Despre vele, la motor...

[Florio]

Mersi! A fost o mega aventură, mult mai mult decât ceaţă! Trebuie să mi le amintesc pe toate, în ordinea în care s-au întâmplat

Cu robinetul: prefer oricând un Blakes, dar unul nou e exorbitant, cam 1000 lei. E de bronz, special gândit pentru evacuarea toaletei. Modelele mai recente (nu şi al meu) au o valvă pe lateral pe unde se poate injecta vaselină. Acum după ce l-am desfăcut şi îl ştiu îl voi debloca aşa cum mi s-a recomandat: slăbesc puţin cele 2 şuruburi, lovesc cu ciocanul şi un şpiţ de lemn până îşi dă drumul şi apoi un dop în gaură. Va scăpa o cantitate mică de apă, se rezolvă cu un prosop de baie. După aia pot să îl extrag să îl curăţ (durează un minut) şi să îl montez la loc. Dar prima dată am avut morcovul.

Există un accesoriu de cauciuc, o tijă cu o ciupercă la capăt. Se trece prin orificiul thru-hull și-l etanșează pe exterior. Poți lucra în liniște, iar la final o tragi pur și simplu înăuntru.

[ghrt]

Orificiul are cam 2 ţoli. Dacă scot complet corpul robinetului, în cele 5-10 secunde cât stă deschis intră enorm de multă apă. Care se şi duce într-o zonă a santinei unde nu am acces direct şi de unde nu se scurge. Trebuie să bag un furtun cu pompă şi care inevitabil nu aspiră tot, plus că e complicat.

Deoarece oricum ciocăneala se poate face numai dinspre exterior, cine e în apă amplasează şi dopul. Corpul e conic, imediat ce s-a mişcat, cât de puţin, iese tot. Ulterior cred că e suficient să pompezi ca să îl arunce, oricum nu contează. Poate fi legat cu o şcotă şi îl tragi, ca să nu mai intri în apă a doua oară. Dar prima dată intri ca să dai cu şpiţul.

[Florio]

Orificiul are cam 2 ţoli. Dacă scot complet corpul robinetului, în cele 5-10 secunde cât stă deschis intră enorm de multă apă....

Da, dar nu  . Accesoriul de care vorbeam se numește "Seabung" și poți viziona mai jos modul în care se schimbă un robinet pe "thru hull", cu barca direct pe apă.

https://www.youtube.com/watch?v=f-P49Y-o6Y8
Specificații tehnice: http://myboatsgear.com/2017/01/13/seabung/

Am menționat accesoriul nu neapărat pentru cazul tău (că ai barcă ușor de scos din apă), ci pentru cazul general. E bine să se știe că există și așa ceva.
Și vorba ta, dacă ai pe cineva waterproof sau dornic să se mureze, îl trimiți să pună un dop exterior. 

Totuși, dacă ai probleme cu gura de absorbție, aici nu prea ai cum să pui dop . Seabung e însă eficient : https://www.youtube.com/watch?v=JpdhmEH5DWQ

Apropo de dopuri, există un alt accesoriu pentru gaură de apă, un con care se poate monta provizoriu oriunde e cazul. Îi spune "TruPlug". https://www.amazon.com/TP101-The-Original-TruPLug/dp/B00VWQZ9DE

[ghrt]

Nu merge! Deja la pasul 1 ai o grămadă de apă în barcă.
Iar la Blakes nu are cum să meargă deoarece "gaura este pe lateral.
http://www.scorpiosail.com/photos/repairs/seacocks/blake_smaller.jpg

[Nicolai]

Carcotasi mai suntem.
Florio a dat o solutie, pt cine se potriveste o foloseste, ceilalti cauta alta...
Oricum eu nu stiam de nici una.
Doamne ajuta si sa vina sarbatorile...

[ghrt]

Nu este vorba de a fi cârcotaş. Lucrurile trebuiesc lămurite de dinainte să înceapă să intre apă în barcă.

[ghrt]

Prepararea ceaiului presupune aprinderea aragazului, care funcţionează cu alcool tehnic. Este o spirtieră evoluată. Problema constă în aprinzătoare. Singurul aprinzător care funcţionează fără probleme este cel englezesc, aflat pe barcă de când am cumpărat-o. Grămada compusă din toate celelalte, achiziţionate local, este de regulă inutilă deoarece după câteva săptămâni de utilizare  nu mai aprind flacăra. E răzbunarea ţigăncilor.

Asociez flacăra aragazului cu căldura ce va fi resimţită în degete şi anticipez fierbinţeala ceaiului, aşa că privesc încântat ibricul aburindu-se şi chiar mă ajută la creşterea tonusului. Dar nu şi a temperaturii... e tot frig. Mâinile găsesc aer cald deasupra aragazului, dar nu se dezmorţesc. Apa totuşi a fiert şi ceaiul s-a făcut. Îl beau repede ca să nu îngheţe. Nu îmi place ideea de ice tea când stau chiar eu în frigider.

Speranţa este soarele... când aştepţi, timpul trece greu dar trece... şi e programat să apară. Legi astronomice, peste capul nostru şi al ceţii. Soarele a răsărit acolo sus... deasupra ceţii... noi vedem doar cum o zonă micuţă din zidul lăptos s-a colorat... într-un roz vag! Adică în albul eluziv din jur a apărut o pată roz, care a mai crescut niţel şi apoi a început să urce... iar ceaţa, ce speram să fie risipită de soarele de iulie... rămâne cum e stabilit!

Înapoi la navigaţie... de fapt la eche... mergem cu viteza melcului spre Eforie... Optimistul din mine e incurabil. Încep să sper că se va ridica ceaţa pe motiv de vânt. Prognoza promite că o să bată sudul, ajutându-ne să ajungem uşor la destinaţie. Nu că ar fi mare surpriză, dar în loc de asta, de dimineaţă de pe la 7 a început un vânt exact din faţă, care a ridicat şi valuri... De unde înaintam lent, acum barca înaintează între greu şi deloc, când se îmbrăţişează cu vreun val mai mărişor...

Care este soluţia când dârdâi pe barcă de frig într-o dimineaţă de iulie? Evident, să vezi cum este să fie şi mai frig! Simţurile sunt relative. Pe la 8 am început să mă gândesc serios să arunc un ochi sub barcă... poate mi-a scăpat ceva la inspecţia sumară din seara precedentă şi pot rezolva pe loc. Sincer speram la ceva agăţat la elice, deoarece bănuiam apa atât de rece încât nu aveam nici o şansă să curăţ depuneri serioase.

Curaj marinare! Ai vrut apă... iat-o rece ca gheaţa. M-am întrebat serios dacă să opresc motorul sau doar elicea, poate mă ajută puţin jetul de apă caldă de la motor.

Liniştea e binevenită după câteva ore de motoreală. Renunţ şi la slip pe motiv că nu vreau să ies din apă cu ceva teribil de rece pe mine... şi în plus şansele să iasă cineva din ceaţă şi să mă vadă sunt absolut minime. Pe frigul ăla... nici nu avea ce să mai vadă.

Îmi pun casca de înot, masca de scufundări şi pregătesc labele. Apa este teribil de rece, dar nu imposibilă. Cobor clănţănind pe scară, intru în apă cu gândul că la ieşire îmi va fi mai cald, şi îmi bag nasul sub barcă. Aici în larg apa este mult mai limpede decât în marină şi pot să văd o zonă chiar mai întinsă. Carena arată curată. Adică sunt nişte goange micuţe dar nu poate să fie de la ele problema. Elicea este şi ea curată. Mă gândesc să îmi pun labele şi să înot pe sub barcă, să văd şi ce este între cele două chile şi în faţă, dar apa este foarte rece şi nu vreau să părăsesc siguranţa scării. De fapt mi-a cam ajuns şi urc demn în barcă, salvat de un prosop gros. N-am rezolvat problema dar mi-a trecut dârdâitul şi ca duş de trezire a fost super! 

Din moment ce motorul nu mai împinge barca cu o viteză acceptabilă, dar avem vânt, trecem la mijlocul de locomoţie principal. Velele. Calculez cam cum să facem voltele, fiind limitaţi de ţărm, marcat ca stâncos pe hartă, şi linia separaţiei de trafic de la intrarea în Agigea, pe unde circulă navele mari.

Mergem pe vele, dar e dezamăgitor. Socotesc viteza raportând-o la distanţa suplimentară din cauza voltelor impuse de vântul din faţă şi cred că va dura 12 ore să ajungem... e prea mult, iar vremea e prognozată să se înrăutăţească după amiază.

Suntem travers de Neptun.

Iau decizia — care se va dovedi inspirată — de a ne întoarce. Luăm volta, reglăm din nou velele pe noua alură. Acum vântul şi valul ne duc împreună iar barca saltă uşor, părând agilă. Marinăria e din nou frumoasă! Mai ales că fără motor ne va lua mai puţin să ne întoarcem decât ne-a luat să ajungem aici.

Puţine lucruri sunt mai plăcute decât să navighezi în liniştea din larg... şi unul dintre ele se întâmplă chiar atunci, deoarece ceaţa se destramă uluitor de repede şi soarele străluceşte puternic pe un cer senin.
O adevărată ironie, cum ne-am întors s-a ridicat ceaţa. Mă gândesc involuntar că dacă ţineam vechea direcţie, ridicarea ceţii m-ar fi determinat să perseverez în a avansa către Eforie.
Vizibilitatea face navigaţie floare la ureche aşa că îmi las coechipierul în cockpit şi fug sub pilota de iarnă. Într-o oră trece orice frig! Dar, când încep să mă încălzesc sub pilotă, apare şalupa poliţiei de frontieră, care poliţişti sunt la datorie şi n-au ce face. Dialogul între ei şi Raul a fost cam aşa:

- Unde mergeţi?
La Limanu...
- Şi de unde veniţi?
De la Limanu...
- Nu, v-am întrebat de unde veniţi?
De la Limanu...
- Şi unde mergeţi?
La Limanu...
- Păi de acolo veniţi! Nu?

Aşa că Raul îl cheamă pe skipper... poate mă înţeleg mai bine cu ei.

Sunt din nou pe punte, şalupa a plecat într-ale ei iar marea se montează bine de la vântul devenit puternic. S-a băgat marfă, cum ar zice negustorul. Navigăm încântaţi, apoi pornim motorul în pasă şi intrăm în port... acolo, motorul tuşeşte şi tace. Cunosc simptomul şi am pregătit un bidon de motorină de 5L la îndemână. Opresc repede motorul, să nu se depresurizeze linia de alimentare, şi pun motorină. Într-adevăr se terminase. Se pare că nu l-am oprit chiar atât de repede deoarece are nevoie de o cheie foarte lungă să repornească. Prevăzător am o baterie bună, de tracţiune, în stare bună.

O luăm pe ghiol către marină. Relieful determină nişte rafale foarte puternice, aşa că strângem velele şi mergem exclusiv la motor. Cu viteza melcului, iar pe ultimul segment lung, în linie dreaptă, accelerez motorul până aproape de maxim. Avansăm lent şi avem tot timpul să ne felicităm că fusesem inspiraţi să ne întoarcem, deoarece prognoza se defazase cu vreo 12 ore, în defavoarea noastră, şi vremea proastă era deja peste noi.

... la ultimul colţ, unde e ultima baliză şi se văd pontoanele marinei Limanu, când mintea începea să parcurgă rutina acostării — pregătit baloanele, parâmele, adaptat la direcţia vântului — motorul tuşeşte şi tace. Nu am timp să mă gândesc la motorină. Văd ieşind din cabină nişte vălătuci de fum negru, denşi, aparent de la motor!

N-am timp să mă sperii! Sar în cabină şi tai contactul la motor. E plin de fum însă numai la tambuchi. La nevoie, dacă izbucnesc flăcări mari, pot ieşi prin hubloul prova. Îi strig lui Raul să arunce ancora şi mă gândesc ce noroc şi totodată ironie, să vorbim cu mai puţin de o zi înainte cum e cu ancorajul şi cum funcţionează pe Rebekah. Chiar îi promisesem că înainte de a intra în Eforie, pe un fund de 5–8 metri, facem măcar un ancoraj de exerciţiu! Ce mai, sunt mai parolist decât credeam. Face acum un ancoraj pe bune, în rafale serioase de vânt. Fundul ghiolului e nămol gros.

Prin minte mai îmi trec nişte gânduri. Sunt amintiri dintr-o vacanţă pe barcă, când se iscase o discuţie despre incendiile la bord. Eram conduşi de un skipper obsedat, printre altele, de asta. Părerea lui era că trebuie să arunci imediat în apă pernele şi alte chestii puternic inflamabile. Dar fibra de sticlă arde? Fibra cică nu, dar răşina din jurul acesteia arde ca o torţă. Dacă intră focul în ea e finalul. Suntem foarte aproape de mal iar pe ghiol apa nu e aşa de rece. Noi personal nu suntem în pericol, dar barca?

Sursa fumului e motorul, aflat sub scara de acces în cabină. Lângă scară este extinctorul. Smulg scara şi mă uit rapid. Pe extinctor scrie clar că trebuie orientat spre baza flacării. Nu pare să fie nici o flacără. Nu vreau să folosesc extinctorul în orb, deoarece pe de o parte pot să am nevoie de el în altă parte şi ştiu că spuma va lăsa o mizerie de nedescris.

Din spatele scării iese nişte fum gros şi un miros de mantale de cabluri electrice. Astea sunt totuşi ignifuge, chiar şi cele chinezeşti. Sar din nou în cockpit şi tai curentul electric în toată barca, din întrerupătorul de la baterie. Revin în cabină şi continui să mă uit la motor după o urmă de flacără.

Raul revine şi el puţin îngrijorat. Ancora a fost aruncată şi pare că ţine. Ne uităm amândoi cum ne roteşte vântul spre tribord, apoi uşor spre babord, din nou spre tribord. Ancora chiar ţine.

Mă liniştesc, râd de situaţie — i-am promis un ancoraj şi iată că am fost mai parolist decât credeam — şi iau lanterna să văd totuşi ce a ars la motor. Mister! Urmăresc toate traseele cablurilor, pe care le ştiu de altfel foarte bine. Lumina lanternei arată mantale impecabile. Pe motor de asemenea nici o urmă de nimic.

Vântul însă se înteţise considerabil. N-are rost să stau în ancoră şi sun la marină să le cer asistenţa. Ribul mare mă duce cu motorul sensibil turat. Din cauza vântului foarte puternic nu pot intra în locul meu, aşa că mă leg la un ponton mai izolat.

Un oftat de uşurare. Barca e în siguranţă. Mediul e familiar, mă pot relaxa.

Raul îşi reprogramează plecarea spre casă şi iese pentru după amiază cu alţi amici. Dacă au cu ce... Eu iau şurubelniţa şi cercetez ce şi cum. Dau jos panoul motorului şi dezastrul apare imediat. Au ars 2–3 cabluri subţiri de la panoul de comandă al motorului, chiar de la butuc. Sunt efectiv topite, şi metalul şi mantalele. Printre ele şi cel care cauza problema cu senzorul de presiune la ulei, motiv pentru care mă admonestez în gând. Nu m-am gândit la astfel de consecinţe! Bine că nu s-a întâmplat nimic cu adevărat grav.

Văd partea bună a lucrurilor. Firele alea luau foc oricum şi am fi rămas fără motor în mijlocul mării, pe un vânt puternic care bătea spre larg, cu barca dificil de manevrat şi mare montată. Bine că ne-am întors!

Confruntat cu gravitatea situaţiei, amicul care îmi face întreţinerea bărcii acceptă să amâne alte lucrări şi să vină în câteva zile să refacă circuitul electric. Aveam să determinăm că regulatorul de încărcare e defect, lucrând intermitent şi că problema pornise de la dimensionarea greşită a bateriilor.
Bateriile bărcii erau micuţe, dimensionate nu pentru navigaţie de noapte, ci pentru pornit motorul şi consumul ocazional al staţiei şi radioului. Fiind mici, fiecare avea câte o siguranţă de 20A, dar motorul poate furniza 30A.

La un moment dat una dintre baterii s-a defectat iar cealaltă era aproape terminată, aşa că le-am înlocuit cu o baterie excelentă. Nu mi-a dat prin cap să verific şi siguranţele iar bateria a fost conectată la o singură bornă, depinzând de o singură siguranţă. Aceasta evident s-a ars la un puseu de încărcare şi probabil că din cauza asta s-a stricat şi regulatorul, care a rămas fără baterie şi a început să funcţioneze intermitent. Confruntat cu funcţionarea intermitentă a regulatorului şi nepricepându-mă să îl verific, aşteptam o soluţie de la amicul cu întreţinerea. Între timp am folosit bateria cu ajutorul panourilor solare şi ocazional cu ajutorul redresorului. Tot şurubărind, mutasem bateria pe celălalt circuit, astfel încât uneori regulatorul încărca, sporind confuzia. Până când firele deteriorate în timp au cedat şi s-au topit. După ce am refăcut firele respective a cedat şi cealaltă siguranţă de pe încărcare, aşa că am reparat dimensionând corespunzător circuitul şi partea de siguranţe.

A doua zi a fost pentru bălăceală. Am inspectat carena pe de-antregul. Între chile aveam o adevărată crescătorie de scoici. Mi-a părut rău că nu le-am cules să le gătesc, erau mari şi frumoase. Culmea este că nu se vedeau când mă uitam dinspre pupa, unde e scara.

Sărim peste jumătate de sezon... va veni şi timpul lui. Acum barca este legată la ponton, asteptând să treacă iarna. Genovezul este pus în cabină, randa rulată în catarg iar legăturile la ponton, triplate. Privind înapoi la tot sezonul, 1 iulie a fost cea mai tare zi...