Cap Compas

Stimati confrati, am fost absent din Romania din '94.Cred ca intre timp au fost ceva calatorii cu vele pe aici.Vali mi-a recomandat ca la prezentare sa fac un rezumat al ispravilor mele cu vele.Poate toti au procedat asa.In alta ordine de idei se discuta de o istorie a velelor romanesti care ar face-o Iaht Clubul Regal.Poat sa o faca.Eu sustin ideea inceperii unor povestiri sistematice din partea fiecarui velist mai mare, sau mai mic.La inceput un scurt rezumat al calatoriilor, apoi relatarea celor mai puternice impresii de calatorie.Cred ca din acestea vom putea invata foarte mult.Poate fi inclusa si constructia ambarcatiunii pentru ca exista deja capodopere in acest sens.Si asa o sa se scrie o alta carte de istorie.Ce parere aveti?Daca lucrurile intre dumneavoastra se stiu si sunt eu in intarziere imik cer umil scuze si nu-i suparare daca nu raspundeti invitatiei mele. ::)

Citat din: PB din Aprilie 26, 2011, 01:21:58 PM
Stimati confrati, am fost absent din Romania din '94.Cred ca intre timp au fost ceva calatorii cu vele pe aici.Vali mi-a recomandat ca la prezentare sa fac un rezumat al ispravilor mele cu vele.Poate toti au procedat asa.In alta ordine de idei se discuta de o istorie a velelor romanesti care ar face-o Iaht Clubul Regal.Poat sa o faca.Eu sustin ideea inceperii unor povestiri sistematice din partea fiecarui velist mai mare, sau mai mic.La inceput un scurt rezumat al calatoriilor, apoi relatarea celor mai puternice impresii de calatorie.Cred ca din acestea vom putea invata foarte mult.Poate fi inclusa si constructia ambarcatiunii pentru ca exista deja capodopere in acest sens.Si asa o sa se scrie o alta carte de istorie.Ce parere aveti?Daca lucrurile intre dumneavoastra se stiu si sunt eu in intarziere imik cer umil scuze si nu-i suparare daca nu raspundeti invitatiei mele. ::)

Nu e nici un fel de intarziere in ceea ce priveste navigatia cu vele . Totul e incipient aici, in Romania,  cei initiati sunt foarte putini, asa ca orice povestiri, orice impresii de calatorie, orice sfaturi intre utilizatorii de vele sunt binevenite si mult asteptate. :)
Istoricul la care lucreaza YCRR este unul oficial si e foarte bine ca se intocmeste asa ceva. Dar e benefic zic eu, sa contribuim si noi, aici, cu niste cunostinte personale, care chiar daca nu au pretentii de veridicitate absoluta ( e evident ca vor fi pareri subiective : ) ) , pot aduce un plus de cunoastere.
   Important e ca dincolo de caracterul romantat pe care cu siguranta au sa-l aiba povestirile, sa nu se supere nimeni, sa nu apara controverse asupra a cine o fi fost cel mai si cel mai la un moment dat :)   Stiti ca la noi se fac rapid partizanate si spiritele se incing repede  :D

Vali, trebuie sa recunosc ca tu m-ai atras aici si cred ca cel mai amre castig al acestui loc sunt povestirile si impartasirea experientei.Cu mine nu exista pericolul "care-i mai mare sau mai tare" pentru ca nu am nici o chemare catre regate, habar nu am de tipuri de veliere de mare clasa pentru ca experienta mea, inclusiv cea de acum se refera la "home made".Sunt foarte constient unde ma situez cu "performantele" mele cu vele.Daca a fost un merit a fost acela ca am spart gheata aratand ca daca vrei, chiar si din "lagarul comunist" se putea naviga cu vele.Ceea ce as vrea sa povestesc sunt impresiile din calatoria pana in Canare ca o completare la relatarea literara facuta de un maestru al condeiului, scriitorul Radu Theodoru, auctorul expeditiei.Incercati sa deslusiti talcul acestui cuvant "auctor" cu se intituleaza domnul Theodoru in carte.Nu este usor, dar ce am inteles si este adevarat, este ca dansul este initiatorul faimoasei noastre expeditii.La vremea aceea, ca si acum cred, toti visam - "Circumterra".Noi, ex-auctorii, am numit-o "Tzircumterra" si poate o sa intelegeti de ce.Sa va prezint eroii cu exceptia domnului Radu Theodoru pe care consider ca in primul rand cartile domniei sale il prezinta mai bine decat oricine.Toti am primit functii de mare importanta la bord.Evident skipperul, desi nu isi aroga aceasta functie si o prefera pe cea de auctor, a fost domnul Radu.Secundul si inima constructiei lui "Decebal II" a fost Tudorel, controlor de calitate la Santierul Naval Oltenita.Eu am fost decretat ca navigator si trebuie sa marturisesc ca am fost scos din productie si platit de catre sponsor ca si Tudorel.Am fost singurii care am avut salariu in timpul expeditiei.Deci vedeti ca am imbinat utilul cu placutul, dar cum altfel, daca aceasta mi-era meseria, desi imi lipsea orice brevet de velist. Mircea Boari, pe atunci proaspat absolvent al Medicinei din Timisoara, care a amanat examenul de diploma pentru "Tzircumterra" si in prezent este profesor de filozofie la Universitatrea Bucuresti, era doctorul si meteorologul expeditiei.Fac o paranteza sa completez  schita succinta a "doctorasului" cum il mai alintam in gand, sa va spun ca atunci cand a devenit doctor isi certa iubita , tot doctorita, daca accepta cumva un cadou de la pacienti, el a atras sponsorul, un sponsor de mare calitate si era foarte simpatic si cu mare atractie din partea sexului "slab".Sandu Nitoi, doar scapat din serviciul militare si radioamator, a devenit ofiterul cu radio-comunicatiile, iar nea'Enuta, tehnician agricol la I.A.S. Chirnogi a fost recalificat din oficiu motorist.Las acum putin loc si altora care au ceva de povestit.

salutare!da,da' nu te lasam noi,asa ca TREBUIE sa continui......asteptam!

Home made, la anii de munca care au intrat in corabia ta, cred ca ai cel mai mult de povestit, asa ca te asteptam si pe tine.Multumesc pentru interes si ma conformez.Poate mai tarziu o sa vin si cu vre-o poza.
    In aceeasi vreme cand Decebal II era aproape gata la Oltenita, trimaranul Dacia II al lui Braharu, construit la Santierul Tulcea a venit in probe la Galati.Trebuie sa amintesc ca Dacia I, construit din fibra a avut o greutate asa de mare incat gurile rele spuneau ca s-a dus la fund la lansare.Dacia II, era facut din metal si era destul de greu si el.Puncte forte - instalatiile mecanice, Braharu fiind mecanic, cu 3 grupuri generatoare, de 2, 6 kw independente si cred 10 kw pe motor.Corpul central era mare.Traversa subtirica, dar a rezistat, insa la cca 30 cm de la apa ceea ce inseamna ca la cea mai mica mare montata puntea era sub apa.Accomodation frumos si spatios, Greementul parea facut de copii.Ghiul din teava de vreo 4 m avea diametrul nu mai mult de 5 cm.In loc de un catarg avea un bipod cum au plutele de obicei Mi-au propus sa plec cu ei, tot in Circumterra.Tentanta propunere cand imaginatia noastra numai asta visa.La motor mergea binisor, circa 7 nd.La vela nu am facut proba.Traversa, greementul si apropierea puntii de apa m-au facut insa sa-i refuz.Ce a urmat cu Dacia II in Brazilia, sponsorizata de uzina de automobile, auzite din gura lui Braharu cand a venit pe la Galati, sunt o poveste de Papillon.Poate starnesc vre-un participant la acea expeditie sa ne relateze mai pe larg, sa-si ocupe si Dacia II locul in istoria iahtingului romanesc.Revenind la Decebal II, poate cineva ne va da versiunea echipajului de pe Decebal I ce s-a intamplat cu adevarat pentru ca a fost o intrerupere a circumterei 1987 foarte neclara.Ce stiu sigur este ca proiectul initial a fost modificat la constructie, gen "hai sa-l mai latim un pic" de a iesit un iaht foarte ciudat.O sa-l rog pe Puiu Olteanu sa vina si el aici cu povestile lui savuroase asa cum nu au fost scrise atunci.Sa o scurtez, prof.comandor Relu Asimit a proiectat Decebalul II care trebuia sa aiba 9 t, dar la cantarire a avut un pic mai mult - 16.Stiam de el, domnul Theodoru mi-a scris sa ma alatur lor si m-am dus la Oltenita sa-l vad.La vremea aceea era impresionant - 12,60 m, nu mai exista asa ceva la noi.Suduri aruncate cam cu mistria, dar solid.Derivor de 4 t, cu latimea de 25 cm si bulbul de juma' de metru, daca va puteti inchipui un asa derivor.Pus otel pe el din belsug, ca se gasea in santier.Doua roof-uri cu usi etanse de vapor, adevarate gilotine pe mare.Catargul de 14 m din teava de foraj, rezistenta, dar foarte flexibila, era curbat si in plan longitudinal si in plan transversal.In interior captuseala ca pentru Antarctida.In spatele timonei, era facut in acoperisul roof-ului pupa, un scaun pe care noi l-am botezat "jiltul lui Doja" ca numai pentru asa ceva era bun.Nu avea absolut nici o curbura de parca am fi trebuit sa mergem numai cu catargul la verticala.Nu am stat niciodata pe jilt ca ar fi trebuit sa privesc lumea cam intr-o dunga.Am lucrat cu Puiu Olteanu la greement vreo saptamana, cat am avut liber si am primit misunea sa torn la Galati elicea, dupa una pe care mi-au dat-o.Am avut mare noroc ca atunci sarea toata lumea sa te ajute si prietenii mei din Icepronav mi-au facut legatura cu directorul fabricii de elici navale care a turnat-o fara un sfant.Apropo, acum am fost sa iau doua elici facute in acea vreme la Icepronav, elice care si-au facut menirea de cercetare, dar costul lor este de 3500 euro.Pe scurt m-am dus inapoi cu elicea, am motat-o si l-am pus pe apa pe cel de-al doilea dac.Compartimentul masini, aerisit, cu racitoare de pasagere, tublulaturi...motorul de tractor 65 cp cu cutie de viteze normala si cu ambreiaj la picior, dar montat in fata timonei ca nu puteai sa ajungi cu piciorul la el si un altul trebuia sa-l manevreze.Cam de aici i-a venit numele de "Tzircumterra".Este greu sa descri cam cum se desfasura o manevra de port.Era o harababura de nedescris.La acostarea in portul comercial Gibraltar, sa-l numesc si eu pe d-nul Theodoru, Auctorul asa cum se intituleaza domnia sa, l-a apostrofat pe ne'a Enuta ca nu vede inainte din cauza lui si nenorocitul trebuia sa stea pe jos si sa apese cu mainile ambreiajul.Evident ca nu mai avea putere, nu se putea schimba viteza la timp si trage-i la volte in capatul Europei.Noroc ca portul comercial era gol si ne-am lafait in voie.Sa revin la proba elicei.Cheie la motor, motorul mergea rotund, ambreiaj chinuit si cuplare la viteza minima.Nici un efect.Cuplare din aproape in aproape, la viteza maxima.Stupoare.Viteza barci vreo 10 cm/h.Supozitii...poate nu-i stransa elicea, poate joaca...iahtul sus cu macara plutitoare...Totul in regula.Elicea nu era cea din voiajul precedent ci una pe care o luasera din  santier si mi-o dadusera ca model.Era pe cheu un mecanic, fost tractorist, care ne zice ca are el o carte acasa si o sa ne faca o elice sudata din otel, dar trebuie sa studieze cartea in noaptea ce urma.Eram foarte circumspect cum o sa invete el intr-o noapte sa faca o elice...Dar ce sa faci?Plecarea deja se amanase o data.

Sper ca nu o sa deranjez pe nimeni daca o sa continui maine.Va doresc noapte buna si sper sa aflu si eu cate ceva despre intamplarile domniilor voastre.

haaaaa! mortala povestea,auzisem eu cite ceva(de la omul cu barba alba din buc.) dar aici sint amanunte mult mai picante decit in filmele tehnico-comice americane.pe bune,merita o carte toata povestea asta.asteptam cu MARE interes si restul povestirii.multumiri!

Oricat as dori sa mai citesc din experienta asta plina de autentic si pitoresc romanesc :), realizez ca totusi autorul trebuie sa mai si doarma...la orele astea tarzii . Asa ca multumesc frumos pentru lectura savuroasa, si ma intreb cum ar arata o intalnire cu asemenea om, pe apa, langa ambarcatiuni, la o "Tabara de creatie-Jurilovca", sau ceva asemanator....
  O mai apuca sa doarma cineva ? :)

Neata
Frumoase povestiri, poate daca ereau shi poze ne delectam mai tare.

Buna ziua tuturor! Alex, sunt si cateva poze, poate mai multe la Mircea.Cand o sa am putin timp o sa incerc sa scanez cateva.Vali, nu se poate face ceva cu fereastra in care se scrie?Cand se umple devine cam dificil de controlat ce si cum intra.Sau poate este o alta tehnologie? ??? Apropo, de dom' prof. Mircea Boari, daca vreun bucurestean e pe-aproape de Fac. de filozofie sa-l invite pe acest site, cred ca ar fi benefic.A facut multe insemnari si cred la un nivel mult mai elevat decat povestirea mea. ::)

Si sa continui un pic.Nicu, mecanicul, a venit a doua zi cu cartea.Foarte interesanta.Nu am mai vazut-o nici inainte si nici dupa.Nu-mi mai amintesc titlul, dar avea zeci de poze cu elice si istorii despre incercarea elicelor.Retin ca pentru o nava de viteza s-au incercat 129 de elice.Ne-a zis ca a gasit ceva si intr-adevar dupa vreo 2 ore a venit cu o elice bruta sudata.Am montat-o si incredibil "testoasa" noastra s-a pus in miscare.S-o mai scurtez, dupa inca 2 modificari, facut cald, ciocanit, dacul se deplasa cu vreo 5 nd.Revenind la echipaj, stiti ca este esential pentru succesul si placerea unei calatorii.Pe D2 eram destul de pestriti dupa cum ati constatat, dar mai trebuie sa fac cateva completari.Auctorul era daca imi aduc bine aminte, la 65 de ani, aproape de varsta lui Sir Chichester cand a facut ocolul pamantului in 6 luni.

Eu aveam 38, Mircea cred 24 si locuia in Arad, Sandu 21-22, bucurestean, ne'a Enuta vreo 55 si Tudorel 40 si ceva.Ultimi doi erau olteniteni.Mai trebuie sa subliniez ca Tudorel era semi-plegic, adica nu putea sa mearga normal, sa alerge, sa sara...avea un mers cam de rata beteaga.Cazuse de pe o nava si se lovise la coloana vertebrala.Ca forta si putere de munca nu cred ca il intrecea altcineva din echipaj.Sandu si ne'a Enuta erau ceva mai bruneti decat noi.Poate din acest motiv erau controlati aproape zilnic daca s-au spalat si au unghiile taiate si mai erau si banuiti ca nu au insistat suficient, desi va spun cu mana pe inima ca amandoi se spalau de cum se trezeau.Am uitat sa spun ca ne'a Enuta a fost desemnat si bucatarul expeditiei si avea cateva retete foarte originale.Aduna tot ce ramanea de la o masa, mai adauga ceva si breveta un nou fel de mancare.Curios, nu am avut nimic timp de 3,5 luni, ba chiar eram multumiti.Cei doi din Oltenita formau un cuplu foarte pitoresc, plin de umor si optimism.De fapt ne'a Enuta a ramas un exemplu de buna dispozitie si a gustat fiecare iesire de la barca din plin.Despre vele, numai Auctorul si eu aveam ceva habar.Ca veni vorba de titlul acestei sectiuni.D2 avea niste vele superbe, de un rosu aprins cum numai in filmul "Panze purpurii" mai vazusem.De la distanta cred ca era foarte interesant pentru ca se apropiau iahturile de noi sa ne vada mai de-aproape.Din nefericire materialul de deltaplan folosit avea coeficienti de deformare variabili pe cele doua dimensiuni si se deforma neuniform, asa ca a trebuit sa uitam teoria portantei velei. 

Salutare nea Paul, dimensiunea ferestrei e predefinita, ca la orice forum. Daca va e dificil sa scrieti direct in fereastra, faceti un fisier .txt in Notepad si-l copiati pe forum, sau puteti pune mai multe mesaje mai scurte. Scopul comunicarii pe capcompas.ro este libertatea de exprimare, fara sa fie nevoie sa umplem forumul cu reclama sau discutii doar de dragul discutiilor ;).

 :D Multumesc Vali.   
Continuand cu velele ros-aprins ale lui D2, aveam un genovez, o randa tertarolabila, si un foc de furtuna, croite pe masura barcii si mai erau la bord ceva din velele de pe Hai-Hui.Chiar la vant strans, nu mai mult de vreo 40 grade, velele aveau o forma greu de definit, insa nu prea semanau a aripa de zburatoare.Randa avea o bosoalca mare la baza iar genovezul era ceva intre foc si balon, cu curbura pronuntata pe marginea de cadere.Nu am putut asista la plecarea de la Oltenita, dar am vazut fotografii si de la D1 si de la D2.Sunt si acum impresionat de acele poze.Miii de oameni, urcati pe macarale, prin copaci...generali cu uniforme de gala...Nu cred ca o sa vad vreodata la vre-un alt eveniment cu vele atata popor.Acesta de fapt a fost momentul de glorie al acelei expeditii.Era ca un strigat de bucurie si libertate.Oamenii aceia venisera fara sa-i mobilizeze nimeni.La asa-zisa revolutie din '89 am fost in grupul de la biserica Luterana si va spun ca nu a fost atata lume ca la Oltenita la plecarea unei barci cu vele.De sentiment nu mai pomenesc, pentru ca libertarea am simtit-o numai cand s-au retras scutierii si am inceput sa alergam spre CC PCR.Pana atunci fusese numai frica de ce s-ar putea sa ni se intample.De fapt sentimentul de libertate si euforie il poti retrai de fiecare data cand iesi pe mare si vantul iti umple velele.Atunci uiti de tot si de toate.

In coltul din dreapta jos al ferestrei de editare a textului mesajului este un "maner" cu care se poate dimensiona feareastra dupa cum doriti, inclusiv pe verticala . Eu nu vad nici o problema in Firefox 4, spuneti ce browser folositi.

salut prezenta lui dom' paul ( dupa titulatura din cartea lui theodoru...) aici pe forum si sunt incantat sa aflu direct de la sursa date si trairi, altele decat cele din cartea lui radu theodoru !

si legat de ultimul post al lui paul, am avut multa vreme salvata o pagina de ziar cu plecarea din oltenita...sper sa o regasesc desi o caut de aseara...

Multumesc Byteworks.Sper sa dau de maneras desi eu folosesc explorerul.
Rexsailor, din acest motiv am vrut sa relatez si eu calatoria.Tentativa nu a fost chiar asa de refuzata si descrierea calatoriei noastre nu are in carte nici pe departe farmecul pe care l-a avut pentru noi.Si mai am niste idei "comuniste".Daca tot am fost un echipaj si am impartit totul in voiaj de ce nu mergem pana la capat? Ce frumoasa ar fi fost o carte, cenzurata si aceasta desigur pentru bunul simt, dar in care fiecare sa vina cu crimpeiul sau de traire! Cred ca numai eu si Sandu nu am avut un jurnal personal, dar ceilalti si-au facut insemnari in tot cursul calatoriei.Sa nu credeti ca ma refulez pe aceasta cale de dorinta de a scrie.Alfred Neagu mi-a publicat, dupa calatorie, in Romania Literara cateva pagini bune cu ce am considerat ca ar trebui sa fie un rezumat elaborat, dar cartii scriitorului RT ii trebuie putina culoare chiar daca anumite culori prea "tari" vor trebui omise.   

Revenind la Oltenita, ce m-a frapat la Tudorica a fost gradul de epuizare in care se afla lucrand de luni de zile la D2.Am lucrat impreuna cu Puiu Olteanu la greement cu randament bun si placere.Ar fi trebuit sa mearga si el, dar ulterior mi-a spus ca nu a mai primit viza de iesire.Intors la Galati am depus cererea de viza la pasapoarte pentru cred ca vreo 20 de tari.Intr-o saptamana am primit pasaportul multumita relatiilor Auctorului.Nu am putut sa fiu la plecare la Oltenita pentru ca nu mi se aprobase scoaterea din productie, asa cum se intamplase si cu un an inainte cand plecasem spre Atlantic.M-am alaturat din nou echipei in portul Tomis cu o zi inainte de plecare, dupa audienta Auctorului la comandantul Marinei Civile.Mircea adusese de la sponsor alimente de cea mai buna calitate pentru 1 an.La bord nu am avut o sursa independenta de energie asa ca totul trebuia sa reziste fara racire.Surprizator, salamul de Sibiu, cascavalul, sunca presata la cutie de metal au rezistat caldurilor lui iulie si august din Mediterana si ne-am intors si acasa cu cea mai mare parte din ele.In fine, am plecat fara mare tam-tam.In M.Neagra am folosit velele, dar catargul se flamba foarte tare intre crucete si mi-a fost foarte frica sa nu cedeze, asa ca l-am rugat pe Auctor sa oprim la Istanbul sa montam cateva manevre fixe suplimentare.In M.Neagra am incercat sa fac un tabel de deviatii pentru compasul magnetic de drum si am constatat cu stupoare ca din cauza magnetismului barcii, roza compasului se bloca pur si simplu pe un sector de peste 100 grade si deci compasul era inutilizabil.Mai mult decat atat cu toate cele 5 compasa de la bord se intampla acelasi lucru.Numai compasul de relevment, cocotati pe roof-ul prova, se putea folosi.

Toata calatoria nu am putut folosi compasele magnetice si guvernam dupa relevmentul la soare.Calculam azimutul soarelui pentru o anumita ora apoi stiind ca acesta variaza circa 15 grade/ora calculam cam in ce relevment trebuie sa-l tinem si cei care stateau la timona mai adaugau in fiecare ora cate 15 grade.Noaptea aveam ca reper Polara.Ma ingrozea ideea ca s-ar putea sa avem cer acoperit si atunci adio orientare.De fapt aceasta a fost  temerea mea si motivul pentru care am optat pentru intoarcerea din Las Palmas pe o nava.Stiind ca la intoarcere, in septembrie-octombrie vremea in Mediterana se strica si ca trebuie sa mergem pe langa Africa pentru a folosi curentul, mi-erea teama sa nu ne abatem de la drum si sa ne punem pe uscat daca era timp rau.Din fericire, pana in Canare nu am avut o zi de cer acoperit si ne-am lafait in soare si stele suficient sa ajungem unde am dorit.Nu stiu daca cei de la bord au inteles in ce situatie ne aflam din punct de vedere al mentinerii directiei.Autoritatile portuare nu te lasa sa iesi din port daca nu ai compasele in regula si tabel de deviatii.Cam asa a fost plecarea glorioasa a lui D2.

Sa traiti nea Paul si multumim frumos pentru descrierea savuroasa a aventurilor la care ati participat :).
Sa va spun un secret: eu nici acum nu stiu care si cum au fost cele 2 iahturi Decebal. Stiu ca unul avea forme rotunde, Decebal 1 cred, iar celalalt forme stelate - multigurna, parca e o poza in cartea lui Radu Theodoru.
Mai jos am pus o poza cu Decebal-ul cu forme rotunde, pe care l-am intalnit in Delta la Gura Dunavat in noiembrie 2008. Sarmanul avea derivorul taiat, si pusese transformat intr-un fel de houseboat pentru "deltoizi"  :D.
Vizavi de indicatiile eronate ale compaselor, cred ca motivul a fost folosirea de compase navale, concepute sa functioneze in mediul protector al cabinelor de comanda de pe navele comerciale. Azi (si de multa vreme dealtfel) exista compase de iahting perfect compatibile cu iahturile de otel, fiindca stiti prea bine ca multe din iahturile care fac croaziere oceanice serioase sunt facute din otel.
Oricum, ceea ce ne povestiti arata inca o data discrepanta din acele vremuri dintre uriasa putere navala a Romaniei (pe parte de constructie, dar si navigatie), si ramura extrem de vitregita a iahtingului, lipsita de traditie, experienta, baza materiala, tehnologie. La fel statea treaba in toate relatarile din vremea respectiva: expeditia Dacia 2050 relatata de Ion Preda in cartea omonima, la care a participat si inimosul Emil Braharu despre care ne-ati povestit, sau celelalte expeditii - a trimaranului Dacia, a iahturilor Hai Hui 2 al lui Radu Theodoru impreuna cu Puiu Olteanu, sau Dolojman al lui nea Sandu Patrascu, sau Aloha a lui Alexandru Giurgiuveanu, sau "Hoinarul" galateanului Marian Popovici, sau inclusiv calatoriile dvs. cu Neutrino. Pe vremea aia eram mic, dar animat de un singur gand: sa va calc pe urme, sa reusesc si eu sa fac macar o mica parte din ceea ce ati facut domniile voastre, mai ales ca stiam prin ce eforturi supraomenesti ati realizat acele lucruri.
Azi e mult mai usor de realizat asa ceva, piata sh e plina de oferte bune de barci, exista tehnologie accesibila pentru a-ti realiza si singur barca daca vrei, comunicarea intre pasionati e mult inlesnita de atatea noi mijloace. Insa fara nici cea mai mica intentie de a va "peria", pot spune ca oameni ca dvs., Sandu Patrascu, Radu Theodoru, Puiu Olteanu, Emil Braharu, Horia Bolboceanu si toti ceilalti pionieri ai vremurilor "rosii" sunt adevaratele repere la care trebuie sa ne raportam, oricand ni se pare ca dam de greu in pasiunea noastra. Si eu am fost plecat o singura data din tara pe vremea comunismului, la un concurs scolar, si cred ca mi s-a rascolit arborele genealogic pana in vremurile lui Decebal ;D. Asta e ceea ce nu voi uita vreodata, cat de greu a fost in acele vremuri, si cu atat mai mult azi nu avem dreptul sa lasam sa treaca pe langa noi viata fara sa ne realizam visul nautic. Multumim inca o data si asteptam nerabdatori continuarea povestii, pe care poate o compilam intr-o carte proprie a dvs, eventual in format electronic, cum pregatesc si eu o "saga" a vietii de pescar profesionist in Romania comunista :). Respecte, Vali braconieru' :).
(http://i973.photobucket.com/albums/ae211/fitness4mind/IMG_3378.jpg)
(http://i973.photobucket.com/albums/ae211/fitness4mind/IMG_3379.jpg)

 :'( Vali, frumoase ganduri vis-a-vis de inceputuri.Realitatea este ca asa cum acum unii imping la extrem impulsul interior de a naviga sfidand chiar elementarul ratiunii si cheltuindu-si toate resursele, asa era si atunci.Din acest motiv am salutat ideea consemnarii istoriei velelor pasionatilor.Am observat uimit interesul sincer si aprecierea strainilor pentru "home made".In porturile unde am stat la cheu era pelerinaj la barca noastra, din care, cu toate eforturile noastre, rugina iesea din abundenta.De unde ne asteptam sa fim paria velierelor am avut surpriza, din cauza barcii care se vedea clar cum a fost injghebata si a pavilionului Romaniei, nou in marine, sa fim tratati cu o consideratie si prietenie deosebita de toate natiunile pe care le-am intalnit.Pozele lui D1 sunt de muzeu.Nici D2 nu a sfarsit mai bine.Dupa ce ne-am intors, Mircea a mai stat o perioada la iaht, apoi a plecat si el si dacul a ramas de izbeliste in portul Tomis.O furtuna l-a avariat si "vantura cheul" l-au transformat in toaleta.Cu acordul proprietarului si sponsorului nostru l-am luat la Galati.Peste 25 de pene de cauciuc a avut trailerul cu care l-am transportat prin amabilitatea ing.Oana si a lui Mihai Mihail de la Imbunatatirile funciare galatene.Urma sa il usuram si sa il pregatim din nou de navigatie.Din pacate, in timp ce lipseam din Galati, Tudorel a venit si l-a luat facandu-ma de ras in fata celor care m-au ajutat.Dupa '90 m-a facut copropietar pentru ca el devenise proprietar si am inceput sa-l usurez.Din nou m-am lovit de obtuzitatea directorului ex-mecanic maritim si aceasta m-a determinat sa plec din nou pe mare, iar D2 a fost dus inapoi la Oltenita, vandut si transformat in salupa fara sa-si fi indeplinit menirea.

 >:( :-X Am gresit.Am trimis poza la alt subiect si am pierdut o fereastra.

 ???

In poza precedenta, de sus in jos, Mircea, ne'a Enuta si Sandu.
Compasele pe care le-am avut erau compase de barci fara sistem de magneti de compensare.Compasele navelor au acesti magneti in toate axele navei si deviatia se reduce prin compensare la mai putin de 5 grade.In M.Neagra am avut parte de un vant usor si timp frumos.Baietii au prins usor smecheria guvernarii dupa soare si stele si asa am facut tot drumul, pana la intoarcere.D2 s-a dovedit, cum era de asteptat, un tanc stabil, sigur pe mare rea, dar foarte lent.Velatura era prea putina pentru greutatea sa.In Istanbul am fixat cu Mircea si Tudorel 2 pataratine si un strai intermediar si catargul nu a mai flambat in zona de mijloc.Pe strai am invergat genovezul de la Hai-Hui, ca al doilea foc.Faceam planuri cu Mircea sa punem si 2 bonete pe straiuri cu tangoane la baza pentru vant slab de pupa.De fapt am avut in Mircea un colaborator si tovaras de exceptie pe parcursul intregii calatorii.Am parasit Bosforul dupa-amiaza, fara pic de vant.Dupa vreo doua ore motorul a inceput sa se poticneasca pana s-a oprit de tot.Cred ca ati inteles ce fel de motorist era ne'a Enuta, iar noi nici atat.

Am uitat sa pomenesc, la inceput de voiaj, de  revelatia unei scene de un comic grotesc deosebit, pe care am gustat-o in fiecare dimineata fara sa ma plictisesc.Auctorul citise ca multe accidente se produc pe iahturi de la acumularile de gaze scurse prin neetanseitatile buteliilor pentru gatit.Deci pentu a evita dezastrul, la impartirea rolurilor la bord, Tudorel a fost blagoslovit cu "golirea caldarusei de gaz de butelie".Pentru a strange aceste scurgeri, butelia de turism fusese bagata intr-o caldare de plastic de 10 litri.Evident ca nu mai ramanea mult spatiu in caldare, dar ce conteaza!Iesisem pe punte sa-mi fac toaleta de dimineata, cand il vad pe Tudorel chinuindu-se sa urce in cocpit cu o caldare goala, cu mare grije.Cand am vrut sa-l ajut mi-a spus sa am grije sa nu o vars.Fiind evident de goala, am crezut ca face glume cu mine si l-am lasat sa vad ce face.Comedie muta.Sa nu-ti vina sa crezi!A luat galeata goala cu grije, s-a dus pana la copastie si a inclinat-o usor sa curga gazul ucigas.Maestru de pantomima.Fericit, s-a dus sa o puna la loc.Scena s-a repetat cred vre-o cateva saptamani si dupa plecarea lui Tudorel, pana n-am mai putut rabda si le-am demonstrat ce absurditate era.

Hahahahah... :D
Asa ceva trebuie sa vezi ca sa crezi ! Eu am o imaginatie fecunda si zaresc tabloul omului grijuliu cu fluidul,..... pretioasa imagine ! :)

Trec voiajul cu D2 in asteptare pentru ca am amintit de trimaranul Dacia care a fost prima ambarcatiune cu vele romaneasca ce a traversat Atlanticul.Cu siguranta au fost multi romani care si-au adus aportul la aceasta premiera, dar cu siguranta un merit deosebit l-a avut Emil Braharu cu ambitia si tenacitatea sa.S-a dus dintre noi inainte de obisnuit si cele pe care o sa vi le povestesc cred ca au contribuit la aceasta.Deci ma intalnisem cu Emil si echipajul lui Dacia in '89 cand venisera in probe la Galati.A venit schimbarea de regim, am facut un contract pe o nava izraeliana, lucram la o firma de navigatie particulara...Nu mai stiam nimic de trimaran.Prin '93, am avut surpriza sa ma viziteze la servici Emil.Cand ne-am intalnit nu l-am mai cunoscut.Nu stiu daca mai avea 2 dinti in gura, arata batran, obosit si nu mai avea aproape nimic din energia cu care-l stiam.Am stat mult de vorba.A vorbit mai mult el.In Brazilia ramasese singur timp de 1 an.In acest an a mai lucrat pe ici-pe colo, a facut si un charter pentru un neamt, cu un velier pana adanc in salbaticia Amazonului.Neamtul nu a mai venit dupa iaht si emil a stat la un trib de primitivi din jungla timp de 6 luni.Nu ma hazardez sa-i povestesc calatoria pe Amazon pentru ca nu pot avea forta evocarii pe care o are cel care a trait experienta.Deci istoria aceasta volanta a velelor romanesti ar trebui sa consemneze si aceasta premiera, un roman cu un velier in inima Amazonului.

Ar fi foarte interesant de povestit despre velatura si arborada trimaranului :)
Mie mi s-a parut ca folosea un tangon de 9-10m !

Florio, imi pare rau ca nu pot da detalii despre velatura trimaranului.Probele la Dunare s-au facut numai cu motorul, care desi avea numai 65 CP, pentru cele peste 60 t, dupa cum imi spusese Emil ca arata macaraua la lansare, avea un randament foarte bun.Estimez ca trimaranul atingea 6 Nd in apa linistita.Revenind la Emil, vazand ca neamtul nu mai apare s-a inapoiat in Recife.Aici am sesizat o discrepanta intre ce mi-a spus Emil, ca a stat in total 2 ani in Brazilia si ce spune Vasile Antip, ca s-ar fi intors dupa 2 luni, sau este posibil sa fi revenit in tara si apoi sa se inapoieze dupa trimaran.Oricum trimaranul era arestat in Brazilia pentru neplata taxelor de cheiaj.Ca sa-l scoata de acolo, Emil a discutat cu comandantul unei nave sa se intalneasca in larg si sa-l remorcheze.Ghinionul sau poate conditiile in care a vrut sa fuga i-au fost potrivnice pentru ca a fost prins de paza de coasta braziliana.In '95, in ultimul meu voiaj de secund, am trecut prin ceva asemanator insa am avut conditii mult mai favorabile.

Fac o paranteza trecand de la vele la nave considerand ca unele detali ar fi interesante si pentru croaziera in anumite zone ale Globului.In '95 eram la ultimul meu voiaj de secund si amfacut un voiaj de 9 luni foarte interesant.Printre altele am incarcat busteni de teck intr-un sat din inima deltei Nigerului.Vegetatie luxurianta, canale foarte inguste, dar adanci, copacii atingeau comanda navei.Pilotul era descult, dar maestru in fluviu, iar cand treceam pe langa satele de pescari ne inconjurau o multime de pirogi din care se striga "oibuuu, oibuuu..." adica "omul alb, omul alb..."In satul respectiv era palatul ultimul rege regional care facuse negot cu sclavi si detaliile mi le-a dat al 60-lea fiu al sau care era custodele asa numitului palat.Bastinasii isi ingropau mortii in pamantul unei camere din locuinta, in care nu m-au lasat sa intru, iar cele 2 fete care mi-a mi-au servit de ghid au trebuit sa plateasca unui grup de tineri solizi pentru dreptul de a ne plimba pe strazile satului.Trebuie sa subliniez ca in acea vreme in Nigeria disparea o multime de albi.Comandantul navei Valerica Tiron ii lua pe baietii liberi din echipaj si se duceau la o coliba din jungla care era si bodega si hotel, imbracati de vara, cu bermude si tricouri.Citisem intr-o carte de medicina pentru navigatori ca in Nigeria clorochinul pe care il luam preventiv, nu are efect, le-am zis colegilor, dar cum marinari in general nu au prea mare aplecare spre studiu, nu si-au luat masuri de precautie.Urmarea, dupa doua saptamani, la iesirea in mare 9 membri din echipaj au facut malarie si a trebuit sa intram intr-un port din W.Africa sa-i spitalizam.

Comandantul a avut timp de 3 zile 41 gr C si il tineam cu gheata pe corp sa-i scad temperatura.I-am debarcat in portul respectiv si am fost retinuti pentru ca armatorul, un sud african foarte de treaba cu care statusem mult de vorba, nu platise cheltuielile portuare.Eram la ancora in fata portului.De acord cu armatorul, am hotarat sa fugim pentru ca autoritatile uitasera sa ne ia actele navei.Am ales o duminica seara cand, in general, vigilenta tuturor slujbasilor guvernamentali este mai redusa si am avut noroc de o ploaie tropicala prin care nu stiu ce radar ne-ar fi depistat.In plus la cateva mile de port era un camp petrolifer in care ne-am bagat si unde ar fi trebuit un operator radar foarte priceput sa ne depisteze.Pentru isprava asta armatorul ne dat un bonus de 10.000 $.Revenind la Emil, paza de coasta l-a bagat intr-o inchisoare pentru detinuti de drept comun, in celula fiind peste 30 persoane.La putin timp dupa ce a fost inchis, delicventii brazilieni i-au pus gand rau si a inceput o lupta sa-l immobilizeze pentru a-l viola.Emil s-a luptat, a strigat dupa ajutor, dar gardienii se faceau ca nu aud.Detinutii au reusit relativ usor sa-l imobilizeze, dar norocul lui a fost ca unul din atacatori a intrat in raza de actiune a gurii lui Emil si a pierdut o bucatica buna de carne din picior.Urletele pagubasului i-au facut pe gardieni sa intervina si sa-l izoleze pe Emil.Ulterior a fost eliberat, dar nu a mai avut acces la iaht si a locuit la o invatatoare braziliana pana la plecare.

Revenind la bordul lui D2 in Marmara, cu motorul oprit din senin, Auctorul a intervenit energic:"Enuta treci si repara-l!"Ne-am implicat cu totii dindu-ne cu parerea, poate nu mai are motorina...Meseriasul nu prea stia de ce sa apuce si ii tot dadea "chei".I-am sugerat ca daca nu o ia logic sa vada care este defectiunea, tot dandu-i "chei" va termina bateria, dar cand am vazut gesturile de incurajare pentru actiunea "cheie" ale Auctorului, m-am retras in banca "navigatorului".Evident, bateria s-a terminat.Noroc ca s-a pornit o boare de vant.In Marmara ne-am tinut mereu in afara "autostrazii navale" pe care navele o umplu mereu, in ambele sensuri si am trecut foarte aproape de insulele Marmara si Marmarita cum le-au botezat marinarii romani.Trecerea prin Dardanele a fost superba, curentul de 2-4 nd, soarele, peisajul levantic si un vant taricel au instaurat la bord tacerea si o stare de sarbatoare interioara.Am oprit o zi la Ceanakale (scriu cum se pronunta) si spre dupa-amiaza am continuat drumul in aceasi atmosfera ca in ziua precedenta.Auctorul ne tinut o scurta dizertatie istorica despre luptele din ultimul razboi in peninsula Galipoli si spre seara eram pe la Boczada pe un vant care abia se simtea si ne ducea mai mult curentul.Auctorul a socotit ca e timpul sa faca o lectie de vele.Pana atunci nu avusese loc o instruire sistematica a echipajului.Astazi nu as mai pleca cu un velier pana cand toti de pe barca nu ar intelege si nu s-ar misca la unison.Navigatia cu vele nu este, asa cum dau unii de inteles, o teorie foarte complicata.Atunci si acum, cred ca in maxim 2 ore il pot face pe un om normal intelectual sa poata manevra o ambarcatiune cu vele, dar crearea de deprinderi si in special de sincronizare pentru volte, cere exercitiu, care se capata cu ceva consum de timp si energie.

Se anunta intarirea vantului si am hotarat ca este prudent sa schimbam focul de drum cu cel de furtuna, care, dupa parerea mea, era tot un foc de drum dar ceva mai mic.Marginea sa de invergare era tot lunga cat aproape tot straiul prova.La focurile de furtuna, marginea de invergare este mult mai mica.Genovezul de la Hai-Hui se dovedise eficient pe straiul montat la Istanbul pentru ca D2 nu avea un genovez adevarat si ramanea spatiu neacoperit de vela intre catarg si focul de drum.Chiar cu acest foc, barca nu a devenit foarte moale si voltele se faceau foarte usor, mai ales ca barca era si foarte greoaie.     D2 era un "magarus" foarte asultator si previzibil.Deci lectia a inceput cam asa: "Pozitia de lupta cu focul este cu un genunchi flexat si sprijinit pe punte...(exemplificare practica), pentru ca focul este o fiara dezlantuita cand se coboara si trebuie sa te arunci pe el cu tot corpul si sa-l prinzi cu ambele maini ca altfel se umfla si te zboara peste bord...Am asistat cu mare uimire la inceputul lectiei si mi-am adus aminte de lectiile pentru "dummies" din timpul scolii militare cand ni se explica pasul de defilare.Vantul s-a intetit si s-a transformat curand intr-o furtuna cu vant 9 Bf.Fenomenul il cunosteam foarte bine pentru ca timp de 2 ani "batusem" numai Levantul.Egeea este o mare superba pentru turism cu apa ei albastra si puzderia de insule muntoase, dar si vara poti avea surprize de la vant, cand, in scurt timp, atinge forta unei furtuni.Adapostul in spatele insulelor nu este recomandat din cate am citit, din cauza vanturilor catabatice.

La intetirea vantului a fost putina agitatie la bord, dar le-am aratat ca in acea alura, vant de NE si drumul nostru spre stramtoarea Doro, cu focul de furtuna puteam merge foarte bine.Asa ar fi trebuit sa fie, daca stapanesti bine barca la val mare de pupa cand devine instabila si daca nu-i anticipezi miscare sa contra-carezi din tip cu carma ia ambardee foarte mari care schimba bordul de mura si focul primeste vantul pe cealalta fata.Nu se intampla nimic in acest moment pentru ca focul cu scota in vant face ca prova sa vie sub vant, insa in acest moment, datorita si micsorarii vitezei ambarcatiunii, focul pocneste ca un bici si se poate sfasia.Cam asa s-a intamplat toata noaptea si am avut mare temere ca o sa ramanem fara foc, dar nu puteam sa-i cer Auctorului sa stau numai eu la carma din respect pentru trecutul sau de calator cu vele si din alte tare ale educatiei mele de moda veche.Bubuiturile focului se auzeau din cabina si socurile catargului se transmiteau in toata barca.Din fericire a fost singura furtuna in 3 luni si jumatate.Dimineata am trecut de Doro, vantul a inceput sa se domoleasca si Egeea a devenit din nou o doamna gratioasa si delicata.

Pentru vizualizarea calatoriei lui D2 pate este utila schita pe care am publicat-o in 1990 in almanahul Romania literara.

Traiectoria D2

Nu se poate! Nu ai scris inca o carte despre toate acest peripluri,  demne de un Papillon modern ?
Stiu, trebuie sa pastram proportiile, insa imi pare incredibil ca in timp ce tara asta traia mulcom un "nimic" intins pe zile care se uneau in luni si ani, mereu, mereu acelasi nimic, niste romani sa traiasca asemenea aventuri ! :)

Revenind la bordul lui D2, dupa Doro, vantul aproape a cazut si dimineata era superba.Va doresc tuturor sa vedeti Egeea linistita, cand rasare soarele.Este o minune a lumii.Desi barca nu se mai balansa, Tudorel nu putea sa manance nimic, bea putin apa si nu iesea de loc pe punte.Am vazut destule forme de rau de mare, dar toate incetau cand se facea liniste.Probabil la el noaptea de furtuna s-a suprapus peste epuizarea sa fizica si a clacat.Nici in urmatoarele zile nu a putut sa manance.Se topea vazand cu ochii.Intre timp am inceput traversada Matapan-Passero de 200 Mm.Pentru ca D2 nu putea strange vantul si era si lent, din cauza vantului de NW, 5 Bf, si a curentului, cam din aceeasi directie, navigam in volte lungi, faceam peste 60 Mm/zi, dar in directia dorita numai vreo 6.Pozitia o faceam cu Soarele la culminatia superioara, iar la crepusculul de dimineata si seara cu stelele.Pe marea aceea nu se putea lua inaltimea decat stand pe burta pe cabina.Mi-a fost cam teama la inceput ca nu va fi un punct precis, dar s-a dovedit ca inaltimea nu prea conta.Acum astfel de probleme nu se mai pun.GPS-ul spune exact unde te afli, ba mai are si harti incorporate.Noi aveam vreo 20 kg de harti la noi.Reactia Auctorului a fost de mare surpriza cand l-am anuntat ca ne va lua cam o luna sa atingem Sicilia.

Pentru ca Tudorel nu dadea semne de revenire, Mircea, doctorasul, a propus si noi am fost de acord sa-l repatriem.Am gasit prin radio ro-ro-ul Bazias 4 in drum spre casa si ne-am dat randez-vous.Devreme, la inceputul crepusculului de dimineata am facut punctul, le-am comunicat pozitia si in putin timp l-am vazut.Din Marmara nu mai incercasem motorul si credeam ca bateria murise.Acum trebuia sa ne apropiem de nava in bordul de sub vant si cu vele nu este posibil, nava fiind foarte inalta.Auctorul a dat un ordin categoric, la care nu putea exista comentariu: "Enuta, porneste motorul!".Culmea, parca si motorul a inteles importanta momentului conformansu-se, am acostat si l-am debarcat pe Tudorel.Ne-am departat de nava si motorul a amutit definitiv.Exact asa s-a intamplat.Sa mai spui ca fiarele nu au vointa lor! Ne-am mai chinuit o zi si apoi am abandonat.Am cerut asistenta de la o nava care se indrepta spre Gibraltar.Nu exagerez, dar la vremea aceea, cred ca aveam, la cel mult 3 zile o nava romaneasca in trecere.Acum, pavilionul romanesc a disparut de pe navele comerciale.Ne-a raspuns mineralierul de 55.000 tdw Baia Noua.Nu putea opri sa ne ajute sa reparam motorul, dar ne putea remorca.Ne-am intalnit noaptea. 

Remorcajul unui iaht este dificil atat pentru remorcator cat si pentru ambarcatiune.Problema cea mai mare este derivorul.Daca punctul de prindere a remorcii nu este in prova derivorului, la o ambardee mai mare sau la o gresala a timonierului se poate crea un cuplu de forte intre remorca si rezistenta laterala a derivorului, care poate banda periculos iahtul.Pe D2 mai aveam o problema.Constructorii prelungisera bordajul cu vreo 3-4 cm peste punte.Pe langa faptul ca apa nu se scurgea usor peste bord, marginea aceasta putea taia remorca.Baia Noua ne-a dat o parama de legare (dia.70 mm) de care noi am prins vreo 5 socare (dia. 20 mm).Am bandajat cat am putut de bine socarele noastre, am pus si o scandura pe marginea bordajului, dar tot ni le-a taiat.Carturile s-au descurcat bine la timona desi marea era montata.A fost o noapte foarte chinuitoare, dar dimineata eram la cateva mile vest de Malta unde ne-am dezlegat, ramanand in deriva pentru ca marea era "oglinda".Cred ca am facut cel putin 150 Mm la remorca.Cred ca mai am carnetelul cu pozitii si as putea calcula, dar pe cine mai intereseaza asemenea amanunte?

Detaliez putin episodul cu ruperea antenei de 7 MHz (unde scurte).Din cauza balansului, brida antenei s-a slabit si antena a ramas atarnata in cablu.Ordinul Auctorului a fost din nou categoric.Sandu a trebuit sa urce pe catarg la 14 m, pe o mare gradul 4.Sincer va spun, pe navele comerciale nici un comandant nu cere echipajului sa lucreze pe catarg pe mare montata si chiar daca ar cere-o nu stiu cati voluntari ar fi.Sandu si-a blestemat clipa in care a acceptat sa vina cu noi.Amplitudinea oscilatiilor catargului cred ca era de vreo 4 m.Dupa o jumatate de ora de munca a reusit sa fixeza antena.In cartea Auctorului atat Enuta cat si Sandu sunt tratati foarte critic si in deradere.Cu mana pe inima o spun oricui ca nu merita aceasta prezentare.Sandu si-a facut cu prisosinta meseria de radio-operator atat cu tara cat si cu navele de pe traseul nostru.Cat despre "Enuta, de la I.A.S. Chirnogi..." cum isi incepea Auctorul defularile in jurnalul sau personal pe care Mircea il viola de cate ori putea si ne amuza cu formularile de apostrofare, ar trebui sa-i dedic cateva pagini.A fost pentru mine un soc teribil sa vad cate injurii poate suporta un om ramanand la fel de entuziast si traindu-si din plin calatoria.Cred ca atitudinea lui ar face cinste oricarui crestin in ceea ce priveste iertarea.L-am intrebat cum poate indura tratamentul la care este supus si-mi spunea impaciuitor ca asa e la munca, oamenii se mai injura...Pe nici o nava eu nu am vazut pe cineva tratat astfel si daca un comandant ar incerca aceasta, cred ca nu s-ar termina bine pentru el.Norocul ne-a suras din nou.Dinspre Atlantic se apropia de noi Targu Frumos.Poate veti constata o discrepanta.In cartea Auctorului se spune ca echipajul de pe Baia Noua ne-a reparat motorul.Eu stiu ca  echipajul de la Targu Frumos.Imi amintesc aceasta perfect pentru ca la bord era un fost elev de la Liceul de Marina din Galati, din vremea cand predasem acolo disciplinele de specialitate si care acum era ofiter mecanic I.Oare mai intereseaza pe cineva cineva povestirea aceasta? Alta constat ca nu a inceput ca sa pot reveni si eu in timpul prezent, pe un iaht modern, cu toate lucrurile civilizate, nu cu carpiturile cu care am navigat noi si de care sunt satul pana peste cap.

salut Paul si sa fii convins ca ai cel putin un cititor fidel, chiar daca nu apuc sa fac comentarii...
...aventura cu d2 mi se pare tratata in carte cam pe repede inainte, insa cum ar incapea o astfel de aventura intr-o carte asa mica ca si format, cand dintr-o calatorie cu hai-hui iesea o carte mai mare...pentru d1 si d2 ar fi trebuit sa iasa material de o trilogie, insa varsta si orgoliile personajului si-au aratat efectul...
...de-a lungul timpului am auzit in folclor multe injuraturi aduse auctorului de unii participanti la croaziere...
...asteptam faza cu intoarcerea pe razboieni parca, care aducea dupa auctor zahar din cuba, insa un marinar de pe razboieni cu care am vorbit afirma ca ei aduceau minereu din brazilia....nu ca ar fi un capat de tara, insa la vremea cand am dat de carte plecase deja marinarul...a ramas o senzatie naspa de minciuna peste aventura cu d2 si ma bucur sa vad ca lururile intamplate pe d2 erau normale si omenesti, puse intr-o alta lumina functie de diferite scopuri...
astept continuarea si subscriu la ideea lui Florio de a scrie o carte adevarata despre tot!

Fireste ca intereseaza pe multi povestirea asta. Cred ca e prima oara cand putem afla o versiune adevarata. Deci va rog...continuati!

Multumesc, Rexsailor si tie, Florin.Aseara nu prea eram in apele mele.Lucrez la o ambarcatiune speciala, consumatoare de fonduri, care are multe necunoscute si imi da ceva bataie de cap.Personal nu imi doresc o carte scrisa de mine ci o carte cu colaje ale impresiilor tuturor participantilor.Atunci s-ar crea o imagine mult mai fidela a voiajului.Nu pot sa fiu de acord cu catalogari fara a da dreptul celui catalogat sa-si spuna si el parerea.Evident ca Auctorul prezinta o versiune distorsionata a realitatii, pana la un punct este de acceptat pentru ca fiecare din noi vedem intr-o anumita lumina lucrurile, dar inca din titlu, realitatea este prea mult distorsionata.Circumterra s-a transformat in Tzircumterra si ne-am refuzat-o noi.Ajunsesem in Canare mai devreme cu o luna de incheierea sezonului uraganelor in Caraibe si trebuia sa asteptam, atat - sa asteptam.In marina din Las Palmas incepusera deja sa se adune participantii la traversada pentru fani organizata de englezul de origine romana Jimmy Cornell.Una din conditiile participarii era sa avem la bord un EPIRB (Emergency Position Indicator Radio Beacon - sper sa nu fi gresit transcrierea in eng.).EPIRB-ul ne-a fost oferit spre imprumut pe durata traversarii de vecinii nostri de marina, niste oameni deosebiti, care aveau doua.Mancare aveam suficienta, agentul ne putea asigura verdeturile...Deci puteam face traversada Atlanticului care pe atunci era o premiera pentru iahtingul din Romania.Mereu dam vina pe autoritati.Directorul comercial al Navrom facuse tot ce se putea.Vorbise cu agentii sa descarce pe notele de cheltuieli ale navelor sumele modice pe care le cheltuiam noi.Problema Auctorului a fost ca dorea dolari in mana.Problema mea a fost ca atmosfera la bord nu era de dorinta reala de a face aceasta traversada si pe langa amenintarile de mai inainte ca nu o sa mai vedem pasaport in vecii-vecilor (Auctorul era prieten bun cu gen. de securitate Plesita, dupa cum ne povestea), aparusera si minciuni in jurnalul Auctorului despre evenimentele prezente.Ati simtit din cartile cu Hai-Hui sau D2 oarescare pasiune pentru navigatie cu vele? Eu nu am vazut-o nici la bord.Aceasta nu inseamna ca nu voi recunoaste intotdeauna ca fara Auctor nu ar fiexistat nici D1, nici D2 si nici randurile de fata.Dar nici fara Sandu care a asigurat legatura radio care ne-a permis sa-l debarcam pe Tudorel, sa reparam motorul sau sa primim pachete din tara.Inchipuiti-va cam cum s-ar fi navigat fara compas magnetic sau fara pozitii precise.Repet, pe atunci nu erau GPS-uri de buzunar, sa apesi pe buton si sa-ti arate unde esti.Enuta ne-a hranit 3,5 luni.Eu nu stiu daca as fi fost in stare, fara proteste pentru calitatea mancarii.Mircea a fost sufletul calatoriei si a determinat sponsorul sa ne ia sub aripa lui ocrotitoare.Ca Sandu nu avea aplecaciune pentru vele si Enuta pentru motor este foarte normal.Am stiut aceasta de la inceput.Auctorul a initiat si el a si oprit calatoria.Poate o sa ajungem sa va explicati fenomenul.Rexsailor, sincer nu-mi amintesc ce transporta Razboieni, dar pot incerca sa aflu pentru ca Paulica Arsene, fostul ofiter III de pe Razboieni este seful catedrei de navigatie la Universitatea Maritima si cand o sa am drum pe acolo o sa-l intreb.     

Eu as fi incantat sa parcurg intr-o carte, experientele traite de dl. Paul Butusina , asa cum cu entuziasm am lecturat si cartile scrise de dl. Radu Theodoru.
Episoadele scrise aici, redau un alt grad de detaliu, sunt perceptii de calatorie de o alta densitate.
Si tocmai faptul ca e mai aproape de partea documentaristica decat de cea lirica, ar face cartea mai interesanta pentru noi, cei impatimiti de barci si navigatie.

Spor la toate !

Stimate domnule Butusina, ca unul ce avea doar 12 ani la revolutie, am o intrebare.
Cati dintre romanii iubitori de vele din vremurile acelea puteau fi "auctori" daca nu erau prieteni cu unul sau altul?

Florio, multumesc si te rog renunta la formulele de politete.

Menestras, cam asa era pe atunci.Cea mai mare performanta era iesirea din tara, nu navigatia cu vele, insa aceasta a fost portita "eroica" pentru unii de a le deschide lumea sau succesul social.Am constatat pe propria-mi piele obtuzitatea oficialilor maritimi pentru navigatia cu vele.Perceptia pe care o avea si o are lumea civilizata despre iahturi nu este prea departe de cea despre automobile, in special in tarile cu traditie maritima.Performanta in navigatia cu vele trebuie sa fie extraordinara pentru a atrage atentia societatii, cum ar fi un velier "home made", cea mai mica plutitoare care a facut..., cel mai tanar navigator care... sau cea mai rapida traversare a ...Castigul pentru noi, dupa evenimentele din '89 este libertatea aceastea de a iesi pe mare chiar cu o barcuta facuta in garaj sau intr-o magazie.Ce se poate face cu barca depinde de proprietar.Croaziera de lunga distanta implica acum timp si ceva bani pentru alimente si cheltuieli pe unde te duci.

Sa mai zica cineva ca nu era navigatia cu vele incurajata de autoritati inainde de '89... ;D

Stimate domnule Butusina,

    va rog in numele colectivului sa continuati povestirea Tzircumterei. Nu de alta, dar ne-am obisnuit cu ritmul de 2-3 episoade pe zi.


P.S.  Fara pastila asta inceputul de zi pe santierul meu plin de noroi este si mai greu de suportat.

Stimati nostalgici ai velierelor viitoare, atunci si acum se gasesc modalitati de a calatori fara a scoate bani din buzunar, devenind fie calator sponsorizat de profesie cum este familia Albu, fie declarand ca vrei sa fi primul roman circumterestru solitat dar ai nevoie de 100.000 euro (probabil si pentru barca).Deci daca se vrea, se poate intr-un final.Daca o vreti prin forte proprii este ceva mai greu si cred ca suntem convinsi cu totii de aceasta.

Revenind la oile noastre, echipajul este o notiune care defineste o lume cu reguli proprii.Evident toti ochii sunt pe skipper, mai ales daca face abuz de aceasta titulatura si atributele dansei.La plecarea din Funchal/Madeira pe seara, cand m-am dus sa ma culc, ne apropiam de capatul estic al insulei.Marea era buna, cer plin de stele...La miezul noptii cand m-am dus sa iau cartul de la skipper, am ramas surprins ca se mai vedea insula si in loc sa mergem spre sud-sud-est, navigam frumos spre west.Am intrebat daca ne intoarcem la Funchal si la mirarea skiper-ului cum de mi-a venit ideea aceasta, i-am aratat ca ar fi trebuit sa avem Madeira in stanga, dar de fapt era in dreapta.A mormait ceva despre un far care o luase razna, am pus barca pe drum si ne-am indreptat spre Canare.Surpriza a fost destul de mare pentru mine.La intoarcere povestinu-i lui Puiu intamplarea, acesta imi spune: stai sa auzi una si mai frumoasa.Si imi spune cum, mergand de la Constanta la Istanbul cu Hai-Hui, pe la miezul noptii i-a predat cartul skiperului.Dimineata cand a iesit in cocpit, se uita cand intr-un bord, cand in celalalt.La intrebarea skiper-ului la ce se uita, Puiu ii spune ca Soarele si-a schimbat sensul de rotatie in jurul Pamantului.Mirat skiperul ii cere explicatii si Puiu ii spune ca mergand spre Istanbul, in drum sudic, Soarele ar fi trebuit sa rasara din babord, dar el rasarise din tribord.Cred ca sunteti de acord cu mine ca astfel de patanii dau savoarea unei croaziere si a povestirilor cu vele.Va jur ca nu am modificat o iota din istorisirea lui Puiu.

Menestras, dupa cum vezi, ma conformez.Ieri am avut o zi cam mohorata, dar azi, dupa ce vin de pe santierul meu, nu am rezistat ispitei, desi am deeliberat un pic daca sa spun si ce nu se spune.

Revenind la echipaj si skiper intr-o nota mai serioasa, skiperul, ca si comandantul unei nave, este mereu in obiectivul echipajului si nu numai actiunile sale, dar si grimasele sunt super analizate si interpretate.Auctorul a avut o pozitie si mai dificila.Skiper, scriitor istoric si scriitor nautic de renume.Evident se punea in balanta imaginea mintala a fiecaruia cum ar trebui sa arate din punct de vedere al iahtingului si moral un astfel de personaj si ceea ce aveam la conducerea lui D2.Cel mai marcat de discrepanta dintre imaginea pe care o avea societatea la acea vreme despre Auctor si cel de toate zilele, era Mircea, intelectual care pot sa spun ca desi era foarte tanar, avea principii umaniste frumoase si solide si multa lectura, inclusiv filozofie, dovada ca a renuntat la medicina si a devenit profesor universitar.Simtind ca structural nu ma asemanam skiperului, isi facuse un confident si ar fi vrut, fara un obiectiv definit, sa-i fiu si aliat.Sufleteste ii eram prieten si il apreciam mai ales pentru bucuria navigatiei cu vele, dar din meseria si experienta mea stiam ca nu este bine sa se intretina o atmosfera nefavorabila la bord, oricui in general, dar mai ales celui care conduce si desi cateodata cu destula strangere de inima, il temperamentam cat puteam.In acelas timp recunosc ca am incalcat cu premeditare regulile instituite de skiper.Una din reguli era, ce-i al vostu este al tuturor, ce-i al skiperului este numai al lui.

Deci la urcarea la bord trebuia sa predam bautura spirtoasa pe care o aveam la noi si valuta cu care plecasem la drum.Valuta cum s-a predai ca oficial nu o aveam fiind cumparata de la bisnitari, iar litrul de coniac bun era "medicamentul" pentru raul de calatorie.Va marturisesc ca-mi doream sa plec in jurul lumii, dar aveam o familie la care tineam foarte mult si singura teama pe care am avut-o se enunta cam asa:"mosul asta nu mai are nevoie de nevasta, de casa si o sa ne tina cel putin trei ani pe mare, pentru ca este clar, barcazul asta nu este in stare sa faca isprava intr-un an".De fapt a fost chiar pe dos si asta am inteles-o destul de repede.Prin urmare, "cand pisica nu-i acasa, joaca soarecii pe masa", cand ramaneam cu doctorasul la barca, scoteam coniacul, Mircea ness-cafe-ul si ne bucuram de libertatea tineretii si calatoriei.Cateodata sueta se transforma in cafenea literara si Mircea imi lectura din Jurnalul de bord in care scria Auctorul si radeam in hohote de notitele despre consumul fraudulos si abuziv al alimentelor echipajului de catre "Enuta de la I.A.S. Chirnogi..." In paranteza, toate alimentele care au ramas au luat drumul Gradistii, deci era fireasca grija Auctorului.Mai fac o paranteza ca sa intelegeti cat de inspirat am fost sa nu declar sticla de coniac.Dupa Cadiz, sponsorul, respectiv, directorul Bebec de la Timisoara ne-a trimis o ladita cu sticle de spumos sau sampanie sa celebram faptul ca eram in Atlantic.Nici o sticla din cadou nu a fost desfacuta la bord.Probabil Auctorul avea obligatii la cei care ne facilitasera vizele si a inchinat cu ei, nu cu noi, niste anonimi rataciti printre cei care vedeau strainatatea prin usile deschise de el.Sunt rautacios acum pentru ca aceasta mi s-a parut si mie de necalificat.

Faptele sunt cele prezentate, dar cateodata sunt necesare si ceva explicatii.In calatoria lui D2, pe langa sarcinile mele la bord, care erau 10% din ce faceam la o nava si pot spune ca am facut o calatorie de placere pana aproape de final, am fost un observator curios al unui mediu social complet nou.Daca la o nava reactiile sunt oarescum previzibile, pe o barca cu un echipaj asa pestrit, fiecare zi era o delectare vizionand reactiile de la bord.Deci revenind la figura centrala a calatoriei, fac si aici o paranteza.Am petrecut ceva timp in Melbourne si acolo am vazut o statuie a unui comandant (poza statuii o am pe undeva) care facea parte din istoria tarii si epitaful suna cam asa: In memoria capitanului... care prin eforturile echipajului a realizat...Spuneam figura centrala prin prisma conceptului rolului determinant al personalitatilor in istorie, pentru ca de fapt, pentru mine, figura deosebita a fost "Enuta de la I.A.S. Chirnogi..." care intr-adevar a facut istorie plecand de la campiile cu rapita a calatorit cu un iaht in Atlantic si a urcat pe muntii din Porto Santos si Madeira.Deci nu-l judecati prea aspru pe Auctor cum nici eu nu am facut-o.Soarta a facut sa nu se poata realiza in aviatia militara.Pe drum, in Mediterana ne spunea ca se plictisea cu mersul nostru de melc pentru ca era obisnuit sa calareasca mii de CP, ca intr-un moment de sinceritate sa ne spuna ca singura misiune in ultimul razboi a fost sa duca niste motoare de avion casate intre Buc si Brasov si ca la schimbarea regimului, ordonanta domniei sale careia ii dadea suturi in fund cand ii tragea cizmele ajunsese comandantul politic al unitatii si a fost randul domniei sale sa primeasca o cizma la spate.Mai tarziu, incercand sa inceapa o cariera literara nu putea pentru ca nu avea origine muncitoreasca si a trebuit sa se faca otelar si sa se dea bine cu marimile timpului pentru a-si putea fructifica talentul.Skiperatul a fost supapa de descarcare a unui militar nerealizat acolo unde dorea, dar evident a incercat sa transpuna realitatea vechii atmosfere militare intr-un domeniu care este acum prin excelenta de sport si recreere.Am intrat atunci in cateva porturi de iahting mari si din zecile de iahturi pe care le-am vazut, unul singur, pe o rapciuga cam ca a noastra , dar mult mai mica era format din 3 tineri si am mai intalnit doi solitari, unul foarte tanar, plecat in jurul lumii, fara sponsorizare si tam-tam in presa si un neamt batran de care poate o sa mai amintesc.Nu mai pomenesc ca pe un catamaran era o familie cu o fetita de 2 ani, iar cum a prezentat si Auctorul, in La Valeta, invatatoarea americana casatorita cu Mike in Polinezia, solitarul californian plecat solitar in circumterra cu un velier de 7 m, astepta sa nasca, (cand am fost la ei pe barca nu m-am simtit prea confortabil pentru ca nu avea pe ea decat un maieu din plasa) urmand ca dupa cateva saptamani sa plece cu micutul sau micuta peste Atlantic.Nu comentez insa riscurile asumate pentru copil.

Intorcandu-ne in ograda noastra, Auctorul adusese la bord 2 pusti de vanatoare.La chestionarea curioasa a noastra am aflat ca erau destinate luptei cu "piratii Caraibelor", pentru ca citise domnia sa ca multe iahturi fusesera atacate prin zona aceea.S-au facut roluri de lupta cu piratii, s-a trecut ca curatatul pustilor si ascutitul "topoarelor de abordaj", s-a incercat chiar pedepsirea prin impuscare a unor pestii obraznici care inotau imediat sub suprafata apei (fara rezultat avand in vedere rezistenta apei la alice)... Toate acestea "random" pana cand discutand cu Mike, englezul, aflat in vizita la noi si care razand la inceput, "-Voi daca va intalniti cu alte iahturi in Caraibe, aveti toate sansele sa fiti luati drept pirati." si trecand apoi la un ton serios, ne-a explicat ca cea mai mare prostie este sa faci uz de arma intr-o intalnire, presupusa a fi cu piratii.Ne-a spus ca a citit multe intamplari de acest gen (la noi nu exista acces la o astfel de literatura) si ca daca intr-adevar erau pirati, de obicei traficanti de droguri care luau iahturile numai pentru o cursa si apoi le abandonau, dar echipajele erau lasate in viata, acestia aveau arme automate foarte eficiente si o pusca de vanatoare nu ar fi facut decat sa-i condamne la moarte pe cei care ar fi folosit-o.Si ne-a mai povestit o istorioara, in care proprietarul unui iaht a folosit un revolver intr-o intalnire cu o nava de pescuit al carui echipaj arata a pirati, nu l-a nimerit pe timonier, acesta a scos o pusca automata si l-a ucis pe cel care a deschis focul.A urmat un proces in Bahamas in care pescarul a fost achitat, pentru ca de fapt erau pescari care la randul lor se temeau de traficantii de droguri, pe motivul ca a fost in legitima aparare.

Ce bulan ati avut ca v-ati oprit in Atlantic. Puteati sa o patiti rau de tot.

Trec de la pirati, pentru ca asa apar aceste franturi de amintiri ale Tzircumterei '88, la vilegiatura de-alungul coastei Spaniei cand intrand, la un moment dat pe "autostrada iahturilor" si intalnindu-ne cu ambarcatiuni care treceau la cativa metri de noi, curiosi sa-i vada pe fericitii posesori ai "panzelor purpurii", ne-am incrucisat cu o barca de nudisti cu un super exemplar feminin al speciei noastre, "gol pusca".Va inchipuiti reactia unor masculi dupa o abstinenta de vreo doua luni.De unde se vede ca iahtingul inseamna intr-adevar "adrenalina".Nu este intalnirea pe care o descrie Auctorul in circumterra domniei sale, cand la o intalnire similara cu un iaht foarte mare care ne ajungea si cand dupa salutul de "Bon jour, monsieur!" adresat foarte protocolar, a constatat la travers ca monsieur-ul isi controla verticalitatea cu o "barbatie" pana la genunchi si pe iahtul cu peste 10 persoane "la vedere", era un mixaj curios de adulti, tineri si copii, unii cum i-a facut bunul Dumnezeu si altii mai mult sau mai putin protejati de ultraviolete.Mai tarziu, in Porto Santos, chestionand familia lui Mike cu privire la fenomenul nudism familial, am constatat ca adultii nu au nici o jena in a sta dezbracati in fata copiilor, dar copii au rosit cand i-am intrebat cum sta chestiunea cu parintii despuiati in fata lor.Am vazut mai multe echipaje nude, dar cele prezentate mai sus au fost aproape tangibile si de aceea impactul a fost mai mare.Pe de o parte, a-ti expune la soare tot corpul este ceva benefic, dar ati prezenta sexul privirii copiilor nu pare o idee buna (a se vedea si episodul vederii goliciunii lui Noe, celebrul constructor naval si navigator biblic).

Inter-mezzo-ul pe care l-am avut in cariera, prin navigatia cu vele, mi-a oferit ocazii unice de a cunoaste oameni iesiti din tiparul cotidian.Prin mecanismul ascuns al asociatiilor mintale mi-am adus aminte de un episod din voiajul pe care l-am prezentat la inceput, cand cu luntrea mea cu vele m-am dus la Istanbul sa fac si eu "un ban".Am plecat din Galati spre Agigea la bratul unui impingator, impreuna cu velierul pe care era si Puiu Olteanu, Peter Nagy, cunoscut acum caiacist de ape "albe" cu alti 2 coechipieri.Pe drum l-am cunoscut pe seful mecanic al impingatorului. Pufu, cum se numea aceasta figura imortala, era rupt din imaginile cautatorilor de aur din Alaska.Plin de funingine, cu parul scurt ridicat in toate partile, cu barba alb-murdar tepoasa, niste izmene si o camase candva albe si ele...Dormea pe o saltea goala si se invelea, in toiul verii cu o alta, ambele ornate cu un slin lucitor pe toata suprafata.Cam asa arata si chiuveta.Stand si privind cum se comportau velierele remorcate langa bordaj, am fost abordat de Pufu, marturisindu-mi ca si el are pasiunea manufacturii si ca si-a pregatit o sareta pentru batranete.La intrebarea mea, unde o construieste, bucuros de ocazie s-a oferit sa mi-o arate pentru ca o avea pe nava.Din experienta stiam ca atunci cand esti invitat prin cotloanele navei este foarte mare probabilitatea de a ti se pregati o gluma spre hazul tuturor si am fost foarte circumspect lasandu-l pe el sa intre mai intai in after peack-ul impingatorului, unde nu mai fusesem pana atunci.

Nu-mi inchipuiam ca un impingator fluvial de 2400 CP are un compartiment asa mare la pupa.Seful a aprins lumina, am intrat si ... "Surprize-surprize..." Sub puntea impingatorului sclipea, nu o sareta, ci un car de lupta roman, cu rotile cat mine de mari si care avea si "fanele" cum le spunea magnificul constructor, adica felinare din alama lustruita de-ti luau ochii.Nu am exagerat cand am spus "car de lupta roman" pentru ca designer-ul il facuse ca vizitiul sa intre prin spate, in acest scop bancheta avand jumatatea din dreapta rabatabila. Aceasta nu a fost totul.Batranul lup de apa dulce avea in acelasi spatiu si sania pentru cal, demontata.Si daca va mai spun ca obezile de la rotile saretei erau facute din teava sectionata longitudinal la bomfaier va dati seama ce a insemnat aceasta sareta facuta in maruntaiele unui impingator timp de 5 ani, bagata pe bucati pentru a fi scoasa la fel.La apropierea de cheu, cand cei care pleaca acasa se aduna in bordul acostarii, am constatat ca mai avusesem o figura la bord pe care nu o vazusem pana atunci.Stupefiat l-am recunoscut pe Seful, in costum alb, imaculat, cu palarie de fetru cu bor larg, tot alba, cu cravata de piele ingusta, un veritabil pistolar din vestul american.Vele-impingator-sareta si sanie, extraordinar nepublicat decat acum.

Zi-le, domnu' Geo...pardon, domnu' Paul...citim, citim, ne place, asteptam cu nerabdare continuari si episoade suculente... :D:D

E bine asa , zic eu . Cateva episoade pe zi, ca eu unul n-as vrea sa se termine niciodata! Si poate cine stie....o carte, candva.....

Go go go - nea Paul, zic si eu ca sa tin isonul colegilor ;D, fiindca frumos tare le mai povestiti :). Cand ma fac mare ca dvs, sper si eu sa pot povesti asemenea aventuri, deocamdata ce mai povestesc sunt aventurile de la braconat, despre care baietii m-au rugat sa scriu si eu o carte :D. Pana atunci, foarte scurt am sa va "poluez" putin topicul, sa va spun cam ce sporturi practicam la Dunare si Brates, acu' vreo 20 de ani:

-alergare 500 metri cu sacu' de peste in spate
-canotaj viteza cand fugi de salupa Inspectiei Piscicole
-orientare nocturna - fara gps - la recuperarea horetzelor de peste scufundate
-lupte traditionale lipovenesti - cu lopata la ureche - cauzate de imprumutarea fara consimtamant a plaselor concurentzei
-concurs de dribling al tehnicienilor care se ocupa cu controlul tashcotelor
-aruncarea din mers a tashcotei in remorca tractorului
-alergare 500 metri cu cate un novac de 5-6 kile in fiecare cizma :P

Cel mai interesant ar fi despre dvs sa ne povestiti ce veti face de acum inainte, adica din momentul cand va veti muta de pe vapor pe propriul barcaz, si veti naviga ca un pensionar neamt in juru' lumii, sau chiar ca pensionaru' Slocum ;D. Abia asteptam sa auzim atunci povesti despre veseliile pe care le veti trai ;).

Multumesc pentru interes tuturor si va rog mai lasati-l pe "ne'a Paul" la o parte ca ma simt pus la distanta de breasla si nu este corect.Cred ca orice povestire venita din mediul lichid are savoarea ei, fie chiar cu braconieri.Si aflati ca nu m-am pus la naftalina, chiar daca marina internationala zice ca ca mi-ajunge, dar nu-mi place sa discut inainte de a avea ceva cu care sa probez.

Si ca veni vorba de braconieri si strecurari pe deasupra sau dedesuptul barierii legii, in episodul relatat de Auctor cu oprirea fortata la Canakale.Lucrurile stau cam asa.Nici pomeneala sa-mi fi zis sa intram in port si eu sa ma fi opus.Conform disciplinei Partidului Comunist pe care mi-o insusisem foarte bine si acceptasem ca nu conta pregatirea conducatorului si chiar daca era femeie de servici la carma, unde era ordin, - executie cu foarte mare placere.De fapt sa va fac o marturisire, nici in foarte multe companii de shipping capitaliste nu sunt departe de de spiritul PCR si v-o spun dupa 11 ani de lucru cu capitalismul mai mult sau mai putin traditional.Deci daca Auctorul voia sa intre in Canakale pentru formalitati nu m-as fi putut opune.Dovada ca am avut dreptate este ca asa cum ne-au luat, tot asa ne-au dat drumul.Teribil a fost si acest moment pe care-l uitasem si anume ca dupa parcursul Dardanelelor cu vele, ceea ce va recomand cu caldura sa o faceti, motorul pe cere-l credem mort, atunci, la fel ca si cand a trebuit sa acostam la Bazias 2, cand turcii ne-au cerut sa ne intoarcem spre port, a pornit la prima cheie.Este foarte simplu pe ce ma bazam.Regulamentul stramtorilor internationale turcesti, Bosfor si Canakale (Dardanele) avea anumite reguli pentru navele comerciale si cele guvernamentale.Conform documentelor pe care le aveam la bord, proprietarul iahtului era Uniunea Scriitorilor din Romania, organism guvernamental, iar Auctorul se deplasa intr-o calatorie de documentare.Nici nu a fost nevoie sa-i explic nimic sefului vamii din Canakale dupa ce i-am aratat scrisoarea Uniunii Scriitorilor.

Si continuand in acelasi registru, va spuneam ca in '90 plecasem la Istanbul sa inauguram si noi tranzitia spre capitalism.Echipa lui Puiu am pierdut-o la Mangalia, cand un green aparut din senin, i-a adus cu catargul in apa si cu toata sponsorizarea pe care o aveau, au trebuit sa abandoneze.Printre alte lucruri de negot, auzisem ca merg foarte bine un gen de papusele de cauciuc care piuiau cand le strangeai in mana.Eram posesorul unui sac intreg de asemenea jucarii care au protestat tot drumul de la C-ta la Istanbul, impotriva voiajului marin, fie ca era zi sau noapte.Am ajuns la Bosfor intr-o duminica superba cu un vant care abia adia.Stramtoarea, ca duminica vara, era in sarbatoare, plina de fel de fel de ustensile plutitoare.Cu incarcatura sensibila pe care o aveam, am socotit ca nu era cazul sa ne ducem la vama, asa cum ar fi trebuit.Dupa ce am dat cu mare greutate si piuitorile, am luat cateva paini teribile pe care le faceau turcii si pe care la noi nu le gasesti nici acum, si am plecat spre casa.Aproape de granita dintre Bulgaria si Turcia, vantul a cazut de tot, si ne-am zis ca era momentul sa facem o baie buna, crezandu-ne in afara apelor teritoriale turcesti.Cand ne era lumea mai draga, o ditamai vedeta militara se indrepta direct spre noi.Am crezut ca e bulgara, dar ghinion, era turca.La coborarea pe barca noastra a unui maistru din marina militara turca, am aflat ca suntem inca in ape turcesti.I-am insirat o poveste ca ne ducem la bulgari si pentru ca nu mai aveam vant ne luase curentul...Omul erea foarte de treaba, a constatat ca aveam painea la fel ca la ei, dar din cauza intunecimii din barcuta noastra nu a vazut balotii de blugi si ne-a inapoiat pasapoartele.

La un an dupa calatoria cu D2, am aranjat cu Mircea sa facem o plimbare prin Razelm, sa iesim pe mare si sa ne intoarcem pe la Agigea.A fost cea mai frumoasa excursie pe apa.Am obtinut aprobarile Comandamentului Granicerilor, dar in ultimul moment Mircea a mai venit cu un prieten din Timisoara, la peste 100 kg.La barcuta mea aveam doua derivoare, unul adanc de mare si unul ingust dar mai lung, ambele cu bulb lestat cu bronz din balustrazile iahtului regal Libertatea, pe care muncitorii le aruncau, cand l-au transformat.Am avut montat derivorul de Dunare.Nu puteai sa iesi usor din tara, dar daca iti stabileai aceasta, dupa cum se va vedea, se putea face.Trec peste amintirile delicioase ale acelei plimbari ca sa nu ma abat de la subiect si va spun ca la Periboina cand granicerul ne-a controlat, l-am culcat in barca pe prietenul lui Mircea si l-am acoperit cu ce aveam pe acolo, din cauza intunecimii si spatiului mic, nu l-a vazut, i-am mai dat si o sticla de rachiu soldatului si astfel am iesit toti trei la mare si am facut o cursa de mare regata.Vantul era puternic, dar nu am vrut sa reducem velatura si Mircea cu prietenul lui au iesit in bordul din vant fara trapez, tinandu-se cu mainile de copastie.Nici chiar cand si-au facut necesitatile, nu au intrat la bord.Isi dadeau unul altuia pantalonii jos cu mana libera, numai sa nu micsoram viteza.Asa ceva nu se uita toata viata.Va dati seama ca daca sa fi vrut sa fug din Romania, cu viza sau fara, nu ar fi fost o problema, dar niciodata nu mi-am dorit aceasta.Dupa relatarile acestea, sa nu va inchipuiti ca ma situez de partea opusa legii.Nu depasesc aproape niciodata viteza legala, nu m-am atins niciodata de banii de hrana ai echipajului, nu am fost niciodata de acord cu barateria si nu m-am atins de proprietatea armatorilor, chiar atunci cand vedeam cum se infrupta interpusii lor.Acesta este si motivul ca acum sunt pe site-ul acesta al barcagiilor cu mai multa pasiune si mai putine resurse.

Poate anumite persoane ma considera tendentios numind nobila intreprindere a natiunii romane de a trimite un velier in jurul lumii "Tzircumterra", dar cum poate cineva care are minimum de cunostinte privind principiile navigatiei cu vele sa considere o ambarcatiune care trebuia sa aiba 9 t si a atins 16, cu supradimensionari unde nu era cazul, cu un "scaun al lui Doja", cand un velier are cel mult o balustrada de reazem sau o bancheta semirotunda, cu captuseala interioara pentru mari arctice, cand solutia ar fi fost un velier de competitie-croaziera (racing-cruising, eng.), cu catargul insuficient amarat, onduland permanent? Totusi am acceptat sa particip din doua motive.Cele 5 compartimente etanse il faceau foarte sigur si navele romanesti intersectau toate meridianele lumii.Cred ca am fi putut finaliza navigatia circumterestra, dar nu intr-un an si chiar un an este prea mult pentru o performanta, chiar si pentru tara noastra si daca nu este performanta este plimbare de placere si aceasta nu se prea potrivea cu interiorul meu.Va spuneam ca m-am linistit in privinta capacitatilor Skipper-ului de a duce la capat proiectul, dar speram ca vom ajunge macar pana in Cuba.Daca domnia sa tot facea teste de verificare a echipajului si reciproca a functionat, cu teste furnizate chiar de calatorie.Dubiile mele privind durata calatoriei au inceput cand Mircea mi-a spus ca o scrisoare de vreo 10 pagini, primita de Auctor de acasa, cred ca in Malta, era pupata dupa fiecare recitire si, pentru a fi iarasi obiectiv si a nu cataloga superficial, a mai fost un motiv foarte important.Auctorul suferea de constipatie, se consulta in acest sens mereu cu doctorasul si ne-a povestit ca din acest motiv, dupa o constipatie cronica de 6 luni a trebuit sa-si intrerupa si voiajul cu bricul "Mircea".

Am stat in La Valetta cred ca aproape o saptamana si a fost o mini-vacanta superba.Am colindat orasul vechi si cetatea prin locuri unde turistii obisnuiti nu pun piciorul, am intalnit spiritul cavalerilor de Malta...Nu este insa scopul acestor randuri descrierea turistica.Ce marita pomenit este faptul ca l-am cunoscut pe Mike americanul, plecat de pe coasta de vest a Americii, cu un velier de 7 m, cu 1500 de dolari la el, dar si cu un grup motor -generator micut si un set complet de scule electrice de tamplarie.In Polinezia si-a cunoscut sotia care era invatatoare intr-o insula americana si dupa o scurta idila, s-au casatorit.Pe unde se opreau, Mike isi oferea serviciile pe la iahturile mai avute si asa a reusit sa-si sponsorizeze calatoria.Sa nu ne imbatam cu briza de mare!Apreciem spiritul de libertate deplina al acestui tip de vagabonzi ai marilor, dar nu oricine poate duce o astfel de viata.M-a impresionat mult Mike, englezul, pe care l-am cunoscut in Porto Santos si l-am reantalnit in Funchal, Madeira.Intr-o seara imi spunea cu lacrimi in ochi ca aproape nu mai au ce manca el, sotia si cei doi copii.Si el practica aproape acelasi fel de navigatie ca tizul sau american.M-am oferit sa-l ajutam cu ceva conserve, a zambit, mi-a multumit, dar nu a acceptat si mi-a spus ca aceasta oricum nu ar rezolva situatia.A plecat spre Canare unde spunea ca are o ruda care i-ar putea da ceva bani.

Drumul din Malta spre Malaga a fost cu putin vant si mult motor.Din cauza caldurii salamurile de Sibiu si cascavalul au devenit unsuroase si putin rancede, iar o cutie cu sunca a prins aer, s-a stricat si din zeama scursa s-au facut viermi.Era o problema serioasa si am curatat si aerisit cabina pupa unde tineam aceste alimente si unde era si dormitorul lui Enuta.A fost singura data cand am intrat acolo.Mirosul era insuportabil. Aproape ca nu puteam respira si totusi acolo, Enuta, de la I.A.S. Chirnogi, a dormit peste trei luni.Sunt uimit si acum cum de nu a sucombat in carturile Auctorului care, din cauza duhorii care il deranja pe tronul sau, ii inchidea si usa etansa de acces, o usita cam cum sunt trapele de la tancuri si nu ii mai ramanea pentru respirat decat o teava cu diametrul de vreo 6 cm.Este adevarat ca si eu in cart, stateam cat puteam de la distanta de trapa pestilentiala, dar nu aveam inima sa o inchid si mi-ar fi fost si frica sa nu il am pe constinta pe nenea.Cum sa nu te minunezi de rezistenta "batranului crocodil" si sa il situezi pe locul 1 in topul echipajului Tzircumterrei?

Am inceput povestirea voiajului lui D2 din nevoia de reasezare a adevarului unui mini-episod din istoria velelor romane.Deformarea adevarului nu ne foloseste ca popor in nici un domeniu.Dupa intreruperea calatoriei, ale carei circumstante poate le voi detalia, am avut temerea, cunoscand stilul Skiperului, din cartile cu Hai-Hui, ca ne va denigra pentru a se reintrona, singur, fara pete pe aurelola, in mijlocului universului eroic al luptei cu marea.Lucrurile erau percepute in acelasi sens si de alte persoane si am avut marea sansa data de Alfred Neagu, constructorul unui super-iaht, din cate am citit aproape gata de zbor, de a prezenta cateva crampeie din voiaj, pentru a preintampina obisnuita reactie cu "echipajul incompetent", in Almanahul Romania literara din 1990.Am putut astfel sa mentionez numele participantilor, lucru care Auctorului "i-a scapat" in 2002 cand a relatat versiunea sa a calatoriei.Prin aceste randuri, multumita existentei forumului "Cap compas" am reamintit inca o data numele participantilor, care in conditiile de atunci, fara sa vrea glorie sau avantaje materiale au contribuit, cum au putut, la realizarea voiajului.Din echipaj, Auctorul, Tudorica si eu ne-am primit salariile lunare.Mircea, Enuta si Sandu au fost simpli voluntari si cu atat este mai mare meritul lor.Anexez pentru a proba cele spuse articolul amintit.L-am rugat si pe Puiu Olteanu, participant la D1 sa relateze in acest forum acel episod de istorie a inceputurilor iahtingului pe plaiurile mioritice.Sper ca va da curs rugamintii mele. 

Mult stimatul meu instructor la planor I.G., participant la o tura cu Theodoru, Decebal 1 cred, se exprima cam in aceeasi termeni despre Auctor, dar mult mai retinut asa findu-i felul. La fel si instructorul meu de aeronave ultrausoare S.T., fiind partas la aceeasi activitate. Confirm asadar cele spuse aici.

Dealtfel, atmosfera se simte si din cartile Auctorului, nu-i nevoie de lamuriri suplimentare, cine citeste si cu sufletul nu numai cu ochii si creierul, simte. Ca o suma, pentru noi cei de pe laturi, ne bucuram ca ati facut toate acestea, si le mai si povestiti, ceea ce e la fel de important ca actiunea in sine.

Multumesc Byteworks.Poate unii dintre dumneavoastra se intreaba de ce sunt nemultumit pentru ca in relatarea Auctorului prestatia mea ca navigator este apreciata satisfacator. Problema este ca structural nu accept nedreptatea si minciuna.Nedrept este sa batjocoresti aiurea un om care nu mai este printre noi, pe care l-ai acceptat pentru munca depusa la constructia barcii, de care stiai ca nu are calificarea de motorist si un tanar care a nimerit pe o barca numai pentru ca era radioamator, dar nu avea nici o afinitate cu navigatia.Nu se transforma peste noapte un "terestru" in "acvatic".Dupa fiecare intrerupere a navigatiei de peste un an, mi-a trebuit un alt an sa ma readaptez complet la munca pe nava, iar dupa fiecare concediu, revenind pe aceeasi nava dar in alta activitate offshore, mi-a trebuit cel putin o luna.Ce sa pretinzi de la un tanar care nu a fost atras de domeniu, nu a citit nimic in acest sens si nici nu isi dorea pentru viitor o implicare in activitati nautice.Marea frustrare a mea a fost ca nu am reusit nici macar sa traversam Atlanticul, desi nu aveam de asteptat decat sezonul bun pentru aceasta.Nu este adevarat ca Jimmy Cornell pretindea 400 usd pentru inscrierea la regata fanilor.Din cate imi amintesc taxa nu era decat de 50 usd, iar conditia de a avea un EPIRB la bord era rezolvata prin bunavointa doctorului Phil de pe iahtul Cormoran.In plus, inca nu luasem legatura cu Jimmy Cornell, care tinand cont de originea sa romana nu cred ca nu ne-ar fi acceptat, macar neoficial. Pana in Canare mai fusesem de cateva ori si pentru mine nu a fost nici o performanta.Este adevarat ca mediul pasionatilor de iahting este de o calitate deosebita si am vazut cateva locuri pe care nu puteam sa le vad cu o nava comerciala.

De ce ne trebuiau 6600 sau 2000 de dolari, cum s-au cerut pentru traversada? Cati bani se cheltuiesc in timpul regatelor circumterra fara escala?Era foarte clar in acel timp ca o intreprindere nu putea cheltui bani de agenturare cu o ambarcatiune care nu-i apartinea. Nu a inteles nimeni de ce ne-am oprit.Comandantul de la Razboieni ne-a spus ca deja discutase cu agentul sa ne treaca cheltuielile noastre cu alimentele pe factura navei sale.Cu Cuba aveam linie regulata si daca cititi relatarea Auctorului, abunda de gesturile frumoase de ajutor ale navigatorilor romani.Atunci ce ne-a lipsit?
Va marturisesc ca am citit cu mult mai multa placere cartea lui Nicolae Carp "Aventuri cu vele" sau aventurile plutei Dacia, decat cartile din seria Hai-Hui, pe care le citeam mai mult pentru a fi la curent cu ce se intampla in domeniul profesiei mele, desi nu erau scrise de autori cu plmaresul Auctorului de zeci de romane publicatre, dar erau carti sincere, pornite din suflet.De cate ori ati intalnit in cartea lui Slocum sau a lui Chichester obsedantul cuvant "skiperul" care face si drege...Ii rog pe toti care au navigat cu Skiperul sa spuna daca l-au vazut macar o data determinand pozitia navei astronomic. Eu nu l-am vazut. In toata calatoria cu D2 nu am vazut un alt skiper cu epoleti si cascheta ca la noi.Nu aduce a Don Quixote asa ceva pe o barca cum era a noastra? Imi amintesc de relatarea unei discutii intre Iorga si un politician al nostru, inginer la origine.Cand marele Iorga la intrebat sfidator "Ce am eu de invatat de la un inginer?" Politicianul i-a raspuns: "Masura, domnule profesor." Revenind la mioarele noastre, mi s-a parut justificata temerea lui Vali de a incepe pe acest forum sa facem diferentieri de genul care este cel mai mare skiper.Va declar solemn ca skiperul de pe un caiac este pentru mine egal cu skiperul unui super velier.Fiecare are problemele lui specifice de navigatie pe care trebuie sa le rezolve pentru a-si duce obiectul plutitor, pe sine sau pe cei care sunt cu el, cu bine la mal.Sper ca m-am explicat suficient si nu o sa va mai plictisesc cu "of-urile" mele si registrul acesta contestatar de a povesti ceva care pana la urma este foarte frumos daca faci abstractie de poluantii care sunt peste tot in jurul nostru.

Citat din: PB din Mai 13, 2011, 09:53:04 AM
Revenind la mioarele noastre, mi s-a parut justificata temerea lui Vali de a incepe pe acest forum sa facem diferentieri de genul care este cel mai mare skiper.Va declar solemn ca skiperul de pe un caiac este pentru mine egal cu skiperul unui super velier.

Postul cu temerea era al meu, Paul:) , si am tinut sa precizez asta de la inceputul topicului "Povestiri cu vele" , ca sa evitam discutii aprinse sau partizanate care sa ne indeparteze de la subiect. Stii ca suntem un popor cu sange fierbinte, multi adera total si pasional la idolul, cunostinta lor, skipperul pe care il apreciaza, si s-ar disipa subiectul asta frumos, in dispute. :)
Ma bucur ca nu se intampla asa, povestirile tale se inlantuie fluent si dezvaluie parti nestiute .
De aceea nu le intrerup, ci ma bucur sa le citesc si sa acumulez :)

Scuze Florio.La inceput te-am confundat cu Vali.

Am dat si eu o raita pe Barcaholic si am vazut si acolo cateva povestiri cu vele.Este noul val de pasionati, cu ceva capital, care prefera sa inchirieze o barca frumoasa si sa-si petreaca o saptamana pe mare.Aceasta nu este accesibil pentru cei cu venituri modeste.Solutia este constructia "home made" incet, pe masura bugetului alocat hobby-ului.

A vazut cineva relatarea circumterelor lui Marius Albu?Eu am aflat din marterialul de reclama TAROM, intr-un avion, dar era un interviu asa de incalcit ca nu se pricepea mare lucru.O sa mai caut pe net poate dau de ceva.

Sa ma scuze d-nul Marius Albu, dar nu cred ca este atributul "primului marinar al tarii" sa sponsorizeze pe banii cetatenilor Romaniei o croaziera care demonstreaza ce, in folosul tuturor? Ca ne putem plimba in lume cu un iaht pe banii statului? In situatie de criza cumplita, cu zeci de mii de oameni fara servici.Se poate aplela la particulari, la gazete sau televiziuni care au ca obiect de activitate printre altele si distractia consumatorilor serviciilor lor.
Tzircumtera a continuat plat in atmosfera pe care am descris-o de-alungul acestei povestiri.Nu am facut alte fapte de vitejie, fiecare a calatorit in realitatea sa.Am "uitat" alte aspecte urate ale voiajului.Noutatea, sa-i spunem, profesionala, a fost existenta unui curent vestic de-a lungul coastei Spaniei, in apropierea Gibraltarului.La viteza noastra, cu murele la tribord, aveam o deriva totala de cca 30 grade la babord, deci trebuia sa tinem la drum 30 de grade mai mult la tribord.
Dupa Gibraltar, o alta curiozitate a fost manifestarea curentului Portugaliei, la mai putin de 1 cablu de coasta.Parca era un fluviu cu toate atributele sale, inclusiv anafoare si contracurenti.Nu o sa vedeti in multe locuri, poate doar pe Bosfor si Dardanele, cum apa marii descie miscari circulare permanente.   

Dupa Cadiz si intalnirea cu nava Humulesti, calatoria pana in Porto Santos nu a fost chiar asa de eroica privind manevra velelor.Vantul era cvasi-constant si pentru protectia velelor, in care nu aveam prea mare incredere, am hotarat sa mergem cu focul de drum si randa tertarolata.In Porto Santos i-am cunoscut si pe francezii Daniel Leneveu, velist de copil, acum pe la vreo 35 de ani si pe iubita lui Fabienne Amor.Isi vandusera casa din Franta si plecasera spre Caraibe via W.Africa.Daniel isi incercase norocul la pescuit de pe estacada la care acostam cu barcuta de serviciu si reusise performanta sa prinda o pisica de mare grandioasa, de fapt mascota portului, care era asa de blanda incat venea langa pasarela sa fie hranita de localnici.Carnea a fost delicioasa pentru ca ne-a dat si noua o portie buna, insa era Daniel foarte trist dupa discutia avuta cu localnicii.Inainte de anul nou '89, Daniel si Fabienne mi-au trimis o vedere in care ma anuntau ca Daniel lucra in St.Martin, unde ajunsesera pe urmatorul itinerar: Las Palmas, Gomeira, Hiero, Capul Verde, Brazilia, Fernando De Noronha.

Referitor la "vagabonzii marilor", Mike si familia sa, trebuie sa fac precizarea ca prezentarea din cartea Auctorului nu este exacta si pregatirea copiilor nu era neglijata.Erau la scoala prin corespondenta si in fiecare zi mama lor ii obliga sa isi faca lectiile conform programei de studiu.Trebuie sa recunosc ca l-am invidiat pe micutul Janek, care la 11 ani facea cart pe Gaia (peste 10 m LOA) singur, inclusiv noaptea si avea o dexteritate teribila in conducerea barcii lor cu motor.Nu am inteles atunci ce fel de profesor in invatamantul superior era Mike care se ocupa de obiectul de studiu "Activitati aventuroase (alpinism, iahting...)".Acum imi dau seama de avantajul unei astfel de pregatiri complexe pentru viata.Imi amintesc de o carte care descria calatoria crucisetorului Elisabeta in Germania si autorul, amiral mai tarziu, facea o comparatie intre week end-ul englezesc si iesirile noastre la iarba verde sau "La sosea" cum era pe vremea aceea.In timp ce romanasul nostru se indopa cat putea, englezii erau intr-o miscare continua si golful in care a asistat la week end era plin de ambarcatiuni cu tineri de toate varstele.Si mai compara amiralul tinuta marinarilor straini pe care ii intalnise cu a marinarilor nostri, care parca inca se tineau de cornele plugului.Imi mai amintesc de inca ceva grotesc, de data aceasta un contra-amiral din ultimul an al existentei societatii socialiste.Am facut parte din trupa de experti navali care a anchetat scufundarea pasagerului Mogosoaia la Galati in care au murit 225 persoane din care 50 erau copii.Pe durata cercetarilor de tarare a navei la adancime mica, nu ni s-a permis sa mergem acasa.C-amiralul purta o scurta ordinara de pasla care se afla la toate navele si era incins cu o saula alba.Imediat directorii Navrom si AFDJ, care erau de fapt foarte boemi si nu ii vazusem in uniforma niciodata, aveau niste caschete jerpelite pe cap, aceeasi scurta si bracinar.

Mai tarziu, in timp ce pregateam materialele informative pentru tov. Ceausescu sub aceeasi paterna supraveghere a c-amiralului, care cosmetiza materialul, pe ici, pe colo, sub inspiratia unei bauturi cu "miros de plosnite", am asistat la o sceneta tragi- comica. Actorii, c-amiralul si directorul Navrom.Eu stateam langa usa.La intrarea directorului, c-amiralul ii spune: - Bai Iulica, fetele astea n-au mancat nimic de azi dimineata.Ia du-te si aranjaza-le o gustarica.Si mai adu o sticla din aceea pe care mi-ai dat-o. - Am inteles tov. c-amiral, se face.In timp ce iesea pe usa, Iulica, directorul intregii navigatii fluviale si a porturilor de pe Dunare, mormaia: - Am ajuns si sef de sala, fir-ar sa fie! Ceva mai tarziu, in timp ce citeam din sumarul informatiei si ajunsesem la o familie care pierduse din 10 membri care se aflau pe nava 9, la comentariul unei desnatoare: -Vai ce pacat, de familia aceasta...C-amiralul, aflat si el in realitatea, probabil, a unei mari batali navale, zice: -Ce-i tot jeliti pe cei care s-au dus? Piciul care a ramas are de primit o avere! 9 x 25.000 lei.Om s-a facut!Piciul avea 3 ani atunci si l-au gasit plutind agatat de un bidon de plastic. Ulterior, a fost crescut de bunici si la o emisiune a Andreei Marin, piciul, acum la 16 ani a primit cadou un apartament.Pe vremea aceea incepuse o inflatie teribila la noi.Din cauza discutiilor cu fosta sotie l-am vandut pe Neutrino cu 25.000 lei si am facut cadou familiei - un video player.Poate aceasta scena a actionat in subconstientul meu pe 22 Dec. '89 cand m-am alaturat protestatarilor impotriva regimului la biserica luterana si m-am trezit printre primii care au ajuns in fata CC al PCR.Si apropo de naivitatea mea.Mai tarziu cand relatam intamplarea unui secund al meu si ii spuneam ca ma aflam intamplator in Buc in acea zi, acesta mucalit, dar mult mai informat decat mine printr-o ruda din serviciile de informatii, imi spune: - Exact la fel mi-a spus si agentul nostru din Ilicevsk, ca in timpul acelor evenimente se afla din intamplare la noi, intr-o excursie la Timisoara.

Cred ca povestirea aceasta este aproape de sfarsit.Am dorit sa prezint cateva detalii ale calatoriei care sa restabileasca adevarul atat cat decenta ne permite.Cred ca s-a vazut ce de fapt nu barca a fost problema.Eu consider ca nu autoritatilor li se poate imputa nereusita.Performanta, daca a existat, este in inlaturarea barierelor pe care le aveam la accesul la mare.Nu a fost nimic eroic in faptul ca 5 barbati, cu un iaht de 12,60 m a ajuns in Canare beneficiind de un sponsor de exceptie si de ajutorul unei intregi flote comerciale, de care acum nu mai poate fi vorba.Coeziunea echipajului, copatibilitatea membrilor sai este mult mai importanta decat calificarea sa, dar nu se poate face abstractie de aceasta la selectarea echipajului.Pregatirea tehnica a calatoriei este deasemenea foarte importanta pentru ca ulterior este foarte dificil de corectat o eroare serioasa.Chiar la o croaziera scurta, de placere, trebuie acordata atentie detaliilor pentru ca pe apa apar situatii care evolueaza intr-un mod in care de multe ori nici experienta nu te ajuta.Astept si eu o povestire din care sa mai invatam cate ceva.   

Chiar daca nu a mai dat nimeni pe aici de vreo 7 luni, ma simt obligat sa postez ceva pentru ca, din pacate, povestirea lui Paul Butusina (am inteles ca asta inseamna PB) mi -a produs un shoc.
De fapt, poate ca e mai bine ca nu mai citeste nimeni acest subiect, pentru ca e primul meu post pe acest forum si n -as vrea sa fiu inteles gresit sau perceput ca un infumurat.
Totusi, iata ce as avea de spus:
1. Povestirea, chiar daca ar fi numai 25 % adevarata(nu spun ca e, spun DACA), este de natura sa distruga un mit. Chiar daca nu are savoarea "Aventurilor cu vele" ale lui Carp, Hai Hui a fost o sursa de visare pentru multi tineri din anii 80. Punind insa la socoteala si punctul 2 al acestui post, mitul se prabuseste definitiv.
2. "Pregatirea" tehnica a calatoriei m -a lasat fara grai. Trecind peste formele sau greutatea oarecum nereusite ale yachtului fazele cu catargul care flamba si cu compasul care se bloca complet pe un arc de 100 grade denota un amatorism infiorator. Amatorism nu pentru ca acestea au fost instalate (poate nu gasisera altceva), ci pentru lipsa completa a unor probe de mare. Eu nu am decit o barcuta pe Siutghiol, dar ma gindesc ca nu as pleca cu nici o nava nici macar pina la Istanbul, fara citeva zile de probe inainte.
In final vreau sa -i multumesc lui Paul Butusina pentru povestire, am invatat foarte mult din ea si am fost foarte dezamagit cind am vazut ca se termina asa brusc.
Salutari la toata lumea

Imi pare rau ca d-l Paul nu ne poate raspunde momentan (e plecat in voiaj). In schimb indraznesc eu sa postez o umila parere proprie:
- Obtuzitatea autoritatilor vremii a fost cred stavila principala in calea reusitei dpdv tehnic a croazierei povestite. In ciuda performantei scolii si industriei romanesti de constructii navale civile, pe parte de iahting eram (si poate inca suntem) printre ultimele tari din Europa.

In 1988 am avut norocul sa vizitez Bulgaria, si nu mi-a venit sa cred ce iahturi am vazut acolo, dupa cum povestea si d-l Radu Theodoru in cartile sale. Dintre tarile blocului comunist, cei mai tari erau polonezii, care produceau iahturi de fibra la un nivel de calitate incredibil pentru un stat socialist. Barcile poloneze se gaseau incepand de pe coastele bulgara si sovietica ale Marii Negre si pana la Balaton in Ungaria. Si rusii faceau barci bune (un exemplu e Neva 650, un "hit" al anilor '80). Cetatenii tarilor socialiste se intreceau in regate precum cea descrisa in "Din nou spre sud", la care a participat si Hai Hui 2. Romania era deci exclusa pe nedrept, din cauza mentalitatii staliniste a autoritatilor, din clubul tarilor cu iahting relativ dezvoltat.

Putinele reusite de la noi s-au datorat unor oameni incredibil de entuziasti si perseverenti, care s-au luat la tranta cu sistemul pentru a-si implini pasiunea vietii. Ma gandesc ca poate probele de mare n-au avut loc din cauza ca era prea mare riscul ca vreun "tartor" din nomenclatura sa puna piedica pe ultima suta de metri eforturilor atator entuziasti. Doar cei implicati direct ne pot spune ce a fost atunci.

Nu cred ca ar trebui sa consideram un mit prabusit relatarea de fata, ci inca o lectie invatata, dupa cum bine ati spus. Orice s-ar intampla, fiecare din pionierii acestei tagme are locul sau asigurat in memoria noastra afectiva, fiindca au in comun tocmai indrazneala de a fi fost Don Quijote ai vremurilor odioase care s-au sfarsit exact acum 22 de ani.

Salutari si dumneavoastra, si bun venit pe capcompas.ro :).

Este dreptul oricui sa se indoiasca de relatarile oricui, dar lucrurile nu trebuie sa se opreasca aici.Cine doreste sa afle adevarul o poate face.Este timpul sa ne privim asa cum suntem.A ne prezenta altfel decat suntem, la nivel de individ sau grup de interes este un mare deserviciu celor care vor sa abordeze domeniul.Cine doreste sa verifice veridicitatea de 100% a celor prezentate mai inainte poate contacta celelalte persoane pomenite in povestire. D-nul Mircea Boari este profesor de filosofie la Universitatea Bucuresti.Eu nu am avut timp sa-l gasesc, dar cine va reusi va gasi un alt unchi de vedere al evenimentelor, poate mai larg decat al meu, dar nu cred ca va infirma ce am relatat.Nu mai pomenesc de cele nerelatabile si care ar fi denaturat bunul simt al acestui locas de comunicatie.Chestiunea cu eroii, o vad dupa cum urmeaza.Radu Theodoru are partea sa de eroism.Pentru a-s urma vocatia de scriitor, a trebuit sa se alinieze regimului, s-a facut otelar sa capete origine muncitoreasca in regimul dictaturii proletariatului, apoi a trebuit sa intre in gratiile mai marilor politici si sa se apropie de cei care dadeau vizele de iesire din sistem.Mai apoi, folosind beneficiile de agreeat al conducatorilor a deschis granita velelor pe apa, de care la momentul potrivit am beneficiat si eu.Aceasta este partea eroica, cu sacrificiile pe care le-a facut Domnia sa constintei, orgoliului si transformarii personalitatii.De rezultatul simplei iesiri a lui Hai Hui peste granitele maritime au beneficiat toti tinerii acestei tari atrasi de mare si vele.Ii dam Cezarului ce i se cuvine, dar trebuie sa mergem inainte si sa corectam ce nu este bun sau frumos.Cine citeste relatarile D-ului Radu nu va gasi fiorul alergarii pe o mare agitata cu velele pline.Pentru scriitor a fost un mod de a scrie carti vandabile.Velistul nu a existat.A existat magia circumterei la modul extatic.Amanunte am prezentat si sper ca odata sa mi se alature si alti membri ai calatoriei.Sandu Nitoi, transmisionistul barcii, am aflat de curand ca s-a stabilit in Canada si nu avem alte informatii despre el.Enuta, de la I.A.S. Chirnogi nu mai este printre cei vi.Am fost cinci.Auctorul si-a prezentat versiunea in cartea "Circumtera o trentativa refuzata", eu am prezentat pe acest site cateva impresii.Raman sa confirme sau sa infirme Mircea si Sandu cand cine va dori ii va cauta.Din pacate, in domeniul care ne intereseaza nu cred sa avem pe cineva de talia lui Nansen, unul din eroii si modelele mele.Eroii nostri in ale velelor au fiecare din ei disabilitati evidente.De curand marturisesc ca am avut un soc desul de mare de trezire la realitate si pierdere a unui erou de carti si prieten in acelasi timp, dar nu vreau sa disec acest eveniment.As vrea sa ating insa un altul.Dupa n declaratii si tentative de circumtera, iata ca avem un roman dublu circumterestru, in persoana d-lui Marius Albu.Prima data am citit despre performanta sa nationala in avion in revista de prezentare a Tarom-ului.Un fapt care-i da furnicaturi pe sira spinarii oricarui velist cu mai multe sau mai putine ore de calatorie cu vele, era si este in continuare prezentat foarte insipid.Nu ma dumiresc nici acum cum poate fi asa ceva.O simpla calatorie pe Dunare cu vele este plina de trairi foarte puternice.Ceva nu se potriveste.Am mai avut o deceptie la un reportaj TV in care se prezenta tranzitarea Suezului de catre Phoenix si in care schiperul sau folosea termenul de "funie" pentru saulele de legare.Foarte urat mi-a sunat.Cateodata cauti "eroul" si nu reusesti sa-l gasesti, desi repet, performanta in sine este un vis si o experienta pentru o viata de om.Fiti convinsi confrati ca nu-mi sta in fire sa "personalizez" realitatea, chiar daca este impotriva mea.Imi cunosc foarte bine pozitia in societate si in cadrul acestei mici comunitati in care conversez ca sa imi pun niscai pene de cocos sau paun la velele pe care le-am folosit.Va doresc un frumos week end nautic, daca vi-l puteti acorda.