Chemari si raspunsuri pe capcompas

[DoiNomazi]

Doar ce am iesit de pe Canning Stock Route la Georgia Bore, putzin dupa jumatatea traseului dupa 928 KM de dune de nisip parcursi in 6 zile. Am mers 8-9 ore pe zi cu o viteza medie de deplasare de 15-20 Km/h. S-a mers exclusiv in treptele 2-3 datorita nisipului afanat si a fagaselor adanci de la baza dunelor. Temperatura in cabina ziua 34 Celsius...

Panta abrupta a dunelor au transformat masina intr-o "corabie" care se legana pe talazurile de nisip...

Poate reusim sa iesim putzin cu un kayak la Oceanul Indian peste cateva zile, caci fara un strop de apa si o padela, nu se poate...

Suntem inca in miscare prin WA, dar speram sa prezentam video jurnalul prin noiembrie.

[DoiNomazi]

Am ajuns de cateva ore pe malul Oceanului Indian. Traversarea de la Pacific la Indian s-a terminat. Maine mergem sa cautam un kayak de inchiriat sa iesim la recif.

[DoiNomazi]

Azi am predat masina dupa 7,457 Km. Nimic de raportat, nici macar o pana de cauciuc. Probabil ca are nevoie de bucse noi.

Filmul va aparea cu greu caci este foarte mult de lucru. In momentul asta ma intreb sincer daca merita efortul...

[Dbr]

 Poate totusi cand aveti timp ,sa faceti si filmul. Eu personal va citesc cu un interes deosebit toate postarile. Bravo inca o data!

[Haiduc]

 In momentul asta ma intreb sincer daca merita efortul...

E vreme fratilor odihnitiva, iarna i lunga si noi vom fi tot pe aici.
Numai de bine sa auzim

[DoiNomazi]

Poate totusi cand aveti timp ,sa faceti si filmul. Eu personal va citesc cu un interes deosebit toate postarile. Bravo inca o data!

Multzumim!

Mi-am amintit de un comentariu referitor la introducerea filmului, facut anterior de Vincentiu, si cum fiecare "episod" trebuie sa aiba o introducere noua, primele doua luni va fi de munca la noua prezentare/introducere. Pana termin introducerea poate reusesc macar sa sortez video clip-urile din Oz. Abea dupa aceea selectia muzicala si in sfarsit poate sa inceapa montajul.

Amuzant este ca la intoarcere facem 2 zile pe drum prin aeroporturi si avioane, ajungem acasa la miezul noptii acasa si la ora 8 trebuie sa ne prezentam la servici... daca mai putem tzine pleoapele deschise. Daca ma intrebi acum, pe aeroport in Sydney, intre doua avioane, imi sa spun ca nu va mai fi niciun video, ever, ever, ever... E departe rau coasta de vest a Australiei...

Drumurile nomazilor probabil ca nu se vor sfarsi inca, dar filmatul va fi inlocuit de pozele de pe telefon. La sfarsitul acestui video jurnal voi incerca sa prezint cateva imagini din procesul de filmare...

[ghrt]

Filmaţi măcar pt voi. Experienţele sunt unice şi peste ani vă vor bucura bătrâneţile, indiferent că veţi fi într-o căsuţă suburbană sau undeva la ancoră. Nu e ca şi cum aţi vizita un obiectiv pe care îl puteţi revizita şi la 80 de ani, iar memoria ne este friabilă.
Eu sunt adeptul fotografiilor, şi încerc să fac cât mai puţine

[DoiNomazi]

Si pana se da filmu', un mic aperitiv...

Prima impresie puternica din Oz a fost una... administrativa.

Am ajuns rupti de oboseala la Cairns dupa mai bine de 24 de ore petrecute in scaune de avioane si ne-am grabit sa preluam masina. Am sarit intr-un taxi suficient de mare sa ne incapa cu bagajele si am pornit spre una din pitorestile suburbii la nord de Cairns, aflata pe malul Pacificului intr-un peisaj tipic de "ilustrata de la mare". Vreo suta douaj de dolari mai incolo am ajuns si ne-am trezit brusc din reverii achitand.

Conform intelegerii prealabile, care a functionat aproape in fiecare detaliu, ne-am dus la unu' acasa sa ridicam masina din curte. Omul parea amabil dar si dornic sa plece nu stiu unde si mi-a pus cheile in mana urandu-mi "good luck", Pai...

A, aici e cricu', aici e lopata, cablul de tactare, compresorul, cort, canistre de motorina si apa, good luck! Pai...

"If you need any assistance call this phone number in Sydney because they will try to help you. I'll be on vacation too..."

Pana sa apuc sa ma dezmeticesc, a disparut in casa cu permisul meu de conducere si o VISA card pe care le-a xeroxat, dupa care s-a intors cu un politicos zambet de "hai la revedere",,,

Eu priveam ingrijorat cauciucurile ce pareau destul de banale si uzate, mai ales pentru dunele de nisip ce ne asteptau dincolo de orizont.

"Oil is good, the tyres are OK...", a molfait tipul voios ca era pe cale sa-si vada de ale lui.

Nu vedeam nicaieri antena radio.

"Where is the UHF radio?"

R. tipul din curtea caruia am ridicat masina a ridicat din umeri.

"There's no UHF, mate..."

"BUT WE AGREED IN PREVIOUS EMAILS..."

"Sorry, there's no radio..."

"That kinda sucks, mate..."

Am inghesuit si noi in graba, cum ne-am priceput mai bine, valizele in masina si am bagat cheia in contact. Tipul s-a apropiat cu un zambet oarecum schimbat parand sa astepte sa vada turistul american cum se descurca cu cutia de viteze manuala, mai ales ca trebuia iesit din curte cu spatele avand vizibilitate doar in oglinzile laterale... 

No biggie, mate. Am debreiat si cuplat in reverse ca la manual.

In ultimii 34 de ani am sofat diferite masini pe diferite meridiane, dar de fiecare data cand ma urc la volan intr-un vehicul cu volan pe dreapta am cateva momente initiale de confuzie care incep cu inscrierea intr-o intersectie si cu faptul ca reflexul format in timp, la fel ca si atunci cand traversezi ca pieton, este sa te asiguri mai intai din partea stanga... Efectiv trebuie sa te lupti cu reflexul si sa-ti impui constient sa te asiguri mai intai din dreapta. De multe ori este mai periculos ca pieton pentru ca de obicei iti lasi gandurile sa zburde si te bazezi pe un automatism care te poate aduce exact pe capota unei masini.

"First stop, the auto store."

"Do you have a list?", ma intreaba M. cu meticulozitatea ei specifica. Oare, inca nu ma cunoaste?

"It's all in my head, mate!", raspuns eu pleznindu-ma ostentativ cu palma stanga peste frunte.

Mana stanga pare foarte vesela, actionand cu grija schimbatorul de viteze, insufletzita de noile atributzii, in timpul ce mana dreapta tresare din cand in cand confuza. Cele doua "parghii" ce actioneaza semnalizatorul si stergatoatele sunt inversate cu o precizie matematica si inainte de a ma inscrie in primul viraj la stanga actionez (in mod reflex) stergatoatele in loc sa semnalizez regulamentar. Chestia asta avea sa ma insoteasca pana la sfarsitul calatoriei...

Intram cu greu in parcarea magazinului datorita felului cum sunt orientate intrarile si iesirile din trafic in tarile cu volan pe dreapta si umplem "cosul". Lichid de frana si ambreiaj, 5 litri lichid de racire, 5 litri ulei de motor, solutzii de curatzare a injectoarelor, solutzie de carpire a unei potentiale scurgeri din radiator, 4 canistre de motorina (am primit doar 2 cu masina), o canistra de apa potabila (adaugata celor doua canistre de apa potabila cu care a venit madina), furtun de sifonare a combustibilului, palnie de combustibil, palnie de ulei, palnie de apa potabila, galeata utilitara, franghie suplimentara, trusa de facut pene de cauciuc, cheie de rotzi noua, ca a lor era o chestie ruginita si foarte uzata, alea, alea, pana cand la casa ne-a luat un pic cu ametzeala... Australia este o tzara a costurilor interesante... si asta fost o impresie perceputa in plexul solar inca de la inceput, inainte de a trebui sa platim $246 pentru un schimb de ulei, sau $54 pentru un six pack amarat de Coronas.

Am inghesuit cumparaturile pe unde au incaput si am dat ocol masinii facandu-i primele poze. Era sifonata, pe ici pe colo, ruginita pe dedesupt (360,000 Km la bord), dar avea un troliu de 10,000 lbs nou noutz, proaspat instalat...

"We didn't ask the guy to show us how to open the tent..." sopteste M. peste umar.

"We'll figure it out, no worries, mate..."

"Plecam?"

"Iti merge tableta?"

"Merge..."

"A recunoscut GPS-ul?"

"Da..."

"Deci, suntem pe harta activa..."

"Da..."

"Si ai gasit hotelul.."

"Da..."

"OK, atunci pornim spre nord. Poate prindem banca deschisa in Port Douglas si schimbam banii astazi..."

Ne-am inscris in trafic pe soseaua ce poarta numele Capitanului Cook dornici sa ajungem cat mai repede la Port Douglas sa ne dezmortim oasele dupa interminbila calatorie NYC - Los Angeles - Sydney - Cairns.

Dupa vreo zece minute in care ma luptam cu oboseala acumulata si cu numeroasele sensuri giratorii, in timp ce-mi verificam lista din memorie, am tras cu coada ochiului la M. care inca isi aranja jucariile ei de navigatie/comunicatie.

"Actele masinii unde le-ai pus?"

M. a intors capul surprinsa.

"Nu ti le-a dat tie?"

"Nu... Fuck! Cauta in torpedou..."

M. a scos rapid tot ce se afla in torpedou... Nici urma de vreo hartie, mapa, plic...

"Asta a uitat sa ne dea talonul si politza de asigurare. Suna-l si eu incerc sa intorc..."

"Pe satelit?"

"Nu. Tzinem satelitul pentru urgentze. Vezi daca potzi sa bagi iPhone-ul meu intr-o retzea locala."

"Pot intra pe Telstra..."

"Go for it..."

Prima tentativa de formare a numarului a esuat. La fel si a doua. Era greu de ghicit care cifre trebuie formate si care nu de pe telefonul nostru conectat la retzeaua lor. La treia incercare a inceput sa sune.

"Hi R. my husband asked me to tell you that we can't find the registration and the insurance policy..."

In zumzetul viguros al celor opt cilindri, nu puteam sa aud ce-i raspunde R.

"The registration, you know, the paper that proves that we didn't steal the car, if the police stops us... Excuse me?... What do you mean, no paper?... but... so..."

R. parea sa-i explice ceva de zor.

"But, then... I see... OK I'll tell him..."

"Ask about the insurance policy too!"

"And what about the insurance policy? Is there a card?... I see... OK, I'll tell him. Thank you. Bye."

"Ce-a zis?"

"A zis ca in Australia nu mai exista car registration card si daca te opreste politia vor cauta numarul de inmatriculare pe computer ca sa se asigure ca masina nu este furata..."

"Whoa! Tara civilizata... si de asigurare, ce-a zis?"

"A zis ca in caz de accident, sau daca cere cineva date despre politza de asigurare, ceea ce el nu crede ca se va intampla, sa sunam la numarul din Sydney..."

"Huh?..."

"Asa a zis..."

"Ciudat..."

Desi admiram simplificarea formalitatzilor rutiere, imi era greu sa ma obisnuiesc cu ideea...

Asta a fost prima impresie din Australia. Urmata de faptul ca mai toate, inclusiv bancile, se inchid dureros de devreme si ca daca vrei sa schimbi o suma mai mare de $X tanti de la ghiseu devine suspicioasa, te priveste in suflet cu un zambet Röntgen si te invita sa mai treci si maine...

[DoiNomazi]

Am reusit sa schimbam doar jumatate din bani in prima dupa amiaza in Port Douglas caci tipa de la ghiseul unicii banci ramasa deschisa peste ora 16:00 a replicat ca nu are voie sa schimbe sume mari intr-o singura zi. Ne-a invitat sa schimbam cealalta jumatate a sumei a doua zi.

Din pacate ziua urmatoare era planificata deja la recif la Agincourt si catamaranul care facea o singura cursa pe zi intre coasta si recif ajungea inapoi in Pott Douglas dupa ora 17:00 cand se inchidea singura banca deschis dupa ora 16:00...

Dilema dracu' pentru ca voiam sa pornim la drum spre nord imediat ce ne-am fi intors de la recif evitand orice contact cu vreo localitate. Aveam doar 180 de litri de motorina si inca nu stiam cum si daca va functiona cartea de credit la indepartare statii de alimentare in miez de noapte...

Oraselul Port Douglas este mic, curat si cochet si are o atmosfera de vacanta extrem de placuta care amintea de Key West-ul nostru. Am trecut pe la cateva terase, ba pentru o cina excelenta cu produsele proaspete ale Pacificului, ba pentru un Martini, sau o bere. Impinsi de curiozitatea matelotului iesit la tzarm, am incercat sa ne oprim la cat mai multe terase pana la caderea intunericului cand ne-am urcat in troopie si ne-am mutat la barul hotelului.

Orice umbra de somn disparuse dupa mai bine de 36 de ore de activitate si speram ca o bere, doua, trei, ni-l aduce inapoi pe Mos Ene...

Am adormit tarziu suparati ca a trebuit sa sacrificam ireversibil integritatea unuia din geamantane. Se pare ca cei de la serviciul de securitate al unuia din aeroporturi a avut curiozitatea sa deschida valizele si cumva cheia speciala ne-a dat peste cap codul de acces. Singura solutie a fost sa taiem incuietorile cu un bomfaier din trusa masinii.

In dimineata urmatoare ne-am grabit sa incarcam totul inspoi in masina, am prins din fuga cateva imbucaturi de mic dejun si ne-am prezentat in fata hotelului pentru a fi imbarcati in autobuzul ce venise sa ne preia pentru o calatorie in port. Ajinsi in port ne-am imbarcat pe un catamaran din aluminiu cu trei punti si am iesit in larg la recif. Iesirea cu catamaranul includea si un bufet tip "all you can eat" cu "produse proaspete din ocean". Ne-am platit doar berile...

Reciful arata mult mai si vibrant decat ne temeam in urma rapoartelor ingrijoratoare citite inainte de calatorie. Cel putzin la Agincourt, culorile sunt inca vii si vietatzile marine abunda.

Cum M. nu are certificatul PADI, m-as fi putut scufunda doar eu, dar nu avea nivi un sens sa nu fim impreuna asa ca am renuntat la scufundare si am iesit impreuna la snorkeling. Timpul a zburat rapid si noi trebuia sa gasim o solutie sa ne intoarcem in oras inaintea catamaranului. Din fericire se ofera si un zbor cu elicopterul de la recif in oras...

"Get to the choppa..."

In jurul orei 15:00 survolam o buna parte din recif si pilotul a fost extrem de amabil sa aterizeze pentru mai putzin de un minut pe o limba de nisip nu cu mult mai mare decat elicopterul. Am castigat timp datorita elicopterului si ne-am intors in PortDouglad inainte de inchiderea bancii.

Imediat cum am terminat cu banca ne-am asternut la drum spre nord si spre Cape Tribulation. Trecerea la bac ne-a intarziat putzin si am ajuns la locul de campare rezervat cu doua saptamani inainte dupa caderea intunericului...

Am desfacut pentru prima data cortul de pe acoperisul masinii pe plaja, la lumina frontalelor. Montarea si demontarea cortului de pe acoperisul Toyotei s-a dovedit a fi o operatiune usoara si extrem de rapida.

Imcurajati de ospitalitatea asternutului, ne-am impiedicat de doua beri reci sorbite tacticos in vuietul valurilor ce se spargeau undeva in intunericul plajii... locul de campare pe malul Pacificului la Noah's Beach era perfect din toate punctele de vedere. Am mai fi stat acoli cel putzin inca o noapte, dar timpul era scurt si in urma hotararii de a continua mica escapada spre nord deja mancam din timpul necesar traversarii dificile.

Dimineata am continuat incursiunea pana la Cape Tribulation, am servit micul dejun la un fel de pensiune si dupa pranz am facut cale intoarsa spre sud.

"Where do you think we'll stop tonight?", a intrebat M.

" We can't stop tonight, mate. We need to recover some precious time..."

"Si atunci, pana unde mergem?" a intrebat M. iar, cu ochii la harta de pe tableta din poala.

"Tonight we'll try to stay on asphalt. We head south on the main road to Townsville and from Townsville we head west all the way to Mount Isa, Tennant Creek si incercam sa ajungem la Alice Springs."

"Nu e prea departe?"

"Vreo 2,700 Km... putem..."

"Don't forget, these highways are very different from what we call highways at home... Canguri, vite.."

"Macar nu au biciclisti betzi si carutze cu paie fara felinar."

Am trecut fantomatic prin Townsville pe la miezul noptii si ne-am asternut la drum spre vest plini de entuziasm. Rasaritul soarelui ne-a zambit in apropiere de Mount Isa. Trecusem iar pragul de oboseala cand somnul fuge alungat de voiosia zorilor...

In ciuda faptului ca alimentasem de doua ori in cursul noptii, pe la pranz am virat insetati si prafuiti la statia de alimentare Shell de la iesirea din Mount Isa cu ambele rezervoare uscate. Era timpul sa ne obisnuim cu realitatea motorului V8 de 4,5 litri...

[DoiNomazi]

Regiunea din jurul localitatii Mount Isa este frumoasa si are un farmec aparte care se estompeaza treptat cu fiecare kilometru ce se apropie de localitate. Nu departe de Mount Isa a fost compus cantecul "Waltzing Matilda" care este considerat imnul neoficial al Australiei. In zMount Isa a existat si un muzeu dedicat acelui faimos cantec, dar se pare ca a fost devastat de un incendiu si inca n-au reusit sa-l restaureze. Desi este o zona de exploatare miniera, exista numeroase vai si ochiuri de apa (billabong) ascunse privirii unde s-ar putea inota si campa. Noi eram in plin marsh si fiecare oprire adauga minute deficitului de timp.

Din pacate este si zona unde am vazut cei mai multi canguri loviti de masini noaptea. In apropiere de 100 ne-am oprit din numaratoarea corpurilor zdrobite de impact. Macar dingo si cateva pasari consumatoare de carne beneficiau.

Cu exceptia trenurilor rutiere de mare tonaj care amintesc de vehicule apocaliptice din seria Mad Max, australienii evita circulatia de noapte prin outback. Se pare ca am fost una din cele doua masini care a rulat pe cateva sute de km in acea prima noapte la volan. Exista numeroase locuri de popas presarate de-a lungul drumului si la unele din ele se poate campa gratuit pentru odihna de o noapte. Cine are timp de popas, evident...

Nici eu nu pot sa-mi explic aceasta ciudata placere a sofatului. Efectiv nu ma satur de kilometri si imi face placere sa trec din zi in noapte, in zi si iar in noapte, continuand drumul fara sfarsit...

Carosabilul din Australia are putzine similaritati cu drumurile de acasa. Diferenta nivelului de dezvoltare a infrastructurii rutiere, la est de Alice Springs, este mai mult decat sesizabila, de la calitatea asfaltului, la marcaje, etc. Nu am intalnit nici o autostrada cu 4 benzi ca acasa, ci doar sosele cu 2 benzi ca in Romania anilor '80.

"Don't drive at night, mate. It is quite dangerous", ne-a sfatuit R. in Cairns cand am preluat masina. Initial am fost convins ca exagereaza, dar dupa prima noapte la volan am inteles. Canguri, vite razlete (2 saptamani mai tarziu undeva pe coasta de vest am intalnit prima vita din viata care a venit intentionat pe carosabil cu coarnele inainte parand determinata sa opreasca masina), si in special distantele foarte mari intre razletele puncte populate fac orice asistenta mecanica sau medicala dificila. In multe locuri evacuarea cu elicopterul este singura sansa in caz de urgenta. Si ni s-a sugerat ca noaptea in putzinele asezari de marimea unui sat in Romania se pot intampla "chestii" mai mult sau mai putzin accidentale. Intre Cairns in Queensland si Newman in Western Australia, adica vreo 5,000 Km in nu am intalnit nici o masina de politie, sau politist in uniforma. Este Outback-ul o zona sigura care nu are nevoie de prezenta vizibila a autoritatilor, sau pur si simplu eviti beleaua parcand dupa apusul soarelui? Sincer, nu stiu raspunsul corect dar cert este ca m-am simtit in siguranta in orice loc, populat sau izolat, in Australia. Cat despre circulatia de noapte pe drumurile nationale cand exista ore in sir in care nu intalnesti farurile nimanui, cel putzin atat tmp cat exista motorina in rezervoare si aer in cauciucuri, bring it on! Acolo ma simt ca un peste in garla favorita...


Inserarea traversarii ne-a imbratisat la vreo 300+ km nord de Alice Spring pe soseaua ce taie Australia in doua de la Darwin in nord, la Adelaide in sud. Ne-am apropiat pana pe la vreo 100+ km nord de Alice Springs si am hotarat sa ne oprim in noapte la un soi de motel pe marginea drumului.

In barul motelului zaiafet in toata regula. Vreo patru localnici trecuti de 60 de ani cu fetze brazdate de riduri, vizibil afectati de alcool, alcatuisera un fel de orchestra si behaiau un gen de country western cu iz de Australia. In rest, cativa calatori obositi aflati in tranzit, doua paparude blonde reciclate machiate ca un pom de iarna de plastic, si vreo 3-4 aborigeni sprijiniti in berile lor.

Am schitat un salut discret din barbie dupa care M. s-a indreptat spre tejgheaua ce avea dublul rol de bar si birou de receptie si eu am facut rapid stanga imprejur sa incui masina parcata in usa barului.

M. a venit la masina cu un zambet multzumit, tinandu-se de o cheie yale galbena.

"I got a room... We can take a shower... "

Femeile astea, mereu bucuroase de prezenta unui dush...

Imi place sa ma consider o persoana cu dragoste si respect pentru igiena personala, dar daca trebuie sa stau departe de dush si trei saptamani, nu mi se pare neplacut sau nefiresc...

Desi nu folosesc niciodata vreun deodorant, after shave sau parfum, nu miros a transpiratie indiferent de clima, sezon sau latitudine... Nu mai intru in detaliile masurilor de igiena "de campanie"...


Pana una alta, m-am bucurat si eu de bucuria ei...

Baraca din PFL etichetata drept camera de motel arata destul de ciudat pe afara. Deh, sunt vanturi, ploi, nisipul abrasiv care toceste si fierul, o fi mai frumos inauntru SI ARE DUSH, nu?

Am descuiat cu greu usa si dupa ce am aprins unicul bec din camera am ramas oarecum impietriti...

Camera era efectiv murdara, nu dezordonata, nu nearanjata pentru ca vreo camerista stirba si cu barba n-a avut timp s-o curatze, ci doar murdara de uzura. Nu cred ca maturase cineva de la debarcarea capitanului Cook...

"How much did they ask for this?"

"One hundred twenty..."

"Fuck, no... fuck the shower! We're moving..."

"E tarziu..."

"Tie iti place aici?"

"Evident ca nu, dar..."

"M. we're moving on to Alice Springs. O suta de km inseamna inca vreo ora. We can make it. Intoarce cheia si cere banii inapoi. Ne vedem la masina."

"Am platit cu card-ul..."

"We'll call the bank and dispute the charge. I'm not paying $120 for a dump."

Ne-am intors la masina, M. a telefonat bancii de acasa si a explicat situatia dupa care s-a intors in barul receptie sa le predea cheia.

"What did they say?"

"They were not too happy about it..."

"Fuck them! Let's go..."

Am ajuns la punctul ce marcheaza Tropicul Capricornului, la cativa km de Alice Springs in jur de miezul noptii si am facut cortul nostru pe masina la marginea soselei.

Ne simteam de parca aceasta calatorie incepuse cu saptamani in urma... eram intrati in ritmul drumului fara sfarsit.

A propos de ritualul diminetilor incepute pe asfalt:

"Oil pressure... Check!
Coolant level... Check!
Brake fluid level... Check!
Power steering fluid level... Check!
Clutch fluid level... Check!
Electrical... 12.7 V when off, 14.01 V when on
Brake lights... Check!
Headlights... Check!
Signaling lights... Check!
Tyre pressure... 40 PSI front, 43 PSI rear
Fuel... 180 litres!
Parking brake... Check!
Windshield wippers and fluid... Check!
Horn... Check!
Navigation system... Check!
Back-up navigation system... Check!
Paper map... Check!
Cell communication... Check!
Sat comm... Check!
Cameras and batts... Check!
Rooftop cargo... Secured!
Seasick & Grumpy logo... Check!!!

Ready for 'take off', fasten seatbelts, lock doors."

Deocamdata, ma opresc aici din povestit. Peste vreo ora si ceva rasare soarele in NY si trebuie sa plec la coasa pe ogor.

Sambata incep lucrul la video jurnal. Voi incerca sa-l simplific cat mai mult sa nu-mi mai iasa de trei ore. Dracu stie ce va iesi din el...

Desi incapabil de a fi suta la suta obiectiv, adevarul perceptiilor din teren aluneca oarecum fara voie prin coridorul dintre imagine si text...

Daca textul permite gimnastica detaliilor si a nuantelor eliberand imaginatia cititorului si provocand-o la seducatorul exercitiu al interpretarii realitatii traite de autor in functie de intelectul si vocabularul emotional al fiecarui cititor, cadrul si secventa de film aproape ca "impun" o interpretare oarecum simplificata a realitatii in functie de abilitatile de exprimare prin imagine si ritm ale autorului. Cel ce vizioneaza un video jurnal al unei calatorii pare sa aiba mai putzin spatiu pentru nuantele propriei interpretari a informatiei decar cel ce citeste relatarea scrisa a unei aceleasi calatorii... In timp ce ambele "moduri de exprimare" satisfac apetitul pentru participare a spectatorului-cititor, din punctul meu de vedere, in mod paradoxal, textul pare mai obiectiv decat imaginea crosetata in secvente aromate de sunetul real al momentului si muzica menita sa ofere "codul emotional" de dezlegare a mesajului.

Ma opresc din scris din lipsa timpului necesar pentru a face un lucru bine si in acelasi timp raman tentat sa ofer nuantele subiective ale reportajului filmat. Ironia este ca un video bine facut, fara a fi neaparat capabil sa ofere mai mult decat o carte scrisa bine, cere mai mult timp si efort.

In mod clar nu sunt capabil de o tentativa de a le incerca pe amandoua simultan.



~ out ~

https://www.youtube.com/watch?feature=youtu.be&v=CwvazMc5EfE

Si un alt cantec pe care l-am indragit la drum... auto proclamandu-ma "a ryebuck driver" in loc de ryebuck shearer...

https://youtu.be/e2HFmoFhXDU

Si pentru cei care s-au intrebat ce inseamna D.I.L.L.I.G.A.F.

https://youtu.be/7a6EOyaMdqY

[bradutzu]

Suuuuuper.........

[DoiNomazi]

Suuuuuper.........

Multumesc.



Semnul care marcheaza Tropicul Capricornului la nord de Alice Spring.

Noaptea petrecuta in cortul de pe masina la marginea soselei in parcarea de la semnul ce marcheaza Tropicul Capricornului a fost cea mai friguroasa pana in momentul acela, Veniti de la Cape Trib, pe coasta tropicala, n-am mai urcat patura de lana din masina si pe la 04:00 hours ne-am trezit zgribulitzi. Aveam sa intalnim nopti si mai reci mai tarziu in desert...

Cand au aparut primele raze de soare de dupa curbura orizontului, am pornit motorul si am continuat spre sud catre Alice Springs. Dupa Alice Springs aveam sa parasim asfaltul pornind in intampinarea desertului spre vest pe Tanami track pentru vreo 800+ Km de pustietati si apoi dupa un popas de alimentare in mica comunitate aborigena de la Bililuna urma sa pornim spre sud pe Canning Stock Route pentru vreo 1,800 Km de off road prin desert si izolare. Ceea ce transforma descinderea noadtra in Alice Springs intr-o ultima oportunitste de a ne pregati cu adevarat de drum...

Inca din prima zi am fost ingrijorat de culoarea si vascozitatea uleiului de motor. In ciuda asigurarilor ca fusese schimbat recent, de fiecare data priveam joja cu un gol in stomac. Daca la schimbarea cauciucurilor cu ceva mai potrivit dunelor de nisip afanat nu indrazneam sa visez datorita pretzurilor paralizante, ma incumetam sa planific macar un schimb de ulei.

Odata intrati in Alice Springs am telefonat la numarul "misterios" din Sydney si ni s-a comunicat ca schimbul de ulei este exclus. Aveam sa inteleg mult mai tarziu de ce... In dimineatza aia rece si somnoroasa din Alice Springs mi se parea de neconceput sa pornesc spre zilele de desert in care aveam sa trag de motorul ala batraior cel putzin 8 ore pe zi in regim constant de treapta 2-3-2-1-2-3 de cele mai multe ori in 4x4 si chiar cu reductorul cuplat, la 34 C , fara sa-i ofer macar o lubrifiere adecvata.

"But, ma'am, do you understand that the oil is so thick that it doesn't even drip along the dip stick?..."

In genral vorbind, daca nu faci parte dintr-un convoi cu cel putzin un "bush mechanic" si nu ai piese de schimb, sau nu ti se trimite mecanic si piese cu elicopterul la un pretz cu care ti-ai putea lua o alta masina, masina defectata ramane definitiv acolo ca o marturie a greutatilor drumului. Si eu nu voiam sa las masina asta ruginita care imi devenise draga in mijlocul desertului...

Conversatia s-a terminat fara a obtzine aprobarea schimbului de ulei. Inca o data mentionez ca aveam sa inteleg aproape doua saptamani mai tarziu ca pretzul unui schimb de ulei era atat de mare incat preferau sa-si asume un risc care mie mi se parea de neconceput.

Acest banal schimb de ulei care la un atelier cu rampa dureaza cel mult zece minute avea sa devina un adevarat "pet project". Nici acum nu-mi vine sa cred ca intr-un oras ca Alice Springs, aflat in inima turismului rutier australian, cu zeci de ateliere specializate in 4x4, cu unul din cele mai mari si impresionante magazine ARB din toata Australia, am pierdut aproape trei ore pretzioase intreband din atelier in atelier fara a putea gasi pe cineva dispus sa ridice masina pe o rampa de altfel goala pentru un simplu schimb de ulei... Toti dadeau din umeri neinteresati si ma trimiteau de la unul la altul...

"...you turn left at the first light, then at the fourth intersection you turn left again and then second right maybe another km or two..."

Sa fi cumparat ulei si filtru si sa-l schimb la marginea drumului ca altadata prin alte parti?

Oare, astia ce legislatzie aveau? Am voie sa-l schimb la bordura? Pot sa-l duc pentru reciclare la o statie de carburant?

"Do we really have to change it?", a intrebat M. treptat din ce in ce mai ingrijorata de trecerea timpului.

Planuisem sa parcurgen primii 800+ Km spre vest pe Tanami Track, departe de asfalt pana la caderea intunericului pe la 18:00 hours si dejapaream sa fim intr-o irecuperabila intarziere.

"Am un gol in capu' pieptului cand ma gandesc sa pornesc asa la drum..."

"Nu ziceai tu ca Toyotele astea sunt cele mai rezistente?"

"Ziceam... da' una e sa zici ca Troopie e fara moarte pe scaun rezemat de-o bere si alta e sa tragi de ea incarcata la mama dracu'... daca se opreste motorisca, ne cam oprim si noi... ca pagaie nu ne-a dat..."

"Avem lopata..."

Am izbucnit amandoi in ras, Probabil ca era gluma cea mai potrivita momentului. Cum sa nu ador un astfel de camarad?...

"Fuck it, mate. Off, we go... hai sa cumparam de mancare si apa. Cum o fi sa fie,,,"

Ulterior gluma despre lopata avea sa capete contururi de realitate si acum ne amintim cu un zambet sutele de kilometri de dune traversate aproape la lopata...

Ne-am oprit in parcarea unui mic supermarket de unde cumparasem provizii si in urma cu sapte ani cand am vizitat Australia prima data. Magazinul parea aproape la fel. Chiar si aborigenii saraci care priveau parca cu invidie carucioarele celor cativa albi iesiti la cumparaturi vineri dimineatza pareau aceeasi de acum sapte ani. Doar pareau, pentru ca sigur nu puteau fi aceleasi persoane...

Am luat o gramada de supe, conserve, carne uscata de camila si cangur, miere, orez, o punga de cartofi pe care caldura avea sa-i otzeteasca in cateva ore si o paine mare si proaspata.

"Put the pedal to the metal... Tanami, here we come..."

Vreo 90 de km mai tarziu M. decide sa "raporteze" cu mirare.

"Stii ce n-am luat?"

N-am raspuns pregatindu-ma sufleteste sa intampin o potentiala tragedie...

"N-am luat bere..."

"Si acum spui?"

"Acum mi-am adus aminte..."

"Nu mai avem de unde... Fuck!..."

"Nu ziceai ca alimentam la Tilmouth Roadhouse pe Tanami? Dupa aia stiu ca nu mai e nimic pana la Bililuna..."

"Tanami si toata zona pe Canning Stock Route sunt zone de prohibitie,,, nasol, nu mai vedem bere pana aproape de sfarsitul calatoriei.."

Am ramas amandoi mutzi, imbrancindu-ne cu ecourile acestor vorbe fara mila... o alta vacantza in care doar vom visa o bere rece...

Nu luasem inca nici carne proaspata de miel, cangur si camila de la macelarie si nici, altfel nelipsitul sac de carbuni mereu prezent in portbagajul masinii de acasa... se anuntza o calatorie din ce in ce mai dificila...



Un Land Rover Defender usor modificat de armata australiana, care facea parte dintr-un convoi cu care ne-am intersectat, din fericire, intr-o zona deschisa. Din cate am inteles avea probleme la unul din cauciucuri si era tocmai masina "de asistenta" pe care ceilati din convoi se bazau. Proprietarul, un australian la vreo 60 de ani facut tot din muschi si tendoane parea imbatranit prin boscheti si chiar stia ce face cu sculele. Avea de toate, inclusiv o osie completa de schimb...





In fiecare dimineata ne-am trezit inaintea rasaritului...



Inspectia motorului se intampla in fiecare dimineatza, intre pipi si spalatul pe dintzi... In dreapta, pe suportul rosu, se observa filtrul de motorina aditional adaptat pentru conditiile calitatii indoielnice a matorinei de urgenta (apa) din comunitatea aborigena de la mijlocul traseului...





La pranz fiecare strop de umbra devenea paradis... Serpi, scorpioni, paianjeni? Pai, nu e casa lor? Noi suntem musafirii...



Uneori, cand si daca se ivea ocazia unui spatiu mai larg, mai lasam si motorul sa rasufle...



Nisipul blond de pe ghetele de apa ne amintea ca suntem undeva intre doua oceane...



Hrana pentru oameni si cea pentru masina sunt la fel de importante...



Si ce daca sunt la a doua conserva? Cine sta sa mi le numere?...



Perioada de tragere a sufletului dintre dune succesive. Unele se treceau usor in viteza a doua 4x4 hi, cu altele trebuia sa dansam strategic in functie de consistenta nisipului si mai ales de fagasurile create peste ani de alte 4x4. Se spune ca sunt in jur de 440 de dune rasfirate pe distanta de 1,800 Km. Noi am trecut cam doua treimi din ele...

[DoiNomazi]

Retrospectiv...

Trenurile rutiere, singurii parteneri de drum in nesfarsitele nopti de sosea prin outback...





Imagini de la hotelul din Port Douglas, unde cei de la receptie si ceilalti turisti scrobiti si frumos mirositori se mirau de bagajele noastre...







Cu valijoara aia neagra avem sa inot in permanenta la recif, spre mirarea celor din jur... Oare, sa se fi intrebat cineva ce aveam in ea? Dracu stie...



Si cateva imagini de la plecarea la recif cu cat-ul de aluminiu ultra-rapid...









Un alt cat ceva mai mic, dar extrem de simpatic...



Si cateva imagini ale unora dintre masinile ce n-au mai iesit de pe Canning Stock Route...



Asta parea sora geamana cu a noastra... a noastra a iesit...



Asta fusese un mandru Jeep cu putzin timp in urma. Cand am trecut noi inca mirosea puternic a ars...



Nissan-ul asta era o alta masina al carei sasiu nu a rezistat socurilor si s-a fisurat apoi s-a indoit... Acolo ramane pana o topeste timpul in rugina din care provine...



Un alt Land Cruiser ars anul asta, mai la inceputul sezonului...



Pe undeva prin nord, inainte de putzul 47 sau 48, nici Fordul asta n-a terminat "cursa"...



Pe asta am intalnit-o imediat la iesirea din mica comunitate de aborigeni de la Bililuna si parea sa fi apartinut unui aborigen localnic pentru ca nu era 4x4...



N-am reusit sa inteleg cu ce a avut loc coliziunea acestei masini pentru ca nu exista nici un copac cu diametrul ala si absolut nici o structura, stalp sau altceva...  o fi fost atacat si el de "Vakamikaze"?... Desi dupa tiparul deformarii impactul parea sa fi fost mai de graba cu un inexistent rinocer...



Gata sa ne luam la revedere de la civilizatie in Bililuna, dupa ce am umplut rezervoarele si canistrele de motorina si apa de la unicul "magazin satesc" pe o raza de 200 Km pe vest, 800 Km pe sud si 700 Km pe est. Spre nord nu exista nici o ruta de acces. Din pacate magazinul nu avea nici un strop de bere datorita prohibitiei impuse in comunitatile de aborigeni.



Una calda... Unde-i crocodilu', la ala real ma refer, nu la ala de Oradea...



Si una mai rece, matinala, inaintea verificarii masinii pentru drum...

In ordine, de la stanga spre dreapta, ministerul constructiilor, ministerul apararii si ministerul transporturilor...



Am arborat si noi ce am avut la indemana...



Putzul 51, cel mai din nord pe CSR,  nu mai are apa de multa vreme... Morisca rotita de vant are un zgomot foarte trist.



"Stai cu ochii pe motorina de rezerva si vezi daca respira (linistit) canistrele, mate..."



"Chiar trebuie s-o urcam si pe asta?..."



"Dormim aici, mate, ca imi place cum se vede "in gradina"..." Locul unde am apucat sa filmez un singur clip cu drona inainte sa-i intre nisipul in suflet...



"I am rolling (the camera)... Copy that, I'm driving toward you... Roger..." conversatie pentru realizare unei filmari de la distanta menita sa faca ce nu mai putea face drona... Din pacate, nu prea au iesit cum speram...



Este un desert frumos, cu vegetatie...





Inceputul unei noi zile ce va aluneca treptat in afara timpului...

[black]

Suntem multi care va citim cu drag. Asteptam continuarea.

[DoiNomazi]

Suntem multi care va citim cu drag. Asteptam continuarea.

Multumesc mult! Cum am mai spus, uneori ma tem ca daca dau prea mult din casa va trece curiozitatea si apetitul pentru "film"...

Sigur ca din punctul meu de vedere daca vor vedea filmul cinci spectatori, sau 500, e cam acelasi lucru, ca nu rup bilete la intrare, nu am sponsori si nu promovez nimc altceva decat hoinareala...

Si asta ca sa nu mai mentionam ca ma incearca uneori o briza de vina ca povestesc despre nisipuri si boscheti pe un forum despre barci si ape...

Am vrut sa scriu si sa pun poze exclusiv pe un forum de 4x4 sau calatorii cu rulote, cum probabil era mai normal, dar daca m-ati tolerat/injurat de vreo cinci ani am zis sa raman totusi pe aici, cu curu'n doua barci...

Inca o data, multumesc mult pentru cuvintele de incurajare. Prind bine pentru ca un "scriitor" fara cititori e ca si cum ai face dragoste doar cu mana stanga...

Acu' pe bune, dupa ce ma apuc maine de lucrat film, intru-n postu' mare si pana in noiembrie cand sper sa-l postez online, nu mai dau nimic din casa...