Croaziere spre litoralul bulgaresc

[ghrt]

Scuze, ultima dată cred că m-am informat prin 2013. Oricum am citit clar într-un ordin din ăsta cu pescuitul că era prohibit. Au avut atâţia scafandri, care colectau cu sacul, probleme.Mă bucur că le-a venit mintea la cap.

În altă ordine de idei, părerea mea este că seamănă la gust cu carnea de rac.

[Florio]

Ne continuăm drumul în noapte, în prova babord apar luminile capului Shabla, un punct important de supraveghere. Îl iau în serios ca de fiecare dată şi mă anunţ prin VHF.
Linişte...
Din când în când, staţia mai face auzit câte un "all ships" dat de "băieţii mari", navele de tipul aceleia care ne urmărea cu prova .
Mai chem o dată prin staţie...aceeaşi tăcere. La venire am fost mai insistent, de data asta îmi fac datoria pentru a treia oară şi apoi renunţ. Probabil bulgarul n-a catadicsit să se ridice din pat pentru apelul meu. Oricum ştia că trecem, de la poliţistul de frontieră.
De ceva vreme mă călăuzesc după stelele care-mi apar în faţă, e mai eficient şi mai comod decât privitul compasului. Dacă tot s-a mai spart plafonul noros, de ce să nu profit? Mai vorbim, mai glumim, timpul trece trăgând pe sub noi milă după milă, până prind în nări un parfum. Ce-i asta?
-Uite Cosmin, acelaşi fenomen pe care l-am întâlnit şi anul trecut. Miroase a fân proaspăt cosit!
Exact ca anul trecut când veneam din "expediţia de recuperare " Skopelos-Mangalia , apropiindu-ne de graniţa românească, în largul marii a venit un miros de fân atât de puternic de parcă auzeai caii nechezând.
Nu înţeleg de unde, nu înţeleg cum se propagă până în larg, însă mă bucur de el copilăreşte.
Deja intrăm în zona românească, pe o hula masivă cerurile din tribord încep să îşi dilueze negrul intens, în nuanţe uşor mai deschise. Odată cu zorile pică şi Cosmin pe bancheta, invelindu-se cu sacul de dormit. E rece, a fost rece pe mare toată noaptea.
Cu siguranţă că întrezărind finalul călătoriei aproape, s-a relaxat în sfârşit. Doarme de o jumătate de ora. Dar ştiţi cum se spune:"Is not over, 'till is over " .
Fiind deja intraţi în ţară, la 2,5 mile de portul Mangalia, îi pun o mâna pe umăr :
-Cosmin, ţine puţin timona, trebuie să ne anunţăm prin staţie.
Băiatul se ridică, zice da, apucă timona, pune privirea înainte, preia comanda bărcii.
Eu apuc speaker-ul staţiei şi dau un mesaj...degeaba. Ledurile speaker-ului sunt stinse.
-Mai, ce naiba?
Bag capul înăuntru să văd staţia, ea închisă. Staţia închisă, dar butonul deschis.
Nu avem curent!
Sunt uimit, mă uit la tabloul de siguranţe, totul stins!
Ies iute în cockpit să văd luminile de navigaţie: totul mort!
Barca mergea către mal.
-Cosmin!
-Da.
-Ţine direcţia! 340 grade, ai compasul în faţă! Unde te duci? spun eu miscand automat de timonă să corectez.
-Da, zice Cosmin automat, ca un roboţel.
Îmi dau seama că nu fusese conştient pentru câteva momente, ştiu cum se manifestă trezirile astea false, în oboseală cruntă. Alunecase probabil în somn, ca un şofer surmenat.
Dar ce fac eu acum, rapid ? Înşfac aparatul de măsură, ridic capacul acumulatorului pentru "vitalii" bărcii, măsor... e bine. Mă arunc aşa, în ruliul bărcii, spre heblul care comută contactul general între baterii, reuşesc să nu mă lovesc, în schimb sunt năucit că totul pare în regulă, nimic greşit.
Comut rapid pe acumulatorul mare.... nimic!
Or fi siguranţele? Dar chiar aşa, toate?!?
Ies pe punte, gândindu-mă cât timp am, să desfac panoul de afară, care are şi nişte siguranţe mari, pe circuitele generale. Ce să vezi?
Barca noastră mergea din nou către mal, acum chiar perpendicular.
-Cosmin !!!!
-Da. Ce e?
Cosmin avea o privire care se limpezea văzând cu ochii, privirea unuia care începe să înţeleagă. Apărea în ea o îngrijorare şi o uimire totodată. Nu înţelegea ce se întâmplase cu el.
Oboseala accentuată, frigul nopţii care îi secase energia, atenţia sporită la orice, timp de o întreagă noapte, îl duseseră pe la capătul puterilor. Însă lovitură de graţie i-o dăduse tocmai acea jumătate de ora de somn din care creierul nu voia să mai iasă, deşi corpul se comporta că al unui om treaz.
Aţi văzut uimirea unui boxer care a încasat o lovitură decisivă, din senin? Meciul s-a terminat, el nu înţelege de ce, protestează, ar vrea să mai lupte, iar toată lumea îi zice împăciuitoare "gata, e ok, s-a terminat"
Oricum, nu e timp de reflecţii, Cosmin e treaz-treaz, acum cred că n-o să îl mai ia somnul toată ziua, de la treaba asta . Şi mai acumulează o experienţă importantă, pe apă: cruţa-ţi energia, ai nevoie de ea.
Zorii s-au crăpat deja, în zare se vede portul Mangalia. Decid că nu mai e timp de siguranţe şi alte alea. Dacă aş fi fost departe, aş fi făcut-o. Aşa, suntem pe lumina, ne văd toţi şi nici noi nu navigăm în şenalul mai-marilor marii. Despre staţie, dacă va fi cazul, voi explica defecţiunea.
La intrarea în port, nici o mişcare. Farul vechi captează primele raze din soarele dimineţii, iar în spatele lui se iţesc siluetele unor nave de război.
E Ziua Marinei, e sărbătoare mare, am picat cum nu se poate mai bine.

[Florio]

15 august.

Intrarea între stabilopozii digului Mangaliei, îmi aruncă un sentiment cald, de protecţie, peste barcă : eram acasă . Totul părea amplificat de liniştea ce domnea peste tot, acum, la orele 6. Apa îşi domolise undele odată cu intrarea către portul industrial, vântul dispăruse, zarea era clară, uşor aburind. Şenalul, însemnat ici-colo cu nişte balize temporare, anunta festivităţile de Ziua Marinei, totuşi portul era pustiu. "Timing-ul" e excelent, dacă am fi ajuns mai târziu, după începerea festivităţilor, n-am mai fi avut cum să intrăm.
Trecurăm pe lângă Lindor, acostând la acelaşi ponton că la plecare: vizavi de barca lui Nicu Home-made. Cum am legat barca, l-am vizitat desigur, doar că pe Home-Made se dormea la greu. Or fi avut oamenii chef asta noapte
Gata, şi în barcă la mine se execută somn. Eu ca eu. Fac documentele pachet, dau fuga la poliţia de frontieră, la căpitănie, formalităţile durează, se face târziu.   Totuşi fiindcă la întoarcere încă portul cam dormea, intru şi eu în cabină, pun un prosop la tambuchi să nu mi se mai vâre soarele în retină şi mă întind în pat. Aiurea! Lângă mine, Maria se întinde cu un căscat, deschide nişte ochi albaştri mari şi, veselă, se pune pe ciripit diverse.
Aţi avut un copil de trei ani şi jumătate în casă, nu? Ei, înseamnă că ştiţi despre ce vorbesc. Adio somn.
Oi dormi eu mâine, sau când o fi timp . Gata, acum programul de dimineaţă.
Oricum, se aduna lumea pe promenadă, punţile vapoarelor deveniseră animate, iar în timp ce noi luam micul dejun în cockpit, în jurul lui Nemo se adunaseră câteva skiff-uri, nişte bărci "Optimist", o şalupă şi alte plutitoare din recuzita de paradă a armatei de marina, toate candidate cu brio la posturile de exponat-muzeu. Cred că dacă mai caută cineva asemenea bărci, nu mai găseşte nicăieri, decât în recuzita marinei . Dar asta avem, cu asta defilăm.
Desigur, parada are părţi serioase si părţi amuzante. Doar de distractie, o să amintesc unele amuzante.
arinarii se înşiră pe lângă noi în bărcuţe (locul era un fel de culise de unde urmau să iasă pe rând, să concureze), cei din skiff-uri abia îşi ţineau bieţii echilibrul, supraveghetorii din şalupa Rândunica târţâiau un motoraş desigur rusesc, de vre-un centenar vechime, înaintând încetişor într-un noruleţ de fum. Nu contează dom'le, ne distrăm ! Eu ştiu altă vorba din bătrâni: "nu contează de mireasă, bani să iasă "!
Pe când filmăm Rândunica, o aud pe Tania dăscălind marinarii din skiff, cum să vâslească, să poată trece de pontoane, că nu se descurcau. Şi dă-i râs, dă-i veselie !
Din larg, în sunetele de sirenă ale tuturor vaselor, venea barca-balenă pe care trona zeul Neptun cu tot cu trident, care declara începute "jocurile şi manifestările prilejuite de această mare sărbătoare" .
Şi balena avea un norişor de fum sub coadă, dar nu spun asta răutăcios, ci doar să subliniez veselia momentelor acelea. Nu-mi iese din minte Tania: "băieţi, vâsliţi pe dreapta şi-o s-o luaţi în stânga"
Maria îl priveşte pe Neptun, sus pe balena cu dinţi, grăsuţ cum e el, cu trident şi plete lungi, întrebând curioasă:
-El e picătan?
-Da Maria, e picătan mare !
-Oooo !

Încântarea mare a fost când a debarcat ditamai Neptunul bărbos şi burtos, îmbrăcat într-un veşmânt ca tata Noe şi a vrut să salute lumea adunată. Pe modelul iepurelui cu pielea scurtă, care când clipeşte, ştiţi voi ce se întâmplă, Neptun ridică ambele mâini să fie ovaţionat de popor. Numai că odată cu mâinile, se trage pe burtă şi veşmântul, până un pic mai jos de cuc. Lui Neptun îi apar coapsele şi pulpele roze, lumea ovaţionează (nu ştim ce, noi priveam mai din spate )
Treaba s-a desfăşurat rapid, cine a văzut cucul lui Neptun, l-a văzut. Cine n-a apucat, mai aşteaptă un an, ce să-i faci ?
Şi a început distracţia cu jocurile şi întrecerile. O fi marina deficitară la capitolul "entertainment", dar când vine vorba de treburi militare, se schimbă socoteala. Au fost şi elicoptere, avioane cu reacţie, scafandri plonjând din elicopter şi recuperaţi mai apoi, etc...
O demonstraţie de forţe, serioasă.
























Nea Nicu era demult lângă noi, bucuros de revedere şi participa activ la veselia generală.
Întreaga zi s-a desfăşurat în mod festiv, cu distracţii şi gustări de staţiune. Am recuperat maşina să dăm o fugă în Vama Veche, îl aşteptau nişte prieteni acolo pe Cosmin.
Crezând că putem să ne facem şi noi veacul prin zona, am căutat un loc de parcare.... nu există. E plin sezon şi e nebunie. Ok, după ce l-am lăsat pe Cosmin, am plecat la 2 Mai. Nu bun, litoralul e o chinuială aglomerată, prăfuită, în care nu poţi călca. Ce să va spun, Tania observă o zona cu densitate mai mică şi mergem într-acolo. Ha ! Era plajă de nudişti (precis îl găseam acolo pe Neptun cu cucul gol).
Ei, dar nu ne dezamăgim noi din atâta lucru. Fuga înapoi la Ziua Marinei, muzică în draci, spectacol Bosquitos, Lipan-Ţăndărică, prieteni,  artificii, etc...
Noaptea nea Nicu revarsă pe cheu nişte muzică adevărată Rhythm&blues. Stăm la şuetă până târziu la bordul Home-Made, împreună cu alţi prieteni, după care într-un final, închei şi eu ziua. Aveam de fapt două zile întregi fără somn, dar nu mă resimţeam deloc.
Mai ales că mâine e altă petrecere, avem regatta !

[Florio]

16 august

Zi de regată, zi festivă! Regata Bricul Mircea este deja tradiţională. Traseul este între Constanţa şi Mangalia, titulatura cap de afiş este "PORT TOMIS – MANGALIA – LifeHarbour LIMANU", organizat de Yacht Club Regal Român.
Adi nu-mi răspunde la telefon, semn că este în focul regatei.
Încă din zori a început să plouă cu prieteni, ca într-o potriveală de horoscop. Şi nici n-am fost atent la Nety Sandu. Pe ponton lume veselă, urcă pe Home Made (barca, nu omul ). Între ei se află şi prietenul nostru Andy, pentru cine nu-l cunoaşte, un mare pasionat, injectat demult cu virusul bărcilor cu vele, organizator de regate şi alte evenimente conexe.
Ieşeau la o plimbare matinală, de weekend, fiindcă se pare că era sfârşit de săptămâna. Normal că noi nu ştiam asta, doar pierdusem şirul zilelor încă de la începutul călătoriei .






Nici nu apucă amicii noştri să iasă dintre pontoane, că pe faleză, o defilare inedită atrage privirile. Nenumărate maşini de epoca, trec încet, într-o paradă elegantă, către platoul din faţă tradiţionalei scene-scoică a Festivalului Callatis. Sunt chiar superbe! Trebuie să mergem să le vedem de aproape.
Ăsta norocul nostru. Tot nimerim din eveniment, în eveniment!

















Puţin mai târziu, am format un grup vesel împreună cu Andy şi ceilalţi, care grup şi-a găsit adăpost pe terasa de sus a Tavernei Piraţilor. Să vedem finalul regatei .
Dar ce final? Că după o ora, soarele torid de până atunci a supărat niţel Marea Neagră (nici nu-i greu, asta e mereu cu capsa pusă) şi o barieră grea de nori negri a acoperit mai întâi partea nord-estică a cerului, înaintând cu repeziciune către noi. Tot atunci au trecut şi primele două veliere, linia de finish. Al doilea fiind Incognito, cu Adi la timonă.
Stăteam niţel în cumpăna. Instinctul îmi zicea să fug la barcă, să strang toate cele, că vine furtună. Anturajul trăgea pe partea de feel good, hai că poate nu loveşte furtuna. Până la urmă, prima rafală de vânt, m-a convins uşor, să merg să protejez barca. Ei, cum apar în capătul de sus al scării, aud de la parter un strigat: Florio !
Când mă uit, prietenul şi colegul nostru de forum, Adi Lăzăroiu.
Dar nuuu... chestiunea e prea frumoasă, trebuie s-o povestesc şi din celălalt unghi.
Adi era cu soţia lui pe litoral, în plimbări cu una dintre bărcile lui cabinate (câte are, eu nu mai ştiu ). Şi decid ei să se oprească la Tavernă, dau să între, iar la intrare e piratul ăla cu piciorul pe butoi.
-Băi ce seamănă ăsta cu Florio!   Zice Adi şi îi face o poză (pe care o vedeti mai jos), că era prea izbitoare asemănarea.
După care trec ei pe lângă pirat, se opresc la scară, priveşte în sus, mă vede şi zice iar :
-Băi, ce seamănă ăla cu Florio !   
Numai că a două oară eram chiar eu . Nu va mai spun, ştiţi şi voi cu ce bucurie se întâlnesc nişte prieteni, dar mai ales în situaţii din astea total întâmplătoare !







Rafalele, deşi foarte violente, n-au fost de durata. Norii aceia care ar fi putut face ravagii, s-au disipat în toate părţile cerului, lăsând în urmă doar câteva picături mari şi un plafon uşor încărcat. Oricum, n-aveam timp de prostii, începea petrecerea de regată, la Limanu!
Ne-am desprins de pontoane, mergând cu motorul la relanti, întâi pe lângă vapoarele din zona portuară, apoi pe traseul sinuos al lacului Limanu. Peste noi, veneau cu rapiditate umbrele serii.
Am ajuns în marină chiar la căderea întunericului, iar marina era plină-ochi! Dintr-o privire, reuşesc să găsesc un locşor, chiar în capătul unui ponton, opresc, leg, asigur şi declam: "Hai la distracţie!"
Peisajul nocturn era unul sublim! În zare, fulgere, de pe ţărm se revarsă o muzică delicată de saxofon, în întuneric era concentrat un halou de lumina discretă, albastră, suprapusă pe razele venite din restaurantul de sticlă de pe lac, undele sporeau licăririle acestora, pontoanele încărcate de bărci pe stânga şi pe dreapta, se legănau uşor, iar echipajele care mai rămăseseră între veliere, discutau amical impresii de la regată.
Frumuseţea era sporită de faptul că trecând printre ei, salutam aproape tot atâţi cunoscuţi. Şi era normal fiindcă o regată românească la Marea Neagră, adună cam toate velierele româneşti. Atunci cum să nu ne cunoaştem între noi ?
Petrecerea a fost deosebit de frumoasă, oamenii deosebit de simpatici, întreagă atmosfera îţi dădea impresia că nu eşti în România. Prea era consens şi bucurie .
După o distracţie nebună, ne-am retras târziu, către barcă, la somn. Petrecerea nu se terminase dar partea frumoasă e că muzica discretă nu deranja deloc. Ar trebui să afle secretul asta peruvienii din Mangalia, tipii din Nisipurile de Aur şi alţii . Am lăsat fetele la programul de seară şi eu mai rămas totuşi încă o ora pe punte la Incognito, la vorba şi şpriţ. Decid să plec la ora 6 către Mangalia.
Ei, în sfârşit, după acele două zile şi o noapte de navigaţie, noaptea trecută în care prinsesem doar 5 ore de somn, venise vremea să mai recuperez. Aşa credeam eu.
La nici un ceas după "stingere", o rafală violentă a mişcat pontonul cu tot amarul de veliere legate de el. Sar, scot capul pe tambuchi şi văd un dans interesant al bărcilor, ca supapele unui motor funcţionând. Evaluez dacă e cazul să închid bimini top-ul, dar mă mulţumesc doar să strâng pernele din cockpit. Tot atunci, la ora 2, începe şi ploaia, o răpăială atât de intensă, o perdea de apă cât să nu se mai zărească nimic în jur. Am închis rapid tambuchiul principal şi în legănatul pronunţat, am trecut la somn.
Oarecum somn. Polaia a dat să se mai potolească după o vreme şi chiar când alunecam în somn, pornea o nouă răpăială . Apoi la ora 3 răpăiala s-a transformat în grindină. Auzeam gheaţa lovind ascuţit puntea şi parcă o vedeam ricosand. Evident m-am ridicat iar din pat şi privind către bărcile din faţă, particulele ce ricoşau din ele, le dădeau aspectul unor arici. Bine, de ajuns cu poezia, hai la somn din nou. Ei bine, grindina s-a potolit, a mai venit o rafală de torenţială, apoi aversa a continuat cu o ploicică simplă, normală, lejeră...pe care somnul şi-a făcut apariţia.
Până în momentul în care am sărit ca ars! O succesiune rapidă de 3-4 picături, mi-a căzut în ureche, în chiar somnul cel mai adânc! Ce naiba ?!?! Ridic mâna şi îmi dau seama că dormind chiar sub o fereastră prova, probabil se acumulase undeva puţină apă şi îşi găsise într-un târziu drum spre...urechea mea! Curat Caragiale..."o noapte furtunoasă"
Asta s-a transformat într-o picătură rară, chinezească. Da-o naibii, mi-e somn.
La 6 îmi sună ceasul, eu îi trag una şi mă culc la loc. Îl amân pentru ora 7.
În câteva minute sună iar. Ce naiba mai are?
E 7 !!!    Deja ?!?
Mut alarma la 8. Ei, la 8 mă scol, fac o cafă, ies în cockpit, mă salută echipajul de pe Incognito...fără Adi. Adi a fost biruit.
N-are rost să trezesc fetele, mă desprind uşor de pontoane şi defilez din nou prin faţă vaselor de marina militară, pe traseul ondulat al lacului Limanu....

[Florio]

Home, sweet home

În Limanu era linişte. Puţinii treziţi îşi iţeau capetele din bărci, cu nasurile în cafele şi vorbe domoale, de parcă erau în sanctuar. După furtună domneau calmul şi mirosul de curat de ploaie, jos apele abia unduiau iar sus eram înveliţi de plafonul gros de nori gri.
Am ocolit cu grijă prima curbă a malului drept; ştiu de la regata de anul trecut că e întinsură şi rămâi suspendat. Lacul ăsta are şi el capcanele lui. Unele dintre ele sub forma unor epave din care se iţesc bucăţi ruginite deasupra apei. Tare aş fi curios să văd o scanare a apelor astea, dar şi mai curios să aflu un istoric povestit de vre-un bătrân localnic, bun cunoscător.
Drumul de ieri făcut în sens invers, mă poartă pe lângă siluetele aceloraşi vapoare, masive pentru statura noastră tip Liliput de agrement. La capătul drumului, unde incinta mare a portului Mangalia se deschide pe un kilometru şi jumătate în faţă mea, ştiu să nu pun prova direct pe capătul digului de sud al marinei, cum ar fi normal, fiindcă nu e bine. Sunt depuneri, iar apele au adâncime foarte mică. Aşadar ocolesc, doar de aia avem balizare .













Acum, fetele se treziseră, Cosmin mă sunase din Vama Veche şi era pe drum, deja echipajul se adună pentru încheierea vacanţei. Aveam de pus barca pe peridoc şi odată cu drumul către casă, se încheia şi aventura noastră în croaziera bulgărească.
E dimineaţă zic, nu îl mai trezesc pe nea Nicu, dar trec musai pe la Adi Lăzăroiu, că aşa am stabilit. Îi caut cabinata la pontonul pe care mi-l indicase ieri, n-o zăresc, dar debarc şi-l leg şi eu pe Nemo în acelaşi loc. Decât să caut anapoda mai bine risc un telefon, dar n-o fi prea devreme?
Nu era, prietenul nostru plecase de la crăpătul zorilor, după furtuna de cu noapte. Fusese cam extremă şi pentru mine, dacă-mi amintesc grindina şi picătura chinezească
Bun, atunci nu mai pierdem vremea. Trag maşina, duc peridocul la rampă, pe poziţie, hai copii s-o facem şi pe asta ! I-am promis lui nea Nicu să bem o cafea împreună, nu pot pleca totuşi aşa, fără să-i zic două vorbe. Cât stăm împreună pe Home Made, vântul deja se ridică în rafale puternice, apă e măturată în bazinul portuar, norii au venit iarăşi negri şi opaci, puşi pe furtună.
- Nicule, rămâi sănătos, noi plecăm acum .
-Vin şi eu să va jut !
-Păi ...la ce să ne ajuţi? Că totul se rezolva uşor la noi.
Fuga cu Maria în braţe (venise cu mine, nu se putea altfel), urcăm toţi în barcă şi mă gândesc:
-Aş putea să scot barca direct, însă e prea grea. Hai s-o fac frumos, ca la carte. Merg către gura portului să scot lestul (cei 700 l de apă) şi apoi o încarc deja uşurată.
Ei...asta-i socoteala de acasă. Aia din târg spunea altceva.
Numai ce turez puţin motorul să ridicăm o idee prova pentru a ieşi balastul prin supapă, barca începe să câştige viteză pe măsură ce bazinul se golea. Eu ca să câştig timp şi să nu ajung să fac ture prin portul comercial, turez pentru prima dată la maximum motorul. Motor puternic, elice mare, viteză, siaj. 10-15 secunde, cât să ieşim deja în dreptul balizei de dreapta şenal, în portul comercial.
Balastul era aproape scos, iar motorul.... motorul tuşeşte puţin, bâlbâie anemic şi moare.
Cum ?!?
Motorul asta n-a avut ani la rând nici o ezitare!
Îi dau o cheie, porneşte frumos, pun în viteză şi... bâlbâială, tuse, deces.
Incredibil !!!
Vântul deja puternic mă dusese în cele 7-8 secunde de tatonare, aproape să mă lovesc de uriaşa baliză verde, de tablă.
Nu-i vreme de şuetă, trebuie să pornesc alt motor. Şi desfăşor într-o secundă genovezul. Deja barca se smuceşte sub forţă vântului şi evităm frumos baliza, facem apoi o voltă şi încerc din nou să pornesc motorul . Ăla cu combustie .
El porneşte din nou, merge ok la relanti, dar pus în sarcina, bâlbâie şi moare. N-are putere. În urmă lui rămâne şi o dară fină de carburant, care se lăţeşte în curcubeie, pe apă. E clar e înecat cumva, dar cum de porneşte?
Parcă mai contează? Decid să merg cu vele înapoi, lucru destul de dificil, fiindcă deja începea furtuna iar rafalele veneau exact din nord. Adică aveam vânt fix din prova.
A mers iniţial în volte, însă când să trec prin zona cea mai îngustă dintre diguri, am înţeles că s-a terminat povestea cu o singură velă. Trebuia scoasă şi randa, altfel nu mai urcam în veci. Şenalul deja îngust era strâmtat în stânga şi mai mult, de o baliză pusă şi ea acolo pentru ceva.
Cosmin zic eu calm, hai să ridicăm randa. Am remarcat că şi aşa, cu rafalele pe noi, fără motor, într-un pericol destul de vizibil, la mine în cockpit nimeni nu s-a panicat . Bravo lor.
Ei, dar cu randa sus, s-a schimbat socoteala! Am început să urcăm mai frumuşel în vânt, doar că situaţia cerea să fiu atent, barca nu mai era lestată cum trebuie. Şi am început să ţesem volte, altă soluţie nu exista. Am parcurs rapid acel kilometru până în apropierea rampei, care era dispusă chiar în fundul bazinului marinei şi am apreciat din ochi câte volte mai am, cum le programez, în ce poziţie ajung, ce o să fac. Un fel de mutări de şah . Totul dintr-o singură încercare. A doua şansa nu mai exista.
De pe ţărm, mă striga cineva. Era nea Nicu, bine-nţeles.
-Ce faci?
-Volte! N-am motor.
-Şi pe urmă?
- Vin aşa, cu vele şi o pun pe peridoc.
Nu băgasem de seama, că ştiam cheiul cam gol (cel puţin în zona rampei nu e promenadă şi nu e niciodată nimeni), dar văzându-ne se adunase o mulţime de curioşi, apreciaţi aşa, la grămadă, vreo 40. Ca preţ de-un autocar. Vreo 15 erau numai lângă nea Nicu, la rampă. De unde fraţilor, din pământ, din iarbă verde?
Ei, fiindcă vântul bătea chiar dinspre rampă, ideea mea era să vin cumva într-un punct, de unde să am direcţia  paralelă cu malul.
Iar când ajung în dreptul peridocului, să eliberez velele, să pun cârma bandă tribord şi să virez la 90 grade, urcând barca din inerţie, pe peridoc. Viteza şi ea suficient de mare să poată urca, dar nici prea mare, să nu facem vreun pocinog.
Vin exact conform planului, barca urcă frumos pe traversele peridocului, se aşează cuminte şi asta e ! Nea Nicu o leagă de vinciul peridocului, noi coborâm elegant, totul e bine.
Mulţimea a fost apreciativă, deşi cred că pe undeva am dezamăgit niţel pe unii care poate voiau să vadă un buf, o spărtură, o răsturnare sau mă rog... ceva teribilist de filmat cu telefonul .
Câţiva au spart gaşca, unii au mai rămas să vadă: cum o să scoatem noi ditamai barca, cu maşina aia relativ mică, o berlină? S-au făcut pronosticuri, se chibiţa, erau acolo şi cei care asigurau paza, nişte fini "cunoscători" care ştiau ei cum se scot bărcile, că erau de acolo.
O undă apreciativă a lovit din nou asistenţa, maşina a scos barca din apă fără nici un efort vizibil, am dat drumul şi supapei de balast, am dus tot "atelajul" mai încolo la loc sigur şi am început dezarmarea bărcii.

Urma lungul drum către casă.