Chemari si raspunsuri pe capcompas

[DoiNomazi]

Ultima serie de imagini si descrieri pana la prezentarea filmului...



Asteptand taxi-ul in NYC.



Segmentul de mijloc (13.5 ore) al lungului drum de la NYC la Cairns...



Inceputul celui de al treilea segment de la Sydney la Cairns. A durat aproape 2 zile si un ttal de peste 24 de ore de zbor efectiv pentru a ajungede acasa pana la masina...











Inca o data hotelul din Port Douglas care nu se prea asorta cu uniformele noastre...











Amintiri de la iesirea in larg la reciful Agicourt (The Great Barrier Reef) pe coasta de est a Australiei, la Pacific...









Barcutza de transfer de la platforma de scufundari la recif si elicopterul aflat pe o mica platforma plutitoare pentru a ne intoarce pe continent.  Get to the choppa, mate!













Pilotul ne arata balene breaching...



Imbarcati pe bac in drumul spre nord catre Cape Tribulation.





Parcati ilegal in fata barului de la nord de Alice Springs unde behaiau mosii beti si camera era murdara...





Cand te lasi dus de valul destinului, cu ce altceva decat un zambet poti intampina zorii unei noi zile?...



In lipsa televizorului, ne faceam program animat de umbre...



Putzul 33 este unul din cele active si ARE APA... )









Si ca sa nu-mi aud vorbe ca mie nu-mi place apa..



Doar la "lacul rosu" n-am fost tentati sa ne balacim pentru ca apa erat atat de rosie incat nu-ti mai vedeai mainile.





Dimineti infrigurate cu ecouri de Antarctica cand chemarea frivola a orizontului asurzea ochiul sufletului...



Spatiul de dincolo de cuvinte...



Sigur ca era usor de demontat si asigurat pentru drum cortul de pe masina...







Dar "usorul" are si el nuantzele lui...







Ca doar ne astepta cu nerabdare dansul cu dunele fara numar...

















Noroc ca venea, pana la urma, si vrema cinei...





Am iesit din nisipul afanat pe un fel de argila batatorita si am hotarat sa continuam drumul prin noapte, nu inainte de a scoate compresorul pentru a readuce cauciucurile la peste 40 PSI, de la 18 PSI dintre dune...



O descindere de o noapte la Parcul National Karijini, intre desert si Oceanul Indian.



















La Coral Bay, pe coasta de vest de Australiei, la Oceanul Indian,  M. a fost fericita sa doarma doua nopti intr-o camera de hotel cu dus si aer conditionat... Merita din plin...



Unii ieseau la reciful Ningaloo din apropierea localitatii Coral Bay cu barcile proprii...



...altii cu kayace SOT inchiriate...





Plecarea in recunoastere (recon flight) deasupra recifului de la Ningaloo...













...urmata de descinderea pe apa pentru snorkeling si admirat delfini si balene...







Apus de soare in Coral Bay...





Urmat de o descindere de o noapte la Parcul National Kalbarri...













Se merita sa parcam Troopie pentru ceva mai "solid"?...









A sosit si timpul sa revenim a doua oara pe malul Oceanului Indian...














































































Am ajuns in Perth dupa 7,450 de Km...



























Si daca tot au mai ramas ceva ore pana la avion, dupa ce am spalat si predat masina, hai sa dam o fuga si pana la Fremantle pe coasta.

























La revedere, Australia. Plecam acasa, deocamdata...





Gata, ati scapat de povestile nomazilor...

[dany]

Am ramas fara cuvinte.I-mi beau cafeaua inainte de vreme[e ora 4 dimineata] caci m-au trezit niste sirene de alarma a unor vecini ce si-au montat recent sistemul .....se vede.sau se aude de fapt, ca nu tocmai in regula.M-am calmat acum citindu-va postarile si vizionand imaginile.Felicitari! Ma bucur ca sunte-ti bine si dispusi sa ne mai scoate-ti din ''meandrele concretului'',vorba unui ''distins'' concetatean....
Asa da ,excursie!

[DoiNomazi]

Am ramas fara cuvinte.I-mi beau cafeaua inainte de vreme[e ora 4 dimineata] caci m-au trezit niste sirene de alarma a unor vecini ce si-au montat recent sistemul .....se vede.sau se aude de fapt, ca nu tocmai in regula.M-am calmat acum citindu-va postarile si vizionand imaginile.Felicitari! Ma bucur ca sunte-ti bine si dispusi sa ne mai scoate-ti din ''meandrele concretului'',vorba unui ''distins'' concetatean....
Asa da ,excursie!

Multumesc.

Nu s-a derulat chiar conform planului de acasa, dar pana la urma tocmai asta este farmecul vietii pentru ca surpriza neprevazutului combinata cu flexibilitatea de a te adapta sunt retzeta bucuriei de a fi...

Doar ce am terminat de adaugat si revizuit seria pozelor de mai sus. Seria completa a incaput doar pe "barcaholic" pentru ca aici este o limita de 20k caractere per post si cum link-urile la poze mananca caractere multe, n-a incaput toata seria...

- out -

[Florio]

Grumpy, e de domeniul fantasticului ca o operațiune banala ca un schimb de ulei să devină prohibitivă într-o zonă civilizată. Adică locuită și motorizată, că despre civilizație mi-e greu să aduc vorba cât timp locuiesc în București
În altă ordine de idei, aia cu berea a fost o lovitură sub centură, dată cu bocancul de ski. Oricât ai fi de D.I.L.L.I.G.A.F.!
"m pare rău

[Florio]

"Nu ziceai tu ca Toyotele astea sunt cele mai rezistente?"

"Ziceam... da' una e sa zici ca Troopie e fara moarte pe scaun rezemat de-o bere si alta e sa tragi de ea incarcata la mama dracu'... daca se opreste motorisca, ne cam oprim si noi... ca pagaie nu ne-a dat..."

"Avem lopata..."

Am izbucnit amandoi in ras, Probabil ca era gluma cea mai potrivita momentului. Cum sa nu ador un astfel de camarad?...

Și ce încărcătură de sensuri are sugestia cu lopata!

[Florio]

Un Land Rover Defender usor modificat de armata australiana, care facea parte dintr-un convoi cu care ne-am intersectat, din fericire, intr-o zona deschisa. Din cate am inteles avea probleme la unul din cauciucuri si era tocmai masina "de asistenta" pe care ceilati din convoi se bazau. Proprietarul, un australian la vreo 60 de ani facut tot din muschi si tendoane parea imbatranit prin boscheti si chiar stia ce face cu sculele. Avea de toate, inclusiv o osie completa de schimb...

Deci v-ați întâlnit cu Crocodile Dundee și diavolul mecanic al dunelor cu 6 roți tractoare.
Adevărul că arată Roverul ăla ca rupt dintr-un film SF despre viitorul sumbru presărat cu vechituri indestructibile!

Pus că mai are și steagul de nisip corespunzător

[DoiNomazi]

Deci v-ați întâlnit cu Crocodile Dundee și diavolul mecanic al dunelor cu 6 roți tractoare.
Adevărul că arată Roverul ăla ca rupt dintr-un film SF despre viitorul sumbru presărat cu vechituri indestructibile!

Pus că mai are și steagul de nisip corespunzător

Se pare ca vechiturile astea ruginite traverseaza greutatile mai bine si sunt mult mai rezistente decat ultimele modele computerizate. Punti rigide, arcuri lamelare, fier in loc de plastice, grele, leneshe, fara gretzuri si fitze legate de rotunjiri aerodinamice, consum si carbon print. Adica, aproape "rusesti"...

[Moshu]

Multumesc pentru relatare si poze (abia astept filmul, daca-l veti face pana la urma), o calatorie adevarata. Ma bucur pentru voi, feicitari si la cat mai multe (sa va tina "picioarele" si baierele pungii)!

[DoiNomazi]

Multumesc pentru relatare si poze (abia astept filmul, daca-l veti face pana la urma), o calatorie adevarata. Ma bucur pentru voi, feicitari si la cat mai multe (sa va tina "picioarele" si baierele pungii)!

Multumesc pentru lectura si raspuns.

Punga tzine cat e sa tzina, ca toate sunt trecatoare in viatza si fiecare isi alege drumul care i se potriveste.  Unii investesc in case, pamanturi, acareturi, masini, tzoale si bijuterii, bravo lor si sa se bucure din plin de ele, sanatosi si voiosi, daca asta le face placere. Noi preferam sa ne convertim leafa in calatorii pentru ca alte obligatii nu avem si asta ne hraneste cel mai mult. Cocioabele, tzoalele si bijuteriile nu-mi spun nimic... Am un singur costum de haine, 2 cravate si o pereche de pantofi mai de orash. Cu alea ma duc, poate o data pe an, la o petrecere si cu alea ma vor baga in lada, daca mai are cineva timp si chef sa sape o groapa cand o fi, desi, prefer sa mor hoinarind prin pustietati si sa ma fac copac, sau macar un tufish, decat sa mor printr-un pat de spital cu olitza sub pat...i...

In rest numai de bine si noi sa fim sanatosi...

In 2010 parcursesem traseul pe Tanami Track in sens invers, de la Halls Creek la Alice Springs si in urma unor ploi mai rare de August, ultimii 150+ Km de la capatul estic, practic de unde incepeam acum traversarea, au fost inundati. Atunci, in 2010, am plecat din Halls Creek cu primele raze de soare si am ajuns in Alice Springs putzin dupa miezul noptzii...

Acum, in 2017, porneam in sens invers cu aproape cinci ore intarziere... In sapte ani s-au schimbat cateva aspecte pe Tanami Track. Companiile miniere incearca s-o imbunatatzeasca permanent si au mai latzit-o dar traficul greu pe pista de nisip argilos batatorit au creat sute de km de corugatzii severe care iti asalteaza suspensiile, plombele si rabdarea... Aproape ca as fi preferat noroaiele si interminabilele balti intalnite cu sapte ani in urma.

Cand mergi ore in sir fara oprire pe corugatzii ajungi sa te temi in permanentza ca va ceda ceva din ansamblul masinii... si noi inca nu intrasem pe sectorul dificil. Alterand planul initial, care ar fi trebuit sa ne poarte spre vest de la Cairns la Alice Springs pe drumuri de pamant si nisip mai scurte, pana la urma am mers pe asfalt incercand sa protejam suspensia masinii macar pana la Alice Springs.

Asfaltul a adus si avantajul ca am putut rula mai repede, fara oprire din zi in noapte in zi in noapte, cu griji mai putzine, dar a adaugat si mai bine de 500 Km suplimentari cu consumul aferent specific utilajului.

Unul din aspectele cele mai importante ale unei calatorii este balansarea optziunilor la fiecare pas. Fiecare din optziuni aduce avantaje si dezavantaje ce nu pot fi mereu cuantificate si analizate cu precizie matematica. Uneori exista si un impuls "instinctiv" alimentat probabil de experientze similare anterioare, temperament si dispozitia momentului. Si aceasta dispozitie a momentului poate fi ingedientul cel mai volatil in momentul de cumpana. Aici este nevoie de disciplinarea si gestionarea stricta a emotziilor pentru ca in situatziile extreme panica sta cu mana pe clantza gata sa se strecoare prin usa intredeschisa...

Dar noi, in acest tur de "pensionari rablagitzi", eram inca departe de coordonatele unei situatzii de panica. Cel mai mare "pericol" era iminenta descrestere a stocului de bere. Paseam in desert cu doar sase cutii de bere "Pure Blonde". GROAZNIC de primejdios!!!!

Una din metodele utilizate pentru a atenua vibratziile produse de corugatzii este gasirea unei viteze de deplasare optime care faciliteaza intrarea intr-o rezonantza in care conteaza diametrul rotzii, distanta si adancimea dintre deformari, turatzia rotzii si implicit viteza de deplasare a masinii. Exista sanse bune ca de cele mai multe ori, in functzie de compozitia solului si de ce fel de rotzi si vehicule au creat corugatziile respective, sa se ajunga la aceasta rezonantza, cand masina incepe sa "pluteasca" peste corugatzii pe la 90 Kmh. Exista si situatzii cand constatzi cu exasperare ca nici 110 Kmh nu te scapa de vibratzii severe. Unele din aceste situatzii aduc si un sentiment nou de nesigurantza pentru ca la 110 kmh peste corugatzii masina incepe sa "danseze" derapand intr-o oscilatie constanta in ambele directii si trebuie redresata incontinuu cu un efort dozat proportzional pentru a nu accentua deraparea urmatoare in sens opus...

Incercam sa nu ma gandesc la ce m-as putea astepta in cazul unei explozii de cauciuc pe fatza intre 90 si 110 valsand peste corugatzii. Si nu potzi fi nesimtzit sa-ti amintesti sa apelezi la vreo deitate doar cand itzi intra vreun morcov modificat genetic. Daca nu cred si nu obisnuiesc sa ingan vreo rugaciune la terasa cu berea in mana, cand mi-e bine, as fi un iremediabil ipocrit sa incep sa ma rog cu o subita smeremie doar cand intru in rahat si ma zgaltzaie corugatziile soartei... Asa ca, am strans fesierii si colacul volanului si m-am lasat sa alunec mai departe pe partitura. Cum o fi sa fie, ca doar m-am varat in situatzia respectiva de bunavoie si nesilit de nimeni. Macar cateva Coronas daca se mai zgaltzaiau impreuna cu noi pe langa alea sase blonde anemice de 300 ml...

Roadhouse-ul de la Rabbit Flat, unde am cumparat vreo 30 de litri de motorina la suprapretz in 2010 fusese abandonat si inchis definitiv dupa ce familia proprietarilor a imbatranit dupa 30+ de ani de dragoste pentru pustietatzi (se pare ca, dupa principiul ce naste din nisip, asfalt mananca, odraslele au fost atrase de viatza la oras si cei doi sotzi imbatranitzi de nisipuri n-au mai tzinut pasul cu micul business atat de indragit odinioara) si mica bretea de acces care iesea din Tanami spre proprietatea lor era blocata cu o bariera improvizata.

Imediat cum am trecut de Rabbit Flat s-a lasat intunericul, ascunzand sub mantaua lui groasa si corugatziile ce urmau sa se strecoare pe sub capota masinii, si gropile mai adanci, si chiar si neasteptatele curbe ale drumului. Daca de la Alice Springs la Rabbit Flat am intalnit vreo 3 camioane de mare tonaj si un convoi parcat de 6 SUV-uri plecate sa explore in sens opus dracu stie ce destinatzie misterioasa, dupa ce s-a lasat intunericul la Rabbit Flat nu ne-am mai intersectat cu nici o vietate, nici neamul' lu' manivela, nici canguri, nici dingo.

Din pacate Rabbit Flat este situat cam la jumatatea drumului pe Tanami Track si cum inca incercam sa recuperam din timpul pretzios irosit in cautare de "holly oil" in Alice Springs, singura optziune potrivita era continuarea drumului, inca vreo 450 Km, prin noaptea desertului. La revedere 110 Kmh, hello corrugations... Macar zgaltzaiala permanenta alunga somnul...

Am ajuns in apropierea intersectiei cu drumul de acces al comunitatii aborigene de la Balgo aproape de miezul noptzii. Aveam aprobarile si permisele de acces in comunitate cu noi, dar era absurd sa telefonam pentru confirmare si sa incercam sa intram in comunitate la miezu' noptii. Oamenii din desert, chiar si calatorii ca noi, se culca destul de repede dupa apusul soarelui si se trezesc putzin inainte de rasarit... De la Tanami Track la Balgo sunt catziva km buni si teoretic nu aveam nevoie de aprobarea nimanu i pentru a campa pe marginea drumului.

"Shall we stop here, mate?"

M. nu a raspuns imediat si am intors capul spre stanga sa deslusesc daca inca era treaza sau motzaia. Nu dormea. Privea undeva in lumina farurilor. A intrebat continuand sa scruteze prin parbriz in noaptea groasa.

"Where?"

"We find a little place where we can pull off the track and set the tent. It will take ten minutes max..."

"Is it safe?"

"Safe from what?"

M. n-a raspuns. Continua sa priveasca inainte. Am simtit ca trebuie sa-i confirm...

"We'll get off the track at least a hundred yards into the desert. No lights, no smoke, no noise..."

"OK..."

M. inca are incredere in optziunile mele si asta e bine pentru echipa.

Dupa inca vreo 2-3 km am zarit in lumina farurilor ceva ce pareau sa fie fagasuri de cauciucuri pornind spre dreapta perpendicular pe directia drumului. Am franat, am cuplat in reverse, am franat din nou si am cuplat in treapta intai virand spre dreapta. Farurile ne-au dezvaluit treptat urmele paralele de cauciucuri ce se pierdeau in noapte. Nisipul dezgolit pe unde trecusera cauciucurile incepuse sa piarda teren pe ici pe colo in fatza vegetatiei marunte, ceea ce insemna ca sunt urme mai vechi si probabil nu mai trece nimeni pe aici curand. Cu atat mai putzin acum, dupa miezul noptzii. Ideal.

"We'll drive on this for a hundred yards and camp. I wish we had moonlight so I could switch off the headlights..."

M. a intors capul spre mine. Nu ma uitam la ea dar ii simteam privirea.

"Why would you switch off the headlights?"

"I don't know... I just thought of it... it would be romantic..."

"You sure we'll be safe here?.."

M. invatase de-a lungul anilor ca nu apelam niciodata la lumina lunii pentru un cadru romantic...

"Yep. No worr..."

N-am apucat sa termin propozitia. Rotzile din fatza au intrat in nisip moale oprind inaintarea masinii. Eram in treapta a doua in 4x2 si motorul s-a oprit coplesit de efort. Am repornit motorul, am cuplat in viteza intai, am cuplat in 4x4 hi si am apasat cu optimism pe acceleratie...

"This is where the V8 diesel makes a difference, mate..." am zambit eu tzantzosh ca un segent major iesit la defilare in uniforma de oras.

Ma simtzeam inviorat si dornic de-o tranta cu nisipul...  Motorul de 4.5 litri se ambala viguros anuntzandu-si prezenta peste kilometri de noapte tacuta si nu mai dadea in nas, dar masina nu inainta si cauciucurile din spate incepusera sa-si sape fagasuri si sa se afunde... Stop. Am pus schimbatorul in neutru. In mod reflex. Cand masina nu se misca este o tampenie sa ambalezi. Al doilea reflex a fost sa caut butonul de activare a blocatorului de diferential. Macar pe puntea spate... Doar ca Toyota asta n-are, nici pe fatza, nici pe spate!

"Fuck!" Mi-a scapat cu naduf.

"Are we OK. ?"

Ce sa-i raspund imediat? Sigur ca suntem OK. La o adica avem lopata, avem troliu, avem motorina si apa de baut, avem mancare pentru 15 zile, avem trusa de prim ajutor, avem telefon satelit, avem inReach si EPIRB si suntem la 20-30 m de un drum de acces pe unde dupa revarsarea zorilor vor trece cel putzin cateva camioane de transport... OK nu avem bere si ne aflam intr-o zona afectata de prohibitzie... E foarte nasoala situatzia...

"Yeah, we're OK.. " Am incercat sa schitzez un zambet in timp ce ma straduiam sa imit cat mai bine accentul din outback...

"No worries, mate..."

"Looks more like, fuck me dead..." Cine nu cunoaste expresia, n-a vazut inca filmul "Welcome to Woop Woop" - (1997) si nu intelege nici conotatiile acestui "woop, woop" in Australia...

Adevarul este ca nu prea stiam cum sa procedez in afara de utilizarea lopetzii. Stiam doar ca chinuind motorul si adancind fagashele nu este solutzia optima. Aerul rece al desertului m-a trimis sa scotocesc rapid dupa geaca de polartec. Asa cum ma asteptam inca de cand ma aflam la volan, lumina rosie a frontalei (inca mai credeam intr-un minim si iluzoriu camuflaj) mi-a confirmat ca rotzile din spate se afundasera in nisip pana la axul osiei... Chiar si pe intuneric scria pe fiecare roata "LOPATA" cu litere de tipar. Asta e... De asta am venit pana aici, sa ne descurcam...

In momentul cand am privit una din rotzile din fatza am realizat instantaneu cat de tantalau sunt... "Ryebuck Driver", my ass... greseala grosolana de racan... Din dorinta de a minimaliza pierderile si uzura cauzata de frecarile angrenajelor, am strabatut toata distanta de la Cairns pana aici cu hubs-urile deblocate, (oribila formulare, recunosc! Scriu cu rusine asa pentru ca nu-mi mai amintesc cum se spune in romaneste la 'manual hubs') ceea ce practic inseamna ca eram in 4x4 only in my dreams...  Dar, dintr-o perspectiva pozitiva, asta putea sa insemne o optiune noua inainte de proba de lopata...

Am cuplat rapid hubs-urile (pe bune, daca stie cineva cum le zice in romaneste, nu ma lasati sa mor prost!) si m-am intors la volan imboldit de speranta. Toyota a inaintat putzin, am cuplat rapid in reverse sa-i creez balans, iar in fatza, inca o data in spate cu avant, iar rapid in fatza si am iesit...

"Fuck, yeah..."

"Ce avea?"

"Ea n-avea nimic, eu sunt de vina. I forgot to lock the hubs..."

"Ca la a noastra de-acasa?"

"Yep... now, we'll be fine..."

Masina continua sa inainteze dar incepuse sa se lupte cu nisipul afanat. Din loc in loc nisipul facea loc unui sol argilos intarit brazdat de fagase adanci ale caror margini se frecau pe dedesupt, probabil de bostanele diferentialelor, de scutul baii de ulei si de capetele amortizoarelor din spate. Cand una din rotile din fatza intra mai adanc masina se inclina brusc in partea respectiva icnind si ne aducea pentru cateva secunde valizele in ceafa...

"Crezi ca are rost sa ne indepartam si mai mult de drum?", a intrebat M. mai mult soptit. Avea dreptate.

"Nu... Ne intoarcem la drum..."

In lumina fantomatica a farurilor, urmele de cauciucuri dispareau din ce in ce mai des acoperite de vegetatie si shantzuri, pe portiuni pe portziuni din ce in ce mai mari. Am oprit si am trecut cutia pe neutru lasand motorul sa toarca. Era clar ca M. se abtzine sa intrebe. Cel putzin pana la un anumit punct...

"How do we turn?..."

O intoarcere din 3 miscari cu inevitabilul risc de a iesi de pe fagasele inguste calcand peste vegetatie si nisip afanat fara posibilitatea de a vedea ce intra sub roti pe intuneric se putea transforma rapid intr-o tortura a motorului din 30 de miscari urmate de o impotmolire... Nu se merita riscul, mai ales ca dupa tot zgomotul facut deja cu motorul ambalat in 4x4 probabil ca am fost reperati de orice vietate cu doua urechi pe o raza de 5-6 km. Linistea desertului este grea, ca de pestera si chiar si soaptele calatoresc la distantza..

Nu exista aproape nici o posibilitate, ba chiar parea absurd, ca vreo fiinta cu ganduri ostile sa apara din noapte, dar stiam ca trebuie sa-mi pastrez integritatea procedurilor, indiferent de oboseala sau starea emotionala. Trebuia iesit din zona si gasita o alta locatie protejata, la cel putzin 10-15 km de unde ne aflam, unde masina sa aiba cel putzin doua directii posibile de iesire in caz de necesitate... Oboseala ma imbia sa ma indoiesc de utilitatea procedurii... In fond, cine sau ce dracu ar fi hoinarit prin desert sa ne auda si sa ne repereze in noapte? Mamiferele din Australia sunt cvasi-inofensive, iar colectia de organisme veninoase nu prea aveaucum ajunge in cabina sau in cortul de pe masina... asa ca... puteam ramane pe loc in nisipuri pana la rasarit...

Nu. Procedura era procedura si avea regulile ei. Era timpul sa parasim zona. Fara dubiu sau rezerve... Executarea.

"Crezi ca ai putea sa ma ghidezi de jos din spatele masinii?"

Desi a fost o simpla rugaminte pe care ar fi putut s-o refuze, M. si-a scos frontala din ditch bag si a coborat din masina fara sa mai puna intrebari. Fara dubii, fara teama de ce o putea intampina prin boschetii scufundati in intuneric, a coborat din masina si s-a postat in spate incercand sa ramana vizibila in oglinda mea pe partea dreapta a masinii.

Am cuplat in reverse si am miscat masina in spateurmarind in oglinda pozitia frontalei camaradului drag... traversarea shanturi,or avea sa fie ceva mai anevoioasa cu spatele, dar pana la urma am scos masina ghidat de M.

"Good job, mate..."

Am pornit mai departe spre vest pe Tanami Track si ne-am oprit imediat ce am traversat micul pod peste Sturt Creek, in dreptul intersectiei cu drumul de acces care se desprindea din Tanami pentru a intra la Bililuna si mai departe spre sud pe Canning Stock Route. Desi Bililuna se afla mai aproape de Tanami decat Balgo si auzeam caini hamaind in departare pentru ca ne simtisera, sau auzisera, nu avea rost sa mai continua spre vest...

Am gasit alte fagase de cauciucuri care paraseau terasamentul drumului si coborau prin vegetatzia deasa si mai inalta decat Toyota noastra spre albia secara a raului Sturt. Imediat cum am gasit un loc putzin mai larg am intors si practic am parcat masina pe un damb, ascunsa intre doi copacei si cu fatza spre drumul de unde venisem. La nevoie se putea iesi rapid in linie dreapta vreo 60 de metri pana la Tanami Track.

Era bine asa... am stins farurile, am oprit motorul si ne-am lasat invaluiti de linistea intunericului rece. Fiecare dinnoi isi auzea bataile inimii...

Am ridicat rapid cortul de pe acoperis, am mutat sus sacii de dormit si patura galbena de lana, mi-am potrivitlanterna proiector, toporul si lopata la indemana pe acoperisul masinii si am intrat in cort la culcare.

Eram pregatiti sa incepem in dimineatza urmatoare incursiunea pe Canning Stock Route...

[pelicanul]

Nu mai cautati sa terminati povestile pentru ca frazele de genul "V-am plictisit destul..." nu prea tin! Fiecare membru al acestor forumuri de barcagii are cite "un dor de duca" si cred ca toti sint foarte interesati si citesc absolut tot, chiar daca nu comenteaza intotdeauna...

Ce vroiam sa spun de fapt...
Ce sint aceste formatiuni pietroase si unde se afla?
Si be) monstrul ala galben a fost folosit la filmarile pentru "Mad Max" ?

PS Hub = butuc de roata, ax, osie

[Haiduc]

Nu mai cautati sa terminati povestile pentru ca frazele de genul "V-am plictisit destul..." nu prea tin! Fiecare membru al acestor forumuri de barcagii are cite "un dor de duca" si cred ca toti sint foarte interesati si citesc absolut tot, chiar daca nu comenteaza intotdeauna...

Mare dreptate are pelicanul

[DoiNomazi]

Nu mai cautati sa terminati povestile pentru ca frazele de genul "V-am plictisit destul..." nu prea tin! Fiecare membru al acestor forumuri de barcagii are cite "un dor de duca" si cred ca toti sint foarte interesati si citesc absolut tot, chiar daca nu comenteaza intotdeauna...

Ce vroiam sa spun de fapt...
Ce sint aceste formatiuni pietroase si unde se afla?
Si be) monstrul ala galben a fost folosit la filmarile pentru "Mad Max" ?

PS Hub = butuc de roata, ax, osie

Formatiunile alea se numesc The Pinnacles si fac parte din Nambung National Park, situat pe coasta Oceanului Indian la 18 km sud de satul pescaresc Cervantes si vreo 2.5 ore nord de Perth.

Senileta aia fusese utilizata pentru munci agricole la ferma unde am dormit o noapte langa Kalbarri National Park, tot pe coasta de vest, la sud de Coral Bay si nord de Geraldton.

Nu astept comentarii multe, dar macar unul, doua, pe ici pe colo, ca niste jaloane reflectorizante prin bezna noptii...

[Razvan Evergreen]

Asteptam continuarea povestii. Si pozeeeee! Multe pozeee!

[DoiNomazi]

Asteptam continuarea povestii. Si pozeeeee! Multe pozeee!

Cu poze nu mai dau, ca e de scormonit si m-am apucat de film... O sa incerc sa mai dau in voi cu text...

Multumesc pentru "vizionare" si lectura...

incercam sa-mi imaginez derularea secventelor si a dramelor care au condus la incendierea masinilor respective, Pentru unele au fost caderile semnificative de echipament gen motor, transmisie, osie sau sasiu, pe care cei in cauza n-au putut sa si le repare la fatza locului, sau masina a luat foc de la paiele de spinnifex si n-au avut timp sa scoata extinctorul.

In prezent se moare foarte, foarte, rar pe Canning Stock. Track-ul actual de acces 4x4 care urmeaza oarecum sinuosul traseu al celor 51 de putzuri, accesibil doar calare pe cal sau camila, parcurs de drovers (cowboys) si vite pana prin 1953, a fost creat tarziu de vehicule 4x4 pornite in explorarea acestui legendar drum al putzurilor pentru vitele ce trebuiau coborate prin desert de la fermele din Kimberleys spre sud inspre asezarile miniere si eventual Perth.

Traseul vitelor a fost presarat cu cateva sacrificii, tragedii si controverse, de la tratamentul inuman la care echipa de muncitori la putzuri i-a supus pe aborigenii din zona pentru a dezvalui potentziale surse de apa, pana la asasinarea inginerului sef strapuns de sulitza de catre un aborigen si apoi, mai tarziu asasinarea catorva drovers de aborigeni.

Singurul mormant unde ne-am oprit a fost cel al acestui inginer sef, Michael Tobin... Se spune ca ar fi surprins din intamplare un aborigen si ca aborigenul l-a strapuns cu sulitza in timp ce Michael l-a impuscat mortal... Evident, albului i-au facut un mormant mai la vedere in timp ce pe aborigen l-au ingropat in boscheti.

Despre morti numai de bine, dar din punctul meu de vedere formularea oficiala a intamplarii lasa cateva intrebari ne-elucidate. S-a relatat de catre un bucatar alb, membru al echipei, ca aborigenii intalniti in drum au fost torturati, legati in lanturi, fortati sa manace sare pentru ca apoi sa fie urmariti unde se grabeau sa-si potoleasca setea crunta, dezvaluind astfel albilor surse de apa pe care ei nu le-ar fi putut gasi, etc. Se pare ca au fost si cateva violuri, etc. A existat si o comisie regala de ancheta in Perth care a concluzionat ca greutatile situatiei au justificat (!) comportamentul albilor... Britanicii din colonii au fost si vor ramane peste tot in istorie ca niste mari cacanari cand se ajunge la tratamentul populatiilor locale.

Cert este ca aborigenii din zona nu prea aveau motive sa-i simpatizeze nici pe sapatorii de putzuri, nici pe drover-ii pornitzi cu vitele de-a lungul lor mai tarziu si frictiunile rezultate uneori cu omor su continuat. Ba mai mult, datorita impactului vitelor adupra putzinelor surse de apa si a celor cateva locuri sacre pentru aborigeni, se pare ca aborigenii au hotarat si au reusit sa distruga o mare parte din ele.

Sunt si cei care le-au gasit scuze aborigenilor pentru ca ei n-ar fi reusit utilizeze putzurilor si ca multzi dintre aborigeni au fost schiloditzi incercand sa scoata din putz galetzile prea grele de apa. Nu am intalnit decat doua putzuri functionale care inca aveau galetzi de apa si la cel restaurat in cele mai mici detalii acum cativa ani, am filmat acum cum scot apa din putz pentru a proba aceasta teorie a posibilitatzii de schilodire de catre galeata prea grea... Dracu stie, eu sunt mai pirpiriu si n-am tras de fiare la sala niciodata, dar am scos galeata din putz si cred ca ar fi scos-o si M. fara probleme. Nu stiu ce sa cred despre toate variantele astea oficiale...

Revenind la inginerul sef, de exemplu, suspiciunea mea este ca, analizand topografia locului unde s-a intamplat, unde chiar nu ai cum sa surprinzi pe cineva, aborigenul s-a razbunat pe Michael pentru ceva cacanarii anterioare pentru ca deja ajunsesera pe la saparea putzului 40 si altcineva din echipa l-a razbunat pe Michael impuscand aborigenul si s-au gandit ca iese mai simplu in declaratii si mai eroic daca se povesteste ca Michael l-a impuscat pe aborigen in momentul cand acesta l-a strapuns cu sulitza... in fine, despre morti numai de bine...

Au murit si cativa, extrem de putzini, turisti ramasi fara apa, dar este remarcabil si important de mentionat ca aufost cateva tentative, vreo cateva reusite de a strabate traeul cu bicicleta si chiar la picior. Exista pe undeva si un carucior abandonat ce fusese planificat sa fie tractat pedestru de un astfel de om al traversarilor. Aluia nu i-a iesit planul. Am intalnit si noi un pachet cu alimente intr-un copac cu o nota scrisa in care cei ce citeau erau rugati sa nu-l desfaca pentru ca viata a doi biciclisti depinde de integritatea acelui pachet. Se pare ca putzinele traversari reusite cu bicicleta, sau la pas, au fost executate prin pre-pozitionarea unor mici depozite de hrana si apa de-a lungul traseului...

Inca o data, noi am intrat dinspre nord de la Bililuna, apoi putzul 51, urmarind sensul vitelor care nu calatoreau decat din nord inspre sud, si am iesit din traseu la Georgia Bore la sud de putzul 23, dupa 928 km de dune, virand dreapta pe Talawana Track pentru inca vreo 450 km pana am iesit inapoi la asfalt langa localitatea Newman...

Am hotarat sa iesim mai devreme pentru ca am realizat ca nu vom mai avea timp sa vedem nimic pe coasta de vest. Planul initzial alocase minimul strict de 12 zile pe CSR dar acest minim solicita masina si tot nu ne lasa decat doua zile pana la avionul din Perth. Evident, planul initzial nu a inclus mica incursiune la Cape Tribulation la nord de Cairns si de acolo orarul a fost foarte strict pentru a strabate distantzele. Nu am reusit sa ne apropiem de cei 165 km/zi propusi initial pentru CSR si distanta cea mai mare strabatuta printre dune intr-o zi lumina a fost de vreo 130 km. Dar au fost si vreo doua zile cand am trecut greu de suta de km... si cu fiecare km derapat in afara planului deficitul de timp se marea punand sub semnul intrebarii ajungerea la timp la avionul din Perth...

Ar fi fost pacat sa ratam parcul Karijini si explorarea coastei de vest incepand de la Coral Bay la Perth, doar pentru a ramane pe CSR pana la capat. Asta tzine de adaptarea planurilor in teren, in functie de circumstantze... si probabil ca aceasta adaptare si recalibrare permanenta ne-a ajutat sa vedem mai mult fara sa fim afectati nici macar de o pana de cauciuc pentru 7,457 Km

Referitor la bagaje, a iesit un pic de circ in aeroportul din Perth la plecare unde mi-au confiscat canistrele goale ca inca mai miroseau a motorina, ziceau ei, dupa ce eu le-am spalat toata noaptea cu sampon la hotel si am dormit cu ele sub perna...

In documentarul de mai jos, al doilea segment este despre Tanami Track, drumul nostru favorit de la Alice Springs la Bililua...

https://youtu.be/rTWVZChLG2w

si apoi cateva filmari din perspectiva unui vehicul mai mic care intalneste un trn rutier. Aia mari nu opresc, nu incetinesc si trebuie sa le faci locrapid...

https://youtu.be/UxRSvc4EWOk

[Florio]

Istoria așa crudă cum e ea, devine interesantă pentru noi, la adăpostul civilizației noastre. Eu unul mă străduiesc să nu încerc a judeca diversele aspecte ale imixtiunii lumii civilizate în cea primară. Altfel nu găsesc nici o justificare pentru cele săvârșite de omul cu civilizația.
Până la urmă pământul e guvernat de legea junglei, legea celui mai puternic.
Iar puterea oscilează de la o zi la alta, făcând din vânător victimă și din victimă, vânător.

Mi-a plăcut fraza: "Britanicii din colonii au fost si vor ramane peste tot in istorie ca niste mari cacanari cand se ajunge la tratamentul populatiilor locale."