Elada: valuri si vant

[Florio]

Povestiri de iarnă, despre vremuri de vară.
Aşa e datul: vara ne plimbăm cât putem, de povestit avem timp când barca se odihneşte iar noi facem planuri pentru noul sezon.
Anul 2015, fiind pentru mine sezon de dat pe apă până în miez de decembrie (Dunăre, caiac, cort şi foc de tabăra ) am găsit acest timp de poveşti tocmai acum, după o altă ieşire printre sloiuri.
Una peste alta, reveria Greciei de astă vară, mă face să depăn câteva impresii şi informaţii care pot fi utile şi pentru voi, într-un jurnal de călătorie fără pretenţii literare, ca de obicei.
Planul a fost generat de reuşita fără echivoc a croazierei bulgăreşti din vara lui 2014, când lunga călătorie a umplut de bucurie 7 suflete legănate pe două bărci similare.
La întoarcere, Cristi(ZZ) exalta stârnind un iureş de idei, învârtind Google Earth pe toate părţile, înghiţind mile peste mile în trasee ce vizau puzderie de insule . Era şi firesc, dat fiind faptul că prima lor călătoriecu barca a comportat aşa un succes încât după final, întreaga familie abia aştepta să se îmbarce din nou .
Aşa ne-am petrecut iarna, căldura din casă fiind nimic faţă de focul din imaginaţie.
Eu unul, ceva mai temperat, am vrut să începem călătoria cu nordul marii Egee. Apoi, văzând şi făcând: timpul va dicta cât de mult şi unde vom ajunge. O idee era călătoria înspre sud, Samothraki, Lemnos, Agios Eftratios...etc... urmând să lăsăm bărcile acolo, să ne întoarcem în ţară şi să reluăm călătoria după 2-3 săptămâni.
În principiu, minunat. În realitate greu de îndeplinit; am făcut astfel de călătorii în Egee şi sunt obositoare pentru familie. Noi, băieţii, înnebunim când simţim vela cum ne zboară pe val, am fi în stare să îndurăm orice . Dar fetele sunt mai delicate.

Ei, cu planul făcut, am intrat în febra pregătirilor bărcii. Barca e ca o fată mare, pregătită de măritiş. Întotdeauna frumoasă şi gata de acţiune, niciodată complet pregătită .
Ştiu asta demult, aşa că privesc relaxat totul: tehnic am două pagini scrise mărunt, de lucrări şi accesorizari. Practic, n-am făcut nimic din toate astea, însă m-a tras inima tot către confortul la bord. Am conceput un raft-bibliotecă (foarte necesar, zău !) şi un dulăpior de haine, în care să poată sta frumos, pe umeraşe, cămăşile, pantalonii, rochiile, fără să se şifoneze. O să râdeti în pumni de treaba cu dulapul, dar eu nu fac stand-up comedy degeaba. Experienţa spune că după 4 zile de locuit la bord, hainele vor fi creţe că hârtia creponată. Şi dacă skipperul nu ţine mult la eticheta, d-na căpitan are reguli stricte . Oricum, e frumos când vizitezi un oraş-port, să nu arăţi ca ieşit din maşina de spălat.
Am lucrat la barcă exact două zile, timp în care am confecţionat şi lăcuit dulăpiorul şi biblioteca. Spun ambele denumiri cu amuzament, fiindcă nici biblioteca nu e o bibliotecă, nici dulapul nu e un dulap.
Capodopera a fost o masă mare, de cockpit, la care să avem loc toţi 7.
E adevărat că nu-mi funcţiona chart plotter-ul, nu-mi făcusem ingineriile proiectate la lazy jack's, lumina de ancoră încă nu era cuplată, alte etc-uri trenau în incertitudine.
Dar ce contează, când plecarea suna din sirene ? Buluc la maşină! Bani avem? Acte avem? Ăsta-i esenţialul! Hai la drum !





Plecarea e că întotdeauna, ca o plonjare în ape necunoscute. Bucuria are undeva, un dram din teama de necunoscut. Drumul e lung, barca e grea, destinaţia e departe iar locul de lansare (rampa) e cumva bănuit, din imagini Google Earth. Adică e un fel de "blind-date" .
Am ales cel mai scurt traseu, care pare ca o linie aproape dreaptă, pornind din Bucureşti şi atingând la final ţărmul mării Egee, în Makri, lângă Alexandropolis.
Am să explic şi de ce. Bărcile noastre au marele avantaj al transportabilitatii. Ar fi o prostie să nu îl folosim. Exemplu: ca să petrec două săptămâni în Egee, aş face o săptămâna pe mare până acolo, două săptămâni Egee, apoiîncă o săptămâna pe mare, parcurgând drumul înapoi. Cu eforturi şi cheltuieli mari, fiindcă la întoarcere avem şi vântul şi curenţii, potrivnici. Aşadar pentru două săptămâni de navigaţie în Egee, cheltuieşti ca timp, o luna.
În schimbul acestei variante istovitoare şi cronofage, am dus barca pe ţărmul grecesc în câteva ore ( pe GPS 7 ore, în realitate, cu pauze, 10 ore).








Tot acest traseu, deloc monoton, a fost preponderent prin munte. La un moment dat am şi uimit cetăţenii unui mic orăşel, tractând ditamai barca, ce rădea pe sus frunzişul copacilor, în trecere. Într-un sătuc de vârf de munte, oamenii căscau gura după noi, sideraţi .
Vama grecească se află pe viaductul de la Makaza, deloc aglomerată. Barca mare a stârnit curiozitatea vameşilor, nu răi, dar nici foarte amabili. Cu un control destul de strict şi nişte întrebări care se doreau incomode, ne-au lăsat să plecăm.



Fără să ştim, am avut alt traseu decât prietenii noştri. Noi am trecut prin Stara Zagora, ei prin altfel de Zagora trăind şi o emoţie cu prea apropiata vama turcească.

Tehnica unui simplu telefon mobil, m-a dus aţă către punctul de destinaţie, unde am avut surpriza să întru într-un sătuc cu vreo 50 de case (din ce zăream eu) , nişte străduţe înguste-înguste, că două maşini adesea nu puteautrece una pe lângă cealaltă, un centru cu două magazinaşe, câteva terase şi o farmacie.
Makri .
Relaxat, deşi situaţia cerea o răpăială de tobe pe fundal, am condus pe meandrele micilor uliţe, ştiind că o greşeală de drum m-ar putea prinde ca într-o capcană: n-aş mai fi putut întoarce "atelajul" în aşa locuri înguste.
Cu toate acestea parcursul sinuos a curs lin, în pantă, până la intrarea în port. Nu-mi venea să cred !!! Totul era exact aşa cum bănuiam, n-am oprit nici măcar pentru două secunde. Virajul spre dreapta intrării m-a dus pânăla capătul portului, unde într-adevăr, pata gri din Google pe care o bănuiam a fi o rampă de lansare, era chiar o rampă de lansare . Dar nu una micuţa că în Tomis, ci una largă, unde puteai lansa şi 3 bărci în acelaşi timp.
Acela a fost momentul în care zâmbetul larg de pe figura mea, s-a deschis odată cu relaxarea întregului corp. Eram la destinaţie

[Florio]

Fiind pe un site plin de mestesugari in barci, detaliez putin din placerile pregatirii barcii.
Inaintea plecarii, am intins un weekend intreg scule peste scule si m-am jucat cu ele, cam ca in melodia lui Margineanu, putin schimbat :
"Si bricolai in fundu' curtii "







O parte din rezultat, pus in opera, arata cam asa :



In raftul pentru carti, alaturi de jurnalul de bord si alte carticele utile navigatiei, luasem lecturile inca neterminate : Spre sud tot mai departe-Puiu Olteanu si De la Giurgiu la Venetia- Lucian Ionescu.
Imagini cu masa mare din cockpit, ceva mai tarziu, cand o sa fie plina si o sa fim toti 7 in jurul ei, cu ochii sticlind

[cristizz]

Anul 2014 a fost pentru noi unul al marilor decizii.
Croaziera Bulgareasca ne-a deschis perspective doar banuite pana atunci, incitandu-ne sa planuim noi aventuri pe ape. De asemenea, a consolidat o amicitie, transformand-o in prietenie adevarata care s-a extins asupra familiilor noastre, in intreg.
Asa ca, dincolo de placerea de a petrece impreuna o parte din timpul liber si ca rezultat al profesiilor fiecaruia, care au numitor comun domeniul de aplicare, am hotarat sa incepem impreuna o activitate care sa ne puna mai bine in valoare abilitatile. Desele intalniri de lucru alunecau insa inevitabil in discutii pe teme nautice, planuri de imbunatatire a ambarcatiunilor sau planuri pentru o viitoare escapada de vara.
Dupa litoralul romano-bulgar, Grecia aparea firesc ca urmatorul obiectiv. Apele, peisajul, mancarea, povestile ... toate acestea ne stimulau imaginatia, mai ales in dorinta noastra de a oferi familiilor ceva complementar velismului, pentru a le mentine treaz interesul.
Discutiile despre punctul din Grecia pe care ar trebui sa-l abordam au oscilat, intr-un final alegand Samothraki ca fiind cea mai rationala destinatie in raport cu factorii de familie, fiindu-ne laudata de mai toti cei care au fost aici. Mai tarziu alegerea a fost confirmata si de lipsa de timp din efervescenta proiectului de afaceri in care ne lansasem.
Am planuit sa lansam barcile intr-un mic sat pescaresc, Makri, banuind ca e mai usor de gestionat totul decat intr-un port mare unde lucrurile ar putea fi mai stricte, cum este Alexandroupoli.
Odata stabilita destinatia, urmatorul pas a fost sa imi pregatesc barca. Singura operatiune pe care am facut-o in timp util a fost curatarea antivegetativei prin sablare. Restul tratamentului, ca si alte lucrari de pe lista, au ramas de facut pe ultima suta de metri. Asa ca in saptamana plecarii eu nu aveam barca gata iar proiectul pe care il dezvoltam ne tinea legati. Starea de nervi aproape ca atinsese paroxismul. Printre altele nu aveam roata de rezerva la peridoc, nu functiona statia VHF iar asiguratorii din Romanica nu au fost in stare sa imi faca asigurarile obligatorii (teoretic) pentru apele grecesti.
Am discutat cu Florin si am stabilit ca ei sa plece, noi urmandu-i a doua zi cel mai devreme.
In ziua in care ei erau pe drum am reusit sa cumpar un cauciuc pentru peridoc (macar atat daca nu roata completa) si am gasit pe net un asigurator grec cu birou si in Alexandroupoli la care putam plati asigurarile barcii numai pentru 1 luna, 60 Euro, fata de aprox. 500 Euro la Pantaenius (cu reducere 40%). E adevarat, aceasta din urma era pentru 1 an, dar eu nu stau pe apa atat, nu avea justificare.
Dimineata pe la 5 eram cu bagajele incarcate si barca la remorca, parasind Snagovul. Am facut centura si am ajuns destul de repede la Giurgiu unde am facut plinul atat cu motorina la masina dar si cele 2 rezervoare cu benzina ale barcii. Am asteptat la pod numai 10-15 min si am trecut in Bg.
Drumul ales se pare ca nu a coincis cu cel facut de Florin, noi trecand prin Veliko Tarnovo – Nova Zagora – Svilengrad - - Ormenia – Didimoticho – Makri.
https://goo.gl/maps/vxfLenAADTM2
Nu a fost greu, numai o portiune printr-o localitate (nu-mi amintesc numele) a fost Drumul Oaselor, cam 5 km, dar cu atentie si rabdare am trecut fara probleme. La Svilengrad trebuia sa intru cativa km pe autostrada A4, dar intelegand gresit indicatia unui amic care cunoaste traseul (indicatie care nu corespundea cu cea a GPS-ului) m-am trezit in granita la turci. Jur, daca nu m-ar fi asteptat Florin in Makri ca ma duceam la Marmara, dar, am intors in vama si am regasit traseul corect.
In Vama la bulgari am fost intrebat daca pot sa se uite in barca. Am urcat iute, am deschis-o si l-am invitat pe vames sa intre, dar sa se descalte. A ras si a renuntat. Grecul nici nu a vrut sa iasa din ghereta. Era usor dupa pranz ... am ales si noi o ora complet nepotrivita.
Undeva dupa Alexandroupoli, pe o culme a drumului, soarele ne-a lasat sa vedem in mijlocul marii majestuasa insula Samothraki – le-am aratat-o fericit si fetelor, acolo urma sa ajungem zilele urmatoare.
Drumul la greci a fost foarte bun si am ajuns in Makri destul de repede. Cum lumea se trezise dupa somnul de dupa-amiaza, stradutele inguste erau animate iar specialistii locali in soferie au tinut cu tot dinadinsul sa ne arate priceperea si bunul lor simt. Nu a tinut nimeni cont de gabaritul nostru, inghesuindu-ne si intr-un final ajungand blocati cu toti. Au inceput sa vocifereze intr-o limba din care nu am inteles nimic, facand semne catre noi dar si intre ei. Deja eram intr-o stare destul de zen, zambind si spunandu-le politicos de rudele apropiate, lasandu-i sa se organizeze, ca doar ei erau specialistii. Cred insa ca zicerile lor m-au ajuns si  pe mine, ca in urmatorii 10 m am sfasiat cauciucul dreapta al peridocului. Va dati seama ca nu puteam lasa barca acolo blocand toata localitatea, asa ca am luat-o la vale pe janta 2 km pana in port. Am mers foarte incet ca sa nu stric janta – despre cauciuc nu aveam grija, era deja compromis.
Am intrat in micul port pescaresc, unde gasca lui Florin ne astepta vesela.

[Dbr]

Ce faceti? Nu mai scrieti? Nu lasati asa...ca vreau sa va calc pe urme

[gvincentiu]

Si eu sunt ochi si urechi: spune-ne despre ce te-au intrebat in vama, ce acte cer referitoare la ambarcatiune gracii si bulgarii, costurile lanarii la apa, ale cheiajului, ce documente lasi la capitania portului, politia de frontiera greaca, vize (daca trebuie, caci de acolo poti pleca in TR) etc.

[Florio]

Ce faceti? Nu mai scrieti? Nu lasati asa...ca vreau sa va calc pe urme

Rabdare, rabdare, dupa cum spunea si tanara care incerca sa-si faca o bucurie cu o banana prea coapta. Spun tot, dar nu tot odata

[Florio]

Si eu sunt ochi si urechi: spune-ne despre ce te-au intrebat in vama, ce acte cer referitoare la ambarcatiune gracii si bulgarii, costurile lanarii la apa, ale cheiajului, ce documente lasi la capitania portului, politia de frontiera greaca, vize (daca trebuie, caci de acolo poti pleca in TR) etc.

Vincentiu, bulgarii nu m-au cautat de nimic, am trecut usor si rapid. Am dat doar buletine sau pasapoarte.

La greci am prezentat in afara de actele noastre:
-carnetul ambarcatiunii, care arata unde e inmatriculata, ce e, cum e.
-Actele peridocului din care sa vada masa maxim autorizata, bla, bla
-Actele masinii, fiindca au dorit sa vada cat are voie sa tracteze

Apoi n-au fost multumiti si au intrebat cat are greutate barca. Am spus ca mai am cartea tehnica de la fabricant, inspectia periodica si permisul de navigatie al ambarcatiunii, din care sa-si extraga tot ce doresc.
Ofiterul nu parea prea multumit, insa dupa parcurgerea partiala a restului  documentelor, a renuntat si ne-a deschis calea.
Probabil marimea barcii, destul de impresionanta comparativ cu gheretele lor, il facuse banuitor.

Acum, despre celelalte intrebari:-
-costurile lansarii la apa, = zero
-costurile cheiajului, = zero
-ce documente lasi la capitania portului, =zero barat
-politia de frontiera greaca, vize (daca trebuie, caci de acolo poti pleca in TR) etc.- Aici discutie e putin mai lunga, o voi povesti maine, la capitolul destinat .
In principiu faci:
1)intrarea in apele grecesti platind o taxa pe care a platit-o prietenul meu (DEKPA)
2) Asigurarea cu cele trei valente conform legii ( asigurare accident barca, asigurare accident persoane, asigurare poluare ) 51 euro pentru tipul nostru de barca.

[Florio]

MAKRI

Linişte, calm, toropeală, soare orbitor.
Portul, de mărimea şi orientarea Tomisului, îşi legăna bărcile aliniate de-a lungul unui cheu perimetral, cu locuri numerotate, posturi de apă şi curent, ca într-o marina modernă.
Nici un catarg ! Doar bărci cu motor, mai simple, mai dichisite, până şi câteva motor-yacht-uri mici. Zona de nord-est, ceamai protejată, aduna bărcile pescăreşti în faţa unei cherhanale cu aspect clasic, prăfuit, pitoreasca improvizaţie şi sărăciea pescarului fiind amprenta generală. Câteva movile de plase la soare, un umbrar cu antice pânze de păianjen prefuite...
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Pentru un ochi atent, este destul de clar că aici este miezul aşezării portuare, nucleul din care s-a dezvoltat în ceea ce a devenit astăzi. Curios e că deşi portul arată modern, acest nucleu a rămas neschimbat, ca în versurile de mai sus.














Localitatea e cocoţată pe un picior de deal, care-şi lasă domol o coasta stâncoasă, în mare. Curios din fire la vederea unui asemenea port într-un fund de lume, am căutat şi găsit, imaginea anilor anteriori. Şi n-am greşit în aprecieri . Portul era un vechi refugiu al bărcilor pescăreşti, pe locul actualei cherhanale. Desigur, extinderea de bun augur şi amenajareamodernă a întregului bazin portuar, s-a făcut într-un hei-rup cu bănuţi europeni . Bravo lor! E ca şi cum aş vedea la Vadu şi2 Mai, amenajate câte o marina de mărimea Tomisului.


Vechiul port





Intraţi în port, am ieşit toţi 4 din maşină, cu gesturi de pisici matinale: ne-am întins trupurile, ne-am destins nervii, amcăscat gura minunaţi de locul perfect ales . Nici un văluleţ nu încreţea apa, nici un fir de vânt nu părea să bată.
Ştiţi sentimentul pescarului ajuns la baltă? Intră într-o febrilă pregătire, cât mai grăbit să nu piardă minutele până cândundiţele ajung toate la apă. La fel şi eu, dintr-o rotire de ochi am fixat locul de lansare, locul de cheiaj, locul de parcare maşină şi peridoc. Şi nemaipierzând o clipă, am făcut cunoştinţă bărcii, cu Marea Egee . De bun augur.
Dat fiind faptul că locurile dispuneau de mooring şi erau numerotate, am considerat firesc să acostez la cheul digului de larg. Apoi, odată parcate maşina şi peridocul, am putut duce familia "acasă", în barcă. În sfârşit, sentimentul acela cald,dat de viată la bordul garsonierei noastre pe apă .



Şi pentru că ne-a mai venit inima la loc, am folosit restul zilei pentru a face cunoştinţă cu împrejurimile. Ţărmurile,facilităţile, plaja, terasele şi, foarte important, locurile de aprovizionare. Ca atunci când vor veni şi prietenii noştri,să aibă totul pregătit.
Către Makri aveam de urcat acea coasta abruptă şi, odată ajunşi acolo, am găsit cele două magazinaşe tip "minimarket" bine garnisite cu cele trebuincioase. La preţuri, ca la noi. Restul zilei a trecut cu astfel de îndeletniciri, seara ne-am bucuratşi de o bălăceală la plaja de alături, totuşi ceva părea să nu fie în regulă.
Vântul se ridicase. Digul de larg începea să fie spălat în lung, de nişte valuri intrate pe gura portului, care tot creşteau,promiţând o noapte albă. Păi e bine? Nu e bine. O privire de ansamblu e suficientă pentru a descoperi cel mai protejat locaccesibil: imediat în spatele intrării, în capătul digului transversal, cum s-ar spune "după uşă" . Acolo, între ultimul cheiaj cu mooring şi monolitul de beton al capătului de dig, părea să fie un loc aşa, cât barca mea. Nenumerotat, nefolosit, deci inexistent.
Hai la treabă! Neavând mooring am lăsat ancora şi barca a intrat la fix cu pupa spre cheu. Mare grijă, monolitul de beton cucare ne învecinăm, are un pinten imediat sub nivelul apei! Sa nu facem buba!
După ajustarea tensiunilor în parâme şi ancoră, treaba fiind făcută, am putut încheia ziua aşa cum trebuie: în bucuria legănată a vacanţei abia începute .

[Florio]

Nimic fără jertfă.

De la Manole încoace, ştim că nimic bun nu se face, fără să curgă sânge. Cu toate astea, suntem obişnuiţi să luăm totul în glumă, altfel n-ar fi apărut şi un banc pe această tema:
Ana: -Manole , ce faci aici ?
Manole: - Uite, făceam un zid. Te bagi ?


Aşadar, prima zi de vacanţă debutează cu puţină jertfă, pe altarul bunului curs al lucrurilor. Universul mă privea condescendent şi îmi pregătea o vacanţă pe cinste. Doar că trebuia să plătesc pentru asta

Cheul din beton, era înalt. Se ridica cu cam 1,3-1,4m deasupra punţii din spate a bărcii. Dar n-a fost nici o problema, la zecile de drumuri pe care le-am făcut din barcă pe cheu şi invers, am păşit sus pe carcasa motorului, apoi cu un salt, sus pe cheu. Arborada nefiind încă ridicată, trecerea mea se făcea pe sub catargul culcat încă oblic peste barcă, depăşind cu 1m lungimea bărcii la pupa.
Priveam Egeea cum îşi sclipea albastrul turcoaz şi întrezăream că vom avea o frumuseţe de zi, cu o frumuseţe de vânt ! Păi nu de aia venisem? Iar vântul creştea, cu el creşteau şi valurile; în port începuse o rumoare între bărci, un dans ciudat, dat de ţeserea necontrolată a undelor ce se reflectau din pontoane, pe toate direcţiile.
Dar nu ţineam seama la prostii, urcam şi coboram în dese drumuri cheu-barcă şi invers, pregătind parâme, balansine, elemente de arboradă. Pe nesimţite, amplitudinea valurilor în bazinul portuar, ridica şi cobora bărcile cu vreo jumătate de metru. N-am ştiut-o dat am aflat-o curând .
Făcând saltul pe cheu, simt o lovitură în creştet urmată de o senzaţie ca o arsură.
De sus, venise catargul, la întâlnire cu ţeasta mea. La mărul catargului, am piesa care ţine toate elementele de acolo, inclusiv prinderea de strai pupa. Aceea se termină în două table groase de inox, orientate cu muchea în jos.
-M-am tăiat! gândesc. Şi iau mâna pe care o dusesem instinctiv la lovitură, întrebând-o pe Tania:
-Cum este, m-a tăiat, nu ?
Tania exclamă cu o privire oripilată, care îi fugea într-o parte, de parcă nu avea puterea să vadă aşa ceva:
-Doamne, în ce hal te-a tăiat !!
-Cât e de mare tăietura? întreb eu ca să apreciez dacă îi dau un spirt şi mă întorc la treburile mele, sau e de cusut.
-E cam atât... Face Tania un semn din degete, arătând vreo 3 centimetri. Dar ochii îi tot fugeau într-o parte.
-Ei, zic... nu-i aşa de grav dacă e numai atât de lungă.
- Nu ! Atât e de lată, atât s-a deschis! De lungă e cam atât! Şi face un semn cam de zece centimetri.
Hopaa... se schimbă treaba. Va trebui să mă coasă cineva, gândesc eu.

Dialogul asta a durat nu mai mult de 4-5 secunde, timp în care i-am cerut şi un prosop, să nu mai stau cu mâna pe rana. Tania, delicată că toate fetele, îmi întinde un rotund de vată, din cele de demachiat .
-Nu e bun dragă, da-mi un prosop mare, că o să curgă sânge.

Ei, serios? Imediat ce am spus asta, de sub mâna mea s-a eliberat cel invocat, de parcă dădusem un semnal, spusesem o parolă, ceva. Jumătatea stânga de faţă mi s-a umplut de sânge, a început să-mi picure peste sprâncene, pe obraz şi din barbă. A venit şi prosopul, am pornit robinetul aflat pe cheu lângă mine şi în timp ce mi-am trecut mâna peste ochi să pot vedea, o zăresc pe Maria încremenită, cu ochii la mine. Şi îi zic pe un ton foarte relaxat:
-Nu e grav draga mea, aşa se întâmplă dacă te loveşti la cap. Curge mult sânge, din orice zgârietură.
-Daaaa? zice ea cu bărbia tremurînd...
-Sigur că da. Ia să vezi cum se opreşte imediat.
Şi tot că la un semn, s-a liniştit copilul. Ba a mai început să pună şi întrebări, să discute, eheei...(adulţii iubesc întrebările copiilor, se prăpădesc după ele. Dacă ar putea fugi, ar fugi aprig )

Ca să nu mai lungesc vorba, iau cheile maşinii şi plec să caut un centru medical. Fetele solidare vin cu mine, Cosmin rămâne la barcă, strategic.
Pe cine să întreb, pe o autoritate, nu ? Şi merg spre căsuţa albă cu ferestre şi cerdac albastre, ce adăpostea poliţia portuară. În cerdac, pe un scaun cu spătar înalt, trona autoritatea : un bătrânel în haina verde, toropit de căldură şi de nişte aburi bahici bine conturaţi . Aproape rangă  .
-Hello, do you know where can I find a hospital ? articulez eu demn, cu un prosop somoiogit ţinut cu mâna-n creştet
-Hoaa? zice Bachus.
- A hospital or a medical center, something. I have an injury.
-Hoaaa??! repetă doct, autoritatea portuară.
Acum mă scuzaţi, eu sunt ceauşel din generaţia aia de mulţi şi mărunţi. Mă orientez rapid în diverse circumstanţe. Intuiesc simplu, că dacă Bachus nu ştie engleză, poate ştie română, că România-i mai aproape decât Anglia.
-Ia zi nene, unde găsesc un doctor? Un spital, ceva?
Gata, găsisem Iarba Fiarelor
-Doctor?! Spital?! Alexandropolis! zice flăcăul tomnatic întinzând mâna cu degetul acuzator, către est.
-Dar aici în Makri nu e doctor?
De Makri n-avea omul habar, mă tot îndrepta către Alexandropolis, dar la insistenţa mea a blogodorit ceva gen " paralachis, parascachis, Makri, doctor" şi mi-a făcut nişte semne.
M-am bucurat încă o dată că am cutia automată la maşină, c-am putut să ţin prosopu-n cap tot drumul. Autoritatea mă îndrumase de fapt la o farmacie, în Makri nu există nici un serviciu medical. Dar la 4 km înspre Alexandropolis, pe deal, în toată splendoarea, a apărut un ditamai complexul medical de ziceai că-i Spitalul Central Universitar.
Pe repede înainte am găsit sala de urgenţe, unde un medic şi doi asistenţi s-au ocupat de mine destul de încurcaţi, discutând prea mult cu ochii în creştetul meu, de ziceai că vor să astupe Groapa Marianelor. Doctorul, om cult în cap, ştia engleză.
-Doctore, zic, dacă tot am ajuns aici, poţi să-mi faci un lifting, o lucrare, ceva? Nu cu mari pretenţii, îl ştii pe Alain Delon? Cam aşa să fie .
Băiat simpatic doctorul, gusta glumele, aşa că am continuat:
-Dar cusătura n-o face prea frumoasă, am auzit că bărbaţii cu cicatrici au succes la fete!
Punctul culminant a fost când am auzit că îmi vor pune 5 copci.
-Cinci? Păi doctore, nevasta-mea are 3 copci la cezariană. Mie-mi trebuie 5 ?!
Atunci am aflat şi eu, că rana nu era una dreapta, ci avea o zona despicata în unghi, care cam flencănea.

Povestea asta are şi nişte părţi practice. vreau să spun că deşi aveam asigurare medicală şi nu apelasem la ea (trebuie să suni la un telefon, să-ţi dea spitalul cu care au agrement), intervenţia medicală nu a costat nimic. Şi-au notat datele mele de buletin şi gata. Pe hol Maria m-a întrebat:
-Gata tati, te-au lepalat ?
-Gata dragă sunt reparat total !
Pe creştet aveam un pansament ca o sarma ardelenească, cât jumătate de cap, lipit fain cu leucoplast. Şi m-a însoţit o săptămâna întreagă prin Marea Egee, poate de aia m-a şi ocrotit Neptun. Aveam binecuvântarea asta de la greci

Acum platisem si urma sa ma distrez!



P.S.
La întoarcere m-am apucat să ridic arborada. Pe cele două table care mă tăiaseră, rămăseseră nişte fragmente de piele cu smoculeţ de păr. Şi-am zis privind in sus cu reproş:
-Bine Doamne, ţi s-a părut că am părul prea des ?!

[cristizz]

Pentru noi ziua inca nu se sfarsise.
Trebuia sa dormim undeva, deci ne-am concentrat sa lansam barca la apa. Am pregatit cele necesare intrebandu-l pe Florin daca a gasit si pentru mine vreun locsor.
Trebuie spus ca prin porturile astea locurile bune sunt luate demult de localnici, vizitatorilor fiindu-le lasate locurile cele mai putin adapostite. 



Chiar si pe janta am efectuat lansarea si la indicatiile lui Florin am traversat bazinul principal, legandu-ma cu prova intr-un pinten rugos din betonul cheiului, langa Nemo, pe care l-am inchesuit putin.
Florin studiase curentii in port si era singura pozitie mai linistita dintre cele disponibile.
Am legat barca provizoriu si m-am ocupat de masina si peridoc, sa le gasesc si lor o parcare rezonabila dupa care m-am intors la barca.
Prima seara am incheiat-o la Nicu. Nicu este un roman din Curtea de Arges care de multi ani lucreaza la un restaurant din centrul Makri. El ne-a abordat cand am facut pana si ne-a dat cateva sfaturi. Restaurantul cu tema marina, scaune si mese albastre, un decor fara pretentii dar foarte curat, cu o servire rapida si o mancare exceptionala. Preturile nu mi s-au parut mari. Recomand.

https://goo.gl/maps/GneWbo68ke62

Revenind in port, legasem Corabia intr-o pozitie foarte cotoioasa, la 30 – 50 cm de coltul din beton al acelui pinten al cheiului, miscarile barcii fiind destul de ample in acel loc.
Am incercat diverse variante si tensiuni ale legaturilor dar cat am dormit acolo n-am legat geana pe geana. M-am trezit fara ceas la fiecare 1 ora sa verific legaturile, sa le aranjez, sa fiu sigur ca nu racai coca in beton. 
Cu toate astea, locul era infinit mai bun decat linia deschisa din Sud Vest-ul bazinului, unde valurile bateau direct.
De altfel, un RIB legat acolo a racait balonul din bordul la cheu pana a cedat. Barca aproape scufundata a fost recuperata cu greu de exact hipiotii care ma blocasera in Makri la sosire. Sa fi fost barca lor ?!

[Florio]

Chiar aşa, ziua nu se terminase.
Abia ridicată arborada, sună telefonul şi îmi aduce o nouă veste: jertfa continuă.
Cristi mă anunţa că i s-a spart un cauciuc la peridoc şi vine în viteză de limax. Încet dar sigur.
Subsemnatu'-bandajatu' iese la întâmpinare, doldora de informaţii, gata să îndrume. Şi apare atelajul. Dar nu, din vorbe e puţin, trebuie să vezi că să poţi crede:
Toyota se mişca în slow motion, alunecând silueta a ditamai barca, pe curba din panta abruptă a portului, roţile se învârteau în mod nedefinit, atât de încet încât nu ştiai dacă merg în faţă sau în spate. Ca în dansul lui Michael Jackson .
Iar din cauciucul aplatizat, sub forţa celor 1,6 tone, săreau ca artificiile, bucăţi de cauciuc fierbinte.
Trebuie că împreună formam o pată de culoare bizară, în portuleţul grecesc. Nu mai văzuseră ăia aşa ceva. Majestatea mea Cranian Traumatizată, dirija energic atelajul şchiop, ca pe o pistă de aterizare. Îmi mai lipseau fanioanele.
Ne-am dat mâinile, n-am pupat de parcă nu ne-am fi văzut 10 ani, am explicat rapid tot ce ştiam despre port şi lansare, apoi după o pregătire barcă-rampă, l-am lăsat pe Cosmin să ajute. Eu am dat fuga să îi fac loc de acostare. Unde? Păi îi dau locul meu, că-i cel mai ferit şi găsesc eu un alt loc undeva.
Zis şi făcut, am dus barca puţin mai încolo, am legat-o şi am revenit pentru lansarea la apă. Care a fost foarte facilă dealtfel, cum spus-a Zarathustra, antevorbitorul.
În sfârşit, eram împreună, aveam detoate.
Schiţa făcută de Cristi explică precis locul unde am acostat, în drepta intrării. Cel mai protejat din marina.

[Florio]

Acte, brice şi .....

"Marea te cheamă la ea/ Te cheamă la ea " zice refrenul unui cântec pseudo-hit.
Şi oricât de sireniană ar fi chemarea, omul social din mine, spune să rezolvăm întâi treburile administrative, cu hârţogăria elenă.
Ca să fiu mai exact, omul social din Cristi . Căci omul social din mine, era mai temperat. Dădusem telefoane tuturor prietenilor care s-au plimbat cu yachturile proprii, de curând, în apele greceşti : Constantin (care abia plecase) , Tibi (care era încă acolo, în Thasos), Lindor ("picatanul" comandant Alexandru Tudor), Nicu HomeMade ....
Ca să fac o medie a răspunsurilor, oamenii mi-au zis să-mi văd de treabă. Legea dată de autorităţile greceşti, e destul de proaspătă şi cumva neasimilată. Nu numai de către populaţie, ci chiar de către autorităţile portuare.
Unul dintre prieteni doar din bun simt nu m-a făcut "nebun", să-mi pierd vremea inutil, în hârţoage pe care nici autorităţile nu ştiu să le întocmească.
Oricum, eram pornit să-mi fac asigurare, ştiind că în cazurile de control, asta este o chestiune cerută. Intrarea în apele greceşti era şi ea cumva discutabilă (barcă mică, venită pe uscat, bla bla, iar DEKPA ...mă rog ). Ultimul control de care îmi spusese Nicu, a fost o întrebare din şalupa poliţiei de frontieră : "-Ai asigurare? " , "-Da, v-o arăt când ajung în port" , "-OK". Şi gata.

Cristi, rumân cinstit, proaspăt trecut prin nişte mizerii legislative din Rumânia lui, era decis să aibă în materie de acte, 110% .
Şi o spun cu admiraţie, s-a ocupat de tot, a făcut imposibilul, a urnit companii de asigurări şi autorităţi portuare, ar fi urnit şi portul Alexandropolis dacă ar fi fost cazul .
Doar că asta ne-a costat încă o zi, fiindcă grecii, aţi auzit şi voi, nu se prea omoară cu munca.
Long story short, după ce cu chiu cu vai am avut asigurările făcute (51 euro/ barcă) cucoana de la compania respectivă s-a oferit amabilă, să ne faciliteze discuţia cu autoritatea portuară. Acolo nişte alte cucoane în uniforme au declanşat nişte discuţii polemice, au început să scoată diverse cărţoaie şi registre, să caute, să vocifereze.... a mai venit un ofiţer, mai venea încă unul... Se punea de o piesă de teatru în 3 acte!
Cristi, băiat bun şi isteţ, mă priveşte şi îmi citeşte gândurile. Se da aproape şi pe fondul învălmăşelii din birou zice:
-Tu mai vrei să faci actele ? ştiind deja răspunsul după privirea mea şi zâmbetul din colţul gurii
-Ok, rămân eu cu ăştia, tu retrage-te, adaugă tot el înţelegător.

Localitate mică, Alexandropolis are totuşi magazine pe o stradă principala, supermarket adevărat, restaurante, terase, etc...
Mi-am găsit refugiu alături de restul echipajelor noastre, într-o cofetărie somptuoasă, garnisită cu toate scofeturile, cocoţaţi pe nişte scaune înalte, într-un decor deosebit.
Şi cum clefăiam noi zumaricale răsturnaţi în speteze, îl văd pe Cristi trecând cu alai ofiţeresc şi hârtii fleandura în mâna, spre aiurea, prin oraş. Mai clefăiam niţel, apărea din nou alaiul cu hârţoage, trecând invers însprealte paliere birocratice de pe alte străzi.... era ca în desene animate .
Oricum tenacitatea şi-a spus cuvântul, prietenul nostru a biruit. L-am aplaudat toţi la scenă deschisă şi hai Praleo la bărcuţe, că aici i-am bătut pe toţi!

Epilog:
Tot ce făcurăm acte timp de două zile, nu folosiră la nimic, i-am mai deranjat şi pe ofiţerii aia cu dosarele lor încurcate. Dar tot am ieşit în câştig cu ceva: am cumpărat două pavilioane greceşti, că n-aveam.

[Bogdan ion]

"Aşadar, prima zi de vacanţă debutează cu puţină jertfă, pe altarul bunului curs al lucrurilor. Universul mă privea condescendent şi îmi pregătea o vacanţă pe cinste. Doar că trebuia să plătesc pentru asta."

Imi pare rau pt ce ai patit, ma asteptam la o unghie lovita, la o julitura. Banuiesc ca, cu cat este barca mai mare, cu atat mai mult sange trebuie sa curga  . Cred ca stii ca sangele varsat trebuie inlocuit cu un vin rosu, asa cum iti place tie.
Odata tibutul adus cred ca nu ati mai avult alte probleme, dar asta o sa aflam in continuare cu rabdare.

[cristizz]

A doua zi dimineata am hotarat sa mergem cu totii in Alexandroupoli, unde puteam face formalitatile legate de asigurari, capitanie si sa facem unele cumparaturi, pavilioane de curtoazie grecesti .....
Aacasa am avut un schimb de mail-uri cu un broker de asigurari din Salonic (MegAgency) care mi-a furnizat contactul cu agenta lor din Alexandroupoli.
Aici, d.na Khrista, o grecoaica pe la 50, cu trasaturi frumoase si cu o atitudine plina de bunavointa, nu doar ca ne-a facut asigurarile desi nu fusese informata in timp util de colegul din Salonic, dar m-a ajutat sa obtin si certificatul DEKPA.
In esenta nu e foarte complicat, dar cand nu stii ...

Asigurare 51 Euro pt 1 luna si include (minim obligatoriu in Grecia):
50.000   Eu - raniri / persoana
500.000 Eu - raniri total incident
150.000 Eu - distrugeri materiale
150.000 Eu – poluare

Certificatul DEKPA l-am obtinut facand un prim drum la Capitanie, unde pe baza documentelor barcii, a pasaportului, permisului de conducator de ambarcatiune si a asigurarii au completat un prim set de documente si m-au trimis la Directia de Taxe Locale. Aia au intocmit o Foaie de Plata si m-au trimis la Banca sa achit aprox 20 Euro, de unde cu chitanta in dinti m-am intors la Capitanie si am ridicat DEKPA.
De la Capitanie am fost informat ca acest certificat ar trebui sa fie vizat in fiecare port, unde ar trebui platite si niste sume pentru cheiaj – se pare insa ca nimeni nu se oboseste sa le ceara.
Certificatul DEKPA trebuie vizat anual (probabil cu plata celor 20 Euro) si nu iti mai completeaza altul pana nu il umpli pe primul.

Mi-am luat la revedere de la Khrista multumindu-i si i-am gasit pe cei 6 pirati care deja isi insusisera din obiceiurile grecesti de la amiaza: cafea, patiserie si inghetata la aer conditionat.

Una peste alta,  este adevarat ca nu s-a oboist nimeni sa ne intrebe ceva si ca nu e bine sa trezesti monstrul birocratic din amortire, dar motivatia mea a fost ca in caz de doamne fereste, daca esti nevoit sa ceri ajutor, or sa ti-l acorde dupa care sigur te vor intreba de acte.
Si cum toata daravela a fost 71 Euro, am zis ca merita – probabil ar fi costat 100 daca gaseam un Agent caruia sa-I trimit banii si actele de acasa, si nu mai pierdeam timpul.

Nu am mai lungit-o si ne-am indreptat spre Makri – mai aveam de facut pregatirile finale pentru plecarea de a doua zi.

In Port  am cautat o priza – trebuia sa dau niste gauri – asa ca am mutat barca intre doua trawlere pescaresti si mi-am facut treaba. Am readus apoi barca in vechea pozitie si am definitivat armarea.
Intre surubarit, carat bagaje si aranjarea lor in barca, am gasit cu Florin, Elena si Cosmin placerea de a ne racori in apa portului.
Seara se lasa si noi incepeam sa ne relaxam, cu treburile aproape terminate.
Planuiam traversarea spre Samothraki, verificand prognoza.

Noaptea am iesit din nou de cateva ori sa verific paramele, miscarea barcii fiind la fel de pronuntata ca noaptea anterioara. La un moment dat m-a cuprins o stare de neliniste si am iesit din nou.
O parama pe care o protejasem de cheu trecand-o printr-un pet de plastic de 2L se miscase frecandu-se de betonul cheului. Era roasa toata, se mai tinea in 3 ate. Daca s-ar fi rupt intram direct cu prova in cheu. Am innodat-o rapid si am protejat-o din nou cu petul. Am scapat ca prin minune.

Abia asteptam sa vina dimineata si sa plecam spre insula, nu mai voiam o noapte acolo.

[Florio]

Makri, refugiul nelinistit

Portul Makri e o faina dezvoltare a vechiului portulet pescaresc, pe care il si contine separat in incinta lui, de un sept din beton. Adica dig in dig.
   Partea proasta este ca deschiderea portului este catre est, directie aproximativa din care vin vanturile dominante . Astfel, digul de larg colecteaza in incinta, valurile, imediat ce incep sa se ridice. Cum functioneaza treaba? Diabolic.
   Valurile intra in port aliniate cu digul de larg, spalandu-l usor oblic  in lungul lui. Ating in capat cheiul tarmului si se reflecta tot pe o directie oblica, lovind cheiul central ce protejeaza micul bazin pescaresc. Ca o bila pe masa de biliard. De acolo razbat spre zona prin care au intra, lovind si digul de est.  Iar circul continua, reflexiile tesandu-se atat de neregulat in incinta portuara, incat apa se ridica din toate directiile. Intai iti leagana barca prova-pupa, apoi ruliu usor babord-tribord, se schimba si incepe sa-ti salte tribordul si la apogeu vine un ruliu dracesc tribord-babord, intr-o oscilatie armonica. Pauza cateva minute, apoi spectacolul continua. Dupa alte reguli, insa aceleasi efecte.
   Cristi era cat de cat mai protejat in capat de dig. Noi dansam cu celelalte barci, in voia soartei. Nu era de stat.
    Parandu-mi-se ca pe alta latura dansul e mai potolit, am plecat intr-acolo. Dezleaga, plimba barca, acosteaza, ajusteaza legaturile, gata! Liniste. Dupa care incepea si aici un dans cu sila.
   Cred ca era semn de la Dumnezeu ca e vremea sa plecam din Makri .
Satul de ruliu, am gasit alt loc, trecand prin aceleasi manevre, in noapte. Degeaba.
Nu mai stiu unde am oprit in final, dar la ridicarea zorilor, eram mai pregatit de plecare ca niciodata.
Gata marinari, macar daca e sa topaim pe valuri, s-o facem cu velele-n vant !