Chemari si raspunsuri pe capcompas

Creat de DoiNomazi, Iunie 29, 2016, 08:39:50 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 3 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Intersect

Daca a uitat pietricelele este un semn ca trebuie sa va intoarceti. Treaba cu bacsisul nici mie nu imi place si la Hapaq Lloyd nu exista pentru ca cei din restaurant aveau salarii fixe si daca le mai lasa cate ceva,cineva era bine dar nu obligatoriu.
Aici unde sunt acum este schimbata treaba,salariul lunar nu exista si ospatarii,barmanii,asistentii traiesc din bacsis.Bacsis care nu le revine numai lor ci o mare parte se mai duce si la cei din conducere.
Born to fish,forced to work!!!

DoiNomazi

Citat din: Intersect din Ianuarie 15, 2019, 12:03:49 AM
Daca a uitat pietricelele este un semn ca trebuie sa va intoarceti. Treaba cu bacsisul nici mie nu imi place si la Hapaq Lloyd nu exista pentru ca cei din restaurant aveau salarii fixe si daca le mai lasa cate ceva,cineva era bine dar nu obligatoriu.
Aici unde sunt acum este schimbata treaba,salariul lunar nu exista si ospatarii,barmanii,asistentii traiesc din bacsis.Bacsis care nu le revine numai lor ci o mare parte se mai duce si la cei din conducere.

Daca voi apuca sa am barca mea pana mor, desi din toate indiciile de pana acum se pare ca nu se va intampla, adica voi mori sigur fara sa apuc sa am barca mea, ma intorc in Drake Passage. Mi-am facut deja aceasta promisiune.

Dar intr-un cruise, nu... :)

Mie mi se pare revoltator ca toti cei angajati in servicii de genul asta sa fie platiti mai putzin decat decent si corect, in speranta patronilor ca isi vor suplimenta veniturile prin bacsis. Prefer sa mi se perceapa un pret mai mare la nota de plata, acel "gratuity procentual", daca stiu ca banii se duc direct la chelneri, si nu la "patronat", decat sa dau eu bacsis direct chelnerului. A, sigur, daca a fost un servicu exceptional si timp de 5 zile s-a creat o relatie profesionala extrem de placuta, cum a fost cazul nostru cu chelnerul de pe vas, atunci este placerea mea sa ofer un bacsis peste orice alte plati.

Dar asta nu ma ajuta sa gasesc un raspuns pertinent la ce va face japonezu' nostru cu harta de navigatie a vasului... :)

Citat din: Intersect din Ianuarie 15, 2019, 12:03:49 AM"Acum vro 10 ani era permis ca sa facem scufundari in Antarctica bineinteles cei care aveau toate actele in regula pentru asta . Sa intamplat ca o femeie care facea scufundari sa fie trasa la fund si omorat de o foca,gata sau dus scufundarile in Antarctica. Apoi pe o balena a pucat-o vanatoarea de foci cand ii facea turistul poze si le-a intors barca.
Inaimte era mai bine acum au inceput ca sa interzica multe lucruri."

Din pacate, si la paragraful asta trebuie sa-ti dau dreptate... :( Oamenii strica... Turistii nu aveau ce cauta cu barca in carca balenei, iar femeia care s-a scufundat ar fi trebuit sa stie la ce riscuri se expune. Semna o hartie si nu era nimeni altcineva tras la raspundere... Multe lucruri ar fi mai simple fara anumiti avocati...
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati https://vimeo.com/showcase/2161320

Intersect

Citat din: DoiNomazi din Ianuarie 15, 2019, 12:17:50 AM
Mie mi se pare revoltator ca toti cei angajati in servicii de genul asta sa fie platiti mai putzin decat decent si corect, in speranta patronilor ca isi vor suplimenta veniturile prin bacsis. Prefer sa mi se perceapa un pret mai mare la nota de plata, acel "gratuity procentual", daca stiu ca banii se duc direct la chelneri, si nu la "patronat", decat sa dau eu bacsis direct chelnerului. A, sigur, daca a fost un servicu exceptional si timp de 5 zile s-a creat o relatie profesionala extrem de placuta, cum a fost cazul nostru cu chelnerul de pe vas, atunci este placerea mea sa ofer un bacsis peste orice alte plati.

Dar asta nu ma ajuta sa gasesc un raspuns pertinent la ce va face japonezu' nostru cu harta de navigatie a vasului... :)

  Off ce multe chestii am vazut in astia 5 ani  de nu iti vine sa crezi. Inainte toti banii se duceau la cei din prima linie dar si-au dat seama(cei din conducere) ca fac prea multi bani si ei nu iau nimic asa ca au inceput ca sa impuna sistemul gratuity si sa ii rasplateasca si pe manageri,hotel director,cruise director......
La cazino se intampla aceeasi chestie.

Japonezul,japonez cred ca nu mai avea spatiu pe cardul de la camera ca sa ii faca cca 3600 de poze din toate unghiurile posibile asa ca a cumparat-o ajunge acasa descarca cardul,apoi ii face 3601 poze si o arunca.

Citat din: DoiNomazi din Ianuarie 15, 2019, 12:17:50 AM

Din pacate, si la paragraful asta trebuie sa-ti dau dreptate... :( Oamenii strica... Turistii nu aveau ce cauta cu barca in carca balenei, iar femeia care s-a scufundat ar fi trebuit sa stie la ce riscuri se expune. Semna o hartie si nu era nimeni altcineva tras la raspundere... Multe lucruri ar fi mai simple fara anumiti avocati...

Femeia care a murit era biolog marin,nu alde mine. Tot timpul oamenii strica ori cu buna stiinta ori pentru ca doresc sa faca rau ori doar asa de ce nu. Tot timpul oamenii strica.

P.S Ajungeti voi in Antarctica iar nu imi fac griji in privinta si sunt sigur ca o sa gasiti o alta cale decat cu o nava de croaziera.
Born to fish,forced to work!!!

DoiNomazi

Citat din: Intersect din Ianuarie 15, 2019, 12:23:32 AM
  Off ce multe chestii am vazut in astia 5 ani  de nu iti vine sa crezi. Inainte toti banii se duceau la cei din prima linie dar si-au dat seama(cei din conducere) ca fac prea multi bani si ei nu iau nimic asa ca au inceput ca sa impuna sistemul gratuity si sa ii rasplateasca si pe manageri,hotel director,cruise director......
La cazino se intampla aceeasi chestie.

Japonezul,japonez cred ca nu mai avea spatiu pe cardul de la camera ca sa ii faca cca 3600 de poze din toate unghiurile posibile asa ca a cumparat-o ajunge acasa descarca cardul,apoi ii face 3601 poze si o arunca.

Femeia care a murit era biolog marin,nu alde mine. Tot timpul oamenii strica ori cu buna stiinta ori pentru ca doresc sa faca rau ori doar asa de ce nu. Tot timpul oamenii strica.

P.S Ajungeti voi in Antarctica iar nu imi fac griji in privinta si sunt sigur ca o sa gasiti o alta cale decat cu o nava de croaziera.

Era maricica harta.. poate cei ce petrec timpul la comanda unui vas stiu dimensiunile (probabil standard) ale unei harti de navigatie autentice. Amuzanta a fost si chestia ca ni s-a spus cu mare pompa ca este harta autentica dupa care a navigat vasul de la ushuaia la Punta Arenas, in noaptea dinaintea unei alte zile de navigatie prin Starmtoarea MAgellan pana la insula Magdalena si inapai la Ushuaia. Sa intelegem ca in ultima zi Stella Australis a navigat dupa ochi ca magellan, sau ca mai aveau o harta de rezerva la fel de autentica?.. :)

Eu as schimba putzin regulile pentru cei care lucreaza aproape de animale. Cu exceptia ticalosilor dresori de circ, personalul de la inutilele gradini zoologice, biologii din teren si fotografii profesionisti implicati in documentarea animalelor, ar trebui sa semneze o hartie prin care absolva animalul de orice vina. Ma refer la cazurile in care cineva "de specialitate" s-a apropiat prea mult, sau a neglijat anumite masuri de protectie, sau a avut pur si simplu ghinion, si din cauza lui/ei animalul este "neutralizat". Mi se pare a fi una din cele mai mari nedreptati.

Cat depsre magariile din spatele culiselor din turism si mai ales din lumea restaurantelor, putem deschide o alta rubrica...
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati https://vimeo.com/showcase/2161320

Intersect

Citat din: DoiNomazi din Ianuarie 15, 2019, 12:42:45 AM
Era maricica harta.. poate cei ce petrec timpul la comanda unui vas stiu dimensiunile (probabil standard) ale unei harti de navigatie autentice. Amuzanta a fost si chestia ca ni s-a spus cu mare pompa ca este harta autentica dupa care a navigat vasul de la ushuaia la Punta Arenas, in noaptea dinaintea unei alte zile de navigatie prin Starmtoarea MAgellan pana la insula Magdalena si inapai la Ushuaia. Sa intelegem ca in ultima zi Stella Australis a navigat dupa ochi ca magellan, sau ca mai aveau o harta de rezerva la fel de autentica?.. :)

Eu as schimba putzin regulile pentru cei care lucreaza aproape de animale. Cu exceptia ticalosilor dresori de circ, personalul de la inutilele gradini zoologice, biologii din teren si fotografii profesionisti implicati in documentarea animalelor, ar trebui sa semneze o hartie prin care absolva animalul de orice vina. Ma refer la cazurile in care cineva "de specialitate" s-a apropiat prea mult, sau a neglijat anumite masuri de protectie, sau a avut pur si simplu ghinion, si din cauza lui/ei animalul este "neutralizat". Mi se pare a fi una din cele mai mari nedreptati.

Cat depsre magariile din spatele culiselor din turism si mai ales din lumea restaurantelor, putem deschide o alta rubrica...

Inca una la fel de autentica  ;D .In legatura cu animalele iti acord cea mai mare dreptate asa este dar din pacat nu se intampla asa. despre lucrurile din turism nu are rost sa deschidem alta rubrica,cat timp lumea indura ceea ce se intampla nu etse nimic de facut.
Am divagat de la lucruri frumoase la unele mai putin frumoase.
Spor in tot ceea ce faceti si putere pentru a merge mai departe.
Born to fish,forced to work!!!

DoiNomazi

#695
Citat din: Intersect din Ianuarie 15, 2019, 12:50:31 AM
Inca una la fel de autentica  ;D .In legatura cu animalele iti acord cea mai mare dreptate asa este dar din pacat nu se intampla asa. despre lucrurile din turism nu are rost sa deschidem alta rubrica,cat timp lumea indura ceea ce se intampla nu etse nimic de facut.
Am divagat de la lucruri frumoase la unele mai putin frumoase.
Spor in tot ceea ce faceti si putere pentru a merge mai departe.

Corectie la mesajul anterior, vasul urma sa navige in ultima zi pana la Insula Magdalena si inapoi la Punta Arenas, nu La Ushuaia.

Asa-i in conversatii libere, pana la urma exista un fir care leaga subiectele aparent diferite intre ele.

Multumesc. cele bune.
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati https://vimeo.com/showcase/2161320

DoiNomazi

#696
(partea a 10 a)

Ne-am trezit la 04:00 hours privind pe geam luminile din Punta Arenas care alunecau ușor în spatele nostru. Asta avea să fie o zi extrem de lungă.

Pentru a ajunge la colonia de pinguini din insula Magdalena urma să navigăm mai departe spre nord-nord est de-a lungul Strâmtorii Magellan.

Am debarcat din Zodiac pe insula Magdalena odată cu primele raze de soare și am fost întămpinați de un zgomot nou abia perceptibil și greu de descris.

Colonia de pinguini era extrem de numeroasă și pe măsură ce înaintam pe mal din ce în ce mai zgomotoasă. Zgomotul inițial prinsese contur și cum înțelegeam și de unde provenea.

Aveam să intâlnim cel puțin doi rangeri de-a lungul potecii de acces riguros marcate. Unele cuiburi se aflau amplasate la mai puțin de 1 m de potecă și fusesem avertizați că trebuie să ne oprim să acordăm prioritate pinguinilor care coboară spre apă sau se întorc de la apâ la cuib.

A fost extrem de interesant să urmărim pinguinii de aproape. Aproximativ un sfert din insulă era acoperit de cuiburi de albatroși și era la fel de interesant comportamentul "intrușilor", fie pinguini ce aveau cuib intre albatroși, fie albatroși ce aveau cuib printre pinguini... Și unii si alții aveau înaltimi si volume aproximativ egale. Era greu de imaginat cine ar fi reușit să izgonească pe celălalt intr-o confruntare directă... :)

Cred că am stat puțin mai mult de o oră pe insula Magdalena, după care ne-am imbarcat pentru ultima dată pe vas. În jurul prănzului ne-am apropiat de micul port din Punta Arenas și ne-au ieșit în întâmpinare două remorchere care urmau să ajute vasul să acosteze. La câtă marinărie pricepe un novice ca mine, mi s-a părut ca remorcherele s-au băgat în seamă în virtuatea vreunui regulament ciudat, sau pur și simplu pentru a-și justifica existența, căci părea foarte clar că Stella Australis poate andoca fără ajutor exterior.

Mi-am amintit bacul care cu un an în urmă ne-a purtat în sens invers peste apele Stramtorii Magellan, de la Punta Arenas la Porvenir. Trecuse deja un an... și parcă se intâmplase cu doar câteva zile în urmă. Îmbătrânim...

Am debarcat, ne-am recuperat valizele de la baza pasarelei și am fost preluați de un autobuz pentru nu mai mult de 50 m până la vamă.

După ce am trecut de vamă an găsit un magazin de suveniruri și am convenit să lăsăm acolo valizele contra cost. Eliberați de valize am sărit în primul taxi care ne-a ieșit in cale.

"Hi, can you take us to Nao Victoria?"

"Bueno. Brazilians?", a întrebat șoferul.

"Nope. Newyorkers..."

Nu părea convins, mai ales că am trecut pe limba română.

"Eu nu vad aparatul de taxat! L-a pus?"

"E aici la mine în față.", a răspuns Seasick care se urcase lângă șofer în caz că va fi nevoie sa trecem rapid comunicarea în spaniolă.

Au fost câțiva kilometri buni până la Nao Victoria, replica 1:1 a vasului lui Magellan. În ciuda distanței taximetristul ne-a liat echivalentul la mai puțin de USD 3. Whoa, să te tot plimbi cu taxiul prin Punta Arenas...

Vedeam replica 1:1 a vasului Nao Victoria pentru prima dată și prima impresie a fost una de... înghesuială. Deși nava părea mare și impunătoare privită de afară pe uscat, totul părea extrem de mic și neîncăpător înăuntru...

Cu copaia asta a pornit Magellan să înconjoare lumea?

Ne-am strecurat în sus și in jos pe punți, în replica cabinei lui Magellan, în cală, până în cel mai mic cotlon în care am încăput. Whoa! Chapeau navigatorilor de atunci.. găteau la o sobă cu lemne pe puntea principală. Dormeau în hamace... în cală era întuneric și probabil intra ușor apa de la valurile ce încălecau bordurile. Echea era enormă și ieșea afară din corpul navei printr-o deschizătură prin care sigur intra apa valurilor de pupă. Absolut inpresionanți marinarii ăștia ai lui Magellan.

Nici cabina lui, unica cabină a vasului, nu oferea mai mult confort. Un pat mic și îngust cu baldachin, o masă, un scaun rudimentar și cam atât...

Am coborât de oe Nai Victoria profund marcat de cele văzute.

Lângă Nao Victoria se afla replica 1:1 a HMS Beagle și am avut ocazia să comparăm și să apreciem evoluția construcției navelor Fără a fi cu foarte mult mai mare, HMS Beagle era impărțită într-un alt fel care oferea indiscutabil mai mult confort și senzația de spații private. Evident și grementul era altfel și velele păreau mai ușor de controlat. Am privit de pe puntea prova încercând să-mi imaginez cum vedea Darwin si Fitzroy zona din Țara de Foc din care tocmai venisem...

Am coborât de pe HMS Beagle și am vizitat celebra barca a lui Shackleton și vasul pe care l-a închiriat în Punta Arenas să se ducă să-si salveze echipajul. Copleșiți de atâta istorie navală am luat un alt taxi înapoi să ne mai ostoim și foamea de alimente...

După prânz am pornit la pas pe străzile din centrul orașului Punta Arenas căscând gura din loc în loc, ba la biserica din centrul orașului, ba la magazine aiurite, ba prin parc, până s-a apropiat ora de plecat la aeroport.

Ne-am dus să recuperăm cele două valize și am sărit într-un taxi spre aeroport pentru un zbor la Santiago de Chile. Ajungeam în aeroportul din Santiago târziu spre miezul nopții si dimineața la 04:00 hours trebuia să fim înapoi la plecări pentru un zbor de 5 ore până în Insula Paștelui.

Seasick si recrutul pareau extenuate. Salt Inainte! Practic, închiriasem camerele de hotel din interiorul aeroportului pentru un duș fierbinte și să nu înțepenim 4 ore pe băncile din aeroport. A fost putzin piperat, mai ales ca a trebuit sa inchiriem doua camere, dar in conditiile respective s-a meritat. Am apucat să dormim cam 2 ore... Suficient cat sa-si recapete trupa zambetul de vacanta... :)

Vrednici și cu noaptea'n cap, am prins la timp avionul spre Insula Paștelui. Masina inchiriata ne astepta in parcarea aeroportului. Incepea un nou capitol...



Spre dimineata Stella Australis a  alunecat in tacere pe langa luminile orasului Punta Arenas.



Recrutul se prezinta la raport, gata de debarcare... :)



Insula Magdalena, unde se afla una din cele mai mari colonii de pinguini.



Stella Australis a ramas sa ne astepte la ancora. Stramtoarea Magellan este foarte lata in zona asta...



Racoarea diminetii ciupeste putin mainile si obrajii... :)



Debarcam, in sfarsit, la pinguini... :)













Pinguinii au intodeauna prioritate....







Stella Australis se apropie de micul port din Punta Arenas, vedere de pe bridge.



Apar doua remorchere. Initial ne flancheaza pe ambele borduri, ulterior imping amandoua din babord.







Acostam in Punta Arenas.



A venit un autobz sa ne preia pentru o distanta de doar 50 m. datorita regulamentelor portuare care interzic deplasarea pietonala a pantofarilor... :) A durat mai mult incarcarea si descarcarea autobuzului decat ar fi durat deplasarea pe jos.



Suntem gata sa intram la vama in Punta Arenas.



Vama si terminalul maritim din Punta Arenas.



Iesim din perimetrul portului si intram in oras. Trebuie neaparat sa scapam de doua din valize pentru a ne misca mai usor.



"Hi, can you take us to Nao Victoria?"



Replica 1:1 a vasului Nao Victoria



So...



Recrutul este gata de razmeritza... :)



Momente de tensiune la usa lui Magellan... :)



Recrutul isi ispaseste pedeapsa prin munca... :) trebuie reinstaurata disciplina la bord.











Coboram in cala... (mai multe imagini vor fi prezentate in varianta video a jurnalului)



Urcam in replica cabinei lui Magellan, singura cabina privata a vasului.



Replica patului lui Magellan. cabina este foarte stramta, grosolan construita si oarecum incomoda. In cala conditiile sunt si mai rudimentare.

Imaginile de la bordul replicii HMS Beagle vor fi prezentate in varianta video a jurnalului.



Urmeaza barca lui Shackelton...













E timpul sa ne intoarcem in centru sa intram la masa... :)











Magellan ne urmareste peste tot... :)



Sunt vreo 20 Km pana la aeroport dar prindem un taxi si prindem avionul.



Mergem in nord la Santiago.La revedere Tara de Foc, la revedere Patagonia.





Trupa pare extenuata. Au nevoie de un dus fierbinte, o cafea tare si ordine de marsh cat mai precise... :)





Am anticipat dificultatea acestei zile si am optat la camere in hotelul din incinta aeroportului.



Dupa doua ore de somn, dusul fierbinte si o cafea tare, la 4 dimineata, zambetul a revenit... :)



Pas alergator sa prindem avionul.



Doar ca la Insula Pastelui se zboara dintr-o alta sectie a aeroprtului. Controale suplimentare la pasapoarte pentru aceasta destinatie. OK...



Seasick, Grumpy si recrutul sunt imbarcati si gata de zbor.



Avioanele care zboara de la Santiago la Insula Pastelui si retur sunt cele mai noi si mai intretinute, cu cel mai confortabil scaun si cel mai mult loc la picioare din toate cele 7 zboruri ale acestei calatorii. Asa, da!



In timpul zborului de 5 ore trupa pare din nou obosita. Desteptarea! Trebuie intarit moralul si disciplina. Mai avem multe ore pana ne vom retrage la camere sa dormim... :)



Am aterizat in insula Pastelui. Capul sus, vezi unde calci, trusa de prim ajutor e minima si nu avem timp de pierdut la spital!



Recrutul e deja pe tarmac. E cald si placut pe Insula Pastelui. o clima complet diferita de acum 12 ore in Punta Arenas.



Gata s-a inviorat si trupa. Pas alergator sa ridicam masina din parcare.





S-a rezolvat rapid si problema transportului pe insula.





Mergem intai la hotel sa lasam bagajele si pe urma mergem sa mancam caci mie chiar mi-e foame dupa cafeaua aia.



Faceti cate un dus rapid daca vreti, dar in 20 de minute plecam la masa. Suntem in vacanta, nu avem timp de lenevit... :)



Mancare pescareasca, ca doar suntem in mijlocul Pacificului...







Sa va fie de bine. Acum iesim la plimbare, intai in oras apoi mergem la craterul din spatele aeroprotului... :) Executarea.



Trafic stufos si oarecum dezordonat in oras.



Gata, plecam la crater.

(va urma)
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati https://vimeo.com/showcase/2161320

DoiNomazi

(partea a 11 a)

Parcă la pierise și lor somnul. Si Seasick și recrutul păreau animate deopotrivă de bucuria de a descoperi lucruri noi dar și de o dimensiune nouă a libertății de care nu s-au bucurat pe vas.

Recrutul a remarcat că vacanța cu noi îi dă senzația că trăiește fiecare zi de două ori mai mult. Matematic vorbind, nu avea dreptate pentru că în medie tot apucam 3-4 ore de somn pe noapte, dar cred că înțelegeam ce voia să spuna... :)

Am afirmat de multe ori că singurul loc unde merită să-ti petreci timpul odihnindu-te este la cimitir, sau unde te scoate valul, dar cât timp ești în viață ai datoria să cauți, să cunoști, să înveți, să participi.

"Eh, să vă văd eu la vârsta mea..." , a repetat recrutul o expresie utilizată de multe ori de-a lungul anilor.

"N-o să ai cum..."

Am izbucnit toți trei în răs. Era o glumă veche, tocită pe la colțuri prin repetare, dar încă ne aducea, dacă nu un hohot de râs, măcar un zâmbet. La noi în familie s-a glumit dintotdeauna despre moarte cu aceeași spumoasă nonșalanță cu care s-a glumit despre viață... :)

"O să vă aduceți voi aminte de cuvintele mele...", a adăugat recrutul când ne-am oprit din râs.

Între timp troaca noastră închiriată înainta prin traficul urban din Hanga Roa pe drumul care ne scotea pe la port, prin spatele aeroportului Mataveri, direct la craterul Rano Kau, rămășițele celui mai mare vulcan care a format insula. Pe măsură ce am ieșit din Hanga Roa s-a rărit și traficul și am fost îmbrățișati de splendoarea tăcută a amiezii.

Am parcat mașina, am plătit biletele de intrare și ne-am avântat pe poteca ce șerpuia pe malul Pacificului printre vestigii arheologice. Ne-am desfătat ochiul și sufletul pe îndelete.

Când am revenit la mașina i-am dedicat câteva minute s-o privesc mai bine. Din punctul meu de vedere, Mitsubishi Katana L200 este o camionetă urât desenată. Rotunjirea cabinei în spate îi răpesc orice șansa de a se prezenta ca o camionetă utilitară robustă și din păcate n-o lasă să exceleze nici la categoria eleganță a liniilor... Motorul e micuț și gâfâie în pante chiar și fără încărcătură, dar este comodă și relativ silențioasă. Mi-a părut rău că am inchiriat-o. Din păcate cereau USD 400 pe zi pentru un Defender, probabil unicul pe insulă, echipat corespunzător, pentru niște drumuri imaginare pentru ca Rapa Nui chiar nu prea are loc de dat cu 4x4. In fine, regretele erau tardive și complet inutile.

După Rano Kau am pornit spre est pe unicul drum de acces si am vizitat toata coasta sudică a insulei de la Ahu Vinapu, la spectaculosul Ahu Tongariki, evitând cariera de la Rano Raraku, pe care am planuit s-o vizităm pe îndelete a doua zi. Într-un fel, acest tur de seară a întregii insule era mai mult pentru orientare și familiarizare cu terenul. Avea să ne ajute a doua zi pentru a optimiza tura.

Practic, până s-a înserat am "cartografiat" coasta de sud, coasta de vest, coasta de nord și o bună parte din centrul insulei până ne-a mânat foamea înapoi în pragul unei terase de pe malul oceanului în Hanga Roa.

Am ajuns, în sfârșit, în camere puțin după miezul nopții.

"Maine dimineață la 07:00 ieșim la breakfast în oraș și apoi facem din nou insula în locurile unde n-am fost sau n-am stat suficient."

"Do we go to the beach too?", a întrebat Seasick.

"Yep."

"I don't think I packed your beack trunks..."

"We'll buy some cheap shorts in town..."

"Eu mă duc la culcare. Sunt frântă..." a oftat recrutul dispărând după ușa ei.

"Good night."

Urma o zi plina de explorare a cat mai multor cotloane ale insulei...



hotelul era placut si primitor. N-am petrecut mai mult de 4-5 ore pe noapte in mcaere si un total insumat de 15 minute in gradina... :)



Ironia este ca urmand reflexe dobandite ca newyorkezi plimbati prin lume am ales hotelul folosind parcarea masinii in siguranta ca pricipalul crieteriu...



...fara sa ne gandinm ca pe o insula asa mica izolata in mijlocul Pacificului, nimeni nu fura o masina si probabil nici n-o sparge pentru ca a doua zi intreaga insula ar sti si ar vorbi despre asta... :)



Pana una alta, troaca noastra a fost in siguranta cele 4-5 ore pe noapte, timp de doua nopti cat am parcat in curtea hotelului... :)



Pornim spre sud, spre craterul Rano Kau.



Lasam in urma, la poalele craterului,  singurul orasel, Hanga Roa.



Zau ca troaca asta e urat desenata...



Am ajuns la crater foarte repede.



Ne-am facut prieteni noi... :)



Am avut noroc de o dupa amiaza linistita fara turisti.





Vestigii arheologice ale unei asezari utilizata exclusiv sezonier pentru ritualuri specifice de catre locuitori ce astazi nu mai sunt...



Vestigii arheologice aproape de buza craterului la Rano Kau.



Pacificul vazut de pe buza craterului rano kau.



Craterul Rano Kau.













De-a lungul coastei de sud a Insulei Pastelui.

















Ahu Tongariki.











E foarte cald pe Insula Pastelui in Decembrie. hai sa mergem pe coasta de nord a insulei la singura plaja.





Am ajuns la unica plaja unde nisipul este fin, nu sunt pietre si este bine de baie.





Am gasit si aici 'moai' inca in picioare, acele statui faimoase, pentru ca in multe alte locuri de pe insule au fost daramate...

(va urma)




Seasick & Grumpy va invita sa vizionati https://vimeo.com/showcase/2161320

DoiNomazi

#698
(partea a 12 a)

"Următoarea eroare/Următoarele erori s-a/s-au produs în încercarea postării acestui mesaj:
Mesajul depăşeşte numărul maxim de caractere admis (20000 caractere)."

partea a 12 a s-a postat doar pe barcaholic.ro datorita limitei de caractere a acestui forum, vezi citatul mai sus.
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati https://vimeo.com/showcase/2161320

DoiNomazi

(partea a 13 a), in caz ca mai urmarea cineva "episoadele" a fost publicata doar pe barcaholic datorita imposibilitatii de a posta (parte a 12 a) aici.

Nu-i nici o pierdere... :)

Cele bune.
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati https://vimeo.com/showcase/2161320

scm_ro

Foarte misto capitolele 12 si 13. Bravo, abia astept sa vad cum v-ati descurcat cu 4x2.

Vali

@DoiNomazi: Imi pare rau de problema cu limita de 20000 caractere, dar nu tine de mine, asa e softul forumului. Se poate rezolva prin impartirea unui capitol in 2 parti, care fiecare sa nu depaseasca 20000.

Eu pe barcaholic n-am intrat de mult vreme, si nici nu intru :). Asa ca daca ai placerea, poate ne mai pui si aici. Daca nu, da-mi te rog pe mail (fitness4mind@yahoo.com), si le pun eu astfel ca sa incapa. Bineinteles, doar daca ai placerea. Orice ar fi, eu pe barcaholic nu intru :P.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

DoiNomazi

#702
Citat din: scm_ro din Ianuarie 18, 2019, 12:38:26 PM
Foarte misto capitolele 12 si 13. Bravo, abia astept sa vad cum v-ati descurcat cu 4x2.

Multumim. Este putzin anti-climactic, pentru ca, exceptand cateva pante nisipoase, unde am strans din buci pana am iesit inapoi la asfalt, am schimbat rutele si am luat-o pe unde poate si un 4x2. A trebuit sa renuntam la un singur punct pe care am fi vrut sa-l vizitam dar nu se putea decat cu 4x4 si porcaria aia de Nissan arata a camioneta, dar este masina de transportat oua pe asfalt.

Dupa 100 Km de corugatii severe, imposibil de ocolit sau evitat, probabil ca bucsele ii zambeau mai larg pe dedesupt... :)
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati https://vimeo.com/showcase/2161320

DoiNomazi

#703
Citat din: Vali din Ianuarie 18, 2019, 01:54:35 PM
@DoiNomazi: Imi pare rau de problema cu limita de 20000 caractere, dar nu tine de mine, asa e softul forumului. Se poate rezolva prin impartirea unui capitol in 2 parti, care fiecare sa nu depaseasca 20000.

Eu pe barcaholic n-am intrat de mult vreme, si nici nu intru :). Asa ca daca ai placerea, poate ne mai pui si aici. Daca nu, da-mi te rog pe mail (fitness4mind@yahoo.com), si le pun eu astfel ca sa incapa. Bineinteles, doar daca ai placerea. Orice ar fi, eu pe barcaholic nu intru :P.

tu'i softu' ma'si, pai tu vrei sa fac "literatura" de 140 de caractere pe tweeter?... :) si asa numai scris nu se cheama ce am insailat eu acolo pe telefon prin metrouri... :) cine dracu are timp sa le mai ia o data la mana sa pieptane putzin propozitiile intr-un stil mai potrivit?..

ti-am trimis la adresa indicata segmentele "12" si "13". Numa' "12" e lung si nu incape, "13" cred ca e sub 20,000 de caractere.

Sa vedem cand dracu'l scriu pe "14" si ce-o mai urma, ca m-am apucat si de video... :)
Seasick & Grumpy va invita sa vizionati https://vimeo.com/showcase/2161320

Vali

In continuare postez eu in locul lui Adrian (DoiNomazi).

(partea a 12 a)

În dimineața următoare la ora 06:00 eram adunați în mașină în drum spre centru într-o disperată căutare de cafea și croissant Era prea devreme. Ne-a prins ora 07:00 încă căutând măcar o brutărie. Din întămplare am găsit excelenta piață de legume de la "bordură"...

Roșiile emanau un miros puternic "de grădină" imposibil de rezistat. Spălate, sau nu, nu mai conta, îmi era poftă și mi-am început dimineața cu o roșie zemoasă și proaspătă. Roșia avea și un ușor gust de praf pentru că am mâncat-o nespălată.*Și dacă tot am mâncat o roșie nespălată, am hotărât că putem risca să mâncăm și niște cireșe la fel de coapte și la fel de nespălate... Aveam un sul nou de hârtie igienică in torpedou. Eram în siguranță...

Am adăugat până la urmă și câte un croissant proaspăt și câte un cappuccino și doar eu și Seasick, căci recrutul a protestat vehement îmotrivă, câte un Red Bull.
Refuzam să mă gândesc cum se vor împăca toate aceste alimente și lichide intr-un stomac ieșit de dimineața la zdruncinaturile drumurilor din Insula Paștelui...

Am refăcut traseul din seara precedentă oprindu-ne doar la din obiectivele sărite anterior. Foarte multe din moai sunt prăbușite și deteriorate de intemperii. Am ajuns în cele din urmă la carieră la Rano Raraku.*Moai in diverse stagii de prelucrare sau transport erau răspândiți pe versantul sudic. Unii moai pornisera deja spre malul oceanului pentru a fi plasați în locuri unde n-au mai ajuns niciodată. Multe stariu zăceau prăvălite de-a lungul acestui drum către apă.

Am parcat mașina și am pornit la pas în sens invers drumului început de statui. Recrutul a urcat panta cu elan la început și a mai redus turația în porțiunile abrupte. Am ajutat-o putin la coborare.

Statuile erau cu adevărat impresionante și în ciuda diferitelor speculații ale istoricilor, rămânea la fel de greu de înțeles ce anume a determinat un asemenea volum de muncă.
Toropiți de soare și istoviți de pantele carierei, ne-am retras la poalele craterului pentru prânz.

După prânz am continuat explorările spre vestul și apoi spre nordul insulei până la frumoasa, și de altfel unica, plaja de la Anakena.*Anakena este considerat "leaganul" civilizației Rapa Nui, datorită faptului că aici ar fi acostat prima oară primii locuitori ai insulei. Plaja, deși puțin cam aglomerată, poate fi considerată un paradis tropical. Apa Pacificului era excelentă de baie și ne-a reconfortat. Din păcate, sedus de plăcerea oferită de acest colț de paradis, am neglijat efectul soarelui puternic și nu am aplicat nici un fel de cremă. Seasick și recrutul au fost mai atente și s-au protejat. Eu aveam să plătesc prețul acestei erori începând din noaptea următoare...

Aproape de sfârșitul amiezii am revenit in oraș în Hanga Roa și am incercat să forțăm puțin troaca pe un drum neasfaltat foarte accidentat care șerpuia spre nord de-a lungul coastei vestice. Cautam peștera Ana Kakenga, pestera asfințitului, săpată în peretele falezei cu o excelentă deschidere spre ultimele raze ale soarelui sucfundat în apele Pacificului.
Am chinuit camioneta până în punctul în care drumul s-a ingustat intr-o barieră de lemn.

"Eu m-as întoarce la hotel. Mă simt extenuată...", a hotărât recrutul.

"Esti sigură? Nu vrei sa vezi peștera?"

"Mă simt obosită, mi-e cald, parcă m-aș odihni puțin...", a continuat recrutul.

"Mai reziști jumătate de oră? Uite, stai în mașină să te odihnești. Lăsăm toate ușile deschise..."

"Și voi unde vă duceți?"

"Noi mai înaintăm pe jos să căutăm peștera..."

"Dar nu stați mult că mi-e cald..."

Recrutul părea să respire puțin mai rar și mai anevoios decât de obicei. Într-adevar era foarte cald.

Am continuat marșul spre nord amândoi cu Seasick dar peștera nu era nicăieri de găsit. Nu existau semne sau puncte de orientare, harta ne era doar vag întipărită în memoria vizuală și nu luasem GPS-ul cu noi. Telefoanele și cela careva apps destinate navigației terestre indicau încă câțiva kilometri buni până la punctul unde presupuneam că este peștera.
Seasick s-a oprit brusc în mijlocul potecii.

"It's getting late.I think we should return to the car and take L. to the hotel. She's tired..."

M-am oprit și eu.

"We can take her back to the hotel and then continue by car north, then north west and try to reach the cave from the north..."

"Do you really want to go to this cave?", a întrebat Seasick.

"Yep! If you don't want it you can stay at the hotel too."

"And what are you gonna do? Go alone?"

"Yep, no biggie, it's not like I am at the South Pole. Let's go back to the car..."

Seasick m-a urmat înapoi la mașină în tăcere. Recrutul ațipise pe bancheta din spate dar ne-a auzit pașii și s-a trezit.

"Ati găsit peștera?"

"Nope. Ne întoarcem la hotel..."

Am chinuit troaca înapoi prin hârtoape până în oraș și am oprit în poarta curții hotelului fără a mai intra în curte.

"Vă las pe voi și ne vedem mai târziu..."

"Unde pleci singur?", a intrebat recrutul cu o inflexiune noua autoritativă în voce, care m-a făcut să zâmbesc. Pentru câteva clipe părea să ne fi întors în timp drept în copilărie când îmi dădea voie la joacă doar după ce îi spuneam unde și cu cine mă voi juca...

"Don't worry. Mă duc să caut peștera..."

Recrutul a întors capul spre Seasick.

"Tu nu te duci cu el?"

Seasick n-a răspuns dar nici n-a coborât din mașină.

"Hai, mama, coboară că pierdem asfințitul..."

"Păi, ați găsit pestera, știți unde e?..."

"Nope. De aia fiecare minut contează. Hai, pa. Ne vedem mai târziu..."

"Cât stați?"

"Nu știu... până o găsim. Serios, hai coboară că e târziu..."

Recrutul s-a întors iar către Seasick.

"Să nu stați mult..."

"Stăm până o găsim, doar știi bine cu cine ai de-a face...", a răspuns Seasick.

Recrutul a coborât din mașină bodogănind și a trântit portiera. Am demarat în aceeași secundă. Ne grăbeam și fiecare intersecție unde trebuia să oprim să cedem prioritatea părea să dureze de două ori mai mult decât veșnicia. La nord Hanga Roa am vrat scurt stânga spre vest și am profitat de lipsa oricărui trafic pentru a mai recupera din timp. Soarele continua să coboare lent și inperturbabil spre sclipirile Pacificului. Oeste puțin timp avea să dea deșteptarea în Australia. No worries, mate...  Cred că la amândoi ne era dor de Australia.

Ghereta de unde se cumpărau biletele pentru vizitarea peșterilor era pustie și încuiată.

"Fuck!"

"So, that's it?", a întrebat cu un zâmbet Seasick.

"We're going in... ".

Nu ma puteam lasa pagubas inca.

Cumpărasem la sfârșitul zilei precedente un 'general pass' care ne asigura trecerea la toate punctele turistice devoe insulă așa că din punct de vedere legal eram OK. Nu văzusem nici o tăbliță să interzică accesul așa că am deschis poarta și am pornit pe poteca ce ducea spre ocean. Păreau să fie vreo 4-5 km până la apă.

Planul nostru era cât se poate de rudimentar. Nu știam unde este peștera, nu exista nici un indicator, dar știam că e săpata in peretele falezei, undeva lângă apa de-a lungul coastei. Urmăm poteca până la ocean și acolo ne orientâm, eventual ne separăm și fiecare investighează un sector de coastă.*
Nu era nici țipenie de om. Am trecut pe lângă câteva vaci care se adăpau dintr-o baltă tulbure. Undeva în depărtare spre nord, pe lângă o lizieră formată din copaci răzleți se auzeau latrând cu entuziasm niște câini.

"Step on it, mate! We're gonna miss the sunset.."

"Go ahead, I'll meet you there..."

Evident că nu avea rost să fug înainte să caut de nebun peștera.. Nu eram într-o misiune de găsit peștera și cel mai important aspect era că suntem sănătoși și putem călători împreună așa cum ne place. Cu sau fără peștera asta, sau oricare alta, important era că suntem împreună.

Am continuat marșul unul lângă altul în tăcere, petrecuți de cadența ghetelor ce răscoleau praful potecii, de lătrăturile din depărtare si de ritmul propriilor respirații.
Pe flancul drept, de-a lungul potecii, intre noi lătratul câinilor se întindea un gard de sârmă ghimpată întarit cu țaruși de lemn. Intr-un loc un țăruș fusese rupt și partial dislocat din gard. L-am ridicat, l-am eliberat de sârma ghimpată care îl ținea prizonier și m-am ales cu o excelentă "unealtă defensivă".

Cam la mai puțin de un sfert din drumul până la ocean am ajuns la o grotă. Nu putea fi asta dar nu am putut rezista ispitei și am irosit câteva minute explorând-o.*După grotă nu ne-am mai oprit din marș până pe marginea abruptă a falezei ce delimita linia țărmului. Toată zona părea pustie. Briza oceanului și tunetele valurilor ce se spărgeau de stânci undeva sub noi acoperiseră complet latrăturile îndepărtate ale câinilor. Era pentru prima dată cand respiram cu nesaț o felie mică de "sălbăticie" pe Insula Paștelui...

Peștera sigur nu era în punctul unde ajunsesem noi la țărm.

"OK, mate, I'll go north and you'll go south. Search no longer than 15 minutes. If you find it, stay there, if you don't find it start walking in the opposite direction until we meet."

"OK"

Am pornit fiecare în direcția lui, scanând terenul accidentat al coastei de la buza falezei 30-40 m interior.

Nici urmă de peșteră. Citisem că intrarea este aproape orizontală, la nivelul solului, suficient de largă cât să alunece un om prin ea... Soarele nu coborâse încă în spatele liniei orizontului, dar se ascunsese după niște nori și lumina se diminuase. Trebuia sa fie vizibilă gaura asta în pământ. După aproape jumătate de oră ne-am reîntâlnit aproape de locul unde ne despărțisem. Nu găsisem peștera nici unul, nici celalalt...

"Fuck!"

Era clar ca chiar dacă am fi gasit-o nu mai aveam nici o șansă sa prindem asfințitul din faimoasa deshizătură in faleză.

Intrarea peșterii este acea cvasi-invisibilă "gaură'n pământ", în spatele falezei la vreo 30-40 m de muchia țărmului, dar peștera se termină intr-o spectaculoasă fereastră săpată in peretele falezei mai aprospe de nivelul apei și inaccesibilă din afară.*Concluzia logică era că trebuie să renunțăm.

"Fuck! First the choppa', then the landing at Cape Horn, now this fucking cave...". Vorbele mi-au ieșit ca niște corbi negri împovărați de năduf.

"You wanna keep on looking?", a întrebat Seasick cu un ton împăciuitor.

"Shall we go north, or south? What's your gut feeling?"

"I don't know... if we go by my phone map and we count the bends of the shoreline... I think it's south of where we are... That way!"

Nu avea nici un rost să mă contrazic sau să pun la îndoială impresia ei. Chiar dacă nu găsim niciodată peștera, măcar aveam satisfacția că am acționat ca echipă și am incercat până la limita rezonabilului.

"OK. We go south..."

Timp de alte 20 de minute am mers spre sud de-a lungul țărmului fără să scoatem un cuvânt. Peștera era totuși un obiectiv turistic pe o insulă de renume mondial. Trebuiau să fie urme de tălpi ale turiștilor care au vizitat-o recent.

Începuse să se însereze și urmele de pe potecă se distingeau din ce în ce mai greu. La un moment dat am recunoscut clar urme care se desprindeau din potecă spre dreapta, spre muchia falezei. Am ieșit din potecă urmând firul urmelor.

"Fuck me dead, mate, this is it!!!", am strigat entuziasmat.

I adâncitură aproape circulară în iarbă și în mijloc, ingustă și întunecatâ, intrarea marcată.

Nu încăpeam prin deschizătură cu rucsacul în spate. Am dat jos rucsacul și m-am lasat sa alunec in întuneric. Seasick a rămas la intrare...

Lasasem frontala in rucsac la intrare. Parca in nci o excursie precedenta nu mi-am dar cu stangul in dreptul la fel de mult ca in tura asta. Probabil ca am considerat-o inca de la inceput extrem de domestica si am tratat-o ca pe o simpla si banala plimbare in parc.

Am inaintat in mica pestera incercand mai intai sa-mi obisnuiesc ochii cu intunericul, O lovitura in crestetul capului si una in tibia stanga, urmata de alta lovitura in in frunte m-au convins ca imi trebuia lumina. Am continuat la lumina telefonului ca un pantofar veritabil. Imi era rusine de atitudinea mea care contrazicea toti anii de experienta. In situatii asemanatoare cu asta se intampla accidentele. Cand lasi garda jos, cand tratezi o tura ca pe ceva banal. Nici o tura nu e banala...*

Dupa inca cativa pasi si inca cativa pasi si inca cativa pasi, am zarit un crampei din lumina strecurata prin una dintre cele doua ferestre ce se deschideau in faleza deasupra stancilor si a valurilor care se spargeau de ele. Ratasam asfintitul dara privelestea era pur si simplu frumoasa...*

Cand am iesit inapoi unde ma astepta Seasick se lasase intunericul. urma sa orbecaim cativa kilometri pana inapoi in locul unde lasasem masina. Cu un nou reflex de newyorkez, *m-am intrebat cu*strangere de inima daca a gasit cineva masina in locul acela pustiu su ce ar fi putut sa-i faca. Nu lasasem nimic la vedere in cabina, dar...

"Let's rush, mate..."

"i really can't walk any faster in the dark... What don't you pull out your headlight?"

Pe drumul de intoarcere s-a innoptat bine si datorita norilor se zarea cu grea conturul potecii. Amandoi ne impiedicam de bolovani din ce in ce mai des, dar in virtutea unui reflex vechi ma simteam mai in siguranta in intuneric. Nu-mi place niciodata sa atrag atentia utilizand o lanterna cand sunt in mars intr-un teren nefamiliar. E un reflex dobandit care nu avea nici o justificare in conditiile date, dar asa s-a format.

"No light, mate..."

"Oh yeah, i forgot..."

Seasick glumea mereu pe seama unora din vechile mele reflexe. M-am oprit si am pus mana pe umarul ei oprind-o si pe ea. Intr-o secunda s-a asternut linistea tulburata doar de respiratiile noastre. In urmatoarea secunda se distingea clar undeva in drepata in intuneric o alta respiratie mai grea decat a noastra. Seasick incepuse sa-si miste mainile probabil incercand sa aprinda lumina telefonului ei.

"No light!", am incercat sa suier cat mai scurt posibil in timp ce strangeam parul din mana cu ambele maini. respiratia greoaie din dreapat parea sa se fi oprit. Apoi a pornit iar. Era o vaca calma si probabil mirata si ea de prezenta noastra.

"Fuck!"
*
"Can I turn on the light now?"

"No. We move..."

Am continuat drumul impiedicandu-ne de bolovani la fiecare al doile sau al treilea pas. Dupa ce am parcurs ceea ce estimasem sa fie mai mult de trei sferturi, cam pe langa unde ar fi trebuit sa fie prima grota intalnita la venire, am vazut mai departe undeva in fata noastra o lumina alba galbuie care parea sa danseze in sus si in jos lateral stanga dreapta destul de dezordonat. "

"That's where the car is... Fuck! There is someone at our car..."

Seasick n-a mai raspuns. continuam sa pasim imainte si am sesizat ca si lumina parea sa se apropie treptat de noi. Peste inca cateva minute era clar ca lumina se apropia si am inceput sa deslusim in noapte zgomotul unui motor. Cineva venea spre noi pe poteca pe ceva mic cu motor. Inaintam in directii opuse pe o aceeasi poteca si intalnirea era inevitabila...

Prima grija a fost parul din mana mea. Putea crea din start o nedorita stare de tensiune. Eu eram "oaspetele" pe aceasta insula si parca nu se cuvenea sa ies din intuneric in intampinarea "gazdei" cu un par in mana. Pe de alta parte parul imi dadea un mic avantaj... Zgomotul clar al unei scooter si luminaalb-glabuie a farului se apropiau din ce in ce mai aproape. Am aruncat parul in intuneric si am aprins frontala.

Scooter-ul s-a oprit in dreptul nostru. Era un tip imbracat civil.

"Hola."

"Hola. todo bien?""

"Si..."

Seasick a inceput sa dialogheze cu el in spaniola. Dupa ce ne-a intrebat daca suntem OK, ne-a spus ca era ranger si ca fusese alertat de prezenta masinii noastre si pornise sa ne caute.*

"Sorry, man, it's all good..."

"Si, gracias, no te preocupa..."

A facut cale intoarsa si a plecat inapoi pe poteca pe unde venise. Am gasit masina intacta si am rasuflat usurati. Intr-un fel asta a fost cea mai adevarata seara de pana atunci...

Am ajuns inapoi in Hanga Roa aproape de miezul noptii si doua din restaurantele de pe malul oceanului nde am vrut sa mancam nu mai luau comenzi. Ne-am dus l arestaurantul unde mancasem prima data. Chelnerul a zambit si a dat din cap ca inchisesera bucataria, dar gasea el doua portii de calamari cu camarones si cartofi prajiti.

"Y dos Coronitas, por favor!"

Aproape de 01:00 am ajuns la camera. N-am mai ciocanit la recrut sa-i spunem ca am venit caci am presupus ca adormise. Imi parea rau ca probabil nu mancase...

Incercam sa facem bagajele rapid si saprindem cateva ore de somn inaintea unei alte zile extrem de lungi. A doua zi, pe 31 Decembrie, urma sa predam masina, sa zburam inapoi pe continent la Santiago, sa ridicam o masina si sa plecam non-stop 1,700 km in nord pentru a prinde miezul noptii in inima desertului Atacama... Un plan ambitios care urma sa aduca surprize...

(va urma)
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau