Marea Nordului, insulele Wangerooge si Spiekeroog

[kmbh69]

19 august 2012, duminica
La ora 15 am pornit de la debarcaderul clubului din Wilhelmshaven spre ecluza mare de la iesirea din port. E o ecluza cu porti culisante, nu batante. Portile sunt foarte groase, de fapt sunt duble, legate monobloc, iar pe marginea superioara a portii se poate circula cu masina.
Am ajuns la timp, înca ne trece prin ea (problema era nivelul de apa din exterior, ca trebuie sa fie cel putin la fel de sus ca si nivelul de apa din acvatoriul portului). Intram în camera ecluzei, tragem pe dreapta la un fel de debarcader plutitor, opresc motorul si astept. Dupa ceva timp se inchide poarta in spatele nostru, aproape fara zgomot. E liniste in continuare. Mai telefonez odata la comanda ecluzei, daca am acostat corct la debarcader, imi zice ca e bine, deci astept in continuare. Dupa inca ceva timp vad ca se lasa barierele de la extremitatile portii de afara, iar dupa inca ceva timp vad ca urcam vreo cativa cm si in sfarsit se deschide, foarte lent si poarta de afara. Am asteptat ca semaforul sa se faca verde si am iesit. Toata trecerea a durat cel putin 30 minute pana am iesit.
Ne-am indreptat spre iesirea din port. Portul din afara (Vorhafen) e si militar, iar noi trebuie sa trecem, nu avem voie sa stationam. De altfel, pe cheu scrie ca e interzisa acostarea sau urcarea, sub amenintarea folosirii armelor de foc.
Am iesit din port si am luat-o spre iesirea din golf, spre nord. Am trecut de terminalul petrolier, apoi am trecut prin fata ecluzei de pe raul Maade si am ajuns la marele port de containere, in constructie, JadeWeserPort. Am trecut pe langa port, am admirat cele 8 macarale mari pentru containere, am continuat drumul pe langa alte terminale petroliere si am ajuns in dreptul localitatii Hooksiel. Am ocolit ferma pentru acvacultura, trecand intre ferma si mal si am inceput sa urmaresc mai atent geamandurile.
In sfarsit am gasit ceea ce a mai ramas din fostul Unterfeuer din Horumersiel. In multe locuri, la intrarea in port sau intr-un senal navigabil, se afla un far superior (Oberfeuer) si un far inferior (Unterfeuer). Daca ambarcatiunea se afla pe cursul corect, navigatorul trebuie sa observe 2 lumini, asezate una deasupra alteia. Daca luminile sunt decalate, trebuie corectata cursul barcii pana cand luminile dau impresia ca se reaseaza una deasupra celeilalte. Am gasit si geamandura rosie care era prevazuta cu lumini. Restul de constructie de la Unterfeuer si geamandura luminoasa marcheaza intrarea pe drumul de pari.
Seara la 19:10 am intrat pe drumul de pari de mesteacan spre marina din Horumersiel. Nu am mai avut timp sa verific pe harta daca sirul de pari margineste drumul pe partea dreapta sau pe partea stanga, asa ca am mers cam pe linia parilor. La un moment dat mi se pare mie ciudat ca parii nu mai defileaza pe langa barca. Opresc motorul, imi pun costumul de neopren si cobor pe scara din spate. Surpriza! Apa imi ajunge doar pana la brau, pe fundul apei era ceva ca un fel de namol, negru, care se spala mai greu de pe picioare. Deci ne-am blocat la intrarea pe drumul de pari spre portul Horumersiel. Am incercat sa rog pe cineva care trecea cu alta barca, sa ne remorcheze, dar avea motorul doar de 6 CP si nu ar fi reusit. Asa ca trebuia sa astept sa creasca apa din nou. Nivelul minim de apa (reflux) pentru acea zona era trecut in almanah cam pe la ora 21:30. Am asteptat refluxul, sotia si fetita s-au culcat, eu am asteptat sa creasca nivelul apei. In larg se oprise o nava de la paza de coasta. Mi-am zis in sinea mea: ,,Daca ai chef sa ma controlezi de ceva, vino tu pana la mine, ca tu nu mai iesi niciodata de aici" Dar nava de coasta parea ca nu are de gand sa se miste. Si-a aprins tacticoasa luminile de pozitie si a tot stat acolo. Pe la ora 23 am observat ca luminile de pe tarm incep sa defileze prin fata barcii mele, de la stanga la dreapta. Clar!, prova se roteste spre larg, deci inseamna ca incep sa ma desprind. Am pornit motorul si am urmat drumul de pari pe bezna totala. Ca norocul, fiecare par e prevazut cu o banda reflectorizanta, de culoare verde, deci cand dadeam cu lanterna, mai vedeam sclipind ceva verde, departe. Am ajuns in sfarsit la Horumersiel si am acostat.
20 august 2012, luni
Ne-am trezit pe la ora 7 dimineata. Am telefonat la marina din Horumersiel si mi-a raspuns cineva care a spus ca exista o angajata care trebuie sa treaca dimineata si ca daca vede o barca nou-venita, bate in geam ca sa i se deschida. Am spus ca nu ne-a vizitat nimeni. Atunci individul de la celalalt capat al firului a zis ca putem pleca, din punctul lui de vedere, ca el nu ne cere bani ca sa platim.
Am plecat din Horumersiel, ne-am blocat iar la iesirea din drumul cu nuiele. Am stat cam 2 ore pana a trecut refluxul si a inceput sa creasca apa.
Am luat-o spre Wangerooge, mergand la inceput de-a lungul tarmului, spre iesirea din golful Jade. Inainte de Minsener Oog am gasit drumul de nuiele si am luat-o pe acolo (deci pe la sud de insula, spre nord-vest), ca sa nu ocolesc insula prin mare libera.
Am ridicat vela mare. Am o manivela care actioneaza ghiul si il tot roteste ca sa deruleze vela infasurata pe ghiu. Mai am o manivela pentru vinciul de la funga velei mari. Dupa aceea am incercat sa pun si focul. Rollfocul mergea doar partial, am desfacut vela cat se putea si am incercat sa mergem la vele. Am oprit motorul. O parte din drum am reusit sa mergem asa, pentru ca trebuia sa mergem spre nord si aveam vant la travers dinspre vest. La un moment dat, dupa ce ne tot depaseau toate celelalte veliere, ma decid sa derulez manual si restul din vela foc, asa ca am petrecut scotele in jurul straiului prova si le-am tras prin partea cealalta. Am repetat manevra de vreo 7 ori pana am eliberat complet focul. Am mai mers asa un timp, pana cand linia parilor o lua spre vest si ne venea vantul din fata, vant care incepea sa creasca in intensitate. Am lasat velele sa fluture in drapel si am pornit motorul, pentru ca senalul era foarte ingust si nu puteam sa fac volte. La un moment dat, vazand ca vantul tot creste in intensitate, ma decid sa strang focul.
S-a blocat rollfocul, nu l-am mai putut strange, scotele au inceput sa biciuiasca totul in cale, s-au incolacit pe luminile de pozitie (combi, rosu-verde, din fata, la baza catargului) si mi-au smuls luminile. Am incercat sa recuperez manivelele de pe acoperisul cabinei barcii, pentru ca sa nu cada in apa daca se inclina barca. Am lasat-o pe Marilena la carma si am urcat pe cabina. Scotele m-au lovit peste fata si mi-au smuls ochelarii de pe ochi. Focul a inceput sa fluture salbatic pe rollfocul blocat, marginea posterioara a focului s-a agatat de cruceta, s-a descusut aproape tot tivul de la marginea posterioara, dupa care s-au mai desfacut 2 cusaturi perpendiculare ale focului, incat arata tot flendurit. Cu o ultima sfortare am reusit sa rulez partial focul, dupa care am inceput sa arunc scotele peste rollfoc si sa le trag din partea opusa, intr-o incercare disperata de a rula focul in mod manual. Fiecare rotire de acest fel a insemnat eforturi foarte mari, totusi, pe masura ce se reducea suprafata velica, a devenit tot mai usor sa rulez focul manual, pana l-am legat cumva pe rollfoc (pe straiul prova). Am gresit si drumul, barca a inceput sa se loveasca de fundul apei, noroc cu valurile care tot saltau barca si ma deblocau. Am intors imediat si am inceput sa dau ordine ,,cautati sirul de pari, pentru ca eu oricum nu mai vad nimic !" Noroc cu fiica-mea ca are ochii buni si mi-a zis directia. Am luat-o intr-acolo, barca avea tangaj destul de mare, cu amplitudinea peste 1 m, valurile tindeau sa intoarca mereu barca, trebuia sa trag si sa imping carma de fiecare data cand urcam si cand coboram pe valuri, ca sa mentin cursul (directia).
Am ajuns in sfarsit in Wangerooge in port. Debarcaderul clubului era tot ocupat, asa ca m-am dus la debarcaderul public. Oamenii, foarte amabili, au venit de la alte barci si m-au ajutat sa leg barca. Din pacate la debarcaderul public nu aveam nici curent electric, nici furtun de apa ca sa umplu rezervorul. De altfel, inca nu reusisem sa fac sa curga apa la robinet, pentru ca tot nu se amorsa hidroforul din barca, asa ca inca nu consumasem apa din rezervorul barcii.
Ma anunt la Hafenmeister ca am venit, ii platesc taxa pentru 1 zi si il rog sa-mi dea o harta a insulei. Imi da si zice ca satul e la vreo 25 minute de mers pe jos, iar trenurile merg doar cand vine vaporul (tocmai pierdusem ultimul tren din acea zi, la ora 14:30 nu mai venea nici un vapor).
Ne-am pornit spre sat, cu gandul sa cumparam de mancare. Dupa vreo 20 minute de mers, vedem un local, gen terasa de vara, gen berarie in aer liber. Cerem ceva de mancare. Chelnerita, amabila, mai bruneta, ne spune, într-o germana cu accent arab, ca aveau doar carnati fierti sau prajiti, cu un fel de salata de cartofi, si in rest sucuri sau bere. Ne hotaram sa luam totusi ceva carnati prajiti, ca drumul pana in sat e destul de lung. Dupa vreo ora am ajuns in sat. Prima grija, il sun pe un om despre care stiam ca vinde motorina. Ma intalnesc cu el, imi spune ca trebuie sa vin cu canistre. Nu aveam la mine, trebuia sa le aduc de la barca (aveam 10 litri de motorina in barca, in canistre, in afara de ce pusesem in rezervor la plecare). Imi mai spune ca el vinde litrul de motorina cu 1,8 euro aici pe insula. Ne intelegem pentru 10 litri pentru a doua zi si plec mai departe. Am gasit o alimentara in sat, ne-am facut cumparaturile si am revenit la barca.
21 august 2012, marţi
Azi i-am dat telefon lui Elmar sa-i spun ce necazuri am. Imi spune ca el e acum in Accumersiel (undeva pe coasta, in dreptul insulei Langeoog). Zice ca ne-am putea intalni pe Spiekeroog. OK, m-am bucurat, i-am spus ca ma pornesc spre Spiekeroog. Golesc repede canistrele de motorina din barca in rezervor, ca sa am canistre goale, sa pot cumpara alta motorina din sat.
Mai intai am dat din nou o tura prin sat, dupa motorina. Mai fac ceva cumparaturi, apoi ma intalnesc cu individul, imi da motorina si plec. La intoarcere am avut un tren. Trenurile aici sunt cu 5-6 vagoane de pasageri, foarte simple in interior, dintr-un vagon in altul se trece pe o punte cu balustrade, nu exista burduf ca le trenurile clasice. Am ajuns in port cu motorina. Surpriza placuta. Incerc sa torn motorina in rezervorul barcii, Dupa 2-3 litri, motorina e sus la busonul rezervorului. Restul mi-a ramas de rezerva.
Mai aveam vreo 2 ore pana cand puteam porni, din cauza nivelului apei in aceasta zona de watt. Asa ca am fugit pana la Hafenmeister (responsabilul debarcaderului public, care tinea loc si de punct de vama si de graniceri) si l-am rugat sa ma lase sa incarc la el acumulatorii barcii. Omul, cumsecade, m-a lasat, nu mi-a cerut nici un ban in plus, mi-a spus doar ca la ora 16:30 trebuie sa inchida, pentru ca i se termina programul si pleaca acasa. Am adus repede cei 2 acumulatori, foarte grei (erau de peste 55 Ah fiecare). Unul l-am incarcat cu incarcatorul meu, iar celelalt cu un incarcator imprumutat de la un alt velier. Dupa o ora am mers, i-am multumit omului si mi-am luat inapoi acumulatorii si incarcatoarele. I-am returnat si yachtmanului incarcatorului lui, iam multumit, am montat acumulatorii la loc si am pornit.
Am mers dupa marcaje, gramanduri, sirul de nuiele, iarasi geamanduri si am ajuns in port. Portul e mult mai mic fata de Wangerooge, era totul ocupat. Elmar era cu barca fiului sau (Stephen), chiar la marginea exterioara a debarcaderului. Imi face semn sa ma leg pe partea exterioara a barcii sale. Amarez barca, cobor si imi zice Elmar: ,,Hai sa iti arat o barca. Proprietarul ei a anuntat ca pleaca pe la 18:10. Ma duc acolo si rezem barca pana vine proprietarul. Intr-un tarziu vine si respectivul cetatean. ,,Moin" zice. ,,Moin" ii zic si eu, ,,am auzit ca plecati de aici", ,,Da, exact" zice sec. ,,Păi, mi-ar trebui mie locul, dacă plecati". ,,În maxim 30 minute termin de strans si plec" ,,Bine, multumesc, ma pregatesc", ii zic.
Fug la Elmar, ma dezleg de barca lui si ma apropiu de locul pe care l-am ochit, incep sa dau ture in 8 cu motorul la relanti, tot pe langa zona unde vroiam sa intru. In sfarsit, respectivul da cu spatele, pleaca si intru eu. La timp ! Abia am terminat de legat barca, si a aparut alta barca din larg, care cauta si ea un loc de acostare. Din fericire, debarcaderul are boxe, deci nu se poate lega nimeni pe exteriorul barcii mele, daca nu mai are loc.
A venit Elmar sa ma ajute sa recuperez vela foc, avea la el un scaun pentru urcat pe catarg. I-am spus ca prefer sa urc eu. Mi-am pus scaunul (hamul), am dezlegat carabiniera fungii de la vela mare si am legat-o de hamul meu, iar Elmar a incept sa dea la manivela vinciului ca sa ma ridice. Am urcat cu scaunul pana sus pe catarg si am deblocat rollfocul. Elmar pusese acolo inca o funga de rezerva, in caz ca se rupe prima, iar funga de rezerva se incolacise si blocase rollfocul. In sfarsit, s-a deblocat rollfocul. A trebuit sa cobor, pentru ca hamul incepea sa cedeze. Atunci a venit un altul velist cu hamul lui propriu, ca sa ne ajute si a urcat si acela inca o data. In sfarsit a luat focul de pe rollfoc si am putut sa admir stricaciunile. Tivul de la marginea posterioara (Achterliek) era descusut, iar 2 cusaturi dintre ferte erau desfacute cam pe o treime din lungimea lor. Am impaturat focul, cu intentia ca in Wilhelmshaven sa caut un mester velar care sa-mi repare vela (inca e buna, se poate repara, e din dacron, iar una noua m-ar costa cel putin 500 euro aici). Elmar s-a apucat apoi sa repare si instalatia de apa, a aerisit-o si a reusit sa o porneasca. In sfarsit am apa curenta la chiuveta din barca.
Am incercat apoi sa incarca bateriile. Am pus cablul adaptor in doza de la debarcader. Cablurile mele erau destul de scurte, asa ca Elmar mi-a imprumutat pe cateva zile un prelungitor de 30 m.
22 august 2012, miercuri
Azi a venit Elmar si mi-a dat o vela foc de rezerva. M-a ajutat sa repar farul de pe barca (lampa de cautat pe langa barca pe timpul noptii). Pe la ora 14, cu 2 ore inainte de punctul maxim de flux, Elmar a plecat din nou spre Accumersiel.
Noi am dat o tura prin sat. E amenajat foarte frumos, traditional. La tot pasul sunt mici restaurante sau imbissuri, oamenii sunt linistiti, se pot distra si fara sa auzi muzica data tare. Ne-am facut si cumparaturile de alimente si am revenit la barca.
23 august 2012, joi
Azi vreau sa merg la Langeoog (urmatoarea insula). Pornesc GPS-ul, pornesc calculatorul si imi tot da eroare. Il sun pe Elmar si-l intreb ce se intampla. Imi zice sa pun receptorul de la GPS afara din barca, pentru ca sa am semnal, si sa incerc din nou. Ii spun ca vreau sa merg la Langeoog. Imi zice ca prognoza meteo nu e cea mai buna, cu vanturi destul de puternice, 5-6 Beaufort. Zice: ,,Stiu ca tu te incumeti si pe vremea asta, dar sotia ta se va speria foarte tare, asa ca mai bine stai si azi in port, altfel, data viitoare, sotia ta nu va mai veni cu tine". M-am cam necajit ca nu pot merge la Langeoog in acest concediu. Problema era ca vazusem si eu prognoza meteo, vineri 24 august 2012 era intr-adevar timp frumos, dar pentru sambata, duminica si luni se anuntasera vanturi puternice de pana la 7 Beaufort, marti, miercuri, joi era din nou timp mai linistit, vineri 31 august 2012 urma din nou vant puternic si, problema cea mai importanta, mai trebuia sa ajungem si acasa in Wilhelmshaven pentru ca in 2 septembrie seara incepeam serviciul cu o garda de noapte.
Asa ca ne-am plimbat pe insula. Peisajul ne-a placut foarte mult, insula e mai retrasa, mai linistita fata de Wangerooge. Am fost si la plaja, dar era frig si am intrat doar cu neoprenele, am stat in apa pana la ora 19:10.
24 august 2012 vineri
Azi vreau sa plec din Spiekeroog. M-am anuntat la debarcader, am predat cartela de acces la grupul sanitar, am platit. Am mai dat o tura prin sat ca sa mai cumparam ceva de mancare de la Edeka.
Pe la ora 15 am plecat din Spiekeroog. Am inceput iar sa cautam geamandurile care marcheaza drumul. La un moment dat mi se pare mie ciudat ca o geamandura era prea la dreapta si merg tot inainte spre urmatoarea. Dupa un timp ma trezesc ca dau de fundul apei (barca are pescajul de 1 m cu cele 2 derivoare si pana carmei, noroc cu valurile, ca ma avertizau si in acelasi timp ma saltau deasupra namolului de pe fundul apei). Am intors imediat barca si am luat-o pe acelasi drum inapoi. Am mers din nou spre geamandura pe care nu vroiam sa o urmez e totul in regula, apa e iar adanca. Necazul e ca si curentul apei e foarte puternic, merg bine de tot in deriva. In concluzie, trebuie sa privesc geamandura spre care merg, dar si pe cea de la care tocmai am plecat si sa incerc sa ma aflu tot timpul pe linia imaginara care uneste cele 2 geamanduri. Ceea ce ma cam streseaza e ca me tot trezesc ca barca formeaza un triunghi cu cele 2 geamanduri si daca nu corectez deriva, ma trezesc iar in afara senalului navigabil, in pericol sa esuez. Pe moment s-au terminat geamandurile si a inceput drumul parilor. La inceputul drumului se afla trei mesteceni cam de 5-6 cm grosime, care ies cel putin 2 m deasupra apei, cu ultimele crengi pastrate, fiecare are pe trunchi cate o banda rosie reflectorizanta (pentru ghinionistii care trebuie sa gaseasca drumul noaptea la lumina lanternei sau a farului barcii). Am scapat de pari dupa cel putin o ora de mers. A aparut din nou geamandura rosie nr. OB30, trebuie sa merg pana la OB38 dupa care sa o iau spre geamandurile verzi care duc spre intrarea in portul din insula Wangerooge. Iar ma ia deriva, iar ma lovesc de fundul apei, corectez din nou si reusesc sa prind intrarea in port.
Am sosit in Wangerooge (mai bine zis am revenit). Ura ! De data asta am reusit să acostez la debarcaderul clubului din Wangerooge. Au si curent electric si apa potabila la debarcader. Pot sa imi incarc acumulatorii din barca si pot umple rezervorul de apa al barcii ! Initial acostasem la debarcaderul public, dar mi-am zis: ce-ar fi sa merg sa intreb la club, poate ca au vreun loc liber. Am dat o tura pe debarcaderul clubului si am vazut un loc. Intreb langa acel loc liber. Un individ dintr-un yacht imi zice: intreaba la velierul Oase. Intreb acolo, iese o femeie cam la vreo 60 ani, imi spune ca locul e liber doar pana duminica (se intoarce membrul clubului, care are acel lor), dar sa intreb mai departe, pentru ca exista totuşi incă locuri libere. Mai apare un tip cu un carnetel, ii spun ce vreau si dupa ce se sfatuieste cu femeia din Oase, zice: am un loc la numarul 43, dar du-te repede, ca poate mai vine altul si ia locul. Zic: merg acum sa dezleg barca si sa o aduc la 43. Tipul cu carnetelul merge si schimba tabla de la 43 din verde in rosu, ca sa stie ceilalti ca locul e ocupat. Dezleg repede barca, nu reusesc sa o degajez, manevrez inainte, inapoi, tot e pericol sa o lovesc de velierele din fata si din spate (la debarcaderul public, toate velierele stau amarate in linie, la cel de la club exista boxe cu locuri. Apare un alt yachtman care ma ajuta sa imping prova barcii sa pot pleca. Ii multumesc si zic ca merg dincolo la club, ca am gasit un loc. Ajung la debarcaderul clubului. Femeia din Oase si tipul cu carnetelul, foarte saritori, m-au ajutat sa amarez barca la debarcader, aici toti se ajuta unul pe altul. Abia termin de legat barca, cobor si apare un alt tip, care ar fi vrut si el locul, se uita cu regret, zice ce are pe suflet si pleaca necajit (ca am fost eu mai rapid ca el).
Ma duc sa ma anunt la club, sa stiu cat am de plata. Ma costa pentru fiecare zi 1,2 euro pe metru de lungime a barcii, plus 3 euro curentul electric, plus 2,5 euro toaleta si dusurile pentru fiecare persoana din barca. Mi-a dat si codul de la usa de la grupul sanitar al clubului, e 2440. Intr-adevar, in interior e curat, ca la hotel de cel putin 3 stele.

[kmbh69]

25 august 2012 sambata
Mă aflu si azi în Wangerooge. Ne-am pornit sa mergem pe insula. Am servit iar un carnat prajit la terasa de langa turnul de vest si am luat-o pe jos sa vedem plajele. Am luat-o pe un drum care merge de-a lungul plajelor. Sunt plaje largi, cu nisip fin, tipic pentru plajele oceanice. Din păcate este frig afară şi nu putem intra în apă. Dupa o ora de mers am ajuns in sat. La intrarea in sat e un fel de parc, cu o pădure, amenajat frumos. In capătul dinspre sat parcul are un mic lac cu nuferi si trestie. Are si si un soi de pipirig care aici creste aproape 2 m inaltime. Ne-am facut cumparaturile si am mers iar la plaja. Era deja ora 17. Am zis ca desi e frig, totusi intram in apa, asa ca ne-am pus pe noi costumele de neopren si am intrat. M-am bucurat ca Francesca si-a facut curaj sa sara in valuri. Am revenit din sat tarziu, am facut iar o ora pe jos pana la debarcader, am ajuns la 21:30, am mancat ceva si ne-am culcat.
Vântul sufla foarte tare, forţa 7 pe scara Beaufort, Imi bate fungile de catarg si suna foarte enervant, Am tot incerat sa le leg sa nu mai sune, dar de fiecare data pana acum, dupa cate o ora, incep sa sune din nou si iar trebuie sa le leg. Am incercat sa adorm.
26 august 2012 duminica
Pe la ora 5:30 a inceput sa se scuture barca. Clar ! nivelul apei a urcat deja, punctul maxim de flux pe cam pe la ora 7, portul nu e protejat de valuri si le incasam pe toate. Barca se scutura sise smuceste in parame, e imposibil sa mai dormim. Stam totusi mai departe in pat sperand sa cedeze vantul. Speranta desarta ! Vantul a suflat cu putere toata ziua de duminica.
Am mai facut o plimbare prin sat, am mai admirat peisajul. Imi place cum incearca sa protejeze natura. Aleile trec prin dunele de pe insula, dar nimeni nu paraseste aleea pentru ca sa mearga prin iarba sau prin tufe. Vegetatia este foarte interesanta, iarba de pe dune creste rara , grupata in smocuri cu fire foarte inalte. Din loc in lod sunt tufe cu flori roz-violet, care ne plac. In partile unde terenul e mai jos, din loc in loc vedem cate un lac micut cu diametrul de 7-10 m, circular. Cam prea rotunde, prea perfecte ca forma, totusi, lacurile acestea germane. Mai tarziu am aflat de ce, dupa ce am citit un panou pentru turisti, aflat in sat. ,,Lacurile" acestea au aparut dupa bombardamentul britanic din 25 aprilie 1945 (singurul de altfel din tot razboiul, dar care a distrus insula in foarte mare parte). Adica am admirat fostele cratere ale bombelor, transformate in lacuri !
Am revenit la barca, am incercat sa ne mai odihnim, cu gandul ca poate si in noaptea urmatoare valurile puternice ne vor scutura barca. La un moment dat, cineva bate in barca. Deschid panourile. Afara, un individ oarecare care se recomanda drept vames. Imi arata si o legitimatie chiar. Ne intreaba daca avem bolnavi in barca. Foarte mirat, ii spun ca nu. Ma uit si mai mirat, ii explic ca am venit din Wilhelmshaven, adica din Germania, aici pe insula Wangerooge, adica tot in Germania si ca nu stiu ce rost are aceasta vizita. Ii arat legitimatia de la serviciu, ca lucrez in Wilhelmshaven, ii arat si talonul masinii, ca are adresa din Wilhelmshaven, individul totusi insista sa vada si pasapoartele. Ca norocul ca le-am pus cu mine. I le arat. Vamesul rasfoieste fiecare pasaport cu atentie, cautand vize de intrare in alte tari. Ii arat barca si ii spun ca abia ne-am târît din Wilhelmshaven pana aici si ca mai trebuie sa ma si intorc, pentru ca am concediu doar 2 saptamani, deci pur si simplu nu-mi dau seama cand as fi putut iesi de pe teritoriul Uniunii Europene si sa revin, intr-un timp atat de scurt, cu o barca atat de lenta. Se scuza si pleaca. Ce sa-i faci, o fi avand si omul la el vreun carnetel, unde trebuie sa scrie ca s-a facut datoria.
27 august 2012 luni
Azi e timp frumos, soare, pe mare e Flaute, adica acalmie. Ma hotarasc sa plecam. Dupa ce am aflat prognoza meteo (l-am sunat pe un unchi al meu si l-am rugat sa priveasca pe internet) ne-am facut curaj sa plecam. Am decis ca vom merge doar la motor, pentru ca in afara de foc, la vela mare s-a stricat carabiniera care leaga capatul liber al ghiului de blocul de scripeti de la traveller. Am legat totul provizoriu cu o bucata de cordelina, dar ma tem ca nu va tine la vant puternic.
Ce sa fac cu Hafenmeisterul de la club, pentru ca vine doar de la 18:30 ? Am cautat in cartea de telefoane, i-am gasit numarul de telefon, l-am sunat si i-am spus ca vrem sa plecam, dar ca totusi as vrea sa-i platesc pentru cele 3 zile petrecute la debarcader (curent electric, apa potabila pentru barca, toalete si dusuri curate). Zice ca sa merg la yachtul Oase sa dau banii acolo. Tocmai fusesem si nu era nimeni. Atunci zice ca sa pun banii intr-un plic si sa scriu pe plic pentru care barca sunt banii si sa-i las in cutia de metal de la capatul debarcaderului. Bine, dar cutia nu se inchide si nu are nici fanta ca si o cutie postala. Zice ca sa nu-mi fac probleme, pentru ca el e de 13 ani aici si nimeni nu a furat vreodata din acea cutie daca a pus cineva bani acolo. Destul de neincrezator, imi zic ca acum nu am incotro, trebuie sa risc cei 45 euro (mi-a facut reducere), pregatesc banii, merg spre cutie, dar mai incerc odata la Oase si tocmai venisera oamenii, asa ca le-am dat lor plicul. M-au intrebat ce pescaj am, le-am zis ca 98 cm, au zis ca ar trebui sa mearga (ei aveau 1,6 m si trebuiau sa mai astepte) si mi-au urat drum bun.
Am pornit cu barca. Şi azi mergem doar la motor, nu ridic velele. Am trecut de geamanduri, a inceput sirul de nuiele, iar dupa prima nuia am ramas intepenit in fundul apei. Am fost foarte suparati, pentru ca respectasem senalul navigabil, respectasem toate indicatoarele. Plecasem pe punctul maxim de reflux, la 14:35, cu gandul ca de acum incolo, chiar daca gresim senalul navigabil, apa oricum tot urca (diferenta dintre reflux si flux e de 4 m aici). Am tot stat, am oprit motorul, de fiecare data pornea parca tot mai greu, asa ca l-am lasat la relanti, scos din viteza, tot incercand cam la 10 minute sa mergem mai departe. Tot mergeam cate 10-20 m, dupa care iar ramaneam intepeniti. Abia cam pe la 18:30 am reusit sa ne deblocam si sa pornim pin apa asta mica. Mi-am amintit de fapt ca la reflux se poate trece de pe continent pe insula printr-un anumit loc (bineinteles cu ghid care e localnic si cunoaste foarte bine zona). Deci senalul nostru era de fapt navigabil doar intre anumite ore. Am iesit intre Wangerooge si Minsener Oog (insulita aflata in prelungirea estica a insulei Wangerooge, separate intre ele printr-o zona de apa adanca, numita Blaue Balje). Am urmat iar geamandurile catre Minsener Oog, apoi drumul de nuiele si am iesit in sfarsit la mare libera, la intrarea in golful Jade, spre Horumersiel si Wilhelmshaven. Am hotarit sa oprim la Horumersiel pentru ca era deja ora 20 si nu mai ajungeam pe lumina in Wilhelmshaven, In plus, punctul maxim de flux era la 21:20, iar ecluza se mai deschidea maxim 3 ore dupa acest punct. Nu aveam garantia ca ne incadram in timp asa ca am inceput sa cautam geamandura care marcheaza drumul de pari catre marina din Horumersiel. Am gasit-o in sflarsit si am luat-o de-a lungul parilor. Drumul acesta avea pe harta forma literei L, cu ambele brate curbate, cele 2 segmente se priveau unul pe altul cu convexitatile lor. M-am bucurat ca am ajuns cu bine in port. Am acostat, m-am servit cu curent electric si cu apa, am pus acumulatorul la incarcat (am 3 de fapt in barca, cei 2 ai barcii si unul de 70 Ah de rezerva, dar pot incarca doar unul la incarcator). Am dat o tura prin port, nu era nimeni, asa ca am revenit la barca si ne-am culcat.
28 august 2012, marti
A doua zi dimineata am pornit prin statiune. Ne-am luat ceva de mancare, i-am cumparat la fiica mea o plasa pentru prin crabi si am revenit la barca. Intre timp aparuse incasatoarea si ne-a lasat un biletel pe barca. Ii dau telefon, imi zice sa merg la cutia metalica de la capatul debarcaderului, acolo sunt plicuri si un pix, sa scriu pe un plic numele barcii, lungimea, data sosirii, data plecarii, suna pe care o pun (12 euro pe noapte), sa pun banii in plic si sa bag plicul intr-un fel de cutie postala cu o fanta foarte ingusta. Am rezolvat si problema aceasta, dupa care i-am aratat fiicei mele cum sa prinda cativa crabi, pe care apoi i-a eliberat (nu am fi avut unde sa-i gatim si erau si destul de mici ca dimensiuni).
Ne hotaram sa plecam imediat dupa reflux. Initiativa laudabila, numai ca la ora propusa admiram cu sub barca nu mai exista apa, ci doar namol. Abia dupa o ora si 40 minute am avut apa destula sub noi ca sa putem sa o luam de-a lungul parilor spre iesirea in mare libera.
La ora 19 am iesit in mare libera, langa geamandura luminoasa. In larg, aparuse din nou nava de graniceri (Küstenwache), stateau pe loc. Am luat-o spre sud, spre intrarea in golful Jade (unde se afla Wilhelmshaven, la marginea de NNW)
In port am intrat abia la ora 21. Apucasem sa telefonez la ecluza, stiau ca vin, imediat ce am aparut si mi-au vazut luminile de pozitie, pe zidul ecluzei au inceput sa clipeasca alte lumini, am luat-o intr-acolo si am intrat in camera ecluzei. Stau la debarcaderul din ecluza, pe partea dreapta a directiei de mers (deci pe cealalta fata de plecare), cu motorul la relanti. La un moment dat cineva imi striga ceva din cladirea de comanda a eluzei. Nu inteleg, opresc motorul si il sun. Zice ca pot pleca, desi cealalta usa e deschisa doar partial, sa nu mai astept semaforul. Urc din nou in barca, apas pe start, demarorul se invarte, dar motorul tot nu porneste. Comut pe cealalta baterie: la fel! Comut pe ambele baterii simultan, cu acceleratia data putin mai tare (intre timp barca o luase in deriva prin camera ecluzei). In sfarsit porneste motorul, ies de acolo, intru in acvatoriul portului, totul intuneric, departe ceva lumini, merg foarte incet, in sfarsit am ajuns la debarcaderul clubului. Am acostat cu grija sa nu lovesc celelalte barci.
Asta a fost iesirea cu velierul prin Marea Nordului. O prima experienta, destul de solicitanta, de altfel. Ce sa spun acum ? Abia astept concediul de anul viitor, ca sa incerc din nou ! Judecand la rece diferitele peripetii, acum stiu ce ar fi trebuit sa fac in anumite situatii sau ce ar fi trebuit sa am la mine in barca pentru situatii neprevazute (in afara de dotarea minima obligatorie).

[Mihaif99]

Mersi de poveste, ai doua like-uri

Le - unul, ca pt. al doilea trebue sa astept "1 ore"
Al doilea maine.

[pelicanul]

Foarte frumoasa povestea si banuiesc ca este foarte frumoasa si zona in care ati fost. Nu pui si ceva poze? Si cu zona,  si cu barca ta.

[bogdanbuciu]

ce povestire frumoasa,
multumesc , am avut o dimineata excelenta

[kmbh69]

Ma gandesc sa pun si niste poze:
Prima, cum mergem spre ecluza, iar altii tocmai au intrat in port.

[kmbh69]

Portul din Wangerooge. In dreapta in fundal se vede ceva din terminalul pentru pasageri.

[kmbh69]

Farul si radarul din Wangerooge (partea de NV a insulei).

[kmbh69]

Drumul pentru biciclete, catre sat, pe coama digului (noi n-am avut biciclete, asa ca l-am parcurs pe jos).

[Vali]

Superba poveste, mi-am amintit de cate ori m-am pus si eu pe uscat  pe Dunare, cu un pescaj de doar 0.6 m . Asta e "buba" la navigatia costiera, mai ramai cocotat pe derivor, bine totusi ca acolo aveti maree, si deci va puteti despotmoli usor.

Apropo, pentru a putea incarca macar 2 acumulatorii odata (cei de 55 AH), ar fi bun un redresor cu un curent de minim 11 A, si legi acumulatorii in paralel. Din ce ne-ai povestit, mi-am luat si eu cateva lectii, asa ca multumim inca o data.

Apropo, aici e zona parcursa de colegul nostru: http://wikimapia.org/#lat=53.6634578&lon=8.0330957&z=11&l=0&m=b

[kmbh69]

Problema cu acumulatorii e ceva mai complexa. Am tot citit prin revistele nautice germane si din carti de specialitate (de ex. Elektrik am Bord din editura Palstek) despre fenomenul coroziunii electrochimice care apare la incarcarea bateriilor, atunci cand incarcatorul (model dedicat pentru barci, instalat fix in barca) e bransat la instalatia de la sol, prin faptul ca masa (minusul bateriei) ajunge in apa de mare prin intermediul pieselor metalice ale barcii, care stau in apa (elice, duze de trecere etc.), iar impamantarea instalatiei terestre ajunge la parapetul debarcaderului (aici in port, foarte frecvent parapetul e fabricat din placi metalice profilate, gen tabla cutata, dar cu niste cute adanci si late cam de 30 cm).
Deoarece am vrut sa ma protejez de acest circuit distructiv, pur si simplu am deconectat pe rand cate o baterie din instalatia electrica a barcii si am incarcat-o "pe direct" cu un incarcator auto, cu tot felul de reglaje electronice, care dozeaza corect si tensiunea si intensitatea curentului de incarcare, incat sa respecte curba corecta de incarcare a bateriei respective, aparatul facand si teste in timpul incarcarii. Incarcatorul auto (modelul cel mai scump din acel magazin) a costat 85 euro in magazin (www.reichelt.de). Unul dedicat pentru barci, care se monteaza fix in interiorul barcii, in www.svb.de , costa cam 200 euro (dar exista si mult mai scumpe). In plus, exista anumite adaptoare, gen transformatoare de separatie (cu raport 1:1) care au rolul de a impiedica coroziunea electrochimica si costa si acelea cam 100 euro. Decat sa dau atatea sute de euro doar pentru ca sa fac totul dintr-o apasare de buton, am preferat ca de fiecare data sa iau cheia fixa si sa desurubez bornele bateriilor si sa le insurubez la loc.

[kmbh69]

O alta investitie pe care eu o vad ca necesara ar fi un pilot automat pentru eche (Pinnenpilot aici in magazine). Incepe cam pe la 400 euro, are incorporata o busola electronica de tip fluxgate, ii dai cursul de urmat, iar el tine acest curs. E de fapt o bara care isi tot modifica lungimea incat sa traga sau sa impinga de eche. Cel de dinaintea mea a folosit asa ceva pe aceasta barca, mai am inca montate pe eche si in cockpit sistemele de prindere ale pilotului de eche. Unele modele au si telecomanda, pentru ca sa fie mai comod. Exista de asemenea si un modul de comanda care ii permite integrarea cu GPS-ul incat sa primeasca noi indicatii de curs dupa atingerea cate unui punct cheie pe traseu, dar atunci ansamblul (pilotul si modulul de comanda) urca pe la 1000 euro.
Stiu ca poate multora li se pare ca e un lux. Problema e ca doar eu stiam in barca ce trebuie facut si puteam efectiv sa fac. Sotia mea se uita doar speriata la mine si ii era frica si sa tina echea pe directie, nu stia sa corecteze cursul atunci cand valurile intorceau barca, iar fetita mea, desi are deja ceva deprinderi de la cursul de yachting pe Optimist, nu are suficienta forta ca sa faca efectiv ce trebuie in cate un moment critic.
In continuare, o poza cu farul din sat, din partea centrala a insulei, far care a scapat ca prin minune de bombardamendul britanic din 25 aprilie 1945 (singurul obiectiv, de altfel, care a scapat)

[kmbh69]

Intrarea in parcul central din Wangerooge:
A doua poza, gara din Wangerooge:

[kmbh69]

Prima poza, un "lac", format dintr-un fost crater de bomba:
A doua poza, in portul Spiekeroog, imediat dupa ce am acostat in locul pe care l-am tot vanat:
A treia poza, un parc din Spiekeroog:

[kmbh69]

O strada din Spiekeroog. E interesant, la multi germani le place sa isi plimbe copii cu asemenea carucioare, care arata foarte simplu, desi au bani ca sa cumpere si modele fitoase, cum ar face cei bogati in Romania.
Poza a doua, primaria din Spiekeroog:
Poza a treia, portul din Spiekeroog, din alt unghi: