Un altfel de vis

[DoiNomazi]

Felicitari pentru tura!

[gvincentiu]

Bravo, stimată colegă. Ajung să mă întreb ca Nomazii: ce urmează? 

[monica.lidia]

Bănuiesc  ca Vali avea mult de lucru, ca altfel nu te lăsa  singură.

Multumesc,
Una dintre variabilele care a mers prost a fost asta. Vali, care se straduise sa isi faca programul in asa fel in cat sa mergem impreuna, s-a trezit si mai scufundat in lucrari dupa furtuna teribila care a lovit Galatiul. Desi la stiri nu s-a vorbit si despre asta, pe langa copacii prabusiti si un numar considerabil de ambarcatiuni aflate la apa au fost stricate(mai mult sau mai putin) si chiar scufundate. Asa ca Vali a trebuit sa ramana doctor de barci.

[monica.lidia]

Felicitari pentru tura!

Multumesc!

[monica.lidia]

Bravo, stimată colegă. Ajung să mă întreb ca Nomazii: ce urmează? 

Multumesc Vince,
Daca totul merge bine sper sa mai fie si ceva din Defileul Dunarii si ,binenteles, iubitele mele ture in Dobrogea.

[monica.lidia]

Drumul se dovedeste a fi descendent, cu panta cand mai abrupta, cand mai lina, dar foarte solicitant datorita calitatii proaste a asfaltului.

Asfaltul e plin de gropi si gropite, are fagase in margine si e nevoie de toata atentia si grija pentru a echilibra bicicleta, a evita shocurile, a mentine viteza si a evita incomodarea celorlalti participanti la trafic.

Putin inainte de ora 14 ajung la Curtea de Arges, e cald, dar din fuga bicicletei e suportabil. Nimeresc usor Manastirea Curtea de Arges, vizitez locul, ma odihnesc in superba gradina si admir o veverita sprintara.








In ciuda hotararii initiale, inteleg repede ca nu prea am de ce sa stau o noapte in Curtea de Arges. Mai am 37 km pana la Pitesti si pe astia ii fac, in cel mai rau caz in 3 ore ceea ce inseamna ca daca pornesc la 17:00 tot ajung la 20:00 la destinatie.

Vorbesc cu Vali, ii spun care e planul. Imi atrage atentia ca e cald, ca soarele e puternic si ma intreaba daca sunt convinsa ca mai pot. Desi nu ma asteptam, suport foarte bine incercarea si ii spun clar ca nu e problema. Imi sugereaza, inclusiv, sa incerc sa fac autostopul, dar mandria de biciclist s-a reactivat si nici nu concep asa ceva.

Astept ora 17:00 in speranta ca puterea dogoritoare a soarelui va mai scadea si pornesc pe ultima sectiune de drum...

Ultima sectiune se doveste a fi si una din cele mai dificile, nu e dificila geografic, drumul are o panta descendenta lina, bicicleta pe foaie mare si cel mai mic pinion face un sprint senzational, putin efort pentru elan si apoi doar miscare usoara pentru intretinerea inertiei. Ar trebui sa fie superb, visul oricarui biker rutier, dar...asta se face pe cca 12-20 cm rambleul drumului (acolo unde acesta exista) in timp ce pe langa cotul tau se scurg sute de masini in cateva zeci de minute...M-am gandit mai apoi ca probabil mi-am ales gresit ora si am prins un fel de rush hour la sfarsit de program de lucru.

Pe anumite portiuni de drum trebuie sa ma opresc, imi amortesc palmele de atata strans de coarne si guvernatul directiei devine imprecis si periculos. Pe alte portiuni de drum trec prin niste localitati cu niste personaje atat de colorate si dubioase ca nu am alta solutie decat sprintul disperat...iarasi trec kilometrii si la 18:40 ajung la Pitesti.

Ma relaxez, sunt ok, am ajuns, am timp...Trenul meu pleaca spre Bucuresti la 0:55 deci...Dupa primele sute de metri rulate in oras o masina cu 2 tineri ma ajunge din urma si cel din dreapta striga sonor pe geamul coborat: "HUUUUOOOO"...Trezirea la realitate e destul de brusca..Cum nu departe in fata noastra e un semafor care e rosu si la care ei trebuie sa opreasca ii ajung din urma si, in ciuda riscurilor, nu ma abtin si strig la randul meu :"Daca esti prost stai acasa".

Ma descurc destul de greu cu navigatul prin oras, vad un singur indicator spre gara, e neclar incotro trebuie sa ajung, dar intreb si pana la urma binevoitorii ma ajuta sa gasesc restaurantul McDonalds care este ,de fapt, punctul de reper pentru gara.

Am ajuns, imi iau bilete la tren, maine 03 august undeva in jurul orei 09:30 voi fi inapoi la mine acasa...am reusit...iarasi am pierdut la capitolul timp fata de modelul preluat, am facut traseul in cca 9 ore, scazand pauzele, popasurile, momentele foto si alte din astea.

Merg la "Mec", imi iau o inghetata si o savurez zambind, ma gandesc la vise implinite, la vise definitv abandonate, la vise viitoare.

Ma gadesc la tara mea, la cat de frumoasa e. Romania e frumoasa pana la lacrimi, pana la ras isteric, pana la cer si inapoi. Ma gandesc la Dobrogea mea cea ascunsa, la muntii pe care tocmai i-am trecut, la alti munti si alte locuri vizitate in alte ocazii. Romania e frumoasa, totusi prea multi din locuitorii ei sunt urati.

Imi amintesc cum m-a prins microbul acestei pasiuni, cum in iulie 2001, neantrenata aproape deloc am facut prima ascensiune cu bicla pe varful Tutuiatu din Muntii Macin. Ce fiasco teribil a fost traseul prin niste rapi si niste coclauri, cu urzici inalte cat mine (asta in conditiile in care eu purtam tricou si pantaloni scurti), cum am vrut sa leg bicla de un copac si sa vin sa o recuperez a doua zi pentru ca nu mai aveam putere sa o duc in spate....

Dar m-a prins, strans...A venit la pachet cu accesul in locuri ascunse, cu momente de incredibila pace la sfarsitul unui traseu obositor, cu posibilitatea de a experimenta mult mai intens (decat cu masina) locurile in care ajungi, cu posibilitatea de a te conecta mult mai intens cu aceste locuri.

Astept sa se "umple ceasul din nou" ,pe peronul nr 2 al garii Pitest,i ca sa plec spre Bucuresti. Am ales trenurile tocmai pentru ca au spatiu pentru biciclete si nu voi sta cu stres. Gara din Pitesti, cladire noua cu aspect futurist, imi propune o noua provocare: accesul spre peroane se face numai prin niste pasaje suspendate, prin cladirea garii, pasaje spre care accesul se face numai pe scari, scari rulante sau lift. Eeee, acum e randul meu, imi port in brate, la deal si la vale pe scari, bike-ul care, la randul lui, m-a carat pe mine peste munti. Nu-i bai, o fac si pe asta, desi oboseala acumulata isi spune cuvantul.

Cum stau si astept, o calugarita verde, stranie creatura, aterizeaza pe peron si incepe un dans ciudat...Nu pot sa nu o fotografiez.



Pe masura ce trece timpul peronul devine din ce in ce mai aglomerat, inteleg si de ce, primul meu tren este trenul Sibiu-Mangalia si o mare de oameni asteapta imbarcarea spre litoral.

Primesc lamuriri de la doi politisti tf privitor la vagon si tren, trenul vine, oamenii urca si imi vine si mie randul. Am ramas sa urc ultima ca sa nu incurc si ca sa pot aseza bike-ul comod.

Suuurpriiiizaaaa: locul special pentru bicla este de fapt o balustrada de metal in holul spatios al unui vagon supraetajat. Nu-i nimic, noi sa fim sanatosi, bike-ul merge spre Bucuresti asigurat de balustrada respectiva cu o cordelina elastica pentru ca antifurtul e prea scurt si nu-l pot folosi.

Trenul goneste in noapte si foarte repede ajungem la Bucuresti, unde abia reusesc sa cobor, pentru ca o noua maree umana se imbulzeste spre tren. Trenul e deja foarte aglomerat, cum au sa incapa si oamenii astia Doamne???!!!

Am ajuns la ultima parte de asteptare, de la 2:30 la 5:27 astept, in Gara de Nord, trenul spre Galati. Ma apuca picoteala, dar am instructaj de acasa sa nu adorm ca sa nu raman fara bagaje sau Doamne fereste fara bike. Cand oboseala da sa ma dovedeasca ma ridic, ma plimb prin gara sau in jurul ei.

Trenul trage la peron cu cca 30 minute inainte de plecare. E bine, am timp sa urc in tihna. Un domn binevoitor ma ajuta sa urc bike-ul pentru ca singura nu mai reusesc. Sunt din ce in ce mai relaxata si lipsa acuta de somn face ravagii.

Si urmeaza ultima surpriza din sir: am bilet pentru bicicleta in tren, dar in acest tren nu sunt locuri pentru bicicleta, niciun fel, deloc. Nici nu urc bine si in timp ce ma uit incurcata la holul stramt al vagonului, cautand solutii, apare controlorul:
-"Aveti bilet pentru bicicleta? V-au dat bilet?
-Da, am. Am ales trenul asta tocmai pentru asta.
-Dati-mi biletul, va rog.....!!!!?  Stiti, in trenul asta nu avem loc pentru bicicleta si ocupa mult loc, incurca acum, sta in drum, toata lumea se impiedica de ea...
-Pai stiti, d-nule controlor, pot sa-i scot rotile si o mai compactam, nici mie nu imi convine sa o tranteasca toti de colo colo.
-Daca puteti...ar fi foarte bine, am rezolva toata treaba."

Si iata-ma, cu bilet pentru bicicleta, intr-un tren fara loc pentru ea. Ciclic, bike-ul meu sfarseste cu rotile scoase si legate de cadrul asezat cu susul in jos. Dar nu-i nimic, situatia ma amuza.

La 5:27 trenul pleaca spre Galati. Oboseala loveste in forta, secvente intregi din drum lipsesc(cred ca dormeam cu spume), desi trebuie sa-mi pazesc bagajele si nu prea reusesc sa fac asta, nu am probleme. Trenul nu e foarte aglomerat si fiind accelerat nu face prea multe statii.

Cu toata canicula ajungem la timp, Vali e pe peron cu un zambet de usurare pe fata, s-a terminat, oaia ratacitoare s-a intors, sunt acasa.

Se cuvine sa va spun cate ceva si despre bicicleta care m-a purtat. Dupa ce ani de zile am utilizat fara probleme o bicicleta a unei firme mai obscure, de productie italiana, Maracicli, un MTB hibrid din modelul lor numit X-Marr, anul acesta Marr-ul meu a inceput sa solicite lucrari de intretinere si reconditionare mai serioase. Cel mai important era sa schimb furca (care a devenit rigida) si nu am gasit o noua furca potrivita.

Cum stiu cativa specialisti in reparatii si intretinere de bicle, am alergat la ei pentru sfaturi...Prima data mi-au spus ca Marr-ul meu trebuie reparat "cu flexul", ca de fapt am nevoie de o bicicleta mai serioasa... Cand am inceput sa-i intreb ce si cum ei au inceput sa-mi dea fel si fel de sfaturi aiuristice...Ca in mai toate domeniile, trebuie musai sa bagi bani grei, sa-ti iei nush ce elicopter de firma..Musai Cube sau Scott, hai ca si o Merida mergea, ceva mai entry level..Cand eu am spus clar ca nu voi plati pentru o bicicleta pretul unei masini la mana a doua, am fost trimisa la Decathlon, ca si ei au bicle bune pana la urma.

M-am intors tot la internet, am inceput sa caut, sa citesc...L-am ascultat pe Vali, care, ca si la barci, mi-a spus : Nu mai asculta toate parerile, du-te si da-te ca sa intelegi ce vrei, ce e bun pentru tine.

Si m-am indragostit de Specialized..De un Specialized Hard Rock Pro (asta e tot din gama lor entry level) si asta am cautat.

Norocul a fost ca un tip din Constanta a scos la vanzare, pe olx, un Specialized Hard Rock Sport in stare foarte buna, foarte bine intretinut si...al meu a fost.

In ciuda recomandarilor (eu am 1.61m) mi-am luat bike cu cadru de 19 inch (recomandat persoanelor peste 1.75 m), cu jante duble AlexRims, cu schimbatoare Schimano Acera, cu pedalier si tren de rulare Truvativ, echipat cu frane mecanice pe disc. Am ramas fidela MTB (desi luasem in considerare si un bike mai de viteza) pentru ca totusi nu ma dau doar pe sosea, iar unele din sosele noastre....vai de capul lor, ai zone unde un bike de viteza trebuie carat in spate.

Specia, alintata si Specilica m-a purtat fara un suspin in aceasta aventura, nu am avut nici o problema si, cel mai important, este una dintre cele mai comode bicle cu care m-am dat eu vreodata. Pot sa va spun ca pe 3 aug, dupa ce am ajuns acasa si am dormit, prima iesire in oras am facut-o tot pe bike.

Si acum, ca sa incheiem, trebuie sa va spun ca m-am bucurat enorm, am trait o experinta fantastica, voi reface oricand o asemenea aventura, dar m-a si durut faptul ca peste tot unde ma opream lumea ma aborda in engleza si cand le raspundeam in romana li-se prabuseau fetzele. M-a durut ca o doamna din Pitesti, pe care am abordat-o pentru indicatii, dupa ce m-a intrebat de unde vin, s-a minunat de isprava, m-a intrebat unde ma duc acum si cand i-am spus ca acasa m-a intrebat in ce tara e acasa al meu...

Acum nu mai conteaza, mi-am trait visul, am aflat (inca o data) ca limitele mele sunt cu mult mai departe decat credeam si mi s-a deschis drumul pentru alte vise...multe alte vise...

[monica.lidia]

Din motive de inteles nu am postat aici toate pozele facute in aceasta tura, dar doritorii le pot vedea fie pe :
-flickr https://www.flickr.com/photos/157559534@N04/; fie pe
-facebook https://www.facebook.com/monicalidia.dragan/media_set?set=a.1402716319813859.1073741840.100002265132572&type=3&pnref=story.

Stiu ca nu sunt un fotograf bun, asa ca o sa va rog sa scuzati calitatea. Pozele au fost facute cu telefonul din dotare si cu mare zgarcenie, pentru ca cel mai des o poza insemna o oprire, o descalecare de pe bike, o cautare a unui loc potrivit si alte asemenea...

Dar locurile erau prea frumoase, asa ca...sper ca imaginile sa va bucure asa cum m-au bucurat pe mine.

Cu drag

Monica Lidia

[sorin dinu]

Multumesc frumos pentru poveste si nu numai. Felicitari!

[peb5]

Foarte frumos. O ambitie si o daruire cu rezultate pe masura.

[bss]

Felicitari. Alte cuvinte sunt de prisos.