Episodul 1 - cel ce i-a dat nume
10 aprilie seara. Pun mana pe telefon, incerc sa imi fac curaj. Il deblochez, caut numarul lui Seba cat de incet pot. Apelez. Imi raspunde ca de obicei artagos:
– Daeh
Cu vocea mea cea mai dulce il intreb ce mai face, ii spun cat mi-a fost dor de el in ultima vreme, ce om deosebit e... sigur, nici nu asteptam sa mearga. Mi-o reteaza scurt:
– Mai bine zi ce-ai de zis.
Trag aer in piept si spun dintr-o suflare:
– Am cumparat o barca. E in Creta. Mergem s-o aducem in Halkidiki de 1 mai, am luat biletele de avion.
La celalalt capat al firului tacere. Numar secundele: 1, 2... Stiu ce urmeaza. 3, 4... daca dureaza mai mult de 5 e groasa. 5... vine prima replica taraganata:
– Dar motor are?
Ura! Pentru intrebarea asta sunt cel mai pregatit: Turui:
– Seba, e o zana de motor, nou nout, are 140 de ore de functionare, toarce ca un motan cand e viscol afara si a mancat Kitikat...
Dar Seba nu trebuie subapreciat.
– Cand a fost pornit ultima data?
– Acum doi ani, dar...
– Vele are?
– Sigur, sunt aproape noi, fosnesc ca asternuturile unei fete mari din Maramures....
– Ai vazut cu ochii tai?
– Fata mare din Maramures?
– Bine ca esti tu desptept... Catargul cum e?
Stiam ca o s-o nimereasca in cele din urma...
– Ar mai fi de aranjat niste prinderi de sarturi, un pic de coroziune electrochimica la talpa, nu e mare lucru, mai ales pentru un maestru ca tine...
– Lasa lasa, ce mai trebuie reparat?
Acum fac eu o pauza...
– Iti trimit poze pe mail.
– Ok, te sun dupa ce le vad.
Imi aprind o tigara. Astept. Pana sa o termin suna telefonul. Raspund si tac, sau mai precis dau replicile in gand:
– Bai esti nebun
– (Nu esti nici primul care mi-o zice si nici nu e prima data cand mi-o zici tu).
– Cum crezi ca facem 400 de mile cu dracia aia?
– (o luam spre nord, trecem prin Santorini, dupa care printre Ciclade si daca trecem de stramtoarea dintre Andros si Evia e ca si cum am fi ajuns)
– Nici macar nu stii daca pluteste
– (N-as putea sa te contrazic)
– Te bazezi pe faptul ca a fost a unui neamt
– (in Skopelos o sa aflam mai multe despre parerea lui Seba despre abilitatile tehnice ale poporului care a inventat foraibarul)
– Tu stii ca o sa luam in bot si vantul si valurile si curentul?
– (daca bate vantul din nord, ceea ce e doar probabil, nu si sigur)
– Dupa cum arata instalatia electrica n-o sa functioneze nimic pe barca aia
– (o carpim noi cat sa ajungem ca doar nu e cu computer central ca in Startrek)
– Nici macar buda nu suntem siguri ca functioneaza
– (avem ghiordel)
– Pilotul automat arata ca din al doilea razboi mondial
– (se va dovedi ulterior ca functioneaza perfect dar doar pe curs 350)
– Fac pariu ca nu mai ai pe nimeni atat de nebun incat sa mearga
– (ceva idei as avea dar...)
– Daca vrem sa ne sinucidem putem gasi modalitati mai rapide
– (dar nu atat de placute)
Face o mica pauza, semn ca a obosit. Cu Seba e ca la drill la pescuit, daca a luat prima gura de aer incepe sa se calmeze. Incep sa sper ca scap fara intrebarea esentiala. Nici nu apuc sa sper asta ca vine sec:
Acte are?
Continuarea in curand, aici si la http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/ (http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/)
Domnule, ți-a mai spus cineva că ai putea câștiga un ban din scris ?
:) E savuros. Urmează o "băiețească" așa cum place voinicului aventura :)
eu nu am inteles daca aventura s-a terminat si autorul asteapta inspiratia ca sa ne mai dea o portie sau asteptam ca povestea sa se intample?
Nessy, in fiecare dimineata cand ma duc spre serviciu imi trec in revista talentele care ar putea sa scoata bani... multumesc de incurajare
Florio, ai nimerit-o... povestea e din ce in ce mai baieteasca
Bradutzu, vineeeeee
Episodul 1 continuare:
- Acte are?
La intrebarea cu pricina stiu ca orice as raspunde nu e bine. E ca si cum ai fi zgariat BMW-ul nou al smecherului cartierului care te intreaba cu o voce pe joase daca te grabesti rau. Produc un sunet care ar fi putut fi orice intre da, nu, oftat, gemet, sughit si scartiit de usa de hambar.
- Ce-ai zis?
Repet sunetul. De data asta iese mai mult ca un scheunat.
- Bai, are sau nu acte?
- Am contractul cu neamtul
- Atat?
- Seba, hai sa ne concentram la chestiile esentiale, la bucuria calatoriei, la locurile minunate pe care le vom strabate si pe care oamenii de rand le vad de pe mal...
- Adica vrei sa mergem fara oprire?
- Nu pornim cu idei preconcepute, vom simti vantul, valul, marea, armonia universului si vom decide impreuna cum ne vom integra in ea
- Bai, stii ca ma enerveaza textele de om de vanzari.
- Adica te-a convins vreodata vreunul?
- Nu
- Pai atunci ce ai cu mine?
Seba pica pe ganduri. Stiu ca nu e bine sa intrerupi un om care se gandeste cum sa rezolve o situatie in care esti implicat. In plus, mizez pe sufletul mare al lui Seba. Intr-un final, de la celalat capat al firului se aude un oftat:
- Mda, se va numi Hiroshima... operațiunea Hiroshima...
toata povestea pe masura ce e scrisa aici: http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/ (http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/)
Citat din: calin1967 din Mai 24, 2017, 09:42:30 AM
Nessy, in fiecare dimineata cand ma duc spre serviciu imi trec in revista talentele care ar putea sa scoata bani... multumesc de incurajare
Florio, ai nimerit-o... povestea e din ce in ce mai baieteasca
Bradutzu, vineeeeee
Hai Calin, nu ne mai fierbe!
Asadar, cu Seba convins intr-un final, barca e ca si in Neos Marmaras. Mai ramane sa o ducem acolo. Pentru asta ne-ar mai trebui unul-doi membri de echipaj. Incep sa ma gandesc la portretul robot: experienta in sailing, priceput la reparat orice, rezistent la oboseala, foame, sete, cu nervii tari (se va dovedi ulterior ca va fi nevoie), nivel de toleranta la risc ridicat (ma rog, iesit din scala), simt al umorului dezvoltat.
Il sun pe prietenul meu de-o viata:
– Ce mai faci?
Pauza circumspecta. Numar in gand 1, 2, 3... incep sa ma obisnuiesc
– Calin, tu nu ma suni nici de ziua mea.
– Viata e atat de frumoasa si trebuie sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ziua noastra.
– Sau ultima... stiu teoriile tale. Ce idee ti-a mai venit?
– Ai program de 1 mai?
– Mi-e frica sa raspund
– Vroiam sa te invit la o croaziera pe Marea Egee din Creta pana in Neos Marmaras
– Adica ti-ai mai cumparat o barca?
– Mda
– Tot de pe ebay?
– Evident
– Pluteste?
– Vrei raspunsul lung sau scurt?
– Nu-l vreau pe niciunul. Uite cum facem: Stii ca tu esti barza chioara careia ii face Dumnezeu cuib, dar mai bine sa fim siguri ca macar unul dintre noi supravietuieste. Daca intri in vreo belea suna-ma ca de obicei. Vant de unde vrei tu!
– Alo Seba, deja suntem trei. Ce-i drept nu toti pe barca.
– Hm?
– Al treilea e alaturi de noi cu sufletul
– Sufletel, daca nu suntem macar trei va trebui sa ne oprim din insula in insula sa dormim.
– Cum sa ne oprim, eu trebuie sa fiu la serviciu marti.
– Atunci mai gaseste pe cineva...
Reanalizez portretul robot. De fapt, cu minitehnicusul de Seba prin zona nu e atat de important sa fie priceput la reparat chestii. Dimpotriva. Si avem loc suficient pentru apa si mancare, mergem printre insule, asa ca nu trebuie sa fie vreun fost luptator din Afganistan. Incep sa imi vina idei.
– Alo!
– Calin, ce placere sa te aud, ce mai faci?
– Nimic deosebit, ca omul... cu serviciul, cu casa, cu familia, cu un velier pe care l-am cumparat si trebuie adus de 1 mai din Creta in Halkidiki...
– Cu ce???
– Pai am zis, familia, serviciul....
– Lasa mistourile, ce velier?
– E o chestie care pluteste, pe care o impinge vantul
– Stiu mai ce e ala velier, vroiam sa fiu sigur ca am auzit bine
– Stii, oamenii sunt de doua feluri, cei care cauta certitudini si cei care cauta experiente. Nu te lasa atras de mirajul ca poti fi sigur de ceva in viata. Pe langa marea dezamagire pe care o vei avea cand vei realiza acest lucru, viata traita pana atunci va iti va parea trista si cenusie ca o profesoara de limba rusa care asteapta tranvaiul 23 in ploaia inghetata de noiembrie, carand dictionarul ortoepic in poseta din vinilin uzata la colturi.
– Stii ce zic eu, hai sa impartim universul pe din doua, jumatatea ta cu incertitudinile cum ar fi pe cine o sa reusesti sa convingi, si jumatatea mea cu mici certitudini care plutesc intr-o mare de intrebari filozofice, ca niste zapaciti cu colace de salvare carora li s-a scufundat barca in marea Egee, cum ar fi ca nu vin cu voi nici sa-mi prinzi degetele la usa de la lift. Dar pot sa-ti imprumut o pluta de salvare.
Reanalizez iar portretul robot. Ce mi-o fi venit cu experienta de sailing? Ca doar nu trecem Atlanticul in sezonul uraganelor. Si daca o fi vreun ardelean fara simtul umorului ce daca? Oricum Seba stie un singur banc, ala cu ariciul, pe care il spune in fiecare zi, pana ajungem s-o prinde el de poanta.
– Alo! Ce mai faci maestre, tot internetul vuieste de ispravile tale. Nenumarate domnisoare corporatiste mi-au marturisit ca ti-au inramat poza si dorm cu ea sub perna. Ba cateva din ele m-au rugat sa le imprumut o freza sa rotunjeasca colturile ca se trezesc dimineata zgariate.
– Pai si cu ce-ai vrea sa doarma sub perna? cu un Rembrandt?
– Intotdeauna ti-am apreciat modestia. Ce program ai de 1 mai?
– Merg in Grecia sa caut specii endemice de soparle
– Fii atent aici: Mergem in Creta, luam o barca, plecam inspre Santorini, Ios, Paros, Mikonos, Tinos, Andros, Evia, Skopelos... ce mai, raiurile lighioanelor bolnave.
– Cum adica bolnave?
– Pai n-ai zis tu ceva de o epidemie?
– Endemice, nu epidemice desteptule. Nu suna rau. In Mikonos traieste o soparla care a dat numele crocodilului de Nil. Cat stam acolo?
– Nu oprim in Mikonos, doar trecem pe langa ea.
– Cu un pic de noroc o gasim si in Paros. Acolo cat stam?
– Nici acolo nu oprim
– Dar unde oprim?
– Nicaieri, dar poate iese vreuna pe plaja sa ne faca cu mana. Ai teleobiectiv?
– In conditiile astea eu nu vin, dar stii ceva, pot sa iti iau masina din parcarea aeroportului din Salonic si sa ti-o duc in Neos Marmaras.
Asadar n-am reusit sa conving pe nimeni dar ne-am ales cu o pluta, o mutare de masina si o polita de asigurare in alb. Toate bune, dar am senzatia acuta ca Seba n-o sa realizeze ca operatiunea a fost un succes. Nici n-apuc sa gandesc asta ca suna. Imi fac rapid un plan de comunicare, numar pana la 3, trag aer in piept si raspund.
– Bai, tu stii cum e cu barza chioara?
– Toti aveti impresia ca sunt barza chioara, ignorati munca, talentul si experienta de viata care constituie temelia, piatra unghiulara si contraforturile edif...
– Bai ma lasi...
– Ca sa nu mai vorbim de impactul pe care aceste vorbe le pot avea asupra unui psihic delicat, a unui suflet sensibil, a unei...
– Am vorbit cu Mihai, vine.
– ?
– Nici n-a clipit cand i-am povestit ca nu stim daca pluteste, ca motorul n-a fost pornit de ani de zile, ca tu esti un inconstient pe care viata amara de la corporatie il face sa aiba tendinte suicidale, ca vrei sa mergem fara oprire. A zis da imediat.
– Bai Seba, nu e de glumit cu asta. Cum vorbea? Parea in regula?
– Mie mi s-a parut ca vorbea normal, n-am sesizat nimic deosebit.
– Tie nu ti s-ar parea nimic deosebit nici daca te-ar suna Basescu sa se ofere voluntar.
– Pai nu e marinar? Ce crezi, ca n-ar vrea si el sa scape cateva zile de nevasta?
– Bai, daca te suna, zi-i ca s-a ocupat locul, l-am luat pe Piri Reis. Zi mai bine daca Mihai parea sa aiba depresie.
– Nu
– Seba, Mihai e om serios, asezat, cu scaun la cap, nu se poate sa vrea sa vina cu noi.
– Bai tu n-auzi de aproape? Vrea si gata.
Cateva saptamani mai tarziu misterul s-a lamurit. Cand l-a sunat Seba, Mihai tocmai se hotarase sa se insoare.
toata povestea pe masura ce e scrisa aici: http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/ (http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/)
Citat din: calin1967 din Mai 24, 2017, 07:55:49 PM
... ... ... viata traita pana atunci va iti va parea trista si cenusie ca o profesoara de limba rusa care asteapta tranvaiul 23 in ploaia inghetata de noiembrie, carand dictionarul ortoepic in poseta din vinilin uzata la colturi. ... ... ...
Asta e grea de tot, mult peste textele obisnuite ale lui Calin. :)
Citat din: pelicanul din Mai 24, 2017, 09:18:22 PM
Asta e grea de tot, mult peste textele obisnuite ale lui Calin. :)
E dură. Îl licențiem poetic sau îi acordăm ordinul de cavaler ? :)
Cred că mai bine îl prindem la înghesuiala și îi umplem paharul până spune tot.
Omul este criminal!
Nu vă puneți cu nebunul, mie mi-a ajuns pentru 5 ani :)
Sent from my Mi-4c using Tapatalk
@sebba
Am văzut că ai și poze, lasă textele și bagă! :)
eu zic de baietii astia doi ca trebuie sa-i mai invitam si pe alte barci,se pare ca nu le-a trecut ! :)
Ha ha, mulțumim de invitație, în cazul în care e vorba de mine și de Călin
De venit vom veni cu siguranță, întrebarea e când.
Eu sunt consemnat la sol cam încă o luna și apoi nu prea mai vreau sa vad altceva în afară de bărci. Călin se pare că il țin ceva mai multe rădăcini pe uscat dar și când scapă, să fugiți! :)
Sent from my Mi-4c using Tapatalk
Citat din: pelicanul din Mai 25, 2017, 06:48:55 AM
@sebba
Am văzut că ai și poze, lasă textele și bagă! :)
Pun, pun, stai să îmi revin puțin și să le scot de pe unde le am băgate
Sent from my Mi-4c using Tapatalk
In general, un hobby trece prin mai multe etape: Primul contact, interes, pasiune, obsesie, ostracizare sociala si familiala, adoptie si protectie de catre un grup social si intr-un final acceptarea si etichetarea de catre societate. In cazul pasiunii pentru barci aceasta evolutie e de obicei foarte rapida. Nici n-ai apucat sa inveti sa faci nodul de tachet ca iti si doresti sa inconjori pamantul solitar cu o barca construita de mainile tale. Astfel ajungi sa iti petreci mai tot timpul liber facand liste cu ce ar trebui sa iei pe barca, studiind curentii din marea Japoniei si socotind cati bani ti-ar trebui pentru toate astea.
O subspecie interesanta de pasionat de barci reprezinta cei care viseaza sa isi cumpere una. Sunt abonati la toate site-urile de anunturi, cunosc in detaliu fiecare tip de velier ce s-a construit vreodata, stiu in ce culori e zugravit si in ce fel clipeste orice obiect care pluteste pe apa. Si ce e definitoriu pentru ei, au pareri de neclintit, si cand se intalnesc, ies niste scandaluri monstru in urma discutiilor despre subiecte de genul care e mai buna, funga metalica sau cea textila. Pentru ei, cea mai mare nenorocire ar fi sa isi cumpere o barca, asta ar insemna sa iasa din comunitatea respectiva, din zona lor de confort si sa se expuna aprobriului fostilor colegi de subspecie, care vor desfiinta decizia respectiva, aducand argumente de necombatut in favoarea alegerii altei barci. E ca si cum ar ramane brusc singuri pe lume. Dar n-ar accepta in ruptul capului acest lucru. Fiecare are o tinta extrem de clara, o anumita barca pe care si-o vor cumpara de indata ce vor avea bani si in apararea careia sunt in stare sa faca moarte de om. Cateodata se intampla ca unul dintre ei sa aibe brusc banii respectivi, ceea ce ii dezorienteaza teribil pe moment, dar se regrupeaza rapid si isi schimba tinta cu alta barca, un pic mai scumpa decat si-ar permite. Daca li se aminteste de vechiul lor vis se uita uluiti la interlocutor si ii explica de ce alegerea respectiva e complet gresita. Altfel, sunt oameni buni la inima, saritori, gata sa isi sacrifice timpul si resursele pentru un aproape in nevoie.
Locul unde acesti oameni simt ca traiesc sunt site-urile de licitatii. Acolo apar diverse barci in licitatii care incep de la 1 euro. La vederea unui astfel de anunt, in sufletul fiecaruia incepe o furtuna de gradul 9 spre 10. Se fac analize, se cauta referinte, se socotesc cheltuielile aferente aducerii si repararii sale, se cauta loc de acostare si se rascoleste internetul in cautarea garniturii de pompa de apa care pare din poze ca a cam imbatranit, dupa care, intr-un moment solemn se plaseaza o licitatie de 1.5 euro. Sigur ca pretul final e de cele mai multe ori cateva zeci de mii de euro, dar asta nu inseamna ca emotiile prin care trec pe parcursul licitatiei sunt de neglijat si adrenalina eliberata de riscul la care se expun e mai putina decat cea generata de o confruntare cu un urs in salbaticie.
Dar, cu toate mijloacele de precautie pe care si le iau, uneori se intampla si accidente. Cateodata, un neamt satul de costurile unei barci pe care o foloseste o data la doi ani si o repara in restul timpului, precum si de cicalelile nevestei pune cu naduf un anunt de genul: "barca in stringenta nevoie de reparatii; nu functioneaza nimic pe ea si costurile de intretinere sunt imense. Daca se gaseste un individ indeajuns de inconstient incat sa o vrea ii dau bonus si un set de cauciucuri de iarna". Ceilalti nemti care si-ar dori o barca de genul ala, si care suna sa afle mai multe, sunt pusi pe fuga de povestile de groaza ale proprietarului, care in adancul sufletului lui nu vrea sa o vanda, si intr-un final prietenul nostru care viseaza cronic sa isi cumpere o barca se trezeste ca a castigat licitatia. Moment in care se simte atat de pierdut si dezorientat incat se roaga sa-i apara o zana buna care sa rezolve totul cu o fluturare de bagheta.
In cazul meu pe zana o chema Grigoris
toata povestea aici: http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/ (http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/)
Cum să dau liche (like-applaud)? După fiecare capitol sau după ce termini cele zece capitole promise? Mai bine, după ce publici zece capitole! După ce citesc toate cele zece capitole (ultimul este lichelichelicheliche), mă întorc si apăs pe ,,applaud". Jur! Nu mă regăsesc in capitolul 3 dar analiza este chiar liche! Salutări zânului Grigoris!
A primit deja multe salutări Grigoris asta, cu multe zerouri.
Nu îi mai trimiteți și voi că ce e mult strică și poate i se și apleacă...
:)
Sent from my Mi-4c using Tapatalk
O data cu barca, l-am primit si pe Grigori, recomandat ca omul care rezolva orice, si caruia i s-a dat oarecum in grija barca. Il sun.
– Hello Grigori, eu sunt Calin, am cumparat barca de la Uwe
– Care barca?
– Un beryll 31 rosu
– A, de la Felix
Hait, o fi vreo teapa...
– Nu, de la Uwe
– A, asociatul lui Felix. Imi pare bine de cunostinta Calin. Ce pot sa fac pentru tine?
Semnal de alarma. Cand te intreaba un mester asta, de fapt vrea sa stie cati bani poate sa ia de la tine. Parez:
– A, nimic, vroiam doar sa ne cunoastem, o sa vin in weekend sa o vad, ai timp sa ne intalnim?
– Calin, o sa fac tot ce pot, dar stii cum e in perioada asta, toata lumea vrea sa isi pregateasca barca pentru sezon, nu imi vad capul de treaba.
Cursul de tehnici de manipulare, legea insuficientei: oamenii isi doresc brusc un lucru atunci cand e in cantitate limitata sau pe terminate, chiar daca n-au nevoie de el.
– Nici un fel de problema Grigori, doar vroiam sa-l cunosc pe cel despre care mi-a vorbit atat de frumos Kai.
Ia de-aici. Sa te vad!
– Incerc sa imi aranjez programul, poate te iau de la aeroport.
Cursul de tehnici de manipulare, legea reciprocitatii: daca primesti ceva, simti impulsul sa dai altceva in schimb. Nici aici nu m-a prins.
– Grigori, m-as bucura foarte mult, dar sa nu iti neglijezi treaba, ma descurc si singur. Lasa ca vin cu un autobuz.
– Calin, cand ma gandesc ce cale lunga vei bate pana aici, nu e mare lucru sa vin sa te iau. Si stiu cat de mult inseamna pentru tine sa te astepte cineva dupa ce ai batut atata drum.
Cursul de tehnici de manipulare, legea contrastului: un lucru pare mai mic atunci cand e comparat cu unul mai mare. Cum ar fi cateva mii de km din Romania fata de cinci minute cu masina pana la aeroport... sau valoarea notei de plata pentru reparatii comparata cu siguranta vietilor noastre. Grigoris, pana aici te-ai descurcat bine. Hai sa vedem daca poti si in alt registru.
– Grigori, nu e calea atat de lunga, cat sunt de multe si frumoase visele prinse intre straturile de fibra de sticla ale carenei. Daca vrei sa le vezi, trebuie doar sa fii atent pe inserate, cand esti singur de cart, ca ies serpuind usor ca sa vada cum se joaca valurile cu razele de soare. Si daca nu te misti, se apropie usor de tine, te miros curioase ca sa aiba ce discuta intre ele in dupa-amiezile lungi de iarna. E, palicare, sa te vad acum.
– Stiu Calin, si la mine vin visele dizolvate in apa marii cand inot, ma insotesc o vreme ca delfinii, dupa care mi se lipesc de piele, patrund prin ea si imi dau energia de care am nevoie. De asta, la o saptamana, doua, chiar si iarna, fac o baie in mare si las sarea sa se usuce pe mine.
Grigori, esti un maestru. Cursul de tehnici de manipulare, legea simpatiei: oamenii prefera sa aiba de-a face cu cei care seamana cu ei, au aceleasi preocupari, fac parte din aceleasi categorii sociale, se imbraca la fel, au aceeasi cultura, varsta, inaltime... vise.
Cand am ajuns la Heraklion, Grigoris ne astepta. Imbracat cu haine de trekking, cu pantofi de escalada in picioare, cu un zambet placut si o strangere de mana ferma, am simtit de la inceput ca intre noi va fi o relatie speciala. Nu m-am inselat. Dar ca si in viata, se intampla exact lucrurile la care te astepti, intr-un fel in care nu te astepti. Pana la urma asta e frumusetea ei, ca altfel, prea ar avea tot timpul dreptate soacrele.
Desi era jumatatea lui februarie, primavara venise deja in Creta. Mirosul de copaci infloriti, apasat de legendele din muntele unde e si acum Cnossos, curgea spre mare prin strazile inguste si se intalnea pe faleza cu sunetele si aromele marii. Parca o auzeam pe Mariana Zaharescu la Teleenciclopedia. Cum o fi povestit oare legenda minotaurului pe unicul post de televiziune, cand toata suflarea romaneasca era cu ochii si urechile pe ea? De la politrucii care trebuiau sa raporteze orice derapaj de la morala comunista, pana la puradeii bagati cu forta in casa de la joaca, si care atat ar fi asteptat sa auda, ca sa isi chinuie parintii cu intrebari. Ca ma-sii minotaurului ii picase cu tronc un bou n-ar fi fost nimic, dar cum explici ca a si nascut, dupa ce l-ai bagat in ceata pe saracul preadolescent cu tot felul de paralele despre pasarele, veverite sau ce te-a dus si pe tine capul la momentul respectiv, ca nu exista internet sa transeze lucrurile. Probabil de asta, din emisiunile respective imi aduc aminte doar de pietre si tevi de canalizare.
– Ajungem imediat. O sa vezi, doar cateva lucruri sunt importante, restul sunt maruntisuri.
Revin cu picioarele pe pamant: Aha, primul pas al vanzarii, sa linistesti victima ca sa lase garda jos. Nu trebuia sa te chinui prea tare Grigori, eram deja linistit, dar iti admir stilul. Ajungem la o bariera unde o doamna grasa si blonda se rasteste la noi de la adapostul unui ghiseu, dar nu sunt singura victima a farmecului lui Grigori. Dupa cateva replici in care disting doar tzitziritzi si captain, bariera se ridica. Inaintam incet pe langa niste siluete care par corabii de pirati, si intr-un final, in lumina farurilor, apare insasi ea... la care am visat atata.
Toata povestea aici: http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/ (http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/)
Dumnezeule, Căline....ce analize psiho-para-pupu, ce horă de idei, ce dans al cocoșului de munte în jurul găinușei de stepă! :D M-am amuzat teribil cu ipotezele despre ce spune Grigori și ce gândește Grigori :D
Frate, e bine cu atenția sporită, dar nici să nu o luăm pe urmele lui conu" Leonida față cu reacțiunea :) . "Că o dată intră omul la o idee, cum e nevricos. Apoi a intrat la o idee? Fandacsia e gata; Ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. "
Am un prieten care e mândru de "paranoia" lui, trebuie să te luăm neapărat să bem ceva împreună. O să fie niște povești frumoase :)
P.S.
Cu mine n-ar fi de folos metoda aplicată la Grigori. Dacă îți spun "Ce pot sa fac pentru tine?", mă gândesc la ce aș putea face să-ți fiu de folos. :) Simplu
Daca ar fi analizat la fel de meticulos și partea tehnica ar fi fost aiurea că nu as mai fi putut boteza barca cu un nume atât de fosforescent
:)
Sent from my Mi-4c using Tapatalk
Citat din: sebba din Iunie 15, 2017, 05:48:17 PM
Daca ar fi analizat la fel de meticulos și partea tehnica ar fi fost aiurea că nu as mai fi putut boteza barca cu un nume atât de fosforescent
:)
Sent from my Mi-4c using Tapatalk
La partea tehnică a fost poet :) .
Ăștia-s oamenii care împletesc o viața frumoasă: un Călin poet și-un Sebba tehnic
Citesc si ma sparg de ras! :) Cunoscandu-i pe amandoi, si pe Sebba si pe Calin, ma gandesc ce duo iese ! Sebba din zece cuvinte ,noua sunte legate de tehnica, el oricarui shurubel putand sa ii dea destinatii inimaginabile, iar Calin un negociator perfect, care te intoarce calm pe toate partile,cu tehnicile lui de manipulare. Am avut ocazia sa negociez zilele trecute cu Calin o suma relativ derizorie, dar mi-a placut negocierea cu el. Mai ales ca l-am enervat de la inceput prin faptul ca el venise la mine cu masina ,si m-am gandit ca ar fi bine sa il invit la o bere( stiind ca nu poate sa bea din cauza volanului) iar eu ca sa il scot din minti, am desfacut una ,,faaasss'' in fata lui, cu broboane pe ea. Si apoi alta, si alta spunand de fiecare data ca imi pare rau ca este cu masina...
Ii citeam gandurile negre la adresa mea. Iar eu distragandu-i atentia cu berea rece, care ii incetzosa gandirea si il facea sa se gandeasca numai la ea, l-am facut in final sa plateasca pretul mai mult decat credea el ca pot sa scad eu! ;)
Deci trece la lista inca o tehnica de manipulare: Berea rece vara pe 30 grade cand nu trebuie sa vii cu masina la negocieri! ;)
Citat din: Dbr din Iunie 16, 2017, 08:17:33 AM
Citesc si ma sparg de ras! :) Cunoscandu-i pe amandoi, si pe Sebba si pe Calin, ma gandesc ce duo iese ! Sebba din zece cuvinte ,noua sunte legate de tehnica, el oricarui shurubel putand sa ii dea destinatii inimaginabile, iar Calin un negociator perfect, care te intoarce calm pe toate partile,cu tehnicile lui de manipulare. Am avut ocazia sa negociez zilele trecute cu Calin o suma relativ derizorie, dar mi-a placut negocierea cu el. Mai ales ca l-am enervat de la inceput prin faptul ca el venise la mine cu masina ,si m-am gandit ca ar fi bine sa il invit la o bere( stiind ca nu poate sa bea din cauza volanului) iar eu ca sa il scot din minti, am desfacut una ,,faaasss'' in fata lui, cu broboane pe ea. Si apoi alta, si alta spunand de fiecare data ca imi pare rau ca este cu masina...
Ii citeam gandurile negre la adresa mea. Iar eu distragandu-i atentia cu berea rece, care ii incetzosa gandirea si il facea sa se gandeasca numai la ea, l-am facut in final sa plateasca pretul mai mult decat credea el ca pot sa scad eu! ;)
Deci trece la lista inca o tehnica de manipulare: Berea rece vara pe 30 grade cand nu trebuie sa vii cu masina la negocieri! ;)
e, cica nici negocierile incepute in urma berilor nu is cine stie ce.... asa am auzit. de la un prieten al uniui prieten ;D
Citat din: Dbr din Iunie 16, 2017, 08:17:33 AM
.............. Am avut ocazia sa negociez zilele trecute cu Calin o suma relativ derizorie, dar mi-a placut negocierea cu el. Mai ales ca l-am enervat de la inceput prin faptul ca el venise la mine cu masina ,si m-am gandit ca ar fi bine sa il invit la o bere( stiind ca nu poate sa bea din cauza volanului) iar eu ca sa il scot din minti, am desfacut una ,,faaasss'' in fata lui, cu broboane pe ea. Si apoi alta, si alta spunand de fiecare data ca imi pare rau ca este cu masina...
Ii citeam gandurile negre la adresa mea. Iar eu distragandu-i atentia cu berea rece, care ii incetzosa gandirea si il facea sa se gandeasca numai la ea, l-am facut in final sa plateasca pretul mai mult decat credea el ca pot sa scad eu! ;)
Deci trece la lista inca o tehnica de manipulare: Berea rece vara pe 30 grade cand nu trebuie sa vii cu masina la negocieri! ;)
De-aia s-a stricat lumea asta!
Fi-v-ar berea, de negociatori, duceți-vă frate în Israel, să vă simțiți ca acasă :)
Am auzit că in aeroport la Tel Aviv, scrie mare, sus: "Mai veniți și frumoși, că deștepți avem destui" :)
Tehnici de manipulare: invidia
Bă... Ce dracu... Sunt cam departe de voi și vă faceți de cap!
Trebuie sa ajung la Ora Exactă și să ne manipulăm berile, cat mai curând...
Și dacă nu vine Mohamed la munte trebuie să veniți voi la Arad.
DBR-ule, când mai pleci după bărci? Adu gașca la Arad la o palincă (găsim și cabernet, știe el cine)
Sent from my Mi-4c using Tapatalk
Citat din: sebba din Iunie 16, 2017, 06:00:42 PM
..................găsim și cabernet, știe el cine
Subsemnatul vine cu materialul clientului :) . Dar zău că decât în Arad, mai bine bem la Alexandropolis. De la mine din curte sunt 520 km :) .
Acum să ne mai zică omul ăsta ceva cu Hiroshima, că publicul cere!
# rezista Caline! Sa nu scrii !# rezista!
Se lasa greu Calin, e tehnica de manipulare! temash pe ea! :D
sigur ca da, Florio, Alexandropolis, iti place tie, ca e aproape, cum sa nu! Peste o saptamana ma duc sa bat Sporadele timp de 15 zile asa ca hai sa cadem la pace si sa ne vedem in Thassos, cu vin rosu care pateaza, la bordul Hiroshimei!
Calin nu se uda, nici el si nici canapeaua, Hiroshima e deja botezata (inclusiv cu vin rosu care pateaza)... deci nu ne mai ramane altceva de facut decat sa aducem (mai mult tu) cabernetul si sa bem (mai mult eu) berea ;)
Calineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee, ba Caline baaaaaaaaaaaaaaa, Calineeeeeeeeeeeeeeeeeeeee (asta parca era cu unu Cristi)
Citat din: sebba din Iunie 16, 2017, 08:08:51 PM
Se lasa greu Calin, e tehnica de manipulare! temash pe ea! :D
sigur ca da, Florio, Alexandropolis, iti place tie, ca e aproape, cum sa nu! Peste o saptamana ma duc sa bat Sporadele timp de 15 zile asa ca hai sa cadem la pace si sa ne vedem in Thassos, cu vin rosu care pateaza, la bordul Hiroshimei!
Calin nu se uda, nici el si nici canapeaua, Hiroshima e deja botezata (inclusiv cu vin rosu care pateaza)... deci nu ne mai ramane altceva de facut decat sa aducem (mai mult tu) cabernetul si sa bem (mai mult eu) berea ;)
Calineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee, ba Caline baaaaaaaaaaaaaaa, Calineeeeeeeeeeeeeeeeeeeee (asta parca era cu unu Cristi)
:D combați bine, bătăușule de Sporade :D
P.S. Chiar am avut problema asta la bord, a vinului roșu care pătează. Nu-i de glumă, o dă omul pe rom, whisky sau bere, numai din grijă!
Citat din: Florio din Iunie 17, 2017, 08:31:07 AM
:D combați bine, bătăușule de Sporade :D
P.S. Chiar am avut problema asta la bord, a vinului roșu care pătează. Nu-i de glumă, o dă omul pe rom, whisky sau bere, numai din grijă!
Si eu am patat cu vin rosu dar nu au fost probleme, am patat cu vin alb peste. 8)
Calineeeeeeee, ba Calineee ba.... hai cu episodu'
Oameni buni... ce aveti cu mine?
N-am aplicat nicio tehnica de manipulare, doar am incercat sa ma apar... o sa vadem cu cat succes. Si elevilor mei, cand ajungem la capitolul asta, le spun ca e foarte util, nu ca sa le aplici pe altcineva, ci ca sa iti dai seama cand le aplica cineva pe tine. Chestie care se intampla tot timpul, de exemplu in supermarketuri - legea contrastului (cosul e din ce in ce mai mare), legea insuficientei (oferta speciala, doar saptamana asta, in limita stocului), legea reciprocitatii (ti se ofera sa gusti sau sa incerci diverse) si asa mai departe...
Si negocierea cu dbr a fost cam asa:
el - cat oferi pe baloane?
eu - hai sa nu negociem, dau cat a dat ultimul care a cumparat
el - ala a dat cam putin
eu - ok, penultimul
el - ok
Hai ca incerc sa ma mobilizez cu urmatorul episod...
aburealaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!
dar hai sa nu negociem nimic, lasa-te manipulat si scrie mai departe! asta doar daca vrei sa poata fi reparat autopilotul (da, santaj, sau manipulare prin santaj, sau stii tu ce parascovenii ne mai indrugi acolo) :D :D :D
si fa episoadele mai lungi ca incepi sa ne furi la cantar, parca faci promotii la ulei (de motor, ars)
:)
ah... da... negocierea lui Calin cu macaragiul (al doilea)
- alo, Seba, vezi ca vine macaragiul. cred ca o sa ceara 200. negociaza la 150
- mda, bine, vad io... nu-i dau nimic...
- pai nu ma, nu ii dai nimic, doar negociezi, nu mai mult de 150
- da, da, bine, da-o dracu de macara, zii daca mai aduci berea aia astazi...
Bip bip bip (asta era tonul de ocupat)
;)
Citat din: calin1967 din Iunie 17, 2017, 06:35:09 PM
....................
Si negocierea cu dbr a fost cam asa:
el - cat oferi pe baloane?
eu - hai sa nu negociem, dau cat a dat ultimul care a cumparat
...
De acord, hai să nu negociem. Scrie cât ai scris mai înainte la povestea Hiroshima :)
Ba eu negociez in continuare!
Caline, gata, ți-am reparat pilotul automat de pe Hiroshima!
Îl vrei? Mai scrie, cel puțin două episoade!
:D
Sent from my Mi-4c using Tapatalk
Episodul 4 – Zana cea buna (partea a doua)
Nimeni (intreg la cap) nu cumpara o barca. Pentru fiecare moment de bucurie pe care ti-o aduce folosirea ei, ai inca cinci in care trebuie sa rezolvi probleme spinoase de gen: unde o tii, cum o transporti, ce repari mai intai si cum o intretii. Sau de unde faci rost de banii pentru toate cele insirate mai devreme. Ca sa nu mai vorbim de invidia vecinilor, prietenilor si colegilor. De asta se recomanda sa faci intai un copil, sa construiesti o casa si sa plantezi un pom. Sau si mai bine, cate doua din fiecare. Ceea ce nu te scuteste oricum de analize amanuntite a surselor tale rusinoase de venit si a multelor feluri in care ai fi putut sa-ti folosesti mai bine banii. Sigur, a-ti vedea vecinii crapand de invidie e o satisfactie in sine. Si usor usor te obisnuiesti sa verifici partea de jos a clantei de fiecare data cand ajungi acasa. Dar oricat de mizerabila stii ca iti va deveni viata ca proprietar de ambarcatiune, in momentul in care o vezi prima data, te simti nici mai mult nici mai putin decat stapanul universului. Incepi sa ii intelegi pe grecii care sparg inventarul carciumii si iti vine sa scoti portofelul si sa imprastii bancnote fara numar. De asta e bine sa alegi cu grija momentul respectiv, astfel incat sa n-ai la indemana nici una din cele doua tentatii. Daca mai adaugi si o scenografie cat de cat, cu luna plina, pescarusi si macarele de cheu profilate pe cer, tabloul e complet, la concurenta cu cele cu apusuri de soare vandute pe la balciuri.
Zana cea buna e constient de emotia momentului. Fara o vorba, scoate din spatele dubitei lui fermecate o scara si o reazema de pupa barcii. Dupa care ma desprinde cu blandete de derivorul pe care il imbratisam si mangaiam, si imi atrage atentia parinteste ca antifouling-ul e toxic, si ca daca imi va trece prin cap nastrusnica idee sa imi bag degetele in ochi, gura sau prin alte parti, sa iau cu mine la spital o eticheta de pe cutia de vopsea. Cat ai spune "volta" sunt in pestera lui Aladin, adica in cabina. Descopar comoara dupa comoara – incarcatoare de Nokia, lanterne ce ar putea fi reparate, harti de care probabil n-o sa am nevoie vreodata, suruburi de inox folosite, cleste de taiat tabla, ba chiar si o bicicleta vopsita in cea mai urata culoare pe care am vazut-o de cand eram in armata la munci agricole. Unde cainele fermierului fusese furat de un vecin si vopsit cu ce avea si omul prin gospodarie ca sa nu fie recunoscut, si anume email verde inchis, care, in combinatie cu cenusiul blanii, cu maroniul prafului de Ciorogarla si cu diluantul folosit de propietar intr-o incercare fara sorti de izbanda de a-l aduce la starea initiala, dadeau un efect cromatic caruia, ca sa-i gasesc un palid rival, a trebuit sa treaca 30 de ani si sa ajung pana intr-o insula din Mediterana. Si slava domnului, neamtul care a proiectat interiorul barcii nu s-a zgarcit la sertare si compartimente, am numarat peste 50. Chiar si acum, dupa luni de zile, mai descopar cate ceva prin vreun cotlon.
Intr-un final realizez ca saracul Grigoris ma asteapta cam de multisor. Imi stapanesc cu greu vocatia proaspat descoperita de arhivar si ma smulg din raiul personal. Ma astepta, deloc nervos, sprijinit de duba. Niciodata n-am priceput cum pot sa aiba atata rabdare nefumatorii.
Ma urc in masina si pornim spre casa. Imi adun bruma de simt practic ramasa dupa emotiile intense de mai devreme si il abordez:
Grigori, daca ar fi barca ta, ce ai repara la ea?
Sincer Calin, niciodata nu i-am inteles pe cei care isi cumpara barci. E atata bataie de cap. Mi-e greu sa ma pun in locul tau.
Bun, hai sa presupunem ca ai primi-o de la o matusa bogata. Ce i-ai face inainte sa pleci cu ea pana in Halkidiki?
Pai de la o matusa bogata m-as astepta sa primesc una gata reparata si dusa unde am eu treaba.
Atunci una saraca
In primul rand as apela la un specialist in motoare pentru o revizie temeinica. In al doilea rand as demonta catargul si l-as inspecta centimetru cu centimetru. In al treilea rand i-as schimba toate trecerile prin coca si furtunurile. In al patrulea rand i-as mai da un strat de antifouling. Restul sunt maruntisuri.
Incep sa imi recapat agerimea de spirit. Ca Robert Downey Junior in rolul lui Sherlock Holmes, derulez in minte pe repede inainte evenimentele viitoare: Fac singur revizia la motor, inspectez de jos cu binoclul catargul, las pe data viitoare stratul de antifouling, rezolv cateva maruntisuri, mola barbetele si cap compas Santorini. Ce lipseste?
Grigori, am avut ceva noroc sa cumpar barca asta, dar si mai mare a fost norocul sa dau peste tine. Ai putea sa schimbi through-hull-urile? Si cat m-ar costa?
Sigur, 40 de euro de bucata, numai sa imi spui de care treceri vrei, mai ieftine sau mai scumpe
Pai care e diferenta de pret?
De exemplu pentru o trecere de jumatate de tol, cele de calitate buna costa vreo 10 euro si cele de cea mai buna calitate sunt vreo 12.
Pai atunci sa luam de cea mai buna calitate.
Si incerc sa gasesc si prinderile de sarturi. Nu sunt scumpe, dar trebuie sa fii norocos sa le gasesti.
Grigoris, ma las pe mana ta. Sunt convins ca vei face o treaba minunata.
Sa stii ca majoritatea clientilor mei nici nu mai intreaba ce e de facut, doar zic: Grigori, ocupa-te si ne socotim noi.
Cursul de tehnici de manipulare, legea dovezii sociale: daca toata lumea face intr-un anumit fel, nu risti nimic daca faci si tu asa.... si invers
Desi avea foarte multa treaba, chestie pe care ne-a spus-o de multe ori, ne-a rezolvat toate problemele. Cand am ajuns impreuna cu Seba si Mihai, trecerile si furtunurile erau schimbate, prinderile de sarturi instalate, plus niste bonusuri: mici reparatii la coca, anitifouling prin locurile mai greu accesibile, vreo doi stalpi de balustrada reparati. Si totul impecabil facut. Mai ramaneau niste maruntisuri pe care le-a facut in cele doua zile de dinaintea plecarii, ocazie cu care am putut sa admiram meticulozitatea si priceperea cu care lucreaza.
Si tot asa, pe masura ce rezolva cu un telefon si un zambet orice problema ce ne parea insurmontabila, admiratia noastra fata de Grigori crestea. De exemplu daca vroiam sa cumparam o baterie, punea mana pe telefon si gasea un prieten care avea magazin de piese auto si care se oferea instant sa ne faca o reducere substantiala. N-am inteles de ce bateriile no name pe care le-am cumparat erau mai scumpe decat cele Bosh, dar Grigori ne-a asigurat ca e o oferta fantastica si ar trebui sa platim repede pana nu se razgandeste vanzatorul sau il prinde patronul ca vinde cu pretul ala. Cand a trebuit sa apelam la macara sa punem barca in apa nu ne-a lasat pe mainile lacome ale autoritatii portuare care cerea o suma nejustificata (180 de euro) si a apelat la un alt prieten care ne-a rezolvat (cost total doar 280 de euro). Pana si la magazinul de accesorii de barci ne-a insotit si inainte ne lase sa cumparam ceva il tragea de-o parte pe prietenul lui bun care lucra acolo si il ruga sa ne faca o reducere. N-am inteles totusi de ce eram singurii la care n-a mers plata cu cardul din toata coada.
Finis coronat opera, a venit si momentul socotelilor. A luat un caiet si un creion si a inceput sa adune... 40 de euro de aici, 60 de colo, cativa firfirei pentru vopsea, a tras linia si a pronuntat triumfator totalul – cam de trei ori decat m-as fi asteptat. Probabil ca, la auzul sumei respective n-aveam cea mai inteligenta figura din lume, cu mazilarul cazut si cu ochii holbati ,dar tot el a salvat situatia cu remarca potrivita la timpul potrivit:
Calin, pai tu ai spus ca vrei cea mai buna calitate!
Cursul de tehnici de manipulare legea coerentei: E greu sa te contrazici pe tine insuti, odata ce ai zis ceva, vei actiona in concordanta cu afirmatia respectiva.
Toata povestea aici: http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/ (http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/)
Episodul 5: Pe vremea cand se potcovea puricele
Hai ca m-am lasat furat de farmecul lui Grigori si am ajuns prea departe. Sa ne intoarcem la Bucuresti, sa va deapan povestea de-a fir a par. Ca doar inceputul e ca-n povesti: Peste trei mari (Neagra, Egee si Cretei) si trei tari (Romania, Bulgaria si Grecia), in imparatia lui Minos, astepta fata imparatului cea mica (asa mi-am explicat ulterior de ce toti cei care o vedeau clatinau din cap si ziceau ceva de genul ca nu e chiar fata mare), s-o eliberam din stransoarea paramelor zmeului cu corp de taur si cap de om. Orice netot stie ca pentru trebusoara asta ai nevoie de urmatoarele:
1. Un cal cu gusturi alimentare controversate
2. Trei obiecte magice: perie, naframa si piepten, pe care sa le arunci peste umar atunci cand simti rasuflarea grea a zmeului in ceafa (si nu-ti place senzatia).
3. O adunatura de dubiosi gen Setila, Flamanzila, Gerila, Ochila si Pasarila, indivizi marginalizati si grav subestimati de societatea contemporana si a caror talente te pot scoate din furtuni, cu conditia sa fii in stare sa-i suporti.
Fac o recapitulare mentala. Cu inventarul de obiecte si dobitoace e simplu: Am cele trei vouchere magice, calul e masina care are o garnitura uzata si mananca ulei, ba chiar si vorbeste in felul ei... peste trei sute de metri fa usor la dreapta, chestie care i-a adus porecla de mama soacra (se va vedea ulterior ca personajul real era altul), dar care sunt tovarasii de drum? Imi apare in minte silueta desirata a lui Seba. E clar, asta e Pasarila. E bine, trebuie reparat un brat de cruceta si daca se ridica pe varfuri poate instaleaza si windex-ul la marul catargului. Dar stai asa, deabia s-a operat la ochi si are implanturi de cristalin, trebuie sa fie Ochila. Asta inseamna ca n-o sa dea niciun vapor peste noi (fara sa stim dinainte). Nici asta nu e de lepadat. Cumpanesc o clipa si, cu gandul la buget, decid sa cumulam functiile. Ar mai fi nevoie de flamanzila si setila. Fac o evaluare sumara a bugetului de mancare si bautura si, avand o premonitie ca Heraklion nu-mi va ramane in amintire ca un loc ieftin, decid ca, oricare ar fi talentele respectivilor, ne vom lipsi de ei. In schimb, de Gerila ar cam fi nevoie pe caldurile din Creta. Unde gasesc un individ cu buze mari care sa sufle puternic? Stai asa, daca sufla prea tare? Cine stie, poate rupe velele. Hai sa renuntam si la el. Dar cine o fi Mihai? Trec rapid in revista celelalte personaje posibile candidate: Mama zmeilor – nu categoric; Calul – e dat; Spanu – hmm... n-are el prea mult par, dar e de cealalta parte a barierei artificiale si abuzive trasata de societate intre bine si rau, si poate ii vine vreo idee sa puna brisca la busola si ajungem la Skantzoura in loc de Skiros (Pe langa Skantzoura am trecut noaptea, vazand doar cele cateva stanci la sud vest de ea si in Skiros n-a lipsit mult sa ajungem fara sa vrem); Lupul cel rau - as zice dimpotriva, Mihai are o cumsecadenie ce ar putea fi catalogata ca dezordine psihica; Capra cu trei iezi pica din considerente de neconformitate cu elementele vizuale de identitate. Lipsa de alte idei ma opreste din efortul intelectual si, ca de obicei, atunci cand cauti o idee si nu vine, te opresti, iti pui un pahar de vin, dupa care inca unul, si e doar chestie de timp pana cand te impaci cu propria incompetenta, chestie numita in general intelepciune. Pe la al treilea pahar ma strafulgera un gand: Sfanta Vineri – asta e, cum de nu mi-a venit din prima? Ce valoare pentru expeditie! Cu vorba lui blajina, Mihai e perfect ca sa domoleasca furtunile care se formeaza brusc in olteanul de Seba, insotite intotdeauna de ploaie (de injuraturi bineinteles). Plus ca traditional da de mancare la lighioane, adica mie si lui Seba, ca doar n-o veni de la Cluj fara slana si palinca.
Impacat cu gandul ca n-om fi noi vreun dream-team, dar pana la urma cu resurse nelimitate poate oricine doar teoretic, practic in fiecare zi, toti ne descurcam cu ce avem la indemana, incerc sa tin la distanta gandul ca ne indreptam spre o ditai belea. Sau mai sincer spus, sunt pe cale sa ii bag si pe altii. Am constatat ca viata fiecaruia se imparte in doua perioade. Prima, in care incerci sa fii cat mai conform cu asteptarile societatii, si a doua, te impaci cu ideea ca n-o sa ajungi niciodata acolo nici sa vrei (ceea ce iti devine din ce in ce mai clar ca nu e cazul) si iti dezvolti cu mai mult sau mai putin succes capacitati de supravietuire (in general sociala, dar cu exceptii notabile ce contribuie la audienta ridicata a jurnalelor de stiri). Adica descoperi (si savurezi) multiplele laturi ale personalitatii tale, majoritatea scoase in afara legii sau macar dezaprobate de catre o societate care se considera civilizata (adica de toate cele cunoscute). Realizez ca frecventa cu care intru in belele e una din fatetele firii mele pacatoase. Si o alta e optimismul (numit de majoritatea prietenilor mei inconstienta), ceea ce presupune ca as privi jumatatea plina a paharului. Asadar reformulez afirmatia de mai sus in nota optimista: am o experienta mai mare in a iesi din belele decat media populatiei. Asta inseamna ca nu mai ramane decat sa incalecam pe o sa si sa intram intr-una.
Sfinta Vineri era cu salatile din gradina ursului, nu cu slana si palinca pacatosule!
Si ai grija ca, intr-o alta poveste, Vineri era un baiat negru care era cit p-aici sa fie mincat de prietenii lui. Nu stiu de ce erau aia suparati pe el, daca a fost din cauza ca arsese gratarul sau uitase palinca acasa.
Doamne fereste de salata... Si daca e vreun vegetarian care vrea sa se vindece ii recomand o cura de carturi la eche fara pilot automat pe mare asa cum am prins noi in dreptul lui Evia...
Zana din Salonic
Desi nu prea imi sta in fire sa planific, totul a inceput cu o sincronizare perfecta, ca in filmele cu ziua Z. Mihai a ajuns la pranz cu trenul de la Cluj, Seba dupa amiaza cu masina de la Arad, am facut inventarul lucrurilor de care credeam ca avem nevoie, ne-am urcat in masina seara si a doua zi la 5, cu doua ore inainte de zbor, am ajuns la aeroportul din Salonic, unde trebuia sa lasam masina in parcare cu cheile sub pres in asteptarea lui Doru. Bagajul de cala avea fix cate kilograme aveam voie, fiecare aveam biletul printat, Grigoris era anuntat ca venim. Atunci cand pleci spre o calatorie pe mare ai impresia ca toata lumea stie ce urmeaza sa faci si se uita cu admiratie la tine. Grupul nostru era cam rapanos. Mihai, scund si chel ca un bostan, cu un aer de soarece de biblioteca, Seba inalt si atat de slab incat te mirai ca nu auzi zgomot de oase cand merge, eu cu burtica si adus de spate. Dar cand intreg echipajul inainteaza cu pas sincronizat ai senzatia ca esti inconjurat de un nor de testosteron care umple de invidie masculii mai putin norocosi si de dorinta doamnele de toate varstele. Drept urmare, te simti obligat sa inaintezi cat se poate de demn, cu spatele drept, privirea usor incruntata, zambind usor condescendent fotoreporterilor. Asta si aveam impresia ca facem, ignorand faptul ca la ora aia in aeroport erau doar cativa pasageri chiori de somn care aveau cu totul alta treaba decat sa ne bage in seama de vreun fel. Cu un gest imperial depunem bagajul de cala si ne indreptam spre security, la fel de nebagati in seama. Ne depunem in tavite lucrurile, lasand la vedere orice ar fi sugerat ca suntem lupi de mare, gen breloc cu ancora, doar doar cineva ne-ar rasplati cu o privire macar intrebatoare daca nu admirativa. Domnul rotunjor de la scanner ne-a ignorat si el, si eram cat pe ce sa tragem concluzia ca bastinasii din zona respectiva au vreo mutatie genetica ciudata, cand auzim deodata pe cineva alergand in spatele nostru si o voce angelica, incarcata de sexualitate ma cheama pe nume. Ne oprim tacticos, ne intoarcem incet si coboram privirile spre o faptura miniona (vreun metru patruzeci), delicata (oasele dadeau sa ii iasa prin piele), sportiva (probabil echitatie, ca genunchii erau la vreo treizeci de centimetri unul de altul cand tinea gleznele lipite) si sexy – efortul facut sa alerge dupa noi facea sa ii fremete la fiecare respiratie mustacioara pufoasa si portocalie, care facea un contrast interesant cu tuciuriul fetei. Dar, cand ai o singura optiune, aceea e cea mai buna, drept urmare ne-am pregatit pentru interviul urmat de sesiunea de autografe, dar dezamagire, delicata faptura vroia doar sa ne comunice ca nu putem sa luam in avion pluta de salvare, din cauza buteliei aferente. Un marinar e obisnuit sa treaca peste orice obstacol, asa ca nu ne-am pierdut cu firea si i-am explicat ca urmeaza sa traversam mari furioase, ca pluta de salvare e esentiala si desigur, stim ca se afla pe lista cu obiecte interzise, dar suntem convinsi ca va gasi o solutie, poate impreuna cu managementul, ca sa nu ne puna vietile (si orgoliile) in pericol. In sfarsit cineva a aflat ce grup special suntem si pentru ce aventura nemaivazuta ne pregatim. Nu e ca si cum ne-ar fi intrebat, dar nu ne-a putut opri sa spunem, ceea ce a ridicat indoieli asupra norului din jurul nostru, daca n-avea in compozitie si ceva estrogen. Zana ne-a ascultat rabdatoare, a clatinat sceptic din cap, ocazie cu care am remarcat ca era usor sasie (de fapt mai mult, tot timpul cand am vorbit cu ea aveam senzatia ca vine o nava pe curs de coliziune din tribord), si a plecat. S-a intors dupa o vreme si ne-a comunicat, evident, ca nu se poate. In general neinitiatii cred ca marinarii adevarati se pricep la o gramada de lucruri, cum ar fi navigatie astronomica, meteorologie, interpretat instrumentele alea ciudate care atarna pe peretii fiecarei barci, imblanzit marile furioase cu o cutie de ulei. In realitate e ca in stiinta managementului: Indiferent cat de maronie e situatia si cat de lipsit de solutii esti, trebuie sa zambesti superior, eventual sa scapi in barba ceva gen, "aha", sau chiar mai complex "v-am spus eu ca asa se va intampla" si sa improvizezi ceva, de regula fara efect asupra situatiei, dar benefic pentru moralul echipajului. Daca pana la urma o scoti la capat iti consolidezi legenda, daca nu, de obicei nu raman martori. Ceea ce am facut si noi. Cu un zambet superior si cu o stapanire de sine si mai superioara i-am zis: In cazul asta, sa te uiti te rog la stiri in fiecare seara saptamana asta si daca o sa ne vezi culesi de pe vreo plaja sa stii ca aceasta mica pluta, asa cum ii zice numele, ar fi putut sa ne salveze. N-o sa ne recunosti usor, o sa fim umflati de apa si vineti. Pana si Seba va parea ca in viata a fost un barbat dolofan. A lasat privirea in jos:
- Calin (pana atunci eram Mr. Rotarus), am incercat tot ce se putea, stiu cat de importanta e pluta. Am vorbit cu directorul aeroportului, dupa care am sunat la Atena. Imi pare rau.
In acel moment am remarcat ce ochi frumosi avea. Si cat de mult farmec avea. Si cat de superficiali suntem cand ii etichetam pe ceilalti de la inaltimea pozitiei pe care avem impresia ca o avem. Iti multumesc, fata al carui nume nu l-am stiut niciodata. De cele mai multe ori, cand primesti un bobarnac peste nas chiar in momentul cand te simti smecher, te ustura, reactionezi dupa firea ta si dupa cat te duce capul, dupa care uiti sau rescrii in memorie episodul penibil. Lectia pe care mi-ai dat-o n-a usturat pe moment, dar si acum mi-e rusine cand imi amintesc de acel moment. Iti doresc sa ai in viata ape line, vant prielnic si sa nu te ia prin surprindere nicio barja din tribord, ca din babord e putin probabil.
t. Iti doresc sa ai in viata ape line, vant prielnic si sa nu te ia prin surprindere nicio barja din tribord, ca din babord e putin probabil.
[/quote]
Tribord, barja, vezi ca intri in cealalta poveste. :)
Pluteste si aia pe undeva...
Cu calul in insula minotarurului
Zborul spre Heraklion a durat vreo jumatate de ora, dar mi-a parut o vesnicie, deabia asteptam sa ajung la fata imparatului rosu. Grigoris ne astepta la aeroport, ne-a dus la barca si ne-a aratat ce a facut. Treaba buna dupa parerea mea, Seba, ca intotdeauna a avut ceva de comentat, doar nu putea sa tradeze traditia olteneasca. Vremea era superba, asa ca am intins langa barca o patura unde am aranjat sculele si materialele de care aveam nevoie, ne-am impartit sarcinile si am facut lista cu ce am mai avea nevoie. I-am lasat pe Mihai si Seba la barca si am incalecat pe-o sa. Pe cea a bicicletei pliabile din dotarea barcii. Ocazie cu care am constatat ca n-are frane (detalii, sunt obisnuit), saua nu poate fi inaltata prea mult, drept urmare pedalam cu genunchii mult in lateral (mi-am adus aminte de copilarie cand mergeam la circ si ma distram de milioane cand clownul ii fura maimutei bicicleta si se fugareau in jurul arenei) si surubul dintre cele doua parti ale cadrului nu putea fi strans prea mult. Dar magazinele erau la vreun kilometru distanta, asa ca alternativa mersului pe jos nu parea foarte atragatoare. Imediat ce am pornit am vazut ca, atunci cand impingeam cu piciorul drept pedala, cadrul se curba in stanga, si invers. Cand treceam peste o denivelare oscilatiei constante stanga-dreapta i se adauga una sus-jos care se amortiza usor, pana la urmatoare denivelare, care de obicei nu era prea departe. Ce mai, era vie, si de la primul moment in care m-am urcat pe ea am simtit ca intre noi e o relatie speciala, ca ne completam reciproc si formam un singur organism. Si atunci am avut revelatia. Ea e calul din poveste. Bun asa, in sfarsit avem in echipaj si pe cineva intelept, drept urmare am inceput sa ma sfatuiesc cu el. In Heraklion incepuse arsita, si masinile erau rare, asa se explica faptul ca nu s-a produs niciun accident. Toti care treceau pe langa mine pierdeau temporar controlul volanului. Cei mai multi isi faceau cruce, dar au existat si unii care faceau alte semne, a caror semnificatie am refuzat s-o interpretez. Nu pornesc bine si ma suna Seba
- Auzi ma?
- Gafait
- Ma, ai numarul de telefon al nemtilor alora de la care ai cumparat barca?
- De ce Seba, vrei sa ii suni de craciun si de paste?
- In urmatoarele 5 minute am aflat parerea lui despre moralitatea, starea civila, preferintele sexuale si religia partii feminine a familiilor celor care au instalat motorul in felul asta, si ce ar vrea sa le transmita.
Cand te bate soarele Cretei in cap si prin apropiere nu e nici macar un fir de leustean sub care sa cauti umbra, apreciezi conversatiile scurte, dar ca sa-l opresti pe Seba nu e deajuns sa incerci sa vorbesti peste el, ci trebuie sa il surprinzi cu ceva. Intervin cand ajunsese la stramatusi:
- De unde stii ca bunica n-a fost singura la parinti?
- ...
- Si unde mai pui ca probabil facea un schnitzel delicios si un apfelschtrudel sa te lingi pe degete?
- Si ce-are ma asta cu faptul ca au pus joja de ulei in fata unui perete si nu poti sa o scoti?
- Da faptul ca au avut o matusa cu relatii extraconjugale cunoscute in cartier ce are?
- Bai, mai lasa vorba ca m-ai innebunit. Mai bine adauga pe lista o cheie de filtru si o rola de smirghel de 80.
- Stii Seba, intotdeauna m-am intrebat daca smirghelul s-a inventat in Oltenia, si numele ii vine de la smecher ghebos.
Bomban ceva de genul "nu e frumos sa trantesti telefonul in nas unei persoane atat de sensibile ca mine" si reiau simbioza cu bicicleta. N-apuc sa fac o suta de metri ca se adauga la lista si 24 de metri de scota, un bec de pozitie si o pompa de santina. Peste inca doua sute de metri mai completez o data lista. Ajung la magazin, scotocesc dupa bunuri, platesc si dau sa plec. Suna telefonul. Seba, bineinteles.
- Ia si o cutie cu vaselina
- Iti pare rau ca ai tipat la mine si vrei sa ne impacam?
Pe drumul de intoarcere a mai sunat telefonul de cateva ori, dar stiam ca nu ma intorc orice-ar fi, asa ca n-am raspuns. Balansul pungii cu cumparaturi adauga o a treia dimensiune oscilatiilor bicicletei. Desi era aprilie, erau peste treizeci de grade si un soare naucitor. Ajung transpirat si obosit dar mandru de isprava mea. Ma ia Seba din prima.
- Bere ai cumparat?
Avea dreptate. Fara o vorba, o sterg repejor inapoi, pana sa patesc ceva. Aud din urma:
- Si bineinteles ca nu te-a dus capul sa iei si ceva de mancare.
Ajung la prima terasa, proptesc bicicleta de gard si realizez ca in barca era un lant pentru legat bicicleta pe care l-am uitat. Dar aproape instantaneu retrogradez in categoria neglijabil probabilitatea ca cineva sa pofteasca la ea, si la insignifiant sa ajunga cu ea mai departe de primul colt. Intru in stabiliment si cer trei sandwichuri si sase beri. Proprietarul, amabil, intr-o engleza aproximativa dar inteligibila, imi spune ca au sandwichuri cu cascaval, cu sunca, cu salam, dar berea n-a venit inca. Ideea de a ma odihni un pic pana vine berea nu parea proasta, asa ca am intrebat in cat timp se asteapta sa vina. S-a uitat la mine ca si cum as fi picat din luna (N-avea sa fie ultima data in calatorie) si mi-a raspuns:
- Pai nu aducem bere acum, iarna.
:D :D :D Povestirea nu mă miră, ci mă entuziasmează. Știind personajele bine, antiteza asta crează o diferență de potențial generatoare de orice conflict, de la unul verbal, la unul tip Bobâlna, cu coase și topoare.
Partea frumoasă este că Stan Laurel și Oliver Hardy din povestire, au o pasiune comună și o chimie aparte. Ingrediente care schimbă Bobâlna într-o chestie savuroasă, de un umor aparte.
Și duc la happy-end ;)
Salut!
Ai talent literar Calin!
Ar trebui sa-l exploatezi!
Bafta!
Din pacate povestile tale, asa cum le scrii, nu au nici un farmec repovestite. Marturisesc ca ar trebui facuta o productie cinematografica dupa asa ceva. Ar fi ceva de box office! Garantat!
Reparatii
In cele din urma gasesc si bere si aterizez triumfator la barca. De departe aud urarile lui Seba la adresa diverselor subansamble, solutii tehnice si abilitatile celor care le-au proiectat. Ma apropii de barca tiptil, bat deodata in coca si urlu: Berea e rece! Dinauntru se aud doua bubuituri, provocate de caderea unor obiecte, urmate la cateva fractiuni de secunda de un potop de vorbe colorate din partea lui Seba. Flamand si insetat, ma catar in cockpit, fixez masa mobila, aranjez sandwichurile si berile. Se aude si Mihai:
- No, ca doara nu trebuie sa urli asa ca m-om spariet.
Fiecare dintre noi am fost blagosloviti cu cate un dar special. Unii au primit indemanare, altii forta, altii perseverenta si asa mai departe. Mihai a primit chelie. Lumea ar fi fost mai saraca daca vreun obstacol, cum ar fi parul, ar fi ascuns spectacolul mimicii lui. Forma absolut sferica a capului, combinata cu marea mobilitate a muschilor faciali face ca orice traire interioara sa fie reflectata atat in pozitiile relative ale trasaturilor, cat si in pozitia absoluta a fetei, care poate sa urce, sa coboare sau sa isi modifice amprenta pe suprafata globului cranian, cam cum se plimba pe globul pamantesc cicloanele de la buletinele meteo. O mica emotie poate sa schimbe pozitia unui singur element, gen curbura coltului drept al liniei buzelor, pe cand una mare poate sa le amestece cu totul, si ansamblul lor sa se mareasca sau micsoreze oricat, si sa le deplaseze oriunde intre polul nord si ecuator. Mihai functioneaza secvential. Adica nu se apuca de nimic pana cand nu cugeta temeinic - imparte operatiunea in etape, fiecare cu partea de pregatire teoretica (adica cugetat), si practica (adica aranjat toate cele necesare in pozitia optima), apoi executie si verificare, dupa care repetarea inca cel putin o data a tuturor fazelor fiecarei etape, ca sa fie sigur ca nu i-a scapat ceva. Daca traiesti suficient de mult, ai sansa sa te bucuri de o treaba bine facuta, cu doua mentiuni: prima ca niciodata n-am reusit sa desfacem ceva strans de el, si a doua ca orice blocaj il captureaza intr-o bucla din care ii e foarte greu sa iasa. Sa presupunem are de schimbat filtrul de ulei. Prima data se da un pas inapoi, isi aprinde o tigara si cugeta cateva minute. Daca il observi poti sa iti dai seama de numarul de operatiuni necesare (le numara pe degete), sensul manuirii uneltelor (intai roteste mana spre dreapta, dupa care se opreste, reflecteaza un pic, incearca si spre stanga, buza de jos descrie un semicerc dezaprobator, roteste iarasi spre dreapta, mai face o pauza si cu un clatinat linistitor din cap fixeaza in procedura miscarea respectiva), gradul de dificultate (numarul de cute de pe frunte) si ce poate sa mearga prost (distanta dintre sprancene si nordul geografic al cheliei). Apoi cade pe ganduri, trasaturile i se relaxeaza (se departeaza cu totul de nord), schiteaza o miscare de inaintare dupa care se opreste brusc, ca si cum ar fi calcat intr-un rahat. Se da iar inapoi si repeta secventa de la inceput, un pic mai lent. Ia o carpa si o asterne tacticos pe podea in dreapta motorului. Da sa se aplece, se opreste brusc, fizionomia ii urca iar cu cateva grade latitudine, pica pe ganduri, dupa care ia carpa si o muta in stanga. O netezeste frumos cu palma, dupa care apeleaza registrul de memorie in care a stocat lista cu sculele necesare. Adica cheia de filtru (figura ramane la latitudinea precedenta dar mai capata cateva grade longitudine, semn ca e multumit). O usoara incruntare (oare n-am nevoie si de altceva) trece ca un nor pe cerul senin (poate ca norul e ceva mai rapid), si se apuca sa caute cheia de filtru: Deschide sertarul cu scule uzuale, cotrobaieste prin el, dupa care trece la celelalte sertare, ridica saltelele sa vada daca nu cumva mai e vreun cotlon pe acolo. Dupa ce termina toate ungherele se opreste, cugeta putin si o ia de la inceput. Daca nu se intampla nimic poate sa ramana in bucla oricat, doar ca in preajma unui oltean ceva se intampla tot timpul. Cum ar fi ca trece ca o furtuna pe langa el, se impiedica a nu stiu cata oara de carpa lui Mihai, in norul de injuraturi ce il inconjoara permanent apar cuvinte de gen fibra textila, petrolul din care s-a extras, Jacquard si familia sa, dupa care realizeaza ca Mihai si motorul sunt in aceeasi pozitie ca acum doua-trei treceri (dupa fiecare, Mihai rearanjeaza carpa). Se opreste brusc si il intreaba:
- Ce cauti ma?
- Cheia de filtru
- N-avem
Si pleaca. Pe masura ce se indeparteaza, substantivele din categoria textile cedeaza locul celor din categoriile mai de actualitate, gen coltul mesei sau piulita de 16 cu filet metric si pas normal. Mihai ramane absolut nemiscat, ca un ogar in aret, doar ca, in loc de labuta, sta cu spranceana dreapta ridicata. Nici nu apuca Seba sa ajunga in dreptul capitaniei ca Mihai iese din incremenire si ii da replica:
- No, ca ase ma gandeam si eu
Omul s-a nascut liber. In raiul anterior formelor de civilizatie cunoscute sau banuite, traia fericit inconjurat de o gramada de intrebari fara raspuns, cum ar fi, daca va avea ce manca a doua zi, sau daca, dimpotriva, leul va ramane flamand in dauna curbei demografice locale, adica nu-l va manca pe el. Problemele au aparut in momentul in care a inceput sa caute certitudini. Prima mare inventie a omenirii – razboiul, si a doua – agricultura au fost doua mari promisiuni. In schimbul lor, n-a avut de facut decat sa renunte la cumsecadenie si la libertate. Si cum speranta e saraca ultima care n-a apucat sa iasa din cutie, inca n-a renuntat la a cauta certitudini, cat de mici ar fi. In concluzie, Mihai, inarmat cu certitudinea ca nu avem cheie de filtru, se da iar un pas inapoi, isi aprinde o tigara si reia planul de la zero.
Citat din: calin1967 din Mai 14, 2020, 10:42:57 PM
Reparatii
In cele din urma gasesc si bere si aterizez triumfator la barca. De departe aud urarile lui Seba la adresa diverselor subansamble, solutii tehnice si abilitatile celor care le-au proiectat. Ma apropii de barca tiptil, bat deodata in coca si urlu: Berea e rece! Dinauntru se aud doua bubuituri, provocate de caderea unor obiecte, urmate la cateva fractiuni de secunda de un potop de vorbe colorate din partea lui Seba. Flamand si insetat, ma catar in cockpit, fixez masa mobila, aranjez sandwichurile si berile. Se aude si Mihai:
- No, ca doara nu trebuie sa urli asa ca m-om spariet.
Fiecare dintre noi am fost blagosloviti cu cate un dar special. Unii au primit indemanare, altii forta, altii perseverenta si asa mai departe. Mihai a primit chelie. Lumea ar fi fost mai saraca daca vreun obstacol, cum ar fi parul, ar fi ascuns spectacolul mimicii lui. Forma absolut sferica a capului, combinata cu marea mobilitate a muschilor faciali face ca orice traire interioara sa fie reflectata atat in pozitiile relative ale trasaturilor, cat si in pozitia absoluta a fetei, care poate sa urce, sa coboare sau sa isi modifice amprenta pe suprafata globului cranian, cam cum se plimba pe globul pamantesc cicloanele de la buletinele meteo. O mica emotie poate sa schimbe pozitia unui singur element, gen curbura coltului drept al liniei buzelor, pe cand una mare poate sa le amestece cu totul, si ansamblul lor sa se mareasca sau micsoreze oricat, si sa le deplaseze oriunde intre polul nord si ecuator. Mihai functioneaza secvential. Adica nu se apuca de nimic pana cand nu cugeta temeinic - imparte operatiunea in etape, fiecare cu partea de pregatire teoretica (adica cugetat), si practica (adica aranjat toate cele necesare in pozitia optima), apoi executie si verificare, dupa care repetarea inca cel putin o data a tuturor fazelor fiecarei etape, ca sa fie sigur ca nu i-a scapat ceva. Daca traiesti suficient de mult, ai sansa sa te bucuri de o treaba bine facuta, cu doua mentiuni: prima ca niciodata n-am reusit sa desfacem ceva strans de el, si a doua ca orice blocaj il captureaza intr-o bucla din care ii e foarte greu sa iasa. Sa presupunem are de schimbat filtrul de ulei. Prima data se da un pas inapoi, isi aprinde o tigara si cugeta cateva minute. Daca il observi poti sa iti dai seama de numarul de operatiuni necesare (le numara pe degete), sensul manuirii uneltelor (intai roteste mana spre dreapta, dupa care se opreste, reflecteaza un pic, incearca si spre stanga, buza de jos descrie un semicerc dezaprobator, roteste iarasi spre dreapta, mai face o pauza si cu un clatinat linistitor din cap fixeaza in procedura miscarea respectiva), gradul de dificultate (numarul de cute de pe frunte) si ce poate sa mearga prost (distanta dintre sprancene si nordul geografic al cheliei). Apoi cade pe ganduri, trasaturile i se relaxeaza (se departeaza cu totul de nord), schiteaza o miscare de inaintare dupa care se opreste brusc, ca si cum ar fi calcat intr-un rahat. Se da iar inapoi si repeta secventa de la inceput, un pic mai lent. Ia o carpa si o asterne tacticos pe podea in dreapta motorului. Da sa se aplece, se opreste brusc, fizionomia ii urca iar cu cateva grade latitudine, pica pe ganduri, dupa care ia carpa si o muta in stanga. O netezeste frumos cu palma, dupa care apeleaza registrul de memorie in care a stocat lista cu sculele necesare. Adica cheia de filtru (figura ramane la latitudinea precedenta dar mai capata cateva grade longitudine, semn ca e multumit). O usoara incruntare (oare n-am nevoie si de altceva) trece ca un nor pe cerul senin (poate ca norul e ceva mai rapid), si se apuca sa caute cheia de filtru: Deschide sertarul cu scule uzuale, cotrobaieste prin el, dupa care trece la celelalte sertare, ridica saltelele sa vada daca nu cumva mai e vreun cotlon pe acolo. Dupa ce termina toate ungherele se opreste, cugeta putin si o ia de la inceput. Daca nu se intampla nimic poate sa ramana in bucla oricat, doar ca in preajma unui oltean ceva se intampla tot timpul. Cum ar fi ca trece ca o furtuna pe langa el, se impiedica a nu stiu cata oara de carpa lui Mihai, in norul de injuraturi ce il inconjoara permanent apar cuvinte de gen fibra textila, petrolul din care s-a extras, Jacquard si familia sa, dupa care realizeaza ca Mihai si motorul sunt in aceeasi pozitie ca acum doua-trei treceri (dupa fiecare, Mihai rearanjeaza carpa). Se opreste brusc si il intreaba:
- Ce cauti ma?
- Cheia de filtru
- N-avem
Si pleaca. Pe masura ce se indeparteaza, substantivele din categoria textile cedeaza locul celor din categoriile mai de actualitate, gen coltul mesei sau piulita de 16 cu filet metric si pas normal. Mihai ramane absolut nemiscat, ca un ogar in aret, doar ca, in loc de labuta, sta cu spranceana dreapta ridicata. Nici nu apuca Seba sa ajunga in dreptul capitaniei ca Mihai iese din incremenire si ii da replica:
- No, ca ase ma gandeam si eu
Omul s-a nascut liber. In raiul anterior formelor de civilizatie cunoscute sau banuite, traia fericit inconjurat de o gramada de intrebari fara raspuns, cum ar fi, daca va avea ce manca a doua zi, sau daca, dimpotriva, leul va ramane flamand in dauna curbei demografice locale, adica nu-l va manca pe el. Problemele au aparut in momentul in care a inceput sa caute certitudini. Prima mare inventie a omenirii – razboiul, si a doua – agricultura au fost doua mari promisiuni. In schimbul lor, n-a avut de facut decat sa renunte la cumsecadenie si la libertate. Si cum speranta e saraca ultima care n-a apucat sa iasa din cutie, inca n-a renuntat la a cauta certitudini, cat de mici ar fi. In concluzie, Mihai, inarmat cu certitudinea ca nu avem cheie de filtru, se da iar un pas inapoi, isi aprinde o tigara si reia planul de la zero.
Să dea dracii, Căline, descrierea lui Mihai e un capitol întreg și savuros! :D
Nici nu-mi mai e gândul la Hiroshima. Interesant ar fi, ca după Sebba și Mihai, să ai și tu o caracterizare făcută de noi, cei care te cunoaștem bine ;)
După asta, nici nu mai e musai să fie scrisă călătoria, că romanul e gata :D