Povestiri cu vele

[PB]

Revenind la Oltenita, ce m-a frapat la Tudorica a fost gradul de epuizare in care se afla lucrand de luni de zile la D2.Am lucrat impreuna cu Puiu Olteanu la greement cu randament bun si placere.Ar fi trebuit sa mearga si el, dar ulterior mi-a spus ca nu a mai primit viza de iesire.Intors la Galati am depus cererea de viza la pasapoarte pentru cred ca vreo 20 de tari.Intr-o saptamana am primit pasaportul multumita relatiilor Auctorului.Nu am putut sa fiu la plecare la Oltenita pentru ca nu mi se aprobase scoaterea din productie, asa cum se intamplase si cu un an inainte cand plecasem spre Atlantic.M-am alaturat din nou echipei in portul Tomis cu o zi inainte de plecare, dupa audienta Auctorului la comandantul Marinei Civile.Mircea adusese de la sponsor alimente de cea mai buna calitate pentru 1 an.La bord nu am avut o sursa independenta de energie asa ca totul trebuia sa reziste fara racire.Surprizator, salamul de Sibiu, cascavalul, sunca presata la cutie de metal au rezistat caldurilor lui iulie si august din Mediterana si ne-am intors si acasa cu cea mai mare parte din ele.In fine, am plecat fara mare tam-tam.In M.Neagra am folosit velele, dar catargul se flamba foarte tare intre crucete si mi-a fost foarte frica sa nu cedeze, asa ca l-am rugat pe Auctor sa oprim la Istanbul sa montam cateva manevre fixe suplimentare.In M.Neagra am incercat sa fac un tabel de deviatii pentru compasul magnetic de drum si am constatat cu stupoare ca din cauza magnetismului barcii, roza compasului se bloca pur si simplu pe un sector de peste 100 grade si deci compasul era inutilizabil.Mai mult decat atat cu toate cele 5 compasa de la bord se intampla acelasi lucru.Numai compasul de relevment, cocotati pe roof-ul prova, se putea folosi.

[PB]

Toata calatoria nu am putut folosi compasele magnetice si guvernam dupa relevmentul la soare.Calculam azimutul soarelui pentru o anumita ora apoi stiind ca acesta variaza circa 15 grade/ora calculam cam in ce relevment trebuie sa-l tinem si cei care stateau la timona mai adaugau in fiecare ora cate 15 grade.Noaptea aveam ca reper Polara.Ma ingrozea ideea ca s-ar putea sa avem cer acoperit si atunci adio orientare.De fapt aceasta a fost  temerea mea si motivul pentru care am optat pentru intoarcerea din Las Palmas pe o nava.Stiind ca la intoarcere, in septembrie-octombrie vremea in Mediterana se strica si ca trebuie sa mergem pe langa Africa pentru a folosi curentul, mi-erea teama sa nu ne abatem de la drum si sa ne punem pe uscat daca era timp rau.Din fericire, pana in Canare nu am avut o zi de cer acoperit si ne-am lafait in soare si stele suficient sa ajungem unde am dorit.Nu stiu daca cei de la bord au inteles in ce situatie ne aflam din punct de vedere al mentinerii directiei.Autoritatile portuare nu te lasa sa iesi din port daca nu ai compasele in regula si tabel de deviatii.Cam asa a fost plecarea glorioasa a lui D2.

[Vali]

Sa traiti nea Paul si multumim frumos pentru descrierea savuroasa a aventurilor la care ati participat .
Sa va spun un secret: eu nici acum nu stiu care si cum au fost cele 2 iahturi Decebal. Stiu ca unul avea forme rotunde, Decebal 1 cred, iar celalalt forme stelate - multigurna, parca e o poza in cartea lui Radu Theodoru.
Mai jos am pus o poza cu Decebal-ul cu forme rotunde, pe care l-am intalnit in Delta la Gura Dunavat in noiembrie 2008. Sarmanul avea derivorul taiat, si pusese transformat intr-un fel de houseboat pentru "deltoizi"  .
Vizavi de indicatiile eronate ale compaselor, cred ca motivul a fost folosirea de compase navale, concepute sa functioneze in mediul protector al cabinelor de comanda de pe navele comerciale. Azi (si de multa vreme dealtfel) exista compase de iahting perfect compatibile cu iahturile de otel, fiindca stiti prea bine ca multe din iahturile care fac croaziere oceanice serioase sunt facute din otel.
Oricum, ceea ce ne povestiti arata inca o data discrepanta din acele vremuri dintre uriasa putere navala a Romaniei (pe parte de constructie, dar si navigatie), si ramura extrem de vitregita a iahtingului, lipsita de traditie, experienta, baza materiala, tehnologie. La fel statea treaba in toate relatarile din vremea respectiva: expeditia Dacia 2050 relatata de Ion Preda in cartea omonima, la care a participat si inimosul Emil Braharu despre care ne-ati povestit, sau celelalte expeditii - a trimaranului Dacia, a iahturilor Hai Hui 2 al lui Radu Theodoru impreuna cu Puiu Olteanu, sau Dolojman al lui nea Sandu Patrascu, sau Aloha a lui Alexandru Giurgiuveanu, sau "Hoinarul" galateanului Marian Popovici, sau inclusiv calatoriile dvs. cu Neutrino. Pe vremea aia eram mic, dar animat de un singur gand: sa va calc pe urme, sa reusesc si eu sa fac macar o mica parte din ceea ce ati facut domniile voastre, mai ales ca stiam prin ce eforturi supraomenesti ati realizat acele lucruri.
Azi e mult mai usor de realizat asa ceva, piata sh e plina de oferte bune de barci, exista tehnologie accesibila pentru a-ti realiza si singur barca daca vrei, comunicarea intre pasionati e mult inlesnita de atatea noi mijloace. Insa fara nici cea mai mica intentie de a va "peria", pot spune ca oameni ca dvs., Sandu Patrascu, Radu Theodoru, Puiu Olteanu, Emil Braharu, Horia Bolboceanu si toti ceilalti pionieri ai vremurilor "rosii" sunt adevaratele repere la care trebuie sa ne raportam, oricand ni se pare ca dam de greu in pasiunea noastra. Si eu am fost plecat o singura data din tara pe vremea comunismului, la un concurs scolar, si cred ca mi s-a rascolit arborele genealogic pana in vremurile lui Decebal . Asta e ceea ce nu voi uita vreodata, cat de greu a fost in acele vremuri, si cu atat mai mult azi nu avem dreptul sa lasam sa treaca pe langa noi viata fara sa ne realizam visul nautic. Multumim inca o data si asteptam nerabdatori continuarea povestii, pe care poate o compilam intr-o carte proprie a dvs, eventual in format electronic, cum pregatesc si eu o "saga" a vietii de pescar profesionist in Romania comunista . Respecte, Vali braconieru' .

[PB]

  Vali, frumoase ganduri vis-a-vis de inceputuri.Realitatea este ca asa cum acum unii imping la extrem impulsul interior de a naviga sfidand chiar elementarul ratiunii si cheltuindu-si toate resursele, asa era si atunci.Din acest motiv am salutat ideea consemnarii istoriei velelor pasionatilor.Am observat uimit interesul sincer si aprecierea strainilor pentru "home made".In porturile unde am stat la cheu era pelerinaj la barca noastra, din care, cu toate eforturile noastre, rugina iesea din abundenta.De unde ne asteptam sa fim paria velierelor am avut surpriza, din cauza barcii care se vedea clar cum a fost injghebata si a pavilionului Romaniei, nou in marine, sa fim tratati cu o consideratie si prietenie deosebita de toate natiunile pe care le-am intalnit.Pozele lui D1 sunt de muzeu.Nici D2 nu a sfarsit mai bine.Dupa ce ne-am intors, Mircea a mai stat o perioada la iaht, apoi a plecat si el si dacul a ramas de izbeliste in portul Tomis.O furtuna l-a avariat si "vantura cheul" l-au transformat in toaleta.Cu acordul proprietarului si sponsorului nostru l-am luat la Galati.Peste 25 de pene de cauciuc a avut trailerul cu care l-am transportat prin amabilitatea ing.Oana si a lui Mihai Mihail de la Imbunatatirile funciare galatene.Urma sa il usuram si sa il pregatim din nou de navigatie.Din pacate, in timp ce lipseam din Galati, Tudorel a venit si l-a luat facandu-ma de ras in fata celor care m-au ajutat.Dupa '90 m-a facut copropietar pentru ca el devenise proprietar si am inceput sa-l usurez.Din nou m-am lovit de obtuzitatea directorului ex-mecanic maritim si aceasta m-a determinat sa plec din nou pe mare, iar D2 a fost dus inapoi la Oltenita, vandut si transformat in salupa fara sa-si fi indeplinit menirea.

[PB]

  Am gresit.Am trimis poza la alt subiect si am pierdut o fereastra.

[PB]

 

[PB]

In poza precedenta, de sus in jos, Mircea, ne'a Enuta si Sandu.
Compasele pe care le-am avut erau compase de barci fara sistem de magneti de compensare.Compasele navelor au acesti magneti in toate axele navei si deviatia se reduce prin compensare la mai putin de 5 grade.In M.Neagra am avut parte de un vant usor si timp frumos.Baietii au prins usor smecheria guvernarii dupa soare si stele si asa am facut tot drumul, pana la intoarcere.D2 s-a dovedit, cum era de asteptat, un tanc stabil, sigur pe mare rea, dar foarte lent.Velatura era prea putina pentru greutatea sa.In Istanbul am fixat cu Mircea si Tudorel 2 pataratine si un strai intermediar si catargul nu a mai flambat in zona de mijloc.Pe strai am invergat genovezul de la Hai-Hui, ca al doilea foc.Faceam planuri cu Mircea sa punem si 2 bonete pe straiuri cu tangoane la baza pentru vant slab de pupa.De fapt am avut in Mircea un colaborator si tovaras de exceptie pe parcursul intregii calatorii.Am parasit Bosforul dupa-amiaza, fara pic de vant.Dupa vreo doua ore motorul a inceput sa se poticneasca pana s-a oprit de tot.Cred ca ati inteles ce fel de motorist era ne'a Enuta, iar noi nici atat.

[PB]

Am uitat sa pomenesc, la inceput de voiaj, de  revelatia unei scene de un comic grotesc deosebit, pe care am gustat-o in fiecare dimineata fara sa ma plictisesc.Auctorul citise ca multe accidente se produc pe iahturi de la acumularile de gaze scurse prin neetanseitatile buteliilor pentru gatit.Deci pentu a evita dezastrul, la impartirea rolurilor la bord, Tudorel a fost blagoslovit cu "golirea caldarusei de gaz de butelie".Pentru a strange aceste scurgeri, butelia de turism fusese bagata intr-o caldare de plastic de 10 litri.Evident ca nu mai ramanea mult spatiu in caldare, dar ce conteaza!Iesisem pe punte sa-mi fac toaleta de dimineata, cand il vad pe Tudorel chinuindu-se sa urce in cocpit cu o caldare goala, cu mare grije.Cand am vrut sa-l ajut mi-a spus sa am grije sa nu o vars.Fiind evident de goala, am crezut ca face glume cu mine si l-am lasat sa vad ce face.Comedie muta.Sa nu-ti vina sa crezi!A luat galeata goala cu grije, s-a dus pana la copastie si a inclinat-o usor sa curga gazul ucigas.Maestru de pantomima.Fericit, s-a dus sa o puna la loc.Scena s-a repetat cred vre-o cateva saptamani si dupa plecarea lui Tudorel, pana n-am mai putut rabda si le-am demonstrat ce absurditate era.

[Florio]

Hahahahah...
Asa ceva trebuie sa vezi ca sa crezi ! Eu am o imaginatie fecunda si zaresc tabloul omului grijuliu cu fluidul,..... pretioasa imagine !

[PB]

Trec voiajul cu D2 in asteptare pentru ca am amintit de trimaranul Dacia care a fost prima ambarcatiune cu vele romaneasca ce a traversat Atlanticul.Cu siguranta au fost multi romani care si-au adus aportul la aceasta premiera, dar cu siguranta un merit deosebit l-a avut Emil Braharu cu ambitia si tenacitatea sa.S-a dus dintre noi inainte de obisnuit si cele pe care o sa vi le povestesc cred ca au contribuit la aceasta.Deci ma intalnisem cu Emil si echipajul lui Dacia in '89 cand venisera in probe la Galati.A venit schimbarea de regim, am facut un contract pe o nava izraeliana, lucram la o firma de navigatie particulara...Nu mai stiam nimic de trimaran.Prin '93, am avut surpriza sa ma viziteze la servici Emil.Cand ne-am intalnit nu l-am mai cunoscut.Nu stiu daca mai avea 2 dinti in gura, arata batran, obosit si nu mai avea aproape nimic din energia cu care-l stiam.Am stat mult de vorba.A vorbit mai mult el.In Brazilia ramasese singur timp de 1 an.In acest an a mai lucrat pe ici-pe colo, a facut si un charter pentru un neamt, cu un velier pana adanc in salbaticia Amazonului.Neamtul nu a mai venit dupa iaht si emil a stat la un trib de primitivi din jungla timp de 6 luni.Nu ma hazardez sa-i povestesc calatoria pe Amazon pentru ca nu pot avea forta evocarii pe care o are cel care a trait experienta.Deci istoria aceasta volanta a velelor romanesti ar trebui sa consemneze si aceasta premiera, un roman cu un velier in inima Amazonului.

[Florio]

Ar fi foarte interesant de povestit despre velatura si arborada trimaranului
Mie mi s-a parut ca folosea un tangon de 9-10m !

[PB]

Florio, imi pare rau ca nu pot da detalii despre velatura trimaranului.Probele la Dunare s-au facut numai cu motorul, care desi avea numai 65 CP, pentru cele peste 60 t, dupa cum imi spusese Emil ca arata macaraua la lansare, avea un randament foarte bun.Estimez ca trimaranul atingea 6 Nd in apa linistita.Revenind la Emil, vazand ca neamtul nu mai apare s-a inapoiat in Recife.Aici am sesizat o discrepanta intre ce mi-a spus Emil, ca a stat in total 2 ani in Brazilia si ce spune Vasile Antip, ca s-ar fi intors dupa 2 luni, sau este posibil sa fi revenit in tara si apoi sa se inapoieze dupa trimaran.Oricum trimaranul era arestat in Brazilia pentru neplata taxelor de cheiaj.Ca sa-l scoata de acolo, Emil a discutat cu comandantul unei nave sa se intalneasca in larg si sa-l remorcheze.Ghinionul sau poate conditiile in care a vrut sa fuga i-au fost potrivnice pentru ca a fost prins de paza de coasta braziliana.In '95, in ultimul meu voiaj de secund, am trecut prin ceva asemanator insa am avut conditii mult mai favorabile.

[PB]

Fac o paranteza trecand de la vele la nave considerand ca unele detali ar fi interesante si pentru croaziera in anumite zone ale Globului.In '95 eram la ultimul meu voiaj de secund si amfacut un voiaj de 9 luni foarte interesant.Printre altele am incarcat busteni de teck intr-un sat din inima deltei Nigerului.Vegetatie luxurianta, canale foarte inguste, dar adanci, copacii atingeau comanda navei.Pilotul era descult, dar maestru in fluviu, iar cand treceam pe langa satele de pescari ne inconjurau o multime de pirogi din care se striga "oibuuu, oibuuu..." adica "omul alb, omul alb..."In satul respectiv era palatul ultimul rege regional care facuse negot cu sclavi si detaliile mi le-a dat al 60-lea fiu al sau care era custodele asa numitului palat.Bastinasii isi ingropau mortii in pamantul unei camere din locuinta, in care nu m-au lasat sa intru, iar cele 2 fete care mi-a mi-au servit de ghid au trebuit sa plateasca unui grup de tineri solizi pentru dreptul de a ne plimba pe strazile satului.Trebuie sa subliniez ca in acea vreme in Nigeria disparea o multime de albi.Comandantul navei Valerica Tiron ii lua pe baietii liberi din echipaj si se duceau la o coliba din jungla care era si bodega si hotel, imbracati de vara, cu bermude si tricouri.Citisem intr-o carte de medicina pentru navigatori ca in Nigeria clorochinul pe care il luam preventiv, nu are efect, le-am zis colegilor, dar cum marinari in general nu au prea mare aplecare spre studiu, nu si-au luat masuri de precautie.Urmarea, dupa doua saptamani, la iesirea in mare 9 membri din echipaj au facut malarie si a trebuit sa intram intr-un port din W.Africa sa-i spitalizam.

[PB]

Comandantul a avut timp de 3 zile 41 gr C si il tineam cu gheata pe corp sa-i scad temperatura.I-am debarcat in portul respectiv si am fost retinuti pentru ca armatorul, un sud african foarte de treaba cu care statusem mult de vorba, nu platise cheltuielile portuare.Eram la ancora in fata portului.De acord cu armatorul, am hotarat sa fugim pentru ca autoritatile uitasera sa ne ia actele navei.Am ales o duminica seara cand, in general, vigilenta tuturor slujbasilor guvernamentali este mai redusa si am avut noroc de o ploaie tropicala prin care nu stiu ce radar ne-ar fi depistat.In plus la cateva mile de port era un camp petrolifer in care ne-am bagat si unde ar fi trebuit un operator radar foarte priceput sa ne depisteze.Pentru isprava asta armatorul ne dat un bonus de 10.000 $.Revenind la Emil, paza de coasta l-a bagat intr-o inchisoare pentru detinuti de drept comun, in celula fiind peste 30 persoane.La putin timp dupa ce a fost inchis, delicventii brazilieni i-au pus gand rau si a inceput o lupta sa-l immobilizeze pentru a-l viola.Emil s-a luptat, a strigat dupa ajutor, dar gardienii se faceau ca nu aud.Detinutii au reusit relativ usor sa-l imobilizeze, dar norocul lui a fost ca unul din atacatori a intrat in raza de actiune a gurii lui Emil si a pierdut o bucatica buna de carne din picior.Urletele pagubasului i-au facut pe gardieni sa intervina si sa-l izoleze pe Emil.Ulterior a fost eliberat, dar nu a mai avut acces la iaht si a locuit la o invatatoare braziliana pana la plecare.

[PB]

Revenind la bordul lui D2 in Marmara, cu motorul oprit din senin, Auctorul a intervenit energic:"Enuta treci si repara-l!"Ne-am implicat cu totii dindu-ne cu parerea, poate nu mai are motorina...Meseriasul nu prea stia de ce sa apuce si ii tot dadea "chei".I-am sugerat ca daca nu o ia logic sa vada care este defectiunea, tot dandu-i "chei" va termina bateria, dar cand am vazut gesturile de incurajare pentru actiunea "cheie" ale Auctorului, m-am retras in banca "navigatorului".Evident, bateria s-a terminat.Noroc ca s-a pornit o boare de vant.In Marmara ne-am tinut mereu in afara "autostrazii navale" pe care navele o umplu mereu, in ambele sensuri si am trecut foarte aproape de insulele Marmara si Marmarita cum le-au botezat marinarii romani.Trecerea prin Dardanele a fost superba, curentul de 2-4 nd, soarele, peisajul levantic si un vant taricel au instaurat la bord tacerea si o stare de sarbatoare interioara.Am oprit o zi la Ceanakale (scriu cum se pronunta) si spre dupa-amiaza am continuat drumul in aceasi atmosfera ca in ziua precedenta.Auctorul ne tinut o scurta dizertatie istorica despre luptele din ultimul razboi in peninsula Galipoli si spre seara eram pe la Boczada pe un vant care abia se simtea si ne ducea mai mult curentul.Auctorul a socotit ca e timpul sa faca o lectie de vele.Pana atunci nu avusese loc o instruire sistematica a echipajului.Astazi nu as mai pleca cu un velier pana cand toti de pe barca nu ar intelege si nu s-ar misca la unison.Navigatia cu vele nu este, asa cum dau unii de inteles, o teorie foarte complicata.Atunci si acum, cred ca in maxim 2 ore il pot face pe un om normal intelectual sa poata manevra o ambarcatiune cu vele, dar crearea de deprinderi si in special de sincronizare pentru volte, cere exercitiu, care se capata cu ceva consum de timp si energie.