Cum era să văd Biscaya, dar am înțărcat bălaia

[Don Basilio]

Cum era să văd Biscaya, dar am înțărcat bălaia

   Să-mi spună mie un velist adevărat, de cursă lungă, că nu visează să traverseze  Biscaya (Golfe de Gascogne, în spaniolă Golfo de Biscaya dar și Mar Cantábrico). Dacă nu, înseamnă că nu e în stare să viseze.
   Un telefon de la Dan Popescu (bluewawe) mi-a creat deja un puseu de tensiune. Știind că visez îndelung la mari croaziere, pe mări mareice și oceane, informația:
- Vezi că e unul care a cumpărat o barcă la Amsterdam, vrea să o aducă la noi și caută coechipieri; mă face să mă simt precum Popeye după o doză triplă de spanac.
   Văd anunțul, telefon și stabilesc o întâlnire cu skipper-ul, undeva pe litoralul românesc. La vederea omului nu mă copleșește entuziasmul. Teoretic și sec s-ar numi incompatibilitate psihologică.
   Am mai văzut, am mai trăit, am mai mers pe mare în asemnea condiții, doar nu trebuie să ne căsătorim (amândoi suntem căsătoriți, așa că nu e cazul). Tipul, deși bate spre 50 de ani e un bărbat frumos, manechin (de fapt fost) ce mai ! Cam plin de el, certitudinile dau pe-afară.
   La întrebarea mea timidă privind eventualii coechipieri îmi spune că deocamdată suntem eu, el și nevastă-sa.
   La întrebarea și mai timidă privind experiența de navigație (voiam să știu cu și eu sub comanda cui travesez printre altele English Channel și Biscaya, așa pentru o minimă siguranță) mă asigură foarte expansiv că are toate calificările necesare și o vastă experiență de sailing în Marea Nordului și Baltică.  Am rezerve față de oamenii care își proclamă prea vocal și insistent competențele.
   După primele minute mi-am zis că șansele de a face întradevăr această tură sunt undeva la 50% și, vorba medicilor, prognosticul este rezervat. (nu vă burzuluiți așa, pronostic merge la sport dar în domeniul medical se folosește prognostic). Dar mi-am spus că, și dacă șansele ar fi de 1% tot aș încerca.
   Dacă nu văd țara cu numărul 26. Și așa nu am ajuns până acum în Olanda. Cea mai mare țară mică, un sfert din suprafața actuală a României a sfidat Anglia PE MARE, navele de razboi olandeze au fost cele care au reușit să se apropie cel mai mult de gura Tamisei în întreaga istorie a Angliei, a luat de sub nasul altor mari puteri insulele mirodeniilor și, într-o mică pauză, au întemeiat și actualul New York (bineînțeles că i-au spus inițial New Amsterdam). Aaaa, și ne-au lăsat și multiubitul și multdoritul concept, dătător de speranțe, satisfacții, plăceri, trăiri intense, uitări de sine (și de alții)... Da, ați ghicit, e vorba de yacht.
   Plecarea a fost stabilită pentru 30 iulie. Urma ca eu să ajung la Amsterdam ceva mai înainte.
   Meandrele low-cost-ului m-au trimis în Philips, pardon, Eindhoven. Așadar, o firmă și-a tras un oraș să se joace cu el, o echipă de fotbal, bunișoară nu zic nu, (bunișoare erau și olandezele care se plimbau prin oraș), evident că a pus becuri pe tot ce nu mișcă în oraș (ba cred că și pe aproape tot ce mișcă).
   Ca să nu se plictisească singură firma în chestiune a adus pe lângă și câțiva colegi de joacă cum ar fi DAF sau ASML. Prin arhitectura modernă (am înțeles că bombardierele americane, la sfârșitul WWII au făcut primul pas spre o sistematizare urbană de amploare) se mai văd ici, colo câte o biserică sau clădire veche. Totul completat cu piese de artă urbană și arhitectură post-modernă.
   Trenurile din Olanda iți oferă posibilitatea de a admira polderele in lipsa semnalului wi fi (bineînșeles că mă refer la wi fi free). Gara din Amsterdam (Pierre Cuypers și Alvan Gendt au făcut treabă bună) se află într-o asemenea poziție încât este dificil de admirat în totalitatea ei. O fotografie artistică îți pune la încercare talentele de photoshopist pentru a elimina numelorsele cabluri, și linii de tramvai și troleibuz care întretaie peisajul. Asta nu împiedică receptarea faptului că este prima gară pe care am vazut-o de unde poți pleca pe apă. Dacă în fața gării poți intra în numeroasele vaporașe, în spate acostează numeroase linii de ferry boat.
   Un autobuz luat de la primul etaj al gării mă duce la doi pași de marina unde se află barca mult dorită. Povestea este despre sailing, nu vreau să o deturnez spre un pseudo-ghid turistic al Amsterdamului, oraș pe care, prin forța împrejurărilor l-am vizitat nesperat de conștiincios și intens, locul cu cele mai multe restaurante argentiniene (!!???) de pe glob.
   LILL SCAMPI 26 dar cunoscătorii îi pot spune simplu IW26 (http://sailboatdata.com/viewrecord.asp?class_id=5506) Principala calitate care mi-a atras atenția a fost greutatea lestului, cam 43% din masa totală, deci un fel de Hopa-Mitică, care ar trebui să rămână ,,in picioare,, în aproape orice fel de condiții. 
   Marina, conform Harbour-Master-ului, era una medie, nu încăpeau în ea mai mult de 600 de ambarcațiuni peste 7 metri, majoritatea veliere. Un catalog ne-exclusiv (accentua acest lucru încă de pe copertă) prezenta vreo 300 de marine, cel puțin echivalente, în Olanda.
(ce credeați ? e numai partea I)

[Trade Winds]

Partea întâi a fost precum un preludiu. Pe când să ne așteptăm la partea a doua și la ceva "acțiune"?


Sent from my iPhone using Tapatalk

[pelicanul]

Am facut zilele trecute cam acelasi traseu (Eindhoven -Amsterdam) si mi-a placut descrierea celor doua orase.  In afara de asta, am  mai auzit fragmente din poveste, asa ca, de data asta, vreau sa o citesc pe toata, cap - coada... Plus 1 pentru incurajare. 

PS La  Multi Ani la toata lumea si un 2017 cit mai bun!

[Florio]

Cum era să văd Biscaya, dar am înțărcat bălaia

   Să-mi spună mie un velist adevărat, de cursă lungă, că nu visează să traverseze  Biscaya (Golfe de Gascogne, în spaniolă Golfo de Biscaya dar și Mar Cantábrico). Dacă nu, înseamnă că nu e în stare să viseze.
   Un telefon de la Dan Popescu (bluewawe) mi-a creat deja un puseu de tensiune. Știind că visez îndelung la mari croaziere, pe mări mareice și oceane, informația:
- Vezi că e unul care a cumpărat o barcă la Amsterdam, vrea să o aducă la noi și caută coechipieri; mă face să mă simt precum Popeye după o doză triplă de spanac.
   Văd anunțul, telefon și stabilesc o întâlnire cu skipper-ul, undeva pe litoralul românesc. La vederea omului nu mă copleșește entuziasmul. Teoretic și sec s-ar numi incompatibilitate psihologică.
   Am mai văzut, am mai trăit, am mai mers pe mare în asemnea condiții, doar nu trebuie să ne căsătorim (amândoi suntem căsătoriți, așa că nu e cazul). Tipul, deși bate spre 50 de ani e un bărbat frumos, manechin (de fapt fost) ce mai ! Cam plin de el, certitudinile dau pe-afară.
   La întrebarea mea timidă privind eventualii coechipieri îmi spune că deocamdată suntem eu, el și nevastă-sa.
   La întrebarea și mai timidă privind experiența de navigație (voiam să știu cu și eu sub comanda cui travesez printre altele English Channel și Biscaya, așa pentru o minimă siguranță) mă asigură foarte expansiv că are toate calificările necesare și o vastă experiență de sailing în Marea Nordului și Baltică.  Am rezerve față de oamenii care își proclamă prea vocal și insistent competențele.
   După primele minute mi-am zis că șansele de a face întradevăr această tură sunt undeva la 50% și, vorba medicilor, prognosticul este rezervat. (nu vă burzuluiți așa, pronostic merge la sport dar în domeniul medical se folosește prognostic). Dar mi-am spus că, și dacă șansele ar fi de 1% tot aș încerca.
   Dacă nu văd țara cu numărul 26. Și așa nu am ajuns până acum în Olanda. Cea mai mare țară mică, un sfert din suprafața actuală a României a sfidat Anglia PE MARE, navele de razboi olandeze au fost cele care au reușit să se apropie cel mai mult de gura Tamisei în întreaga istorie a Angliei, a luat de sub nasul altor mari puteri insulele mirodeniilor și, într-o mică pauză, au întemeiat și actualul New York (bineînțeles că i-au spus inițial New Amsterdam). Aaaa, și ne-au lăsat și multiubitul și multdoritul concept, dătător de speranțe, satisfacții, plăceri, trăiri intense, uitări de sine (și de alții)... Da, ați ghicit, e vorba de yacht.
   Plecarea a fost stabilită pentru 30 iulie. Urma ca eu să ajung la Amsterdam ceva mai înainte.
   Meandrele low-cost-ului m-au trimis în Philips, pardon, Eindhoven. Așadar, o firmă și-a tras un oraș să se joace cu el, o echipă de fotbal, bunișoară nu zic nu, (bunișoare erau și olandezele care se plimbau prin oraș), evident că a pus becuri pe tot ce nu mișcă în oraș (ba cred că și pe aproape tot ce mișcă).
   Ca să nu se plictisească singură firma în chestiune a adus pe lângă și câțiva colegi de joacă cum ar fi DAF sau ASML. Prin arhitectura modernă (am înțeles că bombardierele americane, la sfârșitul WWII au făcut primul pas spre o sistematizare urbană de amploare) se mai văd ici, colo câte o biserică sau clădire veche. Totul completat cu piese de artă urbană și arhitectură post-modernă.
   Trenurile din Olanda iți oferă posibilitatea de a admira polderele in lipsa semnalului wi fi (bineînșeles că mă refer la wi fi free). Gara din Amsterdam (Pierre Cuypers și Alvan Gendt au făcut treabă bună) se află într-o asemenea poziție încât este dificil de admirat în totalitatea ei. O fotografie artistică îți pune la încercare talentele de photoshopist pentru a elimina numelorsele cabluri, și linii de tramvai și troleibuz care întretaie peisajul. Asta nu împiedică receptarea faptului că este prima gară pe care am vazut-o de unde poți pleca pe apă. Dacă în fața gării poți intra în numeroasele vaporașe, în spate acostează numeroase linii de ferry boat.
   Un autobuz luat de la primul etaj al gării mă duce la doi pași de marina unde se află barca mult dorită. Povestea este despre sailing, nu vreau să o deturnez spre un pseudo-ghid turistic al Amsterdamului, oraș pe care, prin forța împrejurărilor l-am vizitat nesperat de conștiincios și intens, locul cu cele mai multe restaurante argentiniene (!!???) de pe glob.
   LILL SCAMPI 26 dar cunoscătorii îi pot spune simplu IW26 (http://sailboatdata.com/viewrecord.asp?class_id=5506) Principala calitate care mi-a atras atenția a fost greutatea lestului, cam 43% din masa totală, deci un fel de Hopa-Mitică, care ar trebui să rămână ,,in picioare,, în aproape orice fel de condiții. 
   Marina, conform Harbour-Master-ului, era una medie, nu încăpeau în ea mai mult de 600 de ambarcațiuni peste 7 metri, majoritatea veliere. Un catalog ne-exclusiv (accentua acest lucru încă de pe copertă) prezenta vreo 300 de marine, cel puțin echivalente, în Olanda.
(ce credeați ? e numai partea I)

Spune povestitorule, nu face pauze multe, ca ne punem iarasi pe baut si ne pierzi !
Asadar barca de 26 de picioare era sa fie adusa peste Biscaya ?

[Razvan Evergreen]

Cum era să văd Biscaya, dar am înțărcat bălaia

   Să-mi spună mie un velist adevărat, de cursă lungă, că nu visează să traverseze  Biscaya (Golfe de Gascogne, în spaniolă Golfo de Biscaya dar și Mar Cantábrico). Dacă nu, înseamnă că nu e în stare să viseze.
   Un telefon de la Dan Popescu (bluewawe) mi-a creat deja un puseu de tensiune. Știind că visez îndelung la mari croaziere, pe mări mareice și oceane, informația:
- Vezi că e unul care a cumpărat o barcă la Amsterdam, vrea să o aducă la noi și caută coechipieri; mă face să mă simt precum Popeye după o doză triplă de spanac.
   Văd anunțul, telefon și stabilesc o întâlnire cu skipper-ul, undeva pe litoralul românesc. La vederea omului nu mă copleșește entuziasmul. Teoretic și sec s-ar numi incompatibilitate psihologică.
   Am mai văzut, am mai trăit, am mai mers pe mare în asemnea condiții, doar nu trebuie să ne căsătorim (amândoi suntem căsătoriți, așa că nu e cazul). Tipul, deși bate spre 50 de ani e un bărbat frumos, manechin (de fapt fost) ce mai ! Cam plin de el, certitudinile dau pe-afară.
   La întrebarea mea timidă privind eventualii coechipieri îmi spune că deocamdată suntem eu, el și nevastă-sa.
   La întrebarea și mai timidă privind experiența de navigație (voiam să știu cu și eu sub comanda cui travesez printre altele English Channel și Biscaya, așa pentru o minimă siguranță) mă asigură foarte expansiv că are toate calificările necesare și o vastă experiență de sailing în Marea Nordului și Baltică.  Am rezerve față de oamenii care își proclamă prea vocal și insistent competențele.
   După primele minute mi-am zis că șansele de a face întradevăr această tură sunt undeva la 50% și, vorba medicilor, prognosticul este rezervat. (nu vă burzuluiți așa, pronostic merge la sport dar în domeniul medical se folosește prognostic). Dar mi-am spus că, și dacă șansele ar fi de 1% tot aș încerca.
   Dacă nu văd țara cu numărul 26. Și așa nu am ajuns până acum în Olanda. Cea mai mare țară mică, un sfert din suprafața actuală a României a sfidat Anglia PE MARE, navele de razboi olandeze au fost cele care au reușit să se apropie cel mai mult de gura Tamisei în întreaga istorie a Angliei, a luat de sub nasul altor mari puteri insulele mirodeniilor și, într-o mică pauză, au întemeiat și actualul New York (bineînțeles că i-au spus inițial New Amsterdam). Aaaa, și ne-au lăsat și multiubitul și multdoritul concept, dătător de speranțe, satisfacții, plăceri, trăiri intense, uitări de sine (și de alții)... Da, ați ghicit, e vorba de yacht.
   Plecarea a fost stabilită pentru 30 iulie. Urma ca eu să ajung la Amsterdam ceva mai înainte.
   Meandrele low-cost-ului m-au trimis în Philips, pardon, Eindhoven. Așadar, o firmă și-a tras un oraș să se joace cu el, o echipă de fotbal, bunișoară nu zic nu, (bunișoare erau și olandezele care se plimbau prin oraș), evident că a pus becuri pe tot ce nu mișcă în oraș (ba cred că și pe aproape tot ce mișcă).
   Ca să nu se plictisească singură firma în chestiune a adus pe lângă și câțiva colegi de joacă cum ar fi DAF sau ASML. Prin arhitectura modernă (am înțeles că bombardierele americane, la sfârșitul WWII au făcut primul pas spre o sistematizare urbană de amploare) se mai văd ici, colo câte o biserică sau clădire veche. Totul completat cu piese de artă urbană și arhitectură post-modernă.
   Trenurile din Olanda iți oferă posibilitatea de a admira polderele in lipsa semnalului wi fi (bineînșeles că mă refer la wi fi free). Gara din Amsterdam (Pierre Cuypers și Alvan Gendt au făcut treabă bună) se află într-o asemenea poziție încât este dificil de admirat în totalitatea ei. O fotografie artistică îți pune la încercare talentele de photoshopist pentru a elimina numelorsele cabluri, și linii de tramvai și troleibuz care întretaie peisajul. Asta nu împiedică receptarea faptului că este prima gară pe care am vazut-o de unde poți pleca pe apă. Dacă în fața gării poți intra în numeroasele vaporașe, în spate acostează numeroase linii de ferry boat.
   Un autobuz luat de la primul etaj al gării mă duce la doi pași de marina unde se află barca mult dorită. Povestea este despre sailing, nu vreau să o deturnez spre un pseudo-ghid turistic al Amsterdamului, oraș pe care, prin forța împrejurărilor l-am vizitat nesperat de conștiincios și intens, locul cu cele mai multe restaurante argentiniene (!!???) de pe glob.
   LILL SCAMPI 26 dar cunoscătorii îi pot spune simplu IW26 (http://sailboatdata.com/viewrecord.asp?class_id=5506) Principala calitate care mi-a atras atenția a fost greutatea lestului, cam 43% din masa totală, deci un fel de Hopa-Mitică, care ar trebui să rămână ,,in picioare,, în aproape orice fel de condiții. 
   Marina, conform Harbour-Master-ului, era una medie, nu încăpeau în ea mai mult de 600 de ambarcațiuni peste 7 metri, majoritatea veliere. Un catalog ne-exclusiv (accentua acest lucru încă de pe copertă) prezenta vreo 300 de marine, cel puțin echivalente, în Olanda.
(ce credeați ? e numai partea I)

Hai maestre cu Biscaya, nu ne fierbe!

[George563]

Inca asteptam povestea! Este vorba de aceeasi IW26 de era la vanzare pe probarca? Sunt foarte interesat cum au decurs lucrurile.

[lipan]

Omul ne fierbe.
N-aş vrea să-l dau de gol, dar acum opt ore povestea despre motoare electrice pe barcaholic.
Haide bre odată, povesteşte-ne!

[pelicanul]

Omul ne fierbe.
N-aş vrea să-l dau de gol, dar acum opt ore povestea despre motoare electrice pe barcaholic.
Haide bre odată, povesteşte-ne!

[Vali]

Eu sunt sigur ca Vasile ne va povesti toata tarasenia atunci cand va fi momentul oportun. Pesemne ca se gandeste ca acus-acus incepe viscolul ala cu cod rosu, si asteapta momentul ideal de infern hibernal pentru a intra in detaliile aventurii .

Nu te grabi Vasile, fiindca unii din noi am invatat ca lucrurile bune se obtin cu rabdare .

[cristizz]

Daca n-o fi plecat tocmai in Biscaya 

[Dbr]

Păcat ca nu mai scrie. Era interesanta povestirea...

[Florio]

Păcat ca nu mai scrie. Era interesanta povestirea...

Nu e vina lui. Pai daca anul incepe cu sfantul Vasile, hai la multi ani, sa ne traiesti Don Basilio, da-i cu bere, da-i cu vin... si clopoțeii dinga-dinga...
Sincer, eu înca nu mi-am revenit bine, că m-a luat in primire sf. Ion, din care înca mă reculeg.

[pelicanul]

Dupa cum spunea unul din antevorbitorii mei, n-as vrea sa-l dau de gol, dar:

http://www.barcaholic.ro/showthread.php?t=5715&p=70442#post70442

[acig]

E mult timp de atunci !!!!
Cred ca a uitat si el ca a produs episodul al 2-lea;
Chiar si alti cetitori postaci pe aici;
Don Basilio,se poate ?

[Don Basilio]

Cum era să văd Biscaya, dar am înțărcat bălaia
partea a II a

Era pe 29 seara și a doua zi, teoretic, ar fi trebuit să plecăm. Teoretic, pornesc de la premisa logică a faptului că toate pregătirile sunt terminate. Mă simt puțin stingherit că nu am participat la aceste pregătiri. E vârf de sezon și timp de 2 săptămâni nu am găsit nici un loc liber în nici un tip de cursă aviatică spre Olanda (nu doar low-cost).
   Întreb de planul de drum (nu mi-a dat amănunte la prima întâlnire din România). Prima etapă ar fi până la Falmouth UK, de fapt prima latură a unei uriașe volte, necesare datorită vântului dominant de sud-vest din această perioadă. Următoarea etapă ar fi spre La Coruna și apoi, fără escală, până în Marettimo (o insuliță superbă în vestul Siciliei) unde ar fi trebuit să ne întâlnim cu alții pe... 20 august. La remarca mea cum că termenul e cam... strâmt, pentru mi se răspunde că barca face ușor 150 Nm pe zi și, repetat cu emfază, zi de zi, în fiecare zi. Măi, măi, gândesc eu o fi vreo copie în miniatură de la Volvo Ocean Race !!!
    Dimineață, ușor emoționat, abia aștept plecarea. Trebuie să parcurgem câțiva kilometri de canal până în largul mării așa că... motor. Vorba limbajului internațional din cărțile lui Radu Theodoru... motor kaput. Față de pasivitatea skipper-ului încep să mă implic. În lipsa unui aparat de masură, cu ajutorul unui bec de 12 volți văd că toate bateriile de la bord sunt... moarte. Întreb când au fost verificate/încărcate ultima dată. Aflu că barca a stat cel puțin 3 ani pe cavalet și între timp nu a fost întreținută deloc.
   Barca beneficia de un fel de abonament low cost în marină așa că hai cu sarut mâna la Harbour Master și punem bateriile la încărcat până a doua zi. Deci plecarea se amână cu (cel puțin) o zi. A doua zi dimineață cu bateriile încărcate (nu s-au deteriorat după îndelunga perioadă în care au fost abandonate) încercăm să pornim motorul. Una, două... încercări fără număr și motorul nimic. Din declarația proprietarului rezultă că motorașul ar fi un diesel micuț și economic (cică ar consuma numai 1L/h, wow!). Mă gândesc că a intrat aer în pompa de injecție și trebuie ,,aerisită,, pasivitatea proprietarului mă face să preiau inițiativa. Mă uit la motor și nu văd nicăieri pompa de injecție și nici conducte de înaltă presiune. Până la urmă luăm hotărâm să demontăm motorul. Prima dată vine rândul capacului de tacheți și... surpriză!
   Nu sunt eu prea tare la chestii tehnice dar când am văzut motorul ală am rămas... mască. Sub
capacul care ar trebui să acopere tacheții nu se află nimic sau aproape nimic. Nu există arbori cu came, nu există tacheți, fără nici o supapă. Ce fel de motor o fi și asta? Doar două bujii (nu de injecție) întrerup monotonia chiulasei. Punctul unu, e clar, nu e diesel. Dăm și garnitura de chiulasă jos și găsim cilindri plini cu un foarte grețos ,,ketchup,, format din ceva ce pare ulei de motor, rugină și alte elemente neindentificate.
   Curiozitatea învinge dezgustul și pun pe limbă un eșantion din această compoziție. Sărată rău, e clar o probă zdravănă din Marea Nordului a pătruns în cilindri. Cât despre compresie, cred că eu pot sufla aer din plămâni cu o presiune mai mare. S-a confirmat, motor kaput. Deja faptul că e 2T nu mai are importanță. Kaput total, firma producatoare ne spune că nu mai fabrică piese de schimb pentru asemenea motoare vechi, dar politicoși ne asigură că vor face tot posibilul să caute prin depozite, etc. bla, bla. Oricum piesele și reparația ar costa mai mult decât a costat barca cu totul. Dar propietatrul se hotărăște să repare motorul. Până una alta, adio întâlnirea planificată de la Marettimo.
   Am început să cred că îndoielile mele cu privire la efectuarea cursei se vor adeveri. Dar am zis să nu renunț așa ușor și... hai să văd și eu cât e de pregătită barca pentru un asemenea marș. Așa că, hai la inventar.
   Un chartplotter Lowrance, bun, bun... dar nu funcționează, sonar – pauză, anemometru la ochiometru, compasul arată el ceva, trebuie să-l credem pe cuvânt, fără calibrare, verificare sau alte finețuri din astea, două veste de salvare la trei persoane – hai nu fiți cârcotași, EPIRB (emergency position-indicating radiobeacon station) ... hai că aici a fost Tareee! Marele skipper mă întreabă scurt: - Ce-i aia? (aici am crezut la început că îl imită pe Louis de Funes sau Benny Hill dar l-am privit mai atent și am văzut că a întrebat ,,pe bune,,).
   Cînd am dorit să văd stația radio, am văzut de am crezut că nu văd bine – era un foarte obișnuit radiocasetofon auto. Hărțile, da, marine, foarte bune deși cam neactualizate, de la IMRAY dar, trebuie să fie un ,,dar,, peste tot, erau hărțile Balticii, plus Marea Nordului, și a strâmtorilor dintre ele. Nouă ne-ar fi trebuit  English Channel și Biscaya, ceva din Atlanticul de Nord, coastele atlantice ale Spaniei și Portugaliei, Gibraltar, și aproape tot ce înseamnă Mediterana. Dardanele, Marmara, Bosfor și Marea Neagră... aici suntem practic acasă.
    Raportarea tipului la sailing cruiser offshore începe să devină palpitantă, adică îmi dă palpitații. După ce e gata să plece într-o tură de 3200-3500 Nm cu o barcă necunoscută, fără a verifica înainte nimic din funcționalitatea acesteia, fără dotări minime pentru un day-sailer de categoria  C, întrebarea privind definiția și utilitatea unui EPIRB ridică aventura pe noi culmi ale iresponsabilității. La asta se adaugă îndoliala exprimată că achiziția unor hărți marine ar fi necesară.     Hai să verificăm velele (care nu au fost scoase din saci până acum). Marina are o mare și frumoasă pajiște de gazon (probabil olandez) care se pretează de minune pentru așa ceva. Domnișoara LILL SCAMPI nu cunoaște lucruri infamante cum ar fi roll-fock-ul și are o garderobă neobișnuită: un spinnaker, trei (da, trei) genoveze, o randă și... atât. La întrebarea mea dacă la o asemenea tură nu ar fi necesar un foc 100%, un foc de furtună și, eventual, să coasem niște baiere de terțarolă la randă am fost privit de parcă aș fi comis o crimă de lez-majestate sau m-aș fi îndoit, înaintea Papei, de Imaculata Concepțiune. Tipul mi-a răspuns pe un ton categoric, cu o certitudine de nezdruncinat că nu e nevoie.
   Deși chiar în acea secundă am dat verdictul clar asupra coazierei am întrebat totuși, ținând cont că Biscaya nu e Herăstrău, cum socoate că vom traversa acel loc minunat dacă vântul vrea să atingă nota maximă a unui școlar conștiincios fără ca noi să ajungem totuși în alt loc minunat unde nu este nici întristare, nici suspin. Tipul mă asigură că barca poate defila cu garderoba din dotare pe sub fustele oricărei doamne care, ușuratice fiind, își fac de cap destul de des prin Atlantic și în special pe malul de vest al acestuia.
   (știți de ce se aseamănă tornadele și amantele: vin în viteză, umede, și îți iau casa și mașina, de asta uraganele au nume de femei). Și, ca să fiu complet buldozerizat (adicătelea atunci când trece un buldozer peste tine) tipul mă anunță că va trebui să majorez contribuția mea financiară de parcă eu creasem probleme bărcii și făcusem imposibilă plecarea. Aranjamentul fusese că trebuia să plătesc o contribuție financiară peste cota parte a cheltuielilor aferente croazierei.
   Rămâne o singură întrebare: Grandomania se tratează cu Leponex ?
   Nu știu dacă se tratează sau nu dar eu ce fac ? Catastrofă. Pierd sezonul. Dacă tot sunt în zonă mă dau peste cap, fac lipeala cu niște tipi din Hamburg și plec să văd ce e insulele alea Frisice (despre asta, cu altă ocazie).
   Anunț tipul că plec în Germania, vin peste două-trei săptămâni și, dacă barca e pregătită în mod real și gata de plecare, o luăm de la început. Ghiciți, a fost gata ?

   Epilog
   Pe 1 octombrie (când încep cursurile universitare) îl sun pe tip și îl întreb unde este. În planurile inițiale trebuia să fi ajuns la Mangalia sau Constanța. Îmi răspunde că abia a ajuns la Lisabona.