Cap Compas

Sub acest generic am expus în toamna anului 2015 un grupaj de fotografii cu nave de toate genurile întâlnite în peregrinările mele prin lume. Deoarece discuția pe marginea fiecărui tip în parte poate genera idei noi, pe care să le folosim la modelele noastre, sau poate duce la înțelegerea mai profundă a modului în care se comportă o carenă, voi închina câte un episod construcțiilor ce m-au fascinat, invitându-vă să mă completați acolo unde aveți informații în plus, sau doar să vă dați cu părerea. Până la prima ambarcație însă, ca o avanpremieră afișez câteva imagini din fosta expoziție. Vizionare plăcută!

Am să încep cu cea mai simplă ambarcație, un fel de coș folosit pe apele interioare din sudul Indiei. Ambarcația se numește ,,puti" și am întâlnit-o pe răul Tungabhadra, în Hampi.


Puti este un coș perfect circular, confecționat din lamele de bambus și impermeabilizat contra apei prin învelișul exterior din rafie acoperită cu catran.


Ca si la canoe, elementul de rezistență e copastia, în cazul de față închipuind un inel circular realizat tot din lamele de bambus. Din acest inel pornește rețeaua de fascicule ce formează fundul coșului, întărit prin împletirea circulară a altor fibre vegetale.
În ciuda aparențelor, puti este o ambarcație rezistentă. Diametrul ei variază, dar am întâlnit construcții destul de mari ca să ia la bord 6-8 oameni.


Deplasarea se realizează prin propulsie umană. Fiind o ambarcație perfect simetrică, tehnica de vâslire este specială. Eu m-am jucat puțin cu vâsla, fără a reuși mai mult decât o mișcare de rotație de spin, dar localnicii se joacă cum vor cu puti, ducându-le fără șovăire în orice direcție.

Nu este chiar o ambarcație, ci mai degrabă un fel de plută de formă triunghiulară, de cinci metri lungime și 0,5 metri lățime, construită din două mănunchiuri conice de trestie de totora, cu vârful curbat, pentru a se ridica din apă. Aceste plute individuale au fost folosite pentru pescuit, pe coasta Pacificului, înainte de venirea spaniolilor care le-au numit ,,cabalitos" (cai mici), fiindcă ele se călăresc, plutașul stând pe plută chiar în treimea din pupa, călare pe snopul de trestie, cu picioarele atârnând în apă de o parte și de cealaltă.


Padela de care se slujesc ,,navigatorii" este una cât se poate de simplă: un tub de bambus secționat în două pe lungime.


Am găsit acest tip de plută în Peru, în raza localității Huanchaco, lângă Trujillo. Un curs de apă dulce ce se varsă în mare asigură totora necesară construcției. În zilele noastre acest tip de ambarcație este o relicvă folosită exclusiv în scop turistic. Lucrurile au decăzut atât de mult încât, ca multe alte chestii turistice care mai păstrează aerul tradițional doar de fațadă, sub primul strat de totora multe tup-uri (denumirea dată de indigeni acestor plute) sunt umplute cu polistiren și PET-uri. De menționat că totora suge apa și după câteva ore de navigație tup-urile se scot pe mal și se lasă la uscat în poziție verticală.

Foarte mishto pozele si foarte buna ideea acestui serial.

Referitor la barcile din trestie (papirus, totora etc) este interesant de notat ca dintre cele doua "Ra" ale lui Thor Heyerdahl numai "Ra 2" a reusit sa incheie cu bine traversarea Atlanticului.
"Ra 2" a fost construita de mesterii sud-americani de pe lacul Titicaca si era foarte asemanatoare ca structura cu aceste "cabalitos" sau mai degraba cu acel catamaran din trestie care apare in prima ta postare.

PS
Nu se vad deloc ultimele doua poze "Se vede umplutura de PET-uri și polistiren" si respectiv "Scoaterea plutei la uscat"

Frumos documentar. Dorine, fă ce ştii tu mai bine: scrie cărţi :)
Că prin asta, ajunge tot ce ai văzut, la noi. Într-o formă plăcută ochiului şi îmbietoare minţii.

Citat din: pelicanul din Aprilie 07, 2016, 11:12:19 AM
Foarte mishto pozele si foarte buna ideea acestui serial.

Multumesc! Nu cunosc foarte bine gusturile de pe Cap Compas si cu asta mi-ai raspuns la o intrebare nerostita.

Citat din: pelicanul din Aprilie 07, 2016, 11:12:19 AM
Nu se vad deloc ultimele doua poze "Se vede umplutura de PET-uri și polistiren" si respectiv "Scoaterea plutei la uscat"

Merci pentru atentionare. Folosesc imagini din mai multe surse si se pare ca sunt probleme, desi la PC-ul meu apar toate. Am modificat si sper ca acum sa le puteti vedea si voi

Citat din: Florio din Aprilie 07, 2016, 09:02:22 PM
Frumos documentar. Dorine, fă ce ştii tu mai bine: scrie cărţi :)
Că prin asta, ajunge tot ce ai văzut, la noi. Într-o formă plăcută ochiului şi îmbietoare minţii.

Pot spune că mă preocupă acest lucru :)

Citat din: pelicanul din Aprilie 07, 2016, 11:12:19 AM

Referitor la barcile din trestie (papirus, totora etc) este interesant de notat ca dintre cele doua "Ra" ale lui Thor Heyerdahl numai "Ra 2" a reusit sa incheie cu bine traversarea Atlanticului.
"Ra 2" a fost construita de mesterii sud-americani de pe lacul Titicaca si era foarte asemanatoare ca structura cu aceste "cabalitos" sau mai degraba cu acel catamaran din trestie care apare in prima ta postare.

Catamaranul din totora se numeste în limbajul local al triburilor urosh, Mercedes. L-am descoperit demult, în cărți, dar am avut ocazia să-l văd și chiar să mă plimb cu el anul ăsta, vizitând Peru. Așa cum noi reparăm totul cu o rolă de scotch, uroshii fac orice din totora, drept pentru care nu voi povesti doar despre ambarcații, ci voi transcrie aici întregul jurnal referitor la Titicaca.


După micul dejun luat la hotel coborâm în port și ne îmbarcăm pentru insulele uroshilor pe o barcă ,,colectivo". Nu suntem primii îmbarcați. Pe băncuța de lemn mai așteaptă două franțuzoaice ascunse sub pălării, pe care Grasu le bagă în seamă mormăind un ,,Salut, băieți!".

Retrăgându-se din calea altor triburi războinice, tribul urosh a migrat de pe uscat pe lac, construindu-și insule artificiale din trestie de totora pe care și-au ridicat colibele. Chiar dacă acest lucru s-a întâmplat acum câteva sute de ani ei nu au mai revenit pe uscat, continuând să trăiască și în zilele noastre pe insulele lor plutitoare.

Insulele uroshilor sunt ancorate într-un ochi de apă înconjurat de totora, la 5 kilometri de Puno. Împinsă de motor, ambarcația noastră traverseză o întindere cu apă liberă, după care se angajează pe un canal tăiat prin trestie și ajunge în 30 de minute la ochiul de apă bordat de insule, țintind una anume unde suntem așteptați. Insularii preiau parâmele și ne amarează de tărâmul lor pe care suntem întâmpinați de un fel de căpetenie. Ne simțim ca într-o piesă de teatru inspirată de debarcarea căpitanului Cook în Hawaii și ne așezăm amuzați pe niște băncuțe făcute din suluri de totora (întreaga insulă și tot ce e construit pe ea e făcut din totora), în timp ce începe o expunere pentru care recuzita e deja pregătită în arcul de cerc în care am fost așezați.

Pentru început ni se explică modul de construcție a unei insule. Pe doi baloți formați dintr-o împâslitură de rădăcini pe care uroshii le decupează din mediul lacustru cu un fel de fierăstrău asemănător unui joagăr se află câteva straturi de tulpini de trestie. Din baloți ies capetele unor țepușe din lemn de eucalipt legate cu sfoară de altele pe care căpetenia le înfige demonstrativ în ,,solul" insulei, închipuind un fel de amaraje. Deasupra stratului de trestie de pe baloți sunt așezate machete la scară ale colibelor ce ne înconjoară și, atracția majoră, bărcile de totora construite ca și catamarane pe care căpetenia le numește cu emfază Mercedes Benz. Urmează prezentarea artizanatului ce se poate cumpăra din fața colibelor și reprezentația se încheie cu o invitație la o călătorie contra cost cu Mercedesul comunității ce stă amarat într-un colț al insulei.


Odată ce am achiziționat biletul pe ambarcația ,,colectivo" am plătit suplimentar încă 5 soles/persoană ca taxă de debarcare pe insulă, sumă ce revine micuței comunități. Eram oripilat deoarece auzisem că uroshii trăiesc de pe urma turiștilor taxându-i până și pentru fotografiile pe care le fac, dar mă bucur că nu suntem șicanați și că, între timp, treaba s-a reglementat.


Până la plecarea Mercedesului suntem liberi să iscodim insula. Artizanatul este de proastă calitate închipuind prosoape cu Pacha Mama colorate strident, machete de bărci din totora, clopoței de vânt și diverse statuete tumi din ghips pictat. În fața colibelor zac PET-uri goale și alte obiecte dezmembrate ce nu par să afecteze simțul estetic al localnicilor. Iluzia unei vechi tradiții amestecată cu imaginea dezolantă a deșeurilor civilizației moderne este grotescă. Lipsiți de mijloace de subzistență uroshii se lasă vizitați ca animalele dintr-o grădină zoologică, pozând într-o civilizație arhaică prost regizată ce nu poate ascunde panourile solare și bărcile cu motor. Ca și la noi în deltă, nimeni nu mai vrea să vâslească și în loc să circule cu renumitele Mercedes Benz preferă Trabantul cu motor Evinrude. Laguna e plină de Mercedesuri ce plimbă turiști, dar la o privire mai atentă se observă că pe ele fie vâslesc turiștii, fie au în spate o barcă cu motor pe post de împingător.

Cot la cot cu ceilalți vizitatori plătim și noi o plimbare cu Mercedesul. În timp ce căpetenia ne împinge cu barca lui cu motor, doi copii din trib ne cântă Frere Jacques și alte hituri internaționale pentru care ne simțim datori să-i recompensăm cu 1 soles. La capătul cursei suntem debarcați pe insula birt unde putem aștepta la o terasă sosirea navei ,,colectivo" cu care urmează să ne întoarcem în Puno. E dezolantă decăderea uroshilor, minciuna ambalată turistic, dar fotografiile sunt reușite.

Citat din: CrocodiluDiluDilu din Aprilie 07, 2016, 09:23:12 PM
Multumesc! Nu cunosc foarte bine gusturile de pe Cap Compas si cu asta mi-ai raspuns la o intrebare nerostita.
...........................

Nu trebuie sa ne "formolizam" deloc! :) Daca e cu si despre barci esti valabil... ;D

Multumim Dorin pentru acest articol deosebit. Suntem multi care am batut meridianele, dar nu am cunoscut pana la tine pe cineva care sa acorde atentie si sa culeaga informatii, poze, istoric etc despre ambarcatiunile traditionale din diverse colturi ale lumii.

Iar despre gusturile de pe capcompas.ro, chiar daca abordarea e spre chestiuni practice si la subiect, cred ca majoritatea forumistilor "vibreaza" cand vad pozele si citesc textele tale. E o pata de culoare complementara si binevenita in avalansa de discutii tehnice de pe aici, ca si in cazul altor contributii ale colegilor aflati departe pe meridianele planetei.

Citat din: Vali din Aprilie 08, 2016, 08:00:59 AM
Multumim Dorin pentru acest articol deosebit.
... cred ca majoritatea forumistilor "vibreaza" cand vad pozele si citesc textele tale. E o pata de culoare complementara si binevenita in avalansa de discutii tehnice de pe aici, ca si in cazul altor contributii ale colegilor aflati departe pe meridianele planetei.

Mă bucur. Mergem mai departe.

Cochin este un vechi oraș colonial de pe coasta Malabar (India). Atracția principală a Cochinului o constituie vechile plase de pescuit, însă printre ele, pe plajă am descoperit ceva ce îmi părea mult mai fascinant: bărci din lemn, cusute cu fibre de cocos, frumoase, solide, lucrate impecabil şi, contrar spiritului indian, cu precizie.


Am citit prima dată despre bărcile cusute în cartea lui Tim Severin, ,,Expediţia Sindbad". Corabia cu care Tim a traversat Marea Arabiei din Oman până în India a fost construită prin metode tradiționale, cu filele cusute cu sfoară.
Potrivit lui Tim,  navele cusute erau făcute de arabi, de la care probabil s‑au inspirat şi indienii de pe coasta Malabarului. S‑a găsit chiar şi o explicaţie, mai mult sau mai puţin credibilă, potrivit căreia arabii îşi coseau corăbiile, temându‑se că pe fundul mării există un mare magnet, capabil să smulgă cuiele din structura vaselor ce treceau peste el. În orice caz, despre calităţile unei astfel de nave, din relatările lui Marco Polo nu tragem mari speranţe: ,,Corăbiile lor sunt foarte proaste şi multe dintre ele se scufundă pentru că nu sunt încheiate în cuie de fier, ci cusute cu sfoară din coajă de nucă de cocos. Ei înmoaie cojile până când ajung să aibă consistenţa părului de cal, apoi le transformă în sfoară şi cu aceasta sunt cusute corăbiile... ceea ce face să fie periculos să călătoreşti cu asemenea corăbii. Să mă credeţi pe cuvânt că multe din ele se scufundă, pentru că Oceanul Indian este adesea furtunos."
Istoricii navali moderni confirmă că aceste vase se sfărâmau în bucăţele, arabii  renunţând în cele din urmă la coasere din pricină că structurile lor nu rezistau la şocul produs de reculul tunurilor de punte. Dar cum înmuiau arabii nucile de cocos? Le ţineau în apă de mare, probabil un procedeu similar topirii cânepii la noi. Pentru ca sfoara să fie rezistentă, era esenţial ca fibrele astfel obținute să fie răsucite manual şi mai ales ca în procesul de prelucrare să nu fie folosite ciocane de metal, care le‑ar fi putut strivi. Din păcate, comoditatea şi pierderea înţelesurilor anumitor cutume au alterat tradiţiile, şi marangozii lui Tim, ştiind că în zilele noastre cojile nu se mai duc la mare ci se ,,topesc" local, în bălţi cu apă dulce, aveau metodele lor de a încerca sfoara: tăiau o mostră şi o băgau în gură, căutând să detecteze gustul sărat. Tim, care îi însoţea, făcea la fel: ,,mestecam cu solemnitate fibra din nucă de cocos, încercând să nu mă gândesc la noroaiele fetide din bălţile cu apă stătută unde nucile de cocos fuseseră puse la putrezit".
Expediţia Sindbad a fost realizată în anii `80 cu o navă cusută, construită special pentru această călătorie. Corabia Sohar a călătorit de la Mascat, din Oman, până la Canton, în China, parcurgând mările fără probleme deosebite. La finalul cărţii, Tim susţine că structura cusută a navei a supravieţuit călătoriei în condiţii excelente: ,,cu un rând de vele noi ar fi putut să plece înapoi spre Mascat la începutul următorului muson..."
Nu‑mi puteam închipui cum poate o ditamai corabia să stea în câteva sforicele, dar azi, în Fort Cochin, am ocazia să văd cu ochii mei aceste bărci, descoperire ce mă umple de încântare. Când doar visa la Expediţia Sindbad, Tim Severin a plecat să caute nave tradiţionale în Oman. Nu a prea găsit. De cealaltă parte a mării, după 30 de ani, pe această plajă, descopăr ambarcaţiile arhaice încă în uz. Una tocmai e trasă la mal de către doi pescari ce, îndată ce se văd pe uscat, se apucă să‑şi descâlcească năvoadele.

Extrem de interesanta sinteza pe care o faci.
Am mai vazut imaginiile si comentariile  in postarile expeditiilor tale din  anii trecuti dar  este pasionanta o prezentare concentrata a constructiei plutitoarelor pe apele altora.
O noua carte?
Incerci  sa lipesti toate constructiile aste din "papura (poliesterica)" indigena sau din lemn cusut cu fibre vegetale de pe alte garle si mari de modul de constructie (?) al barcilor in spatiul "carpato-danubio-pontic"?
Nu ma refer la ambarcatiunea voastra din pet-uri cu care ati avut "tupeul" - asa cum zicea nenea ala, sa traversati DD.
Ar fi interesanta o documentare a modului de constructie a diferitelor barci (sigur ca nu panzarul moldovenesc cu care ni se umple timpanul) cu care se plutea si inca  se pluteste pe apele noastre?
Nu am gasit o asemenea prezentare nici in muzeele din Romania si nici in cartile de istorie navala (foaie verde, de unde istorie navala? Poate in epoca de aur.).
Si totusi pe Olt, pe Mures, Siret, Prut, Nistru-odata, Tisa, sigur Dunare si Mare au plutit localnicii. Si cred ca inca se mai dau cu barca.
Poate o noua tema?

@Thor: In cartea pusa pe forum de Pelicanul acum vreo 2 saptamani, despre cei 3 calatori americani pe Dunare la sfarsit de secol 19, se fac si prezentari ale ambarcatiunilor intalnite pe traseu.

Am mai citit pe sarite si in mod sumar, din lipsa de timp, dar din ce-mi amintesc, ei scriu acolo ca barcile din zona romaneasca erau superioare celor intalnite mai in amonte - Serbia, Bulgaria etc. Ramane sa recitesc si sa fac poate un rezumat, la topicul respectiv (asta daca gasesc timp).

Oricum, ce mi-a ramas in memorie e ca la Galati au intalnit cei mai murdari, mai inapoiati si mai salbatici locuitori de pe tot traseul - tiganii aciuati la marginea orasului :D.

Citat din: Thor din Aprilie 08, 2016, 09:45:05 PM
Extrem de interesanta sinteza pe care o faci.
Am mai vazut imaginiile si comentariile  in postarile expeditiilor tale din  anii trecuti dar  este pasionanta o prezentare concentrata a constructiei plutitoarelor pe apele altora.
O noua carte?

În conceperea acestui topic m-am inspirat din modul în care abordez fotografia. Dealungul timpului strâng imagini. Privite cronologic au un anume sens, dar induc și o inerentă plictiseală. A face însă selecții, sau mai degrabă colecții, în jurul unei anume teme, mi s-a părut o idee bună, plină de sens.
O nouă carte? Poate. Cărțile mele au pornit de la rândurile adunate pentru articole publicate pe forumuri. Este greu să strângi informații pentru o asemenea lucrare pornind de la zero, însă acest topic poate constitui nucleul necesar. Dacă în timp se vor aduna suficiente informații pertinente (și pentru asta dialogul cu oameni implicați și cunoscători ai temei este cât se poate de constructiv), e posibil ca materialul rezultat să fie publicat într-o carte.

Citat din: Thor din Aprilie 08, 2016, 09:45:05 PM
Incerci  sa lipesti toate constructiile aste din "papura (poliesterica)" indigena sau din lemn cusut cu fibre vegetale de pe alte garle si mari de modul de constructie (?) al barcilor in spatiul "carpato-danubio-pontic"?
Nu ma refer la ambarcatiunea voastra din pet-uri cu care ati avut "tupeul" - asa cum zicea nenea ala, sa traversati DD.
Ar fi interesanta o documentare a modului de constructie a diferitelor barci (sigur ca nu panzarul moldovenesc cu care ni se umple timpanul) cu care se plutea si inca  se pluteste pe apele noastre?
Nu am gasit o asemenea prezentare nici in muzeele din Romania si nici in cartile de istorie navala (foaie verde, de unde istorie navala? Poate in epoca de aur.).
Si totusi pe Olt, pe Mures, Siret, Prut, Nistru-odata, Tisa, sigur Dunare si Mare au plutit localnicii. Si cred ca inca se mai dau cu barca.
Poate o noua tema?

În jurul casei, experiența mea directă se rezumă la râurile Mureș și Tisa unde am întâlnit un fel de luntre căruia îi voi dedica o postare specială.

O variantă interesantă a bărcilor cusute am întâlnit-o pe plaja de la Palolem (coasta Malabar, oceanul Indian). Am stat câteva zile acolo și am avut timp să le studiez. Eram familiarizat deja cu carenele cusute, dar de data asta m-a intrigat faptul că fiecare barcă avea în lateral un buștean pe care l-am considerat simplist a fi un flotor.


Vechile construcții din lemn au opera vie extrem de îngustă, semănând a pirogă, așa că nu mă mira necesitatea de a stabiliza ambarcația, însă am constatat cu mirare că indigenii (sau la fel de bine, indienii :) ) se obișnuiseră atât de mult cu bușteanul, încât îl montau chiar pe bărcile moderne, cu forme generoase, din fibră de sticlă.


Înțelesul acestei tehnici l-am aflat când m-am întors acasă, de la Rumpi, pe care-mi permit să-l citez:

,,Bușteanul se numeste pe romaneste balansier si tot ansamblul "piroga/canoe cu balansier". E un tip special de ambarcatiune cu variantele ei specifice, diferite zonal. Balansierul serveste la echilibrarea barcii, pe de o parte prin flotabilitate, pe de alta prin greutate. E ca si cand ti-ai lua chila de sub fund si ai plasa-o in lateral. cam ceea ce fac astazi velierele de performanta cu chile basculante.
Ceea ce se vede extrem de bine in poze este tehnica traditionala de constructie care explica si evolutia acestor barci. Ceea ce noi am denumi chila este un bustean scobit pe a carui parte superioara a fost cusut bordajul. La imbinarea dintre chila si prima fila se observa calafatul traditional constand dintr-un manson plin cu coji de nuca de cocos zdrobite presat peste imbinare si cusut peste. Sfoara cu care se coase este vegetala din fibra de nuca de cocos. Toata chestia se unge apoi copios si regulat cu ulei de nuca de cocos pentru impermeabilizare si durabilitate (altfel pusca sfoara). O tehnica de constructie pe cale de disparitie si in india. Trebuie sa va inchipuiti ca toata barca e a dracu de ingusta, optimizata dupa materialul de constructie si sa fie usor propulsabila cu padela sau vele. Fara balansier barca nu ar putea sta in picioare pe apa (mai ales cu omul in ea), este mult prea ingusta si prea rotunda la partea imersa pentru asa ceva. Dupa forma balansierului (curbat) putem spune ca barca trece prin surf. Nu trebuie sa confundati balansierul cu un flotor de trimaran sau de de caiac-canoe. Alea sunt (de obicei) cat mai usoare posibil si functioneaza exclusiv prin forta hidrodinamica. Astea cand se ridica din apa (daca se ridica, de obicei doar velierele pot ridica balansierul) constituie o contragreutate masiva si echilibreaza barca, de aceea se folosesc busteni si nu conteaza daca sunt plini de apa. Exista si pirogi cu balansier dublu (indonezia) adica un soi de trimaran, acolo balansierul este un bambus lung (mai lung ca barca) si functioneaza exclusiv hidrodinamic. Exista si balansiere sub forma de scandura inclinata care echilibreaza dinamic barca pe principiul bruce foil (aripi portante). Unele pirogi cu balansier cu vele nu fac volte si schimba sensul de mers (shunting) astfel incat balansierul ramane intotdeauna in vant (proa sau prao). E o total alta filosofie la baza intregului concept de ambarcatiune. Fara balansier piroga ar fi la fel de stabila ca o bicicleta, nu au deloc stabilitate de forma."

Reîntorcându-mă pe plaja de la Palolem, m-au distrat vâslele indiene, un fel de palete de ping-pong legate de un ţăruş (copii, să nu faceţi aşa ceva acasă)

Aceste pirogi au influentat catamaranele moderne nu numai din punct de vedere structural, ci si din punct de vedere al numelui. "Kattumaran" (sau "kattu maran") se pare ca inseamna "busteni legati" in limba tamil.

Astept etimologia cuvantului Trimaran.

Citat din: gvincentiu din Aprilie 11, 2016, 08:25:08 PM
Astept etimologia cuvantului Trimaran.

A, e simplu! :)

Tri + maram = trei busteni  ;)

Traiasca Google Translate!  8)

Ne mutăm în marea Andaman ce-și are ambarcațiile ei. Nu știu dacă le spune cumva anume, dar sunt bine individualizate, recognoscibile dintr-o singură privire. Sunt construcții din lemn, robuste, masive, rigide, grele.
Etrava e construită dintr-un singur trunchi fasonat ca prismă trapezoidală ce se continuă viril peste copastie, fiind mai totdeauna decorată cu niște eșarfe viu colorate înodate de ea. Pupa e gulerată dintr-un bord în altul cu o platformă care poate ajuta la stabilitate, dar căruia nu i-am dibuit, totuși, rostul. O ambarcație cu o asemenea masă este greu de urnit așa că toate au motor, un fel de inboard necarcasat, dar folosit ca outboard. Zic inboard fiindcă e necarcasat și are axul elicei lung de câțiva metri, dispus oblic, dar totuși outboard fiindca axul nu traversează carena ci motorul e montat în pupa, peste copastie, lăsând axul mult în pupa. Firește, drăciile astea scot sunete asurzitoare. Vasul se conduce ca orice barcă cu motor outboard, motorul pivotând pe un ax și fiind rotit pentru schimbarea direcției. Aaaaa, și încă ceva: pe lângă eșarfele colorate din prova sunt vopsite pe ici pe colo în culori vii.


Ambarcațiile se construiesc pe malul mării, uneori direct pe plajă, alteori cel mult sub un șopron.

Platforma aia din pupa (sau ceva asemanator) apare si pe unele lotci motorizate care biziie pe la noi prin Delta. Are legatura cu tendinta de apupare la viteze mari a barcilor concepute de fapt pentru viteza in regim de deplasament. Sint citiva baieti pe aici care ar putea explica mai bine fenomenul. De fapt cred ca au si facut-o deja in vreo citeva postari.

In alta ordine de idei, am salvat deja citeva poze pe hard si intentionez sa le folosesc fara a-ti mai cere aprobarea. Adica sa le mai admir din cind in cind pe desktop...  :)

În incursiunile noastre pe râurile din bazinul Tisei am întâlnit un fel de luntre, atât în zona țării noastre, cât și pe râurile din Ungaria. Făcută din scândură de brad, de cele mai multe ori vopsită, ambarcația este extrem de simplă, având forma unei cutii paralelipipedice cu bordurile ușor evazate.


Pe râul Bodrog, în Ungaria (partea de nord, la graniță cu Slovacia, zona podgoriilor Tokai) am întâlnit construcții similare.

Asa ceva se folosea (poate se foloseste si acum ca pod tot nu este) in satul bunicilor pentru traversarea Siretului si ii ziceam "luntre" iar operatorului "luntras", era o persoana dedicata nu oricine. De obicei circula legata de un odgon care traversa raul, uneori si fara acesta cand lipsea, se urca mult in amonte caci Siretul era nervos tare pe vremuri. Erau si povesti spaimoase pe masura.

Era un topic pe aici pe undeva care descria constructia unei barci asemanatoare. Tin minte ca respectivul constructor denumea barca "cin".

În 1999 am încheiat coborârea cu pluta pe Mureș la Ilia, în dreptul unei gospodării ce avea în dotare o astfel de luntre. Gazdele ad hoc ne-au ospătat și ne-au ajutat să ne împachetăm catrafusele și printre povești ne-au istorisit câte ceva și despre ambarcația lor. Peste Mureș există poduri ce leagă malurile în dreptul șoselelor mai importante și broduri, adică bacuri ce culisează împise de forța curentului pe un cablu de oțel întins peste apă,  în dreptul drumurilor comunale sau a celor agricole, astfel că megieșii de pe mal nu aveau nevoie de ambarcații ca să se deplaseze.


Nevoia a apărut în urmă cu câțiva ani, când după o inundație apele râului nu s-au mai retras de tot și țăranii și-au văzut pământul tăiat în două de un braț nou al Mureșului și astfel, ca să poată ajunge pe terenul lor devenit insulă și-au construit o barcă. Marangozi nu au găsit prin zonă, așa că au apelat la un simplu tâmplar care le-a făcut-o din scândură de brad, fără a avea cunoștiințe de specialitate.
În ziua de azi luntrele din bazinul Tisei slujesc doar pentru pescuit și pentru agrement.

După modelul acestor ambarcații l-am construit pe Kursk, în varianta demontabilă, cu care am avut aventura pe Dunăre.