Afişare Mesaje

Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.


Mesaje - DoiNomazi

Pagini: 1 [2] 3 4 ... 42
16
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 17, 2019, 01:06:28 am »
(partea a 12 a)

"Următoarea eroare/Următoarele erori s-a/s-au produs în încercarea postării acestui mesaj:
Mesajul depăşeşte numărul maxim de caractere admis (20000 caractere)."

partea a 12 a s-a postat doar pe barcaholic.ro datorita limitei de caractere a acestui forum, vezi citatul mai sus.

17
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 16, 2019, 12:31:41 am »
(partea a 11 a)

Parcă la pierise și lor somnul. Si Seasick și recrutul păreau animate deopotrivă de bucuria de a descoperi lucruri noi dar și de o dimensiune nouă a libertății de care nu s-au bucurat pe vas.

Recrutul a remarcat că vacanța cu noi îi dă senzația că trăiește fiecare zi de două ori mai mult. Matematic vorbind, nu avea dreptate pentru că în medie tot apucam 3-4 ore de somn pe noapte, dar cred că înțelegeam ce voia să spuna... :)

Am afirmat de multe ori că singurul loc unde merită să-ti petreci timpul odihnindu-te este la cimitir, sau unde te scoate valul, dar cât timp ești în viață ai datoria să cauți, să cunoști, să înveți, să participi.

“Eh, să vă văd eu la vârsta mea...” , a repetat recrutul o expresie utilizată de multe ori de-a lungul anilor.

“N-o să ai cum...”

Am izbucnit toți trei în răs. Era o glumă veche, tocită pe la colțuri prin repetare, dar încă ne aducea, dacă nu un hohot de râs, măcar un zâmbet. La noi în familie s-a glumit dintotdeauna despre moarte cu aceeași spumoasă nonșalanță cu care s-a glumit despre viață... :)

“O să vă aduceți voi aminte de cuvintele mele...”, a adăugat recrutul când ne-am oprit din râs.

Între timp troaca noastră închiriată înainta prin traficul urban din Hanga Roa pe drumul care ne scotea pe la port, prin spatele aeroportului Mataveri, direct la craterul Rano Kau, rămășițele celui mai mare vulcan care a format insula. Pe măsură ce am ieșit din Hanga Roa s-a rărit și traficul și am fost îmbrățișati de splendoarea tăcută a amiezii.

Am parcat mașina, am plătit biletele de intrare și ne-am avântat pe poteca ce șerpuia pe malul Pacificului printre vestigii arheologice. Ne-am desfătat ochiul și sufletul pe îndelete.

Când am revenit la mașina i-am dedicat câteva minute s-o privesc mai bine. Din punctul meu de vedere, Mitsubishi Katana L200 este o camionetă urât desenată. Rotunjirea cabinei în spate îi răpesc orice șansa de a se prezenta ca o camionetă utilitară robustă și din păcate n-o lasă să exceleze nici la categoria eleganță a liniilor... Motorul e micuț și gâfâie în pante chiar și fără încărcătură, dar este comodă și relativ silențioasă. Mi-a părut rău că am inchiriat-o. Din păcate cereau USD 400 pe zi pentru un Defender, probabil unicul pe insulă, echipat corespunzător, pentru niște drumuri imaginare pentru ca Rapa Nui chiar nu prea are loc de dat cu 4x4. In fine, regretele erau tardive și complet inutile.

După Rano Kau am pornit spre est pe unicul drum de acces si am vizitat toata coasta sudică a insulei de la Ahu Vinapu, la spectaculosul Ahu Tongariki, evitând cariera de la Rano Raraku, pe care am planuit s-o vizităm pe îndelete a doua zi. Într-un fel, acest tur de seară a întregii insule era mai mult pentru orientare și familiarizare cu terenul. Avea să ne ajute a doua zi pentru a optimiza tura.

Practic, până s-a înserat am “cartografiat” coasta de sud, coasta de vest, coasta de nord și o bună parte din centrul insulei până ne-a mânat foamea înapoi în pragul unei terase de pe malul oceanului în Hanga Roa.

Am ajuns, în sfârșit, în camere puțin după miezul nopții.

“Maine dimineață la 07:00 ieșim la breakfast în oraș și apoi facem din nou insula în locurile unde n-am fost sau n-am stat suficient.”

“Do we go to the beach too?”, a întrebat Seasick.

“Yep.”

“I don’t think I packed your beack trunks...”

“We’ll buy some cheap shorts in town...”

“Eu mă duc la culcare. Sunt frântă...” a oftat recrutul dispărând după ușa ei.

“Good night.”

Urma o zi plina de explorare a cat mai multor cotloane ale insulei...



hotelul era placut si primitor. N-am petrecut mai mult de 4-5 ore pe noapte in mcaere si un total insumat de 15 minute in gradina... :)



Ironia este ca urmand reflexe dobandite ca newyorkezi plimbati prin lume am ales hotelul folosind parcarea masinii in siguranta ca pricipalul crieteriu...



...fara sa ne gandinm ca pe o insula asa mica izolata in mijlocul Pacificului, nimeni nu fura o masina si probabil nici n-o sparge pentru ca a doua zi intreaga insula ar sti si ar vorbi despre asta... :)



Pana una alta, troaca noastra a fost in siguranta cele 4-5 ore pe noapte, timp de doua nopti cat am parcat in curtea hotelului... :)



Pornim spre sud, spre craterul Rano Kau.



Lasam in urma, la poalele craterului,  singurul orasel, Hanga Roa.



Zau ca troaca asta e urat desenata...



Am ajuns la crater foarte repede.



Ne-am facut prieteni noi... :)



Am avut noroc de o dupa amiaza linistita fara turisti.





Vestigii arheologice ale unei asezari utilizata exclusiv sezonier pentru ritualuri specifice de catre locuitori ce astazi nu mai sunt...



Vestigii arheologice aproape de buza craterului la Rano Kau.



Pacificul vazut de pe buza craterului rano kau.



Craterul Rano Kau.













De-a lungul coastei de sud a Insulei Pastelui.

















Ahu Tongariki.











E foarte cald pe Insula Pastelui in Decembrie. hai sa mergem pe coasta de nord a insulei la singura plaja.





Am ajuns la unica plaja unde nisipul este fin, nu sunt pietre si este bine de baie.





Am gasit si aici 'moai' inca in picioare, acele statui faimoase, pentru ca in multe alte locuri de pe insule au fost daramate...

(va urma)



 

18
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 15, 2019, 06:51:26 am »
(partea a 10 a)

Ne-am trezit la 04:00 hours privind pe geam luminile din Punta Arenas care alunecau ușor în spatele nostru. Asta avea să fie o zi extrem de lungă.

Pentru a ajunge la colonia de pinguini din insula Magdalena urma să navigăm mai departe spre nord-nord est de-a lungul Strâmtorii Magellan.

Am debarcat din Zodiac pe insula Magdalena odată cu primele raze de soare și am fost întămpinați de un zgomot nou abia perceptibil și greu de descris.

Colonia de pinguini era extrem de numeroasă și pe măsură ce înaintam pe mal din ce în ce mai zgomotoasă. Zgomotul inițial prinsese contur și cum înțelegeam și de unde provenea.

Aveam să intâlnim cel puțin doi rangeri de-a lungul potecii de acces riguros marcate. Unele cuiburi se aflau amplasate la mai puțin de 1 m de potecă și fusesem avertizați că trebuie să ne oprim să acordăm prioritate pinguinilor care coboară spre apă sau se întorc de la apâ la cuib.

A fost extrem de interesant să urmărim pinguinii de aproape. Aproximativ un sfert din insulă era acoperit de cuiburi de albatroși și era la fel de interesant comportamentul “intrușilor”, fie pinguini ce aveau cuib intre albatroși, fie albatroși ce aveau cuib printre pinguini... Și unii si alții aveau înaltimi si volume aproximativ egale. Era greu de imaginat cine ar fi reușit să izgonească pe celălalt intr-o confruntare directă... :)

Cred că am stat puțin mai mult de o oră pe insula Magdalena, după care ne-am imbarcat pentru ultima dată pe vas. În jurul prănzului ne-am apropiat de micul port din Punta Arenas și ne-au ieșit în întâmpinare două remorchere care urmau să ajute vasul să acosteze. La câtă marinărie pricepe un novice ca mine, mi s-a părut ca remorcherele s-au băgat în seamă în virtuatea vreunui regulament ciudat, sau pur și simplu pentru a-și justifica existența, căci părea foarte clar că Stella Australis poate andoca fără ajutor exterior.

Mi-am amintit bacul care cu un an în urmă ne-a purtat în sens invers peste apele Stramtorii Magellan, de la Punta Arenas la Porvenir. Trecuse deja un an... și parcă se intâmplase cu doar câteva zile în urmă. Îmbătrânim...

Am debarcat, ne-am recuperat valizele de la baza pasarelei și am fost preluați de un autobuz pentru nu mai mult de 50 m până la vamă.

După ce am trecut de vamă an găsit un magazin de suveniruri și am convenit să lăsăm acolo valizele contra cost. Eliberați de valize am sărit în primul taxi care ne-a ieșit in cale.

“Hi, can you take us to Nao Victoria?”

“Bueno. Brazilians?”, a întrebat șoferul.

“Nope. Newyorkers...”

Nu părea convins, mai ales că am trecut pe limba română.

“Eu nu vad aparatul de taxat! L-a pus?”

“E aici la mine în față.”, a răspuns Seasick care se urcase lângă șofer în caz că va fi nevoie sa trecem rapid comunicarea în spaniolă.

Au fost câțiva kilometri buni până la Nao Victoria, replica 1:1 a vasului lui Magellan. În ciuda distanței taximetristul ne-a liat echivalentul la mai puțin de USD 3. Whoa, să te tot plimbi cu taxiul prin Punta Arenas...

Vedeam replica 1:1 a vasului Nao Victoria pentru prima dată și prima impresie a fost una de... înghesuială. Deși nava părea mare și impunătoare privită de afară pe uscat, totul părea extrem de mic și neîncăpător înăuntru...

Cu copaia asta a pornit Magellan să înconjoare lumea?

Ne-am strecurat în sus și in jos pe punți, în replica cabinei lui Magellan, în cală, până în cel mai mic cotlon în care am încăput. Whoa! Chapeau navigatorilor de atunci.. găteau la o sobă cu lemne pe puntea principală. Dormeau în hamace... în cală era întuneric și probabil intra ușor apa de la valurile ce încălecau bordurile. Echea era enormă și ieșea afară din corpul navei printr-o deschizătură prin care sigur intra apa valurilor de pupă. Absolut inpresionanți marinarii ăștia ai lui Magellan.

Nici cabina lui, unica cabină a vasului, nu oferea mai mult confort. Un pat mic și îngust cu baldachin, o masă, un scaun rudimentar și cam atât...

Am coborât de oe Nai Victoria profund marcat de cele văzute.

Lângă Nao Victoria se afla replica 1:1 a HMS Beagle și am avut ocazia să comparăm și să apreciem evoluția construcției navelor Fără a fi cu foarte mult mai mare, HMS Beagle era impărțită într-un alt fel care oferea indiscutabil mai mult confort și senzația de spații private. Evident și grementul era altfel și velele păreau mai ușor de controlat. Am privit de pe puntea prova încercând să-mi imaginez cum vedea Darwin si Fitzroy zona din Țara de Foc din care tocmai venisem...

Am coborât de pe HMS Beagle și am vizitat celebra barca a lui Shackleton și vasul pe care l-a închiriat în Punta Arenas să se ducă să-si salveze echipajul. Copleșiți de atâta istorie navală am luat un alt taxi înapoi să ne mai ostoim și foamea de alimente...

După prânz am pornit la pas pe străzile din centrul orașului Punta Arenas căscând gura din loc în loc, ba la biserica din centrul orașului, ba la magazine aiurite, ba prin parc, până s-a apropiat ora de plecat la aeroport.

Ne-am dus să recuperăm cele două valize și am sărit într-un taxi spre aeroport pentru un zbor la Santiago de Chile. Ajungeam în aeroportul din Santiago târziu spre miezul nopții si dimineața la 04:00 hours trebuia să fim înapoi la plecări pentru un zbor de 5 ore până în Insula Paștelui.

Seasick si recrutul pareau extenuate. Salt Inainte! Practic, închiriasem camerele de hotel din interiorul aeroportului pentru un duș fierbinte și să nu înțepenim 4 ore pe băncile din aeroport. A fost putzin piperat, mai ales ca a trebuit sa inchiriem doua camere, dar in conditiile respective s-a meritat. Am apucat să dormim cam 2 ore... Suficient cat sa-si recapete trupa zambetul de vacanta... :)

Vrednici și cu noaptea’n cap, am prins la timp avionul spre Insula Paștelui. Masina inchiriata ne astepta in parcarea aeroportului. Incepea un nou capitol...



Spre dimineata Stella Australis a  alunecat in tacere pe langa luminile orasului Punta Arenas.



Recrutul se prezinta la raport, gata de debarcare... :)



Insula Magdalena, unde se afla una din cele mai mari colonii de pinguini.



Stella Australis a ramas sa ne astepte la ancora. Stramtoarea Magellan este foarte lata in zona asta...



Racoarea diminetii ciupeste putin mainile si obrajii... :)



Debarcam, in sfarsit, la pinguini... :)













Pinguinii au intodeauna prioritate....







Stella Australis se apropie de micul port din Punta Arenas, vedere de pe bridge.



Apar doua remorchere. Initial ne flancheaza pe ambele borduri, ulterior imping amandoua din babord.







Acostam in Punta Arenas.



A venit un autobz sa ne preia pentru o distanta de doar 50 m. datorita regulamentelor portuare care interzic deplasarea pietonala a pantofarilor... :) A durat mai mult incarcarea si descarcarea autobuzului decat ar fi durat deplasarea pe jos.



Suntem gata sa intram la vama in Punta Arenas.



Vama si terminalul maritim din Punta Arenas.



Iesim din perimetrul portului si intram in oras. Trebuie neaparat sa scapam de doua din valize pentru a ne misca mai usor.



“Hi, can you take us to Nao Victoria?”



Replica 1:1 a vasului Nao Victoria



So...



Recrutul este gata de razmeritza... :)



Momente de tensiune la usa lui Magellan... :)



Recrutul isi ispaseste pedeapsa prin munca... :) trebuie reinstaurata disciplina la bord.











Coboram in cala... (mai multe imagini vor fi prezentate in varianta video a jurnalului)



Urcam in replica cabinei lui Magellan, singura cabina privata a vasului.



Replica patului lui Magellan. cabina este foarte stramta, grosolan construita si oarecum incomoda. In cala conditiile sunt si mai rudimentare.

Imaginile de la bordul replicii HMS Beagle vor fi prezentate in varianta video a jurnalului.



Urmeaza barca lui Shackelton...













E timpul sa ne intoarcem in centru sa intram la masa... :)











Magellan ne urmareste peste tot... :)



Sunt vreo 20 Km pana la aeroport dar prindem un taxi si prindem avionul.



Mergem in nord la Santiago.La revedere Tara de Foc, la revedere Patagonia.





Trupa pare extenuata. Au nevoie de un dus fierbinte, o cafea tare si ordine de marsh cat mai precise... :)





Am anticipat dificultatea acestei zile si am optat la camere in hotelul din incinta aeroportului.



Dupa doua ore de somn, dusul fierbinte si o cafea tare, la 4 dimineata, zambetul a revenit... :)



Pas alergator sa prindem avionul.



Doar ca la Insula Pastelui se zboara dintr-o alta sectie a aeroprtului. Controale suplimentare la pasapoarte pentru aceasta destinatie. OK...



Seasick, Grumpy si recrutul sunt imbarcati si gata de zbor.



Avioanele care zboara de la Santiago la Insula Pastelui si retur sunt cele mai noi si mai intretinute, cu cel mai confortabil scaun si cel mai mult loc la picioare din toate cele 7 zboruri ale acestei calatorii. Asa, da!



In timpul zborului de 5 ore trupa pare din nou obosita. Desteptarea! Trebuie intarit moralul si disciplina. Mai avem multe ore pana ne vom retrage la camere sa dormim... :)



Am aterizat in insula Pastelui. Capul sus, vezi unde calci, trusa de prim ajutor e minima si nu avem timp de pierdut la spital!



Recrutul e deja pe tarmac. E cald si placut pe Insula Pastelui. o clima complet diferita de acum 12 ore in Punta Arenas.



Gata s-a inviorat si trupa. Pas alergator sa ridicam masina din parcare.





S-a rezolvat rapid si problema transportului pe insula.





Mergem intai la hotel sa lasam bagajele si pe urma mergem sa mancam caci mie chiar mi-e foame dupa cafeaua aia.



Faceti cate un dus rapid daca vreti, dar in 20 de minute plecam la masa. Suntem in vacanta, nu avem timp de lenevit... :)



Mancare pescareasca, ca doar suntem in mijlocul Pacificului...







Sa va fie de bine. Acum iesim la plimbare, intai in oras apoi mergem la craterul din spatele aeroprotului... :) Executarea.



Trafic stufos si oarecum dezordonat in oras.



Gata, plecam la crater.

(va urma)

19
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 15, 2019, 01:02:42 am »
Inca una la fel de autentica  ;D .In legatura cu animalele iti acord cea mai mare dreptate asa este dar din pacat nu se intampla asa. despre lucrurile din turism nu are rost sa deschidem alta rubrica,cat timp lumea indura ceea ce se intampla nu etse nimic de facut.
 Am divagat de la lucruri frumoase la unele mai putin frumoase.
 Spor in tot ceea ce faceti si putere pentru a merge mai departe.

Corectie la mesajul anterior, vasul urma sa navige in ultima zi pana la Insula Magdalena si inapoi la Punta Arenas, nu La Ushuaia.

Asa-i in conversatii libere, pana la urma exista un fir care leaga subiectele aparent diferite intre ele.

Multumesc. cele bune.

20
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 15, 2019, 12:42:45 am »
  Off ce multe chestii am vazut in astia 5 ani  de nu iti vine sa crezi. Inainte toti banii se duceau la cei din prima linie dar si-au dat seama(cei din conducere) ca fac prea multi bani si ei nu iau nimic asa ca au inceput ca sa impuna sistemul gratuity si sa ii rasplateasca si pe manageri,hotel director,cruise director......
La cazino se intampla aceeasi chestie.

 Japonezul,japonez cred ca nu mai avea spatiu pe cardul de la camera ca sa ii faca cca 3600 de poze din toate unghiurile posibile asa ca a cumparat-o ajunge acasa descarca cardul,apoi ii face 3601 poze si o arunca.

Femeia care a murit era biolog marin,nu alde mine. Tot timpul oamenii strica ori cu buna stiinta ori pentru ca doresc sa faca rau ori doar asa de ce nu. Tot timpul oamenii strica.

P.S Ajungeti voi in Antarctica iar nu imi fac griji in privinta si sunt sigur ca o sa gasiti o alta cale decat cu o nava de croaziera.

Era maricica harta.. poate cei ce petrec timpul la comanda unui vas stiu dimensiunile (probabil standard) ale unei harti de navigatie autentice. Amuzanta a fost si chestia ca ni s-a spus cu mare pompa ca este harta autentica dupa care a navigat vasul de la ushuaia la Punta Arenas, in noaptea dinaintea unei alte zile de navigatie prin Starmtoarea MAgellan pana la insula Magdalena si inapai la Ushuaia. Sa intelegem ca in ultima zi Stella Australis a navigat dupa ochi ca magellan, sau ca mai aveau o harta de rezerva la fel de autentica?.. :)

Eu as schimba putzin regulile pentru cei care lucreaza aproape de animale. Cu exceptia ticalosilor dresori de circ, personalul de la inutilele gradini zoologice, biologii din teren si fotografii profesionisti implicati in documentarea animalelor, ar trebui sa semneze o hartie prin care absolva animalul de orice vina. Ma refer la cazurile in care cineva "de specialitate" s-a apropiat prea mult, sau a neglijat anumite masuri de protectie, sau a avut pur si simplu ghinion, si din cauza lui/ei animalul este "neutralizat". Mi se pare a fi una din cele mai mari nedreptati.

Cat depsre magariile din spatele culiselor din turism si mai ales din lumea restaurantelor, putem deschide o alta rubrica...

21
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 15, 2019, 12:17:50 am »
Daca a uitat pietricelele este un semn ca trebuie sa va intoarceti. Treaba cu bacsisul nici mie nu imi place si la Hapaq Lloyd nu exista pentru ca cei din restaurant aveau salarii fixe si daca le mai lasa cate ceva,cineva era bine dar nu obligatoriu.
 Aici unde sunt acum este schimbata treaba,salariul lunar nu exista si ospatarii,barmanii,asistentii traiesc din bacsis.Bacsis care nu le revine numai lor ci o mare parte se mai duce si la cei din conducere.

Daca voi apuca sa am barca mea pana mor, desi din toate indiciile de pana acum se pare ca nu se va intampla, adica voi mori sigur fara sa apuc sa am barca mea, ma intorc in Drake Passage. Mi-am facut deja aceasta promisiune.

Dar intr-un cruise, nu... :)

Mie mi se pare revoltator ca toti cei angajati in servicii de genul asta sa fie platiti mai putzin decat decent si corect, in speranta patronilor ca isi vor suplimenta veniturile prin bacsis. Prefer sa mi se perceapa un pret mai mare la nota de plata, acel "gratuity procentual", daca stiu ca banii se duc direct la chelneri, si nu la "patronat", decat sa dau eu bacsis direct chelnerului. A, sigur, daca a fost un servicu exceptional si timp de 5 zile s-a creat o relatie profesionala extrem de placuta, cum a fost cazul nostru cu chelnerul de pe vas, atunci este placerea mea sa ofer un bacsis peste orice alte plati.

Dar asta nu ma ajuta sa gasesc un raspuns pertinent la ce va face japonezu' nostru cu harta de navigatie a vasului... :)

"Acum vro 10 ani era permis ca sa facem scufundari in Antarctica bineinteles cei care aveau toate actele in regula pentru asta . Sa intamplat ca o femeie care facea scufundari sa fie trasa la fund si omorat de o foca,gata sau dus scufundarile in Antarctica. Apoi pe o balena a pucat-o vanatoarea de foci cand ii facea turistul poze si le-a intors barca.
Inaimte era mai bine acum au inceput ca sa interzica multe lucruri."

Din pacate, si la paragraful asta trebuie sa-ti dau dreptate... :( Oamenii strica... Turistii nu aveau ce cauta cu barca in carca balenei, iar femeia care s-a scufundat ar fi trebuit sa stie la ce riscuri se expune. Semna o hartie si nu era nimeni altcineva tras la raspundere... Multe lucruri ar fi mai simple fara anumiti avocati...

22
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 14, 2019, 11:38:27 pm »
Misterul hartii este asta:

Dupe fiecare croaziera un membru de echipaj sau mai  multi coloreaza o harta de navigatie cu locurile pe unde a umblat nava croaziera aia.
Apoi se scoate la licitatie si banii se duc in fondul de echipaj. De regula sunt folositi pentru cadouri pasti/craciun,petreceri de diferite forme si
tururi cu elicopterul sau alt mijloc de transport scump,pe care multi dintre membrii de echipaj nu si-l permit.
Am participat la licitatii unde suma sa ridicat la 30000 eur.Pe Hanseatic sumele adunate erau impresionante si surplusul de bani la terminarea anului se reorienta
spre o actiune de binefacere aleasa de echipaj. Cel putin asa este pe navele de la Hapaq-Lloyd.

  Si nu nu ai voie sa iei nimic de pe plaja,sa deranjezi cararile puinguinilor(nu mai stiu sa se intoarca la cuib),nu ne puteam apropia mai mult de ghetar pentru ca in Lemaire Channel sa
intamplat sa se rupa o bucata de gheata si ne-a bandat cam rau,nu ai voie sa te apropii de balene pentru ca daca se apuca de vanatoare te rastoarna....

Confirm, asa a fost prezentat scopul licitatiei. Bani pentru echipaj, adaugati celor USD 15 "propina" la plic de fiecare persoana, pe fiecare zi petrecuta la bord, adaugati unei alte mici atentii "in cash" pentru chelnerul repartizat mesei, si  unei mici atentii "in cash" pentru "camerista" repartizata cabinei si toate adaugate pretzului voiajului in sine... :) Nu e asa de scump ca pe vasul despre care vorbesti, dar nu este nici gratuit. Mi-am platit toate "darile" impuse si sugerate, dar harta aia n-as fi cumparat-o...

Eu lucrez de 30 de ani intr-un mediu unde idea de 'tip' nu exista si 'bonus-ul' de sfarsit de an este o calduroasa strangere de mana. Si sunt platit la fel indiferent de cate ore pe zi muncesc, 7 sau 12. Ciubucu' meu, ca sa zic asa. daca nu-mi convine nu ma tzine nimeni cu fortza si postul se ocupa in cel mult o saptamana... :)

E OK cu licitatia, dar pentru $ 620 cat a iesit pana la urma harta, eu zic ca mai mare a fost deranjul. Spectacolul alora care se indarjeau sa cumpere un obiect absolut inutil a fost amuzant. Zic si eu. Nu ma intreb de ce vindeau aia harta, ci de ce o cumparau pantofarii. Probabil ca japonezul respectiv privea cu totul altfel suma de $ 620. Fiecare cu mentalitatea lui, toti avem dreptate, de cele mai multe ori in functie de perspectiva din care privim situatia.

Absolut, ai dreptate cu fauna. Cand sunt singur si de capul meu intotdeauna admir fauna cu respect, de la distanta. Pe insula Magdalena ne-am apropiat de pinguini doar atat cat ne-a permis marcajul clar si bine delimitat.

Trei pietricele putzin mai mari decat o unghie probabil ca nu trebuiau luate de pe o plaja oarecare cu cateva miliarde altele, de acord cu tine, dar, fara a invoca o scuza, n-a zis nimeni ca nu e voie, nu scria nicaieri si nici nu cred ca lipsa lor a provoat o catastrofa. Chiar daca toti pantofarii luau fix trei pietricele ca alea in causul palmei nu iesea nici cat o gropitza vizibila. Inca o data sunt de acord ca nu trebuie miscate, dar nu vorbim de specimene de flora, flori de colt sau ceva asemanator, nu vorbim de pietricele unice, vorbim de una rozalie de vreo 2 cm pe 0.5 cm si doua bej-maron de aproximativ 1 cm pe 0.5 cm. Din pacate, pe cat de mult i-au placut si si le-a dorit, se pare ca le-a uitat pe noptiera din cabina... Asa a fost sa fie.

Cu balenele, de data asta nu le-am intalnit decat departe in Stramtoarea Magellan in ultima zi, dar imi amintesc ca am ramas perplex in Islanda cat de aproape fugareau balenele barcile cu motor.(!)

LE: De balene nu ar trebui sa ne apropiem ca le deranjam, nu neaparat ca ne temem sa nu ne rastoarne. In apele americane trebuie sa stam la minimum 100 de metri de balene si mi se pare rezonabil.

23
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 14, 2019, 09:43:06 pm »
:) :) :)
Am prins mai demult si citeva replici in romaneste in unu (sau doua?) filme. Si cred ca numele ei real e Mihaela.

Nu confirmam si nu negam acest aspect... :)

(partea a 9 a)

Peste noapte Stella Australis revenise pe Canalul Beagle pe care îl străbătuse spre vest până la apele neastâmpărate ale Pacificului.

Până spre dimineață vasul a înaintat spre nord de-a lungul coastei până la deschiderea Stramtorii Magellan. Am dormit o mare parte din această traversare de noapte dar îmi amintesc cum se legăna cabina și drumul de 3 m până la toaletă a fost anevoios. Initial am crezut ca-i lipsa de Malbec din instalație, dar după ce am aruncat un ochi pe geam am realizat că Pacificul era în toane proaste și era chiar mai grumpy decât mine. M-am lăsat bătut și m-am furișat inapoi la culcare.

“Ce se intâmplă, de ce se leagănă asa?”, s-a auxit vocea recrutului de undeva din întunericul camerei.

“Sunt valuri... E OK.”, am încercat s-o liniștesc.

“Asa mari?...”

“Suntem in Pacificul de Sud...”

Recrutul n-a mai răspuns și s-a reașternut liniștea peste întuneric. Undeva intr-o altă cabină a căzut ceva greu. Aproape imediat a alunecat de pe masă și una din camerele GoPro cu gimbal cu tot.

“Cât o să mai fie așa?”, a intrebat din nou recrutul.

Intre timp se trezise și Seasick lângă mine.

“Are you OK?”

“O să fie bine, știu aștia ce fac. Căpitanul îmi inspiră incredere.”

Am intors capul spre Seasick.

“I’m fine, just went to the bathroom...”

Am intors din nou capul spre locul unde era patul recrutului.

“Incearcă să dormi ca mâine ieșim iar la un ghetar...”

“Nu pot... se leagănă prea tare și mi-e rău.”

“Incearcâ...”

Seasick m-a apucat de mână.

“Do you think it will be OK?”

“Yep. Besides, there is not much we can do. We’re passengers... I trust them.”

“OK.”

Nu știu exact în ce ordine am adormit în timp ce Stella Australis scârția din toate niturile ca o corabie din filme... După ce a intrat în strămtoarea Magellan, probabil spre dimineață, n-am mai simțit nimic.

Începănd din dimineața următoarea viața la bord incepea să alunece inevitabil spre rutina unei confortabile închisori plutitoare care nu-mi mai încăpea setea de explorare. Mărturisesc că Începeam să mă plictisesc și de restul pantofarilor și chiar și de confirtabilele fotolii din barul de pe puntea 5. Deși la o altă scară, îmi aminteam de zilele și nopțile petrecute pe transiberian, în cea mai mare parte lipit zdravăn de scaunul vagonului restaurant. Doar că atunci nu o cunoscusem încă pe Seasick și călătoream mai singurel... :)

Așa cum ni se comunicase prin intercom, după micul dejun urma sa debarcăm la un alt ghetar și eram instruiți să ne încolonăm gata echipați pe punțile repartizate anterior.

“Hai la spanioli...”, am sugerat eu dupa ce ne-am pus vestele și ne pregăteam să ieșim din cabină.

“Păi, e voie?”, a întrebat recrutul. Uf, maica-mea trăită toată viața urmând cu strictețe sinuozitățile unui program de functionar încarcerat intre ce e voie și ce nu e voie...

“I think we should stick to our group...”, a adăugat Seasick, care și ea are tendința să urmeze ad literam toate instrucțiunile și prevederile.

“What do you think will happen if we go with the Spanish speaking group?”, le-am zgandarit eu.

“I don’t know, but we should stay with our group.”

“Why? And exactly makes it OUR GROUP? I say let’s find out what happens if we go with the Spanish speaking group.”

Am pornit spre puntea 4, în sens opus direcției cu care ne obișnuisem. Îmi era clar că incepusem să mă plictisesc pe vas.

Evident, am coborât la Zodiacuri încolonați printre vorbitorii de spaniolă și nimeni n-a sesizat sau s-a sinchisit în vreun fel. Probabil în ochii echipajului eram o aceeași masă omogenă de pantofari “portocalii”.

Debarcarea la ghetar a fost ușoară și a trebui să mergem cam 2 Km pe o plajă plăcută până la baza ghețarului. Am avut prilejul să ne umplem ochiul de malurile muntoase ale Stramtorii Magellan, de verdele pădurii și albăstruiul rece al ghețarului.

Recrutul și-a adunat vreo trei pietricele pe care intenționa să le ia cu ea.

“Am voie?”

Erau trei pietricele de pe plajă care împreună incăpeau în palmă. Am luat pietricele și mi le-am băgat in buzunar fără să-i răspund. Sincer, nu știam răspunsul.

Echipajul a avut grijă să ne aducă înapoi la bord pentru prânz. Parcă eram un grup de pre-școlari plecați în tabără cu clasa.

Pentru dupa amiază organizaseră o altă ieșire cu Zodiacul la un alt ghețar unde nu se putea debarca.

Pe drum spre sl doilea ghețar conducătorul Zodiacului nostru a avut de furcă cu frunzele de kelp care se infașurau pe cizma motorului astupănd răcirea. De câte ori se schimba zgomotul motorului și conducătorul Zodiacului se angaja in câteva manevre înainte-înapoi, pantofarii priveau îngrijorați. Conducătorul bărcii nu le explica nimic, ghidul continua să toarcă despre faună și floră și pantofarii păreau să se intrebe daca cumva le-a venit sfărșitul... :)

Am reușit să filmez vreo două cadre la ghețar înainte sa ne intoarcă Zodiacul la vas pentru cină. Acum chiar că eram plictisit și am acceptat fără ezitare o invitație să vizităm sala mașinikor.

Doua Cummins diesel, nu exagerat de mari, erau sufletul și voioșia vasului. Alt motor diesel antrena generatorul de curent, cateva pompe, desalinizatorul, atelierul mecanic, depozitul de alimente (parca cambuza ii spune pe românește), alea, alea, am vazut și sala de mașini. Am uitat să specific că cu o zi în urmă vizitasem the bridge.

După cină ni s-a explicat programul ultimei zile la bord cand vom debarca mai intai la Insula Magdalena, la colonia de pinguini și apoi ne vom reîmbarca pentru ultima dată pentru a merge la Punta Arenas unde ne von lua la revedere de la Stella Australis.

Este de interesat de remarcat că după cină am fost invitați cu toții pe puntea 5, unde altundeva, să participăm la o licitație.

Se scotea la licitație harta originală de navigație a vasului Stella Australis in voiajul ei de la Ushuaia la Punta Arenas(!)

Pai, inca mai aveam de strabatut jumatate de Stramtoarea Magellan(!) Era interesat dacă pantofarii se vor lăsa antrenați în această licitație... :) pe romaneste, daca pun botul. Si l-au pus.

S-a început de la USD 100. După câteva fitze între un neamț, un ametican și un francez, care au inpins prețul hărții peste USD 400, s-a dat adevărata bătălie intre o italiancă și un japonez. A caștigat în aplauze furtunoase japonezul care și-a cumparat o hartă complet inutilă, cel puțin din punctul meu de vedere, pentru USD 620.

Am adormit întrebându-ne unul pe altul cum o să se folosească japonezul de harta cumpărată. Era destul de mare și ar fi ocupat jumătate din peretele din sufragerie... Zic și eu.




Imbarcati pe Zodiac, plecam la un alt ghetar,



Ce sa facem pe plaja? Ne umplem ochiul de peisaj si cautam pietricele frumoase... :) Stella Australis asteapta la ancora mai inspate.



Tara de Foc are inca portiuni suficient de salbatice pentru a umple si sufletul... Pacat ca am ajuns la bordul unii vas...





Am voie sa iau piatra asta?







I'll cover you.. :))



Eu tin flancul opus... :))



Acolo-i ghetarul? Pai, seamana cu cel de ieri... :)



Mergem pana la baza lui?



Nu mergem mai aproape ca... nu mai incape in poza ghetarul... :)



Ne duc astia inapoi pe vas ca se serveste pranzul. Parca am fi in tabara.



Cha-cha-cha...





Mergem si la celalat ghetar, da?



La celalalt ghetar nu se poate debarca, dar ne apropiem cu Zodiacul.



Conducatorul barcii se teme sa se apropie mai mult. Asta e, daca n-ai lucrul tau... :) Ma fac eu mare intr-o zi...



Asta a fost ultimul ghetar vizitat in Tara de Foc.



Mergem sa vedem si sala masinilor?







Maine ajungem la pinguini si la Punta Arenas. Ultima noapte la bord.



Puntea 5 este mai frecventata decat propria cabina... :)

(va urma)

24
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 14, 2019, 06:03:12 pm »
Salut,
De cand va urmaresc e prima data cand aflu ca Seasick vorbeste romaneste....
Lumea-i mica domle'!
Felicitari pentru turele voastre!

Sau doar ne-ai urmarit cu o atentie mai mic... :)

25
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 13, 2019, 10:13:09 pm »
(partea a 8 a)

A doua zi de dimineață după micul dejun ni s-a comunicat să ne pregătim de debarcare pentru a vizita un ghețar.

Stella Australis ieșise din Canalul Beagle spre nord și ancorase într-unul din fjord-urile tributare. Intrasem pe fostele teritorii ale alcalufilor. Asta era Țara de Foc în maiestuoasa sa splendoare. Izolată și cu multe petece de sălbăticie adevarata pe ambele maluri ale fjordului. Ce frumos ar fi fost sa ajungem aici in barca noastra, departe de toti acesti oameni din jur... :)

“Iar trebuie să-mi pun vesta?”, a întrebat recrutul.

“Yep! Vesta, căciula, ochelarii...”

“OK”

Am urcat echipați pe puntea 5 și am așteptat să ne vină rândul pentru a coborâ scările exterioare până la nivelul apei. Era chiar greu de trecut prin barul de pe puntea 5 fara sa te impiedici de un mix.

“Pisco sour, senor?”

“Claro que si...”

Recrutul părea să se fi obișnuit cu noua rutină si cu lipsa pastilelor de tensiune.

“Nu uita, când intri în Zodiac, faci trei pași cha-cha-cha...”, i-a reamintit Seasick.

“Stiu. No problem.”, a răspuns recrutul cu o noua inflexiune de tupeu in voce... :)

Zodiacul s-a desprins de vas, a făcut o intoarcere de 180 de grade și a pornit în trombă spre ghețar.

Echipele de cercetași pregatiseră zona de debarcare și până și cel cu ceștile de ciocolată caldă amestecată cu Johnnie Walker era deja la post pe mal. Aștia chiar erau organizați și dornici să facă sejurul nostru, al pantofarilor, cât mai confortabil și plăcut.

Pentru recrut ăsta era primul ghețar văzut in realitate și i se luminase fața ca unui copil ce a ajuns la rafturile de dulciuri. Ajunsesem in fjordul ghetarului pe o ceatza deasa si umeda, dar pana au ajunz Zodiac-urile la mal si ne-au debarcat s-au spart norii si ne-a zambit primitor omraza de soare. Am inceput să urcăm poteca puțin alunecoasă pentru a ajunge la un punct cu o privilește mai bună.

In timp ce urcam, din loc în loc am zărit de o parte și de alta a potecii tufe de chaura. Unele erau pârguite și aveau o culoare roșie închisă, undeva între culoarea sângelui și un Malbec bun. Spre consternarea câtorva pantofari din jur m-am aplecat și am cules câteva bucurându-mă de prospețimea lor.

“Excuse me, did I just see you eating those?”

Am întors capul spre vocea de femeie din spatele meu. Avea o față mirată. Ca și altădată, era amuzantă dar și firească mirarea  cuiva care fusese instruit să nu se atingă de fructe sălbatice, mai ales dacă sunt de un roșu vibrant, văzând cum cineva ca mine, pantofar ca și ea, apucă “fructul oprit” și îl înghite fără ezitare... :)

“Yep.”

“Are they good?”

“Do you wanna try one?”

“No, no, I was just curious...”

“They are a bit sour, but they are OK..”

Seasick și recrutul se opriseră și ele.

“Sunt bune de mâncat?”, a întrebat recrutul

“Mie nu-mi plac, dar Adi le mănâncă...”, a răspuns Seasick.

“Do you guys, speak Romanian?”, a intrebat pe neașteptate aceeasi femeie din spatele meu.

“Yep.”

“Vorbesc și eu romanește...”, a adaugat femeia zâmbind.

Whoa!

Pana am ajuns in varful pantei aveam să aflăm că fusese născută in Romania și că emigraseră în Canada și apoi în Statele Unite când avea 4 ani, cu mai bine de 50 de ani în urmă și că soțul, copiii și mama ei de 92 de ani se aflau pe vas. Pârea să-i facă plăcere să vorbească românește și recrutul s-a așternut la vorbă.

“Cand ne intoarcem pe vas am să vă fac cunoștință cu mama mea...”

“Sigur...”, a răspuns recrutul vădit încântată.

La intervale imprevizibile se desprindeau bucați mari din ghețar și se prabușeau cu un tunet familiar în apă. Păcat că nu ne puteam bucura și de solitudine. Ne-am intors pe vas sa servim pranzul si ni s-a comunicat ca dupa-amiaza eram invitati la un mars greu prin padure. Urma sa urcam pe o poteca extrem de dificila pana la o cascada.

"Eu stau pe vas.", a hotarat recrutul.

N-am insistat si s-a dovedit a fi o decizie intzeleapta. Poteca a fost intr-adevar pe masura asteptarilor. Unii pantofari si-au harjait genunchii si coatele, altii si-au rupt pantalonii si adidasii... Asta e... :)

Aspecte de pe poteca la cascada vor fi prezentate in varianta video a jurnalului.

Ne-am intors la timp sa prindem cina. Dupa cina am adormit bustean fara sa mai trecem pe la un pahar de Malbec pe puntea 5. Sacrilegiu... :)



Sunteti gata de o tura relaxata la ghetar? intai cu Zodiac-ul, apoi pe jos.



Pana a ajuns Zodiac-ul a iesit si un strop de soare.



Recrutul se apropie pentru prima data in viata de un ghetar activ.



E putzin mai frig langa ghetar si tunetul bucatilor de gheata care se desprind si se prabusesc in apa sunt impresionante.





Seasick si Grumpy se simt acasa si se gandesc tacuti la Groenlanda... :) Echipajul se grabeste sa delimiteze cu un con pana unde avem voie sa ne apropiem... Inca o data imi repet in gand ca nu mai pun niciodata piciorul intr-un cruise.

(va urma)

26
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 13, 2019, 08:56:04 pm »
Doamne ajuta la alte iesiri.

ps:si daca tot sunt fan-ul recrutului, va rog sa-l luati cu voi la vara.

Probabil ca vor fi cateva mii de km intr-o masina hurducaita ore in sir prin zone tropicale si desertice. Nu este o vacanta ideala pentru o tanara de 81 de ani... :)

27
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 13, 2019, 07:16:50 pm »
Imi cer scuze daca postarea mea a "afectat" avantgarda. Nu asta a fost intentia.
Iar eu in poza respectiva, "vedeam" in dreapta-fata, tot grupul de pantofari, cu maresalul la urma care impunea cadenta.
Decat sa fac un comentariu anost la calatoria voastra, am incercat, plecand de la o poza, sa dau o tenta mai destinsa discutiei.
Mi-am permis acele vorbe cu posibile interpretari, tocmai pt ca oamenii ca voi, pe langa simtul calatoriilor si al frumosului natural, il au si pe cel al umorului.
Cele mai haioase povesti, glume, bancuri, ironii, pt mine, au fost cele din jurul focului, seara in drumetii.
Sunt faine si cele citite de pe blogurile de profil, sau postate de diversi pe FB dar nu mai au aceasi savoare ca si cele spuse in "mers".
Cumva e ca diferenta dintre calatoriile facute pe "cont propriu", "de nebun" si cele cu ghid.
Si tocmai pt ca faceti ce faceti si sunteti ce sunteti, mi-a creat senzatia ca veti "gusta" mesajul meu partinic fata de recrut.

Dar precizarea ca...
 "ma bazez pe Seasick fara sovaire la orice ora din zi si din noapte, pe orice meridian si la orice latitudine. Seasick este un camarad drag si de nadejde, cu o forta morala greu de egalat. Nu este atletica, nu iroseste timp si bani pe farduri si rujuri, dar ajunge unde trebuie sa ajungem cu zambetul pe buze, fara sa se planga de conditii. That’s my girl!... :)"
 m-a facut sa ma simt vinovat ca am dat cu oistea-n gard si sa-l inteleg pe @dany cand a zis ca prefera sa se abtina decat sa posteze ceva ce poate fi interpretat altfel, s.a.m.d.

Doamne ajuta si inca o data scuze celor ce s-au simtit jigniti de comentariul meu.

Nu a deranjat catusi de putzin... :) Imi pare sincer rau de neintelegere. Te rog mult nu-ti fa nici un fel de problema.

O persoana de sex feminin, prietena de FB mi-a reprosat prieteneste in timpul calatoriei ca nu stiu sa fac "poze frumoase" si ca in unele dintre poze "subiectele" arata oribil, obosite, cu riduri, nepieptanate, nemachiate, cu fetze schimonosite de efort sau oboseala, cu hainele prafuite sau shifonate... :)

Pai, da, recunosc, redau realitatea momentului, nu vreo imagine de reclama turistica. Si sunt mult mai multe momentele cand aratam "ca dracu" decat cele in care "pozam" pentru camera, dar asta nu deranjeaza. Sincer, te rog mult nu-ti fa nici o problema, comentariul tau este binevenit... :)

Imaginile si video jurnalle sunt expuse in spatiul public si de-a lungul timpului am primit multe comentarii, si publice si private, de la tot felul de persoane, nu doar de pe forumuri... :) Am primit si sfaturi de echipament si sfaturi de utilizare si aprobari si dezaprobari, si comentarii rautacioase legate de destinatii, limbaj, felul cum ne imbracam sau ne purtam, felul cum arat eu sau Seasick, etc.

Daca comenta vreo cucuoana fandosita care nu iese "nici macar la padure" nemachiata, necoafata si fara unghii facute, nu ma mai oboseam sa-i raspund... :)

Inca o data, multumesc pentru comentariul tau, repet este binevenit.
 

28
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 13, 2019, 06:02:51 pm »
Numarul anilor ce rezulta din buletin este pur orientativ si de cele mai multe ori n-are nici o treaba cu "varsta" omului.
Ca sa nu mai zic ca in poza de mai sus recrutul este destul de calm si relaxat, pe cand avangarda pare, mai aprinsa la fata... parca aud chiar si niste gafaieli, sau poate echipamentul foto simpatizeaza si avantajeaza recrutii. ;D
Poza de mai sus ma face sa plec cu gandul la o istorioara de-a tatalui meu, care-mi zicea ca pe vremea cand iarba se cosea cu coasa nu cu bazaitorile moderne, cei ce aveau fanete mai intinse apelau la mai multi cosasi iar pe tatal meu il punea mereu ultimul din sir, deoarece era unul dintre cei mai buni cosasi si cei din fata lui trebuiau sa aiba grija la ritm altfel riscau sa ramana fara calcaie la opinci.
Eu cred ca recrutul din spate, cu bastonul lui de maresal, a impus ritmul si a "fortat" avangarda si nicidecum invers.
Priviti si voi mai cu atentie la poza si o sa-mi dati dreptate. ;D

Poate ar fi binevenit sa ne povesteasca distinsul recrut cum sa ne traim viata, noi astia mai pantofari, ca sa fim capabili de asemenea performante si varste.

Doamne ajuta, cu multumiri povestitorilor si urari de viata lunga, impachetate in mult respect, vrednicului recrut.

@Nicolai Felicitari tatalui tau. Bravo!

Unul din principalele ingrediente care au contribuit la anduranta recrutului a fost pregatirea moralului. Desi intial a pornit la drum cu teama si indoiala ca am convins-o sa lase acasa pastilele de tensiune atat de vehement recomandate de doctor, desi s-a temut sa consume vin rosu din cauza tensiunii provocate, am convins-o din aproape in aproape ca se poate trai  aruncand la cos sfaturile medicale. Fara pastile, cu vin rosu si ce s-o mai indura soarta sa scoata in cale,  cu 3-4 ore de somn pe noapte si cu o permanenta forfota si curiozitate, se poate urca oriunde... :)

Cat despre avantgarda, care trecea in permanenta din avantgarda in ariergarda si invers pentru a sprijini cand moral cand fizic recrutul, ma bazez pe Seasick fara sovaire la orice ora din zi si din noapte, pe orice meridian si la orice latitudine. Seasick este un camarad drag si de nadejde, cu o forta morala greu de egalat. Nu este atletica, nu iroseste timp si bani pe farduri si rujuri, dar ajunge unde trebuie sa ajungem cu zambetul pe buze, fara sa se planga de conditii. That’s my girl!... :)

@Zodiac Multumim!

29
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 13, 2019, 04:37:02 pm »
Acum depinde ce alegi,patru zile in South Georgia este o mare pacaleala. Eu vorbesc despre croazierele astea https://www.hl-cruises.com/cruisefinder/BRE1902#itinerary .
Regulile se schimba in continuare din cauza proceselor intentate companiilor de cruising. Debarcarile se faceau pe o vreme cainoasa cat timp erau nemtii la bord,dar cand aveai charter american se limitau la o mare calma pentru a nu exista probleme.
 Ghizii la bord erau de regula la Hapaq-Lloyd doctori in stiinte naturale sau din diferite domenii care faceau expeditia foarte interesanta.
Rolul ghizilor mai este pentru a proteja animalele de invazia omului,de multe ori am vazut turisti care incercau sa ajunga in colonia de pinguini sau sa mangaie puii de foca (moment in care realizau ca foca nu doar este masiva ci se deplaseaza rapid si pe uscat) .
 Drake Passage rar l-am vazut fara hula ceea ce face accesul foarte dificil. Am recuperat un neamt care a incercat ca sa ajunga cu un velier in Antarctica si a esuat pe stancile uneia dintre insule.

Absolut. Am vazut si eu vreo doua scene in care pantofarii nu pricepeau ca fauna nu este pe post de pet.

Si ghizii nostri aveau studii universitare si in general au contribuit cu informatii utile al caror continut se poate gasi usor online pentru cineva interesat sa se documenteze. Sincer, uneori linistea este mai valoroasa decat cantitatea de informatii oferita la foc automat la fata locului... :)

Da, Pasajul Drake mi s-a parut interesant si continua sa ma cheme... sper sa mai ajung acolo macar o data in viata. Nu-mi pot explica nici eu de ce ma simt mai fascinat si atras de poli decat de tropice si zona ecuatoriala.

Noaptea de marsh in care am iesit din Canalul Beagle in Pacific si am navigat spre nord pana la intrarea in Stramtoarea Magellan a fost cea mai zbuciumata. Valuri mari care  ingreunau pana si deplasarea din pat la toaleta... :) In ciuda tonajului vasului, mergeam prin cabina tinandu-ne de mobilier, mai cadeau chestii prin jur... :) evident ma intreb cum s-ar fi comportat un velier, sau un diesel duck de 55 de picioare... :)


30
Cafenea - Discutii generale / Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« : Ianuarie 13, 2019, 03:55:46 pm »
De la voi am aflat de Vimeo,cum sa nu va urmarim,dar nu prea mai avem ce comenta pentru ca aveti grija ca sa includeti toate detaliile.

Nu inteleg cine isi permite ca sa isi manifeste dezacordul in legatura cu alte persoane,in fine nu conteaza.
Personal mi-a placut enorm ca ati decis ca sa va includeti si mama in expeditiile vostre.
 Antarctica din punctul de vedere al expeditiilor este foarte capricioasa,sa intamplat de multe ori ca sa nu putem debarca in locuri mult mai retrase din cauza conditiilor meteo schimbatoare.
Dar retin ca atunci cand am facut semi-circum navigation din Ushuaia spre Australia am debarcat pasagerii la baza Scott pentru o calatorie cu elicopterul spre baza Amundsen-Scott si a trebuit ca sa ne intoarcem cu zodiacurile pe o ploaie inghetata cu vant si valuri maricele,a fost cam ciudat dar asta este,bineinteles calatoria cu elicopterul a fost ratat.
La bord din cauza croazielelor foarte scumpe media de varsta era in jur de 65 de ani,pasagerii octogenari fiind o normalitate printre nemti.



  Am avut sansa ca sa fiu in Ushuaia trei sezoane si acum cand am citit cuvantul "cordero"am inceput ca sa salivez instant ca si cainele din experimentul lui Pavlov.
Greu m-am despartit de Lomo dar apoi am inteles ce am pierdut pentru ca nu am gustat Cordero mai devreme :) .

As putea trai cateva luni alternand zilnic intre cordero si camarones de Ushuaia... :)

Desi vreau foarte mult sa ajung in Antarctica, nu cred ca se va intampla tocmai datotita faptului ca singura modalitate accesibila noua este intr-un cruise, Am jurat in timp ce coboram pasarela in Punta Arenas ca nu mai urc pe un cruise.

Si pe vasul nostru mai erau cativa “seniori”, inclusiv o familie numeroasa de americani din Texas care aveau cu ei si o bunica de 92 de ani, dar recrutul nostru era singurul senior peste 80 hotarat sa participe la debarcari si incursiuni pe mal... :)

Mai tarziu in Atacama, aveam sa traversam de capul nostru o pestera mica ne-electrificata la care multi tineri au renuntat... :)

Echipajul face ce i se spune. Daca se hotaraste anularea unei debarcari, echipajul nu poate proceda altfel decat ce s-a ordonat. Aici nu incap dezbateri, iar cei ce iau hotararile incearca sa minimalizeze riscurile pentru pantofari. Clar. Stiu si inteleg asta si tocmai de aceea nu mai calc pe vreun cruise... :) Echipajul de pe Stella Australis s-a comportat exemplar, de la capitan la sala de masini si bucatarie. Toata stima,

Majoritatea ghizilor au fost bine pregatiti, amabili si cu simtul umorului, dar, inevitabil, intalnesti si cate un maimutoi care inca nu stie sa citeasca oamenii si particularitatile situatiilor... :)

Am studiat itinerariul unui tur in Antarctica si am ramas consternat ca petrec 4 zile pe South Georgia, practic mai multe zile decat in Antarctica... wtf?

Pagini: 1 [2] 3 4 ... 42
Forumul CapCompas este gazduit la Hangar Hosting - hosting, email, si cloud