Povestiri de vacanta

[monica.lidia]

Ce vreme.....Ieri 32 C si azi abia un 14-15. Ploua torential, apoi ploua bacovian si tot asa. Clar e vremea povestilor.  Povesti despre vacante din vara ce tocmai ne-a sarutat de ramas bun...

Anul asta a fost foarte generos la capitolul vacante. Am reusit iesiri memorabile si ne-am amintit de episoade fervente din perioada de motociclism.

Prima vacanta a fost foarte burgheza, foarte cuminte asa ca pe foarte scurt a fost o vacanta la Sfantul Gheorghe in prima saptamana din august.  A avut totusi si partea ei inedita in sensul ca a fost prima data cand am fost acolo in plin sezon turistic. Si totusi in ciuda aglomeratiei si caldurii inabusitoare a fost foarte tihnit. Am plecat cu vaporul intrucat marangozul nostru a decretat clar :"nu vreau sa mai aud sau sa mai vad barci, vreau sa uit de ele in concediu macar."

Am stat la o doamna foarte draga noua, ne-am intalnit cu Intersect si copii, am inotat, am facut plaja, am lenevit...super, perfect..

Si totusi, ceva ne chema, ceva ne rodea...noi aia care am mers cu sosete pe maini (in loc de manusi), intr-o noapte de 30 aprilie, pe motor pana in Vama ca sa mergem la intrunirea de 1 Mai, noi aia chiar asa ne-am ramolit..

Asa ca manati de fiorul asta am pornit din nou, pe 4 septembrie la drum. La drum lung, pe ape, intr-o barca open, marca Antonov, de 4,30 m, cu motor de 15 CP.

Deci, Galati, duminica 4 sept, aproximativ ora 16 am plecat. Fericiti si nu prea (cel putin fetele). Marea provocare era in fata noastra. Pana sa plutim efectiv treaba arata chiar rau..nervi, temeri, nesfarsite pregatiri, fel de fel de frecusuri de ultim moment...

Unde am plecat? Pe Dunare la vale..Pana unde? Pana unde vrea muschiu' nostru.

Ne-am lansat putin in amonte de trecerea cu bacul de la Galati, am traversat fluviul si la vale cu noi.
Bazaitul vesel al motorului, asieta barcii, Dunarea linistita ne-au dat incredere sa lunecam pe ape.

N-am ajuns prea departe, in zona Santierului Naval silueta cunoscuta a unei barci ne-a facut sa exclamam :" E Dragos" si intr-adevar el era. N-am putut sa nu-i invidiez biroul ultraergonomic si functional de pe fluviu si trebuie sa recunosc ca intalnirea asta ne-a purtat noroc, a fost prima dintr-un sir, intamplate pe o apa care ne-a primit cu bratele deschise si ne-a purtat intr-o superba calatorie la intalnirea cu marea cea mare.

In prima zi am navigat de la Galati pana la cca  2 km de Tulcea. Am decis sa inoptam acolo, cam in dreptul localitatii Patlageanca pentru ca stiam ca la si  de la Tulcea Dunarea si malurile ei sunt intesate de ambarcatiuni, corturi, masini.

Buna alegere, am pus cortul si am innoptat intr-o liniste aproape totala (la un moment dat niste manele s-au auzit la mare departare si m-am linistit pentru ca inca nu-mi era clar daca suntem pe mal romanesc sau ukrainean, mi-am zis in sinea mea: e ok suntem in Romania). A fost prima locatie in care am auzit urletul sacalilor, pe care aveam sa-I auzim tot drumul, exceptand Sfantu Gheorghe.

[dorely]

Buna Monica. Prea scurt primul episod. Fa-ți timp si spune tot😄

[Dbr]

Frumos, foarte frumos dar cum spune si Doru, sau exact ca in vorba celebra:,, Putin , foarte putin." Continua te rog...

[Florio]

Ai dreptate, a inceput sezonul povestirilor .
Iar povestirea ta pe fundalul ploii de afara, e un plasture numai bun de anesteziat chinurile sfarsitului de sezon.
In asteptarea urmarii, particip si eu cu o dezvaluire a zambetului "Antonov", ca prea era ascuns, in poza originala

[monica.lidia]

Sa stiti ca episodul a fost scurt deoarece nici compunerea nu-i prea lunga . Inca nu s-au inventat cuvintele care sa descrie ce am trait in aceasta vacanta..

Continuand, planul facut in seara aceea la Patlageanca a fost asa: mergem la Tulcea, il luam cu noi si pe prietenul Nicolai, il ducem pana la Murighiol, acolo ne despartim si ne continuam drumul. Asa ca luni, dis-de-dimineatza am strans tot, am incarcat barca si i-am dat sfoara.

Dar ajunsi la Tulcea, noi fetele,  am poftit brusc la o prajitura si o plimbare prin oras, asa ca baietii au plecat singuri spre Murighiol, urmand sa ne reunim mai tarziu.

Ne-am plimbat , ne-am pozat, ne-am tot invartit prin centrul Tulcei si timpul a trecut foarte repede. Sotia lui Nicolai a venit apoi sa ne ia sa mergem la Murighiol.

Cum am ajuns  am aflat ca erau acolo Iulian Cioclin cu sotia si finii, Dan Rotaru cu sotia si fetita..gashca mare ce mai.
Am contramandat imediat plecarea, ne-am alaturat lui Iulian si compania si am petrecut o seara interesanta alaturi de pescari pasionati.

Cum niciunul din noi nu are habar de pescuit la undite ne uitam cu ochii mari la bidoanele cu porumb, mamaliga pregatita de dimineatza si toate gadget-urile. Suporturi de lansete ca niste suporturi de mitraliera, alarme care sunau daca tragea firul (si ce mai sunau cand le agatam cu barca), baterii solare, incarcatoare...ce mai..oameni pregatiti sa prinda pestele cel mare.

Era asa de frumos acolo, compania era asa de placuta incat am hotarat ad-hoc sa nu mai plecam mai departe. Ne-am facut planul sa mai stam cateva zile cu ei, sa ne plimbam pe toate canalele si lacurile din jur, dar...Seara au aparut tzantzarii, niste tzantzari hotarati, rezistenti la Autan, spirale fumigene si alte asemenea. Cina am luat-o in cort si am sperat ca de dimineatza va fi mai bine, dar...A doua zi pe la 10:30 tzantzarii nu aveau niciun gand sa plece, din contra erau din ce in ce mai hotarati..

Asa ca am plecat din nou, de data asta hotarati sa ajungem la Sfantu. Desi pe drum ne-am mai  intalnit cu cunoscuti din Galati care s-au oprit sa pescuiasca pe brat in dreptul lacului Belciug, noi am dat gaz spre Sfantu, pe valuri din ce in ce mai mari in aval de Gura Dranov. Nu am ratat totusi urcarea intr-un foisor de observatie, de unde am putut admira in departare izolatul lac Belciug.

Cu toata graba nu am putut rata nici o vizita scurta in lacul Erenciuc, intrare care a fost magica la fel ca de fiecare data, chit ca nuferii erau trecuti.

[monica.lidia]

In asteptarea urmarii, particip si eu cu o dezvaluire a zambetului "Antonov", ca prea era ascuns, in poza originala

Multumesc de ajutor, in astea 5 zile, zambetul asta a luminat continuu figura aspra de tataro-lipovean, figura de obicei dura si taioasa.

Va rog sa scuzati calitatea mai slaba a unora dintre fotografii, dar e greu sa pozezi cu telefonul cand iti fuge barca de sub tine  .

[dan_rotaru]

Vis a vis de povestiri de vacanta:
Inainte de a pleca eu la Murighiol cu sotia si copilu vorbisem cu Vali si stiam ca va merge in delta cu fetele lui, fara insa a-i cunoaste traseul. Eu eram la Murighiol, asadar, cazat la 3-4 stele, piscina, cocktail-uri cu umbreluta, chestii din astea. Frumos, foarte frumos, m-am dat cu fetele mele pe toate toboganele de la piscina, distractie cat cuprinde si cu ocazia acestei mici escapade am constatat ca fiica-mea stie sa inoate ca un peste, doar ca pana acum i-a fost lene.....
Suna Vali luni:
         - Dane, stii, eu sunt in Murighiol, am ajuns de prin Tulcea si suntem campati pe malul girlei, impreuna cu Iulian, care da la crap. Suntem cam obositi, zice Vali, dar, poate ne vedem a doua zi, zice el.
Gidesc eu: ei, lasa, ca nu sunteti voi chiar asa de obositi ca sa ma faceti pe mine sa ratez o intalnire, fie ea si scurta, cu voi. Si zic:
         - Vali, hai ca eu vin acuma, ca pana maine cine stie ce se intampla.
Posibil sa imi fi luat vreo injuratura, da, na, asta e....scuze, Vali...
Scot fetele din piscina, tusti in masina si m-am oprit direct la stalpul saptezeci si ceva de pe malul bratului Sf. Gheorghe.
Vali, asa obosit cum era:
        - Facem o tura scurta cu barca, sa vezi cum se misca?
Eu:
        - Nuu, Vali, stii...nu vrem sa deranjam.....
In secunda doi eram in barca, cu fiica-mea instalata comod pe bancheta prova, iar Vali dadea la sfoara. O plimbare si o intalnire scurta la ceas de seara, dar extrem de placuta.
Ideea era ca as fi dat in seara aia orice cazare de enspe stele pentru a-mi putea pune si eu un cort langa oamenii de pe malul bratului, macar pentru noaptea aia, acolo, intre tantari. Cu o alta ocazie, poate, cand vin si eu mai pregatit pentru campare.

[gvincentiu]

L I K E !

[bradutzu]

felicitari pentru iesire. Sincer sa fiu mi-ati adus aminte de iesirile mele in delta in care campam cu prietenii pe malul apei si faceam taba mare cu ciorbe, focuri de tabara si alte alea ce dau deliciul unei iesiri.
Din pacate odata cu trecerea timpului am devenit mai salbatic(tot din lipsa de timp alocat pescuitului) mergand strict pentru pescuit si mergand cat mai singur, pescuind non stop si mai putin m-am bucurat de "traiul" la cort.
Trebuie neaparat sa mai organizez o iesire cu tabara si relaxare totala si mai putin pescuit..

[monica.lidia]

Am petrecut la Sfantu cele mai tihnite, linistite si relaxante zile.  Ziua faceam baie si plaja, seara faceam foc de tabara si priveam cerul. Nu pot sa va descriu cum e sa ai sentimentul ca esti la capatul lumii (si asta in sensul bun), ca bucatica aia de lume e numai pentru tine, ca ai primit cerul cu stele ca sa-ti aduci aminte ce mic esti si ce e de fapt viata.

Miercuri ni s-a alaturat, din nou Nicolai. Zilele au trecut in viteza si vineri dimineatza, la scurt timp dupa ce Nicolai s-a imbarcat pe Fregata, am pornit si noi. Dupa cca 30 minute am ajuns Fregata, am depasit-o si gaz spre Tulcea.

Am ajuns la Tulcea chiar mai repede decat cele mai optimiste previziuni pe o Dunare oglinda, am debarcat, am parcat barca, am pornit spre Galati si Fregata inca nu sosise. Doina, sotia lui Nicolai a avut bunavointa sa ne duca pana acasa si asa am constatat ca noi facusem deja vreo 50 de km inspre casa cand a debarcat si prietenul nostru.

A fost o calatorie pe cinste, cu momente de uluire (cand muntii au aparut la orizont blocand parca drumul fluviului), cu momente de detasare totala, cu momente de panica (la intalnirea cu diverse vapoare si vase mari). A fost ceva ce e greu de descris, pentru ca e tare greu sa iti transpui senzatiile in cuvinte.

Trebuie totusi sa spun, pentru oricine doreste sa stie, mersul cu o glisoare este ceva gen Paris-Dakar. Barca e rapida, nervoasa pe valuri, isterica pe siajul altor barci si cum la intoarcere Vali a forjat-o  la Tulcea ma dureau soldurile de la atatea sarituri prin barca.

Am ramas totusi indragostita de barcuta asta pentru ca ne-a dus acolo unde ne-am dorit noi, ne-a dat o libertate pe care atfel greu o gasesti. Ne-a dus in locuri care ni s-au lipit de suflet, cu care ne potrivim si  cu care rezonam in frecvente ascunse.

[iulian_cioclin]

           Dupa ce am citit toate aceste minunate randuri si am savurat frumoasele imagini, ma simt lovit de o nostalgie profunda. Nostalgie ce cred ca ma va tine pana la urmatorul sezon, cand sper ca vom putea face o astfel de excursie in mai multe familii cu mai multe barci si vom putea traii si noi aceste minunate clipe.

[Florio]

Am ramas totusi indragostita de barcuta asta pentru ca ne-a dus acolo unde ne-am dorit noi, ne-a dat o libertate pe care atfel greu o gasesti. Ne-a dus in locuri care ni s-au lipit de suflet, cu care ne potrivim si  cu care rezonam in frecvente ascunse.

Se vede dupa zambete

[Vali]

Asta a fost vacanta pe care mi-am dorit-o enorm cand eram "balaur", dar de care am avut parte mult prea rar in acele vremuri. Adica sa pleci cu familia, complet autonom si self-suficient, sa te opresti unde vrei, sa intri pe orice traseu acvatic doresti, si sa nu depinzi decat de echipamentul din dotare, nu de toanele unora.

Saracu' tata, fiind pescar profesionist, era satul de balta si barci, si cand avea o bucatica de concediu, ne cara pe litoral la plaja si baie, iar el lua toate carciumile la rand .

Noua nu ne displacea nici asta, dar parca altfel era cu barca in salbaticie. Am fost de cateva ori cu "duba" de 17 crivace, la motor (Veterok de 8 cai) si lopeti. Tata nu voia sa auda de statul la cort, fiindca era satul de colibele umede in care statea toata primavara pe malurile Dunarii, cand era sezonul de scrumbie. Asa ca ne cazam la cunoscutii si prietenii lui din balta, "in casa de om si nu coliba de carpa".

Cel mai fericit eram cand tata avea vreo delegatie din partea institutului, atunci aveam asigurat totul, inclusiv iesirile spectaculoase pe Golovita, Razelm sau pe mare, de obicei la Sfantu.

De atunci am ramas legat definitiv de aceste locuri. Oriunde as merge si orice experienta noua as incerca, nicaieri nu ma simt cu adevarat "acasa" precum acolo. Si nu oriunde, ci exact "la capatul lumii", la kilometri buni distanta de orice aglomerare de oameni.

Sa auzi doar vuietul marii, sa bantui noaptea pe malul Dunarii si marii fara nici un stres, sa vezi cerul incredibil de populat cu toate stelele vizibile pe bucata de bolta corespunzatoare latitudinii.

Sa ti se rupa de braconierii care mai trec noaptea pe apa in treaba lor, sau de cocalarii idioti care se izbesc  zilnic cu salupele in praguri, ca sa nu-si ude pitipoancele chilotii cand vor sa debarce la gura de varsare.

Ce poate fi mai distractiv decat sa vezi cosciugele plutitoare care mai inainte faceau figuri pe mijlocul bratului cum stau esuate asteptand ajutoare sa-i despotmoleasca, sau mai rau cum isi distrug motoarele incercand singuri sa-si scoata monstrii inboard de pe praguri. Acel loc are karma sa proprie.

Sunt 30 si ceva de ani de cand merg acolo, si cu toate transformarile la care am fost martor, pot spune ca locul acela si-a pastrat si isi va pastra in continuare maretia si salbaticia primordiala. Oricate agresiuni ar incerca diversi profitori, natura va ramane aceeasi. Chiar si daca ecosistemul e afectat de curentaci sau alti braconieri, vor disparea si astia odata si mediul isi va reveni de la sine.

Tot ce regret e ca nu am putut ramane macar 2 saptamani acolo, sau si mai bine macar o luna. Abia atunci, dupa suficient rastimp in care sa te racordezi la bioritmurile ancestrale, iti poti da seama ce e important in bucatica de timp ce ne-a fost alocata si pe care cu emfaza o denumim "viata".

[Florio]

Asta a fost vacanta pe care mi-am dorit-o enorm cand eram "balaur", dar de care am avut parte mult prea rar in acele vremuri. Adica sa pleci cu familia, complet autonom si self-suficient, sa te opresti unde vrei, sa intri pe orice traseu acvatic doresti, si sa nu depinzi decat de echipamentul din dotare, nu de toanele unora.

Saracu' tata, fiind pescar profesionist, era satul de balta si barci, si cand avea o bucatica de concediu, ne cara pe litoral la plaja si baie, iar el lua toate carciumile la rand .

Noua nu ne displacea nici asta, dar parca altfel era cu barca in salbaticie. Am fost de cateva ori cu "duba" de 17 crivace, la motor (Veterok de 8 cai) si lopeti. Tata nu voia sa auda de statul la cort, fiindca era satul de colibele umede in care statea toata primavara pe malurile Dunarii, cand era sezonul de scrumbie. Asa ca ne cazam la cunoscutii si prietenii lui din balta, "in casa de om si nu coliba de carpa".

Cel mai fericit eram cand tata avea vreo delegatie din partea institutului, atunci aveam asigurat totul, inclusiv iesirile spectaculoase pe Golovita, Razelm sau pe mare, de obicei la Sfantu.

De atunci am ramas legat definitiv de aceste locuri. Oriunde as merge si orice experienta noua as incerca, nicaieri nu ma simt cu adevarat "acasa" precum acolo. Si nu oriunde, ci exact "la capatul lumii", la kilometri buni distanta de orice aglomerare de oameni.

Sa auzi doar vuietul marii, sa bantui noaptea pe malul Dunarii si marii fara nici un stres, sa vezi cerul incredibil de populat cu toate stelele vizibile pe bucata de bolta corespunzatoare latitudinii.

Sa ti se rupa de braconierii care mai trec noaptea pe apa in treaba lor, sau de cocalarii idioti care se izbesc  zilnic cu salupele in praguri, ca sa nu-si ude pitipoancele chilotii cand vor sa debarce la gura de varsare.

Ce poate fi mai distractiv decat sa vezi cosciugele plutitoare care mai inainte faceau figuri pe mijlocul bratului cum stau esuate asteptand ajutoare sa-i despotmoleasca, sau mai rau cum isi distrug motoarele incercand singuri sa-si scoata monstrii inboard de pe praguri. Acel loc are karma sa proprie.

Sunt 30 si ceva de ani de cand merg acolo, si cu toate transformarile la care am fost martor, pot spune ca locul acela si-a pastrat si isi va pastra in continuare maretia si salbaticia primordiala. Oricate agresiuni ar incerca diversi profitori, natura va ramane aceeasi. Chiar si daca ecosistemul e afectat de curentaci sau alti braconieri, vor disparea si astia odata si mediul isi va reveni de la sine.

Tot ce regret e ca nu am putut ramane macar 2 saptamani acolo, sau si mai bine macar o luna. Abia atunci, dupa suficient rastimp in care sa te racordezi la bioritmurile ancestrale, iti poti da seama ce e important in bucatica de timp ce ne-a fost alocata si pe care cu emfaza o denumim "viata".

Aprob pozitiv !
Si mai e un loc, din punctul meu de vedere, fantastic! Un loc viu, crescand de la an la an, o protectie in marea noastra naravasa, un capat de lume sinistru pentru ochii de orasean si magnific pentru ochii omului de aventura : golful Sacalin

P.S.
Ce e frumos in forum, ca toti vorbim din propriile experiente si trairi, nu din pagini de reviste

[Vali]

Eu laguna Sahalin o asimilez automat cu Sf. Gheorghe, fiind chiar alaturi. Din fericire, datorita adancimilor mici si pragurilor, laguna e ferita de asaltul cosciugelor plutitoare, singurii care se aventureaza fiind ori localnicii, ori cunoscatorii, de obicei cu barci cu pescaj minim.

La septemberfest-ul din 2012, dupa ce ne intalnisem in Jurilovca, am facut la Sf. Gheorghe inclusiv o tura destul de larga pe laguna, cu barca mea de atunci, impreuna cu Tudor, sotia lui si Mihaif99.
In 2014, impreuna cu Dan Dragos, Vlad si Intersect la fel, insa nu am prea intrat in laguna, din cauza pescajului mare al barcii lui Dan. Am vazut insa tot ce era important de vazut.

Anul asta m-am imprietenit cu o familie de bucuresteni, si i-am dus si pe ei in acele zone. N-am apucat insa sa ajungem la laguna, fiindca se insera si tantarii deja se obrazniceau, plus ca singurul interesat de peisaj era capul familiei, ceilalti fiind cu ochii in pokemoni .

La inceputul lui august, la primul sejur la Sfantu, am fost intr-o seara cu Intersect in amonte pe brat ca sa dam la pripoane. In timp ce sarmanul George se chinuia sa descurce carligele incurcate de Luca, eu am facut cred vreo ora jumate baie printre radacinile salciilor matusalemice de langa mal.

Cand George n-a mai putut suporta tantarii, in ciuda la toate protectiile, a renuntat si am pornit spre sat. Pe intunericul aproape deplin, am avut parte de cel mai spectaculos rasarit de luna pe care cred ca l-am vazut vreodata. La sosire, si George mi-a zis "da-le incolo de pripoane, cea mai importanta a fost plimbarea". Ce poti sa-ti doresti deci mai mult de atat.