*

Autor Subiect: Chemari si raspunsuri pe capcompas  (Citit de 63363 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

DoiNomazi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 557
  • Karma: 53
  • Seasick & Grumpy
    • Vezi Profilul
    • TraveloTherapy
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #525 : Mai 14, 2018, 07:05:34 pm »
Mi se pare ciudat si incep sa ma tem de faptul ca in faza premergatoare calatoriei nu se intrevad probleme... Nu e de bine, totul pare ca se va desfasura asa cum ne-am planificat. Imi scapa vreun detaliu? S-au tocit temerile si precautiile aferente? Mi-au obosit ingrijorarile?

Parca ma tem mai mult acum cand nu pot anticipa obstacole concrete.

Aseara am pus ochii pe un punct de pe harta mai dificil de atins.

“What do you think, mate?”

M. a stat putzin pe ganduri inainte sa raspunda.

“Can the boat get there? Is it worth it?”

“I don’t know... it seems really quiet and far enough... “

Pana la urma un raspuns email a confirmat ca este prea departe pentru barca de insertie, chiar daca e vreme frumoasa.  Dupa ultima experienta in Groelanda, ce traseu mai poate fi prea lung pentru barca de insertie? 6 ore dus, 6 ore intors cu 230 CP la blana, se poate si pescarul vanator se poate intoarce in sat in aceeasi zi. Benzina, incape in butoaie de plastic, ca de obicei.

Problema este ca in 12-13 ore se poate schimba vremea radical si intoarcerea traverseaza o portiune mare de coasta direct la ocean. Noi ramanem acolo vreo 3-4 zile, nu ne afecteaza... sau... Si traversam inapoi la padela? Hmm... Oricum, ala nu vrea.

Si asta face punctul respectiv si mai atractiv.

Asta e... mai sapam. Si M. pare sa ezite.

“Pare departe... sunt ursi acolo?”

“Nu stiu... probabil ca nu... “

Amandoi am stat cu ochii pe buletinele meteo si stim ca anul asta gheata s-a topit intr-un timp record. Unde se duc ursii in verile extreme?

“At least, I anticipate larger icebergs, mate. Beautiful imagery...”

“Ai zis ca nu mai facem film...”

“Am zis...”

LE: Imi repet ca niciodata nu am ales o destinatie dintr-o ambitie prosteasca sau dintr-o plictiseala insetata de adrenalina. De obicei, este curiozitatea si raspunsul dat chemarii.

Nu se cade sa-mi alterez motivatiile acum, cand anii avantului s-au mai domolit. Si nu am dreptul sa-mi duc camaradul drag pe un drum mai anevoios decat poate. Trebuie sa ne intoarcem la ritmul nostru si sa admitem limitele a ce putem face astazi... chemarea... este.
« Ultima Modificare: Mai 15, 2018, 01:56:46 am by DoiNomazi »
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati http://vimeo.com/channels/travelotherapy

DoiNomazi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 557
  • Karma: 53
  • Seasick & Grumpy
    • Vezi Profilul
    • TraveloTherapy
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #526 : Mai 18, 2018, 05:52:19 pm »
Un coleg de forum ce mi-a fost intotdeauna (si imi ramane in continuare) drag mi-a scris in privat astazi ca plimbarea in Argentina, parafrazez, i s-a parut putzin prea domesticita pentru asteptarile de la o plimbare Seasick & Grumpy si remarca lui, cat se poate de intemeiata, m-a lasat pe ganduri mult timp dupa ce i-am raspuns.

Fara a derapa in scuze si tentativa invocarii unor circumstante atenuante, inca incerc sa formulez un raspuns sincer si pertinent la remarca lui.

Am vrut sa-i explic ca chiar si aceasta leneveala blegoasa pe asfalt, printre turisti, hoteluri, restaurante si servicii, si-a pastrat ecouri din apetitul de peripetzii al “nomazilor”. Nesomnul avantului catre orizont si-a pastrat gustul de praf si mirosul de val. Imbratisarea destinului si-a pastrat ritmul dansului cu departarile, chiar daca cadenta respiratiei s-a mai indesit la urcarea pantelor... :)

Stim si simtim cu totii ca fiecare rasarit aduce cadoul unei irepetabile batai de aripa cazuta din totalul harazit fiecaruia si stim si simtim, de cele mai multe ori, ca ne regasim in fiecare rasarit putzin mai altfel decat la apusul ce l-a precedat. Cu sau fara voia noastra, asa cum e firesc, imbatranim... :)

Sa fie asta cauza confortului turei din Argentina? Sa fie asta cauza combinata cu dificultatea, nu in ultima instanta financiara, de a mai razbate la pustietati autentice in scurtul timp al unei mini-vacante de Revelion? Sa fie astea cele doua cauze plus inevitabila aglomerare a planetei cu turisti si servicii?

Nu stiu, prietene. Chiar nu stiu cum sa raspund fara a aluneca in invocarea unei explicatii cu ecouri de scuza. In mod concret, atat s-a putut face in iarna lui 2017.

Stiu doar ca trebuie sa pornim doar in directia chemarii din momentul respectiv si stiu ca nu cautam recorduri. Stiu si ca in curand vom padela si vom pune cortul ceva mai departe de civilizatie si mai aproape de locul unde sufletele noastre vor avea privilegiul sa sarute nemarginirea... dar stiu ca si acolo, nu va mai fi ca acum 400 de ani, si nici macar ca acum 2 ani. Nici macar ce s-a intamplat acum 10 minute nu se mai poate repeta.

Si iar ma intreb daca mai au vreun rost video jurnalele. Voi continua sa le fac pentru ca exercitiul imi aduce placere, dar se poate sa fi venit timpul cand nu-si mai iau rostul in vazul lumii... :)

Fara vreo legatura cu remarca ta, ma intreb cum ar fi fost daca aveam vreun sponsor care astepta un video jurnal incarcat cu aventuri, adrenalina si nenorociri si primea un video blegos “de pensionari” esuati la un “all inclusive”?

Norocul nostru ca nu avem nici un sponsor... :)
« Ultima Modificare: Mai 18, 2018, 07:51:06 pm by DoiNomazi »
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati http://vimeo.com/channels/travelotherapy

bradutzu

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 980
  • Karma: 42
  • Sa auzim numai de bine!
    • Vezi Profilul
    • www.pescardesomn.ro
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #527 : Mai 18, 2018, 11:16:39 pm »
Stii, aici nu sunt de acord cu tine! Ani de zile am fost pescar de balti, cu masina langa mine, cort imens, pat mare, dus, aragaz, gratar si multe altele si la un moment dat m-am reintors la Dunare, la dragostea mea cu un bagaj minimalist, cu un cort mic (de creasta) care sa nu imi ocupe loc pentru ca cel de crap imi cantareste vreo 20 kg
Anul acesta am fost din nou la un pescuit pe balta, o partida de 4-5 ore si am resimtit nevoia sa stau pe malul unui lac in confortul unui echipament de calitate si sa ma odihnesc fizic.
Am trecut in ultimul timp de la o oboseala psihica accentuata la una psihica dublata de o oboseala fizica pentru ca nu mai apuc sa dorm noptile atat cat am nevoie si in acest moment simt nevoia sa stau pe un mal, cu ponton , cu toate conditiile ceea ce anul trecut nu concepeam. Probabil ca daca reusesc sa prind vreo 2 nopti linistite si imi revin voi uita de aceasta senzatie si voi imbratisa Dunrea cu programul meu. Trezirea la 4 AM, pescuit pana la 14 PM, o saramura/bors si somn de voie pana la 18 PM si iar pescuit pana la 1:45 Am.
Alegerile le facem in functie de cum ne simtim la un moment dat si nu inseamna ca daca azi aleg ceva maine nu revin la alte obiceiuri.
Ceea ce eu nu inteleg la voi sunt aceste sute de ore petrecute de voi pe sosea conducand pana la epuizare pe sosea. Adica pot intelege sa conduc pe un traseu de Raly raid, un traseu pe drumuri latularnice in care sa simt mireasma autentica a comunitatilor prin care trec dar sa merg pe un "drum national" mii de km nu pot intelege dar asta nu inseamna ca va judec. Am vazut documentarul vostru si l-am savurat dar prin comparatie cu dunele din celalalt acesta a fost palid!
Montajul este exceptional si personal ma chinui sa montez o prezentare de produs pentru YouTube de vreo 2 saptamani si nu sunt multumit de ce iese in timp ce materialele tale sunt fabuloase.
La sfarsitul zilei, ce vacante/aventuri va alegeti nu este treaba noastra si noi suntem recunoscatori pentru fiecare bucatica de imagine pe care alegeti sa o impartasiti cu noi si va multumim pentru asta!
www.pescardesomn.ro
www.pescardespinning.ro
forum.pescardesomn.ro
Pescuitul somnului nu a fost nicicand mai simplu!

DoiNomazi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 557
  • Karma: 53
  • Seasick & Grumpy
    • Vezi Profilul
    • TraveloTherapy
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #528 : Mai 18, 2018, 11:48:55 pm »

In primul rand, multumesc mult pentru timpul acordat vizionarii si pentru observatii si sugestii.

Zau, ca nu stiu cum sa raspund. Sigur ca puteam zbura de La Buenos Aires direct la "obiective de vizitat" la El Calafate, Punta Arenas, sau Ushuaia, dar am vut sa hoinarim prin La Pampa, sa-i gustam singuratatea vantului...

Probabil ca sunt "defect" , dar in timp ce foate multi oameni se feresc sa stea la volan, mai ales daca au si alte optiuni, eu aleg sa stau ore in sir la volan pentru ca imi place. E greu de explicat pentru ca nu vreau sa sune a justificare.

Masina, la fel ca barca domiciliu la care inca visez, si pe care n-o am, imi da senzatia de libertate si autonomie. Sigur ca se poate discuta perceptia acestei, pana la urma, iluzorii autonomii, dar masina (deocamdata) ma face sa ma simt liber, descatusat de teama distantei si a destinatiilor. Sigur ca una este sa traversezi dunele desertului si alta e sa mergi pe asfaltul soselei, dar senzatia de libertate este aceeasi.

Si eu si M. avem nevoie de libertatea spatiului deschis, neingradit. Traim intr-o lume sufocata de sedinte si proiecte, fiecare minut este planificat, inregimentat, telefonul si posta electronica nu ne dau ragaz nici in metrou nici acasa si singura gura de aer pe care ne-o putem permite este cand plecam la drum... Si drumul inseamna mult mai mult decat o destinatie anume.

Pana la urma Ushuaia este doar un alt mic orasel, ca oricare altul. Cand am ajuns acolo n-am cazut pe spate, n-am urcat treptele raiului direct in nirvana, n-am inregistrat un record, n-am pontat fisa de pontaj, doar am ajuns si gata, dar hoinareala pana acolo a adus placerea...

Libertatea de a te opri oricand, oriunde, fara a te teme de distante, sau de caderea noptii, au adus o bucurie imensa. Miile de kilometri, pe nisip, pe asfalt, pe apa, fac parte dintr-un acelasi dans cu infinitul... Te-am avertizat de la inceput ca sunt defect... :)

Masina, o aproape oricare masina, si, sper din suflet, la un moment dat barca, nu este doar un mijloc de transport. Masina in care calatorim, chiar daca este inchiriata pentru o perioada scurta, devine un intreg univers "al nostru". E ca o "corabie" strabatand oceanul, ca o "insula" privata, un loc special, numai al nostru, o extensie fizica a organismului care ne ajuta sa "galopam" pe distante lungi. Masina devine deopotriva masura libertatii, impulsul de a alerga dupa linia orizontului si adapostul de ploaie si vant.

Ne simtim bine impreuna impartind masina, calatorind unul langa altul prin acele interminablle ore de sosea. Dincolo de indiscretia limitata a video jurnalului, care surprinde si reda doar crampeie ale “drumului fara sfarsit”, in masina, ca si in barca, ca si in kayak, avem, in sfarsit, timp sa hoinarim impreuna degustand rasaritul si apusul.

In plus, fiecare clipa traita intr-un loc nou, la care trebuie sa te adaptezi cat mai repede, odata cu fiecare oprire a masinii, aduce prilej de bucurie.

Da, ar fi fost excelent sa nu existe nici un cm de asfalt de la Buenos Aires La Ushuaia, dar aia si-au asfaltat pampa-sul pana sa ajungem noi acolo si chiar n-a fost alta cale. Ne-am bucurat de cativa, foarte putzini, kilometri de drum neasfaltat.

Am intalnit pe drum oameni, asemeni celor de pe veliere, care se aflau pe sosele intr-o masina de 2 - 3 ani... si nu pareau dornici sa se intoarca sub un acoperis de casa.

LE: In general vorbind, este din ce in ce mai greu de gasit libertati neasfaltate...

LE2: Ce nu-ti iese bine la video-ul la care lucrezi?
« Ultima Modificare: Mai 20, 2018, 06:53:42 pm by DoiNomazi »
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati http://vimeo.com/channels/travelotherapy

bradutzu

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 980
  • Karma: 42
  • Sa auzim numai de bine!
    • Vezi Profilul
    • www.pescardesomn.ro
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #529 : Mai 19, 2018, 07:07:05 pm »
Sincer, nu stiu ce nu imi iese! Vreau sa incep sa creez continut ptr youtube In care sa imi prezint produsele dar ceva ma nemultumeste!
 :)
www.pescardesomn.ro
www.pescardespinning.ro
forum.pescardesomn.ro
Pescuitul somnului nu a fost nicicand mai simplu!

DoiNomazi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 557
  • Karma: 53
  • Seasick & Grumpy
    • Vezi Profilul
    • TraveloTherapy
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #530 : Mai 19, 2018, 09:02:12 pm »
Sincer, nu stiu ce nu imi iese! Vreau sa incep sa creez continut ptr youtube In care sa imi prezint produsele dar ceva ma nemultumeste!
 :)

Calitatea imaginii? Sunetul? Incadrarile? Ritmul secventelor? Muzica?
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati http://vimeo.com/channels/travelotherapy

bradutzu

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 980
  • Karma: 42
  • Sa auzim numai de bine!
    • Vezi Profilul
    • www.pescardesomn.ro
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #531 : Mai 21, 2018, 09:40:28 am »
Eu sunt problema, de fapt prestatia mea in fata camerei!
M-am filmat cu un Gopro 5 black sesion asa ca nu am probleme cu calitatea imaginii cu toate ca trebuie sa imi iau o camera cu autofocus ca ma va ajuta foarte mult la detalii atunci cand fac noduri si fineturi.
Referitor la editari, pentru ca sunt la inceput si vreau sa creez continut pentru youtube am inceput sa lucrez cu Filmora fiind un soft mai simplut ce imi ofera multe optiuni predefinite si oricum premiere pro nu imi merge!
Premiere pro imi cere perea multe resurse pe laptop si sa investesc acum intr-un calculator care sa faca editare video cu adevarat nu ma incanta ideea.
De filmat am ales 1920 x 1080 pentru a avea suficienta "informatie" care sa imi permita zoom dar fara a merge catre 4k care sa imi blocheze calculatorul!
Referitor la sunet, si aici trebuie sa gasesc o solutie pentru ca goPro-ul isi face treaba si nu prea asa ca in acest moment caut o varianta de microfon cu care sa inregistrez sunetul separat si sa-l sincronizez ulterior pentru ca fiind o prezentare de produse am nevoie de un sunet de calitate!
Oricum, principala problema ramane prestatia mea in fata camerei si gasirea unui optim in ceea ce priveste cantitatea de detalii din clip vs timpul final al filmului in asa fel incat sa nu fie plictisitor dar nici sarac in informatie.....
Nu am avut absolut nicio legatura cu editarea pana acum si sunt la stadiul de invatare.......
www.pescardesomn.ro
www.pescardespinning.ro
forum.pescardesomn.ro
Pescuitul somnului nu a fost nicicand mai simplu!

DoiNomazi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 557
  • Karma: 53
  • Seasick & Grumpy
    • Vezi Profilul
    • TraveloTherapy
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #532 : Mai 22, 2018, 01:38:40 am »

faci cateva exercitii si te inveti. Incearca sa fii tu insuti, cel din viata cea de toate zilele, si iti va fi mai usor decat daca incerci sa copiezi vreun stil anume care s-ar putea sa nu ti se potrivesca.

In privinta sculelor si a aplicatiilor, ecuatia e mai simpla. Incepe cu ce ai la indemana, cu ideea ca incepi sa scoti si un venit si cu timpul trebuie sa te adaptezi la standardele unui produs profesional. Daca nu faci bani din filmari, nu cheltui pe echipamente, daca astepti sa-ti aduca un venit trebuie sa investesti putzin. Sunetul este la fel de important ca imaginea. Intr-un video, un sunet prost trage in jos si cea mai impresionanta imagine.

Cam asta e toata "teoria". In rest, cu cat muncesti mai mult, cu atat devii mai bun in ceea ce faci, ca peste tot.
« Ultima Modificare: Mai 22, 2018, 06:56:50 am by DoiNomazi »
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati http://vimeo.com/channels/travelotherapy

bradutzu

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 980
  • Karma: 42
  • Sa auzim numai de bine!
    • Vezi Profilul
    • www.pescardesomn.ro
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #533 : Mai 22, 2018, 09:04:54 am »
Multumesc frumos pentru sfaturi!
Deocamdata nu am mai avut timp de teste fiind blocat in alte activitati: serviciu si impachetat colete, magazinul fiind online!
Mai vedem in timpul concursului de pescuit unde sper sa nu am timp de stat pe calculator dar oricum il iau sa umplu perioadele de inactivitate!
www.pescardesomn.ro
www.pescardespinning.ro
forum.pescardesomn.ro
Pescuitul somnului nu a fost nicicand mai simplu!

DoiNomazi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 557
  • Karma: 53
  • Seasick & Grumpy
    • Vezi Profilul
    • TraveloTherapy
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #534 : Mai 24, 2018, 10:59:42 pm »
Inainte de plecarea in fiecare plimbare prin locuri izolate ma angajez ca cele cateva piese noi de echipament vor fi ultimele “imbunatatiri” pentru ca de-a lungul anilor “magazia de efecte” si-a rotunjit inventarul si asigura suport adecvat pentru aproape orice sezon, latitdine, longitudine, altitudine si “atitudine”. Pe asfalt, pe nisip, pe apa, pe zapada, exista necesarul de echipament care sa faca viata mai sigura si mai confortabila, asigurand acel valoros sentiment de “acasa”.

Pe val, sau pe duna, in mlastina, in padure, sau in golul alpin, exista mereu cateva izmene potrivite locului respectiv si un loc de pus capul mai ferit de ploaie.

Si tocmai din cauza asta testele menite sa gaseasca si sa certifice abordarea optima a urmatoarei iesiri au produs consternare. Eram convins ca echipamentul din dotare este suficient si potrivit si chiar nu mai avem nevoie de nimic, dar imprevizibul kayak de inchiriat aduce probleme noi de transport.

Am ramas la ideea sistemului de bagaje care sa incalece lateral simetric puntea pupa, dar si asa, spatiului de cala pare relativ neincapator. Am hotarat sa incarcam in cele doua cale, pupa, prova (nu mai exista cala in mijloc) apa potabile (20 litri), hrana pentru 14 zile, recipientii de combustibil lichid, toata bucataria, trusa de reparatii, baterii suplimentare, munitzia si oricare alt obiect mai greu. Dar asta inseamna ca aceste genti impermeabile de punte trebuie sa fie suficient de incapatoare, flotabile si mai ales rezistente la apa sarata si eventuale abraziuni provocate de sloiurile de gheata.

In cele doua genti de apa laterale, care vor fi semi-scufundate, in contact permanent cu apa (da, stiu ca vor ingreuna semnificativ inaintarea kayak-ului), va trebui sa distribuim cortul, un tarp, saltele, sacii de dormit de iarna, toate hainele pe care nu le purtam pe noi si schimburile uscate de tabara, cizmele de cauciuc pentru tabara.

Cele mai mari genti impermeabile din totare, utilizate in trecut si pe puntea pupa a U-Boat-ului si pe alte kayace, de data asta nu par sa fie suficient de incapatoare.

Doua genti impermeabile de la TheNorthFace vor ramane si ele acasa pentru ca, desi sunt mai mari, nu sunt suficient de aero/hidro dinamice, iar la magazinele sportive etc. au articole nepotrivite ca optiuni de ancorare pentru puntea ingusta a unui kayak ce nu pare dotat cu sisteme de prindere si nici una din versiunile de la magazinele de specialitate nu pare suficient de rezistenta la abraziuni “accentuate”.

Evident, nu mai vreau sa ma bazez pe saci negri de celofan pentru "artilerie", ca in unele situatii din plimbarile anterioare, pentru ca ancorarea “artileriei” pe punte este importanta si nu se merita riscul pierderii sau al compromiterii cu apa sarata a oceanului.

Am gasit ceva potrivit dar producatorului ii va lua 4-6 saptamani sa confectioneze gentile potrivite, cam cum le dorim noi. Macar cerem de la inceput sa amplaseze supape tip “bleeding valve” pentru a inlesni impachetarea si, nu in ultima instanta, flotabilitatea.

“This is the last time we buy equipment, mate. I promise.”

M. ma priveste in tacere fara sa schiteze vreun gest. A auzit promisiunea de zeci de ori si nu ma mai crede.

“Seriously. I promise... these bags are the last thing we’ll ever need. Ever, ever...”

Ma opresc pentru ca ma bufneste rasul.

M. nu pare convinsa. Si, impartind tacerea urmatoarelor secunde, stim amandoi ca nu va fi ultima achizitie de echipament.

Urate naravuri... :)
« Ultima Modificare: Mai 28, 2018, 09:51:26 pm by DoiNomazi »
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati http://vimeo.com/channels/travelotherapy

bradutzu

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 980
  • Karma: 42
  • Sa auzim numai de bine!
    • Vezi Profilul
    • www.pescardesomn.ro
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #535 : Mai 29, 2018, 03:08:37 pm »
Aici ai toata intelegerea noastra!
Nu cred ca este vreunul pe acest forum care sa nu faca la fel!
www.pescardesomn.ro
www.pescardespinning.ro
forum.pescardesomn.ro
Pescuitul somnului nu a fost nicicand mai simplu!

DoiNomazi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 557
  • Karma: 53
  • Seasick & Grumpy
    • Vezi Profilul
    • TraveloTherapy
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #536 : Mai 29, 2018, 11:21:11 pm »
Aici ai toata intelegerea noastra!
Nu cred ca este vreunul pe acest forum care sa nu faca la fel!

Banuiesc ca este asa, desi trebuie sa recunosc ca am norocul ca si M. este interesata de plimbari si echipamentul potrivit... :)

Stiu ca alte sotii sunt mai putzin incantate de mersul pe coclauri.
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati http://vimeo.com/channels/travelotherapy

DoiNomazi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 557
  • Karma: 53
  • Seasick & Grumpy
    • Vezi Profilul
    • TraveloTherapy
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #537 : Mai 29, 2018, 11:58:06 pm »
Pregatiri, pregatiri, pregatiri...

Am impartit excursia la padela in doua segmente. Intram intr-un fjord cu barca de insertie si ne lasa acolo sa ne intoarcem la padela timp de vreo 4-5 zile (depinde de vreme) pana la un loc de rendez-vous.

Barca ne preia cu kayak cu tot si ne face o a doua insertie intr-un alt fjord unde ne va lasa iar de capul nostru sa ne intoarcem la padela in alte 4-5 zile.

Daca nu reusim sa ne intoarcem ramane sa folosim telefonul satelit pentru a chema barca pentru o extractie.

Din discutiile e-mail cu un biolog pe care l-am intalnit acum doi ani in Groenlanda si cu cel ce se ocupa de barca, "lumea lor" din Groenlanda s-a schimbat dramatic in ultimii ani. A crescut umezeala si temperatura aerului, se declanseaza mult mai des furtuni si vantul bate in draci in fjord-uri. A crescut si numarul de "polari" flamanzi care se abat spre asezari si vanatorii au sesizat ca unii polari au ingerat mult mai multe oase, piele si resturi de foca pe care inainte le lasau neatinse.

Vara trecuta un grup de kayace a raportat pentru prima data un Greenland shark (Somniosus microcephalus) care a testat cat de mestecabil este unul din kayacele lor. Ce dracu ii aduce pe astia la suprafata ca sunt rechini de ape adanci si reci si apar extrem de rar la suprafata...

Parerea generala este ca totul, vremea, sloiurile de gheata, fauna, se schimba in zona si nimeni nu se mai poate baza 100% pe experienta acumulata. Am fost (iar) preveniti ca, desi sunt intalnite mai mult iarna, ne putem astepta chiar si la un piteraq (vant katabatic). Sa avem noi norocul ala pe apa?

Capacitatea de adaptare la fiecare situatie aduce cele mai mari sanse de supravietuire. Se pare ca nu vom avea acces la buletine meteo si mergem cu vremea "dupa instinct", ca nici vanatorii din zona nu mai pot prezice cum se schimba vremea. Si eu care ma plangeam" ca nu mai am motive sa-mi fac griji... :)

Pentru noi asta va fi ultima iesire la padela in nordul indepartat. E randul altora mai tineri sa raspunda chemarii nordului...
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati http://vimeo.com/channels/travelotherapy

Florio

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2585
  • Karma: 237
    • Vezi Profilul
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #538 : Mai 30, 2018, 12:41:45 am »
.....................................
“Ai zis ca nu mai facem film...”

“Am zis...”

LE: Imi repet ca niciodata nu am ales o destinatie dintr-o ambitie prosteasca sau dintr-o plictiseala insetata de adrenalina. De obicei, este curiozitatea si raspunsul dat chemarii.

Nu se cade sa-mi alterez motivatiile acum, cand anii avantului s-au mai domolit. Si nu am dreptul sa-mi duc camaradul drag pe un drum mai anevoios decat poate. Trebuie sa ne intoarcem la ritmul nostru si sa admitem limitele a ce putem face astazi... chemarea... este.

La film nu se poate să renunțați. O faceți în primul rând pentru voi și este frumos. Pentru noi e abia în planul al doilea. Eu n-am apucat nici acum să vizionez tot materialul din filmul anterior, dar asta are a face cu presiunea timpului asupra mea, nu cu plăcerea de a viziona.
Dacă vă ies pasențele pentru călătorie, luați și camera cu voi.
Într-un film simplu sau unul elaborat, imaginile vor fi o amintire mai colorată a acestei noi călătorii.

DoiNomazi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 557
  • Karma: 53
  • Seasick & Grumpy
    • Vezi Profilul
    • TraveloTherapy
Re: Chemari si raspunsuri pe capcompas
« Răspuns #539 : Mai 30, 2018, 01:43:16 am »
La film nu se poate să renunțați. O faceți în primul rând pentru voi și este frumos. Pentru noi e abia în planul al doilea. Eu n-am apucat nici acum să vizionez tot materialul din filmul anterior, dar asta are a face cu presiunea timpului asupra mea, nu cu plăcerea de a viziona.
Dacă vă ies pasențele pentru călătorie, luați și camera cu voi.
Într-un film simplu sau unul elaborat, imaginile vor fi o amintire mai colorată a acestei noi călătorii.

Vom lua camere. Ma bate gandul sa car si drona desi volumul de baterii incarcatoare, bateria mare a panoului solar, etc. vor crea probleme suplimentare de logistica si la avioane si mai ales in kayak.

Considerand costumele uscate si PFD-urile, echipamentul de campare (iarna), hrana, comunicatie, navigatie, aparare, filmare, se aduna iar mormanul... :(
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati http://vimeo.com/channels/travelotherapy

Recent

Last 5 Shouts:

gupi

Octombrie 22, 2018, 03:32:41 pm
cica functioneaza
 
gupi

Octombrie 22, 2018, 03:31:19 pm
teste - forumul se va bloca in cateva minute, apoi ar trebui sa se restaureze automat
 
Vali

August 07, 2018, 09:49:52 pm
Atentie: pe Shoutbox se pun chestiuni de interes pentru toata comunitatea, anunturi importante etc. Postarile personale le pastram exclusiv pe topice. Multumesc.
 
bobinuta

August 07, 2018, 05:47:51 pm
Solicit recomandare scule (ieftine) de pescuit la Marea Neagra! https://forum.capcompas.ro/index.php?topic=2747.msg47390;topicseen#new

euromarketro

August 06, 2018, 01:46:28 am
stimati colegi, am nevoie de experienta si sfatul vostru, ma puteti ajuta? ... sper sa nu fiu prea insistent
https://forum.capcompas.ro/index.php/topic,1481.msg47377/topicseen.html#new

Show 50 latest
Membri
  • Total Membri: 1788
  • Latest: ionif
Stats
  • Total Mesaje Postate: 47141
  • Total Subiecte: 2426
  • Online Today: 76
  • Online Ever: 154
  • (Octombrie 12, 2018, 11:07:28 pm)
Utilizatori Online
Users: 2
Guests: 44
Total: 46
Forumul CapCompas este gazduit la Hangar Hosting - hosting, email, si cloud