Croaziere spre litoralul bulgaresc

[cristizz]

Ziua petrecuta in asteptarea inspectorului care sa verifice si ulterior sa-i semneze documentele lui Florio eu am petrecut-o in cabina.
Am trimis fetele la plimbare ca sa ma pot desfasura cu sculele si am decis ca verificarea/repararea problemei de incarcare a acumulatorului este prioritara. Aveam o vacanta inainte si sa nu am frigiderul functional m-ar fi stresat foarte tare. Nu ca n-am fi putut sa supravietuim fara el, dar era mult mai confortabil cu el in functiune.
Am reusit sa gasesc un technician al furnizorului (din Cluj) caruia i-am descris in amanunt simptomele si care mi-a dat indiciile exacte in vederea diagnosticarii si ulterior a modificarilor ce trebuiau aduse schemei.
Una peste alta, siguranta regulatorului de incarcare era arsa. Am schimbat-o cu una auto si minune!!! Panoul incepe sa dea curent exact cat trebuie. In principiu restul instalatiei era functionala, dar unele legaturi neconforme ale indicatorului de stare/consum faceau ca acesta sa arate eronat starea bateriilor. Omul de la Cluj mi-a explicat unde era greseala si am refacut legaturile.
Ca sa fiu sigur, dupa inchiderea lucrarii am lasat toata noaptea bateriile pe redresor. Toata treaba a durat pana la asfintit, cand am inceput sa ne relaxam in sunetul muzicii peruane. Faptul ca instalatia fotovoltaica functiona mi-a luat o piatra de pe inima, probabil de asta refrenul obsedant nu m-a facut sa-mi iau campii.
Somnul a fost cam iepuresc, ma gandeam la ce ne asteapta in continuare, iar lungimea pasajului (obligatoriu de parcurs fiindca Balchik era primul port of entry) ma ingrijora, ca incepator.
Dimineata devreme, inainte de rasarit, ne-am trezit, am facut cafeaua si am asteptat aparitia potiltistului de frontiera. Omul nu a intarziat si dupa ce a vazut ca suntem in formatie completa ne-a filat paramele, desprinzandu-ne de la cheu. Nu mai era cale de intoarcere si usoara emotie a fost rapid inlocuita de concentrarea alocata iesirii din port si apoi celorlalte manevre.
Plecarea precedenta, cand am avut probleme cu ridicatul velei mi-a revenit in minte, asa ca am verificat rapid sa nu se repete situatia si am ridicat randa.
Vantul ne-a adus totusi sunetul basilor dinspre Vama, sau poate cine stie ... imi batea mie inima prea tare cand ma pregateam sa ridic la cruceta drapelul Bulgariei, dar momentul a fost unul special. Era inca un obiectiv atins, trecusem cu Mac-ul o granita.
Rasaritul soarelui ne animase deja si ne faceam planuri despre ceea ce ar putea urma. L-am auzit pe Forio pe statie cum chema Farul Shabla dar fara raspuns. Peisajul se derula incet prin fata noastra si priveam alternativ cand marea cand uscatul. Primii delfini ne-au luat prin surprindere. Eu i-am obeservat mai intai si fetele ii cautau apoi cu privirea. Credeam ca este doar un cuplu, care ne intampina de bun venit. Ne bucuram de prezenta lor si am inceput sa-i aplaudam, cand ... au inceput sa apara si ceilalti. Erau multi asa cum a spus si Florio, si sareau din toate directiile, treceau pe sub barca, prin fata ... nebuie. Ne-am bucurat copilareste si i-am aplaudat, incurajat, fotografiat ...
Au mers cu noi mai mult de o ora pana aproape de cap Caliacra. Am fost atat de prinsi de spectacol incat nu mia eram atent la detalii importante, cum ar fi cat de tare se intetise vantul. Mai reglam velele, dar incepusem sa fim destul de bandati. Navigam cu peste 5,5 nd mirandu-ne cat de bine merge treaba si tineam un curs mai departe de mal, gandindu-ne ca la Cap Caliacra am putea avea ceva surprize. Bine inteles ca acestea nu au intarziat sa apara. Prima volta pe vant puternic, echipaj nerodat, nesincronizare la manevre si am fost putin ''turtiti''. Fetele s-au speriat, dar am preluat timona de la fica-mea si situatia a reintrat in normal. Oarecum. Vantul a crescut si mai mult in intensitate iar eu nu aveam pregatite tertarole pentru randa. Focul l-am mai rulat, dar randa nu. Nu cred ca asta a fost cea mai fericita manevra pentru ca ma luptam cam tare cu timona, asa ca, 6 Mile inainte de destinatie, am hotarat sa strang randa total si sa dau drumul la motor. Era pacat sa ajung in Balchik ciufulit si epuizat, dupa ce avusesem momente asa de frumoase inainte.
La Balchik, la cheiul industrial ne asteptau Florio si un politist de frontiera.
Am dat paramele si am plecat sa completez actele la biroul PF. Intre timp, Florio a plecat spre Marina unde l-am urmat dupa ce am semnat documentele de intrare in Bulgaria.
Inca o etapa din calendarul vacantei fusese atinsa.

[cristizz]

https://www.youtube.com/watch?v=98WtnXLGRwg

[ionitzady]

Daca mai citesc cativa ani la rand deastea cu Florio  , cred  ca i-mi las plete , i-mi pun batic si pegic pe ochi ( sau cu s-o chema )  si ma apuc de povestit la carciuma pe unde am fost si ce am vazut ,da stiti cum ? ....   asa cu patima ca doar am fost acolo si am trait cu voi calatoriile doar ca nu m-ati vazut .

Crizti toata stima   
Bravo voua

[Florio]

Daca mai citesc cativa ani la rand deastea cu Florio  , cred  ca i-mi las plete , i-mi pun batic si pegic pe ochi ( sau cu s-o chema )  si ma apuc de povestit la carciuma pe unde am fost si ce am vazut ,da stiti cum ? ....   asa cu patima ca doar am fost acolo si am trait cu voi calatoriile doar ca nu m-ati vazut .

Crizti toata stima   
Bravo voua

Si daca vii cu noi, nu mai iesim toata iarna din carciuma, ca avem ce povesti!

[ionitzady]

Offfffff  as merge Florio cu voi si pe post de mus , dar cred ca la voi sunt atat de bine unse rotitele incat nu aveti nevoie nici de un capat de ata ,totul merge ca pe roate  , iar daca merg cu barca mea        ai sa auzi la statie numai ...   cum s-o zice ? Mayday   parca ...  oricum numai de bine  .

Calatorie frumoasa sa aveti

[Florio]

La Balcic (scriu si eu romaneste, daca tot a fost pamant romanesc ) stiam cheul politiei de frontiera din alte calatorii. E o zona industriala, cu beton ros si uriase babale ruginite.  Iaca, la fata locului vad ca nimic nu s-a schimbat in timp, cele doua macarale uriase strajuiesc cu staturile lor de girafe industriale, cauciucurile masive atarna deloc protector pe marginea betoanelor franjurate de vreme si ape sarate. Aleg sa acostez pe o laterala a acestui cheu, unde nu sunt anvelopele uriase de "protectie" si observ ca o silueta cu sapca  se grabeste catre noi, desigur alertata de contactul VHF pe care il avusesem anterior sosirii, cu Balcic Port Control.
-Hello, hello ! ne strigam unul altuia, omul da sa ne prinda paramele, dar noi suntem maimute agile, sarim cu un "thank you" (ca nu stim bulgareste) ne legam singuri, ma indrept de sale si ii intind mana latind zambetul meu cuceritor de inimi dure.
Cheul este inalt, e pentru vapoare, coborarea mea din barca se face deci urcand . Dar  am ales zona asta fiindca e garnisita bine cu grinzi de lemn ecarisat prins vertical in buloane intr-o trama deasa, iar barca nu se poate juli in asa ceva.
Cum incep sa turui in engleza niste amabilitati, vad clar in privirea politistului ca imi racesc gura de pomana: ma privea ca un tata ingaduitor cu gangurelile bebelusului.
Si zice:
   -Dobrdeni, taratar, baratar, haules baules... (am observat ca la bulgari  totul porneste de la Dobre. Cred ca a fost un om de succes). Mi-e nitel rusine ca n-am avut antena de bulgari pe vremea lui Ceausescu, poate legam si eu doua boabe. Asadar incerc sa gasesc cu el o limba comuna, alta decat cea manuala. Si zice politistul, care era un om de peste 50 de ani,voinic, plinut si foarte spilcuit, imbracat in alb-verde, cu sapca si prestanta:
"Sprechen sie deutsch ?"
-Ja, ein bischen; ich comme mit meine boote von Mangalia...etc, etc....  ce-mi mai aduc si eu aminte din scoala.
-Papiere, und komm mit mir.
Aici nu mai avem ce face, ca sunt numai termeni internationali consacrati, asa ca trebuie sa inghita engleza: "last port of entry" , "crew list" si altele. Dar le stie, domnule !
  Merg cu el catre birou si imi destainuie ca a lucrat in Austria. Deduc din gramatica mai proasta decat a mea, ca si germana ii scartaie rau.
   Oricum, trebuie sa stiti ca desi sunt dotati cu sisteme computerizate, scannere speciale si programe dedicate, nimeni nu e fericit cu noile sisteme. Ba merg, ba se blocheaza, ba dau erori si trebuie politistul sa clicaie si sa scaneze repetat, sa citeasca mesajele de eroare si sa interpreteze, in timp ce broboane de sudoare maculeaza marginea sepcii. Am completat Crew List pe un formular bulgaresc si am asteptat sa se termine formalitatile, dupa care ne-am salutat si am zis sa plec.
Bine, dar in spatele meu vine Cristi si n-are statie sa se anunte. Stai ca ma intorc sa vorbesc cu austriacul bulgarian, sa-l pun in tema.
  Ce spui neneee... n-a fost chip sa inteleaga ca dupa mine vine "ein kamerad" cu "seine boote" in "eine stunde" si nu poate sa-l contacteze prin VHF, ca are probleme cu statia. Am incercat, am apelat la propozitii cat mai simple, la cuvinte simple, la alaturari de cuvinte simple... n-a reusit sa inteleaga. Il taiau transpiratiile, se straduia intens, intreba "VHF kaput ? "
-Ja, ja, er kann nicht spreche mit Port Control.
Cadeti infame ziduri!!!
Nimic nu ne putea conecta, omul intelegea ca am probleme VHF si ii dadea cu eroare, doar vorbisem prin statie. Si cine dracu' e kameradul de care vorbesc, ce rol are el in fraza, aoleu, romanul asta e dus cu capul !
Oricum, l-am luat cu mine pana la cheu si din fericire zaresc in gura portului facandu-si intrarea, Corabia. Exaltat intind mana si-i zic romaneste fara sa-mi dau seama : "Uite-i frate, astia sunt ! " Dupa care bag omniprezentul "aaaaa" si rectific in engleza. Apoi dau din cap si zic simplu: " kamerad; VHF kaput"
"Aaaaaa..." i se deschide finalmente un zambet .

P.S.
A mai fost ceva in momentul in care plecam catre cheu, s-a oprit sa-mi dea la telefon pe cineva care stie ceva romaneste, sa-i explice. Am explicat, a inteles ceva, dar elucidarea s-a facut complet in momentul final

[MBG]

Hai cu continuarea!
Ne-ai invatat prost si acum facem scandal: cel putin o relatare/parte de poveste pe zi!
Asa ca baga mare si da din degete!

[ionitzady]

Opaaaaaaaaaa , gata cu carciuma ca nu mai am ce povesti ...   . Hai Florio si Cristizz nu ma mai lasa-ti asa , ca nu ma mai duc la carciuma sa ma mai dau mare ..., tin numai pt mine numa puneti-va pe scris .

[Florio]

Marina Balcic. S-ar cere cateva specificatii :
In Balcic e o marina frumos amenajata, cu pontoane moderne, placate cu lemn striat (lemn, nu compozit ca in Tomis, ca arde la talpi ), marginea pontoanelor protejata cu o bordura groasa din PVC care elimina riscurile la acostare. Pontoanele sunt dotate cu posturi de apa curenta si electricitate (culmea, am vazut si priza CATV). Facilitatea WIFI a fost o data, acum nu. Au insa terasele; iei o bere si te conectezi la net.
Marina Balcic are toalete, nu are dusuri.
In coltul de sud-vest exista si statie de alimentare cu carburanti. Bazinul portuar este foarte bine protejat, nu se fac valuri in marina, nu intra hula.
       Adancimea apei este de 3,5m, legatura se face in VHF pe canalul 73 sau la +359 889 299 250 . Locuri in marina sunt 66, la 4 pontoane,  toate suficient de mari pentru ambarcatiuni intre 40' si 50' (mai putin pontonul C : 30-35' ).
   Pe aliniamentul cu orasul, marina e glazurata cu terase pe buza apei si hoteluri frumusele care dau aspectul zonelor litorale grecesti. La treaba asta ajuta si vegetatia mediteraneana plantata intre cladiri.
   Cu factorul uman stau mai prost. Apare un baiat si zice: "How many days do you rest here?" urmand imediat  "42 leva ! "spus destul de vehement. Adica 21 euro pe zi.
    Sigur, ce e de platit, platim, de aia sunt si degajat in astfel de discutii. Dar imi pare ca n-a luat in calcul nimic ce tine de marimea barcii, de unde stie flacaul asa exact cat trebuie platit? La Tomis e cu "socoteala", la Eforie e la fel, Mangalia, Limanu, toti au o grila de calcul.
Intreb: "How do  you know, doesn't matter the size of the boat?"
- No, is the same price !
Nu-mi vine sa cred, asa ca arat niste veliere maiestuoase, de 48-50' care frizeaza luxul si fac ochii mari:
-The same price for those two ?
-Yes !
"Yes" spus cu convingere, nu asa .
   Bine draga, atunci asa sa fie. L-am concediat spunandu-i ca vom acosta, ne vom trage sufletul si venim la biroul marinei sa platim mai tarziu. Suntem doua barci, platim cate doua zile.
  Il lasasem pe Cristi la cheiul politiei de frontiera si am traversat bazinul portuar catre zona in care se configura marina.
Am avut grija mereu ca in toata calatoria in Bulgaria sa fim cu un pas inaintea lor, ca sa nu aiba probleme sau emotii. Sa stie unde sa traga si sa aiba cine sa ii ajute la sosire.
    Cum apare Corabia, le fac semn unde sa acosteze, totul decurge excelent iar in scurt timp ambele barci se leagana usor una langa alta, despartite de o punte ingusta.
   Ochii ne cam scaparau de foame, dar  sentimentul sosirii ne-a plasat in suflete o relaxata bucurie, eram "la liman", eram in regula, ne asteptau doua zile de huzur, vizitare a statiunii, eram impreuna si era bine.
   Dupa o mica verificare am inchis barcile si am grabit pasul catre strada care inconjoara bazinul portuar, in cautarea unui restaurant. Nu era greu de gasit, mai luasem masa si in alte randuri pe linia asta de terase deschise pe ambele parti, unde trag ospatarii de tine din strada, sa te aseze la masa. Totusi in general e bine sa alegi localul, daca vrei sa mananci bine si sa nu platesti greutatea in aur a pranzului .
   Prima miscare in vederea pranzului, fu Kameniṭa. Cu guler. Asezat la masa mi-a mai venit inima la loc, eu nu-s prea prietenos daca sar peste mese . Ce sa fac, n-am resurse extra, n-am burtica, n-am guṣiṭă, daca sar peste doua mese organismul intra in alerta si declara "stare de necesitate". Chestiunea asta o spun si ospatarilor, ca sa stie ce risca .
    Dar minunile Kameniṭei devin evidente: berea linisteste setea, foamea, dar si spiritul.
Am sa atasez neaparat pozele noastre, pentru ca merita sa comparati diferenta. Figurile ingandurate privind meniul si relaxarea zambitoare de dupa bere.
  Desigur, trebuie sa fie si niste pisici prin carciuma si pe strazi. E firesc, Bulgaria face tranzitia catre Grecia, raiul pisicesc. Maria n-a scapat ocazia de a trage mȃṭa de coada. La propriu .
   In antepenultima imagine il aveti pe domnul cu zarganul. Asta fiind pestele care aduce fericirea (asa cum cititi pe figura lui Cristi)

[Florio]

Balcicul (ma veti ierta ca nu scriu Balchik) are o faleza cu minuscule plaje, care ar constitui promenada statiunii. Tot ce se gaseste aici, de la mici magazine cu suveniruri, pana la cele doua "supermarket-uri" pe care le pun in ghilimele fiindca sunt niste minimarket-uri,au preturi de statiune.  Cine e impatimit al croazierelor stie ca trebuie sa strabata aceasta baricada pregatita pentru turisti si sa ajunga in partea mai asezata a localitatii, aceea care se adreseaza bastinasilor.
Pentru asta trebuie sa vrei sa cunosti, sa mergi pe jos, sa simti acel loc la alt nivel decat cel superficial.  Sa intalnesti o piata de peste sau o cherhana, sa cauti piata autohtona unde gospodinele targuiesc, toate acestea cer timp dar si ofera satisfactii unui ochi atent si unui spirit dornic de a cunoaste.
     Noi am amanat cercetarea localitatii pe mai tarziu, acum bucurandu-ne de partea stralucitoare care explodeaza peste tot in ochii turistilor.
   Oricum, atractia principala in Balcic este palatul reginei Maria. Deci a doua zi dimineata, am plecat sa il vizitam, avand ca ghid pe Tania care citise cartea de memorii scrisa de  regina si tot istoricul perioadei, cu intrigile de curte, cu personajele si istoriile epocii.
        Eu unul nu mai fusesem acolo, iar spre surprinderea mea palatul reginei Maria nu era un palat in sine, ci un conac cu o bazilica, multe dependinte, gradini, fantani si mici cascade, toate asezate cu mult bun gust pe versantul care cobora pana in mare. 
   Caldura ucigatoare care invelea coasta, ne-a facut sa salutam bucurosi intrarea in gradina seculara.  Aici era racoare .
In acest punct povestirea mea ar putea sa se desfasoare pe cateva zeci de pagini, fiindca din pas in pas ingeniozitatea peisagistilor interbelici crease frumuseti deosebite impletind vegetatia cu piatra, terasand, ridicand gradini de trandafiri, iedera pe arcade, sau adancind fantani cu apa curata, curgatoare. La tot pasul gaseai cate un loc idilic, de contemplatie, cu vedere la mare, un jilț de piatra, o mica terasa acoperita de pomi seculari, flori de toate tipurile, de la cele familiare pana la cele mediteraneene.
    Gradina era uriasa. N-am stiut-o dat am simtit-o destul de repede. Intrand intr-o cladire care adapostea pivnitele de vinuri, am fost vrajit de o domnisoara ce mi-a dat sa degust doua vinuri si .... la iesire observ ca ramasesem doar noi, baietii. Fetele plecasera inainte.
  - Ei, nu-i nimic, le ajungem indata.
Da?  Desigur, numai ca din acel punct unde incepea si o gradina de cactusi, drumurile se ramificau in trei, iar fiecare ramificatie ducea la cate un obiectiv unde apareau alte ramificatii.  Dilema rascrucilor a inceput sa imi formeze o opinie ce se contura tot mai clar : le mai gasim noi pe fete, la Sfantul Asteapta ! Ne-am pierdut !
     Bun, trec peste moment si peste descrieri, ca sa nu deturnez scurta poveste a unei croaziere, catre tentativa unui ghid turistic.
Asadar numai un noroc chior ne putea strange laolalta in labirintul etajat dat de zecile de drumuri si probabil suta de potecute ce le uneau. Cert e ca deznadajduiti, am luat o mana de corcoduse (obicei din copilarie) si ne-am asezat pe un gardulet de piatra sa ne odihnim.
   Da, da... la barza chioara ii face Dumnezeu cuib ! in zece minute apar fetele leganandu-se pe o potecuta, chiar din directia unde deja cautasem fara nici un succes .
Gata, nu ne mai despartim, mergem ața la palat sa vedem si sa pricepem cu ochii mintii cum traia aceasta regina venita din Anglia, indragostita de acest loc, sa intelegem cat putem din vechile vremuri, sa pasim acele praguri, sa intram intre acele ziduri care au cunoscut framantarea veacurilor trecute.

   Acum, accesul nostru catre palat se facea de sus, de pe versant, coborand o scara foarte ingusta din piatra de mare, marginita de un zid pavoazat cu aceleasi lespezi poroase  in care se zareau cochiliile incremenite: asta o fi semnificatia din povestile in care zgripturoaica te transforma in stana de piatra ?  Zgripturoaica asta din povesti o fi trecerea timpului, care uneste nisipul, cochiliile si tot ce prinde, intr-o piatra nemuritoare.
     In zidul reginei insa, pietrele moarte erau surescitate si aduse la viata de o iedera verde, cu broboane de un rosu vesel.    

   In memoria mea sunt multe detalii despre vizita in castel, lucruri peste care trec pentru a nu plictisi. Exact ca un film bun, un astfel de edificiu nu se povesteste ci se viziteaza. Altfel as strica surpriza .
  Insa va mai arat cateva poze, care chiar daca au un caracter personal, arata parti frumoase din acel loc ce a fermecat-o pe o regina (dupa marturiile proprii scrise in memoriile sale).

[Florio]

Si o continuare cu fotografii, deoarece am avut ceva dificultati in a posta mai multe intr-un mesaj

[Florio]

Tot o continuare cu imagini....

[Florio]

In palat n-am facut nici o fotografie. Am lasat acel loc neatins de blitz si mai ales am incercat sa il percep asa arhaic, plin de istorie cum este el. Sa nu alterez senzatiile cu nici o imixtiune moderna.
  Sigur ca respectul meu si linistea muzeala, s-au risipit instantaneu la prima boroboata a Mariei .
Cu toate sfaturile noastre, fasneata cum e a luat-o inainte, a ramas in urma, s-a ratacit.   Cand a priceput, fireste ca i-a rasunat in tot muzeul sirena celor doua corzi vocale (ea probabil are 4 sau oricum mai multe decat orice om ). Recuperat clanul pentru a doua oara, am mai facut o fotografie de grup cu un jilt de piatra favorit al reginei si am plecat acasa.
Casa noastra e barca .
Pe drum ne-am intalnit cu celalalt echipaj care haladuise prin alte locuri. Deh... viata de turisti
   Odata iesit din atmosfera istorica, m-a napadit atmosfera practica. Trebuia sa gasesc piata de peste, magazinele cele mai "omenoase" din punct de vedere al ofertei si preturilor si neaparat o piata de legume !  Nu putem ramane la cheremul unor minimarket-uri autointitulate "supermarket".
   In orice loc ajung cu barca, stiu ca odata depasita trama de cladiri ce garnisesc portul turistic, pot ajunge in zona localnicilor. Ei, acolo se face aprovizionarea.
  In partea estica a localitatii se afla singura plaja mai serioasa, cu o latime considerabila. Inainte de intrarea la aceasta plaja e un loc unde se aduna cativa comercianti ambulanti, cu legume si fructe. Produse bune, preturi bune.
Pana la aceasta zona, la capatul estic al cheiului marinei (cel plin de hoteluri si magazinase) e o parcare in care se constituie ad-hoc o piata de peste. Peste adevarat, proaspat.
   Pentru noi acest popas nu era vital ca aprovizionare, avand santina burdusita de bauturi si frigiderul burdusit de alimente .  Am refacut rezerva de lapte care se duce repede cand sunt 3 copii la bord (m-am pus si eu la socoteala fiindca beau lapte  ca unul neintarcat).
   Ziua urmatoare urma sa impartim traseul in doua etape: una pana la Albena, cea de-a doua pana in marina de la Nisipurile de Aur.
    Parcurs lejer, prognoza foarte buna. 
Pentru mine "foarte buna" inseamna sa avem vant .  Aveam 15 nd .
   Dupa doua zile petrecute in Balcic, aveam furnici pe talpa. 
Cu totii reuniti am mai facut o descindere in statiune, dupa care ne-am adunat in linistea barcilor noastre, eu si Cristi discutand despre traseu si despre echipamente (ca intotdeauna ) iar restul lumii bucurandu-se de pacea frumoasa care netezeste sufletele cand te leagana apele.

[Florio]

Zorii zilei urmatoare m-au prins in cockpit, asteptand rasaritul. Cafeaua mi s-a infiltrat in tabietul matinal  si nu stiu cand. Nu stiu nici de ce .
   Probabil fiindca o viata tacticoasa cere un tabiet. Probabil fiindca imi place momentul in care praful brun atinge apa fierbinte si isi raspandeste in toata barca aromele, cand inca echipajul doarme leganat, in crepuscul. Momentele alea de singuratate in care ma pot zari eu pe mine, sunt foarte pretioase. E ca atunci cand poti privi un tablou in ansamblu, dandu-te cativa pasi inapoi.
   Asadar, vad cum soarele sparge norii de deasupra Caliacrei si simt vantul de N-V coborand de pe promontoriu. Sunt sigur ca e un vant local dat de relieful stancos, asa ca nu ma bazez ca el sa ne poarte astazi. Dar imi place sa ii simt nervul in vibratia pavilioanelor. O SA AVEM VANT !




   Cristi e si el un matinal, dar nu s-a trezit inca. Doar cativa pescaruri taie aerul pe sub niste nori vinetii.  Planul pentru ziua de astazi e bine conturat: plecam catre Albena, ancoram, balacim, vizitam, mancam de pranz, iar mai apoi continuam drumul spre Nisipurile de Aur.  Distantele aduna 10 mile, sunt floare la ureche.
   La Albena nu avem marina, nu avem nici macar un cheu. E doar o plaja lunga de 5 km marginita de promontorii stancoase, bordata de o serie de hoteluri faimoase si foarte vizibile din larg. Am trecut de mai multe ori in larg prin fata acestei statiuni cu ceva renume, dar n-am oprit niciodata. Acum ar fi momentul.
   Nisipurile de Aur are insa o marina adevarata, nu mai mare decat Tomis, dar dotata. In plus e si statiune, chiar mai faimoasa decat Albena (spun din auzite, eu n-am fost in niciuna dintre ele).
     Pana gandesc toate astea, norii se sparg, o frantura de soare  se arunca vertical peste stanci, marea prinde ceva culoare la fel ca zarea ce devine albastruie. Odata cu ele creste pofta de calatorie...dar nu numai la mine ci si in pantecele Corabiei: Cristi scoate prin tambuchi, un cap deloc ciufulit si ne salutam vesel. Baiatul asta n-o pune capul pe perna cand doarme? Sau are un fixativ foarte eficient?   Eu la trezire am pe cap un cuib de barza !



   Micul dejun e o parte pe care eu as sari-o bucuros, numai sa ies mai degraba pe mare. Totusi viata de grup ma aduce la "normal" facandu-ma ascultator. Si asa nu avem de ce sa ne grabim.
  Plecarea dintr-o marina protejata este floare la ureche. Mola prova, mola pupa (cazul nostru), motor inapoi, prova in vant si gata !  Eu nu am rabdare, ridic velele imediat ce trec de capatul digului. 






Zarea e atat de clara incat se vad siluetele hotelurilor mai mari din Albena. Chart plotterul este de prisos. Navionics nu arata nici o stanca submersa. Navigam de mare frumusete, in tandem. Ne facem cu mana, ne strigam diverse, valurile mici si vantul bun fac sa fie totul perfect. Noi iesim usor mai catre larg, Corabia alege o linie mai apropiata de tarm. Fiecare se joaca cu vantul asa cum ii place mai mult.

[Florio]

Apropiindu-ne, pe tarm incep sa prinda contur si altre forme decat siluetele masive ale marilor hotelui. E o viata trepidanta, de statiune clasica. Binoclul imi arata distractii de toate felurile, lume, balamuc, ski-jeturi, parapante....
   Nooo... nu merg acolo. Voi alege limita de nord a Albenei, acolo unde nu ajunge nici un ski, nici un jet si nici o parapanta. In schimb vom avea apa curata, tarmul stancos, o plaja subtirica, natura multa, oameni putini.
   Ma apropii perpendicular pe tarm, evit o zona cu taliene, ma apropii la o distanta de circa 200 m de tarm si arunc ancora.  Cristi vine din spate fara sa stie de ce am ales asta, se apropie de mine si face la fel.
    Suntem gata de distractie !
Marea e limpede, mult mai limpede decat la noi. Sarim de pe roof, ne filmam pe si in apa, iese o distractie nebuna! In cabina se pregateste ceva pentru pranz... nu stiu ce, dar aragazul dadea ceva mirosuri inainte sa sar in apa.
















   La un moment dat, vad apropiindu-se din larg, un....MacGregor 26X. Exact ca al meu. Venea tinta spre noi.  Fiind pe roof intre doua sarituri, ma opresc si ii astept, or trece prin apropiere?
   Nu, veneau direct la noi! Asa cum e in lumea apelor, oamenii sunt prietenosi, veneau sa ne salute . Eram "brothers from the same mother" , fabrica din California, Costa Mesa.  Intr-adevar, Dimitri (asa il cheama pe amicul cu MacGregor) ne saluta vesel si ne spune ca a ramas uimit sa vada inca doua barci identice aici in Albena. Si mai ales romanesti.
I-am zis ca in Romania mai avem prieteni cu asemenea barci, unul dintre ei chiar trebuia sa vina cu noi (ma refer la Bogdan - Captan).
Dimitri era cu familia si cu o alta familie de prieteni, la distractie de weekend. Pentru noi distractiile abia incepeau, nu pentru weekend ci pentru multe zile, atat de multe incat le-am pierdut sirul.
   Dupa ce ne-am istovit in sarituri si balaceli, am luat pranzul si am trecut la o mica siesta. In principiu ar trebui sa imi placa asta, dar nu poe mare, cand bate vantul. Pai ce facem, pierdem asa o frumusete de curenti de aer ? Fetele au trecut la somn, eu la timona, Cosmin la ancora.  La fel a facut si Cristi, inapoia traversului nostru aveam un vant de 12 nd din N-E, care aducea bucurii mai mari decat un somn de dupa amiaza.






   Faptul ca n-am vizitat tarmul Albenei a fost un lucru bun. Mi-ar fi displacut sa pierd o frumusete de navigatie, pentru o tropaiala printre mii de turisti si zeci de decibeli.
   Am preferat sa defilam prin fata statiunii, sa o privesc prin binoclu si sa ma bucur de un siaj sustinut. Cu ocazia asta i-am facut o poza Corabiei, prin binoclu, cu telefonul. Era la o departare de cam o mila si totusi poza a iesit foarte bine .
      Zona Nisipurile de Aur este tot una stancoasa, la care tarmul e garnisit isi colo cu roci submerse. Am evitat imediata apropiere a tarmului si n-a fost nici o problema. In schimb in sudul statiunii este o zona destul de mare, cu o aglomerare de asemenea roci, de aceea plecarea din marina e bine sa se faca inspre larg.
   Apropierea de Nisipuri a scos la iveala aceeasi viata estivala trepidanta. Zaream de la distanta cateva parapante cu omuleti atarnati, trase de niste salupe enorme, care aveau si platforma de aterizare (pentru oameni, nu elicoptere ) .
  Mi-am ajustat viteza si directia pentru a trece lejer de un vapor care plimba turisti si de celelalte bazaitoare in slujba acelorasi dornici de distractii ( Ski-jet, banane, saltele trase...etc).  Intrarea mea in marina a fost prin sud-est, din larg, depasind digul marinei.
Am mers cu vele pana in dreptul marinei, dupa care mulcom, la motor, am trecut printre digurile ce o marginesc. 
Bazinul portuar este asemanator cu al Tomisului. Am intrat, am facut ochii roata sa vad unde putem acosta in asa fel incat sa aiba ulterior loc si Corabia. Observ o rampa betonata si cheul statiei de alimentare. In regula, o sa duc barca la acel cheu si o sa-l astept pe Cristi sa il ajut cu acostarea.
   Pana termin acostarea, vad peste dig catargul Corabiei apropiindu-se de intrarea in marina. Totodata, cu mare viteza se apropia si o salupa care purta un omulet atarnat de parapanta. Asa cum gradina lui Dumnezeu e mare, realitatea ne arata ca foarte multi ii sar gardul. Naucul cu salupa trece atat de aproape incat mai-mai sa ii agate catargul cu sfoara parapantei.
Dar trece si emotia asta, Corabia intra in marina, ne vede, vine la noi si terminam cu bine manevrele de acostare.
   Suntem in Nisipurile de Aur si nu mai plecam doua zile de aici !
   Let the party begin !