Oameni , ape , barci , apusuri , .... si cutii de bere !

Creat de modi, Mai 30, 2013, 12:15:58 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

modi

Domnilor , cu siguranta ati adunat fel de fel de povesti de pe la pescuit sau din vilegiaturi .
Si eu . Iar cateodata , seara acasa , stau si le pun "pe hartie" . Imi face placere sa le aduc si catre dvs . .....

........................................

Prohibitie

Pe Autostrada Soarelui trei masini cu barcile pe capota duc sapte pescari si sperantele acestora catre bacul de la Cegani . Cerul isi pierde rand pe rand licarul stelelor facand loc zorilor . Unde-ar trebui sa rasara soarele distingem doar cativa norisori care nu ameninta deloc sa ne strice sejurul . Gonim in tacere fumand si band cafea din PET-urile de jumate pe care ni le-au pregatit sotiile , dragele de ele . Peste cativa kilometri urmeaza sa intram in Fetesti . De-acolo inca putin pe drumul Facaieniului si intram in Cegani . Am ales sa ajungem foarte devreme la primul bac , sa ne asezam masinile la rand printre carutele si remorcile localnicilor ce trec dimineata in insula . Daca-l ratam pe primul riscam sa intram in insula abia pe la 8 , ori noi la ora aia voiam sa fim deja pe apa . Suntem "nepescuiti" din toamna . Fiece ora a sejurului trebuieste valorificata .

Totul a plecat de la un telefon intre mine si Tanase . Prohibitie fiind orice am avea de vorbit sfraseste invariabil cu subiectul pescuit .

- Ai mai fost la peste , mah ?
- Unde dracu' sa ma duc ? Pana-n prohibitie n-am avut cum , iar acum trebuie sa mai stam inca o luna . Turbez !
- Tu turbezi ! Eu am turbat deja .
- Hai , nene , undeva , ca nu mai pot !
- Unde dracu' sa mergem ? Ca fac astia controale continuu . Ne alegem cu dosar penal .
- .... Bai ! .... Ia stai asa .....
- Ce ?
- Stiuca e "deschisa" , nu ?
- Da . Da un' sa dam de stiuca ?
- Dau trambita in pescarime . Tre' sa stie careva un' se prinde .
- Hai , .... vezi ce poti face . Ma interesez si eu .
- Ok . Noroc .
- Sa traiesti Tanase . Ne tinem la curent .....

Asta era pe joi dimineata . Am dat telefoane peste tot . Nimeni nu stia nimic . Sau .... nu voiau sa "dea din casa" ....
Pe la 16 30 ma suna Tanase precipitat :

- Pictore , repede !
- Ce repede mah ?
- Bagajele !
- Ai dat de ea ?
- Da . Si e multa ! Cica e jumate apa , jumate stiuca . Haleste la fiecare lanseu .
- Bai ... lasa-ma . Da' unde ai dat tu de-atata stiuca , mah ? In Finlanda ?
- Nu . ..... Pe Alionte .
- Pfaaaa ..... Iarasi bac , iarasi drumuri rupte , .....
- Bai , .... MERGI ???
- Pentru tine am doar doua cuvinte . NOR - MAL .... ca merg !!!
- Maine la 4 la Ghinozo la bloc .
- Pa ! Maine la 4 .....

Ajungem la bac devreme , cum ne-am propus . In fata noastra mai sunt doar o caruta si inca o masina cu pescari . Intrucat iesisem de pe orice drum public ne facem tabietul . Tabiet sau superstitie , cum vreti s-o luati . Cate 50 de Alexandrion . Ca vezi-Doamne .... o sa prindem .
Si stam , si stam , .... si stam , .... si Alifie nu mai apare . Alifie e "pilotu' " bacului . Un dilau . Il doare-n cur pe el ca bacu' tre' sa plece la 6 . Apare cu panarama lui de bicicleta cand are chef . Pe localnici nu-i intereseaza . Ca si-n cazul lu' Alifie astora le curge timpul altfel . Ei nu vorbesc "in ore" . Ei au doar "devreme" , "acusica" , "mai tarziu" , "e pranzu' " , si "diseara" . Noi insa deja numaram minutele . La 6 30 deja suntem "in spume" !

- Bai Rocky , suna-l mah , p-ala !
- L-am sunat , da-l dracu . Are telefonu' inchis .
- Mai suna-l odata .
- Am sunat acum un minut .
- Mai suna-l odata !
- Da' tu nu esti sanatos ?? N-auzi ca-l are inchis ?
- Hai sa-l luam . Mai stii unde sta ?
- Da .
- Hai !

Tanase scoate masina din rand si pleaca in sat dupa Alifie . Probabil ca l-au gasit pe drum , pentru ca in cateva minute se intorc in tromba cu Alifie in masina si cu bicicleta astuia aruncata sus in barca . Tanase suduie , Rocky la fel , Alifie e tot numai un zambet ! Se saluta fericit cu toti localnicii si-l doare-n paispe de suduielile astora . Pare mahmur . Dar asta nu-i ceva nou pentru Alifie . Pe mine ma amuza situatia si ma umfla rasul , lucru care-l enerveaza si mai tare pe Tanase .

- Tu ce razi , mah ? Ce-i de ras ?
- Pai cum dracu sa nu rad ? Voi faceti ca toti dracii si lu' asta i se rupe . Tu nu vezi ?
- I se rupe , zici ? Daca nu porneste bacu'-n 5 minute ii rup io gatu' !
- Sa vad ......
- ALIFIEEEEE , IN CINCI MINUTE SA FIM PE APA ! ALTFEL TE INEC ! TU AUZI ??
- Da , am auzit . .... Acusica .

Acest "acusica" a lu' Alifie duce situatia la cote apoteotice . Toti incep sa-si bage si sa-si scoata , sa tranteasca si sa-si loveasca palmele de frunti . Trecem masinile pe bac si asteptam sa auzim motorul bacului pornind . Alifie pare a face ceva in cabina dar dupa vreo 10 lungi minute ne prindem ca ceea ce facea el acolo nu are legatura cu navigatia . Ma apropii sa vad . Alifie isi face putina ordine printre ale lui . Hartoage , chei cu scule , cutii cu tot soiu' de nenorociri , etc . Evident ma umfla rasul si mai tare . Tanase e negru . Rocky prefera sa rontaie seminte , Ghinozo isi pune privirea aia de "danger" , Soso isi mai pune un Alexandrion . Giba si Amenda sunt prima oara cu noi inspre Alionte . Si ei sunt nervosi dar ne lasa pe noi sa rezolvam situatia .

Soarele a rasarit demult si se reflecta generos in Borcea cand in sfarsit Alifie poneste motorul . Stim ca in cateva minute o sa plecam .

Exact in momentul in care urma sa eliberam cablul ce ne tinea legati de mal apare o Dacia 1300 din care coboara nervos unu' de pe la AGVPS . Sau asa am gandit vazandu-l imbracat in uniforma verde , cu palarie de vanator la care purta mandru un ochi de pana de paun . Asta-i si mai mahmur decat Alifie . Numa' ca asta-i nervos . Incepe sa urle - dracu stie ce - si urca pe bac . Tinta lui parem a fi noi . Se indreapta amenintator catre mine :

- Jos ! Jos masina de pe bac !
- Ce-ai nene ?
- Jos am zis !
- Alooo , nenicule , tu de-al cui esti ?
- Io sunt cu controlu' ! Pescuitu' interzis !
- Zii sa mori tu !
- Domle , nu permit ! Jos masina . ACUM !!! Jos ! Toate masinile de pescari !
- Bah ! Uite , daca vrei iti dau una ! Vrei ?

Uitam de ora tarzie , uitam de Alifie care asista la situatie cu celebrul sau zambet limpede si tembel , uitam de localnici care ne privesc fara grimase ..... Omul pare idiot . La cat e de dilau trebuie sa facem ceva cu el . Ori il dam jos de pe bac cu forta , ori il supunem unui misto crunt . Alegem ce-a de-a doua varianta .

- Nea Controale , noi nu mergem la pescuit .
- Cum nu ? Dar unde mergeti ?
- La sky .
- Adica-ti bati joc de mine ?
- Bineanteles .
- Domle , iti dau amenda !
- Am una deja . .... Amenda , ia vino-ncoa , mah .
- Ia sa vezi ce amenda iti dau .
- Ia sa vezi ce ma doare-n cur .
- Te rog sa nu-mi vorbesti mie in felul asta ! Eu sunt organ de control acilea .
- Da ? Po' sa te-ating ?
- .... De ce sa ma atingi ?
- Uite .... de drag , asa . Pot ?
- Gata ! ... Amenda !
- Uite-l c-a venit . Faceti cunostiinta . Amenda , Nea Control . Nea Control , Amenda .

Asta se uita furios catre Amenda al nostru care-i intinde mana zambind tamp . Nu intelege . El , ditamai organu' de control , sa nu inteleaga ? Figura lui arata ca asa ceva este inadmisibil . Deschide furibund gentuta de piele pe care-o poarta peste umar si scoate un chitantier , .... bonier , .... dracu stie ce . Din buzunarul de la piept smulge un pix si incepe a rasfoi sa ajunga la prima fila necompletata . Amenda intra in jocul meu :

- Imi dai mie pixu' ala ?
- Cum sa-ti dau pixu' ?
- Sa am si io pix . Ca n-am mai avut pix de cand eram mic .
- Nu-ti dau nimic . Iti dau amenda !
- Auzi , Nea Organu' , da' de ce sa-mi dai amenda ? Ce-am facut ?
- Va dau la toti amenda pentru pescuit in perioada de prohibitie .
- N-auzi mah ca noi mergem la sky ?
- Ce sky domle ? Ce sky ? Unde sky ? Vara la sky ?
- Io ma duc la sky cand vreau .
- AMENDAAAA !!!!!

Suntem stransi roata in jurul lu' Control si-l bombardam cu poante . Crizele astuia ating un nivel alarmant . S-a inrosit la fata , o vena sta sa-i bubuie pe tampla , ochii i s-au injectat , mainile tremura necontrolat pe chitantier . Incearca sa faca fata situatiei , sa spuna ceva care-ar trebui sa ne intimideze , dar cuvintele i se bulucesc in gura iesind alandala odata cu stropi de saliva .

- V-am vazut ! Stiu io ca va duceti la peste .
- Da' de unde stii ?
- Pai uite lansetele ! Ce ? Crezi ca nu le-am vazut ? Io sunt prost ?
- Da .
- MA FACI TU PE MINE PROST ??
- Nu te fac io . Io doar constat ca esti . Altcineva e responsabil ca esti prost .
- AMENDAAAA !!!
- Sunt aici . Nu striga asa de tare , ii raspunde asta mucalit din spate .

Omul realmente nu stie cum sa procedeze cu noi . Este total scos din minti . Se indreapta spre masina mea si arata lansetele :

- Uite !!! Uite lansetele !!! Te duci la pescuit !!!
- Nu .
- CUM NU ??
- Nu !
- UITE DOMLE LANSETELE !!! TE DUCI LA PESCUIT !!!
- Aaaaaa ..... Alea ? P-alea le duc la monta . Ca cica e un lanset vanjos pe Alionte , care scoate pui misto . Le duc si io p-ale mele sa le cordeasca ala , c-au intrat in calduri zilele astea .
- ...... NU PERMIIIIIIT !!!
- Si ce daca ?
- Jos de pe bac !
- Iar ai innebunit ?
- B ... b ... tra ... sa vezi ... fac acum ... amenda ... !
- Da mah , da . Normal .
- Cre .... sta ... a ... toti ... s ... care a ... !
- Aia zic si io .

Incearca sa se linisteasca . E constient ca se balbaie si n-ar da bine sa se faca de rusine . La scoala de controlori d-astia nu asa ceva a invatat . Tace , ne priveste pe rand , si probabil isi pregateste un bagaj de replici dure potrivite situatiei . Pe un ton ce se voia a fi calm dar autoritar mi se adreseaza :

- Logic ca va duceti la peste . Ce ? Io nu stiu ? Aveti lansete , e clar ca va duceti la peste .
- Ia vino-ncoa sa-ti arat ceva ....

Ma indrept catre masina . Asta ma urmeaza curios . Desfac trusa cu mulinete si-o scot pe cea mai mica dintre ele . Abu Garcia 1000 . Face ochii mari gandind ce-as putea sa-i spun . Mulineta nu este decat inca o dovada ca merg la pescuit . Ma considera tampit . Ma autoincriminez aratandu-i-o

- Uite-te la asta mica . E fatata in toamna . Nici nu i-au dat rulmentii . Inca suge de la ma-sa . Dupa ce las lansetele la monta , la lanset , o duc p-asta mica sa-l cunoasca si ea pe tac-su . Pe ma-sa uite-o aici , ii spun eu aratandu-i o Abu Garcia de 3000 . Si vezi , asta mica , daca te uiti bine la ele , la amandoua , are tamburu' lu' tac-su . Ma-sa , vezi , il poarta pe spate . Fii si tu dragut si intelege . Nu mergem la pescuit .
- ..... AMENDAAAAAAAAA !!!!!
- Tu ai idei fixe ?
- ..... AMENDAAAAAAAAA !!!!!
- Auzi ? Cat tot strigi tu amenda ... putem sa plecam ? Ne mai zici pe drum . Alifie , da-i drumu' tata .

Ma uit inspre cabina si bufnesc iarasi in ras . Alifie , in timp ce noi "negociam" cu ala , adormise cu barba pe timona ... Eu aveam ce-aveam de impartit cu Nea Control , insa Tanase nu uitase ca el avea ce-avea cu Alifie . Izbucneste :

- ALIFIEEEEEE , scoala fi-r-ai al dracu' , ca te-'nec !!! Bai , il omor p-asta ! E 7 jumate si stam legati de mal . Din cauza lui nea cazut neghiobu' astalalt pe cap ! ALIFIEEEEEEEEEEEEEE !!!!

Ma intorc la Controlu' meu si-l las pe Tanase suduindu-l pe Alifie . Control simte ca-si pierde controlu' . Tot cauta ceva probabil foarte important in servieta de piele . Intre timp vad ca si-a pierdut pixu' . Il cauta si p-asta furios prin toate buzunarele . Nu stie ce-a facut cu el . Ori el are niste amenzi de completat , nu ?

- Ce-ai pazit nene ? Ti-ai pierdut pixu' ?
- Lasa . Lasa ca-l gasesc imediat .... Sa vezi ce va fac !
- Vezi ? Daca mi-l dadeai mie acum stiai de el . Ti-l imprumutam io .
- E la tine ?
- De unde dracu' sa fie la mine ? L-ai pierdut cand faceai crize .
- Ce crize faceam io ? Io nu faceam crize .
- Bine .
- Ce bine ? Va dau amenda ! Asa spune legea , ca e prohibitie si ca sa va dau amenda .
- Ba ! Ai legea aia la tine ?
- Normal !
- Da-o-ncoa .....

Gata ! Omul simte iarasi ca are terenul sub picioare . Aratandu-ne legea nu vom mai avea ce spune , ne vom supune rigorilor acesteia , al carei vajnic aparator este el . Pare mai sigur pe el si umbla mult mai coerent prin servieta . Scoate cateva file A4 pe care era listata legea prohibitiei pe anul in curs . cauta precipitat articolul care prevede sanctiunile . Gaseste si ne citeste fericit ! La ce facusem noi ne putea incadra usor chiar la dosar penal .....
Inse deja-i tarziu si m-am plictisit de idiot . Ii smulg hartoagele si ma duc direct la articolul ce face referire la stiuca . Este perfect legal pescuitul acesteia in perioada asta .

- Bai boule , ce scrie aici ? Scrie ca am voie la stiuca ?
- Mie sa nu-mi zici bou !
- Ba-ti zic ! Zii , scrie ?
- Scrie , da' de un' sa stiu io ca te duci la stiuca ?
- N-ai decat sa mergi cu mine sa vezi . Dar te previn ca s-ar putea sa ma imbat si nu stiu ce iese .
- Adica ma ameninti ? Tu pe mine ?
- Controale , pan-acuma n-am facut decat sa fiu pe bac . Esti atat de imbecil incat nu realizezi ca n-ai cum sa-mi impui sa dau masina jos . Si daca nu dispari in 5 secunde sa mor io de nu te-arunc peste bord . Si-ti dau si amenda !
- Ce amenda ?
- ..... Ba ! Esti cel mai prost din lume ! Du-te dracu' . Tanase , ce-ai facut cu Alifie ?
- Asteapta sa termini cu asta .
- Control , ai auzit ? Ori cobori ori mergi cu mine . Da' nu-n masina , ci legat de esapament . Alege !!!
- Cobor acum ! Da ma-ntorc si va controlez . Va gasesc io pe mal . Si va dau amenda !

Ajunge ! Nu-l mai suport ... Cu asta n-ajung nicaieri . E prea tampit .

- Acum cobori , te duci la ma-ta si-i dai amenda ca te-a facut atata de cretin . Da-i drumu' d-aici .......

..................................................................

La 9 30 aveam tabara instalata si deja vreo doua marlite date la aer . Am avut o iesire pe cinste . Sursa lu' Tanase se dovedise a fi fost una de incredere . Am prins stiuca cu nemiluita . Acuma nu stiu , ...... ne-o fi cautat ala pe maluri sa ne dea amenda ?

bogdanbuciu

of of ce bine ca s-a gasit un forumist care sa aiba timp sa povesteasca, ca branconeru are treaba la batut fibra,
Bine ai venit modi, sa traiesti si esti de-al nostru, numa' ca noi nu am avut ghinionul sa-l intalnim pe acest control, de aia e luam la biza intre noi.
De ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri care nu le folosesc după moarte?

Vali

Asta-mi aduce aminte de acu' vreo 3 saptamani: erau cre'ca sute de unditari peste Dunare la Zaclau, plus pescari la plase - la toana cu "speciala", si pe malul galatean la plaja Dunarea venisera 2 masini de jandarmi, AJVPS-ul plus o televiziune, ca sa arate lumii ce braconieri periculosi sunt cei 2 mosi care pescuiau guvizi acolo :P.

Multumim modi pentru povestire, am intalnit si o sa mai intalnim si noi asemenea pesonaje nasoale. Important e sa nu ne pierdem simtul umorului..
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

bradutzu

multumim pentru poveste!
nu am mai ras asa de mult timp!
din pacate se pot intalni si altfel de oameni!
de povestit ar fi multe dar talent ca al tau mai rar.........
felicitari!
Sa auzim numai de bine!

Catalin

Cred ca daca le pui pe hartie ies de ceva banuti...macar de banzina ori de scule noi..........Poate dam de voi pe apa...ori pe mal...dar nu sa va dam amenda...ca vad ca sunteti vaccinati.

ss

Vali, tata, ai belit-o, daca a aparut @modigliani pe forum nu mai avem loc de el, ne scrie el toate povestile de pescuit, baneaza-l repede, ca da lovitura de stat si deturneaza forumul spre pescuit!  ;D

Vali

Nu stiu cine a belit-o, da' eu in nici un caz ;). Nu-l cunosc (inca) pe colegul Modigliani, dar cred ca prezenta lui ar fi benefica pentru comunitate, daca e asa cum spuneti.
Si eu mai am multe de povestit despre pescuitul profesionist de pe vremuri, dar cand ma mai eliberez. Pana atunci, cine are de povestit e invitat cu draga inima sa ne delecteze cu istorisiri picante de la pescuit :).
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

modi

Citat din: ss din Mai 30, 2013, 06:56:10 PM
Vali, tata, ai belit-o, daca a aparut @modigliani pe forum nu mai avem loc de el, ne scrie el toate povestile de pescuit, baneaza-l repede, ca da lovitura de stat si deturneaza forumul spre pescuit!  ;D

Prieteni , in primul rand ma bucur ca v-am gasit ! In al doilea rand ma-ntreb daca eu am loc de voi in discutiile despre nautica . Iar pana ma familiarizez cu intreg continutul forumului - intrucat nu suport sa deschid subiecte sau sa port discutii ce deja au fost purtate - mai pierd vremea p-acilea , prin Cafenea .

Cat despre a putea eu sa deturnez cumva tematica acestui forum , ..... nene , .... nicio sansa ! Sunteti mult mai leganati de valuri decat pot eu sa va "iau hula din cale".  ;) Si-asa va sade bine ! Mai ales c-am auzit ca mai multi de p-acilea ar avea , ca mine , .... rau de asfalt .

Insa , una peste alta , de povestile mele nu scapati usor . Ce sa ma bucure mai mult decat sa vad ca sunt pe placul vostru ?
Iaca inca una :

...

Nea Vasile .... Miezu' din Braila !

- Salut Pictore !
- Salut Andrei ! Ce faci tati ?
- Bine . Tu ?
- Uite , la peste .
- Pe unde esti ?
- La Cegani , la bac , in Insula . De ce ?
- Aaaa , nu , nimic . Voiam sa-ti spun ca plec la Braila maine dimineata sa-mi iau motor .
- Da ?? Bravo !!! Ce motor ?
- Un ,, trei cai jumate " , Mercury , pe care-l vreau pentru concursuri . Stii despre ce e vorba , ca ti-am povestit .
- Da , stiu .
- Si dupa cat am vorbit cu propietaru' e-n stare buna .
- .... Auzi Andrei ? .....
- Ce ?
- .... Maine la cat tre sa fi-n Braila ?
- N-am stabilit . Il sun cand ajung acolo . De ce ?
- Eu peste nu prind aici . Mai sunt si altele , si .... cre ca trec cu primu' bac si merg cu tine . Ce zici ?
- Ce sa zic ? .... Hai !
- Bun ! Eu trec pe la 8 00 , pe la 9 00 ne vedem in Fetesti ?
- Ok ! Asa facem . Mersi !

Pe scurt , ne vedem in Fetesti , eu imi parchez masina in loc sigur si plecam la Braila cu masina lui Andrei dupa ,, trei caiu' jumate " ce facea cu ochiu' pe net .

Pe drum aflu mai multe despre motoras . Ca-i intretinut , ca-i tipicar proprietaru' , ca-i destul de batraior dupa voce ( atat el cat si sotia acestuia ) , ca daca are ceva de zis poti sa te dai cu capu' de pereti sau sa zbieri in receptor ..... o faci degeaba , samd . El o stie p-a lui si nu se lasa dus din ea usor .

- Bai , Pictore , m-a si distrat o faza !
- Adica ?
- Am vorbit cu sotia omului despre pret .
- Asa . Si ?
- M-a amuzat teribil cum a pus problema . Cica " Noi ne-am gandit la 20 de milioane dar negociem pana la 17 ! " . M-a umflat rasu' la telefon !
- Hai , da-o dracu' ! Hahahahaha ! Mergem sa vedem . Poate face , poate nu face banii .
- Da . Mergem sa vedem .

Undeva pe la 11 30 ajungem in Braila . Incepuse un vanticel enervant , cerul se innourase , iar noi cautam scosi din minti ,, primul semafor dupa cele doua de la intrarea-n oras " , acel semafor ce trebuia sa se afle-n dreptul unui nush ce spital .
Cu suficiente aventuri reusim sa ajungem la poznasul semafor , parcam si Andrei se pune pe telefon sa-l anunte pe vanzator ca am ajuns . Si suna , .... si suna , ..... si tot suna , ..... si ,, pauza " .

- Ia zii Andrei , ce facem ?
- Nu stiu , mosu' nu raspunde .
- Pai si ce facem ? Stam ..... asa-n Braila ??
- E abia 11 jumate . Mai asteptam putin .
- Ok . Uite o patiserie . Mergem sa luam ceva ?
- Hai .

Eu , iesit din ,, balta " eram ,, varza " cu glicemia si cautam scos din minti ,, ceva cu dulce " , ceva proaspat . Vad in vitrina ceva gogosi cu finneti , cu dulceata de visine , inca niste gogosi simple tavalite prin zahar , ...... imi lasa gura apa ! Cer cate doua din fiecare . Imi sunt ambalate in pungute si servite . La punerea acestora pe vitrina aud un zgomot ,,metalic " . Ca si cum as fii pus o menghina pe-n banc de lucru ! ..... Gogosile mele scosesera acel zgomot . Erau probabil ...... din veacul trecut !!!
La fel ale lui Andrei . Acelasi zgomot ,, metalic " , aceeasi reactie , ..... . Ne resemnam si ne straduim sa muscam din ele . Brusc in gura ni se face ,, bruma " !!! Gogosile aveau probabil minus 10 - 12 grade . Dupa fetele noastre vanzatoarea se ofera sa ni le incalzeasca la microunde iar noi acceptam mai mult decat bucurosi !

In sfarsit , mancam gogosile ( o parte din ele ) iar Andrei intreaba civilizat cu un servetel mototolit in mana :

- Doamna , nu va suparati , aveti cos de gunoi ?
- Pentru ce ?
- Ca sa arunc asta , normal !
- Aruncati pe jos ....
- Poftim ??
- Pe jos . Ce va uitati asa ?
- Unde doamna ? ..... Pe jos ?? Aici pe jos ??
- Da , pe jos . Strangem noi mai tarziu .
- ...... bine , adica nu-i bine , da'-l arunc pe jos . ..... Sunteti sigura ??
- Da domle , arunca pe jos !!!

La intreaga faza , la intregul dialog eu am asistat cu gura cascata din care probabil mi se vedea o juma' de gogoasa pe jumate mestecata . Dupa care m-a umflat rasu' si-l indemn pe Andrei sa ...... arunce pe jos , normal !

In sfarsit , dupa imbecila experienta din patiserie , Andrei insista cu telefonul si ...... , ce credeti , ...... nea Vasile raspunde !!! Si aflam ca se afla exact langa noi , in aceeasi intersectie , doar ca pe coltul opus

- Ce sa fac tata ? Dupa ce ca-s surd mi-am pus si niste vata-n urechi , ca m-a tras curentu' . Da vezi ca pan-la urma am auzit ?? Eeeee ?
- Lasa . N-are nimic . Zii acum unde mergem ?
- Ce ?
- Unde mergem ?
- Cum adica ?
- UNDE MERGEM ?? SA VEDEM MOTORU" !!!!!
- Uite-acilea jos , la baza nautica .
- E departe ?
- Noooooo , e acilea imediat , jos la vale .
- Pai noi suntem cu masina .
- Nu-i nevoie . Mergem pe jos .
- ..... Bine bre . Cum zici matale .

Nea Vasile venise insotit de sotia dansului . Doi batranei extrem de joviali , extrem de draguti , imbracati frumos ca pentru un eveniment important si usor uimiti gasindu-ne pe noi , pe Andrei imbracat sport cu o jacheta rosie fluturandu-i pe umeri , pe Cami , sotia acestuia la fel de sportiv imbracata , si pe mine , ...... pe mine cu un hanorac fleandura , cu pantalonii plini de pamant , adidasii la fel de noroiti si cu vesta de piele de care atarnau tot soiul de agatatori , carabine , lantisoare sau te miri ce alte accesorii de pescuit , fumand misterios din gluga si injurand in soapta patiseria din Braila . Era poate putin cam mult pentru dansii . S-au inteles tacit din priviri sa ..... mearga mai departe cu ,, ciudatii de la Bucuresti " .

- Uite domle , acilea la vale tiu io barca . Ca am si contract !
- Unde bre ? Unde e ?
- Uite-o colo ! Aia verde . Vezi ?

Ma uit si vad ..... o intreaga masa de barci verzi ! Scutur din cap si ma fac elegant ca .... am vazut-o , c-am inteles care anume este . Urmeaza probabil sa ne indreptam spre aceasta si voi deduce in ultimul moment care este barca in cauza . Sunt obosit , infrigurat , dezamagit de gogosile ,, stanca " , masina mi-e singura departe plina de bagaje , nu vreau decat sa vad motorul , sa-mi spun parerea si sa mergem . Imi doresc pentru Andrei sa nu fi venit degeaba pana-n Braila , imi doresc sa fie ceea ce-si doreste , dar la fel imi doresc sa fiu repede acasa .

- Asa . Asta-i . Cum facem ?
- Pai pe noi ne-ntrebi ? Facem cum vrei .
- Asa . ..... Pai hai sa va arat .
- Hai bre . Arata-ne . Uite , noi stam cuminti si ne uitam .
- Asa . E bine ! Stati si io va arat .
- Gata bre . Stam .........

In timpul asta , vb lu' Filica , ma uitam ,, ca vaca la bec " la un soi de colivie atasat pupei barcii , colivie in care se afla ,, prizoniera " cizma motorului . Motorul inca n-aveam cum sa-l vedem pentru ca era invelit intr-o husa infasurata si rasinfasurata in jurul acestuia . Doar ii deduceam forma .

- Asa , stai sa scot astea ca ne trebuie . zice nea Vasile scotand din buzunar un inel plin de chei de lacate , un inel de cam 15 cm diametru . Plin de chei ! Am innebunit !

- Si acu' sa scot astea de pe motor , ca sa-l vedeti , normal ! Alfel cum ? Pai se poate ??
- Asa bre , scoate alea sa-l vedem , ca alfel nu se poate , nu ??

Inainte de a umbla la husa motorului nea Vasile umbla hotarat in cutiile barcii din care scoate rand pe rand tot soiul de nenorociri . Printre astea se aflau un scaunel de pescar si-o scandurica ce urma sa aflu ca-i sezutul acestuia . Aranjaza meticulos scaunelul intr-un punct anume de pe podeaua barcii , si dintr-o data tranteste categoric peste acesta scandurica fulgerandu-ma cu privirea :

- Matale mergi cu mine ca esti mai subtirel . Acilea stai si ...... sa nu te misti ! DELOC , auzi ?? Sa nu-mi clatini tu mie barca ca te mananc .
- Gata bre , am inteles . Stau cuminte si nu ma misc !
- Asa . Sa n-avem discutii , m-auzi ?
- Am auzit , bre , am auzit . Desfa ala si hai sa mergem ca pierdem timpu ' !
- Copile , nu glumi !!! Asta-i FLUVIU , sa stii ! FLUVIU , Stii ce-i aia ?? Nu-i fitece baltoaca . Noi nu ne jucam acilea . Eeeeei , Doamne iarta-ma !

Se-apleaca spre motor deznodnad usurel sforicica ce tinea husa peste acesta , dupa un ritual numai de el stiut , intr-o ,, viteza " numai de el inteleasa , si insotit de privirile pline de suport ale sotie ce ramasese sus pe cheu cu Andrei si cu Cami sotia acestuia . In privirile celor doi vedeam ca erau de-a dreptul amuzati dar si realmente panicati de iminenta mea reactie in fata tipicariile simpaticului mosulet de la Braila .
Decid in numele tranzactiei sa-l suport pe mos cat o trebui . Nu ma costa nimic s-o fac , ba chiar ma ajuta in exercitiul de autocontrol in fata situatiilor limita . Strang din dinti si zambesc fortat . Si ..... chiar reusesc sa arat a om incantat de ceea ce i se intampla !

- Asa . Mai avem si husa de la mansa de desfacut .
- Care bre de ,, desfacut " , ca pe mine nu ma lasi sa fac nimic . M-ai pus pe scaunel si mi-ai dat ,, sezi " ! Nu ma lasi sa te-ajut deloc .
- Acolo stai ! Sa nu te misti ca ..... aici e cu reguli ! Se misca barca si nu e bine .
- Bine bre . Gata . Stau , dracu sa ma ia , nemiscat . Da' zi-mi , am voie sa fumez ?
- Da . Sa fumezi ai voie . Numa' sa nu te misti , auzi ?
- .... Aud . Am inteles ......
- Asa .....

Si nea Vasile satisfacut de docilitatea mea se reapleaca sa desfaca husa mansei de comanda a motorului .
Pentru o perioada ma ignora . Doar simte ca stau cuminte , nemiscat . In timpul asta foloseste toate cheile de pe inelul din buzunar . Cu una desface lacatul ce tine cheile de prindere a motorului , cu alta desface colivia de la pupa , cu alta desface un alt compartiment al barcii in care sa afla o carpa ,, extrem de importanta si care o sa ne trebuiasca " , cu alta o cutiuta in care se afla o sfoara pe care mi-o da " s-o tin bine ca o sa am nevoie de ea " , cu alta desface un soi de lagar ce tine stranse cele doua rame ale barcii impreunate , si cu celelalte desface zeci de cabluri cu care barca era prinsa de lanturile cheului . Il urmaream siderat si simteam nevoia sa ma-nnec . Era mult peste cat puteam eu duce . Ca sa intelegeti si mai bine , desfacerea fiecarui lacatel in parte dura intre 2 si 6 minute ! Turbam !

- Ai bre , matale esti pescar ?
- Pai cum ?
- Bre ! Fir-ar al dracu de pescuit , ca din 8 ore de peste matale desfaci 3 ore si strangi 3 ore ore , sa dea dracii !
- Taci ..... ba copile din gura ...... ca nu te pricepi . Ce stii tu ce-i aia ??
- ..... Tac nene . Mai bine tac ....... si ma musc de maini de nervi !
- Sa fii sanatos . N-auzi c-aici e cu dichis ?
- Nea Vasile , ..... 'dea dracii-n el de dichis ! Ia zii , imi trebe facultatea de lacate ca sa ies la peste ?
- Hmmmmm ....... tineretu' asta ....... E , HOOO , ca mergem , ai rabdare !
- Doamne ajuta !!!!! Cand m-oi vedea pe apa dau un acatist , sa mor io !

Dupa vreo juma' de ora in care nea Vasile a desfacut si rasdesfacut lacate si noduri vad barca sloboda-n cheu . Credeam ca visez ! Barca se misca in voia valurilor ! Incredibil !!!

- Acu'-i dam la lopeti . Nu facem ca ai' de rup elicele la oameni . Ca vine cate-un nebun ,, pe motor " pana-n cheu de le rupe la oameni motoarele . Asa a patit un preten d-al meu . I-a rupt elica . Uite , cu barca aia verde , vezi ? ( Iarasi verde ?? )
A doua zii asta de-i preten cu mine i-a batut obrazu' lu' ala , si-ala a zis ca-i da o bere ." Pastele ma-tii cu berea ta cu tot" , ia-m zis io , "pai bere-mi trebe mie , mah ? Mie-mi trebe elica !!!"
- ..... Nea Vasile , traiti-ar matale ce vrei , ..... hai in larg . zic eu vlaguit de tipicariile mosului .

Ne apropiem de ultima ambarcatiune din cheu , o Merry Fisher mai exotica si mai incitanta ca o diva hollywood-iana in lenjerie intima . Mosu'-mi zmulge franghia din mana si o leaga de-un parapet al acesteia indemnandu-ma s-o tin bine . Nu de alta , dar este ,, extrem de important s-o tin bine " . Cic-o sa vad io de ce . Abia astept ......
Se apleaca spre motor , mosmondeste alte cateva minute bune la ,, benzina " acestuia , mangaie tacticos capota si , ...... si , ...... si trage de sfoara ! ..... Motorul PORNESTE DIN PRIMA !!!!! YES !!!!! Se uita superior la mine si da din cap ,, "Ai domle , ce dracu' ? Vezi ? "

- Ce fac , bre , cu sfoara ?
- TINE-O BINE !!! Ti-am zis io sa-i dai drumu' ?
- O tin bre !!! Da-o dracu' de sfoara ! Nu vezi ca tin de ea ca de mama ? Da sa-mi zici cand ii dau drumu' !
- O sa-ti zic ! HO ! Ai rabdare !
- Da' sa-mi zici , sa nu ma uiti !
- Iti zic , iti zic , nu-ti fa griji !
- Bine . Am incredere-n matale .
- ...... Asa .....

Si-acum , plin de incredere , tineam de sfoara ce ne lega de ambarcatiunea din capatul cheului ca de ultima mea speranta . Si ma rugam lui Dumnezeu sa nu cumva sa nu aud indemnul mosului de a-i da drumul exact la momentul la care trebuia facut acest lucru .

- Acu' stam .
- Da' de ce ?
- Ca-i uleiu' rece . Tre' sa se incinga nitel sa putem sa mergem .
- Aha !!! Am inteles . Pai ..... stam , ce dracu' al'ceva sa facem ?
- Asa , vezi ? Ai inceput sa te pricepi ! Imi place de tine !
- ..... Da ?? Si mie de matale ! Zau !!!

Dintr-o data mosul baga motoru'-n viteza . Barca o ia catre-nainte iar eu discret eliberez sfoara ,, extrem de importanta " .

- Nea Vasile , n-ai uitat nimic ?
- ??
- SFOARA BRE , ...... SFOARA !!!!!!!!!!! Ai uitat sa-mi spui sa-i dau drumu' !!!!!!!
- AM UITAT ??
- Hahahahahahahahaha ! Ai Uitat !!!!!!!!!!!
- E ..... am uitat si io . Asta e ....... . Sunt mos batran , mai uit .

Pe Dunare fiind , ca de fiecare data cand se-ntampla asta , am uitat de tot contextul ilar in care ma atrasese mosu' si-am ,, alunecat " iarasi in acea transa filozofica in care ma aduce Craiasa mereu . Il priveam pe nea Vasile cum era trist la ideea ca se desparte de motorasul lui de ,, trei jumate " , cum se desparte de-un obicei de-o viata . Nea Vasile isi lua adio de la pescuit . Nu se gandea atat la banii ce urma sa-i ia pe motor cat se gandea la faptul ca n-o sa-l mai aiba .

- Mai nea Vasile , da' de ce-l vinzi ?
- Ce sa fac tata ? Am doua operatii de hernie . Una pe stanga , una pe dreapta . Nici la sfoara nu mai po' sa dau .
- Pai nu ti-am spus , bre , sa ma lasi sa te ajut ?
- N-am vrut . L-am mai pornit si io odata ........
- ...... Cum zici matale . Numa' sa nu-ti faca rau .
- ...... Nu asta-mi face mie rau . Rau imi face ca incep sa vand .......

M-a impresionat peste masura incat am intors capul . Cand mi-am intors inapoi privirea catre mos am vazut ca-l intorsese si el . Se uita trist catre malurile Dunarii pe care n-avea sa le mai calce vreodata , ci doar sa le priveasca . Si nu din barca , ci cel mult la o plimbare la care sa-si invite sotia pe cheu .........

...................................................

Dupa plimbarea respectiva , la intoarcerea la cheu Andrei ma intreaba din priviri ce sa faca . La fel , ii raspund tacit sa-l ia fara echivoc . Motor mai intretinut si mai bibilit ca asta nu exista-n lumea toata !
Asta se si intampla , Andrei numara batraneilor banutii pentru motor , eu raman in barca sa-l scot de pe oglinda :

- Nea Vasile , ma lasi matale sa-l scot singur ? Ai incredere ?
- .... Am . Am vazut io ca te pricepi .
- .... Nu ... po' ... sa .... cred !!!
- Hai , ca stiu io ca te pricepi . Da' nu ti-am zis pan-acu' . Scoate motoru' , da' sa nu uiti sa-l scurgi de benzina ca miroase-n masina pan-la Bucuresti . Si-i pacat , ca-i masina scumpa .

Si pleca fara sa se uite-napoi .......

- Da' nu facem si-o hartie de mana ?
- Ba da nea Vasile , facem ! Cum sa nu ?
- Unde ? Scriem aici la masina ?
- Fratilor ! zic eu , nu mai bine-i conducem pe batranei acasa si faceti hartia la masa cum se cuvine ?
- Ba da Pictore , asa facem . Hai nea Vasile , haideti doamna , mergem sa va conducem .
- Hai tata . Hai la mine acasa .

Iata-ne pe drum catre casuta lu' nea Vasile , trecem pe langa fatidica patiserie , pe langa spital , pe langa semaforul ,, de dupa celelalte doua " .

- Pe unde-o luam , nea Vasile ?
- Pai , pe langa piata ! Asta-i piata din Braila !
- Asa . Si-apoi ?
- Apoii te-ncadrezi matale la stanga , regulamentar ... , dupa regulile de circulatie , cum se face normal , .....
- Unde ma-ncadrez , bre ?
- La stanga , ti-am zis !
- Am inteles , da' un de anume ?
- ACU' !!! STANGA !!!

Face Andrei un ,, stanga " brusc de ne lipeste de geamuri si urmeaza :

- Asa . Si-acum ?
- Mergi pana-ti zic io , ..... da' pana-ti zic io , nu-nainte , si faci iarasi stanga .
- Ok . Da' sa-mi zici din timp .
- Iti zic , iti zic .......
- Deci ? Unde ?
- Ai rabdare ca-ti zic ...... STANGA !!!!

Iarasi ne lipim de geamuri si dupa vreo doua sute de metri se pare c-am ajuns .

- Uite-acilea stau io , la scara aia cu ,, Asigurari " .
- Si unde opesc nea Vasile ?
- Uite colo la Farmacie .
- Perfect nea Vasile . La farmacie vreau . Pana faceti voi actele merg si io sa-mi iau Extraveral !
- Da' de ce ? Iei Extraveral ?
- Neaparat !
- Si io iau , da' numa' cand trebe , al'fel nu !
- Si io nea Vasile , iau numa' cand trebe' . Si-acu' trebe , crede-ma .

......................................................................................

- Pictore , mersi pentru ca ai mers cu noi , tre sa ,, ud " motoru' . Unde facem un gratar ? La tine ? La mine ?
- Andrei , hai la mine . Sunt plecat de Vineri , vreau si eu acasa , mergem la mine .
- Ok , mergem . Cami ? Tu ce zici ?
- E perfect !

......................................................................................

Ajunsi la mine punem repede de-un jar , de-un mic si de-o carnita si ,, udam " motorul . Motorul arata realmente impecabil , este intretinut si menajat , sters si uns , o splendoare . Bem bere si-asteptam sa se patrunda bine micii si carnea , cand dintr-o data lui Andrei ii suna telefonul . Se uita pe display , face ochii mari si ne spune :

- Nea Vasile !!!
- Raspunde-i !
- Da , nea Vasile ? Ce-i ?
- ........................
- Da , mersi mult ! Am ajuns cu bine .
- ........................
- N-am avut nicio problema . Am mers perfect !
- ........................
- Da nea Vasile , stai linistit . O sa am grija de el . Stai linistit !
- ........................
- Bine , mersi mult ! Toate cele bune ! Sanatate sotiei !

................................................

- Ia zi Andrei ? Ce vrea ?
- Sa vada cum am mers , cum am ajuns , sa ne transmita sanatate si lu' Cami si lu' ,, domnu' Mihai , ca-i om bun si ca a vazut el ca se pricepe " , si la toti in general !

................................................

Nea Vasile , sa-ti dea Dumnezeu sanatate multa si toate cele bune ! ma gandesc la matale de cate ori mi-o veni ,, Braila " , ,, Cheu " , ,, Motor " sau ,, Regulament " in cap ! Sa fii sanatos ! Si doamnei transmite-i toate cele bune si viata lunga !!!

dany

FRUMOS,TRIST DAR ADEVARAT!!!Frumos ai scris,felicitari...In fiecare oras exista cate un'' nea vasile'',pe care pescarii mai tineri il amintesc in povestirile lor,ce facea ,cum facea....Am si eu un ''nea vasile'',dar am sa va povestesc mai tarziu despre el,si ca un omagiu pt. pescarii batrani pe care i-am cunoscut,propun ca fiecare dintre noi care cunoaste unul sa ne povestesca despre el,intamplari si aventuri,capturi si altele.Nu este obligatoriu talentul de povestitor,si din cand in cand sa ''premiem''cate un ''nea vasile'',care cu siguranta are vreun invatacel care sa-i arate ca se vorbeste despre el...Asta a fost o idee de moment pe care daca vreti ,bagati-o in seama sau ignorati-o[nu e o sezatoare literara aici, pot spune unii],dar cred ca unora dintre noi le-ar place ca odata ,ca va veni si vremea aia, cand om sta mai mult pe acasa, sa stim ca lumea nu ne-a uitat....Respect,Dany.    ...P.S.   Sa nu uitam nici pe cei care nu mai sunt intre noi....Inchei acum,salut.

Dragos


ionitzady

salut Modi , am citit povestea ta si vreau sa va spun ca mi-au dat lacrimile. Eu traiesc si am copilarit in Baza Nautica si stiu perfect atmosfera care a fost si care este de acolo si dupa cum stie Dany nu de mult , tatal meu , Mare Pescar si barcagiu , a plecat de langa noi . Nu de multe ori ma gandeam la sentimentele mele pt el si nu reuseam sa-mi dau un raspuns , dar citind aceasta poveste m-am gandit atat de mult la el si la ce a simtit el cat si la ceilalti amici in cea din urma parte petrecuta acolo , incat am inteles si am aflat raspunsurile la multe intrebari.
    Da Modi este greu sa lasi totul in urma si numai fatul ca m-as pune in locul lui nea Vasile '' mi se face pielea de gaina''

modi

Salut om bun . Mersi pentru apreciere . Mersi si voua , celorlalti . In masura in care am timp am sa alimentez topicul asta .....

Asa este , am lasat in urma o copilarie si-o tinerete marcata de dragii nostrii varstnici . Care pe care l-a putut avea ...

Dar pana sa va determin sa puneti in pagina fiecare povestea varstnicului pescar sau iubitor de apa din viata fiecaruia va aduc asta ( piyda ma-sii de tastatura french , ca nu po sa pun doua puncte ..... )

.................................................................

Inca de-atunci !

Pescar ... de ce si cum am devenit ,
Sa aflu n-are rost sa-ncerc .
Probabil ca asa s-a nimerit ,
Cat m-as gandi , ma-nvart ca intrun cerc !

Din cati ani am putini sunt fara pescuit ,
Acum ca stau si umblu-n amintiri ,
Cu-n mar in buzunar si-n man'-un biscuit ,
Din ale vremuri eu aveam porniri !

Mi-aduc aminte, la-nceput
Luam drumu' garlii dis de dimineata,
Si ma miram de vr-un pescar
Batran si cu chistocul in mustata...

In spatele-i senin ma asezam,
El se uita cam chiondaras,
Precis un zambet tamp eu afisam,
Cand el prindea bibanii la ,, taras "!

Il enervam, bine-nteles!
O mie de-ntrebari puneam!
Si totusi cu subanteles
Raspunsuri sugubete capatam!

Vreo doua ore-l zapaceam
pe mos. ... Dar mosu', chibzuit!
Si fericit apoi ma-ndepartam,
Muscand din mar si biscuit!

Eram convins in sinea mea
C-am devenit de azi de dimineata,
Doar ascultand, pescar sadea ,
De mosul cu chistocul in mustata .

............................

Mi-am zis odata, intr-o zi
Ca batu' de alun nu mai mi-ajunge
Si-am hotarat ,, Ce-o fi o fi ! "
,, Lansete vreau !" Si-am inceput a plange !

Mi-au luat ai mei, de drag, poate de mila
Lansete de la targ. De la un mos
Stiut de toti pe nume Cocosila ,
Insa strigat de lume ,, Cocolos " !

,, Acu-i acu ! " Sa vezi ce prind!
Din nou credeam c-acuma nu-mi mai scapa!
Insa o vara-ntreaga-am stat pe grind ,
Prinzand doar soarele din apa!

O toamn', o iarna si o primavara
Am stat si doar la asta m-am gandit ,
Ce peste mare am sa prind la vara ,
Cand o sa merg la pescuit !

Vali

Citat din: modi din Mai 31, 2013, 03:35:45 PM
Dar pana sa va determin sa puneti in pagina fiecare povestea varstnicului pescar sau iubitor de apa din viata fiecaruia ...

As avea si eu cate ceva de povestit, da' deocamdata doar ce am mai scris acum cativa ani pe alte forumuri. O parte dintre forumisti stiu povestirile de atunci, dar sunt mai multi cei care (inca) nu le-au citit. Era vorba de cateva aventuri la pescuitul profesionist la navod, unde batranu' era brigadier iar subsemnatul golan zilier salahor.

Daca credeti ca e o idee buna sa postez si aici povestirile de pe barcaholic.ro si rapitori.ro, va rog sa-mi spuneti, urmand la nevoie sa pornesc un topic nou, ca sa nu tulbur cursivitatea povestirilor lui modi. Sunt multe de povestit in plus fata de ce am scris, dar eu fiind pretentios la obiectul compunere, prefer sa asez intai in pagina cum trebuie, si abia apoi sa postez.

Asa ca am sa-mi termin intai treburile, si am sa scriu si eu cate ceva in plus fata de ce am scris prin alte parti. Apropo, pentru cei care n-au de treaba si tipa la mine "hai ba scrie-ne mai repede ca ne plictisim", sa ne mai scrie si ei intai, fiindca noi oricum am scris si o sa mai scriem :P.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

modi

#13
Citat din: Vali din Mai 31, 2013, 03:59:34 PM

Daca credeti ca e o idee buna sa postez si aici povestirile de pe barcaholic.ro si rapitori.ro, va rog sa-mi spuneti, urmand la nevoie sa pornesc un topic nou, ca sa nu tulbur cursivitatea povestirilor lui modi.

Taticule , baga mare ! Ridica focul si randunica !
Asta nu-i topicul meu . E al nostru !

Ai povesti ? Adu-le-ncoa . Macar sa ne ostoim dorul de apa stand seara la calculator sau in cur pe scaun in birouri anoste si fara hula ..........

Mihaif99

Are Vali povesti ca sa umple cateva carti. Are talent de povestitor, nu gluma. Pacat ca nu are timp.

De fapt, asa am ajuns pe aici, pe forumurile astea. Citeam cu placere povestile tale Modi pe rapitori.ro, si cineva a publicat "Viata de braconier" a lui Vali, acolo pe Rapitori, in acel topic. Mi-a placut asa de mult ca am cautat pe net si am dat peste locurile pe unde bantuia Vali.

Vali, ar trebui, odata cand poti sa strangi povestile acelea pe care l-ai publicat si sa le pui intr-un topic aici. Sunt foarte misto.