Operatiunea Hiroshima

[sebba]

Se lasa greu Calin, e tehnica de manipulare! temash pe ea!

sigur ca da, Florio, Alexandropolis, iti place tie, ca e aproape, cum sa nu! Peste o saptamana ma duc sa bat Sporadele timp de 15 zile asa ca hai sa cadem la pace si sa ne vedem in Thassos, cu vin rosu care pateaza, la bordul Hiroshimei!
Calin nu se uda, nici el si nici canapeaua, Hiroshima e deja botezata (inclusiv cu vin rosu care pateaza)... deci nu ne mai ramane altceva de facut decat sa aducem (mai mult tu) cabernetul si sa bem (mai mult eu) berea

Calineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee, ba Caline baaaaaaaaaaaaaaa, Calineeeeeeeeeeeeeeeeeeeee (asta parca era cu unu Cristi)

[Florio]

Se lasa greu Calin, e tehnica de manipulare! temash pe ea!

sigur ca da, Florio, Alexandropolis, iti place tie, ca e aproape, cum sa nu! Peste o saptamana ma duc sa bat Sporadele timp de 15 zile asa ca hai sa cadem la pace si sa ne vedem in Thassos, cu vin rosu care pateaza, la bordul Hiroshimei!
Calin nu se uda, nici el si nici canapeaua, Hiroshima e deja botezata (inclusiv cu vin rosu care pateaza)... deci nu ne mai ramane altceva de facut decat sa aducem (mai mult tu) cabernetul si sa bem (mai mult eu) berea

Calineeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee, ba Caline baaaaaaaaaaaaaaa, Calineeeeeeeeeeeeeeeeeeeee (asta parca era cu unu Cristi)

combați bine, bătăușule de Sporade

P.S. Chiar am avut problema asta la bord, a vinului roșu care pătează. Nu-i de glumă, o dă omul pe rom, whisky sau bere, numai din grijă!

[Razvan Evergreen]

combați bine, bătăușule de Sporade

P.S. Chiar am avut problema asta la bord, a vinului roșu care pătează. Nu-i de glumă, o dă omul pe rom, whisky sau bere, numai din grijă!

Si eu am patat cu vin rosu dar nu au fost probleme, am patat  cu vin alb peste.

[sebba]

Calineeeeeeee, ba Calineee ba.... hai cu episodu'

[calin1967]

Oameni buni... ce aveti cu mine?

N-am aplicat nicio tehnica de manipulare, doar am incercat sa ma apar... o sa vadem cu cat succes. Si elevilor mei, cand ajungem la capitolul asta, le spun ca e foarte util, nu ca sa le aplici pe altcineva, ci ca sa iti dai seama cand le aplica cineva pe tine. Chestie care se intampla tot timpul, de exemplu in supermarketuri - legea contrastului (cosul e din ce in ce mai mare), legea insuficientei (oferta speciala, doar saptamana asta, in limita stocului), legea reciprocitatii (ti se ofera sa gusti sau sa incerci diverse) si asa mai departe...

Si negocierea cu dbr a fost cam asa:
el - cat oferi pe baloane?
eu - hai sa nu negociem, dau cat a dat ultimul care a cumparat
el - ala a dat cam putin
eu - ok, penultimul
el - ok

Hai ca incerc sa ma mobilizez cu urmatorul episod...

[sebba]

aburealaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!
dar hai sa nu negociem nimic, lasa-te manipulat si scrie mai departe! asta doar daca vrei sa poata fi reparat autopilotul (da, santaj, sau manipulare prin santaj, sau stii tu ce parascovenii ne mai indrugi acolo)
si fa episoadele mai lungi ca incepi sa ne furi la cantar, parca faci promotii la ulei (de motor, ars)


ah... da... negocierea lui Calin cu macaragiul (al doilea)

- alo, Seba, vezi ca vine macaragiul. cred ca o sa ceara 200. negociaza la 150
- mda, bine, vad io... nu-i dau nimic...
- pai nu ma, nu ii dai nimic, doar negociezi, nu mai mult de 150
- da, da, bine, da-o dracu de macara, zii daca mai aduci berea aia astazi...
Bip bip bip (asta era tonul de ocupat)

[Florio]

....................
Si negocierea cu dbr a fost cam asa:
el - cat oferi pe baloane?
eu - hai sa nu negociem, dau cat a dat ultimul care a cumparat
...

De acord, hai să nu negociem. Scrie cât ai scris mai înainte la povestea Hiroshima

[sebba]

Ba eu negociez in continuare!
Caline, gata, ți-am reparat pilotul automat de pe Hiroshima!
Îl vrei? Mai scrie, cel puțin două episoade!


Sent from my Mi-4c using Tapatalk

[calin1967]

Episodul 4 – Zana cea buna (partea a doua)


Nimeni (intreg la cap) nu cumpara o barca. Pentru fiecare moment de bucurie pe care ti-o aduce folosirea ei, ai inca cinci in care trebuie sa rezolvi probleme spinoase de gen: unde o tii, cum o transporti, ce repari mai intai si cum o intretii. Sau de unde faci rost de banii pentru toate cele insirate mai devreme. Ca sa nu mai vorbim de invidia vecinilor, prietenilor si colegilor. De asta se recomanda sa faci intai un copil, sa construiesti o casa si sa plantezi un pom. Sau si mai bine, cate doua din fiecare. Ceea ce nu te scuteste oricum de analize amanuntite a surselor tale rusinoase de venit si a multelor feluri in care ai fi putut sa-ti folosesti mai bine banii. Sigur, a-ti vedea vecinii crapand de invidie e o satisfactie in sine. Si usor usor te obisnuiesti sa verifici partea de jos a clantei de fiecare data cand ajungi acasa. Dar oricat de mizerabila stii ca iti va deveni viata ca proprietar de ambarcatiune, in momentul in care o vezi prima data, te simti nici mai mult nici mai putin decat stapanul universului. Incepi sa ii intelegi pe grecii care sparg inventarul carciumii si iti vine sa scoti portofelul si sa imprastii bancnote fara numar. De asta e bine sa alegi cu grija momentul respectiv, astfel incat sa n-ai la indemana nici una din cele doua tentatii. Daca mai adaugi si o scenografie cat de cat, cu luna plina, pescarusi si macarele de cheu profilate pe cer, tabloul e complet, la concurenta cu cele cu apusuri de soare vandute pe la balciuri.

Zana cea buna e constient de emotia momentului. Fara o vorba, scoate din spatele dubitei lui fermecate o scara si o reazema de pupa barcii. Dupa care ma desprinde cu blandete de derivorul pe care il imbratisam si mangaiam, si imi atrage atentia parinteste ca antifouling-ul e toxic, si ca daca imi va trece prin cap nastrusnica idee sa imi bag degetele in ochi, gura sau prin alte parti, sa iau cu mine la spital o eticheta de pe cutia de vopsea. Cat ai spune "volta" sunt in pestera lui Aladin, adica in cabina. Descopar comoara dupa comoara – incarcatoare de Nokia, lanterne ce ar putea fi reparate, harti de care probabil n-o sa am nevoie vreodata, suruburi de inox folosite, cleste de taiat tabla, ba chiar si o bicicleta vopsita in cea mai urata culoare pe care am vazut-o de cand eram in armata la munci agricole. Unde cainele fermierului fusese furat de un vecin si vopsit cu ce avea si omul prin gospodarie ca sa nu fie recunoscut, si anume email verde inchis, care, in combinatie cu cenusiul blanii, cu maroniul prafului de Ciorogarla si cu diluantul folosit de propietar intr-o incercare fara sorti de izbanda de a-l aduce la starea initiala, dadeau un efect cromatic caruia, ca sa-i gasesc un palid rival, a trebuit sa treaca 30 de ani si sa ajung pana intr-o insula din Mediterana. Si slava domnului, neamtul care a proiectat interiorul barcii nu s-a zgarcit la sertare si compartimente, am numarat peste 50. Chiar si acum, dupa luni de zile, mai descopar cate ceva prin vreun cotlon.

Intr-un final realizez ca saracul Grigoris ma asteapta cam de multisor. Imi stapanesc cu greu vocatia proaspat descoperita de arhivar si ma smulg din raiul personal. Ma astepta, deloc nervos, sprijinit de duba. Niciodata n-am priceput cum pot sa aiba atata rabdare nefumatorii.

Ma urc in masina si pornim spre casa. Imi adun bruma de simt practic ramasa dupa emotiile intense de mai devreme si il abordez:

Grigori, daca ar fi barca ta, ce ai repara la ea?
Sincer Calin, niciodata nu i-am inteles pe cei care isi cumpara barci. E atata bataie de cap. Mi-e greu sa ma pun in locul tau.
Bun, hai sa presupunem ca ai primi-o de la o matusa bogata. Ce i-ai face inainte sa pleci cu ea pana in Halkidiki?
Pai de la o matusa bogata m-as astepta sa primesc una gata reparata si dusa unde am eu treaba.
Atunci una saraca
In primul rand as apela la un specialist in motoare pentru o revizie temeinica. In al doilea rand as demonta catargul si l-as inspecta centimetru cu centimetru. In al treilea rand i-as schimba toate trecerile prin coca si furtunurile. In al patrulea rand i-as mai da un strat de antifouling. Restul sunt maruntisuri.
Incep sa imi recapat agerimea de spirit. Ca Robert Downey Junior in rolul lui Sherlock Holmes, derulez in minte pe repede inainte evenimentele viitoare: Fac singur revizia la motor, inspectez de jos cu binoclul catargul, las pe data viitoare stratul de antifouling, rezolv cateva maruntisuri, mola barbetele si cap compas Santorini. Ce lipseste?

Grigori, am avut ceva noroc sa cumpar barca asta, dar si mai mare a fost norocul sa dau peste tine. Ai putea sa schimbi through-hull-urile? Si cat m-ar costa?
Sigur, 40 de euro de bucata, numai sa imi spui de care treceri vrei, mai ieftine sau mai scumpe
Pai care e diferenta de pret?
De exemplu pentru o trecere de jumatate de tol, cele de calitate buna costa vreo 10 euro si cele de cea mai buna calitate sunt vreo 12.
Pai atunci sa luam de cea mai buna calitate.
Si incerc sa gasesc si prinderile de sarturi. Nu sunt scumpe, dar trebuie sa fii norocos sa le gasesti.
Grigoris, ma las pe mana ta. Sunt convins ca vei face o treaba minunata.
Sa stii ca majoritatea clientilor mei nici nu mai intreaba ce e de facut, doar zic: Grigori, ocupa-te si ne socotim noi.
Cursul de tehnici de manipulare, legea dovezii sociale: daca toata lumea face intr-un anumit fel, nu risti nimic daca faci si tu asa.... si invers



Desi avea foarte multa treaba, chestie pe care ne-a spus-o de multe ori, ne-a rezolvat toate problemele. Cand am ajuns impreuna cu Seba si Mihai, trecerile si furtunurile erau schimbate, prinderile de sarturi instalate, plus niste bonusuri: mici reparatii la coca, anitifouling prin locurile mai greu accesibile, vreo doi stalpi de balustrada reparati. Si totul impecabil facut. Mai ramaneau niste maruntisuri pe care le-a facut in cele doua zile de dinaintea plecarii, ocazie cu care am putut sa admiram meticulozitatea si priceperea cu care lucreaza.



Si tot asa, pe masura ce rezolva cu un telefon si un zambet orice problema ce ne parea insurmontabila, admiratia noastra fata de Grigori crestea. De exemplu daca vroiam sa cumparam o baterie, punea mana pe telefon si gasea un prieten care avea magazin de piese auto si care se oferea instant sa ne faca o reducere substantiala. N-am inteles de ce bateriile no name pe care le-am cumparat erau mai scumpe decat cele Bosh, dar Grigori ne-a asigurat ca e o oferta fantastica si ar trebui sa platim repede pana nu se razgandeste vanzatorul sau il prinde patronul ca vinde cu pretul ala. Cand a trebuit sa apelam la macara sa punem barca in apa nu ne-a lasat pe mainile lacome ale autoritatii portuare care cerea o suma nejustificata (180 de euro) si a apelat la un alt prieten care ne-a rezolvat (cost total doar 280 de euro). Pana si la magazinul de accesorii de barci ne-a insotit si inainte ne lase sa cumparam ceva il tragea de-o parte pe prietenul lui bun care lucra acolo si il ruga sa ne faca o reducere. N-am inteles totusi de ce eram singurii la care n-a mers plata cu cardul din toata coada.



Finis coronat opera, a venit si momentul socotelilor. A luat un caiet si un creion si a inceput sa adune... 40 de euro de aici, 60 de colo, cativa firfirei pentru vopsea, a tras linia si a pronuntat triumfator totalul – cam de trei ori decat m-as fi asteptat. Probabil ca, la auzul sumei respective n-aveam cea mai inteligenta figura din lume, cu mazilarul cazut si cu ochii holbati ,dar tot el a salvat situatia cu remarca potrivita la timpul potrivit:

Calin, pai tu ai spus ca vrei cea mai buna calitate!
Cursul de tehnici de manipulare legea coerentei: E greu sa te contrazici pe tine insuti, odata ce ai zis ceva, vei actiona in concordanta cu afirmatia respectiva.

Toata povestea aici: http://www.scoala-nautica.ro/operatiunea-hiroshima/

[calin1967]

Episodul 5: Pe vremea cand se potcovea puricele

Hai ca m-am lasat furat de farmecul lui Grigori si am ajuns prea departe. Sa ne intoarcem la Bucuresti, sa va deapan povestea de-a fir a par. Ca doar inceputul e ca-n povesti: Peste trei mari (Neagra, Egee si Cretei) si trei tari (Romania, Bulgaria si Grecia), in imparatia lui Minos, astepta fata imparatului cea mica (asa mi-am explicat ulterior de ce toti cei care o vedeau clatinau din cap si ziceau ceva de genul ca nu e chiar fata mare), s-o eliberam din stransoarea paramelor zmeului cu corp de taur si cap de om. Orice netot stie ca pentru trebusoara asta ai nevoie de urmatoarele:
1.   Un cal cu gusturi alimentare controversate
2.   Trei obiecte magice: perie, naframa si piepten, pe care sa le arunci peste umar atunci cand simti rasuflarea grea a zmeului in ceafa (si nu-ti place senzatia).
3.   O adunatura de dubiosi gen Setila, Flamanzila, Gerila, Ochila si Pasarila, indivizi marginalizati si grav subestimati de societatea contemporana si a caror talente te pot scoate din furtuni, cu conditia sa fii in stare sa-i suporti.

Fac o recapitulare mentala. Cu inventarul de obiecte si dobitoace e simplu: Am cele trei vouchere magice, calul e masina care are o garnitura uzata si mananca ulei, ba chiar si vorbeste in felul ei... peste trei sute de metri fa usor la dreapta, chestie care i-a adus porecla de mama soacra (se va vedea ulterior ca personajul real era altul), dar care sunt tovarasii de drum? Imi apare in minte silueta desirata a lui Seba. E clar, asta e Pasarila. E bine, trebuie reparat un brat de cruceta si daca se ridica pe varfuri poate instaleaza si windex-ul la marul catargului. Dar stai asa, deabia s-a operat la ochi si are implanturi de cristalin, trebuie sa fie Ochila. Asta inseamna ca n-o sa dea niciun vapor peste noi (fara sa stim dinainte). Nici asta nu e de lepadat. Cumpanesc o clipa si, cu gandul la buget, decid sa cumulam functiile. Ar mai fi nevoie de flamanzila si setila. Fac o evaluare sumara a bugetului de mancare si bautura si, avand o premonitie ca Heraklion nu-mi va ramane in amintire ca un loc ieftin, decid ca, oricare ar fi talentele respectivilor, ne vom lipsi de ei. In schimb, de Gerila ar cam fi nevoie pe caldurile din Creta. Unde gasesc un individ cu buze mari care sa sufle puternic? Stai asa, daca sufla prea tare? Cine stie, poate rupe velele. Hai sa renuntam si la el. Dar cine o fi Mihai? Trec rapid in revista celelalte personaje posibile candidate: Mama zmeilor – nu categoric; Calul – e dat; Spanu – hmm... n-are el prea mult par, dar e de cealalta parte a barierei artificiale si abuzive trasata de societate intre bine si rau, si poate ii vine vreo idee sa puna brisca la busola si ajungem la Skantzoura in loc de Skiros (Pe langa Skantzoura am trecut noaptea, vazand doar cele cateva stanci la sud vest de ea si in Skiros n-a lipsit mult sa ajungem fara sa vrem); Lupul cel rau - as zice dimpotriva, Mihai are o cumsecadenie ce ar putea fi catalogata ca dezordine psihica; Capra cu trei iezi pica din considerente de neconformitate cu elementele vizuale de identitate. Lipsa de alte idei ma opreste din efortul intelectual si, ca de obicei, atunci cand cauti o idee si nu vine, te opresti, iti pui un pahar de vin, dupa care inca unul, si e doar chestie de timp pana cand te impaci cu propria incompetenta, chestie numita in general intelepciune. Pe la al treilea pahar ma strafulgera un gand: Sfanta Vineri – asta e, cum de nu mi-a venit din prima? Ce valoare pentru expeditie! Cu vorba lui blajina, Mihai e perfect ca sa domoleasca furtunile care se formeaza brusc in olteanul de Seba, insotite intotdeauna de ploaie (de injuraturi bineinteles). Plus ca traditional da de mancare la lighioane, adica mie si lui Seba, ca doar n-o veni de la Cluj fara slana si palinca.
Impacat cu gandul ca n-om fi noi vreun dream-team, dar pana la urma cu resurse nelimitate poate oricine doar teoretic, practic in fiecare zi, toti ne descurcam cu ce avem la indemana, incerc sa tin la distanta gandul ca ne indreptam spre o ditai belea. Sau mai sincer spus, sunt pe cale sa ii bag si pe altii. Am constatat ca viata fiecaruia se imparte in doua perioade. Prima, in care incerci sa fii cat mai conform cu asteptarile societatii, si a doua, te impaci cu ideea ca n-o sa ajungi niciodata acolo nici sa vrei (ceea ce iti devine din ce in ce mai clar ca nu e cazul) si iti dezvolti cu mai mult sau mai putin succes capacitati de supravietuire (in general sociala, dar cu exceptii notabile ce contribuie la audienta ridicata a jurnalelor de stiri). Adica descoperi (si savurezi) multiplele laturi ale personalitatii tale, majoritatea scoase in afara legii sau macar dezaprobate de catre o societate care se considera civilizata (adica de toate cele cunoscute). Realizez ca frecventa cu care intru in belele e una din fatetele firii mele pacatoase. Si o alta e optimismul (numit de majoritatea prietenilor mei inconstienta), ceea ce presupune ca as privi jumatatea plina a paharului. Asadar reformulez afirmatia de mai sus in nota optimista: am o experienta mai mare in a iesi din belele decat media populatiei. Asta inseamna ca nu mai ramane decat sa incalecam pe o sa si sa intram intr-una.

[pelicanul]

Sfinta Vineri era cu salatile din gradina ursului, nu cu slana si palinca pacatosule!
Si ai grija ca, intr-o alta poveste, Vineri era un baiat negru care era cit p-aici sa fie mincat de prietenii lui. Nu stiu de ce erau aia suparati pe el, daca a fost din cauza ca arsese gratarul sau uitase palinca acasa.

[calin1967]

Doamne fereste de salata... Si daca e vreun vegetarian care vrea sa se vindece ii recomand o cura de carturi la eche fara pilot automat pe mare asa cum am prins noi in dreptul lui Evia...

[calin1967]

Zana din Salonic
Desi nu prea imi sta in fire sa planific, totul a inceput cu o sincronizare perfecta, ca in filmele cu ziua Z. Mihai a ajuns la pranz cu trenul de la Cluj, Seba dupa amiaza cu masina de la Arad, am facut inventarul lucrurilor de care credeam ca avem nevoie, ne-am urcat in masina seara si a doua zi la 5, cu doua ore inainte de zbor, am ajuns la aeroportul din Salonic, unde trebuia sa lasam masina in parcare cu cheile sub pres in asteptarea lui Doru. Bagajul de cala avea fix cate kilograme aveam voie, fiecare aveam biletul printat, Grigoris era anuntat ca venim. Atunci cand pleci spre o calatorie pe mare ai impresia ca toata lumea stie ce urmeaza sa faci si se uita cu admiratie la tine. Grupul nostru era cam rapanos. Mihai, scund si chel ca un bostan, cu un aer de soarece de biblioteca, Seba inalt si atat de slab incat te mirai ca nu auzi zgomot de oase cand merge, eu cu burtica si adus de spate. Dar cand intreg echipajul inainteaza cu pas sincronizat ai senzatia ca esti inconjurat de un nor de testosteron care umple de invidie masculii mai putin norocosi si de dorinta doamnele de toate varstele. Drept urmare, te simti obligat sa inaintezi cat se poate de demn, cu spatele drept, privirea usor incruntata, zambind usor condescendent fotoreporterilor. Asta si aveam impresia ca facem, ignorand faptul ca la ora aia in aeroport erau doar cativa pasageri chiori de somn care aveau cu totul alta treaba decat sa ne bage in seama de vreun fel. Cu un gest imperial depunem bagajul de cala si ne indreptam spre security, la fel de nebagati in seama. Ne depunem in tavite lucrurile, lasand la vedere orice ar fi sugerat ca suntem lupi de mare, gen breloc cu ancora, doar doar cineva ne-ar rasplati cu o privire macar intrebatoare daca nu admirativa. Domnul rotunjor de la scanner ne-a ignorat si el, si eram cat pe ce sa tragem concluzia ca bastinasii din zona respectiva au vreo mutatie genetica ciudata, cand auzim deodata pe cineva alergand in spatele nostru si o voce angelica, incarcata de sexualitate ma cheama pe nume. Ne oprim tacticos, ne intoarcem incet si coboram privirile spre o faptura miniona (vreun metru patruzeci), delicata (oasele dadeau sa ii iasa prin piele), sportiva (probabil echitatie, ca genunchii erau la vreo treizeci de centimetri unul de altul cand tinea gleznele lipite) si sexy – efortul facut sa alerge dupa noi facea sa ii fremete la fiecare respiratie mustacioara pufoasa si portocalie, care facea un contrast interesant cu tuciuriul fetei. Dar, cand ai o singura optiune, aceea e cea mai buna, drept urmare ne-am pregatit pentru interviul urmat de sesiunea de autografe, dar dezamagire, delicata faptura vroia doar sa ne comunice ca nu putem sa luam in avion pluta de salvare, din cauza buteliei aferente. Un marinar e obisnuit sa treaca peste orice obstacol, asa ca nu ne-am pierdut cu firea si i-am explicat ca urmeaza sa traversam mari furioase, ca pluta de salvare e esentiala si desigur, stim ca se afla pe lista cu obiecte interzise, dar suntem convinsi ca va gasi o solutie, poate impreuna cu managementul, ca sa nu ne puna vietile (si orgoliile) in pericol. In sfarsit cineva a aflat ce grup special suntem si pentru ce aventura nemaivazuta ne pregatim. Nu e ca si cum ne-ar fi intrebat, dar nu ne-a putut opri sa spunem, ceea ce a ridicat indoieli asupra norului din jurul nostru, daca n-avea in compozitie si ceva estrogen. Zana ne-a ascultat rabdatoare, a clatinat sceptic din cap, ocazie cu care am remarcat ca era usor sasie (de fapt mai mult, tot timpul cand am vorbit cu ea aveam senzatia ca vine o nava pe curs de coliziune din tribord), si a plecat. S-a intors dupa o vreme si ne-a comunicat, evident, ca nu se poate. In general neinitiatii cred ca marinarii adevarati se pricep la o gramada de lucruri, cum ar fi navigatie astronomica, meteorologie, interpretat instrumentele alea ciudate care atarna pe peretii fiecarei barci, imblanzit marile furioase cu o cutie de ulei. In realitate e ca in stiinta managementului: Indiferent cat de maronie e situatia si cat de lipsit de solutii esti, trebuie sa zambesti superior, eventual sa scapi in barba ceva gen, "aha", sau chiar mai complex "v-am spus eu ca asa se va intampla" si sa improvizezi ceva, de regula fara efect asupra situatiei, dar benefic pentru moralul echipajului. Daca pana la urma o scoti la capat iti consolidezi legenda, daca nu, de obicei nu raman martori. Ceea ce am facut si noi. Cu un zambet superior si cu o stapanire de sine si mai superioara i-am zis: In cazul asta, sa te uiti te rog la stiri in fiecare seara saptamana asta si daca o sa ne vezi culesi de pe vreo plaja sa stii ca aceasta mica pluta, asa cum ii zice numele, ar fi putut sa ne salveze. N-o sa ne recunosti usor, o sa fim umflati de apa si vineti. Pana si Seba va parea ca in viata a fost un barbat dolofan. A lasat privirea in jos:
-   Calin (pana atunci eram Mr. Rotarus), am incercat tot ce se putea, stiu cat de importanta e pluta. Am vorbit cu directorul aeroportului, dupa care am sunat la Atena. Imi pare rau.
In acel moment am remarcat ce ochi frumosi avea. Si cat de mult farmec avea. Si cat de superficiali suntem cand ii etichetam pe ceilalti de la inaltimea pozitiei pe care avem impresia ca o avem. Iti multumesc, fata al carui nume nu l-am stiut niciodata. De cele mai multe ori, cand primesti un bobarnac peste nas chiar in momentul cand te simti smecher, te ustura, reactionezi dupa firea ta si dupa cat te duce capul, dupa care uiti sau rescrii in memorie episodul penibil. Lectia pe care mi-ai dat-o n-a usturat pe moment, dar si acum mi-e rusine cand imi amintesc de acel moment. Iti doresc sa ai in viata ape line, vant prielnic si sa nu te ia prin surprindere nicio barja din tribord, ca din babord e putin probabil.

[Razvan Evergreen]

t. Iti doresc sa ai in viata ape line, vant prielnic si sa nu te ia prin surprindere nicio barja din tribord, ca din babord e putin probabil.

[/quote]
  Tribord, barja, vezi ca intri in cealalta poveste.

[calin1967]

Pluteste si aia pe undeva...