Dicționar... pentru profani!

Creat de NessyRO, Aprilie 03, 2015, 10:22:56 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

NessyRO

Am constatat că, de multe ori, nu gasesc explicația pentru unii termeni utilizați pe forum. Nu m-am "agitat" prea tare deoarece un forum se adresează unei categorii de oameni cu o pasiune comună dar cu nivel de pregătire/expertiză diferit, deci...
Oricum, nu cred că este prea rău dacă există un topic în care să punem explicații/definiții pentru diferiți termeni, de dorit într-un limbaj cât mai accesibil.
P.S. Cred că nu va fi nicio supărare și că nu încălcăm niciun drept de autor dacă postăm pe lângă explicații și sursa lor. deoarece "de la Neculce 'ncoace, cărțile din cărți se face" și că "The only way to increase..." cum zice cineva pe aici.
Imagination is more important than knowledge. Knowledge is limited. Imagination encircles the world. - A. Einstein

NessyRO

Și așa cum este normal, fac eu prima postare referitoare la pasul elicei (mulțumesc prietenului EURONAVAL de pe FB!)

CE REPREZINTĂ PASUL ELICEI (PITCH) ?

   Pitch-ul, sau pasul elicei unei ambarcațiuni cu motor, reprezintă distanța teoretică pe care o parcurge o elice la o rotație completâ.
Explicații:
- Pitch = Pas
- 1 inch = 2.54 cm


   De regulă, pasul este inscripționat pe elice fiind marcat în al doilea grup de cifre, primul reprezentând diametrul. Teoretic barca dumneavoastră ar trebui să se deplaseze exact pe distanța pe care o reprezintă pasul elicei în cazul în care nu există fenomenul de patinare (slippage, slip), însă în realitate această distanță este influențată de o serie de factori cum ar fi:
- tipul ambarcațiunii;
- forma chilei;
- poziția în care este montat motorul;
- marca, modelul și puterea motorului;
- greutatea bărcii la un moment dat (forțe inerțiale);
- tipul de apă pe care se efectuază deplasarea;
- elevația, etc.
   Toți acești factori, influențează fenomenul de patinare (slippage), pe care îl vom descrie, pe scurt, în cele ce urmează.
   Patinarea reprezintă diferența dintre distanța teoretică pe care o parcurge elicea la o rotație completă și cea reală. Să luăm drept exemplu o elice cu pas de 21; aceasta, teoretic, se va deplasa la fiecare rotație completă cu 21 de inch, însă, în realitate, distanța parcursă de ambarcațiune va fi mai mică. Amploarea fenomenului de patinare diferă de la o ambarcațiune la alta și, în general, se situează între 5 și 25 % din viteza teoretică, dar ea poate fi chiar mai mare la anumite tipuri de ambarcațiuni.
Imagination is more important than knowledge. Knowledge is limited. Imagination encircles the world. - A. Einstein

NessyRO

... și o continuare cu considerații privind elicele cu 3 ori 4 pale (mulțumiri aceluiași prieten EURONAVAL!)

DIFERENȚE ÎNTRE ELICELE CU 3 ȘI CELE CU 4 PALE

   Elicele motoarelor de barcă cu 3 sau 4 pale pot fi confecționate din aluminiu, oțel inox sau materiale compozite.
   De obicei, o elice cu 3 pale, la același pas, oferă o viteză maximă superioară unei elice cu 4 pale, indiferent că este vorba despre un motor outboard. În schimb, o ambarcațiune al cărei motor este echipat cu o elice cu 4 pale va fi mai manevrabilă, mai ușor de scos în glisaj, iar rezervorul va rămâne mai mult timp plin deoarece motoarele echipate cu elice cu 4 pale pot consuma mai puțin carburant.
   Pentru practicarea sporturilor nautice sau pentru bărcile utilitare se recomandă a se folosi o elice cu 4 pale datorită considerațiilor enumerate mai sus. La o turație medie, la viteza de croazieră, putem aprecia că o elice cu 4 pale este mai potrivită decât o elice cu 3 pale, însă nu toate modelele de ambarcațiuni sau toate mărcile și tipurile de motoare sunt făcute sau potrivite pentru a putea folosi o elice cu 4 pale.
   Este bine să testăm mai întâi o elice cu 3 pale (cu un pas corespunzător) și apoi să încercăm dacă putem obține performanțe superioare cu o elice cu 4 pale.
   Regula este ca atunci când schimbăm o elice cu 3 pale cu una cu 4 pale să reducem pitch-ul cu un inch (ex.: pas 21 cu 3 pale în pas 19 cu 4 pale).

Caracteristici generale elice cu 3 pale:
- viteză maximă superioară;
- performanță de top;
- cost inferior celor cu 4 pale;
- vibrație mai mare fața de 4 pale;
- pas mai mare decât cea cu 4 pale;
- potrivită în ape cu multă vegetație.

Caracteristici generale elice cu 4 pale:
- viteză medie superioară;
- intrare în glisare mai rapidă a ambarcațiunii;
- aptă pentru tracțiune ridicată;
- manevrabilitate ridicată;
- reduce fenomenul de ventilație/cavitație;
- economie de combustibil.
Imagination is more important than knowledge. Knowledge is limited. Imagination encircles the world. - A. Einstein

ionitzady

ma bucura ce vad aici , dar daca am inteles bine la o elice de 14 inch la o rotatie face cam 35 cm iar la o rot de 3000/ min avem o viteza cam de 60 km/h si cu un yamy 25 hp 3 cilindrii 2 timpi mai mult de 40 km/h nu am auzit , daca adaugam derapaj 25% ajungem la 45 km/h .
intrebarea este am inteles bine ? am facut calculul corect ?

pelicanul

De la 40 km/h, daca adaugi derapaj 25% ajungi la 50 km/h.

Insa problema nu e chiar asa simpla, conteaza greutatea si tipul barcii raportate la puterea motorului si viteza pe care vrei sa o atingi.
Uite aici un site interesant: http://www.vicprop.com/calculator.htm La "prop size calculators" ai doua optiuni, "displacement" si "planning". Bagi acolo caracteristicile barcii si obtii niste rezultate.
M-am jucat si eu cu cifrele, asa, de curiozitate. Am pus "gearbox ratio" 1:1 si un singur rulment intre motor si elice (e minim acceptat) si pentru un motor de 25 CP am obtinut 23,9 CP la elice.
Cu acest motor se obtin 30 noduri (56 km/h) cu o barca de maxim 300 kg (600 lbs) greutate totala, conform calculelor.
Daca barca e mai grea, viteza va fi mai mica, pentru ca elicea nu va functiona in parametri ideali. Deci probabil 40 km/h observati in practica au fost cu o barca ceva mai grea.


NessyRO

@ionitzady   Fără îndoială că ai calculat corect.
Acum: s-ar putea să fiu chiar mult mai profan decât tine cu privire la subiect dar mă gândesc că toate datele postate de mine sunt pentru un calcul teoretic. Când vorbim de teorii și teorie, facem referință la un sistem conservativ de forțe, un sistem ideal, fără pierderi, frecări, imperfecțiuni constructive și în care proprietățile fluidelor de lucru sunt cele stabilite prin convenție. În lumea reală acest lucru nu se întâmplă și numai rareori poți întâlni condițiile teoretice. Pentru acest motiv s-au inventant constantele/tabelele de corecție, obținute din experimente practice. Probabil că dacă studiem un manual adevărat o să găsim formule complexe din care rezultă rezultate reale. Dar ca bază teoretică de calcul și pentru profani, cred că merge.
Imagination is more important than knowledge. Knowledge is limited. Imagination encircles the world. - A. Einstein

ionitzady

Nu vreu sa poluez topicul , dar limbricii nu m-au lasat impasibil la informatii si involuntar am scos porumbei pe tastatura. Ma bucur ca am calculat corect , barca este usoara de glisaj si are cam 300  cu mine la bord.  Deci asta e .  Multumesc pt informatie.

pelicanul

http://navathome.com/terms/f.aspx
Dictionar pentru profani, dar in engleza. Bun de accesat online la nevoie.