Povestiri de vacanta

[bluewave]

in poze avem :

"White Russian" o Sasanka 660 , ambarcatiunea Pelicanului
"Galbioara" o dinghy pneumatica impinsa de 2.5 manji Yamaha , proprietatea lui Razvan ( varul Pelicanului )
"Trixi" model Bell X , a subsemnatului
"470" proprietar D-nul Paul Butusina

in acele ture pe barca mea sunt cu Razvan, pe "Galbioara" este el ... fotograful de serviciu iar pe "470" Pelicanul cu Paul

P.S.
verii la Portita ...

[monica.lidia]

... @Pelicanu ca i s-a dus vestea de om bun la suflet...

Gata, nu mai poluez subiectul.

Scuze, Monica. -out-

Nici o problema, ma bucur ca turele noastre v-au starnit interesul, pentru ca turele voastre sigur ne-au facut pe noi curiosi.
Iar Pelicanu, imho, = om bun la suflet, gazda perfecta si grataragiu excelent. Ciuperci la gratar ,ca alea facute de el, n-am mai mancat ever, iar gratar facut asa repede, eficient si bun eu n-am mai vazut.
Zi frumoasa tuturor!

[pelicanul]

(P*)

Multumesc pentru aprecieri, dar sint mult exagerate... De suflet nu stiu ce sa zic, dar in privinta gratarului pot sa va marturisesc ca nu degeaba emisiunea "Chefi la Cutite" are ca sponsor principal reteaua de magazine Lidl. 

(*) Acest post contine material publicitar si / sau plasare de produse 

[Nicolai]

O sa incerc sa scriu cate ceva de familia Antonov...
Pe capul familiei, l-am intalnit prima data pe capcompas si abia apoi "face to face" in atelierul marangozului Mihai Simionov din Tulcea.
Apoi incet, incet, ne-am mai intalnit de cateva ori si "cireasa de pe tort" a aparut vara asta cand, cum-necum m-am lipit de o invitatie de a le fi oaspete.
Eeee, m-am gandit eu, o asemenea invitatie nu merita irosita oricum. Asa ca am inceput sa astept sa apara un moment, o conjunctura mai deosebita. Si momentul a aparut, in august, cand fam.Antonov a vacantuit la Sf.Gheorghe.
Dar nu intotdeauna momentele frumoase se sincronizeaza. Uneori se mai intercaleaza si din alea pe invers.
Ce rau mi-o parut ca n-am putut uza de invitatie, si am ratat ocazia de a petrece vacanta cu ei. Dar in saptamana respectiva am fost plecat cu ai mei prin alte zone.
Asta e. Mi-am "tras cateva palme" de consolare si m-am setat din nou pe asteptarea unui alt prilej.
E, am avut de asteptat cam o luna, pana ce Antonovii si-au luat iar azimut spre DD.
Iar de data asta se intrezareau perspective chiar mai interesante. Daca in august s-au deplasat cu navele altora, acum veneau imbarcati pe nava proprie.
Interesante perspectivele, dar ce te faci ca nu prea mai erau locuri libere pe cruise ship-ul Antonov.
Si aici intra in scena celalta parte a familiei, partea feminina, care atenta cu oaspetii, la Tulcea, brusc si-au dat seama ca poftesc la prajituri(a se vedea povestirile Monicai) si astfel mi-au cedat locurile din barca pe traseul Tulcea-Murighiol.
Calatoria, desi n-a durat decat vre-o ora si un pic, "m-a dat pe spate".
Nu atat de peisaje-nu ca n-ar fi frumoase(am mai fost pe acest traseu), dar faptul ca aveam ocazia sa merg in barca(atat de povestita) a lui Vali m-a facut sa ma bucur ca un copil(m-a lasat chiar sa-i si conduc barca).
Acum va intreb, in afara de cei care sunteti proprietari da barca Antonov, cati din ceilalti ati mai condus-o?? Eeee?! Eu DA! Si daca va mai spun ca era cu modelul scurt(4,30m), care este si mai rar, ma simt deja unul dintre cei f.f. putini.
Puteti recunoaste ca sunteti putin invidiosi , ca nu se supara nimeni, iar eu chiar va inteleg...
Si ca sa rasucesc si mai tare cutitul in rana, va spun ca la capatul calatoriei(Murighiol), am dat de Iulian Cioclin si finii lui, care ne-au servit(pe caldura aia) cu vin rece si placinte(cred ca erau poale in brau-sau poate nu, ca doamnele erau deja in costume de baie ).
Pacat insa ca la Murighiol era capat de linie. Bucuros de ce mi s-a intamplat, dar si trist ca s-a terminat asa de repede, am fost recuperat de sotie, "imbarcat" in autoturism si transportat acasa, pt tratament antidepresiv(antibarcuiala).
Toate astea s-au intamplat intr-o luni. Marti am stat pe langa casa, asteptand sa-si faca efect tratamentul si visand la barci si delta. Tratamentul n-a fost eficient, in schimb mi-am revenit instant cand miercuri pe la ora 12.45 ma suna Vali si zice ca ma asteapta la Sf. Gheorghe. Arunc doua tricouri in rucsac si fuga la pasagerul de 13.30 sa nu-l pierd.
Si uite asa, miercuri seara, iar in ospetie la fam.Antonov, dar nu la resedinta din Galati, ci la cea de vacanta situata pe plaja Sf.Gheorghe langa a treia salcie de pe bratul Dunarii(poate nu-i a 3-a, poate-i a 4-a sau a 5-a, nu stiu, mereu ma-ncurc la numarat) . Resedinta e de un milion de stele, cu tot ce ai nevoie, locatia superba, iar gazdele super-primitoare si atente. Cat am stat la ei, mi-au oferit tot ce-am poftit... Baie la mare si Dunare, plaja, plimbari cu barca, foc de tabara. Am stat pana vineri, cand m-au dus la Fregata de Tulcea, unde urma sa-i astept sa ajunga si ei si sa-i ajut cu bagajele si transportul spre Galati. N-am mai apucat sa-i ajut cu nimic, ca m-au depasit din mers si pana am ajuns eu la Tulcea, ei erau deja aproape de Galati.
Cam asta e povestea oaspetelui Nicolai in ospetie la fam.Antonov.


 

[Nicolai]

Inceputul lunii octombrie m-o prins iar in barca lui Vali.
Vremea fiind superba, Vali o fost ispitit de o iesire in DD, asa ca sambata dimineata o venit la Tulcea, am dat barca la apa, cu un "peridoc" format ad-hoc din 4 oameni, de i-am lasat bolborosind pe cei ce administreaza parcarea, auzind in spatele nostru comentarii de genul:uite-i pe astia ce peridoc 4x4 au, sau daca barca e usoara n-au nevoie de roti, s.a.m.d.
Am fixat busola pe Mila 23 si da-i gaz. Barca cu 2 persoane si bagaj mediu(fara scule de pescuit, doar cele necesare pt plimbare), a glisat cu motorasul de 15cp fara nici o jena. Drumul a fost placut, barca si motorul s-au comportat excelent, fara nici un deranjament, nici pe Dunare, nici pe canalul 22, Sontea, unde nu toti cei cu care te intalnesti au inteles ca e necesar sa incetineasca.
La Mila, ne-am intalnit cu grupul Doru, Cristi Tutuianu si toata gasca(familia si prietenii lor), cu care am petrecut(plimbat, mancat, baut, povestit) toata sambata si putin din duminica(s-a dat stingerea la aproape 2 noaptea). Duminica, incet-incet, grupa de mai sus au plecat spre casele lor, iar noi am luat-o, tot incet, in deplasament, la plimbare pe canale pana pe 3 iezere, unde am luat si pranzul. Un pranz obosit care trebuia odihnit.
Asa ca Vali a ancorat barca de o rama infipta bine in fundul iezerului si odihna frate...
Spre seara ne-am reintors la Mila, unde am petrecut seara cu alti doi barcagii, proaspat sositi.
Ei s-au cazat la o pensiune de 3 margarete, noi mai fitosi ne-am tras iar cazare cu multe stele.
Ziua de luni a fost o zi de plimbari si pescuit, incheiata seara cu masa si povesti la pensiunea unde erau cazati prietenii nostri.
Marti, a fost randul nostru sa plecam si sa-i lasam pe cei doi pescari sa mai ramana, sa caute stiucile alea flamande(pe alea satule le gasisem de luni, dar satule fiind n-au vrut sa puna botul pe nimic-ne-am bucurat doar sa le admiram cum stau ca torpilele insirate printre bradis, in apa limpede a lacului).
Cum la un moment dat vremea incepea sa dea semne de ploaie, Vali a tras adanc de mansa si da-i bice spre Tulcea.
Ne-am speriat degeaba. Nu numai ca am ajuns cu bine la Tulcea, dar vremea cred ca ne-ar mai fi suportat o zi doua in vacanta(mi-as fi dorit eu-dar Vali avea invitatie la Bucuresti asa ca musai sa plecam).
Nadajduiesc sa fie vreme faina in continuare si poate-l mai corup pe Vali pentru inca o tura.

[dorely]

Niculai, prietenii constănțeni cred ca vor pune de un Topalau pe 14 oct. Bine-nțeles si cu Vali.

[Vali]

Da, dupa ce ca sunt urat, Niculai nu a ratat sa puna cumva vreo poza fara mine  .
@dorely: domn' inginer, iau si sacu' de scule la Topalu ?

Tura aceasta in Delta fusese planificata din aprilie, de cand am lansat prima oara, impreuna cu Doru (dorely), Cristi Tutuianu si brigada Constanta, Sheltand-ul 640 "Bunny" la Topalu. Doru spune "vii cu noi in toamna in Delta, da?", iar eu ii raspund "bineinteles, dar cu barca mea :p".

Din pacate n-am putut sa particip de miercuri, din cauza unei raceli de care mi-a facut rost fiica-mea odata cu inceperea scolii. Am avut in schimb timp suficient sa petrecem si cu brigada Constanta, si cu brigada Cluj.

Asa ca sambata, dupa ce mi-am mai revenit din tuse si nas robinet, am luat motorul in masina plus bagajele de boschetareala, si apoi directia Tulcea. Acolo ne-am intalnit cu bunii prieteni Horea din Cluj si Lari (Lavric) din Slava Cercheza, care venisera la Tulcea pentru aprovizionare, ei urmand sa ajunga la Mila a 2-a zi. Am dat barca la apa cum a povestit Niculai, am batut palma cu prietenii si am pornit la un drum pitoresc pe apa, pe o vreme de vis, spre Mila.

Odata cu intrarea pe canalul 22 am dat peste ceea ce ne asteptam, adica barcuiala la maxim, fiind foarte putini cei care incetineau cand ne intersectam. Noi n-am dat vreo importanta, i-am spus lui Nicu "da-i incolo, ni se rupe, suntem in vacanta".

Pe Sontea aglomeratie ca de obicei, plus un convoi din 2 pontoane dormitor cu un ciorchine de barcaze agatat in spate. O gramada de lume destinsa si relaxata la pescuit, vremea ca in reclamele agentiilor de turism, singurii cu nota discordanta fiind cativa copchii handicapati care faceau liniute cu barcile printre cioatele unde Sontea intersecteaza Dunarea veche la Mila.

Ajungem noi la pontonul unde Cristi ne facea semne bucuroase de bun venit, legam barca si punem sa halim gospodareste, pentru mine fiind prima masa a zilei (rontaisem doar un mar dimineata).

Doru si echipa fiind plecati pe balta la pescuit, hotaram cu Cristi sa facem cateva plimbari cu familia lui si a varului lui prin imprejurimi. Asa ca pornim de 2 ori cu barca plina pe canalul spre Stipoc, si ne oprim la ruinele fostei ferme piscicole, unde stiam ca avem foisorul ala inalt de beton de unde se vede magnific totul de jur imprejur.

Ce nu stiam eu era ca in cei 10 ani de cand nu mai fusesem la Mila, foisorul ramasese complet fara balustrade la scari, fiind cam prea riscanta escaladarea scarilor late de juma' de metru pana la 30 si ceva de metri inaltime. Au fost insa dintre noi curajosi care au urcat pana aproape pe platforma si au facut poze, bucurandu-se de privelistea oferita de foisorul inalt.

Chiar imi adusesem aminte de bancul in care Ceausescu, dupa o vizita la Paris, vine entuziasmat in tara si le spune celor din CC "ba, am vazut la francezii aia ce nu am vazut nici la Moscova: cel mai smecher turn de supraveghere direct in mijlocu' orasului !"

Cu ocazia asta am povestit cu Cristi, Nicu, Marius, Emil si cei 2 paznici de la o mica ferma privata dintre ruine ce investitie uriasa fusese facuta la Stipoc, si cum a ajuns o ruina sinistra, la fel ca atatea si atatea alte investitii comuniste. Sarmanii paznici regretau vremurile lui Ceasca, noi o dadeam pe a noastra ca e mai bine azi, fiindca azi ai posibilitatea de a alege daca nu-ti convine viata ta actuala.

Am ajuns in final ca de obicei la concluzia ca degeaba era tara plina de investitii daca oamenii de rand traiau ca viermii, chinuind-se sa-si faca rost de necesarul elementar pentru subzistenta. Vizita la Stipoc ne-a lasat, ca la fiecare reintalnire cu monstruozitatile comuniste abandonate, gustul amar al desertaciunii megalomaniei cate unui despot vremelnic, de care a avut parte tara asta de mult prea multe ori.

Atata secatuire de resurse dintr-o tara si asa saraca, doar pentru a satisface ambitiile unui nenorocit de potentat vizavi de "alimentatia stiintifica" si atatea alte aberatii sinistre ale "epocii de aur".
Ruinele alea parca spuneau singure "nu uitati vreodata fraierilor prin ce ati trecut, si poate ca prezenta noastra hidoasa aici, in mijlocul paradisului de ape, va va aduce pe veci aminte sa nu va lasati salasul prada din nou vreunui "despot iluminat".

Am revenit cu picioarele pe pamant, in mijlocul frumusetii si linistii acestui capat de lume. Totul in jur era relaxare si bucurie, mai ales in ochii tractoristului Marcel de la ferma, pentru care rasarise soarele a 2-a oara cand i-am facut cadou 2 baxuri de bere. Chiar le-am spus colegilor la Mila, care imi cereau sa nu mai plec si a 2-a oara in balta, ca i-am promis omului ca ii duc berea pe care ma rugase sa i-o cumpar, si nu voi avea liniste pana nu ii voi duce omului berea mult dorita.

La intoarcerea spre sat am avut parte de bucuria fetelor (si nu numai) din barca, la vederea unei cirezi de vite care a trecut inot canalul spre Ligheanca, revenind din salbaticii. Pasari, nuferi, apus de soare magnific, liniste, aer curat si relaxare, ce poti sa-ti doresti mai mult.

Am revenit la cuibar, la pensiunea Delta Travel a lui nea Radu, unde se pregatea o masa fenomenala, si cu peste, dar si cu "porcariile" mult apreciate, obisnuite de la intrunirile de pomina de la Topalu. S-a lasat cu o petrecere monstru, pe care cativa dintre noi am continuat-o afara pana pe la 2 noaptea, bucurandu-ne de vacanta in mijlocul apelor, si mai ales intre oameni misto.

Faza serii a fost cand gazda, nea Radu, a venit sa ne intrebe, pe mine si pe Niculai, de ce nu vrem sa parcam inauntru si ne incapatanam cu cortul, respectiv hamacul. Nicu il intreaba pe nea Radu "cate stele sau margarete ai matale la pensiunea asta frumoasa?", la care nea Radu ii raspunde "o suta". Dupa care Nicu ii spune "nenea Radu, la cate stele am eu deasupra hamacului, nici daca se aduna toate stelele din toate hotelurile si pensiunile din lumea asta nu se apropie macar ca numar". La care nea Radu il ia de umeri si ii spune "ba, tu esti de-al meu !" .

Cam asa s-a incheiat prima zi, avand in plus si cateva alte faze savuroase, pe care le voi povesti pe parcurs. Am sa revin si cu poze, sper sa adun si din pozele facute de Nicu, Emil, Marius si fiica acestuia.