Un incepator si un Valk (barca mea)

Creat de felicimond, Noiembrie 22, 2012, 07:25:29 PM

« precedentul - următorul »

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

felicimond

Salutare tuturor,

Simt ca topicul acesta ar fi fost neterminat daca nu povesteam si despre prima iesire pe cont propriu cu acest velier. Ne-am luat inima in dinti, eu si familia si duminica 9 iunie am iesit cateva ore pe Canalul Plantelor acolo unde e parcata barca noastra. Vantul a fost ingaduitor (cam ingaduitor) cu noi si am putut face o iesire-scoala care a decurs perfect, fetele invatind si ele cum sta treaba cu barcuta. Ma bucur ca am finalizat cu bine o etapa importanta din viata acestei barci in familia noastra. Multumesc inca o data tuturor celor care mi-au dat sfaturi sau ajutor mai concret si sper de acum incolo sa ne intalnim pe ape. Atasez si cateva imagini.

Numai bine tuturor!

pelicanul

Excelent! Felicitari! Inseamna ca deja ai invatat cum sa te descurci cu barca si ai prins curaj sa iesi pe apa. Inca o data, felicitari!

Vali

Superba iola, si fericiti marinarii :). Sa fie intr-un ceas bun, si sa va bucurati cat mai mult de ea.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

felicimond

Salut Pelicanul si pe Vali,

Multumesc de urari si poate ne vedem pe apa, daca tot am spart gheata. As fi vrut sa ma lamuresc asupra unui aspect. Detin carnetul de conducator de ambarcatiune clasa D. Mai am nevoie de vreun act pentru a iesi pe Dunare cu iola mea? De inmatriculat am inteles ca nu e nevoie sa o inamtriculez, avand doar 6,5m si fiind lipsita de motorizare.

Numai bine,

Dragos

modi

#79
Citat din: felicimond din Iunie 13, 2013, 07:43:52 PM
Mai am nevoie de vreun act pentru a iesi pe Dunare cu iola mea?

Nu . de niciun act . Insa ai mare nevoie de un "pilot" la iesirea din Plantelor in Dunare . In mod special de la cota 300 in jos , si in mod cu totul special la momentul la care te ia vantul la iesirea din Plantelor .

Canalul Plantelor e poate cel mai ''domestic" loc de lasat barca la apa si/sau navigat cuminte de pe intreaga Dunare . Insa iesirea din acesta-n Dunare e "parsiva" rau . Atentie ( !!!!! ) , iesirea in Dunare e flancata de substrat plin de pietre de cariera . Sunt aduse acolo inca de la ctitorirea Podului Prieteniei .

Si sub niciun fel de argument nu intra cu velierul pe sub pod in bratul Ara ( in stanga podului : http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=43.892759&lon=26.000122&z=17&m=b  .... Puteti "naviga" pe link cu rotita-mouse - zoom in , zoom out - si clik apasat - pentru cei ce nu sunt familiarizati cu Wikimapia ) ) . Uneori cu greu fac fata motoare de 15 HP curentilor de acolo .
La fel de puternici curenti gasesti si in larg sub pod : http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=43.889218&lon=26.005325&z=17&m=b

Ca sfat : cel putin pentru inceput navigheaza in amonte . Inspre insula Kamadinu ( kmD 510 : http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=43.787330&lon=25.879197&z=16&m=b ) sau Ostrovul de Sus , cum e indicata pe Maps . orice ti s-ar putea intampla ( Doamne fereste ! ) te poti reintoarce in Plantelor in deriva .

Repet si insist : In aval de Plantelor intampini - ori pe unde ai lua-o - curenti puternici , anafoare , si substrat ostil . Practic pe intreaga zona de sub pod .

.......................................................................................

Oricum insa , felicitari din suflet ! Te invidiez in mod fratesc ! Sa va fie intr-un ceas bun !

modi

#80
Iata si cel mai bun curs de iesire din Plantelor ( la cota scazuta ) : http://wikimapia.org/#lang=ro&lat=43.887339&lon=25.991861&z=18&m=b
Practic tii cursul la o treime din babord , doua treimi din tribord .

felicimond

Salut Modi,

Multumesc de sfaturi. Dintr-o logica a bunului simt, asa ma gandisem si eu, sa o iau in sus pe fluviu, fara sa stiu de pericolele de care imi spui. In plus, vazand imaginile de pe wikimapia imi dau seama ca se vad destul de bine zonele cu apa mica (de ex. la sud de Ostrovul Dinu de Sus). Oricum, ma gandisem sa montez si sonarul pana mai invat locurile, dar inca nu am gasit o solutie cum sa il prind si mai ales unde. Vad ca esti din Bucuresti asa ca poate ti-ar fi destul de usor sa incercam o data impreuna o iesire, daca tot suntem amandoi pasionati si de pescuit.

Numai bine,

Dragos

PS. Felicitari pentru talentul la scris; am citit cate ceva din postarile de la "pescuitul boala grea"

modi

#82
Citat din: felicimond din Iunie 13, 2013, 08:46:41 PM
Vad ca esti din Bucuresti asa ca poate ti-ar fi destul de usor sa incercam o data impreuna o iesire

Ne este mai usor decat iti poti imagina ! Iti spun ceva numele de Laurentiu Fulga si ... Lory ? Sunt vecinii mei - profesional vorbind . In timp ce bananaiam pe Cap compas ti-au vazut nick-ul si-au "percutat" vorbindu-mi despre tine  ;) ( E a doua oara-n acest forum cand afirm uluit de-a dreptul ca ..... LUMEA-I MICA  !!! ) .

Referitor la o iesire-n zona Giurgiu ..... oricand cu toata placerea ! te previn insa , am ZERO experienta in ambarcatiuni cu vele . Insa nu-s de lepadat . de la 460 la 510 cunosc Dunarea ..... piatra-cu-piatra ! Doar sa-mi dai de stire si ma gasesti in Plantelor , la cinci fara zece , cu nea Soare la o cafea . App , poate ai nevoie si de "ambasade" up-grade-ate in Plantelor !  ;)

.....................................

p.s. Multumesc pentru aprecieri !  ;)

pelicanul

#83
Citat din: felicimond din Iunie 13, 2013, 07:43:52 PM
Salut Pelicanul si pe Vali,

Multumesc de urari si poate ne vedem pe apa, daca tot am spart gheata. As fi vrut sa ma lamuresc asupra unui aspect. Detin carnetul de conducator de ambarcatiune clasa D. Mai am nevoie de vreun act pentru a iesi pe Dunare cu iola mea? De inmatriculat am inteles ca nu e nevoie sa o inamtriculez, avand doar 6,5m si fiind lipsita de motorizare.

Numai bine,

Dragos
Ca sa fii 100% in legalitate cred ca trebuie sa faci si un curs de manevra navei cu vele si sa -ti adaugi un "S" (sail) la categorie. Desi eu am mers doua veri cu vele pe Siutghiol si nu m -a intrebat nimeni nimic. Cind am vrut sa incerc marea cu degetul s -a schimbat treaba, imediat am fost intrebat de permis.
In alta ordine de idei, eu nu as merge pe Dunare fara motor functional pe barca. Si nici fara ancora. Curentul poate fi puternic si, daca nu ai vint, nu stiu daca poti manevra barca doar la  pagaie (n -am vazut sa ai rame).

felicimond

Citat din: modi din Iunie 13, 2013, 08:52:51 PM

Aha, deci cu tine m-a vazut Laurentiu pe Capcompas, ca mi-a spus la telefon. Da, deci lumea e mica. E si asta un motiv sa nu prea faca greseli cei care uneori uita sa fie oameni. La Giurgiu abia incep sa cunosc oamenii. Tin barca la Nea Ion si Dan. L-am mai cunoscut si pe Cristi zis Bujie cu care am iesit o data la pescuit. In rest, orice ambasade sunt bine-venite. Am retinut disponibilitatea ta pentru o iesire si te anunt din vreme. Numai bine.

felicimond

Citat din: pelicanul din Iunie 14, 2013, 12:09:09 AM
Citat din: felicimond din Iunie 13, 2013, 07:43:52 PM
Salut Pelicanul si pe Vali,

Multumesc de urari si poate ne vedem pe apa, daca tot am spart gheata. As fi vrut sa ma lamuresc asupra unui aspect. Detin carnetul de conducator de ambarcatiune clasa D. Mai am nevoie de vreun act pentru a iesi pe Dunare cu iola mea? De inmatriculat am inteles ca nu e nevoie sa o inamtriculez, avand doar 6,5m si fiind lipsita de motorizare.

Numai bine,

Dragos
Ca sa fii 100% in legalitate cred ca trebuie sa faci si un curs de manevra navei cu vele si sa -ti adaugi un "S" (sail) la categorie. Desi eu am mers doua veri cu vele pe Siutghiol si nu m -a intrebat nimeni nimic. Cind am vrut sa incerc marea cu degetul s -a schimbat treaba, imediat am fost intrebat de permis.
In alta ordine de idei, eu nu as merge pe Dunare fara motor functional pe barca. Si nici fara ancora. Curentul poate fi puternic si, daca nu ai vint, nu stiu daca poti manevra barca doar la  pagaie (n -am vazut sa ai rame).

Salut, am retinut opinia. O sa ma mai interesez unde se fac astfel de cursuri, cat costa si mai ales cat de repede (ca acum am o mancarime...). La necesitatea unui motor m-am gandit si eu (barca nu are rame cum bine ai remarcat). Problema pe care incerc sa o depasesc este ca mi se pare total nepotrivit estetic, daca nu chiar o blasfemie, sa pun motor pe o astfel de barca. Ma gandesc la o solutie ideala in care sa pot pune motorul doar exact atunci cand e nevoie de el, si in rest sa nu stric aspectul barcii cu nimic. In plus mai e si carma pe centru iar balamaua e prea slaba ca sa pun un motor pe ea. Alta problema e ca motorul e destul de greu si daca il scap in Dunare cand incerc sa il montez "la nevoie", am pus-o. Ma mai gandesc; ca doar noptile ce am de facut?

Numai bine, 
Dragos

Ciby

Iti doresc sa te bucuri de multe iesiri cu barcuta!
Dar pentru evitarea oricaror neplaceri, lasa simtul estetic acasa! Gandeste-te la o modalitate in care motorul sa fie in permanenta pe barca, gata de utilizare la nevoie. Pe Dunare pot apare tot felul de pericole, de la barje din calea carora trebuie sa fugi pana la cine stie ce furtuni starnite din senin. Timpul de montare poate insemna diferenta dintre aventura si tragedie. Cateodata chiar pornirea la prima sfoara!
Fa din navigatia cu vele o placere si profita de toate oportunitatile, dar nu renunta la siguranta pentru unele convingeri de moment!
P.S.
Daca motorul este legat cu o sfoara de barca, pierderea in Dunare nu mai este o sperietoare.

Vali

Salut Dragos, acum plec prin oras, dar am sa-ti scriu azi cum sa rezolvi elegant cu motorul si celelalte.
"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

Vali

Cred ca la iola ta e suficient un outboard mic, maxim 4-5 cai, chiar si in 2 timpi. Asta deoarece un outboard mic e foarte usor, de obicei are si rezervorul inclus, si se poate rabata fara probleme cand se naviga la vele. Asta inseamna ca inainte de plecarea de la tarm motorul ar trebui fixat pe pozitie si asigurat cu o codula (parama) de siguranta. Nu strica si o pornire scurta inainte de a pleca, pentru a verifica starea de buna functionare.

Montarea outboardului se poate face pe un suport fix sau pliabil, atasat pe oglinda. Sunt mai multe tipuri in comert, dar se poate face si in regie proprie. Acest suport trebuie fixat lateral de carma, in asa fel incat sa nu impiedice cursa acesteia. De obicei outboardurile au un surub care fixeaza cizma intr-o pozitie fixa, deci nu se mai guverneaza din motor, ci doar din carma.

Eu am un outboard mai vechi de 4 CP/2T, cu rezervor inclus, care si-a facut treaba foarte bine de-a lungul timpului. E foarte usor, fiind pur si simplu identic cu un motor de drujba - racire pe aer, demaror cu rac, numai ca are in loc de lant elice. E cuplat pe direct, se rasuceste la 360 de grade, si l-am folosit inclusiv pe un velier greu de 6 metri, cu rezultate foarte bune. Singura problema e ca trebuie sa-i schimb bobina de inductie, si imediat ce rezolv am iar un motor de tavaleala foarte bun.

Oricum, se considera ca la veliere puterea optima pentru atingerea vitezei maxime in regim de deplasament e de 4 cai/tona. La iola voastra nu cred ca deplasamentul (greutatea la plina incarcare) ajunge la o tona, deci cred ca inclusiv un motoras de 4 cai e suficient, mai ales ca uneori poate curentul va fi mai puternic pe Dunare. Important e sa "percuteze" imediat la nevoie, sa fie usor pentru a fi montat-demontat fara efort, si sa fie in stare tehnica buna.

Inca un lucru ar fi bine sa aveti la iola: un ghionder, sau cange, sau vasla, cu care sa va despotmoliti daca esuati la apa mica. Derivorul greu fix se poate infinge in namol, si decat sa sariti in apa sa va innamoliti, mai bine va impingeti. Daca aveati deja asa ceva, scuze. Oricum, eu intotdeauna cand plec pe Dunare imi iau si o pereche de pagai, ca sa pot manevra barca in caz de probleme la vele sau la motor - e lege lucrul asta pentru mine, de cand era s-o patesc pe vremuri.

Despre cursul de vele, din ceea ce stiam cel mai ieftin era la Ceronav, dar am inteles de la un coleg ca s-a scumpit si acolo. Pana la urma daca barca are motor si  nu se depaseste puterea de 5 cai, nici nu e nevoie de certificat de conducator. Insa stiind ca unele organe sunt mai obtuze, poate e o idee buna sa se obtina in timp certificatul clasa D, chiar si C, plus mentiunea S pentru a fi in regula la navigatia cu vele.

"Poate ca esenta vietii sta in dorinta de a atinge altceva decat ceea ce ti-a fost prescris" - Christian Tirtirau

felicimond

Salut Ciby si Vali,

Multumesc pentru sfaturile voastre. Fiti siguri ca nu voi face rabat la normele de siguranta si din acest motiv, sigur ca pana la urma imi voi calca pe inima si voi monta iolei un motor. Nu eram sigur ca montarea lui intr-o laterala a oglinzii e solutia, dar vad ca asta este.

Am oferta pentru un motor Mercury de 8 cai 4t cu 30 ore de functionare de la un prieten. Din ce spui tu, Vali, inteleg ca e cam maricel (si greu; are vreo 38 kg daca am retinut bine). As fi tentat de el pentru ca e nou si nu as avea emotii cu el la pornire. Problema tehnica este prinderea unei astfel de greutati (plus sarcinile dinamice) pe placajul de 6 mm al barcii. M-am tot invertit in jurul solutiior de intarire a oglinzii cu tot cu o zona a puntii pupa si cea mai buna la care am ajuns pana acum a fost sa dublez zona pe dedesubt cu o tabla de 3 mm inox indoita in vinclu si prinsa cu suruburi cu cap rotunjit la exterior. Pentru prinderea efectiva a motorului am oscilat intre un jack-plate de inox pe care l-am vazut la Nautic Life (dar care mi s-a parut cam scump la cei 1100 ron) si o mica oglinda din placaj okume. Din pacate, nici acum nu sunt hotarat.

Un ghionder intr-adevar, nu am si nu m-am gandit ca ar fi bun, dar e cert ca imi trebuie unul. Ma gandesc ca daca pescajul maxim al barcii e de vreo 0,95-1 m, un ghionder de vreo 3 m e suficient. Ar avea loc in barca intins pe jos. Poate ar avea loc si unul de 4m, dar in barca este montata transversal o sina pe care culiseaza scripetii scotei randei. Daca e mai lung, ma gandesc sa il leg de catarg, in pozitie vericala. Iola a venit dotata cu 2 pagai.

Cursul de vele inteleg ca ar fi mai bine sa il am decat sa nu il am, desi nici fara el probabil ca nu imi va taia nimeni capul. Pe site-ul Ceronav pretul afisat este de 2225 ron, mai mult decat la YRR (300 euro+tva). Ma mai interesez si o sa iau o decizie.

Multumesc mult inca o data.