Mesaje

De ce trebuiau vazute geyserele la rasarit? De ce le spune geysere, daca apa nu tasneste? Cum se poate ca intr-un peisaj plat si arid sa nu ai unde parca???

Editura Romania Pitoreasca anunta o noua aparitie, cartea lui Niculae Petrescu ,,O croaziera pe Dunare".

De pe pagina editurii (https://romania-pitoreasca.net/2019/...24ae8-41191269) spicuiesc:

,,O bogăție de carte, plină de nesfârșite valuri de informații, fapte, întâmplări și interpretări, puse în pagină cu har și meșteșug. O abordare debordantă, o generoasă risipă de rigurozitate, tâlc, umor, ironie – în funcție de împrejurări -, o chemare din străfunduri de a cunoaște, descoperi și iubi minunăția de fluviu care ne-a fost sortit să fie, alături de Marea Neagră, Nistru și Tisa, hotarul natural al României. De altfel, apelând la frumoasa metaforă a croazierei, autorul ne ghidează cu măiestrie nu doar pe apele Dunării, ci și pe malurile Nistrului, pe țărmul maritim al sudului Basarabiei, până la Odesa. Este o carte vibrantă, plămădită de un mare iubitor al Dunării, al tuturor apelor române; o carte dureroasă, ca un fel de testament, ca o judecată de apoi... Aceasta este Dunărea, acesta este Nistrul lui Niculae Petrescu: ,,De la Tighina am mers până pe un meandru al Nistrului, la Tiraspol, și am făcut o oprire mai lungă. Aici mi-am îndeplinit dorința de a intra în apele Nistrului și cum baie nu puteam să fac, iar fluviul să-l traversez înot nicicum, fiind zonă portuară, am căutat o mică scobitură spre a intra în apa din ea. M-am mulțumit și cu atât, simțindu-mă ca la un botez simbolic asupra unui adult intrat într-o cristelniță neobișnuită să mărturisească ,,un Botez întru iertarea păcatelor", un simbol dătător de speranță în crezul pentru Unirea atât de dorită".

O admirabilă carte a Marii Uniri a tuturor apelor și pământurilor românești, o carte ale cărei pagini ,,curg" ca valurile, fără întreruperi, fără poticneli, ca înseși zilele și anotimpurile vieții...

Cartea – al 24-lea titlu din Colecția verde – are 264 de pagini, admirabile fotografii alb-negru și color – multe dintre ele cvasi-necunoscute iubitorilor Dunării.

Un exemplar costă 30 lei. Se poate comanda la romania.pit.mo@gmail.com sau la telefon 021-250 19 97 ori la 0744 680 866.

Ideea este ca daca in lumea navigatorilor cineva a luat contact cu el in ultima perioada si are vreun indiciu, cat de mic, sa poata ajuta familia.

Când spun ,,lângă noi" mă refer la cei din vestul țării, pentru care adevărata deltă e la 900 de kilometri distanță. Paleativul destul de reușit sunt lacurile de pe Tisa, din Ungaria, din zona Tiszafured, la doar 130 de kilometri de Oradea.
De obicei mergem la Tisa pentru o singură zi pierzând momentele cele mai fotogenice de dimineața și seara, dar de data asta am plănuit ieșirea pentru tot weekendul, urmând să dormim la cort. Am plecat sâmbătă pe la prânz alegând lansarea de la ,,balneo", unde aveam asigurate acces auto până aproape de apă și parcare pentru Baghera.

Natura era atinsă ușor de suflarea toamnei, dar farmecul nu consta în culorile virate spre galben ci în atmosfera specială. O liniște magică domnea pe canale. Suprafața apei era de multe ori nemișcată și în razele piezișe ale soarelui abia înălțat deasupra pădurii aerul devenea albastru, aproape material, iar frunzele în dungă și micile obiecte ce pluteau deformând suprafața apei luceau în pete mici, dezordonate.

Am padelat molcom, oprindu-ne des pentru fotografii, astfel că apusul ne-a ajuns mai repede decât credeam. În fața noastră se întindea rezervația și simțindu-se ocrotite, un cârd de 29 de lebede se desfăta printre plantele plutitoare.

Aveam locul nostru tăinuit în care intenționam să întindem cortul, însă ne era clar că nu mai puteam ajunge la el pe lumină așa că am găsit unul ad-hoc. Poienile de la malul apelor, umbrite de sălcii sau răchiți, au farmecul lor inegalabil. Am tras caiacele pe mal, am întins cortul și am aprins iute spiralele de afumat țânțari în acordurile unor greieri tomnateci.

În jur era o adevărată risipă de crengi așa că în ciuda proximității rezervației naturale ne-am încumetat la un foc. Lungiți pe izolire am petrecut seara pe tăcute, cu ochii când la foc, când la luna plină, când la luminițele pescarilor ce mai cutreierau încă pe lac.

Dimineața mi-a rezervat o surpriză plăcută: lacul era înghițit de ceață. Îmi place nespus ceața, mai ales pe apă, așa că m-am urcat repede în caiac. Acum îmi părea rău că n-am luat de acasă GPS-ul: fără el riscam să mă pierd. Știam că limita rezervației este marcată cu stâlpi din țeavă zincată înșirați prin lac aidoma unui gard fără plasă și m-am hotărât să folosesc acest traseu cu repere sigure.

La o vedere superficială nu ai ce să fotografiezi pe ceață, dar explorând peisajul găsești tot felul de amănunte interesante. De fapt, ceața te ajută să elimini abundența de detalii din peisaj, simplificând cadrul fotografic.

Știam că prin această zonă a rămas în picioare cumpăna unei fântâni și m-am bucurat să dau peste ea. Așa cum o vedeam suprapunându-se peste peisaj părea o ideogramă plasată pe o stampă japoneză, imagine plastică ce mi-a amintit instantaneu un citat din Geo Bogza: ,,între sate și păduri se ridică pe întinderea câmpiei enigmatică și plină de forță, ca un semn al zodiacului, dezvăluind tuturor principiul universal al echilibrului. Iar astăzi mai toată lumea bea de la robinet. Ca să fii om întreg atâtea sunt necesare: să ți se facă sete și să-ți scoți singur apa din fântână..."

Pătruns de cele descoperite am explorat mai departe împărăția bălții căutându-mi repere valide pentru întoarcere. Uneori dădeam peste pescari așteptând în liniște, alteori peste pescăruși, probabil tot la pescuit.

După două ore am ajuns din nou la tabără. Ceața mai persista însă era mult mai diluată și prin plafonul subțire al norilor câteodată se ghicea discul rotund al soarelui.

Foamea ne dădea ghes. Am aprins primusul și am fiert rapid o porție de tortelini, după care ne-am întins pe izolire și ne-am dedulcit cu lectura unei cărți. Plutea atâta lene în aer încât am mai tras și câte un pui de somn, hotărându-ne cu greu să consimțim la momentul întoarcerii.

Pe la ora 14 soarele strălucea ca și când n-ar fi fost niciodată ceață pe pământ. Am împachetat totul și am plecat mai departe urmând să ajungem la mașină pe altă rută.

N-am prea fost toamna pe Tisa și lipsa de experiență ne-a băgat în bucluc. Suprafața lacului era plină de plante acvatice care ne blocau accesul spre canalele dorite. Am încercat mai multe căi, dar toate se închideau. Timpul trecea și efortul de a vâsli prin împâslitura de plante ne cam tăia pofta de a mai încerca rute probabile când dintre trestii au ieșit câteva bărci cu motor indicându-ne calea.

Ne-am avântat pe urma bărcilor și am găsit cu ușurință o tăietură prin trestii ce ne-a scos imediat într-un lac interior. Știam că la coada lacului trebuie să prindem un canal ce debușa în brațul principal al Tisei, însă cu cât ne apropiam de el aveam senzația că ceva nu este în regulă. Traficul auto de pe șoseaua ce taie lacul în două se auzea tot mai clar, ori lacul nostru nu ar fi trebuit să fie în proximitatea șoselei... Am vâslit plin de îndoială spre locul știut unde în loc de canal am găsit câteva bărci legate la mal și o scurtă cărare ce ieșea din pădure la șosea și la calea ferată. Am deschis harta și am localizat fără dificultate locul în care eram. Să facem cale întoarsă ar fi fost prea lung așa că am consimțit să luăm caiacele pe sus și să le dăm la apă dincolo de șosea de unde mai aveam doar un pic până la mașină.

Alte imagini:

În ziua de azi când aglomerația poate să compromită orice loc frumos, să ai barca ta e premisa de a putea explora și a te putea bucura în liniște de natură. Zilele trecute reveneam ,,din baltă" și mă uitam la cohortele de oameni frumos îmbrăcați ce veniseră să admire natura de pe mal și am avut sentimentul clar că acești oameni au bătut drumul de pomană, că nu s-au ales cu aproape nimic...

Se apropie momentul lansării și e cazul să mobilez canoea. Cadrele banchetelor în interiorul cărora se va țese împletitura sunt făcute din lemn de frasin.

În timp am mai făcut câteva mici lucrări la partea de interior, dintre care cea mai vizibilă e puntea (punțile)

Foarte faină călătoria voastră! Spune-ne ceva despre lotcă: tehnica de construcție, material, greutate, constructor, etc.

Ce sfoară ai folosit la împletirea banchetelor?

Pitorescul există în multe forme și neîndoielnic, nu lipsește la Oașa. Lacul de acumulare beneficiază din plin de ambientul montan și de atributele altitudinii și, deloc de neglijat, de climatul răcoros atât de apreciat în miezul verii. Forma labirintică pe care i-o dau brațele laterale, viaductele construite pentru a permite șoselei trecerea peste ele sau mănăstirea omonimă sunt tot atâtea elemente de inedit și nu în ultimul rând, facilitatea pe care o oferă șoseaua asfaltată și malurile puțin abrupte ce permit accesul la apă recomandă lacul pentru agrementul nautic. Weekendul petrecut în tabăra de la coada lacului ne-a permis două ture nautice, una seara și alta dimineața, la ora când apa e liniștită oglindind cerul și malurile ca un caleidoscop.

Cropul pătrat (fortuit) răpește mult dinsavoarea imaginilor. Ar fi fost mai bine mai mici si intregi.

Atmosfera de la lansarea de carte de la Oradea a fost surprinsa de presa locala: http://www.crisana.ro/stiri/cultura-5/lansare-de-carte-la-colegiul-emanuil-gojdu-despre-viata-ca-un-voiaj-miraculos-152199.html

"Cu Lindor spre Grecia" e doar primul capitol, ca ati sarit dintr-o barca in alta!

Cartea este acum disponibilă și poate fi comandată online http://www.proexpedition.org/produs/mircea-bradu-intre-valuri-si-nori/

Deoarece feedbackul celor ce au construit după acest proiect mă atenționa că pe apă fundul se flambează, am găsit cu cale sa-l întăresc cu două traverse din lemn.