Despre Olanda

[ionpescarul]

Din epoca de aur:
,, cine-i harnic si munceste are tot ce vrea, cine-i lenes si chiuleste are tot asa"
,, decat sa muncesc degeaba, mai bine sa stau degeba"
,, odihna nu putrezeste osul"
,, munca l-a creat pe om, dar nici lenea n-a omorat pe nimeni"
Erau citate cu mandrie de jmecherii vremii.
Rezultatele se vad ...

De cativa ani am descoperit un indrumar de care ma ghidez uneori cand vad ca am inceput sa pun frana din diferite motive,indrumarul ma facut sa imi analizez si sa imi revizuiesc implicarea   si disponibilitatea fata de diferite proiecte si il vad (cel putin pentru mine ,foarte de folos)
poate il stiti ,poate nu ?

https://www.campuscluj.ro/stiri/1802-cele-4-nivele-de-implicare-care-decid-daca-vei-reusi-sau-nu.html

aici mai detaliat

http://www.succesdublu.ro/cele-4-niveluri-de-implicare-care-decid-daca-vei-reusi-sau-nu/

[ionpescarul]

De cativa ani am descoperit un indrumar de care ma ghidez uneori cand vad ca am inceput sa pun frana din diferite motive,indrumarul ma facut sa imi analizez si sa imi revizuiesc implicarea   si disponibilitatea fata de diferite proiecte si il vad (cel putin pentru mine ,foarte de folos)
poate il stiti ,poate nu ?

https://www.campuscluj.ro/stiri/1802-cele-4-nivele-de-implicare-care-decid-daca-vei-reusi-sau-nu.html

aici mai detaliat

http://www.succesdublu.ro/cele-4-niveluri-de-implicare-care-decid-daca-vei-reusi-sau-nu/

Fratilor ,nu ma luati acum ,ca a-si fi eu harnicul lui peste datorita acestui indrumar,
dar uneori ma imping de la spate sa rezolv unele chesti care nici dracu nu mi le rezolva ,daca a deranjat pe cineva postarea ,o sterg.Nu vreau sa deranjez topicul cu prostiile mele. Din contra vreau sa aud cat mai multe pareri ,inca o data imi cer scuze ,pentru postare.

[Vali]

Nea Ion, nu te mai scuza atata, ca esti de-al nostru . O sa lasam topicul asta liber sa isi expuna fiecare ideile mai "neconventionale". Asa ca putem sa povestim in continuare (si) despre motivatie.

Uite, la mine treaba cu motivatia e simpla: daca sunt cu adevarat convins de justetea sau necesitatea unui lucru, nu mai am nevoie de motivatii si grade de implicare. Scopul respectiv poate fi considerat ca si indeplinit. Si stiu ca nu ma va opri nimic odata ce m-am hotarat.

Avea dl. Radu Theodoru o vorba intr-una din cartile sale nautice: "A visa inseamna a hotari, si a hotari inseamna a actiona". Acesta a fost si a ramas motto-ul meu preferat.

O mica paranteza despre off-topic, regulament etc: poate va amintiti ca pana la scandalul dintre pictorul si pupezicul, din septembrie 2014, am fost foarte tolerant vizavi de regulament, discutii off-topic etc, fiindca nu am nici o placere sa fac pe seful. De la mizeria aia insa nu am mai avut incotro, fiindca personajele alea si-au batut joc la maxim de toleranta mea, iar asta nu se va mai repeta.

Eu nu voi fi vreodata "doctor in management", ci voi incerca pe cat posibil sa fac ca toata lumea sa se simta "acasa" aici pe forum. Asa ca sa continuam discutiile despre Olanda, ciuperci, imperii, sclavagism modern si motivatie .

[Florio]

Am citit discuțiile de clacă din miezul ăsta de iarna . Fiecare are dreptatea lui, raportată la povestea lui.
Eu rămân la simpatia pentru poporul meu, așa cum a dăinuit el peste veacuri. Nu îl confund cu "omul de tip nou", cu apucăturile lui de lene, cleveteală, fudulie fără temei.
Comparația cu imperiile din jur ori de aiurea, e iarăși fără rost. Poporul ăsta chiar ar avea o mândrie în pacifismul lui ancestral și traiul lui așezat. Imperiile s-au clădit pe crime în masă, sclavagism și oprimare. Locurile astea însă, au avut alt fel de oameni.
Cred că  simplitatea la care au rămas românii, motivul pentru care au rămas așa, e ilustrat foarte bine în filmulețul "Povestea cămășii de cânepă"
https://www.youtube.com/watch?v=HAldsF6SCyE

Sunt convins că aceia care vor avea răbdarea a 15 minute de vizionare, își vor revedea bunicii și își vor simți rădăcina neamului.
E ușor de înțeles de ce n-au construit Colosseum-uri ori Moschei Albastre. Aveau o relație simplă și îndestulătoare cu pământul lor, fără să recurgă la jefuirea altor nații.

[Thor]

Asa este Florin..." rădacinile neamului" si "râul, ramul". Colosseum-uri ori Moschei Albastre se fac numai din banii altora. Am vazut filmul acum cateva zile si un comentariu se referea la "ce ar face mascații daca ar vedea atâta cânepă"! Imbecilitate sau prezent?


,,- Stai, măi porcane, că te căptușește ea, Mărioara, acuș !

Atunci eu mă dau iute pe-o creangă, mai spre poale, și odată fac: zup ! în niște cânepă, care se întindea de la cireș înainte și era crudă și pănă la brâu de înaltă. Și nebuna de mătușa Mărioara, după mine, și eu fuga iepurește prin cânepă, și ea pe urma mea, pănă la gardul din fundul grădinii, pe care neavând vreme să-l sar, o cotigeam înapoi, iar prin cânepă, fugind tot iepurește, și ea după mine pănă-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sărit; pe de laturi iar gard, și hârsita de mătușă nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului ! Cât pe ce să puie mâna pe mine ! Și eu fuga, și ea fuga, și eu fuga, și ea fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci, să nu spun minciuni, erau vro zece-douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă și deasă cum îi peria, de care nu s-au ales nimic."

[Intersect]

Aceasta este traducerea unui raport german, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un membru al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de direct în rapoartele scrise.


Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.

Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă.

Raport german din 4 noiembrie 1940

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state "independente". "Naţiunea română" nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.

Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi "poporul" nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.

Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.

În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.

Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.

Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.

Sursa: Historia

[Intersect]

,,- Bună ziua, căutăm un sclav..." Am fost la un interviu de job, iar doamna de la HR mi-a făcut o ofertă ,,de nerefuzat"
ieri la ora 08

Zilele trecute m-am dus la un interviu. După mult timp, am acceptat sa mă prezint la ora si în locul stabilit, gândindu-mă că poate lucrurile s-au mai schimbat din 2010, anul crizei economice din sistemul privat și nu numai, când unii dintre noi am fost concediaţi si ulterior reangajaţi pe o leafă diminuată consistent, dar cu o fişă a postului burduşită cu responsabilităţi vechi si noi.

Aşadar, la ora si în locul stabilit, am fost întâmpinată de o doamnă drăguţă şi zâmbitoare, aşa ca mai toate prezenţele feminine din departamentul HR plus întrebarea ,,un ceai sau poate o cafea?". Evident, am început discuţia în acelaşi stil clasic, cu aceleaşi întrebări gen de ce doriţi să plecaţi, ce v-ar motiva la noul loc de muncă si inevitabil ce proiecte de viitor aveţi. După care, a urmat partea cea mai interesantă a discuţiei despre ce aveţi de făcut - multe responsabilităţi frumos ambalate într-o fişa de post, și programul de lucru.

Să ne înţelegem. Nu are importanţă postul pentru care concuram însă, trebuie să ne punem de acord că avem şi viaţa personală, indiferent dacă suntem studenţi, absolvenţi, în floarea vârstei sau în prag de pensie.

Dacă tu, cel ce citești acum, te știi workaholic şi nu îţi doreşti seara, când ajungi acasă, să te aştepte iubitul sau iubita cu o porţie de carbonara cu multă gorgonzola şi un pahar de vin roşu de Toscana, atunci nu are rost să mai citeşti. Îţi spun doar atât: există viaţă şi după orele petrecute la birou. Dacă nu eşti curios(ă) să o experimentezi, spor la treabă!

Aşadar, doamna din faţa mea, rimelată si cu zâmbetul pe buze, îmi spunea senină ca un cer de vară că timpul de lucru este de 8 ore de luni până vineri, plus sâmbăta de la 8 la 19, plus duminica de la 9 la 17. Şi, cireaşa de pe tort, după ce m-a întrebat dacă am copii, mi-a răspuns fericită că, neavând cine să mă plângă acasă, nu crede că ar mai fi vreo problemă din partea mea să accept.

Pe scurt, cu toate taxele plătite, se căuta un sclav. Sclavia în lumea modernă devine funcţie, musai cu o denumire alambicată, ca să ne simţim importanţi, identitatea devine id tipărit pe o cartelă de acces iar deadline-urile pentru proiecte, cafea, masă de prânz etc. devin chestii normale.

Nu am acceptat propunerea pentru că mie îmi place să mă aştepte seara acasă iubitul cu acea portie de carbonara. Nu am acceptat pentru că îmi place să-mi petrec zilele de sâmbătă sau duminică cu prietenii, să jucăm Monopoly sau să mă duc la un curs de desen sau de gătit, de ce nu? Eu am ales să trăiesc. Dar să şi muncesc în condiţii normale, nu de sclavie în care să sper că într-o buna zi stăpânul o să mă trimită în arenă ca un gladiator!

Trist este faptul că se acceptă aceste condiţii pentru o renumereţie de maximum 2000 lei pe lună şi cu probabilitatea unor bonusuri dacă, evident, atingi nişte obiective trasate cu grijă de un superior cu multă ,,viziune" şi gândite astfel încât să nu le îndeplineşti. Şi, da, am observat că în jurul cubului de sticlă, locul în care se desfăşura interviul, roiau angajaţii cu id pe cartela de acces în loc de nume și cu posibilitatea de a-și comanda pentru prânz o porţie de carbonara la o firmă de catering.

Da, sclavia modernă te face să accepţi condiţiile impuse pentru că eşti student şi vrei să faci carieră. Aşa ţi-ai propus, nu? Pentru că o carte de vizită cu o funcţie împopoţonată, lăsată unei tipe cunoscută la o seară cu băieţii intr-un pub, te face să te simţi important.

Da, toate acestea se întâmplă pentru că, în spatele unor denumiri  exotice care abia încap pe o carte de vizită, acceptăm să fim exploataţi şi indirect să participăm la satisfacerea dorinţelor extravagante ale celor ce sunt în funcţii cheie. Şi da, am spus sclavi cu acte în regulă, pentru că acum se plăteşte zâmbetul cu care s-a semnat un contract  de credit pentru 30 de ani, la un curs euro de 4,5 lei pe euro acum, față de 3,5 atunci, pentru doar 2 camere supraevaluate de o piaţă imobiliară din care au câștigat doar cei deştepţi.

Te-ai gândit vreodată dacă nu cumva eşti un exemplu prost pentru copiii tăi şi dacă nu îi pregăteşti să devină sclavii lumii moderne de mâine, ca şi tine? Sau poate zicala românească potrivită generaţiei părinţilor noştri ,,capul plecat, sabia nu-l taie" îndeamnă tocmai la supunere totală şi doar atât?

Unde se sfârşeşte normalul şi începe anormalul?
Sursa:  :Republica

[lipan]

Sunt convins că aceia care vor avea răbdarea a 15 minute de vizionare, își vor revedea bunicii și își vor simți rădăcina neamului.

Multe din operaţiile descrise în film le făceam, copil fiind, împreună cu bunica mea, inclusiv ţesutul. În şcoală eram cel mai tare la gherghef. Vă daţi seama că cunosc tot "ciclul" de producţie. Toate vacanţele de vară le petrecem integral la ţară, şi nu era vară să nu ţesem. Încă mai am, şi le voi păstra, lucruri pe care le-am ţesut cu bunica mea.
Bunica mea avea toate "echipamentele" necesare ţesutului şi regret că nu le-am putut organiza, din diverse motive, într-un spaţiu special sub formă de muzeu. Şi sunt disperat că toate acestea se vor pierde.

[Florio]

Multe din operaţiile descrise în film le făceam, copil fiind, împreună cu bunica mea, inclusiv ţesutul. În şcoală eram cel mai tare la gherghef. Vă daţi seama că cunosc tot "ciclul" de producţie. Toate vacanţele de vară le petrecem integral la ţară, şi nu era vară să nu ţesem. Încă mai am, şi le voi păstra, lucruri pe care le-am ţesut cu bunica mea...................

De-aia te iubesc eu !

[ionpescarul]

Am citit discuțiile de clacă din miezul ăsta de iarna . Fiecare are dreptatea lui, raportată la povestea lui.
Eu rămân la simpatia pentru poporul meu, așa cum a dăinuit el peste veacuri. Nu îl confund cu "omul de tip nou", cu apucăturile lui de lene, cleveteală, fudulie fără temei.
Comparația cu imperiile din jur ori de aiurea, e iarăși fără rost. Poporul ăsta chiar ar avea o mândrie în pacifismul lui ancestral și traiul lui așezat. Imperiile s-au clădit pe crime în masă, sclavagism și oprimare. Locurile astea însă, au avut alt fel de oameni.
Cred că  simplitatea la care au rămas românii, motivul pentru care au rămas așa, e ilustrat foarte bine în filmulețul "Povestea cămășii de cânepă"
https://www.youtube.com/watch?v=HAldsF6SCyE

Sunt convins că aceia care vor avea răbdarea a 15 minute de vizionare, își vor revedea bunicii și își vor simți rădăcina neamului.
E ușor de înțeles de ce n-au construit Colosseum-uri ori Moschei Albastre. Aveau o relație simplă și îndestulătoare cu pământul lor, fără să recurgă la jefuirea altor nații.

Florine ,generatia noastra mai stie cum era ,parte din actori (bunici si parinti ) au murit ,apoi vom muri noi ,copii si nepoti nostri  nu vor mai avea contact direct cu vechiul stil de viata al bunicilor si strabunicilor.Ciclul asta va face sa ne pierdem mare parte din datini. Am o mare bucurie cand vad tineri  dansand o hora ,in speranta ca nu ne vom pierde de tot .
Ce simti cand vezi dansand  copii astia ?

https://youtu.be/VZBcfX_eXR0

[Vali]

Uite nea Ion cum era altadata la mine in "sat", cu hora si celelalte (cunosti povestea, dar poate altii n-o stiu): https://forum.capcompas.ro/index.php/topic,674.msg8873.html#msg8873

[ionpescarul]

Aceasta este traducerea unui raport german, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui. După ton, vocabular şi atitudine pare să fie elaborat de un membru al NSDAP. Diplomaţii şi economiştii celui de-al treilea Reich rareori se exprimau atât de direct în rapoartele scrise.


Dincolo de originile acestui raport şi identitatea autorului său este şocantă viziunea asupra trecutului şi viitorului României. În ziua de azi găsim destui români care susţin idei asemănătoare cu cele din acest raport. Pe de altă parte acest document scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.

Cât despre viitorul rezervat României lucrurile sunt spuse limpede: o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă.

Raport german din 4 noiembrie 1940

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state "independente". "Naţiunea română" nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.

Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.

Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi "poporul" nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe. Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.

Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare. Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.

În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.

Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.

Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.

Sursa: Historia

Am dat de scrierea asta acum cativa ani si am ramas uimit de capacitatea si profesionalismul  celor care ne analizau.Parca analizeaza o pasare de prada victima.

[felicimond]

Eu ma intreb cum arata rapoartele care se scriu azi despre noi...

[pelicanul]

Eu ma intreb cum arata rapoartele care se scriu azi despre noi...

Sint sigur ca exact la fel, pentru ca nu s-a schimbat mai nimic!

[radu andritoiu]

sunt uimit
cata pasiune ptr acest subiect