Glume - Bancuri - Ha Ha Ha

[Danutzazpr]

S-a dovedit stiintific care au fost fructele care au ispitit-o pe Eva! Marul este nevinovat!

[Danutzazpr]

ca tot e trecut de miezul nopti...

Patru studente se intalnesc dupa week-end si povestesc.
Prima:
-Eu am fost cu un profesor la el acasa si ne-am fu*ut ca la carte.
A doua:
-Eu am fost cu un doctor la hotel. Am baut sampanie, am mancat caviar si ne-am fu*ut sanatos.
In acest timp celelate 2 taceau malc.
-Da' voi 2 ce ati facut?
-Lasa-ne drecu' in pace fato, ca am fost cu 2 studenti care ne-au dus la camin unde era un frig de ne clantaneau pul*le-n gura.

[Danutzazpr]

Corporatist de succes în zece paşi


• Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare (Brăila sau Galaţi, de preferinţă). Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti.

• Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi că el.

• La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele ­invi­dioase, taică-tău bea în cinstea ta.

• Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă. Domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecinii ei, ,,nebuna de la cinci". Îţi petreci mare parte la baie. Veceul în casă te fascinează.

• După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar. Ţi se zice ,,Ţăranu", fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.

• Ajungi la facultate. La Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare mă-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare dup-aia. Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei. Şi aici eşti printre fruntaşi.

• În ultimul an de facultate, te duci internship. Stai opt luni neplătit, după opt luni şeful biroului îţi zice: ,,Avem un post liber". Accepţi chiar salariul minim pe economie. O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine.

• La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist. Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul. Poţi chiar să îi trimiţi şi maică-tii nişte bani.

• Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat. Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău.

• Eşti avansat. Ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia. Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt. Nu eşti fericit, dar eşti împlinit.

[gvincentiu]

Păi din asta, cel mai bine a ieşit tac'su ! 

[Florio]

Hahahahh... corect ! Seniorul stie care-i secretul implinirii in viata.
Ce mai cauta inca, e adevarul din vin .

"In vino veritas" , cuplat cu "memento mori" .

[gvincentiu]

Unde mai pui ca e şi consecvent, nu ca ma'sa aia care ba vrea sa fie primul la scoala, ba vrea sa se insoare, ba vrea sa-i creasca copilul, sa-l infunde si p'asta din urma cu doctrina ei! Bravo, tac'so, barbat adevarat, ca nu degeaba cauta el adevarul. Un suflet nobil, perfectionist, cu un singur viciu si ala la vedere!

[Florio]

Din comentarii, rezulta cat de solidari sunt barbatii .

Asa ca pun si eu un banc in sprijinul afirmatiei:

O tipa casatorita ajunge in zori acasa. Sotul e cu intrebarea pe buze, asa ca ea ii spune ca a dormit la o prietena. Sotul le suna pe toate cele 10 prietene ale ei intrebandu-le .  Fiecare dintre cele zece, spune ca nu, n-a petrecut noaptea la ea. 

Revers.
Un sot ajunge dimineata acasa, unde sotia il astepta incruntata: unde-ai fost pana la ora asta ?
Draga, am petrecut noaptea la un prieten .
Sotia suna pe fiecare din cei 10 prieteni ai lui. 9 dintre ei spun,  sigur ca da, si-a petrecut noaptea acolo si a plecat in zori. Al zecelea sustine ca DA si chiar acum, sotul ei  iese pe poarta.

[Danutzazpr]

Off off ti si solidaritatea asta! bine ca stiti voi adevarul suprem si mai sunteti si uniti!

Pe Titanic, se pare ca a fost si un roman.Dupa impact, tipul ia o barca
si vasleste disperat sa se salveze.
-Unde pleci dom'le ca mai sunt femei
aici?
-Lasa-ma in pace omule, mie de f***t imi arde acum?

[lipan]

http://englishrussia.com/2012/03/26/how-to-add-some-living-space-to-your-apartment/#more-97107

[Danutzazpr]

- De ce nu se face sex in institutiile publice? - Toti angajatii sunt rude! *** 

- Cum se numesc oamenii care stau la coada? - Oameni de rand... *** 

- Romania este tara in care portofelul coboara cu o statie inaintea ta. ***   

-  Inseamna ca ai imbatranit atunci cand : - tot ce mai functioneaza, doare - ceea ce nu doare, nu functioneaza. *** 

- Fiind foarte meticulosi, englezii au statistici pe baza carora pot prezice cati oameni vor muri anul viitor. Pe de alta parte, insa, sicilienii pot sa precizeze si cateva nume... ***   

[Danutzazpr]

Andrei Plesu in Japonia

    "Trebuie sa încep prin a recunoaste ca baile sînt, în mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, cîteva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul în alerta si produc, în faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te
arzi, te sperii.
    Fata de ceea ce poti pati în Japonia, toate acestea sînt însa bagatele, mofturi. Am avut parte, de pilda, într-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, în perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, în cele mai amenintatoare unghiuri. Obiectul m-a confiscat definitiv, deîndata ce am intrat în baie. L-am cercetat îndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oricînd sa apara, ca un imperativ categoric. Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, însotite de inscriptii în japoneza. Am reflectat cîteva clipe, am evaluat riscurile si, în cele din urma, m-am aruncat în necunoscut. În fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal. Odata pornit, mecanismul functiona - ca progresul însusi - dupa legi fatale. Într-o clipita, întreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina. Eram înconjurat de arteziene torentiale, de tipurituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele încaperii, oglinzile, peretii, pardoseala. Proportiile odaii, eclerajul, înclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amarîte, filtrate de incontrolabile perdele de apa. Am simtit, împietrit ca ma îndrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau, am dat peste misterul facerii în cea mai pura (si sordida) varianta materialist-dialectica: o stîngace apasare pe butonul gresit, într-un originar closet galactic. Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a încetat. Am stat un timp nemiscat, ca sa nu stîrnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sfîrsit, în dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care îti lumina papucii ori de cîte ori lasai picioarele sa-ti atîrne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale sînt de o paradiziaca simplitate. Nu în Japonia.
    În programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional. Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut, scurt, într-una din toaletele aliniate lînga receptie. Omul încerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, încalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, îl tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii decît dupa o anumita combinatie de miscari igienice, alternînd balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea... La rîndul meu, am încasat prima trauma cînd, intrînd în camera care îmi era rezervata, n-am vazut decît un paralelipiped gol, fara nici o piesa de mobilier. În mintea mea îngusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te întinzi putin, îti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a.m.d. Aici nimic. Am privit nelinistit spre batrîna însotitoare care lucra pe
post de "bagajist" si i-am dat de înteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, însa, s-a grabit sa o reintroduca în lacasul ei "de zi". Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma întind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc înca. Nu, mi-a pantomimat, în replica, cu o blînda cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne întindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele încrucisate, si umblam de-a busilea.
Spre seara, m-am hotarît sa cer de mîncare în camera. Alesesem, mai curînd la întîmplare, ceva în care identificasem cuvîntul "vitel". A aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat în baie, adica într-o camaruta îngusta, cu o copaie de lemn patrata. "Nu - zic - nu baie! Mîncare! Vitel, care va sa zica! Papa!" "Ba, din contra - îmi semnalizeaza cu un surîs buddhist preopinenta - mai întîi baie! Papa la urma!" Dupa cîteva trecatoare accese de demnitate, cedez: intru în scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se atine, rînjind, cu un manunchi de nuiele aromate în mîna. Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se întristeaza, gheisa e de neînduplecat. Încropim, pîna la urma ceva, un ritual incomplet ("interruptus?"), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu. Asta înseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa în care clocotesc legume, mirodenii si brînza de soia. Se ia, cu doua betigase, cîte o felie de carne si se agita în fiertura din oala pîna dispare tenta de crud. Gheisa ma asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot agita carnea în zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc pîna vad ca s-a fiert. Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad în imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De cîte ori încerc sa trisez, ma priveste sever si îmi sopteste militareste: "Shabu-shabu!" Trag concluzia ca "shabu-shabu" înseamna, pur si simplu: "agit-o!", "misc-o!", "stînga-dreapta!", "hais-cea!". Cina se încheie melancolic, în insatisfactia partilor, si cu perspectiva neîmbietoare a unei rogojini medievale.
    A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru încheieturile lui, o încercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia în lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata unei mese: anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul.
    Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram invitati sa participam împreuna la o ceremonie a ceaiului. La sfîrsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, în pozitie de rugaciune.
    Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor din Kyoto , specialist în Zen, a înteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa manînce din boluri misterioase, oferite de o oficianta care aluneca între comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful român a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de mii de ace, ele îi confiscau întreaga atentie si asa hartuita de insolitul bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului. (Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de cîrpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert). Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastrînd, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus. Gabriel s-a hotarît, prin urmare, sa-si adune picioarele în asa fel, încît sa-si poata sprijini sezutul pe calcîie. Dupa chinuitorul "lotus" dinainte, noua postura parea mîntuirea însasi. Dar numai pentru cîteva minute. Calcîiele nu sînt nici ele antrenate sa suporte întreaga pagoda a corpului. În plus, o apasare disproportionata suprasolicita, în aceasta pozitie, degetele îndoite ale picioarelor. Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, într-o încercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si simplu în genunchi, cu trunchiul drept, dominînd - fara autoritate - fapturile gracile ale celorlalti, pentru care "lotusul" nu parea sa creeze dificultati. Scena avea, probabil, în ochii celor de fata, ceva patetic. Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flamînd, cazut în genunchi dupa o rascoala ratata. Dar cît poti rezista în genunchi, daca n-ai practica zilnica a penitentei? Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia "Lorelei". Te lasi binisor pe o parte, sprijinit într-un cot, ca fecioara pe pajiste... Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! "Un scaun! Un regat pentru un scaun!" - striga mut fiecare madular al filosofului.     Nu exista alta solutie decît abandonul. "Vai, ce gradina frumoasa aveti!" - a gemut Gabriel iluminat si, ridicîndu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, lasîndu-si amfitrionii cu lingura la gura, între doua îmbucaturi.
    Am facut o experienta asemanatoare cîtiva ani mai tîrziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am încercat sa rezist pîna la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale. Nu stiu nici pîna azi ce mi s-a spus în timpul dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa încît corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul întreg sa intre în ordine. Esential în acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program sa lipseasca. Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de premeditare. În cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si încercînd sa o dominam rational. Facusem totul pe dos. Buddhismul Zen ne da însa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea româneasca: stai strîmb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia! În definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri întregi încremeniti în proiect, nu sînt în regula.
    Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata.
Vorba gheisei mele: "Shabu-shabu!"

[Mihai Irimia]

. .


O femeie vine acasa si-i zice sotului, "Iti amintesti de toate
durerile de cap pe care le-am avut in ultimii ani? Ei bine, nu

le mai am."

"Nu mai ai dureri de cap?" intreaba sotul, "Ce s-a intamplat?"
Sotia ii raspunde: "Una dintre prietenele mele mi-a recomandat un
hipnotizator. Acesta mi-a spus sa stau in fata unei oglinzi, sa ma
holbez la mine insami si sa-mi repet 'Nu am nici o durere de cap; Nu
am nici o durere de cap; Nu am nici o durere de cap.' Si a
mers!Durerile de cap au disparut.."

Sotul a replicat, "Ei bine, este extraordinar."

Atunci sotia-i spuse, "Stii, tu nu ai prea fost un "macho" in pat in
ultimii ani. De ce nu te duci si tu la acest hipnotizator sa vezi
daca nu poate sa te ajute in aceasta problema?"

Sotul a fost de acord sa incerce.

Dupa consultatie, sotul vine acasa, isi rupe hainele, isi ridica in
brate sotia si o duce in dormitor. O pune pe pat si-i spune: "Nu
misca, ma intorc imediat." Se duce in baie, se reintoarce dupa
cateva minute si sare in pat si face dragoste pasional cu sotia sa
asa cum nu o mai facuse niciodata.Nevasta-sa e uluita, "Baiete, a
fost minunat!"
Barbatul ii spune "Nu misca, ma intorc imediat."Se intoarce in baie, sta cateva minute, se intoarce in dormitor si runda a doua a fost mai buna chiar si decat prima oara. Sotia ramane ametita si extaziata.Barbatul ii spune din nou, "Nu misca, ma intorc imediat."
Si se intoarce iar in baie.

De data asta, sotia il urmeaza in liniste si acolo, in baie, il vede
stand in fata oglinzii si repetand, "Ea nu este sotia mea. Ea nu
este sotia mea. Ea nu este sotia mea...!"

Mentiune: Inmormantarea si funeraliile barbatului vor avea loc maine .

[lipan]

De ce ii iubim pe rusi si in 2012

și în aceiași notă:

Scapa de aglomeratie ca un boss

[Danutzazpr]

Ungurul e in inspectie la olteni si isi tine un jurnal.
>
>
>
>
>  Ziua 1:
>
> Cred ca azi fost zi liber la ei.
> Nu venit niciuna din angajat.
> Plimbat prin biroul meu lung si lat.
> Deschis fiset acte oficial dar plin de o bautur tulbure.
> Oare unde tinut la ei dosare?
>   
> Ziua 2:
> Nu fost ieri zi liber.
> Verificat in calendar, fost miercur.
> Poate nu lucreaza miercur la ei!
> Dar nici azi nu venit!?!
> Am vrut dau telefon, dar nu am gasit agenda
> ... Toate sertarele plin cu acel bautur tulbur ...
>   
> Ziua 10:
> Azi fost un secretara care zis ceva care nu inteles la mine si plecat nervos!
> Oi, oi! Gustat o pahar din acel bautur tulbur gasit in seif ...
> Putin acrisor...
>   
> Ziua 20:
> Aici nimeni nu vorbesc ungureste.
> Toti nervos ca nu pricepe la ei.Oare e politic corect sa invat eu romanesc?
> Hm, bauturul acela tulbur nu e chiar rea.
>   
> Ziua 30:
> Descoperit intamplare un caset cu muzica folcloric si prinde bine sa invat romaneste.
> Azi putut spune unei director apa-canal-investitii europene:
> "Dunare daca n-aveam / Jiul , Dunare-l faceam la noi!"Simpatica baiat. Am baut cu el, putin, din acel bautur tulbur exceptional ...
>   
> Ziua 100:
> La ce dracu sa muncesti in fiecare zi?
> Ma dadui lovit si drojdii niste zaibar cu nea Stelica, subprefectul.
>   
> Ziua 200:
> Fatalica, treaba merge unsa.
> Fura toti in prefectura.
> Puseram un CD cu Maria Dragomiroiu si ne facuram muci.
> Il trimisei pe Stelica la Segarcea, dupa doua vedre de molan, sa nu ramanem pe uscat.
>   
> Ziua 300:
> Nenica, astia din UDMR chiar ma enerveaza.
> Ma sunara de la partid, sa ma intrebe cum stau cu nu-s-ce investitie.
> O sa-l sun pe Stelica, cand s-o-ntoarce cu cisterna de la Panciu.
>   
> Ziua 350:
> Mimisor, secretara zise ca ma tot cauta unii din UDMR.
> O pusei sa le zica ca-s intr-o sedinta.
> Sanchi, batu Craiova acasa si ne facuram pulbere.
> Ce treaba au ungurii cu Mehedintiul?

[Danutzazpr]

Baieti...gata cu problemele sforaitului....
S-a inventat salteaua magica....astfel se doarme numai burta!!!!