fruntea tarii si cum spui si tu ii afecteaza direct .
Exact la acest lucru m-am gandit si eu. Se fac pasi timizi in acest sens dar se fac. Problema este CJ Tulcea. Deoarece acolo se decide soarta ternenurilor agricole. Este o lupta de anduranta. Baboianu, fostul guvernator RABDD) spunea ca renaturarea se va face greu dar se va face. Dar nu cu Musetescu, parerea mea. S-a renaturat Zaghenul, s-a renaturat Carasuhatul deci lucrurile se misca dar foarte incet. In Zaghen s-au bagat multi bani(contracte umflate daca intelegi ce zic). La Carasuhat s-au pus piedici mari de catre CJ Tulcea desi terenul era al al Consiliul Local Mahmudia. La Murighiol Dunavat terenul este al CJ Tulcea. Sunt sanse slabe. cat despre Polderul Pardina, peste 20 000 de hectare ca sa mai zic? Acolo problema renaturarii este foarte delicata. Si nu din cauza agriculturii. A
Polderul Agricol Pardina este situata pe un teren mai inalt iar pe perioada verii acolo zona era mlastinoasa sa nu zic uscata. Exista harti vechi(1900-1920) ale deltei cu zonele umede. Voi cauta sa le postez. Polderul agricol Pardina apare ca zona de uscat, pe cand zonele, Obretin, Tatanir, Murighiol, Delta de sud-Holbina Solomon, etc apar ca zone lacustre. Pe aceste zone trebuie insistat. Cu cat vom mediatiza mai mult, cu cat vom mediatiza antiteza dintre saracia localnicilor si profitul obtinut de pe aceste terenuri, cu nume de firme,legaturi intre partidele politice etc. cu atat vom avea mai multe sanse de reusita.
@dan roth : pai hai sa se inceapa cumva. Sa faca cineva priceput un text/manifest/protest sau cum vreti sa-i ziceti, care sa cuprinda majoritatea nenorocirilor pe care vor sa le faca astia,sau pe care chiar le-au desavarsit. Sa fie decent de cuprinzator ,documentat, punctual si cat de concis posibil,ca sa nu plictiseasca. Iar cei ce doresc sa se implice ,sa-l posteze in media online, pe diverse retele de la noi si din afara, din Tokyo, Cairo,Paris,Videle , Montreal,NASA ,Ouagadougou, etc.,sa afle lumea de ce sunt astia capabili sa faca si pe ce si unde se duc banii UE. Daca nu zic bine,nu-i bai. Astept alte initiative ale,nu-i asa,societatii civile.
De la AGERPRES :
''Ca un cetăţean devotat apărării intereselor naţionale, ca un cetăţean puternic care veghează la stabilitatea, securitatea şi prosperitatea poporului, voi face tot ce-mi va sta în putinţă să nu dezmint încrederea ce mi-a fost acordată', a declarat sâmbătă, în timpul ceremonialului de primire a certificatului de ales parlamentar, senatorul PMP, Ion Ganea.
Potrivit Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, Ganea a fost lucrător al Securităţii din perioada regimului comunist din România, informaţia fiind contrazisă de noul parlamentar care susţine că a fost angajat al serviciului de contraspionaj al României.''
P.S. Omu' se tine de cuvant : vegheaza la securitate si prosperitate...cu tot ce-i sta in putinta.
@Nakasone,
Atunci sa dam drumul la un ,,brainstorming ideas'' si sa incercam sa redactam un document cu care sa putem incepe actiunea de renaturare. Toti colegii de pe forum sunt invitati sa puna umarul la aceasta actiune. Eu personal m-am gandit sa-i contactez pe cei ce au reusit renaturarea polderului agricol Carasuhat, pe fostul primar al Mahmudiei si pe cei de la WWF Romania si sa-i rog sa ne ajute in acest nobil scop. Dar sa stiti ca nu va fi usor. Mai ales ca nu avem niciun fel de sprijin politic, financiar sau de alta natura.
Citat din: dan roh din Martie 16, 2018, 11:03:54 AM

Eu te ajut oricand.
Salutare Confrati!
Habar nu am daca un astfel de demers nu e lupta cu morile de vant. Dar daca ne-am castigat dreptul sa vorbim, trebuie sa o facem. Pentru ca cel care tace, e complice moral la savarsirea faptei si vinovat de tainuire.
Ca la orice inceput, ma framanta cateva intrebari: voi stiti care sunt taberele? Care sunt interesele? Trebuie totul pus pe un plan ca intr-o batalie. O alta intrebare, petitiionline.ro este un instrument util? Au mai fost initiative asemenea? Ce forte au reusit sa adune? Cum s-au sfarsit? Ce invatam din ele?
Citat din: felicimond din Martie 17, 2018, 01:40:27 PM

Salut,petițiile online sunt nu înseamnă nimic din punct de vedere juridic doar dacă sunt semnate electronic.
Citat din: felicimond din Martie 17, 2018, 01:40:27 PM
Salutare Confrati!
Habar nu am daca un astfel de demers nu e lupta cu morile de vant. Dar daca ne-am castigat dreptul sa vorbim, trebuie sa o facem. Pentru ca cel care tace, e complice moral la savarsirea faptei si vinovat de tainuire.
Ca la orice inceput, ma framanta cateva intrebari: voi stiti care sunt taberele? Care sunt interesele? Trebuie totul pus pe un plan ca intr-o batalie. O alta intrebare, petitiionline.ro este un instrument util? Au mai fost initiative asemenea? Ce forte au reusit sa adune? Cum s-au sfarsit? Ce invatam din ele?
Din cate inteleg eu taberele sunt mai multe dar nu actioneaza intodeauna coerent, sau mai bine zis isi disimuleaza uneori intentiile adevarate in fel de fel de fente din corp....
Deci este CJ Tulcea care detine zonele desecate transformate in exploatatii agricole. Astia vor bani din renegocierea redeventelor de la concesionari. Nu vor renaturare caci dispare banutul lor in care nu investesc nimic dar el vine.
Concesionarii- astia vor sa li se prelungeasca contractele de concesiune la aceleasi redevente ridicole. APIA sa vina cu subventia, ei sa practice agricultura ne-ecologica cu care fac productii bune, apa de irigatii e colea, toate merg spre super-bunastarea lor. Nici ei nu vor renaturare...
UAT-urile, adica comunele. Aici e confuz. Declarativ, tin cu oamenii, cu Delta, cu pescarii cati mai sunt si vor turism care deprinde de pasari si de peste. Senatorul cu pricina a initiat un proiect sa le ia cascavalul celor de la CJ Tulcea si sa-l dea UAT-urilor, adica sa negocieze ei concesiunile, redeventele sau re-naturarea. Cred ca sunt si unii de buna credinta care chiar vor renaturarea. Dar banul e ochiul dracului si e mai usor de convins un consiliu local decat unul judetean.
Asociatiile de pescari comerciali nu vor decat sa fie lasati sa braconeze in voie, plase, curent, dinamita...Nu vor ARBDD, nu vot PF, nu vor barcagii si pescari recreativi care sa le incurce lor treburile. Nu-si bat capul cu re-naturarea desi cam asta ar fi singura lor sansa pe termen lung.
Cei cu pensiunile si turismul, vor sa vina lumea sa le dea lor banul, dar lumea trebuie hranita cu peste, care peste vine de la pescarii comerciali si mai nou de la METRO. Nici ei nu sunt entuziasmati de barcagii care vin cu barci proprii, isi mai plimba prietenii si le mai explica excrocheriile. Cat despre re-naturare, le-ar place sa fie facuta, dar sa se poata si ei plimba pe acolo cu turistii.
Ultima pe lista, cu voia dumneavostra, este comunitatea de pescari recreativi, barcagii si iubitorii de natura care vor o delta cum era odata. Si acestia o vor dar intr-un mod usor confuz, adica stiu ce vor dar nu stiu cum sa ajunga iar acolo.
N-are cum sa mai fie cum era odata...
Salut,
Am inteles raspunsurile celor doi colegi. Deci noi am tras batul scurt si suntem in tabara care conteaza cel mai putin. Asta face ca demersul sa fie cu sanse minime. Iar asa cum sta contextul, e clar ca renaturare se va face doar cu dictatura. Ca "democratia" ne sta la toti in gat. Hm... nashpa! Nu stiu ce sa zic... Nu stiu cat de realist este sa ai asa putine gloante si nici sa nu stii cui il adresezi pe primul...De obicei, neputinciosii raman doar cu revolta si cu un nod in gat. Cred ca o actiune punctuala, cu realizarea unui exemplu pe care sa il vada si priceapa din ce in ce mai multi, e singura strategie realista. Exista o suprafata care sa se califice pentru o renaturare pilot? Pentru care sa se alinieze astrele?
;DMa colegilor ...voi chiar sunteti nebuni !!?? cine dr se uita la noi !/ e vorba de banet cu cameonu frateeee!!!!!! ;D urmeaza retrocedari ....cumparari si intrari in intravilan ;D si noi vrem delta !!?? ;D ;D ;D
Cine spunea ca ,,orice minune tine trei zile'' mare adevar graia. Navigand astazi pe google maps in speranta ca s-au upgradat ceva harti cu delta noastra draga am observat atasata pentru zona Mahmudia o fotografie aeriana gen fish ,,eye'' cu localitatea respectiva si zona deltaica recent renaturata-Carasuhat. Va invit sa verificati si sa comparati cu hartile google maps pentru aceeasi zona. Dupa cum stiti, acesta zona renaturata are in componenta sa un canal care da direct in Litcov. Ei bine acest canal a fost inchis. Am crezut ca nu vad bine si am pus mana pe telefon. Am sunat la ,,Mon Jardin'' si i-am intrebat daca stiu ceva despre acest lucru. Acestia mi-au raspuns, zicandu-mi ca acest canal care mentinea umeda zona renaturata a fost inchis de primarie in toamna, din motive numai de ei stiute. La intrebarea mea daca stiu macar daca vor deschide canalul pentru sezonul turistic care a inceput mi-au raspuns ca ,,nu stiu'', ,,nu cred''. Cei de la Mon Jardin pareau destul de suparati deoarece aceasta zona renaturata plus scurtatura de vreo 10 km necesara pentru pentru a ajunge la Litcov, incepuse sa puna din nou Mahmudia pe harta turistica a Deltei Dunarii.
Visul renaturarii s-a incheiat.
Se pare ca lotrii de terenuri au pus din nou stapanire pe delta si de data asta definitiv. Mai ales ca acum au si legea de partea lor. Si tare mi-e teama ca de data asta va fi mai rau. Mult mai rau. Am sunat si la primaria Mahmudia sa le cer punctul de vedere dar se pare ca nu este nimeni in primarie astazi. Va voi tine la curent.
Am fost de cateva ori in zona pe cand nu era renaturata,pana pe bucla.Ca sa ajungi pe litcov cu masina era puscarie de drum si m-am bucurat de canalul ala...Am sa-intreb si eu un barcagiu din zona si prop. de pensiune sa vad ce zice..
Revin cu amanunte. Am reusit sa iau legatura cu Primaria Mahmudia. Secretarul acesteia mi-a spus ca vinovate de inchiderea zonei sunt acumularile de gheata din iarna care au afectat digul de aparare a incintei agricole. Si din cauza apelor mari de anul acesta nu s-a putut interveni cu mai din timp cu reparatii asupra digului. Acestia au spus firma care a executat lucrarile de renaturare se ocupa, in acest moment, cu repararea digului si spera ca in cel mult trei saptamani zona renaturata sa fie redeschisa.
Si o nota buna ca sa zic asa: primaria mi-a spus ca sunt constienti de avantajele pe care le aduce zona renaturata.
Ba mai mult, mi-au spus ca de cand s-a renaturat zona Carasuhat afluxul de turisti s-a marit considerabil, economia locului a inceput sa miste si toata lumea incepe sa-si recapete optimismul. Au inteles ca trebuie sa existe o simbioza reala intre activitatile turistice si cele agricole astfel incat toata lumea sa fie multumita.
Doamne Ajuta! Inseamna ca nu-i totul pierdut.
Surprize, surprize! Neplacute bineinteles! Va mai aduceti aminte de senatorul Ion Ganea cel ce se batea cu pumnii in piept prin iarna ca se va lua la tranta cu parlamentul si CJ Tulcea(PSD ca sa ne intelegem) si ca va face tot ce este posibil sa renatureze zona Murighiol-Dunavat? Ei bine incepand de astazi s-a lepadat de formatiunea politica la care activa si s-a inscris in PSD! De astazi este parlamentar PSD. Adio lupte cu CJ Tulcea. Incepand cu ziua de astazi s-a aliat cu ei. Credeti ca va mai fi activ si se va implica in renaturare pe mai departe? Ma indoiesc! Acum sunt un pic suparat dar va trece. Speranta moare ultima.
De la ARBDD citire.
IMPORTANT!
Control RADAR in perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării!
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării anunță că începând cu data de 15.06.2018 va pune în aplicare prevederile legale privind monitorizarea vitezei de deplasare a ambarcațiunilor și navelor pe canalele și lacurile din perimetrul rezervației. Astfel, în conformitate cu HOTĂRÂREA Nr. 538/2015 pentru aprobarea Regulilor privind accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării":
Art. 7. (3) Viteza maximă admisă a navelor și ambarcațiunilor care navighează pe următoarele canale de circulație și lacuri interioare din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", este de 40 km/h: (ANEXA Nr. 1)
1. Gârla Somova
2. Canalul Mila 36
3. Canalul Sireasa
4. Gârla Șontea
5. Canalul Olguța
6. Canalul Războinița
7. Canalul Eracle
8. Canalul Lopatna
9. Canalul Rădăcinoasele
10. Canalul Pardina
11. Canalul Magistral AP Chilia
12. Canalul Cardon
13. Canalul Sfiștofca
14. Canalul Sud Popina
15. Canalul Vătafu
16. Canalul Stipoc
17. Canalul Magearu
18. Canalul Litcov
19. Canalul Crișan - Caraorman
20. Canalul Busurca
21. Gârla Împuțita
22. Canalul Cordon Litoral (Sulina - Sfântu Gheorghe)
23. Canalul Tătaru
24. Gârla Perivolovca
25. Canalul Lipoveni 26. Canalul Dunavăț
27. Canalul Mustaca
28. Canalul Dranov
29. Canalul Perișor
30. Canalul Periteașca
31. Canalul de Centură (canalul de legătură dintre canalele Lipoveni, Dunavăț și Dranov)
32. Canalul Mocansa
33. Canal Eracle
34. Canal Ceamurlia
35. Lacul Roșu
36. Lacul Roșuleț
37. Lacul Puiu
38. Lacul Razim
39. Lacul Golovița
40. Lacul Zmeica
41. Lacul Sinoie
42. Lacul Lumina
43. Lacul Merhei
44. Lacul Matita
45. Lacul Uzlina
46. Lacul Isac
47. Brațele Dunării Vechi
48. Brațul Musura
49. Canal Uzlina
Art. 7. (6) Este interzisă deplasarea navelor/ambarcațiunilor cu motor cu o viteză mai mare de 5 km/h în următoarele zone: (ANEXA Nr. 3)
1. Lacul Ivanova
2. Lacul Purcelu
3. Canal Bratușca
4. Canal Litieni
5. Lacul Obretinul Mic
6. Canal Ghermandi
7. Golf Musura - Ostrov Musura
8. Lacul Martinica
9. Lacul Cuzmințul Mare 10. Lacul Cuzmințul Mic
11. Lacul Meșteru, Nord și Sud
12. Japșa Climova
13. Holbina II
14. Lacul Isăcel
15. Lacul Cotețe
16. Lacul Cuibul cu Lebede
17. Canal Candura - colonia Nebunu
18. Lacul Ligheanca (NE)
Art. 7. (2) Viteza maximă admisă a navelor și ambarcațiunilor care navighează pe restul canalelor și lacurilor interioare din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", este de 15 km/h. (neprevăzute în ANEXA Nr. 1 si ANEXA Nr. 3)
Pe căile navigabile (brațele Dunării și traseul navelor până la localitățile Mila 23 și Caraorman) viteza de navigație este cea stabilită de Autoritatea Navală Română funcție de tipul de ambarcațiune sau navă folosită.
Sancțiunile prevăzute în LEGEA Nr. 82 din 20 noiembrie 1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării":
Art.12. Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni:
6. nerespectarea regulilor de navigaţie şi circulaţie pe teritoriul rezervaţiei;
Art.13. Contravenţiile prevăzute la art. 12 se sancţionează după cum urmează:
d) cele de la pct. 5 - 7, 18, 19 şi 36, cu amendă de la 250 lei la 700 lei pentru persoane fizice şi de la 320 lei la 1.000 lei pentru persoane juridice.
Mai bine mai tarziu decat niciodata.
Din cate stiu ei nu prea au personal calificat pentru aceste controale si mai mult ramane de vazut cum va fi aplicata aceasta masura si mai ales cui....?
Avand in vedere ca aparatul radar trebuie sa fie in punct fix fara a fi "leganat de ape" sunt curios si daca va avea aceeasi precizie. Cum vor lua ei viteza pe un lac ca Matita, de exemplu, care este destul de mare si aproape mereu sunt prezente valuri mici sau mari?
Oare se va incepe vanatoarea ce era inainte pe sosele?
Vedem....
Astea plus marjele de eroare ale aparatelor nu stiu cum se vor descurca cu vitezele mici 5-15 km/h.
Poate se mai contoleaza cu ocazia asta si lipsa certificatelor de conducator de ambarcatiune si conducerea in stare de ebrietate.
Ar mai exista posibilitatea reamenajarii foisoarelor de observatie care erau mai multe inainte ani....acum au mai ramas cateva si alea nesigure. Deoarece ar insemna o alta investitie cu siguranta nu se va intampla.
Imi amintesc ca acum 2 ani eram controlat la intrare in Baba Rada de catre un echipaj de la biosfera format din 2 membrii. Unul era beat de abia vorbea si al doilea, putin mai treaz se tinea de mansa motorului. Au venit cu o barca verde tip black sea si au inceput sa ma intrebe de toate, pana le-am dat permisele la zi. Vazand ei ca sunt in regula au deviat-o in actele barcii....moment in care i-am trimis de unde au venit spunandu-le ca nu au atributii pentru a controla actele emise de ANR, ei nefiind organ de control gen Capitanie sau politie de frontiera etc. Permisul de intrare al barcii in rezervatia biosferei le-a fost prezentat. S-au suparat putin mai ales cand le-am spus ca sun la ARBDD sa intreb daca ei stiu pe cine trimit in control in rezervatie.
Concluzia - daca nu angajeaza maimute sa se urce in copaci sa te prinda in obiectivul radarului, nici o sansa cu cei pe care ii au angajati si carora le tremura mainile de atata alcool.
Si so dat drumul la radare :o https://www.agerpres.ro/social/2018/06/15/tulcea-radarul-barcilor-din-delta-functioneaza-incepand-de-vineri--127461 (https://www.agerpres.ro/social/2018/06/15/tulcea-radarul-barcilor-din-delta-functioneaza-incepand-de-vineri--127461)
La concret, sursa dcnews.ro
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) pune în funcţiune, experimental, începând de vineri, pistolul radar achiziţionat recent pentru monitorizarea vitezei ambarcaţiunilor care circulă pe canalele şi lacurile din Deltă.
Guvernatorul Rezervaţiei, Mălin Muşetescu, a declarat, pentru Agerpres, că până la sfârşitul acestei luni, angajaţii instituţiei tulcene vor aplica doar avertismente. 'Este bine de ştiut că va fi o perioadă de graţie de două săptămâni în care vom da doar avertismente, să-i obişnuim pe oameni cu ideea că un pistol radar poate să-i 'pândească' oricând după guşa unui pelican sau după o salcie. Cine va încerca să scape nu va beneficia temporar de clemenţa noastră şi nimeni nu se va putea ascunde în spatele ideii că nu ştie pe ce canale este', a afirmat Muşetescu.
El a mai spus că ARBDD va edita hărţi cu lacurile şi canalele din Deltă şi viteza maximă admisă, acestea urmând să fie afişate la primării. ARBDD are obligativitatea de a monitoriza viteza ambarcaţiunilor care circulă în Deltă conform Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei, stabilirea unor restricţii de viteză fiind necesară atât pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, cât şi pentru protejarea coloniilor de păsări şi a vegetaţiei de pe malurile lacurilor şi canalelor.
Regulamentul de acces şi circulaţie în Rezervaţie
Instituţia tulceană intenţionează să achiziţioneze mai multe aparate radar pentru monitorizarea vitezelor ambarcaţiunilor din Deltă în cadrul unui proiect care va fi finanţat din fonduri comunitare şi care va include acţiuni de panotare a lacurilor şi canalelor din Rezervaţie. Aparatul radar achiziţionat de ARBDD a costat 12.000 de euro.
Regulamentul de acces şi circulaţie în Rezervaţie, unul dintre cele mai disputate acte normative cu impact asupra Deltei, a fost aprobat în luna decembrie a anului 2006 de către Consiliul Ştiinţific al ARBDD. Aprobat prin Hotărâre de Guvern în anul următor, el a fost contestat de operatorii turistici, din cauza vitezelor prea mici impuse ambarcaţiunilor, a locurilor de acostare stabilite pentru acestea, dar şi a lipsei sancţiunilor din hotărâre.
Vitezele maxime admise
Ulterior, membrii Consiliului Ştiinţific al ARBDD au revenit asupra Regulamentului, iar o nouă formă a acestuia a fost aprobată în anul 2015, după ce, iniţial, s-a vorbit despre impunerea unor interdicţii privind puterea motoarelor ambarcaţiunilor care circulă în Deltă.
Potrivit regulamentului în vigoare, vitezele maxime admise pentru navele şi ambarcaţiunile care circulă în Deltă sunt de 5 kilometri pe oră, 15 kilometri pe oră şi 40 de kilometri pe oră, în funcţie de canalele şi lacurile străbătute. Nerespectarea acestor viteze se sancţionează cu contravenţie de până la 1.000 de lei.
Astfel, în conformitate cu HOTĂRÂREA Nr. 538/2015 pentru aprobarea Regulilor privind accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării":
Art. 7. (3) Viteza maximă admisă a navelor și ambarcațiunilor care navighează pe următoarele canale de circulație și lacuri interioare din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", este de 40 km/h: (ANEXA Nr. 1)
1. Gârla Somova
2. Canalul Mila 36
3. Canalul Sireasa
4. Gârla Șontea
5. Canalul Olguța
6. Canalul Războinița
7. Canalul Eracle
8. Canalul Lopatna
9. Canalul Rădăcinoasele
10. Canalul Pardina
11. Canalul Magistral AP Chilia
12. Canalul Cardon
13. Canalul Sfiștofca
14. Canalul Sud Popina
15. Canalul Vătafu
16. Canalul Stipoc
17. Canalul Magearu
18. Canalul Litcov
19. Canalul Crișan - Caraorman
20. Canalul Busurca
21. Gârla Împuțita
22. Canalul Cordon Litoral (Sulina - Sfântu Gheorghe)
23. Canalul Tătaru
24. Gârla Perivolovca
25. Canalul Lipoveni 26. Canalul Dunavăț
27. Canalul Mustaca
28. Canalul Dranov
29. Canalul Perișor
30. Canalul Periteașca
31. Canalul de Centură (canalul de legătură dintre canalele Lipoveni, Dunavăț și Dranov)
32. Canalul Mocansa
33. Canal Eracle
34. Canal Ceamurlia
35. Lacul Roșu
36. Lacul Roșuleț
37. Lacul Puiu
38. Lacul Razim
39. Lacul Golovița
40. Lacul Zmeica
41. Lacul Sinoie
42. Lacul Lumina
43. Lacul Merhei
44. Lacul Matita
45. Lacul Uzlina
46. Lacul Isac
47. Brațele Dunării Vechi
48. Brațul Musura
49. Canal Uzlina
Art. 7. (6) Este interzisă deplasarea navelor/ambarcațiunilor cu motor cu o viteză mai mare de 5 km/h în următoarele zone: (ANEXA Nr. 3)
1. Lacul Ivanova
2. Lacul Purcelu
3. Canal Bratușca
4. Canal Litieni
5. Lacul Obretinul Mic
6. Canal Ghermandi
7. Golf Musura - Ostrov Musura
8. Lacul Martinica
9. Lacul Cuzmințul Mare 10. Lacul Cuzmințul Mic
11. Lacul Meșteru, Nord și Sud
12. Japșa Climova
13. Holbina II
14. Lacul Isăcel
15. Lacul Cotețe
16. Lacul Cuibul cu Lebede
17. Canal Candura - colonia Nebunu
18. Lacul Ligheanca (NE)
Art. 7. (2) Viteza maximă admisă a navelor și ambarcațiunilor care navighează pe restul canalelor și lacurilor interioare din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", este de 15 km/h. (neprevăzute în ANEXA Nr. 1 si ANEXA Nr. 3)
Pe căile navigabile (brațele Dunării și traseul navelor până la localitățile Mila 23 și Caraorman) viteza de navigație este cea stabilită de Autoritatea Navală Română funcție de tipul de ambarcațiune sau navă folosită.
Sancțiunile prevăzute în LEGEA Nr. 82 din 20 noiembrie 1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării":
Art.12. Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni:
6. nerespectarea regulilor de navigaţie şi circulaţie pe teritoriul rezervaţiei;
Art.13. Contravenţiile prevăzute la art. 12 se sancţionează după cum urmează:
d) cele de la pct. 5 - 7, 18, 19 şi 36, cu amendă de la 250 lei la 700 lei pentru persoane fizice şi de la 320 lei la 1.000 lei pentru persoane juridice.
Valabil pt toata lumea sau dor pt amarati???
Eu zic ca nu are rost aceasta intrebare. Doar se stie - legea-i pentru noi cei de jos ceilalti o pun pe bypass. De asemeni nu se aplica "probabil" si localnicilor care se deplaseaza in interese diverse.....Si asta din motive de cunostinte - relatii - pile ca doar se cunosc intre ei. Ar fi interesanta folosirea fiolei sau asa zisului alcooltest.
Mi se pare mie sau lucrurile sunt lasate ...sub stigmatul incertului sau interpretabilului !???
Nu se spune clar, sau am omis eu, viteza maxima admisa pe cele trei brate principale ale denarii!?
Modul de avertizare pana se pun semene(daca se pun)!
Google maps nu ar putea fi anuntat sa afiseze direct in imagine!?
A !!.. si sa nu uit ! legea se aplica si navelor de croaziera ,,EUROPENE" care rup dunarea n doua noaptea cand alearga de sting!? ne explica domnul guvernator cum le aplica sanctiunile ? asta daca are sange n putzulica !! ;D ca pana dimineata I demis 8) ;D ;D!!
Citat din: teo pes din Iunie 18, 2018, 08:35:35 AM
A !!.. si sa nu uit ! legea se aplica si navelor de croaziera ,,EUROPENE" care rup dunarea n doua noaptea cand alearga de sting!? ne explica domnul guvernator cum le aplica sanctiunile ? asta daca are sange n putzulica !! ;D ca pana dimineata I demis 8) ;D ;D!!
Salut,
Reglementarea vitezei maxime nu se aplica pe bratele Dunarii ci doar pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării".
Eu ma intreb cum dracu' se va aplica reglementarea asta. Sa zicem ca sade unul dupa salcie cu pistolul laser in mana si trece un vitezoman. Constata organu' depasire vitezei si dupa aia? Se suie pe motoscuter si o ia dupa el? Si daca ala nu se opreste ce face? O ia in fata si il blocheaza? Ii ia numarul de ambarcatiune si-i trimite amenda acasa ca la auto? Sa nu uitam ca si la auto e destul de greu de probat, camere video, alea, alea...
E un pic de utopie in gestul guvernatorului, dar sa nu uitam ca omul e de meserie actor....
Un prieten a fost amendat saptamana trecut ,pe o zona unde viteza maxima era de 5km.
Citat din: ionpescarul din Iunie 18, 2018, 10:03:41 PM
Un prieten a fost amendat saptamana trecut ,pe o zona unde viteza maxima era de 5km.
Ăștia spun că până la sfârșitul lunii se dau numai avertismente. Și cum au făcut sau luat cu girofarul după el?
Daca a primit cineva de pe forum avertisment il rugam sa ne dea detalii cum s-a procedat!
Citat din: ionpescarul din Iunie 18, 2018, 10:03:41 PM
Un prieten a fost amendat saptamana trecut ,pe o zona unde viteza maxima era de 5km.
Nea Ion nu ne mai ține în suspans.
Citat din: Intersect din Iunie 19, 2018, 05:06:40 AM
Ăștia spun că până la sfârșitul lunii se dau numai avertismente. Și cum au făcut sau luat cu girofarul după el?
il sun din nou ,pentru detalii ,sa nu spun prosti ,deocamdata nu a raspus dar va vedea apelul ,apoi va povestesc.
A primit avertisment ,pentru viteza si amenda pentru lipsa unui act de acces in delta ( nu stiu care )
Bine, bine nea Ioane, dar cum a decurs actiunea, cum l-a oprit - l-a urmarit cu o alta barca, era pe mal si i-a pus paleta in fata, erau ascunsi pe canal dupa vreun copac/tufis cu barca. Intreb deoarece nu tot mereu cu orice barca poti sa te lipesti de de o alta barca pentru control; uneori este necesar sa tragi la mal undeva :)
Prietenul meu tranzita un canal in viteza in directia unui lac,au intrat pe lac in viteza ,prin spatiul liber de vegetatie ,mai in fata la 150m ,era o barca de la control ,inevitabil trebuiau sa.treaca pe langa ea (era parcata la marginea vegetatiei ,)cand.sau apropiat li sa.facut.semn sa opreasca .Cat au fost ei controlati a mai fost oprita o barca care venea tare.Aveau aparat mobil ,ca la circulatie.
Multumesc nea Ione.
Cum s-ar spune s-au inmultit pescarii - unii vor peste iar ceilalti sunt cu amenzile.
Despre lipsa documentelor de acces in delta - daca respectivul document a fost platit si din nefericire acea hartie este deteriorata sau chiar pierduta nu se poate verifica online ca respectivul proprietar a platit darile pentru acces, pescuit, privit etc?
Avand in vedere ca este abia implementata aceasta regula care este perioada de gratie a platii amenzii la 1/2 (daca aceasta exista) si care ar fi punctele in delta unde se poate plati - numai la Tulcea? ori se poate plati la organul constatator pe baza unei chitante de mana?
Am fost in Delta weekend-ul trecut. Apa crescuta si plina de mal, nu ne-a dat nici o sansa sa pescuim la crap, nici somnul nu a mers, asa ca singura sansa a fost sa ne ducem catre lacuri sa pescuim la rapitor, tintind bibanul.
Am ramas cu un gust amar dupa ce nu am putut sa ii explic fiului meu de 9 ani,logica pt care el trebuie sa elibereze o stiuca de 70cm in timp ce pescarii "comerciali" si nesportivi la plase pot retine totul. De ce nu pot lua din apa stiuca, ce a murit fiindca inghitise lingurita pana in stomac si nu am reusit sa o scot foarte delicat.
Am ramas cu un gust foarte amar.
Lacurile sunt pustii acum, nu mai sunt pescari amatori care sa le incurce plasele si firele.
In perimetrul Perivolovca, Dunavat, Murighiol, Uzlina nu am vazut nici un control, de nici un fel.
Se cam...termina cu Delta ?
https://www.stiripesurse.ro/parlamentul-a-decis-se-da-liber-la-construc-ia-de-cazinouri-pe-insule-i-in-delta-dunarii_1342465.html (https://www.stiripesurse.ro/parlamentul-a-decis-se-da-liber-la-construc-ia-de-cazinouri-pe-insule-i-in-delta-dunarii_1342465.html)
Ca și cum până acum plăteau taxe!
Buna glumă!
Cum plătești taxe la peștele cumpărat de la magazinul de noapte?
Just my 2 cents
;D :D ;DCare delta !? ... a cui !???... unde!?..