Afişare Mesaje

Aici puteţi vedea mesajele acestui utilizator. Sunt afişate doar mesajele făcute în secţiuni în care aveţi acces.


Subiecte - bobinuta

Pagini: [1] 2 3
1
Serbia acuză România că a blocat un transport de armament pe Dunăre

O chestie interesanta si pe care pana acum, n-o cunosteam, poate e utila si altora:

Ce prevede articolul 27 al Convenţiei privind regimul navigaţiei pe Dunăre, semnată în 1948 şi completată cu o anexă în 1998

 „Atunci când ambele maluri ale Dunării fac parte din teritoriul aceluiaşi stat, acest stat are dreptul de a pune mărfurile în tranzit sub sigiliu sau sub paza agenţilor vamali. Un asemenea stat are de asemenea dreptul de a pretinde căpitanului, armatorului sau proprietarului o declaraţie scrisă confirmând numai că transportă sau că nu transportă mărfuri al căror import este prohibit de către statul tranzitat, fără a avea totuşi dreptul de a interzice tranzitul. Aceste formalităţi nu vor putea implica sau prilejui nicio vizitare a încărcăturii, nici sa întârzie trecerea în tranzit. Capitanul, armatorul sau proprietarul care va fi făcut o declaraţie falsă va fi răspunzător de ea în conformitate cu legile statului către care această declaraţie va fi fost făcută.
Atunci când Dunărea formează frontiera între două state, vasele, plutele, călătorii şi mărfurile în tranzit sunt scutite de orice formalităţi vamale“.



2
CHARLIE ST. CLOUD (2010)

Desi genul e "Drama, Fantasy, Romance", include si dezvolta subiectul principal prin prisma pasiunii unor tineri pentru sailing. Puteti vedea atat concurs de iole cat si veliere traditionale.
La final, apare si velierul "Pachena", produs de Jesperson Boats (51').
Rating-ul filmului e bun, atat pe IMDB cat si pe RottenTomatoes si sincer, cred ca il merita.
E un film frumos de vazut alaturi de familie.



Puteti avea in vedere versiunea de 1.89GB (1080p) de aici , dar trebuie sa aveti rabdare, ar putea dura. Filmul se mai poate gasi si pe DVD-urile ramase pe stocurile unor magazine precum Altex, Diverta, etc.

Vizionare placuta !
Cezar

3
Veliere / Velier Westerly Griffon 26 de vanzare
« : Aprilie 26, 2019, 10:03:21 p.m. »
Ambarcatiunea nu-mi apartine, anuntul il postez in urma vizitarii acesteia.

Velierul a fost adus recent din UK, model Westerly Griffon 26, an aprox. 1981 sau 1982.
Numele barcii: SPINDRIFT
Specificatiile barcii se pot regasi pe SailboatData:
https://sailboatdata.com/sailboat/griffon-26-westerly

Pe scurt:
- lungime totala: 7.92m
- latime: 2.82m
- pescaj: aprox. 1m
- deplasament: 2676 Kg
- masa balast: 1232 Kg
- tip chila:  chila dubla (tween keel)

Barca este echipata cu un motor Diesel perfect functional model Volvo MD7A, 10CP, iar elicea este din bronz.
Se vinde cu tot cu peridoc, vele (+sistem rollfok) in buna stare, catarg aluminiu, manevre complete.
Guvernarea este la eche. Nu stiu ce vele are in dotare, cei interesati pot afla direct de la proprietar.

Poze din aceasta dupa amiaza:







Placuta de la peridoc:


Barca are in dotare statie radio si echipament de navigatie NASA Stingray, in stare de functionare, asemanatoare cu cele din poza de mai jos:



Nu am apucat sa fac poze in interior, dar arata bine intretinut. Proprietarul spune ca fibra are grosime mai mare de 1cm in anumite zone si ca nu are probleme de gen osmoza, fisuri sau lovituri. Atat cat am putut sa o vizitez, mi s-a parut OK, in interior nu exista mirosuri ciudate de tip mucegai sau vechituri, elementele din lemn arata bine, exista si o plita pe gaz, toaleta chimica, baloane de acostare.
Urmeaza ca proprietarul sa ii aplice si o curatare a operei vii si vopsea antivegetativa.

Pretul este negociabil in jurul a 8000 EUR.

Mie mi-a placut, mi s-a parut o nava solida si de incredere, dar pretul depaseste limita pe care mi-am propus-o, iar masa de aproape 3tone nu-mi permite sa o pot deplasa cu ajutorul modestului meu Logan 1.6.
In plus, eu caut veliere cu derivor mobil, desi trebuie sa recunosc ca tween-keel-ul m-a atras ca idee.
Pescajul lui SPINDRIFT nu e prea mare, max. 1m, iar pentru cele aproape 3tone pe care le are, e OK. Sunt sigur ca e foarte stabila pe mare, spre diferenta de cele pe care eu le caut din motive evidente care tin de stocare, taxe de cheiaj, etc.

Daca exista interesati, ii pot pune in legatura cu proprietarul prin intermediul amicului cu care am vizitat barca (Nicu alias Homemade); lasati mesaj PM si voi raspunde.

Mai jos puteti vedea cateva articole legate de Westerly Griffon 26.

https://www.yachtworld.com/boats/1981/westerly-griffon-3123676/
https://www.yachtingmonthly.com/reviews/yacht-reviews/westerly-griffon-yachting-monthly-review
https://www.yachtingmonthly.com/gear/sailing-westerly-griffon-folkestone-28600

Cu bine,
Cezar

4
"Călătorie virtuală pe Dunărea Românească" este titlul unui articol pe care l-am descoperit pe blog-ul unui coleg radioamator. Un om varstnic si trecut prin multe de-ale vietii...
Intrucat aduce niste informatii care mi s-au parut utile cel putin pentru cei care nu calatoresc permanent pe ape, postez aici link-ul aferent catre articol si un scurt text preluat din cadrul acestuia.
Rog scuzati unele imperfectiuni ale exprimarii din text; autorul este un old-timer care merita respectat pentru experienta sa de viata si pentru tolba cu povesti pe care daca ar tipari-o, ar umple o biblioteca.

De remarcat ca la finalul articolului, autorul a postat un tabel cu porturile la Dunare, inclusiv unele observatii personale.

Călătorie virtuală pe Dunărea Românească

Citat
" În anul 2008 am făcut ultima croazieră pe Dunăre la bordul unei mici ambarcaţiuni. Atunci pe Dunărea românească nu existau nici-un fel de amenajări pentru navigaţia turistică. Am fost curios dacă după zece ani s-a schimbat ceva.
   Îmi amintesc că din Germania până prin Serbia am întâlnit o mulţime de ambarcaţiuni mici cu motor sau cu vele sau cu ambele, caiace şi canoe unele cu mici vele. La sfârşit de săptămână era chiar aglomeraţie… Prin marinele întâlnite se găsea cu greu un loc liber, apelam la ancoraje care şi ele erau destul de aglomerate. Pe măsură ce ne apropiam de intrarea pe Dunărea românească, înafară de navele comerciale, întâlneam doar bărci cu pescari sau câţi-va caiacişti. Doar în vre-o două rânduri ne-am încrucişat cu câteva mici ambarcaţiuni de agrement sub pavilion german. Dar nici nave de croazieră n-am prea văzut. Marea majoritate a croazierelor pe Dunăre pornesc din Germania şi se opresc la Budapesta! Câteva saituri au oferte şi până la Belgrad. Despre Dunărea românească nu se pomeneşte nimic. Poate cu excepţia Deltei. 
   Cauza fiind lipsa aproape totală de amenajări pentru turismul nautic, dar şi lipsei de informare pentru navigaţia ambarcatiunilor mici, pe Dunăre.
   Au trecut zece ani de atunci şi am fost curios să văd dacă situaţia s-a îmbunătăţit. M-am pus în situaţia unui turist străin care ar vrea să ajungă în Deltă cu ambarcaţiunea lui.
   Aşa că m-am aşezat cu barca pe… Google şi am început să caut informaţii.
   Apoi m-am pus în situaţia unui “barcagiu” străin care vrea să descopere Dunărea românească în anul centenar 2018. Desigur nu cunoaşte limba română!

   Dacă în Serbia avem la dispoziţie peste treizeci de marine, acostamente  şi ancoraje a căror adrese pot fi aflate la orice oficiu de turism sârbesc din pliante tipărite ce e drept cele mai multe în limba sârbă (!) imediat după intrarea în zona românească a Dunării, parcă s-a tras o cortină. De remarcat că şi pe partea bulgărească situaţia este cam la fel.  "

5
Veliere / Corabia "Marița" - prima corabie sub pavilion românesc
« : Martie 27, 2019, 10:32:42 a.m. »
Buna dimineata,
Am gasit articolul de mai jos si mi s-a parut interesant, asadar postez un link si cateva cuvinte, pentru cei care, la fel ca si mine, nu au stiut despre nava respectiva:

Prima corabie sub pavilion românesc

Citat
"Anul acesta se împlinesc 185 de ani de la lansarea la apă a primei corăbii de construcţie românească “cu materialuri româneşti” şi care a navigat sub pavilion românesc. [...]  Corabia a fost construită la un şantier naval de la Giurgiu, de către armatorul Alexandru Vilara, din materiale în totalitate româneşti. Corabia avea 115 tone, două catarge şi un bompres. Tipul de corabie este controversat, unii susţinând că a fost bric, alţii că a fost goeletă. "




Intrucat sunt si radioamator, am observat ca s-a instituit si un concurs radio organizat de asociatia privata ProCW Club Romania, concurs care ofera si Diploma aniversară "CORABIA MARIŢA" . Mi se pare un eveniment de bun augur legat de istoria navigatiei in tara noastra si de veliere in particular. Iata cum arata diploma :



Anuntul legat de aceasta oportunitate se poate regasi aici .

Alte materiale publicate despre corabia Marita, am mai gasit pe urmatoarele surse:
1. Evenimentul zilei: Povestea corabiei Marița, prima navă care a navigat cu pavilionul național, în 1834
2. Adevarul: Mariţa, prima navă cu pavilion românesc. Povestea corabiei care a ajuns până la Constantinopol având culorile tricolorului dispuse orizontal
3. Litoral TV (reportaj video): Prima navă românească la apă

6
Literatura, muzica, film, arte plastice pe tematica / Beautiful Greenland
« : Decembrie 06, 2018, 09:08:06 p.m. »
1.


Beautiful Greenland:
https://youtu.be/Woj8o6W6bbs

The Beauty of Greenland in 4K:
https://www.youtube.com/watch?v=6aAhWxVMXNg

2.
POLAR EXPEDITION Sailing Team: North Norway 2017 (severní Norsko)

https://www.youtube.com/watch?v=BIw74KLKG8g

7
La Cherhana / Braconieri fara frontiere (ProTV: Romania te iubesc)
« : Noiembrie 25, 2018, 10:39:42 a.m. »
Declaratii pe camera ascunsa, urmariri pe apa, mafie in toata regula.
Cine n-a vazut emisiunea, merita s-o vada.

Personal, i-as aresta pe toti fara exceptie, iar urmatorii 25 ani si i-ar petrece finalizand inaugurarea Bucurestiului ca oras-port, reamenajarea si repopularea retelei hidrografice din tara si a Deltei Dunarii, iar cei mai afurisiti, ar executa canalul "Dunare - Marea Baltica"...
Desigur, in loc sa le dau de mancare si sa-i tin cu alocatii de stat, i-as pune la munca standard, 8 ore pe zi, ca pe orice om normal, doar ca si-ar plati astfel ziua de puscarie.
Si fiti siguri ca folosind o parte dintre ei, as construi marine corespunzatoare atat pe litoral, cat si in zonele navigabile din tara.

Visinescu ar deveni speranta lor in locul meu...  >:(




România, te iubesc: ”Braconieri fără frontiere”. Emisiunea integrală din 28 octombrie 2018

Acelasi reportaj cutremurator , pe Youtube.

Citat
Ştiaţi că aproape 90% din peştele de apă dulce de pe piaţa românească provine din import? Sau mai ştiaţi că uriaşe cantităţi din acest peşte de import provine dintr-un pescuit ilegal, în zone interzise acestei activităţi?
In Italia, în zona fluviului Po, unde s-au instalat de câţiva ani mai multe filiere de braconieri. Sunt sute de romani, cei mai mulţi din zona Deltei Dunării, din judeţul Tulcea, au emigrat şi fac ce ştiu mai bine, în apele Italiei.
Braconează masiv în micile localităţi de pe cursul apei, unde se găsesc zeci de canale amenajate pentru irigaţiile din agricultură italiană.

8
Cafenea - Discutii generale / Poze de toamna prin Romania
« : Noiembrie 16, 2018, 12:28:47 p.m. »
Saptamana asta am iesit prin tara cu sotia si m-am gandit ca ar fi bine sa-mi acord un pic de ragaz pentru cateva fotografii fara telefon mobil. Printre altele, am scos astfel de la naftalina si teleobiectivul. Am pornit la vanatoare de locuri de pescuit si de plimbat pe apa - dar m-am trezit in ... Dumbrava Minunata, descoperind veverite , pasarele si chiar o cumatra vulpe!
Vizionare placuta si toate cele bune !




















9
Pentru cine vrea si filme in care velele apar doar in marine, dar actiunea se leaga de barci de viteza:

SPEED KILLS





Detalii IMDB

Review (wavetowave.com)

Il puteti inhata de aici (1.29GB)  8)

Vizionare placuta!

10
Cafenea - Discutii generale / HIDROBOT (by SALİH ÇAKAN)
« : Noiembrie 04, 2018, 11:10:13 a.m. »
IDEI !

https://www.indiegogo.com/projects/hidrobot-a-boat-which-you-can-go-on-land-water--2#/
Citat
HIDROBOT : A BOAT WHICH YOU CAN GO ON LAND & WATER
HIDROBOT is an affordable amphibious boat for everyone which also helps you sail without help.

by SALİH ÇAKAN, YALOVA, Turkey
Co-founder : The inventor of Hidrobot. Expert on hydraulic systems. The owner of the patent. Amateur yacht captain.[/size]



Clip video 1

Reportaj aTV

Alte resurse:
https://offgridquest.com/mobility/hidrobot


11
Cafenea - Discutii generale / Marea si portul in Le Havre
« : Noiembrie 01, 2018, 12:24:34 a.m. »
Pentru ca avea in plan sa viziteze si cateva orase cu iesire la Canalul Manecii (printre care si Le Havre) si de asemenea, unele localitati de pe cursul Senei pana in Paris, am rugat-o pe Roxana sa imi trimita si poze cu tematica marina.
Stie ca imi doresc un velier, asa ca n-a scapat ocazia de a face cateva poze in marina locala, dar a tinut mortis sa ma salute avand in spate ferry-ul liniei Britanny  8)

Iata tarmul marii, portul si marina din Le Havre (ieri, 30.10.2018):

















































12
Cafenea - Discutii generale / Peisaje din Etretat (Franta)
« : Noiembrie 01, 2018, 12:17:11 a.m. »
Roxana (fiica mea) a plecat intr-o excursie in Franta, pe coasta nordica.
Iata mai jos cateva poze din Etretat (oras cu iesire la Canalul Manecii), peisaje care mi s-au parut extrem de pitoresti:




















13
De vreo 2 saptamani tot vorbeam cu Bogdan despre velierul sau, O'Day 22 MH, pe care as fi vrut sa-l vad in realitate, pentru ca din poze, mi-a placut designul. Si iata ca pe joi, primesc un SMS prin care Bogdan ma anunta ca are de gand sa faca o iesire in zona Giurgiu, invitandu-ma sa particip.

Am fost foarte bucuros ca n-aveam alte chestiuni urgente de rezolvat, asadar am raspuns "Prezent" si m-am pregatit, gandind ca voi avea de munca - speram eu, in forul meu launtric, ca va fi vant pe Dunare, macar pentru o volta - doua si astfel sa-mi mai exersez conditia fizica  8) Din pacate, vantul era in vacanta, asa ca am fost nevoiti sa motorizam, dar distractia a fost maxima.

Pentru cei care n-o cunosc, cu permisiunea lui Bogdan, o prezint pe Frieda, un frumos velier O'day 22 MH de 22' cu derivor centreboard si pescaj minim de 40cm :





Am plecat din Bucuresti sambata, pe la 7:20 AM - constatand ca eu si cu Bogdan suntem vecini de cartier  8) Ceva mai tarziu, ne opream in Giurgiu, unde ne-am intalnit cu ceilalti doi colegi, Vlad si Dan (bluewave). Am targuit cele necesare unui pranz rezonabil realizat la gratar, dupa care am ajuns la pontonul unde era acostata Frieda. Bogdan a venit insotit si de catelusa Toff, o super-simpatica si inteligenta, jucausa si prietenoasa, obisnuita din cate am constatat, cu plimbarile pe barca  ;)

Dupa incarcarea pe barca a celor necesare, Bogdan a pornit motorul iar Dan a preluat carma si ne-am indreptat spre Dunare, folosind iesirea din Canalul Plantelor. Nu erau multi pescari, iar adancimea apei varia intre 1.8 si 3.5 metri, asadar nu au existat surprize.



Odata iesiti pe fluviu, Bogdan a hotarat marirea turatiei motorului si Dan a pus prova spre insula Gostinu - destinatie in premiera pentru noi toti. Pentru mine, oricum era o premiera sa ma aflu navigand pe Dunare !

Voi reveni maine pentru continuarea povestii.
Pana atunci, puteti viziona pozele din galeria foto atasata, folosind acest link  {hosting gratuit Flickr, 1TB}
De asemenea, am creat o prezentare video pe care am incarcat-o pe Youtube:

Cu velierul Frieda spre insula Gostinu

Vizionare placuta si toate cele bune!
Cezar

14
Veliere / Veliere cu derivor mobil
« : Octombrie 11, 2018, 01:30:53 a.m. »
Salutare tuturor,

Cochetez cu ideea de a achizitiona intr-un viitor relativ apropiat (in functie de oportunitati si posibilitati) un velier pe care sa-l pot folosi pentru agrement pe unele dintre apele interne si costier pe Marea Neagra, eventual cu iesiri pana la vecinii bulgari sau transportat la remorca in alte zone.
As dori sa va solicit sprijin (in timp) pentru a putea lua cea mai buna decizie. Prin aceasta, nu inteleg exclusiv stabilirea catre un anumit model ci si factorii care pot influenta o astfel de achizitie (localizarea, vechimea si starea barcii, variantele si costurile transportului, etc.).

Am studiat topicurile de profil publicate pana acum, am citit ce s-a putut citi si am incercat sa retin ideile esentiale. Voi mentiona cateva detalii la care m-am gandit, pentru a micsora cercul alegerilor posibile.

1) Bugetul este factorul esential.  Nu am o matusa Tamara si nici rezerve puse deoparte, asadar pentru mine, solutia va fi probabil un credit. Sa zicem ca 10000 EUR ar fi maximum net posibil, bani in care trebuie sa pot cumpara barca in stare de functiune, echipata si sa pot asigura si transportul.

2) Tipul barcii
In principiu, pentru tipul de agrement pe care mi l-am propus (inclusiv pe ape interne), mi-a devenit destul de clar ca solutia cea mai buna e reprezentata de veliere care au un derivor mobil (rabatabil, retractabil, etc.). Am ochit o serie de modele pe care le voi insira mai jos, adresandu-va rugamintea ca daca cunoasteti si altele, sa le mentionati intr-un raspuns pentru care va voi ramane indatorat:

Mac Gregor 26S
Etap 23 sau Etap 22
Hunter Edge 27
Hunter 240
Imexus 28
Ventura 2300
Catalina 22
si de ce nu... autohtonul nostru Astor 70 de la Cirrus Boats ...

Sunt sigur ca mai exista si alte modele spre care as putea opta. Mentionez ca exceptand Astor 70, in cazul tuturor celorlalte modele m-am gandit la variantele SH, evident.

3) Transportul
Am exclus transportul pe trailer, odata cu orientarea spre barci cu derivor mobil. Asta inseamna ca sunt dispus sa plec cu masina pentru a aduce la remorca barca, dar ca nu exclud nici asocierea cu un coleg de echipaj cu care sa pot aduce barca pe apa, in functie de localizarea acesteia. Din pacate, serviciul nu imi permite prea multa flexibilitate, asadar pot lipsi cel mult 5 saptamani dintr-un an, ceea ce ar reprezenta un sacrificiu care s-ar resimti in sanul familiei.
O varianta intermediara ar fi ca dupa achizitionare, sa o pot lasa intr-o marina ieftina si sa revin anul urmator, asa cum au mai facut si altii. Din pacate, nu am habar daca exista astfel de sanse prin tarile din vest. Spre exemplu, am descoperit ca Port d'Arsenal din buricul Parisului ar fi moka - daca gasesti loc, dar n-am idee daca in Paris mai exista si alte marine gratuite, sau care sunt preturile pe acolo (nu am cautat amanuntit inca). Ce vreau sa spun e ca n-as exclude ca daca as gasi o barca acceptabila in Franta, sa ma duc s-o cumpar si sa incerc sa o aduc in tara in mai multe etape de navigare si eventual ulterior la remorca.
Partea care nu-mi convine intr-o astfel de situatie, e faptul ca banuiesc ca va trebui sa folosesc mai mult motorul si ca asta inseamna costuri serioase pe carburant. Citind postarile celorlalti colegi, am inteles ca pentru un delivery din Germania pana la Sulina, as putea cheltui lejer 1500 EUR doar pe carburant - ceea ce nu e deloc putin. Evident, asta depinde si de pretul barcii, asa ca mai ramane de vazut.

4) Depozitarea
Pe durata neutilizarii, il pot tine la un prieten care locuieste la 25Km de Bucuresti si are spatiu suficient, fara taxe in afara de carburantul si timpul consumate. M-am impacat cu ideea ca deocamdata, nu am o alta solutie mai ieftina!

Cam la asta m-am gandit pana acum. Sunt sigur ca am omis anumite amanunte a caror lipsa cred ca o vor sesiza colegii cu experienta si carora le voi ramane indatorat daca mi le vor semnala !

Mentionez ca intentiile mele sunt categorice, dar depind de termenul si conditiile in care voi putea sa finantez o astfel de achizitie. Totusi sunt hotarat s-o fac (repet, cat mai curand posibil sau in urmatorii ani) si de aceea voi incerca sa ma documentez cat mai bine inainte de a lua o decizie. Ceea ce vreau sa spun printre randuri, este faptul ca nu cer suport doar de dragul de a-l cere, ci chiar intentionez sa folosesc datele primite pentru a le pune in aplicare!

In speranta ca ma veti sprijini cu sfaturi si idei, recomandari asupra modelelor mai sus amintite sau asupra altora in raport cu acestea, va multumesc sincer si raman in asteptarea unor raspunsuri, care cred ca vor fi utile si multor altor colegi interesati.

7:13AM - P.S.>
Am uitat sa mai precizez cateva aspecte importante:

- voi naviga de cele mai multe ori alaturi de familie, asadar barca trebuie sa aiba o toaleta (as prefera toaleta marina, daca nu... cea chimica) si pe cat posibil, si un simulacru de dus;

- nu am precizat o lungime anume, intrucat nu sunt hotarat ce decizie sa iau in legatura cu eventuala inmatriculare; nu am sapat inca sa vad care sunt costurile aferente, v-as ramane recunoscator daca mi-ati spune (cel putin unii dintre voi) ce cheltuieli ati avut in acest sens. De asemenea, m-ar interesa daca imi puteti preciza care sunt cheltuielile aditionale obligatorii. De exemplu, din postarile lui Florio am inteles ca 1)asigurarea barcii nu e obligatorie si ca in afara de cheltuieli de mentenanta anuala obisnuita pentru o ambarcatiune + motorul aferent, alte costuri nu ar fi (atat timp cat nu o parchezi contra-cost si daca nu o tii intr-o marina, ca sa platesti costuri de cheiaj) si ... daca nu ma insel... parca a precizat undeva ca inmatricularea a fost in jur de 300 EUR cu totul (daca gresesc, imi cer scuze).
Care ar fi, de exemplu, impozitul la fisc pentru o ambarcatiune de dimensiunile unui MacGregor 26 ?

Ce-ti trece Capitania in acte? Barca+motor sau ambarcatiune de agrement? (pentru ca am inteles ca taxele sunt mult mai mari la ultima varianta). Ii poti convinge sa-ti treaca varianta mai avantajoasa, poti negocia cu ei forma respectiva? Sau e doar o chestiune de noroc?

Si ar mai fi ceva legat de inmatriculare, ce n-am inteles foarte clar: daca e sa fac o iesire in afara apelor teritoriale romanesti (de exemplu, spre bulgari), ambarcatiunea trebuie sa fie obligatoriu inmatriculata, sau nu? Oricum, legat de Dunare, atat din avizele ANR cat si de la Capitanie reiese clar ca daca nu e cel putin inregistrata, nu te poti deplasa in senalul navigabil. Avand in vedere aceste aspecte, daca ambarcatiunea nu depaseste 7m, ar fi necesar sa o inmatriculez sau nu?

- care ar fi optiunile de inmatriculare mai ieftine? Ramane Belgia sau nu? Mai sunt si alte tari?
Am vazut ca exista inmatriculari si pe Delaware /USA. Ce ma puteti sfatui? Nu vreau sa cheltuiesc inutil, daca nu e neaparat necesar.

- un alt motiv pentru care caut o ambarcatiune cu derivor mobil, e pentru ca nu imi pot permite sa platesc taxe de cheiaj si de parcare. Chiar si daca mi-as permite, nu vad rostul - tinand cont de rata (valoarea) de intrebuintare a barcii. Dupa cum am spus, pentru cate iesiri as putea sa fac cel putin deocamdata (in urmatorii ani), pot tine ansamblul pe peridoc la un amic aflat la 25Km de Bucuresti.

Multumesc inca odata pentru timpul cheltuit citirii acestui mesaj si pentru eventualele bune intentii de a ma indrepta catre o buna alegere!

Cu bine,
Cezar

Pagini: [1] 2 3