Operatiunea Hiroshima

[calin1967]

Cu calul in insula minotarurului
Zborul spre Heraklion a durat vreo jumatate de ora, dar mi-a parut o vesnicie, deabia asteptam sa ajung la fata imparatului rosu. Grigoris ne astepta la aeroport, ne-a dus la barca si ne-a aratat ce a facut. Treaba buna dupa parerea mea, Seba, ca intotdeauna a avut ceva de comentat, doar nu putea sa tradeze traditia olteneasca. Vremea era superba, asa ca am intins langa barca o patura unde am aranjat sculele si materialele de care aveam nevoie, ne-am impartit sarcinile si am facut lista cu ce am mai avea nevoie. I-am lasat pe Mihai si Seba la barca si am incalecat pe-o sa. Pe cea a bicicletei pliabile din dotarea barcii. Ocazie cu care am constatat ca n-are frane (detalii, sunt obisnuit), saua nu poate fi inaltata prea mult, drept urmare pedalam cu genunchii mult in lateral (mi-am adus aminte de copilarie cand mergeam la circ si ma distram de milioane cand clownul ii fura maimutei bicicleta si se fugareau in jurul arenei) si surubul dintre cele doua parti ale cadrului nu putea fi strans prea mult. Dar magazinele erau la vreun kilometru distanta, asa ca alternativa mersului pe jos nu parea foarte atragatoare. Imediat ce am pornit am vazut ca, atunci cand impingeam cu piciorul drept pedala, cadrul se curba in stanga, si invers. Cand treceam peste o denivelare oscilatiei constante stanga-dreapta i se adauga una sus-jos care se amortiza usor, pana la urmatoare denivelare, care de obicei nu era prea departe. Ce mai, era vie, si de la primul moment in care m-am urcat pe ea am simtit ca intre noi e o relatie speciala, ca ne completam reciproc si formam un singur organism. Si atunci am avut revelatia. Ea e calul din poveste. Bun asa, in sfarsit avem in echipaj si pe cineva intelept, drept urmare am inceput sa ma sfatuiesc cu el. In Heraklion incepuse arsita, si masinile erau rare, asa se explica faptul ca nu s-a produs niciun accident. Toti care treceau pe langa mine pierdeau temporar controlul volanului. Cei mai multi isi faceau cruce, dar au existat si unii care faceau alte semne, a caror semnificatie am refuzat s-o interpretez. Nu pornesc bine si ma suna Seba
-   Auzi ma?
-   Gafait
-   Ma, ai numarul de telefon al nemtilor alora de la care ai cumparat barca?
-   De ce Seba, vrei sa ii suni de craciun si de paste?
-   In urmatoarele 5 minute am aflat parerea lui despre moralitatea, starea civila, preferintele sexuale  si religia partii feminine a familiilor celor care au instalat motorul in felul asta, si ce ar vrea sa le transmita.
Cand te bate soarele Cretei in cap si prin apropiere nu e nici macar un fir de leustean sub care sa cauti umbra, apreciezi conversatiile scurte, dar ca sa-l opresti pe Seba nu e deajuns sa incerci sa vorbesti peste el, ci trebuie sa il surprinzi cu ceva. Intervin cand ajunsese la stramatusi:
-   De unde stii ca bunica n-a fost singura la parinti?
-   ...
-   Si unde mai pui ca probabil facea un schnitzel delicios si un apfelschtrudel sa te lingi pe degete?
-   Si ce-are ma asta cu faptul ca au pus joja de ulei in fata unui perete si nu poti sa o scoti?
-   Da faptul ca au avut o matusa cu relatii extraconjugale cunoscute in cartier ce are?
-   Bai, mai lasa vorba ca m-ai innebunit. Mai bine adauga pe lista o cheie de filtru si o rola de smirghel de 80.
-   Stii Seba, intotdeauna m-am intrebat daca smirghelul s-a inventat in Oltenia, si numele ii vine de la smecher ghebos.
Bomban ceva de genul "nu e frumos sa trantesti telefonul in nas unei persoane atat de sensibile ca mine" si reiau simbioza cu bicicleta. N-apuc sa fac o suta de metri ca se adauga la lista si 24 de metri de scota, un bec de pozitie si o pompa de santina. Peste inca doua sute de metri mai completez o data lista. Ajung la magazin, scotocesc dupa bunuri, platesc si dau sa plec. Suna telefonul. Seba, bineinteles.
-   Ia si o cutie cu vaselina
-   Iti pare rau ca ai tipat la mine si vrei sa ne impacam?
Pe drumul de intoarcere a mai sunat telefonul de cateva ori, dar stiam ca nu ma intorc orice-ar fi, asa ca n-am raspuns. Balansul pungii cu cumparaturi adauga o a treia dimensiune oscilatiilor bicicletei. Desi era aprilie, erau peste treizeci de grade si un soare naucitor. Ajung transpirat si obosit dar mandru de isprava mea. Ma ia Seba din prima.
-   Bere ai cumparat?
Avea dreptate. Fara o vorba, o sterg repejor inapoi, pana sa patesc ceva. Aud din urma:
-   Si bineinteles ca nu te-a dus capul sa iei si ceva de mancare.
Ajung la prima terasa, proptesc bicicleta de gard si realizez ca in barca era un lant pentru legat bicicleta pe care l-am uitat. Dar aproape instantaneu retrogradez in categoria neglijabil probabilitatea ca cineva sa pofteasca la ea, si la insignifiant sa ajunga cu ea mai departe de primul colt. Intru in stabiliment si cer trei sandwichuri si sase beri. Proprietarul, amabil, intr-o engleza aproximativa dar inteligibila, imi spune ca au sandwichuri cu cascaval, cu sunca, cu salam, dar berea n-a venit inca. Ideea de a ma odihni un pic pana vine berea nu parea proasta, asa ca am intrebat in cat timp se asteapta sa vina. S-a uitat la mine ca si cum as fi picat din luna (N-avea sa fie ultima data in calatorie) si mi-a raspuns:
- Pai nu aducem bere acum, iarna.

[Florio]

  Povestirea nu mă miră, ci mă entuziasmează. Știind personajele bine, antiteza asta crează o diferență de potențial generatoare de orice conflict, de la unul verbal, la unul tip Bobâlna, cu coase și topoare.
Partea frumoasă este că Stan Laurel și Oliver Hardy din povestire, au o pasiune comună și o chimie aparte. Ingrediente care schimbă Bobâlna într-o chestie savuroasă, de un umor aparte.
Și duc la happy-end 

[Alex1958]

Salut!
Ai talent literar Calin!
Ar trebui sa-l exploatezi!
Bafta!

[Bogdan]

Din pacate povestile tale, asa cum le scrii, nu au nici un farmec repovestite. Marturisesc ca ar trebui facuta o productie cinematografica dupa asa ceva. Ar fi ceva de box office! Garantat!

[calin1967]

Reparatii
In cele din urma gasesc si bere si aterizez triumfator la barca. De departe aud urarile lui Seba la adresa diverselor subansamble, solutii tehnice si abilitatile celor care le-au proiectat. Ma apropii de barca tiptil, bat deodata in coca si urlu: Berea e rece! Dinauntru se aud doua bubuituri, provocate de caderea unor obiecte, urmate la cateva fractiuni de secunda de un potop de vorbe colorate din partea lui Seba. Flamand si insetat, ma catar in cockpit, fixez masa mobila, aranjez sandwichurile si berile. Se aude si Mihai:
-   No, ca doara nu trebuie sa urli asa ca m-om spariet.
Fiecare dintre noi am fost blagosloviti cu cate un dar special. Unii au primit indemanare, altii forta, altii perseverenta si asa mai departe. Mihai a primit chelie. Lumea ar fi fost mai saraca daca vreun obstacol, cum ar fi parul, ar fi ascuns spectacolul mimicii lui. Forma absolut sferica a capului, combinata cu marea mobilitate a muschilor faciali face ca orice traire interioara sa fie reflectata atat in pozitiile relative ale trasaturilor, cat si in pozitia absoluta a fetei, care poate sa urce, sa coboare sau sa isi modifice amprenta pe suprafata globului cranian, cam cum se plimba pe globul pamantesc cicloanele de la buletinele meteo. O mica emotie poate sa schimbe pozitia unui singur element, gen curbura coltului drept al liniei buzelor, pe cand una mare poate sa le amestece cu totul, si ansamblul lor sa se mareasca sau micsoreze oricat, si sa le deplaseze oriunde intre polul nord si ecuator. Mihai functioneaza secvential. Adica nu se apuca de nimic pana cand nu cugeta temeinic - imparte operatiunea in etape, fiecare cu partea de pregatire teoretica (adica cugetat), si practica (adica aranjat toate cele necesare in pozitia optima), apoi executie si verificare, dupa care repetarea inca cel putin o data a tuturor fazelor fiecarei etape, ca sa fie sigur ca nu i-a scapat ceva. Daca traiesti suficient de mult, ai sansa sa te bucuri de o treaba bine facuta, cu doua mentiuni:  prima ca niciodata n-am reusit sa desfacem ceva strans de el, si a doua ca orice blocaj il captureaza intr-o bucla din care ii e foarte greu sa iasa. Sa presupunem are de schimbat filtrul de ulei. Prima data se da un pas inapoi, isi aprinde o tigara si cugeta cateva minute. Daca il observi poti sa iti dai seama de numarul de operatiuni necesare (le numara pe degete), sensul manuirii uneltelor (intai roteste mana spre dreapta, dupa care se opreste, reflecteaza un pic, incearca si spre stanga, buza de jos descrie un semicerc dezaprobator, roteste iarasi spre dreapta, mai face o pauza si cu un clatinat linistitor din cap fixeaza in procedura miscarea respectiva), gradul de dificultate (numarul de cute de pe frunte) si ce poate sa mearga prost (distanta dintre sprancene si nordul geografic al cheliei). Apoi cade pe ganduri, trasaturile i se relaxeaza (se departeaza cu totul de nord), schiteaza o miscare de inaintare dupa care se opreste brusc, ca si cum ar fi calcat intr-un rahat. Se da iar inapoi si repeta secventa de la inceput, un pic mai lent. Ia o carpa si o asterne tacticos pe podea in dreapta motorului. Da sa se aplece, se opreste brusc, fizionomia ii urca iar cu cateva grade latitudine, pica pe ganduri, dupa care ia carpa si o muta in stanga. O netezeste frumos cu palma, dupa care apeleaza registrul de memorie in care a stocat lista cu sculele necesare. Adica cheia de filtru (figura ramane la latitudinea precedenta dar mai capata cateva grade longitudine, semn ca e multumit). O usoara incruntare (oare n-am nevoie si de altceva) trece ca un nor pe cerul senin (poate ca norul e ceva mai rapid), si se apuca sa caute cheia de filtru: Deschide sertarul cu scule uzuale, cotrobaieste prin el, dupa care trece la celelalte sertare, ridica saltelele sa vada daca nu cumva mai e vreun cotlon pe acolo. Dupa ce termina toate ungherele se opreste, cugeta putin si o ia de la inceput. Daca nu se intampla nimic poate sa ramana in bucla oricat, doar ca in preajma unui oltean ceva se intampla tot timpul. Cum ar fi ca trece ca o furtuna pe langa el, se impiedica a nu stiu cata oara de carpa lui Mihai, in norul de injuraturi ce il inconjoara permanent apar cuvinte de gen fibra textila, petrolul din care s-a extras, Jacquard si familia sa, dupa care realizeaza ca Mihai si motorul sunt in aceeasi pozitie ca acum doua-trei treceri (dupa fiecare, Mihai rearanjeaza carpa). Se opreste brusc si il intreaba:
-   Ce cauti ma?
-   Cheia de filtru
-   N-avem
Si pleaca. Pe masura ce se indeparteaza, substantivele din categoria textile cedeaza locul celor din categoriile mai de actualitate, gen coltul mesei sau piulita de 16 cu filet metric si pas normal. Mihai ramane absolut nemiscat, ca un ogar in aret, doar ca, in loc de labuta, sta cu spranceana dreapta ridicata. Nici nu apuca Seba sa ajunga in dreptul capitaniei ca Mihai iese din incremenire si ii da replica:
-   No, ca ase ma gandeam si eu
Omul s-a nascut liber. In raiul anterior formelor de civilizatie cunoscute sau banuite, traia fericit inconjurat de o gramada de intrebari fara raspuns, cum ar fi, daca va avea ce manca a doua zi, sau daca, dimpotriva, leul va ramane flamand in dauna curbei demografice locale, adica nu-l va manca pe el. Problemele au aparut in momentul in care a inceput sa caute certitudini. Prima mare inventie a omenirii – razboiul, si a doua – agricultura au fost doua mari promisiuni. In schimbul lor, n-a avut de facut decat sa renunte la cumsecadenie si la libertate. Si cum speranta e saraca ultima care n-a apucat sa iasa din cutie, inca n-a renuntat la a cauta certitudini, cat de mici ar fi. In concluzie, Mihai, inarmat cu certitudinea ca nu avem cheie de filtru, se da iar un pas inapoi, isi aprinde o tigara si reia planul de la zero.

[Florio]

Reparatii
In cele din urma gasesc si bere si aterizez triumfator la barca. De departe aud urarile lui Seba la adresa diverselor subansamble, solutii tehnice si abilitatile celor care le-au proiectat. Ma apropii de barca tiptil, bat deodata in coca si urlu: Berea e rece! Dinauntru se aud doua bubuituri, provocate de caderea unor obiecte, urmate la cateva fractiuni de secunda de un potop de vorbe colorate din partea lui Seba. Flamand si insetat, ma catar in cockpit, fixez masa mobila, aranjez sandwichurile si berile. Se aude si Mihai:
-   No, ca doara nu trebuie sa urli asa ca m-om spariet.
Fiecare dintre noi am fost blagosloviti cu cate un dar special. Unii au primit indemanare, altii forta, altii perseverenta si asa mai departe. Mihai a primit chelie. Lumea ar fi fost mai saraca daca vreun obstacol, cum ar fi parul, ar fi ascuns spectacolul mimicii lui. Forma absolut sferica a capului, combinata cu marea mobilitate a muschilor faciali face ca orice traire interioara sa fie reflectata atat in pozitiile relative ale trasaturilor, cat si in pozitia absoluta a fetei, care poate sa urce, sa coboare sau sa isi modifice amprenta pe suprafata globului cranian, cam cum se plimba pe globul pamantesc cicloanele de la buletinele meteo. O mica emotie poate sa schimbe pozitia unui singur element, gen curbura coltului drept al liniei buzelor, pe cand una mare poate sa le amestece cu totul, si ansamblul lor sa se mareasca sau micsoreze oricat, si sa le deplaseze oriunde intre polul nord si ecuator. Mihai functioneaza secvential. Adica nu se apuca de nimic pana cand nu cugeta temeinic - imparte operatiunea in etape, fiecare cu partea de pregatire teoretica (adica cugetat), si practica (adica aranjat toate cele necesare in pozitia optima), apoi executie si verificare, dupa care repetarea inca cel putin o data a tuturor fazelor fiecarei etape, ca sa fie sigur ca nu i-a scapat ceva. Daca traiesti suficient de mult, ai sansa sa te bucuri de o treaba bine facuta, cu doua mentiuni:  prima ca niciodata n-am reusit sa desfacem ceva strans de el, si a doua ca orice blocaj il captureaza intr-o bucla din care ii e foarte greu sa iasa. Sa presupunem are de schimbat filtrul de ulei. Prima data se da un pas inapoi, isi aprinde o tigara si cugeta cateva minute. Daca il observi poti sa iti dai seama de numarul de operatiuni necesare (le numara pe degete), sensul manuirii uneltelor (intai roteste mana spre dreapta, dupa care se opreste, reflecteaza un pic, incearca si spre stanga, buza de jos descrie un semicerc dezaprobator, roteste iarasi spre dreapta, mai face o pauza si cu un clatinat linistitor din cap fixeaza in procedura miscarea respectiva), gradul de dificultate (numarul de cute de pe frunte) si ce poate sa mearga prost (distanta dintre sprancene si nordul geografic al cheliei). Apoi cade pe ganduri, trasaturile i se relaxeaza (se departeaza cu totul de nord), schiteaza o miscare de inaintare dupa care se opreste brusc, ca si cum ar fi calcat intr-un rahat. Se da iar inapoi si repeta secventa de la inceput, un pic mai lent. Ia o carpa si o asterne tacticos pe podea in dreapta motorului. Da sa se aplece, se opreste brusc, fizionomia ii urca iar cu cateva grade latitudine, pica pe ganduri, dupa care ia carpa si o muta in stanga. O netezeste frumos cu palma, dupa care apeleaza registrul de memorie in care a stocat lista cu sculele necesare. Adica cheia de filtru (figura ramane la latitudinea precedenta dar mai capata cateva grade longitudine, semn ca e multumit). O usoara incruntare (oare n-am nevoie si de altceva) trece ca un nor pe cerul senin (poate ca norul e ceva mai rapid), si se apuca sa caute cheia de filtru: Deschide sertarul cu scule uzuale, cotrobaieste prin el, dupa care trece la celelalte sertare, ridica saltelele sa vada daca nu cumva mai e vreun cotlon pe acolo. Dupa ce termina toate ungherele se opreste, cugeta putin si o ia de la inceput. Daca nu se intampla nimic poate sa ramana in bucla oricat, doar ca in preajma unui oltean ceva se intampla tot timpul. Cum ar fi ca trece ca o furtuna pe langa el, se impiedica a nu stiu cata oara de carpa lui Mihai, in norul de injuraturi ce il inconjoara permanent apar cuvinte de gen fibra textila, petrolul din care s-a extras, Jacquard si familia sa, dupa care realizeaza ca Mihai si motorul sunt in aceeasi pozitie ca acum doua-trei treceri (dupa fiecare, Mihai rearanjeaza carpa). Se opreste brusc si il intreaba:
-   Ce cauti ma?
-   Cheia de filtru
-   N-avem
Si pleaca. Pe masura ce se indeparteaza, substantivele din categoria textile cedeaza locul celor din categoriile mai de actualitate, gen coltul mesei sau piulita de 16 cu filet metric si pas normal. Mihai ramane absolut nemiscat, ca un ogar in aret, doar ca, in loc de labuta, sta cu spranceana dreapta ridicata. Nici nu apuca Seba sa ajunga in dreptul capitaniei ca Mihai iese din incremenire si ii da replica:
-   No, ca ase ma gandeam si eu
Omul s-a nascut liber. In raiul anterior formelor de civilizatie cunoscute sau banuite, traia fericit inconjurat de o gramada de intrebari fara raspuns, cum ar fi, daca va avea ce manca a doua zi, sau daca, dimpotriva, leul va ramane flamand in dauna curbei demografice locale, adica nu-l va manca pe el. Problemele au aparut in momentul in care a inceput sa caute certitudini. Prima mare inventie a omenirii – razboiul, si a doua – agricultura au fost doua mari promisiuni. In schimbul lor, n-a avut de facut decat sa renunte la cumsecadenie si la libertate. Si cum speranta e saraca ultima care n-a apucat sa iasa din cutie, inca n-a renuntat la a cauta certitudini, cat de mici ar fi. In concluzie, Mihai, inarmat cu certitudinea ca nu avem cheie de filtru, se da iar un pas inapoi, isi aprinde o tigara si reia planul de la zero.

Să dea dracii, Căline, descrierea lui Mihai e un capitol întreg și savuros!
Nici nu-mi mai e gândul la Hiroshima. Interesant ar fi, ca după Sebba și Mihai, să ai și tu o caracterizare făcută de noi, cei care te cunoaștem bine
După asta, nici nu mai e musai să fie scrisă călătoria, că romanul e gata