Nu faceti ca mine :)

[gvincentiu]

In jur de 15 km/h si mergeam pe radar. Noaptea e greu pentru barci mai mari sa mearga numai vizual, din cabina, insa cu rutiere si cu ochii pe repere (balize de senal, treceri de inalta, etc) stiam in orice moment unde suntem. Bine, ca a cazut curentul exact intre barje aval de Reni, e alta poveste  .

[Vali]

Salutare din nou, zilele astea se fac exact 3 ani de la mini-aventura povestita mai sus . Am recitit mai inainte povestea si am simtit cum ma trec fiorii, parca nu mie mi s-a intamplat povestea . Si totusi, totul a fost real, si acum parca fiecare molecula imi striga "vreau inapoi in balta" .

Problemele prin care am trecut in noiembrie acum 3 ani nu au fost neaparat din cauza barcii, ci a lipsei de pregatire exemplara pentru drum. Daca as fi stiut ca barca a fost folosita de niste habarnisti care au stricat carma, au pierdut ancora, au lasat totul vraiste la bord, si probabil au stricat si autovidarea cockpitului (in vara nu avusesem vreo problema cu respectiva autovidare), nici n-as fi pornit la drum. Cand am ajuns insa la Sfantu si am vazut ca nu am fungi, ancora, carma buna etc, nu stiam ca barca face apa, si ma gandeam ca am sa merg netulburat la motor pana in Galati.

Lectia nr. 1 pe care mi-am (re)insusit-o este: nu voi mai pleca vreodata pe ape fara sa fiu sigur ca barca e in stare de functionare si echipare impecabila 200% .
Lectia nr.2 se refera la motorul montat pe o oglinda "slope", caz in care guvernarea se va face exclusiv din echea carmei, pentru a evita gazele de esapament. Cea mai buna solutie este insa montarea outboardului intr-un "cockpit well" (putz de outboard), cum va fi la "Russian Silhouette", si cum e la Etap-ul 23 al amicului meu Andrei.
Lectia nr. 3 este ca pe o barca mica pe fluviu (ape interioare) intotdeauna e necesar sa fie o pereche de vasle la bord, pentru manevra in caz de urgenta nevoie, cum a fost cazul la mine si n-am avut.
Lectia nr. 4 se refera la marsul pe Dunare sau in Delta cu un velier cu chila sau derivoare fixe. Trebuie tinut senalul, si evitate aventurile in ape mici sau pe intinsuri. La Alacrity 19 despotmolirea se face foarte usor, dar e bine totusi sa se evite punerea pe uscat, in primul rand pentru propria mandrie. Sunt foarte multe locuri unde se poate acosta cu prova la mal, in general unde malul e abrupt, ceea ce arata o adancime suficienta a apei langa mal.
Lectia nr. 5 spune doar atat: nu e de glumit cu vremea rea, si mai ales trebuie evitat de plecat singur in conditii meteo vitrege. Chiar si daca esti bine echipat, o cadere in apa poate duce foarte usor la tragedie.

Revenind insa la chestiuni placute, vreau sa va spun ca putin mai inainte am vorbit la telefon cu un bun prieten barcagiu, care la randul lui urmeaza sa-si ia o barca englezeasca twin-keeler. Cu ocazia asta mi-am adus aminte cat de misto poate fi barcuta asta Alacrity 19, si in ciuda problemelor pe care le-am avut cu etansarea autovidarii sau esuarile, cat de sigur si  sanatos s-a comportat barca de atatea ori cand m-am dat cu ea.

Cred ca am devenit fan al barcilor twin- si bilge-keeler, una din cele mai bune inventii in materie de veliere, care bineinteles vine din batranul Albion, patria barcilor facute cu sufletul. Numai daca luam populara barca Silhouette (a carei varianta twin keel ruseasca o am in stadiile finale ale constructiei) sau atatea modele de Snapdragon, Westerly, Eventide, ne dam seama cat de sanatoase dar si accesibile pot fi aceste barcute.

Imi pare totusi rau ca miscarea twin-keeler, atat de entuziasta altadata, s-a cam pierdut pe drum, iar de cativa ani n-a mai fost editat nici un newsletter de catre baietii de la twin-keeler.org. In schimb, proprietarii de Alacrity 19 se tin tari pe pozitie, cele cateva bloguri continuandu-si povestirile. Astfel, jenku, cel care administreaza http://alacrity19.blogspot.com/ , ne povesteste aventura lui de anul asta, pe o barja pe canalele Angliei, iar adminul http://littlegracealacrity.blogspot.com/ ne arata cum si-a reconditionat opera vie, demonstrand inca o data cat de bune pot fi barcile de fibra facute acum 40-50 de ani: nici cel mai mic semn de osmoza!

Imi amintesc din nou cuvintele lui Ed Hughes, proprietarul Silhouette-i Mk3 pe nume Misty ( http://silhouette-misty.blogspot.com/ ): "1 - The smaller the boat, the greater the use and enjoyment of it. 2 - When sailing alone it's just you, the boat and whatever the elements and fate throw at you." Nu exista cred o potrivire mai buna cu ce am trait acum 3 ani, toata vara si apoi in noiembrie, decat cuvintele veteranului britanic.

[Florio]

Te-au trecut fiorii cand ti-ai amintit, dar te-a atins si nostalgia, spune drept !  Ca doar nebuniile astea sunt lucrurile de care iti amintesti cu mare placere !

Apropo de lucrurile pe care trebuie sa le ai pe barca, putem sa exemplificam o situatie amuzanta, care nu are nimic din dramatismul celor povestite de tine: un iubitor de vele si un profesor al padelei, aratand amandoi ca orice barca isi are vasla sa : http://www.facebook.com/video/video.php?v=302599279767305 
Cameraman, un profesor al navigatiei ( Constantin Lascu ) .

P.S.
     Daca nu ghiciti ce se intampla, va deslusesc eu in doua cuvintele

[Florio]

Iar despre amicul barcagiu pe cale sa se procopseasca cu o minunata barca cu chila dubla, ii tin pumnii pana cand il vad cu ea in ograda !
SI pentru azi ii urez si "la multi ani", ca e sarbatorit cu numele .
Sa ne traiesti, Gabi !

[bogdanbuciu]

isi ia barca arhanghelul gabriel?
de ce cu chila dubla?
sa ia cate una, sa ajunga la toata lumea, zic

[Vali]

Te-au trecut fiorii cand ti-ai amintit, dar te-a atins si nostalgia, spune drept !  Ca doar nebuniile astea sunt lucrurile de care iti amintesti cu mare placere !

In ciuda problemelor pe care le-am avut, dupa o saptamana deja voiam iar sa plec in balta . Chiar daca am spus undeva ca incepusem sa urasc barca, nu-i adevarat, de fapt ma uram pe mine ca nu ma pregatisem suficient. Am avut cu respectiva ocazie senzatia repetata ca Alacrity 19 e barca ideala pentru mine, parca fusese facuta exact dupa cerintele mele . Numai daca cititi blogurile proprietarilor de Alacrity va dati seama cat de mult isi iubesc barcile respectivii. Barcuta asta e un fenomen, in ciuda faptului ca e mica si are un aspect banal, a reusit sa isi faca o baza serioasa de fani si iubitori.
Adevarul e ca, daca n-as avea damblaua asta sa ma dau exclusiv cu barci facute cu propriile maini, cred ca n-as gasi un velier mic care sa ma "coafeze" mai mult . E perfecta si pentru Dunare-Delta, si pentru mare costier (cu toate ca au fost unii care au facut traversade serioase), e usor de tractat pe peridoc (poti s-o duci si in Croatia, Grecia, Italia etc), e foarte ieftin si simplu de intretinut, are dimensiunea ideala pentru a fi foarte usor de manevrat de un singur om, si mai ales iti da cea mai sanatoasa senzatie de siguranta din cauza ruliului foarte mult diminuat. Fara sa vreau sa-i fac reclama (ca n-am de ce), cred ca un twin-keeler e cea mai buna specie de veliere mici, si pentru asta asteptam si impresiile lui Gabi (sa traiesti cu numele Gabi ).

Apropo de lucrurile pe care trebuie sa le ai pe barca, putem sa exemplificam o situatie amuzanta, care nu are nimic din dramatismul celor povestite de tine: un iubitor de vele si un profesor al padelei, aratand amandoi ca orice barca isi are vasla sa : http://www.facebook.com/video/video.php?v=302599279767305 
Cameraman, un profesor al navigatiei ( Constantin Lascu ) .
P.S.
     Daca nu ghiciti ce se intampla, va deslusesc eu in doua cuvintele

"Ne trebuie unu din-ala pe prova, unu gras" . Asa-i cand te apuci sa ciocanesti carcasa unui biet motoras care-ti actioneaza pompa trim-ului , de nevoie mananci si pizza, de nevoie dai si la galera . De aia e bine sa fie macar o pagaie-ceva pe barca, ce vine din istorie e intotdeauna valabil...

isi ia barca arhanghelul gabriel?
de ce cu chila dubla?
sa ia cate una, sa ajunga la toata lumea, zic

Cred ca de vina e statura impresionanta a bunului nostru amic, cu o barca twin-keeler sigur nu va avea vreo problema cu ruliul .

[Florio]

"Ne trebuie unu din-ala pe prova, unu gras" . Asa-i cand te apuci sa ciocanesti carcasa unui biet motoras care-ti actioneaza pompa trim-ului , de nevoie mananci si pizza, de nevoie dai si la galera . De aia e bine sa fie macar o pagaie-ceva pe barca, ce vine din istorie e intotdeauna valabil...

Am dat exemplul personal, ca pe o barca trebuie sa se gaseasca de toate . Inclusiv niste padele.  Istoria din filmulet s-a petrecut cand am vrut sa scoatem barca pe peridoc. Neavand cum sa lasam motorul in apa, eu voiam sa ridic o vela pana la rampa, iar lui Bogdan i s-a parut firesc sa dam o proba de  padelat pe 50 m  . Fiecare cu damblaua lui. Iar daca dom' profesor a insistat, fiindu-mi si oaspete, i-am facut voia  . Lucru ce l-a amuzat teribil pe Constantin, care n-a pierdut ocazia sa ne filmeze . Si il inteleg perfect, fiindca si eu as fi facut la fel  !

[Vali]

P.S>
  Poate muta Vali discutia noastra labartata in toate directiile, intr-un topic separat. Ca stricam frumusete de poveste .

Am mutat discutia despre Leisure 17 aici: http://forum.capcompas.ro/index.php/topic,312.0.html

[Mihaif99]

Mersi de poveste. Am citit-o pe nerasuflate si.... am avut la dispozitie toate episoadele. Pe landa stilul tau literar antrenant si dens, astfel incat cititul e o placere, mai sunt si o greoaza de lucruri de invatat.

Imi aduc aminte cand primul meu velier Mistral 16 lua apa pe la gaurica de golire a bilge-ului. Deasemenea era o reparatie facuta grosolan cu silicon.
La fel am fost deranhjat si eu de esapamentul outboard-ului cand mergeam sub vant la motor, dar nu stiam la ce pericol ma expun.
Abia acum am inteles cat de perfid este monoxidul de carbon, cum intoxixatia se instaleaza pe nesimtite, si cum se absoarbe in doze mici astfel incat efectul e cumulativ. Dupa ce mi-a deschis ochii Vali am mai citit despre otravirea cu monoxid de carbon, si m-a surprins concentratiile riscante (MICI). Am invatat acum cat este de periculos. Maine voi instala un detector de monoxid SI in camera cu boilerul!

[Vali]

Salut Mihai din nou . Despre monoxidul de carbon, un link bun e aici: http://www.dbw.ca.gov/BoaterInfo/CODanger.aspx . Ideea care se desprinde din toate sfaturile e ca trebuie evitata zona oglinzii cu swim-platform, adica "slope", inclinata, la marsul cu motor. Din cauza asta, la barcile lente cum sunt velierele, e mai buna montarea outboardului intr-un putz (cockpit well) decat amplasarea lui pe un suport exterior (outboard bracket).

Faina poveste! Ne mai spui?

Spun Kirule, spun . Revenind la tema topicului, alaltaieri 8 decembrie stateam si rememoram unele din primele aventuri cu vele cu barca proprie, barca despre care am sa povestesc in viitorul apropiat.

Pe 8 decembrie 1991, deci acum 20 de ani, s-au intamplat 3 lucruri:
1. A avut loc primul referendum pentru aprobarea Noii Constitutii a Romaniei postdecembriste democrate
2. In zona de est a tarii, deci inclusiv in Galati, a fost un viscol infiorator
3. 2 balauri turbati, unul de 18 si unul de 19 ani, au ridicat velele si au pornit pe ape, pe o Dunare de cosmar.

Toamna anului 1991 a fost pentru subsemnatul implinirea visului de a avea velierul lui (voi povesti tot atunci cum s-a intamplat asta). Asa ca bucuria era mult prea mare ca sa nu se repete aproape zilnic iesirea cu vele pe Dunare, alaturi de dormitul pe barca, leganat de ape, ca in culcusul primordial. Cum prindeam ceva vant, cum fugeam la barca, ridicam velele si scriam pe suprafata Dunarii cuvinte de bucurie, in siajul clipocitor al barcii. Era trairea visului implinit, dupa atatia ani ai adolescentei impregnate de mirajul plutirii in bataia vantului.

De obicei ieseam in minim 2 oameni, pentru a ne fi usoara manevra. Foarte rar ieseam singur, si atunci doar cand aveam vant de nord - portant: urcam pe Dunare in amonte la vela, si ma intorceam la motor, ajutat si de curent. Cand aveam echipaj mai mare, coboram pe Dunare pana dincolo de Reni, unde Dunarea lata si vantul constant de est ne permiteau sa ne jucam cu velele cum invatasem in cartile pe care le citisem din scoarta in scoarta de atatea ori.

Locul de repaus al barcii era pe Siret, la 500 m in amonte de varsarea sa in Dunare. Acolo era la vremea respectiva un satuc de colibe de weekend, cuibarul plin de poezie al pescarilor si barcagiilor amatori ai Galatiului. Lumea se ajuta, se faceau si se reparau tot timpul diverse barci, plus ca se faceau cateodata niste veselii de pomina.

Subsemnatul era in primul lui an de munca in fostul sistem socialist al industriei grele, candidat, dar fara vreo sansa, la a deveni inca un roman blazat, frustrat si betiv, cum erau multi din cei care-l inconjurau. Cred ca locul acela fermecat, intesat cu barci si oamenii care le iubeau, alaturi de energia de hormonaut canalizata ca intotdeauna spre creatie si cautarea perfectiunii, m-au ferit sa devin inca un roman neaos (sau poate si faptul ca sunt jumate lipovean ).

In periplurile noastre cu barca, in functie de cum aveam vantul, lasam barca ori la Siret, ori pe Dunare, legata de nava Egreta a Universitatii din Galati, prin bunavointa omului de aur al apelor - nea Velicu, comandantul Egretei. Astfel, odata cu venirea frigului, am putut tine barca la Dunare, fiind mult mai usor de ajuns si tinut barca "din scurt". Era nea Velicu un otzetaaaar, dar din-ala de gashca , bea numai rom, pe care i-l cumparam de la terasa Violeta de pe faleza, langa "elice".

Mergand zilnic pe la barca si in decembrie, intr-una din zile nea Velicu imi spune "-Sa iei barca de aici, ca o sa avem de facut cateva ture la vale pe Dunare, si n-am loc de barca voastra". Eu parca atata asteptam: "-Gata nea Velicu, hai c-o ducem la Siret ". Asa ca s-a intamplat ca in dimineata de 8 decembrie 1991 sa ma gasesc cu fratele meu in ale velelor Andrei, care tocmai se intorsese de la Odessa si-mi povestise ce ciumegi sunt rusalaii si cum fac ei iahting iarna. Asa ca hai sa facem si noi ca rusii, 2 draci nebatuti...

Am trecut noi pe la mine acasa si am luat velele, macaralele si restul de maruntisuri, si viteza la Dunare la barca. Afara era un crivat necrutator, si de la o fulguiala timida incepuse deja sa viscoleasca serios. Noi eram echipati cu haine groase si caciuli rusesti cu urechi, ca doar ii imitam pe rusi , cu manusi de lacatus in maini, cizme in picioare, si o veselie si inconstienta maxime vizavi de ceea ce urma sa facem.

Va urma

[ionitzady]

Salut dragi ''braconieri''  asa cum spune Vali, Vali ... ce s-a zic astazi mi-ai rapit aproape toata ziua cu povestea ta pt ca am apucat de am spicuit putin dimineata si am lasat-o pt seara ca am mai lucrat la barca astazi. in ciuda cunostintelor vagi pe care le detin legat de veliere si tot ce au acestea la bord mi s-a parut o poveste pe care parca am trait-o eu, pentru ca stiu ce inseamna Dunarea infuriata , un necaz nu vine niciodata singur dar dupa mine cred ca marele noroc a fost ca nu te-a lasat motorul pt ca eu cred ca asta era cea mai mare problema a ta . Motor = propulsie + carma. Acum ascultandu-te pe tine si cunoscandu-te am inceput sa am un vis daca nu t-e superi . Odata poate cu bunavointa si aprobarea ta voi avea si eu privilegiul sa urc la bordul unui velier si sa ridicam ''TOATE PANZELE SUS''
  Cu acea barca veche de care i-ti povesteam am avut ocazia si nenorocul sa petrec pe dunare  pe furtuni si valuri ca atunci cand stateam pe prova in piciare se ridica barca pe val de te lua ameteala si cand se cobora stateam cu picioarele in apa si multe altele ,am sa postez cateva poze cu vechea si prima dragoste , sau cand dupa furtuni si ploi torentiale si rapide de vara ne intorceam s-a adunam oala de ciorba de 30 l cu ciorba de peste ,vesta si colacul de salvare si ce mai erau pe prova pana la parbriz si care le mai gaseam maturate de valuri. Vali impreuna cu gasca ta de granzi  inca odata ma bucurati citindu-va si gandindu-ma ca fac parte din familia voastra . pa pa 

[Florio]

Zi cu crivatul ala, Vali, ca presimt niste nefacute !
Emotii n-am, fiindca te-am zarit anul asta sanatos voinic, asa ca ai trecut sigur de decembrie 1981   

SI daca iti cunosti fluviul, esti de-al lui, trait in buza apei, te descurci in situatii neabordabile pentru altii .

Imi amintesc de asta vara, cand am fost avertizat de Orafaz, la telefon, ca vine o furtuna teribila dinspre Calarasi, in aval. M-am uitat pe cer, nu era nimic ingrijorator, insa in 15 min, totul a devenit negru ca noaptea. Padurea insulei de alaturi era culcata la 45 grade, zbuciumandu-se,  iar valurile se inaltasera ca pe mare si aveau deferlatii care starneau jerbe de stropi . Eu am apucat sa scot barca la apa mai adanca si sa ancorez temeinic, asteptand sa treaca urgia, care s-a dovedit a fi o furtuna de vant, cu cativa stropi razleti de ploaie. Ma anima ceva adrenalina, fiind prima furtuna pe care o traiam pe Dunare.
     Revazand filmarea de atunci insa, imi dau seama ca azi n-as mai sta la ancora , ci as scoate jumatate randa si un sfert de foc, si as zbura cu  vantul ala turbat, dinapoia traversului ! 

P.S.
     Mama doamne, abia astept sezonul ! 

[Vali]

Vine baiatu', insa intai sa mai fac un capat de treaba, ca acus vin sarbatorile una dupa alta, si se lasa cu toropeala .

[ss]

Zi cu crivatul ala, Vali, ca presimt niste nefacute !
Emotii n-am, fiindca te-am zarit anul asta sanatos voinic, asa ca ai trecut sigur de decembrie 1981   

SI daca iti cunosti fluviul, esti de-al lui, trait in buza apei, te descurci in situatii neabordabile pentru altii .

Imi amintesc de asta vara, cand am fost avertizat de Orafaz, la telefon, ca vine o furtuna teribila dinspre Calarasi, in aval. M-am uitat pe cer, nu era nimic ingrijorator, insa in 15 min, totul a devenit negru ca noaptea. Padurea insulei de alaturi era culcata la 45 grade, zbuciumandu-se,  iar valurile se inaltasera ca pe mare si aveau deferlatii care starneau jerbe de stropi . Eu am apucat sa scot barca la apa mai adanca si sa ancorez temeinic, asteptand sa treaca urgia, care s-a dovedit a fi o furtuna de vant, cu cativa stropi razleti de ploaie. Ma anima ceva adrenalina, fiind prima furtuna pe care o traiam pe Dunare.
     Revazand filmarea de atunci insa, imi dau seama ca azi n-as mai sta la ancora , ci as scoate jumatate randa si un sfert de foc, si as zbura cu  vantul ala turbat, dinapoia traversului ! 

P.S.
     Mama doamne, abia astept sezonul ! 

Care etnobotanice, care droguri usoare, vrei sa fii high, ia vele frate! 

[Vali]

Back in business .

Dupa cum spuneam, ne pregateam, eu si Andrei Ursuletu', sa plecam la vele spre amonte, ca sa ducem barca de la pontonul "Egretei" pana la satucul de pescari si barcagii de pe Siret. Traseul, de aprox. 5 km, era o joaca pe vreme buna, dar acum numai vreme buna nu era. Mai ales ca nu aveam motor, acesta fiind la Prut, unde tineam "duba" de pescuit a lui taica-miu. Urma deci sa ne jucam exclusiv cu velele, ceea ce s-a dovedit o idee nu prea buna .

Am ajuns noi la barca, l-am "cinstit" ca de obicei pe nea Velicu, care ne-a spus sa avem grija mare, ca e curent puternic si vantul e contra curentului. Noi insa eram prea doriti sa facem iahting iarna ca rusalaii , asa ca pe o ureche ne-a intrat si pe alta ne-a iesit. Am inceput deci sa pregatim barca, incepand cu instalarea fungilor (lasam de obicei o sfoara ordinara de canepa in locul fungilor de relon, fiindca pe asta n-o furau braconierii de Dunare, nu-i interesa canepa . Am intors barca apoi cu prova in vant asa legata la Egreta cum era, si am invergat randa pe ghiu cu destula greutate. Aveam sistem cu manivela la ghiu, pentru rularea randei si reducerea velaturii, asa ca am inceput sa infasuram randa pe ghiu, vantul fiind prea puternic pentru a ridica toata randa pe catarg.

Am strans apoi si amarat bine tot ce era nevoie, de la cauciucurile cu rol de baloane de acostare pana la vasele din bucataria minuscula a barcii. Ne-am echipat bine cu caciulile rusesti cu urechi, pufoaice, cizme de pescar si manusi de lacatus. Asta era echipamentul pe care-l foloseam iarna cand pescuiam la Dunare sau la Brates, deci nu eram decat niste tentative de velisti in straie de braconieri . Ne gandeam in plus ca experienta noastra iarna pe dubele de pescuit pe Dunare ne era suficienta ca sa ne descurcam si cu velierul. La varsta respectiva urlau prea tare adrenalina si hormoneii in noi ca sa ne gandim prea mult ca era periculos ce faceam.

Am coborat derivorul - o tabla de fier de 70 de kile, apoi am ridicat randa pe jumatate din lungimea catargului, restul fiind rulata pe ghiu, avand deci cam un sfert din suprafata ei expusa vantului. Din cauza infasurarii pe ghiu, forma ei nu era cea mai potrivita, insa aveam vant portant, deci nu eram pretentiosi vizavi de performanta la vant strans. Fiind vant puternic, n-am mai invergat si focul, fiindu-ne suficienta randa.

Asa ca, avand inimile pline de emotie, sau mai pe romaneste tot aprozarul de morcovi in partea dorsala , ne-am desprins usor de Egreta, fiind la inceput luati de curent spre aval. Am tras noi carma banda tribord, ca sa prindem vantul in randa din travers, vantul ne-a prins, dar ca de obicei pe Dunare fiind in rafale, cand ne-a prins ne-a si culcat instantaneu aproape la orizontala! "- Da drumu' la randa!" se auzea in cockpit, dar nu mai aveam la ce sa dam drumu', randa se sprijinea in sart, asa ca, impleticindu-ne in cockpit, am luat inca o rafala in plin care la fel ne-a "tumbat" teribil.

Am tras de carma sa punem prova in vant, dupa care am inceput sa rulam din randa pe ghiu, lasand doar un colt de vreo 2 metri jumate de vela. Vantul era la paroxism, fulgii de zapada ne loveau usturator pielea fetei, insa noi n-aveam timp de asta si incercam sa prindem vantul. Cu coltul de randa pe care-l aveam ridicat acum, barca era mult mai docila, nu se mai banda asa rau, insa si viteza era mica, abia inaintand impotriva curentului.

Dupa ce de 2 ori era sa tumbam barca (derivorul mobil si stabilitatea ei preponderent de forma erau insuficiente pentru a putea ridica suficienta vela), eram mult mai atenti, nu mai eram chiar asa entuziasti, si aventura incepea sa semene mai mult cu o corvoada, mai ales din cauza vremii teribile. Am parcurs noi cu greu cele cateva sute de metri care ne desparteau de vasul "Libertatea", dupa care am incercat sa iesim mai in largul Dunarii, dubland Libertatea. Barca se misca abia perceptibil, si pe masura ce am iesit de sub adapostul iahtului regal direct in curentul vijelios al Dunarii, inaintarea noastra s-a transformat intr-o stationare la travers de Libertatea. Am incercat noi sa mai schimbam alura in vant dinapoia traversului, dar degeaba, aveam prea putina vela ridicata pentru a putea invinge forta curentului.

Ne-am chinuit noi deci vreo juma' de ora sa inaintam contra curentului, fara succes insa. Am hotarat atunci sa mai ridicam ceva vela, dar nu puteam din cauza ca ghiul era proptit in sarturi, deci trebuia sa intoarcem din nou prova in vant. Am tras deci de carma, barca fiind ardenta din cauza ca aveam doar randa s-a intors frumos in vant, iar noi ne pregateam sa mai ridicam o bucatica de vela. In acel moment, nu stiu cum s-a intamplat, curentul cumulat cu vantul ne-au impins spre Libertatea, astfel ca am intrat cu sarturile dinspre babord in etamboul elansat al iahtului regal . Au inceput atunci niste tipete si injuraturi in barca noastra de spuneai ca era o brigada intreaga de navodari aghezmuiti la bord, si nu doar 2 hormonauti - tentative de velisti . A fost destul de shocky intalnirea noastra cu iahtul regal, sarturile noastre se frecau de copastia lui, vantul care ne luase din travers ne proptea in el si inclina barca, mai ales ca si curentul era diminuat in pupa "Libertatii". Nici nu aveam cum sa ne impingem cu cangea, etamboul fiind elansat, adica "long overhang" in limbaj tehnic. Pana la urma ne-am dezmeticit si am coborat repede vela de pe catarg, barca noastra a inceput sa alunece usor spre aval si s-a desprins din "imbratisarea" neplacuta a iahtului regal.

Am ridicat apoi noi ceva mai multa vela pe catarg, am intors barca spre amonte, cu bandarea de rigoare , dupa care am incercat iar sa dublam Libertatea, de data asta cat puteam de in larg. Din pacate, odata iesiti mai la larg, curentul era atat de puternic, incat din nou abia inaintam. Vremea era acum de-a dreptul turbata, un viscol cu adevarat siberian, si incepuse deja sa ne intre si frigul in oase. Am facut noi iar cateva tentative de a inainta in diverse aluri, castigul de distanta fiind insa minim.

La una din aceste manevre de schimbare a murelor s-a si intamplat chestia care ne-a facut sa "ne lasam la mana noastra" si sa renuntam sa mai continuam aventura pe Dunare in mijlocul viscolului: Eu aveam pe cap gluga unui tricou de "depeşist", cum se purta atunci , peste care imi trasesem caciula ruseasca, pe care n-o legasem sub mandibula. Astfel, din 2 in 2 minute imi indesam caciula pe cap, din cauza ca aluneca peste bumbacul glugii, neavand găici. Imi pusesem si gluga din cauza ca-mi proteja gatul de teroarea vantului turbat de nord.

La o volta sub vant, nu stiu cum am facut noi ca nu ne-am sincronizat, n-am fost suficient de atenti, iar ghiul mi-a tras un "neveu" strasnic la ureche, care m-a dat tumba de pe capacul hatch-ului pe care stateam, iar mandretea mea de caciula ruseasca de iepure a ajuns in apele Dunarii . Momentul a fost destul de crancen, era sa cad in apa, eram nauc de la lovitura, si simteam toata taria vantului prin stratul nesemnificativ de bumbac al glugii. In momentul ala am zis amandoi ca e momentul sa ne vedem de treburile "terestre", si sa renuntam la incercarea de a face iahting pe vijelia necrutatoare din jur. Cred ca ghiul la ureche a fost ca de obicei exact palma pe care ne-o daduse Doamne-Doamne ca sa ne linistim .

Asa ca am intors noi barca in vant, ne-am continuat drumul pe cele 6-700 de metri care ne desparteau de destinatie, dupa care am incercat cu greu sa acostam la Egreta. Am reusit intr-un final sa ne legam la vas, am coborat randa, am atarnat cauciucurile pe copastia barcii, am intors prova in curent si am legat barca. Cand ne-a vazut nea Velicu ce fetze de curci plouate aveam amandoi, a inceput sa rada si ne-a spus "cat i gluma-i panarama, da asta nu-i vremi di iesit pi Dunari, bai balaurilor, eram sigur c-o sa va intoarceti cu coada intri picioari ".

Am pus noi si am strans velele, fungile, palanele, pufoaicele, le-am ambalat in sacii cu care venisem, si am plecat spre cuibarele noastre, vindecati pentru o (scurta) vreme de facut iahting iarna. Spun pentru o scurta vreme fiindca dupa vreo 2-3 zile Andrei a venit de a luat cheile de la barca, si s-a urcat impreuna cu colegul lui Costel de la liceul de marina si au dus barca la Siret, trecand printr-o aventura mai crancena decat cea povestita aici. Cu ocazia asta, daca Andrei citeste pe aici, poate mai completeaza el din ceea ce mie mi-a scapat.

Oricum, ce-mi amintesc bine este ca la un moment dat amandoi "o sfeclisem" , intrasem in panica, dar in acelasi timp ne simteam si provocati de situatia interesanta in care ne aflam . Ce se putea intampla cel mai rau era sa cadem in apa, cum era s-o patesc eu cand mi-am luat ghiul la ureche, sau barca sa se tumbeze din cauza ciocanelor napraznice de vant. Fusese prima data cand ne dadusem cu barca pe o asemenea urgie, invatand cu acea ocazie ca stabilitatea de forma nu e suficienta pentru a putea duce suficienta vela pe vant foarte puternic. Oricum, au ramas in memorie doar partile frumoase, si in ziua de zi mai povestesc cateodata cu Andrei "mai tii minti ba cand ne-am dat noi cu barcazu cu vela in decembrii ", la care Andrei imi rapsunde "gagiule, si uiti asa a ajuns caciula ta la mare inaintea noastra ".