Siguranta navigatiei

Creat de MBG, August 28, 2014, 11:20:30 AM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 3 Vizitatori vizualizează acest subiect.

MBG

Uite cum promoveaza americanii regulile de siguranta pe apa:
https://www.youtube.com/watch?v=RDtF8j_wdOI
LIfe is to short to stay on the dock!

Vali

Saptamana trecuta la gura bratului Sf. Gheorghe am trecut prin 2 experiente care m-au facut sa realizez cat de putina importanta acorda lumea sigurantei pe ape. 2 intamplari care se puteau sfarsi urat s-au sfarsit totusi cu bine, datorita unora cu mai mult cap pe umeri.

Gura Sf. Gheorghe e un loc renumit pentru incidentele care implica barci, de obicei fiind implicati barcagiii amatori, nu cei "profi", precum pescarii localnici (cu toate ca li s-a mai intamplat si acestora in timp). Cele mai costisitoare sunt esuarile pe pragurile de la intrarea din mare pe brat, cum s-a intamplat in 2007 cu Buckler-ul 24 abandonat, sau cu un prieten de-al nostru care s-a pus pe uscat cu un velier mare, in 2008 parca, scapand totusi cu bine din  esuaj.
Problema pragurilor si esuarilor nu e doar a gurii Sf. Gheorghe, s-a intamplat in timp pe zone mai intinse ale litoralului nostru, cum e cazul barcii esuate si abandonate la Portita, sau a velierului esuat anii trecuti cu cursanti la bord.

Totusi, saptamana trecuta nu de esuaj a fost vorba. Am sa incerc sa povestesc, fara a face vreo referire la cineva anume, doar pentru a invata si noi din ce s-a intamplat.

Miercuri 3 septembrie a fost prima din cele 4 zile cu avertizare de vant de nord-est de 30 de noduri (57 km/h), cu rafale care depaseau serios aceasta valoare. Marea era un cazan in fierbere continua, vantul fiind deci de gradul 7-8 Beaufort.

Marti seara sosisera caiacistii din cadrul TID, dintre care cativa au campat exact la gura de varsare, pe malul stang, unde eram campati si noi. Miercuri dimineata, unii dintre acestia s-au urcat in caiace si au pornit spre mare. Noi nu ne-am facut probleme, ne-am gandit ca stiu baietii ce fac, au experienta, si stiu cat sa se intinda si cand sa se opreasca, avand in vedere starea marii.

La un moment dat, din amonte si-a facut aparitia "escadra" caiacelor participante la TID, adica majoritatea participantilor, care-si instalasera tabara in locul traditional - platoul dintre cele 2 bazine de ambarcatiuni.
Privelistea era spectaculoasa, cateva zeci de caiace brazdau Dunarea, caiacistii adunandu-se la gura fluviului pentru sarbatorirea  capatului de drum pe ape, adica a finalului traseului TID.

Ca in fiecare an cand m-am nimerit acolo odata cu ei, am mers si i-am salutat, mai ales ca aflasem ca printre ei era si Lucian Ionescu, cu care deja vorbisem la telefon cu ceva vreme inainte, ca de obicei tot despre barci.
Ajungand intre ei, am observat ca participantii romani erau foarte tensionati si ingrijorati, in ciuda celor straini, care isi faceau poze de grup, se cinsteau, chiuiau de bucurie ca au terminat cu bine traseul. Am aflat imediat ca unul din caiacistii care plecasera dimineata pe mare se rasturnase, pierduse caiacul, si curentul Dunarii il ducea spre largul marii, nimeni nemaistiind ceva de el.

La un moment dat au aparut in tromba dinspre sat o salupa cabinata a Controlului Navigatiei - un Betamax de Spat capabil maxim de clasa C, si un RIB de la Frontiera, care impreuna au plecat pe mare, in cautarea caiacistului. Caiacistii nostri erau in continuare foarte ingrijorati. Nu vreau sa ma gandesc ce era in sufletul organizatorilor, 2 oameni pe care-i admir si ii respect mult.

Cineva a incercat sa-l sune pe caiacistul rasturnat, insa telefonul acestuia suna ocupat. In acel moment ne-am spus ca poate vorbeste la telefon cu salvatorii, stiind ca mobilul lui e waterproof.
Din largul marii si-a facut aparitia Betamax-ul Controlului Navigatiei si a inaintat pe Dunare. Caiacistii care erau pe apa s-au dus spre salupa, au discutat ceva cu cei de pe salupa, dupa care au venit la mal, iar salupa a ancorat undeva pe Dunare, in amonte de pozitia noastra. Am aflat astfel ca cei de pe Betamax renuntasera la cautari, din cauza ca se temeau pentru siguranta lor proprie, avand in vedere teroarea din largul marii.

Timpul trecea foarte greu, iar lumea era din ce in ce mai ingrijorata. Se tot faceau scenarii, ne gandeam ca poate totusi vantul si valurile din nord-est il vor mai ajuta sa se apropie de tarmul de la sud de gura bratului. Problema era insa ca viteza curentului Dunarii era foarte mare (ape mari pe brat), si se stie ca acest curent se continua mult in largul marii. Din cauza asta, nu se putea nici macar presupune care ar fi fost pozitia caiacistului. Iar pe marea involburata in felul in care era atunci, vizibilitatea unui om printre valuri si gasirea lui erau cam aceeasi treaba precum proverbialul ac in carul cu fan.

Dupa o perioada de timp care ni s-a parut extrem de lunga din cauza ingrijorarii (tuturor ne disparuse buna dispozitie cu care incepusem ziua), a sosit in sfarsit vestea mult asteptata: Costin ne-a strigat din caiac "Gata, l-au gasit!" In acel moment lumea a rasuflat usurata, s-au auzit cateva chiuituri, si am inceput incet-incet sa ne recastigam buna dispozitie, si sa reincepem sa povestim de-ale noastre.

Dupa destul de multa vreme a inceput sa se vada si RIB-ul care venea de pe mare, s-a apropiat treptat, devenind din ce in ce mai vizibil, dupa care a intrat pe Dunare si s-a apropiat de pozitia noastra. Cand a ajuns in apropierea pragului Dunarii din acea zona, caiacistul salvat a debarcat, a venit la cort sa-si ia cateva chestii, dupa care RIB-ul l-a preluat sa-l duca in sat, pentru acordarea primului ajutor, verificarea starii de sanatate, inregistrarea operatiunii de salvare etc.

Interesant a fost ca, in momentul debarcarii intre oamenii care il asteptau cu sufletul la gura, caiacistul a avut puterea sa zambeasca, ceea ce ne-a asigurat ca nu e totusi intr-o stare foarte rea, si ne-a spus ca nu s-a simtit atat de rau singur in largul marii pe cat de ingrozitor s-a simtit la bordul RIB-ului, pe drumul de intoarcere. Intre timp debarcase din caiac si Costin (unul dintre organizatori), se misca in reluare pe malul Dunarii spre zona unde eram noi, vizibil marcat de ceea ce se intamplase. M-am dus la el si i-am spus "gata, s-a terminat cu bine, dar nu vreau sa ma gandesc ce e in sufletul tau". Costin sarmanul a avut putere sa-mi spuna doar "mama, ce dumada i-as da eu lu' asta acum! Sa plece pe mare cand de cateva zile sunt continuu avertizari de furtuna".

Dintre ceilalti caiacisti, au fost unii care au spus "bine ca s-a intamplat si s-a terminat asa, ca daca nu se intampla asta, cred ca eram si eu acum pe mare". Cred ca baietii au constientizat cu adevarat ce inseamna MAREA. Oricata experienta poti avea pe Dunare sau ape interioare (caiacistul respectiv facuse tot traseul TID, incepand de la Ingolstadt), asta nu inseamna ca poti iesi in siguranta pe mare cu caiacul, mai ales cand e avertizare de vant puternic si valuri.

IMHO totul s-a intamplat poate din cauza prea multor vizionari ale DVD-urilor din seria "This is the sea". Cred ca acum sunt mai multi cei care si-au dat seama de ce e in stare cu adevarat marea, iar eu oricum eram si dinainte unul dintre ei. Tata avea o vorba: cu apa nu te joci. Localnicii din Sfantu spuneau ca pe asemenea mare nu iese nimeni vreodata in larg, sub nici un motiv.

Pana la urma bine ca totul s-a terminat cu bine, am mai invatat o lectie despre ce sa evitam, mai ales cu caiacul sau cu vreo barca mica. Urmeaza mai incolo povestirea celei de-a 2-a intamplari, in care noi, cei 4 barcagii forumisti care eram acolo, am fost participanti directi, bineinteles nu ca "faptuitori", ci ca ajutor la momentul oportun.

"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

bradutzu

salutare tuturor
voi scrie aici si il rog pe Vali sa mute unde crede ca ar trebui sa fie situat subiectul asta!
Am intalnit o situatie deranjanta prin Delta, deranjanta pentru mine!
Dupa cum stiti am un papuc cu motor de 40 cp, catalogat ca fiind "vitezist" de unii si la intalnirea cu barci care merg in deplasament, lotci cu motoare mici, pneumatice, etc circuland pe canale relativ inguste se intampla un fenomen ciudat din cauza cariua am umplut o pneumatica cu apa!
Deci: mergeam pe canale si am intalnit barci care mergeau incet si in mod normal si de bun simt am redus viteza iesind din glisaj dar aici incep problemele pentru ca barcile din fata mea nu au redus viteza iar su m-am trezit mergand in spatele lor in deplasament fara a putea depasi fara sa cresc viteza ceea ce ar fi generat valuri consistente!
M-am dus pana in spatele barcii pneumatice si le-am cerut sa reduca viteza pentru a putea depasi in siguranta si primind drept raspuns niste pu..i si "trimitere pe la rude cu ceva referiri religioase" am glisat barca si i-am umplut cu apa!
Acum ce este de facut cand intalnesti astfel de situatii ptr ca nici nu poti merge dupa ei 2 ore in deplasament si daca reduci si iesi din glisaj nu poti depasi vitezele fiind comparabile!
Ce parere aveti despre asta?
Mentionez ca latimea canalului era suficienta(vreo 8 m latime), adica cel care duce de la Caraorman la Rosu prin lacul Puiu!
fenomenul se intampla si pe canale mai mari gen Caraorman, Litcov, 36, etc
toata lumea se supara pe barcile glisoare. Oare barcile care merg "incet" nu au si ei partea lor de vina?

Sa auzim numai de bine!

gvincentiu

RND-ul e clar in astfel de situații. Tot pe baza lui se fac și anchetele, penale sau nu.
Ganduri bune !

bradutzu

Crezi ca ala cu pneumatica stie ce e ala RND?
Problema este ca nemernicul ala va tipa ca unu cu o glisoare i-a umplut barca cu apa nu ca el a fost tâmpit
Si ca sa fiu si in ton cu discutiile din ultimile zile: Avea si ditamai motorul de 40 cp
Si uite asa se nasc povestile cu glisorii care scufunda pe dragutii care merg linistiti prin delta vu pneumatica
Si încă ceva, ala cu pneumatica făcea valuri mai mari ca mine care abia dk atingeam apa fiind barca goala
Sa auzim numai de bine!

Rumpi

Dupa cate stiu eu nu ar trebui sa iesi deloc din glisare ca sa depasesti. Reduci viteza sa nu treci pe lnga ei cu 80kmh dar glisezi cand depasesti, nu o scoti din glisare.

Mihaif99

#6
Ca sa raspund postului lui Vali

Cand am fost impreuna la Sfantul Gheorghe in dimineata ultimei zile, Vali a dormit pina mai tarziu, iar noi am iesit pe apa in echipaj de trei persoane : Tudor si nevasta, si eu la echea motorului. Barca era cea construita de Vali, iat  motorul, un yamaha de 40 CP in 2t. Am decis sa iesim un pic catre mare. Vant mediu, am de 20-25 km/h (poate 30 km/h tinand cont ca tind sa subestimez vantul) dinspre larg.
Vreau sa va zic ca aceasta apa la intalnirea intre Dunare si mare este foarte priculoasa. Valurile venite din larg devin foarte abrupte cand intalnesc curentul Dunarii, facad abordarea lor in diagonala destul de riscanta. Valurile erau si foarte inalte, adica atunci cand eram intre ele cu greu puteam vedea peste coama valului urmator, asta in conditiile in care stateam in picioare in barca. Apoi erau valuri secundare din toate directiile. Ce sa zic, e o zona din care vrei sa iesi cat mai repede.  Cum aveam in barca si doi pasageri, am decis sa ma intorc, pentru confortul si siguranta acestora. Era doar o iesire la plimbarica si nu voiam sa se transforme brusc intr-o aventura. Asa ca nu a fost nici o peripetie.
Barca insa s-a comportat ireprosabil, adica mult mai bine decat barca mea de AL Smokercraft Alaskan de 4.60 m. Tineti cont ca barca mea se comporta foarte bine pe apa agitata.

Pe Dunare apa era foarte calma.


Thor

Copy+Paste:    ,,Cum se naste o barca: Dimensiuni in gama barcilor de pe piata, adica un minim de 5 metri lungime pe 1,6 metri latime";  ,,Delta mea – septembrie2014: ...in atelier statea cuminte si draguta o barcuta de 4,30 m iesita din mainile braconierului si astepta, frumoasa,...";  ,,Siguranta navigatiei:  Barca era cea construita de Vali...".
Despre ce barca de 4,3 m. vorbim? Este un proiect nou? Ce am mai putea afla despre barca de 4,3 m.?

Mihaif99

Citat din: Thor din Septembrie 18, 2014, 10:38:34 PM
Copy+Paste:    ,,Cum se naste o barca: Dimensiuni in gama barcilor de pe piata, adica un minim de 5 metri lungime pe 1,6 metri latime";  ,,Delta mea – septembrie2014: ...in atelier statea cuminte si draguta o barcuta de 4,30 m iesita din mainile braconierului si astepta, frumoasa,...";  ,,Siguranta navigatiei:  Barca era cea construita de Vali...".
Despre ce barca de 4,3 m. vorbim? Este un proiect nou? Ce am mai putea afla despre barca de 4,3 m.?

Mie mi sa parut mai lunga a lu' Vali. Poate ca era chestie subiectiva, dar barca parea mai mult catre 5 m. deacat 4.30m. Poate ne lamureste constructorul, ca sa nu mai sapam prin topicul acela mult prea stufos.     

Vali

Citat din: Thor din Septembrie 18, 2014, 10:38:34 PM
Copy+Paste:    ,,Cum se naste o barca: Dimensiuni in gama barcilor de pe piata, adica un minim de 5 metri lungime pe 1,6 metri latime";  ,,Delta mea – septembrie2014: ...in atelier statea cuminte si draguta o barcuta de 4,30 m iesita din mainile braconierului si astepta, frumoasa,...";  ,,Siguranta navigatiei:  Barca era cea construita de Vali...".
Despre ce barca de 4,3 m. vorbim? Este un proiect nou? Ce am mai putea afla despre barca de 4,3 m.?

Postarea e offtopic. Amanunte la momentul potrivit, pe topicul potrivit.
Am rugamintea sa pastram discutiile la subiect, conform punctului 10 din regulamentul forumului.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

Vali

Tocmai am vorbit cu frate-miu la telefon. Era pe pasagerul de Sulina (cu 2 punti), cand au intrat in coliziune cu un cargou, din cauza cetii, in dreptul comunei Partizani. Din fericire nu s-a intamplat nimic grav, ci au ramas doar cu sperietura. Acum asteapta nava Moldova sa vina sa-i preia din Partizani. Am sa aflu mai multe cand revine acasa.

Se vede ca nu s-a invatat nimic din tragedia navei Mogosoaia de acum 25 de ani, cand la fel din cauza cetii si a radarelor nepornite au murit in jur de 300 de oameni. Sper sa se intre cat mai tare in cei care nu respecta regulile de navigatie specifice cetii, mai ales folosirea radarului.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

solpet

#12
Citat din: Vali din Decembrie 15, 2014, 03:36:36 PM
... au intrat in coliziune cu un cargou, din cauza cetii, in dreptul comunei Partizani.
________
... din cauza cetii si a radarelor nepornite au murit in jur de 300 de oameni.
Sper sa se intre cat mai tare in cei care nu respecta regulile de navigatie specifice cetii, mai ales folosirea radarului.

@Vali
bine ca a scapat fratello doar cu  o sperietura !

Un naufragiu in ape reci, chiar daca este vorba "doar" de un fluviu nu-i o gluma.
Hipotermia se poate instala extrem de repede.

1) Acum 25 de ani radare integral functionale erau cotate drept un lux la  capitolul  aplicatii civile in Blocul de Est
(adica radiolocatoare care  emit, receptioneaza si chiar detecteaza tinte, si nu doar antena se invarte asa, de decor ...
  Personal am avut experienta - inainte de 1989 - a mai multor radare (civile)  care erau doar un simulacru sau la limita utilizabilitatii)

2) In ziua de azi un radar  performant este de regula
- ieftin (la o nava pasager costurile sunt comparabile sau chiar sub a unei  elici !)

- fiabil
    ( problema serviceului frecvent  din cauza tuburilor (de emisie)  cu durata de viata limitata (tipic 300...1000 ore) a disparut,
       mai totul se bazeaza pe semiconductori  la radare de navigatie,
      exceptie facand radiolocatoarele de cercetare la distante medii si mari,
      a caror etaje finale pot genera   impulsuri (f. scurte) in exces de 10 kW si unele chiar spre 1 MW )

- are o multime de posibilitai de autodiagnoza,  defecte functionale sunt semnalate sau chiar  afisate ca text pe display
Exista deci mult mai putine motive ca o nava "serioasa" sa aiba radarul inoperativ,  fata de situatiile de acum 25 de ani

3) Starea nefunctionala a unui radar pe o nava este eveniment independent de starea radarelor de pe alte nave
    (cu exceptia starii de bruiaj activ sau pasiv , care evident ar putea afecta mai multe radiolocatoare dintr-o zona)
   Probabilitatea Pt ca nici unul dintre nave sa nu aiba radarul pornit sau functional este produsul probabilitatiii ambelor evenimente (independente) P1 respectiv P2

    Astfel chiar daca probabilitatea ca unul "sa calce pe bec" este mare - sa zicem 1/100 (sau 1%)
    probabilitatea ca din N nave , aflate in aceeasi zona si o alta nava sa fie "orb" din cauza radiolocatorului ar fi, apreciat dupa un model grosier
   Pt =  (N-1) * P1 *P2

    Luand ca baza de calcul 10 nave aflate in raza de cercetare a radarului (caci cele aflate in afara razei de cercetare/descoperire oricum nu vor fi detectate )
    si probabilitatea de 1% ca  unul inconstient sa navigheze fara radar  (mai raman semnalele acustice ! ;-)
     
    Probabilitatea evenimentului ar fi:
    (10-1) *0.01*0.01 =0.0009 sau rutunjind in sus , sansa este de  1 la 1000.

    Nici mult , nici putin, dar suficient pentru o fatalitate.
    Oricum pentru a intra in coliziune  nu-i suficient ca cei doi "sa nu se vada" , trebuie sa se si apropie la distante comparabile cu cotele proprii
    (Lmax x Bmax), dar pe un senal ingust acesta  este doar o chestiune de timp...

Oricum nu merita sa ne scufundam in sofisme si speculatii, poate  motivele coliziunii au fost altele decat de ordin tehnic
(de ex. factorul uman),
Ramane sa aflam.
.................
Off-topic;
Tocmai s-a derulat inca o etapa din procesul legat de scufundarea navei Costa Concordia
(soldat cu de 32 morti, la un pas de tarm, in apele  Mediteranei).

Sistemele tehnice au functionat perfect,
era vorba de o nava moderna, bine dotata, destinata croazierelor de lux.

Insa  capitanul (Francesco Schettino) a fost/este  un cretin.

Acum ,la  faza probatorie da vina pe echipaj...
Dupa accident a fost printre primii  care au parasit nava , lasand pasagerii si echipajul de izbeliste.

pelicanul

@Solpet si Vali

La un pasager cu doua punti si mai ales la un cargou (orice peste 300 TRB, cred) este obligatorie folosirea AIS, pe linga radar. Deci respectivii comandanti si/sau piloti trebuiau sa se "vada" pe display "cu nume si prenume" Apoi, o chemare pe VHF ar fi trebuit sa rezolve problema. Probabil insa ca acel cargou era turc! :)

ss