Cap Compas

Povestiri de iarnă, despre vremuri de vară.
Aşa e datul: vara ne plimbăm cât putem, de povestit avem timp când barca se odihneşte iar noi facem planuri pentru noul sezon.
Anul 2015, fiind pentru mine sezon de dat pe apă până în miez de decembrie (Dunăre, caiac, cort şi foc de tabăra :) ) am găsit acest timp de poveşti tocmai acum, după o altă ieşire printre sloiuri.
Una peste alta, reveria Greciei de astă vară, mă face să depăn câteva impresii şi informaţii care pot fi utile şi pentru voi, într-un jurnal de călătorie fără pretenţii literare, ca de obicei.
Planul a fost generat de reuşita fără echivoc a croazierei bulgăreşti din vara lui 2014, când lunga călătorie a umplut de bucurie 7 suflete legănate pe două bărci similare.
La întoarcere, Cristi(ZZ) exalta stârnind un iureş de idei, învârtind Google Earth pe toate părţile, înghiţind mile peste mile în trasee ce vizau puzderie de insule :) . Era şi firesc, dat fiind faptul că prima lor călătoriecu barca a comportat aşa un succes încât după final, întreaga familie abia aştepta să se îmbarce din nou :) .
Aşa ne-am petrecut iarna, căldura din casă fiind nimic faţă de focul din imaginaţie.
Eu unul, ceva mai temperat, am vrut să începem călătoria cu nordul marii Egee. Apoi, văzând şi făcând: timpul va dicta cât de mult şi unde vom ajunge. O idee era călătoria înspre sud, Samothraki, Lemnos, Agios Eftratios...etc... urmând să lăsăm bărcile acolo, să ne întoarcem în ţară şi să reluăm călătoria după 2-3 săptămâni.
În principiu, minunat. În realitate greu de îndeplinit; am făcut astfel de călătorii în Egee şi sunt obositoare pentru familie. Noi, băieţii, înnebunim când simţim vela cum ne zboară pe val, am fi în stare să îndurăm orice :) . Dar fetele sunt mai delicate.

Ei, cu planul făcut, am intrat în febra pregătirilor bărcii. Barca e ca o fată mare, pregătită de măritiş. Întotdeauna frumoasă şi gata de acţiune, niciodată complet pregătită :) .
Ştiu asta demult, aşa că privesc relaxat totul: tehnic am două pagini scrise mărunt, de lucrări şi accesorizari. Practic, n-am făcut nimic din toate astea, însă m-a tras inima tot către confortul la bord. Am conceput un raft-bibliotecă (foarte necesar, zău !) şi un dulăpior de haine, în care să poată sta frumos, pe umeraşe, cămăşile, pantalonii, rochiile, fără să se şifoneze. O să râdeti în pumni de treaba cu dulapul, dar eu nu fac stand-up comedy degeaba. Experienţa spune că după 4 zile de locuit la bord, hainele vor fi creţe că hârtia creponată. Şi dacă skipperul nu ţine mult la eticheta, d-na căpitan are reguli stricte :) . Oricum, e frumos când vizitezi un oraş-port, să nu arăţi ca ieşit din maşina de spălat.
Am lucrat la barcă exact două zile, timp în care am confecţionat şi lăcuit dulăpiorul şi biblioteca. Spun ambele denumiri cu amuzament, fiindcă nici biblioteca nu e o bibliotecă, nici dulapul nu e un dulap.
Capodopera a fost o masă mare, de cockpit, la care să avem loc toţi 7.
E adevărat că nu-mi funcţiona chart plotter-ul, nu-mi făcusem ingineriile proiectate la lazy jack's, lumina de ancoră încă nu era cuplată, alte etc-uri trenau în incertitudine.
Dar ce contează, când plecarea suna din sirene ? Buluc la maşină! Bani avem? Acte avem? Ăsta-i esenţialul! Hai la drum !


(https://lh3.googleusercontent.com/-UHkylo_F1k8/Vr7M_D9UuKI/AAAAAAAAFHE/-cNWkn-HgLU/s960-Ic42/11144488_10207808701880427_201258334495580630_n.jpg)


Plecarea e că întotdeauna, ca o plonjare în ape necunoscute. Bucuria are undeva, un dram din teama de necunoscut. Drumul e lung, barca e grea, destinaţia e departe iar locul de lansare (rampa) e cumva bănuit, din imagini Google Earth. Adică e un fel de "blind-date" :) .
Am ales cel mai scurt traseu, care pare ca o linie aproape dreaptă, pornind din Bucureşti şi atingând la final ţărmul mării Egee, în Makri, lângă Alexandropolis.
Am să explic şi de ce. Bărcile noastre au marele avantaj al transportabilitatii. Ar fi o prostie să nu îl folosim. Exemplu: ca să petrec două săptămâni în Egee, aş face o săptămâna pe mare până acolo, două săptămâni Egee, apoiîncă o săptămâna pe mare, parcurgând drumul înapoi. Cu eforturi şi cheltuieli mari, fiindcă la întoarcere avem şi vântul şi curenţii, potrivnici. Aşadar pentru două săptămâni de navigaţie în Egee, cheltuieşti ca timp, o luna.
În schimbul acestei variante istovitoare şi cronofage, am dus barca pe ţărmul grecesc în câteva ore ( pe GPS 7 ore, în realitate, cu pauze, 10 ore).

(https://lh3.googleusercontent.com/-1qbTXZEA0qc/Vr7LXh3mDwI/AAAAAAAAFGs/ZkattIGwrDg/s1440-Ic42/harta%252520auto%252520cu%252520traseu.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-50vZSBSJjwY/Vr7MgFkAL-I/AAAAAAAAFHI/wiXxXk_fAjE/s1600-Ic42/DSC09376.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-Ra1qdInbsuA/Vr7MdJICOvI/AAAAAAAAFHI/VMM38ScaR_c/s1600-Ic42/DSC09378.JPG)


Tot acest traseu, deloc monoton, a fost preponderent prin munte. La un moment dat am şi uimit cetăţenii unui mic orăşel, tractând ditamai barca, ce rădea pe sus frunzişul copacilor, în trecere. Într-un sătuc de vârf de munte, oamenii căscau gura după noi, sideraţi :) .
Vama grecească se află pe viaductul de la Makaza, deloc aglomerată. Barca mare a stârnit curiozitatea vameşilor, nu răi, dar nici foarte amabili. Cu un control destul de strict şi nişte întrebări care se doreau incomode, ne-au lăsat să plecăm.

(https://lh3.googleusercontent.com/-h1mc6QXHZJw/Vr7MjkMhF6I/AAAAAAAAFHI/wYwh-SZcLuo/s1600-Ic42/DSC09384.JPG)

Fără să ştim, am avut alt traseu decât prietenii noştri. Noi am trecut prin Stara Zagora, ei prin altfel de Zagora :) trăind şi o emoţie cu prea apropiata vama turcească.

Tehnica unui simplu telefon mobil, m-a dus aţă către punctul de destinaţie, unde am avut surpriza să întru într-un sătuc cu vreo 50 de case (din ce zăream eu) , nişte străduţe înguste-înguste, că două maşini adesea nu puteautrece una pe lângă cealaltă, un centru cu două magazinaşe, câteva terase şi o farmacie.
Makri .
Relaxat, deşi situaţia cerea o răpăială de tobe pe fundal, am condus pe meandrele micilor uliţe, ştiind că o greşeală de drum m-ar putea prinde ca într-o capcană: n-aş mai fi putut întoarce "atelajul" în aşa locuri înguste.
Cu toate acestea parcursul sinuos a curs lin, în pantă, până la intrarea în port. Nu-mi venea să cred !!! Totul era exact aşa cum bănuiam, n-am oprit nici măcar pentru două secunde. Virajul spre dreapta intrării m-a dus pânăla capătul portului, unde într-adevăr, pata gri din Google pe care o bănuiam a fi o rampă de lansare, era chiar o rampă de lansare :) . Dar nu una micuţa că în Tomis, ci una largă, unde puteai lansa şi 3 bărci în acelaşi timp.
Acela a fost momentul în care zâmbetul larg de pe figura mea, s-a deschis odată cu relaxarea întregului corp. Eram la destinaţie :)

(https://lh3.googleusercontent.com/-G8bdN8qBtbk/Vr7L8AHRe1I/AAAAAAAAFG8/cwk49Attdjc/s1190-Ic42/google%252520Makri%2525201.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-ZHQVPk3MRvY/Vr7NNsxBArI/AAAAAAAAFHM/OuVZJY-YYIk/s1600-Ic42/Makri%2525204.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-k8pxFBs68Uc/Vr7NXLwxmnI/AAAAAAAAFHQ/-Jh1rUlO3-k/s1600-Ic42/Makri%2525205.jpg)

Fiind pe un site plin de mestesugari in barci, detaliez putin din placerile pregatirii barcii.
Inaintea plecarii, am intins un weekend intreg scule peste scule si m-am jucat cu ele, cam ca in melodia lui Margineanu, putin schimbat :
"Si bricolai in fundu' curtii " :)

(https://lh3.googleusercontent.com/-9m-wTwRRgZA/Vr7RB-HYpKI/AAAAAAAAFHo/htt325cnF5g/s1152-Ic42/DSC09369.JPG)


(https://lh3.googleusercontent.com/-J7HvAwphy-0/Vr7RBkU_gKI/AAAAAAAAFH4/yLWMdXxNAh4/s1152-Ic42/DSC09367.JPG)


O parte din rezultat, pus in opera, arata cam asa :

(https://lh3.googleusercontent.com/-NVZi6VyDt4E/Vr7RLW7z0UI/AAAAAAAAFIA/J-wxNsxiKJ4/s1600-Ic42/DSC09394.JPG)

In raftul pentru carti, alaturi de jurnalul de bord si alte carticele utile navigatiei, luasem lecturile inca neterminate : Spre sud tot mai departe-Puiu Olteanu si De la Giurgiu la Venetia- Lucian Ionescu.
Imagini cu masa mare din cockpit, ceva mai tarziu, cand o sa fie plina si o sa fim toti 7 in jurul ei, cu ochii sticlind :)

Anul 2014 a fost pentru noi unul al marilor decizii.
Croaziera Bulgareasca ne-a deschis perspective doar banuite pana atunci, incitandu-ne sa planuim noi aventuri pe ape. De asemenea, a consolidat o amicitie, transformand-o in prietenie adevarata care s-a extins asupra familiilor noastre, in intreg.
Asa ca, dincolo de placerea de a petrece impreuna o parte din timpul liber si ca rezultat al profesiilor fiecaruia, care au numitor comun domeniul de aplicare, am hotarat sa incepem impreuna o activitate care sa ne puna mai bine in valoare abilitatile. Desele intalniri de lucru alunecau insa inevitabil in discutii pe teme nautice, planuri de imbunatatire a ambarcatiunilor sau planuri pentru o viitoare escapada de vara.
Dupa litoralul romano-bulgar, Grecia aparea firesc ca urmatorul obiectiv. Apele, peisajul, mancarea, povestile ... toate acestea ne stimulau imaginatia, mai ales in dorinta noastra de a oferi familiilor ceva complementar velismului, pentru a le mentine treaz interesul.
Discutiile despre punctul din Grecia pe care ar trebui sa-l abordam au oscilat, intr-un final alegand Samothraki ca fiind cea mai rationala destinatie in raport cu factorii de familie, fiindu-ne laudata de mai toti cei care au fost aici. Mai tarziu alegerea a fost confirmata si de lipsa de timp din efervescenta proiectului de afaceri in care ne lansasem.
Am planuit sa lansam barcile intr-un mic sat pescaresc, Makri, banuind ca e mai usor de gestionat totul decat intr-un port mare unde lucrurile ar putea fi mai stricte, cum este Alexandroupoli.
Odata stabilita destinatia, urmatorul pas a fost sa imi pregatesc barca. Singura operatiune pe care am facut-o in timp util a fost curatarea antivegetativei prin sablare. Restul tratamentului, ca si alte lucrari de pe lista, au ramas de facut pe ultima suta de metri. Asa ca in saptamana plecarii eu nu aveam barca gata iar proiectul pe care il dezvoltam ne tinea legati. Starea de nervi aproape ca atinsese paroxismul. Printre altele nu aveam roata de rezerva la peridoc, nu functiona statia VHF iar asiguratorii din Romanica nu au fost in stare sa imi faca asigurarile obligatorii (teoretic) pentru apele grecesti.
Am discutat cu Florin si am stabilit ca ei sa plece, noi urmandu-i a doua zi cel mai devreme.
In ziua in care ei erau pe drum am reusit sa cumpar un cauciuc pentru peridoc (macar atat daca nu roata completa) si am gasit pe net un asigurator grec cu birou si in Alexandroupoli la care putam plati asigurarile barcii numai pentru 1 luna, 60 Euro, fata de aprox. 500 Euro la Pantaenius (cu reducere 40%). E adevarat, aceasta din urma era pentru 1 an, dar eu nu stau pe apa atat, nu avea justificare.
Dimineata pe la 5 eram cu bagajele incarcate si barca la remorca, parasind Snagovul. Am facut centura si am ajuns destul de repede la Giurgiu unde am facut plinul atat cu motorina la masina dar si cele 2 rezervoare cu benzina ale barcii. Am asteptat la pod numai 10-15 min si am trecut in Bg.
Drumul ales se pare ca nu a coincis cu cel facut de Florin, noi trecand prin Veliko Tarnovo – Nova Zagora – Svilengrad - - Ormenia – Didimoticho – Makri.
https://goo.gl/maps/vxfLenAADTM2
Nu a fost greu, numai o portiune printr-o localitate (nu-mi amintesc numele) a fost Drumul Oaselor, cam 5 km, dar cu atentie si rabdare am trecut fara probleme. La Svilengrad trebuia sa intru cativa km pe autostrada A4, dar intelegand gresit indicatia unui amic care cunoaste traseul (indicatie care nu corespundea cu cea a GPS-ului) m-am trezit in granita la turci. Jur, daca nu m-ar fi asteptat Florin in Makri ca ma duceam la Marmara, dar, am intors in vama si am regasit traseul corect.
In Vama la bulgari am fost intrebat daca pot sa se uite in barca. Am urcat iute, am deschis-o si l-am invitat pe vames sa intre, dar sa se descalte. A ras si a renuntat. Grecul nici nu a vrut sa iasa din ghereta. Era usor dupa pranz ... am ales si noi o ora complet nepotrivita.
Undeva dupa Alexandroupoli, pe o culme a drumului, soarele ne-a lasat sa vedem in mijlocul marii majestuasa insula Samothraki – le-am aratat-o fericit si fetelor, acolo urma sa ajungem zilele urmatoare.
Drumul la greci a fost foarte bun si am ajuns in Makri destul de repede. Cum lumea se trezise dupa somnul de dupa-amiaza, stradutele inguste erau animate iar specialistii locali in soferie au tinut cu tot dinadinsul sa ne arate priceperea si bunul lor simt. Nu a tinut nimeni cont de gabaritul nostru, inghesuindu-ne si intr-un final ajungand blocati cu toti. Au inceput sa vocifereze intr-o limba din care nu am inteles nimic, facand semne catre noi dar si intre ei. Deja eram intr-o stare destul de zen, zambind si spunandu-le politicos de rudele apropiate, lasandu-i sa se organizeze, ca doar ei erau specialistii. Cred insa ca zicerile lor m-au ajuns si  pe mine, ca in urmatorii 10 m am sfasiat cauciucul dreapta al peridocului. Va dati seama ca nu puteam lasa barca acolo blocand toata localitatea, asa ca am luat-o la vale pe janta 2 km pana in port. Am mers foarte incet ca sa nu stric janta – despre cauciuc nu aveam grija, era deja compromis.
Am intrat in micul port pescaresc, unde gasca lui Florin ne astepta vesela.

Ce faceti? Nu mai scrieti? Nu lasati asa...ca vreau sa va calc pe urme :)

Si eu sunt ochi si urechi: spune-ne despre ce te-au intrebat in vama, ce acte cer referitoare la ambarcatiune gracii si bulgarii, costurile lanarii la apa, ale cheiajului, ce documente lasi la capitania portului, politia de frontiera greaca, vize (daca trebuie, caci de acolo poti pleca in TR) etc.

Citat din: Dbr din Februarie 13, 2016, 08:15:57 PM
Ce faceti? Nu mai scrieti? Nu lasati asa...ca vreau sa va calc pe urme :)

Rabdare, rabdare, dupa cum spunea si tanara care incerca sa-si faca o bucurie cu o banana prea coapta. Spun tot, dar nu tot odata :)

Citat din: gvincentiu din Februarie 13, 2016, 09:55:11 PM
Si eu sunt ochi si urechi: spune-ne despre ce te-au intrebat in vama, ce acte cer referitoare la ambarcatiune gracii si bulgarii, costurile lanarii la apa, ale cheiajului, ce documente lasi la capitania portului, politia de frontiera greaca, vize (daca trebuie, caci de acolo poti pleca in TR) etc.

Vincentiu, bulgarii nu m-au cautat de nimic, am trecut usor si rapid. Am dat doar buletine sau pasapoarte.

La greci am prezentat in afara de actele noastre:
-carnetul ambarcatiunii, care arata unde e inmatriculata, ce e, cum e.
-Actele peridocului din care sa vada masa maxim autorizata, bla, bla
-Actele masinii, fiindca au dorit sa vada cat are voie sa tracteze

Apoi n-au fost multumiti si au intrebat cat are greutate barca. Am spus ca mai am cartea tehnica de la fabricant, inspectia periodica si permisul de navigatie al ambarcatiunii, din care sa-si extraga tot ce doresc.
Ofiterul nu parea prea multumit, insa dupa parcurgerea partiala a restului  documentelor, a renuntat si ne-a deschis calea.
Probabil marimea barcii, destul de impresionanta comparativ cu gheretele lor, il facuse banuitor.

Acum, despre celelalte intrebari:-
-costurile lansarii la apa, = zero
-costurile cheiajului, = zero
-ce documente lasi la capitania portului, =zero barat
-politia de frontiera greaca, vize (daca trebuie, caci de acolo poti pleca in TR) etc.- Aici discutie e putin mai lunga, o voi povesti maine, la capitolul destinat :) .
In principiu faci:
1)intrarea in apele grecesti platind o taxa pe care a platit-o prietenul meu (DEKPA)
2) Asigurarea cu cele trei valente conform legii ( asigurare accident barca, asigurare accident persoane, asigurare poluare ) 51 euro pentru tipul nostru de barca.

MAKRI

Linişte, calm, toropeală, soare orbitor.
Portul, de mărimea şi orientarea Tomisului, îşi legăna bărcile aliniate de-a lungul unui cheu perimetral, cu locuri numerotate, posturi de apă şi curent, ca într-o marina modernă.
Nici un catarg ! Doar bărci cu motor, mai simple, mai dichisite, până şi câteva motor-yacht-uri mici. Zona de nord-est, ceamai protejată, aduna bărcile pescăreşti în faţa unei cherhanale cu aspect clasic, prăfuit, pitoreasca improvizaţie şi sărăciea pescarului fiind amprenta generală. Câteva movile de plase la soare, un umbrar cu antice pânze de păianjen prefuite...
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Pentru un ochi atent, este destul de clar că aici este miezul aşezării portuare, nucleul din care s-a dezvoltat în ceea ce a devenit astăzi. Curios e că deşi portul arată modern, acest nucleu a rămas neschimbat, ca în versurile de mai sus.

(https://lh3.googleusercontent.com/-7GYHb0TLE10/VsANYqdBhNI/AAAAAAAAFIo/K4GMjc64_pI/s912-Ic42/Makri%2525202.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-KcN9jBRqrgc/VsANYrQnb3I/AAAAAAAAFIo/2CTGpWypZjE/s800-Ic42/Makri%2525201.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-rtRMlf8sYGQ/VsANYRVoN7I/AAAAAAAAFIo/4_E-U3J4LAw/s912-Ic42/Makri%2525206.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-FawFvKHGJ3o/VsAQ1SuxzZI/AAAAAAAAFJk/iuHSwPdwBqY/s912-Ic42/DSC00202.JPG)






Localitatea e cocoţată pe un picior de deal, care-şi lasă domol o coasta stâncoasă, în mare. Curios din fire la vederea unui asemenea port într-un fund de lume, am căutat şi găsit, imaginea anilor anteriori. Şi n-am greşit în aprecieri :) . Portul era un vechi refugiu al bărcilor pescăreşti, pe locul actualei cherhanale. Desigur, extinderea de bun augur şi amenajareamodernă a întregului bazin portuar, s-a făcut într-un hei-rup cu bănuţi europeni . Bravo lor! E ca şi cum aş vedea la Vadu şi2 Mai, amenajate câte o marina de mărimea Tomisului.

(https://lh3.googleusercontent.com/-sFGDSBYFqvk/VsANZrI5CsI/AAAAAAAAFIo/VRt8JQKMzQ8/s884-Ic42/portul%252520vechi%252520Makri.jpg)
Vechiul port





Intraţi în port, am ieşit toţi 4 din maşină, cu gesturi de pisici matinale: ne-am întins trupurile, ne-am destins nervii, amcăscat gura minunaţi de locul perfect ales :) . Nici un văluleţ nu încreţea apa, nici un fir de vânt nu părea să bată.
Ştiţi sentimentul pescarului ajuns la baltă? Intră într-o febrilă pregătire, cât mai grăbit să nu piardă minutele până cândundiţele ajung toate la apă. La fel şi eu, dintr-o rotire de ochi am fixat locul de lansare, locul de cheiaj, locul de parcare maşină şi peridoc. Şi nemaipierzând o clipă, am făcut cunoştinţă bărcii, cu Marea Egee :) . De bun augur.
Dat fiind faptul că locurile dispuneau de mooring şi erau numerotate, am considerat firesc să acostez la cheul digului de larg. Apoi, odată parcate maşina şi peridocul, am putut duce familia "acasă", în barcă. În sfârşit, sentimentul acela cald,dat de viată la bordul garsonierei noastre pe apă :) .

(https://lh3.googleusercontent.com/-lxFsRwECL9o/VsBCyecUJJI/AAAAAAAAFKA/pJrXRW1EJXw/s1152-Ic42/20150819_073352.jpg)

Şi pentru că ne-a mai venit inima la loc, am folosit restul zilei pentru a face cunoştinţă cu împrejurimile. Ţărmurile,facilităţile, plaja, terasele şi, foarte important, locurile de aprovizionare. Ca atunci când vor veni şi prietenii noştri,să aibă totul pregătit.
Către Makri aveam de urcat acea coasta abruptă şi, odată ajunşi acolo, am găsit cele două magazinaşe tip "minimarket" bine garnisite cu cele trebuincioase. La preţuri, ca la noi. Restul zilei a trecut cu astfel de îndeletniciri, seara ne-am bucuratşi de o bălăceală la plaja de alături, totuşi ceva părea să nu fie în regulă.
Vântul se ridicase. Digul de larg începea să fie spălat în lung, de nişte valuri intrate pe gura portului, care tot creşteau,promiţând o noapte albă. Păi e bine? Nu e bine. O privire de ansamblu e suficientă pentru a descoperi cel mai protejat locaccesibil: imediat în spatele intrării, în capătul digului transversal, cum s-ar spune "după uşă" :) . Acolo, între ultimul cheiaj cu mooring şi monolitul de beton al capătului de dig, părea să fie un loc aşa, cât barca mea. Nenumerotat, nefolosit, deci inexistent.
Hai la treabă! Neavând mooring am lăsat ancora şi barca a intrat la fix cu pupa spre cheu. Mare grijă, monolitul de beton cucare ne învecinăm, are un pinten imediat sub nivelul apei! Sa nu facem buba!
După ajustarea tensiunilor în parâme şi ancoră, treaba fiind făcută, am putut încheia ziua aşa cum trebuie: în bucuria legănată a vacanţei abia începute :) .

(https://lh3.googleusercontent.com/-fx-o5rst_20/VsAQfcmUoMI/AAAAAAAAFJY/u7wSZDVGvPc/s912-Ic42/DSC09428.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-xHYK5_HejEI/VsAQsZp4sKI/AAAAAAAAFJY/gw37wD4Dq6s/s912-Ic42/DSC00197.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-IWWy1UmHGY4/VsARN_bFESI/AAAAAAAAFJo/6RYLHVy_nLM/s912-Ic42/DSC00219.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-J7pxO5acryk/VsARYec237I/AAAAAAAAFJo/a_KUmkb8StU/s912-Ic42/DSC00232.JPG)

Nimic fără jertfă.

De la Manole încoace, ştim că nimic bun nu se face, fără să curgă sânge. Cu toate astea, suntem obişnuiţi să luăm totul în glumă, altfel n-ar fi apărut şi un banc pe această tema:
Ana: -Manole , ce faci aici ?
Manole: - Uite, făceam un zid. Te bagi ?
:)

Aşadar, prima zi de vacanţă debutează cu puţină jertfă, pe altarul bunului curs al lucrurilor. Universul mă privea condescendent şi îmi pregătea o vacanţă pe cinste. Doar că trebuia să plătesc pentru asta :)

Cheul din beton, era înalt. Se ridica cu cam 1,3-1,4m deasupra punţii din spate a bărcii. Dar n-a fost nici o problema, la zecile de drumuri pe care le-am făcut din barcă pe cheu şi invers, am păşit sus pe carcasa motorului, apoi cu un salt, sus pe cheu. Arborada nefiind încă ridicată, trecerea mea se făcea pe sub catargul culcat încă oblic peste barcă, depăşind cu 1m lungimea bărcii la pupa.
Priveam Egeea cum îşi sclipea albastrul turcoaz şi întrezăream că vom avea o frumuseţe de zi, cu o frumuseţe de vânt ! Păi nu de aia venisem? Iar vântul creştea, cu el creşteau şi valurile; în port începuse o rumoare între bărci, un dans ciudat, dat de ţeserea necontrolată a undelor ce se reflectau din pontoane, pe toate direcţiile.
Dar nu ţineam seama la prostii, urcam şi coboram în dese drumuri cheu-barcă şi invers, pregătind parâme, balansine, elemente de arboradă. Pe nesimţite, amplitudinea valurilor în bazinul portuar, ridica şi cobora bărcile cu vreo jumătate de metru. N-am ştiut-o dat am aflat-o curând ;) .
Făcând saltul pe cheu, simt o lovitură în creştet urmată de o senzaţie ca o arsură.
De sus, venise catargul, la întâlnire cu ţeasta mea. La mărul catargului, am piesa care ţine toate elementele de acolo, inclusiv prinderea de strai pupa. Aceea se termină în două table groase de inox, orientate cu muchea în jos.
-M-am tăiat! gândesc. Şi iau mâna pe care o dusesem instinctiv la lovitură, întrebând-o pe Tania:
-Cum este, m-a tăiat, nu ?
Tania exclamă cu o privire oripilată, care îi fugea într-o parte, de parcă nu avea puterea să vadă aşa ceva:
-Doamne, în ce hal te-a tăiat !!
-Cât e de mare tăietura? întreb eu ca să apreciez dacă îi dau un spirt şi mă întorc la treburile mele, sau e de cusut.
-E cam atât... Face Tania un semn din degete, arătând vreo 3 centimetri. Dar ochii îi tot fugeau într-o parte.
-Ei, zic... nu-i aşa de grav dacă e numai atât de lungă.
- Nu ! Atât e de lată, atât s-a deschis! De lungă e cam atât! Şi face un semn cam de zece centimetri.
Hopaa... se schimbă treaba. Va trebui să mă coasă cineva, gândesc eu.

Dialogul asta a durat nu mai mult de 4-5 secunde, timp în care i-am cerut şi un prosop, să nu mai stau cu mâna pe rana. Tania, delicată că toate fetele, îmi întinde un rotund de vată, din cele de demachiat :) .
-Nu e bun dragă, da-mi un prosop mare, că o să curgă sânge.

Ei, serios? Imediat ce am spus asta, de sub mâna mea s-a eliberat cel invocat, de parcă dădusem un semnal, spusesem o parolă, ceva. Jumătatea stânga de faţă mi s-a umplut de sânge, a început să-mi picure peste sprâncene, pe obraz şi din barbă. A venit şi prosopul, am pornit robinetul aflat pe cheu lângă mine şi în timp ce mi-am trecut mâna peste ochi să pot vedea, o zăresc pe Maria încremenită, cu ochii la mine. Şi îi zic pe un ton foarte relaxat:
-Nu e grav draga mea, aşa se întâmplă dacă te loveşti la cap. Curge mult sânge, din orice zgârietură.
-Daaaa? zice ea cu bărbia tremurînd...
-Sigur că da. Ia să vezi cum se opreşte imediat.
Şi tot că la un semn, s-a liniştit copilul. Ba a mai început să pună şi întrebări, să discute, eheei...(adulţii iubesc întrebările copiilor, se prăpădesc după ele. Dacă ar putea fugi, ar fugi aprig :) )

Ca să nu mai lungesc vorba, iau cheile maşinii şi plec să caut un centru medical. Fetele solidare vin cu mine, Cosmin rămâne la barcă, strategic.
Pe cine să întreb, pe o autoritate, nu ? Şi merg spre căsuţa albă cu ferestre şi cerdac albastre, ce adăpostea poliţia portuară. În cerdac, pe un scaun cu spătar înalt, trona autoritatea : un bătrânel în haina verde, toropit de căldură şi de nişte aburi bahici bine conturaţi :) . Aproape rangă  .
-Hello, do you know where can I find a hospital ? articulez eu demn, cu un prosop somoiogit ţinut cu mâna-n creştet :)
-Hoaa? zice Bachus.
- A hospital or a medical center, something. I have an injury.
-Hoaaa??! repetă doct, autoritatea portuară.
Acum mă scuzaţi, eu sunt ceauşel din generaţia aia de mulţi şi mărunţi. Mă orientez rapid în diverse circumstanţe. Intuiesc simplu, că dacă Bachus nu ştie engleză, poate ştie română, că România-i mai aproape decât Anglia.
-Ia zi nene, unde găsesc un doctor? Un spital, ceva?
Gata, găsisem Iarba Fiarelor :)
-Doctor?! Spital?! Alexandropolis! zice flăcăul tomnatic întinzând mâna cu degetul acuzator, către est.
-Dar aici în Makri nu e doctor?
De Makri n-avea omul habar, mă tot îndrepta către Alexandropolis, dar la insistenţa mea a blogodorit ceva gen " paralachis, parascachis, Makri, doctor" şi mi-a făcut nişte semne.
M-am bucurat încă o dată că am cutia automată la maşină, c-am putut să ţin prosopu-n cap tot drumul. Autoritatea mă îndrumase de fapt la o farmacie, în Makri nu există nici un serviciu medical. Dar la 4 km înspre Alexandropolis, pe deal, în toată splendoarea, a apărut un ditamai complexul medical de ziceai că-i Spitalul Central Universitar.
Pe repede înainte am găsit sala de urgenţe, unde un medic şi doi asistenţi s-au ocupat de mine destul de încurcaţi, discutând prea mult cu ochii în creştetul meu, de ziceai că vor să astupe Groapa Marianelor. Doctorul, om cult în cap, ştia engleză.
-Doctore, zic, dacă tot am ajuns aici, poţi să-mi faci un lifting, o lucrare, ceva? Nu cu mari pretenţii, îl ştii pe Alain Delon? Cam aşa să fie :) .
Băiat simpatic doctorul, gusta glumele, aşa că am continuat:
-Dar cusătura n-o face prea frumoasă, am auzit că bărbaţii cu cicatrici au succes la fete!
Punctul culminant a fost când am auzit că îmi vor pune 5 copci.
-Cinci? Păi doctore, nevasta-mea are 3 copci la cezariană. Mie-mi trebuie 5 ?! :)
Atunci am aflat şi eu, că rana nu era una dreapta, ci avea o zona despicata în unghi, care cam flencănea.

Povestea asta are şi nişte părţi practice. vreau să spun că deşi aveam asigurare medicală şi nu apelasem la ea (trebuie să suni la un telefon, să-ţi dea spitalul cu care au agrement), intervenţia medicală nu a costat nimic. Şi-au notat datele mele de buletin şi gata. Pe hol Maria m-a întrebat:
-Gata tati, te-au lepalat ? :)
-Gata dragă sunt reparat total !
Pe creştet aveam un pansament ca o sarma ardelenească, cât jumătate de cap, lipit fain cu leucoplast. Şi m-a însoţit o săptămâna întreagă prin Marea Egee, poate de aia m-a şi ocrotit Neptun. Aveam binecuvântarea asta de la greci :)

Acum platisem si urma sa ma distrez!



P.S.
La întoarcere m-am apucat să ridic arborada. Pe cele două table care mă tăiaseră, rămăseseră nişte fragmente de piele cu smoculeţ de păr. Şi-am zis privind in sus cu reproş:
-Bine Doamne, ţi s-a părut că am părul prea des ?! :)

(https://lh3.googleusercontent.com/-BY5DRzgXevQ/VsBCvcvRZEI/AAAAAAAAFJ8/XQVFYZgH72c/s640-Ic42/20150819_145746.jpg)

Pentru noi ziua inca nu se sfarsise.
Trebuia sa dormim undeva, deci ne-am concentrat sa lansam barca la apa. Am pregatit cele necesare intrebandu-l pe Florin daca a gasit si pentru mine vreun locsor.
Trebuie spus ca prin porturile astea locurile bune sunt luate demult de localnici, vizitatorilor fiindu-le lasate locurile cele mai putin adapostite. 

(https://lh3.googleusercontent.com/-FUKEnAYvdJc/Vr-lIR66f4I/AAAAAAAAHCU/iakHy_UjY7E/s720-Ic42/Port%252520Makri.jpg)

Chiar si pe janta am efectuat lansarea si la indicatiile lui Florin am traversat bazinul principal, legandu-ma cu prova intr-un pinten rugos din betonul cheiului, langa Nemo, pe care l-am inchesuit putin.
Florin studiase curentii in port si era singura pozitie mai linistita dintre cele disponibile.
Am legat barca provizoriu si m-am ocupat de masina si peridoc, sa le gasesc si lor o parcare rezonabila dupa care m-am intors la barca.
Prima seara am incheiat-o la Nicu. Nicu este un roman din Curtea de Arges care de multi ani lucreaza la un restaurant din centrul Makri. El ne-a abordat cand am facut pana si ne-a dat cateva sfaturi. Restaurantul cu tema marina, scaune si mese albastre, un decor fara pretentii dar foarte curat, cu o servire rapida si o mancare exceptionala. Preturile nu mi s-au parut mari. Recomand.

https://goo.gl/maps/GneWbo68ke62 (https://goo.gl/maps/GneWbo68ke62)

Revenind in port, legasem Corabia intr-o pozitie foarte cotoioasa, la 30 – 50 cm de coltul din beton al acelui pinten al cheiului, miscarile barcii fiind destul de ample in acel loc.
Am incercat diverse variante si tensiuni ale legaturilor dar cat am dormit acolo n-am legat geana pe geana. M-am trezit fara ceas la fiecare 1 ora sa verific legaturile, sa le aranjez, sa fiu sigur ca nu racai coca in beton. 
Cu toate astea, locul era infinit mai bun decat linia deschisa din Sud Vest-ul bazinului, unde valurile bateau direct.
De altfel, un RIB legat acolo a racait balonul din bordul la cheu pana a cedat. Barca aproape scufundata a fost recuperata cu greu de exact hipiotii care ma blocasera in Makri la sosire. Sa fi fost barca lor ?!

Chiar aşa, ziua nu se terminase.
Abia ridicată arborada, sună telefonul şi îmi aduce o nouă veste: jertfa continuă.
Cristi mă anunţa că i s-a spart un cauciuc la peridoc şi vine în viteză de limax. Încet dar sigur.
Subsemnatu'-bandajatu' iese la întâmpinare, doldora de informaţii, gata să îndrume. Şi apare atelajul. Dar nu, din vorbe e puţin, trebuie să vezi că să poţi crede:
Toyota se mişca în slow motion, alunecând silueta a ditamai barca, pe curba din panta abruptă a portului, roţile se învârteau în mod nedefinit, atât de încet încât nu ştiai dacă merg în faţă sau în spate. Ca în dansul lui Michael Jackson :) .
Iar din cauciucul aplatizat, sub forţa celor 1,6 tone, săreau ca artificiile, bucăţi de cauciuc fierbinte.
Trebuie că împreună formam o pată de culoare bizară, în portuleţul grecesc. Nu mai văzuseră ăia aşa ceva. Majestatea mea Cranian Traumatizată, dirija energic atelajul şchiop, ca pe o pistă de aterizare. Îmi mai lipseau fanioanele. :)
Ne-am dat mâinile, n-am pupat de parcă nu ne-am fi văzut 10 ani, am explicat rapid tot ce ştiam despre port şi lansare, apoi după o pregătire barcă-rampă, l-am lăsat pe Cosmin să ajute. Eu am dat fuga să îi fac loc de acostare. Unde? Păi îi dau locul meu, că-i cel mai ferit şi găsesc eu un alt loc undeva.
Zis şi făcut, am dus barca puţin mai încolo, am legat-o şi am revenit pentru lansarea la apă. Care a fost foarte facilă dealtfel, cum spus-a Zarathustra, antevorbitorul. :)
În sfârşit, eram împreună, aveam detoate.
Schiţa făcută de Cristi explică precis locul unde am acostat, în drepta intrării. Cel mai protejat din marina.

Acte, brice şi .....

"Marea te cheamă la ea/ Te cheamă la ea " zice refrenul unui cântec pseudo-hit.
Şi oricât de sireniană ar fi chemarea, omul social din mine, spune să rezolvăm întâi treburile administrative, cu hârţogăria elenă.
Ca să fiu mai exact, omul social din Cristi :) . Căci omul social din mine, era mai temperat. Dădusem telefoane tuturor prietenilor care s-au plimbat cu yachturile proprii, de curând, în apele greceşti : Constantin (care abia plecase) , Tibi (care era încă acolo, în Thasos), Lindor ("picatanul" comandant Alexandru Tudor), Nicu HomeMade ....
Ca să fac o medie a răspunsurilor, oamenii mi-au zis să-mi văd de treabă. Legea dată de autorităţile greceşti, e destul de proaspătă şi cumva neasimilată. Nu numai de către populaţie, ci chiar de către autorităţile portuare.
Unul dintre prieteni doar din bun simt nu m-a făcut "nebun", să-mi pierd vremea inutil, în hârţoage pe care nici autorităţile nu ştiu să le întocmească.
Oricum, eram pornit să-mi fac asigurare, ştiind că în cazurile de control, asta este o chestiune cerută. Intrarea în apele greceşti era şi ea cumva discutabilă (barcă mică, venită pe uscat, bla bla, iar DEKPA ...mă rog :) ). Ultimul control de care îmi spusese Nicu, a fost o întrebare din şalupa poliţiei de frontieră : "-Ai asigurare? " , "-Da, v-o arăt când ajung în port" , "-OK". Şi gata.

Cristi, rumân cinstit, proaspăt trecut prin nişte mizerii legislative din Rumânia lui, era decis să aibă în materie de acte, 110% .
Şi o spun cu admiraţie, s-a ocupat de tot, a făcut imposibilul, a urnit companii de asigurări şi autorităţi portuare, ar fi urnit şi portul Alexandropolis dacă ar fi fost cazul :) .
Doar că asta ne-a costat încă o zi, fiindcă grecii, aţi auzit şi voi, nu se prea omoară cu munca.
Long story short, după ce cu chiu cu vai am avut asigurările făcute (51 euro/ barcă) cucoana de la compania respectivă s-a oferit amabilă, să ne faciliteze discuţia cu autoritatea portuară. Acolo nişte alte cucoane în uniforme au declanşat nişte discuţii polemice, au început să scoată diverse cărţoaie şi registre, să caute, să vocifereze.... a mai venit un ofiţer, mai venea încă unul... Se punea de o piesă de teatru în 3 acte!
Cristi, băiat bun şi isteţ, mă priveşte şi îmi citeşte gândurile. Se da aproape şi pe fondul învălmăşelii din birou zice:
-Tu mai vrei să faci actele ? ştiind deja răspunsul după privirea mea şi zâmbetul din colţul gurii :)
-Ok, rămân eu cu ăştia, tu retrage-te, adaugă tot el înţelegător.

Localitate mică, Alexandropolis are totuşi magazine pe o stradă principala, supermarket adevărat, restaurante, terase, etc...
Mi-am găsit refugiu alături de restul echipajelor noastre, într-o cofetărie somptuoasă, garnisită cu toate scofeturile, cocoţaţi pe nişte scaune înalte, într-un decor deosebit.
Şi cum clefăiam noi zumaricale răsturnaţi în speteze, îl văd pe Cristi trecând cu alai ofiţeresc şi hârtii fleandura în mâna, spre aiurea, prin oraş. Mai clefăiam niţel, apărea din nou alaiul cu hârţoage, trecând invers însprealte paliere birocratice de pe alte străzi.... era ca în desene animate :) .
Oricum tenacitatea şi-a spus cuvântul, prietenul nostru a biruit. L-am aplaudat toţi la scenă deschisă şi hai Praleo la bărcuţe, că aici i-am bătut pe toţi!

Epilog:
Tot ce făcurăm acte timp de două zile, nu folosiră la nimic, i-am mai deranjat şi pe ofiţerii aia cu dosarele lor încurcate. Dar tot am ieşit în câştig cu ceva: am cumpărat două pavilioane greceşti, că n-aveam.

"Aşadar, prima zi de vacanţă debutează cu puţină jertfă, pe altarul bunului curs al lucrurilor. Universul mă privea condescendent şi îmi pregătea o vacanţă pe cinste. Doar că trebuia să plătesc pentru asta."

Imi pare rau pt ce ai patit, ma asteptam la o unghie lovita, la o julitura. Banuiesc ca, cu cat este barca mai mare, cu atat mai mult sange trebuie sa curga  >:(. Cred ca stii ca sangele varsat trebuie inlocuit cu un vin rosu, asa cum iti place tie. ;)
Odata tibutul adus cred ca nu ati mai avult alte probleme, dar asta o sa aflam in continuare cu rabdare.

A doua zi dimineata am hotarat sa mergem cu totii in Alexandroupoli, unde puteam face formalitatile legate de asigurari, capitanie si sa facem unele cumparaturi, pavilioane de curtoazie grecesti .....
Aacasa am avut un schimb de mail-uri cu un broker de asigurari din Salonic (MegAgency) care mi-a furnizat contactul cu agenta lor din Alexandroupoli.
Aici, d.na Khrista, o grecoaica pe la 50, cu trasaturi frumoase si cu o atitudine plina de bunavointa, nu doar ca ne-a facut asigurarile desi nu fusese informata in timp util de colegul din Salonic, dar m-a ajutat sa obtin si certificatul DEKPA.
In esenta nu e foarte complicat, dar cand nu stii ...

Asigurare 51 Euro pt 1 luna si include (minim obligatoriu in Grecia):
50.000   Eu - raniri / persoana
500.000 Eu - raniri total incident
150.000 Eu - distrugeri materiale
150.000 Eu – poluare

Certificatul DEKPA l-am obtinut facand un prim drum la Capitanie, unde pe baza documentelor barcii, a pasaportului, permisului de conducator de ambarcatiune si a asigurarii au completat un prim set de documente si m-au trimis la Directia de Taxe Locale. Aia au intocmit o Foaie de Plata si m-au trimis la Banca sa achit aprox 20 Euro, de unde cu chitanta in dinti m-am intors la Capitanie si am ridicat DEKPA.
De la Capitanie am fost informat ca acest certificat ar trebui sa fie vizat in fiecare port, unde ar trebui platite si niste sume pentru cheiaj – se pare insa ca nimeni nu se oboseste sa le ceara.
Certificatul DEKPA trebuie vizat anual (probabil cu plata celor 20 Euro) si nu iti mai completeaza altul pana nu il umpli pe primul.

Mi-am luat la revedere de la Khrista multumindu-i si i-am gasit pe cei 6 pirati care deja isi insusisera din obiceiurile grecesti de la amiaza: cafea, patiserie si inghetata la aer conditionat.

Una peste alta,  este adevarat ca nu s-a oboist nimeni sa ne intrebe ceva si ca nu e bine sa trezesti monstrul birocratic din amortire, dar motivatia mea a fost ca in caz de doamne fereste, daca esti nevoit sa ceri ajutor, or sa ti-l acorde dupa care sigur te vor intreba de acte.
Si cum toata daravela a fost 71 Euro, am zis ca merita – probabil ar fi costat 100 daca gaseam un Agent caruia sa-I trimit banii si actele de acasa, si nu mai pierdeam timpul.

Nu am mai lungit-o si ne-am indreptat spre Makri – mai aveam de facut pregatirile finale pentru plecarea de a doua zi.

In Port  am cautat o priza – trebuia sa dau niste gauri – asa ca am mutat barca intre doua trawlere pescaresti si mi-am facut treaba. Am readus apoi barca in vechea pozitie si am definitivat armarea.
Intre surubarit, carat bagaje si aranjarea lor in barca, am gasit cu Florin, Elena si Cosmin placerea de a ne racori in apa portului.
Seara se lasa si noi incepeam sa ne relaxam, cu treburile aproape terminate.
Planuiam traversarea spre Samothraki, verificand prognoza.

Noaptea am iesit din nou de cateva ori sa verific paramele, miscarea barcii fiind la fel de pronuntata ca noaptea anterioara. La un moment dat m-a cuprins o stare de neliniste si am iesit din nou.
O parama pe care o protejasem de cheu trecand-o printr-un pet de plastic de 2L se miscase frecandu-se de betonul cheului. Era roasa toata, se mai tinea in 3 ate. Daca s-ar fi rupt intram direct cu prova in cheu. Am innodat-o rapid si am protejat-o din nou cu petul. Am scapat ca prin minune.

Abia asteptam sa vina dimineata si sa plecam spre insula, nu mai voiam o noapte acolo.

Makri, refugiul nelinistit

Portul Makri e o faina dezvoltare a vechiului portulet pescaresc, pe care il si contine separat in incinta lui, de un sept din beton. Adica dig in dig.
   Partea proasta este ca deschiderea portului este catre est, directie aproximativa din care vin vanturile dominante . Astfel, digul de larg colecteaza in incinta, valurile, imediat ce incep sa se ridice. Cum functioneaza treaba? Diabolic.
   Valurile intra in port aliniate cu digul de larg, spalandu-l usor oblic  in lungul lui. Ating in capat cheiul tarmului si se reflecta tot pe o directie oblica, lovind cheiul central ce protejeaza micul bazin pescaresc. Ca o bila pe masa de biliard. De acolo razbat spre zona prin care au intra, lovind si digul de est.  Iar circul continua, reflexiile tesandu-se atat de neregulat in incinta portuara, incat apa se ridica din toate directiile. Intai iti leagana barca prova-pupa, apoi ruliu usor babord-tribord, se schimba si incepe sa-ti salte tribordul si la apogeu vine un ruliu dracesc tribord-babord, intr-o oscilatie armonica. Pauza cateva minute, apoi spectacolul continua. Dupa alte reguli, insa aceleasi efecte.
   Cristi era cat de cat mai protejat in capat de dig. Noi dansam cu celelalte barci, in voia soartei. Nu era de stat.
    Parandu-mi-se ca pe alta latura dansul e mai potolit, am plecat intr-acolo. Dezleaga, plimba barca, acosteaza, ajusteaza legaturile, gata! Liniste. Dupa care incepea si aici un dans cu sila.
   Cred ca era semn de la Dumnezeu ca e vremea sa plecam din Makri :) .
Satul de ruliu, am gasit alt loc, trecand prin aceleasi manevre, in noapte. Degeaba.
Nu mai stiu unde am oprit in final, dar la ridicarea zorilor, eram mai pregatit de plecare ca niciodata.
Gata marinari, macar daca e sa topaim pe valuri, s-o facem cu velele-n vant :) !

Meltemi- intre alint si furie.

   Zarea diminetii imi chema privirea spre larg. Iesit in cockpit odata cu rasaritul, am pasit spre capatul digului, cautand silueta vulcanului Samothraki. Nimic, zarea desi parea limpede, imi ascundea in mod curios crestele de 1600 m ale insulei. Am crezut ca nu privesc unde trebuie, un asa munte nu poate disparea pur si simplu.
   Marea usor incretita, isi potolise valurile nocturne ce ravaseau linistea din port.
Conditii ideale pentru traversada planuita.
Nerabdator, m-am oprit langa barca vecinului si am strigat.
-Kapitane, un cafeu ?
Dar kapitanul avea deja cafeul lui, care il insotea in cateva mici ingrijorari. Nu-i mergea una, nu-i dregea alta, ar mai fi de imbunatatit ailalta....cum ziceam anterior, barca e o fata gata  de maritat, niciodata perfect pregatita.
   Am simtit nevoia sa pun un umar psihologic la urnirea lucrurilor si am zis:
-Draga, mie nu-mi merge chart plotter-ul, n-a mers nici sezonul trecut. N-am aia, n-am ailalta (am insirat o suita de neajunsuri), dar am sa plec fiindca ma cheama insula aia pe care nici n-o zaresc,  de nu mai am stare :) .
-Pai fara aparat, nici nu stim unde mergem- zice Mirela.
-N-avem ce sa gresim Mirela, insula este in sud, mergem pe 200 grade sud si ajungem la fix !
Inca un ping-pong de intrebari cu raspuns in anulare si  convinsi de entuziasmul nebunului, Cristi si Mirela intra in starea potrivita.
Cineva spunea ca nu e greu sa faci lucruri, cel mai greu este sa te pui in starea de a face acele lucruri.

   Am fost atent la prognoza, fiindca o traversada e totusi o traversada. Iesim din regimul costier si e bine sa stim la ce sa ne asteptam. Cu atat mai mult cu cat suntem in plin sezon de Meltemi. Furia vanturilor grecesti, acest Meltemi bate toata vara, pe o directie similara cu Crivatul nostru. Nord-est.
   Vant uscat si rece, se formeaza intre presiunea inalta de deasupra Balcanilor si presiunea joasa din podisul Anatoliei. Cel mai intens se simte in perioada iulie-august, cand poate dezlantui furii marine de evitat.   
   In publicatiile pentru velisti este caracterizat ca fiind bucuria iubitorilor de yachting, oferind adesea conditii dure de navigatie, cu mentiunea la capitolul " De tinut minte" , ca este intelept sa se ancoreze in porturi protejate si ca este periculos pentru cei mai putin experimentati, pentru ca se poate ridica "fara avertisment", chiar in conditii de vreme deosebit de buna.
Ii cred, fiindca mi s-a intamplat :)
   
(https://lh3.googleusercontent.com/-mwt9Mg7qdXM/VsKkaBeXwyI/AAAAAAAAFKo/B0xUHpHVutM/s723-Ic42/Meltemi.jpg)




   Dand mola, intoarcem pupa fara regret acestui Makri la fel de nelinistit ca marina Nisipurile de Aur, si iesim in gura portului, simtind primele valuri cum ne ridica prova. E o senzatie incredibila, dupa care tanjeam.
   Nici n-am avut rabdare, la cativa metri de iesirea din port, am ridicat velele, iar barca a prins viata. Cateva reglaje fine, compasul pe directie, tot echipajul in cockpit cu ochii mari la tot ce ne inconjoara. Minunat!
   In prelungirea siajului nostru, vedeam tarmul bine reliefat, pierzandu-se intr-o zare usor cetoasa. Apa albastru inchis, tradand adancimi mari, ne ridica pe spinarea unor valuri lungi care nu depaseau 1,5 metri inaltime. Vantul ne pica in pupa babord, si incepea sa creasca usor in intensitate. Asta avem, cu asta defilam. Conditiile sunt excelente!

(https://lh3.googleusercontent.com/-TvKxBBatq3g/VsK5ZlI7h6I/AAAAAAAAFLI/rDSW8C-HJSo/s1152-Ic42/DSC09461.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-efhRrv-s64Y/VsK5pPFsrXI/AAAAAAAAFLQ/NdYAzBg8Oig/s1152-Ic42/DSC09452.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/--3BeaXzb7ck/VsK5tYufY_I/AAAAAAAAFLU/CTrLozBwji0/s1152-Ic42/DSC09478.JPG)


   Undeva in babordul nostru, Corabia ridicase si ea velele, indepartandu-se in lateral pe o traiectorie pe care (banuiam eu) Cristi o alegea dupa cum ii pica vantul mai bine.
   La noi distractia era in toi. Maria si-a inceput cantecul copilaresc "Daca vrei sa fii erou de poveste/ Vino cu noi in lumea de vis/ O zana buna te ocroteste/ Totul iti este permis... "  si a continuat cu o verva si o energie de invidiat aproape tot drumul, starnindu-si curiozitatile una dupa alta, potolindu-le si starnind altele.
   Am fost impreuna in prova, scrutand zarea, ghicind relieful insulei din zare, care pe masura ce ne apropiam, iesea din mare tot mai definit.

In babordul nostru, Corabia se vedea micuta, intre valurile care odata cu departarea de tarm, crescusera usor, fara sa depaseasca totusi 2m inaltime.
   
   Cu o viteza in jur de 5-6 nd, siajul nostru clipocea incurajator, iar vantul se mentinea in forma, desi directia lui nu era cea mai convenabila. Insa calul de dar nu se cauta la dinti.
   Vantul de pupa este o alura nedorita, pentru ca nu mai pot lasa timona libera. Fileurile pot trece de la un bord la altul foarte usor, directia se schimba, velele trebuiesc supravegheate mereu. In plus de asta, as fi avut nevoie de un tangon sa-mi tina focul pe un bord si un preventer sa-mi tina randa pe celalalt. Preventer am pus, tangon n-am.
Desigur, as fi putut ridica spinnakerul. Evident, cu bataia de cap aferenta.
   Stiti definitia spinnakerului?
"Spinnakerul este acea vela care iti tine echipajul ocupat, in timp ce barca sta pe loc" :)
   O fi real? Pai da, spinnakerul se ridica mai dificil (e nevoie de corelare buna), se regleaza mai complicat decat orice alta vela, are multe manevre necesitand tangon si se foloseste in special pe vanturi slabe, cand barca abia se misca (adica, practic, ea cam sta)  :) .
   De data asta n-am avut deloc dispozitia sa o ridic, mai ales ca vantul nu era deloc slab, valurile schimbau mereu pozitia barcii in vant,  iar lucrul esential - vela mea e un gennaker. Foloseste la vanturi de mare larg si travers, pentru pupa nu e eficient.
   Asadar ne-am bucurat de mare si de calatorie, minimalizand problemele de manevra a barcii, ca nu eram la regata.

   Apropiindu-ne, insula vulcanica incepea sa se defineasca tot mai mult, starnind sentimentul acela de film. Eram niste Jack Sparrow, pe care ii astepta necunoscutul, in forma lui cea mai clara ca la dictionar: nu stiam mai nimic despre locul unde vom ajunge (Therma), auzisem numai lucruri descurajatoare cum ca e colmatata intrarea in portulet, mergeam dupa niste coordonate insa in fata nimic nu trada existenta vreunei asezari. In plus de asta, aveam planul "B", ca in cazul unui esec in acostare, sa calatorim in continuare inspre vest, unde exista singurul port valid al insulei, in care sosea feribot.
   Om trai si om vedea.
Va recomand sa mergeti in insule, dar nu charter sau vaporas, ori locuri turistice. Sa mergeti in locuri mai putin umblate, sa intalniti fiorul de care vorbesc. Mersul in necunoscut. Cu nervii intinsi, cu atentia treaza la orice, cautand sa intelegeti si sa interpretati ceea ce vi se arata in fata, pe masura ce natura locului vi le dezvaluieste.
   Este ca in filmele cu aventuri, pe care le priveam in copilarie. Cand imaginatia ne galopa inspre lucruri pe care regizorul nici nu le premeditase.
   Asa eram atunci pe Nemo, doi copii: eu si Maria. :)
Intr-un dialog demn de Tom Sawyer si Huckleberry Finn. Ne aratam unul altuia diverse formatiuni care abia se distingeau pe insula ce se marea in fata noastra, faceam presupuneri stand fixati in tambuchiul prova, privind printre pontilii balconului.
   Asa ne-am facut si un selfie, ciufuliti de vant dar ciufuliti si la imaginatie, cu cativa stropi de sare pe nas, presarati de spuma valurilor sparte in prova.
   Eu unul uitasem demult ca am jumatate de cap bandajat. Pai ce, tinem seama la prostii, cand ia uite ce ni se arata in fata !!!?

(https://lh3.googleusercontent.com/-_DQd7p1EZFs/VsK52oueD2I/AAAAAAAAFLY/ThNbRPR89-8/s1152-Ic42/DSC09512-002.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-kmkF_Jry2e0/VsK4wViYeXI/AAAAAAAAFK4/t3xJHafbGRU/s1152-Ic42/DSC09437.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-v0Yc1OeFSZE/VsK41xleJ-I/AAAAAAAAFK8/z_Zs6D2JXc0/s1152-Ic42/DSC09453.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-dEqpVfWFXts/VsK46vm6wJI/AAAAAAAAFLA/zBJn6pBV1e8/s1152-Ic42/DSC09469.JPG)

Plecarea catre Samothraki am perceput-o cu sentimente contradictorii.
Pe de  o parte nerabdarea de a naviga, de a ajunge in aceasta insula pe care ne-au laudat-o toti cei cu care am vorbit despre ea si in plus dorinta de a pleca de la acel cheu inconfortabil pentru a gasi un loc mai prietenos. Pe de alta parte o usoara neliniste - chiar daca distanta intre Makri si Therma e de numai 21,5 NM aveam o traversare de facut. Nu mai mergeam cu coasta la vedere ci ma indepartam de ea catre ... undeva. Ca o pasa trimisa la intalnire peste apararea adversa. Ai aruncat-o oare bine? O sa cada cand va fi acolo si coechipierul?
Am pornit motorul, ne-am eliberat din parame si am alunecat usor spre iesirea din portul Makri. Dintr-o data, marea si soarele care pana atunci erau obturate de zidul inalt al portului ni s-au dezvaluit in toata splendoarea. Dimineata era superba si in febra activitatilor am uitat de usoara neliniste de mai devreme.
M-am indepartat suficient de gura portului si am pus prova in vant ca sa ridic randa. Abia asteptam sa vad cat de usor o voi ridica – cu cateva saptamani inainte Alex Mihaita ii montase calareti si renuntasem astfel la invergarea clasica pe catarg, iar pentru alunecarea acestora cat mai jos gura canalului de invergare am protejat-o decupand un prag de usa de Al pe care l-am fixat in autofiletante. Pacat ca nu reusisem sa finalizez sistemul si cu scripetii speciali cu blocator http://osculati.com/en/cat/imgHigh/55.039.08.jpg (http://osculati.com/en/cat/imgHigh/55.039.08.jpg)  necesari catargului meu pivotant, care mi-ar fi permis sa manevrez numai din cockpit, asa ca tot la catarg trebuia sa innod funga. Oricum, am ridicat randa fara chinul strecurarii pe fanta canalului de invergare si i-am spus fiica-mii sa ia drum 200 pe compass, sa opreasca motorul si apoi sa-l ridice.
Inca dupa primul an din Bulgaria am constatat ca, urmare a vacantei pe Corabia, a avut o evolutie incredibila in plan personal, mult mai multa incredere in ea iar in comparatia directa cu alte persoane a devenit mult mai competitiva. Asa ca mi-am propus sa-i dau din ce in ce mai multe sarcini pe barca pentru a ridica stacheta.

(https://lh3.googleusercontent.com/-KLR0_AHA-8k/VsIgOIPIpnI/AAAAAAAAHDA/YsCiCJCSwVI/s720-Ic42/DSC04477.JPG)
(https://lh3.googleusercontent.com/-v9ITJcPWw1c/VsIgNgguwvI/AAAAAAAAHC8/80c-j5Px4qs/s720-Ic42/DSC04481.JPG)

Am coborat si eu in cockpit si m-am ocupat de reglarea randei, dupa care am deschis si focul.
Vantul ne venea dinapoia traversului si incepuse sa creasca. Am incercat mai multe reglaje dar am constatat ca o schimbre de drum cu aproximativ 5 grade imi aduce a aproape 1 nod in plus. Dincolo de faptul ca tuturor ne place sa obtinem cat mai mult de la barca, ma gandeam ca la un drum de cateva ore castigi niste mile chiar daca deviatia imi scadea aprox. o mila, socotisem eu.
In realitate deriva a fost putin mai mare din cauza vantului care se intetise destul de bine. Oricum, nu conta foarte mult. Barca se misca cu 6 nd, era echilibrata si ETA scadea vazand cu ochii.
Din cand in cand mai aruncam un ochi spre continent. Si celalalt la Nemo.

(https://lh3.googleusercontent.com/-H7cm4m-HDu8/VsK9FNi7QcI/AAAAAAAAHEU/vguT9XQeeuw/s720-Ic42/DSC04458.JPG)
(https://lh3.googleusercontent.com/-bTxQwgNq0UY/VsIg_q4NzcI/AAAAAAAAHDs/VclRi3B1cRM/s720-Ic42/DSC04486.JPG)

Putin dupa jumatatea drumului norul care tinea ascunsa privirii muritorului de rand insula spre care ne indreptam se destrama cate putin ca sa vedem prin el profilul care se inalta semet la 1600 m deasupra noastra.

(https://lh3.googleusercontent.com/-WYG6o4Kq9xY/VsIfbClt3bI/AAAAAAAAHDE/1w-gqfkWFaE/s720-Ic42/DSC04460.JPG)
(https://lh3.googleusercontent.com/-nxlgDgIfP0c/VsIfpCGUa9I/AAAAAAAAHDE/eMyTpzazmng/s720-Ic42/DSC04476.JPG)

Era mare, impozanta si a aparut brusc din nor ca in Legendele Olimpului. M-am gandit atunci ca poate multe povesti si superstitii au aparut din nelinistea si incantarea oamenilor care, plini de speranta incercau sa se inteleaga cu natura si cu supranaturalul.
Timpul se scurgea linistit si rataceam cu gandul peste mare.
Ferry-ul din Kamariotissa spre Alexandroupolis se iveste la tribord. Fratele meu era si el acolo.

(https://lh3.googleusercontent.com/-BqYeadViHsg/VsIf9VBkDhI/AAAAAAAAHDM/nhlukggi8Nk/s720-Ic42/DSC04469.JPG)

Ajustez directia cu cate 1 grd la tribord si mai reglez velele, incercand sa revin la drum fara a pierde din viteza. Discutam si faceam planuri intr-un parcurs relaxant.
Ne apropiam de tarmul Nordic si cautam un semn ca suntem aproape de port. GPS-ul arata ca suntem pe directie,dar nu reuseam sa vad semn de port nici cu binoclul. De fapt era acolo, numai ca prea departe, iar inaltimea insulei pacalea ochiul ca am fi mai aproape decat in realitate.
Unde eram noi vremea era frumoasa, dar cautand cu atentie spre insula observ ca acolo era altfel. Muntele situat in calea vanturilor care ies din burduful marii Marmara creaza insulei un microclimat aparte. Apropiindu-ne de Therma dintr-o data ne-am trezit umbriti, ba chiar usor amenintati de norii care jucau cu nuante de alb si gri in lungul pantelor abrupte.

(https://lh3.googleusercontent.com/-Nd4YWJFLoac/VsIhAGtZ63I/AAAAAAAAHDs/vw6I6ZfdlPs/s720-Ic42/DSC04485.JPG)
(https://lh3.googleusercontent.com/-0iEVW3thScs/VsIhA0_nrMI/AAAAAAAAHD0/tTCRyYs-qGc/s720-Ic42/DSC04488.JPG)
(https://lh3.googleusercontent.com/-yzWiek5gK60/VsIhKCT81QI/AAAAAAAAHD0/lFKYYuBX8Rk/s720-Ic42/DSC04495.JPG)

Intrarea in port este balizata semnaland pasa intr-un arc de cerc apropiat de tarm. La intrarea in gura portului s-a format un banc de nisip si barcile cu pescaj mare sau velierele trebuie sa-l ocoleasca. Daca intri pe unde este semnalizat nu ar trebui sa existe probleme, adancimea aratata de sonar fiind de peste 3m pe senal si minim 2,5 m la cheu – mai putin la cheul din spre bancul nou format, unde evident scade.

(https://lh3.googleusercontent.com/-slYlyyOvFgY/VsIwI9LeB9I/AAAAAAAAHEA/WxRJ9sDu6NM/s640-Ic42/Pasa%252520Therma.jpg)

Florin deja acostase in partea de est, iar eu am urmat atat semnele lui dar si ale unui grec extrem de amabil care isi facea veacul pe un fost vas de pescuit transformat in motoryacht. Am dat parama lui Cosmin care venise la cheul din spre larg si am oprit motorul. Am sarit apoi pe cheu si mi-am definitivat legaturile.
Ziua nu se terminase. Era inca devreme si eram fericiti ca ca avusesem o medie orara excelenta. Toata lumea era fericita, mai ales Maria care ne trimitea bezele peste apa portului.

Insula misterioasă



   Ultimele mile, am fost purtaţi de un vânt ce se domolea văzând cu ochii, parcă prevestind ceva. Iar acel ceva începea să crească în faţă noastră.
   Întâi nedefinită, insula a apărut ca un contur înşelător, din nişte ceţuri marine, neghicite pe fondul zării. Apoi conturul a descris o prezenţă înaltă, masivă, albăstruie, ce se pierdea sus în forme dense, noroase. Din babord, Corabia schimbase cursul şi venea la întâlnire cu noi, în punctul pe care îl definisem ca destinaţie, încă din Makri.
Fetele, cochete, au coborât pentru câteva minute în salonul de frumuseţe, pentru a se aranja, că urma să păşim pe un ţărm nou. :)

(https://lh3.googleusercontent.com/-4LHWWW0udT4/VsShZdapr2I/AAAAAAAAFMM/7bqoNkPe-Hs/s1152-Ic42/DSC09410.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-7aCZk8Zp7a4/VsShjpT-AWI/AAAAAAAAFMg/lfFpEFVlg6Q/s1152-Ic42/DSC09460.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-brlBgVpCDNc/VsShpKLxTTI/AAAAAAAAFMg/z3_X6evBUhk/s1152-Ic42/DSC09464.JPG)


https://youtu.be/iqYsixs0sg4 (https://youtu.be/iqYsixs0sg4)

Sentimentul apropierii de insulă, era vecin cu al căutătorilor de noi pământuri, exceptând faptul că ei descopereau Lumea Nouă, iar noi urma să atingem anticele meleaguri greceşti, izolate de mare pe un vechi vulcan. Care mai părea şi supărat, după cum i se aranja coafura de nori.
   Întâi, din pata de culoare ce defineşte insula, încep să se distingă vag, ca petele pe luna, forme din relieful ei jucat pe coastele montane. Apoi formele încep să închege un colorit vag, înverzind întâi poalele scăldate în soare, apoi pintenii de munte înveliţi în păduri. Bine-bine, dar în faţă avem încă o formă compactă, o fi bună direcţia noastră? Că la un asemenea drum, o deviaţie unghiulară minusculă, da o deviaţie liniară mare. De exemplu o deviaţie de doar 10 grade ne putea duce mai departe cu 5 mile de punctul de destinaţie. Om găsi acest mic portulet, Therma? Om putea intra în el?
   Prietenul meu Tibi, era de la începutul sezonului în zona Thassos, făcând ture de plăcere între aceste insule din nordul Egeei, pe barca lui, o Bavaria de 40 de picioare. M-a sunat la telefon, încântat când a auzit că mă poate întâlni în Samothraki, dar m-a avertizat că Therma nu este accesibil din cauza nisipurilor depuse de mare în gura portului.
-Tibi, zic eu linitit, noi n-avem probleme de pescaj. Avem derivoare retractabile, pe bărci gândite să navigheze în "shallow waters".
-Nu înţelegi, eu am încercat de 5 ori să găsesc o intrare acolo şi am atins. Nu se poate.
-Bine, ce pescaj ai tu, 2m ?
-Da.
-Ei, noi putem intra oriunde intră o barcă pescărească, n-o să avem probleme. Cobor şi o trag la edec, de intrat tot intrăm.
   Tibi nu era deloc convins, şi dacă tot m-a luat de nebun încăpăţânat, măcar m-a sfătuit să încerc intrarea prin zona malului. :)


(https://lh3.googleusercontent.com/-Rj2QmLEkLyQ/VsShtve4BqI/AAAAAAAAFMg/vp_GCQiwYwQ/s1152-Ic42/DSC09483.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-eHvdGChlSzU/VsSiDRlfisI/AAAAAAAAFM0/_inBT6qUpeU/s1152-Ic42/DSC09492.JPG)



Acum insula crescuse mare în faţă noastră, formele se distingeau clar în perimetrul ei, ba chiar apăruseră nişte linii şerpuite, cu aspect de drum de coasta. Linia ţărmului însă tot impenetrabilă, probabil valurile ascundeau forma ei plata. Vântul slab ne-a lăsat să coborâm velele fără a mai pune prova în vânt şi am continuat apropierea în compania motorului, căutând încă reperul pe care îl speram în faţă noastră: un dig şi câteva umbrare vegetale, de plajă. Care culmea, odată cu apropierea, au apărut exact unde le aşteptam :) ! O linie puţin îngroşată, privită prin binoclu, a dezvăluit digul care după cum apărea, indica prezenţa unei marine care adăposteşte destul de multe veliere.
Aşa vedeam eu prin lentile, în legănarea valurilor: multe catarge deasupra digului. (ulterior se dovediseră a fi stâlpii de lumina ai străzii ce ducea la port :) . Ha ! ).
   Proximitatea insulei desfăşura concomitent o serie de evenimente, ca într-un film de acţiune:
-deasupra, cerul aduna rapid nişte formaţiuni de nori negri, opaci, care începuseră să coboare vertiginos.
-Corabia venea şi ea uşor în spate, la punctul de întâlnire
-ţărmul se ivise deja, portul era în faţă şi sfaturile primite îmi ţineau nervii încordaţi, cu atenţia pe sonar, pe direcţia valurilor şi pe eventualele obstacole din faţă.

(https://lh3.googleusercontent.com/-J8RrtwEKAN8/VsSiKw7rqQI/AAAAAAAAFM0/i-W6oS_dw7g/s1152-Ic42/DSC09518.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-6lCGimzxIPA/VsSh_BwJ-1I/AAAAAAAAFM0/BF89ptkdcGU/s1152-Ic42/DSC09488.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-csQqjZMFQXk/VsSiSfA5ziI/AAAAAAAAFOc/jl6EBh6q-po/s1152-Ic42/DSC09523.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-BpFfmlmoXvk/VsSiUqJA0DI/AAAAAAAAFNA/aqcjXcFOA2g/s1152-Ic42/DSC09532.JPG)





   Câte o privire către cer îmi aducea volens-nolens, gândul : Doamne, uite ce începe ! Bine că nu ne-a prins mai devreme, în larg! După cum vedeţi în poze, natura se pregătea de ceva special, cu multe lumini scăpărătoare :) . Am mai văzut asemenea fenomene, însă niciunul venind atât de aprig de de pe nişte creste de 1600m .
Zona capătului de dig avea nişte mici balize, ca mingile de volei. Roşii şi galbene, păreau că definesc un şenal delimitat între cele două culori. Dar nu m-am lăsat păcălit, le-am privit mai atent şi am putut defini o oarecare linie curbă, pe care am ocolit-o prin tribord, către mal. Cu ochii fugind de la sonar la relieful marin, am găsit intrarea în marina, fără ezitări. Am dus barca la cheiul care se profila în faţă, am coborât rapid să o legăm şi m-am întors cu grijă să văd dacă a apărut şi ce face Cristi.
   Atunci apărea în faţa marinei şi după ezitări am crezut că n-a văzut manevrele noastre, aşa că i-am făcut semne în direcţia în care trebuie să ocolească (de strigat, degeaba strigam de la distanta aceea). Ei, ce s-o mai lungim, Corabia şi-a găsit şi ea drumul, a sosit lângă noi, am ajutat prietenii să acosteze şi am răsuflat uşuraţi. Eram la destinaţie ! :) 
   Dar ce destinaţie!
   În aparenţă un ţărm pustiu, Therma era un punct mic cu urme de civilizaţie, având un mic bazin portuar în care se aflau câteva bărci (noi fiind iarăşi singurele veliere). În stânga digului, plaja are aspectul unei insule tropicale, o porţiune fiind amenajată în stil sălbatic, cu nişte umbrare de frunze, gen Hawaii, imediat laga noi un mic băruleţ de scânduri, cu umbrare, un drum de nisip şi piatră şi un duş în aer liber. La care două nimfe îşi spălau trupurile goale (absolut nude), ondulând ca în visul marinarului, cu apa lucind pe formele feminine. O blondă şi o brunetă, tot ca în visul marinarului.
   -Măi, zic, n-am ajuns rău deloc.
   L-aş fi rugat pe Cristi să mă ciupească, în eventualitatea că sunt în vis, doar că în jurul meu natura făcea inutilă orice ciupitură. În miezul zilei cerul s-a înnegrit deasupra noastră, negurile coborând cu repeziciune. Lumina soarelui nu mai pătrundea de sus, ci blocată de plafonul opac, ne lumina indirect, aproape orizontal, din vest.
   -Ţine-te bine, că vine !
Furtuna iminentă ameninţa să ne zguduie bine, dar eram în port şi nu ne păsa. Pe Cristi l-am pozat în chip de primadonă, zâmbind la norul ameninţător.
Imediat, o altă negura a început să se ridice de la nivelul marii şi să urce pe coastă, incredibil de repede. Eram un spectator uimit, la bătălia giganţilor, nici nu ştiam ce se poate întâmpla. Fotografiam desfăşurarea de forţe, cu bucuria inconştienţă a reporterului de război, care ignoră bătălia din jur, fericit că a surprins un cadru bun.

(https://lh3.googleusercontent.com/-nAXgdqTzRTA/VsSicuwGGfI/AAAAAAAAFNA/gwChGICa04s/s1152-Ic42/DSC09533.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-pLeLT7n_VU0/VsSipaqzbwI/AAAAAAAAFNI/UlKtqSyht2U/s1152-Ic42/DSC09551.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-LF_yaBFoM7k/VsSisYddOUI/AAAAAAAAFOc/-e2r4UPSzjo/s1152-Ic42/DSC09555.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-URFDQn_Swlc/VsSivuAfRtI/AAAAAAAAFNI/-woo7cIiyeM/s1152-Ic42/DSC09564.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-k6ujbXo9yNw/VsSi1NsN84I/AAAAAAAAFNM/IhwuuoCk_WA/s1152-Ic42/DSC09572.JPG)

Scuze ca va poluez topicul dar nu m-am putut abtine sa nu scriu.
Superbe fotografiile. Am ras tare Florio de ,,nimfele '' tale blonde si brunete si de foto cu Cristi primadona , cu norisorul alb deasupra capului de parca ii mai lipseau doar doua aripioare  :)

Citat din: Dbr din Februarie 18, 2016, 07:12:09 AM
Scuze ca va poluez topicul dar nu m-am putut abtine sa nu scriu.
Superbe fotografiile. Am ras tare Florio de ,,nimfele '' tale blonde si brunete si de foto cu Cristi primadona , cu norisorul alb deasupra capului de parca ii mai lipseau doar doua aripioare  :)

Baieti, ma scuzati dar nu puteam trece peste momentul acela.
Cum am debarcat, facand ochii roata, am vazut langa noi digul, umbrarele, baruletul- o vechitura rustica din scanduri si fetele cu sanii plinuti, care se alintau in sampoane, de la fofo pan' la sfarcuri, cu gratie.
Primeste-o Doamne si pe-asta :)

P.S>
Fiindca nu stiu sa afisez video cum trebuie, aveti aici niste cadre dinaintea sosirii :

https://youtu.be/iqYsixs0sg4 (https://youtu.be/iqYsixs0sg4)

Pai ...? O poza cu nimfele ...?

Citat din: mario38 din Februarie 18, 2016, 03:26:32 PM
Pai ...? O poza cu nimfele ...?

N-am voie! Pai ce, crezi ca sunt de capul meu ? :D

Da. Cred ca acele,,adorabile mesagere ale farmecului feminin'' ar trebui sa ramana asa cum au fost descrise... Gata , terminati cu atatea fofo, sfarcuri si alti clabuci pe forme, ca deveniti off topic. Am ras la gandul ca toti cred ca s-au repezit la clipul de pe youtube crezand ca vor vedea ,,nimfele''. :)

Recunosc, sunt vinovat :-[

Samothraki
Portul din Therma nu este dotat aproape deloc cu utilitati.
Cel putin la cheul dinspre larg unde acostasem era doar o cismea din care lua apa numai grecul cu motoryachtul, cateodata si cate putin. Am incercat si noi dar ... pana umpleai un bidon de 15 l iti crestea barba lui Pimen.
In partea dinspre Sud, la intrarea in parcare mai era o cismea. Daca reuseai s-o deschizi (cand m-am dus nu avea rozeta) puteai sa ai surpriza sa nu curga  apa. Daca tineai mortis trebuia sa te duci dimineata.

(https://lh3.googleusercontent.com/-56j47_mhU5g/VsXAmMfq01I/AAAAAAAAHFw/1c4MvrgxNAI/s720-Ic42/20150823_112305.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-VsUojlYFNIo/VsXAvbrKmqI/AAAAAAAAHFw/3_JSpiHJf_U/s720-Ic42/20150823_112425.jpg)

Oricum, plecasem cu o rezerva de 80 l de apa menajera in bidoane flexibile si inca vreo 50 l de apa plata in biddoane de 2 ll, ceva suc, bere ...
Din punct de vedere energetic eram acoperiti. Panoul solar producea suficient pentru ce consuma frigiderul si luminile din cabina.
Planuisem cel putin cateva zile de relaxare inainte de o noua deplasare cu barcile, asa ca am inceput sa ne organizam.
Cosmin ne-a dovedit inca odata aptitudinile de cercetas. Deja din prima seara a facut diverse incursiuni prin imprejurimi asa incat aveam in curand o buna reprezentare a posibilitatilor locale.
Cea mai la indemana era plaja din estul portului, cu umbrelute, fotolii, sezloguri, baldachine si un bar (Saoki Beach Bar Samothraki) de unde iti puteai lua o bautura, un sandwich sau o inghetata. In plus aveau wifi. Seara functiona ca discoteca si in mod constant aveau concerte live.

(http://www.samothrakiwedding.gr/images/xoroi-dexiosewn/saoki/saoki-samothraki-wedding-places-11.jpg)

(http://www.samothrakiwedding.gr/images/xoroi-dexiosewn/saoki/saoki-samothraki-wedding-places-7.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-_2Z6mQYbwHU/VsXA_EDAraI/AAAAAAAAHFk/jRGE7XKXHRQ/s512-Ic42/20150823_122726.jpg) (https://lh3.googleusercontent.com/-w6zSbPN0DTM/VsXBJHVOTtI/AAAAAAAAHFs/jndqDwc8ZAQ/s512-Ic42/20150823_123033.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-bUu6z-msa0w/VsXAzkhfI5I/AAAAAAAAHFw/NASQ8NKoVY0/s640-Ic42/20150823_115820.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-sO4T_oW0cxo/VsXAZWeyhaI/AAAAAAAAHFg/T5s1qedtvko/s720-Ic42/DSC04503.JPG)

Din spusele patronului trecusera pe acolo chiar si artisti romani. Zilnic vizitam locatia de cateva ori – devenisem oarecum obisnuiti ai casei.

Alta varianta era satul Therma situat la 700 m, in capatul unei sosele perfect dreapta ce pleca din port si urca spre sud intr-o panta usoara pana in statia de autobuz, unde era si o cismea (unde curgea apa tot timpul).
Acolo, pe o raza mica puteai gasi cateva magazine satesti, gherete cu suveniruri, taverne, pensiuni, putinele case ale localnicilor si o biserica.
Peisajul pitoresc era umbrit de platani uriasi, probabil batrani de sute de ani. In apropiere sunt si izvoare termale.

(https://lh3.googleusercontent.com/-pZS6HyNoTgw/VsXDVqMcruI/AAAAAAAAHGQ/Jc428BiWTRI/s640-Ic42/20150827_131737.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-EA6aF5J32lQ/VsXEZcU1BvI/AAAAAAAAHGg/voshDPrrud4/s512-Ic42/DSC04528.JPG)

Urmatoarele obiective nu mai erau asa de aproape: Fonias spre est la 5 km dupa care urcai spre cascade, Paleopoli spre vest la 7 km si dincolo de el Kamariotissa si Chora.
Am un prieten care de multi ani vine in Samothraki. Uneori si de doua ori pe an.
Mi-a descris locurile foarte frumos si ne-a recomandat niste restaurante si plaje la care nu am fi avut cum sa ajungem pe jos.
Ne-am adunat la o sedinta incercand sa evaluam cum e mai bine: transportul cu autobuzul sau inchiriem scutere, eventual o masina?
Dezbaterile au fost scurte. Masina era alegerea logica.
Pasul urmator era sa ne informam de unde o luam, iar pentru asta de mare ajutor a fost barmanul de la Saoki care a dat si cateva telefoane in acest scop.
Aranjamentul era ca Florin si Cosmin sa mearga cu grecul in Kamariotissa de unde sa se intoarca cu o masina. Zis si facut. Baietii pleaca iar eu raman ocrotit de 4 fete.
Principala ocrotitoare a fost Maria, cu care faceam schimb de pietricele colorate la unbra troitei grecesti de la intrarea in parcarea portului.

(http://[url=http://static.panoramio.com/photos/large/104458752.jpg%5Dhttp://static.panoramio.com/photos/large/104458752.jpg%5B/url%5D)

Asteptarea incepea sa ne doboare. Ne faceam planuri, uitandu-ne cu jind la cate un offroader care avea exact dimensiunile potrivite pentru noi. Si aer conditionat.
Florin plecase sa aduca o masina mare, eram totusi 7 persoane.
Ne iteam capetele spre sosea asteptad sa-l vedem, dar ne retrageam rapid la umbra prietenoasa.
La un moment dat il vad pe Florin concentrat la volanul unei masini de culoare rosie care intra in parcarea portului starnind nori de praf. Trece de noi fara sa ne vada si atunci ma ridic si alerg dupa el strigandu-l. Se opreste si abia atunci ma dumiresc. Venise cu un Nissan.
Nissan ... Micra. Ma bufneste rasul imaginandu-ne pe toti 7 inauntru.

Război fără victime şi 23 August cu defilare.

Coloşii cumulus au făcut o impresionantă demonstraţie de forţă, fără urmări. Deşi mai lipsea puţin să îmbrăcăm pantalonii maro, toate acele neguri masive, vânzolite pe tot cerul, s-au ridicat tronând o vreme deasupra noastră, după care au limpezit văzduhul, rămânând ceva cât de maximum o coafură pe sprânceană muntelui.
Cu luminile aprinzându-se, portul ne devenea tot mai familiar. Se cerea un rom, am simţit eu. Şi ciocnind cu prietenul meu, am închegat conexiunea cu locul acela frumos în sălbăticia lui brută, pe care atingerea omului îi trasase doar o urmă minimală de civilizaţie. Toţi gustam tihna sosirii, în mişcări mărunte, în şi pe lângă bărci, iar mai apoi aşezând o masă ca de obicei, studenţeşte, împreună :) .
Liniştea aceasta a fost gustată din plin doar de unii dintre noi, fiindcă atunci când te afli la vârsta căutărilor.... pleci în căutări. Cei 20 de ani ai lui Cosmin l-au săltat din cockpit, punându-l pe modul "cercetare".Seara a fost liniştită, noaptea mai puţin. La Saoki venise val-vârtej o formaţie rock, spărgând liniştea în cioburi.
Undeva spre dimineaţă ni s-a întors şi cercetătorul, au plecat şi muzicienii, visele ni s-au aranjat frumos, zgomotul marin al valurilor spălând digul de lângă noi, ne-a purtat în lumea Edenului.

23 August, dimineaţă. Păi la zi de defilare, noi nu defilăm?
-Poate întrebăm pe aici, o fi un autobuz, o cursa, ceva, ca să putem vizita insula? spune Cristi pus pe fapte mari. Hai să-l întrebăm pe tipul ăsta cu barul.
Tania:
-Măi băieţi, trebuie să va învăţ eu? Staţi aici, o trimitem pe Elena să-l întrebe :) .
Coreect! Elena, cu figura ei de frumuseţe mediteraneană şi talia de top model, va obţine informaţiile mai uşor :) . Realitatea asta a fost. Nici n-a apucat fata să întrebe bine, că săreau informaţiile din toate părţile.Imediat am fost şi noi lângă ea.
Concluzia tânărului de la bar (care era şi patronul) a fost că e păcat să pierdem vremea aşteptând singurul autobuz, când putem închiria o maşină, la doar 50 euro pe zi. Îl cunoaşte el pe cel cu închirierile, care se aflăîn Kamariotissa. Şi s-a oferit să ne şi ducă personal cu maşina lui.
Ei, cum se deschid drumurile când arăţi bine! Cine trăncăneşte baliverne despre egalitate în societate, să încerce să concureze la favoruri cu o fată frumoasă. :)

(https://lh3.googleusercontent.com/-Len_xnw8M8w/VsfkP8pNcBI/AAAAAAAAFPQ/BzSj6P9rja4/s912-Ic42/DSC09596.JPG)



M-am oferit eu să mă ocup de închiriere, Cristi mi-a zis să iau un van de 7 locuri dacă au, dacă nu, un jeep sau ceva mare, să încăpem toţi.
Am băgat de seama că pe insula aia, toţi gonesc că nebunii. Probabil din lipsa traficului. Pe drum tipul mi-a povestit ce nume mari din muzica internaţională are aici la Saoki, am rămas uimit.
-Dar cum vin aici, aveţi bani pentru a-i aduce ?
-Aaa... vin de plăcere, nu-i plătim. Cunosc locul şi o fac benevol. A fost şi din România, o formaţie, Phoenix.
Şoseaua e o şerpuire pe conturul ţărmului, bine asfaltată dar conţinând onduleurile reliefului. Pe dreapta vedeam valurile albind ţărmul iar pe stânga, am zărit în câteva puncte, câte o căsuţa pitită în vegetaţia abundentă. Căsuţele se numeau "Hotel" :) . Foarte cochet.
Chiar la intrare în Kamariotissa, în dreptul parcării singurului port al insulei (Therma nu se poate numi port ci refugiu) prietenul nostru a abordat un tip cu figură de italian, simpatic, glumeţ, jovial (îmi scapă acum numele, dar revin).
-Oooo, mister Florin, no problem. Come on. How many people are you?
Nu avea maşini de 7 locuri, aşa că mi-a spus c-o să-mi dea o maşină din cele mari, de 5 locuri, Nissan. Dar face 70 de euro. 50 sunt alea de 4 locuri.
Ok, avem Nissan, suntem tari! semnez actele, dau banii, iau cheile şi coborâm în parcare.
-Care-i maşina?
-Aceea roşie.
La naiba, în jumătate din parcare erau maşini roşii.
-Care dintre ele?
-Asta! zice el arătând cu degetul în faţă, până când aproape a pus degetul pe parbrizul unei jumătăţi de pepene cu roţi.
-Haa?!? maşina "aia mare" era o buburuză minusculă, bombată la spinare, cu rotiţe de 12' cred, pe numele ei Nissan Micra. Replică de film: " Băi eşti prost?" "Băi eşti nebun?!?" :)
Gagiul vede stupefacţia mea, dar am bănuiala că nu era prima pe care o vedea. Şi fiindcă eu râdeam deja de maşina lui "mare", scoate actele şi-mi arată:
-Uite, are 5 locuri !
Da, avea 5 :) . În plus mi le-a arătat şi pe cele "mici". Nişte Suzuki care arătau la fel ca Nissanul Micra, doar că nu aveau centură de siguranţă la mijlocul banchetei din spate.
Gata frate, dă maşina, m-ai pupat, te-am pupat, am plecat!
În spatele nostru, italianul grec ne făcea melancolic cu mâna, ca la plecarea în armată :)
Pe drum imi intra volanul între genunchi ca ghidonul de tricicletă şi râdeam cu Cosmin ca nebunii, închipuindu-ne ce figură va face Cristi, care se aşteaptă la un microbuz, monovolum, ori cel puţin un jeep barosan.
Aşa a şi fost, am intrat în trombă peste fâşia de nisip prăfuit a portului şi am oprit cum spunea şi el, trecând pe lângă, fără să-i văd.
-Ce-i asta frate? m-a întrebat cu ochii la buburuza roşcată.
Ştiindu-l negociator de vocaţie, am ţinut neapărat să-i spun că am cheltuit mai mult:
-Asta-i maşina. Alea de 50 de euro erau mici. Am luat "de-asta mare", de 70 de euro. E mai scump dar face :)
Îi dădeau toţi târcoale, se uitau, se minunau, întrebarea totuşi rămânea în picioare: cum intrăm în asta?
Păi în principiu, uşor: doi în faţă şi cinci în spate :)

După ce râdeti bine, vă mai zic una. Am intrat toţi şapte în maşina aia şi ne-a purtat timp de două zile, de câteva ori peste munte, brăzdând insula încoace şi-ncolo, cu forţă şi nerv! Incredibil!! În plus de asta, nu maiscădea acul ăla de la carburant, parcă mergea cu aer :)
Aşa am început defilarea de 23 august, ca pe vremuri: cu mare înghesuială şi fluturare de eşarfe în vânt.

(https://lh3.googleusercontent.com/-tGzB-Kqlj6c/Vsfln9eZ9HI/AAAAAAAAFPk/4CE40_yZkP8/s1152-Ic42/DSC09919.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-lAPESKIyLlA/Vsflh5bjJ2I/AAAAAAAAFPc/nWJjtpbI9y4/s1152-Ic42/DSC09921.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-ZHQ9CSTBDYo/Vsfj66H_UKI/AAAAAAAAFO8/XHJowRY1H4M/s1276-Ic42/Fonias.JPG)

Undeva în est de Therma, cordonul litoral de şosea duce către capul Fonias şi Gria Vathra. Acestea se află pe valea râului Fonias, care în cursul lui face câteva cascade, terminate fiecare în câte o piscină naturală săpatăde apă în piatră muntelui (cele numite "vathra"). Piscinele şi apa râului au cristalinul cursurilor de munte, dar şi răcoarea lor.
Asta a fost prima alegere a noastră, o excursie montană spre vathre. Popularitatea lor este destul de mare, aşa că zona de jos purta urmele pelerinajului uman, chiar dacă activitatea turistică a insulei este foarte slabreprezentată ca număr. Nişte hippie, câţiva turişti curioşi, cam atât am întâlnit în peregrinările noastre pe toată insula.
Aici la Gria Vathra, nici ţipenie. Natura, câteva indicatoare şi doi omuleţi îmbrăcaţi în haine hippie, vindeau discret nişte amulete. Platanii uriaşi făceau un coronament des, undeva foarte sus, filtrând lumina solarăîntr-un verde odihnitor. Imediat ce am intrat pe traseu, am simţit răcoarea muntelui. La urcare, poteca este mărginită pe dreapta, de apă râului Fonias, strecurată printre nişte pietre mari, albe, rotunjite de eroziuni milenare.
De când visam să îmbin navigaţia de croazieră, cu excursia montană !
Drumeţie şi trăiri diverse:
Eu şi Maria eram în al nouălea cer, interesaţi de tot ce vedeam, ţopăind peste bolovani, aproape alergând. Tania ne bodogănea din spate "ai grijă la copil, nu mai alerga Maria, băi, vă loviţi, opriţi-vă imediat, lasă aia jos" etc... :)
Mirela şi Elena urmau poteca discutând meticulos diverse subiecte, admirând una alta, iar Cristi glumeţ cum e el, urca pe munte urmând deloc convins trendul general, şi dând-o pe bune:
- Nu, chiar e frumooos, dar ... Băi, acum sincer, eu mă gândesc mai mult la restaurantul ăla de jos. :)

(https://lh3.googleusercontent.com/-DJFTN0_gFdI/VsfnP1z1tVI/AAAAAAAAFPw/hYv_OPgIxDQ/s800-Ic42/IMG_7869.jpeg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-rHJ0qnoY0jo/Vsfkeil8aiI/AAAAAAAAFO4/tHajGo1-eDs/s1152-Ic42/DSC09673.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-066glQmEQ7g/Vsfkh6ACETI/AAAAAAAAFPY/m2jzeEfXUkU/s1152-Ic42/DSC09692.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-9ZFLPRF9D4U/VsfnFq3YXgI/AAAAAAAAFPs/7IdN1xrbsPo/s1152-Ic42/DSC09690.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-OIyjFlRPwd8/VsfnUKMWxYI/AAAAAAAAFP0/Ti7w7uAk2N4/s912-Ic42/Picture-025.jpeg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-NUQcqZQse7Y/VsfnXZf-M5I/AAAAAAAAFP4/5tU72CouF_U/s748-Ic42/210296_10150145088832798_361525_o.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-v_WKNECI990/VsfncBtq3HI/AAAAAAAAFP8/cPvZxmDcZWs/s912-Ic42/GriaVathra_Samothraki%252520%2525281%252529.jpg)




   
   
       

Samothraki: ce avem noi aici ?

   O privire generala peste Samothraki, arata foarte multe obiective de vizitat. Asta era si scopul inchirierii  pepenelui cu roti, sa putem bate insula in lung si-n lat. Fiindca daca proiectia ei in plan arata o harta de suprafata turistic acceptabila, statura ei verticala acopera o suprafata incomensurabila pentru pasul si burticile noastre. Vreau sa spun ca nici o alta forma de deplasare nu putea intra in discutie pentru a acoperi obiectivele insulare. Nicidecum bicicleta aia plianta a barcii, de care vorbea Ghrt :) .
   In sens orar, plecand pe tarm din Therma, albia raului Fonias dadea frumusetea aia de traseu presarat cu cascade, terminandu-se in mare la capul Fonias, langa un edificiu-cetate, probabil un punct de observatie antic.

(https://lh3.googleusercontent.com/-WYsdpPo49sw/Vsqi1Hxk_wI/AAAAAAAAFSY/CTfN59GxySQ/s1152-Ic42/Fonias.JPG)










   Am sa trec de bisericutele presarate in drum, descriind traseul tarmului, ce carmeste brusc spre sud imediat dupa capul Agistros si continua linia asta pana la capul Kipos. Aici fusesem indrumat de prietenul de mai sus, "diver" in timpul liber, ca pot ancora si ma pot bucura de aceasta plaja. Totodata sa am grija ca promontoriul ce o margineste, poate descarca rafale puternice, zona fiind cunoscuta ca foarte schimbatoare, trecand iute de la calm plat, la vant intens.
   Cumva e de asteptat, vazand relieful muntelui intrand in mare pe o panta atat de abrupta.






(https://lh3.googleusercontent.com/-_Tmp_jbLR9A/VsqdQk3HUvI/AAAAAAAAFQc/nOLCEcgewNw/s912-Ic42/Capul%252520Kipos.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-xrHXBcucFxA/Vsqdfg9BI2I/AAAAAAAAFQg/07OkJCf4U7w/s1000-Ic42/Plaja%252520cap%252520Kipos-%2525201.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-XaoCeCX3itA/VsqdkzxFR2I/AAAAAAAAFQk/sUUQUq7L-aw/s1024-Ic42/Plaja%252520cap%252520Kipos-%2525202.jpg)










Continuand tarmul catre vest, inaltimile muntelui mai ofera un obiectiv in cascada Kremastos, o cadere de apa dulce, direct in mare.
Tarmul stancos si abrupt, si-a modelat configuratii interesante, chiar si grote sapate de val in piatra vulcanului.

Vorbind iarasi de geneza magmatica a insulei, e destul de evident ca plajele cu nisip sunt o raritate. De aceea, acolo unde apar sunt notate pe harta si apreciate de turisti. Pachia Amos este una dintre ele.





(https://lh3.googleusercontent.com/-DHJ-OcQCSiw/VsqeNlgHUZI/AAAAAAAAFQs/_d1EMjdHi7s/s1024-Ic42/Pachia%252520Ammos.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-P1tgrx5sGWs/VsqebyxllpI/AAAAAAAAFQ0/yT7T1cdY_zk/s800-Ic42/Kremastos%252520-cascada.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-SipEU5dW-RM/VsqedQu4AkI/AAAAAAAAFQ4/WQhtt05h-r0/s1024-Ic42/Pachia%252520amos%252520-plaja.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-Krb-hgkUPK0/Vsqef8T-CuI/AAAAAAAAFQ8/6bxIt1jl7ko/s1024-Ic42/pachia-ammos-3t.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-9AwdS4RfYNg/VsqeicIxo_I/AAAAAAAAFRA/PYNzlobSTpM/s1024-Ic42/Grota%252520in%252520stanca.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-AztkZe3axK4/VsqfTshOGhI/AAAAAAAAFRM/yqYMJ66mW8M/s640-Ic42/AXN_8785.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-J7RxVbVbixQ/VsqfWDioo5I/AAAAAAAAFRQ/afphde0Z2mc/s912-Ic42/AXN_8626.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-HTw-2SD-pBc/VsqfZKUq1MI/AAAAAAAAFRU/v14FlRgQs-M/s912-Ic42/AXN_8629.JPG)








Odata trecuti de aceasta, relieful muntos al insulei, incepe  sa deschida o vale lunga, terminata spe ape cu genul de relief obisnuit la noi in tarmul Marii Negre. Privind aceasta vale, o localitate micuta numita Profitis Ilias, mi-a fost recomandata pentru specialitatea culinara "capra pe carbuni". Pentru asta mi-am gasit beleaua cu Cristi. Nu s-a lasat pana nu ne-a dus sa infulecam capra aia care se topeste pe limba, soro ! :)

(https://lh3.googleusercontent.com/-C_aRsL0R-SQ/Vsqf9D-Q9HI/AAAAAAAAFRg/ZP7sg5Sq44s/s1024-Ic42/Profitis%252520Ilias.JPG)









   Partea cea mai vestica a insulei si cea mai vantoasa (am simtit-o asta pe propria piele, cand ne-am aventurat in baza unor prognoze meteo profund gresite) este capul Akrotiri, prelungire in mare a unei vai, terminat cu o intinsura ca un deget, pe care strajuiesc eoliene. Imediat dupa acest cap, tarmul ia directia nord-est si adaposteste singurul port al insulei, in localitatea Kamariotissa. Locul de bastina al Nissanului Micra, masina mica pe dinafara dar mare pe dinauntru. :)
   In amonte de Kamariotissa, asezarea de baza a insulei, cu acelasi nume (Samothraki), poarta astazi denumirea Chora. Asa i se spune. Am inteles ca acesta este un nume generic al localitatii principale de pe o insula.
   
   Dupa cum se observa pe fragmentele de harta atasate, gasesti la tot pasul fragmente ale civilizatiei vechi, in situri arheologice bine definite.
Vizibil distinct de pe tarm, in dreptul capului Pyrgos este si singurul sit -muzeu de la Paleopolis, numit pompos "Sanctuarul marilor zei" . E destul de clar ca micii zei au fost intotdeauna marginalizati. Ei n-au sanctuar. 

(https://lh3.googleusercontent.com/-DUz6X76UXx8/Vsqg5kSv-0I/AAAAAAAAFRw/hYcWdplMcg8/s1024-Ic42/Kamariotissa-Chora.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-0ec87yo9JS0/VsqhLjYr5LI/AAAAAAAAFR0/CVX14VTNjhg/s912-Ic42/AXN_8697.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-dhltL25WZeU/VsqhLl0XdOI/AAAAAAAAFR4/j4d1v7Nm6-E/s912-Ic42/AXN_8720.JPG)







   
Capul Pyrgos se mandreste si el cu o plaja insemnata pe harta, pe care va destainuiesc sincer ca n-am vazut-o in navigatia mea costiera. Dar e posibil s-o fi trecut cu vederea dat fiind ca aveam la bord niste morcov, dat de vantul masurat in cockpit la 36 nd, si de valurile aferente :) .  Plaja n-am observat-o, dar chietrele alea numite cetate si sanctuar erau destul de vizibile (sensibilitatea mea contemplativa este destul de pirpirie, se vede din vocabular :) ).

(https://lh3.googleusercontent.com/-sydj15aVtdc/VsqhsGTWLzI/AAAAAAAAFSA/R6a6JYeWn8o/s1024-Ic42/Sanctuarul%252520marilor%252520zei.JPG)







   Ca sa inchei turul insulei pe repede inainte, mai mentionez capul Karyotes, un alt relief pe care daca il depasiti, veti observa schimbari in comportamentul vanturilor si al marii. Incheierea o fac tot in Therma, care desi nu o percep ca pe o localitate, are presarate rar pe coasta impadurita, cateva casute mici, ascunse in vegetatie, numindu-se "hotel" . Mici dar cu un farmec deosebit, pare s-o intalnesti acolo pe Alba ca Zapada (eu n-am intalnit-o, in caz ca va intrebati :)  ).
   Toata insula este presarata cu obiective de vizitat, pe care daca nu le-am mentionat, le putem observa pe harta. Aceasta Therma imi suna cumva promitator, adica... de ce Therma? Ca nu porea par sa vanda centrale termice.
   Ei curand mi s-a lamurit si denumirea, urcand la picior pe coasta, imediat deasupra portului unde se leganau barcutele noastre izvora din adancul muntelui, apa termala. In care m-am balacit doua nopti pana dupa caderea intunericului, traind acea senzatie bizara de la baile Felix: in jur e frig-frig, iar noi stateam in apa aceea ca niste pisici pe cuptor :)

(https://lh3.googleusercontent.com/-F1_K6BSvgvM/VsqiKBBTQKI/AAAAAAAAFSI/zKLoqaD7p7A/s1024-Ic42/Therma-Loutra.JPG)

 
Viaţa pe insule e mult mai palpitant de trăit, decât de povestit. Dar palpitantul ăsta se împleteşte cu comoditatea, cu reveria unor planuri sau căutarea necunoscutului.
La bază stă acea "instant Karma" de care dăm cu nasul....instant.
De exemplu, în zori suntem niţel leneşi, că doar e vacanţă. După care devenim grăbiţi să punem în aplicare planurile din ajun. Şi când într-un târziu plecăm cu căţel, cu purcel, ajungem la maşina-jucărie unde ni se turtesc speranţele, după modelul cauciucului dreapta-faţă pe care ni-l etalează Nissan-ul :) .
Ceee?!?
Recunosc, trăim timpuri moderne, spre deosebire de vremea ceauşistă în care oriunde erai pe stradă, mai găseai o sârmă, un cui, un şurub, acum de ani de zile n-am avut o pană de cauciuc.
Dar nu mi-au dispărut reflexele, scoase la lumina de situaţie, instantaneu. M-am repezit la portbagajul cât servieta şi am scos de acolo roata de rezervă care arăta cam cât.... ştiţi că erau pe vremuri nişte scrumiere în formă de anvelopa? Centrul era din sticlă şi marginea era un cauciuc în miniatură, cu riduri şi tot ce-i trebuia. Ei, despre asta vorbesc :) .
Am avut şi ajutoare, chibiţând de pe marginea acţiunii, ba cu un şurub în mâna, ba cu o glumă, ce să mai.... un găinaţ pe creştet mai trebuia să-mi cadă, să fie treaba completă :) .

(https://lh3.googleusercontent.com/-Qs3ZSkqn0sw/Vs6AcdNhkEI/AAAAAAAAFZI/CTd5oqsj5bY/s644-Ic42/Scrumiera.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-P6X94s4LbtE/Vs06JPLcgRI/AAAAAAAAFUQ/K4_N-NbHnhw/s1152-Ic42/DSC09736.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-he1e1b9cJY4/Vs55gVqeucI/AAAAAAAAFYY/ILw8RD_BoBI/s1152-Ic42/DSC09738.JPG)



Oricum, mini-maşinuţa Nissan m-a uimit din nou, strâmbă mergând pe rotiţa de rezervă (mai mică decât celelalte, dacă imaginaţia va mai funcţionează în jos pe scala micimii) încărcată cu trupa de 7 piraţi, rula cu dezinvoltură pe şoseaua ţărmului, de numa'-numa'.
Kamariotissa.
Contravenienţii din noi, opriră la intrare, să risipim niţel efectivul, că bate la ochi :) . Aşa că am ajuns la firma de închirieri, doar băieţii.
-Ooooo, mister Florin ! cu un mare accent pe "o" din "Florin", grecul cu atitudine de Celentano, se bucura cu braţele deschise, că mă vede. Eu , şi mai şi :) .

În viaţă trebuie să vorbeşti fiecăruia aşa cum înţelege el mai bine. În România, soluţia ar fi după om şi cultură: de la tonul grăbit-delicat pe coarda doctă, până la "Fratiware, ce facem acilea, m-a lăsat guma ta când eram în treabă, pe geagiki. Vezi cum mă rezolvi, că-i deranj, trăi-ţi-ar !"

Aici e mai complicat, am răspuns la îmbrăţişarea fizică a lui Celentano şi i-am expus situaţia.
-No problem, mister Florin! Cu comoditatea grecească, dă el un telefon, bla-bla, gata, se rezolvă imediat. Vine un băiat.
Băi, eu cam ştiu cum e la greci cu "vine imediat", ăsta. Într-o insula, am aşteptat un electrician să repare ceva la yachtul nostru închiriat, o zi întreagă. Şi a venit a doua zi, s-a uitat şi n-a reparat nimic.
În toropeala aia, curgeau secundele greu ca picăturile de miere. Aveam senzaţia că viaţa mea s-a scurs deja, începusem alta, şi era pe cale să se termine fără să mai apară băiatul ăla. Dar nu! Băiatul a venit, într-o carcasă de 140 kg, îmbrăcată în cămăşuţă şi pantalonaşi scurţi :) . Voios, Piedone s-a întins la discuţii cu Celentano.
Nu-mi venea să cred !!! Ăştia mai aveau de schimbat impresii, când capacul meu sărise demult :) . Mă rog, trec peste delicateţea cu care am intervenit, grecul mai dă un telefon la vulcanizarea staţiei de carburanţi din localitate, vorbeşte cu şeful anvelopelor şi gata! Plecăm într-acolo. Eu şi Piedone, cu maşina lui. Doamne-ajută !
Am ajuns în circa un minut, că era la câteva sute de metri, după colţ. Acum ce credeţi că s-a întâmplat? Aveţi voie să ghiciţi din trei încercări.
Păi acolo nu era nici ţipenie !
Strigă Piedone, rage, mugeste, ciocăneşte în uşi, se enervează.... da am trăit s-o văd şi pe-asta, un grec s-a enervat că nu merge treaba :) .
Da telefon la ăla care-i spusese cu un minut în urmă, că ne aşteaptă. Ăla nu răspunde ! Hahahahahah! Kafka, frate !
Dă telefon la Celentano. Celentano sună şi el. Băi, uite, nu mi-a trecut prin cap să-l sunăm pe Tsipras, că e prim ministru, găsea el o rezolvare. Păi la situaţii de criză, soluţii de criză!
Picăturile de miere curgeau tot mai greu.
----------------------------------------------
Deznodământ:
Într-un târziu vine vulcanizatorul şef, senin, n-avea nici o străbatere. Scoate anvelopa, o umflă, o freacă, o pupă şi ne-o pune în braţe: n-are nimic. E buna asa. :)

Citat din: Florio din Februarie 25, 2016, 07:22:00 AM

----------------------------------------------
Deznodământ:
Într-un târziu vine vulcanizatorul şef, senin, n-avea nici o străbatere. Scoate anvelopa, o umflă, o freacă, o pupă şi ne-o pune în braţe: n-are nimic. E buna asa. :)

:) :) :) :)
Cred ca roata era "dezumflata numai in partea de jos" cum statea ea asa frumos, la locul ei din dreapta - fatza. Si voi, neavind ochiul format, v-ati apucat sa o demontati si sa deranjati lumea cu probleme false... ;)

Citat din: pelicanul din Februarie 25, 2016, 07:53:53 AM
:) :) :) :)
Cred ca roata era "dezumflata numai in partea de jos" cum statea ea asa frumos, la locul ei din dreapta - fatza. Si voi, neavind ochiul format, v-ati apucat sa o demontati si sa deranjati lumea cu probleme false... ;)

        Mie mi-a cazut fata, cand am vazut dimineata anvelopa fleasca, dupa ce seara era valida.
DUpa interventia "specialistului" parolist, am realizat ca se dezumflase singura, fasaind cumva pe la janta.
Ca si janta avea un contur franjurat, de ziceai c-au facut-o decorativa. :)
Dar interventia i-a facut bine, ca nu s-a mai lasat.

P.S>
Observi in poza a doua diferenta intre roata originala de la Cosmin si rotita pe care o montez eu ? :D

Având maşina am început să atingem din obiectivele pe care le-am enumerat mai devreme. Foarte bine făcută, harta cumpărată.
Chora (Samothraki), localitatea principală a insulei, e un fel de orăşel crescut pe coastă, în pante mari, cu străduţe înguste de abia încape o maşină.
Am plecat la drum cu pofticioşii, normal că văzând la intrare o dugheană cu zaharicale, au sărit care încotro să-şi refacă glicemia :) . Plimbarea prin străduţele întortocheate, avea ca ţel final, culmea pe care trona cetatea antică. Cel puţin aşa credeam eu.
Pe parcurs a mai crescut în intensitate un ţel: să luăm masa la o tavernă, cocoţată pe un pinten de unde se vedea toată valea montană. În materie de taverne, îl las pe Cristi să explice, el e gurmandul principal :) .
Pe rând, am atins şi ne-am bucurat de locuri frumoase; şi atunci şi în zilele următoare. Am testat bunătăţile grecilor, încercând pe rând tot felul de mâncăruri, am drumetit pe munte rătăcindu-ne şi regăsindu-ne, am coborât de fiecare dată către seară la bărcile noastre, care aşteptau cuminţi să ne adăpostească (neştiind nici noi , nici ele, în ce condiţii neprielnice aveam să le scoatem curând pe mare).
Dacă aş scrie un ghid culinar, aş sorta pozele restaurantului pescăresc unde ne-a prins seara pe ţărm, sau imaginile de pe terasa înaltă, vântoasă, unde se înfulecă specialitatea "ied pe cărbuni ", ori alte taverne mai renumite ori mai puţin. Dar sunt mai pasionat de călătorie şi am rămas cu gândul la imagini ca acele două veliere pierdute în albastrul ceţos al Egeei. Sau la peisajele înnebunitoare ce se schimbă la tot pasul. Ori la peştii pe care îi zăream prin vizor, în apa adâncă de lângă dig (şi pe care harponul meu nu îi putea atinge). Nu-mi ies nici azi din minte apusurile de soare de după insula Thasos. Sau vederea tot în apus, a Gokceadei.

(https://lh3.googleusercontent.com/-zt2bwKbgfnA/Vs0pvZTNhrI/AAAAAAAAFTA/rxA_1FDY-RU/s1152-Ic42/DSC09634.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-zskOm01OZv8/Vs5zu_DyXBI/AAAAAAAAFXo/bJYPC_JJx5E/s1152-Ic42/DSC09598.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-BuFn1DwDJKo/Vs5ziUSRdKI/AAAAAAAAFXY/mUq5JjFQr7M/s1152-Ic42/DSC09661.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-8ChYEupDf3M/Vs03h9vyjeI/AAAAAAAAFTo/V_DGfF1jWmM/s1152-Ic42/DSC09581.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-XhfPxQfYGoY/Vs0qBmlkKNI/AAAAAAAAFTI/SLn6ChUTdQE/s1152-Ic42/DSC09648.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-GkJW_cxEqbY/Vs0r4goGqVI/AAAAAAAAFTY/jNycDV0DQEU/s912-Ic42/DSC09656-2.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-e-gkv5e7RGs/Vs5zenJep9I/AAAAAAAAFXY/XIsDRFSjXS8/s1152-Ic42/DSC09665.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-n3ZF3N_PTSE/Vs0672or--I/AAAAAAAAFUs/lMzBVJv4A5Q/s1152-Ic42/DSC09755.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-NymmhWz3h4A/Vs06fv9rcJI/AAAAAAAAFUc/fGbWLDNKojQ/s1152-Ic42/DSC09747.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-xOL7aNkBEFo/Vs51B5OtiQI/AAAAAAAAFX0/YSBMTJtFzuM/s1152-Ic42/DSC09792.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-gpy7_mGYn78/Vs07W3apvpI/AAAAAAAAFVA/XnKWJqzWxkM/s1152-Ic42/DSC09758.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-dYVxnaJTkVI/Vs07IXBtpAI/AAAAAAAAFU0/lBmQRs6VRNA/s1152-Ic42/DSC09789.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-eo5ZDUzwo6A/Vs07PbyHHRI/AAAAAAAAFVA/2vajYr0fBok/s1152-Ic42/DSC09759.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-hNEcduJV_ZY/Vs07wUofM1I/AAAAAAAAFVI/lBxmBO4zPz0/s640-Ic42/DSC09804.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-1dCaXPoU4Eo/Vs07mmUlSQI/AAAAAAAAFVI/qMBtT9nBiOk/s1152-Ic42/DSC09797.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-ZsOg0TW3UIM/Vs07vPF6fgI/AAAAAAAAFVI/4a4hrlGWEEk/s640-Ic42/DSC09803.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-AqoMzrgrBjs/Vs08997zNTI/AAAAAAAAFVY/e4aX0doqlbY/s1152-Ic42/DSC09807.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-T7Odlzg0UuM/Vs0-tXQjqsI/AAAAAAAAFVk/E7EgZmXwT9E/s1152-Ic42/DSC09839.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-wazafsA23dg/Vs0_ta49jEI/AAAAAAAAFWA/osK50MBQ4DM/s1152-Ic42/DSC09874.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-2pYjI8ggcpM/Vs1AlXwpt_I/AAAAAAAAFWk/o9P0XidqOoc/s1152-Ic42/DSC09910.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-kaqCWFkz5QA/Vs0_3acENxI/AAAAAAAAFWM/366G4rH-JvY/s1152-Ic42/DSC09883.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-JZYSWwVTXN8/Vs0_5TBaA2I/AAAAAAAAFWM/xJUXOltYXhU/s1152-Ic42/DSC09884.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-2nv8H3FofsU/Vs1AFSytm4I/AAAAAAAAFWM/50rMXFAM818/s1152-Ic42/DSC09886.JPG)

(http://[img]https://lh3.googleusercontent.com/-RFbHvtpU1OY/Vs52niFrfUI/AAAAAAAAFYI/qc5Z2ndgRv8/s1152-Ic42/DSC09887.JPG)[/IMG]

(https://lh3.googleusercontent.com/-6Lzwdgs1n1Q/Vs1AWaBKLiI/AAAAAAAAFWY/IoQ9UDMZBt4/s1152-Ic42/DSC09914.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-wxUoDnJ3TWo/Vs1AaoyQ83I/AAAAAAAAFWY/aMbrmeckd4U/s1152-Ic42/DSC09895.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-oyA1S0zyzIU/Vs1A9RlIBII/AAAAAAAAFWU/NsJ_XxcCZNM/s1152-Ic42/DSC09941.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-gN9F7rXBoYk/Vs1BGLUyWyI/AAAAAAAAFWs/SV3ZqD9WGa4/s1152-Ic42/DSC09948.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-OG6X-0TZs4o/Vs1BLJtmSiI/AAAAAAAAFWs/sE9ijX8gncE/s1152-Ic42/DSC09954.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-iNZ1U2rHXEE/Vs1BSccYBLI/AAAAAAAAFW0/lpSruRY3aOw/s1152-Ic42/DSC09952.JPG)

Deşi grecii gătesc de te lingi pe degete,pentru mine cele mai frumoase momente de luat masa, au fost când ne strângeam împreună în cockpit la Nemo, împărţind ce gătisem în bucătăria bărcii. Sau în bucătării, căci lucram la două capete :)
Voioşia unei mese de 7 suflete vesele, este molipsitoare, iar masa de cockpit confecţionată acasă, s-a dovedit foarte utilă :)
Zona din capătul digului Thermei, are acea întinsură formată din depuneri de nisip, un nisip gros, măzărat. Ei, acolo ne-am găsit loc de bălăceala, ferit din calea vânturilor dominante, care au bătut tot timpul, stârnind val şi tulburând cristalul cunoscut al apei de Egee. Acel capăt de dig, crea protecţie şi lăsa apele limpezi.
Atât de limpezi încât ne-am găsit beleaua cu o caracatiţa :) .
Asta, foarte ofticoasă şi teritorială, s-a repezit la picioarele Mirelei şi astfel s-a deconspirat singură. Repede, eu dau fuga s-o filmez, netrecandu-mi deloc prin cap că ţine la intimitatea ei.
Astfel am întregistrat un episod greu de imaginat. Mă apropiam de caracatiţa, ţinând în lateral, camera video. Dom'le, când fiinta aia vedea camera, parcă vedea roşu în faţa ochilor. N-avea nici o treabă cu mine, se ducea ţintă la camera şi-i sarea în cap! :)
Odată cuprinsă camera cu mâna mea cu tot, o ridicam din apă, caracatiţa scuipa două jeturi şi sarea la loc, lipindu-se de fundul stâncos.
Imediat ce duceam camera în apă, asta se enerva din nou. Trecea pe lângă mine, nu prezentam interes; camera o scotea din sărite :) .
Am repetat asta de nenumărate ori, cum se vede şi în secvenţa de film ataşată: https://www.youtube.com/watch?v=ODBxgdbxeq4 (https://www.youtube.com/watch?v=ODBxgdbxeq4) .
Ei bine, un lucru era cert: dacă vrei să fii vecin cu o caracatiţă, nu trebuie să o filmezi. Că nu ştie multe, şi sare la scandal !



(https://lh3.googleusercontent.com/-Y5XqO8EVDbw/Vs05e0BePcI/AAAAAAAAFUA/vNvBft05RS0/s1152-Ic42/DSC09707-001.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-5L-4qIlgcSQ/Vs041lo5M2I/AAAAAAAAFT4/kOaLttvHfNA/s1152-Ic42/DSC09703.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-EdQiG-aaZcs/Vs57erJMPZI/AAAAAAAAFY0/B--HGDDUSWk/s1152-Ic42/Capture2.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-RFJ--gOrLLM/Vs57enzW6LI/AAAAAAAAFY0/6QAMhh9mf68/s1152-Ic42/Capture3.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-oHOTA8jBFcE/Vs57iPNpgfI/AAAAAAAAFY0/IAnukmAgh1Q/s1152-Ic42/1.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-NTHNVyu2lPo/Vs57iNgPIMI/AAAAAAAAFY0/L67WS2UYedU/s1280-Ic42/2.JPG)

Mare lucru despre restaurantele din zona nici eu nu ma pricep sa zic.
Sunt cateva, recomandate de mai toti cei care au trecut prin insula si pe acelea le-am calcat si noi – acu' pe bune, doar nu era sa le lasam pe astea si mergem la cele mai slab cotate, poate vom avea noroc. E adevarat insa ca s-a intamplat sa intram si in localuri nestiute, cum a fost in Chora, insa in acel loc nu aveam alta recomandare si eram morti de foame, orientandu-ne dupa numarul de clienti, umbra si panorama (https://goo.gl/maps/fgQ3mqGBaH52) . Cautand acum dupa ceva informatii, cred ca am nimerit la To Stenaki.

Ca veni vorba de Chora sau Samothraki (localitatea), am ajuns acolo cand soarele era deja puternic. Eu si cu Tania aproape ca am fi dat iama intr-un magazin cu dulcegarii dar oamenii rai din jurul nostru ne-au pus interdictie, fortandu-ne sa o luam la pas pe stradute, cautand sa ajungem cat mai sus, spre ruinele unei cetati care, amplasata strategic pe buza unui perete stancos, suraveghea maiestuasa marea spre continent, insula Thasos si muntele Athos.
Localitatea are farmecul ei, cu stradute inguste si abrupte, uneori legate intre ele doar prin intermediul unor trepte. Am urcat cu greu pana intr-un crang amenajat cu bancute in jurul unei piatete din piatra sculptata cu niste simboluri, unde puteam sa jur ca simt o energie speciala ... ori poate-mi tremurau mie genunchii de la tot urcusul. Cert e ca sub umbra pinilor linistea locului ne-a remontat iar de la inaltimea de unde putam observa localitatea, am luat directia spre cetatea care era obiectivul nostru local ( https://goo.gl/maps/D8AoD6stVWT2).
Cetatea era blocata pentru vizitatori fiind intr-un proces de restaurare, dar sub zidurile ei am mai facut un popas la o cafea. Cafeneaua era intr-o casa veche din piatra pe un colt de strada, cu mesele afara, de-a lungul unui parapet de sticla securizata care proteja de prapastie musafirii osteniti, la umba altui platan imens.

Zilele urmatoare am incercat doua locatii recomandate:
Pentru fructe de mare la Akrogiali - https://goo.gl/maps/gMCxqLTLWwQ2 . Am petrecut o seara excelenta intr-o ambianta perfecta. Singura nasolie a fost caracatita mea care a fost toval. Ca o barfa mica: prietenul meu (cel cu vizitele dese in Samothraki si pasionat de gatit) intr-o conversatie cu amici lui greci, tine sa le arate cunostintele lui intr-ale gatitului si le zice ca stie si el ca inainte de a fi gatita caracatita se bate bine de o piatra si se spala cu apa de mare.
- Bai baiatule, zic grecii, ai ramas in urma. De cand avem curent in insula toata lumea foloseste betoniera.
- Cum fratzicule betoniera, zice al nostru?
- Pai bagi apa, bolovani, caracatite si o lasi sa mearga.
Cred ca la a mea a fost pana de curent.

Pentru fructe de munte O Vraxos - https://goo.gl/maps/3Rk6Birt2C62 . Chiar ca te lingi pe degete si atat, in special dupa capra la carbuni.
Lasand in urma festinul cu capra, pe drumul catre casa (a se citi barca) trecand iarasi prin acea zona montana in care predomina piatra si uscaciunea si vazand cate o capra care se chinuia sa roada smocuri de la marginea asfaltului, am fost cuprins de remuscari. Greu cresti ceva acolo, chiar si o capra.
Noroc cu chitara si romul din cockpit de la Florin ca mi-am revenit din depresie.
Vacanta era frumoasa, pigmentata cu mici intamplari hazlii, cu drumetii in natura, o carte citita intins in cockpit, mese comune, un joc de table la terasa sau intalniri neprevazute (mica vietate marina care ne-a binedispus cateva zile).

Insa ne doream sa mai si navgam, altfel de ce plimbasem barcile pana acolo?

Meltemi & forecasts

-Take these fruits, they are very good! ne îmbia vecinul grec, cu profil de Odiseu şi barbă tip "matelot", oferindu-ne pentru a doua oară în acele zile, câte un vas plin cu smochine perfect coapte. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Zic "vecin", fiindcă avea un motor yacht făcut dintr-un trauler de vreo 8-10 metri lungime. Foarte zdravănă hărăbaia, foarte utilă dar şi aspectuoasă, arată chiar amenajată pentru turişti, având materiale frumoase şi o copertină totală, acoperind roof, punte, întraga suprafaţă a bărcii.
Uitându-mă mai bine, am observat eroarea: barca era chiar un motor yacht modern, la care se montase un sistem pescăresc de ridicat plasele, cu o rola gigantică şi nişte ţevi de dirijat. Atât de potrivit (ca nuca-n perete), încât masca aspectul modernei bărci, virând către o banală barcă de pescuit. Pe tema asta, Cristi chiar a ţesut un raţionament, cu firea lui de român bănuitor care nu crede în coincidenţe :) :
-Frate, mare lucru să nu fie vreo lege care impozitează bărcile de pescuit mai blând decât pe cele de agrement. Prea îşi montează toţi role pentru plase.
Fără să ştiu detalii legislative, i-am dat dreptate, aşa, la "feeling". Se vedea că are barca omului nevoie de acel sistem, ca peştele de o bicicletă.

(https://lh3.googleusercontent.com/-lhs84aKxrfg/VtKQJStnZdI/AAAAAAAAFZg/7V6mGItpK18/s1341-Ic42/DSC09549%252520copy-1.jpg)



Pe proprietarul grec, un om foarte amabil, l-am invitat serile pe la noi, să cântăm şi să petrecem, să bem un vin bun, să ne "simtem" bine. Invitaţia i-a plăcut, însă n-am observat vre-o tresărire la auzul expresiei "vin bun". Şi am adăugat din mers: o vodcă Absolut, un rom Captain Morgan....
-Vodca, vodca ... good! se luminează barba lui Odiseu :)
Hai maestre, că te-am nimerit, am experienţă :) .
Odiseu era singur pe barca lui, îl mai vizitau din când în când soţia sau nişte prieteni. Viaţă de copil sălbatic, liber sub soare. Din vorbă în vorbă, am aflat că vrea să plece a doua zi în turul insulei, cu prietenii ce tocmai se anunţaseră să-l viziteze.
-Da, zic, şi eu m-am uitat pe prognoze, mâine se anunţă o zi mai calmă.
      În tot acest timp bătuse constant Meltemi, marea făcea creste pe care le-aş fi înfruntat dacă am fi avut de plecat către casă, dar pentru o călătorie de plăcere, nu se potriveau. Adică numai plăcere nu putea fi, cel puţin pentru partea feminină din echipaj. În plus de asta, insula este cunoscută ca "vântoasă", avertizările le primisem şi în Makri şi în Alexandropolis, de la localnici. Ori o călătorie costieră înseamnă popasuri în golfuri şi plăceri estivale legate de acestea. Într-un golf în care se frământă şi se sparg valuri, nu are ce căuta o barcă.
În cursul serii am tot verificat site-uri meteo şi variante de prognoze, iar sorţii ne zâmbeau din toate părţile. Avea să urmeze o zi minunată, în care după orele 9-9.30 vântul slăbea, pe la orele 12 aproape murea şi abia după orele 15 începea să se ridice.
Incredibil de fain.
Pregătire barcă, fior de plecare, dimineaţa încă o privire pe prognoze: exact că în ajun. Mola !
Drept e că încă bătea vântul destul de tare. Planul era să înaintăm împotriva vântului către est pe lângă Fonias, spre capul Agistros, apoi lăsându-ne spre sud, să avem travers până la capul Kipos. De acolo să ne bucurăm de toate obiectivele sudului de insulă, cu golfuri, cascade, mergând cu vânt purtător până la capul Akrotiri, de unde schimbăm direcţia către nord-est. În principiu urma ca de la Akrotiri- Kamariotissa, să avem vânt dinaintea traversului , apoi de bulină. Totuşi nu ştii ce-ţi rezervă relieful şi cum poate purta fileurile de vânt, aşa că de aici planurile mai apelau şi la relaţia cu zeităţile.

Ieşirea din Therma a mers şnur ca şi intrarea, doar că părăsind protecţia, marea se arăta ceva mai cu creastă decât de pe mal. Imediat ce am depăşit digul, am simţit-o.
Tania, care după ani întregi de mers cu barca pe tot felul de ape, are deja experienţă, îmi spune:
-Nu prea e de ieşit, mai bine ne întoarcem.
Privind berbecii din largul mării, cam asta vedeam şi eu: frământarea apelor promiţând să crească. Dar prognozele alea nu aveau cum să mintă chiar toate la unison!
-Nu e cazul Tania, o să se potolească. Toate prognozele arată că începând de pe la ora asta, vântul se va domoli. Deja am ieşit mai târziu, aşa că de la moment la moment, se va linişti.
Corabia era deja în faţă, încă mergând la motor spre larg. Noi am oprit rapid să ridicăm velele. Terţarolate? Nooo, păi dacă urmează să scadă vântul, ridic randa 100% şi mai reglez din foc. În plus de asta e destul de vizibil că nu pot merge pe vântul acesta tare, pe traseul stabilit. O să merg invers. C-aşa-i în yachting, te adaptezi la condiţii :) .
Cu velele sus, barca apucă iute spre vest, ridicată frumos de valurile de mare-larg. De Cristi nu era cazul să-mi fac probleme, că vedea clar încotro am apucat-o. Totuşi îi dau un telefon, să-i argumentez de ce mi-a căşunat schimbarea de plan (chiar dacă şi asta era evident).

Un filmulet :) : https://www.youtube.com/watch?v=phe-d72r3BM&feature=youtu.be (https://www.youtube.com/watch?v=phe-d72r3BM&feature=youtu.be)




(https://lh3.googleusercontent.com/-4NANywlBp2E/VtKSG1wITkI/AAAAAAAAFaE/PouBpPflbyo/s1152-Ic42/DSC00145.JPG)




Curenţii puternici au pus rapid între bărcile noastre o distanţă apreciabilă. Probabil şuieratul vântului îl făcea pe prietenul meu să nu audă soneria mobilului.
Şi uite-aşa ne-am pus pe direcţia capului Kariotes, săltând frumos pe nişte valuri din ce în ce mai mari, care puneau ceva tensiune în cârma. Viteza de 6 nd este excelentă pentru barca noastră de 8m , cu 7m la linia de plutire. Acum aveam tendinţa să o depăşim cu jumătate de nod, iar lucrul asta îmi spunea destul de clar, că deşi nu se mai simte aşa, vântul din spatele nostru este unul tare, care se cam răsteşte la vele. Asta e navigaţia cu purtător: te duce vântul din spate, viteza bărcii scade puterea resimţită a vântului şi toată lumea are senzaţia că alunecă frumos, cu un zefir pe la urechi.
Ei bine, nu. În cazul de faţă, vântul începuse să se simtă şi în cockpit!
Între timp mă sună Cristi şi lămurim lucrurile. Avusese ceva dificultăţi la ridicarea şi terţarolarea velelor, dar era în spatele nostru.
Acum realizez că plecarea invers pe traseu , m-a dus exact în zona despre care spuneam că pot avea surprize cu privire la vânt, din cauza reliefului. La câte surprize îmi aducea minut de minut plecarea asta, Andreea Marin ar fi fost verde de gelozie!
Iaca după capul Karyotes, vântul s-a înteţit. N-am ţinut seama la prostii, încă eram la capitolul fericire, totuşi ţineam timona destul de ţeapăn. Ţărmul ridicat în pantă considerabilă, ne etala obiectivele rând pe rând.
În dreptul capului Pyrgos, malul se retrage puţin formând o plajă subţire, iar muntele se apropie de ţărm, având spre baza acel sit antic, numit "Sanctuarul marilor zei". Asta nu se vede de pe mare, în schimb se observă clar ridicându-se din profilul malului, ruinele cetăţii aparţinând muzeului arheologic de lângă Paleopoli.
Şi vântul creştea din nou.
Cum?!?
Da, Eol nu citise prognoza, n-avea net, nu ştiu ce n-avea, cert e că dădea în vele ca surdu-n tobă, iar valurile deja aveau berbeci pe absolut toată marea şi sporadic făceau lame de spumă.
Ei gata cu gluma, a devenit evident că prognozele sunt vax, trebuie să terţarolăm velele imediat. Dar ştim cu toţii că atunci când simţi că trebuiesc terţarolate velele, deja e târziu. Operaţiunea asta se efectuează înainte să se simtă nevoia.
Şi începe circul, un circ care s-a măsurat în secunde, dar care pentru noi s-a scurs în "slow motion".
-Întâi, pentru a nu mai infrunta valurile mari din pupă, am decis să terţarolez din cockpit, fără a mai pune barca cu prova-n vânt. La mine funcţionează bine metoda, dacă am un om la catarg, care doar ajută coborârea randei. Aduc randa în axul bărcii pentru a nu mai simţi presiunea vântului din pupa, Cosmin se duce la catarg şi concomitent facem amândoi manevra: eu trag de linia de terţarolă să reduc randa şi el trage de marginea de învergare, să o ajute să coboare. Totul trebuie să se desfăşoare repede, fiindcă valurile ce mă ajung îmi schimbă direcţia şi trebuie să am grijă în acelaşi timp şi de timonă.
Aici am avut câteva secunde de zbatere: a vântului pe vele, a bărcii pe valuri; viteza bărcii reducându-se, trebuia să strigăm tare unii la alţii ca să ne auzim în vântul tot mai violent.
-Trage Cosmin ! Trage acum ! Să nu apuce să prindă vântul pe una dintre părţile randei, că ne întoarce!
Evident vântul prindea ceva, dar nu-l lăsăm din timonă să facă ce vrea. În gălăgia aia, pe graba manevrei se aude un ţăcănit şi Cosmin îmi strigă stupefiat: a căzut ceva în mare !
Ceva din arborada bărcii, desigur.
-Ce ? răcnesc eu să mă audă.
-Nu ştiu, era un metal, ca un "T" !
Ce mama măsii s-o fi întâmplat frate, tot pe un vânt tare mi s-a rupt odată straiul pupa, din piesa de la mărul catargului. Pelicanul ştie, că era cu mine în barcă .
Colac peste pupăză, în timpul manevrei mai simţisem acum şi un trosnet în timonă, ca de dinte sărind în angrenaj.
În derularea asta de evenimente nedorite, simt că e riscul să pierzi controlul situaţiei şi strig:
-Cosmin, lasă totul şi vino în cockpit. Acum.
Barca era zguduită de valuri şi asta mi-ar mai lipsi în condiţiile date, să am om la apă. Oricum randa stătea ok în linia de terţarolă, chiar dacă era foarte ciufulită la baza.
Astfel aranjaţi, presiunea din cârma a scăzut,   barca a devenit mai uşor guvernabilă iar viteza a rămas aceeaşi. Lucrurile se aranjaseră.
Privesc în spate, vedeam Corabia micuţa şi mă întrebăm cum naiba se crease aşa o distanţă între noi?
Între timp mă sună Cristi:
-Florin, noi ne întoarcem în Therma, e nasol de mers în continuare.
-Păi, zic, nu e mai nasol să te întorci atâta drum cu valul şi vântul în prova?
-Nu, suntem destul de aproape, o să mergem la motor.
-Ok, hai că ne întoarcem şi noi, ne întâlnim în port.
Şi dau să fac manevra, primesc câteva valuri în prova, spumă sare peste barcă, vântul ne-o îndeasă în ochi... e ca naiba! Mă uit pe traseu, avem puţin până-n Kamariotissa şi mult dacă ne întoarcem în Therma. Ajungem înapoi fleaşcă şi fără rost.
Am întors imediat barca, am ridicat velele la loc şi am sunat prietenii:
-Cristi, din punctul unde am ajuns noi ne este mult mai greu să ne întoarcem acum şi ştii cum se spune: "gentlemen never sail to weather". Ne continuăm drumul, ne adăpostim în Kamariotissa, şi când s-o potoli Meltemi ăsta, venim după voi în Therma.
Zis şi făcut. Observasem că zilnic, în jur de orele 15, vântul scădea în intensitate, iar după orele 16 îşi revenea la tăria lui obişnuită. Dacă ăsta este tipicul, ne folosim de el. Fuck forecasts !
Undeva la orizond, silueta unui feribot trasa o linie imaginară care intersecta traiectoria noastră. M-a străfulgerat imediat:
-Ăsta este feribotul Alexandropolis-Kamariotissa! Deci ne întâlnim exact în localitate.
Păi chiar dacă într-un ecran GPS ai clar traseul, viteza, distanţa, omeneşte vorbind e nevoie şi de un reper vizual, aşa se simte mintea mai în regulă. Fără asta, aveam în faţă doar un ţărm ce-şi pierdea contururile jucate, în zare.
Incredibil ! Vântul creştea în intensitate, milă după milă.
Fuck forecasts, again !
Marea avea numai lame de spumă, late de vreo 4m , din care vântul mai spulbera creste în fuior. De fiecare dată când valurile mai mari îmi întorceau barca de pupa, nu mă împotriveam din timonă, ca să-i menajez angrenajul. Aşteptam să treacă şi în secunda de depresiune de după, îndreptam cârma câteva grade. După valul următor la fel şi ajungeam din nou pe direcţia bună, fără stres în angrenaje.
Târziu după această ispravă, încă având un semn de întrebare cu privire la vânturile debordante din partea locului şi privind atent harta cumpărată din Grecia, am observat că la Kamariotissa, chiar pe capul Akrotiri, grecii au instalat un şir de eoliene :) .
Aha, deci nimic nu-i întâmplător pe lumea asta. Se pare că mă îndreptam către Poarta Vânturilor greceşti şi nu ştiam. :)

(https://lh3.googleusercontent.com/-CzCQ5oxR4k0/VtKRmleLkJI/AAAAAAAAFZ0/A7SKSS1bqCc/s800-Ic42/23749136.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-DUz6X76UXx8/Vsqg5kSv-0I/AAAAAAAAFR8/AQxnUQis8Ig/s1024-Ic42/Kamariotissa-Chora.JPG)

Puţin mai departe, în faţă mea, feribotul părea să aibă un colaps iminent cu zidul de stânci al ţărmului. Pe care ca într-un film S.F., l-a străpuns şi a dispărut rapid din câmpul vizual, rămânând din el numai punţile superioare. Intrase în port şi făcea manevre.
Cine a bătut apele Egeei ştie cât de profesionişti sunt aceşti comandanţi care manevrează feriboturile. Vedem şi pe youtube filme incredibile, cu acostări şi manevre pe timp de furtună.
De obicei aceştia nu ancorează, ci leagă pupa la cheu prin două parâme şi ţin maşinăria uriaşă în forţa elicilor, cu motorul la relanti.
Aveam să văd că acesta, din cauza vântului puternic, lăsase ancora în mijlocul portului.
În sfârşit, ajungem să dublăm digul de larg al Kamariotissei şi cu atenţia mărită pe toate planurile, am făcut rondoul încercând să caut un loc în micul port. Vântul bătea dinspre mare, aşadar fără să-mi bat capul prea mult, am ochit un locuşor la cheul digului de larg, venind cu prova în curent. Locuşorul respectiv fiind chiar în capătul digului, îmi era aproape, dar avea o mică problemă. Se afla între pupa unui mare velier clasic şi un trauler metalic, la aprecierea ochiului nefiind mai mare decât barca mea. Adică trebuia o manevră "cu frâna de mână" :) .
Colac peste pupăză, ghiul celui de-al doilea catarg al velierului, o vergă groasă de vreo jumătate de metru şi lungă de vreo 15m, îi depăşea pupa. Aşa că trebuia să fiu atent să nu-l agăţ cu arborada mea.
Încercarea mea de acostare "ca la carte" a funcţionat bine până când am intrat cu prova între cele două bărci şi a trebuit să micşorez viteza de manevră. În acea secundă, rafalele de vânt au preluat comanda lui Nemo şi i-au întors imediat prova. De pe puntea de sus a acelui clasic velier ce semăna cu a noastră Adornate, au sărit 3 marinari să ne ajute la manevre. Aveam să aflu mai târziu că unul dintre ei era căpitanul navei. Aceeste dovezi de solidaritate marinărească ce le întâlnim la tot pasul, ridică nivelul moral al expresiilor "uman-umanism" la valorile învăţate din cărţi.
Acum nu era timp de filozofii, prova bărcii începuse giraţia, nu aveam cum s-o întorc; am apreciat direcţia rafalelor şi acţiunea lor în profilul bărcii, am pus motorul în marşarier şi cu cârma bandă tribord, barca mea a început să se deplaseze încet dar perfect lateral sub acţiunea celor 3 forţe, intrând fix în locul respectiv.
Am sărit pe cheul înalt cu parâma în mâna, mulţumind mateloţilor pentru ajutorul oferit, chiar dacă n-a fost nevoie. Imediat a trebuit să leg parâma de un bulon, fiindcă rafalele deja mi-o smulgeau din mâna. În prova, Cosmin făcea acelaşi lucru.
Odată încheiată treaba, am ajutat fetele să coboare din barcă (de fapt să urce pe cheu :) ) şi intrat în vorba cu căpitanul frumoasei corăbii ( Aello ) , am lăudat-o sincer spunându-i şi ca o mândrie naţională, că avem şi noi o astfel de minunăţie, aproape identică, numită Adornate.
Căpitanul era destul de impresionat de performanţele micuţei noastre bărci (sau de nebunia noastră), fiindcă după ce a privit-o curios, cum priveşte elefantul un şoricel, s-a uitat şi peste dig de unde sarea din când în când nişte spumă marină şi a ridicat degetul mare apreciativ:
-"Very brave, very brave ! "

Gata! Eram la adăpost şi mă aşteptam ca marea să se mai domolească în câteva ore, fiindcă nu traversam o furtună, ci un timp însorit cu nişte vânturi intense. Şi dacă nu se potolea azi, ce? Barca noastră e casa noastră. Aici ori aiurea, suntem tot acasă :) .
Hai la colindat prin Kamariotissa!

(https://lh3.googleusercontent.com/-dNvcGl3wu7w/VtKSX5rmXwI/AAAAAAAAFZ4/9YFn2lAomkM/s1152-Ic42/DSC00148.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-owmCXGnunzw/VtKSbqY0-2I/AAAAAAAAFZ8/w3eBHRY5Oas/s1152-Ic42/DSC00138.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-OcmI8T0PQgk/VtKSl75x0LI/AAAAAAAAFaA/RB-kJvqpqkk/s1152-Ic42/DSC00144.JPG)

Asteptam cu nerabdare calatoria in jurul insulei. Stiam ca sunt cateva locuri superbe printre care si o plaja accesibila numai de pe mare. Speram sa ancoram barcile in intimitatea acelui golf si sa lenevim o perioada bucurandu-ne de nisipul fin si apa clara (nu vreau sa spun cristalina ...).
Planurile ni le facusem noi baietii, cautand sa entuziasmam si fetele care erau totusi destul de precaute din cauza vantului ultimelor zile si a marii usor nervoase.
Cautasem o fereastra de vreme buna si ziua are urma tocmai asta anunta. Doream sa profitam de situatie si pana atunci prognozele de pe Windguru, Windfinder, Sailgrib, Poseidon, Passageweather si ce mai aveam fiecare instalat pe telefoane nu dadusera erori.
Seara am petrecut-o in maniera clasica, discutand, razand la cate un banc, savurand un rom sau o bere si facand planul final al deplasarii.
Dimineata insorita ne invita in cockpit.
Verific automat cum stau cu consumul de curent, strang catrafusele inutile si ne facem cate o cafea. Micul dejun consistent dar nu satios a fost urmat de un scurt briefing cu Florin.
Verificam pentru ultima data prognoza si aruncam un ochi peste dig, asa de confirmare. E drept ca ce-am vazut dincolo de adapostul portului nu semana cu prognoza dar ... cum spuneam prognozele nu ne pacalisera niciodata. E clar, vantul va scadea asa cum era prevazut.
Cine suntem noi oare sa punem la indoiala internetul?
Strang umbrarul (prelata de la Dedeman), pregatesc scotele si funga randei, deschid lazybag-ul si pornesc motorul. Florin iesea deja din port asa ca grabim putin manevrele ca sa fim cumva in apropiere. Stabilisem sa inconjuram insula in sensul orar, mergand deci spre Est in prima faza.
Imediat dupa ce am depasit adapostul portului am simtit vigoarea cu care ne primea marea. N-a fost nevoie de mare efort sa pun prova in vant fiind aproape orientat pe directie, asa ca ma duc la catarg sa ridic randa. Il vad pe Florin ceva mai in fata ca deja o ridicase si ma intorc in cockpit sa preiau timona de la fiica-mea. Pun barca pe directia dorita si deschidem si focul – moment numai bun sa luam in freza cateva rafale care ne-au facut sa incepem sa reevaluam situatia, mai ales ca dupa ce acestea au incetat constatam o intetire semnificativa a vantului. Urmatoarele rafale m-au hotarat sa tertarolez randa. Asa ca rulez focul, cobor motorul in apa si-l pornesc, pun prova in vant si-i dau timona Elenei ca sa ma duc la catarg. Ma tin de ce pot si dezleg funga randei, tragand de ea ca sa strecor carligul de langa gooseneck prin ochiul de tertarola. Exersasem manevra asta numai mental, fiind prima data cand o puneam in practica, iar asta in conditii de vant sustinut si mare destul de jucausa. Elena era la timona cu ochii mai mult la mine si nu a sesizat ca a schimbat usor (dar indeajuns) directia si vantul incepuse sa imi umfle randa facand imposibila manevra. Cand am inceput sa bandam i-am adresat ,,politicos" cateva sugestii asa ca s-a executat prompt revenind cu prova in vant. Nu era timp de parlamentari asa ca finalizez cat de repede pot manevra si ma intorc in cockpit sa intind vela si din coltul de scota. Repede inca odata la catarg sa intind apoi funga randei si gata. Punem barca pe directie, ridic motorul si arunc un ochi sa vad forma velei. Inainte sa deschid focul il caut pe Nemo. Trebuia sa il vad in fata noastra dar nu era. E adevarat ca mavevra de tertarolare imi luase cateva minute bune dar .... Cat de repede putea sa mearga ca sa nu-l mai vad? E totusi un velier! Sa nu-i vad macar catargul si o vela mica la orizont?
Nu. Gandul asta e complet cretin! Nu se putea intampla o nenorocire, Florin este un velist cu experienta, trebuie sa existe o explicatie logica ca nu-l vedeam. Cercetam cu atentie spre Nord, spre Est, inclusiv spre insula la Sud.
Nemo ... nema.
Hai sa intorc totusi privirea si spre pupa, in directia opusa. Surpriza deja era asteptata. Nemo se indrepta cu panzele sus spre Kamariotissa. Alegerea lui Florin era cat se poate de rationala avand in vedere inasprirea conditiilor pe mare. Intorc 180 si fuguta dupa el. Fuguta e un fel de-a spune. Florin inca nu tertarolase iar eu a trebuit sa strang si focul care capatase nu stiu cum (dar banuiesc) o mica ruptura chiar langa marginea de invergare. Oricum de mare folos nu imi era deoarece era mascat de randa la marsul cu vant de pupa, zbatandu-se periculos si enervant.
Cobor in cabina sa iau telefonul. Era imposibil ca Florin sa schimbe planul si sa nu ma anunte. Evident aveam cateva apeluri ratate de la el, dar cine sa le auda in febra activitatilor de mai devreme, cocotat pe cabina la catarg cand auzeam numai ciocanele marii Egee pe coca Corabiei?
Il sun si vorbim cateva minute confirmandu-ne reciproc starea, impresiile si intentiile.
Continuam spre Vest navigatia cu neplacutul vant de pupa, incercand sa invatam succesiunea valurilor, anticipandu-le pe cele mai puternice, contrabracand din timp pentru a nu intra intr-o ampanare.
Am imobilizat ghiul cu un preventer facut din palanul acestuia. In capatul de la baza catargului am montat o carabina cu zavor (http://osculati.com/it/cat/imgHigh/09.845.70-90-13.jpg (http://osculati.com/it/cat/imgHigh/09.845.70-90-13.jpg)) pe care o mut imediat la baza balconului babord/tribord dupa caz. Manevra este rapida si a functionat impecabil.
Treaba se ascutea minut cu minut. Am ridicat derivorul trei sferturi si parca s-a mai imbunatatit comportamentul barcii. In conditiile acelea as fi vrut o a doua linie de tertarola.
Depasim turnul de piatra de la Paleopolis si speram sa se indeplineasca prognoza. Gresit. Era din ce in ce mai rau. Il vedem in fata pe Nemo luptandu-se cu valurile si cu vantul si incep sa-mi pun problema, acum la jumatatea distantei fata de Kamariotissa daca nu e mai bine sa ne intoarcem.
Era clar ca nu se vor ameliora conditiile si ca planul nostru de a inconjura insula nu il vom realiza azi. Nu vedeam rostul de a ne petrece noaptea in portul aglomerat si zgomotos din Kamariotissa cand in Therma era asa de bine. Echipajul meu este de acord cu rationamentul, asa ca il sun pe Florin. In principiu este de acord si el. Intorc asadar intre doua valuri si pun prova in vant cu motorul pornit ca sa strang randa. Mergeam impotriva vantului si nu ma ajuta cu nimic sa o las intinsa.
Ziceam ceva mai devreme despre operatiunea de tertarolare pe vant puternic? Concediu de odihna.
Eram ca in masina de spalat pe programul de stoarcere. Ca sa ajung la catarg a trebuit sa ma tarasc. Amplitudinea valurilor imprima barcii un tangaj pronuntat si aleatoriu, deloc comod intr-o operatiune in care trebuia sa-mi folosesc mainile la altceva decat la a ma tine sa nu cad din barca. Am ajuns la catarg bine stropit de apa. Odata ajuns m-am ridicat si am ramas minute bune imbatisand catargul - ca un motan Danila ud si speriat de caini ingherand primul copac intalnit.
Inainte sa plecam nevasta-mea s-a gandit sa ma imbrace frumos: pantaloni albi din bumbac legati cu snur si un tricou alb prespirant, mulat care evidentia un mijlocel tras ca prin tunel. Ud tot de la valurile sparte de prova Corabiei si cu mainile alunecand de la sarea depusa pe catarg incercam sa amortizez tangajul avand picioarele departate si executand niste genuflexiuni caraghioase. Mi-a trecut rapid prin minte cat de util ar fi fost un ham, dar lucrurile se desfasurau cu o asemenea intensitate ca nu am putut zabovi pe idee. Trebuia sa ma concentrez pe manevra de coborare si strangere a randei, ca si pe siguranta barcii si a noastra, aruncand din cand in cand cate o privire la ceea ce se intampla in jurul nostru. Intr-un final am bagat randa in Lazybag si i-am tras fermoarul dupa care m-am scurs epuizat in cockpit.
In siguranta acum, nevasta-me zice:
- Tarane, esti smecher?
- ? ma uit la ea.
- Uita-te la pantaloni.
Atunci ii vad rupti in cur de la betelie pana la slit, atarnand de snurul care nu-I lasa sa cada ca doi ciorapi imensi fara calcaie. Cine dracu' s-ar fi gandit sa-i suflece de la genunchi ca sa nu se rupa, in conditiile de mai devreme? Practic asta a fost ce mai dificila parte a drunului de intoarcere.
Arunc un ochi un urma spre Nemo. Se facuse mic in zare, intorsese din nou luand decizia de a merge totusi la Kamariotissa. Trebuia sa vorbesc cu Florin asa ca o sa cobor in cabina sa iau telefonul. Surpiza maxima. In barca baltea apa. Dupa socul initial ma gandesc ca era putin probabil sa fi spart coca asa ca ma reped la chepengul din prova. Bineinteles ca era deschis iar patul mustea de apa. Nu observasem ca nu e inchis si sigur valurile care spalasera bine puntea intrasera nonsalant pe acolo. Il inchid imi iau telefonul si ies. Nu era de stat inauntru pe agitatia aia.
In Therma am ajuns practic fara incidente. Am armonizat viteza si directia barcii cu frecventa si amplitudinea valurilor iesind putin spre larg, dupa care am strapuns cumva spre Sud si am facut bucla care ocolea bancul de nisip de la intrare.
Grecul cu motoryachtul ne vede si sare plin de amabilitate sa ne ajute sa acostam.
Ii aruncam o parama, sar si eu cu alta si asigur barca la cheu.
Ne intreaba cat de rau e afara. Ii raspund, intrebandu-ma in gand daca imi vazuse pantalonii.
Am scos toate lucrurile ude din barca, saltele, cearceafuri, haine ... si le-am intins ca nomazii pe unde am putut, dupa care o luam la pas in sus spre sat catre primul restaurant.
Nu mai stiu ce am mancat, dar a fost foarte bun.

Felicitari pentru tot, familii frumoase, concediu pe apa, relatarare savuroasa!
Eu asteptam, de cand ati zis Samotrake + baraca, sa vad cand si unde v-a lovit vantul. Vant ca acolo nu am vazut in toata Grecia, mai rau decat in canalul Ithaca Kefalonia, mai sustinut decat in NV Lefkada ... rau, la rupere.

Captivante povestirile si, in mod clar, au devenit o sursa de inspiratie pentru o tura viitoare, la vela...

@ Adrian Zuz Multumim pentru aprecieri. Cu privire la vant, pentru un velier cel mai rau este sa nu bata.
Caci daca bate prea rau, sta matelotul in marina si bea un grog :) .
Iar daca e vant bun, chiuim de bucurie.
Se mai intampla si cate o aventura care cere pantalonii maro, dar asta e condimentul care da savoare calatoriilor :)

@ Nomazii : N-am nici un dubiu, ca va veni (sau reveni) si vremea velei pentru calatoriile voastre. Mai mica sau mai mare, vela te poarta cerandu-ti in schimb ceva pricepere.  Tot de aici vine si multumirea navigatorului, cand isi vede actiunile recompensate de Eol ;)

Mai toate iesirile cu barca pe mare le-am facut cu familia si  e o mare responsabilitate. Consider ca ati procedat foarte bine amandoi. Poate aveti informatii de pretul pentru a tine o barca un an in marinele din zona. Pentru o barca cam de marimea tip Mcgregor.

Referitor la pretul si conditiile in care poti tine barca in Grecia am ceva pareri dar nu si informatii certe. Regret.
Poate este de ajutor asta? http://www.greek-marinas.gr/frontoffice/portal.asp?cpage=NODE&cnode=19 (http://www.greek-marinas.gr/frontoffice/portal.asp?cpage=NODE&cnode=19)

Kamariotissa

   Farmecul verii greceşti şi alinarea ei, pare să fie tocmai acest Meltemi, care încreţeşte bine coama Egeei şi răcoreşte insulele aride.
   Dacă pe mare se punea problema unor pantaloni maro, odată trecuţi de bariera digului şi a primului rând de copaci de pe faleză, efectul vântului dispărea şi arşiţa soarelui de amiază punea stăpânire pe străzi. Dacă aş fi venit aici cu maşina, fără să privesc valurile, n-aş fi crezut o secundă că pe mare e situaţia aşa "albastră" :) . De fapt, în depărtare, pe apă nu părea să fie nimic deosebit.... ceva spumă care albea suprafaţa, dar relieful valurilor era aplatizat de perspectivă şi distanţă. 
   Aici pe insulă, până şi obiectele par să aparţină altor vremuri. Lângă farul vechi, vopsit alb-albastru, o mică maşină Citroen vişinie mă duce înapoi în copilărie, lângă figura lui Louis de Funes şi a veselei călugăriţe vitezomane. Dinamică, nu numai funcţională, am avut ocazia s-o întâlnesc în diverse locuri pe insula. E vestitul model 2CV lansat în 1948, are probabil vreo 65 de ani şi e o bunicuţă  veritabilă.

(https://lh3.googleusercontent.com/-jb2T6VoMF48/Vt-rlCoDvSI/AAAAAAAAFdA/UH29tcsfe0U/s1024-Ic42/DSC00146.JPG)





https://www.youtube.com/watch?v=gLOI5rPVols&feature=youtu.be (https://www.youtube.com/watch?v=gLOI5rPVols&feature=youtu.be)

Dacă tot avem de stat până se mai potoleşte marea, am început cu o idee de vizitare a localităţii, care s-a finalizat repede odată cu întâlnirea lui Celentano, şeful auto-buburuzelor(dacă tot i-am zis aşa, aşa i-a rămas ) care a deschis braţele din nou într-o efuziune prietenească: " Ooo mister Florin !" Şi imediat, dând cu ochii de Maria lângă mine: "This is your princess?"
-Da Celentano, zic eu în engleză, desigur omiţând numele italian, dar ia zi unde mă sfătuieşti să iau masa de prânz cu familia?  O tavernă cu bucătar bun, "ză best tavernă in town" !
-Aaaa, nu-s decât două locuri, zice el. Şi îmi indică unul într-un capăt şi celălalt în alt capăt al localităţii. De fapt al străzii. Căci strada-faleză, aşa scurtă cum e ea, duce dintr-un capăt în altul al Kamariotissei.
   Acum, nu ştiu dacă am nimerit bine, căci taverne erau mai multe. Cert e că la cea mai apropiată dintre ele nu părea să mai fie nimeni activ, grecii sărbătoresc amiaza din plin, la prânz îşi iau vacanţă!
   Iar în parcursul către cealaltă tavernă indicată vag, m-am condus şi eu după instinct: să nu fie un local fără clienţi, sigur are mâncare proastă, ori prea scumpă. Să nu fie un local frecventat doar de turişti, că se încadrează în clasa "prea scumpă" din motive de figuri.
   Am găsit cârciumioara Klimataria, pitindu-şi terasa în multă vegetaţie, cu mese simple şi curăţenie exemplară. Sub mese, desigur, pisici. La greci, ca la egipteni: nu se poate fără pisică. Câţiva localnici ciocneau pahare, lângă noi s-a mai aşezat o familie de turişti(culmea, români!) şi am început să comandăm din greu. A fost de departe cea mai copioasă masă luată în Grecia, dar şi cea mai gustoasă. Mai gustoasă decât capra pe cărbuni şi alte culinare deosebite.
   În dezmăţul acesta gastronomic, mai aruncam câte un ochi în depărtare, să văd cum se mai vânzoleşte marea. Era important, ca să ştiu dacă vom înnopta aici. Ei, dacă la început albul prezent pe apă  rămânea în aceeaşi proporţie ca mai înainte, undeva pe la desert parcă se diminuase puţin. Dar trebuia verificat la faţa locului, că de la distanţă ne putem păcăli uşor.

(https://lh3.googleusercontent.com/-33D9WArAGyk/Vt-q84g1mzI/AAAAAAAAFc8/ynSsWNtJOe4/s912-Ic42/20150828_144417.jpg)

(https://lh3.googleusercontent.com/-Bm3duNUeVQQ/Vt-q9aVmTaI/AAAAAAAAFc8/ix4jjTSdkx4/s912-Ic42/20150828_143546.jpg)

    În cele câteva ore petrecute pe ţărm, vântul şi-a mai domolit puţin intensitatea, după tiparul cu care ne obişnuise în întreagă perioada: pe la ora 15 scade, începând cu ora 16 începe să crească din nou.
   Ei, ca să scurtez povestea, calmul din localitate nu semăna deloc cu linia ţărmului. Imediat cum am ajuns pe cheu, am simţit cum adierile de până atunci se transformă în rafale. Dar vizibil mai domoale decât la sosire. Şi culmea, vântul se rotise, acum puteam pleca tot cu velele sus, cu vânt de travers ! :)
   Bucuroşi de aceste schimbări benefice, ne-am organizat rapid desprinderea de ţărm, cu o mică părere de rău: plănuisem să mai discut cu căpitanul de pe Aello, acum, la întoarcere, dar nu mai era timp. Când ai vânt bun, îl foloseşti!
   Mola din nou, cu grijă, pentru că vântul ne împingea în cheu de data asta şi s-ar fi cerut o plecare cu şpring la pupa. Salutăm ieşirea din port şi odată luată o minimă distanţă de digul de larg, Cosmin desface lazy bag-ul şi ridică randa, ca la noi: manual. Nu prin vinci şi nu cu manivelă, că nu ne cad mânuţele dacă le punem un pic la muncă brută.
   Am trecut prea rapid peste şederea în portul Kamariotissa. Trebuie să spun că în timp ce fetele mai colindau, am stat să cercetez în amănunt ce se întâmplase greşit în timpul rafalelor de la sosire. N-aş fi ieşit nicidecum pe mare, fără să înţeleg şi să remediez problemele, dacă acestea existau cu adevărat.
   Ei bine, piesa aceea metalică desprinsă din arboradă, era una fără însemnătate, un mic "T" cu şurub, care blochează partea de jos a randei, să nu iasă din canalul de învergare de pe catarg. Om prevăzător, aveam în trusa de scule şi acesorii, un înlocuitor, pe care l-am şi montat deoarece fără el,  la terţarolarea sau la strângerea velei, deşi ea se adună în lazy bag, inelele cursoare ies din canalul de învergare. 
   Acum, cu velele sus, barca îşi găsise stabilitatea şi echipajul se bucura din nou de o călătorie frumoasă, urmărind profilul ţărmului şi punctele lui de interes. Mai ales că la sosire, numai de aşa ceva nu avusesem timp :) .
   În sens invers, apropiindu-ne de capul  Pyrgos cu profilul vizibil al cetăţii ce-l străjuieşte, vântul a ajuns să bată dinaintea traversului. Nu-i nimic, e bine şi-aşa! Următoarea porţiune până la capul Karyotes a fost chiar mai plăcută, valurile s-au mai domolit, marea a ajuns iarăşi la gradul 4 şi până Therma mai aveam doar 2 mile.  Privind filmarea de după cap Karyotes, tangajul bărcii nu arată chiar o mare potolită :) dar după agitaţia anterioară, nouă aşa ni se părea.
   Aceste două mile am fost nevoiţi să le parcurgem cu motorul, fiindcă vântul s-a schimbat din nou, ajungând să bată curat din prova. În volte, am fi pierdut vremea inutil şi oricum plăcerea navigaţiei cu vele o avusesem pe aproape 90% din drum :) .
   Un port cunoscut, o intrare cunoscută îţi dau senzaţia întoarcerii acasă. Acum am parcurs îngustul şenal în rondou din faţa Thermei, fără nici o emoţie. Acolo prietenii noştri îşi uscaseră efectele atacate mişeleşte de crestele valurilor şi ne aşteptau cu un nou bol plin cu smochine, primit de la grecul vecin de cheu. 
Cum s-ar zice, viaţa e frumoasă ! :)

https://www.youtube.com/watch?v=z4w_SI69RSU&feature=youtu.be (https://www.youtube.com/watch?v=z4w_SI69RSU&feature=youtu.be)


(https://lh3.googleusercontent.com/-x8-qghtQBmk/Vt-rCP94XKI/AAAAAAAAFdM/C-QNE2rQ2GA/s1152-Ic42/DSC00134.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-Rsb47HcMnS8/Vt-rwdygmsI/AAAAAAAAFdI/PhLN9LgbKxs/s1152-Ic42/DSC00154.JPG)

(https://lh3.googleusercontent.com/-4lslEnM_7hg/Vt-0B4NtHXI/AAAAAAAAFdc/rVAwGXGl5BI/s1152-Ic42/DSC00158.JPG)